< Întrebare biblică din Faptele Apostolilor

Î: A scris Luca două cărți separate: „Evanghelia” și „Faptele Apostolilor”, sau a scris o singură carte, pe care biserica sau prima comunitate creștină a împărțit-o în două cărți?

R: Ambele sunt cărți destul de voluminoase, iar Luca le-a scris inițial separat. Faptele Apostolilor 1:1 începe cu „În prima mea carte, o, Teofil, am scris despre tot ce a început Isus să facă și să învețe...”. Dintre cei 31 de scriitori prenicenieni care au citat sau au făcut aluzie la Luca și/sau la Faptele Apostolilor, niciunul nu a scris că ar fi fost vreodată o singură carte.

Î: În Faptele Apostolilor 1:1 și Luca 1:3, Teofil a fost o persoană reală?

R: Există trei posibilități, iar eu susțin a treia opinie.

Nu: Cuvântul grecesc Teofil înseamnă „iubitor de Dumnezeu”, iar mulți consideră că acesta este o invitație generică adresată iubitorilor de Dumnezeu în general. Potrivit istoricului Plutarh, un anume Cleomenes a fost protejat în mod miraculos de un șarpe și a fost numit „theophiles”, adică „preferatul zeilor”.

Da: Cu toate acestea, Teofil era un nume grecesc cunoscut, iar unii, precum „Nelson Study Bible” (p. 1685), afirmă că Teofil era un credincios anume. De asemenea, „NIV Study Bible” (p. 1532) menționează că Teofil „se referă aproape cu certitudine la o persoană specifică, mai degrabă decât la iubitorii lui Dumnezeu în general”. Teofil ar fi putut fi patronul lui Luca, cel care i-a acoperit cheltuielile în timp ce acesta își desfășura cercetările și scria.

Ambiguitate deliberată: O a treia opinie este că această ambiguitate este deliberată, fie din partea lui Luca, fie din partea lui Dumnezeu.

Teofil era numele mai multor persoane:

1) Un geograf grec antic menționat de Plutarh, Ptolemeu și Iosifus

2) Un rege indo-grec din anul 130 î.Hr. sau 90 î.Hr., un episcop al Antiohiei (168-181/188 d.Hr.)

3) Un Teofil din Cezareea (c. 170-180 d.Hr.)

4) Teofil cel indian, adept al arianismului (decedat în anul 364 d.Hr.)

5) Un patriarh al Alexandriei, undeva în jurul anului 391 d.Hr.

6) Autorul „Martiriului lui Habib diaconul”, care a avut loc în anul 315 d.Hr.

Î: În Faptele Apostolilor 1:3, a rămas Isus pe pământ timp de patruzeci de zile după învierea Sa, sau mai puțin de cinci zile, așa cum pare să sugereze Luca 24:50-52?

R: Isus a rămas pe pământ după învierea Sa timp de patruzeci de zile, așa cum ne spune Luca în Faptele Apostolilor 1:3. În schimb, Luca ne vorbește în Luca 24:50 despre ultimele cinci zile, dar Evanghelia după Luca nu precizează numărul de zile care au trecut înainte ca Isus să-i conducă la Betania și să se înalțe la Cer.

Î: În Faptele Apostolilor 1:8, știau apostolii dinainte ce se va întâmpla când Duhul Sfânt va coborî asupra lor?

R: Scriptura nu spune acest lucru, dar nu există niciun indiciu că ar fi știut. De multe ori, când îl urmăm pe Dumnezeu, El nu ne spune întotdeauna dinainte binecuvântările pe care le are pregătite pentru noi.

Î: În Faptele Apostolilor 1:10, cine erau bărbații îmbrăcați în alb?

R: Erau îngeri. Luca i-a numit „bărbați” deoarece arătau ca niște ființe umane.

Î: În Faptele Apostolilor 1:11, de ce i-au mustrat îngerii ușor pe apostoli?

R: Este de înțeles că au rămas acolo uimiți, privindu-L pe Isus înălțându-Se la cer. Dar, după ce Isus a dispărut, au continuat să privească în sus. Ei nu trebuie să-și facă griji că vor rata întoarcerea lui Hristos; fiecare ochi o va vedea. Noi, la fel ca ei, nu suntem chemați să fim doar privitori la stele, cu privirea îndreptată spre cer, ci suntem chemați să fim martori pentru oamenii din întreaga lume.

Î: Faptele Apostolilor d1:11 , arată cum se va întoarce Isus?

R: Da. Isus se va întoarce în trup printre nori, la fel cum S-a înălțat în trup printre nori.

Scriitorul creștin din primele veacuri, Irineu (182-188 d.Hr.), după ce citează 1 Ioan 5:1, spune: „știind că Isus Hristos este același, celui căruia i s-au deschis porțile cerului, datorită faptului că S-a întrupat; care va veni, de asemenea, în aceeași trup în care a suferit, revelând slava Tatălui.” Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, cap. 16:8, p. 443

Î: În Faptele Apostolilor 1:12, ce înseamnă „drumul de Sabat”?

R: Acest termen colocvial se referea la distanța pe care fariseii au stabilit-o ca fiind cea pe care o persoană o putea parcurge în ziua de Sabat fără a munci. Mișna ne învață că aceasta era de 2.000 de coți, ceea ce ar însemna 1,11 km, 1.200 de yarzi sau 2/3 de milă.

Î: Faptele Apostolilor 1:12 arată oare că nu ar trebui să ne deplasăm mai departe de această distanță în ziua de Sabat?

R: Nu. Faptul că „drumul de Sabat” era un termen obișnuit și a fost folosit aici nu înseamnă că trebuie să urmăm tradițiile fariseilor. Un drum de Sabat era de aproximativ 3.000 de picioare, sau puțin mai mult de jumătate de milă, conform „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 354.

Î: În Faptele Apostolilor 1:12, de ce s-au dus ucenicii la Muntele Măslinilor, având în vedere că în Faptele Apostolilor 1:4 li s-a spus să nu părăsească Ierusalimul?

R: Muntele Măslinilor se afla la mai puțin de o milă de zidurile propriu-zise ale Ierusalimului. Se afla încă în zona Ierusalimului extins, la fel cum o suburbie care se învecinează cu un oraș este încă considerată parte a mediului urban.

Î: În Faptele Apostolilor 1:12, s-a înălțat Isus la cer de pe Muntele Măslinilor sau s-a înălțat la cer din Betania, așa cum spune Luca 24:50?

R: Ambele, deoarece Betania se afla pe versantul Muntelui Măslinilor. Betania era mai aproape de Ierusalim decât distanța pe care un evreu avea voie să o parcurgă pe jos în ziua Sabatului, iar Muntele Măslinilor se afla între Betania și Ierusalim.

Ca o notă marginală, descrierea Muntelui Măslinilor făcută de Luca pare să fi fost scrisă pentru un cititor neevreu care, altfel, nu ar fi fost familiarizat cu acesta. Cititorii evrei care fuseseră la Ierusalim știau deja unde se afla Muntele Măslinilor. Așadar, nu găsești un astfel de limbaj la niciunul dintre ceilalți evangheliști, care probabil nu ar fi simțit nevoia să-l folosească.

Î: În Faptele Apostolilor 1:16 și 15:7, de ce a început Petru cu salutul pe care grecii îl redau ca „Oameni, frați” (BSB „Frați”), iar Iacov a început în același mod în Faptele Apostolilor 15:13?

R: Nu există o semnificație specială în acest sens; aceasta era una dintre modalitățile standard de a începe un discurs public solemn și respectuos. De exemplu, oratorul grec Demostene își începea unele dintre discursurile sale în acest fel, conform lucrării „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 2, p. 63. Pavel a început cu „Fraților și părinților” în Faptele Apostolilor 22:1, cu „Fraților” în Faptele Apostolilor 23:1 și 28:17, și doar cu „Oameni” în fața neamurilor în Faptele Apostolilor 27:21.

Î: Ce ne arată Faptele Apostolilor 1:14 despre Iosif și Maria?

R: Iosif, tatăl adoptiv al lui Isus, nu este prezent. Așa cum a învățat Ioan Gură de Aur, Iosif murise probabil înainte ca Isus să fie răstignit. Ei se aflau acolo închinându-se și rugându-se lui Dumnezeu; nu se menționează nimic despre venerarea sau rugăciunea adresată Mariei. Maria este cinstită ca mamă a lui Isus; titlul „Maria, mama lui Dumnezeu” este necunoscut în Noul Testament. Aceasta este ultima dată când Maria este menționată direct în Noul Testament.

Î: În Faptele Apostolilor 1:17, de ce ar fi vrut Dumnezeu ca Iuda Iscarioteanul să facă parte din slujire înainte ca Iuda să-L trădeze pe Isus?

R: Trădarea lui Iuda a făcut parte din planul lui Dumnezeu, conform Faptelor Apostolilor 2:23. Iuda este doar un exemplu din Biblie al unor oameni nevrednici care acționează ca păstori ai turmei lui Dumnezeu, dar care, de fapt, sunt lupi spirituali. S-a întâmplat atunci, în Faptele Apostolilor20:29 -31, și se întâmplă uneori și astăzi.

Cu toate acestea, Dumnezeu nu a fost surprins de acest lucru; de fapt, Dumnezeu a inclus chiar și trădarea lui Iuda ca parte a planului Său.

Î: În Faptele Apostolilor 1:18 și Matei 27:3-10, cum a murit Iuda mai exact?

R: Faptele Apostolilor 1:18-19 spune că Iuda a căzut cu capul în jos într-un câmp, ceea ce ar implica o cădere de la o anumită înălțime. Punând aceste versete împreună, rezultă două posibilități. În ambele scenarii, Iuda s-a spânzurat, cel mai probabil de un copac, posibil unul care se întindea deasupra unei prăpăstii.

Spânzurarea a eșuat: în timp ce Iuda era încă în viață, frânghia s-a rupt, iar el a căzut cu capul în jos pe câmp, iar trupul i s-a sfâșiat.

Spânzurarea a reușit, iar Iuda a murit spânzurat. Totuși, dacă nimeni nu s-ar fi dus să-l dea jos, mai devreme sau mai târziu trupul ar fi căzut, într-un fel sau altul.

În orice caz, a avut loc o spânzurare, s-a rupt o frânghie și un trup s-a sfâșiat.

Î: În Faptele Apostolilor 1:17, Biblia vorbește despre sinucidere? Dacă o persoană s-ar sinucide, ar ajunge în rai sau în iad? ... Nu am un pistol la tâmplă. Doar mă întreb. Este una dintre acele întrebări pe care nimeni nu le-a adus vreodată în discuție la un studiu biblic. Cred că este pentru că oamenii sunt prea speriați să întrebe.

R: Atât în ceea ce privește sinuciderea, cât și alte păcate, Biblia nu specifică modul în care Dumnezeu judecă o persoană. Sinuciderea este o formă de omor, iar conform celor zece porunci nu avem voie să omorâm. Biblia conține câteva exemple de oameni răi care s-au sinucis: regele Saul și Iuda.

Unii oameni cred că, dacă îl accepți pe Hristos, ți-ai putea pierde mântuirea dacă comiți vreun păcat și nu te pocăiești niciodată. O persoană care se sinucide, în funcție de mijloacele folosite, s-ar putea să nu aibă timp să se pocăiască înainte de a muri.

Totuși, acest raționament este greșit: deși creștinii trebuie să se pocăiască de toate păcatele lor, suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu, prin credință; nu pe baza pocăinței noastre pentru fiecare păcat în parte. Sunt sigur că fiecare creștin care moare nu s-a pocăit în mod explicit de un anumit păcat, fie pentru că l-a uitat, fie pentru că nu era conștient că era un păcat. Dar mântuirea noastră este un dar de la Dumnezeu pentru toți cei care îl acceptă.
În Biserica primară a existat exemplul unei mame creștine frumoase și evlavioase și al celor două fiice ale sale, care au fost prinse de soldații romani. Mama a vorbit cu fiicele sale și, înainte de a fi violate, acestea au cerut să meargă pe marginea drumului, lângă un râu [probabil pentru a-și face nevoile]. Apoi s-au aruncat în râu și s-au înecat. Cartea a 8-a, capitolul 12, paginile 332-333 din „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu le menționează printre „martirii admirabili ai lui Hristos”. Totuși, aceasta a fost un păcat, deoarece nu este îngăduit să ucizi. Printre scriitorii creștini timpurii, Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) a învățat că sinuciderea este greșită în „Instituțiile divine”, cartea 3, capitolul 18, p. 89. Augustin din Hippo a învățat, de asemenea, că sinuciderea, chiar și pentru a scăpa de viol, este greșită.

Î: În Faptele Apostolilor 1:20, cum se raportează aceste citate din Ps 69:25 și Ps 109:8 la Iuda?

R: Psalmul 69:21 se referă și la Isus. În răspunsul la această întrebare trebuie luate în considerare trei aspecte.

1. Aceste trei versete nu spun în mod explicit că se referă la viitorul Mesia.

2. Nici nu există vreun motiv pentru care ar trebui să interpretăm aceste versete ca fiind aplicabile doar lui Isus și lui Iuda.

3. Cu toate acestea, situația în care se afla Isus se potrivește foarte bine cu tipurile de situații la care fac referire aceste psalmi.

Î: În Faptele Apostolilor 1:20, de ce a spus Petru „locul lui”, din moment ce Psalmul 69:25 spune „locul lor”?

R: Petru nu a recitat din memorie Psalmul 69:25 cuvânt cu cuvânt, iar cartea Faptele Apostolilor ne spune (fără eroare) ce a recitat Petru de fapt. Există două puncte de vedere cu privire la semnificația acestui lucru.

Prima interpretare: Alegerea lui Matia ca al doisprezecelea apostol a fost o greșeală, întrucât nu se mai aude nimic despre Matia după aceasta, iar Pavel a devenit apostol. Decizia lui Petru de a alege un al doisprezecelea apostol prin sorți s-a bazat pe amintirea greșită a lui Petru cu privire la Psalmul 69:25. Astfel, deși Petru încerca să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, chiar și el putea să greșească. Totuși, acest lucru este în regulă, deoarece Dumnezeu lucrează în continuare prin oameni imperfecți.

A doua interpretare: Parafraza lui Petru a fost o aplicare corectă, deoarece Psalmul vorbea despre dușmanii lui Mesia, iar Iuda era cu siguranță unul dintre aceștia.

Î: În Faptele Apostolilor 1:21-26, câți apostoli erau, din punct de vedere biblic? Sunt destul de sigur că Barnaba a fost recunoscut ca apostol în cartea Faptele Apostolilor. Și că Iacov, fratele lui Isus, era, de asemenea, un apostol, după cum se menționează în alte pasaje din Scripturi. De asemenea, a fost Apolo un apostol?

R: Cuvântul „apostol” are mai multe semnificații. În general, cuvântul poate însemna „ambasador”, iar Barnaba și Iacov, fratele Domnului, erau apostoli în acest sens. În timp ce Barnaba a fost numit apostol în Faptele Apostolilor14:4 ; Iacov și Apolo nu au fost numiți apostoli în Biblie în sens strict, deși au avut roluri importante în biserică.

Pentru a-i distinge de aceștia, a existat un alt grup, mai restrâns, numit „Cei doisprezece”, ceea ce ridică o problemă interesantă. Deoarece unsprezece ucenici ai lui Isus au devenit apostoli, ce s-a întâmplat cu al doisprezecelea? Petru a văzut necesitatea unui al doisprezecelea, așa că au tras la sorți între Iosif și Matia, iar Matia a câștigat (Faptele Apostolilor1:21 -26). Când s-a tras la sorți, este îndoielnic că ar fi existat o a treia opțiune, „nu alegeți încă”. Cu toate acestea, nu mai auzim nimic despre Matia. Mai târziu, Pavel a devenit al doisprezecelea apostol și a fost recunoscut de ceilalți (Galateni 2:8-10; 2 Petru3:15 -16). Este aproape ca și cum Dumnezeu ar fi ignorat pur și simplu tragerea la sorți, deoarece alegerea Sa, Pavel, urma să vină mai târziu.

O notă interesantă este că în comunitatea de la Qumran existau doisprezece conducători ai comunității, precum și un cerc restrâns format din trei persoane.

Î: În Faptele Apostolilor 1:22-26, când l-au ales pe Matia prin tragere la sorți pentru a-l înlocui pe Iuda, a fost aceasta voia lui Dumnezeu?

R: Scriptura nu menționează nici aprobarea, nici dezaprobarea acestei decizii. Cu toate acestea, mulți creștini consideră că nu aceasta era voia lui Dumnezeu, din trei motive.

1. Dumnezeu i-a recunoscut doar pe cei doisprezece ca apostoli în Apocalipsa 21:14.

2. Pavel a fost menționat ca apostol în 1 Timotei 1:1; 2:7; Romani 1:1; 1 Corinteni 1:1; 2 Corinteni 1:1; Galateni 1:1; Efeseni 1:1; Coloseni 1:1; 2 Timotei 1:1 și Tit 1:1.

3. Nu se mai aude nimic despre Matia în Biblie.

Iată câteva argumente care susțin că Matia ar fi trebuit să fie ales.

1. Ar fi bine să se arate „12” ca o împlinire a profeției privind Israelul la Rusalii, în capitolul următor.

2. În legătură cu punctul anterior, Pavel a avut o slujire cu totul diferită, nefiind prezent la Rusalii și plecând departe, printre neamuri.

3. Petru, inspirat de Duhul Sfânt, ar fi avut o bună înțelegere a modului în care să aplice aceste psalmi aici.

4. Nu a existat nicio critică sau mustrare din partea lui Dumnezeu.

Când credincioșii sinceri Îl slujesc pe Dumnezeu din toată inima, tot vor face greșeli. Cu toate acestea, Dumnezeu este suficient de mare încât să treacă cu vederea greșelile noastre.

   F.F. Bruce consideră că acest lucru a fost corect. F.F. Bruce subliniază, de asemenea, că nu l-au înlocuit pe Iuda pentru că a murit. Ci l-au înlocuit pentru că și-a părăsit locul. Ei nu au practicat o „succesiune apostolică” literală, întrucât, atunci când Iacov a fost martirizat în Faptele Apostolilor 12:2, nu s-au gândit să-l înlocuiască. Tertulian (198-220 d.Hr.), în lucrarea sa „Despre prescripție împotriva ereticilor”, capitolul 20, pagina 252, consideră, de asemenea, că alegerea lui Matia a fost corectă.

Î: În Faptele Apostolilor 1:23, ce înseamnă „Barsaba”?

R: Înseamnă literalmente „fiul Sabatului”. Poate că Iosif Barsabbas s-a născut în ziua Sabatului.

Î: În Faptele Apostolilor 1:26, tragerea la sorți a fost o formă de vot?

R: Nu. Tragerea la sorți este similară cu punerea într-un vas a unei pietre pe care este scris numele fiecărui candidat și cu alegerea de către cineva a unui nume la întâmplare.

Î: În Faptele Apostolilor 2:1, câte zile au trecut între înălțarea lui Isus și Rusalii?

R: Deoarece Isus S-a înălțat la Cer la aproximativ 40 de zile după înviere (Faptele Apostolilor 1:3), iar Rusaliile au avut loc la 50 de zile după Paște, au trecut aproximativ 10 zile.

Î: În Faptele Apostolilor 2:3, cine a primit limbi de foc?

R: Deși Scriptura nu menționează în mod explicit că acest fenomen s-a limitat la apostoli, probabil că așa a fost. Nu putem spune cu certitudine dacă Matia a avut sau nu o limbă de foc. Pe de altă parte, în „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 357, se consideră că toți cei aproximativ 120 de credincioși au avut limbi de foc, dar numai cei doisprezece au vorbit în limbi. De asemenea, nu se menționează exact „limbi de foc”, ci mai degrabă „limbi ca de foc”. La fel, nu se menționează sunetul unui vânt puternic, ci un sunet ca de vânt puternic.

Î: În Faptele Apostolilor 2:4, de ce a amânat Dumnezeu trimiterea Duhului Sfânt până la Rusalii?

R: Scriptura nu spune de ce a existat o întârziere de cincizeci de zile de la Paște. Cu toate acestea, două motive sunt evidente.

Poate că mai întâi trebuia să aibă loc Înălțarea: Isus S-a arătat frecvent ucenicilor Săi înainte de a Se înălța la Cer. El a trebuit să-și încheie învățătura față de ei și să le dea porunca menționată în Faptele Apostolilor 1:7-8 înainte de a Se înălța la Cer. Înălțarea Sa la Cer a avut loc înainte ca Duhul Sfânt să se reverse asupra lor.

Respectarea sărbătorilor: Dumnezeu a instituit sărbătorile evreiești în Vechiul Testament. Viața lui Isus a mers în paralel cu aceste sărbători, și era cu totul potrivit ca Duhul Sfânt să coboare tocmai la Sărbătoarea Cincizecimii. Cincizecimea este poruncită în Leviticul 23:15-16 și Deuteronomul 16:9-12.

Î: În Faptele Apostolilor 2:4, cum au înțeles toți limbile, având în vedere că 1 Corinteni 14:27-28 spune că nu ar trebui să existe limbi în biserică fără interpretare?

R: Reacția mulțimii arată că apostolii nu vorbeau în limbi necunoscute, ci în limbi necunoscute celor care vorbeau, dar cunoscute de cei care ascultau. Prin urmare, nu era nevoie de interpreți.

În ceea ce privește ideea că aceștia nu respectau 1 Corinteni14:27 -28, rețineți că

a) Ascultătorii puteau interpreta singuri

b) Acest lucru nu s-a întâmplat într-o biserică

c) 1 Corinteni 14:27-28 nu fusese încă scris.

Deși musulmanii nu sunt creștini, nu ar trebui să aibă nicio dificultate în a accepta această relatare. Unul dintre cei mai eminenți istorici musulmani din perioada timpurie, al-Tabari, afirmă, de asemenea, că discipolii lui Isus puteau vorbi în mod miraculos limba poporului la care erau trimiși. (Istoria lui al-Tabari, vol. 8, p. 99)

Î: În Faptele Apostolilor 2:4, faptul că Duhul Sfânt îi umple pe oameni dovedește oare că Duhul Sfânt nu poate fi o persoană, așa cum învață Martorii lui Iehova?

R: Nu. Dacă această logică ar fi valabilă, atunci, întrucât Dumnezeu umple cerurile și pământul, așa cum spune Ieremia23:24 , Dumnezeu nu ar fi un Dumnezeu personal. Faptul că Duhul Sfânt poate face lucruri pe care noi nu le putem face și faptul că Dumnezeu este infinit nu Îl împiedică să fie, de asemenea, o ființă inteligentă, cu gânduri și sentimente. Așa cum subliniază cartea „When Cultists Ask”, p. 194-195, Efeseni4:10 spune că Hristos umple toate lucrurile, așa că, urmând aceeași logică greșită, nici Hristos nu este o persoană?

În timp ce paragraful anterior arată că nimic nu îl împiedică pe Duhul Sfânt să fie o persoană, lista următoare arată că Duhul Sfânt are atributele unei persoane. Prin „persoană” nu ne referim la o ființă umană, ci la o ființă inteligentă și personală.

Parakletos (Mângâietorul, Cel care este alături de noi)

Ne vorbește (Ioan14:16 , 26; Ioan15:26 ; Faptele Apostolilor 13:2; Evrei 3:7)

Ne amintește (Ioan14:26 )

Ca un părinte, pentru ca noi să nu fim orfani (orphanos în greacă) (Ioan14:18 )

Ne călăuzește (Ioan16:13 )

Ne învață (Ioan14:26 ; 1 Corinteni2:13 )

Locuiește în noi (1 Corinteni3:16 ; 2 Timotei1:14 ; Romani 8:9,11, Efeseni2:22 )

În inimile noastre (2 Corinteni1:22 ; Galateni 4:6)

Trăim prin Duhul (Galateni5:16 , 25)

Conduși de Duhul (Galateni5:18 ; Romani 8:9)

El mijlocește pentru noi (Romani8:26 -27)

Poate fi jignit (Evrei10:29 )

Mărturisește despre Hristos (Ioan15:26 )

Are o minte (Romani8:27 )

Poate fi întristat (Isaia 63:10; Efeseni4:30 )

Alege cui să-i dea daruri (1 Corinteni12:11 )

Are iubire (Romani15:30 )

Poate considera că lucrurile sunt bune (Faptele Apostolilor15:28 )

Cercetează lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:9-10)

Dumnezeu în noi (1 Ioan 4:12-13,15-16; Romani 8:9-10; 1 Corinteni3:16 ,6:19 ; Ioan 14:23, 15:4)

Este mereu alături de noi (Matei 28:20)

Gemete și, prin urmare, grijă pentru noi (Romani8:26 )

Ne dă bucurie (1 Tesaloniceni 1:6)

Î: În Faptele Apostolilor 2:4, se dovedește oare că vorbirea în limbi era o experiență normală pentru viitorii creștini?

R: Experiența celor doisprezece apostoli din Faptele Apostolilor 2:4 nu dovedește și nici nu infirmă acest lucru, cu excepția cazului în care considerați că și flăcările de foc sunt o experiență creștină obișnuită. Vorbirea în limbi nu se practica înainte de acest moment, deoarece apostolii nu fuseseră umpluți cu Duhul Sfânt înainte de Rusalii. În ceea ce privește alte persoane care au vorbit în limbi după acest moment, nu se menționează nimic despre limbi de foc.

Î: În Faptele Apostolilor 2:6-11, având în vedere că majoritatea oamenilor din acea vreme vorbeau fie greacă, fie aramaică, oare apostolii s-au adresat tuturor în limba lor maternă folosind doar aceste două limbi, ceea ce nu ar fi fost un miracol, așa cum sugerează lucrarea sceptică „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, la pagina 1002?

R: Mulți oameni din Palestina vorbeau atât greaca, cât și aramaica. Explicația lui Asimov conform căreia aceștia ar fi vorbit două limbi nu are niciun sens din cel puțin cinci motive.

1. „S-a adunat o mulțime, uimită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba sa. Uimiți și mirati,…” (Faptele Apostolilor 2:6-7) Câți oameni sunt astăzi uimiți și mirati când află că un străin este bilingv?

2. „Uimiți și nedumeriți, se întrebau unii pe alții: «Ce înseamnă asta?»” (Faptele Apostolilor2:12 ).

3. Alții spuneau: „Sunt beți de vin nou!” (Faptele Apostolilor2:13 )

4. Faptele Apostolilor 2:8 spune că oameni din cincisprezece grupuri etnice au auzit Evanghelia în propria lor limbă. Nu ar avea sens să se enumere cincisprezece grupuri dacă s-ar fi vorbit doar două limbi.

5. În cele din urmă, este puțin probabil ca toți parții și arabii să fi vorbit fie greacă, fie aramaică.

Î: În Faptele Apostolilor 2:7, cum au putut să-și dea seama că apostolii erau galileeni?

R: Mulțimea și-a dat seama după accentul lor. Oamenii din Galileea aveau tendința de a omite silabele finale. De asemenea, galileenii aveau dificultăți în pronunțarea consoanelor guturale (la fel ca vorbitorii de engleză). Consoanele guturale sunt aproape absente în limba engleză, cu excepția, poate, a cuvântului „loch”. Ele sunt foarte asemănătoare cu h, g, k și cu r-ul din limba germană. Sunt foarte prezente în germană, ebraică și arabă, după cum ar ști prietenul meu Akhmed. De exemplu, două cuvinte arabe, „kalb” și „qalb”, înseamnă „câine” și „inimă”. Am auzit că arabilor le plăcea să-i audă pe misionarii străini, vorbind în arabă, spunându-le oamenilor să-i dăruiască lui Dumnezeu „inima” lor.

Î: În Faptele Apostolilor 2:14-40, discursurile sunt redate exact?

R: Nu, din câteva motive. Faptele Apostolilor 2:14-40 pot fi citite în unul sau două minute, iar Petru a vorbit probabil mai mult decât atât. De fapt, în Faptele Apostolilor 2:40, Luca ne spune că Petru a rostit și multe alte cuvinte. Luca a oferit un rezumat al celor spuse de Petru și, probabil, a parafrazat și anumite părți din discurs.

Avem un bun exemplu în istoria seculară, oferit de istoricul de încredere Tucidide, din secolul al V-lea î.Hr. În „Istoria Războiului Peloponesian”, el include, de asemenea, numeroase discursuri. Tucidide scrie: „În ceea ce privește discursurile… mi-a fost greu, atât mie, cât și celor care mi le-au relatat, să-mi amintesc cuvintele exacte. Prin urmare, am pus în gura fiecărui vorbitor sentimentele potrivite ocaziei, exprimate așa cum am considerat că ar fi fost probabil să le exprime, în timp ce, în același timp, m-am străduit, pe cât de bine am putut, să redau sensul general al ceea ce s-a spus de fapt. … În ceea ce privește evenimentele războiului, nu m-am aventurat să vorbesc pe baza unor informații întâmplătoare, nici conform vreunei idei proprii; nu am descris nimic altceva decât ceea ce am văzut eu însumi sau am aflat de la alții, pe care i-am interogat cu cea mai mare atenție și amănunt. Sarcina a fost una laborioasă.” Tucidide, tradus în engleză de Benjamin Jowett (1881), vol. 1, cartea 1, cap. 22.

Î: În Faptele Apostolilor 2:15, de ce credeau evreii că era greșit să bea vin în acel moment?

R: Deși se obișnuia să se bea vin cu moderație, în zilele de sărbătoare era obiceiul să se postească cel puțin până la ora a patra. O persoană este un alcoolic înrăit dacă are nevoie de vin pentru a se trezi dimineața. În general, evreii nu beau vin dimineața.

Î: În Faptele Apostolilor 2:16-21, s-a împlinit aici această profeție din Ioel 2:28-29 sau se va împlini la a doua venire a lui Hristos?

R: Ea se va împlini la fiecare venire a lui Hristos. O parte din ea s-a împlinit la răstignirea lui Isus, când soarele s-a întunecat după-amiaza, conform Matei 27:45, Marcu 15:33 și Luca 23:44-45. Petru a menționat acest lucru în Faptele Apostolilor 2:16-21.

De asemenea, se va întuneca înainte de a doua venire a lui Isus, conform Apocalipsa 6:12-14;8:12 ; 9:2;16:10 .

Î: În Faptele Apostolilor 2:16-21, având în vedere că s-a împlinit profeția din Ioel 2:28-32, de ce luna nu s-a transformat în sânge?

R: Faptul că luna s-a transformat în sânge înseamnă pur și simplu că luna a apărut de o culoare roșie. Soarele s-a întunecat timp de trei ore în timpul răstignirii lui Isus, conform Luca 23:44-45. Un istoric palestinian necreștin pe nume Thales (scris și Thallus) a scris în anul 52 d.Hr. că întunericul a însoțit răstignirea lui Isus. Un scriitor grec din Caria, pe nume Phlegon, a scris, de asemenea, că în cea de-a 202-a Olimpiadă (anul 33 d.Hr.) a avut loc o eclipsă de soare.

Există două puncte de vedere cu privire la Faptele Apostolilor 2:16-21:

Împlinită în totalitate: întrucât luna se vede adesea în timpul zilei, atunci când soarele s-a întunecat, este probabil ca și luna să se fi întunecat sau să se fi înroșit.

Împlinire parțială: Profeția din Ioel 2:28-32 avea mai multe părți. Revărsarea Duhului Sfânt nu a avut loc decât cincizeci de zile mai târziu, la Rusalii. Se pare că luna nu s-a întunecat aici, dar se va întuneca la a doua venire a lui Hristos. Soarele s-a întunecat atât la răstignire, cât și la a doua venire.

Î: În Faptele Apostolilor 2:25-26 și 4:25-28, cum se raportează Psalmul 16:8-11 și Psalmul 2 la Isus și la primii creștini?

R: Acestea se referă în primul rând la Isus. Deoarece Isus ne-a dăruit viața Sa, ele se referă, în al doilea rând, și la noi.

În Psalmul 16:8-11, trupul lui Isus nu a cunoscut niciodată putrezirea, iar Isus se va bucura de fericire veșnică în Ceruri. Trupurile noastre pământești se vor descompune. Cu toate acestea, vom primi mai târziu trupuri glorificate, iar și pentru noi, acele trupuri nu vor cunoaște niciodată putrezirea și ne vom bucura de fericire veșnică în Ceruri.

În Psalmul 2, Isus va sta pe tronul Său și va domni peste pământ. Efeseni 2:6 și Apocalipsa 3:21 spun că vom sta împreună cu Hristos pe tronul Său (nu pe al nostru) și vom domni împreună cu El.

Combinarea a două versete care conțin aceleași cuvinte era „a doua regulă midrașică” atribuită celebrului rabin evreu Hillel.

Î: În Faptele Apostolilor 2:34, a ajuns David în Ceruri sau nu?

R: În cele din urmă, da. Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. În momentul în care David a scris pasajul citat, el încă trăia pe pământ.

2. Astăzi, sufletul lui David se află în Ceruri. Cu toate acestea, trupul său nu se află în Ceruri, așa cum spune Faptele Apostolilor d2:29 .

Î: În Faptele Apostolilor 2:36, scepticul Bart Ehrman susține că Petru a arătat că Isus a primit statutul său înălțat la înviere (Jesus, Interrupted, p. 95).

R: Ehrman are pe jumătate dreptate și pe jumătate greșește. În timp ce Faptele Apostolilor2:36 arată că Isus a primit statutul de înălțare, Ioan 17:5-7 arată că Isus și-a recuperat statutul de înălțare pe care îl avea înainte de începutul lumii.

Î: Faptele Apostolilor 2:38 înseamnă oare că botezul cu apă este necesar pentru mântuire?

R: Nu, așa cum o pot atesta tâlharul de pe cruce și unii dintre primii martiri. Isus este necesar pentru mântuire. Nici pocăința, nici botezul cu apă nu ne asigură mântuirea. Acestea sunt răspunsul nostru la lucrarea lui Isus. Botezul trebuie să fie un semn exterior al pocăinței noastre interioare anterioare. Dar Petru nu a spus: „credeți doar în interiorul vostru”. Credința lor interioară era combinată cu mărturia exterioară față de Dumnezeu și față de ceilalți.

Rețineți că Faptele Apostolilor2:38 era o poruncă, nu o formulă. Dacă Faptele Apostolilor2:38 ar fi fost o formulă, atunci s-ar putea concluziona în mod eronat că iubirea față de Dumnezeu, credința, a crede și a avea încredere în Dumnezeu nu sunt necesare, întrucât nu sunt menționate aici. Toți cei care vin la Hristos ar trebui să fie botezați, iar acest lucru este la fel de adevărat astăzi cum era și atunci. Cu toate acestea, sângele lui Isus, și nu botezul nostru, este cel care ne mântuiește. Totuși, creștinii vor dori să-L asculte pe Hristos și să fie botezați cu apă.

Coloseni 2:11-12 arată că circumcizia era un tip de botez. Așa cum a subliniat Iustin Martirul, întrucât numai bărbații, și nu femeile, puteau fi circumciși, acest lucru dovedea că circumcizia a fost dată de Dumnezeu ca un semn, nu ca o faptă de neprihănire. („Dialog cu Trypho”, cap. 23, p. 206)

Î: În Faptele Apostolilor 2:38, mulți spun că trebuie să ne pocăim de păcate pentru mântuire, alții spun că doar prin credință, iar alții spun că pocăința trebuie să fie față de Dumnezeu. Ce spune Biblia?

R: Cred că prima variantă este cea pe care o învață Biblia. Am auzit odată că erau doi misionari ai organizației „Campus Crusade” în Moscova, Rusia, și au văzut câteva prostituate pe stradă. S-au dus la ele și au început să vorbească cu ele, scoțând un pliant cu „Cele patru legi spirituale”. Prostituatele au scos la rândul lor pliantele cu „Cele patru legi spirituale” și au spus că cred în ele, ba chiar le-au dat tuturor clienților lor!

Unele versete biblice spun: „pocăiți-vă și credeți”, dar altele spun „credeți”. Însă „a crede” în sensul biblic implică ascultare, și nu doar o acceptare intelectuală, așa cum se învață în Iacov 2:14-20 și 1 Ioan 2:3-4,9; 1 Ioan 2:15-16. Acum, Ioan nu spune că trebuie să fii fără păcat (1 Ioan 1:10), ci mai degrabă că nu trebuie să rămânem în păcat (1 Ioan 3:6)

În mesajul pe care Petru l-a transmis la Rusalii, în Faptele Apostolilor 2:38, acesta a fost: „Pocăiți-vă și fiți botezați”. Așa cum a spus Petru în 1 Petru 3:21, botezul nu are de fapt rolul de a îndepărta murdăria (fie ea fizică sau spirituală), ci este angajamentul unei conștiințe curate față de Dumnezeu.

Alte versete care subliniază nevoia noastră de pocăință sunt:

Ezechiel 18:23,32

Matei 3:2; 3:8,11; 4:17; 11:20; 21:32

Marcu 1:4,15; 6:12

Luca 3:3, 5, 8; 5:32; 15:7, 10; 16:30; 24:47

Faptele Apostolilor 2:38; 3:19; 5:31; 8:22; 11:18; 13:24; 17:30; 19:4; 20:21; 26:20

Romani 2:4

2 Corinteni 7:9,10

2 Timotei 2:25

Evrei 6:1,6

2 Petru 3:9

Apocalipsa 2:5,16; 2:21,22; 3:3; 3:19; 9:20,21; 16:9,11

Î: În Faptele Apostolilor 2:39, există vreun verset care să indice că Biblia se aplică și celor care nu erau evrei și nu locuiau în Israel?

R: Da, există câteva versete care ne extind promisiunile. (Toate aceste citate sunt preluate din Berean Standard Bible.)

Faptele Apostolilor2:39 : „Această promisiune este pentru voi și pentru copiii voștri și pentru toți cei care sunt departe — pentru toți cei pe care Domnul, Dumnezeul nostru, îi va chema la Sine.”

Efeseni 1:3 „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat în Hristos cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești.”

Romani 10:11-12 „Așa cum spune Scriptura: «Oricine crede în El nu va fi niciodată rușinat.» Căci nu este nicio deosebire între iudeu și grec: același Domn este Domnul tuturor și dă din belșug tuturor celor care Îl cheamă,”

Galateni 3:28 „Nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici liber, nici bărbat, nici femeie, căci toți sunteți una în Hristos Isus.”

2 Petru 1:1 „…Celor care, prin neprihănirea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, au primit o credință la fel de prețioasă ca a noastră:” Observați că Petru scrie aici, iar credința noastră, ca neamuri, este la fel de prețioasă ca și credința lui, ca iudeu, căci, în adevăr, există o singură credință.

Romani 11:17 „Acum, dacă unele ramuri au fost rupte, iar tu, o lăstar de măslin sălbatic, ai fost altoit printre celelalte pentru a avea parte de hrana rădăcinii măslinului,”

Acum, creștinii au opinii diferite cu privire la măsura în care noi suntem Israelul lui Dumnezeu și la rolul pe care Dumnezeu îl are astăzi pentru evreii etnici. Privind la evenimente precum teribilul Holocaust din cel de-al Doilea Război Mondial, se pare că Satana încă îi are în vizor pe evrei pentru a le face rău. Chiar și evreii înșiși s-au întrebat câtă protecție le oferă Dumnezeu de când s-a întâmplat asta. În general, creștinii care sunt dispensaționaliști tind să-i trateze pe evreii de astăzi cu un respect deosebit, întrucât Dumnezeu încă se ocupă de ei. Creștinii care aderă la „teologia legământului” tind să spună că, întrucât evreii L-au respins pe Hristos, în prezent ei nu ocupă un loc diferit în ochii lui Dumnezeu față de orice alt grup etnic.

Indiferent de modul în care Dumnezeu privește poporul evreu astăzi, se pare că acesta are un rol special de jucat în vremurile de pe urmă. Cei 144.000 de martori din Apocalipsa vor fi toți bărbați evrei puri. În Zaharia 12:1-9, ei vor avea dușmani adunați în jurul Ierusalimului. În Zaharia 12:10-14, va avea loc o convertire în masă la Hristos, „plângând pe Cel pe care L-au străpuns”. În Daniel9:26 , Anticristul va încheia un legământ cu evreii, îl va încălca după trei ani și jumătate și va distruge cetatea și sanctuarul.

Înainte de evrei, Dumnezeu i-a promis lui Avraam că toate neamurile vor fi binecuvântate prin el (Galateni 3:8-9); cu toții suntem fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus (Galateni3:26 ), și cu toții suntem considerați copii ai promisiunii, ai Sarei și nu ai Agar, așa cum arată Galateni4:24 -28.

Î: În Faptele Apostolilor 2:40, de ce a simțit Petru o astfel de urgență de a împărtăși mesajul Evangheliei unor oameni care deja încercau să fie buni?

R: Petru ținea sincer la ei. Simplul fapt de a încerca să fii bun nu este suficient pentru a ajunge în Raiul lui Dumnezeu; este necesară o transformare. Chiar și evreii trebuiau să se nască din nou.

Petru chiar îi implora pe iudei să-L accepte pe Isus în2:40 . Dacă cineva se află într-o casă în flăcări, nu te limitezi doar să-l inviți să iasă afară pentru că vremea este frumoasă; îi spui cu urgență să se salveze.

Este remarcabil faptul că același Petru, care L-a negat pe Hristos de trei ori în casa marelui preot, se află acum în curțile Templului, proclamându-L cu îndrăzneală pe Hristos. Oare Petru urma să fie biciuit sau ucis pentru asta? Lui Petru nu-i păsa prea mult, în comparație cu urgența de a răspândi mesajul Evangheliei.

Î: În Faptele Apostolilor 2:42, ce înseamnă „frângerea pâinii”?

R: Aceasta nu înseamnă pur și simplu a mânca și a bea, deoarece ei nu s-ar fi „dedicat” doar mâncării și băuturii. În schimb, aceasta se referă la participarea la Cina Domnului, pe care Isus le-a poruncit să o facă în amintirea Lui, conform Luca 22:19 și 1 Corinteni 11:24-26.

Î: În Faptele Apostolilor 2:44-45 și 4:32, înseamnă oare că creștinii nu ar trebui să dețină proprietate privată?

R: Nu. Acest exemplu al primilor creștini care trăiau în Ierusalim nu este unul pe care trebuie să-l urmăm neapărat. În Noul Testament există un contraexemplu, și anume faptul că Pavel deținea în proprietate personală mantaua sa, după cum se menționează în 2 Timotei 4:13. Mai mult, Pavel i-a îndemnat pe corinteni să fie generoși în 2 Corinteni 8. El nu ar fi trebuit să facă acest lucru dacă biserica le-ar fi luat deja toate bunurile.

Această distribuire era voluntară și nu era acordată tuturor, ci doar celor care aveau nevoie.

Î: În Faptele Apostolilor 2:44, expresia „totul în comun” include și relațiile sexuale promiscue, așa cum învață secta „Copiii lui Dumnezeu”?

R: Nu, din două motive.

1. Femeile și bărbații nu sunt lucruri care pot fi tranzacționate sau folosite ca obiecte. Aceasta se referă la bunuri materiale, nu la oameni sau relații.

2. Deoarece îi ascultau pe Dumnezeu, nu ar fi avut în comun nici lucruri rele, cum ar fi bunurile furate.

A încerca să justifici relațiile sexuale promiscue pe baza acestui verset și să ignori tot ce spune Biblia despre puritatea sexuală seamănă cu a strecura un țânțar și a înghiți un cămilă.

Î: În Faptele Apostolilor 3:1-3, când se poate întâmpla ca ceea ce ne dorim să difere de ceea ce avem nevoie și să fie cu mult mai puțin decât aceasta?

R: Omul dorea puțin bani pentru a-și ușura situația actuală. Petru l-a chemat să se ridice din starea în care se afla. Omul își pierduse speranța că ar putea fi vreodată vindecat, dar după ce Petru a vorbit în numele lui Isus, a avut credință să facă acest lucru. Omul știa că Isus fusese răstignit de curând, dar probabil știa și că Isus a înviat din morți.

Unii oameni, chiar și creștini, cred că nu vor putea niciodată să renunțe la fumat, la beție, să-și stăpânească mânia sau alte păcate. Dar Dumnezeu ne cheamă să avem credință și să ne ridicăm din robia paralizantă a păcatului.

Î: În Faptele Apostolilor 3:2, unde sau când a devenit omul acela infirm?

R: Cuvântul grecesc „koilia” poate însemna „stomac” sau „pântece”. Deși Noul Testament folosește acest cuvânt în alte pasaje în ambele sensuri, Luca îl folosește doar în sensul de „pântece”. Așadar, omul era infirm din naștere.

Î: În Faptele Apostolilor 3:3, ce sunt milosteniile?

R: Este vorba despre bani dați celor săraci.

Î: În Faptele Apostolilor 3:3-6, câtă credință și speranță avea omul acela că va fi vindecat?

R: Cerșetorul era olog din naștere, zăcea la ușa templului zi de zi și nu dădea niciun semn că ar spera să fie vindecat. Se mulțumea doar cu o mică pomană de bani. Cât de mult ne mulțumim noi astăzi doar cu puțin de la Dumnezeu, când Dumnezeu vrea să facă mai mult în viețile noastre?

Această vindecare este neobișnuită, deoarece omul a cerut pur și simplu ceva mic, cu puțină credință, iar prin harul lui Dumnezeu a primit ceva mare.

Î: În Faptele Apostolilor 3:7, având în vedere gravitatea și durata invalidității sale, omul avea toate motivele să invoce o scuză pentru faptul că nu putea merge. Dar nu a făcut-o. Când încercăm să găsim scuze în fața lui Dumnezeu, când ar trebui pur și simplu să acționăm?

R: Nu contează cât de puternic este ceva, în comparație cu puterea lui Dumnezeu. Dacă continuăm pur și simplu să-L ascultăm pe Dumnezeu, atunci când avem ocazia, Dumnezeu ne va întâmpina și ne va călăuzi. În timp ce un copil mic, care are potențialul de a putea merge, trece totuși printr-un proces îndelungat pentru a învăța să meargă, omul acesta nu a trecut prin așa ceva. Nu numai că picioarele lui au fost vindecate pentru a-i da potențialul, dar el a avut imediat capacitatea și abilitatea de a merge, de a sări și de a face salturi.

Așa cum a spus cineva: „Nu-I spune lui Dumnezeu cât de mare este furtuna; spune furtunii cât de mare este Dumnezeul tău.”

Î: În Faptele Apostolilor 3:11-26, în ce fel diferă predica lui Petru de aici de cea din Faptele Apostolilor 2?

R: Această predică improvizată nu pare la fel de rafinată ca cea din Faptele Apostolilor 2. Dar poate că nu contează cât de fluentă și de bine pregătită este vorbirea noastră atunci când împărtășim adevărul Evangheliei care se află în noi.

Î: În Faptele Apostolilor 3:13, i-au negat iudeii pe Isus în fața lui Pilat, deși Pilat era hotărât să-L elibereze pe Isus?

R: Da. Acest lucru este arătat clar în Matei 27:17-26, Luca 23:4-25 și Ioan 19:4-16. Este arătat mai puțin clar în Marcu 15:9-15.

Î: În Faptele Apostolilor 3:14-15, ce contrastează Petru aici și cum se aplică acest lucru nouă?

R: Mulțimea de la procesul lui Isus a avut de ales: să-l elibereze pe un ucigaș care ia viața sau să-l elibereze pe Mesia care dă viață. Alegerea lor a fost cel care ia viața. Uneori, oamenii fac alegeri greșite și apasă pe o cale greșită, al cărei sfârșit le ia viața. Dar Petru le vestea vestea bună, că încă nu este prea târziu pentru ei să se pocăiască, să-și schimbe gândirea și să urmeze calea vieții. Petru nu este aspru cu ei, ci proclamă în termeni severi și urgenti ce au făcut și ce trebuie să facă acum.

Î: În Faptele Apostolilor 3:16-17, ce este semnificativ în legătură cu „Numele” lui Isus?

R: Luca l-a considerat cu siguranță semnificativ, întrucât îl menționează de 33 de ori: Faptele Apostolilor 2:21; 38; 3:6,16; 4:7,10,12,17,18; 5:28,40,41; 8:12,16; 9:14,15,21,27,29; 10:48; 15:26; 16:18; 19:5, 13, 17; 21:13; 22:16; 26:9; Luca 10:17; 21:8; 24:47

Î: În Faptele Apostolilor3:17 -21, li s-a dat poporului evreu o altă șansă ca Împărăția lui Dumnezeu să fie instaurată aici, pe pământ?

R: Creștinii nu sunt de acord.

Da: Mulți dispensaționaliști cred că evreilor, ca națiune, li s-a oferit aici ocazia de a instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Desigur, Dumnezeu știa dinainte că ei vor respinge această ocazie.

Nu: Mulți alții spun că apelul de aici a fost adresat fiecărei persoane care auzea mesajul.

Punct discutabil: Aceasta este o ofertă autentică, dar un caz pur ipotetic, precum oferirea Evangheliei unor oameni reprobați. Dumnezeu știa că ei nu o vor accepta.

Î: În Faptele Apostolilor 3:19-20, de ce li s-a spus să se pocăiască și să se convertească?

R: Acesta este un aspect important de remarcat. Faptele Apostolilor 3:19 afirmă că scopul pocăinței și al întoarcerii la Dumnezeu era ca păcatele lor să fie șterse. Mântuirea are încă un aspect etern, întrucât Dumnezeu i-a cunoscut dinainte și i-a predestinat pe cei care vor ajunge în Rai. Cu toate acestea, Faptele Apostolilor 3:19 arată că există și un aspect legat de „timp” și, într-un anumit sens, păcatele noastre sunt iertate „când” ne pocăim și ne convertim.

Împrospătarea și înnoirea tuturor lucrurilor erau deja cunoscute de evrei, așa cum a fost profețit și în Isaia 34:4; 51:6; 65. Este menționată, de asemenea, în Cartea lui Enoh 45:2; 62:1; 91:16-17, Apocalipsa lui Baruch 32, conform lucrării „The Expositor's Greek Testament”, vol. 2, p. 116.

Î: În Faptele Apostolilor 3:21, 26, se susține oare universalismul, adică faptul că toți vor fi mântuiți?

R: Nu. Isus a venit ca jertfă de ispășire pentru întreaga lume (1 Ioan 2:2) pentru a-i îndepărta pe toți de căile lor rele. Cu toate acestea, pentru cei care aleg să nu se întoarcă de la căile lor neevlavioase, Dumnezeu nu forțează pe nimeni să intre în Rai împotriva voinței sale.

Universalismul imediat, conform căruia toți ajung imediat în Rai, este fals conform Matei 25:46; Ioan 3:36; 5:40-43; 6:45; 8:24; 10:8; 12:47-48; 14:6; (implicit) Faptele Apostolilor 4:12; 2 Tesaloniceni 1:8-9.

Universalismul eventual, conform căruia unii ar putea ajunge în Iad, dar toți vor ajunge în cele din urmă în Rai, este fals conform cu Marcu 9:44-48; Apocalipsa 20:10.

Î: În Faptele Apostolilor 3:13, 22, 26 și4:27 , de ce este Isus numit în aceste versete „slujitor sfânt”, și ce înseamnă când este numit „Fiul Omului”?

R: Două dintre titlurile preferate ale lui Isus păreau să fie „Fiul Omului” și „Fiul lui Dumnezeu”. Dar, aparent, Isus a introdus mai întâi câte un titlu pe rând. Primul subliniază faptul că Isus este pe deplin om, iar al doilea că Isus era pe deplin Dumnezeu. Isus nu doar că arăta ca un om și avea unele trăsături comune cu oamenii, ci era 100% om. Era la fel de uman ca tine și ca mine. La fel, Isus nu era doar puțin Dumnezeu sau parțial Dumnezeu, ci era 100% Dumnezeu.

Isus avea toată slava cuvenită lui Dumnezeu în ceruri. Și totuși, Isus S-a coborât pe pământ. Evrei 5:7-8 nu spune că Isus era un „prieten” al lui Dumnezeu Tatăl, ci că, pe pământ, Isus era „supus” și a învățat ascultarea. Epistola către Filipeni nu spune că Isus era un slujitor de drept sau că merita să fie slujitor, ci mai degrabă că El a ales în mod voluntar să devină slujitor.

Dar Scriptura continuă. Slujitorii ocupau adesea poziții înalte, precum învățători, tutori, funcționari guvernamentali și contabili. Doar slujitorii de rang inferior erau cei care trebuiau să spele picioarele stăpânului lor. Cu toate acestea, Isus nu a fost doar un slujitor, ci un slujitor de rang inferior al ucenicilor, spălându-le picioarele în Ioan 13:4-17. Isus a afirmat totuși că aveau dreptate să-L numească Domn în Ioan 13:13, dar Isus acționa ca un slujitor al ucenicilor și spunea că ar trebui să fim cu toții slujitori unii altora.

Ca o notă marginală, citatul de aici din Deuteronom 18:15, 18-19 nu este exact același nici cu textul masoretic, nici cu Septuaginta. Dar el urmează textul ebraic din Deuteronom 18:18-19 din sulul 4Q175 (=4QTest), scris între anii 100 și 1 î.Hr.

Î: În Faptele Apostolilor 3:26, a reușit Isus să-i îndepărteze pe toți de nelegiuirile lor?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Isus a reușit pe deplin să împlinească tot ce trebuia să facă și să asigure, din partea lui Dumnezeu, tot ce era necesar pentru ca fiecare să se întoarcă de la nelegiuirile sale.

2. Cu toate acestea, unii aleg să nu se întoarcă de la păcatele lor, iar aceasta nu este vina lui Isus.

3. Petru punea accentul pe împărăție, nu pe biserică, întrucât se adresa aici doar evreilor.

Î: În Faptele Apostolilor 4:3-14, de ce conducătorii s-au limitat doar la a-i avertiza în acel moment?

R: În primul rând, rețineți că, în Faptele Apostolilor 4:7, conducătorii au întrebat, în esență, „cu ce putere sau în numele cui”; pentru ei, era esențial să existe o autoritate corespunzătoare. Conform cărții „The Message of Acts”, p. 78, saducheii credeau că Era Mesianică începuse deja în perioada macabeilor. Saducheii, care constituiau majoritatea Sinedriului, considerau că apostolii predicau despre Isus fără niciun motiv justificat.

Deși Scriptura nu răspunde în mod specific la această întrebare, există probabil trei motive.

Conducătorii se temeau de ceea ce unii numesc „imaginea publică”. Se temeau să nu piardă sprijinul poporului și ca acesta să se întoarcă împotriva conducătorilor evrei, pentru că pedepseau oameni care nu făceau altceva decât bine, vindecând pe cineva. Se spune că aceasta era o preocupare principală în Faptele Apostolilor 5:26. Petru, plin de Duhul Sfânt, a atins acest punct în Faptele Apostolilor 4:9. Poate că era un moment mai potrivit să scape de acești apostoli în secret.

În al doilea rând, se temeau de reacția romanilor la o revoltă a mulțimii. Romanii arătaseră că nu aveau nicio reținere în a-i ucide pe conducătorii iudei. Dacă mulțimea ar fi fost de acord cu uciderea conducătorilor pe care nu-i mai susținea, s-ar fi putut afla într-o situație dificilă. Aceasta a fost o preocupare principală a lui Caiafa în Ioan 11:48-50.

În al treilea rând, conform legii iudaice, o persoană trebuia să fie conștientă de consecințele faptei sale înainte de a fi pedepsită pentru aceasta. Așadar, avertismentul era doar primul pas, acela de a-i face conștienți de consecințe.

Petru nu a făcut nicio încercare de a potoli Sinedriul sau de a vorbi într-un mod conciliant pentru a-l potoli. Acest lucru ar fi putut fi șocant, venind din partea cuiva care fugise după arestare, ca să nu mai vorbim de faptul că îl negase pe Isus de trei ori. Uneori, când cădem în ceva și ne pocăim, Dumnezeu ne va pune într-o situație similară, astfel încât să putem ieși victorioși acolo unde am căzut.

Un rezultat al deciziei Sinedriului a fost, în esență, o declarație de „război” între autoritatea pământească a Sinedriului și autoritatea cerească a lui Isus.

Î: În Faptele Apostolilor 4:8; 4:31; 2:4; 6:3; 11:24; 13:9; 7:55, de ce îi umple Dumnezeu pe oameni cu Duhul Sfânt?

R: Cartea Faptelor Apostolilor ne oferă cinci motive diferite.

Pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 2:4; 4:8; 4:31)

Pentru a sluji (Faptele Apostolilor 6:3)

Pentru păstorire (Faptele Apostolilor 11:24)

Pentru a mustra (Faptele Apostolilor 13:9)

Pentru a muri (Faptele Apostolilor 7:55)

Î: În Faptele Apostolilor 4:12, este Isus într-adevăr singura cale?

R: Da. Isus este singura cale pentru toată lumea, conform acestui verset, Ioan 14:6 și Faptele Apostolilor 4:12. Dacă nu ești de acord, faptul că nu ești de acord cu aproape toți creștinii autentici de-a lungul istoriei nu este la fel de grav ca a-i numi pe Isus și pe Petru mincinoși sau nebuni pentru că au crezut că Isus era singura cale. Chiar crezi că Isus a spus ceva care i-a indus în eroare pe toți urmașii Săi timp de mii de ani și le-a permis și apostolilor Săi să facă același lucru? Crezi că știi mai bine decât Isus sau Petru?

Calomnia înseamnă a spune ceva despre care o persoană știe că este o minciună sau are o indiferență nesăbuită față de adevăr. Dacă crezi că Isus și Petru au fost calomniatori, ar fi o minciună să spui că crezi în Isus și că ești un urmaș al Lui.

Unii oameni ar dori un „bufet biblic”, în care să accepte toate doctrinele pe care le doresc și să le respingă pe cele pe care nu le doresc. Este un fel de atitudine de tipul „eu și Dumnezeu” versus „Dumnezeu și eu”. Dar nu aceasta este voia lui Dumnezeu, Domnul nostru.

Î: În Faptele Apostolilor 4:12, în afară de Biblie, de unde știm că nu toate religiile sunt adevărate?

R: Înainte de a răspunde la întrebare, iată un scurt acrostih al credințelor unor religii.

Î: În Faptele Apostolilor 4:12, în afară de Biblie, de unde știm că toate marile religii ale lumii nu sunt adevărate?

R: Iată câteva afirmații succinte.

Evreii cred că Isus nu este Mesia trimis de Dumnezeu. Creștinii cred că Isus este Mesia trimis de Dumnezeu. Hindușii și mulți budiști cred în închinarea la idoli ca la zei. Învățăturile creștine și evreiești spun că idolatria este un mare rău. Primii creștini au preferat tortura și moartea în locul închinării la idoli. Mahomed i-a învățat pe musulmani că idolatrii care nu se pocăiesc trebuie uciși.

Dacă te-ai opri și ai întreba cinci persoane cum să ajungi undeva, iar acestea ți-ar da răspunsuri la fel de diferite precum cele oferite de aceste religii, ar trebui să concluzionezi că cel puțin unele dintre ele greșesc. Fie

a) este în regulă să te închini la idoli,

b) cei care se închină la idoli ar trebui uciși

c) este mai bine să fii torturat și să mori decât să venerezi idoli,

Toate cele trei afirmații de mai sus nu pot fi adevărate.

Fie

a) ar trebui să fii o binecuvântare pentru ceilalți, sau

b) este un lucru bun, plăcut lui Dumnezeu, să-i blestemi pe evrei și pe creștini, așa cum a învățat Mahomed.

Ambele afirmații nu pot fi adevărate.

Imaginează-ți că te uiți la intersecția a două străzi pe o insulă mică. Probabil poți alege orice stradă și, în cele din urmă, vei ajunge la orice destinație dorită de pe insulă. Majoritatea religiilor sunt așa. Atâta timp cât vrei să călătorești pe insulă, nu contează ce drum alegi. Poți să conduci în jurul insulei spre dreapta, spre stânga sau pe mijloc. Drumurile se vor intersecta în cele din urmă. Totuși, dacă vrei să părăsești insula și să ajungi pe continentul Împărăției lui Dumnezeu, înainte ca uraganul să vină, trebuie să treci peste acel singur pod lung. A spune acest lucru nu înseamnă îngustime de spirit, ci este o chestiune de geografie pe hartă. A spune că există o singură cale către Dumnezeu nu reprezintă o opinie îngustă din partea noastră, ci adevărul învățat de Isus.

O poveste veche spune despre un escroc care le arată noilor imigranți în America Podul Brooklyn. Văzând toate mașinile care trec peste el, escrocul se oferă să vândă podul – pe care nu-l deține – imigrantului, pentru ca acesta să poată câștiga bani colectând taxe de trecere. Uneori, oamenii vor să se încreadă într-un pod imaginar sau într-un pod pe care intenționează să-l construiască ei înșiși. Adevărul despre mântuire este că nu poți „cumpăra” nimic. Poți traversa în mod liber podul îngust al crucii lui Isus, sau poți rămâne pe insula catastrofei.

Î: În Faptele Apostolilor 4:12, ce poți spune cuiva care crede că toate religiile duc la Dumnezeu?

R: Depinde de persoană și de situație. Iată trei răspunsuri diferite, dar complementare.

a. Este reconfortant să crezi că totul este în ordine în lume și că fiecare religie îi conduce pe oameni la Dumnezeu. Oare talibanii, bogatul reverend Moon, imoralul Rajneesh, violentul David Koresh, sinucigașul Jim Jones sunt toți „faruri” care și-au condus adepții spre ceea ce Îi place lui Dumnezeu? A fost oare sacrificiul lui Isus, care a murit în chinuri pe cruce, fără nicio importanță sau, mai rău încă, o risipă inutilă? Nu, Isus a spus că largă era calea care ducea la pierzare, iar îngustă era calea care ducea la viața veșnică. Unii resping cuvintele lui Isus ca fiind ale unui nebun, crezând că El nu știa despre ce vorbea. Totuși, dacă avem încredere sinceră în Isus, trebuie să acceptăm faptul că nu totul este în ordine în majoritatea lumii și că avem de lucru în a vesti despre calea îngustă.

b. Pe un ton mai ușor, dacă cineva îmi spune că toate religiile duc la Dumnezeu, îl întreb dacă știe că își asumă un risc mare când spune asta. De exemplu, în religia Thuggee, strangularea altor oameni până la moarte este un act de închinare. Așadar, din moment ce ei cred că toate religiile duc la Dumnezeu și nu te cunosc prea bine, ar vrea, te rog, să se întoarcă cu spatele și să închidă ochii, pentru ca eu să pot practica un act de închinare conform acelei tradiții religioase?

c. Mahomed a învățat să-i atace pe cei care nu sunt musulmani și să-i omoare pe păgâni în Sura 9:29 și în Hadith-ul lui Bukhari, vol. 4, nr. 196, p. 124. Oamenii numiți musulmani extremiști sunt pur și simplu oameni care iau în serios tot ce a spus Mahomed. Un astfel de musulman violent i-ar putea spune unui universalist: Profetul meu, Mahomed, pacea fie asupra lui, ne-a spus să-i ucidem pe necredincioși. Totuși, înainte să-ți tai capul în ascultare față de Allah, voiam doar să știi că apreciez faptul că îmi recunoști religia ca fiind corectă.

Î: În Faptele Apostolilor 4:12, religiile care fac fapte bune sunt bune?

R: Iată o scrisoare de recomandare despre una dintre aceste religii, care pune accentul pe iubirea față de semeni.

„Faptul că știu cât de profund implicată este congregația dumneavoastră în marile probleme sociale și constituționale ale țării noastre este o mare sursă de inspirație pentru mine.” -- Walter Mondale (vicepreședinte al SUA) într-o scrisoare de recomandare pentru reverendul Jim Jones. Jones a prezentat această scrisoare de recomandare guvernului din Guyana când a fost înființat Jonestown. (citat în The New Republic,12/2/1978 și în Experts Speak, p. 283.) Jim Jones și-a forțat ulterior adepții din Jonestown să se sinucidă.

Î: În Faptele Apostolilor 4:19, când ar trebui să nu ascultăm de poruncile liderilor religioși?

R: Trei aspecte de luat în considerare: poruncile, liderii religioși necredincioși și Petru.

Porunci: La fel cum legile unei națiuni au prioritate față de legile unei provincii, poruncile lui Dumnezeu au prioritate față de poruncile altora. Tot ceea ce îți spun oamenii, chiar și cuvintele unor pastori evlavioși, trebuie verificat în lumina Scripturii.

Liderii: Pavel spune în 2 Timotei 3:5 că vor fi oameni care vor avea o formă de evlavie, dar vor tăgădui puterea ei. Nu trebuie să avem nimic de-a face cu ei. Desigur, ai ceva de-a face cu o persoană dacă o recunoști ca lider spiritual al tău.

În Tit3:10 , se spune să nu ai nicio legătură cu cineva care provoacă dezbinare după ce l-ai avertizat de două ori. În Apocalipsa 2:20, biserica din Tiatira a fost mustrată de Isus pentru că a tolerat o profetă falsă care promova imoralitatea sexuală și consumul de mâncare sacrificată idolilor.

Acum, niciun lider creștin nu este perfect fără păcat sau 100% corect în fiecare punct doctrinar minor. Dar dacă un lider creștin nu este dispus să se supună lui Dumnezeu, nu ar trebui să ne supunem lui. În ceea ce privește liderii noștri creștini care umblă cu Dumnezeu, oricât de imperfecți ar fi, ni se poruncește să ne supunem lor, așa cum arată Evrei13:17 și 1 Petru 5:2-5.

Petru: Reacția lui Petru ar fi putut fi doar tăcerea (dar nu și consimțământul), iar apoi ar fi putut vorbi în secret sau ar fi putut spune că nu a fost niciodată de acord. Însă Petru a făcut exact opusul. El nu s-a temut că ar putea ieși din protecția lui Dumnezeu. Dacă ar fi tăcut pur și simplu, s-ar fi putut înțelege că era de acord, iar atunci, pe bună dreptate sau nu, l-ar fi putut acuza pe Petru că s-a răzgândit în privința a ceea ce acceptase tacit. Nu, Petru a dat dovadă de îndrăzneală aici, iar ceea ce ei i-au cerut lui Dumnezeu a fost tocmai îndrăzneala.

Unul dintre primii scriitori care a abordat acest aspect a fost Tertulian (198-220 d.Hr.) în „Scorpiace”, capitolul 14, p. 648.

Ca notă istorică, John Wycliffe (~1330-1382) a dus această idee un pas mai departe. El a fost influențat de Richard Fitzralph în ideea că „stăpânirea vine de la Dumnezeu”. Acest concept susține că puterea și autoritatea omenească provin de la Dumnezeu și sunt susținute de Dumnezeu. Liderii religioși neascultători și neevlavioși nu ar trebui să fie susținuți sau plătiți. Wycliffe a întrebat: Dacă întreaga Biserică Romano-Catolică este coruptă, atunci de ce ar trebui Anglia să furnizeze bani Romei?

Care a fost reacția Bisericii Romano-Catolice? Moartea lui Wycliffe în urma unui accident vascular cerebral l-a salvat probabil de la martiriu. Oricum, biserica a dezgropat trupul lui Wycliffe și l-a aruncat afară.

Î: În Faptele Apostolilor 4:21, cum L-au slăvit toți pe Dumnezeu aici?

R: Contextul expresiei „tot poporul” se referă la toți cei care au văzut ce s-a întâmplat. Unii dintre ei s-ar fi putut îndepărta mai târziu de apostoli, dar, în acel moment, toți își exprimau lauda față de Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 4:22, care este semnificația faptului că bărbatul avea 40 de ani?

R: Semnificația este lecția că vârsta nu contează pentru Dumnezeu.

Corpul nu mai crește prea mult după vârsta de 20 de ani, iar vindecarea se produce mai lent odată cu înaintarea în vârstă. Toate acestea sunt irelevante pentru Dumnezeu, care face minuni.

La fel, o persoană mai în vârstă ar putea fi reticentă să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, deoarece și-a irosit anii de tinerețe și se simte prea înrădăcinată în obiceiurile sale. Toate acestea sunt irelevante pentru Dumnezeu. Nu încerca să-I spui lui Dumnezeu că vrei să vii la El, dar că El nu este suficient de puternic pentru a depăși limitările tale sau vârsta ta. Dumnezeu nu crede asta, și nici tu nu ar trebui să crezi.

Î: În Faptele Apostolilor 4:23, Petru și Ioan bârfeau oare, spunându-le celorlalți credincioși tot ce au spus preoții?

R: Nu. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Bârfa este un păcat grav, conform Proverbelor 11:13; 16:28; 18:8; 20:19; 26:20,22 și 2 Corinteni 12:20; 3 Ioan 10; Romani 1:29; și 1 Timotei 5:13. Bârfa și calomnia includ spunerea unor lucruri despre alții fără un motiv întemeiat, precum și spunerea unor lucruri false.

2. Petru și Ioan nu bârfeau, pentru că povesteau ce li se întâmplase și spuneau adevărul.

3. În plus, era important ca ceilalți creștini să afle despre judecata și acțiunile marilor preoți și ale bătrânilor.

4. În cele din urmă, ei povesteau despre vindecarea făcută de Dumnezeu, iar omul poate întotdeauna să le spună altora ce a făcut Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 4:28-29, ce este curios în legătură cu rugăciunea lor?

R: Două lucruri sunt foarte interesante: ceea ce i-au spus lui Dumnezeu și ceea ce nu au cerut în rugăciune.

Ne-am fi așteptat ca ei să-I spună lui Dumnezeu că conducătorii se opuneau voinței Lui. Dar, în loc să spună asta, aici există o „surpriză”. Ei recunosc înaintea lui Dumnezeu că liderii necredincioși făceau, de fapt, exact ceea ce Dumnezeu hotărâse ca ei să facă, conform Psalmului 2, menționat în Faptele Apostolilor 4:25-26.

Practic, ei au adresat trei cereri lui Dumnezeu.

1. Să ia aminte la amenințările conducătorilor (fără a îndrăzni să-I spună lui Dumnezeu ce ar trebui să facă în privința aceasta)

2. Dă-le îndrăzneală să vestească Cuvântul lui Dumnezeu

3. Continuă să-Ți slăvești Numele prin vindecări, semne și minuni.

Ceea ce este cel mai curios este ceea ce NU au cerut în rugăciune. S-au adresat lui Dumnezeu ca Domn Suveran, dar totuși nu s-au rugat pentru siguranță, pentru eliberare de opresiune sau ca Dumnezeu să-i protejeze. Nu s-au rugat ca Dumnezeu să le pună în cale ocazii pentru a propovădui Cuvântul. Ei vedeau ocazii din belșug. Mai degrabă, s-au rugat doar ca Dumnezeu să-i schimbe, dându-le mai multă îndrăzneală pentru a crea sau a profita de ocaziile care urmau să apară pentru a propovădui Cuvântul.

Dumnezeu a arătat că era foarte mulțumit de rugăciunea lor prin faptul că locul s-a cutremurat. Așa cum a remarcat Ioan Gură de Aur, atunci când locul s-a cutremurat, ei au devenit și mai neclintiți.

Î: În Faptele Apostolilor 4:32-35 și 2 Corinteni 8:13-15, trebuie oare creștinii de astăzi să aibă egalitate financiară cu toți ceilalți creștini?

R: Faptele Apostolilor 4:32-35 arată că primii creștini erau foarte generoși și împărțeau totul în comun, și că nimeni nu ducea lipsă de nimic. Cu toate acestea, Biblia nu poruncește și nici nu oferă exemplul unui „comunism creștin”, deoarece Faptele Apostolilor 5:4 arată că Anania avea dreptul să păstreze pământul și banii pentru sine. Doar că el nu avea dreptul să pretindă că a dat toți banii bisericii, când, de fapt, nu a făcut-o. Pavel avea bunuri personale, precum mantia sa și câteva suluri despre care scrie în 2 Timotei 4:13.

2 Corinteni 8:13-15 spune că nimeni nu ar trebui să aibă prea mult și nimeni nu ar trebui să aibă prea puțin. Acestea sunt versete provocatoare pentru creștinii înstăriți, dar noi trebuie să urmăm întreaga Biblie, nu doar anumite părți din ea.

Î: În Faptele Apostolilor 4:36, a existat o adevărată Evanghelie a lui Barnaba, scrisă de Barnaba, așa cum susțin unii musulmani?

R: Nu. Evanghelia lui Barnaba a fost un fals din Evul Mediu. Iată câteva dintre motivele pentru care știm că nu este o operă antică.

Faptele de bază arată că nu este o operă antică. Evanghelia lui Barnaba este cunoscută doar în limba italiană, iar niciun scriitor antic nu s-a referit vreodată la ea. Ea menționează lucruri care au început să fie folosite abia câteva secole mai târziu. În plus, la Granada au fost găsite și alte falsuri de evanghelii scrise în arabă. Acestea au fost descoperite după anul 1588, iar falsificatorii erau mauri. Dacă toată lumea respinge în general aceste alte falsuri de evanghelii, atunci de ce să o acceptăm pe aceasta? Deși un scriitor musulman, Ata ur-Rahman, a confundat Evanghelia lui Barnaba cu o altă scriere numită Scrisoarea/Epistola lui Barnaba, nu există nicio asemănare, cu excepția numelui persoanei.

În contradicție atât cu Biblia, cât și cu Coranul

Următoarele sunt învățături din Evanghelia lui Barnaba care contrazic doctrina islamică din Coran, precum și învățăturile creștine din Biblie.

Alte diferențe față de Biblie

Alte diferențe față de Coran ar trebui să-i facă pe musulmani să fie precauți în a dori să apeleze la această „Evanghelie”. Conform Hadith-ului lui Bukhari, volumul 4, cartea 56, nr. 712, p. 467, Mahomed a spus că una dintre cele trei minciuni cele mai grave este „să-mi atribui ceea ce nu am spus”.

Erori generale – Navigarea către orașe din interiorul țării: Acestea nu sunt doar mici greșeli, ci demonstrează că autorul știa foarte puțin despre geografia și istoria Palestinei.

Anacronisme istorice: Ideea nu este că Evanghelia lui Barnaba conține câteva ciudățenii istorice. Ideea este că numeroasele erori dovedesc că această carte a fost scrisă în Europa, în Evul Mediu.

Aceste „mai mult decât câteva” erori dovedesc că cartea a fost scrisă în Evul Mediu, în Europa.

Î: În Faptele Apostolilor 4:36, cine a scris Evanghelia lui Barnaba?

R: Mai întâi câteva indicii, apoi trei posibili suspecți.

Indicii: Un tipograf italian pe nume Arrivabene a publicat în 1547 prima traducere italiană a Coranului. Autorul Evangheliei lui Barnaba nu era bine versat nici în istoria biblică, nici în teologia musulmană ortodoxă, dar se pare că el (sau ea) cunoștea foarte bine obiceiurile medievale europene. Limba italiană din Evanghelia lui Barnaba prezenta trăsături atât ale dialectului venețian, cât și ale celui toscan. Ortografia latină arată influența Vulgatei latine. Există, de asemenea, influențe din operele lui Dante.

În margine se găseau note în limba arabă. Cu toate acestea, așa cum menționează David Sox (p. 51), acestea nu au fost scrise de un musulman ortodox. Raggs presupun că, întrucât coperta de culoare verde închis, de tip oriental, este foarte asemănătoare cu cea a unui document turcesc din 1575 din arhivele venețiene, atât coperta, cât și notele marginale ar fi putut fi realizate la Istanbul/Constantinopol.

Primul suspect: Fra Marino a fost inchizitorul-șef al Veneției între 1542 și 1550, iar motivul său ar fi putut fi răzbunarea (Sox, p. 68). Felice Peretti (viitorul papă Sixt al V-lea) a fost un inchizitor sever și devotat al Veneției, care și-a făcut mulți dușmani. În secolul al XVI-lea au avut loc 843 de procese pentru protestantism și anabaptism, 65 pentru blasfemie și 148 pentru vrăjitorie numai în Veneția. (Sox, p. 57) În anii 1530, Veneția a fost criticată pentru toleranța sa. Un călugăr augustinian a fost pedepsit pentru că a predicat erezia la Biserica Sfântului Barnaba din Veneția. (Sox, p. 59) O analiză grafologică a scrisului lui Fra Marino și a Evangheliei lui Barnaba arată că acestea ar fi putut proveni de la aceeași persoană, conform lui Sox, p. 70.

Al doilea suspect: Anselmo Turmeda (care a devenit mai târziu Abd-Allah ibn Abd Allah) din Mallorca, Spania, a studiat la Bologna timp de zece ani. În biografia sa, scrisă între 1383 și 1390, el susținea că a fost preot înainte de convertirea sa la islam. Profesorul său de la Bologna era un musulman ascuns. De Epalza (p. 63-64) afirmă că acesta era un franciscan convertit care s-a răzbunat pe creștinism după convertirea sa la islam. Mențiunea monedelor spaniole din Evanghelia lui Barnaba susține această teorie.

Alți suspecți: Alte falsuri ale Evangheliei, acestea fiind cel puțin scrise de mauri în limba arabă, provin din Granada. Totuși, niciuna nu era cunoscută înainte de 1588.

Concluzie: Imaginați-vă că ați fi un musulman căruia i s-ar spune că cineva a găsit o „carte” pierdută de la Dumnezeu. Printre altele, această „sură” menționa că Mahomed a navigat cu o barcă spre Mecca, iar această sură contrazicea învățăturile Bibliei și contrazicea Coranul în zece puncte. Cel mai vechi manuscris al pretinsei sure a fost scris în italiană, care nu numai că nu este o limbă din Orientul Mijlociu, dar nici nu exista pe vremea lui Mahomed. În cele din urmă, această presupusă sură conținea unele obiceiuri istorice care au apărut abia 1.000 de ani mai târziu în Europa.

Cred că se poate spune fără teamă de greșeală că un musulman ar avea probabil câteva întrebări, ca să spunem puțin. Înainte de a accepta acest fals medieval ca pe o operă autentică care arată „adevăratele” învățături ale lui Isus, amintiți-vă că această operă contrazice și Coranul.

Î: În Faptele Apostolilor 4:36, cum se poate schimba un credincios pentru a deveni mai încurajator, așa cum au fost Iosif și Barnaba?

R: Există o serie de lucruri pe care le poți face, precum și câteva lucruri pe care ar trebui să încetezi să le mai faci.

Când o persoană te vede, se așteaptă să audă mai des cuvinte de încurajare sau mai des cuvinte critice? Există un loc în care se pot spune lucruri critice, dar, în general, acestea ar trebui să fie mai puține decât cele de încurajare.

Ar trebui să elimini din discursul tău cuvintele descurajatoare și cinice.

Fii recunoscător pentru contribuțiile și eforturile celorlalți. Chiar dacă efortul bine intenționat a eșuat, fii recunoscător că au încercat.

Asigură-te că subliniezi lucrurile bune pe care le fac sau încearcă să le facă ceilalți.

Pe de altă parte, fii sincer, nu flata oamenii lăudând lucruri despre care ei știu că nu au fost făcute cu cele mai bune intenții sau că nu au fost duse la bun sfârșit.

Î: În Faptele Apostolilor 4:37 și 5:2, de ce au fost așezate darurile bisericii la picioarele apostolilor?

R: Scriptura nu spune, dar putem vedea patru motive posibile.

Autoritatea: Recunoașterea autorității apostolilor în biserică de a lua și distribui banii și alte contribuții.

Lipsa condițiilor prealabile: prin oferirea darului în acest mod, nu existau obligații și nu se impuneau condiții.

Dăruirea anonimă: întrucât apostolii erau cei care distribuiau darurile în locul dăruitorului însuși, s-ar putea să nu fi existat o oportunitate la fel de mare de laudă sau faimă pentru dăruitor.

Încredere: Cei care dăruiau aveau încredere că apostolii vor folosi darul cu înțelepciune.

Î: În Faptele Apostolilor 4:37 și 5:2, bisericile de astăzi ar trebui să funcționeze pe baza încrederii sau ar trebui să aibă controale financiare?

R: Ambele. Dacă știm că nu putem avea încredere într-un lider al bisericii sau într-o organizație, nu ar trebui să dăm acelui lider sau acelei organizații. Problema aici nu este doar frauda, ci cheltuirea darurilor lui Dumnezeu pe lucruri care nu Îl slăvesc pe Dumnezeu. Darurile destinate unui scop specific sunt în regulă, așa cum au fost în cazul foametei din Israel din vremea lui Pavel.

Cu toate acestea, încrederea nu înseamnă că nu ar trebui să se aplice și controale financiare. În 2 Corinteni 8:17-18, mai multe persoane au fost trimise cu o ofrandă pentru a evita aparența de incorectitudine. Acest lucru este la fel de important și astăzi, pentru a evita, de asemenea, aparența de incorectitudine. Chiar și slujirile bune au avut, ocazional, probleme cu un angajat care a sustras bani. Ministerele bune au depistat astfel de situații prin intermediul controalelor financiare. Există o organizație-umbrelă, numită Consiliul Evanghelic pentru Responsabilitate Financiară (ECFA), care are ca membri sute de organizații creștine. Fiecare organizație trebuie să fie de acord cu Declarația de credință și fiecare trebuie să se conformeze practicilor contabile ale ECFA, care includ un audit extern și independent efectuat de o firmă de contabilitate o dată pe an.

Î: În Faptele Apostolilor 4:37 și 5:2, donațiile de astăzi ar trebui să fie făcute către o biserică sau direct către săracii aflați în nevoie?

R: Nu există o regulă strictă, dar există patru aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Ajutorarea celor săraci, a orfanilor și a văduvelor ar trebui să fie o prioritate importantă în viețile noastre (Iacov 1:27; Deuteronom 15:11; Isaia 1:17; 58:6-10; Ieremia 5:28; 22:16; Galateni 2:10; Psalmul 41:1; 68:5; Proverbe 19:17; 21:13; 22:9; 24:11-12; 29:7; 31:9,20; Matei 25:34-36; Zaharia 7:9-10; Faptele Apostolilor 10:2,4; Efeseni 4:28; 1 Timotei 6:18-19). „Cine își astupă urechile la strigătul săracului, va striga și el și nu va primi răspuns.” (Proverbe 21:13)

2. Săracii care refuză să muncească nu trebuie ajutați, până când nu vor fi dispuși să muncească (2 Tesaloniceni3:10 ).

3. Când dai direct celor săraci, dă cu înțelepciune. Încearcă să reduci riscul ca banii să fie folosiți pentru droguri, alcool, țigări, bilete de loterie sau alte cheltuieli inutile.

4. Când dai unei biserici sau prin intermediul unei biserici, dă cu înțelepciune. Află ce susține organizația respectivă. De exemplu, un anumit procent din ofrandele multor denominațiuni tradiționale a fost direcționat către Consiliul Mondial al Bisericilor. Aceștia dădeau bani gherilelor din Rhodesia (Zimbabwe), care au ucis misionari ai uneia dintre organizațiile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor.

Dacă o parte din banii tăi se îndreaptă spre susținerea unor apostați (cum ar fi episcopul episcopalian Spong) sau a unor seminarii în care se neagă învierea fizică a lui Hristos (cum ar fi unele de la Școala de Teologie Perkins de la Universitatea Metodistă de Sud), conștientizează că o parte din banii pe care pretinzi că îi dai lui Dumnezeu sunt dați unor lupi care împrăștie turma. De ce să irosești bani dându-i celor care nu sunt dedicați urmării lui Hristos așa cum este El prezentat în Biblie?

Î: În Faptele Apostolilor 5:1-10, ce a fost greșit în faptul că Anania și Safira au vândut un teren și au pus doar o parte din bani la picioarele apostolilor?

R: A fi dat doar o parte din bani era în regulă. În Faptele Apostolilor 5:4, Petru arată că nu s-a exercitat nicio presiune asupra nimănui să urmeze exemplul lui Barnaba. Problema a fost că au mințit și au spus că aceia erau toți banii. Problema secundară a fost necinstea. Problema principală a fost faptul că au crezut că pot păcăli Duhul Sfânt.

Faptul că Luca a consemnat acest eveniment nefericit și oarecum jenant din viața bisericii arată sinceritatea sa. Anania și Safira sunt pentru biserica primară ceea ce a fost familia lui Acan pentru israeliți: o înșelăciune păcătoasă care a întrerupt înaintarea victorioasă a poporului lui Dumnezeu.

În general, Satana atacă biserica în trei moduri.

Extern: violența din cartea Faptele Apostolilor

Infiltrare internă, precum compromisul moral și învățăturile eretice

Distragerea atenției: a fi absorbit de alte fapte bune, pe care Dumnezeu nu a intenționat ca acei oameni să le facă.

Î: În Faptele Apostolilor 5:1-10, cum se face că oamenii care prezintă în mod eronat contribuțiile lor către biserică astăzi nu sunt omorâți de Dumnezeu?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Acest lucru s-a întâmplat chiar în fața apostolilor înșiși, poate o împlinire parțială a versetului din Ioan 20:23. Aceasta a fost o nouă perioadă a „luminii strălucitoare a mărturiei aproape perfecte a Bisericii primare”, după cum spune New International Bible Commentary, p. 1277.

2. Pe de o parte, ei au fost necinstiți, dar a fost un păcat și mai mare să-i mintă pe apostoli și să creadă că pot scăpa nepedepsiți după ce L-au mințit pe Dumnezeu.

3. Nimic nu arată că ei meritau moartea fizică imediată mai mult decât toți ceilalți care au înșelat oamenii în numele religiei. Cu toate acestea, ei și-au primit pedeapsa „mai devreme” pentru a servi drept exemplu în primele zile ale Bisericii, sub conducerea directă a apostolilor.

4. Anania și Safira erau apropiați de apostoli și se aflau în centrul lucrării lui Dumnezeu. Acest lucru este un lucru bun dacă îi ești ascultător lui Dumnezeu și ești sincer față de El, dar dureros dacă nu ești.

Î: În Faptele Apostolilor 5:3-4, este Duhul Sfânt un Duh feminin, așa cum învață pretinsul Mesia coreean, reverendul Moon („Principiul Divin”, ediția a cincea, 1977, pp. 215-216)?

R: Nu. Duhul Sfânt nu are cromozomi X sau Y și nici organe sexuale. Cu toate acestea, atunci când se face referire la Duhul Sfânt în Biblie, acesta este numit „El”, și niciodată „ea”. Ioan14:17 spune: „Lumea nu-L poate primi, pentru că nici nu-L vede, nici nu-L cunoaște. Dar voi Îl cunoașteți...” (BSB). În gramatica greacă, terminațiile cuvintelor au gen, iar Ioan 14:16, 26 și Faptele Apostolilor 13:2 au genul masculin. Ioan15:26 și Ioan16:13 spun, de asemenea, „El”.

În concluzie, Ioan 14:17 este adevărat. Cei care insistă că Duhul Sfânt este de gen feminin nu-L cunosc.

Î: În Faptele Apostolilor 5:13,14, cum se face că nimeni altcineva nu s-a alăturat credincioșilor, având în vedere că numărul acestora creștea?

R: Textul grecesc literal este „niciunul dintre ceilalți”. Din cauza fricii de persecuție și a ceea ce li s-a întâmplat lui Anania și Safira, nimeni nu voia să se alăture credincioșilor, decât dacă și ei ajungeau să creadă. Așa cum spune „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1078: „Din păcate, când Dumnezeu începe să lucreze, la fel face și diavolul.”

Î: În Faptele Apostolilor 5:19-20, de ce au fost eliberați apostolii?

R: Faptele Apostolilor 5:20 arată că au fost eliberați cu un scop: să meargă și să vorbească din nou poporului, stând în templu. Nu trebuiau să o facă în secret, ci cu îndrăzneală și deschis.

Dumnezeu a arătat, într-un mod comic, că autoritățile religioase erau niște proști. Temnicerii păzeau cu grijă celule goale. Sinedriul s-a adunat pentru a judeca prizonieri pe care nu-i aveau. În timp ce aceștia încercau să-și dea seama unde fugiseră prizonierii, aceștia se aflau în plină vedere în curțile templului, predicând din nou.

Rețineți că, atunci când au fost arestați din nou, întrebările dacă Isus ar putea fi Mesia sau cum au reușit să iasă pentru a predica nici măcar nu au fost puse în discuție. De fapt, în acest „interogatoriu” nu este consemnată deloc nicio întrebare adresată apostolilor. Doar o declarație a marelui preot că au încălcat regulile Sinedriului.

Î: În Faptele Apostolilor 5:30, 10:39 și 13:29, a fost Isus atârnat de un copac sau răstignit pe o cruce?

R: Isus a fost crucificat pe o cruce din lemn. Crucea provenea probabil din trunchiul unui copac mort. A fi „atârnat de un copac” era un blestem, conform Deuteronomului 21:23. Folosirea acestui termen subliniază faptul că Isus a luat asupra Sa umilirea și blestemul pentru noi.

Î: În Faptele Apostolilor 5:34 și 22:3, ce știm despre Gamaliel I în afara Bibliei?

R: Gamaliel, fiul lui Simon, a fost un rabin evreu renumit, nepotul unui alt rabin celebru, pe nume Hillel. Gamaliel I a murit în anul 52 d.Hr. Tradiția fariseică a lui Hillel susținea că un bărbat își putea divorța soția din orice motiv.

Î: În Faptele Apostolilor 5:36, când a trăit Teudas?

R: Mai întâi ce nu este răspunsul, apoi un fapt care nu este relevant pentru răspuns și, în final, răspunsul.

Nu este răspunsul: S-ar putea ca Gamaliel să fi făcut o greșeală aici, iar Luca să ne fi relatat pur și simplu ceea ce Gamaliel a spus în mod incorect. Cu toate acestea, având în vedere răspunsul următor, nu există niciun motiv să punem la îndoială succesiunea sau momentul în care au fost rostite cuvintele.

Irelevant pentru răspuns: Iosifus, în lucrarea sa „Antichitățile iudeilor” 20.5.1 (c. 93-94 d.Hr.), menționează un anume Teudas care a fost decapitat de Cuspius Fadus în anul 44 d.Hr., pe când Fadus era procurator. Cu toate acestea, Gamaliel a afirmat că acest Theudas a trăit înainte de recensământ, care a avut loc în anii 6-7 d.Hr. De asemenea, acest Theudas dispunea de o armată destul de numeroasă, nu doar de 400 de oameni.

Situația este complicată de faptul că în acea perioadă au avut loc numeroase mini-revolte. Iosif menționează că patru dintre aceste revolte au fost conduse de persoane diferite, toate numite Simon, într-un interval de 40 de ani. El menționează, de asemenea, trei revolte diferite, conduse de trei bărbați diferiți, toți numiți Iuda, într-un interval de zece ani. Desigur, deși Iosif era, în general, un istoric meticulos, a făcut și alte greșeli. Așadar, fie Iosif, fie un copist ulterior ar fi putut nota un nume în mod incorect. Mulți obișnuiau să creadă că Luca l-a folosit pe Iosif ca sursă. Cu toate acestea, câțiva autori, printre care Emil Schürer, au „demontat” această teorie.

Răspunsul: Theudas, cel cu cei 400 de rebeli, era o altă persoană cu același nume. Sentimentul de revoltă împotriva romanilor era puternic, întrucât exista un grup de oameni, numiți zeloți, care luptau aproape continuu împotriva romanilor, până la revolta încununată de succes, dar de scurtă durată, din anul 70 d.Hr. Acest Theudas a fost unul dintre cei care s-au revoltat înaintea lui Iuda, în timp ce rebelul menționat de Iosifus s-a revoltat după Iuda.

Î: În Faptele Apostolilor 5:36, ce dovezi există că Pavel a studiat sub îndrumarea lui Gamaliel?

R: Pe lângă cunoștințele excelente ale lui Pavel despre Vechiul Testament și afirmația sa că era fariseu, există un exemplu specific. În 1 Corinteni 14:21, Pavel a numit un citat din Isaia 28:11-12 o parte a Torei (Legea). Saducheii și alții acceptau doar primele cinci cărți ale Bibliei ca fiind Tora, dar fariseii considerau că tot Vechiul Testament face parte din Tora. Așadar, acest lucru indică faptul că Pavel a studiat sub îndrumarea unui fariseu, nu a unui saducheu.

Ca o paranteză, deși Gamaliel era un fariseu foarte respectat, se spune că era doar un membru al consiliului Sinedriului din Ierusalim. Rabinii farisei nu au fost niciodată șefi ai Sinedriului până după distrugerea templului în anul 70 d.Hr.

Î: În Faptele Apostolilor 5:38-39, era caracteristic pentru farisei să fie atât de îngăduitori în această situație?

R: Există diferite subgrupuri de farisei, iar unii, precum Gamaliel I și Iosifus, erau de tipul celor mai îngăduitori. Un rabin ulterior, Gamaliel al II-lea, a fost mai strict. Iosifus scrie: „fariseii sunt, prin fire, îngăduitori în chestiunea pedepselor” în Antichitățile iudeilor, cartea 13, 294 [x.6]. Un fariseu ulterior, rabinul Johanan, făuritorul de sandale, care a studiat sub îndrumarea celebrului rabin Akiba, a spus ceva foarte asemănător cu ceea ce a spus Gamaliel. În „Pirkei Avot” 4:11, el a spus: „Orice adunare care este pentru slava cerului va fi în cele din urmă întărită, dar orice adunare care nu este pentru slava cerului nu va fi în cele din urmă întărită.”

Î: În Faptele Apostolilor 5:40-41, ce este ironic aici?

R: Apostolii au suferit patruzeci de lovituri de bici minus una. Uneori, oamenii nu supraviețuiau unei astfel de pedepse. Dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu, probabil ar fi suferit leziuni fizice permanente. Așadar, apostolii pe care Dumnezeu i-a trimis în lume ar fi avut leziuni fizice din cauza biciuirii. Cu toate acestea, apostolii s-au simțit onorați pentru că au fost dezonorați și li s-a acordat harul de a fi discreditați!

Așa cum a spus episcopul ugandez Festo Kivengere: „Fără sânge vărsat, Biserica nu poate binecuvânta.” Tertulian a spus celebra frază: „Ucideți-ne, torturați-ne, condamnați-ne, zdrobiți-ne în praf; nedreptatea voastră este dovada că suntem nevinovați. …Cu cât suntem mai des secerați de voi, cu atât creștem mai mult ca număr; sângele creștinilor este sămânță.” Apologie, cap. 50 (ANF vol. 3, p. 33).

Î: În Faptele Apostolilor 6:1, de ce ar fi, oare, atât de multe văduve în biserică?

R: Mai întâi, un răspuns greșit: „pentru că soții lor au fost uciși pentru credință”, nu este corect în acest moment, deoarece aproape nimeni nu fusese încă ucis pentru credința sa. Probabil există trei motive. 1) s-ar putea să fi existat multe văduve nevoiașe în societate în general. Pe atunci era greu pentru o femeie să-și câștige traiul fără un bărbat, cu excepția cazului în care era țesătoare sau negustoreasă, sau avea o profesie de proastă reputație.

2) O parte din motiv ar putea fi ceea ce s-a observat în unele țări în curs de dezvoltare: când o persoană în vârstă se convertește la Hristos, familia care o susținea financiar încetează să o mai facă. Acest lucru nu numai că le-ar convinge pe multe să se întoarcă la credința familiei lor, dar ar reprezenta și o povară financiară pentru biserică, deturnând fonduri care altfel ar putea fi folosite pentru evanghelizare. Iar dacă biserica nu ar avea grijă de propriile sale văduve, atunci ar arăta lumii că creștinii nu țin cu adevărat la ceilalți oameni, sau cel puțin la cei care nu au bani.

3) În afară de familie, evreii aveau deja un sistem de distribuire a hranei către evreii săraci și flămânzi, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 9, p. 330. Dar dacă o persoană nu mai asculta de conducătorii evrei, atunci aceștia ar fi putut să nu o mai includă în distribuirea hranei.

Însă nevoile văduvelor nu reprezentau deloc o povară pentru biserică; dimpotrivă, era rolul propriu-zis al bisericii să aibă grijă de ele. Evanghelizarea și banii implicați în aceasta nu sunt responsabilitatea noastră principală; ci este aceea de a-L mulțumi pe Dumnezeu prin ascultare. Ajutorarea săracilor și a văduvelor nu este o povară pentru misiunea bisericii; dimpotrivă, este o parte fundamentală a misiunii bisericii.

Î: În Faptele Apostolilor 6:1, când și cum este potrivit să ne plângem?

R: Nu este niciodată potrivit să te plângi sau să mormăi. Dar este adesea potrivit să aduci în discuție probleme și aspecte care trebuie rezolvate. Când faci acest lucru, s-ar putea să fii acuzat pe nedrept că te plângi, dar există o diferență.

Mormăitul poate fi demoralizant. Înseamnă a-i desconsidera pe ceilalți, o modalitate distructivă de a te concentra asupra problemei. A aduce în discuție problemele poate însemna să te concentrezi asupra soluției și să colaborezi cu ceilalți pentru a o pune în aplicare. Este un demers constructiv, dar uneori a fi constructiv implică demolarea a ceea ce este rău și îndepărtarea resturilor.

Dacă Luca ar fi încercat doar să descrie armonia perfectă a primilor creștini, atunci Faptele Apostolilor 6 ar fi în contradicție directă cu acest scop. Dimpotrivă, Faptele Apostolilor 6 arată că scopul lui Luca a fost să relateze lucrurile așa cum erau, cu toate problemele incluse.

Î: În Faptele Apostolilor 6:1, când altcineva se plânge în biserica lui Dumnezeu, cum ar trebui să reacționezi și ce ar trebui să faci?

R: Analizează separat tonul plângerii și conținutul acesteia. Chiar dacă sugestia lor este bună și legitimă, s-ar putea să fie nevoie să-și schimbe modul în care își exprimă îngrijorarea. Este în regulă să fii ferm pentru a-ți face înțeles punctul de vedere, dar trebuie să arăți, de asemenea, respect față de conducătorii tăi și față de cei cu care vorbești. Dacă cineva aduce în discuție ceva într-un mod care creează dezbinare sau este inadecvat în alt fel, ar trebui să-l corectezi sau să-l mustri. Dar dacă problema pe care a adus-o în discuție, deși inadecvat, este totuși una validă, ar trebui să abordezi totuși problema.

Uneori, un credincios sincer poate ridica ceea ce consideră a fi o problemă, într-un mod adecvat, dar se înșală complet. Trebuie să fii capabil să îi spui, într-un mod blând, că ai luat în considerare pe deplin tot ce a spus și că ai decis că este mai bine să nu faci nimic. Dacă el este foarte hotărât să înceapă o nouă slujire, iar tu nu ești la fel de convins, acordă-i puțină libertate de acțiune și lasă-l să o înceapă.

În al doilea rând, indiferent dacă plângerea lor a fost sau nu formulată într-un ton potrivit, analizează dacă problema lor reprezintă o preocupare reală și dacă sugestia lor ar putea fi una bună. Dacă ei sunt foarte convinși de asta, s-ar putea să vrei să te întrebi, sau mai bine, să-i întrebi pe ei, de ce. S-ar putea să existe ceva acolo ce tu nu vezi.

În acest caz specific, apostolii nu au încercat să arunce vina pe nimeni; au decis pur și simplu să rezolve problema.

Î: În Faptele Apostolilor 6:1, de ce crezi că văduvele vorbitoare de greacă au fost neglijate în favoarea văduvelor vorbitoare de ebraică?

R: Nefiind vorbitoare de aramaică – sau cel puțin vorbitoare native –, probabil că veniseră la Ierusalim de doar câțiva ani și nu aveau rădăcini puternice în comunitate. În cadrul bisericii existau diferite subculturi, iar creștinii erau așteptați să-i ajute pe ceilalți creștini fără a manifesta favoritism pe baza culturii.

Este posibil ca această problemă să nu fi fost intenționată, dar există și favoritism și prejudecăți neintenționate. Când îi ajuți în mod selectiv pe cei pe care îi vezi cel mai des, ai grijă să nu arăți fără să vrei favoritism, pentru că este ușor să faci asta. În acest caz, soluția nu a fost să le spună celor care distribuiau mâncarea să nu arate favoritism, ci să aducă un grup divers de distribuitori de mâncare.

Î: În Faptele Apostolilor 6:1, credeți vreodată că este corect să existe grupuri diferite în biserică?

R: Poate fi bine să existe grupuri diferite în cadrul unei biserici, dar uneori apar dificultăți. Uneori, diferențele de limbă sau de cultură sunt atât de mari, încât este mai bine să existe slujbe, congregații sau biserici diferite. Am auzit de o biserică din Peru frecventată atât de locuitori ai orașului, cât și de săteni care își aduceau bebelușii la slujbă fără să le pună scutece. Urina care se scurgea pe jos nu a fost bine primită de locuitorii orașului. Așadar, uneori bisericile diferite pot fi prietenoase unele față de altele, dar pot rămâne totuși biserici diferite.

Indiferent de cultură și limbă, însă, 1 Corinteni 1:10-13 spune că nu trebuie să existe diviziuni între noi, ca creștini. Așadar, fiecare membru ar trebui să depună mai mult efort pentru a-i cunoaște, a se împrieteni și a-i iubi pe cei care sunt diferiți de ei, mai degrabă decât pe cei care sunt exact ca ei. Dacă ești un credincios matur, indiferent de originea ta etnică, ia în considerare întărirea unei biserici prin alăturarea la o biserică în care originea ta etnică nu este majoritară.

Î: În Faptele Apostolilor 6:2, întrucât Cei Doisprezece au ales în mod deliberat să nu răspundă unei nevoi legitime, când este potrivit ca noi să nu răspundem nevoilor legitime ale altor credincioși?

R: „Voi” ar trebui să răspundeți nevoilor tuturor. Dar nu este vorba de „voi” la singular, ci de „voi” la plural, în sensul că biserica ar trebui să răspundă nevoilor tuturor. Ei nu aveau nevoie de o presiune copleșitoare și fără sens, care să-i facă să creadă că trebuie să răspundă personal la fiecare nevoie. Biserica nu este individul, ci echipa. Odată, un creștin discuta cu un vecin despre Hristos, iar acesta era dispus să-L primească pe Hristos. Așa că creștinul l-a sunat în grabă pe pastor și i-a spus să vină repede, deoarece acea persoană dorea să-L accepte pe Hristos. Pastorul a spus „Bine” și apoi a închis telefonul. Apoi, pastorul a simțit o convingere din partea Duhului Sfânt. A sunat din nou și a spus: „Nu vin; tu trebuie să-l conduci la Domnul.” Ca creștin, nu delega ceea ce ar trebui să faci tu însuți. Ca pastor, nu încuraja dependența.

Amintește-ți că Petru și-a riscat cu îndrăzneală viața pentru a propovădui Evanghelia, spunând conducătorilor și bătrânilor: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să vă ascultăm mai mult decât pe Dumnezeu. Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit.” Acum încearcă să-ți imaginezi că Petru ar decide să nu mai propovăduiască Evanghelia prea mult, până la urmă, pentru că urma să-și petreacă tot timpul ajutându-i pe creștinii săraci.

Imaginați-vă că Petru ar spune: „Trebuie să predic Evanghelia și trebuie să-i ajut pe cei săraci, așa că ceva trebuie să renunț, așa că voi renunța pur și simplu la cea mai mare parte a timpului meu de rugăciune.” Nu cred că acest gând i-a trecut vreodată prin minte lui Petru. Dimpotrivă, în Faptele Apostolilor 6:4, Petru pare să considere că rugăciunea și slujirea Cuvântului merg mână în mână, întrucât nu poate îndeplini eficient cea de-a doua fără prima.

În Faptele Apostolilor 6:3, ei chiar au răspuns nevoilor, dar indirect, nu direct. Le-au spus să aleagă șapte bărbați care să distribuie hrană văduvelor nevoiașe.

Î: În Faptele Apostolilor 6:3, de ce ar fi trebuit acești bărbați să fie plini de Duhul și de înțelepciune, având în vedere că, în esență, îndeplineau sarcini administrative?

R: Mai întâi, câteva informații de context. Evreii aveau o rețea de distribuire a hranei pentru săraci, așa că ar fi părut firesc ca creștinii proveniți din iudaism să procedeze la fel. Săracii și văduvele evreiești care primeau hrană prin sistemul de distribuție evreiesc ar fi fost probabil excluși odată ce deveneau creștini. Așadar, mărturia modului în care biserica avea grijă de săracii ei ar fi putut avea o importanță deosebită în acest context. Una este să oferi hrană săracilor sporadic și intermitent, și cu totul altceva este să oferi ajutor constant, pe care aceștia să se poată baza.

Acești bărbați trebuiau să se îngrijească (diakonein/diakoneo) de nevoile altora. Distribuirea hranei era diaconia. Pentru a face acest lucru dând o mărturie bună pentru biserică, acești oameni trebuiau să fie cinstiți și cu o bună reputație (un exemplu bun, fără prihană), plini de Duhul Sfânt și practici (plini de înțelepciune). Diaconii sunt menționați și în Filipeni 1:1 și 1 Timotei 3:8-13. Dar acești diaconi trebuiau, de asemenea, să fie capabili să-i încurajeze pe alții să doneze bani pentru hrană. Oamenii ar fi putut fi mai puțin dispuși să doneze dacă nu ar fi crezut că banii erau folosiți conform scopului prevăzut și cu înțelepciune. Uneori, poporul lui Dumnezeu nu primește așa cum ar trebui, deoarece poporul lui Dumnezeu nu dăruiește întotdeauna așa cum ar trebui.

Î: În Faptele Apostolilor 6:5, de ce toate aceste nume indică aceeași origine etnică?

R: Acestea sunt nume grecești, nu ebraice. Soluția la distribuirea inegală a hranei a fost aceea de a încredința o parte din conducerea acestei activități celor din grupul etnic minoritar.

Desigur, este posibil ca unii dintre ei să nu fi fost de origine etnică greacă, dar să fi primit nume grecești. Însă faptul că tuturor celor șapte li s-au dat nume ne-ebraice sugerează cu tărie că majoritatea, dacă nu chiar toți, erau fie greci, fie vorbitori în principal de limba greacă.

Unii au speculat că „evreii vorbitori de limba greacă” se refereau doar la neamuri convertite la iudaism. Totuși, acest lucru nu este corect, deoarece Nicolae din Antiohia, menționat în Faptele Apostolilor 6:5, este singurul menționat care era convertit la iudaism. Faptul că este menționat doar Nicolae sugerează cu tărie că ceilalți șase nu erau convertiți.

O observație interesantă este că apostolii au observat problema și au propus o soluție, dar întreaga congregație a bisericii a fost cea care i-a ales pe acești bărbați, nu apostolii. Apostolii nu au atribuit vina pentru această problemă și au considerat că ar fi mai bine ca alții să ia decizia finală în locul lor.

Î: În Faptele Apostolilor 6:7, după alegerea acestor șapte bărbați, de ce credeți că un număr mare de preoți au devenit ascultători ai credinței?

R: Nu exista niciun motiv firesc pentru care alegerea acestor șapte bărbați, care aveau toți nume grecești, ca diaconi ar fi făcut ca preoții evrei să fie mai dispuși să vină la Hristos; din punct de vedere firesc, s-ar fi crezut dimpotrivă. Poate că momentul în care s-a întâmplat acest lucru a arătat mulțumirea lui Dumnezeu față de alegerea celor șapte bărbați.

De asemenea, termenul „preoți” ar include nu doar saducheii, ci și alți preoți adevărați, familii de preoți și chiar esenienii, care se numeau și ei preoți.

Î: În Faptele Apostolilor 6:8, de ce l-ar fi pus pe Ștefan, un om plin de harul și puterea lui Dumnezeu, care a săvârșit minuni și semne mari, într-un rol administrativ „banal”?

R: Se pare că ei nu considerau că a fi diacon și a asigura o distribuire echitabilă a hranei era ceva nesemnificativ. Ei doreau pe cineva care era cinstit și cunoscut ca fiind plin de Duhul Sfânt, ceea ce ar fi implicat, de asemenea, că avea o bună reputație. De asemenea, este important faptul că el era un evreu vorbitor de limba greacă. (Ștefan nu este un nume evreiesc, ci unul grecesc.) De fapt, și celelalte nume erau grecești.

Și astăzi este important să alegem oamenii potriviți pentru sarcini importante, cum ar fi asigurarea hranei pentru oameni. Vrem ca rolul respectiv să fie îndeplinit de persoane calificate și de încredere. Dacă o persoană are o mică lacună într-un anumit domeniu, am prefera să fie puțin mai puțin calificată decât puțin mai puțin de încredere. De asemenea, întrucât văduvele vorbitoare de limba greacă erau neglijate, era important să existe un diacon vorbitor de limba greacă din câteva motive. Datorită relațiilor sale, el ar fi putut ști mai bine cine erau văduvele vorbitoare de limba greacă. De asemenea, acest lucru ar fi arătat tuturor că problema era rezolvată de cineva care nu era indiferent față de nevoile lor. Astfel, de exemplu, dacă fiecare bătrân sau fiecare diacon din biserică provine din aceeași rasă, origine etnică, limbă maternă sau clasă economică, chiar dacă aceștia ar încerca să aibă grijă de toți în mod echitabil, poate apărea impresia de parțialitate, împotriva căreia ne avertizează Iacov 2:1-5. Dacă toți liderii provin dintr-o singură categorie, cu siguranță liderii nu ar putea găsi nici măcar o singură persoană dintr-o categorie diferită care să fie și ea lider?

Î: În Faptele Apostolilor 6:9, având în vedere alegerea diaconilor, de ce ar fi venit opoziția din partea sinagogii eliberatilor?

R: Numirea acestor diaconi arată că evreii vorbitori de greacă nu erau doar membri de rangul doi ai bisericii. Eliberații erau probabil vorbitori de greacă, iar acest lucru ar fi încurajat evreii vorbitori de greacă să devină creștini. Altor evrei eliberați nu le-ar fi plăcut acest lucru.

Î: În Faptele Apostolilor 6:9, ce ne pot spune arheologii despre sinagoga eliberatilor?

R: Pe vârful dealului de sud-est al Ierusalimului, arheologii au descoperit ceea ce se numește „Inscripția lui Teodot”, datată în jurul anului 70 d.Hr. Ea menționează, printre altele: „Teodot, fiul lui Vettanus, preot și președinte al sinagogii, … a construit sinagoga … precum și hanul, camerele și cisternele de apă pentru a oferi cazare celor veniți din străinătate care au nevoie de ele…” Se crede că numele său de familie provenea de la familia romană Vettani.

În tradiția ulterioară, rabinii născuți în țară îi priveau de sus pe evreii elenistici, considerându-i un fel de evrei de mâna a doua.

Î: În Faptele Apostolilor 6:10-11, credeți că Ștefan i-ar fi convins dacă ar fi făcut o treabă mai bună sau mai eficientă în a-i convinge?

R: Nu, acești oameni erau plini de furie. Acești evrei aproape că au declanșat o revoltă deoarece Pilat așezase în propriul său palat din Ierusalim scuturi de aur cu numele idolilor greci, conform lucrării „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 2, p. 165.

Se hotărâseră deja și au răstălmăcit cuvintele lui Ștefan pentru a-și justifica acțiunile.

Ștefan spunea indirect că venerarea Țării Promise mai mult decât pe Dumnezeu poate face ca oamenii să rateze lucrarea lui Dumnezeu în alte moduri.

Î: În Faptele Apostolilor 6:11, ce înseamnă exact „blasfemie împotriva lui Moise”?

R: Termenul nu este folosit niciodată în Biblie de către credincioși, nici înainte, nici după acest moment. Blasfemia împotriva lui Dumnezeu înseamnă a rosti cuvinte necuvioase împotriva măreției Lui. Deși Moise era un om bun, este aproape ca și cum l-ar fi ridicat pe Moise la rangul de idol.

Ștefan îl respecta în mod evident pe Moise și învățătura lui, dar când Ștefan și primii creștini spuneau că Legea mozaică nu era scopul final, ci doar temporară până la venirea lui Hristos, mulți evrei respingeau acest lucru ca fiind blasfemie, fără măcar să-l ia în considerare. La fel și astăzi, când vorbești împotriva „vaca sacră” a cuiva, chiar dacă este necesar să o critici, s-ar putea să te ignore.

Î: În Faptele Apostolilor 6:13, de ce ar fi pus la cale martori mincinoși niște evrei care se pretindeau temători de Dumnezeu și religioși?

R: Poți fi foarte religios, dar totuși să nu fii în regulă cu Dumnezeu. Se pare că ei credeau că scopul scuză mijloacele și nu s-au gândit niciodată (sau nu le-a păsat) dacă Dumnezeu voia ca ei să folosească acele mijloace sau nu. Unii oameni pot încerca să lucreze pentru Dumnezeu și totuși să aibă o lipsă profundă de credință în capacitatea Lui de a se ocupa singur de lucruri.

Astăzi, dacă te afli vreodată într-o situație în care crezi că trebuie să faci ceva rău sau să păcătuiești pentru a-L „ajuta pe Dumnezeu”, atunci oprește-te imediat. Dumnezeu nu are nevoie de ajutor și, cu siguranță, nu dorește acest gen de ajutor.

Î: În Faptele Apostolilor 7:3-5 și Geneza 11:31, Dumnezeu l-a chemat pe Avram din Ur sau din Haran?

R: Deși Ștefan, un vorbitor evlavios, ar fi putut, ipotetic, să greșească, Ștefan a avut dreptate în acest caz. Faptele Apostolilor 7:2-4a spune în mod specific că Dumnezeu l-a chemat pe Avram din Ur, înainte ca el și familia sa să locuiască în Haran. Apoi, în Faptele Apostolilor 7:4b-5, după ce tatăl său a murit în Haran, Dumnezeu l-a mutat pe Avram de acolo în Palestina. Dumnezeu i-a vorbit lui Avram de mai multe ori.

Astăzi, când Dumnezeu ne călăuzește, El nu doar ne îndrumă spre locul final în care ar trebui să ajungem, ci ne călăuzește la fiecare pas al călătoriei. Dumnezeu ne călăuzește, de asemenea, în ceea ce privește momentul potrivit în care să facem următorul pas. Ascultarea nu înseamnă doar să mergi acolo unde vrea Dumnezeu să mergi, ci să-L asculți fără întârziere și să urmezi planul Său.

Î: În Faptele Apostolilor 7:4 și Geneza 11:26, când Avraam a părăsit orașul Haran, cum se face că avea 75 de ani?

R: Cu excepția cazului în care Avram, Nahor și Haran ar fi fost tripleți (ceea ce, deși posibil, este puțin probabil), Geneza11:26 menționează că Terah avea 70 de ani când a început să aibă copii. Avram nu s-a născut decât după ce Terah împlinise cel puțin 130 de ani.

Î: În Faptele Apostolilor 7:6 și Geneza 15:13, cum a putut Dumnezeu să profețească că israeliții vor fi asupriți timp de 400 de ani, având în vedere că Exodul 12:40-41 spune că au stat în Egipt exact 430 de ani, până la zi? (Doi mormoni diferiți au invocat acest lucru ca motiv pentru a nu avea încredere în Biblie.)

R: Israeliții au fost sclavi în Egipt timp de 400 de ani, dar înainte de aceasta, au stat în Egipt timp de 30 de ani sub conducerea lui Iosif. (Știu de o elevă de clasa a VII-a, pe nume Amy, care a deslușit această pretinsă contradicție în mai puțin de un minut.)

Apropo, Irineu (182-188 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 7:2-8, 56, 60a, iar ceea ce citează el este exact ceea ce avem astăzi. (Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 3, capitolul 21, p. 434)

Î: În Faptele Apostolilor 7:7, cum a fost judecat Egiptul în timpul Exodului?

R: Judecata poate fi o evaluare sau o pedeapsă, iar ambele sensuri sunt valabile aici.

Evaluare: Când Dumnezeu i-a spus lui Faraon, prin Moise, să-și lase poporul să plece, refuzul inițial al lui Faraon, complotul său ulterior și, în cele din urmă, trimiterea armatei după ei au arătat intențiile sale. În loc să oprească acest lucru, Dumnezeu i-a permis lui Faraon să se opună Lui așa cum dorea. Consecințele au arătat atât cât de împietrită era inima lui Faraon, cât și faptul că plăgile care au continuat nu au făcut decât să-i împietrească și mai mult inima.

Pedeapsă: Nu numai că a murit fiul lui Faraon, dar a existat o judecată asupra întregului Egipt pentru cei 400 de ani în care au oprimat poporul lui Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 7:14, câți au plecat exact în Egipt pe vremea lui Iacov?

R: Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Ștefan a spus 75. Chiar dacă Ștefan s-ar fi înșelat în ceea ce a spus aici, Biblia ar putea consemna cu acuratețe presupusa greșeală pe care Ștefan a menționat-o. Totuși, nu ar trebui să ne grăbim să credem că Ștefan s-a înșelat, așa cum arată următoarele puncte

2. În manuscrisele ebraice, atât Geneza 46:27, cât și Exodul 1:5 menționează 70 de bărbați, incluzându-i pe Iacov, Iosif și cei doi fii ai lui Iosif. Faptele Apostolilor7:14 menționează 75. Septuaginta greacă pentru Deuteronomul 10:22 menționează, de asemenea, 70.

3. Septuaginta greacă pentru Exodul 1:5 menționează 75. Septuaginta greacă pentru Geneza 46:27 menționează 75, deoarece spune că Iosif a avut nouă (nu doi) fii. Exodul 1:5 din Manuscrisul de la Marea Moartă 4QExod(b) menționează, de asemenea, șaptezeci și cinci. Vezi ultima întrebare de la sfârșitul Genezei și ultima întrebare de la sfârșitul Exodului pentru citate din textul ebraic și din Septuaginta.

4. Cine erau acești fii în plus din Septuaginta (și, probabil, din Manuscrisele de la Marea Moartă)? Geneza 46:20 din Septuaginta enumeră acești șapte „fii” (de fapt, nepoți și strănepoți) după cum urmează:

„… Și i s-au născut fii lui Manase, pe care i-a născut concubina siriană, și anume Machir. Iar Machir l-a născut pe Galaad. Iar fiii lui Efraim, fratele lui Manase, au fost: Sutalaam și Taam. Iar fiii lui Sutalaam au fost: Edom.”

Observați că aici sunt enumerați doar 3 nepoți și 2 strănepoți, adică cinci în total (nu șapte). Cu toate acestea, atât Manase, cât și Sutalaam au avut fii (la plural).

5. Deoarece Ștefan era un evreu vorbitor de greacă (vezi Faptele Apostolilor 6:1-5), probabil că Ștefan a folosit Septuaginta și nu Vechiul Testament ebraic, iar acest mic detaliu este consemnat fără eroare.

Rezumat: Poate că Ștefan a făcut o greșeală aici, iar Biblia, fără greșeală, consemnează ceea ce a spus el. Pe de altă parte, probabil că Ștefan a avut totuși dreptate.

Î: În Faptele Apostolilor 7:16, cum au fost îngropați Iacov și patriarhii la Sihem?

R: Aceasta este o repetare a discuției din Geneza 33:18-19.

Avraam a cumpărat un teren în Mamre, lângă Hebron, pentru Sara, în Geneza 23:16-20, dar acesta nu se află în același loc. În ceea ce privește terenul cumpărat la Sihem, există trei răspunsuri posibile.

Iacov și Avraam au cumpărat-o: atât Iosua 24:32, cât și Geneza 33:18-19 spun că Iacov, nepotul lui Avraam, a fost cel care a cumpărat pământul de lângă Sihem. Indiferent dacă Avraam a venit sau nu să asiste la cumpărarea pământului cu banii pe care i-a lăsat lui Isaac, s-ar putea spune că clanul lui Avraam a cumpărat pământul. Chiar și astăzi, un adolescent, cu consimțământul tatălui său, poate cumpăra o mașină pe numele tatălui său.

Ștefan s-ar putea să se fi înșelat: întrucât Iacov a cumpărat pământul pe care au fost îngropați fiii săi, dar el însuși a fost îngropat la Mamre alături de Avraam, Ștefan ar fi putut combina din greșeală aceste două evenimente distincte. Chiar dacă Ștefan s-ar fi înșelat, Biblia ar rămâne totuși infailibilă. Biblia a consemnat pur și simplu, fără greșeală, ceea ce a spus Ștefan, cu tot cu greșeală.

Reîngropare: Odată ce s-au stabilit definitiv în țară, au decis să-i reîngroape pe Avraam, Sara, Isaac și Rebeca, pentru ca toți să fie împreună.

Î: În Faptele Apostolilor 7:19, cum s-a purtat Faraon în mod perfid / subtil față de israeliți?

R: A fost perfid prin faptul că, după toată munca grea pe care o făceau sclavii evrei, le-a poruncit să-și arunce pruncii de sex masculin în râu. De asemenea, de mai multe ori Faraon le-a spus că pot pleca, dar apoi s-a răzgândit. După ultima dată, a trimis totuși armata după ei.

Î: În Faptele Apostolilor 7:20, de ce se spune că Moise era „frumos în ochii lui Dumnezeu”?

R: Acest termen grecesc este unul pe care l-ar folosi un medic. Înseamnă un copil sănătos, în formă și bine hrănit.

Î: Deoarece Faptele Apostolilor 7:22 spune că Moise a învățat înțelepciunea egiptenilor, ce știau egiptenii pe atunci?

R: Egiptenii aveau cunoștințe vaste despre astronomie, calendar, geografie (inclusiv despre locuri îndepărtate precum India), utilizarea fierului provenit din meteoriți și țeserea hainelor din in fin. Mătasea, probabil provenită din China, a fost găsită în Egipt încă din anul 1.000 î.Hr. Ei erau arhitecți excelenți și, dacă contează, exceleau la îmbălsămarea cadavrelor.

Pe vremea lui Moise, egiptenii nu știau să confecționeze șei potrivite pentru călărie, soldați de cavalerie sau să topească minereu de fier.

Î: În Faptele Apostolilor 7:29, cum interpretezi faptul că oamenii cărora le ești loial și care ar trebui să-ți fie loiali sunt dispuși să te denunțe altora?

R: Moise a văzut că cel puțin unii dintre israeliți nu îl vor proteja; într-adevăr, poate că israeliții nu îl puteau proteja. Așa că Moise a plecat într-un loc unde ar fi fost în siguranță.

Nu rămâne într-o situație în care trebuie să te bazezi pe oameni care s-au dovedit a fi nesiguri, față de tine sau față de alții. Poți ierta pe cineva pentru că te-a tratat greșit, sau cel puțin atunci când consideri că te-a tratat greșit. Cu toate acestea, chiar dacă ierți un hoț, nu trebuie să ai încredere în el încât să-i dai mai multe lucruri de furat.

Î: În Faptele Apostolilor7:32 , ce este neobișnuit la acest citat?

R: Citatul lui Ștefan din Exodul 3:6 urmează Pentateuhul Samaritean, nu textul masoretic sau Septuaginta.

Î: În Faptele Apostolilor 7:36, au traversat Marea Roșie sau Marea de Stuf?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Cuvântul grecesc atât în Faptele Apostolilor 7:36, cât și în versiunea Septuagintei din Exodul 15:4 este eruthro, care înseamnă „roșu”, și nu „stuf”.

2. Cuvântul ebraic este similar cu cel englezesc, fără vocale: „Rd” ar putea însemna fie „roșu”, fie „stuf”.

3. Fie era vorba de Marea Roșie, iar Ștefan repeta acest lucru.

4. Sau era Marea de Stuf, deși Septuaginta greacă a tradus-o ca „Roșie”. Ștefan, un evreu vorbitor de greacă, spune pur și simplu ceea ce învățase.

Rezumat: În orice caz, Biblia poate consemna fără eroare ceea ce a spus Ștefan.

Î: În Faptele Apostolilor 7:41-43, vițelul idolatric era o imagine falsă a adevăratului Dumnezeu sau era o închinare adusă ființelor cerești?

R: Ștefan nu spune în mod explicit că vițelul de aur reprezenta închinarea la ființe cerești. Mai degrabă, el menționează vițelul de aur și faptul că Dumnezeu S-a îndepărtat de ei, iar în secolele următoare aceștia au început să se închine la numeroși idoli, inclusiv la ființe cerești.

În ceea ce privește folosirea vițelului de aur, acesta era o imagine a unui zeu fals și încălca prima poruncă. Faptele Apostolilor 7:42 indică faptul că era destinat zeilor falși. Chiar dacă ar fi fost făcut ca o imagine cioplită a adevăratului Dumnezeu, tot ar fi fost păcătos și ar fi încălcat a doua poruncă.

Î: În Faptele Apostolilor 7:43, cine erau Molech și steaua Rephan?

R: Aceasta era o citare din Amos 5:25-27 din Septuaginta.

Î: În Faptele Apostolilor 7:43, ar trebui să fie „Molech și Rephan” sau „Sakkuth și Kaiwan”, așa cum spune textul masoretic din Amos 5:26?

R: Ștefan era un evreu vorbitor de limba greacă și probabil că cita din Septuaginta. Deoarece Faptele Apostolilor se limitează la a consemna fără erori ceea ce a spus Ștefan, acest verset în sine nu poate dovedi care era formularea originală din Amos.

Î: În Faptele Apostolilor 7:43, când li s-a spus că în viitor vor merge la Babilon?

R: Deuteronomul 28:64 spune că, dacă israeliții ar fi neascultători, vor fi împrăștiați. Totuși, nu menționează Babilonul. Ștefan parafrazează din Amos 5:25-27. Ar fi aproape o citare din Septuaginta, cu excepția faptului că Amos 5:25-27 spune „dincolo de Damasc” atât în ebraică, cât și în Septuaginta, iar Ștefan a spus „Babilon”, care este locația exactă dincolo de Damasc unde au fost exilați israeliții din sud.

Î: În Faptele Apostolilor 7:48, ce este interesant la expresia „nu locuiește în case făcute de mâini omenești”?

R: Această frază a lui Ștefan este oarecum distinctivă, dar trebuie să fi impresionat cel puțin un ascultător. Pavel folosește aceeași frază când le vorbește atenienilor în Faptele Apostolilor 17:24. Ideea, dar nu și formularea, se regăsește în Isaia 66:1-2 și 1 Regi 8:27.

Î: În Faptele Apostolilor 7:51-53, care era scopul lui Ștefan aici?

R: Ascultătorii lui Ștefan erau împietriți la inimă, deoarece gândeau în termeni diferiți. Înainte de distrugerea Ierusalimului în anul 70 e.n., cei trei piloni principali ai iudaismului erau: 1) țara, 2) Legea și 3) templul. Ștefan s-a referit la toți trei , dar în mod indirect. Ștefan nu a renunțat la acestea, ci a arătat mai degrabă că Dumnezeu era mai mare decât ele.

Dar nu uitați că Ștefan a fost întrerupt înainte de a-și putea termina discursul. Ne putem întreba cât de imparțiali erau ascultătorii lui Ștefan. Când și-au așezat hainele la picioarele lui Saul, probabil că au făcut-o pentru că Saul era instigatorul acestui eveniment.

Astfel, viața lui Ștefan NU era în pericol, întrucât iudeii conduși de Saul din Tars deciseră deja soarta lui Ștefan. Modul în care Ștefan a vorbit indică faptul că scopul său principal aici nu era să încerce să-și salveze propria viață, ci să salveze, pentru eternitate, viețile unora dintre ascultătorii săi. Ștefan nu a pledat pentru propria sa viață; el, în esență, pleda pentru viețile lor.

Probabil că Ștefan își dăduse deja seama că nu avea nicio șansă, dar, întrucât i s-a oferit o ocazie să-și prezinte apărarea, a folosit acea ultimă oportunitate pentru a le predica. Deși cititorilor de astăzi discursul său li s-ar putea părea lung, de fapt sunt foarte multe detalii pe care le-a omis. Însă, din ceea ce a inclus Ștefan, pare să existe un model în mesajul său. El a menționat plecarea lui Avraam din Ur și din Haran, mutarea lui Iosif în Egipt, plecarea lui Moise din Egipt, precum și mai întâi cortul întâlnirii și apoi construirea templului de către David în Ierusalim.

1) Există progres și schimbare în lucrarea lui Dumnezeu.

2) Binecuvântările lui Dumnezeu nu se limitează la țara lui Israel și la Templu. Dumnezeu i-a călăuzit cu mult înainte de a exista un templu și chiar cu mult înainte de a intra în Țara Promisă. Ștefan a folosit cuvântul „Egipt” de șase ori.

3) Israelul s-a opus întotdeauna planurilor lui Dumnezeu. Nici Iosif, nici Moise nu au fost acceptați decât la a doua lor apariție.

Așa cum observă în mod perspicac „Believer’s Bible Commentary” la p. 1604, evreii credeau că Ștefan era în defensivă, dar până la urmă Ștefan a devenit acuzatorul, iar ei erau de fapt inculpații vinovați.

Î: În Faptele Apostolilor 7:51-53, uneori oamenii resping Evanghelia pentru că nu o pot înțelege. Alteori o resping pentru că nu vor să o înțeleagă. Care este diferența?

R: Unora li s-a prezentat doar o caricatură a Evangheliei. Alții nu înțeleg cum poate exista un singur Dumnezeu; unii nu pot înțelege cum am putea fi mântuiți prin har, fără niciun merit al nostru. Pe de altă parte, alții ar putea înțelege, dar aleg să nu creadă.

„Astfel, voi anulați Cuvântul lui Dumnezeu din cauza tradiției voastre.” Matei 15:6b. Vezi și Marcu 7:13.

„Nici Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeți în Cel pe care El L-a trimis.” Ioan 5:38

„… dar voi căutați să Mă omorâți, pentru că Cuvântul Meu nu-și găsește loc în voi.” Ioan 8:37b

Demetrius, argintarul, din Faptele Apostolilor 19:23-34. Faptele Apostolilor 19:34 „Dar când și-au dat seama că el [Alexandru] era iudeu, au strigat toți în cor timp de vreo două ore: «Mare este Artemis a efesenilor!»”

Î: În Faptele Apostolilor 7:51-53, cum poți ajunge la cei care nu vor să înțeleagă Evanghelia?

R: În primul rând, înțelege că nu tu ești cel care îi convertește pe oameni; ci Duhul Sfânt. Fără ca Duhul Sfânt să lucreze în viața lor, nu ar exista nicio speranță ca ei să vină la Hristos. În al doilea rând, nu ne adresăm neapărat unor oameni care privesc faptele în mod total obiectiv. Unora le este extrem de greu să înțeleagă pentru că au fost învățați lucruri greșite și confundă ceea ce le spui cu ceea ce li s-a învățat. Alții ar putea pretinde că nu pot înțelege, dar, de fapt, problema este că nu vor să înțeleagă. Așa cum a spus cineva odată, nu poți trezi niciodată pe cineva care se preface că doarme.

Dar trebuie să fim răbdători, pentru că, chiar dacă refuză să accepte Evanghelia acum, ei tot ascultă, sămânța este semănată, iar o sămânță poate încolți chiar dacă rămâne în stare latentă mult timp.

Uneori poți găsi un teren comun și poți face legături cu lucruri cu care ei sunt deja familiarizați. Chiar și așa, nu funcționează întotdeauna. În Orientul Mijlociu există povestea unui bărbat care s-a prezentat în fața unui judecător din satul său, întrebându-l care era legea în acest caz. Taurul său scăpase accidental și îl înjunghiase mortal pe taurul judecătorului. Judecătorul a spus că legea era clară: bărbatul trebuia să plătească pentru boul mort. Bărbatul și-a cerut scuze, spunând că greșise un detaliu: de fapt, boul judecătorului era cel care scăpase și îl înjunghiase mortal pe boul bărbatului. În acest caz, a spus judecătorul, legea nu era clară. De aici provine expresia „depinde al cui bou este înjunghiat”.

Pentru a ajunge la inimile oamenilor căzuți și îndoctrinați greșit, avem nevoie de Duhul Sfânt și de puterea crucii. Așa cum a spus Pavel despre sine: „Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia, nu cu cuvinte de înțelepciune, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie golită de puterea ei” (1 Corinteni 1:17).

„Mesajul meu și propovăduirea mea nu au fost cu cuvinte de înțelepciune convingătoare, ci cu o demonstrare a puterii Duhului, pentru ca credința voastră să nu se bazeze pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:4-5).

Î: În Faptele Apostolilor 7:52, Matei 23:37 și Luca 13:34, ce spunea literatura evreiască nebiblică despre felul în care îi tratau pe profeți?

R: b Pesahim 87b spune că profeții au trăit până la o vârstă înaintată (Ieremia și Daniel au făcut-o). B Nedarim 38a spune că profeții erau bogați (Iosif și Daniel erau). Cu toate acestea, profeții au fost persecutați și/sau uciși de evrei, conform b. Gittin 57b, b Sanhedrin 96b, Lev R 10.3; Exod R 31.16; Pesikta Rabbati 26:1-2. Totuși, aceste evenimente au fost prezentate ca lecții din care au învățat.

Î: În Faptele Apostolilor 7:53, cum au primit ei Legea de la îngeri?

R: Dumnezeu s-a folosit de îngeri pentru a-i călăuzi pe israeliți cu norul ziua și cu stâlpul de foc noaptea. Se pare că S-a folosit de îngeri și pentru a-i da lui Moise tablele originale ale celor Zece Porunci.

Î: În Faptele Apostolilor 7:55, având în vedere că Ștefan era plin de Duhul Sfânt, de ce a făcut Duhul Sfânt ca Ștefan să spună lucruri care au dus la moartea lui?

R: Două răspunsuri complementare:

1. Duhul Sfânt îi conduce uneori în mod deliberat pe creștinii ascultători în situații în care aceștia Îl vor slăvi pe Dumnezeu și vor muri pentru credința lor.

2. Oricum aveau de gând să-l omoare. Ștefan fusese deja arestat în Faptele Apostolilor 6:11-7:1, iar ei aveau de gând să-l ucidă cu pietre indiferent de ce ar fi spus el.

Î: În Faptele Apostolilor 7:56 și Marcu 16:19, cum putea Isus să stea la dreapta lui Dumnezeu, având în vedere că Isus este Dumnezeu?

R: „Mâna dreaptă” înseamnă o poziție de onoare. Isus este adesea descris ca „stând” la dreapta Tatălui, dar aici Isus îi aclamă în picioare.

Cuvântul „Dumnezeu” din Biblie, atunci când nu se referă la un zeu fals, are mai multe semnificații. Cea mai simplă dovadă în acest sens o găsim în Ioan 1:1 și Evrei 1:9. În fiecare dintre aceste versete, cuvântul „Dumnezeu” este folosit de două ori, iar semnificațiile sunt, în mod evident, Tatăl și Fiul.

Cuvântul „Dumnezeu” are trei semnificații strâns legate între ele. Acestea sunt:

Dumnezeu Tatăl aici și în 1 Petru 1:2,3; Efeseni 1:3,17; 3:14; 5:20; 1 Tesaloniceni 1:1; 3:11; 2 Tesaloniceni 1:1-2; 2:16; Tit 1:4

Dumnezeu Fiul în Evrei 1:8-9; Ioan 1:1, 18; 20:28; Osea 1:7, Isaia 7:14; 1 Ioan 5:11, 12 și 21; Coloseni 2:9; Matei 1:23

Dumnezeu Duhul Sfânt în Romani 8:9-16; Luca 1:35; 1 Ioan 4:12,13,15-16; 1 Corinteni3:16 + 1 Corinteni 6:19; Faptele Apostolilor 5:4

În plus,

Tatăl este veșnic în Psalmul 90:2; 93:2.

Fiul este veșnic în Evrei 7:3; 13:8

Duhul este veșnic în Evrei 9:14.

Î: În Faptele Apostolilor 7:59, cum a putut Ștefan să fie ucis cu pietre, dacă Sinedriul nu avea puterea de a executa pe nimeni?

R: Erau vremuri interesante în guvernarea Iudeei. Pontius Pilat nu mai era acolo. La insistența lui Vitellius, prefectul Siriei, Pilat a fost rechemat la Roma în dizgrație pentru a da socoteală în fața împăratului Tiberius pentru proasta sa guvernare. Nu urma să mai fie un alt guvernator roman în Iudeea decât mai târziu, sub Marcellus. Totuși, această interpretare ar însemna că Ștefan a fost ucis ceva mai târziu, în anul 37 e.n. În această perioadă, Vitellius ar fi dorit să-i împace pe iudei, așa că romanii ar fi putut da de înțeles că vor permite acest lucru.

De asemenea, Mishnah Sanhedrin 4:1, scrisă mai târziu, spune că, în cazul unui proces pentru crimă capitală, pedeapsa nu poate fi aplicată în aceeași zi cu pronunțarea verdictului; trebuie să se aștepte cel puțin o zi.

Î: În Faptele Apostolilor 7:59-60, se ruga Ștefan lui Isus?

R: Da. El s-a adresat în mod specific lui „Doamne Isuse” și l-a rugat pe „Isus” să-i primească duhul.

Î: În Faptele Apostolilor 8:1, ce știm despre Saul din Tars?

R: Textul grecesc spune că Saul era un „tânăr” (neanias), și se presupune că avea aproximativ 30 de ani. Aceasta ar fi o vârstă prea mică pentru a fi membru al Marelui Sinedriu sau pentru a ocupa multe funcții în sinagogă. În cazul lapidării, conform Deuteronomului 17:7, martorii trebuie să fie primii care îl ucid cu pietre. Pavel nu se număra printre aceștia, ci le păzea hainele. Saul a fost implicat în uciderea altora în Faptele Apostolilor 9:1. Ca Pavel, el își amintea aceste lucruri foarte clar și a scris despre ele cu regret în Galateni 1:13; 1 Corinteni 15:9; Filipeni 3:6 și 1 Timotei 1:13.

Î: În Faptele Apostolilor 8:1, această persecuție a fost un lucru bun?

R: Nu, a fost un lucru rău să-i persecute pe creștini. Probabil că au fost încurajați de Saul din Tars și încurajați când au văzut că uciderea lui Ștefan nu a avut consecințe negative. Aceasta părea a fi o zi foarte întunecată pentru creștinism. Cu toate acestea, Dumnezeu a folosit acest lucru rău spre bine, întrucât Dumnezeu poate folosi toate lucrurile spre binele celor care Îl iubesc (Romani 8:28). Se pare că primii creștini au ezitat să asculte de marea poruncă din Matei 28:19 și, mai ales, din Faptele Apostolilor 1:8. Persecuția i-a alungat din Ierusalim și i-a dus în alte locuri unde, oricum, ar fi trebuit să evanghelizeze.

În plus, samaritenii, care îi disprețuiau pe iudei, ar fi putut să nu fie dispuși să asculte Evanghelia de la oameni veniți din Ierusalim. Dar, întrucât creștinii, în special cei elenistici, fugeau din Ierusalim, samaritenii ar fi putut fi mai dispuși să asculte de oameni pe care autoritățile iudaice din Ierusalim nu îi agreau. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care, în Faptele Apostolilor 1:8, Isus le-a spus să fie martori în Ierusalim și în Iudeea, iar apoi în Samaria. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 9, p. 359, pentru mai multe detalii despre această perspectivă.

Î: În Faptele Apostolilor 8:1, s-ar fi împrăștiat creștinii prin Iudeea și Samaria dacă nu ar fi existat persecuția?

R: Probabil s-ar fi răspândit într-un ritm mai lent decât dacă persecuția nu ar fi avut loc. Când creștinii fie nu ascultă, fie întârzie să asculte voia lui Dumnezeu, uneori Dumnezeu folosește greutățile și persecuția pentru a-i aduce acolo unde ar trebui să fie.

Î: În Faptele Apostolilor 8:1, de ce au fugit creștinii din Ierusalim din cauza persecuției, în timp ce apostolii au rămas?

R: Există două puncte de vedere.

1. Conform cărții „Hard Sayings of the Bible”, pag. 522-523, persecuția a fost inițiată de Sinedriu și îndreptată în principal împotriva creștinilor vorbitori de greacă. Creștinii care erau totodată evrei vorbitori de aramaică nu au fost persecutați decât mai târziu. A se vedea și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pag. 371-372, pentru mai multe detalii despre această opinie.

2. Ei au încercat să-i persecute pe apostoli, când l-au ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, și l-au întemnițat pe Petru. Totuși, întrucât Dumnezeu l-a protejat pe Petru, nu au mai încercat, din cauza impresiei pe care ar fi lăsat-o asupra poporului.

Î: În Faptele Apostolilor 8:1b-25, de ce credeți că apar ereziile?

R: Walter Martin a spus odată că ereziile sunt datoriile neplătite ale bisericii. Când biserica dorește să omită predarea anumitor doctrine, această eșec în păstorirea turmei oferă o oportunitate sectelor să intervină cu învățături false. Am auzit odată de o biserică din Galveston care intervieva candidați pentru funcția de pastor. Unul dintre diaconi l-a întrebat pe pastor dacă poate explica Trinitatea. Pastorul a răspuns că este un subiect complex și că nu îl poate explica cu adevărat. Mai târziu, diaconul i-a spus că a fost un răspuns bun, pentru că, dacă ar fi spus că o poate explica, atunci nu l-ar fi angajat. Această atitudine greșită față de adevăr este cea care poate face turma vulnerabilă în fața sectelor. Da, Trinitatea este complexă și, da, Dumnezeu nu ne-a spus totul despre ea în Biblie. Dar un învățător evlavios și cu experiență ar trebui să fie capabil să explice în mod adecvat ceea ce a revelat Dumnezeu despre Trinitate, precum și despre toate celelalte doctrine creștine majore. Când o biserică dorește să minimizeze importanța învățării doctrinei, atunci acea biserică este pe cale să se abată de la ortodoxie, chiar dacă acest lucru s-ar putea întâmpla abia peste un deceniu sau cam așa ceva.

Î: În Faptele Apostolilor 8:1b-25, există creștini autentici care sunt destul de diferiți astăzi?

R: Creștinii autentici au opinii diferite cu privire la doctrine secundare, cum ar fi botezul credincioșilor față de botezul pruncilor, relația dintre suveranitatea lui Dumnezeu și libera alegere/voința oamenilor, Cina Domnului, darurile carismatice. De asemenea, creștinii nu sunt de acord cu privire la ceea ce consideră a fi cele mai bune practici: ar trebui ca copiii mici să fie întotdeauna la biserică alături de adulți, ar trebui să existe un curriculum standardizat, ar trebui ca o denominație sau o congregație locală să dețină proprietatea bisericii, ar trebui să existe un consiliu misionar denominațional și multe alte aspecte care nu sunt specificate în Biblie.

Î: În Faptele Apostolilor 8:2, de ce s-au întristat credincioșii evlavioși la moartea lui Ștefan, având în vedere că Ștefan s-a dus să fie cu Isus?

R: Scriptura nu spune, dar putem observa câteva motive.

1. Ei erau îndurerați din cauza acestei morți „aparent premature” a acestui puternic om al lui Dumnezeu și a tuturor oportunităților de a-L sluji pe Dumnezeu care s-au pierdut din cauza morții sale. Cu toate acestea, Dumnezeu are totul sub control, iar ceea ce ar putea părea o moarte prematură ar fi putut fi un factor care l-a determinat pe Saul să vină la Hristos.

2. Poate că se plângeau că nu-l vor mai vedea pe Ștefan până în Ceruri.

3. Chiar dacă știau că Ștefan va fi în Cer, uneori este greu să privești lucrurile prin ochii credinței când trupul sfâșiat și zdrobit al prietenului iubit zăcea în fața lor sub o grămadă de pietre reci și crude.

Cuvântul grecesc pentru „moarte” folosit aici, anairesei, nu este termenul obișnuit pentru moarte, ci un termen medical.

Când un credincios drag moare astăzi, este firesc și normal să jelim faptul că nu-l vom mai vedea o vreme. Dar nu jelim ca cei care nu au nicio speranță, pentru că îl vom revedea în ceruri.

Ca o notă marginală, este posibil ca ei să-l fi jelit pe Ștefan în particular, deoarece Mișna evreiască spune că nu trebuie să se facă „plângere deschisă” pentru cei executați printr-o hotărâre a Sinedriului, deși jalea în tăcere era acceptabilă.

Î: În Faptele Apostolilor 8:5, s-a dus Filip în orașul numit Samaria sau într-un oraș din regiunea Samaria?

R: Exista atât o regiune, cât și un oraș în cadrul acesteia numit Samaria. Textul grecesc literal este „un oraș din Samaria”, așa că ar putea fi orice oraș din regiunea Samaria. Iustin Martirul (c. 150 d.Hr.), el însuși un creștin samaritean, spune că Simon era din satul samaritean Gitto/Gitta. Așadar, fie Filip s-a dus la Gitto/Gitta, fie Simon s-a dus într-un alt oraș. Pentru mai multe informații, consultați Prima Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 26, p. 171.

Î: În Faptele Apostolilor 8:5-8 și8:26 -40, despre care Filip este vorba?

R: Scriptura nu precizează dacă era vorba de apostolul Filip sau de Filip, evanghelistul grec, menționat în Faptele Apostolilor 6:1-5 și 21:8-9. Dacă ar fi fost Filip cel grec, aceasta ar însemna că puterea de a săvârși multe minuni mărețe nu era limitată la cei doisprezece apostoli.

Pe de altă parte, Papias, Policrat și Eusebiu îl considerau pe Filip evanghelistul din Faptele Apostolilor 8:5 și pe Filip apostolul ca fiind aceeași persoană.

Î: În Faptele Apostolilor 8:9, ce părere aveți despre teoria criticilor liberali conform căreia Simon Magul era un sinonim sau un nume de cod pentru Pavel?

R: Această teorie a fost avansată pentru prima dată de Baur, pe baza confruntării dintre Petru și Simon Magul din (ereticul) text ebionit „Recunoașterile lui Petru”. Cu toate acestea, un alt liberal, Spitta, numește acest lucru „o absurditate perfectă”. De ce ar fi adăugat Luca acest lucru, dacă ar fi fost prietenul și tovarășul de călătorie al lui Pavel?

Î: În Faptele Apostolilor 8:9-24, de ce a încercat Simon să cumpere dreptul de a vindeca oamenii?

R: Din perspectiva lui Simon Magul, acest lucru nu ar fi părut atât de grav. Marele preoțime evreiască era cumpărată în epoca seleucidă și sub stăpânirea romană. În Evul Mediu, unii papi își îndeplineau așa-zisa „succesiune papală” cumpărându-și funcția de papă. Simon Magul nu făcea decât ceea ce făceau mulți alți lideri religioși falși.

Totuși, din perspectiva lui Dumnezeu și a lui Petru, Simon Magul a făcut un lucru îngrozitor. A cumpăra ceea ce Dumnezeu dă gratuit și, eventual, a percepe o taxă pentru împărțirea harului pe care Dumnezeu l-a dat gratuit ar fi o insultă adusă lui Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 8:9-24, a fost Simon mântuit?

R: Faptele Apostolilor spun că Simon a crezut și a fost botezat și el. Pentru un observator obișnuit, părea să nu existe nicio diferență între Simon și oricine altcineva. Totuși, folosind termeni din fotbalul american, aceasta a fost o „greșeală”. Petru i-a spus lui Simon: „Să piară argintul tău împreună cu tine”, în timp ce credincioșii nu vor pieri niciodată, conform Ioan 3:16. Petru a spus că Simon nu avea niciun rol în această slujire, inima lui nu era dreaptă și era otrăvit de amărăciune și legat de nelegiuire. Simon cu siguranță NU era mântuit în momentul în care Petru i-a spus aceste lucruri. Cei care cred că oamenii își pot pierde mântuirea și că Simon a pierdut-o ar trebui să înțeleagă că Simon, dacă ar fi fost de fapt mântuit, ar fi fost mântuit doar pentru o oră sau cam așa ceva, cel mult. Simon părea mai preocupat de a scăpa de această judecată decât de mila și iertarea lui Dumnezeu.

Răspunsul adevărat poate fi văzut în istoria ulterioară a lui Simon. El a inițiat o erezie și a avut chiar un ucenic pe nume Menander, care a dus mai departe tradiția sa eretică.

De aici provine cuvântul englezesc „simonie”, care înseamnă a plăti bani pentru a deveni un oficial al bisericii.

Î: În Faptele Apostolilor 8:9-24, ce s-a întâmplat cu Simon Magul?

R: Scriptura nu ne spune nimic despre eventuala pocăință a lui Simon sau despre lipsa acesteia. La acel moment, Simon nu era mântuit; cuvântul folosit aici pentru „credință”, pisteuo, este același cuvânt folosit pentru credința demonilor din Iacov 2:19; Luca nu spune nicăieri că Simon a primit Duhul Sfânt și, cel mai important, Petru a spus că Simon era [încă] pe cale de pierzare. Cu alte cuvinte, Simon „mărturisea” credința, dar nu „deținea” credința. Termenul englezesc „simonie” provine din acest pasaj. Este practica malefică de a încerca să obții o funcție bisericească prin mită.

Scriitorii bisericești Iustin Martirul, Irineu, Clement din Alexandria, Tertulian și Hipolit ne relatează faptele ulterioare ale lui Simon ca eretic notoriu. (Irineu a fost ucenic al lui Policarp, care a fost ucenic al apostolului Ioan. Hipolit a fost ucenic al lui Irineu.)

Iustin Martirul (c. 150 d.Hr.), el însuși creștin samaritean, spune că Simon era din satul samaritean Gitto/Gitta. El menționează că acesta a avut un discipol, Menander, un samaritean din orașul Capparetaea, care și-a fondat propria erezie după modelul lui Simon. Iustin spune că Simon s-a dus mai târziu la Roma, a practicat magia și că acolo i s-a ridicat o statuie în cinstea sa. Prima Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 26, p. 171. Iustin greșește aproape cu siguranță aici. O statuie de pe o insulă din râul Tiber a fost descoperită cu inscripția „Semoni Sanco Dei Fidio”, care se referă la „Semo Sancus”, un zeu sabin similar cu Hercule. A se vedea The Expositor’s Greek Testament, vol. 2, p. 213 pentru mai multe detalii în acest sens.

Irineu, în lucrarea sa *Împotriva ereziilor* (182-188 d.Hr.), a dedicat întregul capitol 23 lui Simon Magul. El a afirmat că împăratul Claudius l-a onorat pe Simon Magul cu o statuie datorită puterilor sale magice. Irineu spune că Simon propovăduia că se arăta iudeilor ca Fiul, samaritenilor ca Tatăl și altor popoare ca Duhul Sfânt. Simon a eliberat din sclavie o femeie din Tir pe nume Elena, despre care Simon spunea că era prima sa creație a minții. Simon afirma că aceasta era aceeași Elena pentru care se purtase Războiul Troian. Irineu spune că succesorul lui Simon Magul a fost ereticul Menander.

Lucrarea „Împotriva tuturor ereziilor” (200-210 d.Hr.) dedică, de asemenea, primul capitol discuției despre Simon Magul. Tertulian spune că Simon se numea pe sine „Virtutea Supremă” și că succesorul său a fost Menander.

Tertulian (198-220 d.Hr.), în „Tratat despre suflet”, capitolul 34, spune că Simon și-a dedicat energia distrugerii adevărului după ce Petru l-a mustrat. El adaugă că Elena era o femeie din Tir, care era sclavă într-un bordel.

Vezi pentru citate din alți scriitori.

Î: În Faptele Apostolilor 8:14-17, a fost aceasta o experiență obișnuită?

R: Nu. Întârzierea în a crede în Isus fără a avea Duhul Sfânt în ei s-a datorat fie:

1. venirii apostolilor, sau

2. predicii inadecvate a lui Filip, sau

3. Înțelegerii incorecte a ceea ce a învățat Filip.

Dacă ar fi primit Duhul Sfânt fără apostoli, atunci poate că s-ar fi considerat o „a doua biserică”, independentă de biserica care a luat naștere în Ierusalim. Dar le lipsea ceva până când au venit apostolii din Ierusalim, și astfel totul era legat de [singura] biserică, care a luat naștere în Ierusalim. Această experiență a fost una de tranziție în istoria bisericii.

Î: În Faptele Apostolilor8:15 –17, de ce nu le-a fost dat Duhul Sfânt samaritenilor când au auzit Evanghelia pentru prima dată?

R: Creștinii au două puncte de vedere.

1. Predica pe care au auzit-o era incompletă.

2. Predicarea a decurs bine, dar pentru această „mare tranziție” a predicării către samariteni, era potrivit ca unii dintre apostoli să fie prezenți înainte ca Duhul Sfânt să coboare asupra acestor ne-iudei. A se vedea „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, pag. 50, 53, pentru mai multe detalii despre această perspectivă.

Î: În Faptele Apostolilor 8:26, care a fost scopul călătoriei lui Filip de la Ierusalim spre Gaza?

R: Din perspectiva lui Filip, el nu avea nicio idee. În Ierusalim erau mulți oameni, iar foarte puțini călătoreau pe drumul de 50 de mile de-a lungul deșertului, de la Ierusalim fie spre Noua Gaza (construită în anul 57 î.e.n.), fie spre Vechea Gaza (jefuită în anul 93 î.e.n.), cunoscută și sub numele de Gaza de lângă deșert. Erau mulți credincioși care aveau nevoie de ucenicizare, mulți necredincioși cărora să le împărtășească Evanghelia și, în general, multe ocazii de mărturisire – mult mai multe decât ar fi existat pe un drum deșertic. Filip nu știa de ce i s-a poruncit să meargă la Gaza. Apropo, Faptele Apostolilor 8:40 arată că Filip nu a ajuns niciodată la Gaza, cel puțin în această călătorie.

Dar, din perspectiva lui Dumnezeu, a existat un scop important în faptul că Filip s-a abătut de la drumul său pentru a vorbi cu un singur om. Creștinismul a început în Etiopia începând cu acel moment. Este ca și cum iudaismul ar fi pregătit acest popor pentru Evanghelie, iar Dumnezeu a profitat imediat de acest lucru. Totuși, nici Filip, nici demonii nu aveau de unde să știe acest lucru. De asemenea, creștinii nu predicaseră încă Evanghelia în afara Ierusalimului și a Samariei, așa că Dumnezeu l-a condus pe Filip la etiopian.

Î: În Faptele Apostolilor 8:27, când ne-ar putea cere Dumnezeu să facem ceva fără să știm de ce?

R: Dumnezeu ar putea face asta oricând dorește. Dumnezeu ar putea face acest lucru pentru a ne testa ascultarea, sau pentru că vrea să vedem cum am reacționa dacă nu am cunoaște întreaga poveste.

Putem lua ca exemplu povestea marelui misionar Adoniram Judson, care a trăit între 1788 și 1850. S-a născut în Malden, Massachusetts, din părinți care erau pastor congregaționalist și soția sa, iar Adoniram L-a urmat pe Hristos încă din copilărie. A intrat la facultate (ulterior Universitatea Brown) la vârsta de 16 ani și a absolvit ca șef de promoție la 19 ani. Cu toate acestea, în timpul facultății s-a împrietenit strâns cu un sceptic și deist și și-a pierdut credința. A deschis o școală și a scris un manual de gramatică și matematică. Mai târziu, în timpul unei călătorii, se caza la un han și a auzit gemetele agonizante ale persoanei din camera de lângă el. A doua zi, Adoniram a aflat că acea persoană murise și, „din coincidență”, era cel mai bun prieten al său. După acest eveniment, Judson s-a întors la credință în 1808. Cunoștea latina, greaca și ebraica. Judson și soția sa, Nancy, s-au căsătorit, iar a doua zi s-au îmbarcat pe un vas spre Calcutta, India, în calitate de misionari congregaționaliști, în 1812. Judson a studiat, de asemenea, botezul și a ajuns la concluzia că botezul era ceva ce trebuiau să facă credincioșii; nu era destinat pruncilor. Așadar, la sosire, a părăsit misiunea congregaționalistă și a cerut sprijinul baptiștilor din Sud, care i l-au acordat. William Ward l-a botezat. În timpul Războiului Anglo-American din 1812, Compania Britanică a Indiilor de Est a ordonat misionarilor americani să părăsească India, așa că, în 1813, s-au îmbarcat pe un vas spre Birmania; soția sa a suferit un avort spontan pe vas. A petrecut trei ani studiind limba birmaneză, aproximativ 12 ore pe zi. Între 1810 și 1823 a văzut doar 18 persoane venind la cunoașterea Domnului, dar era pe drumul său în misiunea de 24 de ani de a traduce Biblia în limba birmaneză, pe care a dus-o la bun sfârșit. În timpul Războiului anglo-birmanez din 1824, regele birmanez i-a aruncat pe el și pe partenerul său într-o închisoare oribilă, infestată de șobolani. Soția sa, însărcinată, a născut al treilea copil al lor. Apoi, al doilea copil al său a murit, iar în 1824 a murit și soția sa. Apoi, în 1827, a murit și al treilea copil al său.

În timp ce predica poporului karen și altor triburi din sud, Adoniram a răscumpărat și a eliberat un sclav de la unul dintre convertiții săi: Ko Tha Byu. Acesta nu era un candidat foarte promițător. Spre deosebire de Judson, el nu știa să citească. În timp ce Judson petrecuse trei ani istovitori, Ko Tha Byu nici măcar nu putea vorbi limba birmaneză. Fusese un bandit și nu-și putea aminti câți oameni ucisese, deși erau cel puțin 30. – referințe impecabile, într-adevăr! După ce a fost eliberat, a fost botezat, iar apoi a dispărut imediat în junglă pentru a se întoarce la tribul său. Dar, în timp ce le predica semenilor săi din tribul Karen, patru dintre ei s-au convertit imediat la Hristos. Poporul karen avea o „tradiție a bătrânilor” despre un Dumnezeu neschimbător, etern și atotputernic, Creatorul, care a creat bărbatul și o femeie luată din coasta lui. Aceștia au fost ispitiți de diavol, iar într-o zi urma să vină un Mântuitor. Ei credeau că, într-o zi, străinii albi le vor aduce scrieri sacre despre acest lucru. Creștinismul s-a răspândit ca focul, pe măsură ce Ko Tha Byu, împreună cu George și Sarah Boardman, au evanghelizat poporul karen din sud. Încurajat de acest lucru, Judson a ieșit din depresia care îl afectase timp de un an. Așa că s-a dus în junglele pline de tigri pentru a evangheliza poporul karen din nord. Cu toate aceste greutăți, eșecuri și reacția inițială modestă, care au fost rezultatele? Până la moartea sa, existau 100 de biserici și 8.000 de credincioși, în principal membri ai triburilor karen și kachin. Astăzi, țările cu cel mai mare număr de baptiști din sud sunt SUA, India și Myanmar. (preluat din Wikipedia, articolul despre Adoniram Judson, 30 martie 2018).

Î: În Faptele Apostolilor 8:27, cine era Candace?

R: Candace (sau Kandake) era un termen folosit pentru reginele din Nubia, la fel cum „Faraon” este un termen pentru regii Egiptului, iar „Cezar” era un termen pentru împărații Romei.

O regină etiopiană domnea întotdeauna ca regentă în numele fiului ei, deoarece fiul era considerat un copil al soarelui și prea sacru pentru a se ocupa de chestiuni seculare. Această informație se bazează pe lucrarea lui Bion din Soli, *Aethiopica* 1; *Geografia* lui Strabon 17.1.54; *Istoria naturală* a lui Pliniu cel Bătrân 6.186; *Istoria Romei* a lui Dio Cassius 54.5.4 și *Istoria ecleziastică* a lui Eusebiu 2.1.13, NPNF2, p. 105.

Î: În Faptele Apostolilor 8:27, de ce ar fi vrut un etiopian să meargă la Ierusalim?

R: Țara antică numită Etiopia se afla de fapt la nord de Etiopia modernă, în teritoriul actual al Sudanului. După anul 590 î.Hr., mercenari evrei au păzit un fort la Elefantina, în sudul Egiptului, pentru a împiedica nubienii să atace Egiptul. Unii dintre cei care veneau din Etiopia ar fi putut fi descendenții lor.

În plus, regina din Saba a vizitat Ierusalimul în timpul domniei lui Solomon (în jurul anului 960 î.Hr.). Deși Saba se afla de cealaltă parte a Mării Roșii față de Etiopia, se pare că unii oameni din teritoriul actualei Etiopii s-au convertit la iudaism în acea perioadă și se aflau încă acolo în secolul al XX-lea. În secolul al X-lea d.Hr., regatul etiopian nordic al lui Beni Hamwiyah a purtat război împotriva regatului etiopian creștin situat la sud de acesta.

Irenaeus, în lucrarea sa *Împotriva ereziilor* (180-188 d.Hr.), cartea 3, capitolul 12.6, p. 432, și Eusebiu, în *Istoria bisericească*, cartea 2, capitolul 1.13, p. 105, menționează că eunucul a fost trimis de Dumnezeu să predice etiopienilor.

Pe scurt, acest etiopian se îndrepta probabil spre Templul evreiesc, deoarece era de religie iudaică. În plus, este posibil să fi avut și o mică parte de sânge evreiesc în el.

Î: În Faptele Apostolilor 8:27, de ce se spune că etiopianul s-a dus la Ierusalim să se închine, în loc să meargă la Templu?

R: Deuteronomul 23:1 spune că un eunuc nu putea intra în Templu. Deoarece, fiind eunuc, nu avea voie să intre în Templu propriu-zis, el putea cel puțin să meargă în curtea exterioară a neamurilor. Nu știm dacă s-a dus la Ierusalim știind acest lucru sau nu.

Înainte ca Filip să se alăture lui, este posibil ca el să fi citit Isaia 56:3-7. Eunucul etiopian ar fi putut totuși să meargă la Ierusalim pentru a sărbători Paștele și să-i trimită pe alții la templu în locul lui.

Î: În Faptele Apostolilor 8:36, ar trebui o persoană să fie botezată atunci când crede?

R: Odată ce o persoană crede și înțelege pur și simplu ce înseamnă să fii creștin, ar trebui să fie botezată. Aici se ridică două chestiuni: pregătirea spirituală înainte de botez și botezul credincioșilor față de cel al pruncilor.

1. Unii creștini cred că o persoană ar trebui să fie botezată imediat după ce crede în Hristos, așa cum a fost cazul eunucului etiopian. Alți creștini cred că ar trebui să existe mai întâi o instruire, iar biserica din Alexandria a dus acest lucru la extrem, organizând un curs de catehumenat de doi ani înainte de botez. Observați că eunucul era familiarizat cu Scripturile înainte de a-l întâlni pe Filip și, deși cunoștințele sale erau imperfecte, erau suficiente pentru a fi botezat imediat.

2. Acest verset nu abordează problema botezului credincioșilor față de cel al pruncilor. Toți creștinii cred că, dacă un adult crede în Hristos și nu a fost încă botezat, ar trebui să fie botezat. Pentru mai multe informații, consultați discuția despre botezul credincioșilor și al pruncilor din Coloseni 2:11-12.

Ca o notă marginală, pe acest drum din deșert nu știm exact unde s-au scufundat Filip și eunucul în apă pentru a fi botezați, dar Wadi el-Hesi, la nord-est de Gaza, ar fi fost un loc convenabil și se afla pe traseu. Cu toate acestea, nu putem fi siguri, deoarece existau numeroase wadi-uri sezoniere între Ierusalim și Gaza, iar clima din Palestina era puțin mai puțin aridă pe atunci.

Î: În Faptele Apostolilor 9:1-2, de ce ar fi preoții evrei atât de dornici să-i omoare pe creștini?

R: Există trei motive concomitente.

În primul rând, o amenințare religioasă: venirea lui Iisus și modul în care a reorganizat lucrurile, contrar tradițiilor fariseilor, constituiau o amenințare la adresa autorității lor religioase.

În al doilea rând, puterea politică: tocmai în acea perioadă romanii le-au luat liderilor evrei ceva ce era considerat foarte important: dreptul de a executa oameni pentru crime capitale. Deoarece romanii păreau să accepte uciderea creștinilor, se presupune că aceasta ar fi fost o modalitate de a păstra, cel puțin în aparență, acea putere.

Din punct de vedere spiritual, Satana era la lucru aici. Chiar și astăzi, Satana dorește să-i omoare pe cei care se închină lui Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 9:1-2, de ce ar avea vreo influență scrisorile de la liderii evrei (nu romani) din Ierusalim asupra unui oraș neevreiesc din afara Iudeei? Imaginați-vă că m-aș duce la pastorul meu și i-aș cere să scrie o scrisoare liderului Coreei de Nord, pentru a-mi elibera toți prizonierii creștini. Când voi călători în Coreea de Nord pentru a o înmâna, cum credeți că va fi primită? Dacă credeți că nu ar merge bine, atunci de ce s-ar aștepta Saul la o primire mai bună în Damasc?

R: Există două răspunsuri, și ambele pot fi adevărate.

1) Este probabil ca Roma să recunoască dreptul preoților evrei de a extrăda evrei din alte orașe pentru a fi judecați.

2) Regele arab nabatean al Siriei și al Damascului din acea vreme, Aretas al IV-lea, îi ura pe romanii care îl controlau. Era foarte probabil ca el să le acorde o favoare preoților evrei, despre care știa că, la rândul lor, nu simpatizau Roma. În Damasc se aflau mulți evrei; Iosifus relatează că locuitorii Damascului au ucis (cifre contradictorii) fie 10.500, fie 18.000 de evrei în Damasc.

În cele din urmă, este posibil ca Saul să nu fi fost sigur dacă scrisorile preoților evrei vor fi recunoscute sau nu.

Î: În Faptele Apostolilor 9:1-2, ce știa Saul?

R: În propria sa viață, Saul probabil prețuia foarte mult tradiția. Conform Genezei 10:4 și descoperirilor arheologice, fie orașul, fie poporul din Tars era mai vechi decât Avraam. În Filipeni 3:4-6, Pavel a subliniat descendența sa, statutul său de fariseu și zelul său. Adică, înainte de Filipeni 3:7-8, unde Pavel a spus că toate acestea erau gunoi în comparație cu cunoașterea lui Hristos.

În ceea ce privește creștinii, Saul știa că erau dedicați, dispuși să se sacrifice și că ar fi făcut tot posibilul pentru a-i câștiga pe evrei pentru Hristos.

Î: În Faptele Apostolilor 9:3-8, de ce există diferențe față de relatările din 22:6-11 și Faptele Apostolilor 26:12-18?

R: Relatările diferă în trei aspecte.

Lumina și însoțitorii lui Pavel

Faptele Apostolilor 26:13: Lumina era în jurul lui Saul și al însoțitorilor săi

Faptele Apostolilor 22:6, 9: Saul și toți însoțitorii lui au văzut o lumină strălucitoare.

Faptele Apostolilor 9:3: O lumină din cer a strălucit în jurul lui Saul, dar nu se specifică ce era în jurul însoțitorilor săi sau ce au văzut ei.

Concluzie: Atât Saul, cât și toți însoțitorii săi au văzut o lumină strălucitoare care îi înconjura. Nu se specifică dacă lumina l-a înconjurat mai întâi pe Saul sau pe toți în același timp, și, de fapt, acest lucru nu contează.

Vocea și însoțitorii lui Pavel

Nu este răspunsul: În Faptele Apostolilor 22:8-9, este posibil ca Pavel să se fi înșelat pur și simplu cu privire la ceea ce au auzit acei oameni, iar Scriptura a consemnat cu fidelitate ceea ce a spus Pavel. Cu toate acestea, Pavel probabil știa, și este foarte probabil ca Pavel să NU se fi înșelat în acest caz.

Răspunsul:

Faptele Apostolilor 26:14 Saul din Tars (Pavel) a auzit o voce. Nu se specifică ce au auzit însoțitorii lui

Faptele Apostolilor 22:9 Însoțitorii lui Saul nu au auzit/înțeles vocea.

Faptele Apostolilor 9:7 Însoțitorii lui Saul au auzit sunetul, dar nu au văzut pe nimeni.

Concluzie: Nu este nicio problemă dacă însoțitorii lui Saul au auzit un sunet, dar nu au înțeles vocea. Cuvântul din Faptele Apostolilor 22:9 este folosit de 153 de ori în scrierile lui Luca. De 57 de ori înseamnă „a asculta pentru a înțelege”, iar de 7 ori înseamnă „a se supune”. Acest verb la genitiv tinde să însemne pur și simplu „a auzi”. La forma acuzativă, așa cum este folosit în Faptele Apostolilor 22:9, înseamnă adesea „a asculta pentru a înțelege”, deși poate însemna și pur și simplu „a auzi”.

Poziția tovarășilor lui Saul

Faptele Apostolilor 26:14 Saul și toți însoțitorii lui au căzut la pământ

Faptele Apostolilor 22:6-9 Saul a căzut la pământ, dar nu se specifică ce au făcut însoțitorii lui.

Faptele Apostolilor 9:7 Însoțitorii lui Saul stăteau acolo fără cuvinte.

Concluzie: Toți stăteau în picioare inițial. Saul a orbit și a căzut la pământ. După ce au rămas inițial în picioare, fără cuvinte, frica de voce și de lumină i-ar fi făcut cu ușurință și pe însoțitorii lui să cadă la pământ.

Î: În Faptele Apostolilor 9:4-7, cum se face că Pavel a auzit și a văzut lucruri diferite față de ceilalți?

R: Ceilalți bărbați au văzut lumina și au auzit sunetul, dar Dumnezeu a vrut ca numai Saul să înțeleagă cuvintele.

Î: În Faptele Apostolilor 9:11, există vreo dovadă arheologică pentru existența Străzii Drepte din Damasc?

R: Da. Nu numai că există dovezi arheologice că strada era odinioară flancată de coloane, dar strada este folosită și astăzi. Strada se întinde de la nord-est spre sud-vest și, pe vremea lui Pavel, avea o lungime de cel puțin două mile (3,2 km).

Î: În Faptele Apostolilor9:15 -16, de ce l-a ales Dumnezeu pe Saul din Tars ca instrument al Său?

R: Acesta este unul dintre numeroasele versete care arată că Domnul lucrează în moduri misterioase. Deși astăzi putem citi cu toții Cartea Faptelor Apostolilor și vedem că Dumnezeu a ales bine, acest lucru trebuie să i se fi părut foarte ciudat lui Anania. Este de înțeles că Anania, deși credea în Dumnezeu, a cerut o confirmare în Faptele Apostolilor 9:13-14, iar Dumnezeu i-a dat-o în mod liber și plin de har.

Î: În Faptele Apostolilor 9:16, care a fost scopul de a-i spune lui Anania cât de mult urma să sufere Saul pentru numele lui Hristos?

R: Scriptura nu spune. Anania nu ar fi trebuit să considere că Saul din Tars a scăpat „ușor”, deoarece suferințele pe care le-a îndurat au fost probabil mai mari decât suferințele pe care le-a provocat oricărei alte persoane.

Î: În Faptele Apostolilor 9:23, cine încerca să-l omoare pe Pavel?

R: Faptele Apostolilor9:23 spune că iudeii încercau să-l omoare pe Pavel. În plus, 2 Corinteni 11:32-33 spune că și guvernatorul din subordinea regelui Aretas încerca să-l aresteze pe Pavel.

Î: În Faptele Apostolilor 9:26, de ce se temeau ucenicii de Saul, având în vedere că nu ar fi trebuit să se teamă de moarte?

R: Creștinii trebuie să fie prudenți, iar Isus le-a spus credincioșilor că, deși persecuția era inevitabilă (Ioan15:20 ), credincioșii pot fugi de persecuție (Matei10:23 ).

În plus, este firesc ca ucenicii să se fi temut de moartea dureroasă pe care Saul din Tars le-o provocase altora.

Î: În Faptele Apostolilor 9:27-28, a fost Barnaba curajos sau temerar când l-a prezentat pe Saul, un potențial „infiltrat”, celorlalți?

R: Deși curajul și imprudența pot merge mână în mână, Barnaba nu a fost imprudent în acest caz. Încrederea lui în ceea ce a făcut Dumnezeu în viața lui Saul i-a dat lui Barnaba curajul să meargă mai departe și să-l prezinte pe Saul celorlalți.

Î: În Faptele Apostolilor 9:27-28, de ce crezi că Barnaba a avut atâta îndrăzneală încât să nu se teamă de Saul, chiar dacă ceilalți se temeau?

R: Scriptura nu spune, dar putem specula asupra a trei motive.

Temperamentul: Barnaba era un om care încuraja pe ceilalți și era probabil mai dispus să aibă încredere în cineva.

A petrecut timp cu Pavel Barnaba nu a auzit doar zvonuri că Pavel s-ar fi schimbat; el a vorbit cu Pavel însuși și l-a auzit pe Pavel dezbătând cu alții în Damasc.

Dumnezeu i-a arătat: Dacă Dumnezeu i-a vorbit lui Barnaba despre Pavel, așa cum a făcut cu Anania, sau dacă Dumnezeu i-a dat lui Barnaba încredere, atunci, desigur, Barnaba nu s-ar fi temut.

O lecție pe care o putem învăța din aceasta este că Dumnezeu nu le revelează întotdeauna lucrurile mai întâi conducătorilor bisericii. Conducătorii ar trebui să fie dispuși să învețe și de la alți membri.

Î: În Faptele Apostolilor 9:31, cum trăiau bisericile în frica Domnului și cum ar trebui să facem noi acest lucru astăzi?

R: Ele aveau un respect profund față de Dumnezeu și de puterea Lui. Respectau Cuvântul Lui, iar frica de Domnul era o motivație pentru evanghelizare și pentru o viață sfântă.

Alte versete care arată frica de Domnul a unui credincios sunt Geneza 22:12; Proverbe 1:7; 1 Samuel 12:14; 2 Cronici 6:33; 19:7; Neemia 5:9; Psalmul 19:9; 22:25; 33:8; 119:74; 128:1; Eclesiastul 8:13; 12:13; Isaia 11:3; Ieremia 5:22; Mica 6:9; Maleahi 3:5 și 2 Corinteni 5:11.

Î: În Faptele Apostolilor9:43 , meseria de tăbăcar era considerată necurată de către evrei?

R: Israeliții au învățat această meserie importantă de la egipteni, deși și sirienii o practicau. Evreii nu considerau tăbăcirea o meserie bună în rândul evreilor din vremea lui Isus, deoarece trebuiau să aibă de-a face cu animale moarte pentru a le jupui. Simon a găsit părtășie printre creștini, dar s-ar putea să nu fi găsit-o printre evrei. Aceasta era o meserie necurată din punct de vedere ceremonial, iar în Iope casele tăbăcarilor erau situate în sud, chiar la marginea orașului, pe coastă (unde puteau fi aruncate substanțele chimice uzate).

Î: În Faptele Apostolilor 10, care este principala aplicație a acestor două mesaje?

R: Mesajul transmis lui Corneliu în Faptele Apostolilor 10:1-8 este că Evanghelia provine de la evrei. În Faptele Apostolilor 10:9-23, mesajul transmis lui Petru este că Evanghelia este destinată și neamurilor.

Î: În Faptele Apostolilor 10:2, 4, 31, ce știm despre Corneliu?

R: Corneliu avea atât un nume neobișnuit, cât și unul obișnuit. În anul 82 î.Hr., Corneliu Sulla a eliberat 10.000 de sclavi, care și-au schimbat apoi numele în Corneliu, în onoarea lui. Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 9, pp. 384-385, presupune că, probabil, Corneliu descindea dintr-unul dintre ei. Știm că „Regimentul Italian” roman a servit în Siria în anul 69 d.Hr.

Cornelius însuși era un om neobișnuit, fiind soldat într-o armată de ocupație și, totuși, dădea bani pentru a-i ajuta pe săracii din țara ocupată. Probabil că avea o avere personală, întrucât putea face multe milostenii. În ceea ce privește centurionii în general, istoricul Polibius spune: „Se dorește ca centurionii să nu fie atât de îndrăzneți și aventuroși, cât mai degrabă buni conducători, cu o minte stăpână și prudentă, care să nu fie înclinați să treacă la ofensivă sau să înceapă lupte fără motiv, ci capabili, atunci când sunt copleșiți și strânși cu ușa, să rămână neclintiți și să moară la postul lor.” Cartea a 6-a de istorie, capitolul 24. Cezareea era capitala Iudeei din punctul de vedere al guvernului roman.

Se spune că Corneliu era centurion al unei cohorte. Termenul „centurion” se referea la un comandant al unui grup de peste 100 de oameni, dar centurionii comandau de obicei o cohortă, care reprezenta o zecime dintr-o legiune, adică între 300 și 600 de oameni. „Cohorta italiană” era probabil Cohors II Miliaria Italica Civium Romanorum. Această cohortă era formată din sclavi eliberați din Italia care deveniseră cetățeni și erau toți arcași. Ei au fost transferați în Siria puțin înainte de anul 69 d.Hr. și au participat la cucerirea Ierusalimului atât în anul 70 d.Hr., cât și în anul 135 d.Hr. Deși arheologii nu pot verifica în mod independent unde se afla cohorta în perioada 41-44 d.Hr., este logic ca aprovizionarea cu apă din Cezareea să fi trebuit să fie păzită.

Ca o paranteză, acest eveniment a fost foarte important pentru Petru, întrucât el l-a menționat din nou în Faptele Apostolilor 11 și 15:6-9.

Î: În Faptele Apostolilor 10:2, 4, 31, care era legătura dintre milostenia lui Corneliu și faptul că Dumnezeu i-a răspuns la rugăciuni?

R: Corneliu a văzut adevărul despre Dumnezeu în Vechiul Testament. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Milosteniile lui Corneliu nu erau în niciun fel necesare pentru ca Dumnezeu Atotputernicul să lucreze sau să-i răspundă la rugăciuni.

2. Rugăciunile sincere ale lui Corneliu au fost ascultate, la fel cum Dumnezeu ascultă rugăciunile sincere ale tuturor celor care doresc să-L cunoască.

3. Este interesant faptul că atât milosteniile, cât și rugăciunile au ajuns înaintea lui Dumnezeu. Este aproape ca și cum milosteniile ar fi fost considerate o formă de rugăciune sau ca întărind rugăciunile sale.

Î: În Faptele Apostolilor 10:2, 22, 44-48, având în vedere că Corneliu era un om temător de Dumnezeu și se ruga Lui în mod regulat, dar totuși nu fusese încă născut din nou până la vizita lui Petru, ar fi ajuns Corneliu în Iad dacă ar fi murit?

R: Aceasta este o chestiune discutabilă. Dacă Dumnezeul despre care vorbim nu ar fi fost suficient de înțelept încât să știe că Corneliu L-ar fi acceptat pe Isus cu bucurie, sau nu ar fi fost suficient de puternic încât să-l țină pe Corneliu în viață până în acel moment, atunci nu vorbim despre Dumnezeul Bibliei.

Rețineți că rugăciunile și darurile lui Corneliu, înainte de a auzi despre Isus, erau o jertfă plăcută lui Dumnezeu. Acest lucru este valabil și pentru oamenii care au murit înainte de Isus și care au ascultat de Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, iar Corneliu era respectat de iudei, nu pentru că se temea de vreun zeu, ci pentru că se temea de adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lor.

Î: În Faptele Apostolilor 10:10-16 și Marcu 7:17-23, având în vedere că Isus a spus în Matei 5:17 că nu va desființa nimic din Lege, de ce creștinii nu respectă legile alimentare din Vechiul Testament așa cum [se presupune că] o fac musulmanii?

R: Deși nici creștinii, nici musulmanii nu respectă legile alimentare, creștinii nu o fac pentru că îl ascultă pe Isus. Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

În acea vreme, urmașii lui Isus respectau legile alimentare din Vechiul Testament. De fapt, Isus a spus că nici o iotă, nici o tăietură nu va trece până când totul nu se va împlini.

Faptul învierii lui Isus a schimbat fundamental modul în care Dumnezeu se purta cu copiii Săi. Un înger l-a informat pe Petru, apostolul lui Isus, că Dumnezeu a făcut toate alimentele curate în Faptele Apostolilor 10:9-16. Rețineți că nu se spune că aceste animale erau întotdeauna curate, ci mai degrabă că Dumnezeu le-a făcut curate.

Chiar și musulmanii care ridică această obiecție trebuie să recunoască că unele dintre legile alimentare din Vechiul Testament nu trebuie respectate. Mahomed i-a învățat pe musulmani că pot mânca carne de cămilă (Sahih Muslim, vol. 1, cartea 1, nr. 220, p. 70), însă Leviticul 11:3-8 și Deuteronomul 14:6-8 interzic consumul de carne de cămilă.

Ascultați-L pe Isus în Matei 15:10, 17-20 și Marcu 7:14-15. Isus a spus că ceea ce iese din om îl face necurat, nu ceea ce intră în el. Marcu 7:19 arată că, prin aceasta, Isus a declarat toate alimentele curate. Dacă îl numim pe Isus profet, ar trebui să ascultăm cuvintele Lui.

O voce din cer i-a poruncit lui Petru să mănânce în Faptele Apostolilor 10:10-16, arătându-i că legile alimentare erau valabile doar până la jertfa lui Isus, nu și după aceea. Ar trebui să ascultăm de vocea îngerului lui Dumnezeu și a apostolului lui Isus.

În concluzie, nu ar trebui să ignorăm ceea ce au spus profeții lui Dumnezeu, ci să-i ascultăm.

Î: În Faptele Apostolilor 10:20-23, când i s-a poruncit lui Petru să nu ezite să meargă cu cei trei bărbați, a fost oare Petru neascultător când i-a întrebat, i-a invitat în casa sa și a plecat a doua zi?

R: Poate că Petru nu a acționat cât se putea de repede. Pe de altă parte, dacă era târziu, singurul lucru practic de făcut era să plece devreme a doua zi dimineață, în loc să încerce să găsească o casă pe întuneric. Amintiți-vă că pe atunci nu existau indicatoare rutiere sau iluminat public.

Indiferent de asta, Petru intenționa cu siguranță să meargă cu ei. Nu era permis unui iudeu să mănânce împreună cu un neam, dar, după ce Petru a învățat lecția din viziune, i-a invitat pe bărbați să mănânce împreună cu el.

Probabil că a fost nevoie atât de curaj, cât și de o viziune directă pentru a-l convinge pe Petru să mănânce orice fel de mâncare. Scepticul evreu Asimov, în „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 1050, subliniază că, în vremea macabeilor, evreii preferau să moară sub tortură decât să mănânce carne de porc.

Î: În Faptele Apostolilor 10:25-26, de ce a încercat Corneliu să-l „se închine” lui Petru?

R: Cuvântul grecesc folosit aici este „proskuneo”, care înseamnă fie „a se închina”, fie „a cădea la pământ în semn de respect”. Fie Corneliu, care nu fusese încă instruit în credința creștină, era confuz încercând să se închine lui Petru, fie nu intenționa să se închine, ci să-i arate un mare respect celui care urma să-l învețe calea mântuirii.

Î: În Faptele Apostolilor 10:28, era vorba doar de neevrei în general, care nu trebuiau considerați obișnuiți sau necurati, sau de fiecare persoană în parte?

R: În acest verset, „nimeni” înseamnă nimeni, indiferent de persoană sau de rasă.

Î: În Faptele Apostolilor 10:30-33, cum ar fi putut Luca să scrie: „Postesc de miercuri, când, la ora a noua, mă rugam în casa mea, și a apărut un bărbat îmbrăcat în haine strălucitoare, stând în fața mea?” Oare Corneliu s-a rugat timp de patru zile fără întrerupere, până la ora a noua (ora 15:00), când vorbea cu Petru? Și în ce zi a apărut bărbatul îmbrăcat în haine strălucitoare? În cele din urmă, care este justificarea lingvistică pentru traducerea construcției APO ... MECRI ... din Faptele Apostolilor 10:30 altfel decât ca o „durată” de patru zile în timp? Orice formulare de genul „acum patru zile” mi se pare a reprezenta doar o acrobație lingvistică nefondată.

R: Să analizăm cele trei versete în întregime: Faptele Apostolilor 10:30-32 spune: „Corneliu a răspuns: «Acum patru zile eram în casa mea, rugându-mă la această oră, a noua. Deodată, un om îmbrăcat în haine strălucitoare a stat în fața mea și a spus: «Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată, iar darurile tale către săraci au fost ținute minte înaintea lui Dumnezeu. De aceea, trimite la Ioppa după Simon, cel numit Petru. El este oaspete în casa lui Simon, tăbăcarul, lângă mare.»” (BSB)

Luca consemnează ceea ce a spus Corneliu. Acesta a fost un moment monumental pentru biserică, deoarece acesta este momentul în care biserica, și mai ales Petru, au înțeles clar că Hristos nu a fost trimis doar la iudei, ci la tot pământul. Este posibil ca Luca să fi auzit cum s-a petrecut această întâmplare cheie direct de la Petru, sau poate că a aflat acest lucru de la altcineva. Luca ar fi putut cita cuvânt cu cuvânt ceea ce a spus Corneliu, sau este foarte probabil să fi parafrazat. Totuși, acest lucru nu contează; ceea ce este important este sensul.

Când o persoană vorbește, altcineva poate găsi întotdeauna ambiguitate dacă caută îndelung și cu suficientă insistență, indiferent dacă există cu adevărat ambiguitate sau nu. În alte cazuri, inclusiv în acesta, o frază din cuvintele unei persoane ar putea fi interpretată în câteva moduri diferite, dar bunul simț face ca sensul să fie clar pentru toți ascultătorii. Iată succesiunea evenimentelor, în ordine inversă.

3. Petru a venit la câteva zile după ce a fost chemat (Faptele Apostolilor 10:23-24)

2. Omul îmbrăcat în haine strălucitoare i-a spus lui Corneliu să-l cheme pe Petru.

1. Înainte de aceasta, Corneliu se ruga când a apărut bărbatul îmbrăcat în haine strălucitoare.

Bunul simț ne spune că „ora aceasta”, când Corneliu se ruga, era aceeași oră (ora 15:00) de acum patru zile, nu ora aceasta din ziua de azi. Altfel, Corneliu ar fi trimis oamenii după Petru după ce aceștia plecaseră deja să-l aducă.

Î: În Faptele Apostolilor 10:31, își amintește Dumnezeu toate faptele drepte pe care le fac oamenii?

R: Dumnezeu cunoaște toate faptele drepte (și nedrepte) pe care le facem încă înainte de a ne naște (Psalmul 139). Totuși, în ceea ce privește luarea lor în considerare pentru a primi răsplăți în cer, nu neapărat. Ezechiel3:20 oferă un exemplu al unui om drept care s-a abătut de la dreptatea sa, iar faptele sale drepte nu au fost ținute minte. De asemenea, Pavel era îngrijorat ca nu cumva să se abată de la calea cea dreaptă și să piardă cununa pentru care muncise.

Î: În Faptele Apostolilor 10:34-35, cum ar fi putut Petru să-L contrazică [presupus] pe Isus, spunând că Dumnezeu acceptă oameni din orice neam care se tem de Dumnezeu și fac dreptate, când Isus a spus că nimeni nu vine la Tatăl decât prin Isus, în Ioan 14:6? (Musulmanul Ahmad Deedat a adus în discuție acest aspect.)

R: Nu există nicio contradicție aici. Dumnezeu are copii care cred în El din toate neamurile. Există arabi, chinezi, australieni, africani, europeni, eschimoși, precum și chilieni și argentinieni care cred în Isus. Indiferent de grupul tău etnic, de la Ababda la Zuni, Isus este pentru tine.

Nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin Isus. Chiar și oameni precum patriarhul Avraam, care a murit înainte de a auzi numele lui Isus, ajung la Tatăl din ceruri numai prin Isus. În Ioan 8, Isus a spus că Avraam a văzut [în viitor] ziua lui Isus și s-a bucurat.

Sunt trei puncte de reținut:

1) Nu toți cei care au ajuns în cer au auzit numele lui Isus înainte de a muri, cum ar fi cei care L-au urmat pe Dumnezeu în Vechiul Testament înainte de a auzi de Isus.

2) Toți cei care își pun încrederea în adevăratul Dumnezeu ajung în cer prin Isus.

3) Cei care îl resping pe Isus în această viață (și nu se pocăiesc niciodată) au respins singura cale prin care ar fi putut ajunge în cer.

Î: În Faptele Apostolilor 10:34, Petru a descoperit că „prejudecata” lui față de neamuri era în afara voinței lui Dumnezeu. Ce ar trebui să facem dacă descoperim brusc că avem prejudecăți față de anumite persoane?

R: Există diferite tipuri și niveluri de prejudecăți, împotriva diferitelor grupuri de oameni, nu doar pe criteriul de gen sau împotriva persoanelor de culoare, a albilor, a hispanicilor, a asiaticilor etc. Prejudecata poate fi îndreptată și împotriva celor săraci sau a celor bogați, a celor cu un nivel de educație mai scăzut sau mai ridicat, a celor mai puțin sau mai la modă, a celor „tocilari” sau pe baza multor alți factori.

Dar, indiferent de tipul și gradul prejudecății, ar trebui să o eradicăm din viețile noastre. Momentul de a acționa în acest sens este „acum”, imediat ce o descoperiți. Împrieteniți-vă cu cineva din acel grup și, așa cum ne învață Filipeni 2:3-4, considerați interesele lor mai importante decât ale voastre. Ascultați fără întârziere și bucurați-vă că Dumnezeu v-a îndepărtat ochelarii de cal de pe ochi, de care poate nici nu erați conștienți că îi aveți.

Dacă descoperi că un frate în credință are prejudecăți, este foarte trist. Dar el ar putea fi totuși un credincios autentic, fie neascultător, fie orb. Pe lângă rugăciunea pentru el, încurajează-l în mod pozitiv să-și exprime dragostea față de „toți oamenii”, să-și iubească aproapele ca pe sine însuși.

Î: În Faptele Apostolilor 10:34-43, cât de fidele sunt aceste cuvinte față de cele rostite de Petru?

R: Deși Luca ar fi putut parafraza, credem că aici a fost destul de literal. Stilul lui Luca era unul sofisticat, o greacă rafinată, cu cuvinte tehnice și propoziții complexe. Dar în această secțiune, alegerea cuvintelor și stilul erau cele ale unui evreu care vorbea greacă.

Î: În Faptele Apostolilor 10:38, cum era Dumnezeu cu Isus, având în vedere că Isus este Dumnezeu?

R: Pe pământ, Isus S-a golit de bunăvoie de slava Sa și a renunțat temporar la folosirea atributelor Sale divine. Cu toate acestea, Tatăl și Duhul Sfânt au arătat că erau alături de Isus. Au arătat acest lucru la botezul Său și prin minunile lui Isus. Vezi discuția despre Faptele Apostolilor 7:56 pentru mai multe informații.

Î: În Faptele Apostolilor 10:45-48, este botezul cu apă esențial pentru mântuire?

R: Nu. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Ei au vorbit în limbi înainte de a fi botezați cu apă.

2. Vorbirea în limbi este un semn (dar nu singurul semn) al umplerii cu Duhul Sfânt.

3. Umplerea cu Duhul Sfânt este rezervată doar celor care sunt născuți din nou.

4. Cei care sunt născuți din nou sunt mântuiți.

Așadar, ei s-au născut din nou înainte de a fi botezați cu apă. Vezi discuția despre Faptele Apostolilor 22:16 pentru un al doilea exemplu de mântuire înainte de botezul cu apă.

Î: În Faptele Apostolilor10:45 -48, având în vedere că acest pasaj descrie un eveniment foarte special, acest lucru ne împiedică oare să folosim acest pasaj pentru a arăta că botezul cu apă nu este esențial pentru mântuire?

R: Nu. Acest pasaj descrie într-adevăr o tranziție importantă pentru biserică, dar asta nu ne împiedică să înțelegem întreaga sa învățătură. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Neamurile puteau fi umplute cu Duhul Sfânt și, astfel, mântuite, înainte de botez, în acel moment. Acest lucru nu era imposibil pentru Dumnezeu să-l facă, rămânând totuși fidel Cuvântului Său.

2. Prin urmare, este posibil ca oamenii să fie mântuiți înainte de botez și în alte momente, fără ca Dumnezeu să-Și încalce Cuvântul.

3. Dacă interpretarea Bibliei de către o persoană presupune că Dumnezeu nu poate rămâne fidel Cuvântului Său dacă cineva, după venirea lui Hristos, este mântuit înainte de a fi botezat, atunci trebuie să considerăm că interpretarea respectivă, și nu Cuvântul lui Dumnezeu, este greșită.

Î: În Faptele Apostolilor 10:48 și 2:38, întrucât oamenii sunt botezați în numele lui Isus, iar în Matei 28:19 sunt botezați în numele (la singular) al Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, înseamnă oare că toți trei sunt Isus, așa cum învață penticostalismul unitar?

R: Nu. Isus, și nu Tatăl sau Duhul Sfânt, a poruncit creștinilor să se boteze. „În numele Lui” înseamnă, de asemenea, prin autoritatea lui Isus.

Î: În Faptele Apostolilor 11:1-3, având în vedere că Pavel era apostolul neamurilor, de ce l-ar fi trimis Dumnezeu pe Petru și nu pe Pavel la Corneliu?

R: Răspunsul are patru părți.

În primul rând, Pavel nu fusese consacrat pentru a fi trimis decât abia în Faptele Apostolilor 13; poate că Dumnezeu nu a considerat necesar să aștepte atât de mult pentru ca cineva să vorbească cu Corneliu.

În al doilea rând, ar fi fost mai bine ca acesta să fie Petru, conducătorul apostolilor, pentru a se vedea mai clar că exista o singură Biserică, nu o Biserică iudaică și una a neamurilor.

În al treilea rând, Petru ar fi putut fi reticent să-L vestească pe Hristos unui neam, din cauza educației sale. În Faptele Apostolilor 10:34, Petru spune: „Acum îmi dau seama cât de adevărat este că Dumnezeu nu face deosebire între oameni”. Uneori, dacă un credincios are prejudecăți față de un anumit grup, Dumnezeu ar putea să-l trimită pe acel creștin să slujească tocmai acel grup. Astfel, în loc ca Petru să fie cel care pune la îndoială botezarea unui neam, el a fost cel care și-a apărat propria acțiune de a-l boteza pe acel neam.

În al patrulea rând, Petru a fost umplut de Duhul Sfânt, cu o limbă de foc asupra lui în timpul Rusaliilor, iar descrierea sa a ceea ce s-a întâmplat cu acești credincioși neamuri amintește de Rusalii.

Pe de o parte, unii ar putea considera minunat faptul că Petru a avut o viziune și că un înger i-a spus în mod specific ce să facă. Dar, pe de altă parte, faptul că Dumnezeu a văzut că Petru avea nevoie să fie „condus de mână” ar fi putut fi un semn al slăbiciunii lui Petru, nu al puterii sale.

Î: În Faptele Apostolilor 11:1-3, au avut dreptate bărbații aceia când l-au contrazis pe apostolul Petru?

R: Au avut dreptate într-un anumit sens, dar au greșit într-un sens mai larg.

Au avut dreptate: Au avut dreptate să pună la îndoială ceea ce făcea orice creștin, chiar și Petru, atunci când considerau că nu era în concordanță cu Scriptura. La urma urmei, în Matei 10:5-7, la acea vreme, Isus a spus să nu meargă să vorbească cu neamurile, ci doar cu Casa lui Israel. De asemenea, Pavel l-a corectat pe Petru în Galateni 2:11-21.

Greșit: Înțelegerea lor scripturală era greșită. Mai mult, după ce Sinodul de la Ierusalim a rezolvat problema împreună cu toți apostolii în viață, unii dintre acești oameni au continuat să provoace dezbinare, deoarece nu au vrut să accepte să fie corectați de alții.

Î: În Faptele Apostolilor 11:1-3, Petru ar fi putut spune: „Știu că L-am urmat pe Dumnezeu și nu-mi pasă deloc de ce credeți voi.” Ce ar fi fost rău în asta?

R: Petru nu a vrut să creeze neînțelegeri, deoarece trebuia să fie un bun exemplu. Există două aspecte în conducere: a face ceea ce este corect și a face acest lucru în modul corect. Chiar dacă Petru a făcut ceea ce era corect (așa cum i-a arătat Duhul Sfânt), el și-a supus cu umilință (și pe bună dreptate) acțiunile la întrebările celorlalți. El a explicat cu răbdare de ce a acționat așa și a împărtășit rezultatele fără părtinire. Liderii de astăzi ar trebui să fie lideri-slujitori, conducând prin cuvintele, acțiunile și modul în care se comportă, respectându-i pe ceilalți.

Î: În Faptele Apostolilor 11:1-3, în ce situații din zilele noastre ai putea spune tu, sau ar putea spune altcineva, ceva asemănător? Cum ar decurge lucrurile?

R: Am fost odată membru al unei biserici creștine chineze din America. În America, grupurile, comitetele și voturile sunt ceva obișnuit. A fost angajat un pastor care fusese pregătit în străinătate și care avea o mentalitate mai ierarhică. Într-o perioadă destul de dificilă, pastorul a spus că bătrânii îmi sunt responsabili mie, iar eu sunt responsabil doar în fața lui Dumnezeu. Nu a trecut mult timp până când a fost concediat. Problema NU a fost că nu a procedat într-un stil american necatolic (deși nu a făcut-o). Problema aici a fost că nu a procedat într-un stil biblic; nici chiar apostolul Petru nu a acționat în felul acela.

Î: În Faptele Apostolilor 11:1-4, cât de structurată credeți că ar trebui să fie biserica?

R: Răspunsul „cel mai bun” ar putea varia în funcție de culturi și circumstanțe. Există două aspecte ale acestei întrebări: constanța supra-culturală și flexibilitatea culturală.

Constanța supra-culturală: Conceptele privind conducerea și organizarea Bisericii, care sunt poruncite sau prezentate în Scriptură, ar trebui aplicate în toate bisericile. De exemplu, 1 Timotei 3:1-13 și Tit 1:5-9 prezintă cerințele pentru prezbiteri, diaconi și diaconițe într-o biserică. Nu există nicio „clauză de derogare” în care Pavel să spună: „cu excepția cazului în care vă aflați în această cultură, atunci nu trebuie să faceți asta”.

Flexibilitate culturală: Bisericile ar trebui să se adapteze la mediul, cultura și epoca în care se află. Clădiri mari de biserică versus biserici de casă. Cum gestionați utilizarea mai multor limbi într-o biserică? Dacă aveți o biserică formată din locuitori sofisticați ai orașului și membri ai unor triburi, ar trebui aceștia să se întâlnească întotdeauna împreună? În ce măsură ar trebui liderii să se implice activ, față de a se abține? Ar trebui bărbații și femeile să fie împreună sau separați? Preceptele care vă pot ajuta să răspundeți la aceste întrebări pentru biserica voastră se găsesc în Scriptură, dar răspunsurile în sine nu se găsesc în Scriptură. Este probabil o alegere deliberată din partea lui Dumnezeu, întrucât răspunsurile variază în funcție de biserică, iar Dumnezeu dorește ca noi să folosim judecata plină de evlavie pentru a decide.

Î: În Faptele Apostolilor 11:3, au fost apostolii ascultători de porunca lui Isus din Matei 28:19 și Faptele Apostolilor 1:8 de a răspândi Evanghelia până la marginile pământului?

R: Apostolii nu erau fără păcat și nu pare că au ascultat în mod activ această poruncă. Motivul ar fi putut fi reticența lor de a se asocia cu cei care nu erau iudei. Din păcate, uneori și creștinii de astăzi pot permite ca reticențele lor să-i împiedice să-L asculte pe deplin pe Dumnezeu. Vezi discuția despre Faptele Apostolilor 8:1 pentru a vedea cum se pare că a abordat Dumnezeu acea situație.

Î: În Faptele Apostolilor 11:14, a fost Corneliu mântuit înainte de a-l chema pe Petru?

R: Acest pasaj arată că nu a fost. Cu toate acestea, prin harul lui Dumnezeu, Corneliu L-a căutat pe Dumnezeu și l-a trimis după Petru.

Î: În Faptele Apostolilor 11:18, care ar fi cele două efecte ale acestui lucru: în primul rând asupra celorlalți neamuri și, în al doilea rând, asupra iudeilor?

R: Pentru neamuri, ar fi o dovadă că neamurile erau la fel de binevenite în Biserica lui Dumnezeu ca și evreii. Pe de altă parte, liderii religioși păgâni ai neamurilor s-ar fi putut simți mai amenințați decât dacă ar fi crezut că oamenii deveneau evrei înainte de a putea deveni creștini.

Pentru evrei, acest lucru a provocat o diviziune și mai mare între creștinii de origine evreiască și evreii necreștini.

Î: În Faptele Apostolilor 11:18, cum crezi că s-ar simți un fost păgân, care s-a convertit la iudaism doar pentru a se converti la creștinism, în legătură cu acest lucru?

R: Un bărbat adult avea nevoie de aproximativ o săptămână pentru a-și reveni după circumcizie. De ce nu i-a spus nimeni „glumeam!”? Credinciosul s-ar putea simți „înșelat”. I s-a spus de către credincioși că trebuie să devină mai întâi iudeu, și totuși toți acești oameni urmau să fie primiți fără a deveni mai întâi iudei. A făcut el cu adevărat acest lucru pentru Dumnezeu, având în vedere că, aparent, Dumnezeu nu a cerut nimănui altcuiva să facă acest lucru?

Dar Dumnezeu privește intențiile și inima noastră, nu doar faptele. Lucrurile făcute fără a fi necesare, pentru că un lider creștin a dat un sfat greșit, ar fi totuși făcute pentru Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 11:19, de ce predicau doar iudeilor?

R: În acea vreme exista o neînțelegere cu privire la faptul dacă un neamur putea deveni creștin fără să se convertească mai întâi la iudaism. Chiar și după ce această neînțelegere a fost soluționată la Sinodul de la Ierusalim din Faptele Apostolilor 15, Pavel a continuat să practice predicarea Evangheliei mai întâi iudeilor și abia apoi neamurilor. Citește Faptele Apostolilor 18:6 pentru un exemplu.

Î: În Faptele Apostolilor 11:20, ce este semnificativ în legătură cu Antiohia?

R: Antiohia nu era un oraș foarte vechi, fiind fondată în jurul anului 300 î.Hr. de Seleucus Nicator I, al cărui tată și fiu se numeau amândoi Antiochus. Se afla la aproximativ 300 de mile nord-nord-est de Ierusalim. Totuși, Antiohia era al treilea oraș ca mărime din Imperiul Roman, cu aproximativ 500.000 de locuitori. Doar Roma și Alexandria erau mai mari. Era numit și Antiohia Orontes pentru a-l distinge de celelalte cincisprezece orașe numite Antiohia, fondate de Seleucus. Acolo locuiau romani, greci, sirieni și persani, iar aproximativ o șaptime din populația sa era evreiască. Cu toate acestea, mai târziu, în timpul domniei lui Caligula (37-41 d.Hr.), mulți evrei au fost uciși. Antiohia a fost jefuită de persani în anul 540 d.Hr. și nu și-a mai revenit cu adevărat după aceea.

Î: În Faptele Apostolilor 11:25-26, ce făcea Pavel în orașul său natal, Tars?

R: Scriptura nu menționează în mod direct ce a făcut în acești aproximativ șapte sau opt ani. Totuși, Pavel menționează că a primit cinci bătăi cu biciul din partea autorităților sinagogii în 2 Corinteni 11:24, precum și alte forme de persecuție fizică în 2 Corinteni 11:23-27, fără a se preciza când au avut loc aceste evenimente. Poate că unele sau toate dintre ele s-au petrecut în timp ce Pavel predica în Tars.

După cum ne arată Faptele Apostolilor 11:20-21, Pavel nu era indispensabil pentru răspândirea Evangheliei. Exista un număr mare de credincioși în Cirene (nord-estul Libiei) și în Cipru (de unde era originar Barnaba), iar aceștia erau implicați într-o mare lucrare a Domnului în Antiohia. Nu cunoaștem numele niciunui dintre acești creștini „de rând”, și se pare că Dumnezeu nu a considerat necesar ca noi să-i cunoaștem sau ca ei să devină faimoși.

Aceasta este a doua oară când Barnaba a contribuit la facilitarea slujirii lui Pavel. Ce ocazii profiți tu pentru a încuraja și a sprijini slujirea altora?

Î: În Faptele Apostolilor 11:26, care este semnificația faptului că termenul „creștini” a fost folosit pentru prima dată la Antiohia?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

Batjocură: Poate că alții i-au numit pentru prima dată „creștini” ca o formă de batjocură. În acea vreme existau oameni foarte devotați închinării lui Cezar, iar aceștia erau numiți „cezarieni”. 1 Petru 4:14 spune că, dacă ești insultat din cauza numelui lui Hristos, ești binecuvântat. 1 Petru 4:16 menționează suferința ca „creștin”.

Onoare: Credincioșii au acceptat cuvântul „creștin” ca pe un semn de onoare. Hristos este singurul nume sub care oamenii pot fi mântuiți.

„Creștin” era un nume prețios pentru primii urmași ai lui Hristos. Acesta era numele pe care trebuie să-l folosim pentru noi înșine, conform celor 42 de scriitori creștini timpurii dinainte de anul 325 d.Hr. Vezi pentru citate din fiecare dintre ei.

Î: În Faptele Apostolilor 11:28, Faptele Apostolilor 14:17 și 2 Corinteni 8-9, ce dovezi există cu privire la o foamete care a cuprins întreaga lume în timpul domniei lui Claudius (41-54 d.Hr.)?

R: Creștinii au două puncte de vedere.

Foamete locală

1. Cuvântul grecesc pentru „lume”/„țară” folosit aici este oikoumene. Acesta nu înseamnă neapărat întreaga planetă sau lume, așa cum face cuvântul grecesc cosmos. Mai degrabă, foametea a afectat Iudeea.

2. Iosifus, în „Antichitățile iudeilor” 20.5.2 (c. 93-94 d.Hr.), menționează o foamete în Iudeea în anii 44/46-47/48 d.Hr.

3. Ca dovadă suplimentară, Pavel a strâns o ofrandă de la bisericile din Grecia (unde, probabil, nu era foamete) pentru a o trimite înapoi în Palestina, conform 1 Corinteni 16:2-3 și 2 Corinteni 8:1-4, 13-15, 18-21.

4. Ca o susținere suplimentară, Helena și, mai târziu, fiul ei Izates, după ce s-au convertit la iudaism, au trimis grâu cumpărat din Egipt și smochine cumpărate din Cipru pentru a le distribui în Iudeea, în scopul de a ajuta la combaterea foametei din jurul anului 46 d.Hr., conform cărții „Antichitățile iudeilor” a lui Iosifus, volumul 20, capitolele 51-52 [ii.5].

Foametea în întregul Imperiu Roman

Expresia greacă folosită aici era utilizată în mod obișnuit de romani pentru a se referi la întreaga lume romană. Nu a existat o singură foamete care să fi afectat întregul Imperiu Roman în același timp. Cu toate acestea, „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 9, paginile 403-404, menționează că istoricii Suetonius („Viața lui Claudius” 18:2), Tacitus („Analele” 12:43), Dio Cassius („Istoria Romei”, 60:11) și Orosius („Istorie”, 7.6.17) menționează mai multe foamete care au avut loc în Imperiul Roman în timpul domniei lui Claudius. Nu există nicio altă perioadă în istoria romană în care să se vorbească atât de frecvent despre foamete.

Î: În Faptele Apostolilor 12, de ce nu ne binecuvântează Dumnezeu financiar atât cât suntem în stare să primim?

R: În primul rând, Proverbele 30:8-9 arată că o persoană ar putea fi binecuvântată dincolo de ceea ce este în stare să primească. Ar putea fi atât de binecuvântată încât să-L uite pe Dumnezeu. Dar, pe lângă aceasta, mulți credincioși ar putea primi mai multe binecuvântări financiare decât li s-au dat. Însă pentru Dumnezeu, credința noastră este mai prețioasă decât aurul (1 Petru 1:7), iar Dumnezeu folosește încercările pentru a ne întări și a ne adânci credința. Se spune că, atunci când un fluture nou iese din cocon, dacă îl ajuți să iasă din cocon, fluturele nu va zbura niciodată. El trebuie să treacă prin acea luptă, să depună efort pentru a se elibera din cocon, pentru a-și întări mușchii și a putea zbura.

Se pare că planul lui Dumnezeu în ceea ce ne privește nu se referă în primul rând la binecuvântările noastre materiale. În loc să sperăm că Dumnezeu va urma prioritățile noastre, ar trebui să renunțăm la prioritățile noastre și, în schimb, să le facem pe ale Lui prioritățile noastre. Este posibil ca Dumnezeu să nu fie prea interesat să ne binecuvânteze cu singurul scop de a trăi mai confortabil, cu mai multă bogăție materială. Mai degrabă, Dumnezeu ar putea să-i binecuvânteze pe unii din plin, cu scopul ca aceștia să-i ajute pe alții.

Î: În Faptele Apostolilor 12:1-2, cine era acest Irod și de ce ar fi vrut să-i omoare pe Iacov și pe Petru?

R: Nu era vorba nici de Irod cel Mare, nici de Irod Antipa, ci de un alt Irod, numit Irod Agripa I, care a domnit începând cu anul 41 d.Hr. și a murit în anul 44 d.Hr. S-a născut în jurul anului 10 î.Hr., fiind fiul lui Aristobul al IV-lea și al Bernicei. Era nepotul lui Irod cel Mare, care domnea în timpul nașterii lui Isus. Agrippa al II-lea din Faptele Apostolilor 25:13-22 este o altă persoană.

La vârsta de trei ani, Irod Agripa I a fost dus la Roma după ce Irod cel Mare l-a pus să-l sugrume pe tatăl său, Aristobul al IV-lea, în anul 7 î.Hr. Era apropiat de familia regală. A fugit în Idumeea (Edom) în anul 23 d.Hr. pentru a scăpa de creditorii săi. Ulterior, a primit o pensie de la unchiul său, Irod Antipa, deși în cele din urmă s-a certat cu acesta. În anul 36 d.Hr., Agrippa I s-a întors la Roma, l-a jignit pe împăratul Tiberius și a fost închis. Când Tiberius a murit în anul 37 d.Hr., noul împărat, Caligula, l-a eliberat. Când Irod Antipa a fost exilat în anul 39 d.Hr., Agrippa I a primit pământurile acestuia. Agrippa I și soția sa au avut grijă să respecte Legea iudaică, probabil pentru a câștiga favoarea iudeilor, lucru pe care a reușit să-l facă, cel puțin până când a permis să fie venerat ca un zeu. Când Claudius, un prieten personal al lui Agrippa I, a devenit împărat în anul 41 d.Hr., Claudius i-a încredințat lui Agrippa I guvernarea Iudeei și a Samariei, până când acesta a murit în urma unei boli cauzate de paraziți intestinali, în anul 44 d.Hr. Nu știm cu certitudine despre ce sărbătoare era vorba. Ar fi putut fi fie o sărbătoare specială pe care Agrippa I a instituit-o pentru a cinsti ziua de naștere a lui Claudius, pe 5 august, fie sărbătoarea care avea loc o dată la cinci ani cu ocazia fondării Cezareei, care ar fi fost în jurul datei de 5 martie, fie ar fi putut fi Sărbătoarea Corturilor anuală.

Viermii rotunzi pot ajunge la o lungime de 10 până la 16 inci și pot provoca obstrucție intestinală, vărsături abundente, dureri severe și moartea. Relatarea lui Iosifus diferă oarecum de cea a lui Luca, dar menționează că acesta a murit după cinci zile de agonie. Omul care l-a executat pe apostolul Iacov și a încercat să-l execute pe Petru nu a murit ușor, ci a devenit hrană pentru viermi.

Irod Agripa I nu era cunoscut ca fiind deosebit de sângeros, spre deosebire de Irod cel Mare, cu excepția faptului că îi plăceau jocurile sângeroase ale gladiatorilor. Irod Agripa I a vrut să-i omoare pe Iacov, Petru și, probabil, pe alții, pentru a câștiga popularitate. Se pare că era foarte preocupat să aibă sprijinul supușilor săi evrei, astfel încât aceștia să nu se plângă de el la Roma. Agrippa I l-a convins pe Caligula să nu pună o statuie a sa în Templu în anul 40 d.Hr.

Este posibil ca evreii să nu fi apreciat cu adevărat favoarea pe care Irod le-a făcut-o în timpul Paștelui, și probabil că oricum nu era potrivit să se execute pe cineva în timpul Paștelui, așa că Irod ar fi vrut să aștepte până la sfârșitul săptămânii pentru a-l executa pe Petru.

În anul 40 d.Hr., împăratul Caligula a dorit să ridice o statuie a sa în Ierusalim, dar Irod l-a convins să renunțe la această idee.

Pentru mai multe informații, consultați cărțile 18 și 19 din „Antichitățile iudeilor” ale lui Iosifus.

Î: În Faptele Apostolilor 12:6, cum a putut Petru să doarmă atât de adânc în noaptea dinaintea execuției sale?

R: Cei care au probleme cu somnul și-ar dori cu siguranță să aibă ceea ce avea Petru! Petru avea încredere că Dumnezeu îl proteja și că cuvintele lui Isus nu se vor dovedi deșarte. Din Ioan 21:18-19, Petru știa cu certitudine că nu va muri până nu va îmbătrâni. Imaginați-vă dacă ați ști că nimeni și nimic nu v-ar putea ucide până în momentul în care Dumnezeu va permite acest lucru. Cu toate acestea, Petru dormea totuși adânc, în ciuda faptului că știa că apostolul Iacov fusese decapitat cu puțin timp în urmă.

Petru se afla probabil în fortăreața sigură Antonia, situată în partea de nord a Ierusalimului. De obicei, un prizonier era legat cu lanțuri de cel mult un singur paznic. Dar Petru era legat cu lanțuri de doi paznici. El era păzit de patru echipe, fiecare formată din patru soldați, conform Faptele Apostolilor 12:4. Poate că fiecare echipă avea un schimb de șase ore. De ce ar fi fost nevoie de atâta pază pentru un singur om neînarmat? Amintiți-vă că era a doua oară când autoritățile se ocupau de Petru. Un înger îl ajutase pe Petru să scape în Faptele Apostolilor 5:18-21.

Poate că nu avem nicio promisiune cu privire la cât timp vom trăi pe acest pământ, dar avem promisiunea că Dumnezeu va veghea asupra noastră și că vom trăi veșnic în Ceruri. Așadar, dormiți liniștiți.

Î: În Faptele Apostolilor 12:15, de ce au crezut ei că „îngerul lui Petru” a apărut la ușă?

R: Există două puncte de vedere.

1. Cea mai simplă interpretare este că au crezut că Petru fusese ucis și că era duhul lui Petru.

2. Totuși, ar fi putut folosi alți termeni, precum „duhul lui” sau „fantoma lui”, în loc de „îngerul lui”. Poate că au crezut că, întrucât oamenii au îngeri păzitori, acesta era îngerul lui păzitor, care arăta ca Petru.

Indiferent de asta, acestea erau credințele tinerilor creștini din acea casă. Biblia arată că s-au înșelat în acest caz, deoarece cel care a apărut a fost chiar Petru însuși.

Î: În Faptele Apostolilor 12:23, care este dovada extra-biblică a morții subite a lui Irod din cauza viermilor?

R: Scriitorul evreu Iosifus consemnează următoarele în lucrarea „Antichitățile iudeilor”, 19.8.2. (c. 93-94 d.Hr.)

„După ce Agrippa domnise trei ani întregi peste toată Iudeea, a venit în orașul
Cezareea, care se numea mai înainte Turnul lui Strato. Acolo a organizat spectacole în onoarea lui Cezar, inaugurând acest eveniment ca o sărbătoare pentru bunăstarea împăratului. Și s-au adunat acolo o mulțime de funcționari provinciali și de cei care fuseseră promovați la o poziție distinsă. În a doua zi a spectacolului, el a îmbrăcat o mantie făcută în întregime din argint, de o țesătură cu totul minunată, și a sosit la teatru la răsăritul zilei. Atunci argintul a strălucit când primele raze ale soarelui au căzut asupra lui și a sclipit minunat, strălucirea sa inspirând un fel de teamă și tremur în cei care îl priveau. Imediat, lingăii săi au strigat din diverse părți, cu cuvinte care, în adevăr, nu erau spre binele lui, adresându-i-se ca unui zeu și invocându-l cu strigătul: „Fii binevoitor! Dacă până acum te-am venerat ca pe un om, de acum înainte mărturisim că ești superior naturii muritoare.”

Regele nu i-a mustrat și nici nu a respins lingușirile lor necuvioase. Dar, ridicând privirea puțin mai târziu, a zărit bufnița așezată pe o frânghie deasupra capului său și a recunoscut-o imediat ca pe un mesager al răului, așa cum fusese odinioară un mesager al binelui, iar o durere ascuțită i-a străpuns inima. I-a apărut, de asemenea, o durere puternică în pântece, începând cu un atac violent… Așa că a fost dus repede în palat, iar vestea s-a răspândit rapid printre toți că, cu siguranță, va muri în curând… Și după ce a suferit neîncetat timp de cinci zile din cauza durerii din pântece, a părăsit această viață la vârsta de cincizeci și patru de ani și în al șaptelea an al domniei sale.”

Ca o notă marginală, acest lucru nu era ceva ce se întâmpla des evreilor ascultători care nu mâncau niciodată animale necurate.

Deși Iosifus și Faptele Apostolilor sunt similare, diferențele sunt suficient de mari pentru a arăta că Luca nu ar fi putut pur și simplu să copieze din Iosifus sau invers. Probabil erau viermi intestinali rotunzi, care pot avea o lungime de până la 16 inci.

Î: În Faptele Apostolilor 12:2,7, Iacov, Ioan și Petru erau trei dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Isus. De ce crezi că cei trei au avut morți atât de diferite?

R: Scriptura nu spune acest lucru și nu menționează că vreunul dintre ei ar fi fost „mai vrednic” sau că ar fi existat vreun alt motiv. Dar acest lucru este similar cu situația creștinilor de astăzi. Unii creștini trăiesc mult timp și mor într-un mod pașnic. Alții par (cel puțin din perspectiva noastră foarte limitată) că viața lor a fost curmată de un accident sau de o boală. Alții mor glorios ca martiri, fără să exercite violență chiar dacă li se făcea violență, în timp ce slujeau Domnului. În cele din urmă, acest lucru ne arată că Dumnezeu se ocupă de noi individual, în moduri diferite.

Dar cine crezi că a fost cel „cel mai norocos”? Iacov, care a fost martirizat repede și a evitat atâtea ispite? Petru, care a murit mult mai târziu, în jurul anului 63 d.Hr., ca martir, fiind crucificat cu capul în jos la Roma? Sau Ioan, care a putut să slujească cel mai mult timp, dar nu a murit ca martir. Nu poți judeca calitatea vieții unei persoane după durata ei. De fapt, însă, nu trebuie să judeci deloc calitatea vieții altei persoane; Dumnezeu va face asta, nu tu.

Î: În Faptele Apostolilor 12:2,7, de ce îi salvează Dumnezeu pe unii oameni, pe unii chiar în mod miraculos, iar pe alții nu?

R: Pavel răspunde la această întrebare în Filipeni 1:22-25. Dumnezeu l-ar fi putut lua pe Pavel acasă imediat, dar Pavel credea că Dumnezeu voia ca el să rămână încă o vreme pentru lucrarea pe care trebuia să o îndeplinească aici. Într-o bandă desenată din seria „Calvin și Hobbes”, Calvin spune: „Dumnezeu m-a pus pe pământ ca să îndeplinesc anumite lucruri, și, în ritmul ăsta, o să trăiesc veșnic!” Teologia lui Calvin s-ar putea să nu fie întotdeauna cea mai bună. Chiar și așa, Dumnezeu ar putea să ne ducă în cer chiar acum, dar El amână acest lucru, oferindu-ne ocazia să-L slujim și să-L slăvim pe pământ. Profitați din plin de oportunitățile care vi s-au dat.

Î: În Faptele Apostolilor 12:13-16, ce este destul de jenant în această poveste?

R: Situația jenantă nu ține atât de mult de Rhoda (în greacă, „Trandafir”), care a uitat să deschidă ușa din cauza uimirii sale. Ci mai degrabă de creștinii din casă, care se rugau pentru Petru în Faptele Apostolilor 12:5, și care o mustrau pe Rhoda pentru că, practic, le spusese că Dumnezeu le-a răspuns la rugăciune. Notă personală: dacă te rogi pentru ceva, crede că se va întâmpla! Așa cum spune „Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 902, aceasta a fost probabil singura dată când a fost mai ușor să ieși din închisoare decât să intri la o întâlnire de rugăciune!

Î: În Faptele Apostolilor 12:17, ar fi putut „celălalt” să fie Roma, iar Petru să fi rămas acolo timp de 25 de ani, așa cum au sugerat unii teologi romano-catolici?

R: Nu, nu există nicio indicație că locul respectiv ar fi fost Roma, la fel cum nu există niciuna că ar fi fost China. Cu toate acestea, Petru se afla în Ierusalim, sau se întorsese la Ierusalim, în Faptele Apostolilor 15:7, doar câțiva ani mai târziu. După aceea, Petru se afla în Antiohia din Siria, conform Galateni 2:11, și a călătorit prin diferite locuri, după cum menționează Pavel în 1 Corinteni 1:12; 9:5.

Î: În Faptele Apostolilor 12:18-19, de ce ar fi fost îngrijorați paznicii?

R: Conform legii romane, cum ar fi Codul lui Iustinian 9.4.4., un gardian care permite unui prizonier să evadeze suferă aceeași pedeapsă pe care ar fi suferit-o prizonierul. Textul grecesc din Faptele Apostolilor spune pur și simplu că gardienii urmau „să fie duși”, ceea ce probabil înseamnă că urmau să fie executați.

Î: În Faptele Apostolilor 12:25 și 15:37, este acest Ioan Marcu cel care a scris Evanghelia după Marcu?

R: Da.

Î: În Faptele Apostolilor 13:1, care erau aceste slujbe și ce semnifica aici punerea mâinilor?

R: Este interesant faptul că în biserica din Antiohia existau două slujbe diferite: profeți și învățători. Profeții erau Simeon, Lucius și Manaen. Aceasta nu a fost o hirotonire, deoarece Barnaba se afla, de asemenea, în slujba bisericii, la fel ca și Saul. Manaen și Irod Antipa (tetrarhul care l-a judecat pe Isus) au fost amândoi crescuți în casa lui Irod cel Mare. Manaen a devenit un urmaș al lui Isus, iar Irod Tetrarhul s-a opus creștinismului și l-a decapitat pe Ioan Botezătorul.

Î: În Faptele Apostolilor 13:1, era oare Simon/Simeon Niger din țara africană Niger?

R: Nu. Țara respectivă nu exista pe atunci, iar „niger” este pur și simplu cuvântul latin pentru „negru”. Ar fi putut fi de culoare neagră. Totuși, așa cum v-ar putea spune domnul White sau doamna Green, numele de familie nu indică neapărat culoarea pielii. Cu toate acestea, „The NIV Study Bible” menționează că acest nume de familie ar putea indica tenul său închis la culoare.

Nu contează, deoarece, așa cum spune în mod adecvat „Believer’s Bible Commentary” la pagina 1619: „A fost introdus un nou criteriu de evaluare: nu contează cine ești, ci al cui ești.”

Î: În Faptele Apostolilor 13:1, ar putea Lucius din Cirene să fie același cu Luca, autorul Evangheliei după Luca și al Faptelor Apostolilor?

R: Cel mai probabil nu. Deși „Luca” era o formă prescurtată a numelui „Lucius” (la fel ca și „Lucanus”), nimic nu indică faptul că Lucius și Luca ar fi fost aceeași persoană.

Î: În Faptele Apostolilor 13:1-15, care este diferența între a evangheliza „pe parcurs” și a face un efort special pentru a evangheliza?

R: Este bine să fii pregătit și să practici „evanghelizarea neintenționată”. Inițial nu ai planificat să împărtășești Evanghelia, dar a apărut ocazia și ai putut să o faci. Însă evanghelizarea intenționată este la fel de bună, atunci când planifici și împărtășești cuiva. A face doar evanghelizare neintenționată nu poate înlocui evanghelizarea intenționată și viceversa. Când ai făcut ultima oară evanghelizare neintenționată? Când ai făcut ultima oară evanghelizare intenționată?

Faptele Apostolilor 13:1-15 reprezintă începutul evanghelizării intenționate, care se îndreaptă strategic către locuri unde Evanghelia nu fusese propovăduită până atunci. Mai întâi s-au îndreptat spre Cipru, de unde era originar Barnaba (Faptele Apostolilor 4:36). Faptele Apostolilor 13:5 nu spune că au vestit mesajul într-o „sinagogă”, ci mai degrabă în „sinagogi” (la plural), așa că trebuie să fi existat o populație evreiască numeroasă în Cipru. Pavel era din Tars, și urmau să treacă și pe acolo. Dar după aceea urmau să meargă în „locuri necunoscute”.

Este bine pentru noi să împărtășim Evanghelia „în mod neintenționat”, dar și să mergem în mod intenționat în locuri cu care suntem familiarizați și să împărtășim Evanghelia celor care au nevoie să o audă. Apoi, este bine să mergem și în „locuri necunoscute” pentru a vedea cum ne-ar folosi Dumnezeu să împărtășim Evanghelia și acolo.

Î: În Faptele Apostolilor 13:6, de ce era numit vrăjitorul Bar-Iisus?

R: Bar-Iisus înseamnă „fiul lui Iisus”. Poate că tatăl său se numea Iisus/Iosua. Din punct de vedere alegoric, se poate spune că sectele de astăzi încearcă să fie „fii ai lui Iisus”. Ele pretind că sunt compatibile cu creștinismul și, în plus, pretind că sunt versiuni „noi și îmbunătățite” ale învățăturilor lui Iisus.

În timp ce misiunea din Samaria l-a întâlnit pe Simon Magul, misiunea dincolo de Palestina l-a întâlnit pe Elima (Bar-Iisus). Luca a scris această secțiune în așa fel încât cititorul să poată vedea paralelele.

Î: În Faptele Apostolilor 13:6, de ce ar angaja un proconsul aparent echilibrat un magician la curtea sa?

R: În societatea romană, magii erau angajați nu numai de către funcționarii guvernamentali, ci și de mulți alții, „așa cum mărturisesc scriitorii romani, de la Horațiu până la Liviu”. Conform lucrării „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 2, p. 286. Se mai adaugă că, adesea, scepticismul și credulitatea pot coexista la aceeași persoană. Acest lucru este valabil și astăzi.

Î: În Faptele Apostolilor 13:6-13, ce dovezi extrabiblice există cu privire la Sergius Paulus?

R: Există două surse.

1. O inscripție de la Soli (azi Karavastasi), de pe coasta de nord a Ciprului, menționează pe proconsulul Paulos. (Inscriptiones Graecae ad res Romanas pertinentes, 3:930). O inscripție din Antiohia Pisidiei, referitoare la L. Sergius Paullus, un propraetor al Galatiei în anii 72-74 d.Hr., se referă probabil la fiul său.

2. Scriitorul creștin timpuriu Tertulian (198-220 d.Hr.), în lucrarea sa „Despre idolatrie”, capitolul 9, p. 66, menționează că magicianul care îl slujea pe Sergius Paulus și-a pierdut vederea.

O altă posibilitate este un anume Lucius Sergius Paulus, care a fost „curator al Tiberului” sub împăratul Claudius. (Corpus Inscriptionum Latinarum 6.4.2, nr. 31545). Este posibil ca, după încheierea mandatului său, să fi fost trimis în Cipru ca proconsul.

Ca o paranteză, Sergius Paulus avea o fiică, Sergia Paulla, care era creștină, iar fiul acesteia, Gaius Caristanius Fronto, care a devenit senator roman, era și el creștin.

În aceeași ordine de idei, unele manuscrise menționează „Etymas” sau „Hetiomos” în loc de „bar Iisus”, adică Elymas (magician / înțelept / cel învățat). Iosifus scrie despre un magician evreu din Cipru numit Atomos, care a fost angajat de Felix pentru a o convinge pe soția lui Azizus, Drusilla, să-și părăsească soțul/logodnicul și să se căsătorească cu Felix, alături de celelalte trei soții ale acestuia.

Î: În Faptele Apostolilor 13:7, care era diferența dintre un procurator și un proconsul?

R: Majoritatea provinciilor se aflau sub autoritatea împăratului, dar câteva, printre care și Cipru, se aflau sub autoritatea Senatului. Pentru a guverna provinciile, procuratorii erau numiți de împăratul roman, în timp ce Senatul roman numea proconsulii.

Aceasta a reprezentat odinioară o dificultate majoră în interpretarea Bibliei. Dacă Cipru ar fi fost o provincie imperială, Luca ar fi greșit folosind cuvântul „proconsul”; s-ar părea că ar fi trebuit să folosească cuvântul „procurator”. Cu toate acestea, s-a descoperit că împăratul și Senatul făcuseră un „schimb”, iar în acea perioadă Cipru se afla sub autoritatea Senatului, iar Luca a folosit într-adevăr cuvântul corect. Este posibil ca cineva să nu fi știut de acest schimb decât dacă a trăit în acea perioadă sau în apropierea ei. De asemenea, a fost găsită o inscripție referitoare la „proconsulul” Paulus.

Î: În Faptele Apostolilor 13:7-9, este posibil ca Saul din Tars să-și fi luat noul nume roman de la Sergius Paulus, proconsulul din Pafos?

R: Aceasta este prima dată când numele „Pavel” a fost folosit pentru Saul din Tars, și astfel, în „Părinții ante-niceeni”, vol. 5, p. 562, se susține că ar fi putut fi așa. Cu toate acestea, nu există nicio altă dovadă care să susțină această speculație. Paulus înseamnă „mic” în latină.

Î: În Faptele Apostolilor 13:9-11, de ce l-a mustrat Saul pe Elima atât de aspru?

R: Există un moment și un loc potrivit pentru o mustrare aspră, iar acesta era unul dintre ele. Elima nu numai că alesese în mod deliberat să respingă adevărul, dar încerca în mod activ să-i abată și pe alții de la adevăr. În 1 Tesaloniceni 2:16, Pavel vorbește despre cei care s-au opus în mod activ mesajului lui Dumnezeu. Și Pavel fusese odată orbit, atât spiritual, cât și fizic, așa că știa cum era. Poate că Pavel a crezut că aceasta ar fi singura speranță pentru Elima.

În 2 Petru 2:20-21, Petru vorbește despre unii oameni pentru care ar fi fost mai bine să nu cunoască adevărul decât să-l cunoască și să-l respingă. Astăzi ar trebui să facem diferența între patru tipuri de oameni.

1. Unii vor dori probabil să cunoască adevărul și să-l urmeze. Ei trebuie învățați.

2. Unii, așa cum se menționează în 2 Petru 2:20-21, vor respinge adevărul pe care le-l oferiți. A le oferi mai mult poate fi ca și cum ați arunca mărgăritare în fața porcilor. O întrebare pe care îmi place să o adresez oamenilor din Biserica Unificării a reverendului Moon este următoarea: „Dacă, cumva, ați afla cu certitudine că reverendul Moon nu era trimis de Dumnezeu, ce ați face? L-ați urma oricum, sau ați căuta adevărul, oricare ar fi acesta?” Am întrebat mai multe persoane și am primit doar o singură dată răspunsul: „că ar urma adevărul”.

3. Unii, precum Elymas, nu numai că resping adevărul, ci încearcă să-i abată și pe alții de la el. Faptul că Elymas a fost orbit a fost o manifestare suplimentară a veridicității cuvintelor lui Dumnezeu. Acest lucru nu a fost făcut atât pentru a-l ajuta pe Elymas, cât pentru a autentifica adevărul în fața lui Sergius Paulus și a celorlalți.

4. Cei cu care abia ne-am cunoscut: nu știm în ce categorie se încadrează.

Î: În Faptele Apostolilor 13:11, ce fel de ceață a căzut peste Elymas?

R: Aceasta nu înseamnă că a plouat cu apă peste Elymas, ci mai degrabă că vederea i s-a încețoșat, ca și cum ar fi fost învăluit de o ceață.

Î: În Faptele Apostolilor 13:13, de ce credeți că Ioan (cunoscut și sub numele de Ioan Marcu) i-a părăsit atât de brusc pentru a se întoarce la Ierusalim?

R: Deși Scriptura nu precizează motivul pentru care Ioan Marcu i-a părăsit, putem specula asupra unor posibile motive pentru care credincioșii de astăzi își abandonează uneori lucrarea alături de alți credincioși.

Nu era exact ceea ce își propusese Ioan Marcu.

Barnaba era liderul inițial, iar acum era Pavel.

Ei predicau în primul rând evreilor, iar acum neamurilor.

Drumul peste Munții Taurus era periculos.

Orașul Perga era afectat de malarie și, probabil, Pavel a contractat malarie acolo. Pavel suferea de o boală, după cum reiese din Galateni 4:13.

Mama lui Marcu ar fi putut fi văduvă (Faptele Apostolilor 12:12). Poate că lui Marcu îi era dor de casă.

Î: În Faptele Apostolilor 13:14, în ce provincie se afla „Antiohia din Pisidia”? (o întrebare capcană)

R: De fapt, nu se afla în Pisidia, ci chiar lângă Pisidia, în Frigia. Istoric, era numită Antiohia Pisidiană pentru a o distinge de cealaltă Antiohia, care se afla și ea în Frigia. A fost fondată de Seleucus Nicator în anul 281 î.Hr., în onoarea fie a tatălui său, fie a fiului său, amândoi numiți Antioh. Influența romană era foarte puternică în acea zonă, deoarece, în anul 25 î.Hr., împăratul Augustus a mutat acolo 3.000 de veterani ai armatei împreună cu familiile lor.

Î: În Faptele Apostolilor 13:16, de ce a stat Pavel în picioare și a vorbit, în timp ce în Luca 4:16,20 Isus a stat în picioare pentru a citi Scriptura și s-a așezat pentru a vorbi?

R: Filon, savantul evreu din Alexandria, spune, de asemenea, că vorbitorii stăteau în picioare când se adresau congregației. Se pare că, cel puțin în Palestina, stăteau în picioare când citeau Scriptura și se așezau când o explicau. Astfel, oamenii puteau distinge care cuvinte erau din Scriptură și care erau doar interpretarea lor asupra Scripturii. Dar când nu explicau un pasaj, cel puțin în afara Palestinei, stăteau în picioare pentru a vorbi, la fel cum stăteau în picioare oratorii greci și romani.

Î: În Faptele Apostolilor 13:19, care erau cele șapte neamuri ale Canaanului pe care le-au cucerit israeliții?

R: Când vorbea Pavel, se pare că se gândea la (în ordine alfabetică) amoriți, canaaniți, girgașiți, hitiți, hiviți, iebusiți și periziți. Deuteronomul 7:1, Iosua 3:10 și Iosua 24:11 menționează aceste șapte popoare într-o ordine diferită, așa că nu este nimic special în ceea ce privește ordinea.

Popoarele se amestecau între ele, întrucât existau multe orașe-stat mici. Exodul 3:8; 3:17; Exodul 23:23; Deuteronomul 20:17, Iosua 12:8 și Judecători 3:5 menționează șase popoare, fiecare dintre aceste șase versete omisând girgasiții. Exodul 13:5 menționează doar cinci națiuni, omisând pe girgașiți și pe periziți. 1 Regi 9:20 și 2 Cronici 8:7 menționează, de asemenea, cinci națiuni, omisând pe girgașiți și pe canaaniți.

Vezi discuția despre Deuteronom 7:1 pentru mai multe informații despre neamurile care locuiau în Canaan înaintea israeliților.

Î: În Faptele Apostolilor 13:20, ce înseamnă „aproximativ 450 de ani înainte de Iosua până la Samuel” în ceea ce privește datarea Vechiului Testament?

R: Israeliții au fost asupriți timp de 400 de ani în Egipt, au rătăcit prin pustie cel puțin 40 de ani, iar cucerirea lui Iosua a durat până la zece ani.

Acest lucru este similar cu ceea ce spune 1 Regi 6:1, și anume că Solomon a construit templul în al 480-lea an după ce israeliții au ieșit din Egipt. Arheologii sunt destul de siguri că Templul lui Solomon a fost finalizat în octombrie/noiembrie 960 î.Hr. (Wycliffe Bible Dictionary, p. 1673). Aceasta ar plasa Exodul în jurul anului 1440 î.Hr. Deoarece Samuel a murit cu aproximativ 30 de ani înainte de finalizarea Templului lui Solomon, acest moment ar fi în jurul anului 990 î.Hr.

Data de 1440 (sau 1447/6 î.Hr.) pentru Exod este importantă, deoarece la începutul secolului al XX-lea mulți susțineau că Exodul a avut loc cu peste o sută de ani mai târziu. Cu toate acestea, data ulterioară nu se potrivește prea bine cu dovezile arheologice.

Î: În Faptele Apostolilor 13:22, cum a putut David să fie un om după inima lui Dumnezeu, având în vedere că a păcătuit cu Bat-Șeba și cu Urie?

R: Păcatul lui David a fost îngrozitor. Vestea minunată este că David s-a pocăit, iar Dumnezeu i-a acceptat pocăința. Desigur, au existat pedepse și consecințe: copilul a murit, sabia nu s-a îndepărtat din casa lui David, iar fiii iubiți ai lui David, Amnon și Absalom, au murit amândoi în mod violent. Absalom l-a ucis pe Amnon. Absalom a fost ucis după ce David și-a trimis armata să înăbușe revolta lui Absalom.

Toate aceste lucruri negative sunt totuși mici în comparație cu faptul că Dumnezeu l-a iertat cu milă pe David. Nu numai că Dumnezeu l-a iertat pe David, dar Dumnezeu „iartă și uită”. Deși Dumnezeu nu „pierde informații”, El alege să-l privească pe David ca și cum acele păcate nu ar fi fost niciodată săvârșite.

Ar trebui să fie evident pentru toți că, atunci când David, Solomon, Avraam sau alții au comis vreun păcat, creștinii nu au nevoie să le urmeze exemplul rău. Dumnezeu nu ne cheamă să păcătuim așa cum au făcut ei. Cu toate acestea, atunci când Isus a dat un exemplu de a face ceva, cred cu tărie că trebuie să-I urmăm exemplul.

Î: În Faptele Apostolilor 13:30, cum L-a înviat Dumnezeu pe Isus din morți, având în vedere că Isus este Dumnezeu?

R: Acesta este o repetare a răspunsului pentru Galateni 1:1.

Chiar și oamenii pot lucra împreună. Cei trei din Trinitate au lucrat împreună și mai mult în această minune minunată. Iată ce spune Scriptura.

1. Tatăl a fost implicat. (1 Tesaloniceni 1:10; Faptele Apostolilor 3:26)

2. Isus a fost implicat în învierea Sa. (Ioan 2:19-21;10:18 )

3. Duhul Sfânt a fost implicat. (Romani 8:11)

4. Dumnezeu a făcut-o. Faptele Apostolilor (17:31 ;2:32 ;3:15 ; Evrei13:20 )

5. Tatăl și/sau Duhul. (2 Corinteni 4:14)

Î: În Faptele Apostolilor 13:32-33, scepticul Bart Ehrman scrie: „În acest text, «ziua» în care Isus a fost zămislit ca Fiu al lui Dumnezeu a fost ziua învierii.” Apoi, Ehrman întreabă cum se conciliază acest lucru cu faptul că Isus a fost zămislit în Luca 3:22. (Jesus, Interrupted, p. 95)

R: Se acceptă în general că ambele pasaje sunt scrise de Luca, iar Luca cu siguranță nu a văzut nicio problemă aici. Se pare că Ehrman nu a citit nici Luca, nici Faptele Apostolilor cu mare atenție. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

a) Luca 3:22 nu spune că Isus a fost zămislit la botezul Său și nici că Isus a devenit Fiul lui Dumnezeu la botezul Său. Mai degrabă, Tatăl a recunoscut că „Tu ești Fiul Meu”, fără a specifica când a avut loc acest lucru.

b) La fel, nici Faptele Apostolilor 13:32-33 nu spune că Isus a devenit Fiul lui Dumnezeu la învierea Sa. Citatul din Psalmul 2 nu specifică momentul, iar textul continuă cu demonstrarea autorității lui Isus prin învierea Sa.

c) Așadar, Ehrman greșește în privința momentului în care Isus a devenit Fiul lui Dumnezeu, dar când anume a devenit Isus Fiul lui Dumnezeu? Conform creștinismului, Isus a fost Fiul lui Dumnezeu în două sensuri distincte. În primul rând, El a fost întotdeauna Fiul lui Dumnezeu, înainte de începutul timpurilor. În al doilea rând, Tatăl a fost cel mai apropiat de un tată biologic pe care l-a avut Isus, deși trupul lui Isus nu a fost rezultatul unei relații sexuale.

Î: În Faptele Apostolilor 13:32-37, în ce fel este combinarea Psalmului 2:7 cu 2 Samuel 7:14 o referință mesianică?

R: Astăzi putem vedea că aceste pasaje se referă la Mesia, dar chiar și în acea vreme, un comentariu de tip pesher găsit la Qumran, numit 4QFlorilegium, le pune, de asemenea, împreună pe Psalmul 2:7 și 2 Samuel 7:14, interpretându-le ca vorbind despre Mesia.

Î: În Faptele Apostolilor 13:41, în ce fel este Habacuc 1:5 mesianic?

R: Habacuc 1:5 se referă la Mesia, conform sulului de la Marea Moartă 1QpHab.

Î: În Faptele Apostolilor 13:42-43, cum se poate ca Pavel și Barnaba să fi fost primiți cu bunăvoință, dar să fi fost respinși în Faptele Apostolilor 13:45?

R: Oamenii pot avea opinii diferite, iar opiniile lor se pot schimba. Atât neamurile, cât și, inițial, iudeii au dorit să-i asculte pe Pavel și Barnaba în Faptele Apostolilor 13:42-45. Dar, după ce i-au ascultat, o săptămână mai târziu, unii dintre conducătorii iudei au fost cuprinși de gelozie față de primirea pe care Pavel și Barnaba o primeau din partea altor iudei și neamuri și s-au opus lor.

Î: În Faptele Apostolilor 13:46-47, cum se poate ca unii să se considere nevrednici de viața veșnică? Nu sunt oare toți nevrednici de viața veșnică?

R: Nimeni de pe pământ nu este suficient de bun pentru a ajunge în cer fără Hristos; dar nu aceasta este ideea lui Pavel aici. Mai degrabă, Pavel îi critică pe acești oameni pentru că au ales ei înșiși să nu asculte, cu atât mai puțin să creadă, darul plin de har al vieții veșnice oferit prin Isus.

Î: În Faptele Apostolilor 13:48, ce spune acest verset despre alegere?

R: Acest verset spune pur și simplu că, atunci când Pavel s-a adresat acestei mulțimi anume, toți cei aleși (oamenii care vor ajunge în Rai) din mulțime au crezut în acel moment.

Î: În Faptele Apostolilor 13:50, cum au putut ei să le creeze necazuri lui Pavel și Barnaba?

R: Iudaismul era, la acea vreme, o religie legală în Imperiul Roman. Dar, întrucât evreii puteau spune romanilor că predicarea lui Pavel nu era iudaism legitim, romanii îi puteau expulza pe motiv că propovăduiau o religie ilegală.

Î: În Faptele Apostolilor 13:52, dacă ucenicii erau mereu plini de bucurie și de Duhul Sfânt, ar trebui creștinii de astăzi să fie la fel?

R: Da. Poate că era mai ușor pe atunci, cu apostolii printre ei și cu învierea lui Isus petrecută cu doar câțiva ani în urmă, dar porunca lui Pavel din Filipeni 3:1 este la fel de valabilă astăzi cum era și în vremea lui. Nu ar trebui să idealizăm biserica primară. Și ei au avut probleme semnificative, așa cum arată 1 Corinteni, Galateni, Coloseni și cele șapte biserici din cartea Apocalipsei.

Î: În Faptele Apostolilor 14:2, ce poți face când Satana lucrează în unii necredincioși pentru a otrăvi mintea altora împotriva mesajului?

R: Satana acționează atât în tărâmul spiritual, cât și în cel fizic, așa că cel mai important lucru pe care îl poți face este să te rogi pentru ei și ca Dumnezeu să-l lege pe Satana în această situație. În al doilea rând, putem să ne asigurăm că strălucim ca niște lumini pentru Hristos și că arătăm dragoste și răbdare.

Faptele Apostolilor 14:3 spune că Pavel și Barnaba „au petrecut mult timp acolo”. Se pare că au avut nevoie de o ședere îndelungată pentru a contracara minciunile lui Satana. Unele lupte durează mult timp, iar noi ar trebui să avem răbdarea necesară pentru a rezista atacurilor lui Satana asupra lor.

Faptele Apostolilor 14:3 spune că Dumnezeu a făcut semne și minuni pentru a arăta adevărul. Nu putem doar să ne rugăm, ci să ne bazăm pe puterea lui Dumnezeu prin rugăciune. Pe lângă cuvintele tale, poți mărturisi și prin caracterul tău și prin felul în care faci față suferinței și persecuției.

Î: În Faptele Apostolilor 14:6, ce este semnificativ aici în legătură cu faptul că au „plecat” spre Licaonia?

R: Iconia, Listra și Derbe se aflau toate în marea provincie Galatia. Galatia era atât de vastă încât a fost împărțită în cinci districte, inclusiv Frigia și Licaonia. Conform scriitorilor romani Cicero și Pliniu în „Istoria naturală” 5.25, toate cele trei orașe se aflau în Licaonia. Cu toate acestea, arheologul Sir William Ramsay a demonstrat că Iconium a făcut parte din Frigia între anii 37 d.Hr. și 72 d.Hr., o perioadă relativ scurtă de timp. Așadar, nu numai că aceste evenimente au avut loc în această perioadă, dar acest lucru ar indica faptul că autorul, Luca, ar fi trebuit să trăiască în acea perioadă pentru a ști acest lucru, întrucât mai târziu toate se aflau în Licaonia.

Î: În Faptele Apostolilor 14:8-13, cât de surprinși ar fi păgânii să vadă această minune?

R: Poate nu atât de surprinși pe cât ne-am aștepta. Ei credeau că zeii și zeițele lor puteau face minuni, așa că au încercat să interpreteze minunile lui Pavel ca fiind asemănătoare cu minunile zeilor lor.

Î: În Faptele Apostolilor 14:11-13, în ce fel este acest atac satanic mai grav decât altele?

R: Dacă Pavel și Barnaba ar fi rămas pur și simplu pasivi și nu ar fi reacționat, atenția s-ar fi concentrat asupra slujitorilor lui Hristos și nu asupra lui Hristos. Acest lucru ar fi putut aproape să se întâmple, întrucât Pavel și Barnaba nu știau ce strigau aceștia în limba lor locală. Atenția s-ar fi concentrat asupra interpretării puterii ca fiind opera idolilor păgâni, în loc de cea a adevăratului Dumnezeu. Astăzi, o lucrare a lui Dumnezeu se poate concentra prea mult asupra oamenilor care o desfășoară, și nu asupra lui Dumnezeu. Atunci este ușor pentru Satana să „coopteze” sau să deturneze slujirea pentru a-și îndeplini scopurile.

Î: În Faptele Apostolilor 14:12-14, de ce ar fi crezut locuitorii din Listra că Pavel și Barnaba erau Zeus și Hermes?

R: Ovidiu a fost un poet latin care a trăit între anii 43 î.Hr. și 18 d.Hr., cu aproximativ 50 de ani înaintea lui Pavel și Barnaba. Ovidiu este singurul scriitor care a consemnat acest lucru: în cartea a opta a operei sale „Metamorfoze” (versurile 626 și următoarele), el povestește că Zeus și Hermes au venit la Listra fără a fi recunoscuți și au vizitat un cuplu de bătrâni numit Filemon și Baucis. Aceștia i-au primit în casa lor, în timp ce nimeni altcineva nu a vrut să-i găzduiască. Zeus și Hermes au distrus celelalte case, dar le-au transformat locuința într-un templu cu coloane de marmură și acoperiș de aur. Ei au devenit îngrijitorii templului. Zeii le-au îndeplinit dorința, aceea ca, atunci când unul dintre ei va muri, celălalt să moară și el. Când au murit, au fost transformați în doi copaci împletiti. Așadar, dintre toți zeii greci, probabil acesta este motivul pentru care frigienii au crezut că ar putea fi Zeus și Hermes.

Taurii și ghirlandele erau aduse ca jertfă lui Zeus și Hermes, conform „Metamorfozelor” lui Ovidiu 4.755, „Satirilor” lui Persius 2.44, „Eneidei” lui Vergiliu 5.366 și piesei „Heracle” a lui Euripide 529.

O inscripție de la Sedasa, lângă Listra (c. 250 d.Hr.), consemnează dedicarea către Zeus a unei statui a lui Hermes de către bărbați cu nume licaoniene.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.), în „Exortația către păgâni”, capitolul 4, p. 186, oferă o serie de alte exemple de persoane numite zei sau chiar un zeu anume. El spune că Ceyx, fiul lui Eol, era numit Zeus de soția sa, Alcyone. Soțul ei o numea Hera. Ptolemeu al IV-lea era numit Dionis. Alexandru dorea să fie considerat fiul zeului egiptean Ammon și voia să aibă coarne pe statuile sale. Medicul Menecrates a luat numele lui Zeus. Gramaticianul Alexarh dorea să fie cunoscut drept zeul soarelui. Nicagoras din Zela era numit Hermes și obișnuia să se îmbrace ca Hermes. El menționează, de asemenea, diverse alte persoane care erau venerate ca zei.

Așadar, cele două opțiuni erau fie că Pavel și Barnaba erau Hermes și Zeus, fie că erau impostori. În viziunea lor păgână asupra lumii, acestea erau singurele două opțiuni posibile.

Î: În Faptele Apostolilor 14:14, de ce și-au sfâșiat Pavel și Barnaba hainele?

R: Există trei puncte de vedere.

1. Acesta era modul lor de a încerca să le arate locuitorilor din Listra că purtau haine obișnuite și că erau doar oameni obișnuiți.

2. Era un semn obișnuit de durere, de suferință, de protest sau de tristețe.

3. Era un obicei evreiesc să-și sfâșie hainele când auzeau blasfemii. Rupturile erau făcute la patru-cinci inci de gulerul hainelor. Persoana rămânea îmbrăcată decent, dar hainele erau distruse după aceea.

Î: În Faptele Apostolilor 14:2, 19, ce anume din comportamentul oamenilor ar fi putut face ca mulțimea să treacă de la dorința de a-i venera pe Pavel și Barnaba la a-l lapida pe Pavel și a-l lăsa să moară?

R: Cei mai mari susținători ai lor s-au transformat în cei mai mari critici și persecutori ai lor. Acest lucru ilustrează nestatornicia în forma sa cea mai extremă. Poate că perspectiva locuitorilor din Listra era următoarea.

Unii locuitori din Listra doreau să-i venereze pe Pavel și Barnaba ca pe niște zei. Un al doilea grup s-ar fi putut întreba dacă aceștia nu erau niște impostori.

1. Pentru primul grup, Pavel și Barnaba i-au făcut să pară ridicoli.

2. Pentru al doilea grup, aceștia nu doreau zei impostori. Când alții au susținut că Barnaba și Pavel erau Zeus și Hermes, iar oamenii au aflat că Barnaba și Pavel nu erau (pentru că ei le-au spus), atunci au ajuns la concluzia că Barnaba și Pavel erau impostori.

3. Pentru toți locuitorii din Listra, Pavel și Barnaba au îndemnat să se întoarcă de la închinarea tradițională la idoli pentru a-L urma pe un Dumnezeu „nou”, pentru care nu puteau face idoli.

4. Preoții idolatri care câștigau bani din sacrificii nu ar fi vrut să audă asta.

5. Adoratorii de idoli, cărora li s-a spus, practic, că ofrandele lor din trecut erau bani irosiți, nu ar fi vrut să audă asta.

Din păcate, adesea este mai ușor să crezi o minciună, atunci când adevărul implică recunoașterea faptului că ai greșit în trecut și ți-ai irosit resursele și banii.

Î: În Faptele Apostolilor 14:10-20, de ce crezi că Dumnezeu nu a făcut încă o minune, cum ar fi să trimită foc din cer asupra celor care l-au lapidat pe Pavel sau să împiedice pietrele să-l lovească pe Pavel?

R: În Faptele Apostolilor 14:14-18, Pavel a subliniat că el și Barnaba erau doar oameni ca și ei. Salvarea lor prin mijloace supranaturale ar fi dat impresia că aveau apărare supraumană și ar fi întărit ideea că, de fapt, și ei erau zeități.

Mai târziu, după ce Pavel a fost lapidat, ei s-au întors la locul unde fusese lapidat. Deși ar fi putut să o ia pe o scurtătură, la doar 160 de mile înapoi spre Antiohia din Siria, în Faptele Apostolilor 14:21 au ales drumul lung, revenind pe urmele lor, trecând a doua oară prin Listra, Iconia și Antiohia.

Este puțin probabil ca Pavel să fi fost rănit atât de grav încât să fi fost lăsat să moară și să-și fi revenit în mod natural, întrucât persoanele cu oase rupte și răni grave nu pot merge ușor pe jos undeva. Poate că Pavel a fost lăsat să moară, dar și-a revenit, iar Dumnezeu l-a vindecat parțial sau complet. Sau poate că Pavel a fost într-adevăr ucis, iar Dumnezeu l-a înviat. Deși Scriptura spune doar că Pavel a fost lăsat să moară, poate că, indiferent dacă Dumnezeu l-a vindecat de rănile sale sau l-a vindecat de „moarte”, Pavel a revenit la propovăduire în orice caz.

Î: În Faptele Apostolilor 14:15-17b, de ce crezi că Pavel nu a citat Vechiul Testament aici?

R: În Faptele Apostolilor 14:15-17, Listra nu avea sinagogă; nu erau mulți evrei acolo. Ar fi trebuit să existe o sinagogă dacă ar fi fost cel puțin zece bărbați evrei, conform M. Sanhedrin 1:6 și M. Pirke Aboth 3:6 (The Expositor’s Bible Commentary, vol. 9, p. 460. A se vedea și Evangelical Commentary on the Bible, p. 909).

Lucrurile pe care Pavel le-a spus aici nu le spunea de obicei evreilor. Evreii știau deja asta. Pavel nu a pus accentul pe Scriptură sau pe filosofie (așa cum a făcut mai târziu la Atena), ci mai degrabă pe natură și pe inutilitatea idolilor.

Î: În Faptele Apostolilor 14:19-20, cum ai predica, știind că vei fi lapidat, în funcție de ceea ce ai spune?

R: Într-un anumit sens, s-ar putea spune că Pavel a primit „ceea ce merita”, a primit ceea ce i se cuvenea. Ca Saul din Tars, el i-a persecutat și i-a ucis pe alți creștini, iar acum urma să fie persecutat și, în cele din urmă, ucis pentru credința sa. Dar Pavel nu s-a dat înapoi de la asta; era neînfricat. În loc să fugă de slujire, și-a îmbrățișat chemarea, iar chiar și persecuția a fost folosită pentru a-i aduce pe oameni la Dumnezeu. Ce ai face dacă ai fi neînfricat? Nu neînfricat pentru că Dumnezeu ți-ar fi spus că te va feri de a fi lapidat, aruncat la fiarele sălbatice sau ucis, ci neînfricat pentru că, chiar și în privința lucrurilor pe care știa că vor urma, Pavel știa că nu i se va întâmpla nimic pe care Dumnezeu să nu-l poată folosi spre slava Sa. „Și știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, adică al celor chemați după planul Său.” (Romani 8:28)

Î: În Faptele Apostolilor 14:23, de ce au postit ei în acel moment?

R: Împreună cu rugăciunile lor, au postit pentru a-I cere lui Dumnezeu îndrumare în hirotonisirea bătrânilor. Era o adevărată provocare să numească bărbați creștini maturi ca bătrâni, când ei erau creștini de puțin timp.

Î: În Faptele Apostolilor 14:23, de cât timp erau acești bătrâni în Hristos? Ar trebui ca o persoană să fie creștină de mult timp înainte de a deveni bătrân?

R: Acești oameni erau creștini de doar câteva săptămâni, cel mult câteva luni. Așadar, a trecut puțin timp între contactul inițial al lui Pavel și întoarcerea sa, timp în care ei au putut crește în credință. Totuși, nu a fost mult timp. Pe de altă parte, s-ar putea spune că ei „umblaseră cu Dumnezeu” înainte de a-L cunoaște pe Hristos, în calitate de evrei. Însă împotriva acestui argument stă faptul că, în Faptele Apostolilor 14:15-17, se menționează că în Listra nu exista sinagogă, deci aproape că nu erau evrei în Listra.

1 Timotei 3:6-7, scris ulterior, spune că un prezbiter nu trebuie să fie un credincios nou. Așadar, în mod normal, este bine ca o persoană să fie creștină de mai mulți ani. Este interesant faptul că au numit prezbiteri care locuiau acolo și cunoșteau limba și cultura locală, în loc să „importe” prezbiteri din Antiohia sau Ierusalim.

Î: În Faptele Apostolilor 14:27, de ce este important ca misionarii să spună bisericii ce au făcut?

R: Nu este vorba de lăudăroșenie, ci de a povesti ce a făcut Dumnezeu prin ei. Unul dintre scopuri este încurajarea credincioșilor. Dar este și pentru a-i îndruma în modul în care să se roage. În cele din urmă, astăzi, este pentru a ajuta biserica să ia decizii cu privire la alocarea fondurilor pentru misiuni.

Î: În Faptele Apostolilor 15:1-29, care sunt două moduri diferite de a studia acest pasaj?

R: Prima modalitate este să ne concentrăm asupra a ceea ce s-a hotărât; a doua modalitate se referă la ideea de a avea un sinod pașnic pentru a decide lucrurile și pentru ca toți să ajungă la un acord. În primele zile ale islamului, după Mahomed, au existat dezacorduri și rezoluții similare, cu excepția faptului că nu le numeau sinoduri; erau bătălii. (de exemplu, Bătăliile de la Cămilă, Siffin, Harra și Karbala).

Î: În Faptele Apostolilor 15:1-29, a fost Petru „Papa” primului sinod al bisericii, așa cum ar dori să susțină unii romano-catolici?

R: Nu. Petru a fost un lider în cadrul acestui conciliu bisericesc, dar nu singurul lider. În sprijinul acestei afirmații stau următoarele argumente.

1. Disputa a fost adusă în fața apostolilor și a altora în Faptele Apostolilor 15:4,6.

2. Petru a vorbit în Faptele Apostolilor 15:7-11, dar și alții au vorbit în Faptele Apostolilor 15:1; Faptele Apostolilor 15:2; Faptele Apostolilor 15:5.

3. Petru nu a avut ultimul cuvânt; Pavel și Barnaba (care îl susțineau pe Petru) au vorbit apoi în Faptele Apostolilor 15:12

4. Ultimul cuvânt i-a revenit lui Iacov, care și-a exprimat „hotărârea” în Faptele Apostolilor 15:13-21.

5. Scrisoarea care a fost trimisă nu a fost trimisă ca o „bulă papală”, nici măcar prin autoritatea lui Petru (Faptele Apostolilor15:22 -29). Mai degrabă, a fost trimisă prin autoritatea tuturor apostolilor și a bătrânilor.

6. În cele din urmă, cuvântul „papă” provine de la pappa, care înseamnă „tată”, iar Isus a spus să nu numiți pe nimeni „tată” în Matei 23:9.

Î: În Faptele Apostolilor 15:1-6, a fost prezentă întreaga biserică sau doar Pavel, Iacov și apostolii?

R: Acest eveniment a avut loc în jurul anului 49 d.Hr. Era urgent să se întrunească destul de repede, pentru ca această potențială sursă de dezbinare să nu se agraveze. De asemenea, rețineți că bărbații veneau din Iudeea, dar Iacov, în Faptele Apostolilor 15:24, spune în mod specific că ei nu au dat nicio poruncă conform căreia trebuia să fiți mai întâi circumciși. Există două puncte de vedere.

Întreaga biserică: Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, pag. 1628, 1629, spune că, deși în Faptele Apostolilor 15:6 pare că erau prezenți doar apostolii și bătrânii, Faptele Apostolilor 15:12 pare să arate că era vorba de întreaga biserică.

Doar bătrânii: Faptele Apostolilor 15:6 nu indică prezența altcuiva în afară de apostoli și bătrâni. „Întreaga adunare” din Faptele Apostolilor 15:12 poate fi adunarea apostolilor și a bătrânilor. Dar când s-a ajuns la o decizie, în Faptele Apostolilor 15:22 aceasta a fost anunțată apostolilor, bătrânilor și întregii biserici. Așadar, conducerea era transparentă; întreaga biserică putea vedea problema, putea asculta diferitele părți, putea observa cum acționa fiecare și putea vedea soluția. Se putea înțelege poziția iudaizatorilor, întrucât Geneza 17:14 spune că un bărbat evreu trebuie „izolat” de popor dacă nu se tăie împrejur. Chiar și Exodul 12:48-49 spune că bărbații străini care locuiau printre ei și doreau să sărbătorească Paștele trebuiau să fie circumciși. Așadar, presupunând că întregul Vechi Testament era încă în vigoare (o presupunere îndrăzneață), le-ai putea înțelege punctul de vedere.

Ca o paranteză, Faptele Apostolilor 15:7 poate fi tradus prin „multă discuție, dezbatere, anchetă sau interogare”. Corneliu (din Faptele Apostolilor 10:1-11:18) a fost menționat în Faptele Apostolilor 15:7, iar asta s-a întâmplat cu zece ani în urmă.

Î: În Faptele Apostolilor 15:1-3, cum continuă astăzi Mișcarea Rădăcinilor Evreiești și mulți adventiști de ziua a șaptea această combinare a legământului lui Dumnezeu în Hristos cu Legea Vechiului Testament?

R: Aceste două erezii diferite au ca temă comună încercarea de a-L adăuga pe Isus la legile Vechiului Legământ. Poți să-ți dai seama dacă cineva face parte din Mișcarea Rădăcinilor Evreiești deoarece aceștia pretind că îl urmează pe Hristos, dar nu vor afirma că Pavel a fost un apostol trimis de Dumnezeu. De obicei, ei scriu „G_d” sau „g_d” în loc de „Dumnezeu”. Ei cred în păzirea Sabatului (sâmbăta) și în respectarea legilor alimentare mozaice. Ei cred că Isus a adăugat doar ceva la Legea mozaică.

Nu toți adventiștii de ziua a șaptea cred la fel, dar cei mai „tradiționali” dintre ei neagă Trinitatea, respectă legile alimentare mozaice și țin Sabatul (sâmbăta). Ei cred că semnul fiarei se află în lumea de astăzi, iar semnul fiarei este închinarea de duminică. Imaginați-vă că le-ați spune copiilor voștri: „Nu știu ce aveți de gând să faceți astăzi, duminică, dar, orice ar fi, ar fi bine să nu implice închinarea la Dumnezeu!”

Î: În Faptele Apostolilor 15:5, când acești farisei au devenit creștini, de ce nu i-a lămurit Dumnezeu cu privire la circumcizie și la Legea Vechiului Testament?

R: Scriptura nu spune acest lucru, iar Dumnezeu are prerogativa de a revela atât cât dorește. Pentru cei care nu înțeleg ceva ce Dumnezeu a revelat deja, El are prerogativa de a „repeta până când înțeleg” sau de a se abține de la a face acest lucru.

Deși nu se încearcă aici să se explice exact de ce Dumnezeu face tot ceea ce face, în acest caz putem face câteva observații care oferă un răspuns rezonabil cu privire la motivul pentru care Dumnezeu nu corectează imediat toate erorile tuturor creștinilor mărturisitori.

A fi uniți cu Hristos, așa cum o ramură este unită cu vița (Ioan 15), este aparent mai important în ochii lui Dumnezeu decât faptul ca noi să avem întotdeauna răspunsul corect. Dacă o persoană nu este unită cu Hristos, problema principală nu o reprezintă răspunsurile greșite ale acesteia, ci faptul că nu este unită cu El.

Am fost creați să avem nevoie unii de alții în trupul lui Hristos (1 Corinteni12:17 -19,21-26). Fiecare credincios are ceva cu care să contribuie la trup, iar fiecărui credincios îi lipsește ceva pe care îl poate obține doar prin legătura cu ceilalți.

O ispită pe care o au creștinii este aceea de a lăsa ca opiniile privind chestiunile secundare să devină atât de importante pentru noi, încât să eșuăm în a asculta porunca lui Dumnezeu de a-i iubi pe ceilalți și de a lucra împreună. Din orice motiv, Dumnezeu nu a îndepărtat această ispită sau alte ispite. Este întotdeauna posibil, dacă permitem acest lucru, ca chestiunile doctrinare secundare să ne distrugă credința, mărturia noastră colectivă și unitatea noastră cu ceilalți creștini adevărați.

Unitatea în Hristos, în ciuda opiniilor noastre diferite, este o provocare pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Cu o singură inimă și o singură gură, noi trebuie (în continuare) să-L slăvim pe Dumnezeu (Romani 15:5-6). Unitatea ar fi mult mai ușoară dacă toți creștinii ar avea opinii identice. Având în vedere că nu este așa, rugăciunea lui Hristos a fost ca noi să fim totuși una (Ioan17:21 -23). Biblia nu spune nicăieri că trebuie să creăm o unitate care nu există. Dimpotrivă, Efeseni 4:3 spune că avem responsabilitatea de a „păstra unitatea Duhului”. În Romani 14 existau diferențe de doctrină între credincioși. Pavel i-a acceptat pe credincioșii care aveau opinii diferite cu privire la acele chestiuni secundare, iar noi ar trebui să-i acceptăm pe ceilalți credincioși așa cum i-a acceptat Hristos (Romani 15:7).

Momentul potrivit și prioritățile sunt adesea diferite la Dumnezeu față de noi. Poate că noi vrem ca alții să fie corectați imediat cu privire la un anumit detaliu, în timp ce Dumnezeu dorește ca acea persoană să lucreze mai întâi la alte aspecte.

Rezumat: Cunoașterea umflă de mândrie, dar dragostea zidește (1 Corinteni 8:1). Dumnezeu este mai preocupat de faptul ca cei care cunosc adevărul fundamental al Evangheliei să-L asculte, să-i iubească pe ceilalți și să aibă unitate cu alți creștini adevărați, decât de faptul ca noi să avem dreptate în toate chestiunile secundare.

Î: În Faptele Apostolilor 15:9, cum sunt purificate inimile noastre prin credință?

R: Dumnezeu a declarat că poporul Său este purificat în ochii Lui atunci când Isus a murit pentru noi pe cruce. Petru a spus că aceasta s-a întâmplat „prin harul Domnului Isus”, nu „prin har plus Legea”. Cu toate acestea, trebuie să experimentăm purificarea în această viață. Prin harul lui Dumnezeu, prin credința noastră, Dumnezeu nu numai că ne-a mântuit și ne-a îndreptățit, ci ne și face puri și ne sfințește.

Deși nimeni, în afară de Isus, nu va avea o inimă pură, fără păcat, până când nu vom ajunge în cer, noi trebuie să trecem prin procesul de purificare chiar acum, pe pământ. Purificarea nu este ceva ce putem face singuri, ci ceva ce Dumnezeu face pentru noi pe măsură ce ne supunem Lui. Purificarea nu are loc atunci când ne concentrăm asupra păcatului, repetând „Nu voi face asta, nu voi face asta etc.”, ci mai degrabă prin credință, când ne îndreptăm privirea spre Isus, așa cum ne îndeamnă Coloseni 3:1-4. Este semnificativ faptul că frumoasa imagine din Coloseni 3:1-4 este aproape o pregătire pentru o bătălie (de fapt, o luptă până la moarte) împotriva naturii noastre păcătoase, descrisă în Coloseni 3:5-10.

Î: În Faptele Apostolilor 15:14-21, care este rezumatul discursului lui Iacov?

R: În Faptele Apostolilor 15:14-18, Iacov explica lucrarea recentă dintre neamuri, corelând istoria evenimentelor cu profețiile din Vechiul Testament. În Faptele Apostolilor 15:19-21, Iacov concluzionează ce ar trebui făcut și ce restricții (și lipsa restricțiilor) ar trebui impuse credincioșilor dintre neamuri. Este interesant faptul că Iacov vorbește despre consumul de mâncare oferită idolilor și consumul de sânge în același context cu răul reprezentat de imoralitatea sexuală.

Vezi „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 2, pp. 320-321.

Î: În Faptele Apostolilor 15:15-17, de ce citatul lui Iacov din Amos 9:11-12 ar fi în acord cu Septuaginta și nu cu textul masoretic? Iată Amos 9:11a, 12.

Textul masoretic: „În ziua aceea, … ca să stăpânească (yaras în ebraică) rămășița lui Edom (Edom este „dm” în ebraică) și toate neamurile care sunt numite după Numele Meu, zice Domnul, Cel ce face aceste lucruri.”

Septuaginta: „În ziua aceea… ca rămășița oamenilor și toate neamurile asupra cărora este chemat numele Meu să Mă caute cu stăruință, zice Domnul, Cel ce face toate aceste lucruri.”

Faptele Apostolilor 15:17a „După aceasta… ca rămășița oamenilor (Adam este „dm” în ebraică) să-L caute (daras în ebraică) pe Domnul și toate neamurile care sunt numite după Numele Meu, zice Domnul, Cel ce face aceste lucruri”

Midraș 4QFlorilegium 1:12?

R: Este dificil, deoarece Vechiul Testament a fost scris inițial fără vocale, iar consoanele pentru „Edom” și „Adam” („dm”, tradus ca „oameni”) sunt identice. Cuvântul pentru „a poseda”, yaras, diferă de cuvântul ebraic pentru „a căuta”, daras, doar printr-o singură consoană. Acest citat se găsește într-un manuscris ebraic de Midraș descoperit printre Manuscrisele de la Marea Moartă, numit 4QFlorilegium 1:12, și este similar cu Septuaginta, dar nu identic cu aceasta. Textul masoretic conține „vor moșteni de la oameni”, iar „rămășița” este complementul direct, în timp ce Septuaginta și 4QFlorilegium conțin „vor căuta de la oameni”, iar „rămășița” este subiectul.

Pe scurt, citatul lui Iacov este în acord cu textul ebraic din 4QFlorilegium 1:12. Textul masoretic nu este întotdeauna cea mai bună copie.

Î: În Faptele Apostolilor 15:16, ce este cortul lui David?

R: BSB traduce acest verset ca „va reconstrui cortul căzut al lui David”. La fel cum noi ne-am referi la casa cutăruia sau cutăruia când vorbim despre familia lor, culturile mai nomade se refereau la corturi. Acest verset este o reamintire a promisiunii lui Dumnezeu cu privire la descendența lui David. Importanța tronului lui David este menționată în 2 Samuel 7:16 și Psalmul 89:4. Hristos va sta pe un tron în Matei 19:28; 25:31. Scopul citării acestui verset se regăsește în versetul următor, referitor la neamurile care vor purta numele lui Dumnezeu. Se pare că Dumnezeu se bucură să restaureze ceva ce a căzut; dar El o face adesea într-un mod diferit față de cel original. Unii consideră că această profeție s-a împlinit în Biserică; alții consideră că se va împlini în Mileniu.

Î: În Faptele Apostolilor 15:20, transfuziile de sânge sunt greșite?

R: Nu, Scriptura nu spune acest lucru. Pe atunci nu existau transfuziile de sânge. Ei nu introduceau nicio regulă nouă, dar sensul afirmațiilor lor concise, „abținerea de la sânge”, însemna în mod clar că învățau că regulile Vechiului Testament privind consumul de sânge erau încă valabile. A primi propriul sânge printr-o transfuzie nu înseamnă canibalism împotriva ta, iar a primi o transfuzie de sânge de la altcineva nu este nici ea canibalism, deoarece nu se „mănâncă” nimic.

Î: În Faptele Apostolilor 15:20 și 21:25, de ce ar fi menționate aceste patru interdicții?

R: În primul rând, Iacov nu vorbea despre mântuire, ci despre practică și părtășie cu credincioșii evrei, precum și despre ceea ce ar trebui să respecte neamurile. Iată două răspunsuri posibile. Să le analizăm pe amândouă și apoi să decidem care este cel corect.

Răspuns posibil 1: Sensibilitate culturală pentru a evita jignirea: Uneori, un creștin ar putea să nu facă ceva, cel puțin în public, deoarece ar răni conștiința altora și aceștia ar considera că creștinul greșește. De exemplu, în Andhra Pradesh, în India, în secolul XXI, un hindus a aruncat un os de vită în interiorul unei biserici. Apoi, hindușii i-au acuzat pe creștini că mănâncă în secret carne de vită în biserică și, pe baza dovezii reprezentate de osul de vită, biserica a fost dărâmată de locuitorii satului. În vremuri de persecuție, creștinii ar putea să nu facă lucruri care le-ar atrage persecuția imediată și care nu au legătură cu predicarea Evangheliei. În unele biserici, bărbații și femeile stau separat, deoarece ar părea scandalos din punct de vedere cultural ca aceștia să stea împreună. Cu toate acestea, evitarea imoralității sexuale (porneia în greacă) este aceeași pentru toți creștinii din întreaga lume. Un contraargument este că mulți creștini consideră că consumul de sânge (cum ar fi supa de sânge din Germania și China) este acceptabil, iar menționarea termenului „porneia” aici a avut probabil scopul de a sublinia necesitatea evitării chiar și a celei mai mici aparențe de imoralitate sexuală. Unii care consideră că este vorba doar de aspecte ceremoniale reinterpretează acest lucru ca referindu-se doar la relațiile între rude apropiate interzise în Levitic. Cu toate acestea, termenul grecesc de aici ar fi interpretat de un creștin neam ca imoralitate în general, așa că această interpretare este mai degrabă „forțată” pentru a susține concluzia.

Răspuns posibil 2: Morala generală: Toți creștinii, chiar și astăzi, nu ar trebui să facă niciunul dintre aceste lucruri. A nu mânca mâncare despre care știm că a fost sacrificată idolilor, adică mâncare pângărită de idoli, se menționează și în Apocalipsa 2:14,20. Interzicerea imoralității sexuale se regăsește atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Interdicția de a mânca sânge, deși se regăsește și în Legea mozaică, datează de fapt încă de pe vremea lui Noe, în Geneza 9:4. Animalele strangulate, al căror sânge nu a fost scurs, sunt menționate implicit în Leviticul 17:10-14.

Î: În Faptele Apostolilor 15:22-29, de ce nu a repetat Pavel hotărârea Sinodului când le-a scris galatenilor?

R: Mai întâi, ceea ce probabil nu este răspunsul, apoi răspunsul principal și, în final, un răspuns secundar.

Răspunsul care nu este corect: Este posibil ca Pavel să fi vizitat și să fi scris galatenilor, din Asia Mică centrală, înainte de Sinodul de la Ierusalim. Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor creștini consideră că Sinodul de la Ierusalim a avut loc în jurul anului 49 d.Hr., iar Pavel le-a scris galatenilor între anii 53 și 59 d.Hr.

Răspunsul principal: Pavel a menționat într-adevăr discuțiile sale de la Ierusalim în Galateni 2:2-10, dar doar o parte din ele. Galatenii au acceptat că atât el, cât și Petru erau apostoli, iar Pavel a menționat că el și Petru au ajuns la un acord. Nu este clar dacă Sinodul a fost public sau dacă a fost de fapt privat și doar decretul final a fost făcut public. În cele din urmă, el nu știa ce au spus oamenii care pretindeau că erau trimiși de Iacov. Așadar, Pavel a subliniat ceea ce i-a spus Petru însuși.

Răspuns secundar: Dacă Pavel ar fi repetat decizia sinodului, nu este clar dacă ei ar fi crezut-o sau ar fi acceptat-o. Timp de secole după epoca lui Pavel, au existat eretici numiți ebioniți, care spuneau că cred în Isus și învățau că toți credincioșii trebuiau să respecte în continuare întreaga Lege mozaică. Ei spuneau că Isus era numit Dumnezeu doar ca titlu de onoare. De asemenea, Petru, din punct de vedere tehnic, nu încălca decretul sinodului atunci când nu mânca împreună cu neamurile atunci când veneau unii iudei.

Î: În Faptele Apostolilor 15:28, din moment ce a părut bine Duhului Sfânt, de ce era relevant dacă le părea bine și lor sau nu?

R: Acest lucru indică faptul că ei știau că aceasta era voia Duhului Sfânt. Deși nu ar fi vrut să se opună Duhului Sfânt, nu ar fi fost potrivit ca Duhul Sfânt să dorească ca ei să se supună și să facă ceva, fără ca nimeni să știe ce anume se dorea.

La fel, și astăzi Dumnezeu știe ce este bine și ce nu. Cu toate acestea, avem în continuare nevoie de propria noastră judecată pentru a discerne ce este cel mai bine din perspectiva lui Dumnezeu.

Ca o paranteză, Iuda Barsaba este un nume interesant. „Barsaba” înseamnă „fiul Sabatului”, așa că este posibil să se fi născut în ziua Sabatului, dar aproape sigur era un credincios evreu.

Î: În Faptele Apostolilor 15:29, aceste porunci sunt încă valabile pentru creștinii de astăzi?

R: Creștinii sunt de acord că poruncile privind imoralitatea sexuală nu s-au schimbat, dar nu sunt de acord cu privire la poruncile referitoare la mâncarea sacrificată idolilor, sângele și carnea animalelor strangulate. Toți sunt de acord că scrisoarea apostolilor era obligatorie pentru toți creștinii din acea vreme, iar respectarea acestor porunci nu ar fi jignit poporul evreu (atât creștinii, cât și necreștinii).

1. Unii creștini autentici consideră că, întrucât această scrisoare provenea de la apostoli, iar aceștia nu au precizat niciodată că ar fi valabilă doar pentru o anumită perioadă, toate aceste porunci sunt obligatorii și astăzi. Aceasta este, în general, perspectiva pe care o aveau creștinii din secolele al II-lea și al III-lea cu privire la aceste porunci. Aceasta este și opinia mea.

De exemplu, în lucrarea „Octavius” a lui Minucius Felix (c. 210 d.Hr.), capitolul 30, pagina 192, se menționează că creștinii nu foloseau în mâncare nici măcar sângele animalelor comestibile. Alți creștini din perioada pre-niceană care au afirmat că creștinii nu consumau sânge au fost Iustin Martirul (150 d.Hr.), creștinii din Vienne și Lugdunum (177 d.Hr.), Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.), Tertulian (198-220 d.Hr.) și Lactanțiu (c. 303-c. 325 d.Hr.)

2. O altă perspectivă este aceea că restricțiile sexuale sunt obligatorii, iar restricțiile alimentare țin de conștiința noastră și de cea a celor pe care nu vrem să-i facem să se poticnească. Deși scrisoarea era obligatorie la acea vreme, interdicția absolută privind carnea sacrificată idolilor a fost considerată ulterior de Pavel o chestiune de conștiință.

Î: În Faptele Apostolilor 15:37-40, cine a avut dreptate și cum s-a rezolvat situația?

R: Din perspectiva lui Barnaba, Ioan Marcu era vărul său, și poate că Barnaba a văzut că Marcu se pocăise cu adevărat pentru că îi părăsise. Din perspectiva lui Pavel, pentru această slujire era esențial să aibă pe cineva care fusese pus la încercare (și trecuse testul), pe care nu numai că se putea conta, ci pe care Pavel știa că se poate conta. Probabil că Pavel nu-l cunoștea pe Marcu la fel de bine ca Barnaba.

Din perspectiva lui Dumnezeu, despărțirea a avut ca rezultat slava Lui. Sila (= Silvanus) și Timotei s-au alăturat ca colaboratori ai lui Pavel. Istoria bisericii ne spune că Barnaba și Marcu s-au dus în Egipt și au evanghelizat acolo. Câteva secole mai târziu, Egiptul a devenit unul dintre principalele centre ale creștinismului, celelalte trei fiind Ierusalimul, Roma și Constantinopolul. Pavel și Marcu s-au împăcat în 2 Timotei 4:11.

Î: În Faptele Apostolilor 16:1, este vorba despre aceeași persoană cu destinatarul cărților 1 și 2 Timotei?

R: Da.

Î: În Faptele Apostolilor 16:1, cum crezi că s-a simțit Pavel întorcându-se încă o dată într-un oraș unde fusese lapidat și lăsat să moară?

R: Poate că Pavel se temea oarecum că aceștia vor face din nou ceea ce deja arătaseră că erau dispuși să facă. Sau poate că Pavel nu s-a gândit deloc la asta. O a treia perspectivă este că acea amintire dureroasă i-a venit în minte când Pavel a intrat din nou în oraș, dar el a decis că nu-i pasă. Poate că, după tot ce făcuse împotriva creștinilor și având în vedere harul minunat al lui Dumnezeu, Pavel s-ar fi gândit că urmarea lui Dumnezeu îi va aduce și mai multe greutăți și moarte înainte de a ajunge în cer, așa că ar fi mai bine să se apuce de treabă, să termine ce voia Dumnezeu să facă și să scape odată de asta.

S-ar putea să existe locuri și oameni care reprezintă amintiri destul de dureroase pentru tine. Dar dacă Dumnezeu te-a chemat să te întorci, să sperăm că dragostea lui Dumnezeu din inima ta este mai mare decât amintirile tale.

Î: În Faptele Apostolilor 16:1-5, de ce i-au făcut circumcizia lui Timotei Pavel și Sila, după ce afirmaseră că neamurile nu aveau nevoie de circumcizie și nu i-au făcut-o lui Tit?

R: Pavel știa că Timotei nu avea nevoie să fie circumcis, dar această „circumcizie voluntară” avea scopul de a-i mulțumi pe iudei. De fapt, sunt trei întrebări aici: de ce a făcut Pavel acest lucru, a procedat corect Pavel și ce principii ar trebui să urmăm astăzi.

1. De ce l-a circumcis Pavel pe Timotei?

Pavel a făcut-o pentru a-i potoli pe iudei, care știau că Timotei nu era circumcis așa cum ar fi trebuit să fie un iudeu. Pavel a vrut să înlăture o piatră de poticnire pentru ca iudeii să accepte Evanghelia. În limite rezonabile, trebuie să fim totul pentru toți oamenii, conform 1 Corinteni 9:19-23. Ca un al doilea exemplu, Pavel ar fi renunțat chiar și la consumul anumitor tipuri de carne dacă asta ar fi însemnat să nu facă pe cineva să cadă, conform 1 Corinteni8:13 și Romani 14:20-21.

2. Ar fi trebuit Pavel să-l circumcidă pe Timotei?

Pavel era apostol, dar asta nu înseamnă că nu a greșit niciodată în judecată. Da, sunt sigur că acest gest i-a împăcat pe iudei, dar cu un preț. Mulți iudei nu au înțeles niciodată mesajul că Evanghelia a înlocuit Legea și că nu mai eram sub Lege, ci sub har. Mulți iudei au intrat în biserică ca „iudaizatori” și nu au înțeles niciodată mesajul corect. Faptele Apostolilor 16:1-5 spune că acest lucru s-a întâmplat la Listra, lângă Derbe și Iconia. Toate aceste orașe se află în Galatia, și au existat probleme cu faptul că aceștia se întorceau la Lege, conform Cărții Galatenilor. Deși Pavel îl circumcise mai devreme pe Timotei în Galatia doar pentru a-i mulțumi pe iudei, mai târziu a ajuns să le spună galatenilor: „Luați aminte: eu, Pavel, vă spun că, dacă vă lăsați circumciși, Hristos nu va avea nicio valoare pentru voi.” (Galateni 5:2)

3. Ce principii putem învăța din aceasta și pe care să le urmăm astăzi?

3.1 Da, ar trebui să facem compromisuri și să urmăm principiul de a fi totul pentru toți oamenii, dar nu ar trebui să neglijăm principiul superior de a nu face compromisuri în ceea ce privește mesajul. Circumcizia lui Timotei ar fi putut face ca evanghelizarea să pară mai ușoară, dar cu prețul intrării necredincioșilor în biserică și al confuziei tinerilor creștini. La fel, putem părea mai eficienți în evanghelizare dacă nu vorbim niciodată despre Iad sau despre domnia lui Hristos. Dar oare diluarea Evangheliei este într-adevăr ceea ce vor să facă ambasadorii ascultători?

3.2 Când vrei să faci un compromis pentru a ușura împărtășirea Evangheliei, întreabă-te de ce. Dacă nu are legătură cu Evanghelia, atunci fă-l fără ezitare. Dacă are legătură directă cu Evanghelia, atunci nu-l face. Dacă are legătură indirectă cu Evanghelia, cum ar fi ideea că mâncarea te va apropia sau te va îndepărta de Dumnezeu, atunci vezi punctul următor.

3.3 Există o modalitate mai bună de a face un compromis, prezentată în Romani 14:15-16. Nu face acea activitate care îl face pe fratele tău să se poticnească, dar, pe de altă parte, nu permite ca ea să fie considerată ceva rău.

3.4 Chiar și lideri precum Petru și Pavel pot greși și pot lua decizii greșite. Aceste decizii pot fi atât de greșite încât pot avea consecințe care să-i deruteze pe noii creștini. Ar trebui să le arătăm liderilor greșelile lor și putem face publică corectarea în rândul celor care au fost induși în eroare de această problemă, așa cum a făcut Pavel cu Petru în Galateni 2. Cu toate acestea, atâta timp cât nu fac lucruri care îi descalifică din funcție, ei rămân în continuare liderii noștri. Dacă crezi că vreun lider creștin este perfect, asta înseamnă doar că nu-l cunoști foarte bine pe acel lider creștin. Niciunul dintre noi nu este perfect și cu toții ar trebui să ne străduim să fim mai asemănători cu Hristos.

Î: În Faptele Apostolilor 16:3, a fost corect ca Pavel să-l circumcidă pe Timotei doar pentru a obține aprobarea celorlalți, având în vedere că 1 Corinteni 7:18-19 spune că circumcizia nu înseamnă nimic, iar Galateni 5:2-3 spune că nu ar trebui să ne lăsăm circumciși?

R: Există cinci puncte de vedere diferite.

a) O chestiune diferită: Pavel și Timotei nu au crezut niciodată că circumcizia l-ar justifica pe Timotei. Aceasta nu a fost făcută din motive religioase, ci pentru a nu ofensa pe iudei.

b) O perioadă anterioară: Pavel l-a circumcis pe Timotei cu mult înainte de a scrie 1 Corinteni și Galateni. Se pare că Dumnezeu nu îi revelase încă lui Pavel că creștinii nu ar trebui să se circumcidă din motive religioase. Dumnezeu nu se așteaptă ca cineva să asculte o poruncă pe care Dumnezeu nu a dat-o încă.

c) Pavel a fost inconsecvent: Pavel a comis o greșeală circumcizându-l pe Timotei, deoarece acest lucru a dat impresia iudeilor că a fost făcut din motive religioase. După ce Pavel și-a dat seama mai târziu de greșeala sa, a scris 1 Corinteni 7:18-19 și Galateni 5:2-3. Pavel a menționat în mod specific că nu l-a circumcis pe Tit în Galateni 2:3.

Nu ar trebui să ne surprindă faptul că apostolii nu erau perfecți. Petru a făcut o greșeală oarecum similară atunci când nu a mâncat împreună cu neamurile, după cum se arată în Galateni 2:11-14.

d) Pentru a nu-i face pe alții să se poticnească: Pavel l-a circumcis pe Timotei mai devreme pentru că nu voia să-i facă pe frații mai slabi să se poticnească, așa cum se arată în Romani 14. Cu toate acestea, când „frații mai slabi” au devenit atât de puternici încât tiranizau biserica, Pavel a trebuit să răspundă la această amenințare a legalismului.

e) Mergând la sinagogă: Timotei ar fi fost considerat iudeu deoarece mama lui era iudeică. În plus, timpul verbal indică faptul că tatăl său era mort. Deoarece metoda lui Pavel era să meargă mai întâi la sinagogă, lui Timotei nu i s-ar fi permis accesul dacă s-ar fi aflat că nu fusese niciodată circumcis. Deși Pavel ar fi putut face o greșeală, există o diferență între a considera circumcizia necesară pentru mântuire (ceea ce Pavel nu a sugerat niciodată) și a o considera utilă pentru evanghelizare.

Î: În Faptele Apostolilor 16:6, cum i-a împiedicat Duhul Sfânt pe Pavel și pe însoțitorii săi să predice în provincia romană Asia?

R: Nu există dovezi care să indice folosirea forței sau a constrângerii. Pavel și însoțitorii săi erau ascultători față de Dumnezeu, iar cel mai probabil Duhul Sfânt nu le-a dat pacea sufletească necesară pentru a se îndrepta spre Asia, sau pur și simplu le-a spus să nu meargă acolo. Pavel a călătorit prin zonele periferice ale Misii de Est (inclusiv Troas), dar se pare că nu a predicat acolo. Orașul Troas, pe vremea lui Pavel, se afla la sud de orașul clasic Troia. Această interdicție a fost valabilă doar până la sosirea momentului potrivit. Alternativ, unii consideră că boala a fost mijlocul folosit de Duhul Sfânt pentru a-l ține pe Pavel departe de acolo. Uneori, și astăzi, Duhul Sfânt ne mișcă spiritul pentru a ne face să înțelegem că ar trebui sau nu ar trebui să facem ceva.

Acest lucru ar putea fi numit „dublă îndrumare”, în care Dumnezeu spune: „Nu face asta, fă mai degrabă asta.” Alte exemple de dublă îndrumare sunt faptul că David Livingstone a încercat să meargă în China, dar Dumnezeu l-a trimis în schimb în Africa. William Carey voia să meargă în Polinezia, dar Dumnezeu l-a trimis în schimb în India. Adoniram Judson s-a dus mai întâi în India, dar nu a rămas acolo și s-a dus în schimb în Birmania (Myanmar). Se pare că Dumnezeu îți spune exact cât ai nevoie să știi, doar atunci când ai nevoie să știi.

Se pare că Dumnezeu avea alte planuri pentru bitini și pentru cei din provincia Asia (inclusiv efesenii). Ei au auzit Evanghelia mai târziu, după cum arată Faptele Apostolilor 18:19-21, 18:24-19:41 și 1 Petru 1:1.

Î: În Faptele Apostolilor 16:6-7, cum ar trebui să reacționăm când Dumnezeu spune „nu” la ceva despre care știm că nu este păcat, chiar dacă ar putea contribui la extinderea Împărăției Sale?

R: A dori în continuare să facem acel lucru înseamnă neascultare. Nu fiți ca Balaam, pe care Dumnezeu l-a avertizat prin intermediul unui măgar în Numeri 22, iar Balaam a dorit totuși banii. Extinderea Împărăției lui Dumnezeu nu este scopul nostru principal. Scopul nostru principal este să-L slăvim pe Dumnezeu iubindu-L și ascultându-L. Fie că este vorba de viața spirituală, de afaceri sau de alte aspecte, oamenii, care sunt căzuți, sunt foarte înclinați să-și ia ochii de la țintă și să confunde un mijloc de a lucra spre atingerea unui scop cu scopul în sine.

Î: În Faptele Apostolilor 16:9, omul din viziune era Luca?

R: Nu. Biblia de studiu NIV, p. 1676, spune că nu există nicio indicație în acest sens. Dimpotrivă, în Faptele Apostolilor 16:11, Luca folosește pronumele „noi” când vorbește despre Pavel și însoțitorii săi care se îndreptau spre Europa pentru prima dată, așa că Luca era alături de Pavel în acel moment. Există, de asemenea, o speculație conform căreia Pavel l-a întâlnit pe Luca pentru prima dată aici, mergând la el din motive medicale.

Î: În Faptele Apostolilor 16:14, de ce a fost nevoie ca inima Lidiei să i se deschidă pentru a răspunde la mesajul lui Pavel, având în vedere că ea deja se închina lui Dumnezeu?

R: Cu toții avem nevoie ca inimile noastre să fie deschise pentru a răspunde la Evanghelie. Duhul Sfânt lucrează în oameni conform Ioan 16:8-11. Nimeni, inclusiv cei care sunt în mod natural cei mai buni dintre oameni, nu-L caută pe Dumnezeu din proprie inițiativă, așa cum indică Romani 3:10. 2 Corinteni 4:3-4 spune că Evanghelia este acoperită pentru cei care pier. Trebuie să ne rugăm ca ea să le fie descoperită. Faptele Apostolilor 16:14 consemnează pur și simplu vestea minunată că Duhul Sfânt a lucrat în Lidia, astfel încât ea să accepte Evanghelia. Deși nu există niciun indiciu de constrângere din partea lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfânt este esențială pentru ca cineva să se nască din nou.

Ca o paranteză, Tiatira era un oraș din țara Lidiei înainte ca romanii să o cucerească. În vremea lui Pavel, romanii l-au încorporat în provincia lor Asia, dar era încă un oraș lidian.

Î: Faptele Apostolilor d16:15 ul susține botezul pruncilor?

R: Nu. Vezi discuția despre 1 Corinteni 1:16 pentru răspuns.

Î: În Faptele Apostolilor 16:16-18, de ce a fost tulburat Pavel de faptul că sclava posedată spunea că ei erau de la Dumnezeu?

R: Scriptura nu spune acest lucru. Scriptura spune că ea avea un duh de ghicire — în greacă, un duh „python” — ceea ce înseamnă că era posedată de un duh python provenind de la demonul grecesc Apollo. Iată câteva teorii despre motivul pentru care Pavel a fost tulburat.

1. Ea vorbea într-un stil care îi îndepărta pe oameni. Sau poate că striga încontinuu, distrăgând atenția de la mesajul lui Pavel.

2. Ea spunea aceste lucruri într-un mod pozitiv, astfel încât, după plecarea lui Pavel, oamenii să creadă că fata posedată de demon era una dintre ei și să-i urmeze învățăturile mai târziu. Ea își însușea mesajul lor.

3. Demonul voia ca toată lumea să știe că Pavel încerca să convertească neamurile (exista o lege romană împotriva acestui lucru) și le spunea cetățenilor romani să nu se închine împăratului sau zeilor romani.

Este ușor ca oamenii să înțeleagă greșit mesajul nostru și să creadă că Isus este „o cale de mântuire”. Dacă oamenii ar crede lucrurile adevărate spuse de sclava aceea, asta ar da legitimitate, în ochii celorlalți, ideii că a-l urma pe Apollo era, de asemenea, un lucru bun.

Î: În Faptele Apostolilor 16:19, ceea ce a făcut de fapt Pavel a fost să alunge sursa de venit a stăpânilor fetei sclave. Când ar trebui, în propriile noastre vieți, să „alungăm sursa noastră de venit” pentru că nu este plăcută lui Dumnezeu?

R: Luca a folosit același verb de două ori. Când duhul a „ieșit” din fată, sursa de venit a „ieșit” din ei. Acest lucru poate fi destul de dureros dacă punem mai mult preț pe bani, prosperitate și siguranță decât pe slăvirea lui Dumnezeu. Dar poți avea o atitudine mai bună dacă îți dai seama că, dacă nu este pe placul lui Dumnezeu, atunci nu a fost niciodată al tău de la bun început.

Dacă oamenii folosesc înșelăciunea, ocultismul, disperarea cuiva sau chiar religia pentru a obține mai mult de la oameni, ar trebui să ajutăm victimele și potențialele victime viitoare, demascând aceste practici. Dacă în viața noastră avem o sursă de venit provenită din ceva care nu-I este pe plac lui Dumnezeu, ar trebui să renunțăm la acea sursă de venit. Asta ar putea însemna să suferim o pierdere financiară și să o oprim, nu doar să o vindem altcuiva pentru a câștiga bani din ea.

Observați că această fată era posedată de un demon, iar când a fost eliberată de el, proprietarii, fără să le pese deloc de bunăstarea ei, s-au înfuriat că au pierdut venituri. Aceasta nu va fi ultima dată când oamenii răi vor prefera ca alții să sufere decât să piardă o parte din venituri. Nu există niciun indiciu că proprietarilor le-ar fi păsat deloc de aspectul religios; ei voiau doar să-l prindă pe Pavel pentru că le-a diminuat veniturile.

Uneori, o persoană ar putea crede că, dacă meseria sa nu presupune jefuirea, furtul sau uciderea altora, atunci meseria sa este bună. Dar ce se întâmplă dacă lucrezi la un loc de muncă obișnuit, ca contabil, programator, muncitor în fabrică etc., pentru o companie despre care știi că jefuiește, fură sau ucide pe alții (inclusiv copii nenăscuți), iar munca ta îi ajută să-și atingă scopul? Atunci trebuie să „exorcizezi” acel loc de muncă din viața ta.

Î: În Faptele Apostolilor 16:19, când un alt credincios câștigă bani într-un mod care nu este plăcut lui Dumnezeu, cum îi spunem să-și „exorcizeze” veniturile?

R: Faptele Apostolilor ne menționează doar două locuri în care neamurile le-au făcut rău lui Pavel și Sila: aici și la Efes, în Faptele Apostolilor 19:23-41. În ambele cazuri, problema principală a fost pierderea veniturilor. Satana a folosit aici două tehnici diferite: prietenia falsă și războiul deschis.

Imaginați-vă că i-ați spune unei alte persoane: „Te-am eliberat de nevoia de a-ți exercita profesia. De fapt, m-am dus la autoritatea competentă și nu vei mai putea să-ți exerciti profesia aleasă. Îmi poți mulțumi mai târziu.” Cum ar fi primit acest lucru?

Î: În Faptele Apostolilor 16:21, cum procedați atunci când nu aveți voie să predicați?
R: Imperiul Roman le permitea oamenilor să aibă propria religie, dar nu li se permitea să încerce să convertească cetățenii romani.

Î: În Faptele Apostolilor 16:25, ce ne învață acest pasaj despre suferință și laudă?

R: Pavel și Sila se aflau într-o celulă întunecată, cu trupurile bătute și spatele însângerat. Temnicerul a curățat rănile proaspete ale lui Pavel în Faptele Apostolilor 16:33. Sper că, de obicei, nu dormeau pe spate! Situația nu părea prea încurajatoare, iar ei nu aveau nicio idee despre deznodământ. Dar L-au lăudat pe Dumnezeu, nu în vremuri senine, ci chiar acolo, în mijlocul durerii și al deznădejdii lor. Dumnezeu ne cere să-L lăudăm, dar vrea ca noi să-L lăudăm și în mijlocul propriei noastre dureri și al disperării, când nu avem nicio idee despre ce se va întâmpla.

Î: În Faptele Apostolilor 16:26-28, există vreo dovadă extrabiblică pentru acest cutremur?

R: Nu. Totuși:

1. În această regiune muntoasă din nordul Greciei și din Macedonia aveau loc frecvent cutremure. Iată câteva cutremure majore din această regiune. (În antichitate, relatările erau foarte sporadice.)

403 d.Hr. Constantinopol (exilul lui Hrisostom)

856 d.Hr. Corint, Grecia   45.000 de morți

1858  Corint, Grecia   

1928  Corint, Grecia   

3/18/1953 Nord-vestul Turciei 1.200 de morți 7,2 pe scara Richter

7/26/1963 Skopje, Macedonia de Nord 1.100 de morți 6,0 pe scara Richter

În ceea ce privește cutremurele minore, Enciclopedia Britannica menționează, în cazul Greciei și Turciei, că:

Între 1902 și 1946 au avut loc 58 de cutremure

Între 1947 și 1966 au avut loc 82 de cutremure

Între 1967 și 1976 au avut loc 45 de cutremure

Între 1977 și 1981 au avut loc 9 cutremure

2. Dar acesta nu a fost un cutremur obișnuit. Clădirea a rămas în picioare, dar lanțurile s-au rupt în mod miraculos. Este posibil ca efectele să fi fost limitate doar la zona închisorii.

În ceea ce privește modul în care s-au putut deschide toate ușile, în unele închisori turcești ușile erau închise doar cu gratii. Un cutremur ar fi putut forța stâlpii ușilor să se despartă.

Î: În Faptele Apostolilor 16:34, cum te-ai simți dacă ai fi oaspetele celui care te-a pus în lanțuri?

R: Chiar înainte de acest moment, în Faptele Apostolilor 16:33, temnicerul le-a spălat rănile lui Pavel și Sila, probabil pentru a preveni infecția. Desigur, ar părea foarte ciudat. Dar temnicerul le-ar fi fost foarte recunoscător că nu au fugit, deoarece, conform Codului lui Iustinian 9.4.4 (adoptat ulterior), cel care păzea un deținut urma să primească aceeași pedeapsă ca și deținutul, în cazul în care acesta evada. De asemenea, dacă temnicerul și familia lui doreau să vină la Hristos, atunci singurul lucru pe care îl puteau face era să accepte. Mai întâi a avut loc cutremurul fizic, iar apoi spiritul temnicerului s-a cutremurat când a crezut că toți prizonierii au evadat. Așa cum a remarcat Ioan Gură de Aur, întrucât temnicerul și familia lui au fost spălați de păcatele lor de către Hristos, era firesc ca ei să spele rănile lui Pavel și Sila.

Ca o notă marginală, temnicerii erau de obicei veterani ai armatei aflați la pensie.

Luați în considerare compoziția diversă a bisericii din Filipi: o femeie de afaceri bogată care se închina lui Dumnezeu, o sclavă care fusese păgână și posedată de demoni și un temnicer roman, printre alții. Când noi, ca creștini, arătăm că suntem cu toții una în Hristos, în mijlocul diversității noastre, aceasta Îl slăvește pe Dumnezeu și este o mărturie pentru lume.

Î: În Faptele Apostolilor 16:37, la ce lege romană au făcut apel Pavel și Sila?

R: Conform legilor lui Valerian și Porcian, redactate între anii 509 î.Hr. și 195 î.Hr., un cetățean roman nu era supus legilor locale decât dacă își dădea consimțământul. Cetățeanul roman putea evita moartea, tortura sau încarcerarea apelând la Cezar, care urma să decidă asupra cazului. Cât despre motivul pentru care l-ar fi biciuit pe Pavel înainte de a-l întreba dacă era cetățean roman, un eveniment similar i s-a întâmplat unui cetățean roman, care a fost biciuit o vreme chiar și după ce a strigat, conform lui Cicero în „Discursurile Verrine”, 2.5.161-162. Dar dacă un magistrat bătea un cetățean roman atunci când nu trebuia, acest lucru îl putea împiedica pe magistrat să mai ocupe vreodată o funcție publică romană.

Î: În Faptele Apostolilor 17:6, ce dovezi extrabiblice există pentru acest cuvânt grecesc ciudat care înseamnă „conducător al orașului” (politarh)?

R: Nu exista absolut niciuna. Cu toate acestea, arheologii au descoperit cuvântul pentru prima dată în 1835 pe un arc de la intrarea în Tesalonic. De atunci, termenul a mai fost găsit în alte șaisprezece sau șaptesprezece locuri, dar numai pentru orașe din Macedonia. Ca o paranteză, trebuie să fi părut ciudat pentru acești iudei să se prefacă atât de indignați de necesitatea de a apăra reputația Imperiului Roman.

Î: În Faptele Apostolilor 17:11, de ce erau bereenii mai nobili decât tesalonicenii, pentru că nu aveau atâta încredere în Pavel?

R: Erau mai nobili pentru că au comparat în mod critic cuvintele lui Pavel cu Vechiul Testament. Credința tesalonicenilor nu era cu nimic mai puțin valabilă. Astăzi, credința unui creștin este tot valabilă chiar dacă a crezut pur și simplu ceea ce i-au spus prietenii și familia sa creștini. Cu toate acestea, este mai bine să examinezi faptele și să vezi toate dovezile care stau la baza credinței.

Î: În Faptele Apostolilor 17:14-15, a plecat Pavel la Atena [presupus] singur, lăsându-i pe Sila și pe Timotei în Bereea, sau l-a trimis Pavel pe Timotei înapoi la Tesalonic, așa cum indică 1 Tesaloniceni 3:1-2?

R: În primul rând, nu știm dacă Pavel intenționase inițial să meargă la Atena, care la acea vreme avea probabil o populație de cel mult 10.000 de locuitori. La acea vreme, orașul își pierduse toată influența politică, dar era „capitala intelectuală” a Greciei. Era, în esență, un „oraș istoric al templelor” și un oraș universitar. Poate că Pavel intenționa să urmeze Calea Egnatiană, lungă de 500 de mile, până la Marea Adriatică și să se îndrepte direct spre Roma. Dar tulburările din Tesalonic l-ar fi putut determina să o ia spre sud, către Atena. Există două răspunsuri diferite care răspund în mod convingător la această întrebare, deși eu îl prefer pe al doilea.

Nu există dovezi că Timotei s-ar fi aflat la Atena: 1 Tesaloniceni 3:1-2 nu spune nicăieri că Timotei era cu Pavel la Atena. Mai degrabă, spune doar că Pavel l-a trimis pe Timotei. Pavel i-ar fi putut spune lui Timotei să meargă fie printr-o scrisoare, fie verbal, prin intermediul unui alt lucrător. Oamenii, atât atunci, cât și acum, deleagă tot timpul sarcini altora prin mesaje.

Timotei ar fi putut merge la Atena și apoi să plece: Faptele Apostolilor 17:14-15 spune că Pavel s-a dus mai întâi la Atena, dar i-a așteptat acolo. Așadar, Pavel s-a dus la Areopag înainte ca Timotei și Sila să ajungă la Atena; ei au venit la Atena, iar apoi Pavel l-a trimis pe Timotei înapoi la Tesalonic.

Așadar, după ce Timotei s-a dus la Berea, fie

a) s-a dus la Atena după Pavel, apoi a fost îndemnat de Pavel să se întoarcă la Tesalonic;

b) a rămas în Berea și i s-a spus prin scrisoare sau printr-un mesager să se întoarcă la Tesalonic.

c) pe drumul spre Atena, i s-a spus prin scrisoare sau printr-un mesager să se întoarcă la Tesalonic.

Acesta este unul dintre detaliile pe care Faptele Apostolilor nu ni le dezvăluie.

Î: În Faptele Apostolilor 17:16, de ce ar fi fost Pavel provocat văzând toate acele sculpturi frumoase? Cum ar trebui să ne simțim când vedem temple și altare artistice, bine lucrate?

R: În cel mai rău caz, gândiți-vă la măiestria artistică meticuloasă și profesională a templelor mayașe, cu bazinele lor bine proiectate în partea de jos, în care erau aruncate cadavrele victimelor sacrificiilor umane. Acum, grecii, romanii, egiptenii și alții nu practicau sacrificiile umane. Xenofon, apropo, se referea la Atena ca la un mare altar și sacrificiu. El spunea sarcastic că era mai ușor să găsești un zeu în Atena decât un om. Probabil că în Atena existau mai multe altare decât în restul Greciei la un loc. Dar aceste temple și altare idolatre îi țineau pe oameni în robie spirituală față de „zeii” lor, care erau de fapt demoni. Gândiți-vă, de asemenea, la arhitectul frumosului Taj Mahal. Acesta nu era un templu religios, ci un mausoleu pentru soția mult iubită a unui conducător. El a vrut să se asigure că nimic altceva nu va fi construit care să-i facă concurență, așa că l-a răsplătit pe arhitect pentru munca sa bună executându-l. Dumnezeu s-ar putea să se uite mai mult la latura morală a lucrurilor, în timp ce mulți oameni se uită doar la latura fizică. Cuvântul grecesc folosit aici pentru a descrie faptul că Pavel era „în suferință” este un termen medical care se poate referi și la o criză sau la un acces epileptic. Poate că ar trebui să ne uităm și noi mai mult la latura morală.

Poate că nu vorbim ca Pavel pentru că nu simțim ceea ce a simțit el. Nu simțim ceea ce a simțit Pavel, pentru că nu vedem așa cum a văzut el.

Î: În Faptele Apostolilor 17:16, care sunt cele trei reacții pe care Pavel le-ar fi putut avea și pe care a ales să o adopte?

R: Cele trei reacții sunt: lupta, fuga sau dialogul. Din punct de vedere emoțional, Pavel ar fi putut acționa din mânie, frică sau iubire. Pavel a ales să dialogheze cu ei datorită iubirii sale față de Dumnezeu și față de ei.

Î: În Faptele Apostolilor 17:18-34, de ce a citat Pavel adevărul din surse păgâne? Mai precis, poetul Epimenide (600 î.Hr.) din Knossos, Creta, care, conform lui Minos, fiul lui Zeus, spunea: „în El trăim, ne mișcăm și existăm”, iar poetul cilician Aratus (c. 315-240 î.Hr.) în *Phaenomena* și stoicul Cleanthes din Assos (331-233 î.Hr.) în *Imnul către Zeus*: „Noi suntem urmașii Lui”?

R: Citatele lui Pavel erau atât intenționate, cât și înțelese ca atare de ascultătorii săi. Pavel dorea să stabilească un punct comun cu care mulți dintre ascultătorii săi să se poată identifica. Aratus a scris: „Cu Zeus avem de-a face cu toții, în toate privințele, căci și noi suntem descendenții lui”. Clement din Alexandria, în Stromata (193-202 d.Hr.), cartea 1, capitolul 14, pagina 313, are o idee interesantă în acest sens. El spune că Pavel a citat afirmații adevărate ale poeților greci pentru a-i zidi pe unii și a-i face de rușine pe alții. Poate că Pavel a vrut să sublinieze cât de curios era faptul că epicurienii semi-atei și stoicii panteiști se închinau idolilor greci și le compuneau imnuri.

Î: În Faptele Apostolilor 17:23-30, întrucât Pavel le-a vestit grecilor despre „zeul necunoscut” pe care aceștia îl simțeau într-o oarecare măsură, oare și alte religii de astăzi au un zeu necunoscut pe care îl simt, sau, așa cum a spus cineva, „Hristosul ascuns al hinduismului”?

R: Această idee și această expresie provin de la Raymond Panikkar, din lucrarea „Hristosul necunoscut al hinduismului”, p. 137. Este la fel de greșit ca și cum am spune că adoratorii lui Baal îl adorau de fapt pe adevăratul Dumnezeu al lui Israel. Pavel nu a lăudat închinarea lor, ci mai degrabă mărturisirea lor sinceră că nu cunoșteau un Dumnezeu anume. Cât de aproape sau de departe se află un necredincios de Hristos, sau ce au făcut ei pentru un zeu fals în comparație cu căutarea singurului Dumnezeu Adevărat, nu sunt detalii pe care trebuie să le stabilim. Mai degrabă, Pavel este „în agitație” când a văzut toți zeii și altarele din Atena, în Faptele Apostolilor 17:16. Pavel știa că ei trebuie să se întoarcă de la idoli, ale căror jertfe sunt aduse demonilor, nu lui Dumnezeu, în 1 Corinteni 10:19-20. Pavel a spus: „De aceea, iubiților mei, fugiți de idolatrie”, în 1 Corinteni 10:14. Trebuie să ne ferim de idoli, conform 1 Ioan 5:21.

Î: În Faptele Apostolilor 17:18-34, a regretat Pavel mai târziu această abordare când a subliniat că nu a propovăduit nimic altceva decât pe Hristos corintenilor în 1 Corinteni 1:18-2:8, următoarea sa oprire după Atena?

R: Deși părerile sunt împărțite în această privință, unii consideră că da.

La Atena, Pavel a început prin a face legătura cu religia lor, a arătat câteva adevăruri bune care trebuiau respectate în religia lor, a evidențiat unele inconsistențe ale închinării lor la idoli și a diferențiat adevărul lui Hristos.

În Corint, Pavel a subliniat că înțelepciunea lumii nu poate fi modificată treptat pentru a ajunge la Hristos, că el a propovăduit numai pe Hristos și că dorea ca credința lor să se bazeze pe puterea lui Dumnezeu, nu pe înțelepciunea omenească.

Indiferent de situație, Pavel l-a propovăduit pe Hristos, a folosit Scriptura, a vorbit despre nevoile oamenilor, a demontat în continuare argumentele (2 Corinteni 10:5) și a încercat să fie totul pentru toți, pentru a salva pe unii (1 Corinteni 9:19-22).

Este interesant să comparăm trei dintre predicile lui Pavel:

1) Antiohia din Pisidia (de fapt în Frigia, nu în Pisidia) Faptele Apostolilor 13:16-43

2) Listra nu avea sinagogă – Faptele Apostolilor 14:15-17

3) Atena – Faptele Apostolilor 17:22-31, Faptele Apostolilor 20:18-35; vezi 1 Corinteni 2:2-5

Vezi discuția despre 1 Corinteni 1:18-2:8 pentru mai multe informații.

Î: În Faptele Apostolilor 17:18-34, care este dovada că Pavel nu a avut succes?

R: Opinia conform căreia Pavel a fost dezamăgit de rezultatele obținute la Atena a fost popularizată de Sir William Ramsay, conform lucrării „The Message of Acts” (ediția revizuită), pp. 272-273. Cu toate acestea, N.B. Stonehouse scrie că această opinie este „de neacceptat”. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Biserica trebuie să fi fost nesemnificativă într-unul dintre orașele principale ale Greciei; au fost menționate doar două persoane, iar el nu a scris niciodată acelei biserici. Pe de altă parte, deși Atena și universitatea sa erau considerate o capitală culturală și educațională a lumii romane, populația Atenei era de doar aproximativ 10.000 de locuitori.

2. Istoria bisericii oferă puține dovezi cu privire la importanța bisericii din Atena.

3. În Faptele Apostolilor 17:18, unii l-au criticat pe Pavel ca fiind un „culegător de semințe”, un eclectic care prelua cuvinte din surse diferite pentru a-și forma propria filosofie.

4. Când Pavel a venit de la Atena la Corint, a venit în slăbiciune, teamă și cu mult tremur, după cum se menționează în 1 Corinteni 2:3.

Atenienii doreau să-l asculte și, deși nu erau de acord cu el și se purtau condescendent față de Pavel, nu l-au persecutat. Unora le place să dezbată despre Dumnezeu și lucrurile spirituale, dar nu sunt niciodată dispuși să se angajeze în ceva. Unii resping Evanghelia pentru că o consideră falsă, dar alții o resping pentru că o consideră banală. Ei gândesc astfel pentru că au un „substitut al lui Dumnezeu”. Un idol este orice lucru care ține loc de Dumnezeu. Uneori, chiar și o ideologie poate fi o „idolologie”.

Dar, cel puțin din punct de vedere pozitiv, evreii care îl urmăreau pe Pavel din oraș în oraș se pare că nu au îndrăznit să încerce să-l oprească odată ce a ajuns în Atena păgână. Atena se rușina că, cu secole în urmă, l-au condamnat la moarte pe filosoful Socrate. De atunci, erau dornici să lase toate școlile să se exprime, și întrucât îl considerau pe Pavel un filosof, ar fi fost mai dispuși să le facă rău persecutorilor unui filosof decât unui filosof însuși.

Concluzie: Dovezile nu sunt concludente că Pavel ar fi eșuat complet. Cu toate acestea, este un fapt stabilit că biserica din Atena era mult mai mică și mai puțin influentă decât bisericile grecești din Filipi, Tesalonic și Corint.

Î: În Faptele Apostolilor 17:18, de ce îl acuzaau pe Pavel?

R: Cuvântul folosit aici, tradus uneori prin „gălăgios”, avea de fapt un sens mai specific. Era folosit pentru păsările care adunau diverse semințe și pentru oamenii care adunau resturi. În esență, îl acuza pe Pavel că nu avea idei originale, ci că aduna fragmente de înțelepciune de ici-colo și le prezenta ca și cum ar fi fost ceva nou.

Este interesant faptul că chiar filosofii atenieni erau acuzați că stăteau degeaba, așteptând să audă idei noi. Nu numai că Luca menționează acest lucru în Faptele Apostolilor 17:21, dar și Tucidide, în Istoria sa 3.38.5, spune despre atenieni: „Voi sunteți cei mai pricepuți în a vă lăsa înșelați de ceva nou care se spune.” Mai târziu, când macedonenii erau pe punctul de a cuceri Atena, atenianul Demostene i-a acuzat pe atenieni că cereau mereu idei noi. Filip 1.10.

Î: În Faptele Apostolilor 17:18, cum a încercat Pavel să-i atingă pe epicurieni, care proveneau de la Epicur din Samos (341-270 î.Hr.)?

R: Epicur credea că cele două lucruri principale de care omul putea fi conștient erau durerea și plăcerea. El spunea că scopul principal al omului era maximizarea plăcerii și a fericirii. Credea că zeii, dacă existau deloc, erau irelevanți pentru omenire, iar materia și întâmplarea erau cauzele primare.http://www.nidlink.com (October 29, 2002 ) menționează că Epicur a fost un pionier în a permite accesul femeilor și al sclavilor în școala sa.

Epicurienii credeau că numai atomii materiali dăinuiau veșnic și că nu exista viață de apoi. Epicur și Chrysippus afirmau că fie nu există deloc un zeu, fie, dacă există, acesta se preocupă doar de sine însuși, conform „Scrisorii lui Teofil către Autolicul”, cartea 2, capitolul 4, p. 95.

Atât stoicii, cât și epicurienii credeau că lumea va fi distrusă de foc, conform lucrării „Octavius” a lui Minucius Felix (210 d.Hr.), capitolul 34, p. 194. Conform Enciclopediei Britannica, unul dintre principalele obiective ale lui Epicur era acela de a-l elibera pe om de teama față de zei. Oamenii ar trebui să fie liberi de teama de moarte și de judecată. Epicurienii nu aveau prea multe învățături etice. Existau două tipuri de epicurieni: cei originali și cei „mutați”. Epicurienii originali credeau în moderație. De exemplu, atât înfometarea, cât și supraalimentarea provocau suferință. Cei de mai târziu, epicurienii „mutați”, erau petrecăreți care spuneau: „mâncați, beți și bucurați-vă, căci mâine vom muri”. S-ar putea considera că adepții de astăzi ai lui Ayn Rand sunt asemănători cu epicurienii originali. Au existat puțini epicurieni celebri, dar poetul roman Lucrețiu a fost unul dintre ei.

Împotriva acestui lucru, Pavel a menționat următoarele.

1) Dumnezeu, nu întâmplarea, a creat lumea și tot ce se află în ea

2) Dumnezeu hotărăște când și unde trăiesc oamenii

3) Oamenii ar trebui să-L caute pe Dumnezeu

4) Trebuie să ne pocăim înaintea lui Dumnezeu

5) Dumnezeu este aproape de noi

6) Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate

7) Dovada religiei adevărate: Învierea lui Isus

Î: În Faptele Apostolilor 17:18-31, de ce se menționează idolii în fața epicurienilor?

R: Epicur nu a negat existența zeilor greci, întrucât a scris (Scrisoarea către Menoeceus 123) că „existența lor ne este cunoscută prin percepție imediată”. Alți epicurieni scriau: „Fiind creați dintr-o substanță mai rafinată decât a noastră, ei locuiesc departe, în spațiile intermundiale” (Plutarh, Moralia 731 D, 734 C; Intermundia, Cicero, N.D. i.8). Stoicii îi acuza pe epicurieni că erau atei. Această acuzație nu era cu adevărat adevărată, dar epicurienii nu credeau că zeii se interesau de treburile omenești sau că le influențau.

Principalii adversari ai epicurienilor erau stoicii. În timp ce stoicii erau panteiști, iar epicurienii erau asemănători cu raționaliștii atei, ambele curente prezentau inconsistența de a nega existența zeilor, afirmând totuși în mod explicit idolii greci și, mai târziu, pe cei romani.

Î: În Faptele Apostolilor 17:18, cum a încercat Pavel să-i convingă pe stoici, care își aveau originea în învățăturile lui Zenon din Citium, Cipru (c. 320–c. 250 î.Hr.)?

R: Stoicii credeau într-o forță panteistă sau într-un suflet divin care pătrundea totul și credeau că istoria era condusă de un scop măreț. Ei nu considerau că plăcerea era neapărat cea mai bună cale de a evita durerea. Uneori, omul nu știa cum să aleagă corect cea mai bună plăcere. Erau fatalisti, iar Iosifus remarcă faptul că aveau multe asemănări cu fariseii. În loc să creadă într-o lege divină, ei credeau că ar trebui să urmeze o „lege a naturii”.

Potrivit lui Atenagora, în *Apologia creștinilor* (177 d.Hr.), cap. 19, p. 138, stoicii afirmau că totul va fi ars, iar lumea va cunoaște un nou început. *Discursul lui Tatian către greci*, cap. 6, p. 67, adaugă că stoicii credeau că totul va fi distrus, iar apoi va reveni la starea inițială.

Stoicii puneau accentul pe trei lucruri: logica, fizica și etica, și se străduiau să modeleze caracterul oamenilor pentru a-l face puternic prin triumf și tragedie. Cele patru virtuți supreme ale stoicismului erau înțelepciunea, curajul, stăpânirea de sine și dreptatea. Stoicismul a avut o influență semnificativă. Seneca, Epictet și împăratul Marcus Aurelius erau stoici.

Împotriva stoicismului, Pavel, la Atena, a menționat următoarele.

1) Dumnezeu a creat lumea și tot ce se află în ea; lumea nu este Dumnezeu

2) Dumnezeu este o ființă personală

3) Dumnezeu ne susține; noi nu facem nimic pentru a-L susține pe Dumnezeu

4) Oamenii ar trebui să-L caute pe Dumnezeu, nu doar înțelepciunea și etica

5) Trebuie să ne pocăim înaintea lui Dumnezeu

6) Dumnezeu va judeca lumea

7) Dovada religiei adevărate: învierea lui Isus

Î: În Faptele Apostolilor 17:18-31, de ce a menționat Pavel idolii în fața stoicilor panteiști/atei?

R: Celebrul filosof Socrate a fost singurul filosof grec cunoscut care a fost executat pentru că nu credea în zeii greci. De atunci, niciun alt filosof grec nu s-a ridicat să spună că zeii greci erau falși. Unul dintre discipolii lui Socrate, Antisten, a fondat școala cinică, iar stoicii au provenit din rândul cinicilor.

Trebuie observată inconsistența dintre filosofia stoică și credințele reale ale stoicilor.

Filosofia stoică: Stoicismul învăța că toți oamenii provin dintr-un singur spirit universal (nu din idolii greci) care pătrundea materia și că toți oamenii sunt frați și egali.

Stoicii: Cu toate acestea, stoicii nu erau atei, întrucât unul dintre liderii proeminenți ai stoicilor, Cleanthes din Assos, a scris „Imnul către Zeus” (Zeus era un idol grecesc) din care a citat Pavel. Credința stoicilor în idoli a devenit mai târziu o chestiune de viață și de moarte pentru creștini. Împăratul roman Marcus Aurelius era un stoic care a persecutat creștinii, printre altele, pentru că aceștia nu credeau în niciun zeu în afară de Singurul Dumnezeu Adevărat.

Scopul lui Pavel: În Faptele Apostolilor 17:18-31, Pavel probabil că sublinia în mod abil, dar implicit, ipocrizia intelectuală a imnurilor aduse lui Zeus și a aprobării idolilor greci, în comparație cu credința într-un singur Dumnezeu (dar panteist). Problema fundamentală este că, dacă Dumnezeu este cauza existenței noastre, atunci noi nu putem fi cauza existenței lui Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 17:18-31, a folosit oare Pavel un argument de tip „om de paie”, spunând că zeii nu erau acești idoli creați de om? Unii politeiști credeau că idolii erau doar reprezentări lipsite de viață ale zeilor.

R: Păgânii credeau în mod inconsecvent atât în zei invizibili, cât și în statuile vizibile. Mai precis, zeii puteau fi localizați pentru a „locui” în statuile vizibile, care erau sacre și aveau puterea de a da profeții și de a vindeca. De exemplu, la Efes nu spuneau că zeița Artemis era importantă; mai degrabă, strigau: „Mare este Artemis a efesenilor!” Să vedem ce au spus primii creștini, hindușii moderni și catolicii moderni, nu despre politeism în general, ci despre închinarea la statuile de piatră în sine.

Biserica primară: Pe lângă Pavel, mulți scriitori creștini timpurii au subliniat această inconsecvență, folosind numeroase argumente de același tip, și anume că „lemnul, metalul și piatra în sine nu pot face nimic”. Iată câteva exemple:

Discursul lui Tatian către greci, cap. 4, p. 66, 110-172 d.Hr.

Teofil către Autolic, cartea 1, capitolul 10, p. 92, 168-181/188 d.Hr.

Apărarea creștinilor de Atenagora, 177 d.Hr., îi mustră pe păgâni pentru că cred că statuile fizice vindecă bolnavii și rostesc oracole.

„Exortația” lui Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.), capitolul 10, p. 199, critică considerarea pietrelor și a lemnului ca fiind lucruri sacre.

Minucius Felix (210 d.Hr.) „Cât de mult mai adevărat judecă animalele mute, în mod natural, cu privire la zeii voștri? Șoarecii, rândunicile, milane știau că aceștia nu au simțuri: îi roșesc, îi calcă în picioare, se așează pe ei; și, dacă nu-i alungați, își construiesc cuiburile chiar în gura zeului vostru. Păianjenii, într-adevăr, își țes pânzele peste chipul său și își atârnă firele chiar de capul său. Voi ștergeți, curățați, răzuiți, îi protejați și îi hrăniți pe cei pe care îi creați;” Octavius din Minucius Felix, cap. 24, p. 187

Octavius al lui Minucius Felix, 210 d.Hr., cap. 19, p. 184 și cap. 27, p. 189-190. În capitolul 27, p. 190, el menționează că demonii pândesc sub statui și icoane.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258), Tratatul 6, cap. 7, p. 467, îl parafrazează pe Octavius cu privire la spiritele rele care pândesc sub statui și icoane sfințite.

Idolatria hindusă: Astăzi, hindușii vedanți pun accentul pe Upanișade și pe o singură ființă panteistă, Brahman. Spre deosebire de alți hinduși, ei nu pun accentul pe Indra, regele zeilor, nici pe faptul că Shiva este Suprem, nici pe faptul că Vișnu este Suprem, nici pe alți zei. Cu toate acestea, în mod inconsecvent, ei pot avea în continuare idoli ai acestora sau alți idoli în casele lor, cărora le oferă ghee (unt) sau alte ofrande. Cum consumă acești mici idoli din plastic sau metal untul și alte alimente, mai ales dacă totul este Brahman?

Idolatria catolică: Astăzi, catolicii cred nu doar că Maria varsă lacrimi și vindecă, ci că statuile ei varsă lacrimi și vindecă.

Î: În Faptele Apostolilor 17:23, există vreo dovadă extrabiblică a existenței unui altar dedicat unui zeu necunoscut?

R: Nu există dovezi arheologice, dar există dovezi literare abundente. Pausanias (sec. al II-lea d.Hr.) în Descrierea Greciei 1:1:4 spune: „altare ale unor zei necunoscuți”, iar Filostrat (sec. al III-lea d.Hr.) în Viața lui Apollonius din Tyana 6:3:5 menționează: „Este mai prudent să vorbești cu bine despre toți zeii, mai ales la Atena, unde se ridică altare chiar și pentru zei necunoscuți.” Diogene Laertius, în „Viețile filosofilor” 1:110, menționează că, în timpul unei epidemii de ciumă la Atena, Epimenide a eliberat oi albe și negre. Atenienii trebuiau să sacrifice oile acolo unde acestea se opreau, la altarul cel mai apropiat de locul unde se opreau. Când oile se opreau departe de orice altar existent dedicat unui zeu, atenienii ridicau un altar unui zeu necunoscut.

De asemenea, nu știm cu certitudine dacă Pavel își terminase predica când a fost întrerupt de filozofii atenieni care îl batjocoreau.

Î: Faptele Apostolilor 17:23 susține cumva afirmația ateistă că „Dumnezeu” este pur și simplu numele pentru ceea ce nu cunoaștem?

R: Există un punct asupra căruia creștinii pot fi parțial de acord cu ateii. „Dumnezeu” este termenul pentru ceea ce ei nu cunosc. Dar, prin Hristos, noi îl cunoaștem pe Dumnezeu. Un al doilea punct asupra căruia ateii ar trebui să fie de acord este că, având în vedere volumul Bibliei și numeroasele mărturii ale creștinilor, creștinismul – presupunând că este adevărat – ne dezvăluie multe lucruri despre Dumnezeu.

Ca o paranteză, Eschil, în piesa „Eumenidele”, l-a pus pe zeul Apolo să spună: „Când praful a absorbit sângele unui om, odată ce acesta a murit, nu mai există înviere”. Dacă cineva ar crede asta, atunci ar râde batjocoritor când Pavel vorbește despre înviere.

Se poate spune că toată lumea, inclusiv ateii, crede în Dumnezeu. Definind aici pe Dumnezeu ca fiind Cel necreat, Cel care a stabilit legile naturii, cauza originară, numele zeului ateilor este „întâmplarea oarbă”. (preluat dintr-o prelegere a lui David Prentiss.)

Î: În Faptele Apostolilor 17:28, cum și când ar trebui să cităm din surse necreștine, ca fiind adevărate, atunci când împărtășim Evanghelia sau dezbatem cu necreștinii?

R: Modul în care ar trebui să procedăm este: cu mare atenție. Nu vrem să dăm impresia că credem, sau că ei ar trebui să creadă, întreaga lucrare din care cităm, chiar dacă o parte din ea este adevărată. Pavel, și noi, am putea cita din ceva pentru a stabili un teren comun, punându-ne de acord asupra lucrurilor pe care ambele părți le consideră deja adevărate, înainte de a trece la un nou teren. Dar putem prefața ceea ce spunem cu ceva de genul: „Nu cred că această carte/sursă este în întregime adevărată, dar cred că putem fi de acord că această frază din ea este adevărată.” Într-un anumit sens, mergi pe o sârmă între un argument ad hominem – apelând la ceea ce ei consideră deja credibil și de încredere – fără a afirma sau a contribui la viziunea lor privind credibilitatea unei surse anti-biblice.

Uneori există totuși câteva adevăruri interesante. De exemplu, Xenofan, scriind în anul 570 î.Hr., a ridiculizat faptul că zeii din cer erau toți cu pielea deschisă la culoare și cu ochii albaștri, exact ca traci, cel puțin potrivit tracilor din Bulgaria modernă și din nord-estul Greciei. În schimb, zeii din cer erau toți cu pielea închisă la culoare și toți arătau, ei bine, ca etiopienii, în ochii etiopienilor. Apropo, ați auzit vreodată de zeița hindusă blondă și cu ochi albaștri numită „Brigitte” sau de zeul hindus numit Chau Chung? – Nu cred. Dacă fiecare cultură ar considera că oamenii care seamănă fizic cel mai mult cu zeii din cer sunt chiar ei înșiși, ne-am putea întreba dacă imaginile acestor zei din cer erau toate false sau înșelătoare, iar Xenofan ar fi putut avea dreptate. Așadar, ai împărtăși asta unui păgân? – Poate. Asta înseamnă să predici Evanghelia? – Nu. Asta se numește polemică.

În multe cazuri, nu este deloc necesar să faci apel la sau să menționezi surse necreștine și antibiblice. Dar dacă cei care te ascultă au o barieră în fața Evangheliei, în acest caz, uneori – dar nu întotdeauna –, poate fi bine să arăți ce este corect și ce este incorect în sursa sau autoritatea în care ei au încredere.

În cazul lui Pavel, creștinii sunt împărțiți în privința faptului dacă Pavel a procedat cel mai bine aici. Nu vedem nicio biserică înfloritoare în Atena, iar doar câțiva oameni au crezut. Poate că ascultătorii au considerat că vorbele lui Pavel erau interesante, dar învățătura lui se putea încadra cu ușurință în viziunea lor religioasă existentă, întrucât tot ce a spus el era menționat oricum în propriile lor surse. Pe de altă parte, alții ar susține că, în circumstanțele unui public foarte sceptic, Pavel a făcut tot ce se putea face.

Cunoșteam un creștin născut din nou, un fost mormon, care, atunci când le mărturisea mormonilor, le cita pur și simplu din Cartea lui Mormon (pe care o cunoștea destul de bine). Ei nu puteau să-l contrazică cu adevărat, deoarece era vorba de propria lor carte religioasă. Dar nu știu cât succes a avut cu această abordare unică.

Î: Faptele Apostolilor d17:28 e arată că panteismul este adevărat?

R: Nu. Expresia „În El trăim, ne mișcăm și existăm” nu se referă la faptul că noi ne-am afla fizic în interiorul lui Dumnezeu, care este duh. Mai degrabă, înseamnă că toți am fost creați de Dumnezeu și că existența noastră continuă depinde de Dumnezeu. Vezi Coloseni 1:16-17 pentru mai multe detalii despre gândirea lui Pavel în acest sens.

Î: Faptele Apostolilor17:28 -29 arată oare că un Tată și o Mamă cerești au dat naștere unor copii de duh, așa cum au învățat mormonii?

R: Nu. În răspunsul la această întrebare trebuie luate în considerare două aspecte.

1. Observați absența oricărei referiri la vreo zeiță sau mamă.

2. Observați absența oricărei referiri la activitate sexuală din partea lui Dumnezeu. Musulmanii cred adesea, în mod eronat, că creștinii consideră că Dumnezeu poate avea relații sexuale. Creștinii autentici nu au afirmat niciodată că Dumnezeu este o ființă sexuală, deși mormonii predau că Dumnezeu este o ființă sexuală.

Î: În Faptele Apostolilor 17:34, Dionisie era același care a devenit mai târziu episcop al Atenei?

R: Nu suntem siguri, dar în „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu, cartea 3, capitolul 4, paginile 137-138, se menționează că Dionisie din Corint (170 d.Hr.) a afirmat că Dionisie, primul episcop al Atenei, și Dionisie Areopagitul erau aceeași persoană.

Î: În Faptele Apostolilor 17:34, acest Dionisie a scris oare lucrările atribuite lui Dionisie Areopagitul?

R: Nu. Acestea au fost scrise cu sute de ani mai târziu, între cca. 485 și cca. 528 d.Hr. Enciclopedia Britannica, ediția din 1956 (volumul 7, pag. 396-397), menționează că aceste patru lucrări, împreună cu zece scrisori, au avut o influență profundă asupra teologilor din Evul Mediu, printre care Toma d’Aquino, Erigena, Petru Lombard, Albert Magnus și alții. Aceștia erau mai interesați de sistemul de teologie creștină combinat cu filosofia greacă pe care îl găseau în aceste lucrări, decât de identitatea autorului propriu-zis.

Din păcate, aceasta a pus filosofia în locul relației și al ascultării față de Dumnezeu. Enciclopedia Britannica (1956), p. 396, afirmă: „Elementele lor – creștine, grecești, orientale și evreiești – sunt unite într-un sistem organic, nu amestecate în mod grosolan. Poate că fantezia teologică-filosofică nu a construit niciodată ceva mai remarcabil.” Acest sistem sublinia curgerea vieții de la Dumnezeu printr-o ierarhie cerească de trei pe trei, alcătuită din:

I. Serafimi, Heruvimi și Tronuri

II. Dominațiile, Virtutile și Puterile

III. Principate, Arhangheli și Îngeri.

Studiul presupusei relații dintre aceste ființe, triadele de ritualuri și alte aspecte a luat locul studiului simplu al Cuvântului lui Dumnezeu. Este aproape ca și cum scriitorul care a folosit pseudonimul Dionisie Areopagitul ar fi citit cu mare atenție Coloseni 2:18-19 și apoi ar fi făcut tot ce a putut pentru a nu se supune acestui text.

Î: În Faptele Apostolilor 17:34, cine au fost primii care au crezut în Ahaia: atenienii Dionisie și Damaris sau casa lui Ștefan din 1 Corinteni 16:15?

R: Familia lui Ștefan a fost prima care a crezut în Ahaia. Atena nu făcea parte din provincia romană Ahaia, ci era un oraș independent din punct de vedere administrativ, înconjurat de Ahaia. Un scriitor probabil că nu ar fi știut acest lucru, dacă nu ar fi trăit exact în acea perioadă.

Î: În Faptele Apostolilor 18:2, avem vreo confirmare extrabiblică că împăratul Claudius (41-54 d.Hr.) a ordonat tuturor iudeilor să părăsească Roma?

R: Da, istoricul roman Suetonius, în capitolul 25 al lucrării sale despre Claudius, menționează această expulzare și precizează că motivul a fost „tumulte continue instigate de Chrestus”. Chrestus era probabil o greșeală de ortografie a cuvântului „Hristos”, iar tumultele se referă probabil la opoziția multor evrei față de acceptarea lui Hristos. Acest eveniment a avut loc în jurul anului 50 d.Hr., dar Suetonius nu precizează anul exact.

Istoricul roman Dio Cassius și istoricul evreu Iosifus menționează, de asemenea, decretul lui Claudius de a-i expulza pe toți evreii din Roma, dar nu precizează anul.

Scriitorul creștin Orosius menționează și el acest lucru, afirmând că se bazează pe Iosifus. Orosius spune că anul a fost 49 d.Hr.

Î: În Faptele Apostolilor 18:3, 20:34; 1 Corinteni 9:1-18; 2 Corinteni 11:7-12; 1 Tesaloniceni 2:9; 2 Tesaloniceni 3:7-10, de ce era Pavel un făcător de corturi și nu un rabin profesionist?

R: Nu existau rabini profesioniști. Toți rabinii trebuiau să învețe o meserie, conform Mishnah Pirke Aboth/Avot 2:2.

Î: În Faptele Apostolilor 18:6, când considerați că este potrivit să procedați ca Pavel în acest context și să „vă scuturați hainele” (sau, așa cum se spune în Faptele Apostolilor 13:51, „să vă scuturați praful de pe picioare”)?

R: Ei hotărâseră că sub nicio formă nu vor accepta cuvintele lui Pavel și i-au spus clar acest lucru. Când toți cei cu care vorbești sunt convinși să nu-L urmeze pe Dumnezeu, respingându-te pe tine și mesajul tău și neacordând nicio atenție cuvintelor tale, atunci rolul tău de a-i avertiza s-ar putea să se fi încheiat. Scuturarea prafului de pe picioare este un mesaj final adresat lor, prin care le spui că, de acum înainte, Dumnezeu Însuși îi poate avertiza. Apropo, Pavel a făcut acest lucru doar în sinagoga din Corint. Mai târziu, Pavel a vizitat sinagoga din Efes.

Î: În Faptele Apostolilor 18:9-10, de ce crezi că Dumnezeu i-a vorbit lui Pavel aici?

R: După persecuțiile suferite și lipsa unei primiri favorabile la Atena, s-ar putea să se fi simțit deprimat. Chiar și în alte locuri, el a avut adesea un început promițător, doar pentru a fi nevoit să plece din cauza opoziției. Când probabil se întreba dacă efortul său aducea vreun efect de durată, Dumnezeu l-a încurajat. În ciuda a ceea ce se întâmplase înainte, Dumnezeu i-a promis lui Pavel că nimeni nu-i va face rău în Corint. 2 Corinteni 1:3-11 arată, de asemenea, starea de depresie pe care o simțea Pavel în acel moment.

Î: În Faptele Apostolilor 18:9-10, de ce se întâmplă uneori ca liderii evlavioși să se simtă descurajați și abătuți?

R: Uneori, acest lucru se poate întâmpla pentru că nu văd rezultatele pe care se așteaptă să le obțină. Sau, la fel de grav, văd rezultate pozitive, dar apoi constată că acestea nu durează. Amintiți-vă însă că rezultatele îi aparțin lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, uneori liderii pot deveni prea plini de ei înșiși. Acest lucru poate fi descurajant pentru ceilalți.

Creștinii ascultători, care Îl iubesc pe Domnul, se pot descuraja totuși. Printre exemplele din Biblie se numără Iov, Ilie, David și Pavel. Alte exemple de creștini care au suferit de descurajare sau depresie sunt Martin Luther, Charles Spurgeon, Adoniram Judson, Hudson Taylor, Mary Morrison, soția lui Robert Morrison, David Brainerd și A.B. Simpson.

Să vedem ce putea vedea Pavel în situațiile din viața sa. Direcția spre care se îndrepta Pavel putea avea o mare valoare strategică. Dacă Pavel ar fi putut discuta cu liderii iudei și ar fi putut convinge conducerea să-L accepte pe Isus ca Mesia, acest lucru ar fi avut un impact extraordinar. Dacă Pavel ar fi putut mărturisi în fața împăratului roman și l-ar fi putut conduce la Hristos, sau cel puțin ar fi putut face din creștinism o religie acceptată care să nu mai fie persecutată, acest lucru ar fi ușurat mult situația creștinilor din întregul Imperiu. Pavel a făcut pași în ambele direcții, dar nu știm cât de mult s-a gândit la aceste inițiative strategice. Indiferent de asta, însă, ambele oportunități potențial mari s-au năruit. Creștinii din acea vreme nu aveau la dispoziție resursele națiunii iudaice sau ale Imperiului Roman care să-i ajute în răspândirea Evangheliei. În schimb, au dus o luptă grea cu ajutorul lui Dumnezeu, dar fără sprijinul instituțiilor.

Cum te-ai simți dacă ai fi un predicator, un învățător și un făcător de minuni înzestrat, iar apoi ai fi în închisoare timp de doi ani, cu o oportunitate foarte limitată de a avea un impact? Noi suntem unelte. Am un ciocan în cutia mea de scule și este un ciocan bun. Îl scot și îl folosesc când am nevoie, iar în restul timpului îl las în cutia de scule. Nu-mi fac griji dacă ciocanul este folosit la maxim sau nu, sau dacă ciocanul se simte împlinit. Noi suntem unelte pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne folosește când dorește și, în alte momente, s-ar putea să ne ofere doar oportunități limitate.

Uneori, Dumnezeu ne-a cerut să fim prizonieri și sclavi. Nu ni se permite întotdeauna să ne folosim la maxim potențialul, nici măcar să facem lucruri pentru Dumnezeu la maximul potențialului nostru. Dar Dumnezeu nu ne cere rezultate, ci iubire ascultătoare. Trebuie să fim pregătiți, să fim mereu gata și să nu ne simțim jigniți când suntem lăsați pe plan secund și trebuie să așteptăm.

Î: În Faptele Apostolilor 18:9-10, ce ar trebui să facem când ne simțim descurajați?

R: Așa cum a spus un bun scriitor creștin, nu ar trebui să ne simțim jigniți de lucrurile inexplicabile. Apropiați-vă de Dumnezeu. Conștientizați că momentul prezent este foarte mic în comparație cu viitorul eternității. Cine sunteți este mai important decât ceea ce faceți și ce vi se întâmplă. Pavel a înțeles acest lucru, din închisoare, și acesta este secretul prin care a putut să fie plin de bucurie, chiar și acolo, cântând și lăudându-L pe Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 18:9-10, ce ar trebui să facem pentru a-i încuraja pe liderii evlavioși?

R: Să ne rugăm pentru ei, să le arătăm că îi prețuim și că ne rugăm pentru ei. Chiar și atunci când ar putea avea nevoie de îndreptare sau chiar de mustrare, să le arătăm totuși că îi respectăm și că ne pasă de ei.

Î: În Faptele Apostolilor 18:12, avem vreo informație extrabiblică despre Galion, proconsulul?

R: Da, dar înainte de a discuta despre Gallio în mod specific, să vorbim mai întâi despre proconsuli în general. Unele provincii romane se aflau sub controlul legatului imperial, care raporta împăratului, iar altele se aflau sub autoritatea unui proconsul, care raporta Senatului. Era o diferență importantă în Roma, în ceea ce privește cine încasa impozitele. Corintul era un oraș antic, distrus de romani, dar reconstruit în anul 47 î.Hr. Corintul era capitala regiunii din Grecia cunoscută sub numele de Ahaia. Ahaia a făcut parte din Macedonia până în anul 27 î.Hr. și se afla sub autoritatea unui proconsul (din partea Senatului). În anul 15 d.Hr., Tiberius a unit-o cu Macedonia și Moesia, transformând-o într-o provincie imperială. Claudius a plasat-o sub autoritatea unui proconsul al Senatului în anul 44 d.Hr., conform lui Suetonius, Claudius 25.

Junius Annaeus Gallio era fratele mai mare al celebrului filosof stoic Lucius Annaeus Seneca, care fusese tutore al lui Nero. O inscripție de la Delphi menționează că Gallio a fost proconsul între anii 51-52 d.Hr. Alții interpretează această dată ca fiind 52-53 d.Hr. Se pare că el devenise de curând proconsul când Pavel se afla acolo. Gallio era o persoană foarte îngăduitoare. Potrivit propriului frate al lui Gallio, Seneca, „Niciun muritor nu este atât de plăcut pentru cineva precum Gallio este pentru toată lumea.” Gallio nu a fost proconsul foarte mult timp. În câțiva ani, a plecat într-o croazieră pentru a scăpa de o febră recurentă. Câțiva ani mai târziu, a plecat într-o croazieră la Alexandria pentru a-și trata astmul. În cele din urmă, fratele lui Gallio, Seneca, a fost forțat să se sinucidă, iar mai târziu Nero l-a ucis pe Gallio.

Decizia lui Gallio de a respinge cazul împotriva lui Pavel a fost importantă pentru stabilirea unui precedent. Dacă Gallio l-ar fi găsit pe Pavel vinovat de promovarea unei religii care nu era legală, alți guvernatori ar fi putut urma exemplul și l-ar fi putut expulza pe Pavel imediat ce acesta ar fi intrat pe teritoriul lor.

Î: În Faptele Apostolilor 18:17, cine l-a bătut pe Sosthenes și de ce?

R: Scriptura nu precizează cine l-a bătut pe Sosthenes și nici de ce. Să analizăm patru variante și apoi să decidem care este cea mai probabilă.

a) Grecii antisemiti l-au bătut pe Sosthenes

b) Evreii l-au bătut pe Sosthenes pentru că era un purtător de cuvânt lipsit de entuziasm.

c) Sosthenes, evreul, a îndurat bătaia „ca jertfă” pentru a încerca să-l convingă pe Gallio.

d) Evreii l-au bătut pe Sosthenes pentru că a devenit creștin.

Răspunsul corect este probabil a), dar și d) este plauzibil. Pavel îl menționează pe Sosthenes în 1 Corinteni 1:1. Deoarece Pavel nu a făcut distincție între un alt Sosthenes, este probabil să fie vorba de același om, ceea ce face ca d) să fie probabil răspunsul corect. Sosthenes nu era un nume grecesc obișnuit.

Î: În Faptele Apostolilor 18:24-28, era Apolo credincios înainte de a afla despre Isus?

R: Apolo nu știa de Isus, dar, la fel ca Avraam, Iov și alți adepți adevărați, Apolo credea în Dumnezeu, dar nu avusese încă ocazia să audă de Isus. Așa cum a învățat J.D. Pentecost, în ceea ce-l privește pe Apolo, acesta se afla încă în Vechiul Testament înainte de a vorbi cu Aquila și Priscila. Apolo era din Alexandria și probabil avea o „formă elenistică de iudaism” care îl familiariza cu filosofia greacă. Poate că se pricepea mai bine să discute cu filozofii greci decât Pavel.

Î: În Faptele Apostolilor 18:24-28, dacă Apolo ar fi murit înainte de a vorbi cu creștinii, ar fi ajuns oare în cer?

R: Scriptura nu spune acest lucru, dar există trei aspecte de luat în considerare.

1. Apolo credea în adevărul despre Dumnezeu pe care îl cunoștea.

2. Probabil că nu înțelegea și nu avea Duhul Sfânt.

3. În loc să-l lase pe Apolo în această stare intermediară, de a fi un fel de credincios al Vechiului Testament, Dumnezeu s-a asigurat că Apolo va învăța adevărul.

Î: În Faptele Apostolilor 18:24-28, cum îndrumi pe cineva care are o cunoaștere parțială, dar incompletă a adevărului?

R: Dacă este un necredincios, începe cu rugăciunea; numai Duhul Sfânt îl poate converti, dar tu poți să semeni semințe, să-l însoțești sau să-l aduci la Hristos, în funcție de stadiul în care se află. Mulți creștini care au fost mormoni și cu care am vorbit mi-au spus că lucrul care i-a făcut să renunțe la mormonism a trebuit să-l audă de vreo zece ori înainte să aibă vreun efect asupra lor. Abia atunci s-au hotărât să facă niște cercetări, „știind” că vor dovedi că creștinul se înșeală. Apoi au descoperit că nu pot face asta și, în cele din urmă, au părăsit mormonismul și mai târziu au venit la Hristos.

Dacă sunt credincioși care greșesc în privința unor lucruri importante, dar secundare, începe totuși cu rugăciunea. S-ar putea să trebuiască să ai răbdare și cu ei. Nu intra în dezbateri cu ei decât acolo unde este necesar. Uneori, trebuie să demonstrezi cu atenție fiecare argument pe care îl aduci; dar alteori nu este nevoie să pierzi timpul făcând asta, ci doar să-ți prezinți argumentele. Trebuie să afli unde se află ei și să evaluezi în funcție de persoană și de situație. Este bine să-i întrebi pe ce bază își susțin poziția. Poate că deja văd meritul în punctul tău de vedere, dar simt că nu îl pot accepta deoarece cred că ar trebui să-și schimbe o altă părere. Dar nu vei ști asta până nu îi întrebi de ce își mențin poziția. Atunci, poate, le poți arăta că se pot schimba și pot adopta punctul tău de vedere, fără a fi nevoiți să-și schimbe părerea cu privire la cealaltă poziție.

Se poate întâmpla, de asemenea, ca după ce ți-ai prezentat argumentele și ei ți-au explicat motivele poziției lor, să descoperi că tu ești cel care greșește și că fie tu, fie amândoi, ar trebui să vă schimbați punctele de vedere pentru a vă conforma adevărului.

Î: În Faptele Apostolilor 19:1, cum era orașul Efes în vremea lui Pavel?

R: Efesul era unul dintre cele trei sau patru orașe cele mai mari din Imperiul Roman. Acolo exista o prezență păgână foarte puternică, iar interesele financiare erau legate de menținerea păgânismului. Apogeul său comercial trecuse deja, deoarece portul se colmata din cauza tăierii excesive a copacilor, a pășunatului excesiv și a arderii cărbunelui în amonte. Romanii au încercat să îndepărteze aluviunile în anul 65 d.Hr., dar nu au avut prea mult succes. Totuși, încă puteau câștiga mulți bani din zeița lor de argint, Artemis. Strada principală era foarte largă pentru vremea aceea, având aproximativ 11 metri. Dar nimic din toate acestea nu a afectat cu adevărat marea răspândire a Evangheliei în acel loc. Templul Artemisei avea 239 de picioare lățime și 418 picioare lungime, conform „Istoriei naturale” a lui Pliniu, 36.95. Acesta era probabil cel mai mare templu din lume, de aproximativ patru ori mai mare decât Partenonul din Atena.

Î: În Faptele Apostolilor 19:1, ce sunt „coastele superioare”?

R: Era vorba de regiunea montană din interiorul Asiei Mici (platoul frigian și cel galatian), pe care Pavel a traversat-o în drumul său spre Efes.

Î: În Faptele Apostolilor 19:2-3, cum puteau ei să creadă cu adevărat fără să primească Duhul Sfânt?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

Din punct de vedere intelectual, oricine poate crede că creștinismul este adevărat fără a se angaja să fie creștin și să fie mântuit.

În vremurile Vechiului Testament, mulți credeau în Dumnezeu fără să aibă Duhul Sfânt în ei.

În această perioadă de tranziție, acești neamuri erau ascultători în a crede, chiar dacă Duhul Sfânt nu îi umpluse încă.

Astăzi, deși acest caz nu este un exemplu pentru noi, el dovedește totuși că prezența Duhului Sfânt în interiorul unei persoane nu era o cerință pentru ca aceasta să creadă în Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 19:2-3, pot oamenii de astăzi să creadă cu adevărat fără a primi Duhul Sfânt?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

1. Acest pasaj, precum și experiența multor credincioși din Vechiul Testament, dovedește că, teoretic, este posibil ca Dumnezeu să-i facă pe oameni să creadă fără ca Duhul Sfânt să locuiască în ei.

2. Până în momentul în care Pavel a scris Romani 8, Duhul Sfânt locuia în interiorul fiecărui credincios adevărat.

Î: În Faptele Apostolilor 19:5, puteți explica de ce în cartea Faptele Apostolilor se spune că ucenicii lui Isus botezau doar în numele lui Isus? De ce?

R: Deși Scriptura nu menționează în mod specific acest lucru, putem observa o serie de aspecte.

1. Și alți oameni botezau. Evreii aveau spălări rituale, iar mai târziu ereticii cerințieni botezau. Existau diverse ceremonii în religiile misterioase grecești.

Dar, spre deosebire de aceste alte botezuri, ei botezau prin autoritatea lui Isus; așa că „în numele lui” include aici, cu siguranță, sensul de „prin autoritatea lui”.

2. Desigur, și Ioan Botezătorul boteza. De fapt, unii creștini procedau incorect la Efes. Vezi Faptele Apostolilor 19:1-6 pentru mai multe detalii.

3a. Unii consideră că nu contează dacă te-ai botezat în numele lui Isus sau în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, totul este la fel. Nu „formula” sau cuvintele contează, ci sensul și intenția.

3b. Pe de altă parte, poate că creștinii sau Luca au dorit în mod deliberat să nu facă public faptul că botezau în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, ci, ca o prescurtare, au spus pur și simplu că botezau în autoritatea/numele lui Isus.

4. Penticostalii unitarieni susțin că acestea sunt sinonime deoarece Isus este Tatăl și Isus este Duhul Sfânt. Dar acest lucru nu poate fi adevărat, deoarece în Matei 27:46 ISUS a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”.

Așadar, punctele 1 și 2 sunt amândouă cu siguranță adevărate, iar fie 3a, fie 3b ar putea fi adevărat. Punctul 4 este cu siguranță fals.

Î: În Faptele Apostolilor 19:6-7, erau ucenicii din Efes creștini autentici înainte de a fi botezați cu Duhul Sfânt?

R: Nu erau încă creștini, deși se aflau printre cei aleși. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

În vremurile Vechiului Testament, o persoană putea să creadă cu adevărat în Dumnezeu fără să aibă Duhul Sfânt în ea. Duhul Sfânt putea părăsi pe cineva, așa cum Dumnezeu l-a părăsit pe Samson în Cartea Judecătorilor16:20 , și așa cum David L-a rugat pe Dumnezeu să nu facă în Psalmul 51:11.

În vremurile Noului Testament, toți creștinii autentici au Duhul Sfânt în ei, așa cum spune Romani 8:9-11 și sugerează 1 Corinteni 2:16. Faptele Apostolilor 19:2 prezintă oameni care credeau în Isus, dar nu aveau încă Duhul Sfânt. Deoarece trecerea de la Legământul/Dispensarea mozaică a Vechiului Testament la cea a Noului Testament avusese deja loc, ceea ce trebuia făcut era să ceară imediat Duhul Sfânt.

Dumnezeu nu este limitat să lucreze doar în cadrul așteptărilor noastre. De exemplu, unii prunci mor fără să aibă capacitatea de a crede în Isus. Nimic din Biblie nu-L împiedică pe Dumnezeu să-i trimită în Rai prin Isus.

Ucenicii din Efes cunoșteau doar Vechiul Testament și pe Ioan Botezătorul. (Poate că Apolo le vorbise.) Este posibil ca ei să fi fost asemenea celor din vremurile Vechiului Testament.

Î: În Faptele Apostolilor 19:12, ar trebui vindecătorii prin credință de astăzi să împartă batiste pentru vindecare?

R: Vorbind ca o persoană necarismatică, nu există nimic în acest verset, sau în orice alt verset din Biblie, care să excludă direct acest lucru.

Î: În Faptele Apostolilor 19:12, având în vedere că oamenii erau vindecați prin batiste și șorțuri atinse de apostol, acest lucru susține existența relicvelor religioase, așa cum le folosesc Bisericile Catolică și Ortodoxă?

R: Nu, deoarece existau diferențe semnificative între batistele apostolului și relicvele ulterioare.

1. Hainele erau folosite pentru vindecare, nu pentru închinare sau venerare.

2. Erau doar haine ale apostolilor, nu ale altor sfinți, cum ar fi Maria sau Iacov, fratele Domnului.

3. Nu erau implicați bani în acest context.

Începând cu vremea lui Ioan Scărarul (înainte de anul 670 d.Hr.), diverși teologi creștini au încercat să elaboreze o listă cuprinzătoare de virtuți și vicii. Ceea ce este cel mai semnificativ în legătură cu aproape toate aceste liste este faptul că au uitat cu desăvârșire de a doua dintre cele zece porunci. (Dacă nu sunteți sigur care este a doua poruncă, vă recomandăm să citiți Exodul 20:4-6.)

Rețineți că există unele diferențe între viziunile catolice și ortodoxe asupra venerării. Ortodocșii au de obicei icoane, adică imagini bidimensionale prin care se roagă lui Dumnezeu. Catolicii au mai multe statui.

Î: În Faptele Apostolilor 19:13-17, de ce nu au putut exorciștii evrei să alunge demonii?

R: Ei rosteau cuvintele corecte, dar puterea nu se afla în cuvinte. Ceea ce conta era puterea lui Dumnezeu care curgea prin viața unui creștin. Deoarece ei nu erau creștini, acea putere nu era prezentă.

Ca o paranteză, faptul că se spunea că Sceva era un mare preot nu înseamnă neapărat că era sau nu; ar fi putut fi doar un titlu pe care și-l atribuise singur. De asemenea, deși fiii lui Sceva se ocupau cu exorcizarea, Scriptura nu precizează dacă Sceva însuși se ocupa cu asta sau nu.

Rețineți că acești exorciști nu s-au supus lui Isus ca Domn și Mântuitor al lor, dar nu au văzut niciun motiv să nu folosească numele lui Isus în propriul lor beneficiu. Unii oameni din zilele noastre sunt la fel.

Î: În Faptele Apostolilor 19:13-17, avem vreo dovadă că exorciștii magici din epocile ulterioare au încercat să folosească numele lui Isus?

R: De fapt, da. Papirusul magic de la Paris nr. 574, rândurile 3018-3019, spune: „Te conjur prin Isus, zeul evreilor” (cf. K. Preisendanz, Papyri Graecae Magicae, 2 vol. [Leipzig: Teubner, 1928, 1931] 1 placa IV. De asemenea, rabinii evrei s-au pronunțat împotriva folosirii numelui lui Isus în vindecare (cf. Tos Hulin 2:22-23; j. Shabbath 14.4.14d; j Abodah Zarah 2.2.40d-41a; b Abodah Zarah 27b). De ce ar fi denunțat acest lucru dacă nu ar fi existat oameni care încercau să facă asta? Nu poți amesteca ocultismul cu Isus. Ca creștini, nu trebuie să ne implicăm în horoscoape, chiromantie, plăci Ouija, cărți de tarot sau orice alte practici oculte.

Î: În Faptele Apostolilor 19:19, care ar trebui să fie atitudinea noastră față de cărțile de ocultism și religiile false?

R: Așa cum a spus Zola Levitt: „Dacă te joci cu Satana, el se va juca cu tine.”

S-ar putea să fi existat unul sau două remedii medicinale care funcționau, amestecate cu un număr mare de remedii false. S-ar putea să fi existat câteva cuvinte înțelepte care erau corecte, amestecate cu multe minciuni oculte. S-ar putea să fi existat câteva vrăji care chiar funcționau, deoarece demonii făceau să pară că funcționează. Cu toate acestea, toate cărțile au fost arse.

Deși cărțile altor religii conțin multe lucruri adevărate, nu trebuie să căutăm adevărul studiind cărți dedicate altor zei. În Proverbe9:17 , nebunia, nu înțelepciunea, spune: „Apa furată este dulce, iar pâinea mâncată în ascuns este gustoasă!” (BSB). Aceasta înseamnă că este o nebunie să încerci să fii eclectic și să iei orice „detalii” bune ar putea exista într-o lucrare dedicată unui zeu fals. Ai în casă statui, reviste, videoclipuri sau cărți discutabile? Dacă da, ia-ți în serios relația cu Isus și scapă de ele.

Contraponderea la paragraful anterior este faptul că Pavel a citat din poeții greci păgâni atunci când le-a vorbit grecilor din Atena și din alte locuri. Deși Pavel și-a exprimat foarte clar opinia cu privire la încrederea în filosofia greacă în Coloseni 2:8 și 1 Corinteni 1:18-31, el își folosea cunoștințele despre filosofia și religia greacă pentru a explica conceptele creștine într-un mod cu care aceștia se puteau identifica mai ușor. Creștinii nu sunt de acord cu privire la eficacitatea relativă a folosirii acestei metode de către Pavel, comparativ cu „predicarea numai a Evangheliei”, așa cum a spus el că a făcut în 1 Corinteni 1:18-31.

Î: În Faptele Apostolilor 19:24, este vorba despre același Demetrius care era credincios în 3 Ioan 12?

R: Deși acest lucru este posibil, este foarte puțin probabil, întrucât Demetrius era un nume grecesc obișnuit.

Î: În Faptele Apostolilor 19:26, 28, de ce a rezumat Demetrius toată învățătura lui Pavel în acest fel?

R: Rezumatul său dezechilibrat este, de fapt, extrem de instructiv. El a luat întreaga învățătură a lui Pavel și a „condensat-o” la ceea ce considera relevant pentru el. Deoarece nu dorea să urmeze adevărul, tot ce a auzit a fost că afacerea sa cu fabricarea de idoli ar putea să scadă dacă oamenii ar crede într-un Dumnezeu care nu are idoli.

Unii creștini ar putea fi uimiți când rezumatul cuvintelor lor făcut de un necreștin ar putea fi la fel de parțial și superficial ca analiza lui Demetrius. Deși Pavel era un comunicator creștin eficient, cuvintele sale pur și simplu nu reușeau să acopere prăpastia, pentru că oameni precum Demetrius arseseră podul de pe cealaltă parte. Chiar dacă ai ști la fel de multe ca Pavel, ai avea experiența lui și ai putea face minunile pe care le-a făcut el, dacă Duhul Sfânt nu lucrează în inima ascultătorului, cuvintele tale singure nu vor fi suficiente pentru a acoperi prăpastia.

Pe de altă parte, aceleași cuvinte au fost eficiente în convertirea multora din Efes. Așadar, faptul că cuvintele tale ar putea să nu ajungă la unii oameni nu înseamnă că eșecul se află în cuvinte.

Î: În Faptele Apostolilor 19:31, ce sunt asiarchii?

R: Aceștia sunt funcționari ai provinciei. Asiarchii făceau parte dintr-o societate onorifică și aveau sarcina de a promova închinarea la împărat în provincia Asia. Sediul lor se afla la Pergam. Câte o singură persoană îndeplinea funcția de asiarch al întregii provincii, iar în fiecare oraș existau asiarchi. După expirarea mandatului, aceștia erau onorați pe viață cu titlul de asiarch. Existau, de asemenea, lisiarchi în provincia Licia și galatarchi în provincia Galatia. Se pare că mulțimea ar fi putut considera că, dacă cineva era prieten cu asiarchii, atunci nu reprezenta o amenințare pentru Imperiul Roman.

Î: În Faptele Apostolilor 19:35, de ce erau atât de sensibili în privința „Artemisei din Efes”?

R: Templul Artemisei a fost construit aici, cel mai probabil după căderea unui meteorit pe care îl venerau. Artemis cea greacă era zeița celibatară a vânătorii, în timp ce această Artemis era o zeiță a fertilității cu înfățișare grotescă. Un zeu sau o zeiță greacă putea avea atribute diferite în locuri diferite. Ofrandele lăsate la templu și vânzarea idolilor lui Artemis aduceau venituri orașului. În plus, întrucât un templu era considerat un loc sacru și, prin urmare, sigur, acesta servea și ca bancă unde cei bogați își puteau depozita averile. Așa cum subliniază scepticul „Ghid al lui Asimov pentru Biblie”, la p. 1072, cuceritorii au cruțat, în general, Efesul din respect pentru Templul lui Artemis. Cu toate acestea, în anul 400 î.Hr., templul a ars accidental, iar în anul 356 î.Hr., un om însetat de faimă pe nume Herostratus a incendiat intenționat templul în ziua de naștere a lui Alexandru cel Mare, pentru ca numele lui Herostratus să devină nemuritor. L-au executat pe Herostratus, iar în viitor ar fi executat probabil pe oricine ar fi fost acuzat de profanarea Templului Artemisei, care le aducea siguranță și venituri. În vremea lui Pavel, acesta era un templu somptuos, cu 127 de coloane de marmură aurie și albă. Templul servea și ca depozit bancar.

Pentru unii oameni, închinarea la un idol este echivalată cu patriotismul național. În epoca romană, cetățenii romani loiali trebuiau să aducă jertfe împăratului. Revista „Hinduism Today” din aprilie 1998, p. 36, menționează că hinduismul este „patriotic” față de India. Desigur, până la sosirea britanicilor, unul dintre puținele elemente comune întregului hinduism era „suttee”, practica prin care văduva era arsă de vie pe rugul funerar al soțului. Dacă hinduismul tradițional reprezintă adevăratul patriotism, slavă Domnului că puțini indieni sunt „patrioți” conform definiției distorsionate a fidelității față de tradițiile lor hinduse.

Nu este nevoie de un dar profetic pentru a putea prezice că Pavel urma să aibă o perioadă interesantă în Efes, cu multe dificultăți. Dar asta nu părea să-l încetinească deloc pe Pavel. Dacă ai ști că mersul undeva te-ar pune în multe dificultăți, dar ai ști și că Dumnezeu vrea să te duci acolo, ai mai fi totuși dornic să te duci? – Sper că da.

Î: În Faptele Apostolilor 19:35, ce știm despre această funcție de „secretar al orașului”?

R: Secretarul orașului, sau grammateus, era de obicei cel mai înalt funcționar al administrației orașului, conducătorul consiliului municipal, și nu doar un simplu secretar. Ar fi ceva asemănător cu un administrator municipal din Statele Unite. Administrația provincială romană se afla la Efes, iar secretarul orașului era persoana de legătură între oraș și guvernul roman. El nu era numit de romani, dar proconsulul roman îl făcea responsabil pentru ordinea publică. Dacă ar fi izbucnit o revoltă, slujba lui și, posibil, chiar viața lui ar fi fost în pericol. Teatrul din Efes putea găzdui peste 24.000/25.000 de oameni. Discursul scurt, dar eficient, al secretarului municipal a demonstrat abilitatea sa de a-și folosi cunoștințele despre oameni pentru a-i convinge să-și păstreze calmul, precum și respectul pe care oamenii îl aveau pentru el.

Î: În Faptele Apostolilor 19:35, de ce se menționează chipul „care a căzut din cer” (KJV „care a căzut de la Jupiter”)?

R: Se pare că unul dintre factorii care au contribuit la importanța deosebită acordată zeiței Artemis la Efes a fost un meteorit care a căzut din cer în apropierea acelui loc. Pe lângă Efes, meteoriții erau venerați și la Troia, Pessinus, Enna și Emesa (Amasea), conform lucrării „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 9, p. 502.

În mod similar, un meteorit era venerat la Ka’aba din Mecca atât înainte, cât și în timpul lui Mahomed. Scriitorul creștin timpuriu Arnobius (297-303 d.Hr.) scrie: „Voi [păgânii] râdeți pentru că, în vremurile străvechi, persanii venerau râurile, așa cum se povestește în scrierile care transmit aceste lucruri în memoria colectivă; arabii, o piatră fără formă; popoarele scitice, o sabie;…” Arnobius, *Împotriva păgânilor*, cartea 6, capitolul 10, p. 510

Î: În Faptele Apostolilor 20:3, ar trebui să ne schimbăm uneori planurile din cauza fricii sau a prudenței într-o situație periculoasă?

R: Pavel a făcut-o. Pavel a fost protejat, nu în mod supranatural, ci prin faptul că a aflat de complot și a luat măsurile corespunzătoare. Inițial, Pavel plănuise să navigheze din portul aglomerat al Corintului, Cenchreae, spre sud-est, direct către Siria, cea mai rapidă rută către Ierusalim. Dar când Pavel a aflat de complotul împotriva sa, s-a îndreptat în direcția opusă, spre interiorul țării și spre nord, către Macedonia, și poate chiar mai la nord, către Iliric (Serbia, Bosnia și Muntenegru de astăzi). Fie Pavel, fie unul dintre însoțitorii săi a dus Evanghelia în Iliric, conform Romani 15:19.

Î: În Faptele Apostolilor 20:4, cum se face că Gaius era din Derbe, având în vedere că, în Faptele Apostolilor 19:29, Gaius era macedonean?

R: Derbe se află în centrul Turciei de astăzi, departe de Macedonia. Deși este posibil ca un macedonean să se fi mutat la Derbe, un răspuns mult mai probabil este că este vorba de doi bărbați diferiți. Gaius era un nume foarte comun pe atunci. Există, de asemenea, un Gaius (probabil o a treia persoană) în 3 Ioan.

Î: În Faptele Apostolilor 20:6, ce erau zilele azimelor?

R: Aceasta era o expresie specifică perioadei Paștelui. În Biblie, aceasta este echivalată cu Paștele în Exodul 23:15 și Leviticul 23:4-8. Pavel dorea să se grăbească spre Ierusalim din două motive probabile. Pavel și-a petrecut Paștele în Filipi (Faptele Apostolilor 20:6) și dorea să ajungă la Ierusalim pentru Rusalii (Faptele Apostolilor 20:16), iar, în plus, nu voia să fie jefuit, întrucât avea asupra sa o sumă mare de bani. A fi creștin nu înseamnă că nu trebuie să iei măsuri de siguranță și nici că nu poți fi jefuit.

Î: Ce le spune Faptele Apostolilor 20:7-9 adventiștilor de ziua a șaptea și Martorilor lui Iehova?

R: Primii creștini se adunau la închinare în prima zi a săptămânii, duminica, așa cum se menționează în 1 Corinteni 16:1-2. Dacă era în regulă ca Pavel și primii creștini să se închine lui Dumnezeu în prima zi a săptămânii, este în regulă și pentru noi.

Î: În Faptele Apostolilor 20:9-12, ce înseamnă numele „Eutih” în limba greacă?

R: Numele Eutih înseamnă „Norocos”. Puteți să vă amintiți această poveste, deoarece puțini dintre cei care adorm în momentul oportunității primesc o a doua șansă. Unii cercetători au speculat că, întrucât era noapte, probabil ardeau multe lămpi, iar acest lucru ar fi putut consuma o parte din oxigenul din încăpere și ar fi făcut oamenii să se simtă mai somnoroși. Cu toate acestea, Eutih stătea pe pervazul ferestrei, așa că probabil ar fi avut oxigen din belșug.

Î: În Faptele Apostolilor 20:9-12, era Eutih mort sau mai era încă în viață, așa cum se pare că a spus Pavel?

R: Eutih era încă în viață după ce Pavel l-a înviat din morți. Luca era medic și probabil că putea stabili dacă o persoană adormită, care a căzut de la fereastra etajului al treilea, era moartă sau nu.

Î: În Faptele Apostolilor 20:13, de ce a vrut Pavel să călătorească pe jos în acest caz?

R: Scriptura nu spune de ce a vrut Pavel să parcurgă pe jos aceste aproximativ 20 de mile. Poate că Pavel a vrut să petreacă ceva timp singur, cu Domnul, sau poate că a vrut să-i vadă pe unii oameni pentru ultima oară pe pământ.

Î: În Faptele Apostolilor 20:15, 17, ce știm despre orașul Milet?

R: Atât persanii, cât și aluviunile au făcut din acest oraș unul „care și-a pierdut gloria”. Persanii au jefuit Miletul în anul 494 î.Hr. Orașul s-a refăcut și a devenit un oraș important al Asiei Mici. Miletul se afla pe coastă, la aproximativ 30 de mile de Efes. Astăzi, țărmul mării se află la zece mile distanță, deoarece cantități mari de aluviuni s-au depus de-a lungul întregii coaste.

În secolul I d.Hr. avea o populație de 100.000 de locuitori. Cu toate acestea, o altă sursă afirmă că era un oraș fără o importanță deosebită.

Motivul acestei diferențe de opinie este probabil faptul că Miletul era inițial mai mare decât Efesul. Cu toate acestea, în jurul secolului al II-lea d.Hr., orașul a devenit nesemnificativ din cauza colmatării portului. Nu se știe cu exactitate cât de mare era în vremea lui Pavel.

Î: În Faptele Apostolilor 20:16, de ce a vrut Pavel să se grăbească să ajungă la Ierusalim până la Rusalii?

R: Se pare că Pavel știa că avea o întâlnire cu destinul în acel loc și la acea dată. Faptele Apostolilor20:23 menționează că Duhul Sfânt i-a revelat lui Pavel o parte din viitorul său.

Un al doilea motiv ar putea fi faptul că știa că mulțimi mari din multe țări se vor afla la Ierusalim în acel moment, iar Pavel dorea să le predice.

Î: În Faptele Apostolilor 20:18-35, care au fost punctele principale ale mesajului lui Pavel?

R: Un exemplu din trecut privind slujirea (20:18-21)

Calea prezentă (20:22-27)

Avertismente adresate bătrânilor cu privire la viitor (20:28-31)

Încredințarea în mâinile Domnului (20:32)

Un exemplu de dăruire generoasă (20:33-35)

Î: În Faptele Apostolilor 20:20, ce îndrumări putem învăța de la Pavel pentru a vesti mesajul lui Dumnezeu?

R: Acest verset nu oferă o listă exhaustivă, dar de aici putem învăța cinci lucruri.

Pavel nu a ezitat: a vorbit indiferent dacă era ceva pozitiv sau negativ, fără a ține cont de ceea ce ascultătorii doreau să audă. Spre deosebire de modul în care Pavel „și-a îndeplinit datoria” în 2 Timotei 4:5-9, învățătorii falși satisfăceau dorința oamenilor de a auzi lucruri plăcute în 2 Timotei 4:3-4.

Ce ar fi de ajutor: Nu există o limită a numărului de subiecte mici și interesante care nu sunt relevante pentru nașterea din nou a unei persoane sau pentru creșterea ei în relația cu Domnul. Pavel a vorbit pentru a încuraja, a corecta și a mustra (2 Timotei4:2 ), precum și pentru a încuraja, a mângâia și a îndemna (1 Tesaloniceni2:12 ). Conversația noastră trebuie să fie întotdeauna „condimentată cu sare”, așa cum spune Coloseni 4:6.

Pentru voi: Isus adesea nu folosea exact aceleași cuvinte cu persoane diferite. La fel, Pavel spunea ceea ce era necesar ascultătorilor săi.

Predica în public: Pavel nu se temea să se adreseze spontan unei mulțimi de oameni, știind că Dumnezeu va vorbi prin el.

Și din casă în casă: Statura, reputația și succesul lui Pavel nu l-au făcut pe acest orator public să fie mândru, încât să nu vorbească față în față cu grupuri mici de oameni, spre binele lor.

Î: În Faptele Apostolilor 20:21, de ce îi învăța Pavel să aibă credință în Domnul Isus în loc de credință în Dumnezeu Tatăl?

R: Înțeleasă corect, credința în unul dintre ei este credință în celălalt, căci împreună cu Duhul Sfânt ei formează o Trinitate. Erezia unitarismului (modalismul) era atât de îndepărtată de gândirea lui Pavel și a primilor creștini din acea vreme, încât problema nici măcar nu era luată în considerare.

Î: În Faptele Apostolilor 20:22-23, de ce îl conducea Duhul Sfânt pe Pavel spre persecuție și, poate, spre moarte?

R: Răspunsul se găsește în Faptele Apostolilor 20:24. Duhul Sfânt i-a spus fără ocolișuri ce se va întâmpla dacă Pavel îl va urma pe Dumnezeu. Pavel, având această cunoaștere, a luat în mod liber decizia de a merge oricum. Pavel și-a propus în duh să meargă la Ierusalim în Faptele Apostolilor 19:21. Nu ar trebui să fim induși în eroare gândindu-ne că ceva ce necesită curaj nu este niciodată necesar. Uneori, Dumnezeu îi călăuzește și pe creștinii de astăzi în acest fel. Se poate întâmpla ca calea lui Dumnezeu pentru un creștin ascultător să se sfârșească cu moartea, spre slava Lui.

Î: În Faptele Apostolilor 20:22 – 21:11, a fost Pavel ascultător sau neascultător față de Duhul Sfânt?

R: Pavel a fost ascultător. Iată patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Duhul Sfânt i-a spus în mod specific lui Pavel voia lui Dumnezeu ca el să meargă la Ierusalim.

2. De mai multe ori, Duhul Sfânt l-a avertizat cu privire la pericolele de acolo.

3. Poate că lui Pavel i s-a oferit opțiunea de a merge la Ierusalim și a suferi, sau de a nu merge la Ierusalim.

4. Alegerea lui Pavel, aceea de a face exact ceea ce voia Dumnezeu și de a merge la Ierusalim, nu a fost forțată și nici făcută din ignoranță, ci a fost făcută cu cunoștința pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Pavel că va suferi.

Î: În Faptele Apostolilor 20:25, de ce a spus Pavel că toți nu-l vor mai vedea niciodată, din moment ce îl vor revedea în Ceruri?

R: În primul rând, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 414, spune că aceasta nu înseamnă că niciunul dintre cei prezenți nu-l va mai vedea vreodată, ci mai degrabă că, ca grup, toți nu-l vor mai vedea pe Pavel. Cu toate acestea, pentru majoritatea sau pentru toți dintre ei, ochii lor muritori nu-l vor mai vedea niciodată pe Pavel. Pavel făcea o previziune, dar nu neapărat o profeție, întrucât a spus în mod specific că nu-și cunoștea întregul viitor, ci doar părți din el, în Faptele Apostolilor 20:22-23. În plus, textul grecesc spune literalmente că nu-i vor mai vedea niciodată fața lui Pavel. 1 Corinteni 15:50-54 spune că carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu, ci că ceea ce este pieritor trebuie schimbat în ceea ce este nepieritor. Astfel, este adevărat că nu-i vor mai vedea niciodată trupul sau fața muritoare a lui Pavel.

Î: În Faptele Apostolilor 20:26, cum poate Pavel să spună că era curat de sângele tuturor, având în vedere că ucisese atât de mulți creștini?

R: Există două aspecte în această privință: cel fizic și cel legat de eșecul de a vesti Evanghelia.

Din punct de vedere fizic, Pavel fusese vinovat de acele crime împotriva lui Dumnezeu, dar Dumnezeu l-a curățit prin jertfa lui Isus Hristos. Indiferent cât de rău ar fi un om, sângele lui Hristos îl poate curăți de păcatele sale, dacă se pocăiește și crede în Isus.

Nerespectarea datoriei de a vesti Evanghelia: Pavel a vestit Evanghelia cu generozitate tuturor, cu excepția celor câteva cazuri în care Duhul Sfânt i-a arătat în mod expres că nu trebuia să o facă încă, conform Faptele Apostolilor 16:6-7. Atât în Ezechiel 3:17-21, cât și în Ezechiel 33:2-7, Dumnezeu l-a numit pe profetul Ezechiel paznic, pentru a avertiza poporul. Dacă aceștia nu dădeau ascultare avertismentului, atunci sângele lor ar fi căzut asupra capului lor. Dar dacă Ezechiel ar fi eșuat în datoria sa de a-i avertiza, el ar fi fost tras la răspundere pentru aceasta. La fel, atunci când Dumnezeu dorește ca un creștin să vestească Evanghelia, iar creștinul nu face ceea ce vrea Dumnezeu, el va fi tras la răspundere, așa cum arată 1 Corinteni 3:11-15. Aceasta nu se referă la pierderea mântuirii, ci mai degrabă la pierderea răsplătirilor.

Î: În Faptele Apostolilor 20:28, având în vedere că Hristos Și-a răscumpărat Biserica cu propriul Său sânge, înseamnă oare că El nu a răscumpărat mântuirea pentru cei nealeși?

R: Există un singur răspuns, dar acesta are două părți.

Nu. Hristos a adus jertfa și i-a inclus pe toți în această ofertă.

Da. Deoarece aceștia nu au acceptat oferta, tranzacția prin care Isus le-a răscumpărat mântuirea nu a fost niciodată finalizată.

Există o inconsistență fundamentală la mulți calviniști (cu excepția calviniștilor amyraldieni și a hipercalviniștilor). Ei cred că Hristos le-a oferit chiar și celor nealeși ceva ce nu a cumpărat pentru ei și pe care niciodată nu a intenționat sau dorit ca ei să-l aibă.

De asemenea, observați că „Dumnezeu” i-a răscumpărat cu „sângele Său”. Are Duhul Sfânt sânge, sau Dumnezeu Tatăl? Desigur că nu. Acesta este încă un verset care arată că Isus este Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 20:28, care sunt toate poruncile pe care Pavel le-a dat aici bătrânilor (episkopous)?

R: Pavel le-a spus să fie atenți și să fie păstori. Aici există mai multe obiecte: ei trebuie să vegheze atât asupra lor înșiși, cât și asupra bisericii. Așadar, pe lângă vegherea asupra bisericii, fiecare bătrân trebuie să vegheze asupra lui însuși, precum și asupra celorlalți bătrâni.

Bătrânii nu ar trebui să tolereze nici erezia, nici păcatul persistent și nepocăit al altor bătrâni sau al lor înșiși. Iacov 3:1 spune: „Nu mulți dintre voi, fraților, să deveniți învățători, pentru că știți că noi, cei care învățăm, vom fi judecați mai aspru.” (BSB). Nu trebuie să veghem doar asupra credincioșilor rătăciți sau induși în eroare, ci și asupra celor pe care Pavel îi numește „lupi sălbatici”. Din păcate, există dezacord între unele biserici creștine din Europa cu privire la faptul dacă „lupilor sălbatici” ar trebui să li se permită să predice în biserică. Cu alte cuvinte, dacă o persoană predică nu doar câteva greșeli, ci erezie, i se permite totuși să predice în biserică. Vă puteți imagina ce efect ar avea acest lucru asupra vitalității bisericii. O poveste tristă pe care am citit-o este că, după cel de-al Doilea Război Mondial, un număr de misionari creștini s-au dus în Japonia. Teologul foarte liberal Paul Tillich a fost invitat să vină în Japonia pentru a ține o prelegere. După ce a făcut-o, biserica de acolo nu a mai înregistrat o creștere semnificativă. Nu putem ignora învățătura lui Pavel în acest sens decât pe riscul bisericii.

Î: În Faptele Apostolilor 20:29-30, de ce ar permite Dumnezeu Atotputernicul ca „lupi sălbatici” să pătrundă și să-I devoreze turma?

R: Indiferent de motiv, Dumnezeu permite adesea ca poporul Său să fie pus la încercare. Unul dintre scopurile vieții pe pământ este acela de a fi un teren de încercare pentru Rai. Cu toate acestea, prin toate încercările cu care se confruntă creștinii, Dumnezeu promite că le va arăta întotdeauna o cale spre succes. Mai precis, iată versetele referitoare la următoarele aspecte.

Ispita: 1 Corinteni 10:13 spune că nu ne vine nicio ispită decât ceea ce este comun omului. Ceea ce este și mai important este ultima parte a aceluiași verset: când suntem ispitiți, Dumnezeu ne va oferi și o cale de ieșire, astfel încât să putem rezista.

Doctrina: În Ioan 16:13, Isus a promis că Duhul Sfânt ne va călăuzi în tot adevărul. 1 Ioan 4:1-3 ne oferă o modalitate doctrinară de a testa duhurile. Isus ne-a arătat o altă cale (după roadele lor) în Matei 7:15-20. 2 Timotei 3:5, 8-9 spune că acei învățători falși care au o aparență de evlavie, dar îi neagă puterea, vor fi recunoscuți de toată lumea.

Descurajarea: Isus a promis că cei care plâng vor fi mângâiați în Matei 5:4, iar 2 Corinteni 1:3-5 promite că Tatăl ne va mângâia în toate necazurile noastre. Uneori, liderii se pot descuraja sau pot avea puțină răbdare față de turma lor. Dar, din moment ce Isus a murit pentru ei, n-am putea măcar să ne străduim pentru ei?

Î: În Faptele Apostolilor 20:31, Pavel i-a mustrat pe efeseni timp de trei ani sau a predat la școala lui Tiranu din Efes timp de doi ani, așa cum spune Faptele Apostolilor 19:10?

R: Ambele afirmații sunt adevărate. Înainte de a preda în Sala lui Tiranu din Faptele Apostolilor19:10 , Pavel a petrecut timp în Efes făcând convertiți (Faptele Apostolilor 19:1-7) și a vorbit în sinagogă timp de trei luni (Faptele Apostolilor 19:8), printre alte locuri.

Pavel, în ciuda opoziției din partea neamurilor, a opoziției din partea iudeilor și, după cum speculează unii, a unor probleme de sănătate, a continuat să predice Evanghelia. O sugestie pentru tine este să faci o listă cu membrii familiei și prietenii apropiați, cărora nu le-ai împărtășit niciodată Evanghelia, și să nu mai fii timid sau leneș, ci să le împărtășești Evanghelia.

Î: În Faptele Apostolilor 20:35, unde a spus Isus „este mai binecuvântat să dai decât să primești”?

R: Aceste cuvinte ale lui Isus nu se găsesc în cele patru Evanghelii. Apostolul Ioan a spus în Ioan 21:25 că Isus a spus multe alte lucruri, care nu au fost consemnate.

Î: În Faptele Apostolilor 20:38, de ce s-au întristat unii din cauza martiriului iminent al lui Pavel și este în regulă ca creștinii să jelească?

R: Da, este în regulă să jelești moartea cuiva pentru o vreme, și este în regulă ca creștinii să jelească. Isus se aștepta ca oamenii evlavioși să jelească păcatul în Matei 5:4, deși contextul mai larg ar putea susține jalea în general.

Î: În Faptele Apostolilor 21:8, din ce grup de șapte făcea parte Filip?

R: Aceștia erau cei șapte diaconi inițiali aleși în Faptele Apostolilor 6:3-5.

Î: În Faptele Apostolilor 21:4, de ce i-au îndemnat ucenicii pe Pavel, prin Duhul, să nu meargă la Ierusalim, având în vedere că Duhul îi spusese lui Pavel să meargă în Faptele Apostolilor 20:22-23?

R: În primul rând, atunci când ucenicii l-au îndemnat pe Pavel să nu meargă, Scriptura nu precizează dacă Pavel a recunoscut sau nu că aceasta era voia Duhului Sfânt. Cu toate acestea, când Agab, un profet recunoscut de Pavel, a spus același lucru, atunci Pavel ar fi știut.

Faptele Apostolilor 20:22 și 21:14 arată că lui Dumnezeu I-a plăcut faptul că Pavel urma să meargă la Ierusalim. Duhul Sfânt le-a spus ucenicilor că nu-l vor mai vedea niciodată pe Pavel în viață pe pământ dacă acesta va pleca. A-l avertiza pe Pavel cu privire la pericole este altceva decât a-i interzice să meargă. Oare Duhul Sfânt îi spunea lui Pavel să nu meargă prin intermediul lui Agab, sau Agab a acționat din proprie inițiativă când i-a spus lui Pavel ceea ce Duhul Sfânt i-a arătat? Ar putea fi oricare dintre cele două variante. Cu toate acestea, Dumnezeu știa că, dacă i-ar fi revelat lui Agab viitorul, acesta ar fi reacționat astfel, iar rezultatul a fost că Pavel era pe deplin conștient de ceea ce urma să i se întâmple în Ierusalim. După ce a ajuns în Ierusalim, Dumnezeu i-a spus lui Pavel că va mărturisi la Roma, conform Faptele Apostolilor 23:11.

Î: În Faptele Apostolilor 21:4-6, având în vedere că Pavel nu avea nicio legătură cu biserica înființată în Tir, de ce a petrecut el șapte zile cu ucenicii?

R: Biserica din Tir nu era biserica lui Pavel, dar nici cea din Corint, Tesalonic, Iconia sau oricare dintre celelalte biserici nu erau bisericile lui Pavel. Toate erau bisericile lui Dumnezeu! Pavel se afla acolo pentru a-i învăța și a-i încuraja pe credincioși, iar faptul că aceștia veniseră la Hristos prin intermediul lui sau nu era irelevant. La fel, noi ar trebui să ajutăm Trupul lui Hristos fără să ne pese de recunoașterea pe care o vom primi sau de cine i-a condus la Hristos.

Î: În Faptele Apostolilor 21:9, cine erau Filip și cele patru fiice ale sale?

R: Filip nu era un apostol, ci unul dintre cei șapte diaconi inițiali menționați în Faptele Apostolilor 6:5. Probabil era același Filip care a predicat samaritenilor și lui Simon Magul în Faptele Apostolilor 8:5-13, precum și eunucului etiopian în Faptele Apostolilor 8:26-40. Filip avea patru fiice celibatare care profețeau. Majoritatea femeilor se căsătoreau, iar în cultura iudaică poligamia era permisă, așa că este probabil ca ele să fi ales să rămână celibatare din devotament față de Dumnezeu. Deși femeile nu ar trebui să fie păstori peste bărbați, Duhul Sfânt împarte darurile Sale fără a face deosebire între sexe. Eusebiu scrie că Papias le-a menționat în perioada Bisericii primare.

Î: În Faptele Apostolilor 21:11, de ce a profețit Agab că iudeii îl vor lega pe Pavel în acest fel, având în vedere că romanii au fost cei care l-au legat pe Pavel în Faptele Apostolilor 22:25, 29?

R: Ca o paranteză, Agab era același profet care a profețit foametea din Faptele Apostolilor 11:28. Folosirea gesturilor (mimica) pentru a profeți ceva a fost practicată și de Isaia în Isaia 20:3, de Ezechiel în Ezechiel 4:1 și de Ahia din Silo în 1 Regi 11:29-39.

În primul rând, este posibil ca evreii să-l fi legat pe Pavel și atunci când a comparut în fața Sinedriului în Faptele Apostolilor 23:1-10. Indiferent de asta, romanii au acționat în numele evreilor când l-au legat pe Pavel din cauza agitației provocate de evrei. Această utilizare a limbajului este similară cu cea folosită de Petru în Faptele Apostolilor 4:10, când le-a spus membrilor Sinedriului: „voi l-ați răstignit” pe Isus, chiar dacă, de fapt, soldații romani au fost cei care au executat răstignirea.

Ideea că cineva care a pus la cale și a ordonat să se comită o crimă ar fi nevinovat pentru că a fost mâna altcuiva era un concept la fel de străin pentru ei pe cât ar trebui să fie și pentru noi.

Î: În Faptele Apostolilor 21:19, de ce le spunea Pavel mereu celorlalți credincioși ce făcuse Dumnezeu prin el?

R: Nu era nimic greșit în asta. Iacov și ceilalți L-au slăvit pe Dumnezeu pentru lucrarea lui Pavel, conform Faptele Apostolilor 21:18-20.

Î: În Faptele Apostolilor 21:21, evreii care sunt creștini au reguli suplimentare pe care creștinii neevrei nu le au?

R: La acea vreme, da. Se aștepta ca evreii care deveneau creștini să respecte Legea Vechiului Testament, și existau două motive practice pentru a nu-i ofensa pe evrei.

a) Doreau să-i poată aduce la Hristos.

b) Ar fi putut evita o parte din persecuții trăind pe pământul lor.

Acestea fiind spuse, un înger i-a spus unui creștin de origine evreiască (Petru) că, în esență, creștinii nu erau obligați să respecte legile alimentare evreiești (Faptele Apostolilor 10:9-16). Un alt creștin de origine evreiască (Pavel) a spus că era în regulă ca creștinii autentici să aibă opinii diferite cu privire la respectarea Sabatului și la consumul anumitor tipuri de carne (Romani 14).

Acestea fiind spuse despre legile alimentare, nu există nicio indicație că legea morală a Vechiului Testament ar fi fost schimbată sau ar fi devenit caducă.

În ciuda a ceea ce le-a spus Pavel neamurilor, el nu le-a spus niciodată evreilor să nu urmeze obiceiurile evreiești sau să nu-și circumcidă fiii.

Î: În Faptele Apostolilor 21:21-26, a fost înțeleaptă cererea pe care Iacov și bătrânii i-au adresat-o lui Pavel?

R: Pe baza textului din Faptele Apostolilor 21:27-36, s-ar părea că planul a eșuat. Dacă a dat cuiva impresia că evreii convertiți ar trebui să respecte în continuare Legea, această impresie a fost umbrită de acuzația falsă că niște neevrei au fost aduși în Templu și că Pavel a fost arestat. Pe de o parte, poate că Pavel încerca să fie totul pentru toți oamenii, așa cum spune în 1 Corinteni 9:19-23, dar, pe de altă parte, acest lucru ar fi dat unor oameni impresia că Pavel încerca să pară că se află din nou sub Lege. Totuși, chiar dacă nu mai suntem sub Lege, avem libertatea de a face un jurământ nazireu dacă dorim acest lucru. Așa cum a spus F.F. Bruce: „Un spirit cu adevărat eliberat, precum cel al lui Pavel, nu este rob al propriei sale eliberări.”

Unii susțin însă că acesta a fost un ritual de purificare, și nu un jurământ nazireu făcut de Pavel, deoarece perioada minimă pentru un jurământ nazireu era de 30 de zile, conform Mishnah Nazir 3:6

Pavel și Iacov erau de acord că mântuirea se obține prin Hristos și nu prin Lege. În al doilea rând, erau de acord că neamurile nu trebuiau să urmeze obiceiurile evreiești, așa cum fusese deja hotărât la Sinodul din Ierusalim, în Faptele Apostolilor 15:1-31. Dar ar trebui oare evreii, care au devenit creștini, să urmeze în continuare obiceiurile evreiești, fie ca o cerință, fie doar ca mărturie față de evrei? Iacov și bătrânii credeau că da, iar Pavel a fost de acord.

Dar, oricum ar fi fost, nu a funcționat. Uneori, oamenii evlavioși, care încearcă cu sârguință să-L slujească pe Dumnezeu, pot totuși să greșească. Cu toate acestea, din perspectiva lui Pavel, el se afla în centrul voinței lui Dumnezeu. El a spus că nu și-a încălcat propria conștiință în Faptele Apostolilor 23:1.

Î: În Faptele Apostolilor 21:22-26, în ce măsură ar trebui să ne schimbăm obiceiurile pentru a ne integra mai bine printre cei cărora le slujim?

R: În anii 1860, când majoritatea bărbaților chinezi își purtau părul strâns în codiță, ar fi trebuit să-ți porți părul în codiță în China – așa cum a făcut Hudson Taylor? În Orientul Mijlociu, unde mulți bărbați au barbă lungă, ar trebui misionarii creștini să-și lase barbă lungă, dacă pot face acest lucru? Când femeile chineze din anii 1860 le legau picioarele fiicelor lor pentru ca acestea să pară „mai drăguțe” atunci când mergeau cu picioarele schilodite, ar trebui creștinii să procedeze la fel? Unde tragi linia și de ce?

S-au scris cărți pe această temă, dar putem găsi în Scriptură câteva principii călăuzitoare. În primul rând, indiferent dacă este acceptabil din punct de vedere social sau nu, nu trebuie să facem compromisuri în ceea ce ne învață Dumnezeu în Scriptură. Așadar, dacă este acceptabil din punct de vedere social să fii imodest sau să bârfești despre alții, atunci nu facem ceea ce este acceptabil din punct de vedere social. Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Faptele Apostolilor 4:19-20). Pe de altă parte, pe cât posibil, ar trebui să ne adaptăm și să respectăm obiceiurile locale atunci când acest lucru nu ne compromite credința (1 Corinteni 9:19-23), de dragul Evangheliei. Nu ar trebui să facem lucruri care îi fac pe alții să se poticnească (1 Corinteni 8:9, 13; Romani 14:13-15, 21), fie prin faptul că nu facem ceva, fie prin faptul că facem ceva. Totuși, nu ar trebui să permitem ca ceea ce știm că este bun să fie considerat rău (Romani 14:16).

Î: În Faptele Apostolilor 21:24-26, având în vedere că Isus a murit pe cruce, de ce credeți că Pavel ar plăti pentru jertfe de animale?

R: Probabil că el considera acest lucru o comemorare, întrucât jertfele vor fi o comemorare în Ezechiel 43:18-46:24; Maleahi 1:11 și Maleahi 3:3-4. Apropo, era considerat un act pios să acoperi cheltuielile unui nazireu. Irod Agripa I a plătit cheltuielile unui număr de nazirei săraci, conform cărții lui Iosifus, „Antichitățile iudeilor”, cartea 19, nr. 294 (6.1).

Î: În Faptele Apostolilor 21:28, 31 există vreo dovadă arheologică a regulii evreiești conform căreia neevreii urmau să fie uciși dacă intrau în Templu?

R: Da. În 1871 a fost descoperită la Ierusalim o inscripție pe care se citește: „Niciun străin nu are voie să intre în interiorul baricadei care înconjoară Templul și incinta. Oricine va fi prins făcând acest lucru va avea doar pe sine de învinuit pentru moartea care va urma.” În 1935 a fost descoperită și o a doua inscripție.

Î: În Faptele Apostolilor 21:38, ce știm despre acest egiptean cu care a fost confundat Pavel?

R: Potrivit istoricului evreu Iosifus, un egiptean care pretindea că este profet a adunat o armată de 30.000 de oameni și a venit la Muntele Măslinilor, afirmând că zidurile Ierusalimului se vor prăbuși la porunca lui. Luca spune că erau doar 4.000, dar Iosifus menționează adesea cifre incredibil de mari.

Apropo, când Pavel a vorbit cu mândrie despre Tars, folosind expresia care sună curios: „un cetățean al unui oraș nu obișnuit”, aceasta este aceeași frază pe care Euripide a folosit-o pentru a descrie Atena ca „un oraș nu obișnuit al grecilor” cu 500 de ani mai devreme, în piesa „Ion”, capitolul 8.

Î: În Faptele Apostolilor 21:40-22:23, de ce a vrut Pavel să se adreseze mulțimii?

R: Probabil nu pentru a-i liniști și a-i mulțumi. Amintiți-vă că Pavel a avut o experiență foarte asemănătoare, cu excepția faptului că se afla de cealaltă parte, când Ștefan a vorbit în Faptele Apostolilor 7:1-58. De fapt, Pavel a avut curajul să menționeze acest lucru în Faptele Apostolilor 22:20. Pavel îi evangheliza pentru ca ei să creadă în Isus.

Î: În Faptele Apostolilor 22:1, ce este curios la începutul discursului lui Pavel?

R: Pavel își începe discursul cu „fraților și părinților”, la fel cum Ștefan și-a început discursul în Faptele Apostolilor 7:2.

Î: În Faptele Apostolilor 22:6-8, Pavel putea ghici cu ușurință că, atunci când va povesti despre experiența convertirii sale, mulți îl vor considera un nebun. Am mai vrea să împărtășim Evanghelia, știind că, atunci când o facem, mulți ne vor considera niște iluzionați?

R: Sperăm că da, pentru că ar trebui să prețuim mai mult plăcerea și favoarea lui Dumnezeu decât lauda și respectul oamenilor. Când unii oameni te consideră nebun, s-ar putea să te doară puțin, dar asta nu este la fel de important ca a-I face plăcere lui Dumnezeu. Când unii oameni îți spun mereu că ești nebun, bun de nimic, inutil sau fără valoare, pentru a prospera trebuie să ajungi în punctul în care pur și simplu nu-ți mai pasă ce cred ei.

Î: În Faptele Apostolilor 22:9, de ce se spune că nu au înțeles vocea, din moment ce în Faptele Apostolilor 9:7 se spune că au auzit sunetul?

R: Au auzit sunetul, dar nu au putut desluși cuvintele. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. În Faptele Apostolilor 22:9, în limba greacă, Pavel spune: „dar vocea Lui nu au auzit-o”.

2. Faptele Apostolilor 9:7, în limba greacă, spune: „auzind într-adevăr sunetul”

3. Așa cum subliniază „Enciclopedia dificultăților biblice” la paginile 382-383, ei au auzit un sunet, dar nu au auzit cuvintele unei voci. Deși substantivul grecesc este același, verbul este la genitiv când se referă la auzirea unui zgomot și la acuzativ când se referă la auzirea unui mesaj care transmite o idee.

Î: În Faptele Apostolilor 22:16, cum se botează oamenii și cum își spală păcatele?

R: În Faptele Apostolilor 22:16, greaca este puțin mai precisă decât engleza în acest context. Aici există două propoziții distincte. Prima este aceea de a se ridica și a fi botezat. A doua este aceea de a-și spăla păcatele, chemând Numele Lui.

Este corect să spunem că oamenii își spală păcatele aici, atâta timp cât țineți cont de patru puncte.

1. Puterea de a spăla păcatele aparține lui Dumnezeu, nu este o magie a apei.

2. Dumnezeu nu este limitat de „incapacitatea” de a mântui oamenii care nu sunt botezați, deoarece tâlharul de pe cruce a fost cu Isus în Paradis.

3. Din partea noastră, angajamentul unei conștiințe sincere înaintea lui Dumnezeu este mai important decât apa, așa cum arată 1 Petru 3:21. Cu toate acestea, botezul cu apă este o poruncă pentru fiecare creștin în parte.

4. Evreii erau familiarizați cu spălările ceremoniale din Legea Vechiului Testament. Astfel, ascultătorii lui Pavel au înțeles ce voia să spună și nu au confundat acest lucru cu erorile legate de „apa magică” sau de „un Dumnezeu limitat”.

Expresia „a chema numele Lui” este un participiu aorist grecesc, care „se referă fie la o acțiune simultană cu cea a verbului principal, fie la una anterioară acesteia. Aici, chemarea numelui lui Hristos de către Pavel (pentru mântuire) a precedat botezul său cu apă. Participiul poate fi tradus prin «după ce a chemat numele Lui».”

Î: În Faptele Apostolilor 22:22-23, iudeii păreau să aibă aici o „expresie declanșatoare”, aceea de a merge la neamuri. Când ar trebui să folosim sau să nu folosim o expresie declanșatoare?

R: Poate că Pavel nu și-a dat seama că aceasta ar fi o frază declanșatoare, care i-ar fi stârnit, dar, indiferent de asta, Dumnezeu a spus în Geneza 12:3 că toate neamurile vor fi binecuvântate prin Avraam, Iona s-a dus la niniveni, iar Isaia 49:22 spune că toate neamurile vor veni. Evident, dacă scopul principal al lui Pavel ar fi fost propria lui siguranță, nu ar fi trebuit să spună asta și nici nu ar fi trebuit să vină la Ierusalim. Dar scopul principal al lui Pavel era să predice Evanghelia în întregime, iar ei trebuiau să știe că Evanghelia era pentru toată lumea, inclusiv pentru neamuri.

Când împărtășim adevărul lui Dumnezeu cuiva, uneori am putea dori să începem cu un „punct comun”, afirmând lucrurile asupra cărora putem fi de acord, așa cum a făcut Pavel aici, în Faptele Apostolilor 22:3. Dar când există un aspect specific în care ascultătorii se opun Evangheliei, trebuie să aducem în discuție tocmai acel aspect și să le arătăm unde trebuie să se schimbe. Altfel, dacă le spui doar lucruri pe care le știu deja și cu care sunt de acord, le-am oferit oare cu adevărat vreo lumină nouă?

Î: În Faptele Apostolilor 22:24-25, cum se întâmplă ca oamenii de astăzi să judece uneori dacă o persoană sau un punct de vedere este corect sau greșit doar pe baza agitației provocate de alții?

R: Unora nu le pasă de dreptate, ci doar de menținerea păcii. Desigur, comandantul garnizoanei romane, numit chiliarh, probabil că nu a înțeles discursul lui Pavel în aramaică.

A trage o concluzie la întâmplare, a te încrede în alții în loc să afli faptele de unul singur, este mai rapid și poate fi fie mai eficient, fie o dovadă de lene, dacă o persoană nu este prea preocupată de corectitudinea concluziei. Dar, spre lauda sa, comandantul roman s-a răzgândit și a vrut să afle motivul de unul singur.

Î: În Faptele Apostolilor 22:28, de ce a spus căpitanul că el însuși a plătit pentru a deveni cetățean roman?

R: Ar fi putut fi o încercare de a-l păcăli pe Pavel, în cazul în care acesta mințea. Un om care se dădea drept cetățean roman ar fi putut pur și simplu să spună că a devenit cetățean roman plătind pentru acest privilegiu. Era foarte rar să devii cetățean roman plătind pentru acest privilegiu. Se putea cumpăra cetățenia romană în timpul împăratului Claudius (41-54 d.Hr.). Istoricul roman Cassius Dio spune că Messalina, soția lui Claudius, și sclavii eliberați vindeau cetățenia romană la prețul unei sau două cupe de băut crăpate. Documentele care dovedeau cetățenia romană erau adesea păstrate în siguranță și nu purtate asupra persoanei, de aceea se accepta o afirmație verbală și nu se cereau documente. De asemenea, un al doilea motiv pentru acceptarea unei afirmații verbale era severitatea pedepsei pentru minciuna în această privință. O pretindere falsă a cetățeniei putea fi pedepsită cu moartea.

De asemenea, este posibil ca centurionul să fi fost convins deoarece, deși mai devreme Pavel vorbise poporului în ebraică, probabil că acum vorbea în greacă, iar fiind originar din Tars, probabil că vorbea o greacă perfectă, fără accent palestinian.

Î: În Faptele Apostolilor 23:1-2, cum era marele preot Anania, fiul lui Nedebaeus?

R: Iosifus a scris că marele preot Anania, fiul lui Nedebaeus, din Faptele Apostolilor 23:1-2, era arogant, irascibil, blasfemiator și lacom. El a fost numit mare preot de către conducătorul roman, Irod din Calcis, între anii 47-59 d.Hr. „Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 917, menționează că replica lui Pavel, potrivit căreia Dumnezeu îl va lovi pe Anania, s-a împlinit. Anania a fost mare preot între anii 47 și 58 d.Hr. Era cunoscut pentru brutalitatea sa, pentru că fura zeciuiala din fondurile templului și dădea mită atât iudeilor, cât și romanilor. Poporul evreu îl ura; Talmudul conține chiar o poezie batjocoritoare despre el: „Ridicați-vă capetele, o, porți, și lăsați-l pe Yohanan [Anania], fiul lui Narbai/Nadbai [care înseamnă „cel generos”] și discipol al lui Pinqai (care înseamnă „a răsfăța”), să intre și să-și umple stomacul cu jertfele divine” (b. Pesahim 57a). Când a izbucnit războiul cu romanii în anul 66 d.Hr., zeloții evrei i-au incendiat casa. El a scăpat, dar el și fratele său Ezechia au fost uciși curând în curtea palatului lui Irod cel Mare.

Î: În Faptele Apostolilor 23:3, în ce sens sunt unii oameni asemănători cu pereții văruiți?

R: Varul este o vopsea ieftină. Poate face ca un gard sau un zid să pară foarte alb, dar culoarea albă se șterge ușor la ploaie sau când ceva o atinge. În cazul lui Anania, acesta judeca dacă Pavel a încălcat Legea sau nu, dar Anania însuși a poruncit ceva ilegal, ordonând ca Pavel să fie bătut, deși acesta nu fusese încă găsit vinovat de nimic. La fel, unii oameni pot părea foarte drepți, dar această dreptate se șterge foarte ușor. Ar trebui să ne străduim să dobândim o neprihănire care să ne pătrundă întreaga ființă. Varul este bun pentru garduri și pereți, dar nu și pentru creștini.

Î: În Faptele Apostolilor 23:3, s-a înfuriat Pavel și și-a pierdut cumpătul?

R: Da, se pare că da. Pavel nu era fără păcat, iar adesea, când ne pierdem cumpătul, putem spune lucruri pe care le regretăm. Amintiți-vă de Iacov 1:20, că mânia omului nu produce neprihănirea lui Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 23:5, de ce a spus Pavel că nu știa că Anania era marele preot?

R: Pavel a spus ceea ce se menționează în Faptele Apostolilor 23:5 bazându-se pe Exodul 22:28. Anania a fost mare preot din anul 47 d.Hr. până în anul 58 d.Hr., când Agripa l-a destituit și l-a numit pe Ismael ben Phabi mare preot începând cu anul 58 d.Hr. Scriptura nu precizează, dar există patru motive posibile.

(puțin probabil) 1. Pavel era sarcastic aici. Ar fi fost greu pentru un străin să-l recunoască pe Anania ca mare preot, având în vedere modul în care Anania a încălcat Legea iudaică pentru a-l face pe Pavel să fie bătut.

(puțin probabil) 2. Unii cred că Pavel avea vederea slabă, iar pe vremea aceea nu existau ochelari. Dacă Pavel îi cunoștea chipul lui Anania, nu l-a recunoscut de la distanță.

(probabil) 3. Deoarece Pavel nu locuia în Ierusalim, nu știa că Anania era marele preot sau, chiar dacă îi cunoștea numele, nu îl văzuse niciodată pe omul respectiv.

(probabil) 4. Când a fost lovit, Pavel a auzit porunca de a-l lovi, dar nu a văzut cine vorbea. Pavel a vorbit împotriva celui care îi dădea porunca, fără să-și dea seama că acesta era marele preot.

Î: În Faptele Apostolilor 23:5, de ce a spus Pavel că nu trebuie să vorbești de rău despre conducătorul poporului tău?

R: Exodul 22:28 spune să nu „blestemi” conducătorul poporului tău. Cuvântul ebraic de aici, qalal, înseamnă, de asemenea, a ocărî, a discredita, a disprețui și așa mai departe.

Î: În Faptele Apostolilor 23:6, a avut dreptate Pavel să-i ațâțe pe farisei și pe saduchei unii împotriva celorlalți?

R: A fost corect ca Pavel să procedeze astfel. Pavel a adus în discuție o chestiune importantă (vezi 1 Corinteni 15:1-4), pentru a arăta că unitatea dintre saduchei și farisei era doar superficială. Deoarece fariseii s-au convertit mai târziu la Hristos în număr mare (Faptele Apostolilor 15:5), într-un anumit sens ei erau încă farisei.

Î: În Faptele Apostolilor 23:6-7, sunteți de acord sau nu cu afirmația că un saducheu, odată ce devine creștin, încetează să mai fie saducheu, dar un fariseu, odată ce devine creștin, ar putea rămâne tot fariseu, așa cum spune „New International Bible Commentary” la p. 1307?

R: Este o chestiune prea complexă pentru a răspunde cu un simplu „da” sau „nu”. Să analizăm mai întâi cazul fariseilor, apoi cel al saducheilor. Pentru comparație, să ne întrebăm și dacă un creștin autentic ar fi putut fi nazist în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ar putea un creștin să fie în continuare fariseu? Da, dar mai târziu nu.

În mod evident, da: nu exista nicio cerință oficială de a nega că Isus era Mesia pentru a împiedica pe cineva să se alăture sau să rămână în rândul fariseilor. Dragostea și cunoașterea lor față de scripturile Vechiului Testament constituiau un avantaj. Așadar, un fariseu, odată ce devenea creștin, nu ar fi trebuit să decidă să părăsească voluntar grupul fariseilor. La începutul istoriei Bisericii, Faptele Apostolilor 15:5 arată creștini care făceau încă parte din grupul fariseilor, deși, din păcate, aceștia și-au adus cu ei insistența de a urma obiceiurile evreiești.

Mai târziu, însă: ceilalți farisei l-ar fi putut exclude, deoarece nu le plăcea faptul că el credea că Isus era Mesia. Dar dacă nu l-ar fi exclus, atunci el ar fi putut rămâne. Ca o paranteză, în vremea lui Isus existau doar aproximativ 5.000 de farisei. Aceștia fuseseră persecutați de saduchei, dar fariseii erau foarte apreciați în rândul poporului ca învățători ai Legii. Așadar, rămânerea în grup, dacă era posibil, ar fi putut fi un avantaj.

Să analizăm atitudinea lui Pavel din Filipeni 3:6. Pavel, după propriile sale cuvinte, era fariseu, la fel cum era evreu, din tribul lui Beniamin. Aceste lucruri nu s-au schimbat. Cu toate acestea, în Filipeni 3:7–9, Pavel a considerat aceste lucruri ca fiind gunoi în comparație cu măreția nemăsurată a lui Hristos. Pavel încă avea trecutul său de fariseu și nu se temea să-l menționeze ca pe o realizare, dar nu a lăsat ca acest lucru să-l împiedice să-L asculte pe Hristos.

Ar putea un creștin să fie totuși un saducheu? La prima vedere, nu; pe ascuns, da.

În mod evident, nu: toți saducheii negau învierea, negau viața de după moarte și negau existența îngerilor și a demonilor. Un creștin nu putea să creadă ceea ce spuneau Isus și apostolii despre aceste lucruri și, în același timp, să creadă exact opusul.

În secret, da: Dar dacă o persoană era saducheu și apoi devenea creștin, ar fi putut fi un „creștin ascuns” și, în secret, să nu le spună celor care dețineau puterea că nega acele învățături saduchee. Asta ar fi funcționat până când liderii saducheilor ar fi aflat. Sau ar fi putut funcționa pe termen nelimitat dacă anumiți lideri ar fi închis ochii sau nu le-ar fi păsat. Așadar, un creștin-saducheu ar fi un „credincios secret” care ar trebui să inducă în eroare autoritățile (poate prin tăcere) că el crede în învățăturile saducheilor, în timp ce, probabil, ar răspândi adevărul Evangheliei către alți saduchei.

Ar putea un creștin să fie nazist în cel de-al Doilea Război Mondial: în mod transparent, nu; pe ascuns, da

Să presupunem că un nazist a devenit creștin ulterior, sau că un creștin a devenit nazist, fără să știe ce reprezenta Partidul Nazist.

În mod evident, nu: Partidul nazist credea că ceea ce ei denumeau în mod eronat „rasa ariană” era rasa superioară, iar cei din alte rase trebuiau subjugați sau uciși. Ei susțineau uciderea evreilor, a persoanelor cu dizabilități mintale și a multor est-europeni pentru a face loc expansiunii. Un creștin, care ar trebui să iubească pe toți oamenii, să creadă că în Hristos nu există evreu sau neam, nici vreo altă deosebire, și care crede că uciderea este greșită, nu ar putea să-L urmeze pe Hristos și să creadă ceea ce propovăduiau naziștii.

În mod ascuns, da: Știați că există un membru al partidului nazist care a fost înmormântat, cu onoruri, la Ierusalim? Oskar Schindler, un membru al partidului nazist care a văzut ce se întâmpla cu evreii, NU a renunțat la calitatea sa de membru al partidului nazist. Dimpotrivă, a folosit-o pentru a salva aproximativ 1.200 de evrei din Europa de la exterminare, cheltuindu-și întreaga avere considerabilă pe mită pentru a salva evrei. Ulterior, a dat faliment. În China, un nazist german pe nume John Rabe s-a străduit să protejeze un sfert din Nanjing și aproximativ 200.000 de chinezi de atrocitățile japonezilor. Din nou, ar fi putut spune: „Nu-mi place ce reprezintă Partidul Nazist, ies din el și o să mă izolez pur și simplu.” Dar nu, în schimb, el a folosit poziția pe care o ocupa și apartenența sa la acea organizație malefică pentru a salva vieți. Din această cauză, după război a fost denunțat ca fiind nazist și, mai târziu, a suferit de malnutriție din cauza imposibilității de a-și găsi un loc de muncă. De asemenea, nici Schindler, nici Rabe nu erau cunoscuți ca fiind creștini; amândoi erau naziști foarte devotați la începutul războiului.

Relevanța în zilele noastre

Aceasta este o problemă foarte relevantă astăzi, deoarece creștinii dezbat dacă un urmaș al lui Isus poate fi, de asemenea, musulman sau hindus.

Din punct de vedere negativ, aceștia ar putea păcătui afirmând minciuna că Coranul sau Vedele sunt cărți spirituale valoroase provenite de la Singurul Dumnezeu Adevărat, sau ar putea eșua în a avertiza oamenii că Mahomed este un profet fals și că nu se poate venera pe nimeni altcineva decât pe adevăratul Dumnezeu. Dacă unii (dar nu majoritatea) resping faptul că Isus este Dumnezeu sau neagă că Pavel este apostol și autor al Scripturii, atunci aceștia nu sunt deloc credincioși.

Pe de altă parte, în țări precum Malaezia, când cineva se naște într-o familie musulmană, cartea de identitate indică faptul că este musulman. Nu contează ce cred aceștia ulterior, cartea de identitate nu va fi modificată.

În vremurile de pe urmă, s-ar putea să existe o oportunitate pentru credincioși de a încerca să acționeze din interior, de a face parte pe ascuns din Babilon, pentru a supraviețui și a împărtăși în secret cu alții. Dar credincioșii NU trebuie să profite de aceasta, ci să fugă din Babilon, așa cum poruncește Dumnezeu în Apocalipsa 18:4.

Î: În Faptele Apostolilor 23:6-7, astăzi, din ce fel de grupuri ar putea o persoană să facă în continuare parte în mod transparent atunci când devine creștină și din ce fel de grupuri nu ar mai putea face parte?

R: Presupun că o persoană ar putea face parte dintr-un grup care nu are credințe nebiblice pe care trebuie să le accepți pentru a te alătura sau a rămâne membru. Dar dacă grupul promovează credințe nebiblice, chiar dacă nu ești obligat să le crezi, ar trebui să te întrebi de ce vrei să fii membru. Pentru a deveni musulman, trebuie să spui: „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este profetul Său.” Nu poți spune asta fără să păcătuiești.

Să presupunem că cineva ar spune că a devenit creștin, dar afirmă că nu crede în Dumnezeu, nu vrea să-L urmeze pe Isus și nu acceptă Cuvântul lui Dumnezeu. Ai avea măcar unele suspiciuni că ar putea fi un creștin fals? Ceea ce este valabil în cazul negării principiilor fundamentale ale creștinismului este valabil și în cazul negării principiilor altor religii. Așadar, da, ipotetic, o persoană ar putea fi creștin și un hindus fals, un fals adorator al zeilor romani sau chiar un fals satanist. Dar ar vrea Dumnezeul Adevărat să faci asta? – Desigur că nu.

Î: În Faptele Apostolilor 23:11, de ce i s-ar fi arătat Domnul lui Pavel aici?

R: Pavel era pe punctul de a trece prin momente grele, urmând să fie închis timp de doi ani. Dumnezeu i-a vorbit pentru a-l încuraja și pentru a-l asigura că se afla în locul potrivit, exact când trebuia să fie acolo. Rețineți că nu a existat nicio critică la adresa lui Pavel pentru că s-a dus la Ierusalim, și nici pentru că i-a ațâțat pe farisei și pe saduchei unii împotriva celorlalți.

Î: În Faptele Apostolilor 23:1-11, cu îndrăzneala sa, a făcut Pavel o treabă bună mărturisind aici?

R: Da, pentru că a mărturisit. O modalitate sigură de a eșua în împărtășirea Evangheliei este să nu o împărtășești deloc. Dar Pavel nu a vrut să lase această ocazie să-i scape. Rugați-vă ca noi să avem îndrăzneala pe care a avut-o Pavel. Dialogul de aici nu se desfășoară fără sincope. Lui Pavel nu i s-a cerut să țină un discurs; mai degrabă a fost o sesiune de întrebări și răspunsuri, în care cei prezenți puteau să-l întrerupă în orice moment. Astăzi, când ne aflăm într-un context haotic, fără o pregătire prealabilă, este bine să prezentați mai întâi punctele cheie, așa cum se face într-un articol de ziar, în cazul în care ascultătorii decid să nu mai asculte restul a ceea ce spuneți.

Mai întâi, ce nu este răspunsul, și apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Pavel nu a mărturisit cu adevărat aici; el urma să mărturisească în Cezareea din Iudeea și, mai târziu, la Roma. Totuși, acesta nu este răspunsul, deoarece Domnul nu l-a lăudat pentru ceea ce urma să facă și nu l-a lăudat pe Pavel pentru că a mărturisit în Iudeea, ci mai degrabă în Ierusalim.

Răspunsul: El s-a descurcat destul de bine, mărturisind cu curaj în fața unui public ostil.

Î: În Faptele Apostolilor 23:15-25, au murit cei patruzeci de asasini și de ce au fost folosiți 470 de romani?

R: Este interesant faptul că iudeii credeau că au șanse mai mari ca Pavel să moară printr-o ambuscadă asupra unei gărzi militare romane decât prin condamnarea lui într-un tribunal. Acest lucru sugerează că ei înșiși își dădeau seama de slăbiciunea cazului lor.

Toți acești iudei au depus un jurământ să nu mănânce și să nu bea până nu-l vor ucide pe Pavel. Cu toate acestea, dacă nu ar fi reușit să-l ucidă pe Pavel, fără să fie vina lor, conducătorii iudei i-ar fi eliberat de jurământ. Rabinii permiteau încălcarea jurămintelor din patru motive: jurămintele de incitare, jurămintele exagerate, jurămintele făcute din greșeală și jurămintele care nu pot fi îndeplinite din cauza unor constrângeri (M Nedarim 3:1-3).

Comandantul roman, Claudius Lisias, voia să asigure siguranța lui Pavel, nu din motive de onoare sau din grijă pentru Pavel, ci mai degrabă pentru că ar fi ieșit prost dacă, prin neglijența sa, ar fi lăsat evreii să ucidă un cetățean roman aflat sub protecția sa. Cezareea se afla la 65 de mile nord-vest de Ierusalim, suficient de departe pentru a fi în afara razei de acțiune a unei revolte. Probabil s-au oprit la Antipatris, cam la jumătatea drumului, la 35 de mile de Ierusalim și la 23 de mile de Cezareea. De asemenea, pentru a se deplasa mai repede, infanteria ar fi putut călări pe animalele de povară.

Î: În Faptele Apostolilor 23:26-30, care sunt unele părți semnificative ale acestei scrisori?

R: Există o greșeală și câteva omisiuni în ea. Scrisoarea dă impresia că Lisias l-a salvat pe Pavel pentru că era cetățean roman. De fapt, Lisias a aflat abia mult mai târziu că Pavel era cetățean roman. Se pare că Lisias a „uitat” să menționeze că era pe punctul de a-l biciui pe Pavel. Cea mai mare parte a restului scrisorii este corectă, dar era foarte interesată.

Luca ar fi aflat despre această scrisoare de la Pavel, dar cum ar fi putut Pavel să cunoască conținutul ei? Chiar dacă Felix nu i-ar fi arătat lui Pavel scrisoarea mai târziu, aceasta a fost probabil citită în timpul procesului.

Î: În Faptele Apostolilor 24:1-27, ce știm despre cel pe care Tertullus l-a numit „nobilul Felix” și despre soția sa, Drusilla?

R: Conform „Comentariului evanghelic asupra Bibliei”, p. 918, Antoninus Felix s-a născut sclav, a fost eliberat de mama împăratului Claudius și, în anul 52 d.Hr., a fost promovat guvernator al Iudeei datorită influenței fratelui său, Pallas. Felix era lacom și se purta cu cruzime față de tâlhari.

După aceea, a izbucnit o revoltă în Cezareea, iar Felix a înăbușit-o cu ajutorul soldaților săi, ucigând mulți civili evrei și jefuindu-le averile. Un mare preot iudeu pe nume Ionaatan i-a scris lui Felix, rugându-l să se comporte într-un mod mai demn de funcția sa. Așadar, Felix i-a plătit pe sicarii antiromani, care erau asasini, să-l ucidă pe Ionaatan. Din cauza comportamentului general al lui Felix, unii iudei s-au dus la Roma să se plângă lui Nero, iar Felix a fost rechemat. El ar fi suferit la Roma, dacă nu ar fi intervenit fratele său, Pallas, în favoarea lui.

Drusilla era cea mai tânără fiică a lui Irod Agripa I. Frații și surorile ei erau Berenice, Mariamne și Irod Agripa al II-lea, conform Faptele Apostolilor 25:13-26:32. Drusilla era a treia sau a patra soție a lui Felix. Ea și Azizas/Azizus, regele (sub stăpânirea romană) al Emezei (azi Homs, Siria), plănuiseră să se căsătorească, când ea avea 14 ani, cu condiția ca el să se convertească la iudaism. Dar mai târziu Felix a convins-o să-l părăsească pe Azizas/Azizus și să se căsătorească în schimb cu Felix, ca a patra soție a acestuia.

Tertullus însuși avea un nume destul de obișnuit, care înseamnă „micul Tertius”. Felix cunoștea obiceiurile evreiești și reușise să înăbușe o revoltă a tâlharilor, la care Tertullus face probabil aluzie în Faptele Apostolilor 24:2. În afară de asta, probabil că Tertullus nu avea prea multe lucruri laudative de spus despre Felix. Uneori, a-i face pe plac cuiva poate fi o sarcină dificilă!

Pentru mai multe informații, consultați lucrarea lui Iosifus, „Antichitățile iudeilor”, cartea 20, capitolul 7.1-2,5, paginile 420-421.

Î: În Faptele Apostolilor 24:5-8, care este esența acuzației aduse de Tertullus împotriva lui Pavel?

R: Tertullus a adus doar patru acuzații. El l-a numit pe Pavel, într-un mod destul de subiectiv, „o plagă”, a spus că Pavel era un semn al dezbinării, a afirmat corect că Pavel era un lider al nazarinenilor (cunoscuți și ca creștini) și a afirmat în mod fals că Pavel a încercat să profaneze Templul. Dar pe oricine nu-l placi tu sau cei care te-au angajat, îl poți numi pur și simplu „o plagă”. Ciudat este că iudeilor care îl urmăreau pe Pavel și care chiar complotaseră să-l omoare nu li s-a spus că ar provoca dezbinare, ci doar lui Pavel. Este oare o crimă să conduci un grup de oameni? – Chiar și iudeii înșiși aveau diverse școli rabinice. Așadar, Tertullus a păstrat pentru final acuzația cea mai gravă, profanarea Templului, și chiar și aceasta era falsă. În calitate de avocat, Tertullus a încercat să scoată cât mai mult profit din puținul pe care îl avea.

Î: În Faptele Apostolilor 24:11-21, care este esența apărării lui Pavel?

R: În timpul foarte scurt cât a stat la Ierusalim, douăsprezece zile, el nu a incitat la nimic. Iudeii care au incitat mulțimea ar trebui să fie aici, nu el. Pavel nu a profanat Templul, iar ei nu au nicio dovadă că ar fi făcut-o. Da, el făcea parte din „Calea”, adică era creștin.

Dar Pavel a spus și multe lucruri care nu erau neapărat în apărarea sa. Mai întâi, el le-a reproșat că nu i-au adus nicio acuzație specifică cu privire la modul în care ar fi profanat Templul, sau, de fapt, pentru ce anume era judecat; așa că Pavel a fost bucuros să-i spună lui Felix care era adevărata acuzație pe care o aveau împotriva lui. Pavel a profitat de această ocazie pentru a predica o parte din Evanghelie, despre învierea morților. Este ca și cum și-ar fi întrerupt apărarea la jumătate, pentru că trebuia să vestească Evanghelia.

La începutul procesului, Felix nu a spus: „Trebuie să așteptăm verdictul până când va veni Lisias.” Este aproape ca și cum Felix nu ar fi văzut niciun rezultat rapid, poate s-a săturat de proces și a decis pur și simplu să amâne până când va veni chiar Lisias. Dacă Felix l-ar fi achitat pe Pavel atunci și acolo, conducătorii iudei s-ar fi supărat pe el, iar Felix era preocupat să le păstreze favoarea și să sărbătorească sărbătoarea. Între timp, conducătorii iudei ar fi trebuit să se întoarcă cu greu la Ierusalim și să revină mai târziu pentru continuarea procesului. Dar probabil că lui Felix nu-i păsa de necazurile lor sau de cât timp urma să rămână Pavel în închisoare. Apropo, nu avem nicio mențiune că Lisias ar fi făcut vreodată călătoria de două zile pentru a veni.

Î: În Faptele Apostolilor 24:25b, care este diferența astăzi între a respinge Evanghelia și a amâna pur și simplu luarea în considerare a Evangheliei?

R: Când amânarea este infinită, atunci, în cele din urmă, nu există absolut nicio diferență. Dar Dumnezeu este răbdător cu noi, și putem să ne rugăm ca amânarea cuiva să fie temporară și ca acea persoană să se întoarcă la credință. Dumnezeu este foarte răbdător cu necredincioșii, și ar trebui să fim și noi la fel. Din păcate, în acest caz, Felix a spus să plece, și că îl va chema pe Pavel când îi va fi convenabil lui Felix. Se pare că nu a existat niciodată un moment convenabil pentru Felix să accepte Evanghelia. Când cineva ascultă Evanghelia doar atunci când îi este convenabil, în multe cazuri nu există niciodată un moment convenabil.

Î: În Faptele Apostolilor 24:25-27, a fost Felix nedrept să-l țină pe Pavel în închisoare?

R: După standardele romane, Felix nu a fost nedrept, dar, în realitate, a fost. Felix nu a pronunțat nicio hotărâre greșită împotriva lui Pavel. Totuși, faptul că l-a ținut pe Pavel în închisoare timp de doi ani a fost greșit. Pavel se afla într-o stare pe care romanii o numeau „custodia libera”, ceea ce înseamnă că era mereu păzit, dar prietenii lui puteau veni și pleca să-l viziteze. De asemenea, deși era drept ca Pavel să se apere în timpul procesului, el a avut, de fapt, patru procese: în fața Sinedriului, a lui Felix, a lui Festus și a lui Irod Agripa al II-lea. Pavel s-ar fi putut întreba câte procese va trebui să treacă, fără ca aceștia să găsească vreo vină, înainte ca ei să-l elibereze. Astăzi, oamenii pot fi nedrepți nu doar prin faptul că refuză ceea ce cuiva i se cuvine, ci și prin amânarea pe termen nelimitat a acestui lucru.

Î: În Faptele Apostolilor 24:26, de ce ar spera Felix să primească mită de la Pavel, un simplu făcător de corturi?

R: Este foarte probabil ca Pavel să nu fi fost bogat, dar cineva care putea aduce o ofrandă substanțială de bani la Ierusalim avea, probabil, prieteni care, împreună, dispuneau de o sumă mare de bani. De asemenea, conform cărții lui Iosifus, „Antichitățile iudeilor”, cartea 20, capitolul 9.5, pagina 424, după domnia lui Felix și a lui Festus, guvernatorul Albinus a golit aproape complet închisorile, iar singurii care au rămas erau cei care nu-i puteau plăti lui Albinus niciun ban.

Pe de o parte, Felix probabil că ar fi putut obține bani cerând evreilor o mită pentru a-l preda pe Pavel acestora. Dar dacă cineva ar fi spus vreodată că Felix a făcut acest lucru pentru a pune la moarte un cetățean roman, ar fi fost foarte periculos pentru Felix.

Î: În Faptele Apostolilor 24:27, care este informația extrabiblică pe care o avem despre Festus?

R: Porcius Festus a fost numit guvernator al Iudeei în toamna anului 60 d.Hr. Cu toate acestea, există o oarecare incertitudine cu privire la dată, care ar putea varia între anii 55 d.Hr. și 60 d.Hr. Iosifus (Antichitățile iudeilor 20.8.9-11; 20.185-188 și „Războaiele iudeilor” 2.271, scrise în jurul anilor 93-94 d.Hr.) menționează, de asemenea, că Festus a fost numit guvernator al Iudeei. Iudeii l-ar fi considerat pe Festus mai bun și mai rezonabil decât predecesorul său, Felix, și, de asemenea, decât succesorii săi, Lucceius Albinus (62-64 d.Hr.) și coruptul Gessius Florus (64-66 d.Hr.)

Festus era numele de familie al unei familii nobile din Roma.

Nu există nicio mențiune despre Festus înainte de venirea sa în Palestina. Cu toate acestea, relatările despre domnia sa arată că era mai înțelept și mai cinstit decât Felix. Chiar și așa, Felix a fost nevoit să se prezinte la Roma pentru a da socoteală de modul în care a gestionat revoltele dintre iudei și neamuri din Cezareea.

În schimb, Felix a reprimat populația cu violență. El fusese inițial sclav, iar mai târziu a fost eliberat. Istoricul roman Tacitus a spus despre Felix: „El a exercitat puterea regală cu mintea unui sclav”. El a pus la cale asasinarea unui mare preot pe nume Ionatan, care îl critica pentru guvernarea sa defectuoasă.

Î: În Faptele Apostolilor 25:2, de ce se spune „marele preot” (la plural), când se presupune că trebuia să existe un singur mare preot?

R: Marele preot din acea vreme era Ismael, fiul lui Fabi, numit de Irod Agripa al II-lea (Marcus Iulius Agripa al II-lea). Ismael i-a succedat lui Anania. În general, un fost mare preot putea fi numit în continuare mare preot, dar în acest caz exista un motiv mai imediat. Anania a deținut puterea până când rebelii evrei l-au ucis în anul 66 d.Hr. Anania nu ezita să recurgă la crimă și asasinat pentru a-și atinge scopurile, și este potrivit ca cei care au trăit prin sabie să fi murit prin sabie. Pentru mai multe informații, consultați lucrarea lui Iosifus, „Antichitățile iudeilor”, 20:179 (i.8), 194-196 (8.11).

Î: În Faptele Apostolilor 25:23, ce altceva mai știm despre Bernice / Berenice?

R: În primul rând, numele ei era fie Berenice, fie Pherenika, pronunțat Veronica în latină. Bernice era logodită cu Marcus, un nepot al filosofului evreu Filon. Apoi s-a căsătorit cu unchiul ei, Irod al Calcisului, un regat foarte mic sub stăpânirea Romei, situat în munții Libanului. După ce acesta a murit în anul 48 d.Hr., ea l-a părăsit pe al treilea soț și a locuit împreună cu fratele ei (cu un an mai mare), Agrippa al II-lea. Atât poetul roman Juvenal (Satirae 6.156-160), cât și istoricul evreu Iosifus (Antichități 20.145-147) au menționat că cei doi aveau o relație incestuoasă. Totuși, acest lucru nu ar fi reprezentat o problemă, întrucât împăratul Nero a avut o relație sexuală cu propria sa mamă (deși ea probabil nu era de acord). Ea s-a aliat cu romanii în Războiul Iudeu și, mai târziu, a devenit amanta lui Vespasian și apoi a generalului roman Titus. Acest lucru a devenit un scandal public, iar în cele din urmă Titus a fost nevoit să o alunge

Așadar, iată acest „cuplu” care încearcă să-i scrie unui împărat care va deveni mai târziu (după anul 60 d.Hr.) un monstru, încercând să-i prezinte împăratului Nero acuzații cu privire la motivele pentru care Pavel este un om rău și vinovat, și se confruntă cu mari dificultăți. De remarcat însă că Pavel îi tratează în continuare cu respect.

Oricum, deoarece Agrippa era considerat un expert în iudaism și un prieten al familiei împăratului, i s-a acordat privilegiul de a alege marele preot iudeu; el l-a destituit pe Anania și l-a ales pe Ismael, fiul lui Fabi. Mai târziu a izbucnit o dispută cu privire la un zid care îi bloca regelui vederea spre Templu, așa că Agrippa l-a destituit pe Ismael și l-a ales pe Iosif, fiul lui Simeon. Cu toate acestea, fostul mare preot Anania deținea încă controlul din culise, și probabil de aceea Luca vorbește despre „marii preoți” la plural.

Î: Faptele Apostolilor 25:23 menționează că Agrippa și Bernice au intrat cu mare fast, dar Scriptura nu consemnează acest lucru în cazul lui Irod sau al lui Pilat. De ce unii oameni fac lucrurile cu „fast”?

R: În greacă, acest lucru se numea „meta polles phantasias”. Ei fac lucrurile pentru aparență, prefăcându-se că aparența corespunde cu esența. Romanii organizau adesea multe ceremonii fastuoase. Poate că se credea că fastul îi va impresiona pe conducătorii iudei sau îi va intimida pe acuzați. În Cezareea erau staționate cinci cohorte, iar fiecare cohortă număra, în teorie, 1.000 de oameni. Așadar, ar fi fost cinci chiliarhi romani care îl însoțeau pe Festus.

Împărații romani erau uneori numiți Augustus, adică „Sebastos” în greacă, ceea ce însemna că erau superiori celorlalți muritori. Abia în timpul lui Nero au început însă să fie numiți „Domn”.

Astăzi, unii oameni au impresia că, dacă par importanți, oamenii îi vor accepta ca fiind importanți, iar ei vor deveni astfel și mai importanți. Este trist să crezi că valoarea ta depinde de aspectul tău și de popularitate.

Î: În Faptele Apostolilor 26:12-15, Pavel a omis unele detalii, cum ar fi cele referitoare la Anania și la primirea misiunii ulterioare. Când este în regulă să rezumăm și să simplificăm?

R: Pavel nu a folosit înșelăciunea, și nici noi nu ar trebui să o facem. Dar Pavel a omis unele detalii, deoarece acestea nu ar fi fost considerate importante pentru audiență. Este perfect în regulă să omitem și noi detalii.

Î: În Faptele Apostolilor 26:14, cum ar fi putut vocea să-i vorbească lui Saul în ebraică, având în vedere că expresia populară „este greu să te împingi împotriva țepușelor” era cunoscută în greacă, dar nu și în ebraică?

R: Era o expresie binecunoscută în limba greacă, care însemna a lupta împotriva divinității, așa cum arată aceste cinci referințe. „Bacanalele” lui Euripide 794-795; „Prometeu înlănțuit” al lui Eschil 324-325; „Agamemnon” 1624, „Pythia” lui Pindar 2.94-95, „Phormio” al lui Terentiu 1.2.27. Pavel cunoștea limba greacă și cultura greacă la fel de bine ca și limba ebraică. Există două răspunsuri posibile și, sincer, nu contează care dintre ele este adevărat.

1. Nu este neobișnuit să se traducă o expresie argotică dintr-o limbă în alta, mai ales când Pavel, ca să nu mai vorbim de Dumnezeu, cunoștea bine ambele limbi.

2. Dumnezeu ar fi putut să-i vorbească lui Pavel în ebraică și să rostească doar această frază în greacă. Ar fi totuși corect, deși imprecis, să spunem că Dumnezeu i-a vorbit lui Pavel în ebraică, chiar dacă Dumnezeu a rostit și o singură frază scurtă în greacă.

Î: În Faptele Apostolilor 26:14, un „țepuș de bou” era un băț tare și ascuțit folosit pentru a împunge un bou atunci când acesta nu voia să se miște. A da cu piciorul împotriva țepușelor înseamnă mai mult decât a păcătui pur și simplu. Cum păcătuiesc oamenii și cum dau cu piciorul împotriva țepușelor astăzi?

R: Așa cum a spus ironic un scriitor mai modern: „brațele tale sunt prea scurte ca să te lupți cu Dumnezeu”. Una este să păcătuiești, dar alta este să fii sfidător în privința asta. Când Dumnezeu a spus clar să nu faci ceva, iar tu, știind asta, te duci și o faci oricum, practic te lupți împotriva lui Dumnezeu.

Î: În Faptele Apostolilor 26:23, ce înseamnă mai exact „mai întâi” aici?

R: Mai întâi să analizăm cuvântul grecesc pentru „primul” pe care Pavel îl folosește aici și în alte locuri, apoi să vedem exact ce a vrut să spună Pavel prin „înviere”, aici și în alte locuri.

Cuvintele grecești protos/proton (Strong 4412/4413) sunt cuvinte înrudite care pot însemna „primul” în sensul de timp, ordine sau importanță. Pavel folosește acest cuvânt și într-un sens aproximativ, pentru a însemna „la început” sau „înaintea altuia”.

Combinând scrierile lui Pavel cu relatarea lui Luca despre învățăturile lui Pavel, se observă că Pavel folosește acest cuvânt după cum urmează:

Doar în sensul de timp sau ordine: Faptele Apostolilor 13:46; 20:18; 26:20; 1 Corinteni 14:30; 16:2; Galateni 4:13; Efeseni 1:12; 4:9; 1 Tesaloniceni 4:16; 2 Tesaloniceni 2:3; 1 Timotei 3:10; 5:4; 5:12; 2 Timotei 1:5; 4:16; 2 Timotei 2:6; Tit 3:10

Doar importanță: 1 Corinteni11:18 ;12:28 ; 15:3; 2 Corinteni 8:5,12; 1 Timotei1:16 ; 2:1

Atât timpul/ordinea, cât și importanța: Faptele Apostolilor 26:23; Romani 1:8;1:16 ; 1 Corinteni 15:45,46,47; 1 Timotei 2:13

Mai devreme sau înaintea altuia: Romani 10:19-20; 15:24; Efeseni 1:12; 6:2; Filipeni 1:5; 1 Timotei 1:16; 2 Timotei 4:16

Fără diferențiere: Romani 2:9; 2:10; Efeseni 6:2

Concluzie: Faptele Apostolilor 26:23 poate însemna toate cele trei: timp/ordine, importanță și înaintea altuia. Hristos a fost primul care a înviat cu un trup nepieritor, El este izvorul învierii noastre și a înviat înainte ca vreunul dintre noi să învie.

Ce fel de înviere:

Pavel nu era străin de înviere, întrucât îl înviase pe Eutih din morți în Faptele Apostolilor 20:9-12. Dar, din punct de vedere tehnic, termenul grecesc nu se referă la acțiunea de „a învia din morți”, ci mai degrabă la substantivul „învierea morților”. La ce se referă, așadar, Pavel?

a) Învierea temporară cu trupuri care urmau să moară din nou: Lazăr (Ioan11:38 -42), fiul văduvei (1 Regi17:22 ), fiul sunamitei (2 Regi4:28 -37) și Eutih (Faptele Apostolilor 20:9-12).

b) Învierea permanentă, a cărei prim exemplu a fost Isus, care a înviat cu un trup incoruptibil.

Pavel nu a propovăduit nicăieri altundeva primul tip, ci doar pe cel de-al doilea. În Romani 6:9 el spune că, întrucât Hristos a înviat din morți, „El nu mai poate muri din nou”, și, la fel, trupurile noastre înviate sunt incoruptibile (1 Corinteni 15:20-23, 35-55). Pavel mai spune: „De fapt, Dumnezeu L-a înviat [pe Isus] din morți, ca să nu mai cunoască putrezirea” în Faptele Apostolilor 13:34a

Ar fi greșit să credem că Pavel a predicat fie că Hristos a avut doar o înviere temporară, fie că ne-a promis doar o înviere temporară. Mesajul său către Festus și Agripa, precum și către toți ceilalți, s-a referit exclusiv la învierea permanentă pe care o au atât Hristos, cât și noi.

Î: În Faptele Apostolilor 26:24-29, de ce a fost Pavel atât de îndrăzneț în fața regelui Agripa?

R: Ce avea Pavel de pierdut? Duhul Sfânt i-a spus lui Pavel că va mărturisi la Roma, iar Pavel știa că se va duce la Roma. Pavel a fost îndrăzneț aici pentru a-i converti pe ascultătorii săi. Se pare că Pavel a considerat că o abordare directă și simplă era cea mai bună. De asemenea, s-ar putea să fi existat o urgență pentru Pavel de a face apel la Roma chiar atunci. Festus nu era familiarizat cu situația și, aparent, nu bănuia că iudeii doreau doar ca Pavel să fie trimis la Ierusalim pentru a-i întinde o ambuscadă. Pavel ar fi putut face apel la Roma chiar atunci pentru că a văzut că era pe punctul de a fi trimis la Ierusalim.

S-ar putea întreba de ce s-ar fi deranjat Pavel să predice Evanghelia unor conducători care păreau atât de departe de a fi atinși de Evanghelie. Poate că răspunsul este că Pavel nu vedea lucrurile în acest fel. Pavel nu s-a întrebat cine se află în afara sferei de influență a Evangheliei, ci, având ocazia, a hotărât să o folosească și să predice nu numai lui Felix și regelui Agripa, ci tuturor celor care îl ascultau.

Ca o notă istorică, în secolul al II-lea (100-200 d.Hr.), cetățenii romani erau, în general, trimiși la Roma fără a fi nevoie să facă apel la Cezar. În secolul al III-lea, aproape toți cei care nu erau sclavi în Imperiul Roman erau cetățeni, așa că aproape oricine putea alege să fie trimis la Roma. Dar pe vremea lui Pavel, cetățenii romani nu erau trimiși la Roma decât dacă făceau apel în mod specific.

Astăzi, ar trebui să fim și noi îndrăzneți. Nu faceți din prezentarea Evangheliei doar un motiv ascuns, ci spuneți deschis că motivul cel mai important pentru care le vorbim este ca ei să poată fi mântuiți.

Î: În Faptele Apostolilor 26:24-25, de ce l-a acuzat Festus pe Pavel că este nebun?

R: Nu pentru că ar fi crezut că Pavel era ignorant; de fapt, el a susținut că toată învățătura lui Pavel îl făcea nebun, ceea ce spune ceva despre propriul nivel de învățătură al lui Festus. Un motiv pentru care Festus ar fi putut spune acest lucru este că s-ar putea să nu fi urmărit toate argumentele lui Pavel. Un al doilea motiv este că Festus era grec, nu iudeu, iar filosofia greacă nu avea (aproape) niciun concept privind învierea din morți.

Î: În Faptele Apostolilor 26:27, Pavel se descurca foarte bine cu discursul său elocvent, erudit și bazat pe Scriptură, dar a întrerupt totul pentru a-i adresa regelui Agrippa o întrebare directă și provocatoare. Când credeți că ar trebui să facem o pauză în mărturisirea Evangheliei pentru a pune întrebări directe și provocatoare?

R: În cazul unui discurs despre Evanghelie, cititorul poate fi tentat să asculte pasiv și să nu-și dea seama că este pe cale să ia cea mai importantă decizie din viața sa: dacă să creadă sau nu și să urmeze mesajul Evangheliei. Se presupune că regele Agripa era un expert în iudaism, inclusiv în ceea ce privește profeții. Dar Pavel a tras o linie clară aici. Agripa știa despre profeți, dar credea oare în ei, da sau nu? Agripa era cu siguranță un ascultător dispus să asculte, dar era oare un ascultător dispus să facă o schimbare și să se transforme pe baza a ceea ce urma să audă?

Î: În Faptele Apostolilor 26:27-29, de ce nu l-a acceptat regele Agripa pe Hristos când Pavel i-a vorbit?

R: Deși nu cunoaștem toate motivele, ar fi putut fi din mândrie, din frică sau din cauza privirilor celor din jur. În cele din urmă, Dumnezeu a cunoscut dinainte și a predestinat pe cei care vor ajunge în Rai. Indiferent de modul în care ați putea considera că se interrelaționează cunoașterea dinainte și predestinarea, este incorect să combinați cele două în așa fel încât să-l absolviți, explicit sau implicit, pe regele Agripa de responsabilitatea sa de a accepta și de a crede.

Î: În Faptele Apostolilor 26:32 și 25:11, ar fi trebuit Pavel să facă apel la Cezar?

R: Aceasta însemna că Pavel ar fi călătorit la Roma pentru ca Cezar să decidă personal asupra cazului său.

Pavel a fost înțelept să facă apel la Cezar din trei motive.

În primul rând, Pavel voia să meargă la Roma, iar aceasta ar fi fost biletul său de intrare.

În al doilea rând, Pavel și-ar fi putut da seama că opoziția implacabilă și ucigașă ar fi însemnat că nu ar fi fost eliberat niciodată în Iudeea. Amintiți-vă că marele preot voia ca Pavel să se întoarcă la Ierusalim, pentru a-i putea întinde o ambuscadă.

În al treilea rând, dacă Pavel s-ar fi prezentat în fața lui Cezar și ar fi fost declarat nevinovat, acest lucru ar fi oferit creștinismului o bază legală, așa cum avea iudaismul.

În cele din urmă, amintiți-vă că atunci când cineva spune ceva, asta nu înseamnă neapărat că ceea ce spune este adevărat. Festus și Agripa erau de acord că Pavel era nevinovat și, dacă acesta nu ar fi făcut apel la Cezar, l-ar fi eliberat. Era ușor pentru ei să spună asta acum. Ar fi putut să-l elibereze pe Pavel oricând în cei doi ani cât acesta stătuse în închisoare! Ar fi putut chiar să-l elibereze acum, ceea ce ar fi făcut ca apelul la Cezar să devină fără obiect. Este ușor pentru cineva să pară foarte amabil și conciliant atunci când nu are nimic de pierdut și știe că este imposibil ca „generozitatea” sa să fie pusă în practică. De fapt, probabil că Festus a răsuflat ușurat când Pavel și-a formulat apelul, deoarece acest lucru l-a scos pe Festus dintr-o situație delicată. El nu voia să-i supere pe iudei și ar fi preferat să nu omoare un cetățean roman nevinovat pentru care ar fi putut fi tras la răspundere mai târziu. Așadar, probabil că Festus și-a dat seama că, chiar dacă Pavel era nevinovat, el putea fi totuși o persoană periculoasă.

Î: În Faptele Apostolilor 27:1-28:13, ce putem deduce din stilul de scriere?

R: Textul este atât de detaliat încât Luca trebuie să fi fost martor ocular și, probabil, a avut chiar acces la jurnalele de bord ale navei. Așa cum a spus Thomas Walker: „Nu există nicio altă descriere atât de detaliată a funcționării unei nave antice în întreaga literatură clasică.” Fiind medic, Luca, care a folosit frecvent termeni medicali în Cartea Faptelor Apostolilor, ar fi avut un ochi pentru detalii. Pe de altă parte, însă, terminologia simplă folosită de Luca în legătură cu navigația indică faptul că el nu era marinar. James Smith din Renfrewshire, Scoția, a fost navigator de iaht timp de treizeci de ani și s-a deplasat la Malta pentru a studia călătoria lui Pavel. El a scris în 1848 lucrarea „Călătoria și naufragiul lui Pavel”, afirmând: „niciun marinar nu ar fi scris într-un stil atât de puțin asemănător cu cel al unui marinar; niciun om care nu era marinar nu ar fi putut scrie o narațiune a unei călătorii pe mare atât de coerentă în toate părțile sale, decât pe baza unei observații directe.” Pe de altă parte, fără a lua în calcul această călătorie, celelalte unsprezece călătorii ale lui Pavel au totalizat 3.500 de mile. Așadar, deși Pavel nu era un marinar experimentat, era un pasager experimentat pe nave.

De asemenea, cine altcineva ar fi putut fi la bord? Printre pasageri se aflau probabil și alți prizonieri care se îndreptau spre Roma pentru a fi judecați sau executați. De multe ori, aceștia erau executați în Colosseum sau în alte arene.

Î: În Faptele Apostolilor 27:10, a făcut oare Pavel o profeție falsă, spunând că oamenii își vor pierde viața, având în vedere că, potrivit Faptelor Apostolilor 27:22-23, nimeni nu și-a pierdut viața?

R: Nu, dar există două răspunsuri diferite.

Opinia inițială a lui Pavel vs. promisiunea ulterioară a lui Dumnezeu: Pavel vorbea din propria sa cunoaștere în Faptele Apostolilor 27:10, deoarece Pavel a spus: „Văd”, și nu „Dumnezeu a spus” sau „un înger a spus”, așa cum se menționează în Faptele Apostolilor 27:22.

Voia revelată a lui Dumnezeu se poate schimba atunci când se schimbă voia noastră: Poate că Dumnezeu i-a spus lui Pavel că ar putea exista pierderi de vieți omenești înainte de Faptele Apostolilor 27:10. Deoarece Faptele Apostolilor 27:24 spune că viețile celor care erau cu Pavel i-au fost „acordate”, Pavel trebuie să se fi rugat cu stăruință pentru ei. Voia revelată a lui Dumnezeu față de noi se poate schimba atunci când ne rugăm sau când voința noastră se schimbă. Pentru un alt exemplu în acest sens, vezi Geneza 20:3-7. Pentru un exemplu în care rugăciunea credincioasă, frecventă și stăruitoare a lui David a primit răspunsul „Nu”, vezi 2 Samuel 12:15-19.

Î: În Faptele Apostolilor 27:10, cum ar trebui să trăiești atunci când ești implicat, fără voia ta, într-o situație care se îndreaptă spre dezastru?

R: Mai întâi roagă-te în legătură cu asta, apoi avertizează-i pe ceilalți, așa cum a făcut Pavel. Uneori acest lucru nu funcționează deoarece cei cărora le spui subestimează fie gravitatea pericolului, fie probabilitatea ca acesta să se întâmple. Poate că ai vrea să cobori de pe navă dacă poți, deși acest lucru nu a fost posibil în cazul lui Pavel. Sau, dacă te-ai fi aflat pe Titanic în timp ce se scufunda, ai putea să le spui oamenilor să urce în bărcile de salvare, să le spui să aștepte ca și ceilalți să umple bărcile de salvare și, în general, să acționezi așa cum Hristos ar vrea să acționezi în această situație. Dar, pentru a face aceste lucruri, ar trebui să-ți păstrezi calmul și să nu intri în panică. Oamenii sunt mai predispuși să intre în panică atunci când nu știu că Dumnezeu veghează asupra lor. Dar faptul că Dumnezeu veghează asupra ta ar putea însemna și să-ți liniștească nervii, astfel încât să poți alege cea mai bună cale de acțiune.

S-ar putea să ne mulțumim să credem că, atâta timp cât Îl urmăm cu credincioșie pe Dumnezeu, nu vom întâmpina furtuni puternice sau naufragii. Dar acest lucru nu este adevărat nici din punct de vedere fizic, nici emoțional, nici măcar pentru Pavel. Dumnezeu ne va purta prin furtuni, dar, între timp, trebuie să fim un „oază de calm”, să fim martori buni și să-L lăudăm pe Dumnezeu chiar și în mijlocul furtunii.

Î: În Faptele Apostolilor 27:14, ce este vântul Euroclydon?

R: Înseamnă literalmente „vânt de nord-est” și este un vânt puternic din nord-est care apare toamna și la începutul iernii în această parte a Mediteranei. Acesta face ca navigarea în estul Mediteranei să fie periculoasă după 14 septembrie. Aceasta era după Ziua Ispășirii și, potrivit lui William Ramsay, în anul 59 d.Hr. Ziua Ispășirii a fost pe 5 octombrie, așa că perioada de navigare liniștită se încheiase până pe 5 martie. Cauda era o insulă mică situată la aproximativ 25 de mile sud de Creta. Era o nebunie să navighezi în acest anotimp, dar probabil că proprietarii au vrut să-și asume riscul pentru bani. Distanța de navigare de la Fair Havens la Phoenix era de mai puțin de 100 de mile, iar vântul era blând când au pornit la drum, așa că au decis să-și asume riscul.

Î: În Faptele Apostolilor 27:17, cum se simt oamenii de astăzi mai în siguranță luând mici măsuri de precauție în situații periculoase?

R: În Faptele Apostolilor 27:17, au legat frânghii în jurul navei pentru a o menține mai bine întreagă pe marea agitată. Imaginați-vă că vi s-ar spune că veți întâlni pe mare vânturi cu forța unui uragan, dar să nu vă faceți nicio grijă, vom lega frânghii în jurul navei voastre! Deși legarea frânghiilor în jurul navei a fost o idee bună, nu a fost nici măcar o sutime de cât de bună ar fi fost ideea de a nu naviga acolo atât de târziu, de la bun început. Dar odată ce au luat acea decizie, pentru câștigul financiar cu riscul siguranței tuturor, legarea navei a fost mai bună decât nimic. Celelalte patru măsuri pe care le-au luat – ridicarea bărcii de salvare pe navă, coborârea velei pentru a încetini înaintarea, aruncarea ancorei pentru a încetini ușor înaintarea și, din disperare, aruncarea încărcăturii peste bord – au fost tot ce au putut face, acum că se aflau deja în această situație. Voiau să încetinească nava, pentru că nu doreau să lovească țărmul Libiei noaptea. Se temeau de bancurile de nisip de lângă coasta Libiei.

Astăzi, uneori oamenii fac lucruri care le asigură un plus infim de siguranță, nu pentru că ar conta prea mult, ci pentru a se simți mai bine într-o situație riscantă. Este mai bine să evaluezi riscul general și, poate, să nu te fi pus în acea situație riscantă de la bun început. Pașii mici pentru a îmbunătăți ceva sau a-l face mai puțin riscant sunt în regulă, dar nu lăsa ca asta să te împiedice să vezi situația în ansamblu. De exemplu, gândește-te la Robin Hood, care jefuia pe cei bogați și dădea celor săraci. Ar fi trebuit să jefuiască? Nu. Dar dacă ar fi dat puțin celor săraci, l-ar fi făcut asta să se simtă mai bine? Este mai bine să nu jefuiești oamenii decât să-i jefuiești, chiar dacă dai celor săraci bani care nu erau ai tăi.

Î: În Faptele Apostolilor 27:21, cum și când ar trebui să spui „Ți-am spus eu”, așa cum pare să fi făcut Pavel aici?

R: Depinde foarte mult de atitudinea și de tonul vocii tale atunci când spui asta. Pavel nu încerca să-i umilească, dar faptul că a spus asta sugerează că, în viitor, ar trebui să acorde mai multă atenție recomandărilor sale.

Î: În Faptele Apostolilor 27:27, cum se făcea că navigau în Marea Adriatică, având în vedere că ar fi trebuit să se afle la sud de Italia?

R: Pe atunci, ceea ce se numea Marea Adriatică includea și apele situate la sud de Italia, până în Sicilia și Malta la vest și până la insula Creta la est. Aceasta se află considerabil mai la sud decât ceea ce astăzi se numește Marea Adriatică. Iosifus, care a naufragiat și el aici, o numea „Marea Adria”.

Î: În Faptele Apostolilor 27:37, de ce erau atât de mulți oameni (276) pe nava cu care călătorea Pavel?

R: Se pare că era o corabie mare, iar majoritatea corăbiilor din acea vreme aveau sclavi care vâsleau. Iosifus, în cartea „Viața” 15, capitolul 3, a menționat că corabia care l-a dus pe Iosifus în Italia avea 600 de pasageri. Iosifus a suferit și el un naufragiu, iar doar 80 de pasageri au supraviețuit.

Î: În Faptele Apostolilor 27:38-41, de ce doreau să dirijeze nava spre un pârâu sau un râu mic?

R: Probabil pentru a evita stâncile mari.

Î: În Faptele Apostolilor 27:41, care este semnificația eșuării navei între două mări?

R: Existau (și încă mai există) bancuri de nisip în ceea ce se numește astăzi Golful Sfântului Pavel, între insula Malta și insulița vecină Salmonetta. Acest loc era perfect pentru a eșua nava, deoarece nimeni nu ar fi vrut să o lovească de stânci.

Acest detaliu aparent nesemnificativ este de fapt foarte important, deoarece nimeni nu ar fi știut acest lucru dacă nu ar fi locuit pe Malta sau nu ar fi fost martor ocular.

Î: În Faptele Apostolilor 27:42, de ce erau soldații atât de dornici să-i omoare pe prizonieri?

R: Soldații romani puteau fi uciși dacă lăsau prizonierii să scape, dar nu ar fi fost pedepsiți dacă îi ucideau pe aceștia pentru a-i împiedica să fugă. Poate că soldații ar fi fost mulțumiți, întrucât toată vina ar fi căzut asupra centurionului, deoarece el le poruncise să nu ucidă prizonierii.

Î: În Faptele Apostolilor 27:1–28:1, cu toții ne confruntăm cu furtuni în viață. Cum ați compara și contrasta călătoria lui Pavel cu cea a lui Iona?

R: Este interesant să comparăm călătoria lui Pavel cu o călătorie similară a lui Iona, care a traversat aproximativ aceeași zonă. Ambii au întâmpinat furtuni și, în mod neașteptat, au fost nevoiți să părăsească protecția navei. Însă Iona, aflat sub protecția lui Dumnezeu, fugea de bunăvoie pentru a nu se supune lui Dumnezeu. Pavel, în ciuda potențialei opoziții a lui Satana, dar totuși sub protecția lui Dumnezeu, era un prizonier fără niciun control asupra destinației sale. Cu toate acestea, amândoi au ajuns la destinațiile pe care Dumnezeu le-a rânduit. Și amândoi au ajuns acolo în moduri cu totul neașteptate pentru ei.

Î: În Faptele Apostolilor 28:1, ce știm despre insula Malta?

R: Malta este o insulă mică (18 pe 8 mile, 95 de mile pătrate sau 246 de kilometri pătrați), situată la doar 58-60 de mile (93-96 de kilometri) sud de Sicilia și la aproximativ 180 de mile nord-est de Tunisia. Se află la 600 de mile (960 de kilometri) vest de Fair Havens, Creta.

Locuitorii erau foști fenicieni, precum și soldați romani și familiile acestora. Ei erau numiți „barbari” nu pentru că nu erau civilizați, ci pentru că termenul „barbar” însemna inițial o persoană care nu vorbea limba greacă (sau, mai târziu, latina) ca limbă maternă. Biblia de studiu NIV, la pagina 1699, adaugă că acești oameni erau descendenți ai fenicienilor care fuseseră romanizați și, prin urmare, destul de civilizați.

Î: În Faptele Apostolilor 28:1, unde anume a debarcat Pavel pe Malta?

R: Probabil a fost un loc care astăzi se numește Paul’s Bay (din motive evidente). Se află la aproximativ 8 mile (13 km) nord-vest de orașul Valletta.

Î: În Faptele Apostolilor 28:3, cum a putut o viperă să se agațe de mâna lui Pavel, având în vedere că astăzi nu mai există vipere în Malta?

R: Astăzi există doar două specii de șerpi în Malta, iar ambele au fost aduse din altă parte. Nici astăzi nu există prea multe păduri din care să se poată aduna lemne în Malta. Cu toate acestea, înainte ca oamenii să defrișeze pădurile, nu există niciun motiv să presupunem că nu existau aceleași specii de șerpi ca în țările învecinate. Șarpele Vipera aspis trăiește în sudul Europei, Vipera latastei se găsește în Spania și Portugalia, iar Vipera ammodytes se găsește ceva mai departe, în sud-estul Europei.

Deși ar fi putut fi vorba de un demon deghizat în șarpe, nu există niciun motiv să presupunem că nu era un animal normal, natural. Indiferent dacă șarpele era autohton sau a ajuns cu o navă, maltezii nu erau străini de șerpii veninoși.

Î: În Faptele Apostolilor 28:4, cine sau ce este „Justiția” aici?

R: „Justiția” înseamnă „dreptate”, dar exista și o zeiță greacă numită Dike/Dice, cunoscută și sub numele de „Doamna Justiției”, care era zeița dreptății și a ordinii morale. Ea era fiica lui Zeus și a celei de-a doua soții a acestuia, titanida Themis, care era zeița „ordinii divine și a dreptății”. Așadar, maltezii s-ar fi putut referi la oricare dintre ele. În timp ce majoritatea malteșilor erau de origine feniciană/cartagineză, alții proveneau din familii de soldați romani. Se pare că diverși zei și zeițe circulau liber între culturi.

Î: În Faptele Apostolilor 28:7, există vreo dovadă arheologică pentru titlul de „primul/conducătorul” insulei?

R: Da. Malta era prea mică pentru a fi o provincie sau un regat. O inscripție arată că împăratul Augustus a numit un „conducător peste întreaga municipalitate a Maltei”.

Î: În Faptele Apostolilor 28:7, există vreo dovadă extrabiblică pentru acest Publius, „conducătorul insulei”?

R: Da. Tradiția spune că Publius a devenit primul episcop al Maltei. Gennadius/Ieronim, în lucrarea sa „Despre oameni ilustri” 19, menționează că acesta a fost ucis mai târziu din cauza credinței sale creștine.

Î: În Faptele Apostolilor 28:7-10, de ce le-ar fi dat insularii provizii?

R: Malta este o insulă mică, iar insularii nu aveau nicio obligație să ofere provizii în loc să le vândă. Dar probabil erau foarte recunoscători pentru oamenii pe care Pavel i-a vindecat pe insulă. Așadar, toți soldații romani și echipajul au beneficiat de faptele lui Pavel. Ca credincios de astăzi, beneficiază oamenii din jurul tău de viața ta binecuvântată?

Î: În Faptele Apostolilor 28:8, de ce ar fi putut suferi tatăl lui Publius?

R: Malta are un climat temperat. Iarna, temperatura poate varia între 50 și 65 F (10-17 C), așa că ar fi putut fi mai multe cauze. În majoritatea locurilor, dizenteria provine din apă contaminată sau alimente stricate. Totuși, în Malta există o a treia cauză. Există un microorganism, găsit în laptele de capră din Malta, Gibraltar și alte locuri calde din Marea Mediterană, numit micrococcus melitensis. Astăzi există un vaccin împotriva lui, dar fără vaccin, febra intermitentă poate dura de la patru luni până la trei ani.

Î: În Faptele Apostolilor 28:11, cine erau Castor și Pollux?

R: Conform mitologiei grecești, Castor și Pollux erau gemeni născuți din Zeus și Leda, regina Spartei, când Zeus a luat forma unui lebăd și a lăsat-o însărcinată pe Leda. Ei erau zeii protectori ai marinarilor. Dacă constelația lor, Gemeni, era văzută în timpul unei furtuni, aceasta însemna noroc. Se spune că s-au născut din ouă. Acest mit nu era atât de popular ca altele din acea vreme, dar mai târziu, în timpul Renașterii, mulți artiști au realizat picturi care înfățișau scena, printre care Leonardo da Vinci (lucrare neterminată) și Michelangelo. Ei erau plătiți de mecenași să facă acest lucru. Dacă ești plătit să faci ceva, cât timp îți petreci întrebându-te dacă Dumnezeu vrea cu adevărat să lucrezi la asta sau nu?

Apropo, în Vatican, pe ușa Bazilicii Sfântul Petru, se află o imagine a ceea ce pare a fi Leda și lebăda. Trip Advisor avea o fotografie cu aceasta. Nu știu de ce se află acolo, în Vatican.

Î: În Faptele Apostolilor 28:24-25, ce știm despre evreii din Roma?

R: Au ajuns mai întâi la Puteoli, un port lângă Napoli, în jurul anului 4 î.Hr. Împăratul Claudius îi alungase pe evrei din Roma între anii 41 și 53 d.Hr., dar de atunci li se permisese să se întoarcă. În Roma existau șapte sinagogi evreiești diferite. Ei constituiau o minoritate în Roma, dar o minoritate semnificativă.

Î: În Faptele Apostolilor 28:30-31, ce a făcut Pavel timp de doi ani, cât a stat în arest la domiciliu în Roma?

R: Scriptura spune că Pavel primea vizitatori și propovăduia Evanghelia, dar nu spune prea multe altele. Este posibil ca aceasta să fi fost perioada în care Pavel a scris Epistolele către Efeseni, Filipeni, Coloseni și Filimon.

Î: În Faptele Apostolilor 28:30-31, credeți că Pavel a fost eliberat sau nu?

R: Scriptura nu spune acest lucru. Nici istoria nu ne spune dacă a) Pavel a fost condamnat și a suferit martiriul, sau b) a fost eliberat, a mai făcut diverse lucruri, apoi a fost arestat mai târziu, condamnat și a suferit martiriul. Dar putem analiza situația. Nu există nicio indicație că acuzatorii lui evrei s-au prezentat, probabil pentru că știau că aveau un caz foarte slab. Nero nu era un nebun ucigaș la începutul domniei sale. Așadar, existau șanse mari ca Pavel să fi fost eliberat în cele din urmă.

La fel ca noi, Pavel a avut momente bune și momente rele, momente în care era sigur de ceea ce urma să se întâmple și momente în care nu avea nicio idee. Dar, indiferent dacă Pavel a fost eliberat de data aceasta sau nu, el a fost un creștin în orice împrejurare. Se putea mulțumi să predice în fața mulțimilor numeroase și să vindece oameni, se putea mulțumi și în închisoare, de unde a scris Epistola către Filipeni. Pavel putea fi mulțumit de certitudinea că se va duce la Roma, și Pavel putea fi mulțumit în vremurile de incertitudine în care viața părea un naufragiu. Pe măsură ce am examinat viața lui Pavel, ar trebui să ne străduim să ne facem viețile mai asemănătoare cu a lui Pavel (Filipeni 3:17).

Î: În Faptele Apostolilor și în Evanghelia după Luca, ce se poate spune despre stilul de scriere al lui Luca?

R: În timp ce Marcu a scris ca un „om de acțiune”, Luca era interesat de ceea ce se spunea. Peste 22% din Faptele Apostolilor constă în discursuri principale, iar dacă includem și alte discursuri mai scurte, peste jumătate din cartea Faptele Apostolilor este alcătuită din discursuri. Discursurile erau, fără îndoială, mult mai lungi decât cele consemnate de Luca, și se recunoaște că Luca a parafrazat. De asemenea, Evanghelia după Luca relatează mai multe parabole ale lui Isus decât celelalte evanghelii.

Greaca lui Luca este excelentă, iar el era, aparent, foarte cultivat. De fapt, studenții de greacă din zilele noastre consideră că greaca lui este cea mai complicată de tradus din întreaga Biblie.

Î: Cine a scris Cartea Faptelor Apostolilor?

R: Există un consens destul de larg asupra faptului că a fost scrisă de Luca, aceeași persoană care a scris Evanghelia după Luca.

Există indicii că autorul Faptelor Apostolilor a fost, de fapt, un tovarăș al lui Pavel care l-a însoțit în călătoriile sale.”

Luca este menționat și în Coloseni 4:14, 2 Timotei 4:11 și Filimon 24.

Î: Când a fost scrisă cartea Faptele Apostolilor?

R: Există două puncte de vedere.

1. O dată timpurie, deoarece, dacă ar fi știut despre acestea, Luca ar fi menționat probabil moartea lui Pavel, persecuțiile lui Nero și căderea Ierusalimului, dacă ar fi avut loc; Luca ar fi putut scrie Cartea Faptelor Apostolilor între anii 61 și 64 d.Hr. Alții spun că între anii 63 și 70 d.Hr., datorită tăcerii cu privire la evenimentele ulterioare.

2. O a doua opinie este că este posibil ca Luca să fi planificat un al treilea volum (deși acest lucru nu a fost voia lui Dumnezeu), așa că Luca ar fi putut scrie mai târziu și să fi planificat evenimentele ulterioare pentru al treilea volum.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează un sfert din Faptele Apostolilor 20:35 și următoarele (5 cuvinte din 26) în 1 Clement, vol. 1, cap. 2, p. 5, iar Policarp (100-155 d.Hr.) citează jumătate din Faptele Apostolilor 2:24a (7 din 15 cuvinte grecești) în Scrisoarea lui Policarp către filipeni, cap. 1, p. 33. Aceasta a fost scrisă cu siguranță înainte de anii 96-98 d.Hr.

Î: A fost această carte scrisă în secolul al II-lea (cu mult după moartea lui Luca), așa cum susținea școala liberală de la Tübingen?

R: Ei au susținut acest lucru datorită numeroaselor fapte paralele prezentate atât în Faptele Apostolilor, cât și în operele lui Iosifus. (Iosifus a scris „Antichitățile iudeilor” în jurul anilor 93-94 d.Hr.)

Totuși, acest lucru ar fi de așteptat dacă Luca ar fi avut acces la multe dintre aceleași surse pe care le-a folosit Iosifus. În plus, Irineu (182-188 d.Hr.), Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.), Canonul Muratorian (170-210 d.Hr.), Origen (225-254 d.Hr.) și Pamphilus (martirizat în 309 d.Hr.) afirmă cu toții că Luca a scris Faptele Apostolilor.

Î: În „Faptele Apostolilor”, de unde știm că textul scriptural de astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive întemeiate.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Scriitorii creștini din perioada pre-niceană au citat 20,4% din cartea Faptele Apostolilor. Adică 204,86 din 1003 de versete. Iată scriitorii care au făcut referire la versete din Faptele Apostolilor.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează 1/4 din Faptele Apostolilor 20:35 și următoarele (5 cuvinte din 26) – 1 Clement, vol. 1, cap. 2, p. 5

Epistola lui Barnaba (c. 100-150 d.Hr.), cap. 7, p. 142, face aluzie la Faptele Apostolilor 14:22

Policarp (100-155 d.Hr.) citează jumătate din Faptele Apostolilor 2:24a (7 din 15 cuvinte grecești) – Scrisoarea lui Policarp către filipeni, cap. 1, p. 33. De asemenea, el citează Faptele Apostolilor 17:31 în cap. 2, p. 33

Păstorul lui Hermas (160 d.Hr.), cartea 1, capitolul 2, pagina 18, citează jumătate din Faptele Apostolilor 4:12.

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) parafrazează în mod clar Faptele Apostolilor 1:9 în „Despre Înviere”, cap. 9, p. 298

Creștinii din Vienne și Lugdunum (177 d.Hr.) citează jumătate din Faptele Apostolilor 7:60: „așa cum a spus Ștefan, Martorul desăvârșit: «Doamne, nu le pune acest păcat în seamă»”. Părinții ante-niceeni, vol. 8, p. 784.

Irineu, care a scris lucrarea „Împotriva ereziilor” între anii 182-188 d.Hr., face referire, în 48 de locuri, la 88 de versete din Faptele Apostolilor.

Irineu (182-188 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 8:9-11, 20, 21, 23 (Simon Vrăjitorul) așa cum au fost scrise de Luca. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 1, cap. 23.1, p. 347

Canonul Muratorian (190-217 d.Hr.) ANF vol. 5, canonul 2, p. 603: „Mai mult, Faptele Apostolilor sunt cuprinse de Luca într-o singură carte”,

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează 48 de versete din Faptele Apostolilor: 1:7;2:26 -28, jumătate din2:41 ; 6:2; 8:22a;10:10 -15,34,35;15:23 ,28,29,17:18 ,22,23,28; 26:17-18. El face aluzie la 9 versete din Faptele Apostolilor:3:14 , 17, 19, 21; 5:1;8:30 ;10:24 ;17:15 (mențiunea despre Atena);17:30 .

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 17:22,23, spunând: „Luca în Faptele Apostolilor” în Stromata (193-202 d.Hr.), cartea 5, capitolul 12, p. 464. El citează, de asemenea, „Petru în Faptele Apostolilor” în Stromata, cartea 6, capitolul 8, p. 494.

Tertulian (198-220 d.Hr.) menționează cu numele Faptele Apostolilor în „Despre învierea trupului”, capitolul 39.

Tertulian face numeroase citate și aluzii din Faptele Apostolilor, menționând că acestea se găsesc în Faptele Apostolilor, în lucrarea „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea 5, capitolul 2, paginile 432-433

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) citează Ieremia 23:18 și Faptele Apostolilor 10:36, apoi spune imediat: „Aceste lucruri, așadar, fraților, sunt declarate de Scripturi.” În lucrarea „Împotriva ereziei lui Noet”, capitolele 13-14, p. 228

Origen (225-254 d.Hr.) „…așa cum relatează Luca în Faptele Apostolilor” Origen, Împotriva lui Celsus, cartea 6, cap. 11, p. 578

Novatian (250-257 d.Hr.) citează 3/4 din Faptele Apostolilor2:17 (de asemenea, Ioel2:28 ) ca fiind profețite de Ioel și date de Hristos. Tratat despre Trinitate, cap. 29, p. 640

Tratat despre rebotezare, capitolele 1 și 2, p. 668 (250-258 d.Hr.) „Și, prin urmare, vom aduna, după cum este necesar, într-un singur ansamblu toate pasajele din Sfintele Scripturi care sunt relevante pentru acest subiect.” Apoi, în capitolul 2, el citează Matei 3:11b și Faptele Apostolilor 1:4,5, precum și Faptele Apostolilor 11:15-17, Faptele Apostolilor 15:5,8

Tratatul despre rebotezare (c. 250-258 d.Hr.), cap. 12, p. 674, citează Faptele Apostolilor15:13 -17 și îl menționează pe Iacov, care vorbește în Faptele Apostolilor.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) „Sfânta Scriptură dovedește acest lucru, când spune: «Dar mulțimea celor care credeau era de o singură inimă și de un singur suflet.» [Faptele Apostolilor 4:32] Și din nou: «Toți aceștia rămâneau cu un singur gând în rugăciune, împreună cu femeile, cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui.»” [Faptele Apostolilor 1:14] Tratatele lui Ciprian, Tratatul 1, cap. 25, p. 429

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează din „Faptele Apostolilor” în Tratatul său 12, cartea a treia, 3,43.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) menționează Faptele Apostolilor și citează Faptele Apostolilor 5:3,4 în Tratatele lui Ciprian – Mărturii, cap. 30, p. 543. A se vedea și Scrisoarea 72, cap. 17, p. 383.

„Viața și Patimile lui Ciprian” de Pontius (după 258 d.Hr.), capitolul 3, p. 268, se referă la Faptele Apostolilor 8:37 ca fiind „în Faptele Apostolilor”.

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 13:5,13 ca fiind „în Faptele Apostolilor”, din „Cele două cărți despre promisiuni”, cap. 5, p. 83.

Adamantius (c. 300 d.Hr.) menționează „Faptele Apostolilor” în *Dialogul despre credința adevărată*, partea a doua, 12d, p. 90.

Victorinus, episcop de Petau, în Slovenia de astăzi (martirizat în anul 304 d.Hr.), menționează „Faptele Apostolilor” în „Comentariul la Apocalipsa Sfântului Ioan”, p. 355

Pamphilus (martirizat în anul 309 d.Hr.): ni s-a păstrat schița sa a „Faptelor Apostolilor”. „Părinții ante-niceeni”, vol. 6, p. 166-168.

Petru din Alexandria (306, 285–311 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 7:59 în timp ce Ștefan vorbește. Epistola canonică, canonul 9, p. 273.

Sinodul de la Neocaesarea (c. 315 d.Hr.), Canonul 15, p. 86: „Diaconii trebuie să fie în număr de șapte, conform canoanelor, chiar dacă orașul este mare. Despre aceasta veți fi convinși din Cartea Faptelor Apostolilor.”

Atanasie (c. 318 d.Hr.), înainte de Sinodul de la Niceea, citează o parte din discursul lui Pavel din Faptele Apostolilor14:15 ca fiind al lui Pavel. Împotriva păgânilor, partea a 3-a, cap. 35, p. 22

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) face aluzie la Faptele Apostolilor 1:9, spunând: „El [Iisus] s-ar putea îndrepta spre Tatăl Său, ridicat pe un nor.” „Instituțiile divine”, cartea 4, capitolul 12, p. 111

După Niceea

Eusebiu de Cezareea (323-326 d.Hr.) spune că aceasta se află în „cartea sacră a Faptelor Apostolilor”, *Istoria ecleziastică*, cartea 2, capitolul 18, *Părinții niceni și post-niceni*, seria a doua, vol. 1, p. 122. Luca a scris *Faptele Apostolilor*. Ibid., capitolul 22, p. 124

Eusebiu din Cezareea (323-339/340 d.Hr.) se referă la Faptele Apostolilor 12:3 ca fiind „așa cum spune Sfânta Scriptură”. „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu, cartea 2, capitolul 9, p. 111

Eustatie din Antiohia (înainte de 337 d.Hr.) face referire la Faptele Apostolilor 16:17 și la alte versete.

Afrahat Sirianul (337-345 d.Hr.) face aluzie la Faptele Apostolilor în „Demonstrații alese”

Scrisoarea ereticului arian Candidus către Marius (359-362 d.Hr.)

Hegemonius din Sirmium (sec. al III-lea d.Hr.), traducând lucrarea lui Archelaus (262-278 d.Hr.), citează Faptele Apostolilor 2:6 ca Scriptură. „Disputa cu Manes”, cap. 36, p. 210.

Archelaos citează, de asemenea, Faptele Apostolilor 9:15 în „Disputa cu Manes”, cap. 34, p. 208. Este posibil să facă aluzie la Faptele Apostolilor 9:40 în „Fragmentul 1”, p. 234. El nu face referire la niciun alt verset din Faptele Apostolilor.

Sinodul de la Laodiceea (din Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.

Victorinus din Roma (după 363 d.Hr.)

Atanasie (367 d.Hr.) „Din nou, nu este plictisitor să vorbim despre [cărțile] Noului Testament. Acestea sunt cele patru Evanghelii, după Matei, Marcu, Luca și Ioan. Apoi, Faptele Apostolilor și Epistolele (numite catolice), în număr de șapte, și anume: una a lui Iacov; două ale lui Petru; trei ale lui Ioan; după acestea, una a lui Iuda. În plus, există paisprezece Epistole ale lui Pavel, scrise în această ordine. Prima, către romani; apoi două către corinteni; după acestea, către galateni; apoi, către efeseni; apoi către filipeni; apoi către coloseni; după acestea, două către tesaloniceni și cea către evrei; și din nou, două către Timotei; una către Tit; și, în sfârșit, cea către Filimon. Și, pe lângă acestea, Apocalipsa lui Ioan.” Scrisoarea festivă a lui Atanasie 39, cap. 5, p. 552

Hilary din Poitiers (355-367/368 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 1:7 ca fiind cuvintele lui Isus. În lucrarea „Despre Sfânta Treime”, cartea 9, capitolul 75, pagina 181

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Faptele Apostolilor ca parte a Noului Testament. Citatul cuprinde întregul verset din Faptele Apostolilor 1:1.

Efraim Sirianul (350-378 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 22:11 și 26:13 în „Trei omilii”, omilia 1, capitolele 26 și 27, p. 316.

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.)

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) menționează Faptele Apostolilor în „Prelegerea 14.28”, p. 102

Canonul de la Cheltenham (= Catalogul Mommsen) (c. 360-370 d.Hr.) menționează fiecare dintre cele patru evanghelii, Faptele Apostolilor, epistolele lui Pavel, 1 Petru, 1 Ioan și Apocalipsa.

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.)

Grigorie Nazianzen (330-391 d.Hr.)

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.) menționează că Pavel citează un poet grec (Faptele Apostolilor17:28 -29) în „Faptele Apostolilor”, Scrisoarea 4.2, p. 31

Grigorie din Elvira (după 392 d.Hr.)

Grigorie din Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) menționează Faptele Apostolilor în Cartea a doua împotriva lui Eunomius, p. 274 și p. 276.

Grigorie de Nyssa (c. 356–397 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 2:36 în „Împotriva lui Eunomius”, cartea 5, capitolul 3, p. 177

Amfilochie (decedat în anul 397 d.Hr.) face referire la Faptele Apostolilor15:24 și la alte pasaje în „Iambi ad Seleucum”

Didim cel Orb (398 d.Hr.) face aluzie la Faptele Apostolilor 13:8-11. Comentariu la Zaharia 11, p. 285

Schismaticul Lucifer din Cagliari (361-399 d.Hr.) face referire la Faptele Apostolilor 12:23

Catalogul sirian al Sfântei Ecaterina (c. 400 d.Hr.) face referire la cele patru Evanghelii, la Faptele Apostolilor, la Epistola către Romani și la Epistola către Galateni până la Epistola către Evrei.

Maximinus (sec. IV/V)

Maximus din Torino (sec. IV/V)

Schismaticul donatist Petilianus (sec. IV/V)

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.) menționează cele patru Evanghelii, cele 14 epistole ale lui Pavel, Iacov, Petru, Ioan, Iuda, Faptele Apostolilor, Apocalipsa lui Ioan, Înțelepciunea lui Solomon și Sirach (= Ecleziasticul).

Papa Inocențiu I al Romei (c. 405 d.Hr.)

Rufinus (374-406 d.Hr.), traducând din Origen (225-254 d.Hr.), se referă la Faptele Apostolilor 7 ca fiind Faptele Apostolilor de Principiis, cartea 2, capitolul 4.2, p. 276

Gaudentius, schismatic donatist (după 406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) a scris 55 de predici despre Faptele Apostolilor.

Cromatius (decedat în 407 d.Hr.)

Severian (după 408 d.Hr.)

Asterius din Emesa (c. 410 d.Hr.)

Orosius/Hosius din Braga (414-418 d.Hr.) face aluzie la Faptele Apostolilor 6:11-13 în lucrarea sa „Apărare împotriva pelagianilor”, capitolul 8, p. 124

Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.) (218 episcopi)

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută cărțile Noului Testament. El menționează în mod specific fiecare dintre cele patru evanghelii, scrisorile lui Pavel către cele șapte biserici, Epistola către Evrei, scrisorile lui Pavel către Timotei, Tit și Filimon. Ieronim discută apoi Faptele Apostolilor. Apoi discută cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda. În cele din urmă, el discută despre Apocalipsa lui Ioan. Scrisoarea 53, cap. 9, pp. 101-102.

Sulpicius/Sulpitius Severus (363-420 d.Hr.) menționează Faptele Apostolilor în „Istorie”, cartea 1, cap. 36, p. 89 și „Istorie”, cartea 2, cap. 28, p. 110

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 17:30, 31 în *Orașul lui Dumnezeu*, cartea 18, capitolul 54, pag. 395

Ioan Casian (419-430 d.Hr.) menționează Faptele Apostolilor 4:32-34 în „Institutele lui Ioan Casian”, cartea 2.5, p. 206

Sinodul de la Efes (431 d.Hr.) citează din Faptele Apostolilor.

Vincențiu de Lerins (c. 434 d.Hr.)

Socrate al Constantinopolului (c. 400-439 d.Hr.) face referire la Faptele Apostolilor 15:29 și la alte versete. Istoria ecleziastică a lui Socrate

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Hesychius din Ierusalim (decedat în anul 450 d.Hr.)

Speculum (secolul al V-lea)

Teodot din Ancyra (secolul al V-lea)

Sinodul de la Calcedon (451 d.Hr.)

Quodvultdeus (c. 453 d.Hr.)

Eucharius (c. 424–455 d.Hr.) Instructiones

Teodoret din Cyrus (episcop și istoric) (423-458 d.Hr.)

Papa Leon I al Romei (461 d.Hr.)

Prosper Tyro din Aquitania (425-465 d.Hr.) afirmă că Faptele lui10:45 se regăsesc în Faptele Apostolilor

Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife

Constituțiile Apostolice (dată incertă, aproximativ 380 d.Hr.)

Ereticul Priscilian (c. 385 d.Hr.)

Ereticul Apollinaris din Laodiceea (c. 390 d.Hr.)

Ereticul arian Eunomius (c. 360 – c. 394 d.Hr.) citează Faptele Apostolilor 2:36 din discursul lui Petru. Scrisoarea apologetică, cap. 25, p. 71

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.) face aluzie la Ștefan în Faptele Apostolilor 7:42-43 ca fiind „în Faptele Sfinților Apostoli”. Comentariu la Amos, cap. 5, p. 154

„Bazarul lui Heracleide” al lui Nestorie (451/452 d.Hr.)

Le avem încă pe toate astăzi.

3. Cele mai vechi manuscrise ale Faptelor Apostolilor pe care le avem arată că există mici variații între manuscrise, dar nu și erori semnificative din punct de vedere teologic.

Î: Care sunt cele mai vechi manuscrise biblice din Faptele Apostolilor?

R: Iată cele mai multe dintre ele. În total, manuscrisele biblice prenicene citează 32,5% din Cartea Faptelor Apostolilor. Adică 326 din 1003 de versete. Scriitorii creștini prenicenici, împreună cu manuscrisele biblice prenicenice, acoperă 43,9% din Cartea Faptelor Apostolilor. Vezi pentru mai multe informații.

p8 (=Berlin Inv. 8683) Faptele Apostolilor4:31 -37; 5:2-9; 6:1-6,8-15 (sec. al IV-lea)

p29 Faptele Apostolilor 26:7-8,20. 200-225 d.Hr. Copistul care a scris acest manuscris a redat următoarele litere într-un mod neobișnuit: theta, pi și epsilon. Manuscrisul p45 (Chester Beatty I) prezintă același tip neobișnuit de caligrafie. Data este stabilită între anii 200-225 d.Hr., deoarece caligrafia este similară cu cea a Papirusului Marmarica, care este, aproape cu certitudine, un text alexandrin datând din perioada 200-225 d.Hr.

p33 Faptele Apostolilor 7:6-10,13-18;15:21 -24, 26-32 (sec. al VI-lea) Este în concordanță cu Sinaiticus

p. 38 (=Ann Arbor Inv. 1570, =papirusul Michigan 137) Faptele Apostolilor18:27 –19:6;19:12 –16, cca. 300 d.Hr.

sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea – 1999

p. 41 (sec. VIII) Faptele Apostolilor 17:28-34; 18:1f,17f,22-25,27; 19:1-4,6-8,13-16,18f; 20:9-13,15f,22-24,26-38; 21:1-4,26f; 22:11-14,16f. Sursă: Viena, Colecția de papirusuri a Bibliotecii Naționale, K. 7541- 7542 - 7543 - 7544 - 7545- 7546 - 7547 – 7548. Stud. Pal. 015 237; P. Weigandt, în K. Aland, Materialien (1969), p. 54-72. ed. princip. (facsimil); J. Henner, H. Förster, U. Horak, Christliches mit Feder und Faden, Nilus 3 (1999), p. 10 nr. 9

(Vezi http://www.tyndale.cam.ac.uk/Tyndale/staff/Head/NTPapyri.htm#_ftn40)

p. 45 Chester Beatty I (100-150 d.Hr.) Toate cele 4 evanghelii și 29% (289/1003 versete) din Faptele Apostolilor. Faptele Apostolilor 4:27-36; 5:10-20; (8 din 33 de litere în 5:21) 30-39; 6:7-7:2; 7:10-21; 7:32-41; 7:52-8:1; 8:14-15, 8:34-9:6; (8:37 nu a fost niciodată scris); 9:16-27; 9:35-10:2; 10:10-23, 31-41; 11:2-13; 11:24-12:6; 12:13-22; 13:6-16, 25-36; 13:46-14:3; 14:15-23; 15:2-7, 9-27; 15:38-16:4; 16:15-21, 32-40; 17:9-17. La Faptele Apostolilor 15:7, acest copist a pierdut firul și a repetat șase versete din Faptele Apostolilor 15:2. (Se credea că datează de la sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea, respectiv din anul 200 d.Hr.)

p48 Faptele Apostolilor 23:11-17,25-29 (c. 220 sau ultima parte a secolului al III-lea d.Hr.)

p50 (Papirusul Yale 1543) Faptele Apostolilor 8:26-32; 10:26-31 Aland a datat acest text în secolul al IV-lea sau al V-lea, „dar editorii de la Yale susțin în mod destul de convingător o datare în timpul domniei lui Dioclețian (284-305 d.Hr.)”.

p. 53 Matei 26:29-30 și Faptele Apostolilor 9:33-38; (3 litere din Faptele Apostolilor 9:39b); Faptele Apostolilor9:40 -10:1. cca. 260 d.Hr. Data se bazează pe asemănări cu Scrisorile lui Heroninos, datate în jurul anului 260 d.Hr.

p56 Faptele Apostolilor 1:1,4-5,7,10-11 (secolele al V-lea – al VI-lea) text alexandrin

p. 57 Faptele Apostolilor4:36 –5:2; 5:8-10 (sec. IV sau V) text alexandrin

p. 58 același original ca la p. 33. Iată informațiile de la p. 33. Faptele Apostolilor 7:6-10,13-18;15:21 -24, 26-32 (sec. al VI-lea) Se potrivește cu Sinaiticus

p74 (=Bodmer 17) Faptele Apostolilor 1:2-5,7-11,13-15,18-19,22-25; 2:2-4; 2:6-3:26; 4:2-6,8-27; 4:29-27:25; 27:27-28:31; Iacov 1:1-6,8-19,21-23,25; 1:27; 2:1-3; 2:4?; 2:5-15; 18-22, 25-26; 3:1,5-6,10-12,14,17-18; 4:8, 11-14; 5:1-3, 7-9, 12-14, 19-20; 1 Petru 1:1-2, 7-8; 1:12?; 1:13, 19-20, 25; 2:6-7, 11-12, 18, 24; 3:4-5; 2 Petru 2:21; 3:4,11,16; 1 Ioan 1:1,6; 2:1-2,7,13-14,18-19,25-26; 3:1-2,8,14,19-20; 4:1, 6-7, 12, 16-17; 5:3-4, 9-10, 17; 2 Ioan 1, 6-7, 13; 3 Ioan 6, 12; Iuda 3, 7, 12, 18, 24 (sec. al VII-lea)

p91 (=Sydney Inv. 360) Faptele Apostolilor2:30 -37;2:46 -3:2 mijlocul secolului al III-lea. Este vorba doar de o singură foaie (două fragmente) „scrisă cu o caligrafie documentară”.

p. 112 (= papirusul Oxyrhynchus 4496) Faptele Apostolilor 26:31-32; 27:6-7 (sec. al V-lea)

Uncial 0165 (Berlin, secolul al V-lea) Faptele Apostolilor 3:25; 4:1; 4:6; 4:8;4:10 plus, probabil, alte versete.

Uncial 0189 Faptele Apostolilor 5:3-21. Este unul dintre cele mai vechi manuscrise unciale: sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea.

Vaticanus [B] (325-350 d.Hr.)

Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) conține întreaga carte a Faptelor Apostolilor. După epistolele lui Pavel (inclusiv Epistola către Evrei), care se încheie cu Epistola către Filimon, urmează o pagină goală liniată, iar apoi Faptele Apostolilor. După Faptele Apostolilor urmează Epistola lui Iacov.

Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.)

Coptă bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Coptă meg. [Meg] secolele III/IV

Coptică fayyumică [Fay] secolele III/IV

Efraemianul Rescriptus [C] secolul al V-lea

Italic

Vulgata latină [Vg] secolele IV și V

Armenă [Arm] după anul 406 d.Hr.

Georgiană [Geo] din secolul al V-lea

Cambridge, secolele al V-lea/al VI-lea

Etiopică [Eth] din jurul anului 500 d.Hr.

Gotică 493-555 d.Hr.

Siriacă filoxeniană [SyrPh] 507/508 d.Hr.

Siriacă harcleană [SyrH] 616 d.Hr.

Bizantină [Byz] (Familia bizantină cuprinde între 1.761 și 2.209 de manuscrise distincte. Acestea datează din perioada cuprinsă între aproximativ 850 d.Hr. și 1576 d.Hr.)

Consultați pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Faptelor Apostolilor.