< Întrebare biblică din Epistola către Filimon
Î: În Epistola către Filimon, ce valoare are această scurtă epistolă în Biblie?
R: Având în vedere că aceasta este o scrisoare a apostolului Pavel și a fost acceptată ca Scriptură de către Biserica primară, ar trebui să prețuim Epistola către Filimon ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă (ipotetic vorbind) nu am putea vedea nicio valoare în ea.
Cu toate acestea, putem vedea o mare valoare în această scurtă carte. În timp ce multe alte cărți discută despre doctrină și practică, Epistola către Filimon ne oferă un bun exemplu al unui mod de a relaționa cu frații creștini în privința unor chestiuni delicate.
Pavel afirmă că acest sclav, care înainte fusese nefolositor pentru Filimon, devenise între timp util atât pentru Filimon, cât și pentru Pavel. Factorul cheie din spatele acestei schimbări de la nefolositor la folositor a fost transformarea spirituală care avusese loc atunci când Onisim l-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor.
Cartea lui Filimon arată, de asemenea, că, deși Dumnezeu a tolerat sclavia în acea vreme, aceasta nu era voia Lui perfectă.
În cele din urmă, Filimon poate fi numită cartea iertării. Filimon a suferit pierderi financiare prin eliberarea lui Onisim, iar Onisim nu a fost iertat parțial sau condiționat, ci complet. Pavel l-a îndemnat pe Filimon să ierte, dar nu i-a poruncit acest lucru, deoarece iertarea trebuie să fie voluntară.
Î: Care este o schiță a cărții Filimon?
R: Iată o modalitate de a privi cartea Filimon
Filemon 1-3 Salutări din partea lui Pavel
Filemon 4-7 Mulțumiri și rugăciuni pentru Filimon
Filemon 8-17 Apel pentru sclavul fugar
Filimon 18-22 Relația lui Pavel cu Onisim
Filemon 23-25 Salutări finale și binecuvântare
Î: În Filemon 1, ce este atât de neobișnuit în salutul lui Pavel?
R: În celelalte scrisori ale sale, Pavel menționează de obicei autoritatea sa, ca apostol, rob al lui Hristos etc., dar Pavel nu spune nimic din toate acestea în această scrisoare personală, dar publică, adresată lui Filimon. Mai degrabă, Pavel spune pur și simplu că este un prizonier. Pavel știe cum este să ai pe cineva deasupra ta.
Dar al cui prizonier este Pavel? El a fost închis din cauza acuzațiilor aduse de conducătorii iudei. Este dus la Roma de soldații romani și închis într-o închisoare romană. Dar Pavel nu vede lucrurile astfel. În schimb, Pavel spune că este prizonierul lui I ul Iisus Hristos. Cel responsabil pentru închiderea lui și pentru eliberarea lui (sau nu) este Iisus Hristos, iar Iisus a dorit în mod deliberat ca Pavel să sufere ca prizonier, ca mărturie pentru alții. Iar Pavel este de acord cu asta.
Î: În Filimon 1 și 2 Timotei 1:8, cum l-a luat Domnul pe Pavel ca prizonier?
R: Pavel nu a fost închis de Isus; Pavel a fost închis din cauza lui Isus, așa cum arată 2 Timotei1:12 . Romanii care îl păzeau cu siguranță nu ar fi văzut lucrurile așa, totuși. Cu toate acestea, Pavel a avut de ales. Deoarece Duhul Sfânt l-a avertizat cu privire la închisoarea sa prin intermediul profetului Agab, Pavel ar fi putut să fugă, dar Pavel a ales în mod deliberat această cale, despre care știa că va duce la închisoarea sa.
Î: În Filimon 2, ce este neobișnuit la numele Apphia?
R: În cultura greacă ioniană din această zonă, Apphia este un nume clar ne-grecesc, scris în inscripțiile frigiene.
Î: În Filemon 4-5, de ce se adresează Pavel lui Filimon în acest fel?
R: Pavel îl laudă pe Filimon, nu pentru dragostea lui față de sfinți (credincioșii în Hristos), ci mai degrabă pentru dragostea lui față de toți sfinții, despre care Filimon va afla că îl include acum și pe Onisim.
Filimon avea reputația de om iubitor și evlavios, iar Pavel îi reamintește mai întâi acest lucru și îl laudă pentru asta, înainte de a-i cere să se ridice la înălțimea reputației sale și să-i facă o favoare lui Pavel.
Î: În Filemon 10, 2 Timotei 1:2, Tit 1:4 și 1 Corinteni 4:17, de ce i-a numit Pavel pe Onisim, Timotei și Tit „fiii” săi, având în vedere că Isus a spus în Matei 23:9 să nu numim pe nimeni „tată”?
R: Filipeni2:22 arată că Pavel l-a numit pe Timotei „fiul său”, nu din cauza unei relații biologice, ci pentru că Timotei îi era la fel de apropiat ca un fiu în slujirea Evangheliei.
Onesim a fost la fel de folositor ca un fiu și la fel de drag ca un fiu pentru Pavel, în timp ce Pavel se afla la Roma.
Nu este o minciună să folosești o metaforă care nu este literalmente adevărată, atunci când vorbitorii și ascultătorii își dau seama că este o metaforă.
Î: În Filemon 10, există vreo dovadă extrabiblică privind existența lui Onisim?
R: De fapt, ar putea exista. „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu, 3:36, menționează o scrisoare a lui Ignatie către efeseni (cap. 1). Ignatie îl menționează pe Onisim ca fiind pastorul de acolo. Totuși, nu se spune în mod explicit că era vorba de același Onisim.
Î: În Filimon 10-15, de ce tolerează Pavel sclavia?
R: Pavel a vorbit despre sclavie în 1 Corinteni 7:20-23. Pavel îi spune indirect lui Filimon să-l elibereze pe Onisim. În ceea ce privește motivul pentru care Pavel nu a interzis sclavia cu totul, consultați discuția despre Efeseni 6:5-8 și Efeseni 6:9.
Î: În Filemon 11, de ce îl numește Pavel pe Onisim „fost nefolositor”?
R: În limba greacă, numele Onisim înseamnă „util”. Pavel face aici un joc de cuvinte, întrucât Onisim era sclavul fugar al lui Filimon. Un sclav care a fugit nu este prea util.
Î: În Filemon 12, de ce este Pavel încrezător în ascultarea lui Filimon, având în vedere că, de fapt, Pavel nu i-a poruncit nimic lui Filimon?
R: Pavel i-a spus lui Filimon că, deși avea dreptul, în calitate de apostol, să-i poruncească, el s-a limitat doar să-l îndemne pe Filimon să-l elibereze pe Onisim. Așadar, Pavel era încrezător în ascultarea lui Filimon față de Dumnezeu. Dacă Filimon recunoștea că trebuia să-l primească, să-l ierte și să-l elibereze pe fratele său creștin, Pavel era încrezător că Filimon va face ceea ce era plăcut lui Dumnezeu. Iacov, în4:17 , spune: „De aceea, celui care știe să facă binele și nu-l face, pentru el este păcat.”
Î: În Filimon 12-15, ce spune, în esență, Pavel?
R: Sunt patru lucruri.
1. Pavel îi cere ceva lui Filimon, lucru pe care îl va explica în al patrulea punct. (Filimon 8)
2. Onisim a devenit fiul lui Pavel în credință, un creștin. (Filimon 10)
3. Pavel l-a trimis pe Onisim înapoi la Filimon. (Filimon 12)
4. Pavel îi cere lui Filimon să-l elibereze pe Onisim, sclavul său fugar pe care Pavel l-a trimis înapoi la Filimon.
De multe ori, ne încredem în Hristos când împărtășim Evanghelia, dar nu trebuie să ne încredem că persoana respectivă a primit-o. Împărtășim cât putem de bine și apoi ne punem speranța în Duhul Sfânt pentru rezultate, deoarece nu știm cu siguranță dacă cineva Îl urmează cu adevărat pe Hristos sau nu. Dar aici, Pavel a trebuit să se încreadă că Filimon era cu adevărat mântuit, având în vedere modul în care îl va trata pe Onisim. Pot exista momente în care trebuie să luăm o decizie dacă avem încredere că cineva este cu adevărat creștin sau nu. Putem privi faptele lor, dar nu putem ști întotdeauna motivația din spatele acestor fapte. Sperăm că, atunci când avem încredere sau nu, nu vom greși, dar dacă o facem, este mai bine să greșim în favoarea încrederii decât în favoarea scepticismului.
R: Cuvintele literale sunt „în carne”, așa cum spune Traducerea Literală a lui Jay P. Green. „În carne” este traducerea folosită de ESV, KJV, NKJV, „NASB ” 2020 și NRSV. Există patru interpretări.
În persoană: „în persoană și în Domnul” – BSB
Prieten: „în trup și în Domnul” înseamnă că Onisim îl va sluji în mod fizic și îi va oferi părtășie ca credincios. Probabil de aceea NIV traduce această expresie prin „ca om”. (The Believer’s Bible Commentary, p. 215) NET Bible spune: „din punct de vedere uman”.
Poate încă sclav: „în trup” se referă la o relație de la om la om, dar ar putea însemna și menținerea relației stăpân-sclav. (The Bible Knowledge Commentary: New Testament, p. 773)
Frate biologic: Filimon și Onisim erau frați din punct de vedere fizic. Cu alte cuvinte, Filimon își transformase propriul frate în sclav. Cartea „1001 Bible Questions Answered”, p. 314, susține această interpretare, dar ea este rar acceptată.
Un aspect comun tuturor interpretărilor este faptul că se pune accentul pe restabilirea unui fel de relație naturală
Traducerea lui Williams a parafrazat aici: „atât ca slujitor, cât și ca creștin”
Î: În Filimon 17, ce este semnificativ în legătură cu cuvântul „partener” folosit aici?
R: Acesta nu înseamnă doar „partener” în sens generic, ci, mai specific, un partener de afaceri sau un coleg de muncă.
Î: În Filemon 17-18, este acesta un exemplu al doctrinei neprihănirii imputate?
R: Cartea „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, paginile 67-68, spune că da. La fel cum păcatele noastre au fost trecute în „contul” lui Hristos, Pavel s-a oferit să plătească tot ce îi datora Onisim lui Filimon.
Există două asemănări între acest lucru și ispășirea lui Hristos.
1. Nu este nedrept ca Pavel să plătească datoriile lui Onisim. Pavel s-a oferit voluntar să facă acest lucru pentru el, la fel cum Hristos s-a oferit voluntar pentru noi.
2. Nu există nicio mențiune dacă Pavel a plătit această sumă, dacă Onisim a plătit-o sau dacă Filimon a iertat vreo datorie. La fel, jertfa lui Hristos este pentru toți, dar plata nu se realizează pentru cei care nu doresc să-L accepte pe Hristos.
Diferențe: Majoritatea analogiilor nu sunt perfecte, și nici aceasta nu este. Depindea de Filimon dacă voia să accepte oferta lui Pavel. Onisim nu avea prea mult de spus în această privință. În schimb, noi suntem mântuiți prin har „prin credință”, și, așa cum arată Evrei 4:2, mesajul Evangheliei nu avea nicio valoare pentru unii, deoarece nu era însoțit de credință.
Î: În Filemon 17-19, nu ar fi fost Filimon sau alți creștini îngrijorați că sclavii lor ar putea să-l întrebe pe Pavel când ar putea să fugă la el? Cu alte cuvinte, cum rămâne cu „panta alunecoasă” a încurajării altor sclavi să fugă și cu precedentul stăpânilor care nu-i pedepsesc?
R: Se estimează că cel puțin jumătate din populația Imperiului Roman era formată din sclavi. În trecut, romanii au avut de-a face cu câteva revolte ale sclavilor și tratau foarte serios problema sclavilor fugari. Cu toate acestea, Filimon nu trebuia să-și facă griji cu privire la „panta alunecoasă”; el nu trebuia să facă ceea ce era greșit doar pentru a nu crea un precedent problematic, și nici noi nu trebuie să facem asta. De fapt, acest lucru ar crea un precedent, nu pentru sclavi, ci pentru stăpânii creștini, ca aceștia să fie buni cu sclavii lor și să-i elibereze.
Î: În Filemon 18, ce principiu teologic este învățat aici?
R: Acesta este principiul restituirii. Dacă o persoană a furat ceva sau a greșit și i s-a iertat, ar trebui totuși să înapoieze ceea ce a furat. În măsura posibilului, ar trebui să îndrepte răul pe care l-a făcut.
Î: În Filimon 18, când ar trebui să plătim despăgubiri pentru alții?
R: Dacă Onisim ar fi furat bani, fie pentru a călători la Roma, fie în general, ar trebui să îi restituie. S-ar putea spune, de asemenea, că Onisim a „furat” de la Filimon prețul unui sclav. Dar oamenii ar trebui să facă restituire, iar Onisim probabil nu se afla într-o situație în care să poată plăti înapoi. Așa că Pavel s-a oferit să plătească în locul lui. Ar putea exista momente astăzi în care Dumnezeu dorește ca noi să plătim despăgubiri altora sau în numele altora, chiar dacă nu avem nicio responsabilitate legală sau morală de a face acest lucru. Așa cum Hristos a murit pentru noi, când vina era a noastră, am putea lua în considerare să plătim datoria altuia.
Dar există un echilibru aici. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim „facilitatori” ai celor dependenți sau risipitori. Pavel spune în 2 Tesaloniceni 3:10: „Căci chiar când eram cu voi, v-am dat această poruncă: «Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce.»” (BSB). Nu trebuie doar să dăm bani, ci trebuie să dăm cu înțelepciune. Desigur, putem evita problema de a nu da cu înțelepciune pur și simplu prin a nu da deloc. Dar aceasta este o soluție prea simplistă; iar Dumnezeu nu dorește asta.
Unii oameni sunt săraci, muncesc din greu, poate chiar au trei locuri de muncă, și totuși nu reușesc să-și acopere cheltuielile. Alții sunt săraci din cauza cheltuielilor medicale, fie pentru ei înșiși, fie pentru familia lor. Imaginați-vă cât de jignitor este pentru acești oameni să li se spună: „Sunt săraci, înseamnă că sunt leneși.” Trebuie să fim înțelepți, dar trebuie să fim și generoși.
Uneori, cineva ne-ar putea cere să plătim despăgubiri pentru că, în mintea lor, suntem obligați să o facem, când noi, de fapt, nu credem că suntem responsabili pentru asta; suntem ne simțim obligați în propria noastră conștiință. Ar trebui să plătim despăgubirile oricum? Uneori, răspunsul este da; pentru a fi o mărturie bună și o lumină în lume.
Î: În Filimon 19, cât ar pierde o persoană dacă ar elibera un sclav?
R: În acea vreme, un sclav tânăr, sănătos, necalificat, de sex masculin, costa aproximativ 500 de denari, iar un denar era salariul unui muncitor obișnuit pe o zi. Cu alte cuvinte, aceasta reprezintă aproximativ un an și jumătate de salariu. Dar nu știm ce fel de sclav era Onisim. Mulți sclavi erau foarte calificați și lucrau ca contabili, profesori, tutori și funcționari publici. Așadar, Onisim ar fi putut valora mai mult decât atât. Scriitorul roman Cicero, în Q. Rosc. 28, menționează un sclav, cumpărat cu 3.000 de denari, care fusese instruit și valora acum 50.000 de denari. În plus, nu știm dacă Onisim l-a furat pe Filimon când a fugit; trebuia să facă rost de bani de undeva pentru a călători la Roma.
Î: În Filemon 19, de ce îi reamintește Pavel lui Filimon că îi datorează lui Pavel chiar sufletul său?
R: De dragul lui Onisim, Pavel este destul de dur aici. De fapt, Pavel spune: „Dacă tu, Filimon, îmi ești recunoscător că ți-am împărtășit Evanghelia pentru a-ți mântui sufletul, arată-ți recunoștința eliberându-l pe Onisim din sclavie.”
Î: În Filemon 19, a greșit Pavel fiind atât de ferm și de aspru?
R: Nu. Pavel îi iubea atât pe Filimon, cât și pe Onisim. Pavel știa că eliberarea unui sclav era un sacrificiu financiar și, deși era dificil, Filimon trebuia să o facă. Uneori, creștinii ar trebui să fie mai fermi în privința lucrurilor bune, de dragul altora.
Î: În Filemon 24 și Coloseni 4:14, de ce se află Pavel alături de Demas, având în vedere că Demas s-a îndepărtat pentru că iubea lumea aceasta, după cum se menționează în 2 Timotei 4:10?
R: La fel ca alții, Demas a ajutat mai întâi în slujire și apoi s-a îndepărtat. S-a întors Demas vreodată și a fost mântuit? Putem spera că da, dar nu avem nicio mențiune în acest sens.
Î: În Filemon, a făcut Filimon ceea ce i-a cerut Pavel?
R: Cartea lui Filimon nu spune acest lucru. Poate că este lăsat deschis, deoarece vor exista momente în viața noastră când, la fel ca Filimon, vom ști că Dumnezeu vrea să facem ceva care contravine direct culturii noastre sau impulsurilor și dorințelor noastre naturale.
Pe de altă parte, Filimon nu a rupt scrisoarea (din moment ce o avem păstrată), ceea ce sugerează că a făcut ceea ce i-a cerut Pavel.
Î: Știm de altcineva care a scris o scrisoare în numele unui sclav fugar?
R: Da. Aproximativ 60 de ani mai târziu, guvernatorul păgân Pliniu cel Tânăr a scris o scrisoare către Sabinianus în numele unui sclav fugar care îi aparținea acestuia. „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, p. 456, menționează acest lucru.
Scriitorul roman Cicero menționează trei sclavi fugari în scrierile sale. Unul dintre ei era ținut într-o închisoare. Uneori, aceștia erau legați la ochi și obligați să meargă în cerc toată ziua pentru a învârti o piatră de moară, la fel cum ar face animalele.
Î: Când a fost scrisă Epistola către Filemon?
R: Deoarece a fost scrisă când Pavel era prizonier și după ce Pavel a călătorit prin acea zonă, există două perioade probabile.
58-60 d.Hr., când Pavel era prizonier la Roma
56 d.Hr., când Pavel era închis la Efes.
O posibilitate mai puțin probabilă este perioada în care Pavel a fost închis la Cezareea.
Cercetătorii liberali din secolul al XIX-lea din școala de la Tübingen, precum F.C. Baur, considerau că a fost scrisă de altcineva în secolul al II-lea, dar aceștia încercau să nege paternitatea declarată a unor părți din aproape fiecare carte din Noul Testament, așa că nu este de mirare că ar nega și faptul că Pavel ar fi scris Epistola către Filimon.
Majoritatea creștinilor consideră data mai târzie, dar Onisim ar fi putut să caute refugiu atât în Efes, cât și în Roma.
Î: Care sunt asemănările dintre Epistola către Filimon și Epistola către Coloseni?
R: Cercetătorii nu sunt de acord dacă cele două cărți au fost scrise în același timp sau la câțiva ani distanță una de alta. Dar una era o scrisoare adresată unei biserici, iar cealaltă o scrisoare adresată unei persoane, precum și unei biserici (Filemon 2). Oricum, iată asemănările.
1) Colose, împreună cu Hierapolis și Laodiceea, se aflau în Frigia, iar Apphia era un nume frigian.
2) „Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru” (Filimon 3 și Coloseni 1:2b)
3) Se spune că ambele sunt scrise de Pavel și Timotei, deși conținutul epistolei către Filimon este, în mod evident, doar al lui Pavel. Totuși, Timotei ar fi putut fi un scrib al lui Pavel.
4) Ambele se referă la Arhip (Col4:17 Filemon 2)
5) „credința în Hristos Isus și dragostea pe care o aveți pentru toți sfinții” (Col 1:4) și „credința în Domnul Isus și dragostea voastră pentru toți sfinții” (Filemon 5)
6) „Eu, Pavel, scriu acest salut cu propria mea mână.” (Col 4:18a) „Eu, Pavel, scriu aceasta cu propria mea mână.” (Filemon 19)
7) Se încheie cu „Harul să fie cu voi” (Col 4:18b) și „Harul Domnului Isus Hristos să fie cu duhul vostru” (Filimon 25)
Î: În Filimon, ce dovezi avem că această carte ar trebui să se afle în Biblie?
R: Sincer, întrucât Epistola către Filimon este o carte atât de scurtă, nu avem la fel de multe referințe la ea ca la celelalte cărți. Iată trei motive pentru care știm că aceasta ar trebui să se afle în Biblie.
1. Pavel a scris-o, iar el a fost apostol. Petru a mărturisit că cuvintele lui Pavel erau Scriptură în 2 Petru 3:15-16.
2. Pavel însuși a spus că era apostol în 1 Timotei 1:1; 2:7, Romani 1:1; 1 Corinteni 1:1; 9:1, 2 Corinteni 1:1, 11:5; Galateni 1:1, Efeseni 1:1; Coloseni 1:1; 2 Timotei 1:1; Tit 1:1.
3. Dovezi din Biserica primară
Canonul Muratorian (170-210 d.Hr.), ANF vol. 5, p. 603, menționează că Pavel a scris către șapte biserici în epistolele sale: Corinteni (2 epistole), Efeseni, Filipeni, Coloseni, Galateni, Tesaloniceni (2 epistole) și Romani. Pavel a scris Epistola către Filimon, Epistola către Tit și două epistole către Timotei.
Tertulian (198-220 d.Hr.) menționează că Marcion nu a pus „mâini falsificatoare” asupra Epistolei către Filimon, deși nu a menționat numele cărții. Tertulian, Împotriva lui Marcion, cartea 5, cap. 21, p. 473 (implicit)
Origen (225-253/254 d.Hr.) citează din Filimon 14: „Pavel, cu înțelepciune, îi spunea lui Filimon în Epistola către Filimon cu privire la Onisim: «Ca binele tău să nu fie din constrângere, ci din liber arbitru.»” Omiliile asupra lui Ieremia, Omilia 28, cap. 2, p. 224
După Niceea
Eusebiu din Cezareea (326-339-340 d.Hr.) se referă la „colegi de arme”, la fel ca în Filimon 2, dar aceasta este cea mai apropiată referință la Filimon pe care o face.
Hilariu din Poitiers (355-367/368) citează prima jumătate a versetului 1 din Epistola către Filimon: „Citiți pe apostoli: Pavel, robul lui Hristos, se mândrește cu lanțurile sale. Să vedem dacă acest «prizonier al lui Iisus Hristos»...” Despre Sfânta Treime, cartea 4, cap. 39, p. 83
Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) nu face referire la niciun verset specific din Epistola către Filimon, dar enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552
„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Epistola lui Pavel către Filimon ca parte a Noului Testament. Ea citează integral Filimon 1.
Canonul de la Cheltenham (= Catalogul Mommsen) (c. 360-370 d.Hr.)
Efraim Sirianul (350-378 d.Hr.)
Chiril al Ierusalimului (c. 348-386 d.Hr.) (implicit)
Sinodul de la Laodiceea (în Frigia) (343-381 d.Hr.) canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.
Ambrosiaster (după 384 d.Hr.) face referire la Filimon 2, 6, 12, 25
Amfilochie, în „Iambi ad Seleucum” (394 d.Hr.)
Ioan Gură de Aur (396 d.Hr.) a consemnat trei predici despre Epistola către Filimon. În omilia 1, el afirmă că Pavel a scris această epistolă către Filimon, un om admirabil.
Catalogul sirian al Sfântei Ecaterina (c. 400 d.Hr.)
Epifanie al Salamisei (360-403 d.Hr.) (implicit)
Papa Inocențiu I al Romei (c. 405 d.Hr.)
Rufinus (374-406 d.Hr.)
Sinodul de la Cartagina (218 de episcopi) (393-419 d.Hr.) (implicit)
Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Noului Testament. El menționează în mod specific fiecare dintre cele patru evanghelii, scrisorile lui Pavel către cele șapte biserici, Epistola către Evrei, precum și scrisorile lui Pavel către Timotei, Tit și Filimon. Ieronim discută apoi despre Faptele Apostolilor. Apoi, el discută despre cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda. În cele din urmă, el discută despre Apocalipsa lui Ioan. Scrisoarea 53, cap. 9, p. 101-102.
Ieronim (373-420 d.Hr.) face referire la Filimon 2, 6, 12
Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.)
Ioan Casian (părintele semi-pelagianismului) (419-430 d.Hr.)
Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife
Ereticul Marcion a acceptat Epistola către Filimon în canonul său, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, p. 453.
Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.) face referire la Filimon 2, 6, 12
Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.) face referire la Filimon 6,25
Le avem încă pe toate astăzi.
Î: De unde știm că Epistola către Filimon de astăzi este o păstrare fiabilă a ceea ce a fost scris inițial?
R: Există cel puțin trei motive întemeiate.
1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; și Matei 24:35.
2. Dovezi din Biserica primară. A se vedea întrebarea anterioară pentru a afla numele câtorva dintre scriitorii care au făcut referire la versete din Epistola către Filimon.
3. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem din Epistola către Filimon arată că există mici variații manuscrise, dar nicio eroare semnificativă din punct de vedere teologic.
p87 conține versetele din Filimon 13-15, 24 (parțial) și 25b cu lacune (c. 125 d.Hr.). Stilul de scriere este aproape identic cu cel din p46.
În lucrarea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, la p. 608, se menționează că editorii inițiali au datat p87 în „începutul secolului al III-lea”, deoarece caligrafia este aproape identică cu cea a p46, iar p46 era considerat anterior ca aparținând secolului al III-lea. Deoarece se știe acum că p46 este mai vechi, acesta este redatat în perioada de la mijlocul până la sfârșitul secolului al II-lea. O a doua dovadă este faptul că literele atât din p46, cât și din p87 sunt aproape identice cu cele din Papirusul Oxyrhynchus 841 (scris de mâna a doua, 120-130 d.Hr.). O a treia dovadă este faptul că p87 prezintă „asemănări uimitoare” cu p52, datat la începutul secolului al II-lea.
p61 Romani 16:23,25-27; 1 Corinteni 1:1-2, 2-6; 5:1-3, 5-6, 9-13; Filipeni 3:5-9, 12-16, Coloseni 1:3-7, 9-13, 1 Tesaloniceni 1:2-3; Tit 3:1-5, 8-11, 14-15; Filimon 4-7. c. 700 d.Hr.
c. 700 d.Hr. – 1968 – Textul Noului Testament.
Aproximativ 700 d.Hr. – 1975 – Aland et al., a treia ediție.
Aproximativ 700 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.
Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.
Filimon nu a fost păstrat în Vaticanus [B]
Alexandrinus [A] c. 450 d.Hr.
Coptică bohairică [Boh] secolele III/IV
Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV
Ephraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea
I Washington D.C., secolul al V-lea (Filimon 2, altele?)
Claromontanus [D] secolele al V-lea/al VI-lea
Cartea „The Text of the New Testament”, p. 167, scrisă în 1968, menționează că există cel puțin 10 manuscrise unciale (cu patru corectori) și 42 de manuscrise minuscule.
Vezi www.BibleQuery.org/Philemon Manuscripts.html pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Epistolei către Filimon.