< Întrebare biblică din Geneza

Î: În Geneza, de unde știm că Geneza ar trebui să se afle în Biblie?

R: Printre alte motive, pentru că Isus și mulți alții din Biblie au confirmat autenticitatea Vechiului Testament și s-au referit la Geneza ca la o scriere sfântă. Vezi Matei 19:4 și Marcu 10:4-9 pentru două exemple în care Isus citează din Cartea Genezei ca pe o scriere sfântă.

Î: În Geneza, cine a răspuns primul la întrebări despre Geneza?

R: Din câte știu, prima persoană care a scris răspunsuri la întrebări despre Geneza a fost Filon, un evreu elenistic din Alexandria, care a trăit aproximativ între anii 20 î.Hr. și 50 d.Hr. Astăzi avem o traducere armeană a operei sale. El a scris o lucrare în trei părți, intitulată „Întrebări și răspunsuri despre Geneza”. Am păstrat răspunsurile sale la 244 de întrebări din Geneza 1-17, din perspectiva unui evreu pios care a fost puternic influențat de filosofia platonică greacă. Puteți găsi această lucrare în „Operele lui Filon: Completa și neprescurtată – noua versiune actualizată tradusă de C.D. Yonge, Hendrickson Publishers, 1993, a patra ediție, 1997”.

Î: În Genesa 1, întrucât unele lucruri trebuie să fie adevărate, cum ar fi 1 = 1 și 1 + 1 = 2, a creat Dumnezeu matematica și numerele? Cum ar fi putut să le creeze altfel?

R: Dumnezeu a creat totul; cu toate acestea, o tautologie – adică ceva care, prin definiție, este adevărat, precum faptul că lucrurile roșii sunt de culoare roșie – nu este un „lucru”. Putem specula că Dumnezeu a creat fiecare „lucru” din matematică care nu este o tautologie.

Î: În Geneza 1, având în vedere că Dumnezeu a creat totul, a creat El întunericul, răul și gropile din pământ? Dacă a creat răul, nu pare a fi un Dumnezeu perfect bun. Dacă nu, atunci cel care a făcut-o pare să fie, la rândul său, un creator.

R: Dumnezeu a creat orice lucru. Întunericul nu este un lucru, ci o absență sau o reducere a luminii. Răul nu este un lucru, ci o absență sau o denaturare a binelui. Găurile, întunericul și răul nu au fost create direct de Dumnezeu, ci au apărut ca tautologii sau „produse secundare existențiale” ale materiei, luminii și binelui. La fel, o umbră nu este un lucru independent, având materie, energie sau spirit. Cu toate acestea, plantele pot muri în umbră. Astfel, umbrele au o „existență parazitară”, dar ele există cu adevărat.

Î: În Geneza 1, din moment ce Dumnezeu a creat totul bun, de ce au loc tornade, epidemii și alte dezastre?

R: Totul era inițial bun. Cu toate acestea, Romani 8:20-22 ne arată că, de la Cădere, pământul a fost „supus deșertăciunii”. Întreaga lume se află sub stăpânirea celui rău (1 Ioan 5:19), iar prințul acestei lumi este Satana, conform Ioan 12:31; 14:30.

Î: În Geneza 1, care este argumentul cosmologic?

R: În primul rând, iată o modalitate simplă, dar puțin riguroasă din punct de vedere logic, de a-l formula.

Nu poți obține ceva din nimic. Fiecare lucru creat a trebuit să fie creat. Chiar și primul lucru (sau primele lucruri) creat(e) a trebuit să fie creat(e) de ceva sau de cineva care exista deja. Prin urmare, ceva sau cineva a trebuit să fie necreat și etern.

Iată o formulare mai riguroasă; definițiile sunt ale mele.

Presupunem că toată lumea cunoaște suficient pentru a avea o definiție adecvată a logicii, contradicției și non-contradicției, evenimentului, procesului, „în”, obiectului, colecției, timpului, secvenței, materiei, energiei, spiritului, cauzei, a fi afectat de și a afecta.

Existența actuală este definită aici ca fiind în acest univers, având capacitatea de a fi afectată de ceva din acest univers sau având capacitatea de a afecta ceva din acest univers. Aceasta ar fi o definiție prea restrânsă a „existenței”, deoarece nu ia în considerare ideile, tiparele și alte lucruri. Așadar, să numim aceasta „existență actuală” și să ne limităm discuția de aici la existența actuală.

Lucrul real este definit aici ca un obiect sau o colecție de materie, energie, spirit sau o combinație a acestora care are existență reală. Adevărurile logice, contradicțiile logice și demonstrațiile matematice nu sunt considerate lucruri în acest context.

Existența parazitară, ca o paranteză, este definită ca existența reală a lucrurilor care nu sunt lucruri reale. Golurile, întunericul, lipsurile, incorectitudinea și răul nu sunt materie, energie sau spirit; totuși, așa cum o umbră poate ucide plantele care au nevoie de soare, sau lipsa hranei poate ucide o persoană, umbrele și lipsa hranei au existență reală fără a fi lucruri reale.

Universul este definit aici ca o colecție de lucruri reale care există efectiv. De remarcat că, în această definiție specifică, universul este autonom, iar Dumnezeu (presupunând că Dumnezeu există, este spirit și poate influența lucrurile) se află în univers.

Nimicul este definit aici ca fiind ceva ce nu există niciodată în realitate sau care nu are o existență reală la un moment dat. Cu alte cuvinte, înainte de a fi creat [sau după ce este distrus], un lucru real nu se află în univers, nu influențează universul și nu este influențat de univers.

O cauză este definită ca având existență reală, deoarece influențează alte lucruri din univers care au existență reală. O cauză este, prin definiție, un lucru real dacă poate avea materie, energie, spirit sau o combinație a celor de mai sus.

Creația este definită aici ca evenimentul sau procesul de realizare a unui lucru real nou. Creația se deosebește de „modificare”, care nu necesită neapărat o cauză din afara lucrului însuși. Creația unui lucru real nou poate include modificarea sau distrugerea unui lucru real preexistent, dar nu este obligatoriu să o facă. Cu toate acestea, a se vedea punctul următor.

Ceva nu poate proveni din nimic. Fiecare entitate reală creată necesită o cauză pentru crearea sa. Cu alte cuvinte, nimic nu poate fi creat decât dacă unul sau mai multe lucruri sau ființe l-au creat. Ceva nu poate fi creat fără nicio cauză.

Un lucru nu se poate crea pe sine. Nimic nu se poate crea pe sine. Deși lucrurile reale se pot uneori schimba singure sau se pot distruge singure, nimic nu poate fi propria sa cauză de creație.

O primă cauză. Deși lucrurile reale create pot crea alte lucruri reale create, în ultimă instanță a trebuit să existe o primă cauză. Cu alte cuvinte, într-o succesiune de cauze, cel puțin o cauză a trebuit să existe înaintea tuturor celorlalte cauze care necesită o cauză.

Necreat. Deoarece cel puțin o cauză trebuie să nu aibă o cauză anterioară, iar orice creație necesită o cauză, cel puțin un lucru sau o ființă cu existență reală este necreată și a existat din eternitatea trecută, deoarece nu a avut o creație.

Rezumat: Fiecare lucru real care există a avut fie un moment în timp, fie o perioadă de timp în care a existat pentru prima dată, fie nu a avut. Dacă nu a avut, este etern și necreat. Dacă a avut, atunci un anumit lucru real a fost cauza existenței sale.

Limitări: Acest argument nu dovedește că prima cauză este o ființă vie, nici că există o singură cauză necreată, și nici dacă mai există vreo cauză necreată. El dovedește pur și simplu că a existat cel puțin un lucru cu existență reală (personal sau impersonal) care a existat veșnic fără a fi creat.

Unul dintre primii scriitori care a înțeles clar argumentul cosmologic și a vorbit despre Dumnezeu ca fiind cauza primă a fost Filon cel Iudeu, care a trăit în Alexandria, Egipt, între anii 15/20 î.Hr. și 50 d.Hr. R.C. Sproul și Norm Geisler au multe materiale valoroase despre argumentul cosmologic.

Î: Argumentul conform căruia „complexitatea lumii indică faptul că trebuie să existe un creator” sună bine, până când este dus la concluzia sa logică. Dar cum rămâne cu complexitatea lui Dumnezeu? Dacă o ființă complexă necesită un proiectant, atunci Dumnezeu trebuie să necesite un proiectant și mai mare, și tot așa, în sus pe scară. Unde se oprește acest lanț? Argumentul ajunge la o „regresie infinită”, iar pentru aceasta nu există un răspuns. Sau există?
R: Înainte de a răspunde la acest argument, permiteți-mi să dezvolt mai întâi „problema”. Pe lângă complexitate, aceasta este și o problemă legată de o formă defectuoasă a argumentului cosmologic. Dacă totul are o cauză, atunci și Dumnezeu trebuie să aibă o cauză. Dar, desigur, Dumnezeu nu are nevoie de o cauză pentru creația Sa dacă Dumnezeu este etern și necreat.

Deoarece ceva trebuie să aibă un sfârșit sau să nu aibă un sfârșit, există doar două răspunsuri posibile:

a) regresia înapoi nu are sfârșit

b) regresia înapoi are un sfârșit, o primă cauză fără cauză.

Dacă a), regresia înapoi nu ar avea sfârșit, atunci nu totul are o cauză, deoarece regresia însăși nu a avut, în ultimă instanță, nicio cauză. Prin urmare, în orice caz, există cineva/ceva care nu are o cauză.

Dacă este valabil cazul b), adică regresia înapoi are un sfârșit, atunci trebuie să existe o primă cauză, de o complexitate nespecificată. Desigur, aceasta înseamnă că Dumnezeu nu este o ființă cauzată, un produs al vreunei creații.

Mă întreb totuși dacă Dumnezeu ar putea considera întregul argument atât de simplist, deoarece noi ne gândim la cauze în timp. Dacă Dumnezeu există atât în afara timpului, cât și în interiorul acestuia, și dacă și timpul este o creație a lui Dumnezeu, atunci a vorbi despre cum era în timpul dinaintea existenței lui Dumnezeu este un oximoron.

Î: În Geneza 1, ar fi putut Dumnezeu să creeze alte ființe și lumi?

R: Cu siguranță a creat alte ființe: îngeri și demoni. În ceea ce privește crearea altor lumi cu ființe pe ele, Biblia nu ne spune tot ce ne dorim să știm, ci doar ceea ce trebuie să știm — și trebuie să ne asigurăm că cel puțin citim asta. Dumnezeu ar fi putut crea alte universuri, și poate că asta sunt Raiul și Iadul.

Î: În Geneza 1, de ce i-a creat Dumnezeu pe Adam și Eva, din moment ce știa dinainte că Îi vor nesocoti porunca?

R: Deși Dumnezeu știa dinainte că vor păcătui, El ne spune o serie de lucruri cu privire la motivul pentru care a creat oamenii.

Pentru slava Sa: Dumnezeu și-a creat copiii pentru slava Sa. Isaia 43:7; 61:3.

Oameni pe care să-i iubească: Dumnezeu ne iubește nespus de mult. Psalmul 145:9, 17; 1 Ioan 3:1.

Ca să fie copiii Lui: 1 Ioan 3:1-2; Galateni 3:28, Romani 8:15-17

Ca să locuiască în noi: 1 Ioan 4:12-16; Romani 8:9-11

Dumnezeu dorește ca nimeni să nu piară. Ezechiel 18:23, 32; 33:11; 2 Petru 3:9. Cu toate acestea, Dumnezeu nu regretă că i-a creat pe cei care, având ocazia, aleg în mod liber să-L respingă. Dumnezeu a știut dinainte că aceștia vor păcătui și totuși a ales să nu intervină în alegerea lor sau să-i „desfacă”.

Poate că o parte din motivul pentru care Dumnezeu a ales să creeze ființe care să fie după chipul Său este similar cu motivul pentru care părinții aleg să aibă copii. Da, copiii vor fi costisitori, cu scutece și mâncare, și da, copiii vor provoca durere prin bolile, rănile și neascultarea lor, dar, în ciuda tuturor acestor lucruri, iubirea face ca totul să merite efortul.

Î: În Genesa 1:1, a creat Dumnezeu pentru că avea nevoie să creeze?

R: Biblia nu oferă niciun temei pentru această speculație. Dumnezeu nu are nevoi, în sensul că ar fi afectat sau ar înceta să existe dacă nu ar crea ceva. Pe de altă parte, dorința lui Dumnezeu a fost să creeze, iar Dumnezeu Și-a împlinit dorința la o scară grandioasă și minunată.

Î: În Genesa 1:1, au mai existat alte creații după Geneza?

R: Scriptura nu precizează niciuna dintre aceste variante, iar Dumnezeu este liber să facă după cum dorește. Dacă Dumnezeu a creat alte creaturi, acestea ar putea fi asemenea îngerilor, asemenea lui Adam și Eva înainte de Cădere, asemenea nouă, asemenea demonilor, asemenea animalelor sau ceva cu totul diferit.

Î: În Genesa 1:2, dacă duhul lui Dumnezeu se mișca deasupra apelor, înseamnă oare că Duhul Sfânt nu este o ființă vie și inteligentă, ci o forță activă, așa cum susțin Martorii lui Iehova?

R: Nu. Faptul că Duhul Sfânt nu are un trup fizic și se poate mișca deasupra apelor nu contrazice faptul că Scriptura arată că Duhul Sfânt este o ființă vie, cu personalitate.

Ceea ce urmează este o repetare a discuției despre 1 Ioan 5:6-8.

Un martor poate fi atât o ființă vie, cât și un obiect neînsuflețit. O greșeală a Martorilor lui Iehova este aceea că, întrucât Duhul Sfânt are multe atribute pe care o ființă umană nu le are, prin urmare (printr-o logică forțată) Duhul Sfânt nu poate avea personalitate. 1 Ioan 5:6-8 arată că există trei martori ai faptului că Isus a avut un trup fizic. Sângele se referă la răstignirea Sa, iar Duhul este o mărturie interioară pentru creștini. Apa se referă fie la botezul lui Isus de către Ioan, fie, posibil, la apa care înconjoară un copil la naștere.

În continuare sunt prezentate diverse adevăruri pe care Biblia ni le învață despre personalitatea Duhului Sfânt.

Parakletos (Mângâietorul, Cel care este alături de noi). Ioan 14:16, 26, Ioan 15:26

Poate cunoaște gândurile cele mai ascunse ale lui Dumnezeu 1 Corinteni 2:10-11

Ne vorbește. Faptele Apostolilor 13:2, Evrei 3:7

Ne amintește. Ioan 14:26

Ca un părinte, pentru ca noi să nu fim orfani („orphanos” în greacă). Ioan 14:18

Ne călăuzește. Ioan 16:13

Ne învață. Ioan 14:26, 1 Corinteni 2:13

Locuiește în noi. 1 Corinteni 3:16, 2 Timotei 1:14, Romani 8:9,11, Efeseni 2:22

În inimile noastre. 2 Corinteni 1:22, Galateni 4:6

Mijlocește pentru noi (obiectele neînsuflețite nu se roagă și nu mijlocesc). Romani 8:26-27

Poate fi jignit. Evrei 10:29

Mărturisește despre Hristos. Ioan 15:26

Are o minte. Romani 8:27

Poate fi întristat. Isaia 63:10, Efeseni 4:30

Face alegeri. 1 Corinteni 12:11

Are iubire. Romani 15:30

Poate considera că lucrurile sunt bune. Faptele Apostolilor 15:28

Cercetează lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:9-10

Gemete (și, prin urmare, îi pasă) pentru noi Romani 8:26

Î: În Genesa 1:10, cum a putut Dumnezeu să creeze pământul, din moment ce pământul fusese deja creat în Genesa 1:1?

R: Cuvântul ebraic (eres) este același în ambele cazuri. La fel ca în limba engleză, (eres) poate însemna lumea de sub cer, dar poate însemna și pământ sau uscat. Astfel, Dumnezeu a creat planeta în Geneza 1:1, iar uscatul în Geneza 1:10. Vezi Enciclopedia dificultăților biblice, p. 65-66.

Î: În Geneza 1 și Geneza 2, de ce par să existe două relatări ale creației?

R: Observă ce este creat în fiecare relatare. Geneza 1 prezintă crearea cerurilor și a pământului, iar Geneza 2 prezintă crearea oamenilor în Grădina Edenului.

Î: În Geneza 1 și în alte pasaje, de ce este Dumnezeu numit Elohim, în timp ce în alte pasaje, cum ar fi Geneza 2, Dumnezeu este numit Yahweh?

R: Dumnezeu are un număr mare de nume și titluri în Biblie. Se pare că numele Yahweh se concentrează pe relația personală a lui Dumnezeu cu noi, în contrast cu numele Elohim, care subliniază aspectele Sale imparțiale și transcendente. Geneza 1 nu menționează numele lui Adam, al Evei sau ale vreunui animal, în timp ce Geneza 2 le menționează. Acest contrast este atât de evident încât trebuie să fi fost intenționat.

În culturile antice era obișnuit ca același zeu să aibă mai multe nume. Iată câteva exemple:

Osiris – Wennefer, Khent-amentius, Neb-abdu

Bel – Enlil, Nunamnir

Sin – Nanna

El – Latpan

Baal – Larpan

Î: În Geneza 1, ar fi putut Dumnezeu să creeze pământul în șase zile literale de 24 de ore?

R: Indiferent dacă consideră că pământul este vechi sau tânăr, toți creștinii ar trebui să răspundă la această întrebare cu „da”.

În loc de șase zile, Atotputernicul ar fi putut-o crea în șase secunde, dacă ar fi vrut. Problema nu este cum a trebuit Dumnezeu să creeze, ci cum Scriptura și natura ne revelează că El a ales să creeze.

Ca o notă marginală, Scriptura nu precizează în Geneza 1 cât de lungă este o zi pentru Dumnezeu. Deuteronomul 9:1 arată că o „zi” ar putea indica o perioadă de timp mai mare de 24 de ore, așa cum era înțeleasă în „ziua” lui Moise. Psalmul 90:4 și 2 Petru 3:8 indică faptul că zilele lui Dumnezeu ar putea fi foarte lungi.

Î: În Geneza 1, asemănările dintre această relatare și relatările babiloniene despre creație dovedesc oare că ele au o origine comună, umană?

R: Relatările babiloniene sunt similare în multe detalii fizice, dar aproape diametral opuse în ceea ce privește cauza. Spre deosebire de Marduk, care se luptă împotriva haosului provocat de dragonul Tiamat, Dumnezeu poruncește ceea ce se întâmplă. Dacă există un sâmbure de adevăr în cultura nebiblică, acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză. În plus, stilul din Geneza 1 pare să fie un contrast deliberat cu conceptele păgâne.

Î: În Genesa 1:26 și 3:22, de ce se folosește cuvântul „noi” pentru Singurul Dumnezeu Adevărat?

R: Există două răspunsuri posibile.

1. „Noi” se referă la Singurul Dumnezeu adevărat, dar pluralul este forma potrivită pentru o conversație în cadrul Trinității.

2. „Noi-ul regal” era folosit de regi și zei pentru a se referi la o singură persoană. Ca exemplu al acestui lucru în religia islamică din Orientul Mijlociu, Coranul musulman folosește „noi” și „ne” atunci când Allah se referă la sine însuși. Atât musulmanii, cât și non-musulmanii pot fi de acord că folosirea „noi-ului regal” în Coran nu sugerează că Mahomed ar fi învățat că Allah ar fi mai mulți zei.

Cu toate acestea, Filon cel Evreu (15/20 î.Hr. – 50 d.Hr.) a interpretat acest lucru nu ca pe un „noi” regal, ci ca pe faptul că Dumnezeu s-a folosit de asistenți, în lucrarea *Despre Creație*, capitolul 24, nr. 75, p. 11.

Î: Genesa 1:26 înseamnă oare că ar trebui să fim educați pentru a dobândi perfecțiunile divine și pentru a deveni centrul binecuvântărilor divine, așa cum învață bahá’íi în „Some Answered Questions”, p. 8, 9?

R: Nu, deoarece Geneza 1:27 spune că Dumnezeu a făcut ceea ce a spus în Geneza 1:26. Când Adam și Eva au fost creați, ei erau perfect fără păcat înainte de cădere și nu aveau nevoie de educație. Deși suntem încă creați după chipul lui Dumnezeu, Geneza 1:26-28 se referă la ceea ce Dumnezeu a realizat deja.

Î: Oare Geneza 1:26 înseamnă că oamenii sunt ei înșiși „mici zei”, așa cum spun Kenneth Hagin și unii învățători ai mișcării „cuvânt-credință”?

R: Nu. Cuvântul din Geneza este „asemeni”, nu „este”. Chiar și învățătorii mișcării „cuvânt-credință” ar fi de acord că creaturi ca noi nu trebuiau niciodată să fie venerate. Trupurilor lui Adam și Eva li s-a dat o nemurire care putea fi pierdută, o neprihănire care putea fi distrusă și o iubire perfectă pentru Dumnezeu care putea fi aruncată ca un fruct vechi.

Î: În Genesa 1:26-27, a fost aceasta o conversație între membrii Sfintei Treimi sau între ființe create, cum ar fi îngerii?

R: Deși este posibil ca și îngerii să fi auzit aceste cuvinte, aceasta a fost o conversație între membrii Sfintei Treimi. Creația noastră nu a fost opera îngerilor, ci a lui Dumnezeu în Sfânta Treime. Primul scriitor creștin cunoscut care a observat că nu putea fi vorba de îngeri a fost Iustin Martirul (care a scris între anii 138-165 d.Hr.) în lucrarea sa „Dialogul cu Trypho iudeul”, capitolul 62, p. 228.

Î: În Genesa 1:26-27, având în vedere că Dumnezeu a făcut oamenii superiori îngerilor, ar putea Dumnezeu să creeze mai târziu ființe superioare oamenilor?

R: Scriptura nu se pronunță în niciun sens, iar Dumnezeu este liber să facă orice dorește. Cu toate acestea, Scriptura spune că credincioșii sunt „fii ai lui Dumnezeu” și că vom „domni împreună cu Hristos” și vom fi „așezați împreună cu Hristos” (Efeseni 2:6). Este greu ca o creatură finită să fie cu mult mai înaltă decât atât.

Î: În Genesa 1:26, a fost Adam un „superom” cu abilități de un milion de ori mai mari decât ale noastre, așa cum a învățat Watchman Nee în cartea *Puterea latentă a sufletului* (1933, p. 15)?

R: Scriptura nu a învățat niciodată această speculație ciudată. De asemenea, nu a învățat niciodată că Adam era deja asemănător cu Dumnezeu în înfățișarea exterioară, așa cum a învățat Watchman Nee în aceeași carte, la pagina 18. Din păcate, oamenii încearcă adesea să adauge propriile lor învățături la ceea ce a spus de fapt Dumnezeu.

Î: În Genesa 1:26, dacă suntem creați după chipul lui Dumnezeu, nu dovedește asta că Dumnezeu (sau cel puțin Tatăl) are un trup fizic de om? (Mormonii menționează acest lucru.)

R: Majoritatea ar fi de acord că Duhul Sfânt nu are un trup fizic și că Isus nu avea un trup fizic la acea vreme. Dacă „noi” se referă la o discuție cu Tatăl, Fiul și Duhul, atunci „chipul” nu se poate referi la un simplu trup fizic. Apropo, Geneza 9:6 arată că, de la Cădere încoace, încă mai avem chipul lui Dumnezeu.

Î: În Genesa 1:27, oamenii sunt încă creați după chipul lui Dumnezeu, chiar și după Căderea în păcat?

R: Da. Geneza 9:6, după potop, arată că, deși suntem marcați de păcat, încă purtăm chipul lui Dumnezeu.

Î: În Genesa 1:28, având în vedere că omului i s-a poruncit să umple pământul și să-l stăpânească, aceasta i-a dat oare omului permisiunea de a distruge mediul înconjurător?

R: Deloc! Nu am auzit niciodată de vreun creștin sau evreu care să fi citit Biblia cu această interpretare. Această nouă interpretare, propusă pentru prima dată în 1967 [vezi referința lui Kaiser de la sfârșit], pare să aibă sens doar dacă citești o parte din Geneza 1 și definești „a supune” ca „a distruge”, mai degrabă decât „a stăpâni cu înțelepciune”. De fapt, Biblia spune șase lucruri importante despre îngrijirea pământului și a animalelor.

1. Ei erau „arendași” pe un pământ care aparținea de fapt lui Dumnezeu

1a. Prin urmare, pământul nu putea fi vândut definitiv (Leviticul 25:23)

1b. Toate lucrurile aparțin lui Dumnezeu (Psalmul 24:1)

2. Dumnezeu îi va judeca pe cei care pângăresc pământul în general

2a. Isaia 24:5 spune că pământul a fost pângărit de poporul său.

2b. Zaharia a plâns din cauza distrugerii pădurilor mărețe și a pășunilor bogate. Mai mult decât atât, el a plâns din cauza calamității spirituale pentru care aceste calamități naturale sunt alegorii. (Zaharia 11:1-3)

3. Dumnezeu condamnă pângărirea fizică a pământului

3a. Dumnezeu îi va distruge pe cei care distrug pământul. (Apocalipsa 11:18).

3b. Dumnezeu va judeca „oile” care nu numai că mănâncă cât le trebuie, ci și calcă în picioare restul pășunii. Ele nu numai că beau apă limpede, ci și tulbură restul apei cu picioarele lor (Ezechiel 34:17-22).

3c. Numeri 5:3 vorbește despre a nu pângări tabăra, în contextul bolilor infecțioase.

3d. Chiar și în timpul războiului, nu tăiați pomii fructiferi care fac pământul productiv (Deuteronom 20:19-20). Un măslin poate trăi peste 1.000 de ani.

4. Dumnezeu condamnă pângărirea țării prin rău

4a. Numeri 35:33-34 ne poruncește: „să nu pângăriți țara” în contextul uciderii oamenilor.

4b. Să nu pângăriți țara prin idolatrie (Ieremia 16:18).

4c. Ieremia 32:34 menționează oameni care pângăresc valea Tofet prin sacrificarea pruncilor.

4d. În Ezechiel 7:22, cei răi vor pângări locul prețuit de Dumnezeu.

5. Legea lui Dumnezeu include gestionarea înțeleaptă a resurselor

5a. Adam a fost pus „în Grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească” (Geneza 2:15).

5b. A nu planta două soiuri de culturi împreună (Deuteronom 22:9). În schimb, alternarea culturilor reduce dăunătorii.

5c. Lăsarea pământului să se odihnească la fiecare al șaptelea an și în timpul Jubileului (Leviticul 25:3-7, 11-12, 18).

5d. Dumnezeu urma să judece poporul Israel pentru încălcarea acestei reguli (Leviticul 26:34-35).

6. Animalele: sunt proprietatea lui Dumnezeu, create pentru folosul nostru, dar trebuie să le tratăm cu bunătate

6a. Animalele aparțin lui Dumnezeu (Psalmul 50:10) și El are grijă de ele (Psalmul 36:6; 104:11,14; 147:8-9).

6b. Este în regulă să mâncăm carne, iar în unele cazuri acest lucru este poruncit (Geneza 9:2-5; Faptele Apostolilor 10:13).

6c. Isus a fost fără păcat (Evrei 4:15; 7:26; 1 Petru 2:22; 1 Ioan 3:5). El a mâncat pește (Luca 24:42-43) și, fiind un bun iudeu, a mâncat carne așa cum i s-a poruncit în timpul Paștelui (Exodul 12:8-10).

6d. Este în regulă să porți piele, așa cum Ioan Botezătorul avea o centură de piele în Marcu 1:6.

6e. Vânătoarea este permisă (Leviticul 17:13).

6f. Uciderea animalelor pentru jertfă a fost chiar poruncită (Exodul – Deuteronomul).

6g. Trebuie să fim buni cu animalele (Proverbe 12:10).

Î: În Genesa 1:28, chiar dacă Biblia nu spune în mod explicit că ar trebui să risipim darul lui Dumnezeu reprezentat de mediul înconjurător, creștinismul ne învață implicit că putem distruge mediul?

R: Nu. Nu poți da vina pe creștinism pentru problemele ecologice cauzate de lăcomie și suprapopulare, la fel cum nu poți da vina pe animisti din Africa, hinduși din India, atei din China și musulmani din Indonezia și Orientul Mijlociu. Există probleme ecologice pe fiecare continent, la fel cum există oameni care vor sacrifica mediul înconjurător pentru câștig personal pe fiecare continent. Pentru o discuție despre ce spune Biblia cu privire la mediul înconjurător, vezi răspunsul anterior.

Î: În Genesa 1:29 li s-au dat lui Adam și Evei toate plantele care rod semințe, sau nu aveau voie să mănânce din fructul pomului cunoașterii binelui și răului, așa cum spune Genesa 2:17?

R: Deși nu știm dacă pomul cunoașterii binelui și răului avea sau nu semințe, acest lucru nu este relevant aici. Indiferent de asta, sensul era că ei puteau mânca din orice plantă care dă semințe, cu excepția pomului cunoașterii binelui și răului.

Î: În Geneza 1:29, dacă toate plantele puteau fi mâncate de oameni, cum poate fi Biblia logică și rezonabilă, având în vedere că există plante și semințe otrăvitoare pe care nu le putem mânca? (Un musulman a ridicat această problemă)

R: În Coran, Sura 5:46-48 spune că Isus a confirmat Tora și Evangheliile. Este o acuzație foarte gravă din partea unui musulman să susțină că Isus a confirmat ceva ce era greșit și nu provenea de la Dumnezeu. Dar, pentru a răspunde la această obiecție, indiferent dacă s-a înțeles că era vorba de fiecare plantă în parte sau de fiecare iarbă și fiecare bob de cereale, Dumnezeu i-a spus acest lucru lui Adam înainte de cădere, înainte ca pământul să fie blestemat. Natura s-a schimbat radical când Adam și Eva au păcătuit. Înainte de cădere, Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei stăpânirea asupra pământului, dar când au păcătuit urmând sugestia șarpelui, Satana a devenit prințul (deși nu regele) acestei lumi. Însă căderea ridică o problemă interesantă: dacă musulmanii de astăzi spun că profeții sunt fără păcat, iar Adam și Eva au păcătuit și au adus asupra noastră tot blestemul atunci când au păcătuit, de ce spun musulmanii că Adam a fost un profet?

Î: În Genesa 2:2-3, de ce S-a odihnit Dumnezeu de la lucrarea Sa în ziua a șaptea?

R: „Odihna” înseamnă aici încetarea lucrării de creație. Dumnezeu nu obosește (Isaia 40:28). Scriptura nu spune nicăieri că Dumnezeu avea nevoie să se odihnească, ci că El a ales să facă acest lucru.

Î: În Genesa 2:2, conceptul de Sabat era de origine babiloniană și a fost adăugat ulterior la tradiția evreiască?

R: Două răspunsuri, unul pentru creștini și unul pentru necreștini.

1. (pentru creștini): Dacă pornim de la premisa că Iisus provenea de la Dumnezeu, așa cum o dovedește învierea Sa, și având în vedere că Iisus a recunoscut acuratețea originală și fiabilitatea păstrată a Vechiului Testament, iar referirile la Sabat din Geneza și Ieremia pot fi dovedite ca fiind scrise înainte de Iisus, atunci acesta nu a fost o invenție babiloniană, și nu mai este nimic de adăugat.

2. (pentru necreștini): Babilonienii numeau a 15-a zi a lunii „sappatu”. Desigur, aceasta este doar o singură zi pe lună, nu patru. La p. 19, Asimov a observat cu perspicacitate că Sabatul părea să aibă o importanță redusă pentru israeliți în perioada preexilică și una deosebită în perioada post-exilică. Cu toate acestea, a postula că evreii babilonieni și cei din perioada post-exilică au fost în mod universal „induși în eroare” să a) creadă că exilul lor s-a datorat nerespectării unei porunci care nu se găsea în Scripturile lor și b) că aceasta a fost adăugată în 59 de locuri (dintre care 35 se aflau în Tora) fără ca nimeni să observe noul concept, nu este credibil. Apropo, nu toți evreii au plecat în Babilonia. Ieremia menționează că unii s-au dus în schimb în Egipt. Descendenții acelor evrei au tradus Vechiul Testament în greacă, iar traducerea greacă Septuaginta conține, de asemenea, versetele referitoare la Sabat.

Orice speculație cu privire la erorile din Biblie ar putea părea complet plauzibilă pentru cineva care considera foarte important să demonstreze că există erori în Biblie și că nu este necesar să o urmeze. Cu toate acestea, chiar și Isaac Asimov a recunoscut măcar caracterul fragil al acestei teorii, menționând-o doar ca pe o simplă ispită.

Î: În Gen 2:4, 5:1, 6:9, 10:1, 11:10, 11:27, 25:12, 25:19, 36:1, 36:9 și 37:2, Num 3:1; Rut 4:18, cuvântul ebraic (Tol^edot) marchează începutul unei secțiuni sau încheierea unei secțiuni?

R: Fie se referă întotdeauna la început, fie se referă întotdeauna la sfârșit, fie poate însemna uneori una, alteori cealaltă.

Ambiguu: Iată câteva „tol^e dots” care ar putea fi interpretate în ambele sensuri: Geneza 2:4; 5:1; 36:9; 37:2.

Început: Iată câteva „tol^e dots” care, conform contextului, trebuie să se afle la început: Geneza 6:9; 10:1; 11:10; 11:27; 25:12; 25:19; 36:1; Numeri 3:1. Filon cel Iudeu (15/20 î.Hr.–50 d.Hr.) menționează Geneza 2:4 ca „rezumând relatarea lui [Moise] despre crearea lumii” în Despre Creație 44:129, p. 18.

La sfârșit: Nu există niciun „tol^edot” care să aparțină în mod demonstrabil sfârșitului unei secțiuni. Prin urmare, secțiunile ambigue sunt probabil „tol^edots” la început.

Cea mai concludentă dovadă că „tol^e dot” se află la începutul unei secțiuni este Geneza 25:19, care spune că este relatarea despre Isaac. Secțiunea care urmează imediat vorbește despre copiii lui Isaac. Secțiunea care precede imediat vorbește despre Ismael și nu are absolut nimic de-a face cu Isaac.

Î: În Genesa 2:5-7, a creat Dumnezeu plantele după om sau înaintea omului, așa cum spune Genesa 1:12,26? (Această întrebare a fost pusă de un ateu pe nume Capella.)

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Mai întâi plantele: Geneza 1 spune clar că plantele au fost create pe pământ înaintea omului. Acestea, desigur, ar include strămoșii tuturor plantelor moderne.

2. Lumea vs. Grădina: Geneza 1 este relatarea creației cerurilor și a pământului, în timp ce Geneza 2 este relatarea creației Grădinii Edenului.

3. Culturile după om: Geneza 2 arată că arbuștii câmpului au apărut după om, cel puțin în Grădina Edenului. În ambele cazuri, se folosește cuvântul ebraic pentru „câmp”, saday, în loc să se spună pur și simplu „plante”.

Ca o notă marginală, „Dicționarul Wycliffe de arheologie biblică”, la pagina 23, menționează că la Beersheba s-au găsit boabe calcinate de grâu, orz, linte și struguri datând din anul 4000 î.Hr.

Î: În Genesa 2:5-7, care sunt cerealele pe care le folosim astăzi, precum și cele folosite în trecut?

R: Oamenii consideră adesea că cerealele se rezumă doar la cele trei culturi alimentare principale: grâu, orez și porumb, dar, de fapt, ai putea mânca trei mese pe zi timp de o săptămână și să ai o cereală diferită la fiecare masă.

Porumbul: Arheologii ne spun că porumbul a fost domesticit în Lumea Nouă în jurul anului 5000 î.Hr. Nu exista porumb în Europa, Orientul Mijlociu, Africa sau Asia înainte de Columb. Porumbul provine dintr-o cereală numită teosinte. Teosinte avea aproximativ 50 de boabe slab lipite între ele, iar știulete avea o lungime de mai puțin de un inch. În schimb, porumbul de astăzi are între 500 și 1.000 de boabe strâns lipite pe fiecare știulete. Deoarece boabele sunt strâns lipite, porumbul de astăzi nu poate crește în sălbăticie fără ajutorul omului.

Grâul: Arheologia a descoperit strămoșii grâului în Orientul Mijlociu, în Irak, în jurul anului 7.000 î.Hr. Acesta se numește emmer și își pierde semințele când bate vântul. Astăzi există mii de soiuri de grâu. Kamutul (= khorasan, = grâul regelui Tut) este probabil un tip de grâu dur. Ca o notă marginală, unii consideră diferența de 2.000 de ani dintre momentul cultivării grâului și al porumbului ca fiind unul dintre cele două motive (celălalt motiv fiind caii) pentru care, atunci când spaniolii au ajuns în America, cultura indiană era cu 1.000 până la 2.000 de ani în urma culturii europene.

Orezul a fost nou-venitul dintre cele trei cereale principale. A fost domesticit în jurul anului 3500 î.Hr.

Emmerul (= grâu emmer, = faro) a fost descoperit în situri preceramice din Orientul Mijlociu încă din perioada 9800-8800 î.Hr. Emmerul domesticit este diferit de emmerul sălbatic, dar provine din acesta. Ulterior, emmerul s-a răspândit în Europa și India.

Spelta are o origine oarecum misterioasă. Era cultivată în Imperiul Roman, Marea Britanie și Asia, înainte de cultivarea grâului. Ar putea fi un hibrid între emmer și grâu, sau între emmer și iarba-de-capră sălbatică (Aegilops tauschii), sau ar putea avea două origini. Unii consideră că spelta a apărut în jurul anului 6.000 î.Hr.

Sorgul provine dintr-o iarbă din Africa. Seamănă oarecum cu porumbul (maize) ca aspect. Sorgul este una dintre cele opt culturi cerealiere majore cultivate astăzi; este folosit în prezent pentru hrana animalelor, dar este, de asemenea, probabil a cincea cea mai importantă cultură destinată consumului uman.

Orzul a fost cultivat probabil pentru prima dată în jurul anului 8.000 î.Hr. în zona Israelului și Iordaniei. S-a răspândit spre est până în Himalaya.

Se presupune că secara își are originea în regiunea Muntelui Ararat și a Lacului Van din estul Turciei, la scurt timp după domesticirea grâului. Aceasta crește în locuri în care grâul și orzul nu se pot cultiva.

Ovăzul este o cereală despre care știm puține lucruri, cu excepția faptului că au fost găsite urme ale acestuia într-un mormânt egiptean din anul 2.000 î.Hr., iar cultivarea sa a început probabil în Asia Mică.

Hrișca (Fagopyrum esculentum) a fost cultivată pentru prima dată în provinciile Yunnan și Sichuan din China, în jurul anului 1000 d.Hr. Nu are un randament ridicat, dar se maturizează rapid și se dezvoltă bine în climatele aride și răcoroase. Există cel puțin 14 soiuri.

Iarba lui Palmer (= iarba nipa, = Distichlis palmeri) era cultivată doar în deșertul Sonora, din vestul Mexicului și din vestul Statelor Unite. Era principala sursă de hrană pentru tribul Cocopah. Este oarecum asemănătoare cu grâul, cu excepția faptului că poate crește în condiții aride și poate absorbi apa de mare, eliminând sarea.

Meiul reprezintă un grup de cel puțin 13 specii de ierburi comestibile cu semințe mici, care se cultivă bine în condiții aride. Unele tipuri de mei, precum meiul de mătură, au constituit, de asemenea, principala cultură cerealieră în China și Coreea în vremurile străvechi. Printre soiurile de mei se numără meiul de curte, meiul de mătură, meiul cu vârf maro, meiul cu degete, fonio, meiul coadă-de-vulpe, meiul japonez, lacrimile lui Iov, meiul kodo, meiul mic, meiul perlat, meiul proso și teff. Pentru mai multe informații, consultați http://en.wikipedia.org/wiki/Millet.

Cartofii nu sunt o cereală, dar reprezintă astăzi a patra cultură alimentară ca importanță. Se crede că au apărut în jurul anului 6.000 î.Hr. în Peru și Bolivia, în regiunea lacului Titicaca.

Alte culturi care nu sunt cereale sunt fasolea, leguminoasele, soia, arahidele, manioca, cartofii dulci, mazărea, fructul de pâine, nucile de cocos, bananele, bananele plantain și taro. Semințele de kesari erau cultivate în India, dar au efecte paralizante pe termen lung.

Î: În Geneza 2:7, a creat Dumnezeu materia sau a „organizat-o” doar, așa cum învață mulți mormoni, sau materia nu a fost creată deoarece nu este un lucru real, așa cum învață Știința Creștină și unele grupuri religioase orientale?

R: Nu. Faptul că Dumnezeu este atotputernic înseamnă că El poate face orice, iar faptul că Dumnezeu este Creatorul înseamnă că El a creat totul. Dumnezeu a creat universul „ex nihilo”, adică din nimic. Așadar, pentru a fi mai precis, Dumnezeu nu numai că a creat „lucrurile din materie și energie”, ci a creat chiar materia și energia însele.

Î: În Genesa 2:7,19, Dumnezeu a creat omul înaintea animalelor sau după animale, așa cum spune Genesa 1:24,27? (Un ateu (Capella) a pus această întrebare).

R: Trei aspecte de luat în considerare în răspuns.

Pe pământ, Dumnezeu a creat omul după animale, așa cum spune Geneza 1:24,27.

În Grădina Edenului, Dumnezeu a trebuit să-l fi creat pe om înainte de a-i arăta animalele.

Chiar și în Grădină, animalele ar fi putut fi acolo înaintea omului. Geneza 2:19 se referă la animalele care fuseseră create până la acel moment. Aceasta nu înseamnă că animalele nu fuseseră create până atunci.

Î: Genesa 2:7 dovedește oare că oamenii nu au un suflet nemuritor, așa cum susțin Martorii lui Iehova?

R: Nu. Cuvântul ebraic de aici, nephesh, înseamnă „suflet” în unele pasaje și „viață” în altele, cum ar fi acesta. Cum ar fi putut credincioșii de sub altar din Apocalipsa 6:9-10 să se afle sub altar dacă nu ar fi avut existență după moarte?

Î: În Geneza 2:10-14, unde sunt râurile care izvorau din Grădina Edenului?

R: În primul rând, Grădina Edenului nu mai există astăzi pe pământ. Nu știm unde se afla râul Pishon, iar râurile Tigru și Eufrat se află în Turcia, Siria și Irak. Se consideră de obicei că Gihon este râul Nil, care curgea din regiunea Cush, la sud de Egipt. Cu toate acestea, ar fi putut fi un râu mai mic cu izvorul în „Cush” (Kashshu) din vestul Elamului, care se află foarte aproape de Tigru și Eufrat. Kasitii (în greacă: Kossaeeni) proveneau de acolo.

Î: În Genesa 2:15, de ce a spus Dumnezeu că tu (singular) poți mânca din orice fruct al grădinii, cu excepția faptului că voi (plural) nu trebuie să mâncați din pomul cunoașterii binelui și răului?

R: Fiecare dintre ei putea alege orice pom anume; nu erau obligați să mănânce aceeași mâncare. Cu toate acestea, niciunuia nu i se permitea să mănânce din acel pom. Forma de plural adaugă accent; această poruncă nu era adresată doar lui Adam, ci tuturor.

Filon cel Iudeu (15/20 î.Hr. – 50 d.Hr.) a răspuns pentru prima dată la această întrebare în lucrarea „Întrebări și răspunsuri despre Geneza”, vol. I, p. 794.

Î: În Genesa 2:16, de ce l-a creat Dumnezeu pe Adam, știind că acesta va cădea?

R: Dumnezeu poate face orice, dar o imposibilitate logică nu există. Dumnezeu nu poate crea o ființă care alege ascultarea plină de iubire față de El, dacă acea ființă nu este capabilă să aleagă să-L asculte. A fi capabil să alegi să-L asculți pe Dumnezeu înseamnă a fi capabil să alegi să nu-L asculți.

Î: Deoarece în Genesa 2:17 se spune: „în ziua în care vei mânca din el, vei muri cu siguranță”, cum au murit Adam și Eva „în acea zi”?

R: Spiritual și judiciar. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

Moartea spirituală a avut loc în acea zi.

Din punct de vedere juridic, în acea zi au fost pronunțate împotriva lor sentințele atât de moarte veșnică, cât și de moarte fizică. În cartea „Hard Sayings of the Bible” (p. 91-92), Walter Kaiser, Jr. arată că expresia idiomatică ebraică înseamnă certitudinea morții lor, nu iminența morții.

Pentru un alt exemplu de utilizare a acestei expresii idiomatice, a se vedea 1 Regi 2:37, unde Solomon i-a adresat o avertizare similară lui Șimei în ziua în care acesta a părăsit Ierusalimul.

Prima persoană despre care știm că a dat un răspuns la această întrebare a fost Filon cel Evreu (15/20 î.Hr. – 50 d.Hr.) în *Întrebări și răspunsuri despre Geneza*, I, p. 794, și în *Interpretarea alegorică*, I, 33 (105), p. 46-47, unde menționează moartea sufletului.

Un al doilea scriitor antic, care a dat un răspuns diferit, este Irineu, în lucrarea „Împotriva ereziilor”, cartea 5, capitolul 23 (182-188 d.Hr.), p. 551-552. Deoarece Irineu observă că o zi înaintea Domnului înseamnă 1.000 de ani, el interpretează acest lucru ca fiind una dintre zilele lui Dumnezeu și consideră semnificativ faptul că Geneza 5:5 spune că Adam a murit la vârsta de 930 de ani, adică mai puțin de 1.000 de ani.

Î: În Genesa 2:18, de ce se spune că omul era singur, din moment ce omul era atât cu Dumnezeu, cât și cu animalele?

R: Adam avea într-adevăr stăpânire asupra animalelor și îl slăvea pe Dumnezeu, dar nu avea pe nimeni altcineva ca el. Era singur în sensul că nu avea pe nimeni cu care să relaționeze pe orizontală, ca de la egal la egal.

Î: Genesa 2:18-22 arată oare că femeile au fost create ca o idee de ultim moment, așa cum susține „Born Again Skeptic” la pagina 164?

R: Nu, arată exact contrariul. Dumnezeu a dedicat mult timp, punându-l pe Adam să dea nume animalelor și așa mai departe, pentru a-i demonstra lui Adam nevoia sa de o parteneră. Majoritatea lucrurilor din Geneza 1 și 2 au fost pur și simplu create, fără prea multe explicații. Cu toate acestea, Dumnezeu a „pregătit terenul” mai întâi și a explicat scopul ei ca colaboratoare a lui Adam înainte de a o crea pe Eva.

Î: Genesa 2:18 arată oare că femeile sunt inferioare bărbaților, având în vedere că Eva a fost creată diferit de Adam?

R: Nu, nu arată asta. Șase puncte de luat în considerare în răspuns.

1. A fi diferit nu dovedește inegalitatea. Oamenii diferiți vorbesc limbi diferite, dar asta nu înseamnă că fiecare limbă este inferioară sau superioară alteia. Așa cum a spus un creștin, Eva nu a fost creată din piciorul lui Adam pentru a fi sub el, nici din capul lui pentru a fi deasupra lui, ci din coasta lui pentru a fi alături de el.

2. „Ajutor” nu înseamnă „inferior”. Unii ar putea crede că Eva era mai puțin decât Adam pentru că era un „ajutor” în Geneza 2:18. Cu toate acestea, Dumnezeu este ajutorul nostru (același cuvânt ebraic) în Psalmul 70:5, iar acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu este inferior nouă! Prin urmare, traducerea cuvântului ebraic prin „parteneră” este destul de imprecisă. O traducere mai bună este „Voi face o putere [sau o forță] corespunzătoare bărbatului”, conform studiului detaliat al limbii ebraice realizat de Walter Kaiser în cartea *Hard Sayings of the Bible*, pp. 92-94. Așadar, femeia trebuie să fie o „parteneră deplină” și nu doar o asistentă.

3. Geneza 1:27 arată că amândoi sunt creați după chipul lui Dumnezeu. Nu doar Adam a fost creat după chipul lui Dumnezeu, ci atât bărbatul, cât și femeia sunt creați după chipul lui Dumnezeu. Apropo, a fi „după chipul lui Dumnezeu” nu înseamnă în niciun fel că Dumnezeu este limitat la a avea două picioare, două mâini, un stomac etc. Mai degrabă, așa cum o imagine bidimensională este o schiță imperfectă a unui obiect real, tridimensional, caracterul Dumnezeului infinit și ființa noastră finită prezintă unele asemănări.

4. Egali ca natură, valoare, importanță etc. În Biblie, în Galateni 3:28 se spune: „Nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici liber, nici bărbat, nici femeie, căci toți sunteți una în Hristos Isus.” (BSB)

5. Totuși, rolurile sunt diferite: Efeseni 5:22-24 arată că soțiile trebuie să se supună soților lor, deoarece soții sunt capul soției. Soții trebuie să-și iubească soțiile așa cum Hristos a iubit Biserica, conform Efeseni 5:25-26. Pavel a spus că femeile nu trebuie să-i învețe pe bărbați și nici să aibă autoritate asupra lor, conform 1 Timotei 2:12.

6. Cum se aplică acest lucru în practică?

6.1 Debora a fost o judecătoare evlavioasă a lui Israel în Judecători 4-5. Pe baza acestui fapt, nu există nicio dificultate în a vota o femeie pentru funcția de președinte sau de prim-ministru.

6.2 Ele puteau moșteni bunuri, inclusiv pământ, conform Numeri 36:8 și Iov 42:15.

6.3 Pentru o descriere mai detaliată a modului în care o soție trebuie să fie un partener deplin al soțului ei, citiți Proverbe 31:10-31. Printre altele, se spune:

Ea lucrează cu mâinile sale (Proverbe 31:13, 22) și culege roadele muncii sale în Proverbe 31:24, 31.

Ea face cumpărături pentru hrană (Prov. 31:14) și gătește. Prov. 31:15

Ea îi coordonează pe ceilalți. Prov. 31:15

Ea însăși decide să cumpere o proprietate imobiliară în Proverbe 31:16.

Ea plantează o vie. Prov. 31:16 (De remarcat că o familie nu deține o vie întreagă doar pentru consumul propriu; aceasta era o sursă de profit.)

Ea este puternică fizic. Prov. 31:17

De asemenea, face comerț, nu doar din necesitate, ci și pentru a obține profit. Prov. 31:18

Ea însăși dă de pomană săracilor. (Trebuia să aibă control asupra banilor pentru a face acest lucru.) Prov. 31:20

Ea administrează gospodăria. Prov. 31:21

Este înțeleaptă și învață înțelepciunea. Prov. 31:26

În concluzie: Femeile nu sunt inferioare bărbaților prin natură, valoare sau importanță. Ele au un rol diferit de cel al bărbaților, așa cum vă poate spune orice viitoare mamă.

Vezi și „Manualul de astăzi pentru rezolvarea dificultăților biblice”, p. 191-193, pentru mai multe informații despre modul în care femeia a fost creată „asemănătoare” bărbatului și egală cu el.

Î: În Genesa 2:19, de ce a trebuit Adam să vadă toate animalele de acolo?

R: Dumnezeu i-a dat lui Adam stăpânire peste toate animalele în Geneza 1:26, iar Dumnezeu a vrut să vadă cum va numi Adam animalele în Geneza 2:19.

Pe lângă aceasta, ar fi putut exista un motiv mai subtil. Înainte de a o crea pe Eva, Dumnezeu a recunoscut importanța de a umple ceea ce îi lipsea lui Adam, dar Adam nu a făcut-o. Astfel, Adam putea învăța trei lucruri despre animale, relevante pentru situația sa actuală.

Familia:

a) Arătându-i lui Adam că toate animalele superioare aveau masculi și femele, Dumnezeu i-a arătat cum le-a creat complete și capabile să-și înmulțească specia.

b) Adam putea privi toate creaturile și vedea că nu exista niciuna asemănătoare cu el.

c) Adam putea vedea că și el avea nevoie de o altă ființă care să-l facă complet.

De altfel, a-i învăța pe copii cum se reproduc plantele și cum se reproduc animalele este o abordare bună pentru a le arăta cum a rânduit Dumnezeu modul în care sunt creați copiii.

Comunitatea:

a) Chiar și câinii și căprioarele trăiesc în comunități.

b) Adam a putut vedea că nu avea pe nimeni asemănător lui în comunitate cu care să-și împartă viața, iar oamenii au nevoie de alți oameni în jurul lor.

Conducerea:

a) Deoarece Dumnezeu i-a dat lui Adam stăpânire peste pământ, Adam trebuia să cunoască animalele care se aflau pe pământ.

b) Deoarece Adam avea stăpânire, Dumnezeu l-a onorat pe Adam punându-l să dea nume animalelor. Filon cel Iudeu a menționat acest lucru în „Operele lui Filon”, p. 882.

Î: În Genesa 2:19-3:19, ce dovezi există în scrierile mormone timpurii că mormonii credeau în doctrina nebunească conform căreia Adam era Dumnezeu?

R: Iată citatele din „Journal of Discourses” mormon, urmate de alte douăsprezece scrieri ca dovezi.

a. „Journal of Discourses”, vol. 1, p. 50. (Predică de Brigham Young) „Ascultați acum, o, locuitori ai pământului, evrei și neamuri, sfinți și păcătoși! Când tatăl nostru Adam a venit în grădina Edenului, a venit acolo cu un trup celest și a adus-o cu el pe Eva, una dintre soțiile sale. El a ajutat la crearea și organizarea acestei lumi. El este Mihail, Arhanghelul, Cel Vechi de Zile! Despre care oamenii sfinți au scris și au vorbit El este Tatăl nostru și Dumnezeul nostru, și singurul Dumnezeu cu care avem de-a face. Fiecare om de pe pământ, fie că se mărturisește creștin sau nu, trebuie să audă aceasta și o va ști mai devreme sau mai târziu.” (italicele și majusculele mici se regăsesc în original)

b. Journal of Discourses, vol. 1, p. 51. (aceeași predică) „Isus, fratele nostru mai mare, a fost zămislit în trup de aceeași ființă care se afla în Grădina Edenului și care este Tatăl nostru din Ceruri.”

De remarcat că mormonii răspund adesea că aceasta este o eroare de tipar. Este interesant de observat că volumele marelui predicator creștin Charles H. Spurgeon au fost publicate cam în aceeași perioadă, și nu existau erori de tipar care să afirme că vreo ființă creată era Dumnezeu în lucrările lui Spurgeon. Urmează dovezi care confirmă faptul că profetul mormon a spus într-adevăr acest lucru.

1. Jurnalul lui Wilford Woodruff, la data de 19 februarie 1854. (Căutați în Biblioteca BYU)

2. Deseret Evening News, 14 iunie 1873

3. Deseret Evening News, 18 iunie 1873

4. Jurnalul lui Hosea Stout: On the Frontier, vol. 2, p. 438.

5. The Millennial Star, vol. 16, p. 543.

6. The Millennial Star, vol. 15, pp. 769–770. La un an și jumătate după aceasta.

7. Jurnalul lui John Nuttall, vol. 1, pp. 18–21.

8. Jurnalul lui Abraham H. Cannon, vol. 11, p. 39 (a predat timp de 50 de ani)

9. „Imnuri sacre și cântări spirituale pentru Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă”, 1856, p. 375

10. „Femeile din lumea mormonă”, p. 179

11. Jurnalul discursurilor, vol. 4, p. 1 (președintele Heber C. Kimball vorbește pe 29 iunie 1856)

„...și știu, de asemenea, că dacă nu suntem una cu fratele Brigham, conducătorul nostru, nu suntem una cu Hristos. Da, știu acest lucru, iar sentimentele mele sunt și au fost alături de fratele Brigham tot timpul. Am învățat din experiență că există un singur Dumnezeu care aparține acestui popor, și El este Dumnezeul care aparține acestui pământ d , primul om. Acel prim om și-a trimis propriul Fiu să răscumpere lumea, să-și răscumpere frații.”

12. În cele din urmă, o carte mult mai recentă:

Poziția lui Adam în Scripturile și teologia Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă: „Identificarea lui Adam cu Dumnezeu Tatăl de către președintele Brigham Young este un fapt incontestabil.” p. 58

Î: În Genesa 2:20, cum ar fi putut Adam să dea nume tuturor animalelor, dacă nu cumva fructul interzis era un computer Apple Macintosh?

R: Cineva a glumit odată că, dacă Adam a trebuit să dea nume tuturor speciilor de animale (inclusiv 1,5 milioane de gândaci și insecte) în 24 de ore, în a șasea zi, nu e de mirare că confundăm fructul interzis cu un Apple, cu tot cu hard disk-uri și restul!

Pe de altă parte, Paul S. Taylor a observat în mod corect că expresia „a dat nume tuturor animalelor de fermă, păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului” din Geneza 2:20 nu înseamnă neapărat numirea fiecărei specii de pe pământ. Ar putea fi pur și simplu numirea genurilor și familiilor de animale din imediata vecinătate a lui Adam.

Pentru cei pasionați de curiozități, există aproximativ 26.000 de specii vii de animale terestre vertebrate și păsări, precum și 9.500 de specii fosile cunoscute pe Pământ. (Dintre speciile fosile, aproape jumătate erau reptile, iar 1.000 erau păsări).

Există aproximativ 5.600 de genuri vii de animale terestre, inclusiv 1.900 de genuri de păsări. Există aproximativ 6.500 de genuri de animale terestre fosile cunoscute, inclusiv aproape 1.000 de genuri de păsări și 1.500 de genuri de reptile.

Î: În Genesa 2:21-23, era Adam atât bărbat, cât și femeie înainte de crearea Evei?

R: Nimic din Scriptură nu sugerează acest lucru. Geneza 3:16 spune că soțul va fi capul soției. Deoarece acest lucru s-a întâmplat după cădere, cât de „bărbat” era Adam înainte de Eva nu are nicio relevanță. Cu toate acestea, în ceea ce privește autoritatea bisericii în general, Pavel consideră semnificativ faptul că Adam a fost creat înaintea Evei, după cum se menționează în 1 Timotei 2:13. Argumentul lui Pavel ar fi înșelător dacă Adam ar fi fost atât bărbat, cât și femeie.

Î: În Geneza 2:21-23, relatarea despre formarea Evei dintr-o coastă a fost preluată din poemul sumerian „Dilmun”?

R: Nu. Mai întâi, câteva informații contextuale, apoi răspunsul și, în final, două lecții pe care le putem învăța din acest răspuns despre modul în care Dumnezeu a inspirat Biblia.

B1. Samuel Noah Kramer, în lucrarea *The Sumerians* (Universitatea din Chicago, 1963), menționează că cuvântul sumerian pentru „coastă”, *ti*, înseamnă și „a da viață”, iar în poemul *Dilmun*, Nin-ti era „doamna coastei”, precum și „doamna care dă viață”, cea care a vindecat coasta bolnavă a zeului Enki.

B2. Acesta este un joc de cuvinte în limba sumeriană, dar nu și în ebraică, ceea ce face ca această asemănare să fie destul de izbitoare.

B3. Cu excepția opoziției dintre „doamna care a vindecat coasta” și „Eva, care a fost luată din coasta lui Adam” din Geneza, nu există alte asemănări între cele două povestiri. A se vedea *The Sumerians*, pp. 148–149, sau *Hard Sayings of the Bible*, pp. 94–95, pentru narațiunea sumeriană.

B4. Tablele cu poezia din Dilmun datează din 2400 î.Hr. sau mai târziu. Indiferent de asta, ele sunt totuși anterioare lui Avraam, care a părăsit Ur înainte de 2050 î.Hr.

B5. Este posibil ca această poveste să fi fost bine cunoscută în antichitate.

Răspunsul cuprinde patru puncte.

A1. Acesta este doar unul dintre numeroasele exemple de relatări similare ale evenimentelor menționate în Geneza. Un alt exemplu îl constituie cele peste 200 de povestiri despre potopul universal, provenind de la diverse popoare din întreaga lume.

A2. Jocul de cuvinte legat de coastă ar putea indica faptul că alte culturi antice păstrau cel puțin o cunoaștere incompletă a creației omenirii.

A3. Mai mult decât atât, alte părți din Geneza 1 par a fi scrise aproape în mod deliberat pentru a contrasta cu relatările sumeriene, akkadiene și altele. Celelalte relatări prezintă zei care se ceartă; în Geneza, Singurul Dumnezeu creează cu calm. Celelalte relatări prezintă eroul luptând împotriva haosului. Geneza îl prezintă pe Dumnezeu mișcându-Se deasupra „abisului/apelor” și dând porunci și ordine.

A4. Unele asemănări de detalii între Geneza și poemul Dilmun, precum și alte opere antice, ar putea indica o cunoaștere comună a unor evenimente. Cu toate acestea, este de neacceptat să se afirme că una a fost copiată de la cealaltă, nu doar pentru că detaliile comune sunt puține, ci și pentru că aproape nu există asemănări în sensul din spatele detaliilor.

Lecții de învățat din răspuns:

L1. Geneza nu a fost scrisă într-un vid. Dumnezeu nu ne revelează doar adevărul, ci ne revelează adevărul atemporal, totuși într-un mod practic, relevant pentru timpul și cultura respectivă. Un motiv (dar nu cel principal) pentru care Geneza ar fi putut fi dată de Dumnezeu a fost acela de a corecta concepțiile greșite pe care oamenii le aveau despre originea omului, recunoscând în același timp unele dintre lucrurile corecte care au supraviețuit.

L2. Dumnezeu se folosește de cultură. Dumnezeu se folosește chiar și de faptele rele ale oamenilor pentru slava Sa (Geneza 50:20). Cum am putea măcar să încercăm să-I interzicem lui Dumnezeu să se folosească și de cultură, așa cum dorește El? Moise era un om învățat și, poate, ar fi putut citi această poveste, iar Dumnezeu s-a folosit de lecturile lui Moise pentru a-i arăta ce era adevărat și ce nu era adevărat.

L3. Cel mai important, nu interpretați expresia „Scriptura este infailibilă” în sensul că Biblia ar fi trebuit să fie dictată mecanic. 2 Petru 1:21 spune că profeția a fost rostită de oameni, sub inspirația Duhului Sfânt. Astfel, atunci când diferite părți ale Bibliei reflectă în mod evident stiluri umane diferite de scriere, acest lucru nu exclude autoritatea divină. Demonstrează pur și simplu că Dumnezeu a folosit stilurile de scriere ale diverselor persoane așa cum a considerat de cuviință.

Î: În Genesa 2:22, cine este Lilith în acest context?

R: Numele Lilith nu este menționat niciodată în Biblie. În Evul Mediu exista o fabulă despre o femeie numită Lilith, care ar fi fost prima soție a lui Adam. Ea a refuzat să se supună lui Adam, iar Dumnezeu a creat-o apoi pe Eva. Lilith, conform mitului, a fost transformată într-un demon care ucide nou-născuții.

Lilith era, de asemenea, un vampir în mitologia sumeriană, conform lucrării „The Sumerians”, pag. 198, 258. Lucrarea „Civilizations of the Ancient Near East”, pag. 1890, menționează că cei necăsătoriți care mureau deveneau o categorie specială de demoni numiți Lilu (masculini) și Lilitu (feminini). Aceștia le cereau celor vii să se căsătorească cu ei, promițându-le bogăție, dar dacă persoana vie consimțea, murea prematur.

Niciunul dintre manuscrisele biblice, fie ele evreiești sau creștine, nu conține vreo aluzie la Lilith, la fel cum nu conțin niciuna la Donald Duck.

Î: În Genesa 2:22, cum a putut Dumnezeu să o creeze pe Eva dintr-o coastă?

R: În orice fel a dorit Dumnezeu Atotputernicul. Dacă Dumnezeu a trebuit să folosească o coastă și dacă crezi că a trebuit să ia întreaga coastă, atunci presupun că ai putea concluziona că Eva ar număra toate coastele lui Adam în fiecare dimineață!

Serios vorbind, s-ar putea ca Dumnezeu să nu fi folosit toată coasta; o singură celulă ar fi putut fi suficientă.

În cartea „735 de întrebări biblice derutante la care s-a răspuns”, la pagina 23, se adaugă că, dacă Dumnezeu ar fi creat-o din lut, s-ar putea susține că femeile sunt intrinsec diferite (și poate inferioare bărbaților). Totuși, întrucât Eva a fost creată dintr-o coastă, ea avea aceeași identitate egală cu bărbatul.

Î: În Genesa 2:22-23, ar trebui ca bărbații să aibă o coastă mai puțin decât femeile?

R: Nu. Dacă unui bărbat i se taie un braț, copiii și nepoții lui nu se nasc cu toții fără un braț. La fel, dacă iei câteva celule dintr-o coastă a unei persoane, atât părinții, cât și copiii lor vor avea în continuare același număr de coaste.

Tertulian, care a scris între anii 198-220 d.Hr., interpretează acest lucru ca fiind faptul că Dumnezeu „a împrumutat o coastă” în lucrarea sa „Îndemnul la castitate”, capitolul 5, p. 53. El adaugă, de asemenea, că Dumnezeu ar fi putut împrumuta mai multe coaste pentru mai multe soții, dar a ales să nu o facă, ca exemplu al faptului că monogamia era norma, și nu poligamia.

Î: În Genesa 2:25, bărbatul și femeia au fost creați inițial goi și trebuiau oare să poarte haine?

R: Da, au fost creați goi și nu simțeau rușine. Cu toate acestea, după Cădere, Dumnezeu i-a îmbrăcat, iar noi am fost îmbrăcați de atunci încoace.

Î: În Genesa 3:1-24, având în vedere că Dumnezeu i-a creat pe oameni pentru a fi, în cele din urmă, mai presus decât îngerii, ar fi putut acesta să fie un factor care l-a determinat pe Satana să aleagă să cadă?

R: Scriptura nu spune nimic în acest sens, dar este cu siguranță o posibilitate.

Î: În Geneza 3:1-24, Adam și Eva aveau pielea albă, neagră, maro, galbenă sau roșie?

R: Biblia nu spune absolut nimic despre acest lucru. Deoarece Adam și Eva au fost strămoșii noștri cu toții, nu contează. Cu toții suntem în egală măsură descendenți ai lui Adam și Eva. Poate că Dumnezeu a ales în mod special să nu spună acest lucru, pentru ca nimeni să nu poată susține că Dumnezeu a arătat că o anumită rasă era mai apropiată sau mai îndepărtată de Adam și Eva.

Î: În Geneza 3, de ce a permis Dumnezeu ca Adam și Eva să fie ispitiți?

R: Biblia nu spune acest lucru. Cu toate acestea, putem presupune că Dumnezeu nu a dorit doar oameni care să-L iubească, ci oameni cărora li s-a oferit o alternativă, dar care totuși au ales să-L iubească pe Dumnezeu.

Î: În Geneza 3, dacă Eva a introdus păcatul originar, cum se face că Satana a comis păcatul mândriei împotriva lui Dumnezeu? Îmi scapă ceva aici?

R: Satana a păcătuit și a căzut înaintea lui Adam și Eva. Dar păcatul lui Eva și al lui Adam a introdus o natură păcătoasă în rasa umană.

Î: În Geneza 3, am o întrebare la care nu am reușit să găsesc un răspuns. În Biblie este scris că Dumnezeu l-a creat pe om. Dumnezeu îi spune omului să nu mănânce fructul interzis – fructul din pomul cunoașterii – pentru că acest fruct îi va deschide ochii, făcându-l conștient de ceea ce este corect și greșit, bun sau rău. Omul mănâncă fructul interzis și se schimbă. Omul vede acum că a fi gol este greșit. Cum poate fi un păcat faptul că omul nu s-a supus lui Dumnezeu, când omul nu avea cunoștință despre ce este bine și ce este rău în momentul în care a mâncat fructul interzis?

R: Voi răspunde cu plăcere la întrebarea dumneavoastră. Permiteți-mi să încep răspunsul la întrebarea dumneavoastră punând la rândul meu o întrebare: de la cădere încoace, cum știe o persoană ce este bine și ce este rău? Știm în mod direct din tot ceea ce ne-a revelat Dumnezeu cu privire la ce este bine și ce este rău, iar fiecare are o idee aproximativă prin conștiința dinlăuntrul său. (Desigur, o persoană își poate înăbuși conștiința.)

După cădere, atât Adam, cât și Eva aveau o conștiință, un sentiment de vinovăție că au greșit prin neascultare, iar ei și descendenții lor aveau o natură păcătoasă. Efectele căderii au fost profunde.

Înainte de cădere, ei nu aveau nimic din toate acestea și nici cunoștință despre bine și rău. Natura lor era bună, iar orice ar fi făcut ar fi fost bine – aproape întotdeauna. Nu aveau porunci de care să se teamă că le-ar încălca, cu excepția uneia singure: să nu mănânce din pomul interzis al cunoașterii binelui și răului. Alegerea lor, dacă să mănânce sau nu, nu era una între bine și rău, pentru că nu știau ce înseamnă acestea. Mai degrabă, alegerea lor era pur și simplu dacă să-L asculte pe Dumnezeu sau nu.

Uneori, în zilele noastre, oamenii pot avea idei ciudate despre bine și rău, cum ar fi tații musulmani care consideră că este corect să-și omoare fiicele deoarece cred că acestea au adus rușine asupra familiei, inclusiv prin fapte precum căsătoria cu cineva pe care tatăl lor nu l-a aprobat. Chiar și creștinii pot uneori să se concentreze prea mult pe întrebarea „permite Biblia acest lucru?”. Mai important decât a întreba „este corect sau greșit” este „vrea Dumnezeu să fac asta” sau „este plăcut lui Dumnezeu”. Răspunsul va fi, de fapt, același cu „este corect sau greșit”, dar scopul nu ar trebui să fie acela de a face lucrurile doar pentru a ne liniști conștiința sau pentru a urma o serie de reguli, ci pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.

Așadar, răspunsul scurt la întrebarea ta este că Adam și Eva nu au păcătuit alegând răul în locul binelui, pentru că nu știau ce era răul și ce era binele. Ei au păcătuit cunoscând porunca simplă pe care Dumnezeu le-a dat-o și alegând să nu-L asculte pe Dumnezeu.

Î: În Geneza 3, a fost aceasta o încercare nedreaptă, având în vedere că Adam și Eva nu aveau încă cunoștința binelui și a răului, așa cum susține un ateu (Capella)?

R: Nu. Este oare o încercare nedreaptă să-i spui cuiva să nu consume droguri ilegale, precum cocaina, până când nu a avut mai întâi ocazia să le consume? Desigur că nu. La fel, nu a fost nedrept ca ei să primească interdicția fără să fi experimentat răul și vinovăția. Deși s-ar putea argumenta că ei nu știau totul despre bine și rău la acel moment, știau că Creatorul lor le-a poruncit să nu mănânce din acel pom, iar această cunoaștere era suficientă pentru a face din aceasta o încercare dreaptă.

Astăzi nu cunoaștem fiecare motiv în parte pentru care Dumnezeu ne interzice să facem ceva, dar dacă Dumnezeu ne-a poruncit să nu o facem, știm tot ce trebuie să știm pentru a-L asculta pe Dumnezeu.

Î: În Geneza 3, ce anume era greșit în a mânca din pomul acela?

R: Nu era vorba că un anumit fruct era rău; poate că ar fi putut mânca din acel pom mai târziu. Așa cum a scris Teofil, episcopul Antiohiei (168-181/188 d.Hr.), în scrisoarea sa „Teofil către Autolic”, cartea 2, capitolul 25, pagina 104: „Căci nu pomul era de vină, așa cum cred unii, ci neascultarea, care aducea moartea.” Părinții ante-niceeni, vol. 2, p. 104. Unii văd, de asemenea, în expresia „ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” dorința lor de a-și însuși prerogativa lui Dumnezeu de a defini binele și răul.

Î: În Geneza 3, această încercare a fost oare asemănătoare cu situația în care părinții ar pune o baterie de 40.000 de volți în sufragerie și i-ar spune copilului lor să nu o atingă?

R: Nu, pericolul stătea în neascultarea lor, nu în pom. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Spre deosebire de o baterie periculoasă, nu pomul era cel mortal. Neascultarea față de Dumnezeu era cea mortală și a făcut ca ei să moară spiritual în acea zi, iar mai târziu și fizic.

2. Adam și Eva nu erau copii mici. Ei puteau raționa la fel ca adulții, erau pe deplin conștienți de ceea ce făceau și de consecințele pe care Dumnezeu le-a menționat.

3. Adam și Eva aveau toate nevoile satisfăcute și nu aveau nicio altă cale de a-L nesocoti pe Dumnezeu decât mâncând din pom. Fie că ne place sau nu, Dumnezeu le oferă oamenilor posibilitatea de a alege dacă să-L slujească sau nu. Unii ar putea gândi: „Dumnezeu n-ar fi trebuit să facă asta; Dumnezeu ar fi trebuit să ne facă pe toți roboți incapabili să-L nesocotim.” Indiferent de ceea ce simt oamenii, Dumnezeu poate face ce dorește, iar El a ales să le ofere tuturor liberul arbitru de a-L nesocoti și de a trăi cu consecințele ascultării sau neascultării lor.

4. Fructul ar fi putut fi mâncat până la urmă. Teofil, episcopul Antiohiei (168-181/188 d.Hr.), a învățat că, dacă Adam și Eva nu ar fi păcătuit, ar fi ajuns la maturitate, ar fi devenit desăvârșiți și s-ar fi înălțat la ceruri, dobândind nemurirea. Omenirea avea o natură intermediară, nici pe deplin muritoare, nici pe deplin nemuritoare, sau Paradisul se afla între pământ și cer. Teofil către Autolic, cartea 2, cap. 22, p. 24, p. 104

Î: În Geneza 3, ar trebui să fim mândri că Eva a mâncat mărul, așa cum spune Laura Schlesinger?

R: Nu. Dr. Laura are dreptate în multe privințe, dar în acest caz se înșală. Iată ce a spus ea în revista „Modern Maturity”, septembrie-octombrie 1999, p. 67.

„Sunt foarte mândră că ea a mâncat fructul din pomul cunoașterii. Pentru că, dacă nu ar fi făcut-o, am fi rămas animale în Grădină. Dumnezeu nu a pus acel pom acolo doar pentru umbră. Am devenit oameni odată cu acel pas.”

În primul rând, pomul nu era doar pomul cunoașterii, ci pomul cunoașterii binelui și răului. Schlesinger are dreptate când spune că oamenii nu mai erau la fel. Toate crimele, războaiele, opresiunea și iresponsabilitatea morală comise de oameni au avut loc după acest moment. Cu toate acestea, oamenii sunt încă oameni în Rai, unde nu vor mai păcătui. Nu este imposibil să fii pe deplin om și fără păcat, așa cum erau Adam și Eva înainte de a mânca din pom și așa cum este Iisus Hristos.

Mai târziu în interviu, când dr. Laura a spus că Adam a greșit încercând să dea vina pe Eva, Schlesinger a avut dreptate, deoarece Geneza 3:6 spune că Adam era alături de Eva când ea a mâncat.

Î: În Geneza 3, fructul pomului era o metaforă pentru o uniune sexuală spirituală ilegală între Eva și Satana, așa cum învață reverendul Moon de la Biserica Unificării (Moonies) în „Principiul Divin” (ediția a cincea, 1977), pag. 75-79?

R: Nu a existat nicio metaforă sexuală legată de pom, fruct sau Satana. Dacă reverendul Moon ar avea dreptate, atunci:

Ce erau toți ceilalți pomi care erau permisi?

Eva l-a ignorat pe Satana când a mâncat fructul din pom

În Geneza 3:13, Eva, încercând să arunce toată vina asupra șarpelui, a spus doar că șarpele a înșelat-o. Ea nu a spus niciodată că șarpele i-a făcut ceva.

A se vedea și întrebarea anterioară.

Î: În Geneza 3, există vreo altă cultură care să aibă o poveste similară despre primii oameni, într-o grădină, care au mâncat un fruct interzis?

R: Da. Iată cel puțin trei cazuri.

Poporul S’gaw Karen din estul Birmaniei: Dumnezeul atotputernic și atotștiutor, numit Y’wa, a creat totul. El a creat două persoane, un bărbat numit Thanai și o femeie numită Eeu, și i-a așezat într-o grădină cu șapte soiuri de pomi fructiferi. Un soi nu aveau voie să-l mănânce, totuși. Mu-kaw-lee, cel rău, i-a înșelat pe cei doi, spunându-le că vor avea puteri miraculoase și se vor înălța la Cer. Mu-kaw-lee i-a convins să mănânce fructul pomului încercării. Au mâncat și au devenit supuși bolii, îmbătrânirii și morții.

Don Richardson explorează posibilitatea ca această poveste să fi provenit din influența nestoriană sau romano-catolică, dar ajunge la concluzia că nu este cazul, deoarece Richardson nu a găsit niciun concept al întrupării sau al unui mântuitor care să moară pentru om și să învie din morți.

Santal din nord-estul Indiei: Ei credeau în „Thakur Jiu” (Thakur = autentic, Jiu = Dumnezeu), care a creat primul cuplu, un bărbat numit Haram și o femeie numită Ayo, și i-a așezat în Hihiri Pipiri, care se afla la vest de India. Răul Lita i-a ispitit să prepare bere de orez și să toarne o parte din ea pe pământ ca ofrandă adusă lui Satan. Ei au făcut așa și s-au îmbătat cu restul berii. Când s-au trezit, și-au dat seama că erau goi și s-au rușinat. Ulterior, au avut șapte fii și șapte fiice. Descendenții lor s-au corupt, așa că Thakur Jiu a ascuns o „pereche sfântă” pe Muntele Harata (= Ararat?) și i-a distrus pe ceilalți printr-un potop. În cele din urmă, strămoșii lor au călătorit (spre est) din pădure în pădure, până când au ajuns la munți înalți, care le-au blocat calea. În final, au reușit să treacă (poate prin Trecătoarea Khyber) și au ajuns în patria lor, lângă Calcutta.

Sumerienii: Sumerienii credeau că provin dintr-un Paradis pe care îl numeau Dilmun. Totuși, nu există prea multe alte paralele cu Grădina Edenului. Dilmun era un loc în care se aflau toți zeii, precum și Ziusudra, un om care dobândise nemurirea. Poemul Dilmun datează din jurul anului 2400 î.Hr.

Î: În Geneza 3, având în vedere că Adam și Eva erau perfecți, cum pot ființe perfecte să facă lucruri imperfecte, cum ar fi păcatul?

R: Indiferent de modul în care cineva definește „perfect”, Biblia nu spune nicăieri că Adam și Eva erau perfecți. De asemenea, nu spune nicăieri că erau incapabili să păcătuiască. Mai degrabă, Biblia arată doar că erau foarte buni și că erau „fără păcat”, în sensul că nu păcătuiseră. Ei erau totuși capabili să-și exercite liberul arbitru și să facă o alegere în privința păcatului.

Clement din Alexandria, în lucrarea sa *Stromata* (193-202 d.Hr.), cartea 6, capitolul 12, pagina 502, a fost unul dintre primii care a răspuns la această întrebare. El a spus, printre altele, că omul „nu era perfect la creație, ci adaptat pentru a primi virtutea. … Or, o aptitudine este o mișcare spre virtute, nu virtutea însăși. Toți, așadar, așa cum am spus, sunt constituiți în mod natural pentru dobândirea virtuții.”

Î: În Geneza 3, având în vedere că un Dumnezeu perfect creează numai ființe perfecte, cum au putut Adam și Eva să păcătuiască?

R: Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

Tertulian a răspuns la această întrebare încă din anii 207/208 d.Hr., în lucrarea „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea a II-a, capitolele 5-9. Răspunsul amplu al lui Tertulian poate fi rezumat în propriile sale cuvinte: „Prin urmare, era cuvenit ca [omul], chipul și asemănarea lui Dumnezeu, să fie creat cu liber arbitru și stăpânire de sine; astfel încât tocmai acest lucru – și anume libertatea voinței și stăpânirea de sine – să poată fi considerat ca fiind chipul și asemănarea lui Dumnezeu în el.” Cu alte cuvinte, era potrivit ca un Dumnezeu perfect să creeze ființe asemănătoare Lui, care să posede liber arbitru.

Teofil, episcopul Antiohiei (168-181/188 d.Hr.), a răspuns la o întrebare legată de acest subiect – dacă Adam și Eva erau muritori sau nemuritori – arătând că se aflau într-un proces de devenire și erau capabili să evolueze în orice direcție. (Teofil către Autolic, cartea 2, cap. 27, p. 105)

Nu erau roboți: Ați dori ca un Dumnezeu perfect să fie limitat la crearea de roboți și incapabil să creeze oameni care au liber arbitru? Dumnezeu nu creează imposibilități logice, iar pentru ca Dumnezeu să creeze oameni care aleg în mod liber să-L iubească și să-L asculte, El i-a creat, de asemenea, capabili să nu-L iubească și să nu-L asculte. Biblia nu spune nicăieri că Adam și Eva erau „perfecti” în sensul că nu ar fi putut niciodată să păcătuiască. Mai degrabă, Biblia spune că erau „foarte buni” și „fără păcat”, în sensul că nu păcătuiseră.

Perfecțiunea lui Dumnezeu: În ceea ce privește omenirea și demonii, Biblia arată foarte clar că perfecțiunea lui Dumnezeu nu-L împiedică să creeze ființe capabile să-I nesocotească poruncile.

A cui definiție? Dacă definiția cuiva despre un Dumnezeu perfect este aceea a unui Dumnezeu incapabil să creeze oameni cu alegeri morale, atunci sarcina probei revine acelei persoane să găsească cel puțin un verset care să susțină această opinie. În caz contrar, acea definiție nu se potrivește cu Dumnezeul Bibliei. Problema fundamentală aici este:

a) ar trebui să încerci să-ți impui definiția ta despre „perfecțiunea lui Dumnezeu” asupra Dumnezeului Bibliei, sau

b) să-L lăsăm pe Dumnezeu să vorbească El Însuși în Biblie despre felul în care este perfect și despre modul în care a ales să creeze.

În ceea ce privește motivul pentru care Dumnezeu a ales să „se deranjeze” să-i creeze pe Adam și Eva, știind că vor păcătui, vezi discuția despre Geneza 1.

Î: În Genesa 3:1 și 2 Corinteni 11:3, de ce au fost Adam și Eva ispitiți de Satana sub forma unui șarpe, în loc de altceva, cum ar fi un leu sau un iepuraș?

R: Scriptura nu spune, dar putem specula. Animalele mari ar putea fi intimidante și ar putea pune oamenii în gardă. Animalele mici ar putea fi ignorate ca fiind nesemnificative. Un șarpe ar putea sugera că „vicleșugul” este acceptabil. Pentru ca mulți oameni din societate să păcătuiască în masă, mulți trebuie mai întâi să fie convinși că un păcat nu este ceva greșit.

Unii oameni consideră șarpele ca o analogie a inteligenței lipsite de conștiință. Șarpele este uimitor prin felul în care își așteaptă cu viclenie prada și se furișează spre ea. Matei 10:16 spune că trebuie să fim vicleni ca șerpii și nevinovați ca porumbeii.

Î: În Geneza 3:1, cum a putut un animal lipsit de inteligență și mut, precum șarpele, să-i ispitească pe Adam și Eva?

R: Acesta nu era un șarpe obișnuit. Satana a luat forma unui șarpe, iar Satana putea vorbi și este extrem de inteligent. Satana este numit și șarpe în Apocalipsa 12:9, 14, 15 și Apocalipsa 20:2. Există două moduri posibile în care Satana ar fi putut fi un șarpe, iar cea mai simplă interpretare sugerează că ambele sunt adevărate.

Transformare fizică: Satana fie s-a transformat singur, fie a fost transformat în forma fizică a unui șarpe care putea vorbi.

Posedare: Este posibil ca Satana să fi intrat într-un animal existent și să fi vorbit prin intermediul acestuia.

Indiferent dacă șarpele pe care l-a văzut Eva era Satana însuși sau doar un șarpe obișnuit, Satana „a vorbit din spatele” acestei forme pentru a sugera abordarea vicleană și insidioasă a unui șarpe.

Î: În Genesa 3:1-16, care sunt câteva lucruri generale pe care le putem învăța despre păcat din acest exemplu?

R: Putem învăța multe lucruri, dar iată doar câteva dintre ele.

1. Păcatul aduce moartea. Adam și Eva nu ar fi murit niciodată, dar s-au îndreptat spre moarte în ziua în care au păcătuit.

2. Păcatul are consecințe chiar și după iertare. Dumnezeu i-a iertat, dar tot urmau să moară și nu au primit înapoi darul pomului vieții (cel puțin nu până la Apocalipsa 2:7; 22:2,14).

3. Scriptura nu menționează dacă au văzut sau nu moartea înainte ca Dumnezeu să ucidă niște animale pentru a-i îmbrăca cu piei. Păcatul nu putea fi acoperit de un mănunchi de frunze care ar fi crescut din nou anul următor. El putea fi acoperit doar de sânge, al unui animal care a murit.

4. Ei puteau mânca din aproape orice pom din grădină, dar l-au considerat pe Dumnezeu zgârcit pentru că le-a interzis acel singur pom. După cădere, Dumnezeu a fost milostiv să-i ierte și să-i îmbrace cu piei de animale, dar ei aveau să întâmpine dificultăți, deoarece pământul urma să fie acum zgârcit față de ei.

5. Chiar și consecințele păcatului lor au fost o milă din partea lui Dumnezeu. Haddon Robinson menționează că durerea înfige steagul realității în fortăreața inimii rebele.

6. Chiar și după păcat, Dumnezeu are încă un plan de răscumpărare. Chiar și după ce greșim grav, promisiunea din Romani 8:28 rămâne valabilă. Chiar și în acest capitol întunecat, Dumnezeu a făcut o promisiune în Geneza 3:15.

Î: În Geneza 3:1,14, având în vedere că șarpele a fost blestemat să se târască pe burtă, înseamnă asta că șerpii aveau odată picioare?

R: Nu. Deși unele amfibieni (sirene) au picioare anterioare, dar nu au picioare posterioare, nu la asta se face referire aici. Deși Scriptura nu este specifică, Satana a fost blestemat cu un mod de deplasare redus și degradant. Satana a luat forma unui șarpe umil, iar Dumnezeu l-a pedepsit cu un blestem prin care o parte din atributele șarpelui să rămână asupra lui Satana.

Când oamenii păcătuiesc, nevoia de iertare pentru fapta exterioară este doar o parte a problemei. Natura păcatului este adesea de așa natură încât o parte din păcat se lipeste de inimile noastre în interior, iar noi avem nevoie atât de curățire, cât și de iertare.

Î: În Genesa 3:1, 14-15, șarpele avea picioare înainte de blestem sau nu?

R: Există două puncte de vedere principale.

Da: Este posibil ca acest „șarpe” anume din grădină să fi semănat cu o varană, care își ține burta ridicată deasupra solului, iar Dumnezeu a transformat acea creatură pentru a-i elimina orice urmă de picioare. Nu ar fi putut pur și simplu să treacă de la o postură „asemănătoare cu cea a varanei” la o mișcare de târâre pe burtă, asemănătoare cu cea a crocodilului, deoarece folosirea cuvântului obișnuit „șarpe” ar implica faptul că nu are picioare. Biblia de studiu Nelson, la pagina 10, spune: „Textul … sugerează că, înainte de aceasta, șarpele avea o altă formă fizică.”

Nu: „New International Bible Commentary”, p. 117, susține că „Pedeapsa șarpelui (v. 14) nu trebuie înțeleasă în sensul că la un moment dat acesta ar fi avut picioare. Mai degrabă, ceea ce odată părea natural și frumos urma să fie acum o amintire perpetuă a ceea ce făcuse odată.” „Expositor’s Bible Commentary”, vol. 1, p. 55, spune: „Acest blestem nu sugerează neapărat că șarpele umbla anterior cu picioare, la fel ca celelalte animale terestre. Ideea este mai degrabă că, pentru tot restul vieții sale, ca urmare a blestemului, atunci când șarpele se târăște pe burtă, așa cum o fac șerpii, el va «mânca țărână». Accentul se pune pe faptul că șarpele «mănâncă țărână», o expresie care în alte pasaje are sensul de «înfrângere totală» (cf. Isaia 65:25; Mica 7:17).”

Indiferent de aceasta, ideea este că șarpele, care era atât de viclean („arum” în Geneza 3:1), este acum blestemat („arur” în Geneza 3:14). Cuvântul „blestemat” se referă la șarpe și la pământ, dar nu la bărbat sau la femeie.

Î: În Genesa 3:3-24, de ce au fost Adam și Eva pedepsiți mai sever decât mulți oameni din zilele noastre?

R: Dumnezeu nu i-a pedepsit pur și simplu pentru faptul că au cules; la urma urmei, ar fi putut culege fructele altor pomi. Dumnezeu i-a pedepsit pentru că, deși nu aveau o natură căzută, totuși I s-au împotrivit.

Severitatea pedepsei lor pare rezonabilă dacă luăm în considerare faptul că Dumnezeu pedepsește pe baza a ceea ce oamenii știu și a ceea ce erau capabili să facă. Spre deosebire de oamenii de astăzi, ei se aflau în prezența directă a lui Dumnezeu și, cu toate acestea, nu au avut încredere că Dumnezeu știa ce era cel mai bine pentru ei. Spre deosebire de oamenii de astăzi, ei nu aveau o natură păcătoasă, care i-ar fi împins mereu să păcătuiască.

Î: În Genesa 3:3-6, au mâncat Adam și Eva un măr?

R: Scriptura nu spune nicăieri că au mâncat un măr. Era un fruct interzis, fructul cunoașterii binelui și răului, care, probabil, nu se mai găsește astăzi pe pământ.

Unii consideră că confuzia dintre fructul interzis și măr, apărută în Evul Mediu, s-a datorat faptului că cuvântul latin pentru „rău” este malum, iar cuvântul latin pentru „măr” este malus. Indiferent cum a luat naștere această idee, nu există nicio bază biblică pentru esența ei, oricum ai privi-o. ;-)

Î: În Geneza 3:5-22, oare Adam simbolizează spiritul ceresc, Eva simbolizează sufletul pământesc, iar șarpele simbolizează atașamentul față de lumea umană, așa cum învață bahá’íi în „Some Answered Questions”, p. 123?

R: Nu. De secole, oamenii au încercat să găsească semnificații spirituale contrare sensului literal din Geneza. Adam este cu siguranță un om de sex masculin, iar Eva o femeie, iar adăugarea acestei interpretări nejustificate îi face pe bărbați „spirite cerești” superioare și pe femei „suflete pământești”. În schimb, adevărul este că bărbații și femeile au aceeași valoare și sunt egali în ochii lui Dumnezeu (Galateni 3:28).

Î: În Genesa 3:5, 22, dacă Adam și Eva ar fi devenit „ca niște zei” dacă ar fi mâncat fructul, înseamnă oare că există mai mult de un Dumnezeu, așa cum învață mormonii?

R: Abia după acel moment ar fi dobândit cunoașterea binelui și a răului. Geneza 3:5 spune „ca Dumnezeu”. Cuvântul „zei” cu „s” se găsește doar în versiunea KJV; în ebraică este „Elohim”, un nume al lui Dumnezeu. Așadar, Geneza 3:5 nu dovedește nicio pluralitate reală.

Î: În Genesa 3:5, 22, ar fi putut oamenii să știe totul, ca Dumnezeu?

R: Nu. Satana nici măcar nu a sugerat că ar fi ca Dumnezeu în toate privințele (închinare, Atotputernicie, Trinitate etc.). Mai degrabă, Satana le-a promis că vor fi ca Dumnezeu în sensul că vor cunoaște atât binele, cât și răul. Desigur, înainte de a mânca fructul, ei cunoșteau doar binele. După ce au mâncat fructul, au ajuns să cunoască atât binele, cât și răul. Așadar, într-un mod pe care Adam și Eva îl vor regreta profund, șarpele a avut dreptate. Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pag. 95-96, pentru un răspuns similar.

Există alte cinci pasaje care menționează cunoașterea binelui și a răului: Deuteronom 1:39; 2 Samuel 14:17; 19:35; 1 Regi 3:9; și Isaia 7:15. Acestea arată că Dumnezeu este Cel care hotărăște ce este bine și ce este rău, iar poate că Satana le promitea o „declarație de libertate” prin care ei înșiși ar fi decis ce este bine și ce este rău. Această „declarație de independență” i-a prins, de fapt, în capcana condamnării. Vezi 735 de întrebări biblice derutante cu răspunsuri, pp. 24-25, pentru mai multe detalii despre această perspectivă.

Satana face o promisiune similară și astăzi. În multe forme de hinduism, scopul nu este acela de a avea o relație cu Dumnezeu sau de a fi „bun”. Dimpotrivă, scopul este acela de a fi „experimentat”, trăind atât binele, cât și răul. Uneori, oamenii sunt surprinși să descopere un guru hindus care este necinstit și înșală pe cineva. Este posibil ca acel guru să nu fie în contradicție cu religia sa. Pentru unii, scopul este stăpânirea atât a binelui, cât și a răului.

Î: În Genesa 3:6, de ce a fost Eva pedepsită pentru că a căutat înțelepciunea mâncând fructul, având în vedere că dobândirea înțelepciunii este considerată întotdeauna un lucru bun?

R: Căutarea înțelepciunii nu este bună în sine. Căutarea înțelepciunii de la Dumnezeu este bună, dar înțelepciunea dobândită prin neascultare nu este bună. Creștinii, în general, nu au învățat și nu au experimentat toate formele diferite ale răului și nici nu doresc să o facă.

Așa cum scria Teofil, episcopul Antiohiei (168-181/188 d.Hr.), în scrisoarea sa „Către Autolic”, cartea a II-a, capitolul 25, pagina 104: „Căci nu pomul, așa cum cred unii, ci neascultarea era cea care aducea moartea. Căci în fruct nu era nimic altceva decât cunoaștere; dar cunoașterea este bună atunci când o folosești cu chibzuință. Dar Adam, fiind încă un copil, era din această cauză încă incapabil să primească cunoașterea în mod demn.” Părinții ante-niceeni 2, p. 104.

Î: În Genesa 3:6, în ce fel sunt ispitele lui Satana îndreptate împotriva Evei similare cu ispitele lui Satana îndreptate împotriva lui Isus din Matei 4:1-11 și Luca 4:1-13?

R: Deși nu sunt identice, Satana folosește adesea tactici similare în mod repetat, și asta probabil pentru că ele nu și-au pierdut eficacitatea.

Eva a văzut că fructul interzis era

1. Bun de mâncat [apetit fizic],

2. plăcut la vedere [frumusețe, pofta ochilor],

3. de dorit pentru a dobândi înțelepciune [ochii vi se vor deschide și, ca Dumnezeu, veți cunoaște binele și răul] [putere divină după ce veți urma porunca lui Satana].

Isus, care postea, a fost ispitit cu

1. transformarea pietrelor în pâine [apetit fizic],

2. A se arunca de pe acoperișul templului [a se da în spectacol],

3. Autoritatea asupra tuturor împărățiilor pământului [putere divină sub porunca lui Satana].

1 Ioan 2:16 menționează trei feluri de păcate în lume: pofta trupului, pofta ochilor și mândria vieții.

Î: În Genesa 3:8, având în vedere că Dumnezeu este pretutindeni (Psalmul 139), cum a putut Adam să se îndepărteze de prezența lui Dumnezeu?

R: Faptul că prezența lui Dumnezeu este pretutindeni nu Îl împiedică pe Dumnezeu să aibă o prezență directă, localizată, pentru a relaționa cu noi. Așa cum menționează cartea „When Critics Ask” la p. 36, există multe alte exemple în care Dumnezeu Se manifestă în anumite locuri prin diferite lucruri. Printre acestea se numără cei trei vizitatori ai lui Avram (Geneza 18:1-33), rugul aprins (Exodul 3:2-22), un nor dens (Exodul 19:9), pe Muntele Sinai (Exodul 19:11-12), pe Chivotul Legământului (1 Regi 8:11-13), părăsirea templului (Ezechiel 10:3-18) și venirea lui Isus pe pământ.

Î: În Genesa 3:8, având în vedere că Dumnezeu este pretutindeni, cum au putut Adam și Eva să-L audă pe Dumnezeu umblând prin grădină?

R: Dumnezeu este pretutindeni și poate face orice; „orice” include și prezența într-un loc anume. Ar putea fi vorba de Dumnezeu în Trinitate, dar creștinii din primele veacuri, precum Teofil din Antiohia (168-181/188 d.Hr.), în „Scrisoarea către Autolic”, cartea a II-a, capitolul 22, pagina 103, afirmă că era vorba de Isus Hristos. Teologii numesc „cristofanii” aparițiile lui Hristos anterioare nașterii Sale din fecioară.

Î: În Genesa 3:9,11, având în vedere că Dumnezeu știe totul, de ce a trebuit să întrebe unde era Adam și ce făcuse?

R: Dumnezeu știe într-adevăr totul. La fel ca un părinte care se ocupă de copiii săi, Dumnezeu pune uneori întrebări la care știe deja răspunsurile, pentru a le oferi oamenilor ocazia să-I mărturisească păcatele.

Pe atunci, Dumnezeu le-a pus patru întrebări:

1. Unde ești?

2. Cine ți-a spus (de unde ai aflat asta)?

3. Ai mâncat (ai încălcat porunca)?

4. Ce ați făcut?

Întrebările lui Dumnezeu i-au condus cu blândețe spre pocăință. Dumnezeu i-a iertat din toată inima, dar ei au suferit totuși consecințele și nu au primit înapoi darul pomului vieții.

Astăzi, Dumnezeu le pune oamenilor aceleași patru întrebări!

1. Unde te afli? Oamenii care trăiesc în păcat adesea nu știu unde se află, chiar dacă atât Dumnezeu, cât și cei din jur pot vedea cât de mizerabilă își fac propria viață. „Căci odată și noi eram neînțelepți, neascultători, rătăciți și robi ai tot felul de pofte și plăceri – trăind în răutate și invidie, fiind urâți și urându-ne unii pe alții. Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui pentru omenire,” (Tit 3:3-4a BSB).

2. Cine ți-a spus asta (unde ai învățat asta)? Oamenii de astăzi cred adesea prea multe minciuni în loc de adevărul venit de la Dumnezeu. „Mă tem însă că, la fel cum Eva a fost înșelată de viclenia șarpelui, mințile voastre ar putea fi rătăcite de la devotamentul vostru simplu și pur față de Hristos. Căci dacă vine cineva și propovăduiește un alt Isus decât Cel pe care L-am propovăduit noi, sau dacă primiți un alt duh decât Cel pe care l-ați primit, sau o altă Evanghelie decât cea pe care ați acceptat-o, voi o îngăduiți foarte ușor.” (2 Corinteni 11:3-4 BSB)

3. Ai mâncat (ai nesocotit porunca)? Fie că este vorba de o sursă de cunoaștere interzisă (și adesea mincinoasă), fie de experiențe interzise, fie de o inimă îndreptată spre lucruri de mai puțină importanță, Duhul Sfânt te întreabă: „Nesocotești porunca?”

4. Ce ai făcut? Tragediile auto-provocate (atât morale, cât și fizice) nu se întâmplă de obicei brusc, ca un balon care se sparge, ci au la bază păcatul acumulat în timp, ca un balon care se dezumflă încet. Iacov 1:15 spune că, după ce pofta a zămislit, ea naște păcatul; iar păcatul, când este pe deplin dezvoltat, naște moartea. Chiar dacă o persoană vinovată nu are nicio scuză, totuși, privește înapoi și vezi ce alegeri și ce atitudini ale inimii au dus la această catastrofă.

La fel, scriitorii creștini din primele veacuri au văzut întrebările lui Dumnezeu ca pe o revelare a situației lor și ca pe o chemare la pocăință.

Teofil (episcop de Antiohia, 168-181/188 d.Hr.), în „Scrisoarea către Autolic”, cartea a II-a, capitolul 26, pagina 105, a fost primul care a abordat această întrebare. El a spus: „Iar în ceea ce privește chemarea lui Dumnezeu și întrebarea: «Unde ești, Adam?», Dumnezeu a făcut acest lucru nu ca și cum ar fi fost în necunoștință de cauză, ci, fiind îndelung răbdător, i-a oferit o ocazie de pocăință și mărturisire.”

Tertulian, în lucrarea sa Cele cinci cărți împotriva lui Marcion (207/208 d.Hr.), răspunde la această întrebare în felul următor: „…Dumnezeu nu era nici nesigur cu privire la săvârșirea păcatului, nici ignorant în privința locului unde se afla Adam. Era cu siguranță potrivit să-l cheme pe cel care a păcătuit, care se ascundea de conștiința păcatului său, și să-l aducă în prezența Domnului său, nu doar strigându-i numele, ci cu o lovitură directă asupra păcatului pe care îl comisese în acel moment. Căci întrebarea nu trebuie citită într-un ton pur interogativ: «Unde ești, Adam?», ci cu o voce impresionantă și serioasă, și cu un aer de acuzare. „O, Adam, unde ești?” – ceea ce înseamnă, de fapt: „nu mai ești aici, te afli în pierzare” – astfel încât vocea este rostirea Celui care mustră și se întristează în același timp.” (Cele cinci cărți împotriva lui Marcion, cartea a II-a, cap. 26, p. 317). Tertulian răspunde, de asemenea, la această întrebare (mai succint) în „Împotriva lui Praxeas” (c. 213 d.Hr.), cap. 16, p. 612.

Adamantius (c. 300 d.Hr.) spune că Dumnezeu nu l-a întrebat pe Adam „pentru că voia să afle ceva, ci mai degrabă pentru a-i reaminti ceva lui [lui Adam]”. „Dialogul despre credința adevărată”, prima parte, strofa 17, p. 61.

Atanasie (331 d.Hr.) a răspuns, de asemenea, că Dumnezeu a întrebat știind răspunsul. El adaugă, de asemenea, că dacă cineva crede că Dumnezeu nu cunoaște răspunsul atunci când pune întrebarea, acea persoană face deja parte din grupul maniheilor. „Cele patru discursuri împotriva arienilor”, Discursul 3, cap. 28.50, p. 421

Î: În Genesa 3:14-15, Domnul Dumnezeu a blestemat șarpele spunându-i: „Pământ vei mânca în toate zilele vieții tale”. Mi se pare dificil să conciliez acest lucru cu dovezile zoologice conform cărora șerpii sunt carnivori și mănâncă broaște, păsări etc. Nu încerc să spun că Dumnezeu greșește; cred că El este infailibil, dar ați putea explica ce înseamnă de fapt acest verset? Există o metaforă aici?

R: Să ne uităm mai întâi la șerpi și apoi la metaforă. Spre deosebire de viermi, șerpii sunt carnivori și nu se hrănesc cu praf. Însă majoritatea șerpilor se târăsc pe pământ; hrana lor este doar ceea ce cade în praf, iar ei nu pot evita să înghită și puțin pământ odată cu hrana. Nu doar hrana lor, ci întreaga viață a șarpelui este umilă, înconjurată de ceea ce este murdar și nesemnificativ. Substantivul ebraic de aici, „nacash”, este un cuvânt obișnuit pentru șarpe, provenind de la verbul care înseamnă a șuiera sau a șopti. Are conotații de magie șoptită. Astfel, cuvântul subliniază șoaptele șarpelui, iar Geneza subliniază praful, așa că imaginea de aici este „odată ce ai fost un șoptitor al murdăriei, vei rămâne un șoptitor al murdăriei toată viața ta”.

Biblia de studiu „New Geneva Study Bible”, la pagina 13, spune că țărâna poate însemna „umilire abjectă”. Biblia de studiu „NIV Study Bible”, la pagina 10, spune că țărâna ar putea fi, de asemenea, simbolul morții.

Acum, șarpele care i-a ispitit pe Adam și Eva nu era un șarpe obișnuit; era însuși Satana. Există două opțiuni: fie Satana a apărut sub forma unui șarpe, fie a folosit trupul unui șarpe existent. Deși Geneza 3:14-15 s-ar putea referi la toți șerpii, sau la un singur amfibian/șopârlă/șarpe și la toți descendenții săi, s-ar putea referi și la faptul că Satana a rămas cumva blocat în acea înfățișare fizică, din moment ce a folosit-o atunci.

Cel mai important accent din Geneza 3:14-15 este judecata împotriva lui Satana. La fel cum șarpele se târăște într-un mod umil și dezonorant, mâncând doar ceea ce este murdar, Satana, care a ales să ia forma unui șarpe, nu va scăpa niciodată de a se târî în țărână, după ce a avut o poziție înaltă în ceruri.

Oamenii care văd șarpele târându-se și mâncând țărână ar putea servi ca o amintire a căderii.

În timpul Mileniului, conform Isaia 65:25, lupul, mielul și alte animale vor fi transformate și binecuvântate, dar șarpele va continua să „mănânce țărână”. Deși nimeni nu va face rău și nu vor exista carnivore pe muntele sfânt al lui Dumnezeu, șarpele va continua să „mănânce țărână”. Apocalipsa 20:1-10 ne spune că credincioșii vor domni împreună cu Hristos pe pământ timp de 1.000 de ani, dar la sfârșitul celor 1.000 de ani, Satana va ieși totuși și va „șopti”, ațâțând națiunile împotriva lui Dumnezeu.

Î: Genesa 3:15 înseamnă oare că Fecioara Maria va fi fără păcat, așa cum susțin unii catolici?

R: Nu, din două motive.

Aici este menționată Eva, nu Maria. Desigur, Eva nu era fără păcat, dar nu este nicio problemă, deoarece acest verset nu spune nicăieri că ea era fără păcat.

Sămânța, adică Isus, este punctul central al acestui verset. Nimic aici, sau în altă parte din Biblie, nu spune că mama lui Isus va fi fără păcat. Mai mult, nu există nicio mențiune în cele aproape 4.200 de pagini de scrieri creștine păstrate din perioada pre-niceeană care să spună că Maria era fără păcat.

Î: În Genesa 3:15, cine sunt mai exact urmașii lui Satana?

R: În Ioan 8:41, 44, Isus indică faptul că sunt cei care Îl resping pe Isus.

Î: În Genesa 3:15, 23-24, ce este ironic în legătură cu cuvintele folosite aici?

R: Este vorba de un joc de cuvinte. Adam a fost pus în grădină pentru închinare (le’obdah) și ascultare (lesomrah), dar după cădere urma să muncească (la’abod) și să fie ținut (lismor) departe de calea către pomul vieții.

Uneori, aceleași circumstanțe pot fi o binecuvântare pentru noi sau un blestem, în funcție de ascultarea noastră față de Dumnezeu.

Î: Ar trebui ca Genesa 3:16 să fie tradus „O capcană ți-a sporit durerea și suspinul” sau în varianta tradițională „Voi înmulți foarte mult”?

R: Consoanele ebraice sunt aproape identice în ambele cazuri. Vocalele sunt foarte diferite, dar semnele vocale au fost adăugate abia cu mulți ani după Hristos. Singura diferență la nivel de consoane este că în traducerea tradițională lipsesc două consoane. Fie consoanele lipsă au reprezentat o eroare tipografică, fie cealaltă traducere este corectă.

Dacă cealaltă traducere („capcană”) este corectă, atunci Satana ar fi capcana. Indiferent de situație, a avea copii nu este un rău și a făcut parte inițial din voia lui Dumnezeu pentru ei (Geneza 1:28), iar Căderea nu a schimbat acest lucru.

Î: Ar trebui interpretat Genesa 3:16 în sensul că femeia a fost blestemată cu o dorință [sexuală] copleșitoare față de soțul ei? Sau ar trebui ca cuvântul să fie „a întoarce/a controla” în loc de „dorință”?

R: Deși cuvântul în sine poate însemna ambele sensuri, contextul indică „a întoarce”, „a controla” sau „a stăpâni”. Dintre toate cele 120 de ocazii în care cuvintele englezești „desire”/„desiring”/„desirous” sunt folosite în Vechiul Testament, acest cuvânt ebraic specific pentru „dorință”, teshuqah (Strong 8669), este folosit doar de trei ori: Geneza 3:16; Geneza 4:7 și Cântarea Cântărilor 7:10. Cântarea Cântărilor 7:10 exprimă dorința cuiva față de iubita sa, iar în Geneza 4:7 Dumnezeu îl avertizează pe Cain că păcatul dorește să pună stăpânire pe el.

Potrivit lui Walter Kaiser, scriitorii Bisericii primare – Clement din Roma (96-98 d.Hr.), Irineu (182-188 d.Hr.), Tertulian (198-220 d.Hr.), Origen (225-254 d.Hr.), Epifanie, Ieronim și Filon cel Iudeu au tradus acest cuvânt prin „a se întoarce”, nefiind familiarizați cu interpretarea termenului „dorință”. Astfel, pasajul înseamnă că femeile se vor îndepărta de încrederea în Dumnezeu și se vor încrede în schimb în soții lor. Kaiser menționează că Katherine C. Bushnell a descoperit că prima utilizare a termenului „dorință” în acest pasaj a fost făcută de un călugăr dominican italian numit Pagnino. Deși Biblia Wycliffe fusese tradusă înainte de aceasta, din păcate, toate celelalte Biblii în limba engleză, de la versiunea Coverdale până la cea a regelui Iacob, au tradus de atunci încolo acest termen ca „dorință”.

Cinci motive indică faptul că termenul se referă la a se întoarce, a controla sau a stăpâni, și nu la dorința sexuală:

1. Simetria dintre „dorința pentru soțul tău” și „el va domni peste tine”.

2. Apropierea semnificației din Geneza 4:7

3. Dacă ar fi însemnat dorință sexuală, de ce nu se menționează și dorința bărbaților față de femei?

4. Noul Testament: soțiile să se supună soților, iar soții să-și iubească soțiile așa cum Hristos a iubit Biserica, în Efeseni 5:22-33. 1 Timotei 2:11-14 vorbește chiar despre faptul că femeile nu trebuie să învețe sau să aibă autoritate asupra bărbaților, deoarece Eva a fost cea înșelată.

5. Răul din istorie: Bărbații au stăpânit adesea asupra femeilor și în moduri exploatatoare și necorespunzătoare. Când murea un împărat sumerian sau chinez, soțiile sale erau uneori ucise împreună cu el. Înainte de sosirea britanicilor, când murea un bărbat hindus, soția sa era de obicei arsă de vie la înmormântarea lui (practică numită „suttee”). Nici grecii nu considerau femeile cu mult superioare arabilor și musulmanilor: când i se dăruiește cuiva o femeie, un servitor sau vite, acesta trebuie să-i apuce de frunte și să se roage lui Allah. Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 1918, p. 157. Conform Sharia (legea) musulmană, mărturia unei femei valorează jumătate din cea a unui bărbat, „din cauza deficienței minții femeii”. (Bukhari, vol. 3, cartea 48, cap. 12, nr. 826, p. 502)

Î: În Genesa 3:16, femeia urma să sufere dureri mari la naștere, sau a avea copii era o binecuvântare, așa cum spune Genesa 1:28?

R: Ambele afirmații sunt adevărate. Trei aspecte de luat în considerare în răspuns.

Înainte de căderea lui Adam și a Evei, a avea copii ar fi fost o binecuvântare, fără durere fizică sau emoțională.

După Cădere, Geneza 3:16 spune că va exista durere fizică. În plus, va exista și durerea pe care o vor provoca copiii din cauza păcatului lor. În cartea „735 de întrebări biblice derutante la care s-a răspuns”, la p. 25, se spune că este foarte probabil ca această durere să se refere la întregul proces de creștere a copiilor până la maturitate. Durerea pe care Eva a simțit-o la nașterea lui Cain și Abel trebuie să fi fost mică în comparație cu durerea de a afla că Cain l-a ucis pe Abel.

Ca o notă marginală, animalele nu resimt, în general, o durere atât de mare la naștere, datorită dimensiunii capului puiului în raport cu pelvisul mamei.

Cu toate acestea, binecuvântarea nu este complet anulată. Copiii rămân în continuare o binecuvântare de la Domnul (Psalmul 127:3-5).

Î: În Geneza 3:16, de ce a fost învinuită Eva pentru tot? (Un musulman a afirmat acest lucru.)

R: Nu i s-a atribuit toată vina Evei. Deși Eva a mâncat prima și a fost pedepsită, Adam a fost pedepsit și el. A trebuit să muncească din greu pentru a scoate din pământ ceea ce înainte se obținea cu ușurință.

În teologia biblică nu există nicio aluzie la faptul că Eva ar fi fost făcută „mai proastă”. Cu toate acestea, întrucât musulmanul a adus în discuție acest aspect, teologul și istoricul musulman din perioada timpurie, al-Tabari, a afirmat că Eva era inițial inteligentă, dar Allah a făcut-o (nu și pe Adam) proastă după căderea lui Adam și a Evei. al-Tabari, vol. 1, pp. 280, 281. De asemenea, Mahomed a spus în hadith-uri că urina unui bebeluș de sex masculin este mai curată decât cea a unei fetițe. Ibn-i-Majah, vol. 1, nr. 522, 525, 526, p. 284, 285, 286. Motivul este următorul: „El (Profetul) a spus: «Cu adevărat, Allah, Cel Preaînălțat, l-a creat pe Adam, iar Eva (Hawwa’) a fost creată dintr-o coastă mică a lui. Astfel, urina unui băiat provine din apă și lut, iar urina unei fete provine din carne și sânge.»” Rețineți că acest lucru nu se datorează nimic legat de Cădere, ci provine chiar din creația Evei.

Î: În Genesa 3:20, având în vedere cât de diferiți sunt oamenii, cum ar putea toate rasele să provină din Adam și Eva?

R: Geneza 3:20 spune că Eva va fi mama tuturor celor vii. Înălțimea, părul și culoarea pielii sunt diferențe minore, nu numai la oameni, ci și la câini, pisici și cai. Din punct de vedere genetic, toți oamenii sunt foarte asemănători. Un studiu genetic asupra a 67 de rase de câini, publicat în numărul din iunie 1997 al revistei Science, indică faptul că și câinii au avut o origine comună.

Alte versete care confirmă faptul că toți provin din Adam și Eva sunt Matei 19:4-5; Romani 5:12-19; și 1 Timotei 2:13-14.

Î: În Geneza 3:20, dacă Adam și Eva nu ar fi păcătuit, ar fi avut totuși copii? (soția mea a pus această întrebare)

R: Da. Nu cunoaștem vârsta fizică a lui Adam și Eva în momentul în care au păcătuit; ar fi putut fi copii, adolescenți sau adulți. Faptul că nu au existat copii înainte de Cădere nu înseamnă că Dumnezeu i-a creat incapabili să aibă copii, cu excepția cazului în care ar fi păcătuit.

Două pasaje biblice diferite dovedesc că ar fi putut avea copii, indiferent de Cădere.

În Geneza 1:28, înainte de Cădere, Dumnezeu le-a poruncit să fie roditori și să se înmulțească. Dacă nu se referea la matematică, Dumnezeu le-a poruncit să aibă copii.

În Geneza 3:16, Eva a fost blestemată cu dureri sporite la naștere. Ea a fost blestemată cu dureri sau suferințe sporite la naștere, nu cu nașterea în sine.

Î: În Genesa 3:21, de ce i-a îmbrăcat Dumnezeu pe Adam și Eva în piei de animale?

R: Scriptura nu spune în mod explicit, dar putem vedea această primă jertfă de animale ca un simbol al faptului că Dumnezeu va folosi jertfa unei ființe vii ca acoperământ pentru păcatul nostru.

Î: În Genesa 3:21, de ce a avut Dumnezeu „nevoie” de țărână din pământ pentru a-l crea pe Adam și de o coastă pentru a o crea pe Eva?

R: Biblia spune că Dumnezeu a ales să le folosească, dar nu spune nicăieri că Dumnezeu era obligat să folosească țărână și celule dintr-o coastă. Dumnezeu poate folosi orice dorește.

Î: În Genesa 3:22, de ce i-a împiedicat Dumnezeu pe Adam și Eva să mai mănânce din pomul vieții?

R: Există trei aspecte în acest sens.

Disciplina: Acest lucru urma să le arate lui Adam și Evei, precum și nouă, gravitatea neascultării față de Dumnezeu.

Pedeapsă judiciară: Dumnezeu le-a promis că în ziua în care vor mânca din fructul interzis vor muri. Ei au murit spiritual în acea zi, iar accesul la pomul vieții le-a fost luat pentru ca să moară și fizic.

Milă și binecuvântare: Dacă ar fi putut să mănânce în continuare din pomul vieții, ar fi purtat cu ei pentru totdeauna vina și blestemul păcatului lor. Așadar, faptul că li s-a permis să moară și să o ia de la capăt, culminând cu venirea lui Hristos și aducerea mântuirii pentru toți, a fost o milă. Novatian a observat acest lucru în Tratatul său despre Trinitate, capitolul 1, pagina 612.

Î: În Genesa 4:3-6, de ce a respins Dumnezeu jertfa lui Cain?

R: Deși este posibil ca Abel să fi adus ce avea mai bun, iar Cain nu, nu există nicio indicație în acest sens în Geneza.

Evrei 11:4 spune că Abel a adus jertfa cu credință. Pe lângă faptul că Cain avea o atitudine greșită (așa cum au arătat acțiunile sale ulterioare), ar putea fi și faptul că Dumnezeu dorea jertfe de sânge, nu legume, ca o prefigurare a morții lui Hristos.

Acesta ar putea fi un contrast între închinarea sinceră a lui Abel și închinarea formalistă a lui Cain. Jertfele lui Abel, constând în „cele mai bune părți” ale „primului născut”, erau părțile cele mai alese ale primului născut. Cain a adus doar „câteva” legume, nu primele roade.

Î: În Genesa 4:7, pronumele ar trebui tradus ca „acesta”, referindu-se la ispita de a păcătui, sau ca „el”, referindu-se la Abel?

R: Cred că ar trebui să fie „asta”. Cuvântul ebraic este la persoana a treia singular, care, în sine, poate însemna „el”, „ea” sau „asta”. Pentru a stabili dacă înseamnă „el” sau „asta”, trebuie să te uiți la context.

Dacă ar însemna „el” (adică Abel), acesta ar fi singurul loc în care s-ar spune că fratele mai mare ar avea potențial „stăpânire” asupra fratelui mai mic. În vremurile Vechiului Testament, cel mai mare primea de obicei o porție dublă, dar asta nu înseamnă stăpânire. De fapt, dacă ar însemna „el”, s-ar putea susține fie că Dumnezeu i-a spus lui Cain să-și omoare (să aibă stăpânire asupra?) fratele, fie că, făcând contrariul a ceea ce i-a sfătuit Dumnezeu, Cain avea stăpânire asupra lui Abel.
Dacă ar însemna „asta”, atunci Dumnezeu îi vorbește lui Cain despre a rezista ceea ce pândește (ca un animal) la ușă, adică ispita de a păcătui. Am auzit doar această interpretare, niciodată pe cealaltă.

Eram curios ce învățau Părinții Bisericii din perioada pre-niceană cu privire la acest verset. Singurul scriitor pre-nicean care a abordat acest subiect a fost Irineu (182-188 d.Hr.) în lucrarea sa *Împotriva ereziilor*, cartea 3, capitolul 23.4, p. 456, și cartea 4, capitolul 18.3, p. 485. Irineu, un scriitor grec, se pare că a folosit Septuaginta. Deși a discutat despre Geneza 4:7 fără a-l cita, discuția sa arată că, în mod evident, l-a interpretat ca fiind „el”. Punctul de vedere al lui Irineu este că Cain nu a vrut să împartă lucrurile în mod echitabil cu fratele său, ci a vrut să domine asupra lui.

Părerea mea este că este vorba de „acesta”, deoarece Dumnezeu îi spune lui Cain că el ar trebui să aibă stăpânire asupra „acestuia/lui”. Irineu a înțeles complet greșit sensul versetului în acest context. Cain ar trebui să aibă stăpânire asupra ispitei de a păcătui, nu asupra lui Abel.

Î: În Genesa 4:10, cum ar putea sângele lui Abel să strige?

R: Aceasta este o metaforă a nedreptății comise împotriva lui Abel și a vinovăției lui Cain. A interpreta Biblia literal înseamnă a o citi așa cum au intenționat autorii. A nu recunoaște metaforele și alegoriile din Biblie se numește interpretarea hiperliterală a Bibliei. Vezi Introducerea pentru o discuție mai detaliată despre interpretarea hiperliterală versus interpretarea Bibliei așa cum a fost intenționată și așa cum a interpretat-o Isus.

Î: În Genesa 4:12, de ce nu a fost Cain executat pentru crimă? (soția mea m-a întrebat asta)

R: Pedeapsa capitală era poruncită în Vechiul Testament, nu doar în Cele Zece Porunci, ci imediat după potop, în Geneza 9:5-6 și în Deuteronom 13:10,11. Totuși, toate acestea sunt ulterioare epocii lui Cain și Abel. În afară de aceasta, Dumnezeu cunoaște toate circumstanțele, iar Dumnezeu Însuși nu este constrâns de legile Sale destinate nouă.

La acea vreme, lui Cain nu i s-a spus nimic despre vreo lege privind execuția pentru crimă, iar Dumnezeu s-a ocupat de el alungându-l de pe pământ.

Î: În Geneza 4:12, s-a dovedit că profeția nu s-a împlinit, având în vedere că Cain a zidit o cetate în Geneza 4:17?

R: Nu, aceasta nu este o profeție care s-a dovedit a fi neîmplinită, din două motive.

Din punct de vedere fizic: Geneza 4:12 spune pur și simplu că Cain va fi un rătăcitor neliniștit; nu spune când va rătăci, cât timp va fi un rătăcitor sau dacă va fi mereu un rătăcitor. Știm puține lucruri despre viața lui Cain după aceea. Geneza 4:17 spune că Cain a construit un oraș și l-a numit după fiul său, Enoh. Poate că Cain încerca să construiască un oraș sfidând profeția lui Dumnezeu, iar după aceea a fost alungat și a rătăcit.

Din punct de vedere spiritual: Cain era considerat descendentul „blestemat”, și nu există dovezi că s-ar fi întors vreodată la urmarea lui Dumnezeu. Așadar, această profeție s-ar fi putut referi atât la starea spirituală a lui Cain, cât și la starea lui fizică.

Î: În Genesa 4:13, de ce a crezut Cain că oricine l-ar găsi ar vrea să-l omoare?

R: Este foarte interesant faptul că Biblia nu spune nicăieri că Dumnezeu sau altcineva i-ar fi spus asta lui Cain. Pentru multe fapte imorale, inclusiv crima, oamenii au o conștiință interioară care le spune că acest lucru este greșit. Cain a dedus probabil că, dacă ar ucide un semen, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu, ar fi drept ca el să fie ucis la rândul său. În Geneza 4:15, Dumnezeu pare să confirme acest raționament, și de aceea Dumnezeu a luat măsuri suplimentare, punând un semn pe Cain, pentru ca ceilalți să știe să nu facă acest lucru.

Î: În Geneza 4:13-16, care a fost semnul pe care Dumnezeu l-a pus pe Cain?

R: Scriptura nu precizează acest lucru, cu excepția faptului că era ceva pe care ceilalți îl puteau recunoaște. Totuși, aceasta nu făcea parte din blestemul lui Cain. Dimpotrivă, a fost o manifestare a harului lui Dumnezeu, care i-a dat lui Cain un semn pentru ca ceilalți să știe că nu trebuie să-l omoare.

Î: În Geneza 4:13, mai era cineva pe pământ în afară de Adam, Eva și Cain?

R: Aceasta se referă nu numai la posibile fiice de la care Cain și-a luat soția, ci și la oameni născuți după crimă. Deși toți oamenii provin din Adam și Eva (Geneza 3:20; Faptele Apostolilor 17:26; Romani 5:14-15), Adam și Eva au avut și alți fii și fiice, conform Genezei 5:4.

Î: În Genesa 4:16-22, de unde și-au luat soții fiii lui Adam și Eva? Nu este interzis incestul?

R: Geneza 5:4 spune că Adam și Eva au avut și alți fii și fiice. Incestul nu era interzis pe atunci: dacă genele noastre ar fi fost lipsite de defecte genetice, incestul nu ar fi manifestat niciuna dintre cele peste 2.000 de boli genetice umane pe care le manifestă astăzi.

Ca notă istorică, Augustin din Hippo a răspuns la această întrebare practic în același mod în „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 15, capitolul 16, pagina 297 (413-426 d.Hr.).

Î: În Genesa 4:16-17, cum și-a găsit Cain soția din țara Nod?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

1. Chiar presupunând că Cain și-a luat soția din țara Nod, ea ar fi totuși descendentă a lui Adam și Eva, întrucât toți oamenii provin din Adam (Faptele Apostolilor 17:26), iar Eva a fost mama tuturor celor vii (Geneza 3:20).

2. Biblia nu spune nicăieri că Cain și-a întâlnit soția în Nod. Este foarte posibil ca Cain să fi fost deja căsătorit, iar soția lui să fi călătorit împreună cu el până în Nod.

Î: În Geneza 4:17-24 este vorba despre genealogia lui Adam, sau Geneza 4:25-5:32 este genealogia lui Adam? (Un liberal a adus acest lucru în discuție ca un exemplu de dublă redare, care arată că Geneza are mai mulți autori)

R: Geneza 4:17-24 prezintă genealogia lui Cain, fără nicio mențiune despre Set. Imediat după aceea, Geneza 4:25-5:32 prezintă genealogia lui Set, fără nicio mențiune despre Cain. Nu există nicio suprapunere sau dublură aici.

Dacă acest lucru nu este clar, puteți analiza un al doilea exemplu. 1 Cronici 5:1-10 prezintă genealogia lui Ruben, unul dintre fiii lui Iacov. Imediat după aceea, 1 Cronici 5:11-22 prezintă genealogia lui Gad, un alt fiu al lui Iacov.

Î: În Genesa 4:22, cum ar fi putut fi folosite metalele atât de devreme?

R: S-au găsit urme de bronz în: Thailanda – 4500 î.Hr., fosta Iugoslavie – 4000 î.Hr., Grecia – 3000 î.Hr. și Anatolia – înainte de 3000 î.Hr. Egiptenii foloseau fierul provenit din meteoriți pentru a confecționa ornamente și pumnale încă dinainte de 3000 î.Hr. De asemenea, în orașul Eshnunna, lângă Babilon, arheologii au descoperit o lamă de fier datând din 2700 î.Hr.

Î: În Geneza 4:22, numele „Tubal-Cain” are legătură cu regiunea „Tubal” din Turcia modernă, așa cum afirmă Ghidul lui Asimov pentru Biblie, la pagina 33?

R: Deși nu se poate dovedi nici într-un sens, nici în celălalt, probabil că nu are nicio legătură. Tubal era, de asemenea, numele unui fiu al lui Iafet, iar poporul Tubal era probabil înrudit cu acesta. Poporul „Tubal” a fost menționat în documentele asiriene din timpul lui Salmanasar al III-lea (859-824 î.Hr.) și al lui Sargon, în jurul anului 732 î.Hr.

Î: În Geneza 4:23-24, de ce l-a rănit omul pe Lameh?

R: Există trei ipoteze cu privire la acel om:

Un justițiar credea că face ceea ce era drept încercând să-i omoare pe urmașii lui Cain. Cu toate acestea, Dumnezeu a arătat în mod specific în Geneza 4:15 că nimeni nu trebuia să se răzbune pe Cain, așa că se subînțelege că nu trebuiau să se răzbune nici pe fiii lui.

O scuză pentru un hoț care încerca să-i fure bunurile lui Lameh era faptul că Lameh era urmaș al lui Cain.

Nu era relevant al cui descendent era Lameh; omul încerca pur și simplu să-l jefuiască și/sau să-l omoare pe Lameh.

Cu toate acestea, Scriptura nu acordă nicio importanță motivului pentru care acest om anume încerca să-l rănească pe Lameh. Scopul versetelor din Geneza 4:23-24 era de a demonstra că, după prima crimă, Cain și descendenții săi trăiau în ostilitate față de ceilalți.

Î: În Genesa 4:23-24, care era descendența omului care l-a rănit pe Lameh și când s-a născut Set?

R: Scriptura nu precizează acest lucru, așa că există trei posibilități la fel de probabile.

Abel a avut copii înainte de a fi ucis.

Set era strămoșul său. Nimic nu indică faptul că evenimentele din Geneza 4:23-24 s-au petrecut cronologic înaintea celor din Geneza 4:25-26.

Cain a fost strămoșul tânărului.

Î: În Geneza 5:1-32, ar putea anii să fie de fapt luni?

R: Nu. Dacă ar fi fost așa, atunci Enoh ar fi avut doar 65 de luni (aproximativ 5 ani și jumătate) când a devenit tatăl lui Metusala! Vezi „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, p. 323, pentru un răspuns practic identic.

Î: În Genesa 5:1-32, Cartea Genezei presupune că toată lumea vorbea ebraică înainte de Avraam?

R: Nu, dimpotrivă. Geneza 11, în relatarea despre Turnul Babel, spune că, după potop, diferite popoare vorbeau limbi reciproc neinteligibile. Înainte de Turnul Babel, nu există nicio indicație că oamenii ar fi vorbit ebraica. Probabil că nici Avraam însuși nu vorbea ebraica. El provenea din Ur, un oraș sumerian. Limba ebraică conține câteva împrumuturi lexicale din sumeriană, care au ajuns la ea prin intermediul limbii akkadiene.

Lingviștii laici consideră că majoritatea limbilor occidentale, inclusiv sanscrita din India, au avut o origine comună în jurul anului 4000 î.Hr.

Î: În Geneza 5:3-29, ce înseamnă toate aceste nume în ebraică?

R: Iată semnificațiile, bazate pe etimologie (originea cuvintelor) preluate din Concordanța lui Strong și, în unele cazuri, pe semnificația dată de Geneza.

Adam – om. „Concordanța lui Strong” spune că înseamnă „roșcat” sau „om”. Geneza 2:23 indică faptul că Adam = om.

Set – pus/așezat/numit/înlocuit. Geneza 4:25 spune că Eva l-a numit Set deoarece Dumnezeu a numit pe altul în locul lui Abel.

Enos – muritor. Biblia de studiu NIV, p. 13, spune că numele, la fel ca „Adam”, înseamnă „om”.

Cainan/Kenan – stabilit (ca un cuib sau o locuință)

Mahalaleel – „Lauda lui Dumnezeu”, „Lăudat fie Dumnezeu”.

Iared – o descendență

Enoch – inițiat, dedicat, instruit

Metusala – omul săgeții

Lamech – de la o rădăcină nefolosită, cu sens incert

Noe – fie odihnă, fie mângâiere

Irad – fugar

Ham – fierbinte

Sem – nume?

Iafet – expansiune. Potrivit grecilor din perioada precreștină, Iafet era strămoșul lor.

Un lucru pe care îl putem învăța de la Japetos este că etimologia sau semnificația din spatele fiecărui nume nu este neapărat importantă.

Un al doilea lucru pe care îl putem învăța de la Set și Noe este că semnificația din spatele unor nume este importantă.

Î: În Genesa 5:21-27, există vreun motiv pentru care Metusala a fost cel mai bătrân om din Biblie?

R: Poate. Potopul a avut loc în anul în care a murit Metusala. Poate că acesta a fost un semn al milostivirii lui Dumnezeu, care a amânat potopul, dându-i o viață lungă.

Î: În Geneza 5:24, de ce l-a luat Dumnezeu pe Enoh, un om evlavios?

R: Poate din același motiv pentru care aducem flori frumoase în casa noastră. Enoh nu a murit neapărat; Dumnezeu pur și simplu l-a luat pe Enoh cu El în cer, la fel ca pe Ilie în 2 Regi 2:11-12. O altă ilustrare ar fi că, la fel ca niște prieteni buni, Enoh și Dumnezeu au ieșit la o plimbare; se făcea târziu, iar Dumnezeu i-a spus: „De vreme ce ești mai aproape de casa Mea decât de a ta, de ce nu vii pur și simplu la Mine acasă acum?”. Totuși, Dumnezeu permite ca majoritatea slujitorilor Săi să moară pentru a ajunge în cer. Aceasta nu este o indiferență crudă, ci Psalmul 116:15 spune: „Prețioasă este în ochii lui Iehova moartea sfinților Săi.” (Traducerea literală a lui Green)

Î: În Geneza 6, de ce există asemănări între potopul lui Noe și alte relatări?

R: Ar trebui să fie similare dacă au consemnat un eveniment comun. Relatarea babiloniană este similară în detalii, dar foarte diferită în ceea ce privește motivele invocate. Conform acestei relatări, zeii au distrus omenirea pentru că oamenii făceau prea mult zgomot, dar mai târziu au regretat acest lucru și s-au adunat înfometați în jurul jertfelor lui „Noe”.

O asemănare curiosă este faptul că Biblia spune că cei trei fii ai lui Noe erau Ham, Sem și Iafet. Institutele ariene ale lui Manu spun că Satyavrata a supraviețuit potopului împreună cu trei fii: Jyapeta, Sharma și C’harma. Scriitorul grec Aristofan consemnează tradiția greacă conform căreia Japetos (Iapetus, titanul) era strămoșul grecilor. Toate acestea constituie dovezi care coroborează existența unui eveniment comun.

Î: Genesa 6:3 înseamnă oare că Duhul lui Dumnezeu ar putea părăsi pe cineva și să nu se mai întoarcă niciodată?

R: Nu. Geneza 6:3 spune că duhul dat de Dumnezeu va părăsi trupul fizic al unei persoane după 120 de ani.

Î: Genesa 6:3 înseamnă că durata de viață a omului va fi de acum înainte de numai 120 de ani, sau că vor exista 120 de ani de har înainte de potop?

R: Ar putea fi oricare dintre cele două variante, deoarece nu există dovezi împotriva niciuneia dintre ele. Oricare dintre ele ar putea fi corectă, conform „The NIV Study Bible”, p. 14, și „New International Bible Commentary”, p. 120. „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 2, p. 77, susține că este vorba despre durata de viață a omului. Se menționează că punctul de vedere conform căruia era vorba despre perioada până la potop a fost susținut de Luther, Calvin și „The Scofield Bible”. „New Geneva Study Bible”, p. 18, menționează ambele puncte de vedere, dar susține varianta anilor până la potop.

Î: În Genesa 6:3, a stabilit Dumnezeu durata vieții noastre la 120 de ani sau doar la 70-80 de ani, așa cum spune Psalmul 90:10?

R: Unele lucruri sunt greu de înțeles până când nu realizezi că Dumnezeu este liber să stabilească reguli diferite în momente diferite. Durata medie de viață a oamenilor s-a schimbat. Dumnezeu a stabilit durata medie de viață la 120 de ani chiar înainte de potop. Mult mai târziu, Psalmul 90:10 arată că aceasta a fost scurtată. Acolo se spune că un om trăiește până la 70 de ani, 80 dacă are putere. Graficul duratelor de viață prezentate în Geneza prezintă o scădere exponențială.

Oamenii de știință nu sunt siguri de toate mecanismele îmbătrânirii: microbii nu îmbătrânesc. Deși demetilarea ADN-ului ar putea fi unul dintre mecanisme, mecanismul dominant pare să fie scurtarea lanțurilor de ADN. De fiecare dată când ADN-ul dintr-o celulă a unui animal se divide, unele dintre capete se scurtează. Acum există material străin la capete, iar microbii au o enzimă, telomeraza, care reface capetele. Cu toate acestea, telomeraza nu pare să refacă capetele ADN-ului la animale.

Î: În Geneza 6:3, cum se conciliază acest lucru cu afirmațiile paleontologilor care spun că oamenii din vechime trăiau mai puțin?

R: Există câteva erori în această afirmație specifică a scientismului care se prezintă drept știință.

1. Observați că ei nu menționează niciodată baza pe care se întemeiază afirmația lor că oamenii aveau o durată de viață mai scurtă.

2. Ei nu prezintă nicio dovadă că ar dispune de un eșantion valid din punct de vedere statistic și imparțial. De exemplu, un ipotetic paleontolog al viitorului, peste câteva secole, ar putea dezgropa deșeurile de la câteva clinici de avort și ar putea „demonstra” că durata medie de viață a noastră era mai mică de un an. Această „dovadă” ar fi, de asemenea, părtinitoare din punct de vedere statistic.

3. Estimările privind durata de viață ar trebui să precizeze dacă includ sau exclud mortalitatea infantilă. De exemplu, în anii 1970, speranța de viață în multe țări din Africa Centrală era sub 30 de ani. Cu toate acestea, dacă te-ai fi dus în țara respectivă, ai fi văzut totuși mulți bătrâni. Dacă ar exista o țară ipotetică în care fiecare copil mic ar trăi până la 60 de ani, dar 2/3 dintre toți bebelușii ar muri, speranța medie de viață ar fi de doar 20 de ani.

Î: În Geneza 6:3, având în vedere că Dumnezeu nu s-ar putea întrupa niciodată, cum a putut Isus să vină pe pământ? (O întrebare pusă de un ateu)

R: Geneza 6:3 nu spune așa ceva. Spune pur și simplu că oamenii sunt într-adevăr trup. Este adevărat că Dumnezeu este Duh, iar Isus S-a golit de Sine pentru a veni pe pământ în trup, dar Geneza 6:3 în sine nu confirmă și nici nu neagă nimic cu privire la venirea lui Dumnezeu în trup.

Î: În Geneza 6:2, 4-5, cine erau nefilimii sau „fiii lui Dumnezeu”?

R: Nefilimii, care înseamnă „cei căzuți”, erau numiți și „fiii lui Dumnezeu”, iar iată câteva teorii despre motivul pentru care oamenii îi numeau astfel.

Descendența evlavioasă a lui Set, sau credincioși care au păcătuit căsătorindu-se cu necredincioși din neamul lui Cain. Această opinie datează încă de pe vremea lui Iulius Africanus, care a scris între anii 232-245 d.Hr., în „Părinții ante-niceeni”, volumul 6, fragmentul 2, p. 131.

„Regi puternici” este interpretarea din Targumul aramaic.

O altă rasă, precum neandertalienii, denisovienii sau, posibil, Homo erectus.

Avansați din punct de vedere tehnologic: Un sceptic consideră că israeliții i-au numit uriași din cauza zidurilor lor înalte și a armelor avansate din punct de vedere tehnologic.

Copiii femeilor și ai bărbaților posedați de demoni.

Unele ființe demonice se puteau încrucișa, conform credinței evreilor Filon, Iosifus (<100 d.Hr.) și a autorului cărții 1 Enoh (capitolul 6). Printre creștinii care au propovăduit această idee se numără: A doua Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 5, p. 190; lucrarea lui Tertulian Despre voalul fecioarelor, cap. 7, p. 32 (198-220 d.Hr.), „Instrucțiunile lui Commodianus” (c. 240 d.Hr.), capitolul 3, p. 203, și Ambrozie al Milanului (c. 378 d.Hr.). Augustin din Hippo, în *Orașul lui Dumnezeu* (413-426 d.Hr.), cartea 15, capitolul 23, paginile 303-304, recunoaște că primii creștini susțineau această opinie, dar subliniază că Geneza 6:3 contrazice această viziune, deoarece Dumnezeu spune că Duhul Său nu va rămâne pentru totdeauna cu omul, ceea ce nu ar avea sens dacă doar demonii ar fi cei care făceau aceste lucruri.

Poate că aceasta a fost încercarea lui Satana de a ne altera fondul genetic. Totuși, dacă demonii s-ar putea încrucișa, cum ar putea Isus să ispășească pe jumătate pentru cei pe jumătate oameni, pe jumătate demoni?

Î: În Geneza 6:6, cum se pocăiește Dumnezeu?

R: Cuvântul poate fi tradus și prin „s-a întristat”. Dumnezeu Își exprimă emoțiile pe măsură ce evenimentele se petrec. Ieremia 18:8 oferă detalii în acest sens. Vezi și discuția despre Geneza 20:3,6 pentru mai multe informații.

Î: În Genesa 6:9, în ce sens era Noe desăvârșit în generația sa?

R: Nu există niciun indiciu că termenul „perfect” ar însemna aici „perfecțiune fără păcat”. Mai degrabă, cuvântul ebraic înseamnă „conformitate cu standardul”, iar ideea inițială ar fi putut fi aceea de a fi drept. Același cuvânt, cu marcaje vocale diferite, este folosit în Leviticul 19:15 pentru a-ți judeca aproapele în mod echitabil.

Î: În Geneza 6:12, având în vedere că toți își corupseseră căile, cum putea Noe să fie fără prihană în Geneza 6:9 și Geneza 7:1?

R: Contextul arată clar că „toți” înseamnă cu excepția lui Noe și a familiei sale. Rețineți că și tatăl lui Noe, Lameh, a murit în anul potopului.

Î: În Geneza 6:13 și 7:1, cum a știut Noe că Dumnezeu îi vorbea, având în vedere că nu L-a văzut niciodată?

R: De multe ori, oamenii care au o relație de mulți ani cu Dumnezeu știu când Dumnezeu le vorbește. Vezi 1 Regi 19:11-13 pentru un alt exemplu.

Singurul avertisment pe care oamenii l-au avut cu privire la potop a fost Noe, omul care a construit o corabie în deșert. Din perspectiva lui Noe, el ar fi fost fie cel mai mare erou, fie cel mai mare nebun pe care generația sa l-a văzut vreodată. Nu ar fi fost nimic între aceste două extreme. Aceasta este natura unei credințe mari în Dumnezeu. (Predică de Bill Counts, 5 noiembrie 2005)

Î: În Geneza 6:14, cum a putut Noe să construiască o arcă atât de mare?

R: A avut la dispoziție 100 de ani pentru a o construi împreună cu cei trei fii ai săi și, probabil, cu ajutorul unor muncitori angajați. Arca avea aproximativ 450 de picioare lungime, 75 de picioare lățime și 45 de picioare înălțime. Aceasta înseamnă 1.518.750 de picioare cubice, dacă ar fi fost o cutie dreptunghiulară perfectă. În decursul a 100 de ani, ar fi putut construi 45/100 = mai puțin de jumătate de picior înălțime pe an. Un box de 10 picioare pe 15 picioare pe 6 2/3 picioare are un volum de 1.000 de picioare cubice. Nava Queen Elizabeth 2 are 963 de picioare (294 m) lungime, 105,3 picioare (32,09 m) lățime și 171,3 picioare (52,5 m) înălțime. Așadar, arca era mai mică decât „Queen Elizabeth 2”, cu excepția faptului că arca nu avea o chilă adâncă.

Î: În Geneza 6:14, cât de lungi erau alte ambarcațiuni antice?

R: În antichitate, în Marea Britanie a fost descoperită o barcă romană de 100 ft lungime, iar navele vikinge ulterioare erau, de asemenea, lungi, cea mai lungă cunoscută fiind nava de la Roskilde, cu o lungime de 115 ft. În epoca marilor descoperiri, navele de linie puteau avea o lungime de 200 ft, iar navele clipper ulterioare aveau, de obicei, o lungime cuprinsă între 150 și 250 ft. Cea mai lungă navă de tip clipper, numită „Great Republic”, avea o lungime de 302 ft. Deși în Europa existau câteva nave de tip clipper din metal, majoritatea erau din lemn, cu întărituri metalice la schelet și la chila interioară.

Desigur, nu au avut la dispoziție 100 de ani pentru a construi acele nave. De asemenea, deși majoritatea navelor sunt construite din stejar datorită rezistenței sale, alte esențe de lemn, precum tecul, abanosul, lemnul brazilian „blackheart” și cocobolo (din America de Sud) sunt mult mai rezistente. Arca nu a fost construită din stejar, ci din lemn de gopher. Nu știm cu certitudine ce este lemnul de gopher; există două teorii. Una susține că era un lemn foarte dur (poate că există și astăzi sub un alt nume sau poate că a dispărut). O a doua teorie este că „lemnul de gopher” se referea la o metodă mecanică de presare a lemnului pentru a-l întări, astfel încât să reziste mai bine. În cele din urmă, faptul că a fost construită din lemn de gopher nu înseamnă că nu avea și alte componente, cum ar fi, de exemplu, cuie metalice, contravântuiri etc. Geneza 4:22 arată că oamenii aveau unelte din bronz și fier (probabil de origine meteoritică) cu mult înainte de Noe.

Î: În Genesa 6:14, de unde știm că un cot măsoară 17,5 inci?

R: Când regele Ezechia a construit tunelul Siloam, în jurul anului 700 î.Hr., muncitorii săi au sculptat o inscripție care menționa că acesta avea o lungime de 1.200 de coți. Împărțind lungimea în inci la 1.200 de coți, s-a obținut aproximativ 17,5 inci pe cot. Desigur, un cot din vremea lui Moise ar fi putut fi ceva mai mare sau mai mic. Acest lucru ar fi făcut ca arca să fie ceva mai mare sau mai mică.

Î: În Geneza 6:14, cum a putut arca să supraviețuiască potopului lui Noe?

R: Există cel puțin trei motive.

Lemnul de gofer ar fi putut fi o specie de lemn rezistent, dar ar fi putut fi și lemn tratat special. Lemnul greu este o alegere bună, deoarece are flexibilitate. Geneza 4:22 arată că aveau bronz și fier înainte de Noe.

Forma era ideală pentru apele agitate (1 pe 1,67 pe 10).

Desigur, Dumnezeu ar fi putut, de asemenea, să protejeze arca în mod supranatural, după cum era nevoie.

Î: În Genesa 6:19, trebuia Noe să ia câte două exemplare din fiecare creatură, sau câte șapte perechi din fiecare animal curat, așa cum spune Genesa 7:2? Dar au intrat doar câte o pereche din fiecare, conform Genesa 7:8-9?

R: Toate afirmațiile sunt adevărate; Geneza 6:19 nu menționează în mod specific animalele curate. Noe trebuia să ia câte două din fiecare specie și, în plus, trebuia să ia câte șapte dintre cele curate. Geneza 6:19 spune „două”; nu spune „nu mai mult de două”. Animalele suplimentare erau destinate hranei și jertfelor, conform Genezei 8:20. Aceasta nu este o imprecizie din partea Bibliei, ci mai degrabă un exemplu al modului în care Dumnezeu ne învață. Dumnezeu se asigură că înțelegem conceptul general „două pentru a repopula”, iar apoi adaugă un al doilea concept: „șapte în plus pentru jertfă”. Este similar cu elevii care învață aritmetica. Mai întâi învață cum să scadă un număr mai mic dintr-unul mai mare. Abia mai târziu învață despre numerele negative și că se poate scădea un număr mai mare dintr-unul mai mic.

Geneza 7:8-9 nu spune exact o pereche din fiecare specie de animal. Spune „câte două”, ceea ce ar include atât singura pereche de animale necurate, cât și toate perechile celor curate.

Î: Genesa 6:19-20 provine dintr-o sursă „preoțească” din jurul anului 450 î.Hr., iar Genesa 7:2-3 provine dintr-o sursă „yahwistică” din jurul anului 850 î.Hr.?

R: Nu există dovezi că acestea ar fi fost vreodată două povestiri separate, cu excepția faptului că apar repetat. Totuși, repetiția este o tehnică literară folosită pentru a sublinia un punct de vedere. Pe atunci, poate că nu aveau zicala modernă: „Spune-le ce ai de gând să le spui, spune-le, apoi spune-le ce le-ai spus”, dar erau cu siguranță conștienți de eficacitatea repetiției, așa cum o arată chiar și o scurtă privire asupra Psalmilor sau a Proverbelor.

Liberalilor le este greu să afirme că povestea potopului lui Noe datează fie din 850 î.Hr., fie din 450 î.Hr., întrucât Epopeea sumeriană a lui Gilgamesh conține câteva detalii similare despre un potop mondial, iar aceasta a fost scrisă înainte de 2500 î.Hr. (O copie babiloniană a tabletei 11 din epopeea formată din 12 tablete se afla în palatul lui Asurbanipal din Ninive.)

Totuși, pentru a fi corecți, teoria liberală JEPD, conform căreia potopul lui Noe provine din două surse, datează din secolul al XIX-lea, înainte ca Epopeea lui Gilgamesh să fie cunoscută lumii moderne. Singurul motiv pentru care această chestiune este abordată în lucrarea de față este faptul că există încă un număr de „creștini” liberali care cred în teoria JEPD.

Î: Genesa 7:1-24 aruncă o umbră de îndoială asupra caracterului lui Dumnezeu și asupra conceptului Său de dreptate? Dumnezeu a distrus întreaga omenire pentru că „s-a căit” că a creat-o. În esență, Dumnezeu a recunoscut că a făcut o greșeală și, pentru a corecta acea greșeală, joacă rolul de judecător, juriu și călău, anihilând întreaga omenire în stilul „Robo-Cop”, fără proces, comițând astfel un genocid. Nu am nicio îndoială că a existat răul, dar cât de rău poate fi un copil de un an sau un făt nenăscut?
R: Deloc, deși acest lucru ar putea zdruncina concepțiile „blânde” pe care unii oameni le au despre Dumnezeu. Toți cei care au trăit vreodată, dacă nu se află acum pe pământ, au murit (cu doar două excepții). Problema nu este că au murit, ci când au murit și dacă li s-a permis să aibă descendenți. Dumnezeu a simțit durerea, văzând cum era lumea pe vremea lui Noe. Fie că ne place sau nu, Dumnezeu este un judecător. El este, de asemenea, un juriu și, da, un călău. Dumnezeu are dreptul – și Își exercită acest drept – de a hotărî când și cum mor oamenii.

Î: În Genesa 7:1, ceilalți oameni „nu au avut nicio șansă” să se pocăiască, așa cum susțin ateii?

R: Nu, un secol este un timp suficient pentru pocăință. Văzând cum se construia arca, ei puteau să-l asculte pe Noe, un „propovăduitor al neprihănirii” (2 Petru 2:5). A durat 100 de ani să se construiască arca, iar peste o sută de ani reprezintă un timp suficient pentru a avea șansa de a se întoarce la Dumnezeu. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care 1 Petru 3:20 spune că Dumnezeu a așteptat cu răbdare în timp ce se construia arca.

Î: În Genesa 7:2, cum a putut Noe să știe cum să ia animalele curate, având în vedere că încă nu exista Legea Vechiului Testament?

R: Noe nu avea scripturile Vechiului Testament; dimpotrivă, Noe îl avea pe Dumnezeu Însuși care îi vorbea. Deși nu știm exact cât de mult l-a învățat Dumnezeu pe Noe despre ceea ce urma să conțină Legea mozaică, Dumnezeu Se cunoștea cu siguranță pe Sine și era capabil să-i comunice lui Noe care animale trebuia să ia câte șapte.

În această conversație față în față cu Noe, nu știm dacă Dumnezeu a folosit sau nu aceeași definiție a termenului „curat” care se regăsește în Legea mozaică. Indiferent de asta, lui Noe i s-a spus ce animale să ia.

Există o lecție pentru noi în această chestiune. Ori de câte ori Dumnezeu ne spune să facem ceva, de obicei nu cunoaștem fiecare detaliu în parte. Putem amâna sau putem pur și simplu să ascultăm de ceea ce știm și să avem încredere că Dumnezeu ne va corecta, dacă este nevoie, pe măsură ce ascultăm. Dacă așteptăm până când vom cunoaște mai întâi fiecare detaliu, probabil că nu vom asculta niciodată.

Î: În Genesa 7:2, trebuia Noe să ia șapte perechi de animale curate sau doar două perechi de animale curate, așa cum susține criticul biblic Bart Ehrman (în cartea sa „Jesus, Interrupted”, p. 10), pe baza versetelor din Genesa 7:9-10?

R: Este posibil ca Ehrman să-și fi încurcat notițele aici. Geneza 7:2 menționează șapte perechi de animale curate și o pereche de animale necurate. Geneza 7:8-10 spune: „Și au intrat la Noe în arcă, mascul și femelă dintre animalele curate și dintre animalele necurate, dintre păsări și dintre toate viețuitoarele care se târăsc pe pământ, (9) câte două, așa cum poruncise Dumnezeu lui Noe. (10) Și la timpul stabilit, după cele șapte zile, apele potopului au venit peste pământ.” (Traducerea literală a lui Green)

Geneza 7:9-10 nu menționează nimic despre numărul animalelor. Geneza 7:8-9 spune că animalele (la plural) au venit „câte două”, adică în perechi (la plural). Au existat mai multe perechi, câte una pentru fiecare specie de animale necurate. Au existat, de asemenea, mai multe perechi de animale curate. În Geneza 7:8 nu era niciun motiv să se precizeze mai exact numărul de perechi, deoarece cu șase versete mai devreme ni se spusese deja câte perechi erau.

Î: În Geneza 7:4 – 8:12, ce este neobișnuit în ceea ce privește structura literară?

R: Aceasta se numește chiasm, o tehnică des întâlnită în literatura ebraică antică, în care fiecare afirmație (cu excepția uneia din mijloc, uneori) are o afirmație simetrică, oglindită. Iată structura:

7:4 – 7 zile de așteptare până la potop

7:10 – – 7 zile de așteptare până la potop

7:17a – – – 40 de zile de potop

7:24 - - - - 150 de zile de creștere a apelor

8:3 - - - - 150 de zile de retragere a apelor

8:6 - - - 40 de zile de așteptare

8:10 - - 7 zile de așteptare

8:12 - 7 zile de așteptare

În plus, Geneza 7:21-23a este un chiasm în cadrul acestui chiasm.

- Toată făptura vie a pierit

- - Păsările

- - - animalele domestice și animalele sălbatice

- - - - insectele

- - - - - oamenii

- - - - - - tot ce se află pe uscat

- - - - - - toate ființele vii de pe fața pământului

- - - - - oamenii

- - - - Animale

- - - Plante târâtoare

- - păsările cerului,

- au fost nimicite.

Î: În Genesa 7:12,24, potopul a durat 40 de zile sau 150?

R: Geneza 7:12 spune că a plouat din cer timp de 40 de zile, dar apele au inundat pământul timp de 150 de zile în total. Vezi „When Critics Ask” (Când criticii întreabă), p. 42, și „Chronological and Background Charts of the Old Testament” (Diagrame cronologice și de context ale Vechiului Testament), p. 36.

Î: În Geneza 8, de ce pare că Biblia învață că istoria omenirii se întinde doar pe aproximativ 6.000 de ani?

R: Conform metodelor de datare radioactivă, oamenii anatomici moderni, pe care mulți îi numesc oameni de Cro-Magnon, au apărut pentru prima dată între 350.000 și 300.000 de ani în urmă.

Cu toate acestea, indiferent de momentul în care Dumnezeu l-a creat pe om, genealogiile din Geneza permit existența unor lacune nedeterminate, întrucât cuvântul „fiu” înseamnă și „descendent”, iar cuvântul „tată” înseamnă și „strămoș”. Isaia 51:2 spune că Avraam este tatăl evreilor, iar evreii i-au spus lui Isus că Avraam era tatăl lor în Ioan 8:39.

Ca o paranteză, putem spune cu certitudine că lumea a fost creată în șase zile, dar cât durează o zi a lui Dumnezeu? 2 Petru 3:8 spune că o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani, iar o mie de ani ca o zi. Psalmul 90:4 spune că o mie de ani în ochii lui Dumnezeu sunt ca o zi sau ca o strajă în noapte. Irineu, în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 5, capitolul 23.2 (182-188 d.Hr.), paginile 551-552, interpretează una dintre zilele Domnului din Geneza ca fiind de 1.000 de ani.

Î: În Genesa 8:1 și Exodul 6:5, cum ar fi putut Dumnezeu să „își amintească” dacă nu ar fi uitat mai întâi?

R: Dumnezeu este atotștiutor. Deși Noe s-ar fi putut simți uitat, aceasta este doar o expresie care arată că Dumnezeu nu l-a uitat pe Noe. Când ne amintim de cineva cu ocazia unei aniversări sau a zilei de naștere, aceasta nu înseamnă că îl uităm în restul anului. Vezi „Când criticii întreabă”, p. 43, pentru un răspuns similar.

Î: În Genesa 8:11, ce semnificație are frunza de măslin?

R: Se presupune că frunza a înmugurit după potop, iar măslinii nu cresc la altitudini mari. Măslinul este adesea un simbol al poporului lui Dumnezeu.

Î: În Genesa 8:15, toate rasele au provenit din Noe?

R: Din partea tatălui, da, dar din partea mamei, nu. Soția lui Noe, cei trei fii ai săi și soțiile lor se aflau și ei în arcă. Diferențele nu sunt atât de mari, având în vedere că, în căsătoriile mixte, doi frați pot avea pielea foarte deschisă la culoare și, respectiv, foarte închisă la culoare.

Î: În Genesa 8:15-21, care sunt paralelele cu Genesa 12:1-7?

R: Există cel puțin șapte paralele între chemarea lui Noe de către Dumnezeu și chemarea lui Avram de către Dumnezeu.

Dumnezeu îi spune [lui] Genesa 8:15 Genesa 12:1

Ieși din arcă/țară Genesa 8:16 Genesa 12:1

Așa că [el] a plecat Genesa 8:18 Genesa 12:4

Apoi [el] a zidit un altar Genesa 8:20 Genesa 12:7

Dumnezeu l-a binecuvântat (Gen 9:1; Gen 12:2)

Înmulțește-te/devii o națiune mare Gen 9:1 Gen 12:2

A încheiat un legământ / Dumnezeu le-a dat țara Gen 9:9 Gen 12:7

Î: În Gen 8:21-22, apele vor acoperi din nou întregul pământ?

R: Nu, deoarece Isaia 54:9 ne amintește că nu se va întâmpla așa ceva. Acesta este un alt argument împotriva potopului local, pentru că Dumnezeu a spus că nu va mai fi niciodată un alt potop care să acopere pământul. Dacă potopul lui Noe ar fi fost doar un potop local, atunci ar fi existat și alte potopuri locale teribile.

Î: În Genesa 8:21, va distruge Dumnezeu din nou toată viața, sau va fi totul distrus în 2 Petru 3:7,10?

R: Geneza 8:21 spune că Dumnezeu a promis să nu distrugă toată viața „...așa cum am făcut”, iar Geneza 8:22 adaugă „...cât timp va dăinui pământul”. Dumnezeu va distruge pământul cu foc, cruțându-i pe credincioși.

Î: În Genesa 8:22, de ce mai avem încă foamete?

R: Geneza 8:22 spune că recolta și timpul semănatului nu vor înceta. Deși au existat multe foamete, nu a existat o foamete permanentă la nivel mondial.

Î: În Geneza 9, cum au putut toate animalele să se întoarcă în același loc de unde au venit?

R: Creștinii nu sunt de acord cu privire la momentul în care a avut loc potopul: între 2600 și 3000 î.Hr., în jur de 7000 î.Hr., în jur de 14.000 î.Hr. sau cu aproape un milion de ani în urmă. Cei care cred că potopul a avut loc între 2600 și 3000 î.Hr. consideră că datele arheologice și cele obținute prin metode radioactive sunt confuze, așa că nu ar exista date care să indice dacă animalele s-au întors sau nu în același loc de unde au venit.

Cu toate acestea, dacă potopul a avut loc acum aproximativ 14.000 de ani, nu toate animalele au rămas în același loc. Un pod terestru lega America de Asia. Ulterior, mamuții și caii au dispărut din America.

Cu toate acestea, indiferent de momentul în care a avut loc potopul, toți creștinii pot fi de acord că Dumnezeu are puterea de a influența animalele să meargă acolo unde dorește El.

Î: În Genesa 9:3, oamenii pot mânca carne sau doar legume?

R: Geneza 1:29 spune că Adam putea mânca fructe și legume. După potop, Geneza 9:3 spune că acum putem mânca carne. Vezi discuția despre Geneza 1:28 pentru mai multe informații.

Î: În Genesa 9:4 și Faptele Apostolilor 15:28-29, este interzisă astăzi consumarea sângelui?

R: Unii spun că nu, deoarece Hristos a înlocuit Legea, iar în Faptele Apostolilor 10:11-16, toate „mâncărurile” au fost numite curate.

Alții spun că da, deoarece această poruncă a fost dată înaintea Legii mozaice, în Geneza 9:4. În Faptele Apostolilor 15:20, 28-29, biserica apostolică primară credea și învăța că creștinii ar trebui să se abțină de la sânge. Desigur, cantități infime de sânge sunt acceptabile, deoarece evreilor li se permitea să mănânce vânatul pe care îl vânau și îl scurgeau [rapid] pe câmp, conform Leviticul 17:13.

Î: În Genesa 9:4, Leviticul 7:26-27, Leviticul 17:11-12 și Deuteronomul 12:16, 23-25, interdicția de a mânca sânge înseamnă că oamenii nu ar trebui să primească niciodată transfuzii de sânge, așa cum învață Martorii lui Iehova?

R: Nu. Nu ar trebui să fim canibali, dar transplanturile de organe sunt permise. La fel, oamenilor li s-a spus să nu mănânce sânge, iar transfuziile de sânge sunt permise.

După cum se subliniază în cartea „Răspunsurile Martorilor lui Iehova, verset cu verset”, la paginile 22-23, nici măcar organizația Martorilor lui Iehova „Turnul de Veghere” nu a interzis transfuziile de sânge până în 1944. În 1967, au interzis și transplanturile de organe (revista „Turnul de Veghere”, 15 decembrie 1967, pag. 702-704). Apoi s-au răzgândit și le-au permis în 1980 (revista „Turnul de Veghere”, 15 martie 1980, p. 31). De asemenea, nu au permis vaccinările între anii 1931 și 1952.

Î: Genesa 9:6 interzice astăzi execuția criminalilor?

R: Deloc. Geneza 9:6 interzice uciderea și poruncește execuția ca pedeapsă pentru ucigași. Rețineți că Geneza a fost una dintre cărțile lui Moise, iar în Exodul până la Deuteronom, o serie de crime erau pedepsite cu execuția. A se vedea și următoarea întrebare.

Î: Genesa 9:6 se referă la pedeapsa capitală?

R: Se referă cu siguranță la pedeapsa capitală. Înseamnă execuție și nu simpla moarte fizică care se întâmplă în mod egal atât celor care nu au comis omor, cât și ucigașilor.

Î: În Geneza 9:12-13, curcubeul, ca semn al legământului lui Dumnezeu, arată oare că nu existau curcubee înainte de potop?

R: Implică acest lucru, dar nu îl dovedește. Așa cum se menționează în „Manualul de astăzi pentru rezolvarea dificultăților biblice”, pp. 220-221, faptul că Dumnezeu folosește un semn nu dovedește automat că acesta nu exista înainte. De exemplu, ritul circumciziei era practicat înainte de Avraam de către alte popoare, inclusiv egiptenii și etiopienii (Herodot, în „Istoria” sa, cartea 2, capitolul 104, p. 69). Egiptenii o practicau conform „Epistolei lui Barnaba” (c. 70-130 d.Hr.), capitolul 9, p. 142: „Da, și egiptenii practică circumcizia.”

Î: În Genesa 9:20-21, cum a putut un om evlavios precum Noe să se îmbete?

R: În primul rând, Biblia nu ascunde faptul că și poporul lui Dumnezeu păcătuiește. În al doilea rând, datorită presiunii atmosferice mai scăzute de la vârful unui munte, după potop, este mai ușor să te îmbeți.

Î: În Genesa 9:20-21, de ce apare în Biblie această poveste tristă despre Noe care s-a îmbătat?

R: Biblia nu numai că ne arată de ce este important să facem ceea ce este drept, ci ne oferă și exemple reale ale consecințelor faptelor rele. Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) răspunde foarte clar la această întrebare. „Starea de ebrietate a lui Noe a fost consemnată în scris, pentru ca, având în fața noastră descrierea clară și scrisă a păcatului său, să ne ferim cu toată puterea de beție.” Cartea „Instructor”, vol. 2, cap. 2, p. 246.

Î: În Genesa 9:21-25, a fost oare Genesa o versiune redusă a unei povestiri originale în care Ham l-a castrat pe Noe pentru a-l împiedica să mai aibă fii, similar cu mitul grecesc al lui Cronos care și-a castrat tatăl, Uranus, așa cum a sugerat un ateu (Capella)?

R: Nu, nu există niciun indiciu de castrare aici. În ceea ce privește cultura greacă, trebuie să ținem cont de faptul că singura cultură greacă din vremea lui Moise era cea a grecilor micenieni timpurii. Mare parte din ceea ce știm despre mitologia greacă datează de după acea perioadă. Ca referință, Războiul Troian al lui Homer a avut loc în jurul anului 1200 î.Hr., la aproximativ 250 de ani după Exod.

Prin urmare, probabil că nu a avut loc niciun împrumut aici. Dacă cineva insistă totuși că a existat un împrumut, cel mai târziu trebuie să fi împrumutat de la cel mai vechi, iar povestea greacă de aici a fost probabil ulterioară lui Moise.

Î: În Geneza 9:22, ce a fost greșit în faptul că Ham și-a văzut tatăl gol?

R: Fiii nu ar trebui să facă publice fără reținere defectele părinților lor, iar atitudinea lui Ham din Geneza 9:22 a fost lipsită de respect. Ham a aflat că propriul său fiu îi va fi o rușine. Atitudinea lui Ham a fost batjocoritoare, potrivit lui Metodiu (270-311/312 d.Hr.) în „Banchetul celor zece fecioare”, Discursul 10, cap. 2, p. 348, și lui Iustin (c. 138-165 d.Hr.) în „Dialogul cu Trypho”, cap. 139, p. 269.

Î: În Genesa 9:22-23, ce faci dacă ți-e rușine de părinții tăi?

R: Mai întâi, înțelege de ce te simți jenat. Părinții tăi fac într-adevăr ceva greșit din punct de vedere moral, este vorba doar de o chestiune în care ești prea pretențios, sau ceva între cele două? Trebuie să-ți cinstești părinții (Exodul 20:12; Efeseni 6:2), dar totuși nu trebuie să tolerezi păcatul. Ar trebui să-ți asculți părinții în Domnul (Efeseni 6:1). Asta înseamnă să le asculți, dar când îți poruncesc ceva contrar voinței lui Dumnezeu, trebuie să-L asculți mai întâi pe Dumnezeu.

Î: În Geneza 9:22-23, ce faci dacă copiii tăi se simt jenati de tine?

R: Există cel puțin patru moduri în care pot fi făcuți de rușine:

1) din cauza unei poziții morale pe care o adoptați și care este corectă,

2) din cauza unui aspect legat de stil, de preferințe personale sau de un alt subiect neutru din punct de vedere moral, care este adecvat,

3) din cauza unui lucru greșit pe care l-ai făcut,

4) din cauza unui lucru care nu a fost greșit în sine, dar care este lipsit de considerație sau nu respectă sentimentele lor.

În primul caz, poți explica pur și simplu de ce adopți această poziție. În al doilea caz, nu trebuie să lași ca ceea ce este bun să fie numit rău (Romani 14:16), dar, din dragoste, ai putea să le vii în întâmpinare (Romani 14:14-15).

Î: În Geneza 9:22-23, de ce copiii uneori nu-și cinstesc părinții?

R: Există o poveste chineză străveche despre un călător care a văzut un bărbat care-și căra tatăl bătrân într-o roabă, iar fiul său mic mergea în urma lor. Călătorul l-a întrebat pe bărbat ce făcea, iar acesta i-a răspuns că, întrucât tatăl său nu mai putea să-și poarte singur de grijă și era o povară pentru familie, urma să-l arunce în râu ca să-l înece. Călătorul a fost tulburat de acest lucru și nu știa ce să spună pentru a-l descuraja pe bărbat de la această faptă rea. În cele din urmă, i-a spus pur și simplu: „Nu uita să aduci roaba înapoi!” Cu alte cuvinte, așa cum îi face tatălui său, așa îl învață pe propriul său fiu să-i facă și lui.

Când copiii nu-și cinstesc părinții, acest lucru se poate datora unuia dintre cel puțin cinci motive.

a) Nu văd niciun motiv să asculte de Dumnezeu, care ne poruncește să ne cinstim părinții (Exodul 20:12; Efeseni 6:2).

b) Ca și copii, ei nu vor să-și asculte părinții în Domnul, așa cum le spune Efeseni 6:1 să facă.

c) Poate că i-au cinstit înainte, pentru că credeau că părinții lor îi pot ajuta. Acum nu-și mai văd părinții ca fiind capabili să-i ajute material, așa că de ce să-i mai cinstească? Aceasta se poate întâmpla în cazul copiilor care pleacă la facultate sau al adulților care nu văd nicio perspectivă de a obține bogăție de la părinții lor.

d) Sunt nerecunoscători pentru sacrificiile pe care părinții lor le-au făcut pentru ei pe parcursul copilăriei.

e) S-ar putea să aleagă să ignore autoritatea în general.

Roaba va fi întotdeauna acolo. Când fie copiii tăi, fie alții vor decide cum vor trata relația cu tine, își vor aminti tot ce ai făcut cu roaba și relațiile în care s-ar putea să nu mai fii tu principalul beneficiar.

Î: În Geneza 9:22-23, cum ar trebui să reacționăm la păcatul altora?

R: În toate cazurile, nu ar trebui să dăm impresia că tolerăm păcatul, dar putem totuși să-l iubim pe păcătos. Nu ar trebui să ne aflăm într-o situație în care suntem noi înșine ispitiți. În afară de aceasta, există o diferență în funcție de faptul dacă păcătosul este copilul tău, părintele tău, o persoană mai în vârstă decât tine, un creștin sau un necredincios.

Dacă fratele nostru păcătuiește împotriva noastră, atunci, conform Matei 18:15-17, ar trebui mai întâi să încercăm să vorbim cu el în particular, iar dacă acest lucru dă roade, problema se încheie aici. Dar dacă nu ascultă, atunci să mergem din nou, luând cu noi încă una sau două persoane. Dacă nici acest lucru nu dă roade, atunci să aducem problema în fața bisericii. Dacă nici aceasta nu dă roade, atunci el ar trebui exclus din biserică.

Nu luați în considerare o acuzație împotriva bătrânilor decât dacă este adusă de doi sau trei martori (1 Timotei 5:19).

Pedeapsa corporală (bătaia) poate fi folosită cu copiii voștri, dar nu cu alte persoane (Proverbe 22:15; Evrei 12:7-11).

Nu mustrați aspru un bărbat mai în vârstă (1 Timotei 5:1).

Î: În Geneza 9:25, de ce a fost blestemat Canaan și nu Ham?

R: Ham a aflat că urmașii săi vor fi un exemplu al consecințelor păcatului. Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 2, p. 97, precizează că forma ebraică a verbului este imperfectă și nu iusivă, „așa că sensul este mai degrabă acela al unei predicții («El va fi») decât al unei blesteme («Fie ca el să fie»). Astfel, cuvintele lui Noe anticipează o temă centrală a narațiunilor următoare — separarea sămânței alese de sămânța canaaniților.” Cartea „735 Baffling Bible Questions Answered”, p. 32, spune același lucru.

Pentru mai multe detalii, consultați „Dialogul cu Trypho” al lui Iustin Martirul [c. 138-165 d.Hr.], capitolul 139, p. 268-269.

Î: În Genesa 9:25-26, care a fost blestemul lui Canaan?

R: Geneza spune doar: „El va fi robul robilor fraților săi.” Rețineți că blestemul nu este asupra lui Ham, ci asupra lui Canaan. Niciun manuscris grecesc sau ebraic nu spune că era vorba de Ham; doar o traducere arabă afirmă acest lucru. (Conform lucrării „Origin of the Bible”, p. 307, prima versiune arabă a Pentateuhului a fost tradusă de Saadya Gaon, care a trăit între anii 892 și 942 d.Hr.)

Așa cum Ham l-a făcut de rușine pe tatăl său, Noe, tot așa Canaan și descendenții săi îl vor face de rușine pe Ham, tatăl său. Vezi „Hard Sayings of the Bible”, p. 116-118, pentru un răspuns mai detaliat.

Î: În Geneza 10, cine sunt aceste 68 de popoare și 16 orașe?

R: Acesta este cel mai vechi document etnografic pe care l-am păstrat, conform cărții „735 de întrebări biblice derutante și răspunsurile lor”, p. 32. Cercetătorii consideră că pot identifica 51 dintre cele 68 de popoare, iar arheologii au descoperit 11 dintre cele 16 orașe. Sodoma și Gomora au fost atât de complet distruse încât nu au fost găsite niciodată. Cu toate acestea, tăblițele de la Ebla, scrise între 2400 și 2250 î.Hr., menționează orașele Si-da-mu (Sodoma) și I-ma-ar (Gomora). De asemenea, „Dicționarul Wycliffe de arheologie biblică”, p. 124, menționează că un sanctuar numit Bab edh-Dhra a fost descoperit chiar la sud de Marea Moartă. Acesta a fost datat între 2800 și 1800 î.Hr.

Iată popoarele cunoscute sau presupuse.

Iafet – grecii spuneau că strămoșul lor era Iafet

|->Gomer – Gimirra/cimerieni asirieni/greci

| |->Așkenaz – As-gu-za-a/asirian = sciți

| |->Rifat – ? a trăit în Rusia?

| |->Togarma – fie orașul Tegarama din

| Asia Mică, strămoșii armenilor,

| sau ambele.

|->Magog - sciți? conform lui Iosifus

|->Madai – medii

|->Javan – grecii ionieni

| |->Elishah – eolieni? conform lui Iosifus

| |->Tarsis – oraș din Asia Mică sau din Spania

| |->Kittim – Cipru

| |->Dodanim/Rodanim – Insula Rodos

|->Tubal – poporul tabali din Capadocia

|->Meșec – poporul Mushki/asirian, originar din zona dintre

| Cilicia și Marea Caspică

|->Tiras – probabil tribul Thrusa (=Tw-r’w-s3), care a invadat Egiptul în 1250 î.Hr.

Ham – Niciun trib, doar descendenți

|->Cush – sudanezi (Cush în antichitate)

| |->Seba - Nordul Etiopiei. Numele

| | locului provine probabil de la coloniștii sabeeni

| | care au venit mai târziu.

| |->Havila – Fie în apropierea râului Indus din

| | Pakistan, fie lângă Sheba și Hadramaut

| |->Sabtah – ? Probabil locuiau la nord de Sheba

| |->Raamah – Probabil rhammaniții din sud-vestul

| | | Arabiei (Strabo 16.4.24)

| | |->Sheba - Sheba, în colțul sud-vestic al

| | | Peninsulei Arabice

| | |->Dedan – la nord-vest de Golful Persic.

| | Menționat de caldeeni și asirieni

| |->Sabteca - ? necunoscută altfel

|->Mizraim - Egipt

| |->Luditi - ? necunoscuți în alt context

| |->Anamiții - ? menționați doar în 1 Cronici 1:11

| |->Lehabiții - Rbw/Libu erau un

| | trib ostil situat la vest de Egipt

| |->Naftuitii – ? necunoscuți în altă parte

| |->Pathrusiții – Pathros se afla în sudul Egiptului

| |->Casluhiții – filistenii proveneau de la aceștia

| |->Caftoriții – Creta / Insulele din Marea Egee

| | (acadiană/Mari/Ugarit/Egipt)

|->Put – Libia, conform surselor babiloniene și persane.

|->Canaan – canaaniții

| |->Sidon – oraș fenician

| |->Hitiții - locuiau chiar la nord de Ierusalim

| |->Iebușiți – locuiau în Ierusalim

| |->Amoriții – locuiau în Canaan. Amurru în

| | akadică înseamnă „cel din vest”

| |->Girgașiții – trăiau în Canaan, probabil

| | kirkiți/asirieni

| |->Hiviții – locuiau lângă Tir, Sidon și Sihem. Solomon i-a folosit la construirea templului

| |->Arkiții – Portul „Arqah” din nordul Siriei

| |->Siniții – portul canaanit din nordul țării, Siannu

| |->Arvadiții – orașul Arvad din nordul Feniciei

| |->Zemariti – orașul canaanit Simura, la 6

| | mile la sud de Arvad

| |->Hamatiții – unul dintre cele mai vechi orașe siriene

Sem - probabil Sumer

|->Elam – elamiții, cu capitala la Susa

|->Ashur – prima capitală asiriană

|->Arfaxad – ? Ptolemeu a menționat regiunea Arrapachitis între lacurile Van și Urmia

| |->Șela – Nu se cunoaște niciun trib, doar descendenți

| | |->Eber – nu se cunoaște niciun trib, doar descendenți

| | |->Peleg - Nu se cunoaște niciun trib, doar descendenți

| | |->Joktan - numeroase triburi arabe, sau altfel

| | | tribul sud-arab al lui Qahtan (al-Tabari

| | | vol. 6, p. xxii; vol. 20, p. xv)

| | | |->Almodad – posibil? un trib arab din sud

| | | |->Sheleph – un trib yemenit din sudul Arabiei

| | | |->Hazarmaveth – Hadrumaut în Arabia

| | | |->Jerah – probabil un trib arab?

| | | |->Hadoram – ? nu se cunoaște altceva

| | | |->Uzal – ? nu se cunoaște altceva.

| | | | Cu toate acestea, Uzal/Auzal era un vechi

| | | | numele orașului Sa’na din Yemen.

| | | |->Diklah – înseamnă „pădure de palmieri”. Ei

| | | | s-ar putea? să se fi stabilit la Wadi Sirhan,

| | | | la aproximativ 250 de mile sud-est de Marea Moartă.

| | | |->Obal — necunoscut în afara textului din 1 Cronici 1:22

| | | |->Abimael – ? necunoscut în altă parte

| | | |->Sheba – sabeenii din sudul Arabiei

| | | |->Ophir – Posibil Somalia sau sud-vestul

| | | | Arabiei. Iosifus și Ieronim credeau

| | | | că era vorba de India.

| | | |->Havila – Probabil Arabia centrală

| | | |->Jobab - ? necunoscut altfel

|->Lud – Fie lidienii, fie țara

| Lubdi, situată între cursul superior al Tigrului și al Eufratului

|->Aram – arameii din Siria

|->Uz – tribul Ausitai? care locuia la vest de Eufrat

|->Hul - ? necunoscut

|->Gether – ? necunoscut altfel

|->Mash/Meshech – ? Fie deșertul siro-arabic Mash, cunoscut de asirieni, fie muntele Masius din Liban, fie Meshech era o amestecare a două origini

Î: În Geneza 10, de ce nu sunt menționați indienii și chinezii în tabelul națiunilor?

R: Mai întâi ce nu este răspunsul, apoi răspunsul.

Ce nu este răspunsul: Deși sunt menționați siniții, aceștia probabil nu sunt chinezi, ci provin din portul canaanit Siannu din nordul Siriei. Iosifus și Ieronim credeau că Ofir era India, dar este mai probabil să fie Africa.

Răspunsul: Toți provin de la Adam, întrucât toți au fost blestemați cu natura lui Adam. Geneza nu pretinde că enumeră toate popoarele, iar dintre sutele de popoare, Geneza menționează doar națiunile pe care unii israeliți le-ar putea recunoaște.

Î: În Genesa 10, sunt menționați sumerienii din Mesopotamia?

R: Da, probabil că da, sub numele de „Sem”. Numele țării Sumer era adesea pronunțat fără litera „r”, iar „Sum” putea deveni cu ușurință „Sem”. Pentru o susținere științifică a acestei teze, consultați lucrarea The Sumerians de Samuel Noah Kramer, pp. 297-298. Kramer citează, de asemenea, American Journal of Semitic Languages, vol. 58 [1941], pp. 20-26.

Î: În Genesa 10:2, cine era poporul Gomer?

R: Aceștia erau poporul numit „Gimirra” de către asirieni și „cimerieni” de către greci. Gomer locuia în Ucraina și în sudul Rusiei.

Î: De ce sunt menționați medii (Madai) în Genesa 10:2, având în vedere că acest popor nu a mai fost menționat nicăieri până în anul 836 î.Hr., în textul lui Salmanasar al III-lea?

R: Textul lui Salmanasar al III-lea este posterior epocii lui Moise, din 1407 î.Hr., dar tăcerea din scrierile timpurii păstrate nu dovedește inexistența. Asirienii menționau doar momentele în care se luptau și făceau comerț cu medii pentru cai. Conform lucrării „Persia și Biblia”, p. 35, „I.M. Diakonoff consideră că sosirea triburilor indo-iraniene pe platoul iranian a avut loc în prima jumătate a mileniului al II-lea î.Hr. [2000-1500 î.Hr.]. Însă cele mai vechi dovezi arheologice ale noilor veniți par să dateze din prima parte a celei de-a doua jumătăți a mileniului al II-lea î.Hr. [1500–1300 î.Hr.]”.

În contrast cu aceasta, puternicul popor al minniților este menționat în Ieremia 51:27. Cu toate acestea, minniții datează abia din anul 1200 î.Hr., iar minniții nu sunt menționați în Geneza, deoarece Geneza a fost scrisă mai devreme.

În concluzie, arheologia susține existența medilor în vremea lui Moise.

Î: În Genesa 10:2, cine era poporul Iavan?

R: Sunt grecii ionieni care locuiau pe insule și în Asia Mică. În ebraică, termenul era „yawan”, care este echivalat cu „iaones” sau „iawones” din „Iliada” lui Homer (8.685), și cu „yamanu” în inscripțiile lui Sargon al II-lea și Darius I. Ionienii sunt menționați în Egipt încă din timpul lui Ramses al II-lea (c. 1300 î.Hr.). Isaia 66:19 și Ezechiel îi menționează, iar traducerea Septuagintei redă acest termen ca „Hellas”.

Î: În Geneza 10:2, cine era poporul Tubal?

R: Ei erau numiți „Tabal” (sau „Tabali”) de către asirieni și locuiau în Turcia de astăzi, în regiunea Capadociei. Istoricul grec Herodot îi cunoștea sub numele de „Tibarenoi”. Ei sunt menționați în Ezechiel 27:13; 38:2-3; 39:1 și Isaia 66:19.

Regele asirian Salmanasar al III-lea (859-824 î.Hr.) a primit tribut de la cei douăzeci și patru de regi ai Tubalului. Asirienii l-au detronat pe regele Tubalului în anul 732 î.Hr. Sargon menționează că din Tubal proveneau vase din metale prețioase. De asemenea, Sargon a înăbușit o revoltă a Tubalului, a Mushki (Meshech) și a Araratului.

Î: În Genesa 10:2, cine era poporul Meșec?

R: Asirienii i-au menționat pentru prima dată sub numele de „Mus-ka-a-ia”, precizând că aveau o armată de 20.000 de oameni în timpul domniei lui Tiglat-Pileser I (c. 1100 î.Hr.). Ei sunt menționați și în timpul domniei lui Salmanasar al III-lea (859-824 î.Hr.). Inițial, ei locuiau între Cilicia și Marea Caspică, dar în timpul lui Sargon al II-lea (722-705 î.Hr.) locuiau în regiunea Frigiei, în Turcia de astăzi. Herodot 3:94 îi menționează sub numele de „Moschoi”, care alcătuiau una dintre cele 19 satrapii ale lui Darius. De asemenea, ei sunt identificați cu frigienii.

Î: În Genesa 10:2, cine era poporul Tiras?

R: Nu știm prea multe despre poporul Tiras. Deși Iosifus susține că traci proveneau din rândul lor, astăzi se consideră că aceștia erau tursenicii/tirsenienii, care erau pirați. Egiptenii menționează un popor numit „Thrusa” (Tw-rw-s3) care a invadat Egiptul în jurul anului 1250 î.Hr. Cartea apocrifă a Jubileelor spune că poporul Tiras locuia pe patru insule.

Î: În Geneza 10:3, unde se afla Togarma?

R: Togarma se afla la aproximativ 70 de mile (113 km) la vest de orașul Malatya, din Asia Mică. Hitiții o numeau Tegarama. Asirienii îl numeau Tilgarimanu și l-au cucerit în anul 695 î.Hr. Grecii îl numeau Gauraena. Armenii susțin că descind din Haik, un fiu al lui Torgom, așa că ar putea fi descendenți ai lui Togarma.

Î: În Geneza 10:5, 20, 31, având în vedere că existau limbi diferite, de ce toată pământul avea o singură limbă în Geneza 11:1?

R: Geneza 10 este o prezentare generală, iar Geneza 11 vorbește despre un eveniment din cadrul Genezei 10. Geneza 10:5 spune: „din aceștia...”, iar 10:18: „Mai târziu...”. Acestea sugerează că Geneza 10 descrie modul în care descendenții s-au răspândit ulterior. Geneza 11:1 vorbește despre evenimentul turnului din Babel, care a avut loc înainte de răspândirea oamenilor.

Un fragment interesant de tăbliță de lut din Babilon povestește despre un templu care i-a jignit pe zei. Ei l-au distrus într-o singură noapte și au împrăștiat oamenii, dându-le o limbă ciudată.

Î: În Genesa 10:6,13 și 1 Cronici 1:8,11, de ce nu este menționat Egiptul printre aceste națiuni? (Un creștin nedumerit de acest lucru)

R: Este menționat; cuvântul ebraic pentru Egipt este Mizraim.

Î: În Genesa 10:8-12, au fost faptele lui Nimrod o îmbinare a isprăvilor lui Lugal-Zaggasi, Sargon din Agade, Hammurabi și Salmanasar I, așa cum spune „Ghidul lui Asimov pentru Biblie” (p. 52)?

R: Nu. Deși nu știm prea multe despre acești regi sumerieni antici, cu excepția zecilor de mii de tăblițe sumeriene care s-au păstrat, asemănările dintre acești cuceritori și Nimrod sunt îndepărtate. Biblia menționează pur și simplu că Nimrod a fost un vânător puternic înaintea Domnului, că cariera lui Nimrod a început în patru orașe din Șinear (Sumer) și că, mai târziu, s-a dus în Asiria și a construit acolo patru orașe situate la distanțe mici unul de altul, care au devenit ulterior foarte influente. Biblia nu spune nimic altceva despre Nimrod, așa că este greu să facem o comparație. Nimrod nu ar fi putut fi Hammurabi, deoarece Hammurabi (1803/1793–1760/1750 î.Hr.) a trăit mult după Avraam. Nimrod ar putea fi, de fapt, o referință biblică la Sargon, doar că știm prea puține lucruri atât despre Sargon, cât și despre Nimrod pentru a putea afirma acest lucru.

Î: În Genesa 10:9, a fost Nimrod un vânător bun „înaintea Domnului” sau un prădător fără de Dumnezeu „în sfidare față de Domnul”?

R: Probabil că cea mai bună traducere a cuvântului ebraic „paniym” din acest context este „în fața”. La fel ca cuvântul englezesc „before”, „paniym” este folosit în multe contexte. De exemplu, un conducător putea fi „în fața” adunării în Iosua 20:6,9, Israelul a fost învins „în fața” filistenilor în 1 Samuel 4:2, iar Israelul a fugit „în fața” filistenilor în 1 Samuel 4:17.

În acest caz, „paniym” înseamnă probabil o descriere păcătoasă, ca în expresia „a lupta în fața”. Numele Nimrod este legat de cuvântul ebraic „marad”, care înseamnă „a se răzvrăti” sau „ne vom răzvrăti”. După turnul Babel, Nimrod a construit orașul Babilon, sfidându-L pe Domnul.

Faptul că Nimrod era un „vânător puternic înaintea Domnului” are o conotație negativă și necredincioasă pentru Nimrod.

Î: În Genesa 10:9, din ce grup etnic provenea exact Nimrod/Nimrud?

R: Există trei posibilități.

Asiria este numită țara lui Nimrud în Mica 5:6, orașul Calah este numit și Nimrud, iar orașul babilonian Borsippa este numit și Birs Nimrud.

Descendent al kasiților din Kish, care au trăit în Mesopotamia și au stăpânit Babilonul în jurul anului 3200 î.Hr., iar Geneza 10:8 spune că Cuș a fost tatăl lui Nimrod. Nin-Maradda este un nume nesemitic al unui oraș situat la sud-vest de Kish, conform „Dicționarului biblic al lui Unger”, p. 794. Această interpretare este, de asemenea, compatibilă cu prima interpretare.

Ubaidienii au fost locuitori nesemiti foarte timpurii (c. 3800-3500 î.Hr.) ai Sumeriei și Mesopotamiei, anterior sumerienilor care au venit din sud. Geneza 10:8-10 indică faptul că Nimrod a fost mai întâi în Babilonia, iar apoi s-a îndreptat spre nord, în Asiria. Știm foarte puține lucruri despre ubaidieni, dar, având o legătură cu Ham, aceștia ar fi putut fi înrudiți cu poporul harappan din India, care avea pielea mai închisă la culoare. Consultați Dicționarul biblic Wycliffe, pp. 1207-1208, pentru mai multe informații despre această interpretare.

Î: În Genesa 10:14, de unde provine termenul „Palestina”?

R: Nu știm cu certitudine, dar pare probabil că provine din țara Filistiei.

Herodot, istoricul grec (c. 484–c. 425 î.Hr.) Fenicienii și sirienii din Palestina înșiși mărturisesc că au învățat obiceiul de la egipteni; iar sirienii... spun că l-au adoptat recent de la colchieni. Acestea sunt singurele națiuni care practică circumcizia, și este evident că toate îi imită în această privință pe egipteni. Istoria, cartea 2 (Euterpe), cap. 104, p. 69

Aristotel, filozoful grec (384-322 î.Hr.) Din nou, dacă, așa cum se spune în legende, există un lac în Palestina, astfel încât, dacă legi un om sau un animal și îl arunci în el, acesta plutește și nu se scufundă, acest lucru ar confirma ceea ce am spus. Se spune că acest lac este atât de amar și de sărat încât niciun pește nu trăiește în el și că, dacă înmoi haine în el și le scuturi, acestea se curăță. Meteorologie II.3

Filon din Alexandria (20 î.Hr. – 50 d.Hr.) scrie: „Mai mult, nici Palestina, nici Siria nu sunt lipsite de înțelepciune și virtute exemplare”, *Every Good Man is Free*, cap. XII (75), p. 689

Geograful roman Strabo (23 d.Hr.) discută despre Exodul evreilor din Egipt în Palestina, pe care l-a auzit de la evreii din Alexandria.

Iosifus (c. 100 d.Hr.): „în ceea ce privește ceea ce s-a întâmplat cu evreii, atât în Egipt, cât și în Siria și în Palestina, și ceea ce am suferit din partea asirienilor și babilonienilor...” *Antichitățile iudeilor*, cartea 20, cap. 11, p. 426

De asemenea, zece scriitori creștini din perioada pre-niceană (toți după anul 135 d.Hr.) fac referire la Palestina. Aceștia sunt Iustin Martirul, Teofil din Cezareea (în titlul scrisorii), Clement din Alexandria, Tertulian, Ipolit, Origen, Iulius Africanus, Dionisie din Alexandria, Grigorie Taumaturgul și Pamphilus.

Când împăratul roman Hadrian a înăbușit a doua revoltă a lui Bar Kochba din anii 132-135 d.Hr., el i-a alungat pe evrei din țară și a redenumit teritoriul „Siria-Palestina” (Chris J. Seeman, „Iudeea”, „Dicționarul contextului Noului Testament” [Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2000], 624).

Î: În Genesa 10:22 și Genesa 22:21, se presupune că Aram s-a născut de două ori, așa cum afirmă scepticul „Asimov’s Guide to the Bible”, p. 88?

R: Nu, dar există două răspunsuri posibile:

Mai multe persoane: În Biblie nu au existat doar două, ci trei persoane numite Aram.

1. Geneza 10:22 spune că Aram Siria era un descendent al lui Sem. (În ebraică, cuvântul pentru „fiu” este același cu cel pentru „descendent”, la fel cum cuvântul pentru „tată” este același cu cel pentru „strămoș”.)

2. Geneza 22:21 îl menționează pe Aram, care era descendent al lui Kemuel (nepotul lui Avraam), care era din Nahor, care era din Terah, care era descendent al lui Sem.

3. Mult mai târziu, în 1 Cronici 7:34, apare un Aram, fiul lui Șamer, din tribul lui Așer.

Dicționarul biblic Wycliffe, p. 122, și Noul dicționar internațional al Bibliei, p. 74, menționează, de asemenea, trei persoane.

O singură persoană: Rețineți că cei doi Aram din Geneza 10:22 și 22:21 sunt amândoi descendenți ai lui Sem. Așadar, ar putea fi, de fapt, o singură persoană, Tabelul Națiunilor menționându-l pe Sem ca strămoș al lui Aram.

Î: În Genesa 11, oare oamenii aveau o concepție atât de „prejoasă” despre cer, încât să încerce să construiască Turnul Babel până acolo?

R: Aceasta nu era viziunea lui Moise, ci a oamenilor care construiau turnul. Geneza 11 consemnează, fără a le aproba, unele dintre ideile nechibzuite ale oamenilor. Desigur, ceea ce este o idee nechibzuită pentru masele populare ar putea fi o mișcare vicleană din partea preoților, pentru a se asigura că oamenii îi privesc cu teamă și respect.

Biblia de studiu NIV, p. 23, enumeră alte piramide/zigurate descoperite de arheologi, care poartă denumiri la fel de pretențioase.

Larsa: Casa Legăturii dintre Cer și Pământ

Borsippa: Casa celor Șapte Călăuze ale Cerului și Pământului

Ashur: Casa Muntelui Universului

Babilon: Casa Platformei-Fundație a Cerului și a Pământului

În textul babilonian Enuma Elish VI, versetele 55-64, se spune că Babilonul a fost construit de zeii din cer ca un oraș celest. Babili înseamnă „poarta lui Dumnezeu”.

Î: În Geneza 11, ce era păcătos în construirea Turnului Babel?

R: Nu a fost vorba de construirea unei clădiri, ci de motivația arogantă de a crede (în mod nechibzuit) că ar putea urca în Ceruri pe cont propriu. La baza unei mari părți a idolatriei stă convingerea că oamenii ar trebui să fie religioși așa cum doresc ei, „în felul lor”, în loc să-L caute pe Singurul Dumnezeu Adevărat. Reacția lui Dumnezeu nu pare a fi una de pedeapsă, ci mai degrabă de a-i împiedica să comită și mai mult rău. Părinții înțelepți nu doresc ca copiii lor să ignore complet legea și propriile porunci, iar Dumnezeu nu dorește nici El ca oamenii, pe care El i-a creat, să facă acest lucru.

Î: În Geneza 11, ce știm despre limba sumeriană?

R: Limba sumeriană era scrisă în scriere cuneiformă și nu este o limbă indo-europeană. Prezintă unele asemănări cu turca, maghiara și unele limbi din Munții Caucaz. Cercetătorii pot citi astăzi limba sumeriană și știu cum se pronunțau cuvintele. Limba sumeriană nu avea sunetele f, i, j, th, ch moale, v, w sau umlaut. Aveau un „ng” (ca în cantoneză și vietnameză) și nu aveau flexiuni la sfârșitul cuvintelor, așa cum se întâmplă în majoritatea limbilor indo-europene. Existau, de asemenea, o serie de dialecte sumeriene. La fel cum au existat versiuni antice ale limbii engleze și chineze, au existat patru perioade ale limbii sumeriene: arhaică, clasică, nouă și post-sumeriană. Avraam a trăit într-o perioadă în care se vorbea „sumeriana nouă”.

Limba ebraică conține câteva împrumuturi lexicale sumeriene care au ajuns prin intermediul limbii akkadiene. La fel ca limba sumeriană, limba ebraică nu avea sunetul „j”.

Î: Genesa 11 a fost prezentată în ordine greșită?

R: Nu, nimic nu indică faptul că ar fi fost în afara secvenței cronologice. Gândiți-vă la asta. Dacă întreaga omenire ar fi fost nimicită, cu excepția a 8 persoane care erau înrudite prin sânge sau prin căsătorie, este foarte probabil ca toți să fi vorbit aceeași limbă. Cu toate acestea, la un moment dat, oamenii ar fi început să vorbească limbi diferite, iar acest lucru s-ar fi întâmplat cam în momentul în care au devenit izolați geografic. Ca o notă interesantă, lingviștii nereligioși consideră că pot urmări toate limbile indo-europene (de la limbile celtice la germană, la greacă și chiar la sanscrită) până la o origine comună, pe care ei cred că era vorbită în Ucraina în jurul anului 4.000 î.Hr.

Î: În Geneza 11:1-9, de ce exista o singură limbă înainte de Turnul Babel, având în vedere că Geneza 10:5, 20, 31 spune că au apărut multe limbi după potop?

R: Ambele afirmații sunt adevărate, deoarece Geneza 10 relatează modul în care triburile s-au răspândit atât înainte, cât și după Turnul Babel. Trei aspecte trebuie luate în considerare în acest răspuns.

Geneza 10:5 precizează că relatează modul în care „popoarele mării” s-au „despărțit în teritoriile lor”. Această răspândire a avut loc după Turnul Babel.

Genesa 10:20 precizează, de asemenea, că se referă la teritoriile fiilor lui Ham, iar mutarea hamitilor în teritoriile lor ar fi avut loc după turnul Babel.

Geneza 10:31 este aproape identic cu Geneza 10:20, cu excepția faptului că se referă la fiii lui Sem.

Î: În Genesa 11:5 și Genesa 18:21, având în vedere că Dumnezeu este pretutindeni, cum a fost posibil ca „Domnul să coboare să vadă cetatea...”?

R: Aceasta este o expresie menită să exprime faptul că Dumnezeu a acordat o atenție specială cetății.

Î: În Genesa 11:7, din câte știm, credințele antice erau întotdeauna politeiste, monoteismul fiind o evoluție ulterioară, așa cum afirmă scepticul „Ghid al lui Asimov pentru Biblie”, p. 18?

R: Nu. Din câte știm din istorie, religia chineză timpurie era monoteistă, la fel ca și unele alte culturi din Asia de Sud-Est. Numele chinezesc timpuriu pentru acest Dumnezeu monoteist era Shang-di, care este folosit astăzi pentru Dumnezeu în Bibliile chinezești.

Î: În Genesa 11:7-9, confuzia limbilor de la Turnul Babel a fost preluată din povestea greacă a Aloadeilor?

R: Origen (230-254 d.Hr.) a cercetat acest aspect în lucrarea sa „Origen împotriva lui Celsus”, cartea 4, capitolul 21, p. 505, și a concluzionat că nu ar fi putut fi așa, deoarece:

a) Nu îi era cunoscut (și nici nouă) niciun grec care să fi auzit de aceasta înainte de Homer.

b) Homer a trăit cu secole după Moise.

Apropo, există date contradictorii cu privire la perioada în care a trăit Homer. Istoricul grec antic Aristarh menționează anul 1044 î.Hr., sursele autorizate ale lui Filostrat indică anul 1159 î.Hr., iar pseudo-Herodot, în „Viața lui Homer”, situează această perioadă în anul 1102 î.Hr. În contrast cu acestea, istoricul Teopomp a afirmat că Homer a trăit abia în anul 685 î.Hr., iar Herodot susține că nu a trăit mai devreme de aproximativ 730 î.Hr. Exodul a avut loc în jurul anului 1447 î.Hr.

Teofil către Autolic (168-181/188 d.Hr.), cartea 3, capitolul 20, pagina 117, subliniază, de asemenea, că „s-a dovedit că Moise și adepții săi au trăit cu 900 sau chiar 1000 de ani înainte de Războiul Troian”. Cu toate acestea, Războiul Troian a avut loc de fapt cu aproximativ 250 de ani mai târziu, nu cu 900-1000 de ani mai târziu.

Concluzie: Fie grecii au preluat povestea de la evreii mai vechi, fie grecii au preluat povestea de undeva din afara Greciei, fie relatările grecești și biblice se bazează pe același eveniment.

Î: În Genesa 11:9, a fost oare greșită derivarea numelui „Babel” din cuvântul ebraic balal, care înseamnă „amestecat, confuz sau încurcat”, deoarece în limba babiloniană Bab-ilu înseamnă „poarta lui Dumnezeu”, așa cum afirmă cartea sceptică Asimov’s Guide to the Bible, la pagina 55?

R: Nu. Asimov presupune că Babel se află pe locul orașului Babilon. Biblia nu spune că babilonienii sau sumerienii ar fi afirmat acest lucru pentru că limbile erau amestecate, confuze sau încurcate. Mai degrabă, Geneza spune că, oriunde s-ar fi aflat Babel, oamenii de atunci (inclusiv evreii care citeau Geneza) puteau să-l numească Babel pentru că limbile erau încurcate acolo.

Î: În Geneza 11:10, câți ani avea Sem când a venit potopul?

R: Iată ce se poate observa din Scripturi și, apoi, concluzia:

Geneza 11:10 spune că Sem avea 100 de ani la doi ani după potop.

Geneza 5:32 spune că Ham, Sem și Iafet s-au născut când Noe avea 500 de ani.

Geneza 7:6 spune că Noe avea 600 de ani când potopul a venit peste pământ.

Nimic din Scriptură nu indică faptul că Ham, Sem și Iafet ar fi fost tripleți. Geneza 5:32 era o cifră rotundă; cei trei s-au născut, probabil unul câte unul, când Noe avea aproximativ 500-600 de ani.

Î: În Genesa 11:18-24, există vreo mențiune extrabiblică despre Reu, Serug și Nahor?

R: Nimeni nu se poate aștepta să avem o mențiune independentă despre fiecare persoană în parte. Cu toate acestea, în acest caz probabil că avem o mențiune independentă. Cronicile asiriene menționează sate din Siria modernă numite Paligg, Reu, Sarugi și Nakhur. Documentele de la Mari menționează, de asemenea, numele Nakhur.

Î: În Geneza 11:27 și Geneza 17:5, care este originea numelor „Abram” și „Avraam”?

R: Originea numelui este incertă. Este un nume semitic occidental și probabil înseamnă „tatăl este înălțat” sau „tată înălțat”. Pe tăblițele păstrate din orașul Mari (2800-1760 î.Hr.) se găsesc numele lui Noe, Abram, Laban și Iacov. Numele „Avraam” înseamnă „tatăl mulțimilor” sau „tatăl unei mulțimi”.

Î: În Genesa 11:27 și 17:5, cum influențează subtil oamenii numele, poreclele și titlurile?

R: Acestea pot face cel puțin opt lucruri:

Informează și oferă unui străin o primă impresie despre funcția sau importanța unei persoane. Într-o companie la care am lucrat, majoritatea oamenilor, și toți cei care aveau o experiență considerabilă, aveau titlul de „vicepreședinte”.

Să convingă oamenii că poți face treaba. De ce ai angaja pe cineva cu o diplomă de masterat pentru a face o treabă, când ai putea avea un doctorat? Dintre toți cuceritorii din istorie, este interesant faptul că „William Cuceritorul” a fost unul dintre foarte puținii cărora li s-a dat această poreclă. Deși a cucerit Anglia, Scoția și, mai târziu, Irlanda, au fost atât de multe momente în care soarta era incertă, neștiindu-se dacă armata sa va învinge sau va fi nimicită.

Să ne reamintim nouă înșine și celorlalți exact cine suntem.

Să le clarificăm celor care ne cunosc deja care este identitatea noastră principală.

Să ascundem de ceilalți exact ce facem. Gândiți-vă la un „consilier” de la Planned Parenthood, la tribunalele de sănătate ereditară sau la Legea sănătății conjugale a naziștilor.

Să-i umilim pe ceilalți pronunțându-le greșit numele sau dându-le o poreclă jignitoare. „Bloody Mary”, sau Maria I (1516–1558), a fost fiica lui Henric al VIII-lea și regină catolică a Angliei. După ce unii protestanți au încercat să o asasineze, ea a ars pe rug 280 de protestanți și a încercat să-i omoare sau să-i exileze pe alții. După ce a murit de boală, majoritatea catolicilor din Anglia au fost exilați sau uciși.

Fii o glumă, precum prietenul lui Robin Hood, „Little John”, sau jucătorul de fotbal american al echipei Chicago Bears, „Refrigerator Perry”. (A-l placa era ca și cum ai placa un frigider). Cântărețul de muzică country Johnny Cash avea o baladă interesantă intitulată „A Boy Named Sue”.

Încurajează-i pe ceilalți în ochii lor sau ai altora. Gândiți-vă la Alexandru cel Mare, Alfred cel Mare, Otto cel Mare, Suleiman Magnificul sau Ivan cel Mare (numit de dușmanii săi Ivan cel Groaznic). Pe de altă parte, s-ar putea accentua ferocitatea lor. Românii au încercat să-i convingă pe musulmani să nu încerce să invadeze România, deoarece regele lor se numea Vlad Țepeș. A existat, de asemenea, conducătorul turc Selim cel Sumbru, care a masacrat mulți alawiți.

Uneori, o mamă chineză își poate porecli ultimul copil „duo duo”, ceea ce înseamnă „mai mult”. Acest lucru ar putea însemna o binecuvântare suplimentară sau ar putea însemna o povară suplimentară neintenționată și nedorită.

Î: Genesa 11:27 ne învață oare că Avram, Nahor și Haran s-au născut într-o anumită ordine?

R: Deși unii oameni cred în mod eronat că o listă din Biblie indică întotdeauna cine s-a născut primul, acest lucru nu este adevărat. De exemplu, în 1 Cronici 3:15, Zedechia era menționat ca al treilea fiu al lui Iosia, iar Șalum/Ioahaz era menționat ca al patrulea. Cu toate acestea, când Ioahaz a devenit rege în anul 609 î.Hr., avea 23 de ani, iar Zedechia avea doar zece ani. Un alt exemplu: Ham este menționat înaintea lui Iafet, însă Geneza 9:24 arată că Ham era mai tânăr. Așadar, dacă Biblia prezintă o listă fără a preciza că persoanele sunt în ordine, nu ar trebui să încercăm să interpretăm în Biblie ceea ce nu este scris acolo.

În acest caz particular, întrucât Avram avea 75 de ani când a părăsit Haran după moartea lui Terah (Geneza 12:4), iar Terah a murit la vârsta de 205 de ani (Geneza 11:32), Avram nu era fiul care s-a născut când Terah avea 70 de ani. Avram nu s-a născut decât când Terah avea cel puțin 130 de ani.

Î: În Genesa 11:28, Avram era din orașul Ur sau din orașul Haran, așa cum se menționează în Genesa 24:4?

R: Avram era originar din Urul caldeenilor, din sudul Mesopotamiei, dar înainte de a veni în Canaan, Avram și rudele sale s-au stabilit mai întâi în orașul Haran, situat în Siria de astăzi.

Î: De ce menționează Geneza 11:28 Urul caldeenilor, având în vedere că Ur era un oraș sumerian?

R: Acest lucru ne oferă un indiciu cu privire la perioada în care a fost scris textul. Caldeii și sumerienii din Irak fuseseră asimilați pe vremea lui Moise, iar Moise a menționat țara din Irakul de astăzi așa cum era cunoscută pe vremea lui. De asemenea, documentele de la Ebla menționează un oraș numit Uru, care se afla în Padan-Aram (Siria de astăzi). Așadar, pentru a se asigura că nu există nicio greșeală, în loc să se spună pur și simplu „Ur”, s-a spus „Ur al caldeilor”.

Î: În Genesa 11:28, ar fi putut Avraam să plece dintr-un alt oraș numit Ur?

R: Nu. Exista un oraș lângă Haran numit Ur/Urfa (actuala Edessa), un oraș hitit numit Ura în nord-estul Anatoliei/Armeniei și un port hitit numit tot Ura lângă Tars. Totuși, aceste orașe sunt menționate pentru prima dată cu 500 de ani după Avraam.

Î: În Genesa 11:28, ce știm despre orașul mesopotamian Ur, în afară de ceea ce ne spune Biblia?

R: Știm multe despre Ur, datorită săpăturilor arheologice ample. Orașul era probabil cel mai mare din lume la acea vreme, cu o populație estimată la 180.000, 200.000 sau 300.000 de locuitori. Avea formă ovală, iar movila măsura 3.000 ft lungime și 800 ft lățime. Avea un zigurat cu trei niveluri, situat la 70 ft deasupra câmpiei. Zidurile aveau o înălțime de treizeci de picioare. Era un oraș bogat, cu opere de artă spectaculoase. Locuitorii din Ur erau relativ sofisticați, având un text matematic care prezenta rădăcini cubice.

Geografie: Ur era mărginit de râul Eufrat pe o parte și de canale pe celelalte părți. Solul era oarecum alcalin, dar excelent pentru cultivarea grâului și a orzului cu ajutorul irigațiilor. În râurile Tigru și Eufrat existau aproximativ 50 de specii de pești. Nu existau copaci în împrejurimi, așa că importau lemn de la o distanță de 400 de mile.

Civilizație: Aproximativ 40% din totalul cerealelor era folosit pentru fabricarea berii. A fost descoperit un joc de societate. Locuiau în case din cărămizi de lut cu unul sau două etaje, iar străzile nu erau pavate. Adesea, sub casă se afla un mormânt de familie.

Literatură: Prima scriere sumeriană datează din jurul anului 3.200 î.Hr., cu 1.200 de ani înainte de Avraam. Au fost recuperate 100.000 de tăblițe din Ur, Umma, Lagash, Puzrish-Dagan și Nippur.

Știință: A fost descoperită o tăbliță matematică cu rădăcini cubice. Ei nu aveau un sistem zecimal, ci foloseau numerele 1, 10, 60, 600, 3.600, 36.000 etc. O mărturie a acestui lucru este faptul că împărțim cercul în 360 de grade. Calendarul lor avea 360 de zile, iar ei practicau astrologia. Ziguratul principal era foarte bine construit.

Temple: Ziguratul principal era dedicat zeului lunii (nu zeiței) numit Nanna/Nannar în sumeriană și Sin în akkadiană/semitică. Ziguratul principal avea trei niveluri. Cel mai de jos, cu dimensiunile de 210 pe 140 pe 20 de picioare, a fost construit de Ur-Nammu și Dungi. Ur-Nammu a trăit în aceeași perioadă cu Avraam. Nabonidus (c. 560 î.Hr.) a construit al doilea nivel, iar al treilea nivel era o clădire mică. Existau temple dedicate lui E-num-mah, lui Nirgal/Ningal (soția lui Nanna) și altarul lui Nannar.

Istorie: Prima dinastie din Ur (2600-2500 î.Hr.) a avut regi numiți Mesanepada și Aanepada. Gutienii au cucerit Ur și au stăpânit-o între 2150 și 2070 î.Hr., până când Ur-Nammu i-a alungat și a fondat a treia dinastie a orașului Ur. Locuitorii din Ur au jefuit Susa, capitala elamită, aproximativ 50 de ani mai târziu. Avraam a părăsit Ur înainte de anul 2000 î.Hr., când Ur părea probabil unul dintre cele mai sigure locuri în care se putea trăi. În anul 2004 î.Hr. (unii spun că în 1950 î.Hr.), elamiții au jefuit Ur, iar orașul Ur nu și-a mai recăpătat niciodată importanța de odinioară. Așadar, dacă Avraam ar fi nesocotit porunca lui Dumnezeu și ar fi rămas în Ur, fie el, fie descendenții săi ar fi fost probabil reduși la sclavie sau uciși.

Î: În Genesa 11:31, a plecat Avram spre Canaan din Ur sau din Haran, așa cum spune Genesa 12:5?

R: Geneza 12 nu menționează că Avram se afla în Haran atunci când Dumnezeu l-a chemat. Nu se specifică nicăieri că Geneza 11:31 ar fi cronologic anterioară capitolului 12 din Geneza. Multe biografii moderne sunt strict cronologice, dar nu există nicio cerință ca acestea să fie așa, iar adesea Vechiul Testament și Evangheliile nu respectau o ordine strict cronologică. Putem fi siguri că s-a intenționat o ordine cronologică doar atunci când autorul afirmă în mod explicit că textul este în ordine cronologică. Geneza 24:4 nu spune „țara în care m-am născut” în ebraică, ci mai degrabă „țara mea”, adică locul în care Avram a locuit o vreme și unde încă mai locuiau rudele lui cele mai apropiate.

Î: În Genesa 12:1, 28:10-15; 32:22-32, de ce i-a ales Dumnezeu pe evrei în locul chinezilor sau al altcuiva?

R: În primul rând, Dumnezeu are dreptul să aleagă pe cine dorește. Aici, Dumnezeu nu a ales un popor, ci mai degrabă un singur om: Avraam. Ulterior, legământul și urmașii au fost atribuiți lui Isaac în Geneza 17:21 și 21:12. Mai târziu, Iacov a fost ales în Geneza 28:10-15. Avraam a fost dispus să-și părăsească cultura și orașul (Ur), care era probabil cel mai mare oraș (cu o populație între 100.000 și 180.000 de locuitori) și cel mai civilizat oraș de pe pământ la acea vreme. Mulți oameni au o oarecare dorință de a face ceea ce este drept, dar puțini oameni bogați ar fi dispuși să-și sacrifice legăturile cu cultura și religia lor pentru a-L urma pe Dumnezeu mai presus de toate, chiar și într-un loc pe care nu-l cunoșteau (Evrei 11:8).

Astăzi, Romani 10:12 și Galateni 3:28 ne învață că, pentru Dumnezeu, nu există nicio diferență între credincioșii evrei și cei neevrei.

Î: În Genesa 12:1, există vreo dovadă, în afara Bibliei, că adevăratul Dumnezeu S-a revelat altcuiva în vremea lui Avraam sau înainte?

R: Da. Mai întâi, două fapte contextuale din Biblie, iar apoi răspunsul.

B1. În Geneza 14:18-20, Melhisedec era împăratul Salemului și preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, pe care îl numea El Elyon. Totuși, nu îl vom lua în considerare pe Melhisedec, deoarece el este menționat doar în Biblie, iar Melhisedec ar fi putut fi o apariție preîncarnată a lui Hristos.

B2. În Geneza 24:50, rudele lui Avram din Siria (printre aramei) credeau în Domnul.

Răspunsul:

A1. Textele ugaritice (din cultura care se afla în Siria și Libanul de astăzi) menționează, de asemenea, un Dumnezeu personal numit „El” și foloseau expresia „El Elyon” pentru Dumnezeul Cel Preaînalt, așa cum a făcut și Melhisedec. Din păcate, în cultura ugaritică a avut loc un proces de sincretism, iar în cele din urmă ei l-au venerat pe „El” doar ca pe un zeu dintre mulți alții.

A2. În China, înainte de apariția budismului, care a venit imediat după Hristos, și înainte de confucianism și taoism, cu câteva sute de ani înainte de Hristos, se venerau numeroși idoli. Cu toate acestea, înainte de aceasta, se venera un singur Dumnezeu Suprem, pe care îl numeau Shang-di. Cele mai vechi referințe scrise la Shang-di din China datează din anul 2600 î.Hr., adică cu aproximativ 400-500 de ani înainte de Avraam! Din păcate, în timpul dinastiei Zhou, în jurul anului 1000 î.Hr., s-a decis că nimeni nu era suficient de vrednic să-l venereze pe Shang-di în afară de împărat, iar venerarea lui Shang-di în rândul maselor a dispărut. Cu câteva secole în urmă, creștinii din China au avut dezacorduri majore cu privire la faptul dacă Biblia chineză ar trebui să folosească întotdeauna termenul generic pentru divinitate, „Shen”, sau să folosească și cuvântul antic „Shang-di”. Cei din urmă au avut câștig de cauză, iar Bibliile chinezești folosesc atât „Shang-di”, cât și „Shen”.

Împăratul chinez îl venera pe Shang-di prin jertfirea unui taur pe un altar de marmură albă în timpul „Jertfei de la graniță”, eveniment consemnat de Confucius în Shu Jing (Cartea Istoriei), unde menționează că împăratul Shun (2256-2205 î.Hr.) practica acest obicei. Tradiția a încetat în anul 1911 d.Hr. Iată o parte din ceea ce se spunea în timpul jertfei:

„În vremurile străvechi, la început, exista marele haos, fără formă și întunecat. Cele cinci elemente [planetele] nu începuseră încă să se rotească, iar soarele și luna nu străluceau încă. Tu, o, Suveran Spiritual, ai separat mai întâi părțile mai grosiere de cele mai pure. Tu ai creat cerul. Tu ai creat pământul. Tu ai creat omul. Toate lucrurile, cu puterea lor de reproducere, și-au dobândit existența.” Pentru mai multe informații despre Shang-di, consultați un articol de Ethel Nelson în Creation ex Nihilo, vol. 20, nr. 3, iunie-august 1998, pp. 50-53.

Coreenii au o tradiție străveche similară despre un Shang-di, pe care îl numesc Hananim. O tradiție coreeană străveche legată de Tan-gun spune că Hananim a avut un fiu care dorea să trăiască printre oameni. Puteți citi mai multe despre Shang-di, Hananim și alte revelații timpurii care se pare că se refereau la adevăratul Dumnezeu în cartea *Eternity in Their Hearts*.

Î: În Genesa 12:1-3, 7, cum și-a îndeplinit Dumnezeu promisiunile față de Avraam?

R: Dumnezeu și le-a îndeplinit necondiționat, indiferent de ceea ce a făcut Avraam.

Dumnezeu l-a făcut pe Avraam o națiune mare. De fapt, Avraam a fost strămoșul atât al israeliților, cât și al multor arabi. (Geneza 12:2)

Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam. Avraam a trăit și a murit ca un om foarte bogat, având, de asemenea, mulți urmași. (Geneza 12:2)

Dumnezeu a făcut ca numele lui Avraam să fie mare. Numele lui este foarte respectat oriunde se găsesc creștini, evrei și musulmani. (Geneza 12:2)

Dumnezeu îi va binecuvânta pe cei care îl binecuvântează pe Avraam și îi va blestema pe cei care îl blestemă. Țările care i-au primit cu brațele deschise pe evrei au cunoscut o mare binecuvântare, iar cele care i-au blestemat, precum Germania nazistă, au suferit foarte mult. (Geneza 12:3)

Descendenții lui Avraam au stăpânit țara Palestinei. (Geneza 12:7)

Î: În Genesa 12:1-5, Dumnezeu îi vorbește lui Avram aici, sau este o repetare a momentului în care Dumnezeu i-a vorbit lui Avram în Genesa 12:4b-9?

R: Nu este vorba de o repetare. În Geneza 12:1-4a, Dumnezeu i-a poruncit lui Avram să facă ceva, fără a preciza dacă Avram a îndeplinit sau nu porunca. Geneza 12:4b-9 ne spune că Avram a făcut ceea ce i-a spus Dumnezeu, cu excepția faptului că l-a luat și pe Lot cu el.

Î: În Geneza 12, ar fi putut Avraam să scrie ceea ce mormonii consideră a fi scriptură, numită „Cartea lui Avraam”?

R: Nu. Mai întâi, câteva informații de fond despre „Cartea lui Avraam” mormonă și despre importanța fraudei, iar apoi dovada că este vorba de o fraudă. Acest material a fost preluat dintr-un material scris anterior despre mormonism.

Context:

„Cartea lui Avraam” mormonă face parte din scriptura mormonă „Perla de mare preț”. Ea stă la baza doctrinei mormone anti-negri, care i-a împiedicat pe negri să obțină vreodată preoția mormonă. Doctrina anti-negri a fost modificată (de zeul mormon?) în 1978.

„Cartea lui Avraam” a mormonilor a fost redactată pe baza unor suluri egiptene antice pe care Joseph Smith le-a obținut în iulie 1835, despre care el a afirmat că conțineau scrierile lui Avraam și ale lui Iosif. El nu cunoștea limba egipteană antică, pe care puțini o puteau citi la acea vreme. El a proclamat că Dumnezeu l-a inspirat în mod divin să traducă unele dintre aceste suluri în limba engleză, și astfel a luat naștere „Cartea lui Avraam” a mormonilor.

Aceste suluri egiptene erau considerate odată pierdute și distruse, dar unsprezece dintre ele au fost găsite la Muzeul Metropolitan din New York și donate Bisericii mormone în 1967.

Importanța fraudei:

Se spunea că Cartea lui Mormon a fost tradusă din aceeași limbă ca și Cartea lui Avraam. Dacă Joseph Smith nu a putut traduce-o pe una, atunci nu a tradus-o nici pe cealaltă, iar niciuna dintre scripturile sale nu poate fi considerată de încredere. Mai mult, dacă sulul este o scriptură păgână dedicată unui zeu idol, Joseph Smith ar fi un profet, un văzător și un revelator al călăuzitorului său, idolul din sul.

Iată ce a declarat Joseph Smith despre traducere: „O traducere a unor înregistrări antice, care au ajuns în mâinile noastre din catacombele Egiptului. — Scrierile lui Avraam, scrise de propria lui mână, pe papirus.” Perla de Mare Preț, p. 29.

Dovada fraudei:

Există trei motive pentru care știm că acestea sunt sulurile egiptene pe care Joseph Smith a încercat să le traducă.

1. Trei dintre cele patru manuscrise originale scrise de mână ale Cărții lui Avraam conțineau hieroglife egiptene în margine. Dintre cele aproximativ optzeci de hieroglife egiptene de pe sul, 20, 13 și, respectiv, 10 hieroglife erau scrise pe manuscrisele nr. 1, nr. 2 și nr. 3. În cazul în care existau lacune în sul, au fost adăugate 7, 6 și, respectiv, 6 hieroglife reconstituite în cele trei manuscrise. Din acest lucru putem concluziona cu certitudine că acest sul egiptean a fost cel folosit de Joseph.

2. Joseph a inventat o gramatică a limbii egiptene. Cartea legată, de treizeci și patru de pagini, intitulată „Alfabetul și gramatica egipteană”, se află încă în posesia bisericii. Această carte de limbă ilustrează multe dintre hieroglifele egiptene de pe sul. În „Alfabetul și gramatica egipteană” se găsește o „traducere” în engleză foarte asemănătoare cu cea din Cartea lui Avraam. Unii consideră acest lucru drept unul dintre cele mai compromițătoare fapte împotriva inspirației pe care Joseph pretindea că o are.

3. Imaginile de la începutul atât al sulului egiptean, cât și al „Cărții lui Avraam” a lui Smith sunt identice. Singura diferență constă într-un punct desenat cu creionul pe imaginea egipteană, care a fost umplut pe imaginea mormonă. Nu numai că imaginile sunt copiate identic, dar și legendele din imaginile nr. 2 și nr. 3, care se referă la idolii egipteni, sunt, de asemenea, copiate în scriptura mormonă.

Traducerea reală:

Smith credea că traduce aceste hieroglife. Citiți traducerea propriu-zisă realizată de dr. Klaus Baer pe pagina următoare. (Dialogue: A Journal of Mormon Thought: toamna 1968, p. 119-120.)

„Osiris va fi dus în Marele Bazin al lui Khons — și la fel Osiris Hor, cel îndreptățit, născut din Tikhebyt, cel îndreptățit — după ce brațele sale vor fi așezate pe inima sa și Permisul de Respirație (pe care [Isis] l-a făcut și care are inscripții atât pe interior, cât și pe exterior) va fi înfășurat în pânză regală și așezat sub brațul său stâng, lângă inima sa; restul bandajelor mumiei sale ar trebui înfășurate peste acesta. Omul pentru care a fost copiată această carte va respira veșnic, așa cum o fac bas-urile zeilor.” (bas-urile sunt suflete.) La p. 111, dr. Baer a afirmat: „Joseph Smith credea că papirusul său conținea Cartea lui Avraam.”

Smith a tradus mii de cuvinte în engleză din aceste hieroglife. Joseph a spus că aceasta era scrierea lui Avraam și cuvântul zeului său. De fapt, era o variantă a Cărții Morților, o carte magică egipteană păgână, plină de zei și zeițe păgâne, adesea îngropată împreună cu mumiile.

Dr. Richard Parker de la Universitatea Brown, într-o scrisoare personală adresată lui Marvin Cowen, datată 9 ianuarie 1968, a spus: „5. Am văzut Alfabetul și Gramatica egipteană a lui Joseph Smith. Interpretarea semnelor care se pretinde că ar fi egiptene nu are nicio asemănare cu semnificația atribuită lor de către egiptologi.”

Acum cincizeci de ani, dr. A.B. Mercer a spus: „Orice elev al meu care ar da dovadă de o astfel de ignoranță absolută în privința limbii egiptene, așa cum o face Smith, nu s-ar putea aștepta să obțină mai mult de zero la un examen de egiptologie.” (Improvement Era, vol. 16, p. 615.) Acest lucru este valabil și astăzi.

Dr. John A. Wilson a spus: „...din punctul meu de vedere, văd fragmente din două sau, posibil, trei papirusuri diferite, iar fiecare dintre ele seamănă cu o Carte a Morților tradițională.” (scrisoare din 5 ianuarie 1968.)

Detalii despre imagini

Să ne uităm acum la cele trei imagini din Cartea lui Avraam și la legendele care le însoțesc, preluate dintr-unul dintre suluri și din volumul 3 al revistei „Times and Seasons”.

Textul și imaginile reprezintă scene funerare tipice egiptene cu idoli egipteni. Iosif a învățat că aceste imagini îl reprezentau pe Avraam și pe Dumnezeul Adevărat.

Facsimilul nr. 1:

Hor, fiul îndreptățit al celui care poartă aceleași titluri.

Facsimilul nr. 2

Fie ca sufletul lui Osiris Sheshonk să trăiască

Eu (Min) sunt un taur în călduri fără egal.

Fie ca acest mormânt să nu fie niciodată profanat.

Facsimilul nr. 3

O, zei ai... zei ai Peșterilor, zei ai sudului, nordului, vestului și estului, dăruiți-i bunăstare lui Osiris Hor, cel îndreptățit

Concluzie:

Dumnezeul lui Smith l-a înșelat. Traducerea lui Joseph Smith este fără valoare. Dacă îl cauți pe Domnul, dragă mormon, te rog să părăsești Biserica Mormonă, să respingi înșelăciunea lui Joseph și să-ți dedici viața Dumnezeului Cel Preaînalt prin Isus Hristos, Fiul Său.

Întrebare: În Genesa 12:4, cum se poate ca Avram să fi avut 75 de ani când a părăsit orașul Haran după moartea lui Terah? În Genesa 11:26, având în vedere că Terah avea 70 de ani când i s-au născut cei trei fii, Faptele Apostolilor 7:4 spune că Avram a părăsit Haranul după moartea lui Terah, iar Terah a murit la vârsta de 205 de ani (Genesa 11:32), atunci cei trei fii ai săi ar fi avut 135 de ani.

R: Cu excepția cazului în care Avram, Nahor și Haran ar fi fost tripleți (ceea ce este puțin probabil), Geneza 11:26 se referă la faptul că Terah avea 70 de ani când a început să aibă copii. Avram nu s-a născut decât după ce Terah împlinise cel puțin 130 de ani.

Î: În Genesa 12:8, au descoperit arheologii orașul Ai?

R: Nu. Nu au găsit rămășițele unui oraș mic despre care se spune că a fost distrus în totalitate.

Î: În Genesa 12:10-19, există vreo dovadă extrabiblică că oameni din Canaan sau din alte părți ale Orientului Mijlociu au venit în Egipt?

R: Da, există. O pictură funerară de la Beni Hasan, în Egipt, înfățișează „asiatici”. Mormântul 3, al lui Khnumhotep, înfățișează 37 de semiti venind în Egipt pentru comerț. Aceștia aveau păr negru, bărbi ascuțite, mantale lungi, arcuri și bastoane de aruncat. Dicționarul Wycliffe de Arheologie Biblică, p. 139, menționează că această pictură este datată în anul 1892 î.Hr.

Se știe că alfabetul a fost folosit pentru prima dată de semiti în Egipt în anul 1800 î.Hr. sau chiar mai devreme, la nord de Luxor. (Vezi BAR ianuarie/februarie 2000, p. 12)

Cămilele din picturile murale de pe templul lui Hatshepsut, lângă Teba, datează, de asemenea, din vremea lui Avraam.

Î: În Genesa 12:10-19, a spus Avraam că soția sa era sora lui în Egipt, sau a făcut-o Isaac în Gerar, în Genesa 26:2-11? (Un creștin liberal a adus în discuție acest lucru ca pe o dublă relatare, arătând că mai mulți autori au scris Geneza.)

R: Nu este vorba de o dublare; acestea sunt două evenimente distincte. Probabil că Isaac a preluat această idee greșită din exemplul tatălui său.

Î: În Genesa 12:10-20 și Genesa 20:1-18, a aprobat Dumnezeu minciuna lui Avram?

R: Nu. Biblia a consemnat cu sinceritate, dar nu a aprobat niciodată minciuna lui Avram din cauza lipsei sale de credință în protecția lui Dumnezeu. Chiar și marii oameni ai lui Dumnezeu păcătuiesc, așa că nu ar trebui să ne descurajăm când păcătuim.

Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam datorită credinței sale, nu pentru că era fără păcat, ci în ciuda păcatului său.

Numai Dumnezeu este desăvârșit. Scopul nostru este să ne străduim spre desăvârșire, pe care o vom atinge abia în Ceruri. Vezi discuția despre Geneza 19:30-36.

Î: În Genesa 12:16, ce alte dovezi avem cu privire la prezența cămilelor în Orientul Mijlociu, în afara Egiptului, în această perioadă?

R: Avem cel puțin patru dovezi:

1. Un text sumerian spune: „O, Dummuzi, dă-mi lapte de cămilă – laptele de cămilă este dulce, smântâna de cămilă este dulce” (Oppenheim, A. (1960) Chicago Assyrian dictionary, vol. 7)

2. O placă de la Tell Asmar, în Irak, datând din perioada 2500–2000 î.Hr., înfățișează un călăreț pe un dromader (Dostal, W. (1959) „The Development of Bedouin Life in Arabia Seen from Archaeological Material.” În A. Abdalla et al., Studies in the History of Arabia, vol. 1, p. 16, 13)

3. Un sigiliu din Siria, datând din secolul al XVIII-lea î.Hr., înfățișează două persoane călare pe o cămilă bactriană (Porada, E. (1977) „Un sigiliu cilindric cu o cămilă din colecția Walters Art Gallery”. Journal of the Walters Art Gallery 36).

4. O listă siriană din secolul al XVIII-lea î.Hr. menționează „o [măsură] ca furaj pentru cămilă” (Wiseman, D. (1950) „Ration Lists from Alalakh VII.” Journal of Cuneiform Studies 13).

A se vedea Stephen Caesar, „Știință, cercetare și Scriptură – Cămilele domesticite în Geneza”, în Christian News, 6 august 2001, p. 17.

Î: În Genesa 13:1-18, a ales Lot locul în care urma să locuiască Avraam, sau i-a dat Dumnezeu lui Avraam Țara Promisă ca să locuiască acolo?

R: Ambele. „Concurența” este doctrina conform căreia Dumnezeu folosește evenimente și oameni, chiar și pe cei rătăciți și răi, pentru a-Și împlini voia și a-Și ține promisiunile. Avram (Avraam) i-a permis lui Lot să aleagă fie partea de est, fie cea de vest a Iordanului, iar Lot a ales partea de est. În timp ce Dumnezeu l-a îndrumat pe Avram să se stabilească în acea zonă, El a planificat în mod specific ca Avram să primească partea de vest a râului Iordan. Dumnezeu a folosit alegerea lui Lot pentru a-Și împlini voia.

Î: În Genesa 13:1-18, ce faci când există o neînțelegere între două persoane sau două părți și nu vezi nicio speranță de a rezolva neînțelegerea?

R: Este bine să încercați mai întâi să colaborați pentru a rezolva neînțelegerea. Un lucru care ajută este să încercați să priviți situația din perspectiva celeilalte persoane. Apoi, încercați să o ajutați să o privească din perspectiva voastră. Arată-i care este cea mai bună alternativă pentru tine dacă nu ajungeți la un acord. Întreabă-l ce ar face el dacă ar fi în locul tău. Uneori, ca și cum ai „trece ața prin ac”, există o cale de mijloc prin care fiecare parte poate obține cea mai mare parte din ceea ce își dorește.

Uneori nu este posibil niciun compromis sau nicio soluție. Uneori despărțirea este cea mai bună soluție, și este nevoie doar să vă despărțiți ca prieteni. Când vă despărțiți, faceți-o în cele mai bune condiții posibile, cu iertare, dacă este nevoie. Deși Avraam și Lot nu aveau nicio neînțelegere între ei, nu era suficientă iarbă într-o singură zonă pentru ambele turme ale lor la un loc. Așadar, au trebuit să se despartă; nu exista altă cale.

Desigur, împăcarea este mai bună decât despărțirea. Dar pentru ca împăcarea să funcționeze, ambele părți, nu doar una, trebuie să fie dispuse să se împace.

Î: În Genesa 13:8 și 29:15, în ce sens erau acești bărbați frați?

R: În Geneza 13:8, Avram îl numește pe Lot „fratele său”, în timp ce în Geneza 29:15, Laban îl numește pe Iacov „fratele său”. Biblia consemnează faptul că Avram și Laban își exprimau atât sentimentele de apropiere, cât și legătura de sânge, dar ei nu erau de fapt frați.

Ghidul sceptic al lui Asimov pentru Biblie, pp. 819-820, nu vede nicio problemă în acest sens, dar adaugă că, în aceste cazuri, se oferă de obicei suficiente informații genealogice pentru a cunoaște relația exactă. Acest lucru nu se întâmplă în cazul fraților lui Isus, așa că probabil erau frați vitregi biologici.

Î: În Genesa 13:12, Lot și-a așezat cortul lângă Sodoma, sau Lot locuia în Sodoma, așa cum se menționează în Genesa 14:12?

R: Cel mai probabil, ambele afirmații sunt adevărate, la momente diferite. A fi nomad însemna că te puteai deplasa cu ușurință. Cu siguranță, Lot își avea cortul departe de Sodoma înainte de a se despărți de grupul lui Avram. Apoi, cu siguranță, l-a avut lângă Sodoma și, mai târziu, în zona înconjurătoare controlată de Sodoma (Sodoma extinsă). Apoi a locuit în Sodoma (fie într-un cort, fie într-o casă). Mai târziu, în Geneza 19:3, Lot avea o casă în Sodoma.

Î: În Genesa 14:1-2, cine sunt acești regi?

R: Acest eveniment a avut loc în jurul anului 2000 î.Hr., așa că nu este surprinzător că nu putem identifica unii dintre acești conducători. Cu toate acestea, Elam era o putere majoră, care cucerise orașul Ur al lui Avram în jurul anului 2004 î.Hr. „Șinear” este termenul folosit atât în Vechiul Testament, cât și de egipteni pentru a desemna Babilonia. Chederlaomer sună ca „kudur” (cuvânt elamit care înseamnă „slujitor”) și „Lagamar” (o zeiță elamită). Cheder (= Kudur) era prima parte a numelui multor regi elamiți. Tidal pare să aibă legătură cu numele hitit Tudhaliya, iar mai târziu au existat cel puțin cinci regi hitiți numiți Tudhaliya. Orașele Si-da-mu (Sodoma) și I-ma-ar (Gomora) sunt menționate în tăblițele de la Ebla, scrise între 2400 și 2250 î.Hr. Nu avem nicio mențiune despre Arioch din Ellasar, dar există dovezi istorice independente privind un rege numit Ariochu din Larsa, un important oraș sumerian. De asemenea, în cartea „History of Israel”, la pagina 61, se menționează că Arriyuk(ki) sau Arriwuk(ki) este cunoscut atât în Mari, cât și în Nuzi ca un nume hurit.

Potrivit lui John Warwick Montgomery, în lucrarea „Evidence for Faith”, p. 157, oamenii îl identificau anterior pe Amraphel cu Hammurabi, dar acest lucru este incorect. El mai menționează că se preferă forma „Arioch” în locul celei de „Ariochu”, deoarece „Arioch” era un nume comun în acea perioadă. Era un nume hurit, precum și numele unui rege din Mari (în jur de 1750 î.Hr.) și apărea pe tăblițele din orașul Nuzi (1500 î.Hr.). Deoarece era un nume obișnuit, un număr oarecare de regi din orice număr de provincii minore necunoscute lumii moderne ar fi putut să-l poarte.

Pe scurt, aceste nume ciudate au fost folosite doar în această perioadă restrânsă de timp. Este foarte puțin probabil ca cineva să fi scris aceste nume, dacă nu avea cunoștințe precise despre istoria acelei epoci.

Î: În Genesa 14:1-2, cum ar fi putut exista „confederații” de regi care se luptau între ei?

R: Ar fi existat foarte puține confederații de regi înainte de căderea puternicului oraș-stat Ur în 2004 î.Hr. Ar fi existat foarte puține confederații după ascensiunea lui Hammurabi al Vechiului Babilon, în jurul anului 1700 î.Hr. Cu toate acestea, între momentul în care elamiții au distrus Ur în 2004 î.Hr. și cel în care elamiții au atacat Babilonul în 1725 î.Hr., Montgomery observă că confederațiile erau comune.

Nimeni din vremea lui Moise nu ar fi încercat să inventeze o istorie care să sune credibilă despre confederațiile de regi, deoarece predominau imperiile monolitice. Faptul că cineva menționează astfel de confederații arată că avea o cunoaștere exactă a acelei perioade. Conform cărții „Evidence for Faith”, paginile 157-164, o scrisoare găsită la Mari menționează coaliții de zece, cincisprezece și douăzeci de regi. În plus, se cunosc cel puțin alte cinci confederații.

Î: În Genesa 14:1-17, există vreo dovadă extrabiblică pentru Sodoma, Gomora și celelalte orașe?

R: Da. Nu existau astfel de dovezi până când arheologii au descoperit tăblițele de la Ebla. Acestea menționează „si-dam-mu” (Sodoma) și „sa-ba-i-im” (Zeboiim). (Iulius Africanus [200-245 d.Hr.] numește acest loc „Seboim”.) „I-ma-er” este probabil Gomora.

Î: În Genesa 14:5, ce înseamnă Ashteroth-Karnaim?

R: Există două posibilități.

1. Ar putea însemna „Ashtarte cu două coarne”, întrucât această zeiță era reprezentată purtând două coarne la Gezer și Bet-Șan.

2. Este mai probabil să însemne orașul Ashteroth, care se află lângă Karnaim, pentru a-l distinge de alte orașe numite după zeiță.

Î: În Genesa 14:5-6, 36:20 și Deuteronomul 2:12,22, cine sunt horiții?

R: Horiții proveneau din zona actualei Armenii. Au fost menționați pentru prima dată în timpul lui Sargon al Akkadului, în secolul al XXIV-lea î.Hr.

Î: În Genesa 14:14, cum au putut Avram și aliații săi, doar 318 de oameni, să învingă o armată invadatoare formată dintr-o alianță a patru mari regi?

R: Geneza 14:15 sugerează că nu a fost vorba de o bătălie în câmp deschis. Probabil a fost un raid nocturn surpriză al trupelor călare asupra unei armate nepregătite. În deșert ar fi existat puțini cai, iar puțini oameni din estul Egiptului aveau cămile, cu excepția lui Avraam. Așadar, un atac fulgerător al trupelor călare ar fi fost cu totul neașteptat din deșert. În al doilea rând, Avraam era aliat cu alți trei căpetenii, iar participarea lor la împărțirea prăzii arată că și ei au luat parte la raid. Desigur, este posibil ca și Dumnezeu să fi ajutat.

Î: În Genesa 14:14, cum se compară raidul lui Avram cu alte atacuri surpriză din istorie?

R: Se pare că armata s-a retras de la Dan la Damasc, la o distanță de aproximativ 40 de mile (64 km), așa că armata lui Avram a câștigat „câmpul de luptă”. Să analizăm atacurile surpriză, atacurile împotriva unor armate mai mari și, în final, să privim lucrurile din perspectiva inamicilor. Unele dintre aceste cifre provin din Enciclopedia Britannica.

Mai întâi vom analiza atacurile surpriză.

În Bătălia de la San Jacinto din 1836, Sam Houston și 743 de soldați neexperimentați au efectuat un raid în timpul zilei împotriva a 1.800 de soldați mexicani și au câștigat.

În bătălia de la Trenton, Washington a traversat râul Delaware noaptea, luând prin surprindere mercenarii hessieni și capturând 1.000 dintre ei.

În Pădurea Teutoburg, Arminius, conducătorul germanilor, a ucis 14.000 de soldați romani experimentați într-o bătălie surpriză.

Să ne îndreptăm acum atenția către victoriile obținute în ciuda șanselor reduse.

În bătălia de la Maraton din 490 î.Hr., 10.000 de greci au învins 20.000 de persani.

La Cannae, în 216 î.Hr., 56.000 de cartaginezi (cu o cavalerie folosită eficient) au învins 86.000 de romani.

La al-Qadissiyat, în 636/7 d.Hr., 30.000 de musulmani au învins 120.000 de persani.

La Farsala, în anul 48 î.Hr., Iulius Cezar și 20.000 de soldați i-au învins pe Pompei și pe cei 45.000 de soldați ai săi.

La Dorylaeum, în 1097, 70.000 de cruciați au învins 250.000 de musulmani, ucigând aproximativ 30.000 dintre aceștia. (Cruciații aveau armuri, dar, la fel, soldații lui Avraam ar fi putut avea armuri, în timp ce armata invadatoare și le-ar fi scos pe ale lor.)

Alexandru cel Mare împotriva persanilor, Iulius Cezar împotriva galilor și helvețienilor, Belisariu, Napoleon și alții au învins, de asemenea, forțe cu mult superioare, deși la o scară mai mare. Nu avem cifrele pentru aceste armate, cu excepția faptului că Iulius Cezar avea doar 10.000 de oameni când a invadat Marea Britanie.

Perspectiva inamicilor: Să presupunem că ești un soldat elamit, ales să faci parte dintr-un grup de elită care pleacă într-o misiune îndepărtată pentru a pedepsi Sodoma. Știi că există un număr mare de inamici chiar în fața cortului tău, dar aceștia sunt prizonieri; neînarmați și bine păziți. În miezul nopții ești trezit de trupe călare ale unui inamic nou și necunoscut, care năvălesc și îți ucid camarazii. Nu numai că fac asta, dar dacă îți alungă animalele sau eliberează și înarmează prizonierii, atunci ești condamnat. Faci ceea ce este rațional și fugi în direcția opusă atacului, regrupându-te mai târziu cu camarazii tăi.

Desigur, pe lângă toți acești factori, este probabil ca Dumnezeu să fi ajutat trupele lui Avram să provoace panică și să pună pe fugă inamicul. Pentru un exemplu și mai elocvent al ajutorului lui Dumnezeu într-un atac surpriză reușit, vezi bătălia lui Ghedeon împotriva madianiților din Judecători 7:6-25.

Î: În Genesa 14:17-20, ce este interesant la această structură?

R: Geneza 14:17-20 prezintă o ispită a victoriei și o întâlnire cu doi regi. Aceasta este prezentată sub forma unui chiasm, care este un procedeu poetic ebraic obișnuit.

Regele Sodomei 14:17

- Regele Salemului l-a întâlnit pe Avraam 14:18

- - Regele din Salem l-a binecuvântat pe Avraam 14:19-20

Regele Sodomei i-a oferit lui Avraam prada 14:21

Poate că i-ar fi fost mai ușor lui Avraam să respingă oferta regelui din Sodoma după binecuvântarea lui Melhisedec.

Î: În Genesa 14:18-19, cum a putut Melhisedec, probabil un canaanit blestemat, să fie în măsură să-l binecuvânteze pe Avraam?

R: Melhisedec este o figură misterioasă în Biblie. Unii au considerat că Melhisedec a fost o apariție preîncarnată a lui Hristos. Alții spun că Melhisedec a fost un om evlavios (poate canaanit, poate nu) care a reprezentat pur și simplu un tip al lui Hristos. Chiar dacă Melhisedec ar fi fost un canaanit, Dumnezeu nu este limitat în a învăța și a sfinți oameni de orice naționalitate.

Ca o notă marginală, secta evreiască de la Qumran îi acorda o mare importanță lui Melchisedec ca eliberator ceresc, care va vesti mântuirea lui Dumnezeu.

Î: În Genesa 14:18, ce vârstă are orașul Ierusalim?

R: Considerăm că a fost fondat în jurul anului 3000 î.Hr. Cronicile egiptene timpurii numesc orașul „Urusalim”, ceea ce sugerează că partea „salem” din Ierusalim datează cel puțin de la aceeași perioadă cu partea „Iebus”.

Î: Genesa 14:18 ne învață despre o „preoție a lui Melchisedec” formată din oameni, așa cum susțin mormonii?

R: Nu. Geneza 14 menționează doar o singură persoană numită Melchisedec. Evrei 7:23-24 spune că acest Melchisedec era un tip al lui Isus. Nimic din Biblie nu sugerează că avem nevoie astăzi de alți preoți în afară de Isus.

Î: În Geneza 15, ce este mai exact un legământ și în ce fel a fost neobișnuit legământul dintre Dumnezeu și Avraam?

R: Un legământ este o înțelegere reciprocă între părți; părțile pot fi egale, cum ar fi în cazul unui acord comercial, sau poate fi între un rege de rang înalt și un vasal de rang inferior. Pe lângă faptul că era un legământ între om și Dumnezeu, acest legământ era neobișnuit deoarece era o promisiune unilaterală din partea lui Dumnezeu; Avraam nu trebuia să facă nimic.

Î: În Geneza 15, a făcut Dumnezeu un legământ cu Avram aici sau în Geneza 17, după nașterea lui Ismael? (Un creștin liberal a adus acest lucru în discuție ca dovadă că Geneza a fost scrisă de mai mulți autori.)

R: Atât legământul inițial din Geneza 15, cât și confirmarea ulterioară din Geneza 17 sunt adevărate. Poate că, câteva decenii mai târziu, în Geneza 15, Dumnezeu a încheiat un legământ formal cu Avram, însoțit de un sacrificiu, și i-a promis un copil. În Geneza 17:2, după nașterea lui Ismael, Dumnezeu și-a confirmat legământul cu Avram, iar un semn al acestuia a fost ritul circumciziei. Confirmarea legământului a fost esențială în acest caz, deoarece Dumnezeu trebuia să corecteze modul de gândire al lui Avram. Avram credea în mod eronat că promisiunile legământului se vor împlini prin Ismael.

Un al doilea exemplu de confirmare a unui legământ este cel în care, după ce Dumnezeu a permis ca israeliții să fie învinși la Ai, aceștia au confirmat legământul pe care îl făcuseră la Muntele Ebal, în Iosua 8:30-35.

Uneori, un creștin, care a făcut deja un legământ cu Dumnezeu, ar trebui să aibă și el un moment de confirmare a legământului său.

Este interesant să observăm că Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam și l-a confirmat chiar înainte de nașterea lui Isaac. Mai târziu, Dumnezeu a făcut o promisiune că va trimite pe Mesia și a confirmat-o prin Ioan Botezătorul chiar înainte de începerea slujirii publice a lui Isus.

Î: În Geneza 15:2, ce este neobișnuit la numele lui Eliezer?

R: Poate că nimic, dar „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 2, pag. 131-132, spune că „cu greu ar putea fi o coincidență” faptul că valoarea literelor din numele lui Eliezer în ebraică este 318, același număr de războinici pe care îi avea Avraam în Geneza 14:14.

Î: În Genesa 15:2, era o practică obișnuită să desemnezi un moștenitor care nu era din linia ta de sânge?

R: Nu știm cât de obișnuit era acest lucru, dar tăblițele de la Nuzi menționează că, în Ur, un cuplu putea adopta un fiu care să-i ajute la bătrânețe, iar în schimb, fiul urma să devină moștenitor.

Î: În Genesa 15:10, a greșit Avraam că nu a tăiat păsările în două, așa cum învață falsul învățător creștin, Rev. Moon, în „Principiul Divin”, ediția a 5-a, 1977, p. 269, 507?

R: Nu. Preoții nu trebuiau niciodată să taie păsările în două, conform Leviticul 1:17 și 5:9.

Î: În Genesa 15:13, au stat israeliții în Egipt timp de 430 de ani sau au fost asupriți timp de 400 de ani?

R: Ambele afirmații sunt adevărate. Consultați discuția din Faptele Apostolilor 7:6 pentru a afla cum au trăit israeliții în Egipt timp de 30 de ani înainte de a fi reduși la sclavie timp de 400 de ani.

Î: În Geneza 15:16, cum ar fi putut israeliții să fie ținuți în sclavie doar patru generații, având în vedere că, conform Genezei 15:13, au fost ținuți în sclavie timp de 400 de ani?

R: În Geneza 15:13,16, lui Avraam, care probabil înțelegea o generație ca fiind de 100 de ani, i s-a spus: 400 de ani, 4 generații. Moise, de exemplu, a trăit până la 120 de ani.

Î: În Genesa 15:16, Exodul a avut loc în a patra generație sau în a șasea, așa cum sugerează 1 Cronici 2:1-9 și Matei 1:3-4?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

1. Totul depinde de cât de lungă consideri că este o generație. Avraam și Sara l-au avut pe Isaac când aveau 100 și, respectiv, 90 de ani. Dumnezeu îi vorbea lui Avraam aici.

2. Ipotetic vorbind, nu ar fi existat nicio eroare chiar dacă Biblia ar fi menționat orice alt număr, atâta timp cât același pasaj ar fi definit corespunzător o generație. De fapt, „patru generații” din Geneza 15:16 sunt definite ca fiind o perioadă de sclavie de exact „400 de ani” în Geneza 15:13.

Î: În Genesa 15:17 și Genesa 19:23, de ce afirmă Biblia că soarele „apune” și „răsare”?

R: Îți voi spune după apusul soarelui. Serios, la fel cum folosim noi expresii idiomatice și argou pentru a ne exprima, și Biblia folosește expresii idiomatice ebraice și grecești.

Î: În Geneza 15:18, ce este „râul Egiptului”?

R: Probabil că nu este vorba despre râul Nil, ci despre un pârâu mic numit Wadi el-Arish, care se află în partea de est a Peninsulei Sinai. Ar putea fi fie Wadi el-Arish, fie ramura estică a râului Nil.

Î: În Geneza 15:18, având în vedere că Dumnezeu le-a dat urmașilor lui Avram tot pământul până la râul Eufrat, de ce nu au primit ei acel pământ?

R: Regatele lui David și Solomon s-au întins până la Eufrat. De asemenea, s-ar putea să primească țara aceea în viitorul Mileniu.

Î: În Genesa 16:1, având în vedere că Avraam și Sarai nu aveau copii, cum a putut Avraam să mai aibă copii după Isaac? (o întrebare pusă de un musulman)

R: Geneza 16:1 arată că Sarai era cea sterilă, nu Avraam. Avraam a mai avut copii (cu soția sa Ketura), dar Sarai nu a mai avut.

Î: În Genesa 16:1-4, a comis Avraam adulter cu Agar? (o întrebare pusă de un musulman)

R: Nu, Ismael nu a fost rodul unui adulter; el nu era un copil nelegitim. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

Concubinele erau legale: poligamia era permisă în Vechiul Testament, iar Sara i-a dat-o pe Hagar lui Avraam ca concubină. Așadar, ceea ce a făcut Avraam era „legal” atât conform revelației pe care Dumnezeu i-o dăduse, cât și conform Legii lui Moise ulterioare, precum și conform legilor mesopotamiene din acea vreme.

Exemple similare: În plus, acest lucru nu este atât de neobișnuit pe cât ar putea părea unor cititori moderni. Exemple similare în care o servitoare o înlocuia pe soția stearpă se regăsesc în legile Codului lui Hammurabi, în Tablele de la Nuzi, în Tablele de la Alalakh și în Tablele de la Mari. Cu toate acestea, dacă ceva este atât o practică obișnuită, cât și „legal”, asta nu înseamnă neapărat că îi este pe plac lui Dumnezeu. Geneza 16:4-5 arată că Sara și-a regretat curând fapta.

Hagar era mândră de statutul ei: Hagar nu avea nicio obiecție să devină soția lui Avram. De fapt, Hagar a batjocorit-o mai târziu pe Sarai (Geneza 16:4,5). În Vechiul Testament, deși căsătoria cu o captivă era acceptabilă, nicăieri relațiile sexuale în afara căsătoriei nu erau justificate altfel decât ca imoralitate păcătoasă.

În schimb, musulmanilor li se permite să-și forțeze captivi să întrețină relații sexuale cu ei, chiar dacă nu sunt căsătoriți cu aceștia. A se vedea Bukhari, vol. 3, cartea 46, capitolul 13, nr. 717, 718, p. 431-432, p. 432; vol. 9, cartea 93, capitolul 18, nr. 506, p. 372; Sahih Muslim 2:3371-3374; Abu Dawud, vol. 2, nr. 2150, 2167 pentru mai multe informații.

În concluzie, Dumnezeu este sfânt, Avraam nu a fost un adulterin, iar creștinii au un standard mai înalt de sfințenie decât cel pe care l-a avut Mahomed pentru tovarășii săi în Hadithuri.

Î: În Genesa 16:1-4, care sunt câteva moduri pe care le cunoașteți, sau pe care le-ați observat de-a lungul istoriei, în care credincioșii au făcut compromisuri?

R: Când Constantin a devenit împărat, părea că a început epoca de aur a creștinismului pe pământ.

Avraam a numit-o pe Sara sora sa de două ori (Geneza 12:11-20; 20:1-2)

Haina frumoasă babiloniană a lui Acan, 200 de sicli de argint și o lingou de aur (Iosua 7:20-23)

Hristos către Petru: „Treci în spatele meu, Satana!” (Matei 16:23)

Iuda pentru 30 de sicli de argint. Poate pentru a-l forța și pe Isus să acționeze. (Matei 26:14-16)

Anania și Safira au vândut câmpul și au pretins că au dat toți banii. (Faptele Apostolilor 5:1-11)

Demas, pentru că iubea lumea aceasta (2 Timotei 4:10)

Martin Luther și evreii

„Normalitatea” sclaviei în America. O treime dintre locuitorii sudului erau sclavi. Proclamația de emancipare a eliberat aproximativ 3 milioane de sclavi.

O parte din biserica din Germania și din China continentală a făcut compromisuri din teamă

Misionarii C5: Trinitatea

În Geneza 25:1, căsătoria cu Ketura. Copiii ei, madianiții, au devenit mai târziu o piatră de încercare pentru israeliți. Când a murit Avraam, Isaac și Ismael l-au îngropat, dar ceilalți fii nici măcar nu s-au prezentat.

La nivel național

În general, oamenii par să fie mai buni la a urma ordinele decât la a se întreba dacă acele ordine ar trebui urmate.

Nativii americani: încălcarea tratatelor cu tribul Sioux când s-a descoperit aur în Black Hills în 1874, cu tribul Nez Perce și cu alții.

Nez Perce, încălcând Tratatul de la Walla Walla din 1855, care acorda tribului 7,5 milioane de acri pe teritoriile lor ancestrale și dreptul de a vâna și pescui pe terenurile cedate guvernului. Cu toate acestea, mai târziu s-a găsit aur, iar coloniștii albi au fondat ilegal orașul Lewiston pe teritoriile tribului Nez Perce. Războiul Nez Perce, iunie-octombrie 1877

Lipsa de reacție față de cele 1,5 milioane de victime ale genocidului armean, care a început la 5 iunie 1915. În 1939, Hitler a folosit acest pretext pentru a începe exterminarea evreilor.

Avortul: Câte avorturi au avut loc în SUA din 1970 până în prezent? Răspunsul corect este că nu știm, deoarece unele state nu au raportat aceste date. Dar, între 1970 și 2012, numărul acestora a depășit 44 de milioane. Aceasta reprezintă aproximativ între 1/5 și ¼ din totalul sarcinilor. În Canada, între 2007 și 2014, numărul a fost de 720.000. În Europa, procentul este de aproximativ 1/3 din sarcini. Și în Asia, procentul este ridicat.

Î: În Geneza 16:1-4, ce lecții putem învăța din motivele pentru care alți creștini au făcut compromisuri?

R: Compromisul se datorează adesea unui factor motivator. Poate fi siguranța, lăcomia financiară sau alte motive greșite. Putem face compromisuri și să-L nemulțumim pe Dumnezeu chiar și din motive bune, cum ar fi dorința de a câștiga mai mulți oameni pentru mesajul nostru.

Î: În Geneza 16:1-4, cum arată un compromis păcătos în viața unui creștin?

R: Compromisurile pot fi atât mortale, cât și subtile. În timp ce o broască aruncată într-o oală cu apă clocotită are destul bun simț să sară imediat afară, o broască aruncată în apă caldă, care este adusă treptat la fierbere, va rămâne acolo până când va fi fiartă de vie.

Ispitele de a face compromisuri sunt ca murdăria sau nisipul care intră în viața ta și sunt inevitabile. Dar ce faci cu nisipul acela? Îl lași să te contamineze sau îl lași să devină o perlă și parte a unei comori veșnice? Când ai ispita de a face compromisuri, bucură-te! Victoria ta asupra ei este o ocazie de a-L mulțumi pe Domnul și de a primi răsplăți în ceruri.

Î: În Genesa 16:1-4, cuvântul „compromis” în sine nu este unul rău; uneori, compromisul este acceptabil. Care este diferența dintre un compromis bun și unul rău?

R: Nu toate căile mai ușoare sunt rele. Compromisul înseamnă adesea să fii de acord cu anumite lucruri sau să faci lucruri într-un mod în care, în mod normal, nu ai vrea să le faci, pentru a obține cooperarea altcuiva. În chestiuni nemorale, în relații și, de multe ori, la locul de muncă, compromisul este un lucru bun și necesar. În biserică, compromisul poate fi bun în privința lucrurilor care nu sunt nici biblice, nici antibiblice, cum ar fi genul de muzică pe care să-l folosim. Cu toate acestea, atunci când compromisul implică în mod explicit să faci lucruri care nu-I plac lui Dumnezeu, negându-ți credința, este mai bine să pierzi negocierea, vânzarea, relația sau slujba, decât să faci compromisuri. Dar compromisul poate implica, de asemenea, în mod implicit, să faci lucruri care nu-I plac lui Dumnezeu. Ce zici de a-ți oferi voluntar timpul, banii sau abilitățile pentru a ajuta o organizație caritabilă care finanțează Planned Parenthood? Planned Parenthood este un important furnizor de servicii de avort.

Î: În Genesa 16:1-4, care sunt forțele din viața noastră de astăzi care ne îndeamnă să facem compromisuri în sens negativ?

R: Există multe influențe.

Mass-media: internetul, televiziunea, filmele, ziarele etc. Câți dintre voi știau că Facebook a cenzurat anumite informații conservatoare? Dacă folosiți AOL, câți dintre voi știu că AOL încearcă să scoată în evidență orice aspect negativ legat de creștinism sau de pastorii creștini?

Legile: Congresul nu va adopta nicio lege privind instituirea unei religii.

Instanțele: Ar trebui să i se permită unei companii producătoare de bere să concedieze un șofer, dacă convingerile religioase ale acestuia, de religie musulmană, îl împiedică să distribuie alcool? Ar trebui ca, în 2015, o instanță să se pronunțe împotriva unui cuplu creștin proprietar al unei brutării din Oregon și să-i oblige să plătească peste 136.000 de dolari, pentru că au refuzat să pregătească un tort pentru o nuntă homosexuală?

Munca: În unele locuri de muncă există presiunea de a minți și de a fi necinstit. Un manager creștin pe care îl cunosc a fost dus la un club de striptease de către șeful său. Uneori există petreceri aproape obligatorii unde se consumă mult alcool, iar o persoană s-ar putea simți presată să bea sau să ia un shot.

Uneori, prietenii: Am întâlnit un creștin în Dublin, Irlanda, care a fost alcoolic aproape toată viața. Odată ce a devenit creștin, știa că nu ar trebui să se îmbete, dar îi era greu să renunțe la vechile obiceiuri, deoarece prietenii lui îl invitau mereu să meargă la pub cu ei. În cele din urmă, a rezolvat problema renunțând să mai aibă bani la el. Când prietenii lui îl invitau, le spunea că poate merge, dar că vor trebui să plătească ei, deoarece el nu avea bani la el. După una sau două dăți, au încetat să-l mai invite.

Uneori, familia: în Africa de Nord, un adolescent musulman a devenit creștin, așa că mama lui i-a pus otravă de șobolani în mâncare. Uneori, un soț sau o soție divorțează pentru că celălalt a devenit creștin sau a încetat să mai frecventeze grupul religios din care făcea parte. În Utah, Sandra Tanner a spus că a vorbit cu bărbați mormoni care i-au mărturisit că știau că mormonismul nu este adevărat, dar nu puteau părăsi public mormonismul, deoarece soțiile lor ar fi divorțat de ei și ar fi luat copiii cu ele. Cunosc personal un cuplu nereligios care s-a căsătorit cu mulți ani în urmă, iar când soțul a devenit creștin, soția a refuzat să aibă relații intime cu el timp de un an întreg, până când el nu a renunțat la creștinism. În cele din urmă, problema s-a rezolvat când ea a devenit creștină. Uneori, lucrurile sunt mai subtile, cum ar fi planificarea constantă a unor ieșiri la lac sau a altor activități în diminețile de duminică.

Î: În Geneza 16:1-8, având în vedere că Agar era sclavă, a fost oare unirea sexuală a lui Avraam cu ea un viol forțat, așa cum li se permite unor musulmani de către religia lor? (Vezi Hadisurile lui Bukhari, vol. 3, cartea 46, cap. 13, nr. 717, 718, p. 431-432)

R: Geneza 16:3 spune că Agar a devenit soția lui Avram, iar ea, aparent, nu s-a opus. De fapt, Agar era mândră de sarcina ei și o batjocorea pe Sarai (Geneza 16:4,5). În Vechiul Testament, deși căsătoria cu o captivă era acceptabilă, nicăieri relațiile sexuale în afara căsătoriei nu erau justificate altfel decât ca o imoralitate păcătoasă.

Î: În Genesa 16:3; 17:20; 21:13, faptul că Hagar este mama lui Ismael se referă la Mahomed?

R: Hagar, concubina lui Avraam, și fiul ei, Ismael, sunt menționați în Biblie. Există însă o oarecare incertitudine cu privire la faptul că ‘Adnan (strămoșul lui Mahomed) ar descinde din Ismael. Celebrul istoric musulman al-Tabari, vol. 6, p. 37, spune: „Genealogii nu au opinii diferite cu privire la descendența Profetului nostru Muhammad până la Ma’add b. ‘Adnan, … ei au opinii diferite cu privire la ceea ce urmează după aceea.” Totuși, în cele din urmă, aceasta este o diversiune, deoarece faptul că Ismael apare în Biblie nu dovedește că Mahomed provine de la Dumnezeu.

Î: În Genesa 17:1; 28:3; 35:11; 43:14; 48:3; Exodul 6:3, ce înseamnă exact numele lui Dumnezeu, El Shaddai?

R: El-Shaddai este un nume al lui Dumnezeu care, în sensul cel mai literal, înseamnă El „Dumnezeu” Shaddai „Atotputernicul”, conform Dicționarului biblic al lui Unger, pp. 1000-1001, Noul Dicționar biblic NIV, pp. 309-310, și Dicționarului biblic Wycliffe, p. 695. Acest nume era unul dintre principalele nume ale lui Dumnezeu pe care le cunoșteau Avraam, Isaac și Iacov. Chiar dacă li s-ar fi învățat numele „personal” al lui Dumnezeu, Yahweh, Dumnezeu Însuși nu S-a revelat lor ca Yahweh, așa cum a făcut-o față de Moise, conform Exodului 6:2,3.

Numele lui Dumnezeu se aplică lui Isus ca membru al Sfintei Treimi, dar nu există nicio sugestie că El Shaddai se aplică lui Isus mai mult decât Tatălui sau Duhului Sfânt.

Cuvântul ebraic „el” era folosit într-un mod foarte asemănător cu felul în care folosim astăzi cuvântul englezesc „God/god”. Ne referim la Singurul și Unicul Creator Atotputernic ca la Dumnezeu, ne referim la un idol ca la un „zeu” etc. Cuvântul „Shaddai” (Atotputernicul) fără „el” este folosit în Geneza 49:25; Numeri 24:4,16; Rut 1:20,21; de 31 de ori în Iov 5:17-40:2; și în Psalmi 68:14; 91:1.

Unii critici liberali susțin că El-Shaddai provine dintr-un termen păgân care înseamnă „zeul muntelui”, dar nu există dovezi că Biblia ar însemna acest lucru.

El Shaddai este folosit în Geneza, adresându-se lui Avraam în 17:1; lui Iacov în 28:3; 35:11; 43:14; 48:3; și lui Moise în Exodul 6:3.

Denumiri similare pentru Dumnezeu sunt El Elyon, „Dumnezeul Cel Preaînalt”, folosit de Melhisedec (Geneza 14:18; Numeri 24:16; Deuteronom 32:8; 2 Samuel 22:14; Psalmul 9:2; Isaia 14:14; Plângerile lui Ieremia 3:35, 38), El Hai („Dumnezeul cel viu”) în Iosua 3:10 sau pur și simplu El („Dumnezeu”) în multe locuri.

Î: În Genesa 17:3, ce înseamnă că Dumnezeu este Atotputernic? Dumnezeu ar putea să nu aleagă să facă anumite lucruri, dar care sunt cele patru lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face?

R: Dumnezeu ar fi putut să ne facă pe toți niște roboți, dacă ar fi vrut. Cu toate acestea, Dumnezeu a dorit să creeze ființe care să aibă liberul arbitru de a alege să-L iubească sau nu. Aceasta înseamnă că oameni precum Iosua puteau alege să „slujească Domnului” (Iosua 24:15). Oameni precum fariseii puteau respinge planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși, așa cum „au respins planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși” (Luca 7:30). Unii puteau „să se agațe de idoli fără valoare” și „să renunțe la devotamentul Său plin de iubire” (Iona 2:8).

Iată patru lucruri pe care Dumnezeu Atotputernicul nu le poate face.

Să mintă (Evrei 6:18)

Să fie ispitit de rău (Iacov 1:13)

Să se renege/să se tăgăduiască pe Sine (2 Timotei 2:13)

Să jure pe cineva mai mare decât El Însuși (Evrei 6:13)

Î: În Geneza 17:5, care este semnificația schimbării numelui lui Avram în Avraam?

R: Originea numelui Avram este incertă. Este un nume semitic occidental și probabil înseamnă „tatăl este înălțat” sau „tată înălțat”. Numele „Avraam” înseamnă „tatăl mulțimilor” sau „tatăl unei mulțimi”.

Acest lucru ar putea fi considerat „o glumă devenită realitate”. În timp ce Avram înseamnă „tată”, un nume ironic pentru un bărbat fără copii, numele Avraam depășește cu mult acest lucru, însemnând „tatăl unei mulțimi”. Așa cum se menționează în cartea „735 de întrebări biblice derutante cu răspunsuri”, la pagina 39: „Aproape că putem auzi chicoteli atunci când Avram, cel fără copii, le-a anunțat numeroșilor săi păstori și familiilor acestora că, de acum înainte, urma să fie numit Avraam.” A avea copii era deosebit de important în societatea antică, și totuși se poate observa cum credința lui Avraam, care nu avea copii, în Dumnezeu îl făcea să fie atât de ușor de batjocorit. Cu toate acestea, Dumnezeu Și-a împlinit promisiunea, iar Avraam, din ceruri, ar putea zâmbi la gluma pe care Dumnezeu a făcut-o pentru a-i împlini dorința din adâncul inimii.

Î: În Genesa 17:5, cât de în serios crezi că ia Dumnezeu felul în care suntem numiți și felul în care îi numim pe ceilalți?

R: Aș îndrăzni să spun că Dumnezeu ia mai în serios decât majoritatea oamenilor numele pe care ni le dăm noi înșine sau pe care le dăm altora.

Geneza 35:10 – Iacov a primit un nume nou: Israel.

În Isaia 62:2, Dumnezeu promite un nume nou poporului Său.

Luca 1:13, 60-63. Dumnezeu a dorit cu adevărat ca Ioan Botezătorul să se numească Ioan.

Luca 1:31 – Îngerul i-a spus Mariei să-și numească copilul Iisus. Numele Iisus/Iosua era deja menționat în Zaharia 3:8-9.

Matei 5:22, unde se spune că cei care îi numesc pe alții „gol-cap”, „prostănac” sau „cap-de-vânt”

Matei 12:35-37 vom fi judecați pentru fiecare cuvânt deșert pe care îl rostim

Apocalipsa 3:12: celor din biserica din Filadelfia li se va da un nume nou.

Î: În Genesa 17:5, există un cântec creștin cu versurile „Spune-mi, încă o dată, cine sunt eu în Tine”. De ce avem nevoie de reamintiri despre cine suntem?

R: Nu pentru că ne-am pierde complet noțiunea despre cine suntem. Ci mai degrabă pentru că identitatea noastră primară, aceea de copil al lui Dumnezeu, poate fi eclipsată de toate rolurile secundare pe care le îndeplinim. Putem fi soț/soție, părinte, copil, prieten, coleg de muncă, cumpărător, fan și alte o mie de lucruri. Acestea nu sunt neapărat rele. Dar, ca credincioși, suntem în primul rând și mai presus de toate copii ai lui Dumnezeu. Este important să nu uităm acest lucru, să identificăm lucrurile care tind să ne facă să uităm asta și să le atenuăm efectele.

Î: În Genesa 17:12, de ce a poruncit Dumnezeu circumcizia exact în a opta zi?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Cu toate acestea, sângele nou-născuților nu se coagulează la fel de bine ca al adulților. După ce mănâncă și absorb vitamina K, sângele lor conține mai multă protrombină, care este utilizată în procesul de coagulare. În cazul bebelușilor cărora nu li se administrează injecții cu vitamina K, nivelul de protrombină atinge valoarea maximă în a opta zi. Așadar, aceasta era ziua ideală pentru efectuarea circumciziei.

Ca o notă marginală, „Wycliffe Bible Dictionary”, la pagina 354, menționează că egiptenii practicau circumcizia masculină; o imagine arată cum se efectua aceasta asupra unui băiat de 13 ani. Se spune că, aparent, majoritatea popoarelor semitice practicau circumcizia. Ulterior, și etiopienii au practicat circumcizia. Arabii, care își trag originea din Ismael, au practicat, de asemenea, circumcizia înainte de islam. Circumcizia nu era practicată de filisteni, babilonieni, asirieni și, mai târziu, de edomiți.

Î: În Genesa 17:12, ce alte popoare practicau circumcizia?

R: Istoricul grec Herodot, în cartea sa „Istorie”, volumul 2, capitolul 104, pagina 69, spune că doar egiptenii, etiopienii și colchienii practicau circumcizia. El susține că colchienii au emigrat din Egipt. De asemenea, el a menționat că unii fenicieni și sirieni practicau acest obicei, afirmând că l-au învățat de la egipteni.

Scriitorul din vechime Bardesan/Bardesanes (154-224-232 d.Hr.) menționează că locuitorii provinciei romane Arabia practicau circumcizia, dar romanii i-au obligat să renunțe la aceasta atunci când au cucerit-o. Această informație se găsește în „Cartea legilor diverselor țări”, p. 730. După căderea Ierusalimului în anul 70 d.Hr., în anul 130 d.Hr. a fost construit pe acel loc un templu dedicat lui Jupiter de către împăratul roman Hadrian, care le-a interzis, de asemenea, evreilor să practice circumcizia.

Î: În Genesa 17:17 și Genesa 18:12, Avraam și Sara au râs din neîncredere, sau Sara a râs de bucurie în Genesa 21:6?

R: Ambele versete se completează reciproc. Avraam și Sara au râs cu neîncredere înainte ca Isaac să fie zămislit. Uneori, când o persoană își dorește cu adevărat ceva, iar cineva se oferă să i-l dea, natura umană poate fi de așa natură încât să nu creadă și să râdă pentru a se proteja de dezamăgire.

Cu toate acestea, Sara a râs din nou de bucurie când s-a născut Isaac.

Î: În Genesa 17:17 și Genesa 18:12-15, de ce l-a mustrat Dumnezeu pe Sara pentru că a râs și nu pe Avraam?

R: A râde de surprindere când afli ceva pentru prima dată este diferit de a râde cu scepticism ulterior, după ce ți s-a spus deja. Cuvântul ebraic pentru „a râde”, sahaq, înseamnă ambele sensuri.

Î: În Genesa 17:19, a fost numit aici copilul promis al lui Avram „Isaac”, sau abia în Genesa 21:3?

R: Înainte de nașterea lui Isaac, Dumnezeu a spus că el trebuie numit Isaac în Geneza 17:19. Acest verset nu precizează dacă i-au dat sau nu acest nume. După nașterea lui Isaac, Geneza 21:3 ne spune că i-au dat numele de Isaac. Este cam ca și cum îngerul Gabriel i-ar fi spus Mariei să-și numească fiul Iisus, iar după ce s-a născut, ei au ascultat ce a spus îngerul.

Î: În Geneza 17:27, de ce a circumcis Avraam toți bărbații născuți în casa lui, fie ei sclavi sau liberi?

R: Avraam nu era interesat doar ca propriii săi urmași să facă parte din familia legământului lui Dumnezeu pe pământ, ci toți cei din casa sa. Acest lucru ar însemna că și descendenții lor vor face parte din poporul legământului lui Dumnezeu.

Filon cel Iudeu (15/20 î.Hr. – 50 d.Hr.) a dat, în esență, același răspuns în „Întrebări și răspunsuri despre Geneza”, vol. III (62), p. 863.

Î: În Genesa 18:1-10, credeți că Avraam a fost ospitalier pentru că a recunoscut că Dumnezeu îl vizita, sau pentru că era, în general, ospitalier?

R: Nu vedem momentul exact în care Avraam și-a dat seama că aceștia nu erau vizitatori obișnuiți, cu excepția faptului că s-a întâmplat înainte de versetele 13 și 14. Evrei 13:2 ar putea indica faptul că, inițial, Avraam nu și-a dat seama de acest lucru. În general, trebuie să fim ospitalieri, așa cum spune 1 Petru 4:9.

Î: În Geneza 18:1-10, ce riscuri ar fi implicat pentru Avraam faptul de a fi ospitalier?

R: Avraam era extrem de bogat, așa că ar fi fost mai sigur să nu permită străinilor să-i spioneze tabăra, aflând numărul de paznici și locațiile obiectelor de valoare. Ar fi fost mai sigur, inițial, ca un slujitor al lui Avraam să discute cu ei, decât să riște o ambuscadă. În cele din urmă, ar fi fost mai sigur să se ducă el la ei, decât să vină ei la el. Cu toate acestea, se pare că Avraam nu s-a gândit la nimic din toate acestea. Avraam era un om ospitalier.

Cu toate acestea, Romani 12:13; Evrei 13:2; 1 Petru 4:9 și 1 Timotei 5:10 ne poruncesc să fim ospitalieri față de străini. Cel mai sigur lucru ar fi să nu fim niciodată ospitalieri, dar în acest caz, trebuie să alegem între ceea ce pare a fi cel mai sigur lucru și ascultarea de poruncile lui Dumnezeu.

Î: În Geneza 18, ce au fost cristofaniile și teofaniile din Vechiul Testament?

R: Cristofania este un termen care descrie o apariție a lui Hristos pe pământ, înainte de nașterea Sa din Maria. O teofanie este o apariție a lui Dumnezeu, fie că este vorba de Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt sau Trinitatea. Deoarece unii nu sunt de acord cu privire la diferența dintre o cristofanie și o teofanie, iar uneori nu este clar dacă un înger este o apariție a lui Hristos sau doar un înger, iată o listă a posibilelor teofanii din Vechiul Testament.

În Grădina Edenului, înainte de Cădere. (Geneza 1:29-3:24)

Posibil Melchisedec (Geneza 14:18-20)

Conversația cu Agar, care a văzut îngerul (Geneza 16:8-14)

Cei trei vizitatori ai lui Avraam (Geneza 18:1-33)

Dumnezeu care i s-a arătat lui Avram (Geneza 17:1-2)

Probabil nu scara lui Iacov, deoarece aceasta a fost doar un vis (Geneza 28:12-15)

Probabil nu lupta lui Iacov cu îngerul (Geneza 32:30)

Apariția lui Dumnezeu în fața lui Iacov la Betel (Geneza 35:9-15)

Moise și rugul aprins (Exodul 3:2-22)

Norul dens (Exodul 19:9)

Pe Muntele Sinai (Exodul 19:11-12; 24:9,10)

Moise văzând spatele lui Dumnezeu (Exodul 33:19-20)

Iosua și Comandantul oștirii Domnului (Iosua 5:13-15)

Ghedeon vede un înger (Judecători 6:11-24)

Îngerul care i s-a arătat mamei lui Samson (Judecători 13:3-5)

Norul deasupra chivotului legământului (1 Regi 8:11-13)

Ilie în crăpătura stâncii (1 Regi 19:9-18)

Părăsirea Templului (Ezechiel 10:3-18) și Isaia 6 probabil nu se iau în considerare, deoarece acestea au fost viziuni.

Un aspect esențial este că, în cazul unora dintre acestea, cum ar fi Iosua și comandantul, omul nu și-a dat seama la început că era vorba de Dumnezeu.

Î: Geneza 18 și 19 au două părți distincte: 18:1-19 și 18:20-19:33. Care sunt cele două lucruri care leagă și contrastează aceste două părți?

R: Este vorba de două vizite; în prima, un cuplu evlavios dorea să aibă un copil, dar nu putea. În a doua, oamenii doreau să comită un viol homosexual. În prima, Avraam a dat dovadă de o mare ospitalitate; în a doua, locuitorii orașului s-au arătat extrem de neospitalieri, iar Lot a fost ospitalier într-un mod ciudat, din disperare.

Î: În Genesa 18:2, având în vedere că Avraam s-a închinat în fața regilor, acest lucru susține oare practica catolică și ortodoxă de a se închina în fața icoanelor?

R: Nu, venerarea imaginilor este nebiblică, deoarece, conform celei de-a doua porunci, nu trebuie să avem chipuri cioplite pentru închinare. Cu toate acestea, indiferent de convingerile unei persoane cu privire la venerarea imaginilor, acest verset nu poate fi folosit pentru a susține închinarea în fața imaginilor. Spre deosebire de imagini,

1. Avraam s-a închinat pentru a-și arăta respectul față de o persoană reală.

2. Avraam îi arăta respect unui rege păgân; nu era vorba de venerare sau de vreun fel de onoare religioasă.

3. Avraam nu s-a rugat acestor regi. De asemenea, nu s-a rugat lui Dumnezeu prin intermediul acestor regi, așa cum ortodocșii pretind că se roagă lui Dumnezeu prin intermediul icoanelor.

Un cititor a susținut că, în creștinismul ortodox, venerarea nu este diferită de respect. Totuși, acest lucru nu este adevărat, deoarece ortodocșii orientali se roagă la (sau, mai precis, prin intermediul) icoanelor către Dumnezeu și către diverși sfinți. Cu toate acestea, ei nu și-ar lua soția, copilul, părinții sau pe altcineva pe care îl respectă, nu i-ar așeza în fața lor și nu s-ar ruga la ei.

Î: În Genesa 18:2, când ar trebui să ne închinăm și când ar trebui să refuzăm să ne închinăm?

R: Nu ar trebui să ne închinăm în fața niciunei icoane religioase; aceasta include imaginile, statuile sau aranjamentele de masă hinduse din timpul festivalului Divali. A te înclina pentru a arăta respect față de cineva, așa cum fac adesea japonezii, este în regulă.

Î: În Genesa 18:6, lui Dumnezeu îi aparțin vitele de pe o mie de dealuri, iar dacă Dumnezeu ar fi cumva flămând, nu ar avea nevoie să spună nimănui (Psalmul 50:10-12). Dacă Dumnezeu ar fi vrut să mănânce ceva, cu siguranță nu ar fi avut nevoie ca Sara și Avraam să-și pună la încercare abilitățile de bucătari și chelneri. De ce crezi că Dumnezeu s-a „înjosit” să-i pună să-L servească?

R: Dumnezeu a vrut să interacționeze cu ei. Este cam ca și cum un tată și băiatul său de opt ani ar construi împreună un gard. Are tatăl nevoie de băiat? N-ar putea tatăl să o facă mai repede fără ca băiatul să fie măcar acolo? N-ar arăta gardul mai bine fără „contribuția” micuțului? Aceste întrebări ratează esența; esența este ca tatăl și fiul să construiască ceva împreună, ca o echipă. Tatăl înțelege asta. Uneori, copilul își dă seama de asta, alteori nu.

Desigur, ca oameni, lucrurile nu merg întotdeauna conform planurilor noastre. Odată, când una dintre fiicele mele era în clasa a patra, mi-a spus că vrea să facem împreună un proiect de artă. Mi s-a părut o idee grozavă, așa că am făcut împreună o „bufniță” dintr-o pungă de hârtie, așa cum își dorea ea. Mi s-a părut că rezultatul final arăta bine, dar când am terminat, ea a plâns și m-a întrebat de ce nu s-a născut la doamna de vizavi, care era profesoară de artă. Uneori s-ar putea să stricăm momentul și cu Dumnezeu, plângând pentru că ceva nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor noastre sau nu a fost impresionant așa cum ne-am fi dorit.

Î: În Genesa 18:16-33, ce anume a făcut ca Sodoma și Gomora să fie nu doar rele, ci atât de rele încât Dumnezeu să fie pe cale să le distrugă?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi trei răspunsuri, toate putând fi semnificative.

Deși nu exista o mărturie substanțială a lui Dumnezeu în acele orașe, nu exista o astfel de mărturie în multe orașe, așa că acest lucru, în sine, nu era motivul.

a) Canaaniții, în general, practicau sacrificiul copiilor și prostituția religioasă. Geneza 18:32 spune că nu erau nici măcar zece oameni neprihăniți în oraș.

b) Dar locuitorii din Sodoma și Gomora se angajau și în practici homosexuale, iar homosexualitatea lor rampantă era detestabilă în ochii lui Dumnezeu.

c) Ei doreau să-i violeze homosexual pe îngerii care apăruseră sub înfățișarea unor bărbați. Cu toate acestea, Dumnezeu hotărâse deja să distrugă orașul înainte ca îngerii să sosească. Totuși, atitudinea lor generală neprimitoare față de vizitatori le-ar fi dat îndrăzneala de a încerca să-i violeze.

Î: În Genesa 18:16-33, cum a putut fi convins Dumnezeu să renunțe la distrugerea Sodomei și Gomorei? (Criticul biblic Bart Ehrman spune că Marcion a adus în discuție acest lucru în cartea sa „Lost Christianities”, p. 196)

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Dumnezeu nu a fost convins să renunțe la distrugerea Sodomei și Gomorei; El le-a distrus.

2. Dumnezeu nu a avut nevoie de rugămințile lui Avraam, la fel cum El nu învață nimic din rugăciunile noastre.

3. Mai degrabă, Dumnezeu interacționează cu noi în moduri pe care le înțelegem. Deși uneori voia revelată a lui Dumnezeu se schimbă odată cu schimbarea noastră, chiar și în acest caz, Geneza 18:16-33 nu oferă nicio indicație că Dumnezeu și-ar fi schimbat intenția ca urmare a discuției cu Avraam. Uneori, Dumnezeu S-a coborât la nivelul nostru pentru a ne face cunoscut ce gândea și de ce.

Î: În Genesa 18:10, 14 și Genesa 21:1, 2, se învață oare că Dumnezeu a lăsat-o pe Sara însărcinată, așa cum susține cartea „Born Again Skeptic” la pagina 217?

R: Nu. Ateul a omis faptul că Dumnezeu nu s-a întors pentru a o lăsa însărcinată pe Sara, ci S-a întors după ce s-a născut fiul. Dumnezeu a spus doar trei lucruri despre fiul Sarei.

1. Dumnezeu îi va vizita din nou anul viitor, așa cum spune Geneza 18:10,14.

2. Dumnezeu își va împlini promisiunea ca Sara să aibă un fiu, așa cum spune Geneza 21:1.

3. Cel mai important, fiul va fi din Avraam (Geneza 17:15, 17). Mai precis, fiul a provenit din propriul trup al lui Avraam, așa cum spune Geneza 15:4.

Î: În Genesa 18:27, de ce spune Avraam în mod special că este doar țărână și cenușă?

R: Avraam, negociatorul și diplomatul experimentat, își dă seama că îi adresează lui Dumnezeu o cerere foarte îndrăzneață. Avraam dorește mai întâi să recunoască că nu este nimic în fața lui Dumnezeu și că nu are niciun drept de a-L obliga pe Dumnezeu să facă ceva, înainte de a-I cere lui Dumnezeu să schimbe ceea ce El a revelat.

Î: În Geneza 19, a fost păcatul Sodomei și al Gomorei într-adevăr o lipsă de ospitalitate, așa cum spune Ezechiel 16:49?

R: Aceasta este doar o parte a poveștii. Unii homosexuali citează Ezechiel 16:49, dar ignoră Ezechiel 16:50, care spune că aceștia „au săvârșit urâciuni”. Geneza 19:5-7 pune accentul pe homosexualitate. Iuda 7 vorbește, de asemenea, despre cei care „s-au dedat la imoralitate sexuală și au urmărit trupuri străine”. Geneza 13:13 arată că răutatea Sodomei exista încă înainte de sosirea lui Lot.

Î: În Geneza 19, de ce ar fi locuit oare cineva ca Lot în acest loc?

R: La ce se gândea Lot? Poate că existau avantaje economice în a rămâne în oraș. Poate că Lot era onorat ca unul dintre cetățenii de seamă ai orașului. Poate că averea lui se risipise cu totul, după ce regii au capturat poporul din Sodoma.

La ce nu se gândea Lot? Nu există nicio indicație că Lot și-ar fi pus vreodată întrebarea: „Este acesta un mediu bun pentru mine din punct de vedere spiritual?” De asemenea, se pare că nu s-a întrebat niciodată: „Este acesta un mediu bun pentru copiii mei?”

Î: În Genesa 19:1-3, cum au devenit „cei trei bărbați” din Genesa 18:2 doi îngeri/bărbați în Genesa 19:1 și de ce păreau să aibă nevoie de adăpost?

R: Acestea erau teofanii, adică apariții ale lui Dumnezeu. Dumnezeu putea schimba cu ușurință numărul celor văzuți. Doi străini puteau părea că au nevoie de adăpost. În timp ce Avraam, care fusese vizitat anterior de Dumnezeu, s-ar fi putut da seama repede că cei trei nu erau oameni obișnuiți, Lot s-ar putea să nu fi fost în măsură să vadă că nu erau oameni obișnuiți. Nu știm. Dar ar fi putut să pară doar niște oameni obișnuiți. Lot ar fi putut pur și simplu să-i ignore, știind că piața publică din acel oraș era destul de periculoasă. Odată ce i-au spus că nu aveau nevoie de ajutorul lui, Lot ar fi putut să se gândească: „Ei bine, am încercat să ajut, dar dacă vor să se expună pericolului, nu-mi pasă.” Dar Lot nu a făcut asta; el a insistat să le ofere protecția sa împotriva situației periculoase.

Cine pe cine a protejat? În mod ironic, la început părea că ei au venit la casa lui Lot doar pentru că Lot a insistat să-i protejeze. Poate că îngerilor din cer li s-a părut amuzant să-l vadă pe acest om muritor hotărât să-i protejeze pe acești îngeri. Dar s-a dovedit că îngerii l-au protejat pe Lot și pe familia lui în acea noapte și, în cele din urmă, au protejat întreaga familie a lui Lot, cu excepția soției sale, de la moarte mai târziu.

Î: În Genesa 19:8, de ce le-a oferit Lot pe fiicele sale fecioare mulțimii?

R: Scriptura nu ne spune care au fost motivele lui Lot pentru această faptă rea, dar putem observa trei lucruri.

1. Lot se afla într-o situație disperată și, probabil, a intrat în panică și a luat lucrurile în propriile mâini.

2. Știa că bărbații din Sodoma nu erau interesați de fiicele sale.

3. Lot locuia în Sodoma de mult timp și probabil știa că acești bărbați nu erau interesați de fiicele sale. Probabil că Lot încerca să-i țină pe loc.

O combinație a tuturor celor de mai sus. Fiicele erau deja logodite, iar dacă bărbații ar fi abuzat de ele, atât ei, cât și Lot știau că clanurile din care făceau parte viitorii soți s-ar fi răzbunat pe acei bărbați. Dacă un clan nu obținea dreptate sau răzbunare pentru o nedreptate evidentă care i se făcuse, ar fi putut părea slab, iar celelalte clanuri nu l-ar fi respectat. Așadar, în vremurile de mai târziu, o crimă sau un viol puteau declanșa un război între clanuri, cu excepția cazului în care făptașii erau predați pentru a fi pedepsiți sau clanul victimelor accepta o despăgubire în bani, care urma să fie plătită de clanul vinovat.

Biblia nu aprobă acțiunea lui Lot în acest context; ea doar o consemnează. Dacă Biblia ar fi doar „propagandă”, te-ai aștepta ca ea să consemneze doar lucrurile pozitive și să nu menționeze niciodată nimic negativ. Cu toate acestea, Biblia nu este propagandă, ci Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, și vorbește cu sinceritate despre viețile oamenilor, cu toate defectele lor.

Î: În Geneza 19:23-26, îngerii nu l-au protejat doar pe Lot, ci pe întreaga lui familie. Așadar, dacă soția lui Lot a fost într-adevăr protejată, atunci de ce a murit și s-a transformat într-un stâlp de sare?

R: Îngerii i-au protejat pe toți, inclusiv pe soția lui Lot. Dar soția lui Lot a ieșit din sfera protecției lor. Sau, mai precis, a rămas pe loc când ar fi trebuit să plece mai departe. Uneori, când Dumnezeu ne poruncește să mergem undeva pentru a face ceva, poate părea mult mai sigur, pentru noi, să rămânem pur și simplu pe loc. Dar Dumnezeu știe cel mai bine. Un al doilea exemplu în care rămânerea pe loc s-a dovedit a fi periculoasă a fost chiar în cazul lui Avraam. Avraam a părăsit Ur, probabil unul dintre cele mai mari orașe din întregul Orient Mijlociu și, posibil, din lume, în jurul anului 2000 î.Hr. Până în 1950 î.Hr., elamiții au distrus întregul oraș, ca răzbunare pentru faptul că orașul Ur distrusese anterior capitala elamită, Susa. Nerespectarea poruncii lui Dumnezeu și rămânerea în Ur ar fi dus la moartea sau la sclavie pentru Avraam. Desigur, Avraam nu ar fi știut asta la momentul respectiv.

Î: În Geneza 19:24-26, cum au fost distruse exact Sodoma și Gomora?

R: Biblia spune pur și simplu că Domnul a făcut să cadă din cer sulf și foc, iar soția lui Lot, care s-a uitat înapoi, s-a transformat într-un stâlp de sare. Deși nu avem mai multe detalii, știm că zona este bogată în smoală (petrol) și asfalt la suprafață. Imaginați-vă o furtună, vânt și fulgere care ar aprinde smoala. Focul rezultat ar genera propriul său vânt, iar întreaga zonă nu ar fi un loc în care ați dori să vă aflați. Pe de altă parte, ar fi putut fi în primul rând o erupție vulcanică, un fel de mini-Muntele St. Helens din statul Washington din 1980.

Î: În Geneza 19:26, știm dacă au mai existat de atunci, în afară de soția lui Lot, și alte persoane care s-au transformat în „stâlp de sare”?

R: Din punct de vedere fizic, oameni și câini au fost uciși instantaneu, iar trupurile lor au fost conservate fiind acoperite de cenușă la Pompei, când a erupt Vezuviul. Fără îndoială, acest lucru s-a întâmplat și în timpul altor erupții majore.

În sens metaforic, soția lui Lot a fost împietrită de iubirea ei pentru viața lăsată în urmă. De atunci, mulți au fost împietriți și ei de iubirea lor pentru lume. Ca exemple evidente, dependentul de droguri, atunci când caută o doză, sau alcoolicul, atunci când caută o băutură, nu sunt cu adevărat conștienți de bucuriile simple ale vieții din jurul lor. Păcatul în general, sau dorința de a pune ceva mai presus de Dumnezeu, te poate face mai puțin conștient de lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dat. Clement din Alexandria (a scris între anii 193-217/220 d.Hr.) a fost printre primii care au observat această aplicație în „Îndemnul către păgâni”, capitolul 10, pagina 201.

Î: În Genesa 19:30-36, de ce ne învață Biblia că Lot a întreținut relații sexuale cu fiicele sale? Pur și simplu nu pot să cred că acest lucru a fost corect.

R: Bine, Biblia nu spune că a fost corect. Incestul și desfrânarea sunt rele, iar Biblia a consemnat cu sinceritate ceea ce a făcut Lot.

În apărarea lui Lot, Irineu, în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, capitolul 31 (182-188 d.Hr.), subliniază că Biblia arată că Lot nu a participat din poftă, ci pentru că nu se mai putea apăra după ce băuse prea mult.

Origen (225-254 d.Hr.) a spus că povestiri precum cea a lui Lot și a fiicelor sale se regăsesc în Sfintele Scripturi pentru a arăta dorința de adevăr a scriitorilor biblici, care nu ascundeau nici măcar ceea ce le aducea discreditare. Origen, în „Împotriva lui Celsus”, cartea 4, capitolul 45, p. 518

Î: În Geneza 20 și Exodul 23:31, cum se poate ca filistenii să fi fost în Israel pe vremea lui Avraam, în jurul anului 2000 î.Hr.?

R: Deși a avut loc o migrație masivă în anul 1200 î.Hr., cele mai vechi straturi arheologice ale orașului Ashdod erau deja ocupate încă din secolul al XVII-lea î.Hr. (H.F. Vos, *Arheologia în Țările Biblice*). Pe atunci, cineva locuia pe acel pământ fertil și nu există dovezi istorice care să indice că nu erau filistenii. După ce egiptenii i-au învins pe filisteni în anul 1190 î.Hr., aceștia au venit în forță în Palestina și este logic ca ei să se retragă acolo unde aveau deja așezări.

Î: În Genesa 20:3,6, de ce a spus Dumnezeu că Abimelec era un om mort, și totuși Abimelec a trăit?

R: Dumnezeu nu Se schimbă (Maleahi 3:6; Iacov 1:17; Evrei 13:8). Cu toate acestea, Ezechiel 33:12-20 arată că voia revelată a lui Dumnezeu față de oameni se poate schimba atunci când aceștia se schimbă.

Vezi discuția despre Exodul 33:5-6; Deuteronomul 20:17; Ieremia 15:6; Iona 3-4; Iona 3:10; și Iona 4:1-2 pentru mai multe informații.

Î: În Genesa 20:3, 8-10, Genesa 26:1, Judecători 8:31 și Judecători 9:1, ce înseamnă „Abimelec”?

R: „Ab” înseamnă „tată”, iar „melech” înseamnă „rege” sau „conducător”. Poate însemna fie „tatăl regelui”, fie „tatăl este rege”. Pe lângă faptul că este numele a doi regi din Gerar și al fiului lui Ghedeon, Cyril Aldred, în lucrarea sa *Akhenaten, regele Egiptului*, la pagina 186, menționează că Abimilki a fost un conducător al Tirului, menționat în scrisorile de la Amarna (1400-1370 î.Hr.).

Î: În Genesa 20:12, de ce s-a căsătorit Avram cu sora lui vitregă, Sarai?

R: Incestul nu era interzis în mod expres pe atunci. De asemenea, Avram nu era neapărat un credincios când s-a căsătorit.

Î: În Genesa 21:8-14, a avut dreptate Avraam să o alunge pe Hagar?

R: În mod normal, ar fi fost greșit ca Avraam să o alunge pe Hagar, mama copilului său, și pe băiatul ei adolescent, lăsându-i singuri, fără protecție și cu puțină apă, chiar dacă Hagar o batjocorise pe Sara în Geneza 21:9. De aceea, cererea Sarei l-a întristat profund pe Avraam în Geneza 21:11. Cu toate acestea, în acest caz particular, Dumnezeu i-a spus lui Avraam să procedeze așa și că totul va fi bine. Dumnezeu Însuși le-a dat apă lui Agar și lui Ismael (Geneza 21:17-19), iar Dumnezeu a fost alături de Ismael pe măsură ce acesta creștea (Geneza 21:20).

Ca o notă marginală, Hagar era de fapt un nume semitic. În partea de nord a Egiptului trăiau mulți semiti.

Î: În Genesa 21:14. Dacă citești Vechiul Testament, este clar că, în Geneza, fiul întâi născut (adică cel ales de Dumnezeu, moștenitorul tatălui său) este ISMAEL, iar minciunile interpolate de evrei în Vechiul Testament pentru a-l dezmoșteni (de ce? Pentru că nu puteau accepta pe cineva din afara tribului lor) devin clar vizibile atunci când au scris că ISMAEL, împreună cu mama sa, HAGAR, au fost alungați pentru totdeauna din tribul lui AVRAAM?, dar când citim mai departe din Geneza, descoperim că adevărata poveste este că „ISMAEL a murit în prezența tuturor fraților săi” (familia) și, mai departe, „ISAC” a murit în prezența tuturor fraților săi”. Aceste afirmații din Biblie evidențiază clar o altă interpolare evreiască, și anume că a trebuit să inventeze incidentul privind alungarea definitivă a lui HAGAR și ISHMAEL, pentru a-l putea înlocui pe ISHMAEL, care era inițial „singurul fiu al lui ABRAHAM” în momentul în care ABRAHAM era dispus să sacrifice orice din dragoste și ascultare față de voia lui Dumnezeu; aceasta arată, de asemenea, că promisiunea privind Mântuitorul omenirii a fost făcută prin ISHMAEL (fiul întâi-născut) și nu prin ISAAC (al doilea fiu). (Un musulman a spus acest lucru)

R: În primul rând, este posibil ca unii musulmani să nu fie conștienți de faptul că Coranul nu specifică dacă fiul care a fost oferit ca jertfă a fost Ismael sau Isaac.

Afirmația dumneavoastră că Ismael a murit în prezența „familiei sale” nu dovedește că nu a fost alungat. Singurul lucru pe care îl spune Biblia în acest sens se găsește în Geneza 25:17b, unde se spune: „Apoi și-a dat duhul și a murit, și a fost adunat la poporul său.” Acesta era un eufemism obișnuit pentru a spune că a murit. Desigur, copiii și rudele sale prin alianță ar fi putut fi lângă el. Acest lucru nu poate dovedi că a fost îngropat alături de strămoșii săi, deoarece și Avraam a fost „adunat la poporul său” în Geneza 25:8, iar asta nu înseamnă că a fost îngropat înapoi în Urul Caldeilor.

Contrar întrebării tale, nu s-a spus niciodată că Avraam trebuia să-și sacrifice fiul întâi-născut. Mai degrabă, Avraam trebuia să-și sacrifice singurul fiu, deoarece Ismael fusese deja alungat, iar Isaac era singurul copil al promisiunii.

Am însă o întrebare pentru dumneavoastră: ar putea Coranul să greșească?

1. Sura 32:23 „Noi i-am dat într-adevăr Cartea lui Moise în trecut. Nu te îndoi, așadar, că ea a ajuns la tine; și am făcut-o un ghid pentru copiii lui Israel.” Deci, ești de acord că Tora, așa cum a fost dată inițial, era corectă și provenea de la adevăratul Dumnezeu?

2. Sura 5:46 „Și pe urmele lor [ale profeților] l-am trimis pe Iisus, fiul Mariei, confirmând Tora care venise înaintea lui; i-am trimis Evanghelia; în ea se afla călăuzire și lumină. Și confirmarea Torei care venise înaintea lui: o călăuzire și o avertizare pentru cei care se tem de Allah”. Deci, ești de acord că Tora din vremea lui Iisus, așa cum a confirmat-o el, era cuvântul adevărat al lui Allah?

3. Manuscrisele de la Marea Moartă conțin numeroase copii ale manuscriselor Vechiului Testament din vremea lui Hristos și dinaintea acesteia. Trei puncte în care considerați că Biblia conține erori sunt:

3.1. Isaac a fost copilul promisiunii, al legământului. Geneza 17:19,21

3.2. Ismael și Agar au fost alungați. Geneza 21:8-19

3.3. Avraam sacrificându-l pe Isaac în locul lui Ismael – Geneza 22:1-18

Manuscrisele de la Marea Moartă menționează că Isaac este copilul promisiunii. Filon a fost un erudit evreu care a trăit în Alexandria, Egipt, și a murit în anul 50 d.Hr. El a scris un comentariu la Geneza, iar comentariul său arată că Geneza din vremea lui era aceeași cu cea pe care o avem astăzi.

Clement din Roma a fost un episcop creștin din primele veacuri, probabil același Clement menționat de Pavel, care a scris o epistolă către corinteni în anii 96-98 d.Hr. El menționează că fiul pe care Avraam s-a oferit să-l sacrifice era fiul bătrâneții sale. [Deși, de fapt, nu spune explicit că era Isaac].

4. Nu poți învinui creștinii că judecă acuzațiile tale împotriva Evangheliei, atât din vremea lui Isus, cât și din cea a lui Mahomed, pe baza Surei 5:47. Aceasta spune: „Poporul Evangheliei să judece după ceea ce Allah a revelat în ea...”. Așadar, ești de acord că creștinii ar trebui să judece după Evanghelie, din care avem copii cu mult înainte de vremea lui Mahomed? Dacă nu, atunci Coranul greșește?

Sura 5:48 spune: „Ție (Oamenilor Cărții) ți-am trimis Scriptura în adevăr, confirmând Scriptura care a venit înaintea ei și păzind-o în siguranță: așa că judecă între ei după ceea ce a revelat Allah și nu urma dorințele lor deșarte, care se abat de la adevărul care ți-a fost dat...”. Dacă ești un musulman care nu este de acord cu aceste cuvinte, atunci cum face Allah diferența între cuvintele Sale, pe care le permite credincioșilor devotați să le învețe doar într-o formă coruptă, și cuvintele Sale care rămân necorupte?

Majoritatea musulmanilor cred în hadithuri, care sunt colecțiile autorizate ale spuselor și faptelor lui Mahomed, considerându-le cele mai înalte autorități după Coran. Dintre cele șase colecții majore recunoscute de hadithuri, cea a lui Bukhari este cea mai înaltă. M-am gândit că ți-ar plăcea să citești ce spune aceasta despre Hajar [Hagar] și Ismael.

Bukhari, vol. 4, cartea 55, capitolul 9, nr. 583, p. 373: „Avraam a dus-o [pe Hagar] împreună cu fiul ei, Ismael, pe când ea îl alăpta, într-un loc de lângă Ka’ba, sub un copac, în locul unde se află astăzi fântâna Zam-zam, în cel mai înalt punct al moscheii. În acele zile nu era nimeni la Mecca și nici apă. Așa că i-a așezat acolo și a pus lângă ei un sac de piele cu câteva curmale și un mic burduf cu puțină apă, apoi a pornit spre casă. Mama lui Ismael l-a urmat, spunându-i: «O, Avraam! Unde te duci, lăsându-ne în această vale unde nu este nimeni cu care să ne bucurăm de companie și nici nimic (de care să ne bucurăm)?» Ea i-a repetat asta de multe ori, dar el nu s-a uitat înapoi la ea. Atunci ea l-a întrebat: „Allah ți-a poruncit să faci asta?” El a răspuns: „Da”. ... (p. 374, același hadith) „Profetul a spus: „Aceasta este originea tradiției mersului oamenilor între ele (adică Safa și Marwa). Când a ajuns la Marwa (pentru ultima oară), a auzit o voce și s-a rugat să rămână tăcută, ascultând cu atenție. ... A văzut un înger la locul Zam-zam săpând pământul cu călcâiul (sau cu aripa), până când a țâșnit apă din acel loc.” Așadar, punctul tău de vedere nu este în concordanță nici cu Bukhari, nici cu Biblia.

Celebrul istoric musulman din perioada timpurie, al-Tabari (839-923 d.Hr.), a cercetat dacă Ismael sau Isaac a fost cel care a fost aproape sacrificat și a afirmat că a fost Isaac, nu Ismael (al-Tabari, vol. 2, p. 68). El a dedicat zece pagini unei discuții despre autoritățile musulmane care susțineau că a fost Isaac și cele care susțineau că a fost Ismael (al-Tabari, vol. 2, pp. 82-92), ajungând la concluzia că a fost Isaac.

Cu toate acestea, consider că această chestiune, adică care dintre fiii lui Avraam era care, este un aspect minor în comparație cu capacitatea de a răspunde la întrebarea din Proverbe 30:4 și următoarele: „Cine a făcut să se ridice toate marginile pământului? Care este numele Lui și care este numele Fiului Său? Cu siguranță știi.” (Traducerea literală a lui Green)

Î: În Geneza 22, de ce a încurajat Dumnezeu sacrificiul uman cu Avraam și Isaac?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Avraam arătase deja că Îl iubea pe Dumnezeu mai mult decât poporul și cultura sa, dar Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam pentru a vedea dacă Îl iubea mai mult decât pe propriul său fiu iubit.

2. Cele Zece Porunci (să nu ucizi etc.) nu au fost date decât lui Moise pe Muntele Sinai.

3. Chiar și în acest caz izolat în care Dumnezeu a poruncit inițial sacrificiul, El a împiedicat ca acesta să fie dus la îndeplinire. Niciun om nu a murit.

4. Dumnezeu Tatăl nu i-a cerut lui Avraam nimic din ceea ce El Însuși nu a făcut, jertind pe Isus pentru noi.

Așa cum a scris Chip Ingram (20 mai 2007): „La un moment dat, Dumnezeu îți va cere pe Isaac al tău. Vei descoperi cea mai mare putere a lui Dumnezeu atunci când te vei supune. … Supunerea față de Dumnezeu este ceea ce lipsește astăzi în biserică.”

Î: În Genesa 22:1-18, ar putea băiatul pe care Avraam aproape l-a sacrificat să fie Ismael, și nu Isaac, așa cum susțin musulmanii? Altfel, cum ar putea Isaac să fie „singurul fiu” al lui Avram?

R: Isaac a fost cel care a fost aproape sacrificat, și nu Ismael, din cel puțin cinci motive:

Nici măcar Coranul nu spune că a fost Ismael: Geneza 22:2 spune că a fost Isaac. Pentru musulmani, deși Coranul discută acest lucru în Sura 37:99-111, nicăieri în întregul Coran nu se precizează dacă a fost Ismael sau Isaac.

Singurul băiat pe care Avram îl avea la acea vreme: Ismael avea 14 ani când s-a născut Isaac, conform Genezei 17:25 și Genezei 18:10. Hagar și Ismael au fost trimiși într-un alt loc în ziua în care Isaac a fost înțărcat, conform Genezei 21:8-10. Avraam a fost pus la încercare „mult timp” după acest eveniment, conform Genezei 21:34, iar pe altar se afla un „băiat”, conform Genezei 22:12.

Singurul fiu în ochii lui Dumnezeu: Dumnezeu a declarat că prin Isaac, și nu prin Ismael, va fi socotită descendența lui Avraam, conform Genezei 21:12. Avraam nu îl avea pe Ismael alături de el, deoarece Ismael și mama sa fuseseră „alungați” prin trimiterea lor departe, conform Genezei 21:10-12.

Singurul moștenitor în această lume: Isaac era singurul moștenitor, iar „singurul fiu” înseamnă, de asemenea, „fiul iubit”. Deși cultura vremii accepta luarea de concubine pentru procreare, moștenirea și dreptul de întâi născut reveneau fiilor soțiilor legitime, nu fiilor concubinelor.

Singurul fiu al promisiunii: Geneza 21:12 spune: „prin Isaac ți se va număra sămânța”. Avraam a avut și alți fii, dar aceștia s-au născut după aceasta.

Î: În Genesa 22:2, în ce sens era Isaac „singurul fiu” al lui Avram?

R: Deși Ismael s-a născut primul, el fusese deja alungat la acel moment, iar Isaac era singurul fiu pe care Avram îl mai avea lângă el. Isaac era singurul moștenitor, iar „singurul fiu” poate însemna și „fiul iubit”. Geneza 21:12 spune: „prin Isaac ți se va număra urmașul”. Avraam a mai avut și alți fii, dar aceștia s-au născut după aceasta. Deși cultura vremii accepta luarea de concubine pentru procreare, moștenirea și dreptul de întâi născut reveneau fiilor soțiilor legitime, nu fiilor concubinelor.

Î: În Genesa 22:2, îi îndrumă vreodată Duhul Sfânt pe oameni să nu asculte de ceea ce a fost revelat în Biblie?

R: Nu. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Desigur, Dumnezeu nu l-a îndrumat pe Avraam să facă nimic împotriva Scripturii revelate, întrucât nicio Scriptură nu fusese încă scrisă pe vremea lui Avraam.

2. De când Scriptura a fost revelată, Dumnezeu nu spune nimănui să facă lucruri contrare poruncilor Sale revelate. Chiar și atunci când Duhul Sfânt l-a condus pe Isus în pustie, unde Isus a fost ispitit de Satana, Duhul Sfânt nu l-a ispitit pe Isus și nici nu i-a spus să facă ceva greșit.

3. Dumnezeu nu dorește ca nimeni să facă ceva contrar voinței Sale. Chiar și atunci când Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-l ia pe Isaac ca jertfă, Dumnezeu nu i-a permis lui Avraam să ducă la capăt uciderea lui Isaac.

Așadar, Dumnezeu i-a putut spune asta lui Avraam pe atunci, deoarece Legea lui Moise nu fusese încă scrisă. Dar atât atunci, cât și astăzi, Dumnezeu nu dorește niciodată ca cineva să ajungă să sacrifice o persoană.

Î: În Genesa 22:12, având în vedere că Dumnezeu a spus „Acum știu că te temi de Dumnezeu”, oare Dumnezeu nu știa ce urma să facă Avram?

R: Desigur, Dumnezeu știa, dar expresia înseamnă că abia în acel moment Avraam a dovedit ce urma să facă.

Isaac era cel mai important lucru natural din viața lui Avraam. Dar era oare Isaac mai important decât Dumnezeu? Avraam a arătat că Dumnezeu era pe primul loc în viața lui. Iacov 1 spune că încercarea credinței noastre produce răbdare. Dar, deși am putea dori o credință care să nu-și asume niciodată riscuri, aceasta nu este credința pe care Dumnezeu a dezvoltat-o în Avraam sau în alții. Avraam nu a avut de ales în ceea ce privește tipul, circumstanțele sau momentul încercării credinței sale, și, de obicei, nici noi nu avem.

Î: În Geneza 23 și Exodul 3:8, cum se poate ca hitiții să fi fost în Palestina?

R: Hitiții erau un popor cu o arie de răspândire vastă, iar o colonie s-a stabilit în munții Palestinei. Hitiții indo-europeni au jefuit Babilonul în 1590 î.Hr. Alții cred că aceasta se referă la hatti, un popor neindo-european care a fost cucerit înainte de 2000 î.Hr. Cuvintele „hatti” și „hitti” se scriu la fel în ebraică.

Î: În Geneza 23:2, de ce se menționează că Kiriat-Arba este numită și Hebron?

R: Există două motive posibile, complementare, pentru care Hebronul este menționat aici.

Rețineți că, deși Avraam a trăit în jurul anului 2000 î.Hr., Cartea Genezei a fost scrisă în timpul lui Moise, între 1447 și 1407 î.Hr., astfel încât acel oraș ar fi putut fi numit Hebron de către israeliți și/sau canaaniți în timpul lui Moise. Iscoadele israelite cunoșteau geografia Canaanului și probabil au folosit acest nume pentru oraș în timpul lui Moise.

Indiferent de asta, israelienii au numit orașul doar Hebron, nu Kiriat-Arba, la scurt timp după cucerirea condusă de Iosua. Această simplă notă explicativă care precizează că Kiriat-Arba este acum Hebron ar fi putut fi adăugată la scurt timp după aceea.

Î: În Genesa 23:2, negocierea este de obicei un proces de compromis. De exemplu, un vânzător cere 300 de dolari. Cumpărătorul oferă 100 de dolari. Vânzătorul coboară la 250 de dolari; cumpărătorul oferă 150 de dolari. Poate că ajung la un acord la 200 de dolari. În ce fel este aceasta opusul unei negocieri obișnuite?

De ce a spus Avraam: „Sunt un străin și un venit printre voi”?

Genesa 23:5-6 Hitiții: Ești un prinț printre noi. Îngroapă-ți morții în oricare dintre mormintele noastre, fără niciun cost.

Gen 23:7-9 Avraam se înclină: „Vă rog, mijlociți la Efron ca să-mi permită să cumpăr peștera de pe proprietatea lui”.

Gen 23:10-11 Efron: Poți avea peștera fără să plătești nimic.

Gen 23:12-13 Avraam se înclină: „Vreau să plătesc pentru peșteră. Care este valoarea de piață a proprietății?”

Gen 23:14-15 Efron: Este de 400 de sicli

Gen 23:16 Avraam nu s-a certat și nici nu a negociat, ci a fost pur și simplu de acord să plătească 400 de sicli.

Un siclu era o unitate de greutate în acea vreme și abia mai târziu a devenit o unitate monetară.

În Iosua 7:21, Acan a furat 200 de sicli de argint. Pe vremea lui Avraam, un sclav bărbat valora aproximativ 20 de sicli. Cu câteva secole mai devreme, un sclav valora între 10 și 15 sicli. Pe vremea lui Moise, aproximativ 500 de ani mai târziu, un sclav valora 30 de sicli. Așadar, prețul câmpului era echivalentul a aproximativ zece sclavi.

Răspunsul este că, oricât de bogat ar fi fost Avraam, lui nu-i păsa de această sumă mică de bani. Îi păsa mai mult ca ei să vadă că Avraam a plătit valoarea de piață pentru acel teren și să fie mai dispuși să lase mormântul neatins. Uneori este mai avantajos să nu-ți impui avantajul cât mai mult posibil, ci să cedezi ceva celeilalte părți pentru a crea bunăvoință, mai ales când nu poți fi prezent pentru a te asigura că își vor respecta partea lor de înțelegere.

Î: În Genesa 23:2-3, chiar dacă Avraam a plâns pentru Sara, cum s-a purtat el cu bunătate față de hitiți?

R: Avraam i-a onorat prin cuvintele sale. Din punct de vedere financiar, nu numai că nu a încercat să obțină prețul cel mai mic, ci le-a lăsat lor inițiativa și i-a lăsat să stabilească prețul. Uneori, chiar și cu copiii noștri mici, este bine să le lăsăm inițiativa.

În Luca 14:9-11, Isus a spus că la un ospăț trebuie să ocupi locul cel mai de jos. Când organizezi un ospăț, invită pe cei săraci, pe cei infirmi și pe alții care nu pot să-ți întoarcă favoarea.

Î: În Geneza 23:3-20, Avraam a avut un mare succes în afaceri. Dar aici, dacă voia să obțină pământul gratuit sau la un preț foarte mic, nu părea să fie un bun negociator. – Sau era?

R: Un proverb de reținut este: „ține ochii pe premiu”. Uneori, un om de afaceri bun știe că prețul cel mai mic nu este singurul obiectiv. Cine ar fi avut grijă de pământ și de mormânt în timp ce Avraam și familia sa erau plecați? Ar fi bine să nu se negocieze cu asprime, ceea ce ar lăsa resentimente, ci mai degrabă să se lase o impresie bună. El a dorit întotdeauna ca hitiții să-și amintească de el cu bunăvoință, astfel încât aceștia să nu profaneze sau să folosească în alt scop mormântul după ce el nu va mai fi. În Geneza 25:9-10, Avraam a fost îngropat în aceeași peșteră, lângă Sara, la fel ca Iacov în Geneza 50:12-13. În Geneza 50:25, Iosif nu a vrut să fie îngropat în Egipt.

Î: În Genesa 23:5, de ce l-au considerat hitiții pe Avraam un prinț puternic printre ei?

R: Avraam era foarte bogat. De asemenea, se pare că Avraam cultivase relații strânse cu ei, iar aceștia îl considerau nu doar un prieten, ci și unul dintre ai lor.

Î: În Genesa 23:7, au existat cu adevărat hitiții?

R: Arheologii moderni au descoperit existența hitiților încă din 1892. Cu toate acestea, unii cercetători încă se îndoiau de existența lor chiar și zece ani mai târziu (1902, E.A.W. Budge). Astăzi s-au scris cărți întregi despre hitiți.

Î: În Genesa 23:15-16, de ce a trebuit Avraam să cântărească argintul?

R: Șechelul era o unitate de greutate și abia mai târziu a devenit și o unitate monetară. Avraam a trebuit să „cântărească” argintul deoarece monedele nu au fost folosite decât în jurul anului 800 î.Hr., conform lucrării „Can Archaeology Prove the Old Testament?” (Poate arheologia să dovedească Vechiul Testament?), p. 27. La fel, Acan a furat aur și argint care „cântăreau” 50 și, respectiv, 200 de sicli. Primele monede cunoscute provin din Lidia, în jurul anului 700 î.Hr. De asemenea, se menționează că cuvântul latin pecunia (de la care provine cuvântul englezesc pecuniary, care înseamnă „monetar”) provine din cuvântul latin pecus, care înseamnă „vite”.

Î: În Geneza 23:15-16, cum putem evita să fim „chibzuiți la un penny, dar nechibzuiți la o livră” în negocierile noastre?

R: În sistemul monetar englez, un „pence” sau „penny” este echivalentul unui „penny” american. O „liră” valorează puțin mai mult decât un dolar american, cu excepția faptului că, până de curând, valora aproape 2 dolari.

Un exemplu în care acest lucru nu s-a întâmplat a fost într-o companie la care am lucrat acum câțiva ani. Au decis să implementeze „beneficii defensive”. Acest termen însemna că, dacă erai căsătorit și soțul sau soția ta avea ziua de naștere într-o lună și o zi mai devreme în anul respectiv decât a ta, nu mai ofereau beneficii soțului sau soției și copiilor tăi, ci doar ție. În timpul unei ședințe cu angajații, în care reprezentanta de la resurse umane explica acest lucru fără prea mult entuziasm, am pus o întrebare. Cam cât bani estimau că ar economisi compania prin această măsură? Ea a spus că ar economisi mult, în jur de 50.000 de dolari pe an. Presupun că nimeni nu s-a gândit că, dacă doar trei sau patru persoane pe an ar părăsi compania din această cauză, iar compania ar apela la agenții de recrutare pentru a le înlocui, asta ar însemna deja mai mult de 50.000 de dolari.

Î: În Geneza 23:15-16, cum arătăm har în relațiile noastre?

R: Putem ierta repede, dar fără a permite oamenilor să ne calce în picioare. Să-i iubim, nu doar cu sentimentalism, ci să ne exprimăm iubirea prin grijă și fapte.

Î: În Geneza 24:1; 25:8, de ce permite Dumnezeu ca unii dintre copiii Săi să sufere din cauza bătrâneții?

R: În Cer nu suferim din cauza bătrâneții, iar veșnicia fericirii din Cer va face ca scurta noastră perioadă de necazuri de pe pământ să pară neînsemnată. Vezi discuția din Iosua 13:1 pentru răspuns.

Î: În Genesa 24:4, de ce ar insista Avraam să-și ia o soție din poporul său?

R: Canaanienii considerau că este cuviincios și religios să-și sacrifice copiii mici în foc și să practice prostituția sacră. Hitiții erau diferiți. Ei erau indo-europeni, o colonie a Imperiului Hitiților din Anatolia (Turcia de astăzi). Nu este la fel de evident de ce Avraam nu a vrut o noră din rândul hitiților, cu excepția faptului că nici ei nu credeau în Singurul Dumnezeu Adevărat.

Î: În Genesa 24:5-8, ce era atât de greșit în faptul că Isaac se întorcea în Aram [Siria] să locuiască?

R: Atunci tot ce ținea de promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam de a-și părăsi poporul și de a merge în țara promisă ar fi fost în zadar, deoarece descendenții lui Avraam ar fi abandonat promisiunea.

Î: În Genesa 24:5-8, ce ar fi fost greșit dacă Isaac s-ar fi întors în Aram doar pentru a face o vizită și a-și alege o soție?

R: Având în vedere legăturile de rudenie și averea sa, rudele sale ar fi dorit probabil ca Isaac să rămână, la fel cum Laban l-a reținut pe Iacov timp de paisprezece ani. Probabil că Avraam nu ar fi vrut să existe vreo șansă ca Isaac să fie ademenit să se întoarcă și să locuiască permanent acolo unde ar fi fost soția sa.

Î: În Genesa 24:15, care era relația dintre Isaac și Rebeca?

R: Rebeca era fiica nepotului lui Avraam, ceea ce ar face-o fiica vărului lui Isaac.

Isaac și Rebeca nu ar fi putut să încalce Leviticul 18, deoarece acesta nu fusese încă scris. Cu toate acestea, se dovedește că căsătoria lor se încadra totuși în liniile directoare ale viitoarelor reguli din Levitic.

Î: În Genesa 25:1, Ketura era soție sau concubină?

R: O concubină este considerată un tip de soție. Geneza 25:1 se poate referi fie la soție, fie la concubină.

Î: În Genesa 25:2, ce s-a întâmplat cu fiii lui Ketura cu Avraam?

R: Avraam și Ketura au avut șase fii cunoscuți.

Zimran este, probabil, strămoșul unui trib arab, Zimri, menționat în Ieremia 25:25. Astăzi există un oraș numit Zambran la Marea Roșie, la vest de Mecca.

Nu se mai aude nimic despre Jokșan, cu excepția faptului că a fost strămoșul popoarelor Șeba și Dedan. Șeba era o națiune situată în colțul sud-vestic al Peninsulei Arabice. Dedanii menționați în Isaia 21:13 erau arabi care probabil descindeau atât din Jokșan, cât și din Ham, prin Cuș (Geneza 10:7; 1 Cronici 1:9). Orașul Dedan se afla la 100 de mile (160 km) sud-vest de Tema, în oaza el-’Ula, la 175 de mile (280 km) nord de Medina. Dedan este menționat și în inscripțiile proto-arabe sabeene și mineene.

Este posibil ca Medan să fie menționat și în afara Bibliei. Dicționarul biblic Wycliffe, la pagina 1093, menționează că consoanele „m” și „b” sunt adesea interschimbabile în limba arabă, așa că ar putea fi vorba de tribul Bedana, pe care asirianul Tiglat-Pileser al III-lea l-a cucerit.

Midian era un trib binecunoscut care i-a asuprit pe israeliți în Cartea Judecătorilor 8.

Ișbak a fondat un trib care s-a stabilit în nordul Siriei și a fost menționat în Analele asiriene ale lui Salmanasar al III-lea (858-824 î.Hr.).

Se pare că Shuah era tribul din care provenea Bildad din Shuh, menționat în Iov 2:11.

Î: În Geneza 25:2, dacă atât Avraam, cât și Sara erau infertili, cum a putut Avraam să mai aibă copii după Isaac?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Sara era cea stearpă, nu Avraam. La urma urmei, Avraam a avut un copil, Ismael, cu Agar. Acesta este răspunsul dat de Augustin din Hippo în lucrarea sa „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 16, capitolul 28, pagina 327.

Răspunsul: Sara a fost mereu infertilă, dar când Avraam a împlinit 100 de ani, amândoi erau incapabili, în mod natural, să aibă copii, conform Romani 4:19 și Evrei 11:12. Așadar, după ce Dumnezeu i-a acordat lui Avraam darul fertilității, Dumnezeu nu i l-a luat înapoi.

Î: În Geneza 25:6, câte soții și concubine a avut Avraam?

R: Deși nu contează cu adevărat, nu cunoaștem numărul exact. După moartea Sarei, Avraam a luat-o de soție pe Ketura, conform Genezei 25:1. Agar a fost una dintre concubinele sale, dar Geneza 25:6 indică faptul că Avraam a avut mai mult de o concubină.

Î: În Genesa 25:8, 17 și Genesa 49:33, cum au „dat duhul” patriarhii?

R: Aceasta este o traducere aproximativă a cuvântului ebraic gâva’, care înseamnă literalmente a expira sau a-și da ultima suflare. O traducere mai precisă ar fi „și-a dat ultima suflare”.

Î: În Genesa 25:8, 17 și Genesa 49:33, Avraam și Iacov au fost „adunați la poporul său”, așa că cum ar putea exista viață după moarte?

R: Aceasta este o expresie care înseamnă că persoana a murit și sună mult mai bine decât „a dat ortul popii”.

Î: În Genesa 25:13, referirile la Kedar au legătură cu Mahomed?

R: Geneza 25:13 menționează pe Kedar, fiul lui Ismael, dar există îndoieli cu privire la descendența lui Mahomed din Ismael și Kedar. Indiferent de aceasta, însă, Geneza 25:13, care menționează doisprezece fii ai lui Ismael, inclusiv pe Kedar, nu spune nimic bun sau rău despre ei. Al-Tabari, vol. 6, p. 6, consemnează trei lucruri:

1) Există divergențe între genealogi cu privire la descendența lui Mahomed după ‘Adnan (p. 37)

2) Multe genealogii, dar nu toate, îl includ pe Mahomed … ‘Adnan … Nabt b. Qaydhar [Kedar?], b. Isma’il [Ismael]

3) „Aceste diferențe apar deoarece este o știință veche, preluată de la poporul primei Cărți (Vechiul Testament).”

Așadar, dacă istoricul musulman timpuriu al-Tabari recunoaște că au preluat numele genealogice de la evrei și din Vechiul Testament, aceasta nu constituie o mărturie complet independentă.

Î: În Genesa 25:22-23, întrebarea Rebecăi se referea la prezent și la viitorul apropiat, însă răspunsul lui Dumnezeu vorbea despre un viitor îndepărtat. De ce face Dumnezeu asta?

R: Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Se pare că Dumnezeu a dorit să reveleze acest adevăr profetic despre Iacov și Esau.

2. La fel ca profesorii buni, Dumnezeu știe că un lucru va fi reținut mai bine dacă este un răspuns la întrebarea unui elev.

3. Indiferent dacă Dumnezeu a făcut ca bebelușii să se împingă unul pe altul doar pentru a o determina pe Rebeca să pună întrebarea, această împingere a determinat-o într-adevăr să pună întrebarea.

4. Poate că Rebeca nu se gândea la termen lung în acel moment, dar întrebarea ei era suficient de deschisă încât revelația lui Dumnezeu să-i răspundă totuși la întrebare.

5. Când îi cerem ceva lui Dumnezeu, ar trebui să o facem într-un „mod deschis” și nu doar în termenii noștri. Ar trebui să fim pregătiți ca Dumnezeu să ne arate adevăruri pe care nu le așteptam și pe care nu le-am cerut în mod direct.

Î: În Genesa 25:31-33, dreptul de întâi născut al lui Iacov a fost obținut prin cumpărare sau prin minciună?

R: Ambele.

1. Iacov a „cumpărat-o” de la Esau pentru un castron de linte (Geneza 25:29-34).

2. Mai târziu, Iacov l-a înșelat pe Isaac ca să-i dea binecuvântarea dreptului de întâi născut la care Esau alesese deja să renunțe. (Geneza 27:19)

Rețineți că Iacov a cumpărat doar dreptul de întâi născut, dar a mințit pentru a obține binecuvântarea.

Indiferent de cumpărare și de înșelăciune, Dumnezeu a ales ca poporul Său, evreii, să provină din Iacov (Geneza 25:23-34).

Î: În Genesa 26:2, trebuiau oare israeliții să coboare în Egipt sau nu?

R: Lui Isaac i s-a spus să nu coboare în Egipt în Geneza 26:2. Lui Iacov, nu lui Isaac, i s-a spus să meargă acolo în Geneza 46:3. În mod similar, în 2 Samuel 7:5, 12-13, lui David i s-a spus că nu el, ci fiul său urma să construiască Templul din Ierusalim. Lecția de aici nu este că a merge în Egipt este bine sau rău, ci că ar trebui să mergem acolo unde vrea Dumnezeu să mergem, atunci când vrea Dumnezeu să mergem.

Î: În Geneza 26:3-5, Geneza 12:1; Geneza 17:1, 9-14; și Geneza 22:16, l-a binecuvântat Dumnezeu pe Avraam datorită faptelor lui Avraam?

R: Nu. Atât pentru Avraam, cât și pentru oamenii în general, există aici două aspecte distincte: mântuirea și binecuvântările.

Mântuirea: Faptele lui Avraam nu au fost importante, în sensul că nu l-au dus în Rai. Faptele lui Avraam au fost foarte importante ca expresie vizibilă a credinței sale în Dumnezeu și erau inseparabile de credința sa în Dumnezeu.

Binecuvântările: Datorită faptelor, atât Avraam, cât și noi primim adesea binecuvântări în această viață și răsplăți în cea viitoare.

Iacov îl dă pe Avraam ca exemplu al faptului că Avraam a fost îndreptățit prin fapte. Avraam „a crezut în Dumnezeu, și aceasta i-a fost socotită ca neprihănire” cu un deceniu sau două înainte de a-l sacrifica aproape pe Isaac.

Legământul lui Dumnezeu avea atât un element invariant, cât și un element condițional. Leviticul 26:44-45 arată că, chiar dacă poporul lui Dumnezeu eșuează în ceea ce privește elementul condițional, elementul invariant rămâne valabil.

Î: În Genesa 26:6-7, de ce este Isaac un model pentru noi, având în vedere că Isaac a mințit aici?

R: Nu. Vezi răspunsul la Geneza 12:10-20.

Î: În Genesa 26:8-9, era același Abimelec din Gerar ca în Genesa 20:2-3?

R: Judecând după nume, probabil că nu. Abimelec înseamnă „Tatăl este rege”. Pe de o parte, există multe cazuri în care un tată și un fiu sau un descendent poartă același nume. Pe de altă parte, aici este probabil vorba de un titlu, nu de un nume propriu, așa cum se menționează în cartea „735 de întrebări biblice derutante și răspunsurile lor”, la pagina 42.

Alți conducători care au purtat același nume au fost Tobias I, II, III, IV și V, între anii 590-200 î.Hr., Sanballat I, II și III, între anii 445-330 î.Hr., Salmaneser I, II, III, Antioh I, II, III, IV și Tiglat-Pileser I, II și III.

Î: În Geneza 26:33, a numit Avraam orașul Beersheba sau a făcut-o Isaac?

R: În Geneza 21:31, localitatea era numită Beersheba pe vremea lui Avraam, datorită jurământului dintre Avraam și Abimelec. Isaac știa cu siguranță acest lucru, întrucât locuise în Beersheba împreună cu tatăl său, conform Genezei 22:19. Pentru a-i reaminti lui Abimelec (care era probabil fiul lui Abimelec din vremea lui Avraam) de legământul anterior, el a numit o fântână nouă cu un nume similar, „Șibă”.

Î: În Genesa 26:34 și Genesa 36:2-3, cine erau cele patru soții ale lui Esau?

R: Soțiile 1-2: La vârsta de 40 de ani, Esau s-a căsătorit cu două hitite, Iudita și Basemat, fiica lui Elon (Geneza 26:34-35).

Ada, fiica lui Elon hititul (Geneza 36:2), este probabil un alt nume pentru Basemat.

Soția 3: După plecarea lui Iacov, Esau s-a căsătorit cu ismaelita Mahalat, sora lui Nabaiot (Geneza 28:8-9)

Basemat, fiica lui Ismael și sora lui Nabaiot (Geneza 36:3), este probabil un alt nume pentru Mahalat.

Soția a 4-a: Esau s-a căsătorit cu Oholibama, fiica lui Anah (Geneza 36:3).

Probabil că Iudita nu a fost menționată în genealogiile din Geneza 36, deoarece nu a avut copii.

Î: În Genesa 27, de ce se spune că Dumnezeu a aprobat faptul că Iacov l-a înșelat pe Isaac și l-a păcălit pe Laban în Genesa 31:20?

R: Dumnezeu nu a aprobat minciunile lui Iacov. În primul rând, Biblia consemnează cu acuratețe și sinceritate atât faptele rele, cât și pe cele bune pe care le-au săvârșit oamenii. În al doilea rând, chiar și poporul lui Dumnezeu din Biblie a făcut lucruri greșite. Așa cum se spune în cartea „735 de întrebări biblice derutante, cu răspunsuri”, la pagina 43: „Dumnezeu nu l-a binecuvântat pe Iacov pentru că a mințit și a folosit înșelăciunea, ci în ciuda acestui lucru.”

Î: În Geneza 27, de ce era importantă binecuvântarea?

R: În mod normal, primul născut primea binecuvântarea, ceea ce însemna o parte dublă din moștenire, precum și funcția de cap al familiei. O tăbliță din Nuzi, datând din secolul al XV-lea î.Hr., relatează despre un proces între trei frați, cu privire la cine se va căsători cu o femeie numită Zululishtar. Unul dintre frați a câștigat deoarece a putut dovedi că tatăl său autorizase căsătoria pe patul de moarte.

Î: În Geneza 27:29, ce înseamnă literalmente cuvântul ebraic tradus prin „stăpân”?

R: Cuvântul ebraic de aici, gebiyr (pronunțat gheb-EER), poate fi tradus în două feluri: stăpân sau erou. În cazul lui Esau și al descendenților săi, era vorba de un stăpân [nedorit]. În viețile noastre, dacă Dumnezeu a pus deasupra ta pe cineva pe care nu-l placi, poți alege să-l tratezi ca pe un stăpân nedorit sau ca pe un erou.

Î: În Geneza 27:39-40, de ce nu l-a putut binecuvânta Isaac pe Esau așa cum l-a binecuvântat pe Iacov?

R: Biblia nu spune de ce Isaac avea convingerea (fie ea corectă sau greșită) că nu-i putea binecuvânta pe amândoi. Totuși, conform tăblițelor din acea vreme găsite în orașul Nuzi, testamentele făcute pe patul de moarte erau considerate valabile și irevocabile. Vezi și răspunsul la următoarea întrebare.

Î: În Geneza 27:39-40, de ce nu l-a binecuvântat Dumnezeu pe Esau așa cum l-a binecuvântat pe Iacov?

R: Există trei motive complementare.

1. Romani 9:10-15 arată că Dumnezeu poate face ce dorește fără să ne spună motivele Sale.

2. Esau era păgân (fără Dumnezeu) (Evrei 12:16), iar Iacov era un înșelător; Dumnezeu ar fi fost drept să-i blesteme pe amândoi. În schimb, amândoi au primit binecuvântare (Evrei 11:20).

3. Dumnezeu are dreptul să aleagă să acorde milă și iubire deosebite doar unora, după cum consideră El de cuviință — întrebați-l pe Pavel.

Î: În Geneza 27:42-44, Iacov s-a dus în orașul Haran pentru a fugi de Esau sau pentru a-și găsi o soție?

R: Ambele. Uneori există mai multe motive pentru a face un singur lucru. Rebeca i-a spus lui Iacov să plece pentru a scăpa de Esau în Geneza 27:42-46, dar i-a spus lui Isaac că motivul era să-și găsească o soție în Geneza 27:46. Motivul lui Isaac pentru a-l trimite pe Iacov a fost ca acesta să-și găsească o soție în Geneza 28:1-6.

Î: În Genesa 27:45, cuvântul „amândoi” se referă la Iacov și Isaac sau la Iacov și Esau?

R: Din punct de vedere lingvistic, ar putea fi ambele variante. Cu toate acestea, era vorba de Isaac și nu de Esau, deoarece Isaac era pe patul de moarte, Esau l-ar fi ucis pe Iacov imediat după aceea și nu exista nicio amenințare pentru Esau. Din păcate, Rebeca s-ar fi putut gândi la „amândoi” dintre cei pe care îi iubea, și nu la „doi din trei”.

Î: În Genesa 27:46, soțiile lui Esau erau hitite sau canaanite?

R: Poate cineva să fie atât texan, cât și american? Hitiții din Canaan erau unul dintre popoarele Canaanului.

Î: În Geneza 28, au reușit Rebeca și Iacov să obțină ceea ce își doreau?

R: La prima vedere, da, dar, de fapt, nu. Ele doreau ca Iacov să primească dreptul de întâi născut și, prin mijloace greșite – minciuna și înșelăciunea –, au obținut acest lucru, așa că au reușit.

Cu toate acestea, fiul cu dreptul de întâi născut avea de obicei un loc de onoare în familie după aceea; totuși, Iacov a trebuit să fugă pentru a-și salva viața. Rebeca a reușit să-și ajute fiul preferat; totuși, nu-l va mai vedea niciodată pe Iacov pe pământ. Așa cum subliniază cartea „Femeile din Biblie”, Rebeca va trebui să trăiască alături de fiul pe care l-a nedreptățit pentru tot restul vieții sale.

Î: În Genesa 28:12, expresia „pe ea/pe el” este ambiguă?

R: Nu chiar. Expresia „pe ea” a fost interpretată de unii rabini ca „pe el”. Cu alte cuvinte, fie îngerii cerului urcau și coborau pe scară, fie urcau și coborau pe Iacov însuși. Acest aspect este adus în discuție deoarece Isus a spus în Ioan 1:51 că Natanael va vedea îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând pe Fiul Omului [Isus].

În favoarea interpretării „pe ea”: analogia are sens, având în vedere că scara (sau treptele) este prezentă, iar Iacov, în vis, vede mai mulți îngeri care își văd de treburile lor. Metaforic vorbind, Isus este scara prin care binecuvântările lui Dumnezeu coboară pe pământ și scara prin care suntem duși în cer.

Împotriva variantei „pe el”: oare îngerii calcă pe Iacov pentru a ajunge la scară? Oare îngerii se urcă pe Iacov pentru a ajunge în cer? Atunci la ce servește scara? Isus era descendent al lui Iacov, dar Isus seamănă mai mult cu o scară decât cu Iacov, care adesea îi înșela pe oameni.

Î: În Genesa 29:15-25, de ce ar trebui să-l admirăm pe Laban în Biblie, având în vedere că l-a înșelat și l-a mințit pe Iacov?

R: Cine a spus că ar trebui să-l admirăm pe Laban? Nu ar trebui. Această întrebare presupune că Biblia poate vorbi doar despre poporul lui Dumnezeu într-un vid și că nu poate menționa celelalte persoane cu care aceștia au avut de-a face. Desigur, Biblia vorbește atât despre oameni răi, cât și despre oameni buni. Mai mult, Biblia ne arată că nici măcar oamenii buni nu erau buni tot timpul.

O analogie ar putea fi de ajutor aici. Cineva ar putea spune: „Nu poți admira eroii americani. Uită-te, de exemplu, la John Wilkes Booth, cel care l-a împușcat pe Abraham Lincoln.” Ei bine, putem citi despre modul în care John Wilkes Booth a jucat un rol semnificativ în istoria americană, dar el nu a fost un erou american.

Laban a jucat un rol în istoria lui Israel, dar nici el nu a fost un erou. Analogia cu Booth ar putea părea puțin ridicolă, întrucât nimeni nu îl admiră pe Booth ca pe un erou, dar a-l menționa pe Laban pentru a critica persoanele pe care ar trebui să le admirăm în Biblie (așa cum a făcut de fapt un ateu) pare, de asemenea, deplasat.

Î: În Genesa 29:21-30, când i-a fost dată Rahela lui Iacov?

R: Iacov a muncit șapte ani, a primit-o pe Lea, a așteptat o săptămână, iar apoi a primit-o pe Rahela în schimbul promisiunii de a mai munci încă șapte ani.

Î: În Genesa 29:28, de ce s-a căsătorit Iacov cu două surori, având în vedere că Leviticul 18:18 interzice căsătoria cu două surori cât timp ambele sunt în viață?

R: Leviticul 18:18 făcea parte din Legea lui Moise, care a fost dată la peste 400 de ani după ce Iacov s-a căsătorit cu soțiile sale. Cu siguranță, nu i se putea cere lui Iacov să respecte o lege pe care nu o auzise și pe care Dumnezeu nu o poruncise încă.

Î: În Geneza 29:31, de ce nu i-a spus Dumnezeu pur și simplu lui Iacov să o iubească și pe Lea, în loc să o facă pe Rahela stearpă?

R: Uneori, oamenii pot învăța lecțiile doar pe calea grea. Oare noi suntem cu ceva diferiți?

Î: În Genesa 30:14-15, folosirea mandragorelor nu pare o superstiție?

R: O mare parte din medicina populară nu dă rezultate. Faptul că Rahela a rămas fără copii mult timp după aceea indică clar că mandragorele nu au avut nicio legătură cu faptul că Dumnezeu i-a deschis pântecele lui Rahela. Acest pasaj arată că chiar și credincioșii pot greși și își pot pune speranța în leacuri nesăbuite.

Î: În Genesa 30:27, cum a putut Laban să folosească divinația pentru a afla informații despre Iacov?

R: Presupunând că Laban spunea adevărul aici, uneori oamenii obțin răspunsuri corecte prin divinație. Cu toate acestea, chiar dacă divinația ar oferi numai adevărul, în loc de un amestec de adevăr și eroare, credincioșii nu ar trebui să urmeze exemplul lui Laban, deoarece Dumnezeu a poruncit să nu se practice divinația în Deuteronom 18:10, 14. Apropo, divinația lui Laban nu i-a adus rezultatul dorit în Geneza 31:1-2, 9.

Î: În Genesa 30:37-43, faptul că Iacov „a făcut” ca oile și caprele să devină pătate nu sună a superstiție?

R: Nu există niciun indiciu de superstiție, ci doar concepții eronate despre genetica animalelor. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iacov fără a ține seama de acest lucru, așa cum știa chiar Iacov în Geneza 31:7-13.

Î: În Genesa 31:23 și Genesa 37:25, este Gilead un anacronism, având în vedere că Numeri 26:29 spune că Manase a fost bunicul lui Gilead?

R: Deloc. Mai întâi, o precizare care nu este relevantă pentru răspuns, iar apoi răspunsul propriu-zis.

Nu face parte din răspuns: Gilead era un nume destul de comun. Gilead nu era doar un descendent al lui Manase (Numeri 26:29-30 și Iosua 17:1), ci un alt Gilead era tatăl lui Ieftae (Judecători 11:1), iar un al treilea Gilead era din tribul lui Gad (1 Cronici 5:14).

Răspunsul este că cuvântul „Gilead” indică perioada în care a fost scrisă cartea. Iacov și Iosif nu ar fi numit regiunea Gilead, dar nimeni nu susține că Cartea Genezei a fost scrisă în vremea lui Iacov și Iosif. Dimpotrivă, Geneza a fost scrisă în vremea lui Moise. Cele două triburi și jumătate din Transiordania urmau să-și primească pământul înainte de moartea lui Moise.

Un anacronism apare atunci când un document care pretinde că a fost scris într-o anumită perioadă folosește cuvinte sau termeni care ar fi fost folosiți abia mai târziu. Nu este un anacronism să folosești cuvinte din perioada scrierii pentru a descrie o perioadă anterioară. De exemplu, nu este un anacronism când cineva din secolul al XX-lea spune că regiunea Gilead se afla în țara Iordaniei. Iacov, Iosif și Moise nu cunoșteau țara modernă a Iordaniei, dar, de altfel, nimeni nu susține că ar fi știut-o.

Î: În Genesa 31:32, 34, cum ar putea Biblia să aprobe [presupus] faptul că Rahela a furat idoli de la tatăl ei?

R: Ea nu aprobă furtul lui Rahela. Zeii de casă nu aveau doar conotații religioase, ci deținerea lor însemna și dreptul la moștenire, conform tăblițelor scrise în vremea lui Moise, găsite în orașul Nuzi.

Cartea „Hard Sayings of the Bible”, paginile 130-131, prezintă textul tăbliței de la Nuzi, dar susține, de asemenea, că ar fi putut fi implicat și atașamentul religios al Rahelei față de acești idoli.

Deși unii ar putea simpatiza cu atitudinea răutăcioasă a Rahelei, Biblia nu o aprobă; ea doar consemnează acest fapt. Rahela a murit la naștere la doar câțiva ani după ce a luat idolii menționați în Geneza 35:17-19, așa că acei idoli ai casei cu siguranță nu i-au adus niciun bine. Biblia nu este o carte despre supereroi perfecți, ci despre oameni foarte reali care aveau multe defecte — la fel ca noi.

Î: În Genesa 31:47, având în vedere că Geneza a fost scrisă la o dată timpurie, de ce apar două cuvinte aramaice în acest verset?

R: Acest lucru indică faptul că arameica a coexistat cu ebraica încă de pe timpuri străvechi. Amintiți-vă că arameii locuiau în Siria, unde trăia Laban. Soțiile lui Iacov erau de acolo. Alternativ, acestea pot fi cuvinte comune cu ebraica veche.

Î: În Genesa 32:1-2; 33, cum ne pregătește Dumnezeu pentru conflict?

R: Problema nu este doar puterea pentru conflict, ci și rezistența. Putem fi întăriți în cel puțin trei moduri.

1) Trebuie să ni se reamintească asupra a ceea ce trebuie să ne îndreptăm privirea, asupra țelului care ne așteaptă și asupra iubirii care ne întărește să mergem mai departe.

2) Dumnezeu ne poate întări dându-ne noi daruri spirituale și aprofundând darurile spirituale pe care le avem deja. S-ar putea să fie nevoie să învățăm noi abilități și să exersăm abilitățile nou descoperite.

3) Dar, în mod paradoxal, în Geneza 32, Dumnezeu l-a slăbit pe Iacov. Prin dislocarea șoldului său, Iacov avea și mai puține șanse să-i reziste fizic lui Esau. Dumnezeu trebuie să ne ajute să renunțăm la bagajul în plus de care nu avem nevoie, care ne împovărează, în slujirea Lui. Uneori, ceva nu este rău, dar dacă ne încredem prea mult în acel lucru în loc să ne încredem în Dumnezeu, El ar putea dori ca noi să-L slujim fără acel lucru.

Î: În Geneza 32:1-6, care crezi că au fost cele două scopuri pentru care Iacov a trimis mesageri la Esau?

R: Așa cum Dumnezeu i-a trimis mesageri îngerești, poate că așa i-a venit lui Iacov ideea de a trimite mesageri la Esau. Trecuseră 20 de ani de când Iacov și Esau se văzuseră ultima oară. Ce fel de primire urma să aibă Iacov? Pe de o parte, Iacov se temea să afle, dar, pe de altă parte, știa că nu voia să fugă de această situație și să rămână pentru totdeauna cu Laban. Observați că Iacov nu îi spune lui Esau „fratele tău”, ci mai degrabă „slujitorul tău”.

Î: În Genesa 32:6-7, care credeți că sunt cele două motive pentru care Esau a decis să-l întâmpine pe Iacov cu 400 de oameni?

R: În primul rând, de ce ar fi avut Esau 400 de oameni? Esau era probabil destul de bogat și s-ar putea să fi avut nevoie de acea armată pentru a lupta împotriva horiților care locuiau în țară.

În acel moment, poate că Esau venea să îndeplinească ceea ce jurase mai înainte: să-l omoare pe Iacov. Sau poate că Esau era nehotărât cu privire la ce urma să facă, dar voia să aibă destui războinici pentru a-și păstra toate opțiunile deschise. Indiferent de motiv, Esau voia să fie clar că el deținea controlul. Dacă intenția lui era să-l sperie pe Iacov, a reușit; Iacov era îngrozit.

Î: În Genesa 32:6-7, în ceea ce privește soțiile lui Iacov, care crezi că au fost primele lor impresii despre Canaan și despre Iacov?

R: Amintiți-vă că Iacov a scăpat la limită de problemele cu Laban. Ne-am putea întreba cât de strânsă și de bazată pe încredere era relația dintre Rahela și Laban, având în vedere că acesta i-a dat mai întâi pe Lea lui Iacov. Așadar, ea ar fi putut fi ușurată să aibă o oarecare distanță între ea și Laban. Țara arăta similar, cu excepția faptului că existau multe cetăți fortificate ale canaaniților cu care Iacov trebuia să se înțeleagă.

Î: În Genesa 32:7-23, care au fost cele trei strategii pe care Iacov le-a încercat simultan?

R: Mai întâi, Iacov a încercat să-și pregătească calea oferindu-i lui Esau daruri generoase. În al doilea rând, Iacov și-a împărțit familia în grupuri; dacă un grup era atacat și ucis, ceilalți ar fi putut să se împrăștie și să scape. În cele din urmă, Iacov a decis să plece ultimul. Iacov se simțea cu adevărat disperat în acel moment și conștient că era pe cont propriu. Dar, așa cum spune „Believer’s Bible Commentary” la pagina 68: „Prin sistemele noastre de securitate omenești, ne ferim adesea de o viață de rugăciune dinamică. De ce ne facem acest rău?”

Î: În Genesa 32:22-32, a fost Iacov redenumit Israel aici, sau a fost redenumit Israel în Genesa 35:9-10? (Un creștin liberal a menționat acest lucru ca dovadă că Geneza a fost scrisă de mai mulți autori.)

R: Geneza 32:22-32 este foarte detaliată și povestește cum Iacov se luptă cu Dumnezeu, iar Dumnezeu îi schimbă numele în Israel. Geneza 35 oferă un rezumat al vieții lui Iacov, iar două versete, 35:9-10, menționează schimbarea numelui lui Iacov, astfel încât să putem situa în timp evenimentul relatat în Geneza 32. Da, aceste două versete sunt o repetiție, dar aceasta este utilă pentru poveste, nu o includere involuntară a aceluiași lucru de două ori. Astăzi, când oamenii scriu, repetă adesea în concluzie ceea ce au spus în corpul unui eseu, dar asta nu înseamnă că diferitele părți ale eseului au fost scrise de mai mulți autori.

Î: În Genesa 32:27-28, de ce a fost Iacov redenumit Israel?

R: Deși Biblia nu spune acest lucru, există două posibilități, iar ambele pot fi adevărate.

Faptul de a-i schimba numele a arătat că Dumnezeu are controlul asupra întregii lor vieți, chiar și asupra numelui lor, și că erau o persoană diferită, cu un destin diferit, datorită lui Dumnezeu. Presupun că, atunci când vom ajunge în cer, îi putem întreba pur și simplu pe Avram, Simon și Saul din Tars despre acest lucru, sau mai bine zis, pe Avraam, Petru și Pavel.

Numele aveau o mare semnificație în acele vremuri, iar „Israel” înseamnă aparent „Dumnezeu perseveră” sau „El perseveră cu Dumnezeu” și este legat de expresia „te-ai luptat cu Dumnezeu”.

Î: În Genesa 32:24, 27, având în vedere că Iacov s-a luptat cu un om, care s-a dovedit a fi un înger sau Dumnezeu, Dumnezeu este un înger sau un om?

R: Dumnezeu se poate arăta chiar și sub forma unui tufiș în flăcări, dar asta nu-L face pe Dumnezeu o plantă. Deși este pretutindeni, Dumnezeu poate avea și o prezență localizată sub orice formă dorește El.

Iată ce credea Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.): „Din nou, când El [Iisus] vorbește în propria Sa persoană, Se mărturisește a fi Învățătorul: «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului.»… Și El apare în mod cât se poate de evident ca Învățătorul lui Iacov. El îi spune, în consecință: «Iată, Eu sunt cu tine, ca să te păzesc pe tot drumul pe care vei merge; și te voi aduce înapoi în această țară; căci nu te voi părăsi până nu voi împlini ceea ce ți-am spus.» Se spune, de asemenea, că s-a luptat cu el. „Iar Iacov a rămas singur, și acolo s-a luptat cu el un om (Învățătorul) până dimineața.” Acesta era omul care l-a călăuzit, l-a adus, s-a luptat cu el și l-a uns pe atletul Iacov împotriva răului.” Cartea „Învățătorul”, vol. 1, cap. 7, p. 223

Î: În Geneza 32:24-32, Iacov se lupta cu un înger în sens propriu sau se lupta doar cu o problemă?

R: Nimic nu indică faptul că am putea adăuga la Scriptură că acesta nu a fost un înger adevărat.

1. Interpretarea literală a Bibliei este singura modalitate onestă de a o interpreta

2. A lua Biblia la propriu nu înseamnă a impune un literalism rigid și concret

3. A lua Biblia la propriu înseamnă a interpreta cartea așa cum a fost scrisă.

Deși evreii Iosifus și Filon au interpretat lupta lui Iacov ca pe un vis, visele nu lasă articulațiile șoldurilor dislocate permanent.

Î: În Genesa 32:24-30, este oare Allah [Dumnezeu] al creștinismului atât de slab încât îi ia toată noaptea să se lupte cu Iacov, așa cum a menționat un musulman?

R: În primul rând, cel care s-a luptat a fost îngerul lui Dumnezeu (pe care Iacov l-a numit „om”), nu Dumnezeu Însuși. Iacov a spus că L-a văzut pe Dumnezeu față în față, dar Iacov L-a întâlnit pe Dumnezeu doar prin intermediul îngerului. Indiferent de asta, Dumnezeu l-a trimis pe acest înger, care avea puterea să-l zdrobească pe Iacov.

Dacă un tată se luptă cu copilul său de doi ani, care are un caracter puternic, și chiar îl lasă pe acesta să câștige uneori, asta nu îl face un tată slab. În același fel, intenția lui Dumnezeu a fost să se confrunte cu încăpățânarea lui Iacov, nu să-l distrugă pe Iacov și tenacitatea lui. Dumnezeu a vrut să-l ajute pe Iacov să înțeleagă cine era el, nu să-l omoare.

Imaginează-ți cât de minunat ar fi dacă corpul tău ar fi la fel, doar că ar fi de 1.000 de ori mai puternic. Ai putea excela în atletism, ai putea sparge ziduri și ai putea alerga extrem de repede. Totuși, de fiecare dată când ai încerca să culegi o floare, ai zdrobi-o; de fiecare dată când ai ține de mână un copil mic, i-ai rupe-o; și de fiecare dată când ai îmbrățișa-o pe soția ta, ea ar ajunge la spital. Poate că, până la urmă, faptul că ai avea mușchii de 1.000 de ori mai puternici nu este chiar atât de bun.

Dumnezeu este atotputernic, dar Dumnezeu are și blândețe și delicatețe. Dumnezeu este infinit mai puternic decât noi, dar Dumnezeu are un control mai mare asupra propriei Sale puteri decât avem noi asupra puterii noastre. Țefania 3:17 oferă un exemplu al blândeții Atotputernicului: „Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău; El este puternic să mântuiască. Se va bucura de tine cu veselie; te va liniști cu dragostea Sa; Se va bucura de tine cu cântări.”

În 1 Regi 19:11-13, Dumnezeu îi spune lui Ilie că va experimenta prezența Domnului. Aceasta nu s-a manifestat în vântul puternic care a urmat, nici în cutremur, nici în foc, ci într-o voce lină și blândă.

Așadar, pentru a rezuma, creștinii se închină unui Dumnezeu care este blând, fără a fi cu nimic mai puțin Atotputernic.

Î: În Genesa 32:30, poate cineva să vadă fața lui Dumnezeu, având în vedere că Exodul 33:20 spune că nimeni nu poate face asta și să rămână în viață?

R: Iacov a văzut o apariție a unui înger; la început a crezut că era un om și, cu siguranță, nu L-a văzut pe Dumnezeu în slava Sa față în față.

Î: În Genesa 32:26, de ce crezi că Iacov era atât de hotărât să fie binecuvântat de Dumnezeu?

R: Iacov ar fi putut cere mai multă bogăție, siguranță sau ca Esau să fie binevoitor față de el, dar Iacov nu a cerut direct nimic din toate acestea. El a cerut doar ca Dumnezeu să-l binecuvânteze. Iacov nu se aștepta ca Dumnezeu să-i permită să-l evite pe Esau, ci voia ca Dumnezeu să-l binecuvânteze astfel încât să poată trece cu bine prin întâlnirea cu Esau, rămânând în viață.

Î: În Geneza 33 și Geneza 36:7, s-au despărțit Esau și Iacov pentru că aveau prea multe bunuri sau din cauza fricii lui Iacov față de Esau?

R: Din ambele motive.

Î: În Genesa 33:18-19 și Iosua 24:32, a cumpărat Iacov pământul de la Sihem, sau l-a cumpărat Avraam, așa cum spun Faptele Apostolilor 7:15-16 și Genesa 23:16-20?

R: Avraam a cumpărat pământul din Mamre, lângă Hebron, pentru Sara, conform Genezei 23:16-20, dar acesta nu se află în același loc. În ceea ce privește pământul cumpărat la Sihem, există trei răspunsuri posibile.

Iacov și Avraam au cumpărat-o: atât Iosua 24:32, cât și Geneza 33:18-19 spun că Iacov, nepotul lui Avraam, a fost cel care a cumpărat pământul de lângă Sihem. Indiferent dacă Avraam a venit sau nu să asiste la cumpărarea pământului cu banii pe care i-a lăsat lui Isaac, s-ar putea spune că clanul lui Avraam a cumpărat pământul. Chiar și astăzi, un adolescent, cu consimțământul tatălui său, poate cumpăra o mașină pe numele tatălui său.

Ștefan s-ar putea să se fi înșelat: întrucât Iacov a cumpărat pământul pe care au fost îngropați fiii săi, dar el însuși a fost îngropat la Mamre alături de Avraam, Ștefan ar fi putut combina din greșeală aceste două evenimente distincte. Chiar dacă Ștefan s-ar fi înșelat, Biblia ar rămâne totuși infailibilă. Biblia a consemnat pur și simplu, fără greșeală, ceea ce a spus Ștefan, cu tot cu greșeală.

Reîngropare: Odată ce s-au stabilit definitiv în țară, au decis să-i reîngroape pe Avraam, Sara, Isaac și Rebeca, pentru ca toți să fie împreună.

Î: În Genesa 33:18-19, ce altceva mai știm despre orașul Sihem?

R: Deși orașul era în ruine pe vremea lui Avraam, locul unde se afla era cunoscut. Avraam nu a cumpărat orașul, ci mai degrabă un teren lângă Sihem.

Orașul era mereu reconstruit, deoarece se afla pe un deal care putea fi fortificat și avea un izvor excelent. Sihem a fost reconstruit în jurul anului 1900 î.Hr., dar faraonul Senusert al III-lea (c. 1880-1840 î.Hr.) l-a cucerit. Sihemul a fost distrus din nou în jurul anului 1750 î.Hr. A fost reconstruit, dar a fost distrus din nou de egipteni în jurul anului 1550 î.Hr. A fost reconstruit în perioada scrisorilor de la Amarna (1400-1370 î.Hr.), care îl menționează ca fiind centrul regelui Lab’ayu, care se afla în confederație cu invadatorii „Habiru”. A fost reconstruit, dar distrus de aramei, de regele Menahem al Israelului și de asirieni în anul 723 î.Hr.

Î: În Genesa 34:13-17, cum a putut Dumnezeu [presupus] să tolereze faptul că fiii lui Iacov au dat un răspuns înșelător cu privire la Dina?

R: Dumnezeu nu a tolerat acest lucru, iar cei doi fii ai lui Iacov care i-au ucis pe locuitorii din Sihem au fost blestemați pentru aceasta.

Î: În Genesa 34:25-30, cum au putut Simeon și Levi, singuri, să distrugă un întreg oraș?

R: Ei au condus raidul, dar aveau alți slujitori, soldați angajați și/sau rude sub comanda lor.

Î: În Genesa 35:1-5, care a fost succesiunea evenimentelor?

R: Iată ordinea.

1. Se pare că Iacov a fost prea permisiv în ceea ce privește prezența idolilor străini în rândul grupului său nomad.

2. Dumnezeu i-a spus lui Iacov că dorește ca acesta să locuiască în Betel și să-I ridice un altar.

3. Iacov a înțeles corect că, dacă urmau să-I ridice un altar lui Dumnezeu, nu era bine să aibă idoli printre ei.

4. Odată ce s-au dedicat pe deplin Domnului, nu mai aveau de ce să se teamă de popoarele din jur.

Î: În Genesa 35:21, s-au născut toți fiii lui Iacov în Migdal Eber, sau s-au născut mai devreme, așa cum spun alte pasaje din Genesa? (Un creștin liberal a adus în discuție acest lucru ca pe o contradicție.)

R: Geneza 35:21-26 nu spune că fiecare fiu al lui Iacov s-a născut la Migdal-Eber, mai ales că, în Geneza 35:19-20, Rahela, mama a doi fii, tocmai murise înainte ca ei să se mute acolo. Geneza 35:21-26 enumeră pur și simplu fiii, în continuarea relatării în care Israel (=Iacov) și-a așezat cortul dincolo de Migdal-Eber.

Î: În Geneza 36, de ce sunt enumerați descendenții lui Esau atât de detaliat?

R: Trebuie să recunoaștem că acesta nu este cel mai important capitol din Biblie. Deși numele individuale nu sunt importante, învățăm șase lucruri din acesta.

1. Acest lucru demonstrează pretenția Bibliei de acuratețe istorică și atenția acordată detaliilor istorice.

2. Descendenții lui Esau (edomiții) și israeliții se cunoșteau între ei. În cartea lui Iov, Elifaz era un temanit, un descendent al lui Teman din Geneza 36:11, 15, 42 și 1 Cronici 1:45. Mai târziu, Ieremia 49:7, 20 folosește în mod poetic numele „Teman” ca sinonim pentru „Edom”.

3. Cele două popoare înrudite, deși separate, erau foarte prietenoase unul față de celălalt, cel puțin în acea perioadă. Mai târziu, Amos 1:9-11 vorbește despre „legământul de frăție” pe care edomiții l-au încălcat. Acesta nu era un legământ formal, ci o relație informală din vremea menționată în Geneza 33:4-16.

4. Edomiții s-au unit, în esență, cu horiții care locuiau deja în țara menționată în Geneza 36:20-29. Această uniune este probabil similară cu ceea ce locuitorii din Sihem le-au propus israeliților. Secole mai târziu a existat de fapt o puternică națiune din Orientul Mijlociu, numită Mitanni, sau cunoscută și sub numele de hurieni, care era o uniune a două popoare. Grupul dominant în această alianță era cel al hurienilor, care se pare că proveneau din India.

5. Pe măsură ce Canaanul a fost dat israeliților, edomiții au primit Edomul și Muntele Seir. Dumnezeu a spus că a dat Muntele Seir copiilor lui Esau în Deuteronom 2:5.

6. Numărul descendenților lui Esau, împreună cu asimilarea cu horiții și începutul timpuriu al guvernării, au arătat că națiunea edomită se dezvolta rapid și că aceștia puteau deveni rivali puternici în viitor.

Iată bătăliile dintre Edom și Israel.

1 Samuel 14:47 Au luptat în timpul lui Saul

1 Regi 11:14-22 Edomiții sub conducerea lui Hadad au luptat în timpul lui Solomon

2 Cronici 20:1-23: edomiții au încheiat o alianță și au luptat în timpul lui Iosafat

2 Regi 8:21 Edomiții au luptat în timpul lui Ioram

2 Cronici 28:17 Edomiții au luptat în timpul lui Ahaz

Psalmul 137:7; Plângerile lui Ieremia 4:21-22; Obadia 10-14 Edomiții i-au ajutat pe babilonieni împotriva lui Iuda.

Maleahi 1:2-5 În jurul anului 433 î.Hr., după întoarcerea din exil, edomiții erau încă dușmani.

În Ezechiel 25:12-17, după căderea Ierusalimului, edomiții așteptau la răscruce de drumuri pentru a-i ucide și jefui pe evreii care fugeau.

Î: În Genesa 36:2, Zibeon era un oraș al hiviților sau al horiților, așa cum se menționează în Genesa 36:20?

R: Există două posibilități:

O greșeală ortografică: Mulți cercetători presupun că este vorba de o greșeală ortografică în textul masoretic, întrucât în ebraică „hivit” se scrie h[i]wwt, iar „horit” se scrie h[o]rrt. Septuaginta menționează „horiți” în Geneza 34:2 și Iosua 9:7.

Două denumiri pentru un singur grup sau două grupuri care s-au contopit: horiții (hurienii) s-au stabilit, de asemenea, în Palestina, în zonele în care locuiau hiviții, după cum o demonstrează numele personale huriene. Chiar și prințul Ierusalimului din secolul al XIV-lea î.Hr. purta numele hurian Abdi-Hepa.

Î: În Genesa 36:31, expresia „înainte ca vreun împărat să domnească peste israeliți” indică faptul că data scrierii este din timpul lui Saul sau mai târziu?

R: Nu. Nu numai că Moise putea ști că va exista un rege peste Israel (Deuteronom 17:14-15), dar toți israeliții, încă din vremea lui Iacov, știau că Israelul va avea un rege din tribul lui Iuda, datorită profeției lui Iacov din Geneza 49:10.

Î: În Genesa 37:1-11, ce a determinat relațiile proaste ale lui Iosif cu familia sa? Crezi că Iosif era conștient de acest lucru?

R: Au fost cinci lucruri.

1. Faptul că și-a turnat frații în Geneza 37:2

2. Faptul că Iacov îl iubea pe Iosif mai mult decât pe ceilalți, în Geneza 37:3.

3. Faptul că Iacov i-a dat lui Iosif, dar nu și celorlalți frați, o haină împodobită, în Geneza 37:3-4.

4. Faptul că nu Iosif a avut visul, ci el le-a povestit fraților săi visul cu snopii de grâu, în Geneza 37:5-8.

5. Faptul că Iosif le-a povestit fraților și tatălui său un alt vis despre soare, lună și unsprezece stele care se închinau în fața lui, în Geneza 37:9-11.

Iosif, un băiat de șaptesprezece ani, părea să nu-și dea seama deloc de felul în care ceilalți ar fi interpretat cuvintele lui. Iacov, care era mult mai în vârstă, se pare că nici el nu s-a gândit niciodată la felul în care ar fi putut stârni gelozia între frați. Te-ai aștepta ca Iacov să știe ceva despre asta. Se pare că Iacov a învățat „lecția proastă” a favorizării unuia dintre copii, dar nu și „lecția bună” că favorizarea unuia dintre copii are consecințe negative.

Î: În Genesa 37:1-11, de ce anume îl urau de fapt frații lui Iosif?

R: Probabil că frații lui Iosif credeau că visele lui proveneau din propria lui imaginație. Ar fi fost ușor să considere că Iosif era mândru și egocentric, pentru că tatăl său îl iubea mai mult pe el (și pe mama sa, Rahela).

Î: În Geneza 37:1-11, ce fel de lucruri fac oamenii astăzi care duc la relații proaste cu ceilalți?

R: Din mândrie, invidie sau răutate, oamenii pot fi dominatori, lăudăroși, calomniatori sau bârfitori. Din lipsă de empatie, pot fi insensibili. Din nesiguranță, pot trăda pe la spate. Uneori fac aceste lucruri în mod deliberat, iar alteori nu sunt conștienți că le fac. Avem, în mod natural, inimi egocentrice.

Avem nevoie de Isus pentru a ne iubi aproapele ca pe noi înșine și pentru a continua să ne iubim aproapele ca pe noi înșine.

Î: În Genesa 37:3, 23, 32, există vreo dovadă extrabiblică pentru o haină cu multe culori?

R: Da, deși nu este vorba de mantaua lui Iosif în sine. Arheologii au descoperit că pe pereții mormântului unui nobil egiptean numit Khnumhotep erau desenați „asiatici” purtând haine multicolore. Vezi „Pharaohs and Kings: A Biblical Quest”, pag. 332, 360, pentru imagini și mai multe informații.

Î: În Geneza 37:17, există vreo dovadă extrabiblică privind „dispariția” unor oameni prin aruncarea lor în fântâni?

R: Da. În cartea „Can Archaeology Prove the Old Testament?” (Poate arheologia să dovedească Vechiul Testament?), la pagina 29, se menționează că la Dothan (la 13 mile nord de Sihem) a fost descoperită o cisternă în care se aflau mai multe schelete. Apropo, frații lui Iosif se aflau în apropierea localității Dothan.

Î: În Geneza 37:17, dacă i-ai întreba pe frații lui Iosif de ce intenționau să-l omoare, ce ar spune ei?

R: Iosif le creează probleme (Iacov îl trimisese pe Iosif să-i pârăască). Iosif i-a dat lui Iacov o veste proastă (ra’ah) despre ei, iar ei i-ar fi spus lui Iacov că un animal rău (ra’ah) l-a mâncat pe Iosif.

L-au numit pe Iosif visător.

Interesul propriu, gelozia că tatăl lor îl iubea mai mult pe Iosif. Dacă visele erau de la Dumnezeu (așa cum s-a dovedit în cele din urmă), chiar și Dumnezeu îl favoriza mai mult pe Iosif.

Sihem se afla la aproximativ 50 de mile nord de Hebron, unde se afla Iacov. Dotan se afla la aproximativ 13 mile nord de acesta. Așadar, probabil erau prea departe de Iacov pentru ca cineva să-i poată spune ce s-a întâmplat.

Este ironic faptul că, la începutul vieții sale, Iacov a folosit haine pentru a-l înșela pe propriul său tată, Isaac, făcându-l să creadă că este Esau. Acum, hainele urmau să fie folosite pentru a-l înșela chiar de către propriii săi fii.

Î: În Genesa 37:17, frații lui Iosif plănuiau să-l omoare sau au decis să-l vândă negustorilor madianiți, așa cum spune Genesa 37:28-29?

R: Ambele variante sunt adevărate, deoarece oamenii își pot schimba planurile. Inițial, ei plănuiau să-l omoare pe Iosif, cu excepția lui Ruben, care intenționa să-l salveze. Cu toate acestea, când au văzut negustorii madianiți, și-au dat seama că ar putea câștiga niște bani datorită lui Iosif și și-au schimbat planurile. Din punct de vedere uman, s-ar putea crede că Iosif ar fi avut „dreptul” să devină amar din cauza acestui lucru. Totuși, Iosif l-a urmat pe Dumnezeu, iar vremurile grele nu l-au făcut amar, ci l-au făcut mai bun.

Î: În Genesa 37:25, negustorii erau ismaeliți sau madianiți, așa cum spune Genesa 37:28?

R: De la distanță, frații nu puteau distinge ce popor se apropia sau dacă erau amândoi. Totuși, pentru frați nu conta; ei voiau doar banii. Fie cuvântul „ismaeliți”, fie cuvântul „midianiți” ar putea fi o eroare de copiere. Sau, frații au crezut că erau ismaeliți, dar de fapt erau midianiți.

Î: În Geneza 37:28, erau 20 de sicli de argint un preț corect pentru un sclav ca Iosif?

R: Da. Potrivit lui K.A. Kitchen în lucrarea *Ancient Orient and Old Testament Introduction*, pp. 52-53, acesta era prețul corect în jurul anului 1800 î.Hr. Cu secole înainte, prețul era de 10-15 sicli de argint, în vremea lui Moise era de 30 de sicli de argint, iar mai târziu prețul a crescut. În Osea 3:2, un sclav valora aproximativ 30 de sicli. Consultați „Biblical Archaeology Review”, volumul 21, nr. 2, p. 53, pentru un grafic al prețului unui sclav în funcție de perioada istorică.

Î: În Geneza 37:28, de ce nu i-a ușurat Dumnezeu situația lui Iosif?

R: Dumnezeu ar fi putut să-i facă lucrurile mult mai ușoare lui Iosif. Ar fi putut să nu-i dea lui Iosif acele vise; ar fi putut să-l facă pe Iosif să-și salveze frații, astfel încât aceștia să-i fie recunoscători. Dumnezeu l-a folosit pe Iosif pentru a-și salva familia atunci când a venit o mare foamete, dar Dumnezeu ar fi putut face și altceva pentru a-i salva de foamete.

Nu știm de ce Dumnezeu a ales tocmai acele mijloace pentru a-Și împlini voia. Cu toate acestea, putem observa că mângâierea lui Iosif nu a fost scopul principal al lui Dumnezeu; Dumnezeu a folosit timpul petrecut de Iosif pe pământ pentru a realiza anumite lucruri în viața lui Iosif și a fraților săi.

Î: În Geneza 38:1-21, de ce se află această poveste despre Iuda și Tamar în Biblie?

R: Pe o scară de la 1 (cel mai puțin grav) la 10 (cel mai grav), imoralitatea sexuală fiind considerată 10, cum ați numi faptul de a nu intenționa niciodată, în mod deliberat, să ții o promisiune de care cineva depindea pentru tot restul vieții sale? – Cu siguranță este mai mult decât un 1. Există cel puțin trei lucruri pe care le putem învăța din aceasta.

1. Ca să nu credem că Iuda și ceilalți patriarhi erau mai drepți decât toți ceilalți, această poveste și altele ne readuc la realitatea că ei nu erau deosebit de drepți.

2. Biblia ne oferă o relatare sinceră și exactă a modului în care trăiau oamenii pe atunci. Biblia nu înfrumusețează deloc istoria lor. Putem învăța atât din greșelile lor, cât și din faptele lor bune.

3. Acest lucru ilustrează un tip de păcat care există și astăzi, dar despre care nu se vorbește prea des: eschivarea de la responsabilitate. Acesta este considerat un păcat foarte grav în ochii lui Dumnezeu, întrucât Onan a fost ucis din această cauză. Nici Iuda nu s-a comportat în mod responsabil față de nora sa și și-a încălcat propriul cuvânt. Iuda nu și-a dat fiul în căsătorie cu Tamar, deoarece se temea pentru viața fiului său și nu avea încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Evident, Iuda nu a considerat că Onan merita moartea pentru că a refuzat să-și îndeplinească responsabilitatea.

Î: În Genesa 38:29-30, ce înseamnă Zerah/Zarah și Perez/Pharez?

R: Mai întâi ce înseamnă acestea, apoi două aplicații. Strong’s, dicționarele biblice și comentariile sunt toate de acord că Perez/Pharez înseamnă „străpungere” sau „spărgere”. El a spărgat sau a deschis pântecele. Există însă o ușoară diferență de opinie cu privire la Zerah/Zarah.

Scarlet: Datorită firului stacojiu legat de mâna sa, Zerah ar putea însemna, prin urmare, „stacojiu”. Ar putea însemna, de asemenea, „strălucire” sau „roșu”, potrivit unor cercetători.

Ridicare: Zerah provine din cuvântul ebraic Zerah, care înseamnă „ridicare”, potrivit altor cercetători.

Un motiv pentru această diferență de opinie poate fi găsit în „Concordanța exhaustivă a lui Strong” (cuvântul 2226). Aceasta precizează că este identic cu 2225 „zerach, zeh’-rakh”, derivat din 2224; o răsărire a luminii: – răsărire.” 2224 spune „zarach, zaw-rakh”; un prim. ; propr. a iradia (sau a emite raze), adică a răsări (ca soarele); spec. a apărea (ca un simptom al leprei): – a se ridica, a răsări (sus), de îndată ce se ridică.” Așadar, cuvântul Zerah provine de la răsăritul soarelui și s-ar putea referi fie la răsăritul propriu-zis, fie la culoarea roșu-stacojiu a zorilor.

Linia mesianică din Matei 1:3 menționează pe scurt nașterile atât ale lui Perez, cât și ale lui Zerah. La prima Sa venire, Isus a spus că va aduce dezbinare în Luca 12:51. Pavel vorbește despre strălucirea celei de-a doua veniri a lui Hristos în 2 Tesaloniceni 2:8. Așadar, gemenii au venit în ordinea celor două veniri ale lui Hristos. Cu toate acestea, pe de altă parte, Ioan 1:5,9 menționează că Isus era lumina adevărată care luminează pe orice om și că El a venit în lume.

Acan, care a fost executat în Iosua 7, era un descendent al lui Zerah. Așadar, faptul că o persoană are o descendență specială sau evlavioasă nu garantează că este neapărat neprihănită sau că poate scăpa de judecată. S-a spus că „Dumnezeu nu are nepoți”. Cu alte cuvinte, fie ești copil al lui Dumnezeu, fie nu ești. Dar nu poți pretinde o relație cu Dumnezeu doar datorită credinței părinților tăi și nu a ta.

Î: În Geneza 39:7-10, având în vedere că Cele Zece Porunci nu fuseseră încă scrise, ce ar fi fost greșit dacă Iosif s-ar fi culcat cu soția stăpânului său?

R: Iosif nu avea nevoie de Cele Zece Porunci pentru a ști că, făcând acest lucru, ar fi trădat complet încrederea pe care stăpânul său o avea în el. Iosif a spus, de asemenea, că aceasta ar fi un păcat împotriva lui Dumnezeu.

Unii oameni acționează strict după litera legii. Totuși, Iosif nu a acționat astfel, și nici creștinii nu ar trebui să acționeze astfel. În loc să ne întrebăm doar „pot să scap cu asta” sau „există vreo interdicție absolută, alb-negru, împotriva acestui lucru?”, ar trebui să ne întrebăm mai degrabă „ce I-ar fi plăcut lui Dumnezeu”.

Iosif și-a pierdut haina de două ori până acum! Dar, așa cum a spus cineva odată, este mai bine să-ți pierzi haina și să-ți păstrezi caracterul decât să-ți pierzi caracterul și să-ți păstrezi haina.

Există o poveste arabă interesantă care ilustrează mentalitatea de a respecta doar litera legii. Odată, un bărbat a făcut o înțelegere cu un duh rău. Amândoi au semnat un document, în care partea duhului din înțelegere era să-i ofere cea mai frumoasă femeie pe care și-o putea imagina ca soție și că duhul nu-i va face rău. Duhul a dispărut, iar mai târziu a venit o femeie frumoasă care voia să-i fie soție. Fără ca bărbatul să știe, femeia era de fapt duhul deghizat. Într-o noapte, „femeia” i-a cerut bărbatului să vadă contractul. Când bărbatul a luat contractul, duhul a făcut ca niște ceară de la lumânare să acopere cuvântul „nu” din expresia „să nu-i facă rău bărbatului”, iar duhul l-a ucis pe bărbat.

Este interesant faptul că, pentru unii, un pic de ceară de lumânare a fost tot ce a fost necesar pentru a justifica invalidarea promisiunii pe care cei doi o făcuseră. Astăzi, unii oameni consideră că este în regulă și corect să renunțe la un acord din motive care nu sunt cu mult mai substanțiale. Pentru adevărații credincioși în Dumnezeu, nu numai că ne ținem cuvântul la literă, dar respectăm și intenția cuvântului nostru și nu lăsăm motive fragile să servească drept scuze pentru a fi necinstiți.

Î: În Geneza 39:7-20, mai există și alte povestiri de acest fel?

R: Nu există nimic foarte asemănător cu aceasta, dar există o poveste fictivă cu o ușoară asemănare. Ideea că soția se abate de la calea cea dreaptă când soțul este plecat nu este specifică doar lui Iosif. La aproximativ 600 de ani după această perioadă, în secolul al XIII-lea î.Hr., a existat o poveste egipteană, numită „Povestea celor doi frați”, care prezenta câteva asemănări. Când soțul era plecat, soția a încercat să-l seducă pe fratele acestuia, care i-a respins avansurile. Când soțul s-a întors, soția a adus o acuzație falsă împotriva fratelui său. În cele din urmă, adevărul a ieșit la iveală, iar soția a fost executată.

Î: În Genesa 40:15, cum a fost luat Iosif din țara evreilor?

R: Pe de o parte, Iosif venea din țara care era posesia promisă și viitoare a evreilor israeliți. Pe de altă parte, noi considerăm termenul „evreu” ca fiind sinonim cu „israelit”, dar nu era așa pe atunci. Un „evreu” (sau „Apiru”) însemna și un nomad, iar Avram era numit „evreu”. Astfel, termenul „Iosif” se referea fie la descendența sa din Avraam și la faptul că trăia în noua țară a lui Avraam, fie la faptul că provenea dintr-o țară de nomazi, sau la ambele.

Î: În Genesa 40:20-22, Matei 14:6 și Marcu 6:21, este rău să sărbătorim zilele de naștere, având în vedere că singurele zile de naștere [presupuse] din Biblie sunt cele în care Faraon l-a executat pe brutar și Irod l-a executat pe Ioan Botezătorul?

R: Nu. Martorii lui Iehova încearcă să folosească un argument bazat pe tăcere pentru a interzice sărbătorirea zilelor de naștere. Atât Faraon, cât și Irod erau conducători cruzi și arbitrari care ucideau oameni și în alte zile decât zilele de naștere, dar există două motive mai puternice pentru care sărbătorirea unei zile speciale cu ocazia nașterii cuiva este acceptabilă.

Iov era un om evlavios, iar fiii săi „organizau pe rând ospățuri în casele lor” (Iov 1:4). Textul ebraic spune literalmente că fiecare făcea acest lucru „în ziua lui”, iar această expresie se referă la ziua de naștere a cuiva, după cum reiese din faptul că Iov a blestemat „ziua lui” (în ebraică), pe care BSB o redă ca „ziua nașterii sale” în Iov 3:1-3.

De asemenea, îngerul Gabriel a vestit că mulți se vor bucura de nașterea lui Ioan Botezătorul (Luca 1:14) și, dacă îngerii au putut sărbători nașterea lui Isus în Luca 2:13-14, este în regulă ca și noi să-I sărbătorim nașterea.

Î: În Genesa 40:23, cum a putut paharnicul să-l uite atât de ușor pe Iosif?

R: La momentul respectiv, paharnicul era preocupat de semnificația visului. Însă, după ce a fost repus în funcție, și-a dat seama că nu Iosif era cel care îl repusese în funcție și că Iosif nu-i aducea niciun beneficiu în acel moment, așa că și-a îndreptat atenția spre ceea ce și cine i-ar putea aduce beneficii. A uitat atât recunoștința față de Iosif, cât și promisiunea făcută acestuia de a-și aminti de el și de a-l menționa în fața lui Faraon. De către frații săi, soția lui Potifar și paharnicul, Iosif a fost maltratat, calomniat și uitat. Dar Dumnezeu a putut să acționeze în ciuda uitării paharnicului; doar că a fost nevoie de doi ani întregi. Este interesant faptul că primul născut al lui Iosif a fost numit Manase, ceea ce înseamnă „a uita”, conform Comentariului evanghelic asupra Bibliei, p. 33. Gelozia fraților lui Iosif, calomnia soției lui Potifar și uitarea paharnicului au fost nesemnificative în comparație cu versetul definitoriu al acestui capitol: Geneza 41:32, care spune că lucrurile „au fost hotărâte de Dumnezeu”.

Î: În Genesa 41:18, de ce se află vacile în râu?

R: În majoritatea locurilor, vacile nu ar rămâne în râu. Dar în Egipt, vacile se află adesea acolo pentru a se răcori și pentru a se proteja oarecum împotriva muștelor. Însă un scriitor ar fi trebuit să locuiască în Egipt pentru a ști acest lucru.

Î: În Genesa 41:32, de ce l-ar numi Faraon pe un neegiptean ca secund?

R: Deși regii pot face uneori lucruri ciudate, în acest caz avea foarte mult sens. Dacă Iosif ar fi încercat să se răzvrătească, egiptenii nu l-ar fi urmat. Se menționează că canaaniții, precum Meri-Ra, Ben-Mat-Ana și un semit pe nume Yanhamu, locțiitor al lui Amenhotep al III-lea, dețineau funcții înalte la curtea egipteană. (Amenhotep al III-lea a devenit faraon după ce israeliții au părăsit Egiptul.) Mult mai târziu, otomanii turci aveau adesea armeni în funcții înalte la curte, știind că poporul nu ar fi susținut niciodată un ne-musulman care ar fi încercat să preia puterea.

Î: În Geneza 41:45, numele egiptean al lui Iosif, Zaphenath-Paneah, era un titlu sau un nume egiptean?

R: Probabil însemna „cel care se numește viață” sau ceva similar. Nu există dovezi că vreun egiptean ar fi avut un titlu de acest fel, așa că probabil era un nume. Faraonul a dorit probabil ca Iosif să pară mai egiptean în ochii multora dintre oficialii săi. Totuși, aceasta nu înseamnă că Iosif și-a abandonat numele original. Este cam ca atunci când oamenii vin din China în Occident; de multe ori își iau și un nume occidental, iar când oamenii merg din Occident în China, de multe ori își iau și un nume chinezesc.

Î: În Genesa 41:45, există vreo dovadă extrabiblică pentru numele egiptean al lui Iosif, Zaphenath-Paneah?

R: Da. Deși cercetătorii nu cunosc niciunul dintre numele vizirilor Egiptului din secolele din jurul epocii lui Iosif, arheologii au descoperit o legătură.

Zaphenath: Numele egiptean al lui Iosif din Geneza 41:45 ne-a fost probabil transmis cu literele „t” și „p” inversate. Zat-en-aph înseamnă „cel care este numit”, o expresie obișnuită. Papirusul Brooklyn 35.1446 prezintă numeroase exemple de asiatici cărora li s-au dat nume egiptene. Multe dintre aceste nume au ca primă parte expresia „cel/cea care este numit(ă)”.

Paneah: „Pa” sau „Pe” ar reprezenta termenul egiptean Ipi sau Ipu. „anea” este similar cu simbolul egiptean ankh, care înseamnă „viață”, sau cu ankhu, care înseamnă „este viu”. Cartea „Pharaohs and Kings: A Biblical Quest”, p. 350, concluzionează că numele Ipiankhu și variantele sale erau comune în vremea lui Iosif, dar nu erau foarte comune nici înainte, nici după aceea.

Î: În Genesa 41:45, amintindu-ne cum și-a luat Isaac soția și cum și-a luat Iacov soția, ce este diferit în modul în care Iosif și-a luat soția? Cum s-a descurcat Iosif cu această situație?

R: Faraonul nu era credincios, și probabil că nici soția lui Iosif nu era, cel puțin la început. Nu vedem nicio grijă din partea oamenilor credincioși în alegerea unei soții pentru Iosif; dar Iosif a reușit totuși să se descurce. Așa cum Dumnezeu i-a dat lui Adam stăpânirea peste țară și o soție, tot așa Faraonul i-a dat lui Iosif stăpânirea peste țară și o soție.

Apropo, Potifar și Potifera probabil nu sunt aceeași persoană. În Egipt există un monument numit stela lui Potifar, pe care scrie: „Potifar, fiul lui ‘Ank h-Hor”. Probabil că nu este vorba despre niciunul dintre acești bărbați; mai degrabă, Potifar era un nume comun.

Î: În Genesa 41:53-57, în ce fel a fost Iosif un tip al lui Hristos?

R: Iosif a suferit el însuși pentru a putea asigura provizii pentru tot poporul lui Dumnezeu. De la momentul în care Iosif a fost vândut ca sclav până când a devenit al doilea la comandă au trecut aproximativ 13 ani. În acea perioadă, Iosif a trebuit să dea dovadă de răbdare, chiar dacă nu i s-a dat niciun indiciu exterior că situația lui se va îmbunătăți vreodată. Gândiți-vă cât de răbdător este Dumnezeu cu noi!

Î: În Genesa 41:57, ceea ce i s-a întâmplat lui Iosif i-a adus, în cele din urmă, un beneficiu?

R: În acest caz, i-a fost de folos în mod secundar, în sensul că nu se afla în Canaan când a izbucnit foametea. Dar, în primul rând, nu a fost pentru binele lui Iosif; la urma urmei, Iosif ar fi putut pur și simplu să se retragă în Siria și să trăiască singur acolo, așa cum a făcut Iacov. Nu, beneficiul principal a fost pentru cele 70 de persoane din clanul său. Dumnezeu nu a adus această încercare asupra lui Iosif în primul rând pentru binele lui Iosif, ci pentru binele familiei sale.

Pe de altă parte, Iosif a beneficiat într-adevăr foarte mult într-un alt mod. Imaginați-vă că Iosif ar fi rămas în Canaan sau în Siria și nu ar fi făcut nimic toată viața lui. Poate că ar fi avut totuși un caracter integru, dar nu ar fi fost considerat un mare erou al credinței în Biblie fără aceste experiențe care l-au modelat, deși modelarea a fost uneori dureroasă.

Î: În Genesa 41:57, având în vedere că foametea era severă în întreaga lume, de ce nu au suferit de foamete toate locurile din lume?

R: Această frază exprimă faptul că foametea era severă și dincolo de Egipt.

Î: În Genesa 42:3-4, ce a învățat familia despre favoritism?

R: În cazul lui Iacov, aparent nimic. El nu l-a trimis pe Beniamin împreună cu ceilalți în această aventură, pentru că părea că îl iubea pe Beniamin mai mult decât pe ei. În mintea lui Iacov, soția sa decedată, Rahela, fiul său (pe care îl credea) decedat, Iosif, și Beniamin erau legați între ei, iar el nu voia să-l piardă și pe ultimul dintre ei. Aparent, ceilalți frați erau considerați mai ușor de sacrificat. Acesta a fost un mod îngrozitor de a fi părinte.

Cu toate acestea, frații se simțiseră vinovați după ce l-au trimis pe Iosif și au ținut acest lucru secret față de tatăl lor toți acești ani. Dar de atunci, având în vedere că Iacov era nedrept față de ei, iar acest lucru nu urma să se schimbe, ei au învățat să trăiască cu această situație.

Î: În Genesa 42:7, de ce vindeau oficialii egipteni grâu?

R: Sub conducerea lui Iosif, Egiptul strânsese provizii de hrană pentru o foamete severă. Fie guvernul egiptean luase de la fermieri mai mult decât era necesar, fie unii egipteni aveau mai puțin decât le trebuia, deoarece vindeau grânele poporului pentru a obține profit. Milenii mai târziu, era un fenomen mult prea obișnuit ca alimentele să fie exportate pentru un profit semnificativ, în timp ce fermierii care le produceau mureau de foame.

Î: În Geneza 42:8, de ce nu l-au recunoscut frații lui Iosif?

R: Nimic nu indică faptul că ar fi fost vorba de un eveniment miraculos sau supranatural. Ultima dată îl văzuseră pe un băiat de șaptesprezece ani, neajutorat și speriat, cu barbă, iar acum vedeau un bărbat bogat și puternic de treizeci de ani care, dacă ar fi respectat obiceiurile egiptene, nu ar fi avut barbă. Chiar și atunci când oamenii observă o asemănare, adesea ajung la concluzia că nu poate fi aceeași persoană, dacă circumstanțele par să facă imposibilă această identitate.

Î: În Genesa 42:6-20, de ce i-a tratat Iosif în acest fel pe frații săi de care se îndepărtase?

R: Deși Biblia nu aprobă și nici nu critică această strategie, ea s-a dovedit a fi o mișcare înțeleaptă din partea lui Iosif. Iosif voia să afle care era atitudinea lor față de celălalt fiu al mamei sale și ce învățaseră de-a lungul anilor. Voia să vadă ce era în inimile lor înainte de a-și deschide inima față de ei.

Deși probabil că nimeni astăzi nu se va afla în aceeași situație, principiul general rămâne valabil: să încerci să afli ceva despre ceea ce se află în inima unei persoane înainte de a-i acorda încrederea ta. Într-un context diferit, Isus a spus în Matei 7:6 să nu arunci mărgăritarele tale înaintea porcilor.

Î: În Geneza 42:21-23, de ce se simțeau ei atât de copleșiți de vinovăție în acest moment?

R: Acesta era un mare secret pe care numai frații îl cunoșteau. (Ei nu știau că Iosif se afla în fața lor și că știa limba ebraică.) Imaginează-ți că ai un secret care te macină din trecut, legat de ceea ce i-ai făcut cuiva apropiat ție și pe care nu i-l poți mărturisi. Gândește-te cât de greu le-a fost fraților în toți acești ani din cauza păcatului lor.

Ruben a avut o idee pentru a-l salva pe Iosif încă din Geneza 37:21-22. Ruben nu a fost de acord cu vânzarea lui Iosif în Geneza 37:29, dar a consimțit să ia haina lui Iosif și să o înmoaie în sânge. Aici, Ruben era încă copleșit de vinovăție, la fel ca ceilalți, dar avea și o atitudine de genul „v-am spus eu”, dând vina pe ei.

Î: În Genesa 42:25-28, după șocul de a fi nevoiți să-l lase pe Simeon în închisoare, cum crezi că s-au simțit când au văzut argintul înapoi în sac?

R: Geneza 42:28b probabil că a subestimat sentimentul lor când a spus: „inimile lor s-au întristat”. Le era milă de Simeon și le era milă de tatăl lor, și se temeau să-i spună tatălui lor în vârstă. Iacov a spus mai târziu că, dacă și Beniamin s-ar fi pierdut, „veți coborî părul meu alb în Locuința morților, plin de întristare” (Geneza 42:38b).

Planul lui Ruben era să se întoarcă în Egipt singur, doar cu Beniamin și argintul, și să încerce să-l aducă înapoi pe Simeon. Dar Iacov îl iubea pe Beniamin mai mult decât îi păsa să-l aducă înapoi pe Simeon.

Î: În Geneza 42:37, de ce ar spune Ruben: „Puteți să-mi omorâți cei doi fii dacă nu reușesc să vi-l aduc înapoi”?

R: Iacov nu avea niciun interes să-și omoare vreunul dintre nepoți. Ruben a spus asta pentru a-l convinge pe Iacov. Dar este o relație oarecum ciudată, în care Ruben i-ar oferi această înțelegere lui Iacov. Se pare că, deși Iacov nu știa adevărul despre Iosif, nu exista prea multă încredere între Iacov și fiii săi. Din păcate, acest lucru poate fi valabil și în unele familii de astăzi.

Î: În Geneza 43-44, frații erau puși la încercare. De ce erau puși la încercare?

R: Să privim această situație din perspectiva lui Iosif. Într-o zi, după atâția ani, frații lui Iosif au apărut la curtea lui cerând ajutor. La acel moment, ce știa Iosif despre ei și despre caracterul lor? Singurul lucru pe care îl știa Iosif la acel moment era că aceștia erau aceiași frați, care ar fi trebuit să-l iubească, dar care au pus la cale cum să-l omoare și apoi l-au vândut ca sclav. Ah, și știau foarte bine cum să lege o persoană. Nu știm dacă ideea răzbunării i-a trecut sau nu prin minte lui Iosif, dar pentru alții ar fi fost ceva firesc. Ce ar fi trebuit să facă Iosif?

Iosif nu a simțit nicio satisfacție în a-și înșela frații. Dar Iosif avea de luat o decizie importantă; dacă frații săi nu se schimbaseră de când îl vânduseră ca sclav, atunci nu vedea niciun motiv să le ofere eliberarea.

„The Bible Knowledge Commentary: Vechiul Testament”, pag. 93-94, spune: „Iosif, care reușise deja cu brio să creeze tensiuni în timpul celor două vizite ale lor, a dat acum lovitura de maestru. El le-a pus la încercare grija față de Beniamin pentru a-i face să-și recunoască răutatea. Dacă nu treceau această încercare, dacă nu aveau milă pentru acest al doilea fiu al Rahelei, atunci nu ar fi avut parte de împlinirea promisiunilor. Dumnezeu ar fi putut să o ia de la capăt și să facă din Iosif o națiune mare dacă ceilalți s-ar fi dovedit nevrednici (cf. Exod 32:10).”

Î: În Geneza 44, când ar trebui să-i punem la încercare pe ceilalți? În general, cum ar trebui să-i punem la încercare pe ceilalți?

R: Vă puneți de obicei la încercare frații și surorile în acest fel? – Sper că nu. Deși nu vedem oameni evlavioși punându-i la încercare pe alții la fel de sever cum a făcut Iosif, oamenilor trebuie să li se pună întrebări și să fie testați pentru a ocupa funcții de conducere. Oamenii pot învăța atunci când sunt puși la încercare, dar acesta nu este scopul principal. Scopul principal este să vedem dacă putem avea încredere în acea persoană să facă ceva sau dacă putem avea încredere în ea să învețe o doctrină sănătoasă.

1 Timotei 3:10 spune: „În plus, ei trebuie mai întâi să fie puși la încercare. Apoi, dacă sunt fără prihană, să slujească ca diaconi.” Apocalipsa 2:2 vorbește cu aprobare despre biserica din Efes, spunând: „i-ați pus la încercare și i-ați demascat ca mincinoși pe cei care pretind în mod fals că sunt apostoli.” În Romani 16:10, Apeles a fost pus la încercare și aprobat; totuși, probabil că Dumnezeu a fost Cel care a făcut această încercare.

Pe de altă parte, dacă o persoană a trecut testul, a încerca să o păcălești sub pretextul unei noi încercări este greșit. Fariseii au greșit când au venit să-L pună la încercare pe Isus, cerându-I un semn în Marcu 8:11 și Luca 11:16.

L-au pus la încercare pe Isus cu întrebări în Matei 16:1; 22:35.

Naomi le-a pus la încercare pe Rut și Orpa în Rut 1:11-15. Nu avea rost ca ele să meargă în Israel, o țară pe care nu o văzuseră niciodată, doar pentru că o plăceau pe Naomi. Dacă nu-L urma același Dumnezeu, ar fi trebuit pur și simplu să rămână acolo unde erau.

Regele Saul a fost pus la încercare în 1 Samuel 13:7b-14, dar nu este clar dacă Samuel a întârziat accidental câteva ore sau dacă a făcut-o intenționat.

Am citit odată că, pe vremea Uniunii Sovietice, niște soldați fără uniformă, înarmați, au dat buzna într-o slujbă ținută într-o biserică subterană chiar când aceasta era pe punctul de a începe. Au întrebat cine erau creștinii și au spus că toți cei care nu erau creștini puteau pleca. Apoi și-au lăsat armele jos și s-au închinat și ei; voiau să-i alunge pe toți spionii din slujbă.

Î: În Genesa 44:2-13, în ce fel paharul de argint din sacul lui Beniamin seamănă cu furtul idolii tatălui ei de către Rahela?

R: Este posibil ca frații să fi cunoscut povestea lui Rahela care a furat idolii tatălui ei, Laban. Laban și Iacov au convenit că oricine va fi găsit cu acești idoli va fi ucis. La momentul respectiv, ei nu știau că Rahela îi furase. Dacă Laban și Iacov au convenit asupra acelei pedepse, ce fel de pedeapsă ar fi aplicat înaltul funcționar al curții din Egipt pentru furtul unui obiect care îi era (aparent) drag și avea o valoare monetară mare?

Î: În Genesa 44:5, cum a putut Iosif, un om evlavios, să pretindă că folosește divinația?

R: Nu se spune că Iosif a folosit vreodată acel pahar, ci doar că le-a spus fraților săi că îl folosea pentru ghicire. Conform Genezei 44:15, se pare că Iosif nu era prea preocupat de pahar. Nu ar trebui să practicăm ghicirea (Deuteronom 18:10) și ar trebui să evităm chiar și aparența răului (2 Corinteni 8:21; 1 Tesaloniceni 5:22), iar chiar și Iosif nu era o persoană perfectă.

„Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 34, menționează că ghicitul în apă era o practică obișnuită în Egipt. Oamenii priveau picăturile de apă și făceau preziceri.

Î: În Genesa 45:3, care sunt cele patru motive pentru care frații lui Iosif ar fi putut rămâne fără cuvinte?

R: Frații erau 1) fără cuvinte pentru că erau șocați, nu numai de faptul că îl vedeau pe Iosif, ci și de poziția pe care o ocupa acesta; 2) fără cuvinte pentru că fuseseră descoperiți; 3) fără cuvinte gândindu-se la ce li se va întâmpla acum; 4) ei spusese: „Intenționezi să domnești peste noi?” (Genesa 37:8). Acum, Iosif domnea peste tot Egiptul (Genesa 45:8).

Î: În Genesa 45:5, 8; 50:19-20, cine a spus Iosif că l-a trimis în Egipt? De ce?

R: De câte ori ați auzit că, atunci când cineva plănuia să ucidă, lucrurile s-au terminat cu bine pentru acea persoană? Pentru frați, lucrurile s-au terminat cu bine.

Iosif a spus în mod specific că nu au fost frații, ci Dumnezeu. Iosif a văzut că dificultățile și vremurile grele pe care le-a trecut au venit de la Dumnezeu și L-a lăudat pentru asta, pentru că acum, și numai acum, Iosif a văzut rezultatul.

Î: În Genesa 45:6 și Genesa 47:28, au devenit israeliții sclavi cât timp Iosif era încă în viață?

R: Da. Dacă ne uităm la Geneza 37:2; 41:1; 41:29-39; 45:6; 47:28, vedem că israeliții au stat în Egipt timp de 71 de ani din cei 110 ani de viață ai lui Iosif. Așadar, evreii au devenit sclavi încă din timpul vieții lui Iosif, deoarece au fost sclavi în Egipt timp de 400 de ani și au stat în Egipt în total 430 de ani.

Î: În Genesa 45:8, 50:19, Dumnezeu îi face sclavi pe oamenii evlavioși? A făcut Dumnezeu sclav pe Iosif sau pe frații lui Iosif?

R: Acesta este un exemplu al conceptului teologic numit „concurență”. Dumnezeu nu numai că știa răul pe care aceștia ar fi decis să-l facă în mod liber și voluntar dacă s-ar fi aflat în acea situație, ci le-a și permis să se afle în acea situație și să-și pună în aplicare intenția inimii lor. Mai mult, Dumnezeu a plănuit și a folosit răul lor pentru a aduce bine. Așa cum spune Romani 8:28: „...Dumnezeu lucrează toate lucrurile împreună spre binele celor ce-L iubesc...” Toate lucrurile includ chiar și lucrurile rele.

Î: În Geneza 45:25-28, care sunt cele două motive pentru care Iacov este uimit să afle că Iosif este în viață?

R: În primul rând, credea că știe cu certitudine că Iosif era mort; la urma urmei, văzuse haina multicoloră pătată de sânge. În al doilea rând, urma să fie uimit, fie în acel moment, fie mai târziu, când avea să afle că toți cei zece fii ai săi au conspirat să-l înșele timp de peste douăzeci de ani.

Î: În Geneza 46:3-4, Dumnezeu îi vorbește lui Iacov ca individ sau descendenților săi?

R: Ambele. Dumnezeu le îmbină pe amândouă când îi spune lui Iacov că „voi” veți deveni o națiune mare. Deși Iacov a murit în Egipt, trupul său a fost adus înapoi în Palestina pentru a fi îngropat. Acesta a fost un semn că „voi” – la plural – veți ieși din Egipt 430 de ani mai târziu.

Î: În Geneza 46:1-6, care au fost reacțiile lui Iacov la această veste șocantă?

R: Mai întâi a fost de acord să coboare în Egipt, așa cum îi spuseseră fiii săi. Poate că nu a văzut altă soluție, având în vedere foametea din Canaan. Dar, înainte de a pleca, Iacov s-a dus la Beer-Șeba, unde construiseră un altar și aduseseră jertfe lui Dumnezeu (Geneza 46:1). Beer-Șeba se afla mai mult sau mai puțin în aceeași direcție cu Egiptul, așa că probabil a avut doar o scurtă întârziere pentru a se duce la altar. Apoi, în acea noapte, Dumnezeu i-a dat lui Iacov o viziune, spunându-i să nu se teamă să coboare în Egipt (Geneza 46:3). Acest lucru contrastează cu Geneza 26:2, unde Dumnezeu i-a spus lui Isaac să nu coboare în Egipt. Apoi, Iacov și neamul său s-au grăbit spre Egipt. Mai târziu, Iacov s-a prezentat în fața lui Faraon și l-a binecuvântat (Geneza 47:7, 10).

Curios, se spune că Iacov va fi adus din nou în sus în Geneza 46:4. Desigur, atât descendenții săi, cât și trupul său au fost aduși din Egipt, deși Iacov a murit acolo. Dar Dumnezeu a menționat că Iacov va muri, pentru că El a spus că Iosif își va pune mâna pe ochii lui Iacov pentru a-i închide pentru ultima oară în Geneza 46:4.

Î: În Genesa 46:4, de ce a murit Iacov în Egipt, din moment ce Dumnezeu promisese că îl va scoate de acolo?

R: Oamenii gândeau atât la urmașii lor, cât și la ei înșiși. Urmașii lui Iacov au fost scoși din Egipt. În plus, trupul lui Iacov a fost scos din Egipt, după cum se menționează în Geneza 50:13-14.

Î: În Genesa 46:8-27, sunt 12, 13 sau 14 triburi?

R: Au fost 12 fii ai lui Israel (10 + Levi + Iosif)

Au existat 12 divizii de luptă și triburi cu pământ (10 + cei doi fii ai lui Iosif, Manase și Efraim, și nu Levi).

Î: În Geneza 46:8-27, aș dori să știu care au fost cei 11 fii pe care Iacov i-a avut în țara lui Israel și cine erau soțiile lor? În cartea Exodul din Biblie se confirmă că 70 de persoane au plecat în Egipt, inclusiv Iacov. Puteți să mi-i enumerați?

R: De fapt, „Exodul” este un eveniment diferit; atunci când au ieșit din Egipt. Dar, pentru a-ți răspunde la întrebare, cei unsprezece fii ai lui Iacov sunt:
Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Gad, Așer, Beniamin, Dan și Neftali. Desigur, Iosif era fiul lui Iacov, dar Iosif locuia în Egipt, nu în țara lui Israel.

Descendenții lui Iacov care au plecat în Egipt sunt enumerați în Geneza 46:8-27; totuși, lista nu îi include pe cei care nu aveau o legătură biologică cu Iacov. Fiii și descendenții de sex masculin ai lui Iacov care au călătorit atunci în Egipt erau 64 de bărbați. Au plecat și Dina, fiica lui Iacov, și Sera, fiica lui Așer. Dacă mai adăugăm încă patru persoane – Iosif, cei doi fii ai săi, Efraim și Manase, și Iacov –, ajungem la 70 de persoane enumerate. Desigur, ar fi plecat și soțiile, precum și alte persoane, iar Biblia nu spune că au plecat cel mult 70 de persoane, ci doar că au plecat 70 de descendenți ai lui Iacov, inclusiv Iacov însuși.

Î: În Genesa 46:33, există vreo dovadă extrabiblică că păstorii erau detestați de egipteni?

R: Nu avem nicio dovadă directă, dar dispunem de câteva informații.

1. Când străinii hiksosi au stăpânit Egiptul, egiptenii de mai târziu i-au numit pe acești conducători străini disprețuiți „regii păstori”.

2. În timpul lui Iosif, arheologii afirmă că un grup numeros de asiatici locuia în Delta Nilului. Analiza rămășițelor scheletice de oi a arătat că, aproximativ în această perioadă, coloniștii asiatici au adus pentru prima dată oi cu păr lung în regiunea Deltei Nilului din Egipt.

Î: În Geneza 47:11, cum a putut familia lui Iacov să locuiască în regiunea Ramses, când orașul Ramses nu fusese încă construit?

R: Ei s-au stabilit în regiunea Deltei Nilului, unde sclavii evrei urmau să construiască mai târziu orașul Ramses. Deși nu era cunoscut sub acest nume când Iacov s-a stabilit acolo, orașul Ramses fusese deja construit până în momentul în care Moise a scris Geneza.

Î: În Genesa 47:20-21, cum a putut Dumnezeu să aprobe faptul că Iosif a transformat poporul Egiptului în sclavi ai lui Faraon?

R: Dumnezeu nu a făcut niciun comentariu în acest sens, dar a permis acest impozit pe venit de 20% în Geneza 47:23-26.

Î: În Genesa 47:31, Iacov s-a închinat la capul patului său sau sprijinindu-se de toiagul său, așa cum spune Evrei 11:21?

R: Deși ar fi posibil ca cineva să stea în pat, sprijinindu-se de un toiag pentru a se ridica și a vorbi, există o explicație mai simplă. Consoanele pentru „pat” și „toiag” sunt aceleași în ebraică, iar Vechiul Testament a fost scris inițial doar cu consoane. Textul masoretic a introdus vocalele pentru a forma cuvântul „pat”, în timp ce Septuaginta a tradus acest cuvânt ca „toiag”. Evrei 11:21 în limba greacă menționează „toiag”.

Î: În Geneza 48:5, care a fost semnificația faptului că Iacov a spus că Manase și Efraim îi aparțineau?

R: Se pare că, în cadrul viitoarei împărțiri a țării, Manase și Efraim erau considerați în aceeași categorie cu fiii direcți ai lui Iacov. Astfel, descendenții lui Iosif au primit două părți de pământ, nu una singură. Adesea, primul născut primea o parte dublă. Deși Iosif nu era primul născut din punct de vedere cronologic, i se acordase dreptul de întâi născut.

Î: În Geneza 49 și Deuteronom 33, cum s-au împlinit aceste profeții?

R: Pentru fiecare fiu este prezentat un rezumat al profețiilor, urmat de împlinirea lor. În general, Geneza 49 conține multe profeții, iar Deuteronomul are doar câteva aluzii la viitor în rugăciunile lui Moise.

Ruben, deși era primul născut din punct de vedere biologic, nu avea să mai exceleze. Ruben s-a stabilit pe malul estic al râului Iordan și nu a fost niciodată un trib numeros. Conform „Enciclopediei dificultăților biblice”, p. 103, Moab l-a subjugat pe Ruben în secolul al IX-lea (900-800 î.Hr.), conform unei inscripții de pe piatra moabită (850 î.Hr.). Acest lucru s-a întâmplat după epoca lui Solomon, între domniile lui Asa și Ioas în Iuda.

Simeon urma să fie împrăștiat în Israel. Simeon s-a stabilit în centrul Iudeei (Judecători 1:3) și și-a pierdut o mare parte din identitatea sa tribală pe măsură ce a fost împrăștiat în Iudeea.

Și tribul lui Levi urma să fie împrăștiat în Israel. Leviților nu li s-a dat pământ, ci doar orașe în care să locuiască în tot Israelul. Ei urmau să fie învățătorii poporului Israel. În perioada împărțirii regatului, mulți dintre ei s-au mutat spre sud, în Iuda.

Iuda va fi lăudat de frații săi, mâna lui va fi pe gâtul dușmanilor săi, iar ceilalți fii se vor înclina în fața lui. Iuda va fi ca un leu. Sceptrul nu se va îndepărta până la venirea lui Shiloh. David și conducătorii ulteriori ai regatului de sud au provenit cu toții din tribul lui Iuda. Isus provenea din descendenții lui David, atât biologic, prin Maria, cât și „legal”, prin tatăl Său adoptiv, Iosif. Geneza 49:10-12 are caracter mesianic conform Targumului lui Ionaatan, Targumului pseudo-Ionaatan, Targumului lui Onkelos și Talmudului babilonian.

Zabulon va locui lângă mare, iar granița lui se va întinde spre Sidon, în Fenicia. Această profeție privind locația lor s-a împlinit.

Isahar urma să se afle într-un loc de odihnă bun și confortabil și va presta muncă forțată. Isahar a fost supus străinilor împreună cu celelalte triburi din nord sub stăpânirea asirienilor în anul 732 î.Hr.

Dan va face dreptate, ca un șarpe vicios. Ca un pui de leu, el va țâșni din Bașan. Dan a moștenit teritoriul din partea centrală (departe de Bașan), dar când au atacat cu sălbăticie Laish în Judecători 18, s-au mutat spre nord, lângă Bașan.

Gad va fi atacat, dar îi va ataca la rândul său. Fericiți sunt cei care lărgesc teritoriul lui Gad. Aceasta s-ar putea referi profetic la Ieftae gaditul, care i-a învins pe amoniți.

Așer va avea mâncare bogată și delicată. Așer va fi puternic toată viața sa. Așer a avut puține dificultăți în război, deși s-au asimilat oarecum în cultura feniciană.

Neftali va fi ca o căprioară care naște pui frumoși. Neftali va moșteni teritoriul spre sud, până la lac. Neftali nu a jucat un rol major în multe războaie și s-a stabilit lângă Marea Galileei.

Iosif va fi o viță roditoare, ale cărei ramuri se vor cățăra peste un zid. Arcașii vor trage asupra lui, dar arcul său va rămâne neclintit. Ca un prinț printre frații săi. Iosif va avea belșug. Cele două jumătăți de trib ale lui Iosif, Efraim și Manase, erau cele mai populate după Iuda. Într-adevăr, Efraim a devenit mai târziu un sinonim pentru regatul de nord, la fel cum Iuda a devenit un sinonim pentru regatul de sud.

Beniamin va fi un lup înfometat. Ehud, beniamitul, a fost un judecător care l-a ucis pe Eglon din Moab. Beniamin, deși era un trib mic, a luptat cu înverșunare împotriva celorlalte triburi în Judecători 20.

Î: În Genesa 49:3 și Deuteronomul 21:17, ce înseamnă „începutul puterii unui bărbat”? Unele traduceri sugerează că este vorba despre începutul capacității de procreare a unui bărbat sau despre virilitatea sa. Psalmul 127 ar putea sugera altceva în legătură cu acest termen atunci când vorbește despre copiii din tinerețea unui bărbat ca fiind ca săgețile din tolba unui războinic puternic.

R: Un bărbat poate fi fertil și să nu aibă niciodată copii, deși fără copii nu se dovedește că este fertil. Dar, ca să fim foarte preciși, există patru posibilități pentru semnificația exactă a expresiei.

a) un bebeluș, ceea ce arată, de asemenea, că un bărbat poate avea mai mulți copii după aceasta.

b) un fiu de sex masculin, care poate întreține familia când bărbatul va fi bătrân și poate lupta pentru țară.
c) Aceasta este o expresie referitoare la dreptul fiului întâi-născut.
d) un descendent, ceea ce înseamnă că bărbatul poate avea o descendență durabilă.

Cred că opțiunea d) este probabil cea avută în vedere aici, deoarece a avea urmași care să ducă mai departe neamul era foarte important în acea cultură. De fapt, când un bărbat căsătorit murea fără urmași, fratele său trebuia să se căsătorească cu soția lui, iar primul fiu urma să poarte numele fratelui decedat.

Opțiunea c) este cu siguranță avută în vedere și în Deuteronom 21:16-17.
Dar cred, de asemenea, că aici este avută în vedere și opțiunea b), așa cum spune Psalmul 127:4-5.

Cu toate acestea, „începutul...” nu este ceva ce au mai mulți copii, sau faptul că ei împreună erau „începutul”. Acest lucru implică faptul că copilul era începutul puterii bărbatului atunci când s-a născut, ceea ce ar arăta că opțiunea a) era avută în vedere. Ruben a pierdut dreptul de întâi născut, dar în Geneza 49:3 el era încă, din punct de vedere biologic, primul născut, „începutul puterii mele”.

Așadar, punctul meu de vedere cuprinde toate cele de mai sus.

Î: În Genesa 49:3-4, de ce era potrivit ca Ruben, care excela în onoare și putere, să nu mai exceleze? S-a întâmplat acest lucru și în alte părți ale bisericii?

R: De fapt, este vorba despre un joc de cuvinte bazat pe cuvântul „excel”. Acest lucru se datorează faptului că Ruben a făcut ceea ce se menționează în Geneza 35:22 și 1 Cronici 5:1-2.

Î: În Geneza 49:5-7, cum a putut Iacov să-l blesteme pe Levi, având în vedere că Moise l-a binecuvântat mai târziu pe Levi în Deuteronom 33:8-11?

R: Descendenții lui Levi au fost împrăștiați prin tot Israelul din cauza acestui act crud. Descendenții lui Levi au fost binecuvântați prin faptul că li s-a acordat privilegiul de a-i învăța pe israeliți. Aici avem o lecție de învățat. Un blestem, atunci când îl suportăm cu răbdare și îl urmăm pe Dumnezeu, se poate transforma într-o binecuvântare.

Î: În Genesa 49:7, când ar trebui un popor sau o națiune să aibă furie și mânie crudă?

R: În Geneza 49:6, ei chiar au schilodit boii din cauza furiei lor: nu erau agenți ai dreptății, ci agenți ai furiei necontrolate.

Răspunsul la această întrebare este: niciodată. Trebuie să fim plini de iubire. A avea ură este un semn al faptului că nu ești mântuit, conform 1 Ioan 4:8, 20. „Căci mânia omului nu aduce dreptatea pe care o dorește Dumnezeu”, conform Iacov 1:20.

Simeon și Levi erau următorii fii mai mari după Ruben. Ei au fost descalificați exclusiv din cauza mâniei lor aprige. La fel, și astăzi, uneori oameni competenți, experimentați și inteligenți nu sunt luați în considerare pentru o funcție sau sunt concediați din cauza temperamentului lor. Putem pierde o mulțime de lucruri bune și de relații bune din cauza mâniei.

Î: În Geneza 49:9, de ce nu a fost Iuda descalificat din cauza lui Tamar din Geneza 38?

R: Iuda este următorul ca vârstă, după Ruben, Simeon și Levi. Toți patru erau copiii Leei. Iuda a încercat să o omoare pe Tamar, dar după ce propriul său păcat a fost descoperit, Iuda a îndreptat lucrurile, sau cel puțin le-a îndreptat cât a putut, în cele din urmă.

Î: Ce profețește exact Genesa 49:9-11?

R: Șilo înseamnă pur și simplu „cel căruia îi aparține”. Evreii înșiși au înțeles Geneza 49:10 ca o profeție mesianică. În Talmudul babilonian, Sanhedrin, capitolul 4, după 37, recto, rabinul Rachman a spus: „Când membrii Sanhedrinului s-au trezit lipsiți de dreptul lor asupra vieții și morții, o consternare generală s-a stăpânit asupra lor; și-au acoperit capetele cu cenușă și trupurile cu sac, exclamând: «Vai de noi, căci sceptrul s-a îndepărtat de la Iuda, iar Mesia nu a venit!»”

Într-un comentariu la Geneza din Manuscrisele de la Marea Moartă (4Q252 [=4QpGen^a ]), fragmentul 2, discutând Geneza 49:10, spune: „Ori de câte ori Israelul va domni, nu va lipsi un descendent al lui David pe tron. Căci toiagul conducătorului este Legământul domniei, iar [clanurile] lui Israel sunt diviziunile, până când va veni Mesia al Dreptății, Lăstarul lui David.” A se vedea „The Dead Sea Scrolls in English”, ediția a IV-a, pp. 300–302, care subliniază, de asemenea, că acest comentariu îi consideră pe regii hasmoneeni evrei drept conducători nelegitimi, întrucât nu proveneau din Iuda.

Talmudul babilonian, Sanhedrin 98b, rabinul Johanan a scris: „Lumea a fost creată pentru Mesia; care este numele acestui Mesia? Școala rabinului Shila a spus: «Numele lui este Shiloh, căci este scris: până va veni Shiloh.»”

Talmudul din Ierusalim, Sanhedrin, folio 24: „Cu puțin mai mult de patruzeci de ani înainte de distrugerea Templului, evreilor li s-a luat puterea de a pronunța sentințe capitale.”

Targumul lui Onkelos spune: „Domnia nu va înceta din casa lui Iuda, nici scribul din rândul copiilor copiilor săi, pentru totdeauna, până când va veni Mesia.”

Targumul Pseudo-Jonathan la Geneza 49:11a: „Regii și conducătorii nu vor înceta să existe din casa lui Iuda… până când va veni Regele Mesia”.

O altă sursă evreiască care indică faptul că evreii înțelegeau că aceasta era o profeție mesianică este Targumul lui Ionaatan asupra Genezei 49:10,11a.

Printre primii creștini care s-au referit la această profeție mesianică se numără Irineu de Lyon (c. 160-202 d.Hr.), Hippolit de Portus (222-235/236 d.Hr.) și Origen (225-253/254 d.Hr.). Dintre eretici, „Omiliile Clementine” ale ebioniților (–188 d.Hr. – dată incertă) menționează acest lucru.

Î: Deoarece Geneza 49:10 spune că sceptrul nu se va îndepărta până când nu va veni „Shiloh”, cum ar putea acesta să fie Mesia?

R: Traducerile greacă și latină conțin expresia „cel căruia îi aparține”. Aceasta a fost înțeleasă ca având caracter mesianic de către interpreții evrei din trecut, întrucât targumul aramaic traduce acest verset prin „Mesia”. Aceasta are, de asemenea, caracter mesianic conform Targumului lui Ionațan și Targumului Pseudo-Ionațan (= Targumul Ierusalimului I, = Targumul Ezez). Evreii și-au pierdut dreptul la pedeapsa cu moartea în jurul anului 6 d.Hr. Talmudul babilonian menționează acest lucru în Sanhedrin, capitolul 4 după 51b; capitolul 4 după 37; recto. Ezechiel 21:27 are o construcție paralelă cu Geneza 49:10.

Alții ar considera acest lucru ca fiind conducătorul oficial al Palestinei. Sub stăpânirea romană, regele iudeu Arhelau a fost detronat, iar procuratorul roman Coponius l-a înlocuit.

Ca o notă marginală, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 1, p. 224, menționează că Talmudul babilonian afirmă că Targumul lui Ionaatan a fost scris de Ionaatan bin Uzziel, care a trăit în secolul I î.Hr. și a fost cel mai proeminent discipol al lui Hillel.

Într-un comentariu la Geneza din Manuscrisele de la Marea Moartă (4Q252 [=4QpGen(a)]), fragmentul 2, discutând Geneza 49:10, spune: „Ori de câte ori Israelul va domni, [nu va lipsi] un descendent al lui David pe tron. Căci toiagul conducătorului este Legământul domniei, [iar clanurile] lui Israel sunt diviziunile, până când va veni Mesia al Dreptății, Lăstarul lui David.” Ediția a IV-a în limba engleză a „Manuscriselor de la Marea Moartă”, pp. 300-302, subliniază, de asemenea, că acest comentariu îi consideră pe regii hasmoneeni evrei drept conducători nelegitimi, întrucât aceștia nu proveneau din Iuda.

Iosifus, în cartea sa, „Războaiele iudeilor” (93-94 d.Hr.), cartea a II-a, capitolul 8, spune: „Iar acum partea din Iudeea care aparținea lui Arhelau a fost redusă la rangul de provincie, iar Coponius, unul dintre membrii Ordinului Ecvestru al romanilor, a fost trimis ca procurator, având puterea de a da viață și de a lua viața încredințată în mâinile sale de către Cezar.” Iosif menționează, de asemenea, că Sinedriul și-a pierdut puterea asupra cazurilor de pedeapsă capitală în „Antichitățile iudeilor” 20.9 (scrisă în jurul anilor 93-94 d.Hr.).

Iudeii înșiși au interpretat acest lucru ca pe o profeție mesianică. În Talmudul babilonian, Sanhedrin, capitolul 4, după 37, recto, rabinul Rachman a spus: „Când membrii Sinedriului s-au trezit lipsiți de dreptul asupra vieții și morții, o consternare generală s-a stăpânit asupra lor; și-au acoperit capetele cu cenușă și trupurile cu pânză de doliu, exclamând: «Vai de noi, căci sceptrul s-a îndepărtat de Iuda, iar Mesia nu a venit!»” Acest lucru s-a întâmplat în jurul anului 6 d.Hr. (Extras din lucrarea lui Josh McDowell, *Evidence That Demands a Verdict*, vol. 1, p. 169, și din *Jesus Before the Sanhedrin* de Augustin Lemann, 1886, tradusă de Julius Magath, NL#0239683, Biblioteca Congresului # 15-24973.) A se vedea, de asemenea, „Pugio Fidei”, de Martini, Raymundus, publicată de De Vosin în 1651, p. 148.

Talmudul babilonian, Sanhedrin 98b, rabinul Johanan a scris: „Lumea a fost creată pentru Mesia; care este numele acestui Mesia? Școala rabinului Shila a spus: «Numele lui este Shiloh, căci este scris: până va veni Shiloh.»” p. 147

Talmudul: „[30 d.Hr.] Cu puțin mai mult de patruzeci de ani înainte de distrugerea Templului, evreilor li s-a retras puterea de a pronunța sentințe capitale.” Talmudul din Ierusalim, Sanhedrin, folio 24, p. 147

Targumul lui Onkelos spune: „Transmiterea domniei nu va înceta din casa lui Iuda, nici cea a scribului din rândul copiilor copiilor săi, pentru totdeauna, până când va veni Mesia.” (Mesia: o interpretare aramaică; Exegeza mesianică a Targumului, Samson H. Levy (Cincinnati: Hebrew Union College Jewish Institute of Religion 1974) p. 2) p. 146

Targumul Pseudo-Ionatan la Geneza 49:11a: „Regii și conducătorii nu vor înceta să iasă din casa lui Iuda… până când va veni Regele Mesia”, ibid., p. 7

O altă sursă evreiască care indică faptul că evreii înțelegeau că aceasta era o profeție mesianică este Targumul lui Ionaatan la Geneza 49:10, 11a. Iustin Martirul (care a scris între anii 138-165 d.Hr.) menționează acest lucru ca referindu-se la Hristos în Prima sa Apologie, capitolul 32.

Î: În Genesa 49:10, ce înseamnă exact cuvântul ebraic „Shiloh” în acest context?

R: Textul original ebraic nu conținea vocale, iar din această cauză există o oarecare incertitudine.

a) Ar putea fi un nume care se referă la o persoană: Shiloh

b) Ar putea însemna „al cui este” sau „aparținându-i” – siloh / selloh. Există unele dovezi în sprijinul acestei interpretări în Septuaginta și în Peshitta siriacă. Ezechiel 21:26-27 se referă la acest lucru.

c) Ar putea însemna „tribut adus lui”, say loh. Aceasta ar fi o paralelă cu versetul următor.

d) Ar putea fi locul numit Shiloh.

e) În cele din urmă, există multe jocuri de cuvinte în Biblie, așa că ar putea fi mai mult decât una dintre aceste interpretări.

Î: Geneza 49:10 spune despre sceptrul regal: „până va veni Shiloh”. Cum s-ar putea ca această profeție războinică să se refere la Isus?

R: Isus a fost războinic din punct de vedere spiritual în înfrângerea lui Satan la prima Sa venire. În plus, Isus va fi războinic și va ucide pe mulți la a doua Sa venire, conform Apocalipsa 19:11-16.

Î: În Genesa 49:10, având în vedere că sceptrul nu urma să se îndepărteze de Iuda până la venirea Mesiei, de ce nu au mai existat regi din Iuda după exil, cu excepția macabeilor?

R: Geneza 49:10 nu garanta că vor exista regi independenți. Se spune doar că va exista un conducător, iar Gedalia și mulți alții au îndeplinit această funcție ca guvernatori sub stăpânirea Babilonului, a Persiei și a altor guverne. Vezi „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, p. 28, pentru un răspuns diferit, dar complementar.

Î: În Genesa 49:10, având în vedere că Iuda urma să domnească până la venirea Mesiei, de ce a fost Saul din tribul lui Beniamin?

R: Nu exista niciun rege când a fost rostită această profeție. Saul a fost respins ca rege, dar odată ce David (din Iuda) a devenit rege, s-a recunoscut că Iuda era linia regală până la venirea Mesiei. Isus era din Iuda „din punct de vedere legal”, întrucât Iosif era tatăl Său legal, și din punct de vedere biologic, întrucât și Maria era din Iuda.

Î: În Genesa 49:14-15, de ce a profețit Iacov sclavie pentru Isahar, dar Deuteronomul 33:18-19 profețește binecuvântare?

R: Ambele profeții s-au împlinit. Isahar a avut o mare binecuvântare prin pământul său fertil. Cu toate acestea, în vremea asirienilor, ei au devenit sclavi, iar tribul lor a rămas în această stare. Binecuvântările lui Dumnezeu, atunci când le luăm ca pe ceva de la sine înțeles, pot avea tendința de a ne face leneși și predispuși să ne supunem păcatului. Vezi Judecători 8:27, 33 pentru un alt exemplu trist în cazul lui Ghedeon.

Î: În Geneza 49:16-17, la ce s-ar putea referi acest lucru?

R: Samson era din tribul lui Dan. Dan este tribul situat cel mai la nord încă din vremea Judecătorilor 18. Tribul lui Dan trebuia să asigure dreptatea, dar, în schimb, a practicat idolatria, după cum se menționează în Judecători 18:30. Ieremia 4:15-16 și 8:16 spun că dezastrul va veni din partea tribului lui Dan.

Gilead, Dan și Așer nu i-au sprijinit pe Debora și Barac în Judecători 5:17.

În Apocalipsa 7:5-8, niciunul dintre cei 144.000 nu este din tribul lui Dan. Unii cred că Anticristul ar putea fi un evreu din tribul lui Dan.

Î: În Geneza 50:3, de ce le-a luat 40 de zile să îmbălsămeze trupul lui Iacov, și nu mai mult sau mai puțin?

R: Nu este nevoie să încercăm să interpretăm un sens alegoric aici, când Biblia ne oferă motivul. Geneza 50:3 spune că 40 de zile era timpul necesar pentru îmbălsămare. Revista KMT: A Modern Journal of Ancient Egypt, vol. 3, nr. 3, toamna 1993, p. 7, menționează că experimentele privind mumificarea șobolanilor arată că patruzeci de zile este timpul necesar pentru a finaliza uscarea trupului cu săruri de natron. De asemenea, se menționează că patruzeci de zile reprezintă și astăzi perioada de doliu în Egiptul modern.

Î: În Genesa 50:13, a fost Iacov îngropat în peștera pe care Avraam a cumpărat-o lângă Mamre, sau au fost unii dintre patriarhi îngropați lângă Sihem, așa cum sugerează Faptele Apostolilor 7:15-16?

R: Mai întâi, trei puncte legate de răspuns, apoi două răspunsuri posibile.

În primul rând, cele două erau locuri distincte, deoarece distanța dintre Mamre și Sihem era de aproximativ 45 de mile (72 de kilometri).

Înainte de Exod, Geneza 50:13 spune că Iacov a fost îngropat lângă Mamre. Geneza 50:24-26 spune că trupul lui Iosif a fost îmbălsămat și păstrat într-un sicriu în Egipt, cu intenția ca acesta să fie îngropat mai târziu în Țara Promisă.

După Exod, peste 477 de ani mai târziu, fiii lui Iacov au fost îngropați lângă Sihem, după cum spune Faptele Apostolilor 7:15-16. Iosua 24:32 adaugă, de asemenea, că oasele lui Iosif au fost îngropate pe un teren lângă Sihem.

Iată două răspunsuri distincte.

„ei”: Faptele Apostolilor 7:15 spune: „Iar Iacov a coborât în Egipt și a murit, el și părinții noștri.” (Traducerea literală a lui Green) „Ei” din Faptele Apostolilor 7:16 se referă la cei doisprezece fii ai lui Iacov (părinții noștri) care au fost îngropați după Exod, și nu la Iacov, care fusese îngropat cu peste 477 de ani mai devreme.

Greșeala lui Ștefan: Dacă Ștefan ar fi „combinat” în mod incorect aceste două evenimente într-unul singur atunci când a vorbit, totuși Faptele Apostolilor 7:15-16 rămân fără eroare. Faptele Apostolilor 7:15-16 consemnează fără eroare o greșeală minoră pe care a făcut-o Ștefan. Nimic nu indică faptul că Ștefan trebuia să fie fără eroare în tot ceea ce a spus. Cu toate acestea, având în vedere istoricul lui Ștefan în privința altor aspecte din Faptele Apostolilor 7, s-ar putea înclina spre primul răspuns.

Totuși, chiar dacă al doilea răspuns este cel corect, există o lecție pentru noi. Când credincioșii de astăzi se află în centrul voinței lui Dumnezeu și vorbesc altora așa cum Dumnezeu dorește, Dumnezeu nu a promis că toate cuvintele și doctrinele noastre sunt infailibile. Dar asta este în regulă. Dumnezeu lucrează în noi în ciuda greșelilor noastre și chiar prin greșelile noastre pentru a face cunoscută adevărul Său.

Indiferent dacă Ștefan nu a folosit precizia modernă în ceea ce privește pronumele sale sau dacă Ștefan s-a înșelat într-un aspect minor al istoriei, mesajul lui Dumnezeu nu este dacă Iacov a fost inclus sau nu în „ei” îngropați la Sihem. Mesajul lui Dumnezeu este că El i-a călăuzit pe israeliți într-o relație de legământ cu El și că i-a folosit pe israeliți timp de mii de ani pentru a pregăti contextul celui mai mare eveniment din toate timpurile: venirea propriului Său Fiu, Iisus Hristos.

Î: În Genesa 50:16, au mințit frații lui Iosif când au spus că Iacov i-a poruncit lui Iosif să nu le facă rău?

R: Biblia nu spune dacă Iacov a poruncit vreodată în mod explicit acest lucru, așa că este posibil ca frații să fi mințit. Pe de altă parte, cu siguranță Iacov și-a dorit în mod implicit ca Iosif să nu se răzbune pe frații săi. Astăzi, auzim multe lucruri de la oameni fără să știm cu certitudine dacă acea persoană spune adevărul în întregime sau nu. Totuși, trebuie să răspundem cu înțelepciune și așa cum Dumnezeu ar dori să răspundem, chiar și atunci când nu putem dovedi sau infirma veridicitatea a ceea ce se spune.

Î: În Genesa 50:19-20, cum putem face propriile noastre alegeri, având în vedere că Dumnezeu „intenționează” ca noi să facem alegerile pe care le facem?

R: Trei puncte simple care explică această concurență.

Dumnezeu nu constrânge niciodată oamenii să păcătuiască și nu-i determină să aleagă răul. Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, conform Iacov 1:13.

Dumnezeu a cunoscut dinainte alegerile lor și le-a permis să le facă. Charles Hodge se referă la acest concept ca la „decrete permisive”.

Dumnezeu a folosit alegerile lor rele ca parte a planului Său. Într-adevăr, totul este inclus în planul lui Dumnezeu, conform Efeseni 1:11 și Proverbe 16:4. Louis Berkhof a inventat termenul „concurență” pentru acest concept.

Î: În Geneza, de ce a fost menționat cuvântul „Elohim” de 33 de ori în primele 34 de versete, urmat de „Yahweh-Elohim” de 20 de ori în 45 de versete, iar apoi de „Yahweh” de 10 ori în 25 de versete (Evidence That Demands a Verdict, volumul 2, p. 121)? Indică acest lucru existența mai multor autori?

R: Aceasta nu a fost o coincidență, ci a avut scopul de a exprima în mod deliberat mai întâi natura universală și transcendentă a lui Dumnezeu, urmată de aspectele Sale mai personale. A existat o situație foarte similară în Coran. Cuvântul „Allah” predomină în sura-urile ulterioare, din Medina, în timp ce „Domnul”, și nu „Allah”, este folosit în principal în sura-urile anterioare, din Mecca. Iată numărarea mea în sura-urile din Medina: 4 (~211x), 9 (~152x), 24 (75x), 33, 48, 49, 57 (33x), 58 (37x), 59 (29x), 60-66. Iată numărarea mea a cuvântului „Domnul” în surile mecane, urmată de numărul aproximativ de apariții ale cuvântului „Allah”. 15 (de 3 ori), 32 (de 1 dată), 50–53, 54–55 (de 0 ori), 56 (de 2 ori), 67 (de 4 ori), 68 (de 0 ori), 75 (de 0 ori), 78 (de 0 ori), 85-96 (de 9 ori), 100-109 (de 1 dată), 110-112 (de 6 ori), 113-114 (de 0 ori).

La fel, în Cartea Evreilor din Noul Testament, capitolul 1 nu folosește niciodată cuvintele „Hristos” sau „Iisus”, ci se referă la El doar ca la „Fiul”. Însă „Iisus” și „Hristos” sunt folosite frecvent în restul cărții Evreilor.

Acest lucru nu demonstrează că Coranul a avut mai mulți autori, sau că Cartea Evreilor a avut mai mulți autori, la fel cum nici dovezile nu arată că Geneza a avut mai mulți autori. Mai degrabă, acest lucru arată că utilizarea asimetrică a numelor nu era neobișnuită în literatura din Orientul Mijlociu.

Î: Când a fost scrisă cartea Genezei?

R: Scrierile evreiești și creștine timpurii afirmă în unanimitate că Moise a scris-o. Fie că Moise a ținut efectiv stiloul, fie că a făcut-o un scrib sub îndrumarea sa, totul s-a petrecut în timpul lui Moise.

Liberalul Julius Wellhausen a afirmat în 1885 că acestea au fost create în timpul sau după exilul babilonian (598-539 î.Hr.). Totuși, astăzi nimeni, nici măcar liberalii, nu mai crede acest lucru.

Liberalii de astăzi cred că a fost scrisă cu secole după epoca lui Moise.

Î: În Geneza, de unde știm că ceea ce avem noi este ceea ce a fost scris inițial?

R: Ca creștini, avem încredere că Vechiul Testament pe care Hristos l-a validat este Vechiul Testament pe care îl avem. De altfel, pentru musulmani, Coranul lor spune că lui Isus i-a fost dată Tora în Sura 5:46. Avem manuscrise timpurii din vremea lui Hristos, despre care se vorbește în următoarea întrebare. Cu toate acestea, există o linie suplimentară de dovezi. Filon din Alexandria a fost un erudit evreu care a trăit între anii 15/20 î.Hr. și 50 d.Hr. El a scris un comentariu la Geneza și a răspuns la întrebări privind Vechiul Testament. A scris în limba greacă, dar este curios faptul că citatele sale din Vechiul Testament în limba greacă se potrivesc mai bine cu textul masoretic ebraic decât cu Septuaginta greacă. El a analizat în detaliu semnificația diferitelor versete. Din totalul de 1.533 de versete din Geneza, Filon a făcut referire la toate sau la părți din 410 dintre ele. Iată versetele din Geneza la care a făcut referire.

1:1-2, 4, 26, 27, 31; 2:1-10, 13-25; 3:1-24; 4:1-12, 14, 25-26; 5:1, 3, 23-24, 29, 32; 6:1-12, 14-17; 7:1-2, 4-5, 10-11, 16-17, 19, 21-24; 8:1-18, 20-22; 9:1,3-8,10-11,13,18,20-28; 10:1,6,8; 11:1-2,4,6-8,10,29; 12:1-4,6-7; 13:1,9; 14:1,3,7,17,18,20-24; 15:1-3,5,20; 16:1-9,11-16; 17:1,6,8,10-22,24,26,27,32; 18:1,3,6,7,9-11,15-17,22,23,27,32,33; 19:4, 11, 20, 20, 32, 33, 35; 20:7, 12; 21:1-2, 5-7, 11-12, 14, 19-20, 33; 22:1-2, 4, 6, 7, 9, 16, 22, 62-63, 67; 25:5, 8, 11, 17, 21, 23-25, 27, 29, 33; 26:2, 3, 5, 9, 12, 32-33; 27:1, 20, 28, 30, 33, 36, 40-43, 45; 28:1-2, 7, 11-17, 21-22; 29:4, 13, 26, 31, 35; 30:1, 2, 13, 16, 18, 24, 30, 36, 37, 42;

31:3-5, 10-14, 20, 27-28, 33, 35, 43; 32:10, 25, 28-29, 31; 33:5, 11; 34:1, 3; 35:2, 4, 16, 18, 25; 36:12; 37:2-3,7-9,12-13,15,33,36; 38:7,9,11,20,25; 39:1, 3, 7, 21; 40:8-10, 15-17, 20; 41:17, 28, 45, 49; 42:1, 11, 16, 18, 36; 43:9; 45:5, 11, 16, 18, 22, 26, 28; 46:1,4,27,33-34; 47:3,9,24; 48:1,5,13,15-16,22; 49:2,15-18,22,33; 50:7-8,19,24

Cu toate acestea, există patru diferențe în referințele sale la versete, toate din Geneza.

După cum se poate observa din lista anterioară, el a comentat pe larg capitolele anterioare din Geneza și a abordat mai superficial capitolele ulterioare. Pentru orice musulman care citește aceste rânduri, în Geneza 22, Filon spune că Isaac, și nu Ismael, a fost sacrificat, exact așa cum se menționează în exemplarele din Geneza din Vechiul Testament pe care le avem astăzi.

Î: În Geneza, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există astăzi?

R: Manuscrisele de la Marea Moartă: (dinainte de Hristos) 20 de exemplare sau fragmente, estimate a fi 15 sau 18 exemplare distincte. Aceste manuscrise sunt denumite:

1Q1 – fragmente din Geneza

2Q1 Geneza

4Q1 Geneza + Exodul

4Q2 Geneza, identic cu textul masoretic

4Q3 Geneza 40-41

4Q4 Geneza 1

4Q5 Geneza, similar cu textele masoretice și samariten

4Q6 – O parte din Geneza 48

4Q7 fragmente din Geneza 1 și 2

4Q8a Geneza 2:17-18

4Q8b Parafrază din Geneza 12:4-5

4Q8c Titlul unui manuscris al Genezei

(4Q8a, b și c provin din trei manuscrise diferite)

4Q9 Geneza, similar cu textul samaritean

4Q10 Geneza 1-3

4Q11 Geneza 50:26 până la Exodul 36

4Q12 Geneza 26 în litere paleo-ebraice

6Q1 un fragment din Geneza 5

8Q1 Două fragmente din Geneza 17:12-19 și 18:20-25.

În total, în Manuscrisele de la Marea Moartă s-au păstrat următoarele 265 de versete din cele 1.533 ale Genezei (17,3%).

Gen 1:1-28; 2:1-3, 6-7, 14-19; 3:1-2, 11-14; 4:2-11; 5:13-14; 6:13-21; 8:21; 10:6; 12:4-5; 17:12-19; 18:20-25; 19:27-28; 22:13-15; 23:17-19; 24:22-24; 26:21-28; 27:38-39,42-43; 32:4-5,30,33; 33:1, 18-20; 34:1-3, 5-10, 17-21, 30-31; 35:1, 4-10, 25-29; 36:1-17, 19-27, 35-37, 43; 37:1-2, 5-6, 22-30; 39:11-23; 40:1,12-13,18-23; 41:1-11,15-18,23-27,29-44; 42:15-22,38; 43:1-2,5-14; 45:14-22,26-28; 46:7-11?; 47:13-14; 48:1-11,15-17,18-22; 49:1-8; 50:3,26?

Comentariul la Geneza din sulurile de la Marea Moartă, descoperit în peștera 4

Septuaginta este o traducere în limba greacă a Vechiului Testament și a apocrifelor. Fragmentul Rahlfs 814, Geneza 14:12-15, datează aproximativ din a doua jumătate a secolului al II-lea d.Hr. (150-200 d.Hr.)

O copie greacă a Genezei, denumită inv. 319, este anterioară anului 100 d.Hr.

La p7.2 se menționează că Geneza 1:1-5 din Septuaginta a fost scrisă pe p12 (Papirusul Amherst 3b). Aceasta este datată între anii 264-282 d.Hr.

Manuscrisul de la Viena a fost scris în secolul al V-lea sau al VI-lea d.Hr., iar 24 de pagini din Geneza sunt păstrate.

Alte manuscrise grecești includ

Papirusul Oxyrhynchus 656 este un manuscris din secolul al II-lea d.Hr. care conține Geneza în limba greacă.

Papirusul Oxyrhynchus 1007 este un fragment din secolul al III-lea d.Hr. Copistul a scris în mod neobișnuit de două ori litera inițială „yod” din Tetragrammaton.

Papirusul Chester Beatty 5 conține Geneza 42:7-19. Este datat între anii 350-400 d.Hr.

Vaticanus (325-350 d.Hr.) pentru Geneza 46:29-50:26. Vaticanus conține tot restul Vechiului Testament.

Alexandrinus (c. 450 d.Hr.) pentru întreaga carte a Genezei, cu excepția versetelor din Geneza 14:14-17; 15:1-5, 16-19; 16:6-9, care sunt incomplete.

Sinaiticus (340-350 d.Hr.) Geneza 21:26-22:17; 22:21-23:16; 23:19-24:20; 24:23-24:46;

Samaritenii și-au realizat propria copie a Torei în secolul al II-lea î.Hr., deși cele mai vechi copii samariteni păstrate până în prezent datează din Evul Mediu.

Manuscrisele creștine timpurii: papirusurile Chester Beatty (secolele II-IV d.Hr.) conțin Geneza.

Traducerea siriacă Peshitta a Genezei datează din secolul al V-lea d.Hr.

O traducere siriacă a Septuagintei a fost realizată de episcopul Paul de Tella (616-617 d.Hr.), pe care o mai avem și astăzi.

Î: Care dintre scriitorii timpurii au făcut referire la Cartea Genezei?

R: Filon cel Iudeu (15/20 î.Hr. – 50 d.Hr.) face referire la toate sau la părți din 410 de versete din Cartea Genezei. Una dintre lucrările sale care citează pe larg din Cartea Genezei este „Interpretarea alegorică”, I.

29 de scriitori ai Bisericii din perioada pre-niceană au făcut referire la Geneza.

1 Clement (96-98 d.Hr.) citează sau face referire la conținutul a 25 de versete din Geneza. Gen 1:26-28; 2:23; 4:3-8 (Septuaginta); 5:24; 9:6; 12:1-3; 13:14-16; 15:5,6; 18:27; 19:24; 21:22; 22:17; 27:41; 37:6.

Iustin Martirul (a scris în jurul anilor 138-165 d.Hr.) citează sau face referire la Gen 1:26,28; 2:3; 3:15,22; 6:16; 8:10,12; 9:24-27; 11:5,6; 15:6; 18:1,2,10,13,14,16,17,20-23,33; 19:1,10,16-25,27,28; 21:9-12; 26:4; 28:10-19; 31:10-13; 32:22-30; 35:6-10; 49:5,8-12,18.

Meleto/Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) a inclus Geneza printre cărțile Vechiului Testament în scrisoarea sa către Onisim, în lucrarea *On Pascha*, p. 72. Acest lucru este consemnat în *Istoria bisericească* a lui Eusebiu, cartea 4, capitolul 26.

Teofil din Antiohia (168-182/8 d.Hr.) citează cuvânt cu cuvânt din Geneza 2:8-3:19, într-un bloc de 37 de versete, în lucrarea „Teofil către Autolic”, cartea a II-a, capitolul 21, paginile 102-103. De asemenea, el citează din Geneza 2:4-5,7 în „Către Autolic”, capitolul 19, pagina 102.

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) spune: „Mai mult, aflăm din Scriptură însăși”, iar imediat după aceea citează Geneza 17:9-11. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 4, capitolul 26.1, p. 480. El citează din foarte multe pasaje din Geneza.

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), citează din Genesa 1:1 ca fiind din „Geneza” în „Extrase din Teodot”, cap. 1, p. 43. De asemenea, el citează Geneza 1:2 în cap. 7, p. 44, Geneza 1:3 în cap. 38, p. 48 și o parte din Geneza 1:18 în cap. 56, p. 50.

Ciprian al Cartaginei (c. 246–258 d.Hr.). El citează din Cartea Genezei, menționând-o ca fiind din „Geneza” în Tratatul 12, cartea a treia, 20,32, printre alte locuri.

Alți scriitori ai Bisericii din perioada pre-niceeană care au citat din Geneza includ Epistola lui Barnaba, Meleto/Melito din Sardes, Atenagora, Clement din Alexandria, Tertulian, Ipolit, Origen, Novatian, Archelaus, Alexandru din Alexandria și Metodiu.

După Niceea

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific despre Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Tora, Iov, Iosua, fiul lui Nave [Iosua], Judecători, Rut, Samuel și Regi (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia, Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.

Î: În Geneza, cât de precise erau citatele lui Filon?

R: Iată câteva citate pe care Filon le folosește în ordine în lucrarea „Despre Creație”:

„La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul” … „întunericul acoperea fața prăpastiei” … „numită «zi»”. … „Să facem om după chipul nostru și după asemănarea noastră.” … „au fost creați bărbat și femeie” … „aceasta este cartea creației cerului și a pământului, când a avut loc, în ziua în care Dumnezeu a făcut cerul și pământul, și orice iarbă verde înainte ca aceasta să apară pe pământ, și toată iarba câmpului înainte ca aceasta să răsară.” … „Și un izvor a țâșnit din pământ și uda toată fața pământului.” … „Dumnezeu a făcut pe om, luând lut din pământ, și i-a suflat în față suflarea vieții.” … „Dumnezeu a adus toate animalele la om, dorind să vadă ce nume le va da fiecăruia.” …
Iată câteva citate pe care le folosește în mod nechronologic în *Interpretarea alegorică*, volumul I și o mică parte din volumul II.

„Și cerul și pământul și toată lumea lor au fost desăvârșite.” … „Și în ziua a șasea Dumnezeu și-a încheiat lucrarea pe care o făcuse.” … „Dumnezeu și-a desăvârșit lucrările în ziua a șasea.” … „El a făcut să se odihnească lucrurile pe care le începuse.” … „Prin urmare, în ziua a șaptea, Dumnezeu a făcut să se odihnească de toate lucrările pe care le făcuse.” … „Și Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o.” … „Aceasta este cartea genezei cerului și a pământului, când au fost create.” … „În acea zi, Dumnezeu a creat cerul și pământul, și orice plantă verde a câmpului, înainte ca aceasta să apară pe pământ, și toată iarba câmpului înainte ca aceasta să răsară. Căci Dumnezeu nu a trimis ploaie pe pământ, iar omul nu exista încă pentru a cultiva pământul.” … „Dar un izvor a țâșnit din pământ și uda toată fața pământului.” … „Și Dumnezeu a creat omul, luând un bulgăre de lut din pământ, și a suflat în fața lui suflarea vieții; și omul a devenit un suflet viu.” … „Și Dumnezeu a sădit un paradis în Eden, în răsărit; și acolo l-a așezat pe omul pe care îl formase.” … „Și omul pe care îl formase,” … „pe care Dumnezeu l-a așezat în Paradis.” … „Și Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de copaci plăcuți la vedere și buni pentru hrană, iar copacul vieții l-a ridicat în mijlocul Paradisului, precum și copacul cunoașterii binelui și răului.” … „Și un râu iese din Eden pentru a uda Paradisul. De acolo se împarte în patru brațe: numele unuia este Feison. Acesta este cel care înconjoară întreaga țară a lui Evilat. Acolo se află țara în care este aur, iar aurul acelei țări este bun. Acolo se găsesc, de asemenea, rubinul și safirul. Iar numele celui de-al doilea râu este Gihon; acesta este cel care înconjoară întreaga țară a Etiopiei. Iar al treilea râu este Tigrisul. Acesta este râul care curge în fața asirienilor. Iar al patrulea râu este Eufratul.” … „Și Domnul Dumnezeu a luat pe omul pe care îl făcuse și l-a așezat în Paradis, ca să-l cultive și să-l păzească.” … „Și Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam, zicând: «Din orice pom care este în Paradis poți mânca după bunul tău plac; dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci; căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri cu siguranță.»” (II) „Și Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; să-i facem un ajutor potrivit pentru el.» … «Și Dumnezeu a zis: «Să dea pământul viețuitoare după soiul lor: animale cu patru picioare, târâtoare și fiare sălbatice.»” (El continuă, ajungând până la Avraam).

Compararea celor două secțiuni arată că Filon nu a folosit neapărat exact aceleași cuvinte atunci când a citat același pasaj.

Î: În Geneza, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?

R: Concentrându-ne în principal pe capitolul 1, iată câteva dintre diferențele de traducere din cele 1.533 de versete ale Genezei. Conform Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 934, Pentateuhul Samaritean este în acord cu Septuaginta împotriva textului masoretic în 1.900 de citiri. Cu excepția cazurilor în care se menționează altfel, prima frază provine din textul masoretic (MT), iar a doua din Septuagintă (LXX).

Gen 1:1 „ceruri” (MT) vs. „cer” (Septuaginta)

Gen 1:2 „fără formă și gol” vs. „urât și neamenajat” (Septuaginta) vs. „gol și nimic” (Aquila) vs. „necultivat și indistinct” (Symmachus) vs. „pustiu, fără oameni sau animale și lipsit de orice cultivare de plante și copaci” (Targumul lui Neofit I [parafrază]) vs. „gol și lipsit de viață” (Vulgata)

Gen 1:2 „suprafața adâncului” vs. „adâncul”

Gen 1:2 „fața apelor” vs. „apă”

Gen 1:5 „zi” (MT, Septuaginta) vs. „ziua” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4QGen(g))

Gen 1:6 „ape” vs. „apă” (de 3 ori)

Gen 1:7 „Și așa a fost” vs. (absent) (2 cuvinte ebraice, 3 cuvinte grecești)

Gen 1:8 „ceruri” vs. „cer”

Gen 1:9 „așa a fost” vs. „așa a fost. Și apa care era sub cer s-a adunat în locurile ei, iar uscatul a apărut.” (17 cuvinte grecești)

Gen 1:11-12 „lăstari fragili” vs. „ierburi” (de două ori)

Gen 1:14 „ceruri, pentru a face deosebire” vs. „ceruri, pentru a lumina pământul, pentru a face deosebire”

Gen 1:16 „a stăpâni” vs. „a reglementa” (de două ori)

Gen 1:16 „și stele care să stăpânească noaptea” vs. „care să regleze noaptea, precum și stelele”.

Gen 1:20 „insecte zburătoare” vs. „reptile” (reptilia în greacă)

(De remarcat că în Gen 1:20,21, Traducerea Literală a lui Green menționează în mod eronat „păsări”, când ar trebui să fie „creaturi zburătoare”, deoarece același cuvânt ebraic se referă la lilieci și insecte înaripate în Leviticul 11:19-22 și Deuteronomul 14:18-20.)

Gen 1:21 „și tot ce se târăște” vs. „și orice reptilă vie”

Genesa 1:21-25 „ea” vs. „ele” (de multe ori) (aceasta este o chestiune gramaticală de natură pur tehnică)

Gen 1:22 „să se înmulțească” vs. „să fie înmulțite”

Gen 1:24 „vite și târâtoare” vs. „patru-picioare și reptile”

Gen 1:26 „după chipul nostru, după asemănarea noastră” vs. „după chipul și asemănarea noastră”

Gen 1:26 „animale sălbatice și peste tot pământul” (MT, Septuaginta) vs. „animale sălbatice ale pământului” (siriacă)

Gen 1:26 „târâtoare care se târăsc” vs. „reptile care se târăsc”

Gen 1:27 „după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu” vs. „după chipul lui Dumnezeu”

Gen 1:28 „Și Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis” vs. „Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând”

Gen 1:30 „orice ființă vie” vs. „toate fiarele sălbatice”

Gen 2:1 „toată oștirea lor” vs. „întreaga lor lume”

Gen 4:8 „Abel” vs. „Abel, să mergem în câmp” (Pentateuhul Samaritean, Septuaginta, Targumul Neofitului I, siriaca, comparați cu Vulgata)

Gen 4:15 „De aceea” (MT, Targumuri) vs. „Nu este așa. De aceea” (Septuaginta, siriacă, Vulgata) (fără schimbare de sens)

Tabelele genealogice din Geneza 5 și 11:10-26 sunt puțin diferite în Pentateuhul Samaritean (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5)

Gen 5:24 „a umblat cu Dumnezeu” (MT) vs. „a fost pe placul lui Dumnezeu” (LXX, Evrei 11:5b)

Gen 6:4 „fiii lui Dumnezeu” (MT, unele versiuni ale Septuagintei), față de „îngerii lui Dumnezeu” (unele versiuni ale Septuagintei) față de „fiii zeilor” (traducerea lui Aquila cel evreu). A se vedea „Orașul lui Dumnezeu” al lui Augustin din Hippo (413-426 d.Hr.), cartea 15, capitolul 23, p. 304

Gen 6:5 „DOMNUL” (MT, Targumuri) vs. „DOMNUL Dumnezeu” (Septuaginta) vs. „Dumnezeu” (Vulgata)

Gen 7:22 „suflarea duhului vieții” vs. „suflarea vieții” (Septuaginta, Vulgata)

Gen 9:25 Unele manuscrise ale Vechiului Testament din Septuaginta și din limba arabă spun că blestemul nu se aplica lui „Canaan”, ci lui „Ham, tatăl lui Canaan”.

Gen 10:4 „Dodanim” (majoritatea manuscriselor masoretice) vs. „Rodanim” (unele manuscrise masoretice, Pentateuhul Samaritean, Septuaginta)

Gen 10:23 „Mash” (MT) vs. „Meshech” (Septuaginta și 1 Cronici 1:17, textul masoretic)

Gen 11:12 are „Cainan” inserat între Arfaxad și Șela atât în Septuaginta, cât și în Luca 3:36.

Gen 11:32 Terah a murit la „205 de ani” (MT) față de „145 de ani” (Septuaginta, Pentateuhul Samaritean)

Gen 14:1,9 „Arioch din Ellasar” (manuscrisele ebraice) față de parafraza „regele Arioch, regele Ellasar” din cartea 2, capitolul 31, pagina 107 a lucrării „Teofil către Autolic”. Arheologia sumeriană a descoperit un „rege Ariochu din Larsa”.

Gen 14:23 „curea/sandală” (MT) vs. un cuvânt necunoscut în Pentateuhul Samaritean (o diferență de o literă, cel mai probabil o corupție)

Gen 18:22 „oamenii au rămas în picioare înaintea Domnului” față de „Domnul a rămas în picioare înaintea lui Avraam” (tradiția antică a scribilor ebraici)

Gen 19:17 „a spus el” vs. „au spus ei” (Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Gen 20:13; 31:53; 35:7 „Elohim” față de „El” (Pentateuhul Samaritean). De asemenea, în Exod 22:8.

Gen 21:9 „cu Isaac” vs. „cu fiul ei Isaac” (Septuaginta, Vulgata)

Gen 22:2 „fiul tău, Isaac, singurul tău, pe care îl iubești” vs. „Ia-ți fiul, pe cel iubit, pe care l-ai iubit, Isaac”

Gen 22:13 „un berbec în urma [lui]” (majoritatea textelor masoretice) vs. „un berbec” (unele texte masoretice, Pentateuhul samaritean, Septuaginta, siriaca)

Gen 23:1 „ani, anii vieții Sarei” vs. „ani” (Septuaginta, Vulgata)

Gen 24:62 „de la venirea la” față de „de la” (Targumurile siriace)

Gen 30:36 absent vs. „că un înger i s-a arătat lui Iacov într-un vis, dezvăluindu-i partea care îi revenea din turmele lui Laban” (Pentateuhul samaritean)

Gen 30:11 „cu/în noroc” (MT, Kethib, Septuaginta, Vulgata) vs. „O oaste” (Qere, siriacă, Targumuri) (Qere reprezintă anumite cuvinte aramaice citite cu voce tare, care diferă de cuvintele scrise în textul masoretic. Kethib (scris în aramaică) sunt cuvintele scrise ale Vechiului Testament ebraic)

Gen 31:40 „căldură arzătoare” (MT, Septuaginta) vs. „timpul recoltei” (Pentateuhul Samaritean, evident o corupție)

Gen 31:49 „Mizpa” vs. „stâlpi martori” (Septuaginta) vs. „stâlpul din Mizpa” (Pentateuhul samaritean)

Gen 33:4 „și [el] l-a sărutat” (prezent, dar marcat cu puncte în textul masoretic) vs. absent (Septuaginta)

Gen 36:2,14 „fiica lui” vs. „fiul lui” [Zibeon/Sebegon] (Pentateuhul, siriacă)

Gen 36:3 „Basemat” (MT, Septuaginta) vs. „Mahalat” (Pentateuhul samaritean)

Gen 36:16 „Korah/Core” (MT și Septuaginta) vs. (absent) (Pentateuhul Samaritean, 1 Cronici 1:36)

Gen 36:24 „apă” (MT, Vulgata) vs. „izvoare termale” (Septuaginta)

Gen 36:39 „Hadar” (majoritatea textelor masoretice) vs. „Barad” (Septuaginta) vs. „Hadad” (unele texte masoretice, Pentateuhul Samaritean, siriacă)

Gen 37:36 „medaniți” vs. „midianiți” (Septuaginta, Pentateuhul Samaritean, Vulgata, siriacă)

Gen 41:22 „și am văzut” vs. „am adormit a doua oară și am văzut” (Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Gen 41:48 „hrana celor șapte ani care au fost în țară” vs. „hrana celor șapte ani, în care a fost belșug în țară” (Septuaginta, Pentateuhul Samaritean)

Gen 41:56 „au deschis tot ce era în/printre ele” vs. „toate depozitele” (Septuaginta, Vulgata, siriacă)

Gen 44:4 „e bine?” vs. „e bine? De ce mi-ai furat paharul de argint?” (Septuaginta, Vulgata)

Gen 46:13 „Puah” vs. „Phua” (Septuaginta) vs. „Puvah” (Pentateuhul Samaritean, siriacă, 1 Cronici 7:1)

Gen 46:13 „Iob” vs. „Iashub” (unele versiuni ale Septuagintei, Pentateuhul Samaritean)

Gen 46:16 „Ziphion” vs. „Zephon” (Septuaginta, Pentateuhul Samaritean, Numeri 26:15)

Gen 46:20 „el” vs. „el, [chiar] Manase și Efraim. Și i s-au născut fii lui Manase, pe care i-a născut concubina siriană, [chiar] Machir. Și Machir a născut pe Galaad. Iar fiii lui Efraim, fratele lui Manase, au fost: Sutalaam și Taam. Iar fiii lui Sutalaam au fost: Edom.” (Septuaginta, comparați cu Manuscrisul de la Marea Moartă 4QExod(a))

Gen 46:23 „Hushim” vs. „Hashum”

Gen 46:27 „în Egipt, două suflete. Toate sufletele din casa lui Iacov care au venit în Egipt erau șaptezeci.” (MT) vs. „în țara Egiptului, erau nouă suflete; toate sufletele din casa lui Iacov care au venit cu Iosif în Egipt erau șaptezeci și cinci de suflete.” (Septuaginta)

Gen 47:21 „i-a mutat în cetăți” vs. „i-a făcut sclavi” (Septuaginta, Pentateuhul Samaritean)

Gen 49:4 „a pângărit-o – el” vs. „a pângărit-o – voi” (Septuaginta, siriacă, Targumuri)

Gen 49:5 „Iosif” vs. „ei”

Gen 49:7 „mânia lor este blestemată” vs. „mânia lor este frumoasă” (Pentateuhul Samaritean)

Gen 49:20 „din Așer” vs. „Așer” (Septuaginta, Vulgata, siriacă)

Gen 50:16 „i-au poruncit lui Iosif” vs. „s-au apropiat de Iosif” (Septuaginta, siriacă)

Gen 50:23 „pe genunchii lui Iosif” vs. „în zilele lui Iosif” (Pentateuhul Samaritean)

Utilizarea termenilor „Elohim” și „Iehova” este distribuită diferit în Septuaginta față de textul masoretic. Julius Wellhausen a considerat aceste diferențe ca fiind punctul cel mai slab al teoriei sale privind ipoteza documentară.

Bibliografie pentru această întrebare: traducerea ebraică provine din „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. Au fost utilizate, de asemenea, „The Expositor’s Bible Commentary”, „The Anchor Bible Dictionary” vol. 5, precum și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV.

de Steven M. Morrison, PhD.