< Întrebare biblică din Isaia

Î: Care sunt unii dintre termenii importanți din Isaia 1-66?

R: Iată câteva dintre ele.

Î: În Isaia, care versete se referă la Isus?

R: Citatele din Isaia din Noul Testament sunt mai numeroase decât cele din toate celelalte cărți ale Vechiului Testament la un loc. Dacă crezi că Noul Testament este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, atunci toate acestea sunt din Isaia. Următoarele versete din Isaia sunt citate sau menționate în Noul Testament în legătură cu Isus.

Desigur, există și alte pasaje mesianice care nu sunt menționate în Noul Testament.

Dintre sulurile de la Marea Moartă, Marele Sul al lui Isaia este foarte interesant, deoarece conține unsprezece locuri în care apare ceea ce pare a fi o literă greacă Tau (sau Chi) înclinată, lângă pasaje cu caracter mesianic. S-ar putea ca acest lucru să se datoreze faptului că Chi era prima literă a cuvântului grecesc pentru „Hristos”. Totuși, acest lucru nu dovedește o influență creștină, deoarece „Hristos” era recunoscut de evrei încă dinainte de vremea lui Isus ca traducere greacă a cuvântului „Mesia” sau „cel uns”. Aceste unsprezece pasaje sunt Isaia 32:1 și următoarele; 42:1 și următoarele; 42:5 și următoarele; 42:19 și următoarele; 44:28; 49:5-7; 55:3-4; 56:1-2; 56:3 și următoarele; 58:13 și următoarele; 66:5 și următoarele.

Î: În cartea Isaia, viziunile și oracolele sunt ordonate cronologic?

R: Deși este posibil să fie așa, nu este necesar să se considere acest lucru. Probabil că Isaia, spre sfârșitul vieții sale, sau altcineva le-a aranjat pe teme. A se vedea și următoarea întrebare.

Î: Care este structura generală a cărții Isaia?

R: Iată o schiță simplă, la nivel general, a structurii cărții Isaia.

Isaia 1-12: Decretele regelui în trei părți

. Isaia 1-5: Se întrunește curtea: acuzațiile lui Dumnezeu împotriva lui Iuda și planurile Sale pentru acesta

. . Isaia 1 Procesul și cele trei calamități: națională, religioasă și socială

. . Isaia 2-4 Alegerea voastră: să umblați în lumina binecuvântării sau să vă ascundeți în țărână sau în blestem

. . . Isaia 2:1-4 Poemul despre Sion

. . . . Isaia 2:5-9 Apel la mila Domnului

. . . . Isaia 2:10-22 Sau ascunde-te în stânci de mânia Lui

. . . Isaia 3:1-9 Iată cât de gravă va fi mânia

. . . Isaia 3:10-26 Așa va judeca Dumnezeu

. . Isaia 4:2-6 Poemul Sionului

. . Isaia 5 Cântarea iubitului meu și distrugerea viei fără valoare

. Isaia 6 Misiunea lui Isaia

. Isaia 7-12 Emanuel – Dumnezeu cu noi

Isaia 13-27 Judecata Domnului asupra tuturor

. Isaia 13-23 Judecata lui Dumnezeu asupra neamurilor

. Isaia 24-27 Dumnezeu judecă lumea (Mica Apocalipsă)

Isaia 28-39 Speranța din mijlocul judecății

. Isaia 28-33 Vai de poporul neascultător al lui Dumnezeu

. Isaia 34-35 Planurile viitoare ale lui Dumnezeu pentru lume

. Isaia 36-39 Interludiu istoric: Cartea lui Ezechia

Isaia 40-66 Mângâiere și restaurare

. Isaia 40-44 Mângâierea și caracterul lui Dumnezeu

. Isaia 45-48: Cir și Babilonul, și plecarea din Babilon

. Isaia 49-55 Mântuitorul lui Dumnezeu și eliberarea lui Israel

. Isaia 56-59 Responsabilitatea și eșecul omului

. Isaia 60-66 Promisiunile sigure ale lui Dumnezeu pentru viitor

Sau, conform Comentariului Keil-Delitzsch la Vechiul Testament, vol. 7, partea a 2-a, p. 128, există zece părți și nouă discursuri în fiecare parte. Părțile sunt: 1-6, 7-12, 13-23, 24-27, 28-33, 34-35, 36-39, 40-48, 49-57, 58-66.

Deși este posibil ca viziunile și oracolele să fie aranjate cronologic, nu există nicio dovadă că ar fi fost așa. Cu toate acestea, Isaia 1-6 s-au petrecut probabil chiar la începutul slujirii lui Isaia. Isaia 6 ar fi putut fi rostit după ce au fost rostite capitolele Isaia 1-5 sau, mai probabil, a avut loc înaintea acestora și reprezintă o retrospectivă. Capitolele Isaia 1-5 servesc la a arăta motivele pentru care Dumnezeu avea nevoie de un profet precum Isaia, iar apoi Isaia 6 prezintă chemarea. Fie Isaia, spre sfârșitul vieții sale, fie altcineva ar fi putut aranja capitolele din cartea Isaia pe teme.

Î: Pe scurt, despre ce este vorba în Isaia 1-12?

R: Unii ar putea considera că este în principal avertismentul lui Dumnezeu către Israel. Alții ar putea spune că este mânia aprigă a lui Dumnezeu; alții, mângâierea lui Dumnezeu; alții, bucuria noastră în Domnul, iar alții, speranța noastră în Dumnezeu. Dar fiecare dintre aceste perspective, luată separat, ratează esența primei secțiuni din Isaia: 1-12. Mai degrabă, putem observa aici evoluția emoțiilor lui Dumnezeu: de la avertisment la mânie, la iertare, la mângâiere și la bucurie. Putem vedea motive pentru o parte din această evoluție, dar pentru altele singurele motive pe care le vedem sunt cine este Dumnezeu și dragostea Lui profundă și nemeritată pentru noi.

În cele din urmă, capitolele 1-11 se concentrează pe relația lui Dumnezeu cu Iuda și cu capitala sa, Ierusalimul (Sionul). Capitolele 13-23 se concentrează pe relația lui Dumnezeu cu lumea. Capitolul 12 servește ca o tranziție, rezumând relația lui Dumnezeu cu Israelul și lauda pentru aceasta pe tot pământul.

Î: În Isaia 1:1, când a trăit Isaia?

A: Capitolul 6 din Isaia, de la începutul carierei lui Isaia, a avut loc „în anul în care a murit împăratul Ozia”, 740/739 î.Hr. Ozia a fost succedat de Iotam, Ahaz și Ezechia, urmați de Manase în 687 î.Hr. Deoarece Isaia menționează moartea lui Sennacherib, probabil că Isaia era încă în viață la momentul acestui eveniment, care a avut loc în 681 î.Hr.

Cartea pseudepigrafică evreiască „Înălțarea lui Isaia” spune că Isaia a fost ucis prin tăiere în două în timpul domniei lui Manase. „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 547, numește acest eveniment „Martiriul lui Isaia” și menționează că a fost scrisă în jurul anului 100 d.Hr. Evrei 11:37 spune că unii credincioși din Vechiul Testament au fost tăiați în două, iar Asimov afirmă că aceasta ar putea fi o referire la Isaia.

Î: În Isaia 1:1, cine era Amoz, tatăl lui Isaia?

R: Nu știm nimic despre el. „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 527, menționează o tradiție rabinică conform căreia Amoz era fratele regelui Amația, ceea ce ar însemna că Isaia ar fi de sânge regal. Cu toate acestea, „Comentariul biblic al Expositorului”, volumul 6, p. 4, afirmă că această tradiție evreiască, conform căreia Amoz era de sânge regal, nu poate fi dovedită.

Î: În Isaia 1:1, cât din Vechiul Testament fusese scris în vremea lui Isaia?

R: Probabil de la Geneza până la 2 Samuel, cel mai probabil Iov și Psalmii.

Î: În Isaia 1:1, care este semnificația menționării regilor?

R: Acest lucru ne arată că Isaia a trăit în vremuri foarte dureroase pentru oamenii evlavioși. Majoritatea regilor lui Iuda erau răi. Unul dintre puținii regi buni menționați, Ozia, a avut îndrăzneala să ardă tămâie în templu chiar el, când numai preoții ar fi trebuit să o facă. Ca urmare, Dumnezeu l-a blestemat cu lepră până la moarte. Indiferent de circumstanțe, Isaia a putut totuși să-L slujească cu credincioșie pe Dumnezeu, și la fel ar trebui să facem și noi.

Î: În Isaia 1:1, Isaia a avut doar o singură viziune de la Dumnezeu sau mai multe viziuni?

R: Isaia a avut mai multe viziuni. Iată începuturile unor astfel de viziuni și oracole (doar verbale). Capitolele 1, 2, 6, 7, 13, 15, 19, 21, 22, 23, 37:21, 38:4, 39:5. Dar, în ciuda avertismentelor negative din unele dintre aceste viziuni, trebuie să ne amintim că cartea are același mesaj ca și numele lui Isaia, Yeshaiah în ebraică, care înseamnă „Yahweh este mântuirea”.

Î: În ce fel Isaia 1:1-31 se citește ca un proces judiciar?

R: Iuda și Ierusalimul sunt mai întâi comparați, în mod defavorabil, cu animalele, urmând apoi acuzațiile aduse împotriva lor. Există asemănări cu Deuteronomul 32:1-43 în ceea ce privește acuzațiile aduse împotriva lor. Este totuși puțin neobișnuit faptul că Dumnezeu este atât reclamantul, cât și judecătorul. În cele din urmă, Isaia 1:24-31 seamănă cu o sentință, dar aici există o mare surpriză. Sentința nu se referă la modul în care Dumnezeu îi va pedepsi, ci mai degrabă la modul în care Dumnezeu îi va purifica și restaura, și îi va pedepsi pe cei răi. Totuși, această secțiune nu precizează prin ce îi va face Dumnezeu să treacă pentru a-i purifica. Isaia 1:24-31 este un fel de „prezentare” care va fi dezvoltată pe deplin în Isaia 40-66.

Î: În Isaia 1:2, având în vedere că copiii lui Dumnezeu s-au răzvrătit, iar Dumnezeu este un tată bun, pot creștinii să fie părinți buni dacă copiii lor o iau pe un drum greșit?

R: Da. Părinții au o mare responsabilitate și influență asupra copiilor lor. Totuși, în ultimă instanță, copilul, și nu părintele, este cel care alege dacă va urma sau nu pe Dumnezeu.

Î: În Isaia 1:3, de ce nu L-a cunoscut Israel pe Dumnezeu, având în vedere că nimic nu se întâmplă decât ceea ce permite Dumnezeu?

R: Dumnezeu ne permite un anumit grad de libertate și permite lucruri care Îl întristează.

Î: În Isaia 1:5-7, cum s-a împlinit această distrugere?

R: Există două situații, și ambele se potrivesc.

Prima, și cea mai puțin importantă, este tăierea copacilor și pustiirea din jurul Ierusalimului după ce sirienii (arameii) și regatul de nord s-au aliat pentru a lupta împotriva regatului de sud. A doua (și răspunsul cel mai probabil) este în anul 701 î.Hr., când Sennacherib a cucerit regatul de nord și părea că era pe cale să cucerească și regatul de sud.

Î: În Isaia 1:5, în ce circumstanțe disciplina nu dă roade?

R: Răspunsul cuprinde două aspecte.

1. Aplicarea greșită: Disciplina nu dă rezultate dacă:

1a. Este prea blândă pentru a avea un efect descurajator

1b. Cel care este disciplinat nu înțelege deloc de ce are loc disciplina.

1c. Disciplina care este inconsecventă sau a cărei severitate depinde de starea de spirit a părintelui poate fi percepută ca fiind capricioasă și de neînțeles în ceea ce privește gradul pedepsei.

1d. În cele din urmă, o disciplină prea severă în raport cu fapta comisă poate funcționa totuși, dar pot apărea alte efecte nedorite ca urmare a acesteia.

2. Aplicată corect: Chiar și disciplina aplicată perfect, într-un mod perfect consecvent, nu garantează că va produce efectul dorit. Depinde de persoana disciplinată să se supună și să nu-și împietrească inima. Disciplina este o acțiune externă. Ea nu poate schimba inima; poate doar să ofere un stimulent pentru ca persoana să se schimbe.

Disciplina nu funcționează întotdeauna; depinde de persoana care este disciplinată. Isaia întreabă în Isaia 1:5 de ce, dacă vei fi bătut din nou, insiști să te răzvrătești din nou?

Î: În Isaia 1:8, ce înseamnă că fiica Sionului este lăsată ca „o colibă într-un câmp de castraveți”?

R: Această locuință umilă și izolată contrastează puternic cu Isaia 5:8, unde casă lângă casă se alătură, ca într-un conac imens. Proprietarii de pământ prosperi din Iudeea urmau să fie reduși la statutul de țărani săraci, care trăiau doar pentru a-și asigura subzistența, până când Asiria și Babilonia vor termina cu ei.

Ca o paranteză, castravetele este un tip de pepene, iar nu există o certitudine cu privire la legumele care ar fi incluse în acest cuvânt ebraic.

Î: Care este legătura dintre Isaia 1:9 și Romani9:29 ?

R: Romani9:29 citează Isaia 1:9 pentru a arăta că, atât în sens spiritual, cât și fizic, oamenii de origine evreiască care cred în Dumnezeu reprezintă o rămășiță care constituie un procent foarte mic din israeliții de dinaintea exilului. Ca o notă marginală, în majoritatea manuscriselor există un spațiu între Isaia 1:9 și 1:10. Aceasta era o modalitate străveche de a arăta că urma o nouă secțiune.

Î: În Isaia 1:11-17 și Ieremia 6:20, de ce critică Dumnezeu jertfele, adunările și chiar rugăciunea, având în vedere că El însuși a poruncit aceste lucruri în Tora?

R: Aceasta nu este o religie care să atingă inima lui Dumnezeu. De fapt, aici se vorbește despre un concept a cărui existență mulți oameni refuză să o accepte: „religia inutilă”. Expresia tradusă „Nu pot să suport” din Isaia 1:13 nu redă pe deplin forța limbajului ebraic. Poate că o traducere mai bună ar fi „Nu o pot îndura”. Indiferent de asta, în Isaia 1:14 Dumnezeu spune că urăște aceste lucruri. La sfârșitul versetului 12, Dumnezeu spune că această religie nesinceră nu este decât „zgomot pe pavaj”.

Isaia1:14 nu spune că ele au fost întotdeauna o povară pentru Dumnezeu, ci mai degrabă „au devenit o povară”. Jertfele nesincere sunt obositoare pentru Dumnezeu. Așadar, Isaia nu se opune complet jertfelor aduse lui Dumnezeu; totuși, limbajul puternic al lui Isaia de aici arată că Dumnezeu se opune jertfelor ipocrite ale celor care, de fapt, nu doresc să-L slujească. De asemenea, oamenii răi pot folosi religia și jertfele doar ca o acoperire pentru răutatea lor.

Î: În Isaia 1:15, oare Dumnezeu, care este atotștiutor și atotauzitor, nu ascultă rugăciunile tuturor?

R: Nu. Isaia 1:15 spune că, atunci când oamenii care nu s-au pocăit de răutatea lor se roagă totuși în mod ipocrit lui Dumnezeu, Dumnezeu alege să nu le asculte și să nu le răspundă la rugăciuni. Isaia 1:15 spune metaforic că, atunci când își ridică mâinile spre Dumnezeu, mâinile lor sunt pline de sânge, nu din sacrificii de animale, ci sânge provenit din crimă. Limba ebraică are cuvinte diferite pentru sânge, iar acest cuvânt este tradus mai precis prin „sânge vărsat”, nu sânge care curge în mod natural în corp.

Există diverse păcate personale, precum idolatria, desfrânarea etc., menționate pe tot parcursul cărții Isaia, dar Isaia 1:17 menționează „păcatele sociale” de a nu căuta dreptatea, de a nu-l corecta pe asupritor și de a nu-i apăra pe orfani și pe văduve.

Î: În Isaia 1:18, cum ar trebui să ne facem timp să discutăm cu Dumnezeu?

R: Nu este nevoie să-L informăm sau să-L învățăm ceva pe Dumnezeu, dar a discuta cu El ne ajută ca El să ne învețe pe noi. Nu ar trebui să ne ferim de conceptele mărețe sau de întrebările dificile, ci mai degrabă să le aducem cu răbdare înaintea Domnului. Unul dintre beneficii este că Dumnezeu te va călăuzi către răspunsuri, iar un al doilea beneficiu este antrenarea minții tale în a raționa asupra lucrurilor lui Dumnezeu. Poate că cel mai important „beneficiu”, totuși, este pur și simplu privilegiul de a petrece acest timp cu Dumnezeu.

Î: În Isaia 1:18, se sugerează iertarea păcatelor în afara lui Hristos?

R: Nu. Acest verset nu specifică modul exact în care Dumnezeu le va ierta păcatele, ci doar faptul că Dumnezeu va face acest lucru. Vezi și următoarea întrebare.

Î: În Isaia 1:18, cum ar putea Dumnezeu să ierte păcatul, având în vedere că Hristos nu venise încă?

R: Dumnezeu ne învață că păcatul este iertat numai prin Hristos, conform Noului Testament, dar un Dumnezeu care se află în afara timpului poate ierta păcatul prin Hristos oricând dorește. Dumnezeu nu este limitat. Pentru oamenii care au trăit înainte de Hristos, Evrei 9 și 10:1-4 arată că păcatele lor au fost „acoperite” până la moartea lui Hristos și că ele sunt iertate în Hristos. Isaia 6:7 și alte pasaje spun pur și simplu „ispășite” și „iertate”, în loc de „acoperite pentru moment și iertate mai târziu”, din două motive pe care le putem observa.

1. În Vechiul Testament, Dumnezeu oferă doar indicii în Isaia 53 și în alte locuri, nu o învățătură clară, cu privire la modul în care El va realiza această iertare. Faptul că păcatele lor erau iertate era tot ce trebuia să-i preocupe.

2. Dumnezeu are o percepție diferită asupra timpului față de a noastră. Adesea privim lucrurile care nu s-au întâmplat încă ca pe niște posibilități viitoare. Dumnezeu le poate privi ca pe niște certitudini care „s-au întâmplat deja”, doar că la un moment ulterior în imensa casetă video tridimensională pe care o numim „viața pe pământ”.

Î: În Isaia 1:21-23, ce este interesant în legătură cu stilul literar al lui Isaia aici?

R: Isaia era un maestru al multor tipuri de poezie ebraică. În Isaia 1:19b-20a, el a folosit un joc de cuvinte: fii ascultător și mănâncă din roadele țării sau fii neascultător și vei fi mâncat de sabie. Dar aici, în Isaia 1:21-23, el trece la stilul unei elegii, așa cum ar vorbi cineva la o înmormântare. Ceea ce este interesant este că acest „discurs funerar” nu este adresat cuiva care a murit, ci unui oraș și poporului său care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Ei nu au fost încă uciși, dar este interesant să ții un discurs funerar în fața unor oameni pe care îi jelești, dar care sunt încă în viață în audiență.

Î: În Isaia 1:21, de ce există în unele locuri atât de mulți oameni nelegiuiți și ucigași?

R: Deși nu știm totul despre fiecare locuitor al Ierusalimului, în general, putem observa cel puțin șase motive pentru care un oraș ar putea avea mulți oameni răi.

1. Lipsa dreptății sau aplicarea inconsecventă a dreptății în pedepsirea celor care greșesc.

2. Lipsa îndrumării evlavioase.

3. Nu există lideri politici și religioși evlavioși pe care oamenii să-i respecte și care să dea un exemplu.

4. Credincioșii nu se roagă pentru poporul lor (1 Samuel12:23 ).

5. Nici chiar oamenii evlavioși nu s-au îndepărtat de căile lor nelegiuite (2 Cronici7:14 ).

6. Dezintegrarea familiilor. Odată, o persoană implicată în slujirea din închisori a avut ideea de a cumpăra felicitări de Ziua Mamei pentru a le da deținuților, ca aceștia să le scrie mamei lor. De asemenea, au întrebat compania Hallmark dacă ar fi dispusă să doneze niște felicitări. Hallmark a donat o mulțime de felicitări, iar ei le-au împărțit, iar programul a avut un mare succes. Apoi, cam o lună mai târziu, au făcut același lucru pentru Ziua Tatălui. A fost un eșec total; majoritatea deținuților nu au fost interesați. Se pare că majoritatea deținuților nu aveau o figură paternă în viața lor.

Î: De ce Isaia 2:1-4 este foarte asemănător cu Mica 4:1-3?

R: Mica a profețit în timpul domniei lui Ezechia, conform Ieremia 26:18. Așadar, Mica și Isaia au fost contemporani, iar unul dintre profeți ar fi putut să-l audă pe celălalt spunând asta, sau amândoi ar fi putut să o audă de la un profet necunoscut, poate Ioel. Este posibil ca această profeție să fi venit mai întâi de la Mica sau de la un profet necunoscut, poate Ioel, întrucât și Ioel 3:10 prezintă paralele. Un motiv este faptul că pasajul menționează „zilele de pe urmă”, iar, deși Isaia nu folosește acest termen în altă parte, acesta este proeminent în profețiile lui Mica.

Î: În Isaia 2:2, când a spus Isaia că vor fi „zilele de pe urmă”?

R: Isaia nu a spus când vor veni și nici nu a oferit multe detalii. Poate că Dumnezeu nu i-a revelat acest lucru lui Isaia. Există mai mult de o Zi a Domnului. O Zi a judecății urma să vină în curând, când Dumnezeu s-a folosit de asirieni pentru a aduce judecata care urma să distrugă Israelul și să pedepsească Iuda. Dar, în cele din urmă, pe baza descrierii și a cunoștințelor ulterioare revelate omenirii în Noul Testament, aceasta are loc în timpul Mileniului. Mai multe detalii despre oraș și templu din această perioadă se găsesc în Ezechiel 40-43.

Î: În Isaia 2:2,4; 11:9; 25:6-7; 27:13; 30:29; 56:7; 57:13; 65:11,25; 66:20, Ezechiel 40-43, de ce credeți că Isaia subliniază importanța Templului Domnului în Mileniu?

R: Isaia și Ezechiel au profețit mult despre Mileniu.

Î: În Isaia 2:4, de ce va trebui Dumnezeu, în zilele de pe urmă, să soluționeze disputele dintre popoare?

R: El nu le va soluționa în acel moment, pentru că le va fi soluționat deja. După ce Mesia își va începe domnia pe pământ, nu va mai fi nevoie să soluționeze niciun conflict, nicio neînțelegere sau război. Singura excepție este la sfârșitul Mileniului, când Satana va înșela națiunile, conform Apocalipsa 20:7-10.

Î: În Isaia 2:4, ce fel de pluguri aveau oamenii pe atunci?

R: Nu aveau pluguri ca cei de mai târziu. Mai degrabă, deoarece fierul nu era atât de abundent, foloseau un vârf de fier atașat la o grindă de lemn.

Î: În Isaia 2:4 și Mica 4:3, oamenii își vor transforma săbiile în pluguri etc., sau își vor transforma plugurile în săbii, așa cum se menționează în Ioel 3?

R: Transformarea instrumentelor pașnice în instrumente de război, așa cum se menționează în Ioel 3, are loc în timpul Necazului, înainte ca Isus să se întoarcă din nou în glorie. Transformarea instrumentelor de război în instrumente pașnice, așa cum se menționează în Isaia 2:4 și Mica 4:3, are loc în timpul Mileniului, când Isus va veni și va domni.

Î: În Isaia 2:6, de ce se face referire la copii?

R: Nu se spune „copii mici”; cel mai probabil se referă la fiii și fiicele străinilor. Cu alte cuvinte, ei fac cauză comună cu păgânii în scopuri religioase.

Î: În Isaia 2:6-9 și Mica 5:10-14, de ce a părăsit Dumnezeu Casa lui Iacov?

R: Termenul „Casa lui Iacov” se poate referi atât la Israel, cât și la Iuda. Sunt menționate aproximativ zece motive. (Filistenii se aflau de fapt la vest de Israel, așa că „căile din est” din versetul 6 reprezintă un motiv separat.) Ei L-au părăsit pe Dumnezeu și, totuși, așa cum ne spune mai târziu Ieremia 7, poporul încă se aștepta ca Dumnezeu să-i protejeze.

În Statele Unite cântăm adesea un cântec intitulat „God Bless America” („Dumnezeu să binecuvânteze America”). Dar a apărut un panou publicitar care punea o întrebare importantă: „Oare America Îl binecuvântează pe Dumnezeu?” Dacă o țară se îndepărtează de Dumnezeu, ar trebui să se aștepte ca Dumnezeu să o protejeze?

Î: În Isaia 2:6, de ce este o nebunie faptul că se consultau cu ghicitori?

R: Ghicitul, sau prezicerea viitorului, este o practică ocultă interzisă prin care se încearcă prezicerea viitorului. Ei nu au nevoie să plătească ghicitorii ca să le prezică în mod fals viitorul, deoarece Isaia le spune cu sinceritate ce se va întâmpla, iar Isaia face acest lucru gratuit. Prin faptul că se duc la ghicitori, ei își atrag vina asupra lor și vor avea un viitor sumbru, marcat de cucerire și captivitate.

Î: În Isaia 2:9 și următoarele, de ce îi cere Isaia lui Dumnezeu să nu-i ierte?

R: Aceasta ar putea însemna „nu-i ierta!”, sau „cu siguranță nu-i vei ierta”. Indiferent de interpretare, pentru majoritatea oamenilor nu exista pocăință, nici măcar o fărâmă de speranță că ar putea exista vreodată. Isaia exprima gândul lui Dumnezeu, că El nu-i va ierta pe cei care nu se pocăiesc. Cu toate acestea, Dumnezeu îi iartă pe cei care se pocăiesc și se întorc la El pentru mântuire.

Î: În Isaia 2:20, ce este ciudat în legătură cu aurul și argintul de aici?

R: Aceste metale prețioase, transformate în idoli fără valoare, vor deveni „proprietatea” unor creaturi fără valoare, a cârtițelor și a șobolanilor. Un idolatru nu este mai puternic decât idolul său fără viață și este la fel de neajutorat.

Î: În Isaia 3:4, de ce copiii și pruncii vor fi conducătorii lor?

R: Există două răspunsuri: profeția și împlinirea imediată.

Profeția: Isaia 3:1-3 spune că rezervele de hrană, apă și conducătorii înțelepți vor fi luați. Aceasta se referă la o guvernare proastă, în care conducătorii pun mai mult preț pe îmbogățirea lor decât pe binele țării. Aceasta poate fi o judecată nu doar împotriva lui Israel și Iuda, ci împotriva oricărei națiuni care s-a întors împotriva lui Dumnezeu. De asemenea, când Ahaz a devenit rege, avea doar douăzeci de ani, sau douăzeci și cinci în Septuaginta.

Împlinirea imediată: În vremuri pașnice și de independență, un rege domnea până la bătrânețe. În consecință, fiul său devenea rege abia când era ceva mai în vârstă. În contrast cu aceasta, 2 Cronici 36:1-11 spune că

Ioahaz avea 23 de ani și a domnit doar 3 luni

Ioiachim avea 25 de ani și a domnit 11 ani

Ioiachin avea 8 ani (eroare de copiere, de fapt 18) și a domnit 3 luni și zece zile

Zedechia avea 21 de ani și a domnit 11 ani

Toți erau tineri, deoarece predecesorul lor fusese detronat atât de repede.

Isaia spune că, întrucât erau mulțumiți de influența copiilor străinilor (Isaia 2:6), vor avea copii care vor domni peste ei în Isaia 3:4.

Î: În Isaia 3:4, de ce ar accepta poporul să aibă conducători imaturi?

R: Poate că, atâta timp cât văd că conducătorul acționează în interesul lor, nu le pasă ce se întâmplă cu țara sau ce fel de exemplu va da conducătorul.

Î: În Isaia 3:7, de ce ar refuza cineva să fie conducătorul lor?

R: Aceasta este o profeție ciudată, deoarece, în mod normal, oamenii și-ar dori atât de mult să fie regi, încât ar purta bătălii și ar ucide pe alții pentru a ajunge la putere. Scriptura nu spune de ce este atât de diferit aici, dar putem observa trei motive.

Niciun beneficiu: Puțini oameni ar dori responsabilitatea de a fi conducător atunci când nu ar exista absolut niciun beneficiu în a face acest lucru.

Vina: Când o națiune se rătăcește, poate că liderii ar simți o vină mai mare dacă ar accepta situația decât dacă nu ar fi lideri.

Consecințe negative: Următoarea armată invadatoare, fie ea asiriană, egipteană sau babiloniană, ar putea decide să-i omoare pe conducătorii anteriori și pe familiile lor. Acesta ar putea fi motivul principal.

Î: În Isaia 3:12, era o mustrare faptul că femeile (literalmente „fiice”) ar fi domnit peste ei?

R: Era un lucru bun să ai o femeie ca conducătoare dacă acea femeie era judecătoarea Debora. Dar era cu totul greșit dacă femeia era Izabela sau Atalia. O femeie păgână putea fi considerată „fiica unui zeu străin”, la fel cum un bărbat păgân putea fi considerat „fiul unui zeu străin”. Când există dinastii stabile de regi și în vremuri de pace, regii trăiesc până la bătrânețe, iar următorul rege este, de obicei, destul de matur. Când regii sunt adesea capturați sau uciși, un simptom al acestei instabilități este faptul că femeile și tinerii conduc adesea. Ahaz a devenit rege când avea doar douăzeci de ani, sau douăzeci și cinci în Septuaginta. Așa că alții îl ajutau să conducă.

Isaia 3:13-15 se îndreaptă împotriva prinților și conducătorilor bărbați ai Ierusalimului. Isaia 3:16-17 se îndreaptă împotriva fiicelor arogante ale Sionului.

Î: În Isaia 3:14; 5:1,7; Psalmi 80:8-18; Ieremia 2:21; 12:10; Ezechiel 15:6-8; Osea 10:1, ce se înțelege prin metafora conducătorilor care distrug via lui Dumnezeu?

R: Din punct de vedere fizic, oricine putea să se plimbe și să vadă unde bogații și conducătorii îi deposedau pe săraci de pământurile lor pentru a-și mări propriile proprietăți. Amintiți-vă că Izabela l-a ucis pe Nabot din cauza viei sale. Dar, din punct de vedere spiritual, via de aici reprezintă poporul lui Dumnezeu și lucrarea Lui. Ei au distrus lucrarea lui Dumnezeu și pe slujitorii Săi pentru propriile lor scopuri și câștiguri.

Astăzi mi se pare un mister de ce unii oameni sunt susținători atât de fervenți ai operațiilor de schimbare de sex pentru copii, care s-ar putea să nu înțeleagă pe deplin toate consecințele. Este ca și cum s-ar grăbi să dovedească că genul nu este altceva decât ceea ce un medic poate face să fie.

Î: În Isaia 3:14, cum poate un lider creștin să fie un bun păzitor al viei lui Dumnezeu sau unul rău?

R: Sunt cel puțin cinci aspecte de luat în considerare.

Primul pas este să vedem dacă îngrijesc via lui Dumnezeu prin păstorirea lor, învățătura bună și dragostea pentru oameni, sau dacă o distrug sau o neglijează.

În al doilea rând, se comportă vreodată ca niște lupi sălbatici (Faptele Apostolilor 20:28-31), fie prin învățăturile lor rele, abuzul de putere, abuzul sexual sau lăcomia financiară?

În al treilea rând, își dau seama a cui este via aceasta? Nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Sunt acolo pentru a se ridica pe ei înșiși sau pentru a-și zidi turma?

În al patrulea rând, își dau seama de importanța sarcinii la care sunt chemați, așa cum spune Evrei 13:17?

În al cincilea rând, sunt ei slujitori care nu se poartă ca stăpâni peste turmă, dar care totuși asigură o conducere clară (și uneori neplăcută), așa cum spune 1 Petru 5:2-4?

Î: În Isaia 3:14-16, ce responsabilitate avem noi de a împiedica pe cei bogați să se îmbogățească în detrimentul celor săraci?

R: Este în regulă să câștigi bani și să fii bogat prin mijloace onorabile, așa cum au fost Avraam și Iov. Dar, fie că este vorba de legi nedrepte, de instanțe nedrepte sau de jaf pur și simplu, este rău să te îmbogățești pe seama celor săraci.

Î: În Isaia 3:15, ce este puțin înfricoșător în a-L numi pe Dumnezeu Domnul oștirilor?

R: Cuvântul „oștiri” înseamnă „armate”, iar o traducere la fel de potrivită este „Domnul Dumnezeul armatelor”. Dumnezeu poate conduce armatele asirienilor, babilonienilor și ale altor popoare după cum dorește El. Și Dumnezeu îi amenință cu judecata, îndreptând acele armate împotriva lor.

Î: În Isaia 3:16, ce se înțelege prin „a se fâțâi și a sări”?

R: Aceasta înseamnă că aveau un comportament afectat, cu pași scurți și săltăreți sau cu o precizie forțată. Făceau acest lucru din mândrie.

Î: În Isaia 3:16, 18, cum mergeau femeile „zăngănind brățările de la glezne”?

R: Răspunsul se găsește în Isaia 3:18. Femeile purtau lanțuri la glezne, care aveau ornamente.

Î: În Isaia 3:18-23 și 1 Petru 3:3-5, în ce moment faptul de a fi îmbrăcat la modă depășește limita și devine păcat?

R: A fi rezonabil de îngrijit și a te îmbrăca modest este în regulă, dar când nu dai celor săraci, pentru că nu-ți permiți să-ți menții stilul de viață, atunci ai o problemă. Când ceea ce porți tu și ceea ce poartă ceilalți este mai important pentru tine decât lucrurile lui Dumnezeu, atunci moda poate deveni un idol. Pe de altă parte, hainele de stacojiu erau un lux pe vremea aceea, iar o soție și o mamă virtuoasă care dăruiește săracilor și, totodată, se îmbracă pe ea și pe familia ei în stacojiu era, de asemenea, un lucru bun, așa cum ne învață Proverbe 31:20-21.

Î: În Isaia 3:18, de ce sunt menționate colierele asemănătoare lunii?

R: Acestea erau ornamente/coliere populare în formă de semilună, răspândite înainte de islam, numite „saharonim” în arabă. Adesea purtau numele zeului lunii, Sin.

Î: În Isaia 4:1, când vor cere șapte femei unui singur bărbat să se căsătorească cu ele?

R: Aceasta ar putea părea o veste bună pentru bărbați, dar nu este așa. După luptele și devastarea războiului, nu mai rămăseseră prea mulți în viață. În vremuri mai recente, a avut loc Războiul Triplei Alianțe (1864-1870), un război sângeros în care aproximativ 1,2 milioane de oameni au murit atât din cauza războiului, cât și a holerei. Paraguay a pierdut între 60 și 90% din populația masculină. Aliații au încercat să ucidă toți bărbații cu vârsta peste zece ani, iar doar aproximativ 20.000 de bărbați au supraviețuit. Așadar, Paraguay a permis, pentru o perioadă limitată, poligamia. Cam în aceeași perioadă, în Războiul Civil American, 1861-1865, au murit aproximativ 1 milion de oameni. Se pare că va exista, de asemenea, o penurie de bărbați în viață în vremurile de pe urmă, chiar înainte de întoarcerea lui Mesia, conform Isaia 4:2-6. Acest lucru este arătat în Matei 24:4-30.

Isaia 4:1 nu spune de fapt că poligamia va fi răspândită. Mai degrabă, spune doar că multe femei vor concura pentru un bărbat.

Î: În Isaia 4:1, de ce ar considera o femeie din acea vreme că este o rușine să fie necăsătorită?

R: Scriptura nu precizează acest lucru, dar ea nu ar fi putut întemeia o familie în mod onorabil fără a fi căsătorită. Scriptura afirmă că a rămâne necăsătorit este în regulă și nu spune niciodată că este rușinos să fii necăsătorit (Isaia 54:1-5; Matei 19:11-12; 1 Corinteni 7:25-38). Cu toate acestea, unele femei din acea perioadă viitoare, din motive nespecificate, ar considera căsătoria ca un mijloc de a-și îndepărta rușinea. Rușinea lor s-ar putea să nu fi fost celibatul, ci activitățile în care se presupunea că se angajau cât timp erau necăsătorite.

Î: În Isaia 4:2; 11:1-4, „Lăstarul” este Isus?

R: Da. Lăstarul va fi implicat în sfințirea poporului, Dumnezeu spălându-le murdăria. De asemenea, cuvântul pentru „Lăstar” (nasr) este foarte asemănător cu cuvântul „nazareean”, iar Isus a crescut în Nazaret.

Î: În Isaia 4:3, când vor fi sfinți toți cei din Ierusalim?

R: Acest lucru se va întâmpla în viitor, în timpul Mileniului.

Î: În Isaia 5:1-7, care este sensul pildă despre stăpânul și via?

R: Cântarea lui Isaia este o alegorie a lui Dumnezeu ca proprietar de vie care a pregătit o vie frumoasă, casa lui Israel și a lui Iuda. Cu toate acestea, nu a fost niciun rod din vie pentru proprietarul ei. Dumnezeu profețea că, așa cum o vie nefolositoare nu mai este îngrijită, ci distrusă, tot așa Israelul și Iuda vor fi distruse.

Isaia este un maestru al multor stiluri, iar „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 6, p. 47, afirmă că aceasta este o capodoperă literară în limba ebraică, care, din păcate, își pierde o mare parte din frumusețe în traducere. Isaia 5:1-7 nu este doar un cântec trist, ci este cu atât mai trist cu cât începe ca un cântec vesel despre ceea ce face Dumnezeu în via Sa. De obicei, la sfârșitul recoltei de struguri se țineau sărbători. Celor care beau mult le-ar plăcea acest subiect. Dar apoi, contrastul dintre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru popor și răspunsul dezamăgitor al acestuia este sfâșietor. Cântecul este destul de neobișnuit prin faptul că ideea principală se concentrează în jurul a două cereri și a două întrebări din versetele 3-4. Răspunsul cu privire la ceea ce ar trebui făcut pare atât evident, cât și sever. Există un moment în care cel mai bine este să distrugi via care odată era plăcută și să faci una nouă.

Î: În Isaia 5:1-7, Dumnezeu se bucură când oamenii se pocăiesc, dar cât de rău trebuie să fie un popor înainte ca Dumnezeu să spună: „Păcat; voi distruge această națiune”?

R: Este posibil ca acest lucru să nu se bazeze doar pe gravitatea păcatului, ci și pe alți factori.

1) Gravitatea păcatului. Sodoma și Gomora au fost distruse, iar popoarele din jurul lor nu, din cauza gravității răutății lor. Unii oameni pot face lucruri foarte rele. David a comis adulter și crimă; dar, după ce a fost pedepsit, s-a pocăit. Soția lui Osea l-a părăsit și s-a întors la viața de prostituată. Dar, prin Osea, Dumnezeu Și-a arătat mila și iertarea Sa plină de tandrețe. Saul din Tars era foarte rău, punând la moarte creștini, dar, în loc să-l distrugă, Hristos i s-a arătat lui Saul, iar Saul, care urma să devină Pavel, s-a pocăit.

2) Disponibilitatea oamenilor de a se pocăi. Există speranța că oamenii se vor pocăi? Ninivenii erau extrem de violenți, iar din perspectiva umană părea că nu există nicio speranță. Dar Dumnezeu a văzut altfel, iar ninivenii s-au pocăit, cel puțin pentru o vreme, la predica lui Iona. Însă, în cazul Ninivei, a avut loc o ciumă în anul 765 î.Hr., o eclipsă solară pe 15 iunie 763 î.Hr., o altă ciumă în anul 759 î.Hr., iar apoi a venit Iona în anii 758/757 î.Hr.

3) Rugăciunile credincioșilor. Samuel spune: „Cât despre mine, departe de mine gândul să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi. Și voi continua să vă învăț calea cea bună și cea dreaptă.” 1 Samuel 12:23. 2 Cronici 7:14 spune: „Și dacă poporul Meu, care este chemat după Numele Meu, se va smeri, se va ruga, Îmi va căuta Fața și se va întoarce de la căile lui rele, atunci Eu îl voi asculta din cer, îi voi ierta păcatul și îi voi vindeca țara.”

4) Nicio rugăciune ineficientă. Rugăciunile noastre pot fi ineficiente dacă ignorăm strigătul celor săraci, conform Proverbelor 21:13. O persoană dreaptă îi ajută pe cei săraci, conform Psalmului 41:1 și Proverbelor 29:7. Și alte lucruri ne pot împiedica rugăciunile.

5) Credincioșii de acolo nu au adormit. Ca fii ai luminii și ai zilei, creștinii trebuie să se trezească din somn, așa cum spune Efeseni 5:13-14. Ar trebui să fim vigilenți pentru a ne îndeplini misiunea și atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în loc să dormim, așa cum ne avertizează 1 Tesaloniceni 5:6-7. În timp ce corabia era pe punctul de a se scufunda, Iona dormea în cală, după cum se menționează în Iona 1:5. În Judecători 16:19, Samson dormea în poala Dalilei chiar înainte ca filistenii să-l captureze. Laodiceea nu era nici fierbinte, nici rece, după cum se arată în Apocalipsa 3:14-16.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) a scris: „Să ne rugăm cu insistență și să gemem cu cereri neîncetate. Căci să știți, frați iubiți, că nu cu mult timp în urmă am fost mustrat și pentru aceasta într-o viziune, că eram adormiți în rugăciunile noastre...” Epistolele lui Ciprian, Scrisoarea 7, cap. 5, p. 286

6) Credincioșii încă propovăduiesc pocăința. Trebuie să ieșim și să propovăduim Cuvântul, așa cum Pavel îl îndeamnă pe Timotei în 2 Timotei 4:2. Este minunat să propovăduim despre dragostea lui Dumnezeu, dar în Biblie, de la Iona și ceilalți profeți, trecând prin Isus Hristos și până la Apocalipsa, se vorbește mai mult despre nevoia oamenilor de a se pocăi decât despre dragostea lui Dumnezeu. Isus a spus: „Vai de voi când toți oamenii vor vorbi bine despre voi” (Luca 6:26). De câte ori ai vorbit cuiva despre iubirea lui Dumnezeu, de câte ori i-ai spus cuiva să se pocăiască?

7) Momentul potrivit al planurilor lui Dumnezeu: Dumnezeu l-a ridicat pe Faraon într-o poziție de putere. Dumnezeu a distrus oastea lui Faraon în Exodul 14:23-28, dar numai exact la momentul perfect stabilit de Dumnezeu.

8) Probabil și alți factori de care nu suntem conștienți.

Așadar, nu cunoaștem planurile lui Dumnezeu, dar, practic vorbind astăzi, trebuie să ne întrebăm cât de departe trebuie să ajungă o țară înainte ca Dumnezeu să spună: „Uitați de pocăință și de căutarea protecției lui Dumnezeu, va urma doar distrugerea.”

(citatele sunt din Berean Standard Bible)

Î: În Isaia 5:2, de ce ar dezgropa cineva o vie pentru a îndepărta pietrele cu o sapă, în loc să folosească un plug?

R: În ebraică se menționează aici o sapă, ceea ce ar indica o modalitate mai lentă și mai meticuloasă de a îngriji cu dragoste o parcelă de pământ. Ar trebui să folosești o sapă în loc de un plug dacă terenul ar fi prea deluros.

Î: În Isaia 5:4, cum pot fi unele lucruri „fructe puturoase”?

R: Acestea nu sunt doar struguri sălbatici; textul ebraic literal este „fructe puturoase”. Ideea de struguri stricați se regăsește și în Ieremia 2:21 (viță sălbatică); 24:2 (smochine stricate); și 29:17 (din nou, smochine stricate). Acestea nu sunt doar fără valoare, ci lasă un miros urât, iar dacă le mănânci, îți lasă un gust de putred în gură.

Fructele puturoase spirituale sunt ceva ce ar trebui să fie bun, util și plăcut. Dar, în mod surprinzător, s-au dovedit a fi rele, fără valoare și mirositoare. Un lider creștin care a luat-o pe căi greșite sau o organizație creștină care a luat-o pe căi greșite pot mirosi mai urât, din punct de vedere spiritual, decât lipsa totală a acestora.

Ca un exemplu în acest sens, după cel de-al Doilea Război Mondial, unii misionari creștini din Biserica Presbiteriană și din alte biserici lucrau în Japonia. L-au invitat pe teologul presbiterian liberal Paul Tillich să țină o prelegere. El a făcut-o, expunându-și opiniile critice cu privire la presupusele erori din Biblie, iar renașterea spirituală abia începută în Japonia s-a oprit brusc.

Î: În Isaia 5:7, care sunt jocurile de cuvinte (calambururile) de aici?

R: Cuvintele „dreptate” și „vărsare de sânge” sunt mishpat și mispah în ebraică. Dreptatea și necazul sunt „sedaqah” și „se’aqah” în ebraică. Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 6, p. 48, menționează că unii au încercat să traducă atât sensul, cât și jocul de cuvinte. G.H. Box, în cartea sa „The Book of Isaiah”, a tradus acest pasaj astfel: „Căută dreptate – și iată, masacre! Căută dreptate – și iată, revoltă!”

Î: În Isaia 5:8-23, care sunt cele șase „vai” și cum sunt ele legate între ele?

R: Iată cele șase „vai”, deși ultimul are două părți.

Isaia 5:8-10: Vai de proprietarii de pământ bogați care încearcă să cumpere tot pământul. Viața lor este consumată de acumularea de bogăție și de maximizarea profitului, indiferent de cine ar putea avea de suferit.

Isaia 5:11-17: Vai de bețivii care beau de dimineață până seara. Băutura este ceea ce îi trezește dimineața. De fapt, întregul lor motiv de a trăi este distracția și plăcerea. Trebuie să-și cheltuiască banii undeva.

Isaia 5:18-19: Vai de cei care spun că Dumnezeu nu va face nimic. Poate că speră că Dumnezeu nu va face nimic sau nu va acorda atenție faptelor lor rele. Ei nu simt nicio vină pentru „vaiul” anterior.

Isaia 5:20: Vai de cei care neagă diferența dintre bine și rău. Astăzi există mulți oameni de acest fel. Nu este doar faptul că Dumnezeu nu va face nimic, ci că Dumnezeu nici măcar nu dorește să se facă ceva.

Isaia 5:21: Vai de oamenii care se consideră înțelepți și, prin urmare, nu vor învăța de la alții. Ei trăiesc pentru a căuta cunoașterea și, eventual, pentru a o arăta altora.

Isaia 5:22-23: Vai de cei care se mândresc cu băutura lor și de judecătorii care îi lasă pe cei răi să scape liberi în schimbul unei mită. Atât la nivel personal, cât și la nivel social, ei au abandonat de bunăvoie orice judecată bună și înțelepciune. La prima vedere, acest lucru pare opusul blestemului anterior, dar, de fapt, cele două pot merge mână în mână.

Rezultatul din Isaia 5:26 este că Dumnezeu îi va chema pe babilonieni să vină, cam ca și cum ar chema un câine, iar aceștia vor fi instrumente ale judecății lui Dumnezeu.

Î: În Isaia 5:8, ce era greșit în a uni casă cu casă, cam ca niște apartamente sau o reședință mare?

R: Scriptura nu spune, dar ar putea fi din două motive.

1. Proprietarii de pământ bogați, care dețineau monopolul asupra locurilor de muncă, puteau să-i asuprească pe muncitori, așa cum arată Iacov 5:1-6.

2. Chiar și fără acest aspect, lui Dumnezeu nu-I place ca poporul Său să se bucure de prosperitate fără a-I arăta recunoștință.

Î: În Isaia 5:10, despre ce sumă este vorba?

R: În termeni moderni, se spune că o vie de aproximativ zece acri va produce doar vreo 6 galoane de vin. Desigur, acest lucru este ușor de înțeles, dacă luăm în calcul insectele și ciupercile care afectează plantele, fără a mai menționa distrugerile provocate de alți oameni.

Î: În Isaia 5:12, această mențiune negativă a instrumentelor la ospățurile cu băutură reprezintă o critică la adresa oricărei utilizări a instrumentelor muzicale mecanice?

R: Nu. Toți creștinii pot fi de acord asupra a două puncte.

1. Anumite forme de utilizare a muzicii, în alte religii, precum și în muzica seculară rock și rap cu versuri vulgare, violente sau sugestive, sunt necreștine. Creștinii ar trebui, în special, să evite ascultarea muzicii necreștine.

2. Nimeni, nici măcar membrii Bisericii lui Hristos, nu se opune unei anumite utilizări a instrumentelor mecanice în afara bisericii.

Să sperăm că niciun părinte din Biserica lui Hristos, care a fost indus în eroare, nu va spune vreodată: „Poți asculta orice fel de muzică seculară dorești, chiar și cu versuri discutabile, dar ar fi bine să nu te prind ascultând muzică care Îl slăvește pe Dumnezeu!” Dacă liderii Bisericii lui Hristos nu permit folosirea instrumentelor mecanice în biserică, dar permit folosirea lor pentru a-L lăuda pe Dumnezeu în afara bisericii, de ce să nu renunțăm la a mai merge la biserică? În schimb, adunați-vă pur și simplu și lăudați-L pe Dumnezeu în voie, iar dacă se întâmplă ca momentul în care vă adunați să fie duminica dimineața, este în regulă.

Ultima jumătate a cărții Isaia5:12 arată că problema nu era atât instrumentele, cât faptul că ei nu țineau seama de faptele Domnului. David și alții L-au slăvit pe Dumnezeu cu instrumente muzicale în multe locuri din cartea Psalmilor. Chiar și sfinții folosesc lire în Ceruri.

Î: În Isaia 5:13, de ce ar fi mers poporul în exil din cauza lipsei de cunoaștere?

R: Memoria umană este un lucru minunat, dar totodată ciudat. Putem să ne amintim cu ușurință lucruri timp de peste 70 de ani dacă avem repetiții care să ne reîmprospăteze memoria. Totuși, îmi găsesc memoria foarte utilă, pentru că atunci când soția mea îmi spune să mă duc la magazin să cumpăr cinci lucruri, de obicei îmi amintesc cel puțin trei sau patru. Oamenii care cresc în biserică și merg la școala duminicală pot învăța multe despre Biblie; dar dacă părăsesc biserica, atunci, în decurs de aproximativ un deceniu, pot uita ceea ce știau odată. Poți să-ți amintești ceea ce este prețios și valoros pentru tine.

Î: În Isaia 5:14, cum se mărește Șeolul?

R: Șeolul înseamnă mormântul, sau locul unde ajung toți cei morți. Această expresie poetică înseamnă că populația sa va crește. Indiferent cât de mare le-a fost pofta și poftele pe pământ, vor întâlni o poftă mai mare decât a lor: moartea. Iar foamea morții este pentru ei.

Î: În Isaia 5:15, de ce se menționează oamenii smeriți (sau un „om mărunt”)?

R: Aceasta nu înseamnă „neîndurători”, ci mai degrabă că oamenii vor fi cuceriți și toți vor avea o poziție umilă. Imaginați-vă cum ar fi dacă nimeni din țara noastră nu ar fi mândru, ci toți ar fi smeriți pentru că ar fi înrobiți. Este greu de imaginat pentru noi? Era greu de imaginat și pentru ei, la începutul slujirii lui Isaia.

Î: În Isaia 5:16, care este relația dintre sfințenie și neprihănire?

R: Răspunsul are două aspecte.

Dumnezeu este sfânt, în sensul că este deosebit; El distruge păcatul în prezența Sa. El este drept în sensul că pedepsește și răsplătește în mod just. Totuși, o a treia componentă, pe lângă sfințenie și dreptate, este iubirea Sa milostivă, care a plătit pentru păcatul nostru prin jertfa lui Isus Hristos pe cruce.

Noi suntem poporul sfânt al lui Dumnezeu și, deși nu suntem fără păcat, trebuie să ne străduim să fim fără păcat. Trebuie să ne străduim să fim sfinți, întrucât Dumnezeu este sfânt. Trebuie să acționăm cu dreptate și nu trebuie să ne temem de pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu asupra celor răi, căci „dragostea desăvârșită alungă frica”, conform 1 Ioan 4:18.

Î: În Isaia 5:16, trimiterea oamenilor în Iad Îl slăvește pe Dumnezeu?

R: De fapt, da. Deși, recunoaștem, aceasta nu arată latura iubitoare și blândă a lui Dumnezeu, ea arată atât latura dreaptă a lui Dumnezeu ca judecător, cât și mânia Lui. Așa cum a spus odată Norman Geisler: „Iadul este cea mai glorioasă dintre toate doctrinele creștine, deoarece dovedește că omul este cu adevărat liber.” Cu alte cuvinte, omului i s-a dat suficientă responsabilitate și libertate încât Dumnezeu să-i permită chiar să facă lucruri care merită Iadul.

Există aici un aspect legat de slăvirea lui Dumnezeu care nu trebuie trecut cu vederea. A-L slăvi pe Dumnezeu nu înseamnă a-L ascunde și a arăta doar adevărul bunătății și iubirii Sale. A-L slăvi pe Dumnezeu înseamnă a arăta imaginea completă, atât a bunătății, cât și a severității Lui (Romani11:22 ).

Î: Ce se spune în Isaia 5:18-19?

R: Vai de cei care spun că vor ca Dumnezeu să vină curând, dar fac lucruri nedrepte. Cu alte cuvinte, ar trebui să fie atenți la ceea ce cer.

Î: În Isaia 5:21, ce este exact greșit în a fi înțelept în ochii tăi?

R: Chiar dacă nu ar exista niciun alt motiv pentru care lui Dumnezeu să nu-I placă acest lucru, doar acesta ar fi un motiv suficient. Cu toate acestea, există o mulțime de motive suplimentare. Imaginați-vă că întâlniți un elev de școală primară care credea că știe totul și era mândru de asta. Cunoștințele unui elev de școală primară sunt mai apropiate de cele ale unui adult decât sunt cunoștințele noastre de cunoștințele lui Dumnezeu.

Proverbe 30:8-9 arată, de asemenea, că atunci când oamenii cred că au din belșug, există tendința de a-L nega pe Dumnezeu, spunând: „Cine este Domnul?”

Î: În Isaia 5:22-23, ce se înțelege prin această metaforă a „maeștrilor în amestecarea băuturilor tari”?

R: Erau experți în prepararea băuturilor alcoolice, erau mândri de priceperea lor, iar ceilalți le admirau abilitatea. Fii atent la lucrurile de care ești mândru și la cele pentru care ceilalți te admiră.

Î: În Isaia 5:23, cum îi justifică oamenii pe cei răi în schimbul unei mită?

R: S-ar putea crede că avocații mafiei și unii avocați specializați în apărarea penală au un verset în Biblie scris special pentru ei. În procesele judiciare, în deciziile de achiziție, în fuziuni, în politică și în alte situații, oamenii pot să-i lase pe cei vinovați să scape nepedepsiți, să-i lase să scape ușor și să transfere vina asupra altei părți, sau să atribuie vina unei singure părți, chiar dacă aceasta era împărțită.

Î: În Isaia 5:24, cum pot oamenii să disprețuiască Cuvântul lui Dumnezeu?

R: Pot face acest lucru în diverse moduri.

Ignorarea: Unii pur și simplu nu țin seama de ceea ce spune Biblia. Trebuie să le recunoaștem că, cel puțin, sunt sinceri în privința faptului că nu urmează Biblia.

Își bat joc de ceea ce spune Biblia, în timp ce o persoană face lucrurile în felul ei, cu sfidare.

Redefinirea cuvintelor. Astfel, o persoană poate pretinde că urmează Biblia, dar poate spune că părțile pe care nu vrea să le creadă sunt doar figurative sau culturale. Acest lucru poate părea convingător, deoarece unele pasaje din Biblie sunt figurative sau valabile doar pentru o anumită perioadă. O modalitate de a afla dacă cineva încearcă sincer să interpreteze Biblia în mod corect este să vezi dacă încearcă să înțeleagă ce a intenționat autorul original.

Reducere: Unii creștini liberali susțin că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci conține Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce vor să spună prin aceasta este că, dacă ești de acord cu o parte a Bibliei, acea parte devine Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine. Dacă nu ești de acord cu o parte, atunci nu ești obligat să o urmezi.

Suplimentare: Unii, în special catolicii și unele secte, spun că Biblia este bună, dar nu suficientă. Ei consideră că este necesar să existe autorități și învățături suplimentare, pe picior de egalitate cu Biblia.

Înlocuire: Unii dintre cei care pretind că completează sau adaugă ceva la ceea ce se află în Biblie, de fapt înlocuiesc învățătura lui Dumnezeu cu tradiția lor. Isus a dat un exemplu al fariseilor care făceau acest lucru cu tradiția lor numită „Corban” în Marcu 7:9-13.

Î: În Isaia 5:26, de ce ar ridica Dumnezeu un steag aici?

R: Ar fi ceva ce poate fi văzut de la distanță, spunând „vino aici”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ar atrage armate puternice, de asirieni și babilonieni, împotriva țării lui Israel.

Î: În Isaia 5:26 și Zaharia 10:8, este nepotrivit ca Dumnezeu să „șuieră”, așa cum susține musulmanul Ahmad Deedat?

R: De fapt, în Isaia5:26 nu este vorba de „șuierat”, ci de „fluierat”, ca atunci când chemi o persoană sau un animal să vină. Isaia5:26 spune: „[El (Dumnezeu)] fluieră pentru cei de la marginile pământului.” La fel, Zaharia 10:8 spune: „Eu [Dumnezeu] voi fluiera ca să se adune.” Nu este nepotrivit ca Dumnezeu să cheme pe cineva, iar acea persoană să fie obligată să vină și să facă ceea ce El poruncește.

Î: În Isaia 5:27-28, această armată se referă la babilonieni sau la o armată din Apocalipsa?

R: Aceasta se referă în primul rând la armata babiloniană din acea vreme.

Î: În Isaia 5:29, ce înseamnă că „o duc departe și nimeni nu o poate salva”?

R: Unele traduceri spun că prada este dusă „în siguranță”. Aceasta nu înseamnă că prada era în siguranță. Înseamnă că prădătorul a dus prada moartă departe de ceilalți. Puii de leu de aici nu sunt pui, ci mai degrabă lei în floarea vârstei.

Î: În Isaia 6:1, Isaia era prezent fizic sau avea o viziune?

R: Deși Isaia ar fi putut fi transportat fizic într-un alt loc, aceste versete nu menționează acest lucru. Ele vorbesc pur și simplu despre ceea ce a văzut Isaia, așa că cel mai probabil a avut o viziune. Biblia de studiu NIV, p. 1025, spune, de asemenea, că probabil a fost o viziune.

Î: În Isaia 6:1, cum era cultura în vremea lui Isaia?

R: Era o perioadă dezamăgitoare. Era o perioadă de prosperitate, cel puțin la început, dar prosperitatea lor le adusese o viziune diminuată asupra lui Dumnezeu și asupra nevoii lor de El.

Ozia a murit în 740/739 î.Hr. În ultimii cinci ani, Tiglat-Pileser al III-lea al Asiriei a continuat să cucerească. Mulți regi ai Iudeei au fost răi, deși unii au fost buni și au urmat poruncile lui Dumnezeu. Ozia nu a fost nici una, nici alta. El L-a slujit pe Dumnezeu și I-a ascultat poruncile, până când mândria a luat-o razna, așa cum arată 2 Cronici 26:16-21. Dar, deși regele (cu „r” mic) murise, Regele (cu „R” mare) era încă viu și stătea pe tronul Său.

Î: În Isaia 6:1, este vorba de o retrospectivă?

R: Deși ar putea fi o retrospectivă a chemării lui Isaia, care a avut loc înainte de capitolele 1-5, nu există niciun motiv pentru care ar trebui să fie așa. Dumnezeu le-a dat celor mai mulți profeți cuvântul de predicat fără a le oferi o viziune cerească. Dumnezeu l-ar fi putut folosi pe Isaia să profețească, iar după ce Isaia a fost ascultător în această privință, Dumnezeu i-a dat o viziune cerească și o misiune cerească.

De asemenea, în Amos 7:14-15, abia spre sfârșitul cărții Amos face o retrospectivă asupra momentului în care Dumnezeu l-a chemat să fie profet.

Î: În Isaia 6:1, cine stă pe tron, Tatăl sau Fiul?

R: Scriptura nu precizează acest lucru, iar creștinii au păreri diferite, dar putem observa următoarele fapte.

În Apocalipsa 5:1-8, o figură divină care stă pe tron este distinctă de Isus Hristos.

Isaia a văzut slava lui Isus conform Ioan 12:41. Ioan a spus acest lucru în contextul Isaia 6:10 și 53:1.

Î: În Isaia 6:1-13, de ce este această secțiune încadrată între Isaia 1-12?

R: Deși Scriptura nu spune acest lucru, putem observa că Isaia 6 este ca un vârf central în Isaia 1-12. Isaia 1-5 sunt mai degrabă generale și constituie contextul, iar Isaia 7-12 sunt morale și specifice din punct de vedere istoric. În Isaia 7-11, pomul este tăiat, dar în Isaia 11:1 și Isaia 6:13 rămâne un ciot care încă trăiește.

Î: În Isaia 6:1, de ce se afla Isaia în Templu; era el preot?

R: Există trei răspunsuri posibile.

a) Isaia ar fi putut fi preot sau levit, dar acest verset, de fapt, nici nu susține, nici nu infirmă acest lucru.

b) Isaia ar fi putut să se afle în curtea comună a Templului, unde puteau intra toți evreii.

c) Dumnezeu l-a dus pe Isaia în curtea Templului într-o viziune.

Î: În Isaia 6:2, câți serafimi cu șase aripi erau acolo?

R: Isaia nu precizează. Totuși, dacă serafimii sunt aceiași cu cele patru ființe vii cu șase aripi din Apocalipsa 4:6-9, atunci erau patru.

Î: În Isaia 6:2, serafimii de aici sunt aceiași cu heruvimii din Ezechiel 1:5-25; 9:3; 10:1-22; 41:18 și cu cele patru ființe vii din Apocalipsa 4:6-9?

R: Creștinii au două puncte de vedere.

Nu. Biblia ar fi folosit un singur cuvânt dacă ar fi fost vorba despre aceleași ființe. Biblia folosește două cuvinte, așa că ar trebui să facem și noi la fel. A se vedea Comentariul Keil-Delitzsch la Vechiul Testament, vol. 7, partea 1, p. 191. Aceasta este opinia lui Scofield, conform lucrării „1001 Bible Questions Answered”, p. 338.

Da. Acestea sunt ființe atât de neobișnuite, iar nimic din niciuna dintre descrieri nu este incompatibil cu celelalte descrieri. De asemenea, heruvimii din Ezechiel 41:18 apăreau cu chip de om și cu chip de leu tânăr.

Î: În Isaia 6:5, de ce a reacționat Isaia așa cum a făcut-o?

R: Isaia nu este copleșit de bucurie la vederea lui Dumnezeu; dimpotrivă, Isaia este cuprins de o teroare profundă! El știe că este un om cu buze necurate, care trăiește în mijlocul unui popor cu buze necurate. Dar, spre deosebire de ceilalți, el mărturisește și recunoaște acest lucru.

Acest capitol este o juxtapunere curioasă între o mare frumusețe și o mare teroare. Alte exemple de oameni care au reacționat puternic la vederea Domnului se găsesc în Iov 42:5-6; Petru în Luca 5:8; și Ioan în Apocalipsa 1:17.

Î: În Isaia 6:3, de ce se repetă de trei ori cuvântul de laudă „Sfânt”?

R: Există două răspunsuri.

a) În ebraică, superlativul unui cuvânt se exprima prin repetarea acestuia. Întrebați-i pe locuitorii din Walla Walla, Washington, despre acest lucru. „Walla” este un cuvânt indian care înseamnă „apă”, iar Walla Walla era locul unde se găseau multe ape. Dar în Isaia 6, cuvântul „sfânt” a fost rostit de trei ori.

b) Aceasta ar putea fi o indicație subtilă a trinității lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, după cum au afirmat Eusebiu de Cezareea (318-325 d.Hr.), Atanasie din Alexandria (după Niceea), Grigorie din Nyssa, Ambrozie din Milano (370-390 d.Hr.), Constituțiile Apostolice, Ieronim din Stridon, Chiril din Alexandria (c. 444 d.Hr.), Comentariul Keil-Delitzsch la Vechiul Testament, vol. 7, partea 1, p. 193, precum și alții. Totuși, Ioan Calvin și „The Bible Knowledge Commentary: Vechiul Testament”, p. 1044, nu sunt de acord cu această interpretare.

Î: În Isaia 6:6-7, de ce a dus un serafim un cărbune aprins la buzele lui Isaia?

R: Mai întâi câteva informații contextuale, apoi răspunsul. Cartea lui Isaia conține multe surprize. În Isaia 1-2, poporul este judecat în tribunalul lui Dumnezeu, iar după verdict urmează declarația: iertat. Isaia a spus că era un om cu buze necurate, care locuia printre un popor cu buze necurate. Deci, de ce un serafim îi duce un cărbune aprins la buze; pentru a-i arde buzele? – nu, pentru a le curăța. Deoarece cuvântul „serafim” provine de la „serap”, care înseamnă „a arde” sau „cel care arde”, faptul că un serafim ia un cărbune aprins nu ar fi o problemă. Răspunsul se găsește în Isaia 6:7-8. Răspunsul cuprinde două puncte.

Isaia 6:7 – Pentru a îndepărta nelegiuirea lui Isaia; Isaia a mărturisit că era o persoană cu buze necurate. Nu știm dacă era vorba de un limbaj urât, de cuvinte descurajatoare sau de sarcasm, dar, în orice caz, asta l-ar fi făcut nepotrivit pentru a fi un profet care să rostească cuvintele lui Dumnezeu. Rețineți că Isaia fie nu a vorbit, fie nu i s-a permis să vorbească, până când buzele lui au fost curățate.

Isaia 6:8 – Pentru a-l face pe omul cu buze necurate purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, care să proclame un mesaj urgent și important.

Dacă te consideri că ai o neajuns care te-ar face nepotrivit pentru un domeniu al slujirii lui Dumnezeu, s-ar putea să ai dreptate. Dar chiar și așa, Dumnezeu nu numai că te poate ierta, ci și te poate curăți. De fapt, Dumnezeu te poate chema chiar să slujești bine într-un mod pentru care înainte erai nepotrivit!

Î: A fost Isaia 6:8-9 începutul slujirii lui Isaia ca profet, sau, dacă nu, de ce a rostit el profeții înainte de aceasta, în Isaia 1-5?

R: O persoană poate veni la Hristos la un moment dat, iar mai târziu să aibă o experiență „de vârf de munte” care îi adâncește considerabil relația cu El și slujirea sa. Deși Isaia 1-5 oferă un rezumat general al slujirii ulterioare a lui Isaia, nimic nu îl împiedică pe Isaia să profețească aceste lucruri înainte ca el să aibă viziunea și ca Dumnezeu să-i spună să predice acum acest mesaj în Isaia 6:8-9. Uneori este nevoie de o experiență înspăimântătoare pentru a ne ascuți concentrarea, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Isaia.

Î: În Isaia 6:9-10, ce îi spune Dumnezeu lui Isaia să proclame aici?

R: Aceasta este o poruncă foarte ciudată. Isaia trebuie să le spună oamenilor să NU înțeleagă, să aibă inimi împietrite și orbire spirituală! Totuși, în Isaia 6:9-10, Dumnezeu nu menționează scopul, ci mai degrabă rezultatul.

Mesajul pe care l-a proclamat Isaia era simplu. De fapt, în Isaia 28:9-10, Isaia a fost criticat, fiind considerat potrivit doar pentru a preda la grădiniță. O învățătură pentru noi este că, dacă ne păstrăm mesajul simplu, oamenii vor fi mai înclinați să-l înțeleagă și să și-l amintească. Cel puțin evangheliștii și-au amintit de el, deoarece este citat în Matei 13:14-15; Marcu 4:10-12; Luca 8:10 și Ioan 12:39-41.

Î: În Isaia 6:9-11, având în vedere că Isaia a fost chemat de Dumnezeu și îndeplinea lucrarea lui Dumnezeu în felul lui Dumnezeu, cât de mult succes se putea aștepta Isaia să aibă slujirea sa?

R: S-ar putea crede, în mod naiv, că ar fi avut cu siguranță succes. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus profetului în Isaia 6:9-11 că poporul, în ansamblu, nu se va pocăi. Și altor profeți li s-a spus că vor trebui să lupte, altfel nu vor avea prea mult succes, în Ieremia 1:18-19 și Ezechiel 2:4-7.

Î: Ce este interesant la versetul din Isaia 6:10?

R: Isaia, un maestru al stilurilor, folosește aici un chiasm. El vorbește despre inimă, urechi și ochi, apoi despre ochi, urechi și inimă.

Î: În Isaia 6:11-13, ce se spune mai exact aici?

R: Poporul va rămâne insensibil până după ce va avea loc această pedeapsă devastatoare. Isaia nu întreabă cât timp va dura până când acest lucru va începe să se întâmple, deoarece inimile poporului erau deja împietrite. Mai degrabă, întrebarea lui Isaia se referă la cât timp va dura până când această judecată se va sfârși, iar subînțelesul este cât de severă va fi ea. Ca o notă marginală, există o diferență esențială între evrei/israeliți (înainte de exil) și evrei (după exil). Israeliții se abăteau frecvent spre idolatrie, iar evreii nu au făcut-o niciodată. Isaia5:13 spune că poporul lui Dumnezeu va merge în exil din cauza lipsei sale de cunoaștere.

Î: În Isaia 6:12-13, care este semnificația răspunsului lui Dumnezeu către Isaia?

R: Isaia trebuia să profețească până la moartea sa sau până la venirea judecății. Cu toate acestea, după judecată va rămâne o rămășiță a poporului.

Î: În Isaia 6:13, ce este un arbore de terebint?

R: Terebintul este un copac cu coroană întinsă, cu o înălțime de mai puțin de 25 de picioare. Denumirea sa științifică este Pistacia terebinthus, varietatea palaestina.

Î: În Isaia 6:13, în ce fel erau israeliții și evreii asemănători cu un stejar și ghinde?

R: Un stejar poate fi tăiat, dar ciotul său poate da naștere la o nouă creștere. Ghindele care dau naștere unui alt stejar pot supraviețui chiar dacă planta-mamă moare.

Î: În Isaia 6:13, câte soiuri de stejari există în Palestina?

R: În Palestina există aproximativ 24 de specii din genul stejarului (Quercus). Unele dintre aceste specii sunt ilex, coccifera (stejarul kermes), palaestina, sessiliflora, lusitanica, aegilops și cerris.

Î: În Isaia 7:1-17, care este structura textului?

R: Este vorba de un chiasm.

7:1-2 Casa lui David este amenințată.

- 7:3-6 Fiii lui Isaia și planurile alianței siriano-samariene

- - 7:7-9 Cuvântul de mângâiere al Domnului

- - - 7:10-12 Necredința israeliților

- - 7:13-15 Semnul judecății Domnului

- 7:16 Fiul Fecioarei, iar alianța siriano-samariană va fi distrusă

7:17 Casa lui David va fi distrusă

La o scară mai largă, capitolele 7-12 din Isaia au fost numite „Cântarea lui Emanuel”.

Î: În Isaia 7:2, cine este Efraim aici?

R: Numele acestui fiu al lui Iacov a devenit cel al celui mai mare trib din nord. Acesta era un sinonim pentru întregul Regat de Nord. Regele asirian Tiglat-Pileser al III-lea a învins armatele unite ale Siriei (Aram) și Samariei. Deși a ocupat doar Damasc și nu Samaria, Samaria, ca forță militară, a fost zdrobită.

Î: În Isaia 7:3, cine era Șear-Iasub?

R: Acesta era fiul lui Isaia. Sensul numelui său este „o rămășiță se va întoarce”.

Î: În Isaia 7:4, ce îi spune Isaia în mod specific lui Ahaz să facă?

R: Expresia în engleză „Liniștește-te și taci” înseamnă că Ahaz ar trebui să rămână calm și să nu facă nimic. Ahaz avea trei opțiuni din care să aleagă. Ahaz putea 1) să se alieze cu Siria și Samaria, 2) să se alieze cu Asiria sau 3) să rămână neutru. Isaia îi spunea, practic, să aleagă a treia opțiune, dar, în schimb, Ahaz a ales-o pe a doua. Cu alte cuvinte, a ales siguranța oferită de regele Asiriei în locul siguranței oferite de Dumnezeu. Așa cum spune Barry G. Webb în cartea „The Message of Isaiah”, la pagina 64: „Orice lucru pe care ne bazăm în loc să ne încredem în Dumnezeu se va întoarce, în cele din urmă, împotriva noastră și ne va devora.”

Î: În Isaia 7:5-6,9, care este semnificația faptului că nu se face referire la regele Pecah pe nume (cu excepția versetului Isaia 7:1), ci doar ca „fiul lui Remalia”?

R: Aceasta ar putea fi o formă de dispreț din două motive. Pecah nu era regele de drept al Israelului. Pecah l-a asasinat pe Pecahia și a devenit rege (2 Regi15:23 -30). În 2 Cronici 28:6, Pecah a ucis 120.000 de oameni din Iuda. Pecah a domnit douăzeci de ani și, la rândul său, a fost asasinat de Osea în 2 Regi 15:30. De asemenea, fiul lui Tabeel ar fi putut uzurpa tronul din Damasc. Isaia subliniază că aceștia erau atât de puțin importanți încât nici măcar nu le menționează numele. Amândoi urmau să moară în decurs de doi ani.

Î: În Isaia 7:8, ce profețește Isaia despre cei 65 de ani?

R: Isaia a rostit această profeție în jurul anului 734 î.Hr. În 734 î.Hr., asirienii au cucerit Filistia și zona de coastă. În 732 î.Hr., asirienii au cucerit Damascul, Transiordania, Galileea și Megido. În anul 722 î.Hr., aproximativ 12 ani mai târziu, regatul de nord a fost cucerit, majoritatea israeliților au fost deportați, iar alți câțiva oameni au fost aduși în locul lor. Cu toate acestea, în anul 669 î.Hr. (la 65 de ani de la 734 î.Hr.), următorul rege, Esarhaddon, a adus în Israel un număr mult mai mare de oameni.

În anul 701 î.Hr., asirienii au asediat Ierusalimul, dar Dumnezeu a izbăvit Ierusalimul de sub asirieni. 2 Regi 18-20 oferă mai multe detalii despre acest eveniment. În mod definitiv, Dumnezeu și-a izbăvit poporul prin moartea ispășitoare a lui Mesia pe cruce.

Î: În Isaia 7:8-9, care este structura literară?

R: Aceasta are următoarea structură:

A1: Căci capul Aramului este Damasc

- B1: iar capul Damascului este Rezin

-- C1: În termen de șaizeci și cinci de ani, Efraim va fi distrus ca popor

A2: Capul lui Efraim este Samaria

- B2: iar capul Samariei este fiul lui Remalia

-- C2: Dacă nu rămâneți tari în credința voastră, atunci nu veți rezista deloc.

Pe lângă faptul că este o poezie bine scrisă, un astfel de stil ne-ar arăta că versurile individuale nu au fost adăugate sau șterse.

Î: În Isaia 7:10-11, de ce i s-a spus lui Ahaz să ceară un semn?

R: Dumnezeu l-a invitat pe Ahaz să ceară un semn sau o minune de la Dumnezeu. Ahaz a refuzat să ceară unul, probabil gândindu-se la Deuteronom 6:16. Dar cererea lui Isaia nu era pentru un semn care să dovedească că Dumnezeu este adevăratul Dumnezeu, ci mai degrabă, la fel ca în cazul lui Ghedeon, pentru a confirma că aceasta era voia lui Dumnezeu. Dar lui Ahaz nu i-a păsat să ceară, deoarece își făcuse planurile fără să țină seama de voia lui Dumnezeu.

În schimb, Ahaz a ales să nu ceară un semn, așa că nu i s-a dat un semn impresionant pe care să-l vadă. În schimb, Dumnezeu a asigurat o împlinire dublă a acestei profeții. Cuvântul „femeie” de aici poate fi tradus ca „tânără fecioară” sau ca „fecioară”. Soția lui Isaia a născut un copil care a împlinit imediat această profeție. Totuși, această naștere nu pare să aibă nimic deosebit de miraculos. Secole mai târziu, Isus urma să se nască dintr-o fecioară.

Se poate demonstra că interpretarea acestui cuvânt ca „fecioară” nu este o „invenție creștină”, întrucât traducerea greacă a Septuagintei, scrisă cu secole înainte de Hristos, a tradus acest cuvânt ca „parthenos”, adică „fecioară”. Ghidul sceptic al lui Asimov pentru Biblie, la p. 532, nu menționează acest lucru, afirmând în mod eronat că viziunea creștină se bazează pe cuvântul tradus în Versiunea King James. (Mai târziu, la p. 781, Asimov afirmă în mod eronat că traducerea acestui cuvânt prin „fecioară” datează din Matei, când de fapt Septuaginta folosea acest cuvânt cu mult înainte.)

Î: În Isaia 7:10-12, oare Ahaz nu a vrut să ceară atunci când i s-a spus să ceară?

R: La prima vedere, pare că Ahaz nu a vrut să păcătuiască punându-L la încercare pe Dumnezeu. Cu toate acestea, Ahaz nu-L urma pe Dumnezeu atunci când Dumnezeu, prin Isaia, i-a poruncit să ceară.

Ahaz își cunoștea propria inimă. Poate că nu avea credința necesară pentru a se încrede că Dumnezeu va lucra în această situație și se simțea incomod să se afle într-o situație în care era nevoie de credință.

Dacă ne aflăm într-o situație similară, să ne amintim că Dumnezeu este Cel care lucrează, nu noi.

Ahaz credea în Dumnezeu la nivel intelectual. Cu toate acestea, în acel moment, el nu se încredea în Dumnezeu că îl va izbăvi. În pilda lui Isus despre cele patru tipuri de sol, Hristos a menționat pe cei care vor crede, dar se vor lepăda în timpul necazurilor sau al persecuției. Acesta este un exemplu de evlavie exterioară și ipocrizie interioară. Dar, din păcate, Ahaz nu este singurul.

Î: În Isaia 7:13, în ce fel îl obosea Ahaz pe Dumnezeu și cum pot oamenii să-L obosească pe Dumnezeu astăzi?

R: Nu numai că Ahaz Îl obosea pe Dumnezeu, ci și Casa lui David, adică regii lui Iuda, Îl obosiseră pe Dumnezeu. Ei se prefăceau că Îl urmează pe Dumnezeu, dar nu-L ascultau în inimile lor.

Astăzi, Dumnezeu poate fi obosit de oamenii care Îl cinstesc cu buzele, dar a căror inimă este departe de El (Matei 15:8-9; Isaia 29:13).

Î: În Isaia 7:14 și Isaia 8:8, „Immanuel/Emmanuel”, care înseamnă „Dumnezeu cu noi” sau „Dumnezeu este cu noi”, se referă la Isus Hristos?

R: Da, conform Matei 1:20-23. De asemenea, textele ugaritice folosesc o expresie similară pentru a anunța nașterea unui membru al familiei regale. Apropo, deși „el” era o componentă obișnuită a unui nume, „Emmanuel” nu este cunoscut în Biblie ca nume sau titlu până la utilizarea sa aici. Tertulian, în lucrarea sa „Împotriva lui Marcion”, cartea 3, capitolul 12 (207 d.Hr.), discută și el acest aspect.

Ca notă istorică, unul dintre primii creștini care a folosit aceste pasaje în apologetică a fost Irineu de Lyon în lucrarea „Împotriva ereziilor”, p. 452 (scrisă aproximativ între anii 182-188 d.Hr.). Origen (225-254 d.Hr.) a menționat, de asemenea, acest lucru ca fiind mesianic în lucrarea „Împotriva lui Celsus”, cartea 1, capitolul 36, p. 411.

Î: În Isaia 7:14, având în vedere că Mesia va fi numit Emanuel, de ce a fost numit Isus în Luca 1:31?

R: Un creștin chinez a fost foarte nedumerit de acest lucru, iar iată răspunsul pe care l-a primit.

Când te-ai născut, ce nume ți s-a dat? A fost numele tău chinezesc, nu-i așa? Acum, în America, cum te numesc colegii tăi de muncă? Este numele tău englezesc, nu-i așa? În mod similar, „numele de naștere” propriu-zis al Mesiei este „Iisus”. Cu toate acestea, Iisus este Dumnezeu și poartă titlul de „Emmanuel”, adică „Dumnezeu cu noi”.

Î: Isaia 7:14-16 se referă la împăratul Asiriei, la Ezechia sau la Isus?

R: Acesta este un exemplu de profeție cu o împlinire dublă. În primul rând, cuvântul ebraic pentru „tu” este aici la plural. Această profeție se referă probabil la cineva din acea vreme, probabil la fiul lui Isaia (conceput în mod natural), precum și la nașterea din fecioară a lui Isus. Cuvântul „fecioară” este interesant aici. Există două cuvinte ebraice pentru „fecioară”. Un cuvânt ebraic (betulah) înseamnă doar „care nu a avut niciodată relații sexuale cu un bărbat”, dar acesta nu este cuvântul folosit aici. Cuvântul care a fost folosit (almah) are două semnificații: „care nu a avut niciodată relații sexuale cu un bărbat” și, de asemenea, „o tânără fecioară” în general. Ca dovadă că al doilea cuvânt era înțeles și ca „fecioară”, traducerea greacă a Vechiului Testament, numită Septuaginta, a folosit cuvântul parthenos, care înseamnă doar „fecioară”. Enciclopedia dificultăților biblice, pp. 267-268, subliniază, de asemenea, că, dintre cele șapte utilizări ale cuvântului ebraic „almah” în Biblie, de fiecare dată acesta se referă la o tânără fecioară care nu a avut niciodată relații sexuale.

Din punct de vedere istoric, cartea a treia, capitolul 13, din lucrarea lui Tertulian „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion” (207 d.Hr.) a răspuns la această obiecție. El spune: „Ele sunt, totuși, respinse de această considerație, și anume că nimic din natura unui semn nu poate proveni din ceea ce este o întâmplare cotidiană, și anume sarcina și nașterea unei tinere femei. O mamă virgină este considerată pe bună dreptate a fi propusă de Dumnezeu ca un semn…”

Î: În Isaia 7:14-16, având în vedere că cuvintele ebraice „ha almah” pot însemna atât „tânăra fată”, cât și „fecioara”, de ce spune Matei1:23 că Isaia 7:14-16 vorbește despre o fecioară care va avea un fiu? Nu s-a împlinit oare aceasta în vremea lui Isaia?

R: Multe profeții au o împlinire dublă. În special, Isaia 7:14-16 folosește cuvântul ebraic „almah”, care poate fi tradus prin „tânără fecioară” sau „fecioară”; este același cuvânt folosit pentru copilul Miriam, care era ambele, în Exodul 2:8. Exista un alt cuvânt ebraic pentru „fecioară”, betulah (asemănător cuvântului akkadian batultu), dar acesta nu a fost folosit aici. Profeția a fost dată în anul 735 î.Hr., Siria a fost distrusă în anul 732 î.Hr., iar 12 sau 13 ani mai târziu profeția s-a împlinit odată cu distrugerea și deportarea poporului Israel de către asirieni.

Unul dintre motivele pentru care cuvântul „betulah” ar fi putut să nu fie folosit este faptul că, în uzul antic, acesta nu însemna întotdeauna „fecioară”. De exemplu, în Ioel 1:8 și în Ieremia 25, de mai multe ori, „betulah” se referă la o femeie căsătorită.

Această profeție se referea, de asemenea, la o naștere din fecioară. Ca dovadă că era înțeleasă în acest sens, Septuaginta, tradusă cu peste o sută de ani înainte de venirea lui Hristos, a tradus cuvântul prin „parthenos”, care nu poate însemna decât „fecioară”. Prin urmare, deși traducerea Septuagintei nu a putut reda ambele sensuri, ea dovedește că traducătorii evrei au acceptat pe deplin sensul de „fecioară”.

De asemenea, cartea „Hard Sayings of the Bible”, paginile 300-302, prezintă trei argumente relevante:

a) „voi” este la plural. Aceasta înseamnă că semnul este pentru întreaga casă a lui David, nu doar pentru Ahaz.

b) Cuvântul „almah” se poate referi fie la o tânără fată, fie la o fecioară, dar nu există niciun caz în care să însemne o femeie căsătorită.

c) Articolul hotărât din fața cuvântului „'almah” (ha’almah) ar trebui să determine traducerea acestuia ca „fecioara/tânăra fată”.

Î: În Isaia 7:14-16, ar putea împlinirea imediată a acestei profeții să fie nașterea lui Ezechia, fiul lui Ahaz?

R: Nu, deoarece Ezechia se născuse deja și avea aproximativ zece ani la momentul profeției.

Î: În Isaia 7:14, cine era femeia care se afla în travaliu la acel moment?

R: Această profeție are o împlinire dublă. Împlinirea finală este Maria, mama lui Isus.

Aceasta nu putea fi soția lui Isaia, deoarece soția lui Isaia avea deja un copil (Șear-Iasub) și, prin urmare, nu era fecioară, iar copilul lui Isaia nu se numea Emanuel. Pe de altă parte, aceasta s-ar putea referi la femeia logodită ca a doua soție a lui Isaia, deoarece se presupune că prima sa soție a murit la scurt timp după nașterea lui Șear-Iasub.

Concluzie: Astăzi nu putem spune cine a fost femeia pentru împlinirea imediată, cu excepția faptului că fiul nu a fost Ezechia. Cu toate acestea, împlinirea definitivă a avut loc cu Maria și Isus, așa cum spune Matei1:23 .

Î: În Isaia 7:15, acest verset susține conceptul unei vârste a responsabilității?

R: Susține această idee, dar nu o dovedește. Există o vârstă — care poate varia de la un copil la altul — la care copiii disting binele de rău. Romani4:15 arată că păcatul există în continuare, dar nu este considerat o încălcare a legii atunci când persoana respectivă nu era în măsură să știe că ceea ce făcea era greșit.

Mulți creștini consideră că bebelușii și copiii mici care mor, întrucât nu au comis niciun păcat intenționat, vor ajunge în cer prin Isus. Totuși, Isus este necesar în calitate de Mântuitor al lor pentru a le curăți natura și a le ierta păcatele neintenționate.

O altă perspectivă este aceea că, imediat după moarte, celor care mor fără cunoștința necesară pentru a-L accepta sau respinge pe Isus li se va oferi ocazia de a lua aceeași decizie pe care ar fi luat-o dacă ar fi fost în viață. Un sprijin (dar nu o dovadă) pentru această idee se găsește în 1 Petru3:19 -20 și 1 Petru 4:5-6.

O a treia perspectivă este că, întrucât atât cei drepți, cât și cei nedrepți vor fi înviați în timpul Mileniului, cei care nu au avut ocazia înainte vor avea ocazia atunci. Puteți citi despre Mileniu în Apocalipsa 20:2-11.

Î: În Isaia 7:20, este nepotrivit ca Dumnezeu să fie numit „frizer”, așa cum susține musulmanul Ahmad Deedat?

R: Isaia7:20 nu spune în mod specific că Dumnezeu este un bărbier, ci, metaforic, Dumnezeu îi va pune pe asirieni să radă bărbile israeliților necredincioși.

Există două „aspecte” de „luat în considerare”. 1) Un brici asigură un bărbierit de aproape, iar ei ar fi avut o experiență periculoasă cu cuțitul asirian chiar lângă pielea lor. 2) În acea cultură, era o insultă să-i razi barba unui bărbat împotriva voinței sale, așa cum indică 2 Samuel 10:4. Națiunea urma să fie umilită de asirieni.

Î: În Isaia 7:21-25, ce anume se profețește aici?

R: Aceasta se referă la o schimbare climatică treptată în Israel. Israelul de astăzi, fără irigații, ar fi mai arid decât era în vremurile dinaintea lui Hristos.

Î: În Isaia 8:1-9:4, care este structura acestei secțiuni?

R: Structura este destul de complicată; există patru oracole și două reflecții.

Profeția despre o perioadă de întuneric

Isaia 8:1-4 Primul oracol: Rapid în a jefui, rapid în a prăda

Isaia 8:5-10 Al doilea oracol: Un râu blând sau un râu învolburat

Isaia 8:11-15 Al treilea oracol: Piatra de poticnire

Isaia 8:16-18 Reflecție: Păstrați cuvintele profeției și așteptați cu speranță

Isaia 8:19-22 Reflecție: Ignorați pe proorocii mincinoși și ascultați cuvintele lui Dumnezeu.

După aceasta, o profeție despre o vreme a luminii

Isaia 9:1 Reflecție: Gata cu întunericul: zorii se apropie

Isaia 9:2-7 Al patrulea oracol: Cei care umblă în întuneric au văzut o lumină mare

Î: În Isaia 8:1, acest cuvânt ar trebui tradus ca „sul” sau „tablă”?

R: Cuvântul ebraic de aici, gillayon, înseamnă pur și simplu o suprafață mare și plană de scris, așa că ar putea fi tradus în ambele sensuri. Probabil era un panou mare.

Î: În Isaia 8:1-4, de ce l-ar numi Isaia pe fiul său Maher-Shalal-Hash-Baz și de ce ar pune să fie scris acest nume?

R: Numele, care înseamnă „repede la jefuire, repede la pradă”, semnifică faptul că toată bogăția Damascului și a Samariei urma să fie dusă în Asiria. Acesta este cel mai lung nume propriu din Biblie. El a pus numele să fie scris în templu ca și cum ar fi fost un act de proprietate. Isaia, reprezentând pe Dumnezeu, transferă în mod oficial dreptul de proprietate asupra bogăției Damascului și a Samariei către Asiria. Momentul în care a avut loc profeția din Isaia 7 a fost, aparent, înainte ca Ahaz să ia decizia dacă să susțină Samaria și Damascul, să ceară ajutorul Asiriei împotriva lor sau să rămână neutru. Momentul oracolului din Isaia 8 este, aparent, după ce Ahaz a luat decizia de a se alia cu Asiria.

Uneori, dușmanii și ceea ce par a fi probleme uriașe cu care trebuie să ne confruntăm acum vor dispărea în scurt timp fără ca tu să faci nimic. Cum ne dăm seama când ar trebui a) să rămânem liniștiți, adică să nu reacționăm exagerat, și b) să intervenim urgent pentru a rezolva o problemă? Aici avem nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu. Dar, dincolo de asta, avem nevoie și de pacea lui Dumnezeu. Există patru pași în orice criză sau aparentă criză: 1) să ne rugăm, 2) să facem ceea ce vrea Dumnezeu să facem, 3) să comunicăm cu oricine este necesar să vorbim și 4) să fim împăcați cu situația, lăsând rezultatele în mâinile lui Dumnezeu. Așa cum a spus regina Estera în Estera 4:16: „Și dacă voi pieri, voi pieri!”

Î: În Isaia 8:2 și 2 Regi 16:10-16, ce știm despre acest Urie?

R: Acest Urie era preot, nu soldatul ucis pe vremea lui David. Se pare că era un mare preot, deoarece a schimbat cultul din templu pentru a include zeii păgâni din Damasc sub domnia regelui Ahaz al Iudeei. Puteți citi mai multe despre acest lucru în 2 Regi 16:10-16.

Î: În Isaia 8:3, cine este profetesa? A profețit și ea?

R: Este vorba despre soția lui Isaia. Deși este posibil să fi profețit, este probabil că a fost numită „profețița” pentru că era soția profetului.

Î: În Isaia 8:6, ce sunt apele din Siloam?

R: Numit și Izvorul Siloam, acesta era izvorul subteran secret, cu curgere lină, care asigura aprovizionarea cu apă a Ierusalimului. Acest pârâu care susținea viața era pus în contrast cu revărsarea violentă a râului Eufrat. În ebraică, Iosua 24:15 se referă, de asemenea, la Eufrat pur și simplu ca la „râul”. Ei au „respins” Siloam (ma’as în ebraică) și s-au bucurat (mesos în ebraică) de căderea lui Rezin de către aliatul lor, Asiria.

Î: În Isaia 8:8, cum se leagă cuvântul „Emmanuel” de Isus?

R: Emanuel înseamnă aici „Dumnezeu este cu noi”, iar contextul este unul de disperare, ca în „Dumnezeu să ne ajute”. Deși acest verset nu ne spune nimic specific despre Isus, această repetare a cuvântului din profeția mesianică din Isaia7:14 ne învață cum putem să ne bazăm pe promisiunile lui Dumnezeu. Apele puternice ale Eufratului se referă la națiunea Asiriei și, posibil, la babilonieni, care aproape că ar fi înecat Iuda „până la gât”.

Totuși, așa cum spune „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 1051, „cuvântul Emanuel i-a asigurat pe ascultători că Dumnezeu nu-Și uitase poporul legământului și că va fi alături de ei”.

De fapt, cuvântul „Emmanuel” este cuvântul central din Isaia 8:1-10. Citind Isaia 8:1-8a și oprindu-ne la mijlocul versetului 8, am putea avea impresia că acest „potop” al armatei va fi atât de devastator încât Iuda va fi distrusă pentru totdeauna. Totuși, promisiunea lui Dumnezeu privind pe Emmanuel se va împlini, garantând astfel supraviețuirea lui Iuda. Isaia 8:8b-10 reprezintă un contrast viu față de versetele precedente. Acele națiuni invadatoare vor fi zdrobite. Curios, textul nu conține nicio promisiune privind triumful lui Iuda, ci doar zdrobirea dușmanilor lui Dumnezeu; iar pentru a reitera cine este cel care îi zdrobește, Isaia 8:10b spune: „Căci Dumnezeu este cu noi.”

Î: În Isaia 8:12, cum îți dai seama dacă este vorba de o conspirație sau nu?

R: Unii oameni se bazează pe opinia populară. Dacă alții pe care îi respecți spun că ceva este o conspirație, atunci crezi că este. Când spun că nu poate fi, atunci nu este. Această metodă este lipsită de fapte și dovezi. Și poate că nici măcar nu le pasă.

O metodă mai bună este să analizezi dovezile, dar nu doar singur, ci împreună cu alții.

1) Fii deschis la posibilitatea ca ceva să fie o conspirație și fii deschis la posibilitatea ca nu să fie, indiferent cât de nepopulară ar putea fi o anumită opinie. Fii, de asemenea, deschis la concluzia că nu vei putea spune cu certitudine niciuna dintre variante.

2) Adună toate dovezile, de ambele părți, nu doar de o singură parte.

3) Elimină dovezile neconvingătoare. De exemplu, când o personalitate publică respectată afirmă că ceva este sau nu este într-un anumit fel, fără a oferi nicio dovadă, poți ignora acea afirmație. De multe ori, experți avizați și respectați într-un domeniu vorbesc cu autoritate despre ceva dintr-un alt domeniu, iar autoritatea lor în acel domeniu este complet nefondată. Asigură-te însă că ai un filtru consecvent. Uneori, oamenii nu vor accepta dovezi care contrazic ceea ce vor să creadă, decât dacă sunt dovezi aproape incontestabile. Însă vor accepta dovezi fragile și argumente eronate, atâta timp cât acestea susțin punctul lor de vedere.

4) Analizează coerența argumentelor. De exemplu, unele (dar nu toate) argumente în favoarea avortului ar putea servi la fel de bine ca argumente pentru uciderea bebelușilor cu câteva secunde înainte de naștere sau chiar după aceea. Unele (dar nu toate) argumente în favoarea poziției pro-viață ar putea servi la fel de bine ca argumente împotriva contracepției, a metodei ritmului sau a altor metode.

5) Nu atribui întotdeauna intențiile celeilalte părți dorinței de profit și răutății. Uneori este vorba doar de prostie. Sau, uneori, s-ar putea ca tu să greșești. Sau, mai subtil, s-ar putea ca ei să greșească în mare parte, dar o mică parte din ceea ce spun să fie legitimă.

6) Ia o decizie. Totuși, uneori o decizie s-ar putea să nu fie una extremă, sau s-ar putea să trebuiască să fie foarte fermă într-o direcție, sau ar putea fi o a treia cale. Sau concluzia ta ar putea fi că nu poți ști.

Uneori poți studia, din punct de vedere psihologic, de ce unii oameni cred în falsități precum faptul că Holocaustul nu a avut loc niciodată, că Pământul este plat, că oamenii nu au aterizat niciodată pe Lună sau că Mahomed nu a murit niciodată. (Unii musulmani au crezut asta de-a lungul istoriei, dar ei reprezintă mai puțin de 1% din totalul musulmanilor.)

Î: În Isaia 8:14, în ce sens este Dumnezeu un sanctuar?

R: Deși un sanctuar este un loc sfânt, acesta nu este punctul principal aici. Mai degrabă, Templul era un sanctuar, iar Dumnezeu este un refugiu, astfel încât atunci când cineva caută refugiu în Dumnezeu ca sanctuar al său, Dumnezeu îl va adăposti. Ultima parte din Isaia 8:14, referindu-se la DOMNUL, este citată în 1 Petru 2:8 ca referindu-se la Hristos.

Î: În Isaia 8:18, când s-a împlinit această profeție?

R: Această profeție a avut atât o împlinire directă în timpul vieții lui Isaia, când Asiria a cucerit Damascul și Samaria, cât și o împlinire viitoare.

Î: În Isaia 8:19-20, ce este exact greșit în a cere sfaturi de la ghicitori și spiritisti?

R: Dumnezeu a spus să nu facem asta. Putem vedea cel puțin trei motive pentru care Dumnezeu ar spune așa ceva.

1. Lipsa de încredere în providența și călăuzirea lui Dumnezeu. Putem avea încredere că Dumnezeu ne va spune tot ce trebuie să știm, deși s-ar putea să nu fie întotdeauna tot ce vrem să știm.

2. A avea încredere în ghicitori sau în spirite înseamnă a nu ne încredința viețile lui Dumnezeu. Încrederea în mediumi și spirite ne deschide, de asemenea, către lumea demonică a ocultismului.

3. În cele din urmă, deoarece oamenii făceau acest lucru, Dumnezeu Își ascundea fața (și călăuzirea) de ei, conform Isaia 8:17.

Ieremia2:13 , în contextul idolatriei, spune: „Căci poporul Meu a săvârșit două rele: M-a părăsit pe Mine, izvorul apei vii, și și-a săpat propriile cisterne – cisterne sparte care nu pot ține apă.”

Isaia 8:19 poate fi tradus ca „șoaptă și mormăit”, dar poate fi tradus și într-un mod batjocoritor ca „scârțâit și gemet”.

Î: În Isaia 8:19-20, se referă acest verset la mormonism?

R: Se referă la toți cei care caută sfaturi de la ocultism și de la morți, nu doar la mormonism. Cu toate acestea, se referă la mormoni în cel puțin trei moduri.

Ghicitul în sticlă era o practică ocultă în secolul al XIX-lea, când o persoană pretindea că poate găsi comori îngropate uitându-se într-o sticlă. Acest lucru era atât de obișnuit încât în New York exista o ordonanță împotriva acestui obicei. Joseph Smith, Jr., în micul sat Palmyra, New York, a fost condamnat pentru delictul de ghicit în sticlă. Au fost găsite documente judiciare care confirmă acest lucru.

Piatra de privit. Joseph Smith a trecut de la privitul în sticlă la a pretinde că traduce Cartea lui Mormon uitându-se la o piatră aflată într-o pălărie.

Se susținea că Cartea lui Avraam a mormonilor a fost tradusă în același mod, din niște papirusuri egiptene antice. Avem aceste papirusuri astăzi și, desigur, traducerea lui Joseph a fost o fraudă. Joseph a scris chiar și un „Alfabet și gramatică egipteană”, în care se pare că a încercat să-i învețe pe alții versiunea sa de „egipteană reformată”.

Î: Isaia 9:1 și Isaia 9:2 fac parte din același context, sau a fost o greșeală ca Matei 4:14-16 să le pună împreună?

R: Ele fac parte din același context, deoarece Isaia 9:1 reprezintă o tranziție între cele două secțiuni.

Isaia 9:1 este de fapt numit Isaia 8:23 în Bibliile evreiești moderne și în „New Jerusalem Bible”. Este adevărat că Isaia8:22 și 9:1 sunt legate, deoarece Isaia8:22 vorbește despre oameni aflați în întuneric, iar Isaia 9:1 vorbește despre faptul că nu va mai fi întuneric.

Cu toate acestea, Isaia 8:22 vorbește despre oameni care vor fi alungați în întuneric, Isaia 9:1 spune că nu va mai fi întuneric pentru Zabulon și Neftali, iar Isaia 9:2-7 spune cum oamenii care se aflau în întuneric vor vedea o lumină mare.

Este interesant faptul că Asimov încearcă să spună că Isaia 9:1, unde celor care se aflau în întuneric li se va ridica întunericul, nu se referă la cei care se aflau în întuneric și au văzut o lumină mare chiar în versetul următor.

Î: În Isaia 9:1-2, cum s-a împlinit profeția că Galileea neamurilor va fi cinstită?

R: Isus a petrecut mult timp în această țară, care se afla la vest de Marea Galileei. Expresia ebraică poate însemna „umbra morții” sau „țara întunericului”. Această profeție s-a împlinit în mod explicit conform Matei 4:15-16. Ca o paranteză, Isaia 9:1 din Bibliile creștine se numește Isaia 8:23 în Bibliile evreiești, precum textul masoretic și traducerea modernă JPS. Cu toate acestea, conținutul este același.

Ideea că Mesia urma să apară mai întâi în Galileea se regăsește și în Talmudul evreiesc și în Midrașul evreiesc, conform „Litteratur-blatt des Orients”, 1843, col. 776.

Î: Ar putea Isaia 9:1, 6, 7 să se refere la Bahá’u’lláh al bahá’ílor, având în vedere că Isus nu a purtat guvernarea pe umerii Săi (Bahá’u’lláh și Noua Eră, p. 261-262)?

R: Nu, stăpânirea va fi pe umerii lui Isus când acesta va veni din nou. Aceasta nu se poate referi la Bahá’u’lláh deoarece:

a) Bahá’u’lláh nu a fost numit „Dumnezeu Puternic” (Isaia 9:6)

b) Bahá’u’lláh nu a zdrobit „jugul poverii lor” pentru poporul din Galileea „ca în ziua lui Midian” (Isaia 9:4).

c) Nici Bahá’u’lláh nu a guvernat vreodată, iar bahá’íi nu susțin că Bahá’u’lláh va veni din nou.

d) Deși bahá’í-ii ar putea dori să guverneze lumea, Casa Internațională a Justiției a acestora este irelevantă în ceea ce privește politica și guvernarea din secolele XX și XXI.

Î: În Isaia 9:6, ce înseamnă aici „Minunat” (pele’ în ebraică)?

R: În primul rând, aici este un substantiv, nu un adjectiv; forma adjectivală este „pel’i”. Cuvântul ebraic are un sens mai larg decât în limba engleză. Cele două forme pot însemna „excepțional”, „distins” sau „spectaculos” (atât în sens pozitiv, cât și negativ, cum este cazul în 2 Samuel 13:2). Poate însemna ceva ce numai Dumnezeu poate face, adică ceva supranatural. De fapt, avem o expresie modernă care se apropie foarte mult de acest aspect al cuvântului „pele’”: „din altă lume”.

Când un înger al Domnului l-a vizitat pe Manoah, tatăl lui Samson, iar Manoah l-a întrebat cum îl cheamă, îngerul l-a întrebat pe Manoah de ce a întrebat de numele îngerului, întrucât acesta era „dincolo de înțelegere” (în ebraică pil’i, „minunat”) în Judecători 13:18. Asta nu înseamnă că „minunat” era numele unui înger, ci mai degrabă că numele îngerului era de așa natură încât fie oamenilor nu li se permitea să-l afle, fie oamenii erau incapabili să-l afle.

Î: În Isaia 9:6-8, se face referire la Hristos?

R: Da. Hristos este termenul grecesc pentru Mesia, iar aceasta este cu siguranță o profeție mesianică, deoarece Mesia va

a) Va conduce poporul (Isaia 9:6,7)

b) va domni pe tronul lui David (Isaia 9:7)

c) de atunci încolo și pentru totdeauna (Isaia 9:7)

Cartea sceptică „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, la pagina 534, afirmă că astfel de fraze entuziaste despre un rege ideal s-ar putea referi la încoronarea unui rege precum Ezechia. Cu toate acestea, Ezechia se născuse deja și avea aproximativ 10 ani în perioada profeției din Isaia 7-9. Interesant este că, în Talmud, b. Sanhedrin 94a, Bar-Kappara spune că Dumnezeu a vrut inițial să-l facă pe Ezechia Mesia și pe Sennacherib Gog și Magog, dar că Ezechia nu era vrednic.

Î: În Isaia 9:6, cum a adus Isus pacea, având în vedere că lumea nu este pașnică astăzi?

R: La prima Sa venire, Isus ne-a dăruit pacea în inimile noastre. Abia la a doua Sa venire Isus va pune capăt luptelor și va aduce pacea în această lume. Desigur, în cele din urmă va fi pace în ceruri.

Î: În Isaia 9:6, cum poate Isus să fie numit „Tatăl Veșnic” și totuși Trinitatea să fie adevărată?

R: Modaliștii și penticostalii unitarieni ridică adesea această obiecție. Isus este Tatăl mântuirii noastre, iar Tatăl este în Isus, dar ei rămân totuși distincți. Enciclopedia dificultăților biblice, p. 268, spune că expresia ebraică „abi’ad” ar putea fi tradusă fie ca „Tată veșnic”, fie ca „Tată al veșniciei”. Indiferent de aceasta, Isaia 9:6 se referă la un fiu, adică la copilul care se naște. Desigur, așa cum eu sunt atât fiu, cât și tată, Fiul poate fi tatăl vieții noastre veșnice fără a fi propriul Său tată.

Partea cu „veșnic” se referă la faptul că Isus a existat înainte de începutul timpurilor. Isus este Tatăl în sensul că Dumnezeu Tatăl locuiește în Isus, care este tatăl mântuirii noastre, domnia Sa părintească.

Î: În Isaia 9:6, întrucât Isus este „Dumnezeul Puternic”, este aceasta o noțiune diferită de „Dumnezeul Atotputernic”?

R: Nu. Martorii lui Iehova afirmă acest lucru în *Raționamente din Scripturi*, 1989, p. 413-414 (aceleași numere de pagină și în versiunea din 1985). „Oare aceasta înseamnă că, deoarece Isus Hristos este numit profetic «Dumnezeu Puternic» în Isaia 9:6, Isus trebuie să fie Iehova? Din nou, contextul răspunde: Nu! Niciuna dintre națiunile păgâne idolatre nu a creat un zeu înaintea lui Iehova, deoarece nimeni nu exista înaintea lui Iehova. … Dar asta nu înseamnă că Iehova nu a adus niciodată la existență pe cineva care să fie numit în mod corect «zeu». (Ps 82:1, 6; Ioan 1:1, NW). În Isaia10:21 , Iehova este numit „Dumnezeu Puternic”, la fel cum este numit Isus în Isaia 9:6; dar numai Iehova este numit vreodată „Dumnezeu Atotputernic”. – Gen. 17:1.” (italicele apar în original) Așadar, chiar Martorii lui Iehova, deși neagă că Isus este Iehova sau Dumnezeu Atotputernic, învață că Isus „este numit în mod corect un zeu”.

Martorii lui Iehova spun acest lucru deoarece refuză să accepte un singur fapt: există un singur Dumnezeu pe care trebuie să-L urmăm. Există un singur Domn căruia trebuie să-I fim ascultători. Ei încearcă să spună că Isus este un al doilea zeu „puternic”, de rang inferior. Ei spun că Isus nu este un Dumnezeu în sensul închinării sau al rugăciunii adresate Lui, ci doar în sensul titlului [și încă un titlu gol de conținut!]. Oamenii au fie un singur Dumnezeu în lăcașurile lor de închinare, fie mai mulți zei. În bisericile lui Dumnezeu, noi îl cinstim numai pe Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt sunt Persoane distincte, dar sunt un singur Dumnezeu de nedespărțit.

Î: În Isaia 9:6, ar putea „Dumnezeul Puternic” să însemne de fapt doar „erou asemănător unui zeu”?

R: Nu, deși un critic liberal a crezut acest lucru. Acest cuvânt pentru „cel puternic” se referă la Dumnezeu în Isaia 10:21.

Î: În Isaia 9:6, există dovezi că evreii considerau acest verset o profeție despre Mesia?

R: Da. Midrașul yemenit 349-350 și Pereq Shalom, p. 101, arată că unii evrei considerau acest text ca fiind mesianic.

Î: De ce Isaia 9:8-10:4 plasează aceste versete despre suferință și pieire imediat după versetele despre promisiuni?

R: Să facem un pas înapoi și să privim pasajul mai larg.

Isaia 7:1-16 (promisiune pentru Iuda și necaz pentru Samaria) Isaia 7:17-25 (necaz pentru Iuda) Isaia 8:1-4 (promisiune pentru Iuda și necaz pentru Samaria), Isaia 8:5-15 (necaz pentru Iuda); Isaia 8:16-18 (așteptarea promisiunii), Isaia 8:19-22 (necaz), Isaia 9:1-7 (promisiune), Isaia 9:8-21 (necaz). Profețiile lui Isaia alternează între promisiune și necaz.

Această parte din Isaia poate fi considerată aproape ca un cântec sau o poezie, iar refrenul care o străbate se găsește în Isaia 5:25 și următoarele; 9:12 și următoarele; 9:17 și următoarele; 9:21 și următoarele; 10:4 și următoarele.

Totuși, aceste teme alternante nu sunt „cicluri”, ci mai degrabă o spirală descendentă. Întregul pasaj vorbește despre decăderea morală (9:9, 17); Asiria îi va hărțui (9:12); apoi despre dezintegrarea socială (9:20-10:2); și prăbușirea națională prin cucerirea asiriană (10:3-4).

Î: În Isaia 9:10, care este semnificația expresiei „Cărămizile au căzut”?

R: Probabil că aceasta se referă la un cutremur din timpul domniei regelui Ieroboam al II-lea (c. 786-746 î.Hr.). Acest lucru este menționat și în Amos 1:1 și 4:11. Metaforic vorbind, conducătorii și structura societății se vor prăbuși și se vor destrăma și în fața asirienilor.

Î: În Isaia 9:14-16, de ce se referă Isaia la cap și la coadă?

R: Această figură de stil se numește merism, în care sunt menționate două extreme pentru a include tot ce se află între ele. Conducătorii laici erau răi, iar conducătorii religioși erau răi. Unde se putea îndrepta poporul pentru învățătură, un exemplu sau o autoritate evlavioasă? Deci, problema era în principal conducătorii laici, conducătorii religioși sau poporul? Dumnezeu spune că toate cele de mai sus.

Î: În Isaia 9:19, de ce sunt oamenii „combustibil pentru foc”?

R: Oamenii refuză să-L urmeze pe Dumnezeu și sunt ținta mâniei Lui (Efeseni 2:3). Poate că oamenii înșiși au trecut o „linie a disperării” (termenul lui Francis Schaeffer) și își vor da seama, atunci când vor veni asirienii și, mai târziu, babilonienii, că nu erau altceva decât combustibil pentru foc. Cu toții suntem creați după chipul lui Dumnezeu și suntem prețioși în ochii Lui. Cu toate acestea, cei care nu-L vor urma niciodată pe Dumnezeu (cei respinși) nu sunt decât combustibil pentru foc.

Ca o paranteză, falsa religie a hinduismului învață că zeul focului, Agni, „gătește oamenii” după ce mor. (Rig Veda 10.16.1-2, p. 49). Hindușii doresc să se reunească cu flacăra cosmică, unde orice individualitate este distrusă.

Î: În Isaia 9:20, se face referire la canibalism?

R: Nu, doar în sens metaforic. Nu este vorba de canibalism, ci de autoconsum în două sensuri.

Din punct de vedere militar, în vremea lui Isaia, israeliții din regatul de nord se luptau adesea împotriva poporului lui Iuda, după cum spune Isaia 9:21.

Din punct de vedere spiritual, atât indivizii, cât și poporul în ansamblu se răneau pe ei înșiși și pe copiii lor prin păcatul lor continuu.

Î: În Isaia 10:1-3, cum fac oamenii legi nedrepte?

R: Iată ce a spus un lider guvernamental influent: „Este de regretat că cei bogați și puternici îndreaptă prea des acțiunile guvernului spre scopurile lor egoiste.” Citatul aparține președintelui Statelor Unite, Andrew Jackson (1767-1845) (preluat din The Great Quotations, p. 355).

Sursa citatului este interesantă. Andrew Jackson a fost cel care a ordonat armatei SUA să-i alunge cu forța pe cherokezi de pe pământurile lor, în ceea ce a devenit cunoscut ulterior drept „Calea Lacrimilor”, chiar dacă exista un tratat între ei și guvernul Statelor Unite care le permitea să rămână pe acele pământuri. Când s-a amenințat cu intentarea unui proces în acest sens la Curtea Supremă, Jackson a batjocorit justiția (Proverbe19:28 ), spunând: „Ce armată au ei?”

În multe cazuri, liderii fie nu sunt conștienți că elaborează legi nedrepte, fie uită în mod convenabil de justiție atunci când aceasta nu este importantă pentru ei.

Un al doilea exemplu este atunci când guvernul fură cea mai mare parte a ajutorului. Acest lucru se întâmplă în Orientul Mijlociu și în Africa.

Un al treilea exemplu este faptul că dhimmii (ne-musulmanii care trăiau sub stăpânirea musulmană) trebuiau să plătească o taxă suplimentară numită jizya. Rata acesteia varia în funcție de perioadă. La nivelul minim, era de câteva dirhami pentru o persoană mai săracă. În cel mai rău caz, putea ajunge la 20% din avere sau la 50%–80% din recolta anuală. Pentru mai multe informații, consultați https://swap.stanford.edu/was/20090719094909/http:/en.wikipedia.org/wiki/Jizya.

Un al patrulea exemplu este faptul că, în America, existau odinioară „taxe de vot”. Dacă erai prea sărac pentru a plăti taxa de vot, nu aveai dreptul să votezi. Această nedreptate îi priva pe cei săraci de dreptul de vot.

Î: În Isaia 10:1-3, dacă se adoptă o lege care nu contrazice Biblia, acea lege este neapărat corectă?

R: Nu. Se poate respecta litera legii, dar se poate încălca spiritul legii. S-ar putea evita încălcarea oricărei porunci specifice din Vechiul Testament, dar totuși să nu se respecte ceea ce spune Biblia despre a nu-i asupri pe ceilalți.

Î: În Isaia 10:5-15, care este structura acestui poem?

R: Este similară cu un chiasm, cu excepția faptului că există două părți paralele (în loc de simetrice).

10:5 Asiria: instrumentul Domnului pentru scopurile Sale

- 10:6-11 Motivele diferite ale Domnului și ale Asiriei

- - 10:6 Domnul dorește o pedeapsă dreaptă

- - 10:7-11 Asiria dorea cucerirea lumii

- 10:12-14 Evaluările diferite ale Domnului și ale Asiriei

- - 10:12 Domnul a văzut mândria și slava de sine

- - 10:13-14 Asiria a văzut propria sa abilitate și succesul său

10:15 Asiria: un instrument al Domnului Suveran

Î: În Isaia 10:5, cum a putut Dumnezeu să folosească Asiria, având în vedere că aceasta era atât de rea și de crudă?

R: Nu numai că Dumnezeu a putut să-i folosească pe asirienii răi pentru scopurile Sale, dar Dumnezeu îi folosește chiar și pe Satana și pe demoni pentru scopurile Sale. Faptul că Dumnezeu este pur și sfânt, așa cum este descris în Biblie, nu-L împiedică să lucreze toate lucrurile ca parte a planului Său (Efeseni1:11 ).

Î: În Isaia 10:12, cum și de ce l-a pedepsit Dumnezeu pe împăratul Asiriei?

R: Dumnezeu a pedepsit Asiria în cel puțin trei moduri.

1. Armata asiriană a fost nimicită.

2. Regele Asiriei a murit.

Motivul pentru care Dumnezeu a pedepsit Asiria, după ce i-a folosit pentru a-Și împlini voia, a fost că asirienii nu distrugeau pentru a împlini voia lui Dumnezeu, ci pentru propriile lor scopuri egoiste și rele. Dumnezeu a pedepsit răutatea lor violentă, dar, în același timp, a folosit-o.

3. Poporul asirian a fost învins, fără să se mai ridice vreodată. Totuși, nu au fost uciși cu toții. Tatian, scriitorul creștin și, mai târziu, ereticul encratit, era asirian. De asemenea, Dumnezeu spusese că va rămâne o mică rămășiță de asirieni. După distrugerea lor de către babilonieni, sciți, medi și persani, puținii supraviețuitori au continuat să trăiască în acea zonă. În cele din urmă, asirienii au devenit creștini. În 1915, în timpul genocidului asirian, între 250.000 și 300.000 de persoane au fost ucise de turci și kurzi după ce Rusia i-a abandonat (devenind comunistă) și armenii au fost învinși. Astăzi, populația lor este de aproximativ 3,2 până la 5 milioane.

Ca o notă secundară, leii erau un simbol al Imperiului Asirian. Persanilor le plăcea să vâneze lei, iar aceștia au dispărut din Orientul Mijlociu după ce persanii au ajuns la putere.

Î: În Isaia 10:13-14, ce este neobișnuit în stilul acestor versete?

R: Aceste versete sunt scrise în mod deliberat în stilul unei inscripții asiriene de victorie.

Î: Ce spune Isaia 10:14 despre atitudinea asirienilor?

R: Asirienii se mândreau că puteau cuceri atât de multe „ouă”, adică orașe, atât de ușor, doar datorită puterii lor proprii. Ei au cucerit orașele Calno și Arpad în 738 î.Hr., Damasc în 732 î.Hr., Samaria în 722 î.Hr. și Hamat în 720 î.Hr. În Isaia 10:10-11, asirienii considerau că „idolii” din Ierusalim nu erau mai importanți decât idolii din alte orașe.

Î: În Isaia 10:15, cum se ridică un topor împotriva celui care-l folosește, așa cum s-au ridicat asirienii împotriva lui Dumnezeu?

R: Așa cum este zadarnic, nerecunoscător și ridicol ca un topor neînsuflețit să se ridice împotriva celui care îl folosește, la fel era și pentru asirieni – care erau oameni vii, nu topoare – să încerce să se opună lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nici cei mai puternici războinici asirieni, îmbrăcați în cele mai bune armuri, nu au putut rezista bacteriilor unei ciume. Isaia10:16 spune că Dumnezeu va „trimite o boală mistuitoare printre războinicii puternici ai Asiriei”.

Î: În Isaia 10:16-34, care este structura acestor versete?

R: Este vorba de o secțiune paralelă.

10:16-23 Domnul oștirilor va judeca

- 10:16-19 Dumnezeu va judeca Asiria, lăsând doar o rămășiță

- 10:20-23 Dumnezeu va judeca Israelul, iar o rămășiță se va întoarce

10:24-34 Domnul oștirilor va acționa cu putere

- 10:24-26 Va proteja și va păstra rămășița lui Israel

- 10:27-34 Va judeca și va distruge pe asirieni

Î: Ce spune Isaia 10:16-19 despre foc în acest context?

R: Metafora anterioară despre ouăle de păsări se referea la rapiditatea și ușurința cuceririlor asiriene. Această metaforă merge și mai departe: așa cum cuceririle asiriene s-au răspândit rapid ca un foc, tot așa distrugerea lor va fi prin focul Domnului.

Î: În Isaia 10:17-18, care sunt cele două moduri de a privi această metaforă?

R: Iată cele două părți.

Pe măsură ce asirienii se apropie de Ierusalim, ei mărșăluiesc spre un foc strălucitor.

Asirienii cred că mărșăluiesc spre o glorie strălucitoare.

Î: În Isaia 10:20-22, ce s-a întâmplat cu „cele zece triburi pierdute” ale lui Israel?

R: Așa cum sarea pură se „pierde” când este amestecată cu noroi, poporul celor zece triburi ale lui Israel s-a asimilat cu celelalte popoare din Orientul Mijlociu. În special, mulți dintre israeliții care au rămas în Israel s-au căsătorit cu cei aduși din afară și au devenit samariteni. Când evreii s-au întors din Babilon, printre cei care s-au întors se aflau și membri ai celor zece triburi.

Acest cuvânt ebraic, sa’ar, care înseamnă „rămășiță” sau „supraviețuitori”, era modul în care evreii care se întorceau trebuiau să se considere pe ei înșiși. Ca și credincioși într-o lume căzută, ne putem considera și noi o rămășiță.

Î: În Isaia 10:24, de ce nu ar trebui Sionul (Ierusalimul) să se teamă de Asiria, având în vedere că Asiria a asediat ulterior Ierusalimul într-un asediu foarte dificil?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

Ierusalimul nu a fost niciodată capturat sau distrus de asirieni.

De asemenea, este posibil ca acest text să fi fost scris după asediul eșuat.

Indiferent de asta, această profeție urma să rămână valabilă pentru totdeauna după acea perioadă.

Î: În Isaia 10:27, ce este neobișnuit la jugul boilor menționat aici?

R: Un jug era adesea o traversă de lemn sau un colier, folosit pentru a lega boii de un plug. De obicei, lemnul freacă boii și poate provoca sângerări sau vânătăi. Dar aici imaginea este opusă. Dumnezeu va elibera boul (Israelul și alte națiuni cucerite) de sub jugul slujirii Asiriei.

Î: În Isaia 11:1-3, se face referire la viitorul Mesia și la Mileniu?

R: Da. Nu numai creștinii susțin acest lucru, ci și Comentariul la Isaia din Manuscrisele de la Marea Moartă (4Q161). Conform lucrării „Manuscrisele de la Marea Moartă în limba engleză”, ediția a IV-a, p. 321, comentariul spune: „[Interpretat, acest lucru se referă la Lăstarul] lui David care se va ridica la sfârșitul [zilelor] … Dumnezeu îl va susține cu [duhul puterii și îi va da] un tron de glorie și o coroană de [sfințenie] și veșminte multicolore… [El va pune un sceptru] în mâna lui și el va domni peste toate [națiunile]. Iar Magog… și sabia lui vor judeca [toate] popoarele.”

Conform Targumului Isaia și Talmudului babilonian, acest lucru are, de asemenea, o semnificație mesianică.

New International Bible Commentary, p. 730, adaugă că, deși nu știm momentul exact din slujirea lui Isaia când a rostit capitolele 11-12 din Isaia, oricum ar fi, dezvăluirea „sfârșitului jocului” ar fi un contrast izbitor cu situațiile înfricoșătoare și neevlavioase cu care se confruntau ei la acea vreme.

Î: În Isaia 11:2-4a, 5, deși acest pasaj se referă direct la Mesia care domnește peste noi, cum se leagă acesta și de liderii ideali ai guvernului?

R: Aici se menționează Duhul care este asupra Lui, precum și caracterul și înțelepciunea Sa. Se menționează plăcerea Sa în Domnul și judecata Sa precisă asupra situațiilor și a oamenilor. Temelia Sa este dreptatea și credincioșia. De asemenea, este sugerată, deși nu este menționată direct, grija Sa față de popor, pentru a-l conduce bine.

Î: În Isaia 11:1,4; Isaia 9:18-19 și Isaia 10:33-34, ce înseamnă aceste metafore referitoare la lemn?

R: Isaia 9:18-19 spune că Dumnezeu va arde mărăcinii, spinii și desișurile pădurii poporului lui Israel. Isaia 10:33-34 menționează că ramurile vor fi tăiate „cu o putere înspăimântătoare”, că cei aroganți vor fi tăiați, iar desișurile pădurii vor fi doborâte. Isaia 11:1 contrastează acest lucru cu un lăstar care va răsări din butucul lui Iesei, care era tatăl lui David, conform 1 Samuel 16. Pădurile pot reprezenta un conducător și războinicii săi, un ținut sau un popor, sau, mai general, o autoritate, precum și structura și convențiile unei societăți. „Desișurile pădurii” vor fi curățate, iar în locul lor va fi lăstarul din butucul lui Iesei.

Când Hristos va veni din nou, El „va lovi pământul cu toiagul gurii Sale” (Isaia 11:4). Cu alte cuvinte, dușmanii lui Dumnezeu, care par a fi o pădure întreagă, vor fi tăiați când Hristos va veni să domnească în Mileniu. Domnia lui Hristos se va întinde nu numai asupra Israelului, ci asupra tuturor națiunilor, chiar și asupra dușmanilor lui Dumnezeu, și chiar asupra regnului animal.

Î: Ar putea Isaia 11:1-10 să se refere la Bahá’u’lláh al bahá’ílor, deoarece o parte din aceste profeții nu s-au împlinit încă? De exemplu, uciderea celor răi, leul și boul culcați împreună etc. („Unele întrebări răspunse”, pp. 62-66 și „Bahá’u’lláh și Noua Eră”, pp. 266-267)

R: Nu. Deși Hristos a împlinit unele dintre acestea la prima Sa venire, altele se vor împlini la a doua Sa venire. Motivul pentru care bahá’í-ii interpretează greșit acest pasaj, care nu se referă la Bahá’u’lláh, este că:

a) Isus, nu Bahá’u’lláh, era un descendent al lui Iesei (Isaia 11:1, 10)

b) Isus, nu Bahá’u’lláh, va „ucide pe cei răi cu suflarea buzelor Sale” (Isaia 11:4b). c) În cazul lui Bahá’u’lláh s-a întâmplat exact opusul: mulți bahá’í au fost doborâți; nu Bahá’u’lláh a fost cel care a ucis.

d) Nici leul, nici boul și nici celelalte animale nu s-au culcat împreună când a venit Bahá’u’lláh. (Isaia 11:6-8)

e) Evanghelia lui Isus împlinește profeția: „Pământul va fi plin de cunoașterea Domnului” (Isaia 11:9). Până în prezent, majoritatea oamenilor din lume nu au nicio idee despre cine pretindea Bahá’u’lláh că este.

Î: În Isaia 11:1, 10, în ce sens este Hristos atât lăstarul, cât și rădăcina lui Iesei?

R: În același mod în care Hristos este primul și ultimul. Hristos este rădăcina, temelia dătătoare de viață a credinței și speranței noastre. Hristos este, de asemenea, stindardul sub care oamenii se pot aduna pentru a găsi protecție care le salvează viața. Hristos este leul periculos care îi distruge pe dușmanii lui Dumnezeu, și El este, de asemenea, mielul la care oamenii vor dori să vină. Într-un copac sănătos, chiar și atunci când ramurile și trunchiul sunt tăiate, rădăcina este încă vie, iar trunchiul și ramurile vor reînvia.

Î: În Isaia 11:4, cum „judecă Isus pentru cei smeriți ai pământului” „cu dreptate” și totuși „lovește pământul cu toiagul gurii Sale”?

R: Isus va veni din nou și va purta război. Puterea Sa în mânia Sa va oferi protecție Ierusalimului.

Î: În Isaia 11:5, cum este dreptatea „centura din jurul șoldurilor” Lăstarului?

R: Lăstarul este Isus, iar dreptatea Sa a jucat un rol major în faptul că El a devenit Mântuitorul nostru. Numai un om putea fi un mijlocitor care să reprezinte omenirea. Numai o persoană fără păcat putea plăti prețul și putea fi jertfa de ispășire pentru păcatele întregii lumi (1 Ioan 2:1-2).

Î: În Isaia 11:6-8, când se vor înțelege toate aceste animale?

R: Acest lucru se va întâmpla în timpul Mileniului, care este domnia de 1.000 de ani a lui Hristos menționată în Apocalipsa 20:1-6. Ele nu vor avea niciun motiv să se teamă de vreun pericol din partea celorlalte. Dumnezeu are puterea de a schimba dieta oricărui animal după cum dorește.

Î: În Isaia 11:11, când îi va răsplăti Dumnezeu pe cei rămași „a doua oară”?

R: După ce atât asirienii, cât și babilonienii au înfrânt Iuda, Dumnezeu urma să-i restabilească totuși pe evrei după exilul de atunci. În mod similar, Dumnezeu își va reuni poporul în timpul Mileniului. Ca o paranteză, Patros este Egiptul de sus (sudul), de la Memphis spre sud până la Aswan. Așadar, Egiptul de aici se referă probabil la Egiptul de jos (nordul). „Insulele mării” ar fi Cipru, Creta, Sicilia, Sardinia, Corsica și numeroasele insule grecești. Evreii nu au fost exilați pe aceste insule în vremea lui Isaia. Cu toate acestea, în jurul anului 200 î.Hr., evreii se aflau deja pe aceste insule.

Î: În Isaia 11:12, de ce vorbește Biblia despre cele patru colțuri ale pământului?

R: Aceasta este doar o expresie, pe care o folosim și astăzi, pentru punctele cardinale.

Î: În Isaia 11:13-14, când vor „năvăli pe versanții filistenilor”, „vor pune mâna pe Edom și Moab” și îi vor face pe amoniți „să le fie supuși” pe israeliții reuniți?

R: Verbele de aici sugerează o victorie militară. Există cel puțin două posibilități.

Înainte ca Mesia să domnească, evreii vor cuceri aceste ținuturi. Filistia include teritoriul actualei Fâșii Gaza. Edomul și Moabul se află în țara Iordaniei, iar amoniții locuiau în teritoriile cunoscute astăzi sub numele de Iordania și Siria.

După ce Mesia va veni să domnească, această cucerire va avea loc. Acest lucru s-ar putea întâmpla la sfârșitul Mileniului, când Satana va ațâța națiunile împotriva Israelului.

Indiferent de situație, aceasta este o promisiune că lucrurile de care se tem și care le provoacă stres acum nu vor mai fi motive de îngrijorare. Obadia 19-20 promite același lucru.

Î: În Isaia 11:15, ce este „Marea Egiptului”?

R: Nu este vorba despre Marea Mediterană, ci despre Marea Roșie. „Golful Mării Egiptului” (literalmente „limbă”) se referă probabil la faptul că Marea Roșie seamănă cu o limbă lungă și destul de îngustă care se întinde în Oceanul Indian. De asemenea, secarea râului Eufrat este menționată și în Apocalipsa 16:12.

Î: În Isaia 11:16, de ce va fi făcut un drum pentru rămășița poporului lui Dumnezeu?

R: Nu se spune că oamenii au construit-o pentru poporul lui Dumnezeu, ci mai degrabă că Dumnezeu a folosit-o ca rută pentru poporul Său. În epoca romană, unul dintre motivele cheie ale răspândirii rapide a creștinismului a fost rețeaua excelentă de drumuri romane, care permitea călătorii extinse și rapide.

Rețineți că în vremea lui Isaia existau puține drumuri lungi. După ce Cyrus cel persan a cucerit Babilonul, el a construit un drum de la Babilon la Egipt. Singurele alte două drumuri legau Sardis și alte orașe din Asia Mică de Babilon, Susa și alte orașe persane.

O altă interpretare este că aceasta este aceeași cale menționată în Isaia 35:8-10, destinată celor răscumpărați, probabil în timpul Mileniului menționat în Apocalipsa 20:1-7.

Î: În Isaia 12:1, care va fi răspunsul creștinilor când va veni Mileniul?

R: Va fi un mare cântec de laudă, ceea ce pare, de asemenea, un mod potrivit de a încheia această secțiune din Isaia. Dar acest cântec nu este doar o sărbătorire a victoriei trecute a lui Dumnezeu, ci o mărturie a lui Dumnezeu adresată întregului pământ. Această profeție viitoare și cântecul din Isaia 11-12 se referă atât la vremea lui Isaia, cât și la a noastră, arătându-ne să nu trăim în frică, ci în speranță. Priviți dincolo de dezamăgirile prezentului și așteptați cu nerăbdare vremurile pline de entuziasm în care Dumnezeu va acționa pe pământ.

Î: În Isaia 12:1-6, care este structura acestui cântec?

R: Acesta este un cântec bine alcătuit, iar unele dintre elementele sale nu pot fi observate în limba engleză.

a1 Isaia 12:1a Un individ de sex masculin

- a2 Isaia 12:1b Va mărturisi că mânia lui Dumnezeu s-a transformat în mângâiere

- - a3 Isaia 12:2 El va cânta un cântec de mulțumire

b1 Comunitatea celor mântuiți

- b2 Isaia 12:4b-5 Ei Îl vor lăuda pe Dumnezeu și vor vesti națiunilor

- - b3 Vor cânta datorită lucrărilor minunate ale Domnului și cunoașterii Lui pe tot pământul

c1 O femeie

- c2 Vor striga și vor țipa

- - c3 Pentru că Cel Sfânt este mare și se află în mijlocul nostru

Î: În Isaia 12:6, de ce este vorba de o persoană de gen feminin în ebraică?

R: Scriptura nu spune, dar putem observa câteva motive. Isaia 12:1 se referă la o persoană de gen masculin, iar prin aceste două versete, care încadrează acest cântec, Dumnezeu subliniază că acesta se adresează atât bărbaților, cât și femeilor. De asemenea, aceste capitole au un „motiv al Exodului”, cu lucrarea măreață a lui Dumnezeu, apele, „puterea și cântarea” din Exodul 15:2 etc. Miriam, sora lui Moise, era cunoscută pentru că striga în laudă Domnului. În Tora nu era menționat niciun co-lider masculin al închinării; era doar Miriam. Atât bărbații, cât și femeile erau o parte integrantă a laudei individuale și colective aduse lui Dumnezeu.

Î: În Isaia 12:2, care sunt beneficiile mântuirii menționate aici?

R: Iată structura.

Prin introducere, Dumnezeu este mântuirea noastră.

Așadar, voi avea încredere și nu mă voi teme, căci Domnul este tăria mea și cântecul meu.

În concluzie, Dumnezeu a devenit mântuirea mea.

Î: În Isaia 12:3, cum scot cei plini de bucurie apă din fântânile mântuirii?

R: Dumnezeu nu numai că ne-a mântuit, ci ne și susține duhul. Putem veni la El pentru mângâiere, iubire, atât în momentele de bucurie, cât și în cele de tristețe. Isus spune că El dă apă vie în Ioan 4:10-14.

Î: Isaia 12:3 susține conceptul catolic al rezervelor de har?

R: Nu. Așa cum Dumnezeu i-a susținut pe israeliți în timpul Exodului, El este de ajuns să ne susțină din fântânile Sale infinite de mântuire, care nu seacă niciodată. Nu vă mulțumiți cu fântâni superficiale, finite și de o puritate îndoielnică, provenite de la ființe care nu sunt Dumnezeu. Isaia 12:2 spune că Dumnezeu este mântuirea noastră, nu Maria sau altcineva. Îi respectăm pe credincioșii care au plecat înaintea noastră, dar nici măcar ei nu ar dori ca noi să facem lucruri care se apropie de închinarea la ei.

Î: În Isaia 12:5-6, care sunt cele două motive diferite pentru care lauda izvorăște din inima noastră?

R: Primul, în Isaia 12:5, este datorită a ceea ce a făcut Dumnezeu și a ceea ce a făcut El pentru noi.

Al doilea, în Isaia 12:6, este faptul că Dumnezeul cel Sfânt S-a coborât să fie printre noi.

Un al treilea motiv, care nu este menționat aici, este ceea ce Dumnezeu a promis că va face.

Î: În Isaia 13:1, 20-22; 14:14, această distrugere definitivă a Babilonului s-a împlinit înainte de venirea lui Hristos sau se va împlini în viitor?

R: Creștinii au avut cinci interpretări.

Istoria din 689 î.Hr.: Asirienii au jefuit Babilonul în 689 î.Hr., în timpul vieții lui Isaia și înainte de Imperiul Babilonian.

612 î.Hr. Împlinire trecută împotriva Asiriei: „New International Bible Commentary”, p. 731, sugerează acest lucru, la fel ca „The NIV Study Bible”, p. 1037, și „The Bible Knowledge Commentary”: „Old Testament”, p. 1060, precum și cartea lui S. Erlandsson, „The Burden of Babylon”, afirmă că aceasta se referă la Asiria, deoarece „Regele Babilonului” era unul dintre titlurile oficiale ale regelui Asiriei după anul 689 î.Hr., după epoca regelui Tiglat-Pileser al III-lea. Totuși, dacă acest text s-ar fi referit într-adevăr la Asiria, care la acea vreme controla Babilonul, atunci de ce ar exista o secțiune separată imediat după aceea dedicată Asiriei? Așadar, această interpretare este foarte puțin probabilă. A se vedea „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 6, p. 98-100, pentru mai multe detalii despre motivul pentru care nu se referă la Asiria.

464 î.Hr. Împlinire trecută împotriva Babilonului: Babilonul a fost cucerit de persani și medii în 539 î.Hr., deși orașul nu a suferit pagube mari. Babilonul a devenit chiar una dintre capitalele Imperiului Persan. Cu toate acestea, Babilonul s-a revoltat de mai multe ori, în anii 522, 521 și 464 î.Hr. După anul 484 î.Hr., se pare că Babilonul a fost distrus, deoarece arhivele babiloniene s-au întrerupt brusc. Există câteva arhive ulterioare, dar acestea aparțin doar guvernatorilor și oficialilor persani.

Împlinirea viitoare: Deși Babilonul nu este locuit în prezent, profeția nu s-a împlinit încă. Babilonul va fi reconstruit, iar apoi va fi distrus în vremurile de pe urmă, conform Apocalipsei 17-19.

Împlinire dublă: Această profeție s-a împlinit deja. Orașul Babilon este deja distrus și nu va mai fi locuit niciodată. Babilonul din Apocalipsa reprezintă un sistem religios fals, centrat pe un oraș cu șapte dealuri (cum ar fi Roma). Acesta va fi distrus în vremurile de pe urmă.

Î: În Isaia 13:2, de ce este Babilonul numit aici „porțile nobililor”?

R: Este vorba de un joc de cuvinte. „Bab” și „Elyon”, adică Babilon, înseamnă literalmente „poarta zeilor”. Isaia a numit-o însă „porțile nobililor”.

Î: În Isaia 13:9, este Dumnezeu crud?

R: Să nu vă înșelați, Ziua Domnului este crudă. Dumnezeu are o mare mânie, dar Dumnezeu este și drept.

Î: În Isaia 13:17, de ce se spune că medilor nu le păsa de argint sau de aur?

R: Sciții, un popor înrudit cu medii, au adunat tezaure uriașe de aur. În schimb, medii și persanii nu făceau raiduri pentru pradă, așa cum făceau sciții. Medi și persanii urmăreau să învingă imperiile lidiene și babiloniene și să-și clădească propriul imperiu. În loc să jefuiască toate bogățiile popoarelor supuse, așa cum făceau asirienii, medi și persanii și-au cultivat supuși loiali, deși îi impozitau.

Î: În Isaia 14:1-17, s-a împlinit deja această profeție despre Iacov?

R: Nu, evreii nu i-au transformat niciodată pe capturatorii lor în sclavi la scara despre care vorbește Isaia. Acest lucru se va întâmpla probabil în timpul Mileniului menționat în Apocalipsa 20:1-7.

Î: În Isaia 14:4, ar trebui să scrie „orașul de aur”?

R: Acest cuvânt ebraic este dificil de tradus, iar unii l-au interpretat ca „orașul de aur” din cauza cuvântului aramaic (nu ebraic) pentru aur. Cu toate acestea, sulul de la Marea Moartă 1QIsa arată că traducătorii au confundat probabil literele d și r, și de aceea Septuaginta și textul siriac redau acest verset ca „orașul de aur”. De fapt, ar trebui să fie „aroganța/insolența a încetat”.

Î: În Isaia 14:11-15, cine este „steaua de dimineață, fiul zorilor” de aici?

R: Există trei puncte de vedere.

Satana: Aceasta este o „metaforă dublă”. Literalmente, steaua de dimineață era ceea ce părea a fi o stea strălucitoare la orizont chiar înainte de răsărit. Astăzi cunoaștem această „stea” sub numele de planeta Venus. Ea pare strălucitoare, dar dispare brusc din vedere odată ce răsare soarele.

În Isaia 14:1-11, planeta Venus este aici o metaforă pentru răul rege uman al Babilonului, un om care, la fel ca asirienii, a cucerit fără milă și a exilat prizonierii în loc să-i lase să se întoarcă acasă.

Însă în Isaia 14:12-15 acesta nu poate fi un simplu om. Mai degrabă, împăratul Babilonului este o metaforă pentru adevăratul conducător din spatele împăratului Babilonului, care este numit Lucifer, Satana și Diavolul. Din Isaia 14:13-14 putem afla că adevăratul „păcat originar”, adică al lui Lucifer, a fost dorința de a se înălța la cer și de a fi ca Dumnezeul Cel Preaînalt.

Printre cei care susțin această opinie se numără:

Cele cinci cărți ale lui Tertulian împotriva lui Marcion (207-208 d.Hr.), cartea 5, cap. 17, p. 466

Comentariul lui Origen la Ioan (c. 227-c. 240 d.Hr.), capitolul 13, p. 304

„Demonstrația Evangheliei” a lui Eusebiu de Cezareea (318-325 d.Hr.), cartea 4, capitolul 9

Epistolele lui Grigorie cel Mare (ca. 540-604 d.Hr.), cartea 5, epistola 22, p. 172

Biblia de studiu a lui Charles Ryrie, p. 1054.

Comentariul biblic al lui Expositor, vol. 6, p. 105

Comentariul biblic al credinciosului, p. 950

Comentariul biblic al lui Tony Evans, p. 645

O zeiță canaanită (Ishtar, potrivit lui W.F. Albright): O altă interpretare modernă susține că aceasta nu se referă la Satana, ci mai degrabă la o zeitate canaanită asociată cu steaua de dimineață, care trăia împreună cu ceilalți zei canaaniți pe Muntele Zaphon (Zaphon înseamnă „nord”, așa cum apare în Isaia 14:13). Muntele Zaphon era pentru canaaniți ceea ce era Muntele Olimp pentru greci. În textul canaanit din nord, de la Ras Shamra, steaua de dimineață încearcă să se înalțe mai sus decât celelalte corpuri cerești pentru a-l provoca pe El ‘Elyon, regele zeilor.

Cu toate acestea, întrucât aceste versete menționează „fiul lui” și „om”, este puțin probabil ca referirea să fi fost la o zeiță. De asemenea, Marduk era zeul protector al Babilonului, nu zeița Ishtar. Oricum, printre cei care susțin această opinie se numără:

J. Alec Motyer, *Profeția lui Isaia*, pp. 144-145

„The New International Bible Commentary”, p. 732.

Spiritul omului fără Dumnezeu: Printre cei care susțin această opinie se numără următorii:

„The Evangelical Commentary on the Bible”, pp. 484-485

„Comentariul biblic al expozitorului”, vol. 6, p. 100

Atât a doua, cât și a treia perspectivă: Barry G. Webb, „Mesajul lui Isaia”, p. 81, 83-84

Î: În Isaia 14:9-11, ce se spune despre morți?

R: Acest limbaj metaforic spune că morții necredincioși îl așteptau pe regele Babilonului să li se alăture pentru totdeauna.

Î: În Isaia 14:12-16, de ce este menționat Lucifer aici?

R: Termenul ebraic folosit aici este „cel strălucitor”, iar numele Lucifer înseamnă „cel strălucitor”, așa că Ieronim, în traducerea Vulgatei, a introdus aici numele Lucifer. Septuaginta spune „cel care aduce zorii”, iar Peshitta siriacă menționează numele „Aylel”.

Î: În Isaia 14:12-16, se referă aceasta la Satana (Lucifer) sau la un rege pământesc al Babilonului?

R: Se referă aproape cu certitudine la Satana, numit și Lucifer. Mândria și cruzimea descrise aici nu se potrivesc cu niciun rege al Babilonului din vremea lui Isaia încoace. Iată care au fost regii Babilonului.

627-605 î.Hr. Nabopolassar (Nabu-apal-usur)

605-august/septembrie 562 î.Hr. Nabucodonosor al II-lea (Nabu-kudurri-usur). Era puternic, dar nu foarte crud în comparație cu asirienii.

562-560 î.Hr. Evil-Merodach (Amel-Marduk)

Fiul lui Nebucadnețar

560-556 î.Hr. Neriglissar (Nergal-Sharezer)

Ginerele lui Nabucodonosor

556 î.Hr. (2 luni) Labashi-Marduk – De atunci încolo, Babilonul s-a simțit foarte amenințat de puterea în ascensiune a medilor și a persanilor

556-539 î.Hr. Nabonid (Nabu-na’ia)

553-10/539 î.Hr. Belșațar (Bel-shar-usur) (coregent)

539 î.Hr. Persanii cuceresc Babilonul. Gubaru, un general persan, este numit rege al Babilonului. Gubaru era, de fapt, un fost guvernator babilonian care a trecut de partea persanilor și a folosit trădarea pentru a se preface că se întoarce la Babilon și a-i trăda.

522 î.Hr. Babilonul se revoltă împotriva persanilor.

521 î.Hr. Babilonul se revoltă din nou împotriva persanilor.

518 î.Hr. Darius Hystaspes atacă Babilonul

464 î.Hr. Babilonul se revoltă împotriva persanilor pentru a treia oară, iar după aceea nu mai auzim nimic despre babilonieni, ci doar despre persanii care stăpâneau acea regiune.

În cele din urmă, în Luca 10:18, Isus face aluzie la Isaia 14:12, cu excepția faptului că menționează fulgerul în loc de „cel care aduce zorii” (Heosphoros), astfel încât Isus l-a identificat pe acesta ca fiind Lucifer.

Î: În Isaia 14:13-14, care este expresia dominantă?

R: Este expresia „Eu voi”. Așa cum a spus cineva odată, „eu” se află în mijlocul păcatului. Totuși, aceste versete sunt „încadrate” de versetul 14:12, unde Dumnezeu anunță: „Ai”, și de versetul 14:15, unde Dumnezeu pronunță: „vei”.

Î: În Isaia 14:13, ce înseamnă expresia „în ținuturile îndepărtate ale nordului”?

R: Cuvântul ebraic pentru „nord” și „Zafon” era același. Muntele Zaphon era un munte din Siria, consacrat zeului Baal. Credincioșii credeau că zeii lor locuiau pe Muntele Zaphon, la fel cum grecii credeau că zeii lor locuiau pe Muntele Olimp. Deși Isaia 14:13 ar fi putut însemna pur și simplu „nord”, este posibil ca, de fapt, să sugereze implicit că adevăratul Dumnezeu este mai mare decât toți zeii despre care se spunea că locuiesc pe Muntele Zaphon.

Î: În Isaia 14:21, de ce mor copiii pentru păcatele părinților, având în vedere că Ezechiel 18:2, 19-20 spune că nu ar trebui să se întâmple așa?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Nu se spune că copiii aveau vina părinților lor. Totuși, dacă ar fi participat la aceleași păcate, ar fi avut aceeași vină.

2. Dumnezeu nu îi măcelărea. În această viață, oamenii răi îi ucid adesea pe alți oameni răi și pe copiii acestora.

3. Ezechiel 18 se referă la faptul că Dumnezeu nu ucide un fiu din cauza vinovăției păcatului tatălui său.

4. De multe ori, în această viață, oamenii sunt uciși pe nedrept din cauza faptelor păcătoase ale altora, așa cum arată Ezechiel 13:19.

Î: În Isaia 14:23, ce animal este menționat aici?

R: Este probabil vorba de o „bitternă”, un tip de pasăre. Există o oarecare incertitudine cu privire la ce animal se referea textul ebraic. Ar putea fi o bufniță, un arici, un porc spinos, un șacal sau creaturi ale deșertului în general.

Î: În Isaia 14:23, ce este „mătura distrugerii”?

R: La fel ca un îngrijitor sau o echipă de curățenie, acest verset spune că Dumnezeu va mătura gunoiul; nu pentru a-l recicla sau reutiliza, ci mai degrabă pentru a-l distruge.

Î: În Isaia 14:28, ce înseamnă cuvântul „povară” în acest context?

R: Acesta era un termen folosit pentru o profeție. Se poate purta o povară pentru altcineva, iar profetul purta o povară grea (mesaj) de la Dumnezeu pe care trebuia pur și simplu să o rostească.

Î: În Isaia 14:29-32, de ce sunt menționați filistenii aici?

R: S-ar putea ca motivul să fie faptul că, atunci când a murit împăratul asirian, filistenii, moabiții și edomiții s-au revoltat împotriva Asiriei în anul 715 î.Hr. De asemenea, ei au cerut ajutorul lui Iuda. Înainte de aceasta, împăratul Ozia al lui Iuda a luptat împotriva filistenilor, după cum se menționează în 2 Cronici 26:6-7. Regele Iudeei din acea vreme, Ahaz, era favorabil filistenilor, dar succesorul său, Ezechia, nu era.

Cele cinci orașe filistine — Gat, Așdod, Așkelon, Ekron și Gaza — erau o piatră de încercare pentru Asiria. În anul 734 î.Hr., Gaza a refuzat să plătească tributul și a fost jefuită. În anul 720 î.Hr., orașele filistine s-au aliat cu Egiptul împotriva Asiriei. Regele Sargon al II-lea a venit și a învins Egiptul la Gaza, cucerind apoi Gat și Așkelon. Asirienii au capturat Ekron în anul 712 î.Hr. și Asdod în 711. Padi, conducătorul Ekronului, a fost loial Asiriei, până când orașul l-a detronat și l-a trimis pe Padi la Ezechia pentru a fi întemnițat. Așkelon s-a răzvrătit în anul 705 î.Hr., iar în cele din urmă asirienii, sub conducerea regelui Sennaherib însuși, au venit în țară și au cucerit toate cetățile filistene în anul 701 î.Hr., obligându-l pe Ezechia să-l elibereze pe Padi.

Î: În Isaia 16:1-2, care este semnificația orașului Sela și a vadurilor râului Arnon?

R: Sela era capitala Edomului, nu a Moabului, și se afla la 50 de mile sud de granița dintre Moab și Edom. Se pare că mulți moabiți fugiseră spre sud, din Moab în Edom. Moabiții au trimis un dar de miei la Ierusalim (așa cum au făcut și în 2 Regi 3:4), întrebând dacă și ei ar putea să se refugieze la Ierusalim. Având în vedere aroganța anterioară a moabiților menționată în Isaia 16:6-8, a oferi un dar pentru a cere adăpost refugiaților lor ar fi fost deosebit de umilitor pentru ei. Mândria NU precede căderea dacă nu ai avut acea mândrie de la bun început.

O altă interpretare, prezentată în „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 6, p. 113, este că Sela, care aparținea de obicei edomiților, ar fi putut fi în mâinile moabiților în acel moment. Cu toate acestea, nu avem nicio altă dovadă în acest sens.

Un vad era locul jos unde se putea traversa un râu, în acest caz râul Arnon din Moab. Refugiații care fugeau de armatele asiriene ar fi trebuit să știe acest lucru.

Î: În Isaia 16:2 și Isaia 16:14, la ce perioadă de timp se face referire?

R: Isaia 16:13 spune că versetele anterioare din capitolul 16 au fost rostite într-un alt moment. Din punct de vedere istoric, știm că Tiglat-Pileser al III-lea a invadat Moabul în anul 732 î.Hr., în același an în care a jefuit Damascul. Mai târziu, regele asirian Sennacherib urma să atace și el Moabul în anul 701 î.Hr. Așadar, deși nu cunoaștem anul primei profeții împotriva Moabului, a doua profeție ar fi din jurul anului 704 î.Hr.

La aproape 80 de ani după această perioadă, Ieremia reia aceeași idee în Ieremia 48:29-38.

Î: În Isaia 16:5, de ce ar refuza Iuda o ofertă de a ajuta un alt popor aflat în nevoie?

R: Poate că regele Ezechia a văzut că ofertele lor de prietenie și dorința de a fi stăpâniți de el nu erau sincere. Ați fi dispuși să dați bani unui om fără adăpost care ar spune că are cu adevărat nevoie de ei? – stând nu departe de un magazin de băuturi alcoolice? Dați cu înțelepciune, iar uneori este mai bine să oferiți mâncare sau altceva în loc de bani.

Î: În Isaia 16:7-9, ce este interesant în legătură cu lista orașelor moabite de aici?

R: Deși nu știm unde se aflau câteva dintre aceste orașe, se pare că lista este ordonată de la nord la sud. Aceasta ar fi direcția în care refugiații moabiți s-ar fi îndreptat spre Edom pentru a scăpa de asirieni.

Î: În Isaia 16:9,11, ce este semnificativ în ceea ce privește sentimentele exprimate în aceste versete?

R: Aici profețește Isaia, așa că cel care plânge ar putea fi Isaia sau Domnul, dar cel mai probabil se referă la sentimentele amândurora. Așa cum spune „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 6, p. 112: „… cititorului nu i se interzice să jelească consecințele păcatelor poporului. Și, spre uimirea sa totală, el descoperă că și pagina inspirată este udată de lacrimile profetului însuși! Ieremia a plâns pentru Iuda (Ieremia 9:1), dar Isaia pentru Moab!”

Există o poveste, mai degrabă o parabolă, despre două prietene creștine în vârstă, care locuiau acum în orașe diferite și s-au întâlnit într-o zi. Prima doamnă a întrebat-o pe cea de-a doua cine era pastorul bisericii la care obișnuiau să meargă împreună. Cea de-a doua a răspuns: „Oh, l-am concediat.” Prima a întrebat de ce. Cea de-a doua a spus: „Pentru că predica că oricine îl respinge pe Isus ca Domn și Mântuitor al său va ajunge în Iad.” Prima a fost profund șocată de concediere și a întrebat: „Atunci, ce spune pastorul vostru actual?” Cea de-a doua a răspuns: „Oh, el învață că oricine îl respinge pe Isus ca Domn și Mântuitor al său va ajunge și el în Iad.” Prima a întrebat atunci: „Atunci, care este diferența?” Cea de-a doua a răspuns: „Primul o spunea cu bucurie în glas; cel de-al doilea o spune cu o lacrimă în ochi.”

Î: În Isaia 16:14, de ce este menționat aici un „muncitor angajat”?

R: Un slujitor angajat ar fi plătit pentru a lucra pe bază de contract pentru o anumită perioadă de timp. Desigur, muncitorii angajați nu sunt motivați atât de mult de dragostea față de familia stăpânului, de loialitate sau de forță, ci mai degrabă de câștigul financiar. Moab este menționat în mod explicit doar ca un muncitor angajat. Ei vor juca de partea cui consideră că le este mai avantajos pentru propriul câștig.

Moabiții au trimis un număr mare de miei la Ierusalim ca dar pentru a-i convinge pe israeliți să le ofere adăpost refugiaților lor. Oare din dragoste și admirație pentru Iuda? Nu, având în vedere secolele de luptă împotriva lui Israel și Iuda. Ezechia a putut vedea dincolo de asta.

Î: În Isaia 17:1-3, ce s-a întâmplat mai exact cu Damascul și cu cetățile Siriei?

R: Isaia a trăit o viață lungă, iar acest text ar fi putut fi scris înainte de anul 733 î.Hr. sau înainte de anul 720 î.Hr. Iată câteva informații istorice referitoare la perioada respectivă.

Între anii 1200-1050 î.Hr. nu există informații disponibile despre Damasc și Siria, în afară de referințele biblice.

În anii 841 și 838 î.Hr., Salmanasar al Asiriei a invadat o mare parte din regatul Aramului lui Hazael (Siria modernă), dar nu a reușit să cucerească Damascul.

807-806 î.Hr. În timp ce asirienii erau ocupați cu luptele împotriva manaeenilor/armenilor, Damascul a atacat Israelul, conform 2 Regi 10:32.

805-802 î.Hr. Regele asirian Adad-nirariIII asediază Damascul.

796 î.Hr. Asirienii asediază Damascul și se retrag după ce Damascul plătește un tribut greu.

c. 735 î.Hr. Damascul, Tirul și Israelul își unesc forțele împotriva asirienilor și încearcă să forțeze Iuda să li se alăture.

733-732 î.Hr. Tiglat-PileserIII distruge toate orașele din Siria și cucerește (dar nu distruge) Damascul, ucigându-i pe regele Radyan. Conform Analelor asiriene, erau 591 de orașe în 16 districte.

720 î.Hr. Damascul și alte câteva orașe se alătură Hamatului, care nu fusese niciodată cucerit de asirieni, în revoltă. Sargon al II-lea înăbușă revolta la Qarqar.

717 sau 711 î.Hr. La fel cum Sargon a relocat alte popoare în Israel, Sargon a stabilit exilați din orașele Papa, Lullukna și alte locuri în Damasc.

Nu mai auzim nimic despre Damasc până în jurul anului 333 î.Hr., cu excepția faptului că a avut guvernatori asirieni în 694 î.Hr. și în jurul anului 650 î.Hr.

333 î.Hr. Damascul a fost predat fără luptă lui Parmenio, un general al lui Alexandru cel Mare.

În anul 1401 d.Hr., Damascul a fost complet distrus de un incendiu.

Î: În Isaia 17:5-6, ce este semnificativ în legătură cu Valea Refaim?

R: Valea era vastă, fertilă și se afla chiar la sud-vest de Ierusalim, în direcția Betleemului. David i-a învins de două ori pe filisteni acolo, conform 2 Samuel 5:17-25. Valea Refaim era o sursă majoră de cereale pentru Ierusalim. Imaginați-vă sentimentele locuitorilor din Ierusalim atunci când o sursă importantă de hrană este cucerită de inamic.

Î: În Isaia 17:10-11, de ce sunt menționate „butași de viță de vie exotică”?

R: Aceasta este probabil o aluzie la închinarea adusă zeului aramean/sirian/babilonian Adonis, care era asociat cu primăvara și cu noua înmugurire.

Î: În Isaia 17:10, care sunt câteva dintre motivele pentru care oamenii își uită Mântuitorul?

R: Oamenii au uneori memoria scurtă când vine vorba de recunoștință. Ei își pot uita Mântuitorul în cel puțin cinci moduri.

Mândria îi poate face pe oameni să uite că au nevoie de mântuire.

Este important să ne rezervăm timp pentru Dumnezeu.

Grijile acestei lumi le acoperă devotamentul față de Dumnezeu.

Păcatul îi împiedică să se bucure de plăcerea lui Dumnezeu.

Teama de persecuție, de pierderea locului de muncă sau a prestigiului.

Isaia 17:10-11 spune că, deoarece au uitat de Dumnezeu, Mântuitorul lor, Dumnezeu „își va aminti” să le retragă binecuvântările. Hagai 1:2-11 menționează, de asemenea, cum oamenii și-au construit propriile case cu lambriuri, uitând de casa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu „i-a ajutat să-și amintească” prin faptul că le-a retras prosperitatea.

Î: În Isaia 17:11, cum ar trebui să reacționăm atunci când lucrurile bune se pierd pentru totdeauna?

R: Se pot pierde multe lucruri din diverse motive, dar în acest caz șansele lor la pace și prosperitate s-au pierdut din cauza faptului că au uitat de Dumnezeul mântuirii. În loc să-ți pierzi timpul (practic) jeluind ceea ce ar fi putut fi, pocăiește-te (dacă este nevoie), află ce vrea Dumnezeu să faci acum și apoi ascultă-L. Bogăția voastră pe pământ și viața voastră pe pământ vor dispărea mai devreme sau mai târziu; nu este o chestiune de „dacă”, ci de „când”. Așadar, iubiți-L, ascultați-L și slăviți-L pe Dumnezeu cât puteți, în circumstanțele și în perioada vieții în care vă aflați.

Î: În Isaia 18:1-2, ce este semnificativ în legătură cu Etiopia?

R: Cuvântul ebraic este „Cush”, iar regatul etiopian din acea vreme se referea nu numai la Etiopia, ci și la teritoriile pe care le-au cucerit în Sudan și Somalia. Etiopia nu este menționată des în Biblie, dar ocupă un loc important în această perioadă deoarece stăpânea cea mai mare parte a Egiptului și a trimis soli la Ezechia. Lăcustele veneau spre nord din Etiopia, de aceea era numită „țara aripilor zumzăitoare”. La fel ca lăcustele, o armată a qore-ului (=regele) etiopian Piye/Piankhi a cucerit sudul Egiptului în anul 715 î.Hr., ajungând până în Delta Nilului. Succesorul său, qore-ul etiopian Shabaka/Sabako, a trimis soli în Iuda, cerându-i lui Ezechia ajutor împotriva asirienilor în anul 705 î.Hr. Etiopia a fost o piatră de încercare pentru Asiria prin intermediul qore-ului Tirhaka/Teharqa, care a domnit între anii 690-664 î.Hr. și era cunoscut de istoricii Manetho, Strabo și Megasthenes.

Există o altă țară numită [în mod confuz] Cuș, la est de Babilon, dar expresia „a cărei țară este despărțită de râuri” este o referință incontestabilă la Etiopia, nu la Cușul de la est de Babilon.

Î: În Isaia 18:5, ar trebui să fie „strugure necoapte” sau „floare” aici?

R: Problema este că cercetătorii nu sunt siguri de semnificația acestui cuvânt ebraic rar folosit. Indiferent de asta, întrucât procesul trece de la floare la strugure necoapte și apoi la strugure coapte, mesajul rămâne același: Domnul este un culegător care culege strugurii și îi lasă pentru păsări și alte animale. Recolta pentru care fermierii au muncit atât de mult va fi distrusă înainte de a ajunge la maturitate.

Uneori, când oamenii care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu încearcă să realizeze lucruri pe cont propriu, Dumnezeu le permite să aibă succes pentru o vreme, dar, în cele din urmă, succesul și beneficiile le sunt luate. Un exemplu trist este cel al lui Muhammad Ali, care, când a început să sufere de boala Parkinson, a spus că toate trofeele sale de box nu mai însemnau nimic pentru el. Un al doilea exemplu trist este faptul că, după ce Bernie Madoff a câștigat milioane printr-o schemă Ponzi prin care a înșelat oameni din domeniul financiar, unul dintre fiii săi s-a sinucis, iar Bernie a murit în închisoare în 2021. Sunt sigur, privind în urmă, că libertatea lui și viața fiului său nu au meritat prețul câștigurilor sale obținute pe căi necinstite.

Î: În Isaia 19:2-3, când a avut loc acest război civil între egipteni?

R: Libienii din dinastia a XXII-a (945-712 î.Hr.) au luptat atât împotriva nubienilor/etiopienilor din dinastia a XXV-a (770-712 î.Hr.), cât și împotriva egiptenilor autohtoni din Saïs, din dinastia a XXIV-a (724-712 î.Hr.), precum și împotriva diversilor conducători ai ceea ce numim dinastia a XXIII-a (c. 828-712 î.Hr.). Etiopienii au cucerit sudul Egiptului în 715 î.Hr.

Î: În Isaia 19:4-10, când s-ar usca Nilul și celelalte râuri?

R: Egiptul depindea de Nil pentru supraviețuire, iar acest verset spune că însăși sursa de viață a Egiptului se va usca. Acest lucru este adevărat în cel puțin trei moduri.

În fiecare an, debitul marelui fluviu Nil provine din ploile din centrul Africii de Est, care alimentează Lacul Victoria. Mai puține ploi în centrul Africii de Est ar însemna un an de foamete pentru Egipt.

Pe termen lung, țara Egiptului și Sahara au devenit mai aride.

Metaforic vorbind, puterea politică a Egiptului s-ar diminua considerabil.

Î: În Isaia 19:16-17, de ce va fi Egiptul „rușinat” aici?

R: În primul rând, să punem o altă întrebare legată de acest subiect. Ați spune că Egiptul este „antic”? Egiptul, ca țară, exista încă de pe vremea faraonului Zoser/Dhozer, în jurul anului 3000 î.Hr. Deoarece Egiptul era deja antic pe vremea lui Moise (1447 î.Hr.), cum l-ați numi acum? – Poate ați spune „foarte, foarte antic”, sau un termen mai potrivit ar fi „arhaic”, adică antic încă din vremuri străvechi. Rareori a existat o întrerupere în succesiunea faraonilor, dar acest lucru s-a schimbat în vremea lui Isaia, când se aflau sub dominație străină, ceea ce ar putea fi considerat o rușine.

Însă un motiv pentru importanța Egiptului în cartea lui Isaia, care îi dedică două capitole, este faptul că faraonul din Egipt (care era de fapt regele/Qore al Etiopiei) trimisese soli la Ezechia pentru a încheia o alianță împotriva asirienilor. Părea o mare oportunitate pentru Iuda, dar, așa cum sugerează Isaia, de fapt ar fi fost o capcană nesăbuită. Au avut loc două revolte împotriva asirienilor, iar Egiptului i s-a promis sprijin pentru amândouă. Acestea au avut loc între anii 713-711 î.Hr., având ca centru Asdod, și între anii 705-701 î.Hr. În ambele cazuri, Egiptul și-a încălcat promisiunea de a ajuta. De fapt, când regele Yamani al Ashdodului a fugit din Ashdod în Egipt în anul 711 î.Hr., asirienii au amenințat Egiptul că, dacă nu îl vor preda pe Yamani asirienilor, Egiptul a cedat și a făcut acest lucru.

Când asirienii au asediat Ierusalimul, egiptenii au trimis o armată să ajute Iuda împotriva lui Sennacherib. Cu toate acestea, asirienii au înfrânt armata egipteană la Eltekah, la nord de Ashdod.

Î: În Isaia 19:17, când și cum a „adus teroare Egiptului” țara lui Iuda?

R: Asirienii, babilonienii, persanii, Alexandru cel Mare al Macedoniei, seleucizii, musulmanii și turcii au cucerit cu toții Egiptul trecând prin Palestina. Națiunea Israelului a luptat, de asemenea, împotriva Egiptului, deși nu l-a cucerit.

Î: În Isaia 19:18, când au vorbit cele cinci cetăți ale Egiptului limba Canaanului?

R: În primul rând, nu se spune că vor vorbi „canaanită”, ci mai degrabă limba vorbită în Canaan. Asirianul Esarhaddon a cucerit Egiptul de Jos [nordul], inclusiv Memphis, în 671/670 î.Hr. Asirianul Ashurbanipal a cucerit Teba, în Egiptul de Sus, în 663 î.Hr.

După căderea Ierusalimului, mulți evrei au fugit în Egipt. De fapt, sub stăpânirea persană, fortăreața principală de la Elefantina/Yeb, din sudul Egiptului, era apărată de mercenari evrei. Chiar și ghidul sceptic al lui Asimov, „Asimov’s Guide to the Bible”, la pagina 579, menționează colonia evreiască de pe Insula Elefantina.

În plus, existau populații numeroase de evrei în Alexandria, Tahpanhes, Memphis (Nof), Pathros și Migdol.

În perioada Bisericii primare, tradiția spune că Marcu a fost unul dintre primii care au evanghelizat Egiptul. El și alți creștini au avut un succes atât de mare încât Alexandria din Egipt a devenit unul dintre cele patru centre principale ale creștinismului, cel puțin la fel de important ca Ierusalimul.

Î: În Isaia 19:18, care oraș era numit „orașul distrugerii”?

R: Unele manuscrise ebraice, sulul de la Marea Moartă 1QIsa, Targumul și Vulgata menționează „soarele”. Cu toate acestea, majoritatea manuscriselor ebraice menționează distrugerea (haheres). Cele două cuvinte în ebraică sunt identice, cu excepția faptului că „soare” are un punct sub litera h. Orașul egiptean Heliopolis, sau „orașul soarelui”, deoarece era inițial dedicat zeului egiptean al soarelui, Ra, este cel mai probabil orașul la care se face referire aici. Egiptenii numeau orașul atât „Anu/On”, cât și „Pe-ra” sau „casa lui Ra”. Desigur, ar putea fi și un joc de cuvinte, având în vedere ambele semnificații. Orașul On/Heliopolis a fost distrus de persani, potrivit istoricului grec Strabon.

Majoritatea manuscriselor grecești ale Septuagintei menționează „orașul Asadek”. Ar fi un nume altfel necunoscut, dacă nu ar fi faptul că „hassedeq” înseamnă „dreptate” în ebraică. În timpul domniei lui Ptolemeu Philometor, în anul 160 î.Hr., perioadă în care a fost redactată Septuaginta, a fost construit un Templu al dreptății în Heliopolis de către Onias al IV-lea, fiul exilatului evreu Onias al III-lea. Acest templu evreiesc a funcționat până când împăratul roman Vespasian a ordonat închiderea lui în anul 71 d.Hr.

Î: În Isaia 19:19, când a existat „un altar pentru Domnul în mijlocul țării Egiptului”?

R: Acest verset prezice una sau ambele dintre următoarele:

Înainte de venirea lui Isus, mulți evrei s-au mutat în Egipt și au practicat iudaismul acolo, inclusiv unii evrei care au tradus Biblia în limba greacă.

După învierea lui Isus, Egiptul, Ierusalimul și Antiohia din Siria au fost, pentru o perioadă, cele trei centre principale ale creștinismului.

Când Onias al IV-lea a fugit din Ierusalim în jurul anului 160 î.Hr., i s-a acordat permisiunea de a construi un altar pentru Dumnezeu în Leontopolis, Egipt. Istoricul evreu Iosif alude la acest verset când spune: „Motivul principal pentru care el [fiul lui Onias, marele preot] dorea să facă acest lucru era că se baza pe profetul Isaia, care trăise cu peste șase sute de ani în urmă și prezisese că, cu siguranță, urma să fie construit un templu pentru Dumnezeul Atotputernic în Egipt de către un om care era evreu.” Antichitățile iudeilor, cartea 13, cap. 3.1, p. 269. (De asemenea, mai târziu în cap. 3.1, la p. 269)

Î: În Isaia 19:20, cum a mântuit un mare mântuitor Egiptul?

R: Acest lucru poate fi interpretat în mai multe moduri.

Din punct de vedere spiritual, după vremea lui Hristos, Egiptul a fost un centru al creștinismului. Atanasie din Alexandria, în lucrarea sa „Despre Întrupare”, a considerat că această profeție s-a împlinit în timpul său, când Alexandria a devenit unul dintre cele patru orașe principale ale creștinismului după Edictul de la Milano din anul 313 d.Hr.

Din punct de vedere politic, un conducător egiptean. Egiptul era împărțit în cinci regate care se luptau între ele. Acestea au fost reunite în cele din urmă sub domnia lui Psammetichus/Psammetik în jurul anului 670 î.Hr., imediat după războiul civil. Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 953, susține această interpretare, precum și o împlinire ulterioară în timpul Mileniului. (Psammetik I a fost totuși nevoit să recunoască suveranitatea Asiriei.)

Din punct de vedere politic, un conducător străin: egiptenii l-au întâmpinat cu bucurie pe Alexandru al Macedoniei. L-au considerat un eliberator prietenos care i-a eliberat pe egipteni de sub stăpânirea persană.

Î: În Isaia 19:22, când a lovit Domnul Egiptul și când l-a vindecat Dumnezeu?

R: În trecut, Egiptul fusese stăpânit de popoare străine (hiksosii, libienii, nubienii etc.). Cu toate acestea, Egiptul fusese întotdeauna o țară independentă, nu o națiune supusă. Acest lucru urma să se schimbe când Nabucodonosor a cucerit Egiptul. Și persanii aveau să cucerească Egiptul, deși Egiptul se va răscula de mai multe ori sub stăpânirea persană.

Î: În Isaia 19:23, când a fost construită calea mare dintre Egipt și Asiria?

R: În vremea lui Isaia, ar părea incredibil ca egiptenii să dorească să călătorească pașnic spre Asiria și invers. Egiptul și Asiria se aflau amândouă sub Imperiul Persan, deși Egiptul se răzvrătea adesea. Amândouă au fost sub stăpânirea lui Alexandru cel Mare, iar în epoca romană existau drumuri foarte bune care legau o mare parte din Orientul Mijlociu antic.

Î: În Isaia 20:2-3, de ce i-a poruncit Dumnezeu lui Isaia să umble fără haine? (Musulmanul Ahmad Deedat a adus acest lucru în discuție.)

R: În primul rând, Isaia trăia în propria sa cultură, nu în a noastră. În al doilea rând, „Wycliffe Bible Dictionary”, la pagina 477, precizează că cuvântul ebraic folosit aici se referea adesea la bărbați îmbrăcați doar cu tunica de dedesubt, nu complet goi.

Î: În Isaia 21:1-10, care este structura acestui oracol?

R: Este vorba de un chiasm, o formă obișnuită de poezie ebraică.

21:1b-2a Viziunea primită

- 21:2b O viziune a sfârșitului

- - 21:3-4 O priveliște îngrozitoare

- - 21:5 O imagine a ospățului

- 21:6-9 Sfârșitul se împlinește

21:10 Viziunea relatată

Î: În Isaia 21:1, ce este „deșertul de lângă mare”, având în vedere că nu există ocean în apropierea Babilonului?

R: Nu există mare sau copaci care să crească în mod natural în apropierea Babilonului, care se afla la 300 de mile de Golful Persic. Acesta era un nume asirian pentru Babilonia, deoarece de la Babilon (în centrul Irakului) până la ocean, în Irak și Kuweit, ar fi fost doar un deșert plat și fără copaci, dacă nu ar fi existat irigațiile.

Î: În Isaia 21:5, de ce erau „unse” scuturile pe vremea aceea?

R: Aceasta se referă la ungerea scutului cu ulei pentru a-l feri de rugină. De asemenea, scutul ar arăta mai bine, deoarece uleiul l-ar face să strălucească.

Î: În Isaia 21:7, călăreții de pe „măgari” (plural) sunt Iisus, iar cei de pe „cămile” (plural) sunt Mahomed, așa cum susțin unii musulmani?

R: Nu. Trei aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Aceștia erau mesageri care veneau să raporteze că Babilonul căzuse. Singura semnificație specială este că, probabil, călăreții de cămile ar putea fi iscoade, călăreții de măgari ar putea fi civili, iar conducătorii de care ar putea fi militari.

2. Și midianii răi călăreau pe cămile, dar acest lucru este la fel de irelevant ca și a vorbi aici despre Mahomed.

3. În cele din urmă, erau călăreți de cămile (la plural), așa că, chiar dacă unul dintre ei ar fi fost Mahomed, aceasta ar însemna că un alt călăreț de cămilă ar urma să vină după el.

Nu are rost să încercăm să „strecurăm un țânțar, dar să înghițim un cămilă” folosind acest verset pentru a arăta o concordanță cu islamul, când există atât de multe lucruri în Biblie care contrazic islamul, precum Paternitatea lui Dumnezeu, Trinitatea, mântuirea prin har, Duhul Sfânt etc.

Î: În Isaia 21:11, de ce este acest cuvânt tradus fie ca „Dumah”, fie ca „Edom”?

R: Manuscrisele masoretice menționează „Dumah”, care este un oraș din Edom și înseamnă, de asemenea, „tăcere” în ebraică. Septuaginta menționează „Edom”. De asemenea, „Udumu/Udumai” este cuvântul akkadian pentru Edom.

Indiferent de aceasta, termenul „Seir” din toate manuscrisele se referă la țara Edomului. Situația este complicată de faptul că exista și o oază în Arabia numită Dumah el Jandal. Cu toate acestea, Dumah din Isaia 21:11 se află în Seir/Edom, care sunt echivalente, conform Genezei 32:3. Ulterior, edomiții s-au mutat spre vest, în sudul Iudeei; regiunea a fost numită Idumeea.

Î: În Isaia 21:13, 16-17, unde se aflau Dedan, Tema și Kedar?

R: Toate cele trei locuri se află în nord-vestul Arabiei Saudite de astăzi, aproape de Edom. Tema (azi Teyman) este o oază situată între dedaniți, la nord, și kedariți, renumiți pentru arcașii lor, la sud. Sargon al II-lea al Asiriei a învins multe triburi arabe în anul 715 î.Hr. Regele care i-a succedat, Sennacherib, a fost numit „regele arabilor și al asirienilor” în Istoria lui Herodot 2.141. A se vedea și Antichitățile iudeilor de la Iosifus 10.1.4.

Î: În Isaia 21:13, expresia „profeția împotriva Arabiei” înseamnă oare că „Dumnezeu a impus arabilor datoria de a transmite Mesajul Său omenirii”, așa cum susține musulmanul Ahmad Deedat?

R: Se pare că Deedat sugerează că Biblia afirmă că asupra Arabiei există o povară care nu se află asupra altora. Să vedem. Isaia menționează

„profeția împotriva Babilonului” (Isaia 13:1)

„profeția împotriva Moabului” (Isaia 15:1)

„profeția împotriva Damascului” (Isaia 17:1)

„profeția împotriva Egiptului” (Isaia 19:1)

„profeția împotriva deșertului de lângă mare” (Isaia 21:1)

„profeția împotriva Dumei” [în Edom] (Isaia21:11 )

„profeția împotriva Arabiei” (Isaia21:13 )

„profeția împotriva Văii Viziunii” [referitoare la Ierusalim] (Isaia 22:1)

„profeția împotriva Tirului” (Isaia 23:1)

Cuvântul ebraic pentru „profeție” era un sinonim pentru profeție, atunci când Isaia a profețit despre aceste locuri. Pare „neobișnuit”, ca să spunem așa, faptul că Deedat ar pune un astfel de accent pe Isaia21:13 și nici măcar nu ar menționa toate celelalte versete.

Î: În Isaia 21:16, ce înseamnă „într-un an, așa cum l-ar număra un muncitor angajat”?

R: Așa cum un muncitor angajat pentru un an nu ar lucra nici măcar o zi în plus (pe gratis), această profeție se va împlini înainte de expirarea unui an întreg.

Î: Isaia 21:13-17 și Isaia 42:10-11 se referă oare la Bătălia de la Badr, unde câțiva musulmani [presupus] slab înarmați i-au învins în mod miraculos pe puternicii din Kedar [presupus] (Quraish) din Mecca?

R: Aceasta este o interpretare idealistă a Bibliei. În bătălia de la Badr din anul 624 d.Hr. (anul 2 al Hidjrei), 300 sau 328 de musulmani au ucis 70 de locuitori din Mecca și au capturat alți 70, pierzând 14 dintre ai lor. A fost o victorie, dar nu una miraculoasă, de genul celei a lui Iosua sau a lui Moise care a despărțit Marea Roșie. Nu știu de unde i-a venit ideea că jefuitorii de cămile din Medina erau slab înarmați. A se vedea Sahih Muslim, vol. 3, nr. 4394 (p. 975-976), Sahih Muslim, vol. 3, nr. 4341, p. 951; vol. 3, nr. 4360, p. 960-961 (17 Ramadan, anul 2 al Hegirei); Bukhari, vol. 5, cartea 59, nr. 462 (p. 323); Bukhari, vol. 4:324, p. 206; Bukhari, vol. 5, cartea 59, nr. 292, p. 201.

Acum priviți din nou Isaia21:16 , 17; se spune că, în decurs de un an, supraviețuitorii arcașilor, războinicii din Kedar, vor fi puțini. La un an după Badr, locuitorii din Mecca nu fuseseră cuceriți, cu atât mai puțin nimiciți. Mai degrabă, aceasta se referă la asirienii din vremea lui Isaia care au atacat triburile din nordul Arabiei în anul 715 î.Hr.

Î: În Isaia 21:16-17, când s-a împlinit această profeție despre Kedar?

R: Kedar era un trib binecunoscut din Arabia, la nord de Mecca, iar asirienii și babilonienii încercau să controleze și Arabia. Kedar plătea tribut Asiriei încă din anul 738 î.Hr. Sargon al II-lea a purtat o campanie împotriva triburilor din nordul Arabiei în anul 715 î.Hr.

Î: În Isaia 22:1-3,13, de ce îl pedepsește Dumnezeu pe Ierusalim aici?

R: Este vorba despre un păcat diferit de cel menționat anterior. În fața tuturor dezastrelor care au lovit aceste alte națiuni, locuitorii Ierusalimului s-au preocupat cu indiferență doar de propria lor salvare. Când ar fi trebuit să se gândească la pocăință după toate aceste dezastre, ei petreceau în schimb. Unii cred că ar fi putut sărbători, de asemenea, alianța lor cu Babilonul.

William Booth (decedat în 1912), care împreună cu soția sa, Catherine, a fondat Armata Salvării, a avut un vis într-o noapte. A visat o mare agitată de furtună și oameni care se înecau în ea, ridicându-și mâinile și strigând după ajutor. A visat o barcă mare și plată pe mare, pe care oamenii petreceau și dansau. Din când în când, cineva de pe barcă mai scotea o persoană din apă, dar, în general, ei continuau să petreacă în timp ce cei din jur se înecau. În mod similar, William Booth a spus, de asemenea, în mod profetic: „Principalele pericole cu care se va confrunta secolul care vine vor fi religia fără Duhul Sfânt, creștinismul fără Hristos, iertarea fără pocăință, mântuirea fără regenerare, politica fără Dumnezeu și raiul fără iad.”

Î: În Isaia 22:2, la ce oraș se face referire aici?

R: Este vorba de Ierusalim, deoarece este numit „orașul lui David” în Isaia 22:9.

Î: În Isaia 22:5, ce este „valea viziunii”?

R: Este vorba de un joc de cuvinte, deoarece Valea Hinnom, numită și Gehenna, situată la sud-vest de Ierusalim, era locul unde se aruncau gunoiul.

Î: În Isaia 22:13, care este contextul acestei afirmații: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!”?

R: Înseamnă că trecuseră dincolo de pragul disperării. Odată ce au văzut că distrugerea lor era sigură, s-au gândit să se bucure de viață, întrucât oricum urmau să moară cu toții în curând.

Î: În Isaia 22:15-19, ce a greșit Șebna de a fost menționat în mod special?

R: Aici, Șebna era un funcționar sub Ezechia, responsabil de familia regală. Se pare că el a fost unul dintre principalii oameni care i-au spus lui Ezechia să se răzvrătească împotriva Asiriei. Mai târziu, Șebna și Eliakim, împreună cu Ioah, au fost cei trei oameni trimiși să negocieze cu Sanherib în 2 Regi 18:18, 26, 37; 19:2; Isaia 36:3, 11, 22; 37:2. Șebna deține o funcție înaltă, aceea de administrator al casei regale, în Isaia 22:15-19. Cu toate acestea, în Isaia 36:3, 22, probabil scris doi ani mai târziu, Șebna era doar un scrib, iar Eliakim era administratorul casei regale.

Î: În Isaia 22:16, ce era greșit în faptul că Șebna își construia un mormânt?

R: Era foarte greșit, dacă folosea bani din trezoreria publică pentru a face acest lucru. Ideea ca cineva să muncească atât de mult pentru a-și construi un mormânt mare poate părea ciudată pentru urechile moderne, dar era ceva obișnuit în Orientul Mijlociu — întrebați orice faraon. La fel, Papa romano-catolic Iulius al II-lea și-a construit un mormânt grandios.

Î: În Isaia 22:16, care sunt câteva moduri în care credincioșii de astăzi își pot lăsa o moștenire, când ar trebui, de fapt, să se ocupe de recoltarea sufletelor și de ucenicizare pentru Împărăție?

R: Uneori, oamenii pot fi mai preocupați de propriul succes material decât de Împărăția lui Dumnezeu. Este bine să lași o moștenire copiilor și nepoților tăi (Proverbe 13:22), dar cineva poate fi atât de absorbit de dorința de a lăsa o moștenire cât mai mare, încât își pierde concentrarea asupra Împărăției lui Dumnezeu. Uneori pot fi atât de preocupați de propria sănătate sau de sănătatea unor persoane dragi, încât pierd din vedere faptul că oamenii vin la Domnul. Tată, ne rugăm să ne ajuți să vedem când facem asta și să ne dai o inimă plină de pocăință.

Î: În Isaia 22:20-25, de ce ar fi fost tăiat Eliakim?

R: Cercetătorii nu sunt de acord; există două puncte de vedere.

a) Isaia 22:24 sugerează unora că Eliakim practica nepotismul, punându-și familia în funcții sub conducerea sa.

b) Nu se spune că Eliakim ar fi făcut ceva greșit în mod special. Este doar o profeție conform căreia, în războaiele cu asirienii și babilonienii, el și familia sa vor avea de suferit.

Î: La ce se referă Isaia22:25 ?

R: „Cuiul” este Eliakim, fiul lui Hilchia, conform Isaia 22:20. El „va fi un tron de glorie pentru casa tatălui său”. Totuși, Isaia22:25 profețește că țărușul „se va clătina; va fi tăiat și va cădea, iar povara de pe el va fi doborâtă”. Eliakim a fost influențat de nepotism, adică și-a folosit poziția ca „sistem de întreținere” în mod preferențial pentru familia și prietenii săi.

Alternativ, țărușul tăiat s-ar putea referi la căderea casei lui Eliakim din poziția sa, atunci când majoritatea poporului a fost dusă în exil.

Sau la ambele.

Î: În Isaia 23:1-13, care este structura acestui capitol?

R: Sunt două chiasme foarte asemănătoare.

Isaia 23:1-7 Plângere asupra distrugerii

. Isaia 23:1-3 Plânge și apoi taci, Tirule, împreună cu Tarsisul și Ciprul

. . Isaia 23:4-5 Rușinează-te, Sidon

. Isaia 23:6-7 Fugi la Tarsis și la țărmul Tirului

Isaia 23:8-13 Poruncile lui Dumnezeu care stau la baza acestora

. Isaia 23:8-9 Domnul a hotărât pentru Tir

. . Isaia 23:10-12b Inundație: Domnul a hotărât pentru fiica Sidonului

. Isaia 23:12c-13 Iată: poporul tău va merge în Cipru, în Caldeea [Babilon], în Asiria și în Tarsis

Isaia 23:14-18 Restul acestui capitol este proză, nu poezie.

Î: În Isaia 23:1-18, de ce este menționat în mod special orașul Tir?

R: Celelalte profeții sunt îndreptate împotriva unor țări, precum Moab și Aram. Dar Babilonul și Tirul erau inițial doar orașe puternice care au format imperii. Un imperiu militar ar dori să lupte împotriva altor imperii militare. Însă un imperiu comercial ar fi mai înclinat să dorească să facă comerț cu alte imperii decât să lupte.

Tirul era un oraș antic; arheologii spun că a fost fondat în 2750/2700 î.Hr., potrivit lui Herodot, de coloniști din Sidon. Avraam a trăit în jurul anului 2000 î.Hr.

Tirul și Israelul au devenit mai târziu prieteni buni și parteneri comerciali. Regele Hiram al Tirului i-a vândut lui Solomon cherestea pentru templu, conform 1 Regi 5:1, 7-12, și a pus la dispoziție marinari pentru flota lui Solomon, conform 1 Regi 9:26-27.

La fel ca Roma, Veneția și Genova din epocile ulterioare, orașul fenician Tir a avut o influență uriașă asupra istoriei lumii. Tir era „orașul-fiică” al Sidonului (Sidon era un fiu al lui Canaan, conform Genezei 10:15), dar asirienii au distrus aproape în totalitate Sidonul. Tir a fost construit pe o insulă situată în largul Libanului de astăzi. Când asirienii și babilonienii au asediat fără succes Tirul, o mare parte din populația orașului a „dispărut” pur și simplu. Știm acum că au migrat către Insula Cipru (Kittim în Geneza 10:4) și către ceea ce se numea „Coasta Elissei”, care era numele unei regine. În ambele cazuri, s-au contopit cu populația locală. Coasta Elissei corespunde astăzi cu Tunisia și nordul Algeriei. Acolo au fondat orașul Cartagina și Imperiul Cartaginez. Acesta a devenit un imperiu și, deși era în primul rând un imperiu comercial, din punct de vedere militar i-a alungat pe greci din Spania și Sicilia și aproape a învins Roma în războaiele punice. Deși nu o putem identifica cu certitudine, „Elishah” din Geneza 10:4 ar fi putut fi Coasta Elissei.

Tarsis (menționat în Geneza 10:4 și Ieremia 10:9; probabil Tartessus, în sud-vestul Spaniei) era un important oraș minier de argint din Spania, aflat sub controlul fenicienilor/cartaginezilor. Acesta se află în extremitatea vestică a zonei mediteraneene și era probabil locul spre care încerca să fugă Iona.

Î: În Isaia 23:1-18, ce diferență există între fenicieni și celelalte națiuni menționate anterior?

R: Celelalte națiuni au fost mustrate pentru răutatea lor, inclusiv pentru cuceririle lor violente. Fenicienii, care erau mai preocupați să se îmbogățească prin comerț decât prin cuceriri, au fost mustrați pentru răutatea lor și pentru mândria pe care o aveau față de bogăția lor. Religia lor includea sacrificii umane, dar este posibil ca acestea să nu fi fost la fel de răspândite ca în cazul canaaniților.

Î: În Isaia 23:1, 6, 10, 14, care este legătura dintre Tarsis și Tir?

R: Fenicienii au fondat Tarsisul în îndepărtata Spanie, la vest de Gibraltar, în secolele al IX-lea sau al X-lea î.Hr.

Î: În Isaia 23:2, 4, de ce este menționat Sidonul [Zidon] în legătură cu Tirul?

R: Orașele Tir și Sidon se aflau la doar aproximativ 25 de mile unul de celălalt, iar cetățenii din Sidon au fondat orașul Tir.

Î: În Isaia 23:8, ce înseamnă „orașul încoronării” sau „cel care încoronează”?

R: Diferitele orașe ale „Imperiului Fenician” erau, de fapt, toate independente, având propriii lor regi, dar se pare că Tirul putea exercita o influență puternică asupra alegerii regelui.

Î: În Isaia23:15 -17, când a avut loc această captivitate de șaptezeci de ani a Tirului?

R: Începând cu anul 729 î.Hr., tirienii au acceptat ca asirienii să numească un guvernator, iar Tirul a trebuit să plătească Asiriei 150 de talanți de aur pe an. Bogatul oraș Tir prospera datorită comerțului, iar asirienii nu i-au permis orașului Tir să se angajeze în nicio activitate comercială începând cu aproximativ 701 î.Hr., când asirienii au capturat Usse, lângă Tir. Această situație a luat sfârșit odată cu încetarea controlului Asiriei asupra Levantului, în jurul anului 630 î.Hr. Aceasta ar însemna 71 de ani calendaristici sau 72 de ani profetici (de câte 360 de zile).

Însă locuitorii din Tir nu au stat degeaba și nici nu au ajuns în sărăcie. Cartagina fusese fondată în 815/814 î.Hr., iar locuitorii din Tir puteau pur și simplu să se îndrepte spre aceasta, spre Cipru, Tarsis sau alte orașe feniciene/cartagineze pentru a face comerț.

Î: Care este structura capitolului Isaia 24:1-23?

R: Acest capitol poate fi privit ca un chiasm.

Isaia 24:1-7a spune ce va face Dumnezeu

. Isaia 24:7b-13 descrie reacția de jale a celor care odinioară erau „veseli”

. . Isaia 24:14-16a descrie reacția celor care Îl slăvesc pe Dumnezeu

. Isaia 24:16b-18d descrie panica celor răi

Isaia 24:18e-23 vorbește despre distrugerea inevitabilă adusă de judecata lui Dumnezeu

Î: În Isaia 24:1-4, când va fi pustie pământul (sau țara)?

R: Isaia 24:1-7 arată că aceasta se referă la ceva mult, mult mai mare decât războaiele regionale și catastrofele din vremea sa. Isaia 24-27 a fost numit „Mica Apocalipsă” sau „Apocalipsa lui Isaia”, deoarece aceste trei capitole tratează vremurile de pe urmă. În cele din urmă, Dumnezeu va aduce distrugere asupra întregii suprafețe a pământului.

Î: În Isaia 24:5, având în vedere că oamenii au schimbat poruncile, înseamnă oare că Vechiul Testament a fost corupt?

R: Nu. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne neschimbat în ceruri (Psalmul 119:89, 91, 144, 160; 1 Petru1:25 ) și Cuvântul lui Dumnezeu nu se va îndepărta niciodată din gura poporului Său de pe pământ (Isaia 59:21). Cuvântul lui Dumnezeu nu se întoarce la El fără rod (Isaia 55:11).

Totuși, în Iosua 1:8, Dumnezeu i-a poruncit lui Iosua să nu lase cuvintele Legii lui Dumnezeu să se depărteze de gura lui Iosua. Prin urmare, deși Dumnezeu garantează că Cuvântul Său nu se va depărta de gura tuturor, Iosua (și fiecare persoană) are responsabilitatea de a nu lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să se depărteze de propria sa gură.

Dumnezeu va asigura împlinirea Cuvântului Său pe pământ. Cu toate acestea, unii oameni pot ignora legile lui Dumnezeu și își pot face propriile legi contrare voinței Lui. Faptul că cineva face legi noi nu înseamnă că vechile legi sunt pierdute.

Î: În Isaia 24:10, care este „orașul haosului”?

R: Aceasta este tradusă ca „orașul confuziei” (KJV), „orașul ruinat” (NIV) sau „orașul haosului” (BSB). Nu este vorba de numele unui oraș, ci de o descriere a unui oraș. Totuși, conform lucrării lui J. Alec Motyer, *The Prophecy of Isaiah*, p. 201, nu există o traducere simplă în limba engleză. Cea mai potrivită este „orașul fără formă”. Același cuvânt ebraic, tōhû (nu tofu!), este folosit în Ieremia 4:23 pentru a descrie pământul și cerurile fără formă. Imaginea evocă ceva redus la starea de lut umed.

Care este acest oraș? Pe baza paralelelor cu Apocalipsa 18 și a faptului că ambele pasaje vorbesc despre vremurile de pe urmă, acest oraș este probabil Babilonul din Apocalipsa.

Î: În Isaia 24:14-16a, cum îl lăudăm pe Dumnezeu în mijlocul furtunii?

R: Isaia 24:1-13 vorbește despre o distrugere severă, dar chiar și în mijlocul împlinirii judecății lui Dumnezeu, putem proclama: „Vino, Doamne Isuse!” Putem fi recunoscători că am fost cruțați de mânia lui Dumnezeu. Chiar și în situații mai puțin grave, cum ar fi atunci când Pavel și Sila au fost bătuți și aruncați în închisoarea din Filipi, în Faptele Apostolilor 16:22-34, ei tot au cântat lui Dumnezeu la miezul nopții. Romani 8:28 ne promite că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Așadar, indiferent de situație, putem cânta și lăuda, mirându-ne de felul în care Dumnezeu va folosi lucrurile rele, chiar și dezastrele, spre slava Sa.

Î: În Isaia 24:16b-20, în ce fel oamenii de astăzi nu au nicio speranță?

R: Unii elevi nu au nicio speranță de a avea o carieră bună.

Alții nu au nicio speranță de schimbare sau de a ieși dintr-o situație mizerabilă.

Alții nu au nicio speranță de îmbunătățire.

Alții nu au nicio speranță; sunt siguri că lucrurile pe care le prețuiesc cel mai mult se vor înrăutăți.

Alții nu au nicio speranță că vor putea repara daunele fizice pe care și le-au provocat singuri prin consumul de droguri, alcool și nicotină.

Un lucru pe care îl au toți în comun este faptul că se uită la situația lor și nu privesc în sus.

Î: În Isaia 24:16b-20, cum le împărtășești Evanghelia unor oameni, cum ar fi mulți deținuți, care nu au nicio speranță?

R: Ei trebuie să-și îndrepte privirea spre Isus, să fie mântuiți și să vadă speranța sigură și nepieritoare pe care o au în cer.

Î: În Isaia 24:18, ce sunt „ferestrele cerului”?

R: Aceeași expresie este folosită în Geneza 7:11 și 8:2, când a început potopul lui Noe. Evreii din vechime ar recunoaște probabil asemănarea.

Î: În Isaia 24:21-22, când va fi pedepsită „oștirea cerurilor de sus”?

R: Aceasta se referă la vremurile de pe urmă și s-ar putea referi la un pasaj paralel din Apocalipsa 12:7-12. Acest lucru s-ar putea întâmpla la sfârșitul Necazului / începutul Mileniului. Vezi „Hard Sayings of the Bible”, p. 303-304, pentru mai multe informații despre legătura dintre această secțiune din Isaia și Mileniul menționat în Apocalipsa 20:1-7.

Î: În Isaia 24:23, cum vor fi rușinați soarele și luna?

R: Este vorba de un limbaj figurativ care înseamnă că ele își vor pierde strălucirea, ca și cum ar fi cuprinse de rușine. Acest lucru se va întâmpla în timpul Necazului, când oamenii vor avea motive să-și plece capul de rușine pentru că vor recunoaște mâna lui Dumnezeu într-un mod mai direct ca niciodată, și totuși Îl vor respinge în continuare.

Î: În Isaia 25:1-27:6, care sunt cele patru „ecouri” ale acestui cântec de sărbătoare?

R: Iată cele patru ecouri, sau strofe ale cântecului.

Isaia 25:1-9 – Mântuirea poporului după distrugerea fortăreței

Isaia 25:9-12 – Moab va fi umilit. (Versetul 9 este un verset de tranziție.)

Isaia 26 – Poporul lui Iuda va fi ridicat din nou

Isaia 27 – Domnul Își apără via

Capitolul 25 în sine este ca o pictură a unui artist în culori vii.

Isaia 25:1-5 prezintă un fundal sumbru și deznădăjduitor al unei furtuni de distrugere teribilă.

Isaia 25:6-9 reprezintă ziua luminoasă de după, cu un ospăț la care sunt invitați toți cei răscumpărați, iar chiar și morții vor veni la ospăț.

Isaia 25:9-12 prezintă îndepărtarea celor care luptă împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său.

Î: În Isaia 25:1-2, în ce fel este această distrugere una dintre „minunile” pe care le-a săvârșit Dumnezeu?

R: Este adevărat că distrugerea nu pare niciodată minunată pentru cel care este distrus; întrebați orice criminal pe cale să fie executat. Totuși, dacă un dușman care este pe cale să vă omoare este oprit, acesta este un lucru minunat pentru voi. Această distrugere este, de fapt, minunată în două moduri.

Distrugerea dușmanilor lui Iuda este minunată pentru Iuda, în sensul că ea poate trăi în pace atunci când cei care vor să o invadeze sunt distruși.

Îndeplinirea dreptății este un lucru minunat, deoarece toate marile nedreptăți care au fost săvârșite pe pământ vor fi în cele din urmă îndreptate.

Î: În Isaia 25:6, ce înseamnă „vin bine învechit” (literalmente „vin pe drojdie”)?

R: Aceasta înseamnă vin învechit, care se pare că are un gust mai bun decât „vinul nou” care nu a fost învechit. De obicei, acesta era mai întâi fermentat și păstrat o lungă perioadă de timp. Era filtrat înainte de a fi băut, astfel încât era atât mai puternic, cât și limpede.

Î: În Isaia 25:7b-8a, ce este acoperământul peste toate popoarele?

R: Un termen mai potrivit este „giulgiul”, ca acoperământul unui cadavru. Imaginea de aici este frapantă; Dumnezeu va îndepărta giulgiul morții care acoperă oamenii, iar aceștia vor fi din nou vii.

Un comentariu (Keil-Delitzsch, partea 1, p. 440) susține că giulgiul din Isaia 25:7 reprezintă orbirea spirituală, în timp ce Isaia 25:8 se referă la moarte. Cu toate acestea, în Isaia 25 nu se mai menționează nimic altceva despre orbire, fie ea fizică sau spirituală. Oamenii nu poartă un giulgiu pentru că sunt orbi. Așadar, Isaia 25:7 se referă la un giulgiu al morții, în concordanță cu Isaia 25:8.

Î: În Isaia 25:11a, cine este înotătorul din această metaforă?

R: Din punct de vedere gramatical, există trei opțiuni.

a) Înotătorul este Moab / cei răi.

b) Înotătorul este Dumnezeu.

c) Nu este specificat în ebraică.

Însă înotătorul înoată într-o grămadă sau într-un bazin de gunoi, așa că pare a fi Moab cel rău, nu Dumnezeu.

Î: În Isaia 25:11a, cum se aplică această metaforă unor oameni din zilele noastre?

R: Dacă o persoană are o gură murdară, duce o viață murdară și are „infecții ale sufletului”, privește-o ca pe o persoană care încearcă să înoate în gunoi. Dar, oricât de dezgustător ar fi cineva, Dumnezeu poate să se apropie de el și să-l iubească atât de mult încât să-l atragă la Sine și să-i aducă mântuirea. Dar Dumnezeu nu se oprește aici. El îi spală și îi curăță, prin sfințire.

Î: În Isaia 25:11 și Isaia 26:5, de ce este Dumnezeu atât de hotărât să-i smerească pe cei mândri?

R: Scriptura nu spune, dar pot exista cel puțin trei motive complementare.

Slava lui Dumnezeu: Dumnezeu dorește ca toți să-L slăvească, iar omul căzut tinde să se slăvească pe sine în locul lui Dumnezeu.

Pentru binele lor: Uneori, o persoană trebuie să fie smerită și pusă cu fața la pământ, înainte de a privi în sus.

Pentru binele altora: Uneori, când o persoană este smerită sau pedepsită, ceilalți vor observa și vor învăța din pedeapsa acelei persoane.

Î: În Isaia 26:1-21, la un nivel general, ce spune acest cântec despre închinarea noastră?

R: Isaia 25:1 este la persoana întâi singular „eu”, în timp ce Isaia 26:1 este la persoana întâi plural „noi”. Deși este în primul rând un cântec de laudă și, în al doilea rând, un cântec de mulțumire adus lui Dumnezeu și de încurajare pentru ceilalți, în toate aceste trei aspecte este un cântec de sărbătoare. Închinarea și slujbele noastre ar putea fi numite „slujbe de sărbătoare”. Deși există un timp pentru a jeli, a ne mărturisi păcatele și a cere mijlocirea lui Dumnezeu, sărbătoarea ar trebui să fie un punct central al închinării.

Î: În Isaia 26:3, cum îi păstrează Dumnezeu pe oameni într-o pace desăvârșită atunci când mintea lor este neclintită?

R: Dumnezeu nu elimină dificultățile noastre, ci ne dă mângâiere, putere și ajutor pentru a trece prin aceste dificultăți. Acest lucru seamănă cu Filipeni 4:6-7, unde ni se spune să nu ne îngrijorăm de nimic, ci, dacă ne facem cererile cunoscute lui Dumnezeu, atunci pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, ne va păzi inimile și mințile.

Î: În Isaia 26:7-8, în ce fel sunt căile celor drepți drepte și netede?

R: O modalitate de a înțelege aceste versete este să ne concentrăm asupra căii. O cale bună este dreaptă, astfel încât să nu-i facă pe oameni să se împiedice, nu se învârte în cerc și nu duce pe un drum greșit.

O altă modalitate de a înțelege aceste versete este să ne concentrăm asupra oamenilor care găsesc calea pe care să o parcurgă. Știm unde mergem și Calea pe care trebuie să o urmăm pentru a ajunge acolo. Mergând pe calea lui Dumnezeu, nu trebuie să ne ascundem sau să trăim în rușine pentru ceea ce facem sau nu am făcut.

Î: În Isaia 26:8-9, cum cultivăm o atitudine de dorire după Dumnezeu?

R: Iată câteva modalități de a ne adânci dragostea față de Dumnezeu.

Petreceți timp în rugăciune, bucurându-vă de Dumnezeu și lăudându-L. Rugăciunea din simțul datoriei și al autodisciplinei este bună; dar rugăciunea din plăcere este și mai bună.

Învățați să așteptați călăuzirea lui Dumnezeu, mai degrabă decât să ne conducem singuri și să sperăm că Dumnezeu ne va urma.

Să-L slăvim pe Dumnezeu pe pământ prin viețile noastre, atât prin ascultarea noastră, cât și prin slujirea noastră.

Predicați și învățați astfel încât numele lui Dumnezeu să fie cinstit pe pământ.

Aveți grijă de nevoile materiale ale celorlalți, precum și de nevoile lor spirituale.

Iubiți-L pe Dumnezeu mai presus de orice și iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă.

Amintește-ți promisiunile lui Dumnezeu privind viața veșnică, iar ispitele și suferințele de aici de jos vor părea mici. (1 Petru 1:6-9; 1 Corinteni 2:9)

Î: În Isaia 26:10, cei răi „nu reușesc să vadă măreția Domnului”, sau toată lumea va contempla slava lui Dumnezeu, așa cum spune Isaia 40:5?

R: Apocalipsa 1:7; Filipeni 2:10; Isaia 40:5 și Isaia 45:23-24 arată că, la sfârșit, toți Îl vor vedea pe Dumnezeu. Isaia 26:10 spune că cel rău „nu vede măreția Domnului”. Cuvântul ebraic pentru „a vedea/a privi” este chazah. Conform Concordantei Strong, acesta înseamnă „a privi fix, a percepe mental, a contempla (cu plăcere); în special, a avea o viziune despre”. Există două răspunsuri complementare.

1. Cei răi nu-L contemplă și nu-L privesc pe Domnul, dar, în cele din urmă, toți Îl vor vedea pe Domnul, indiferent dacă vor sau nu.

2. Cei răi nu-L recunosc acum pe Domnul, dar, în cele din urmă, toți Îl vor vedea pe Domnul.

Î: De ce spune Isaia 26:13-14 că cei răi care au murit nu se vor ridica și că amintirea lor va dispărea?

R: Isaia 26:13-14 spune că ei nu vor mai trăi; acest lucru este adevărat, ei vor fi în Iad și, în cele din urmă, vor ajunge în iazul de foc, adică vor suferi moartea a doua.

Nu vor fi pomeniți nici pe pământ, nici în ceruri, de altfel.

Chiar dacă nu vor învia, tot vor sta în fața lui Hristos la Judecata Marelui Scaun Alb din Apocalipsa 20:12-13. Dar, indiferent de asta, vor fi aruncați în Lacul de Foc, fără să învie, conform Apocalipsa 20:15.

Î: Ce spune Isaia 26:19 despre înviere?

R: Acesta este unul dintre versetele care arată, contrar a ceea ce spun criticii, că ei credeau într-o viață de apoi înainte de Exil. Vezi și Isaia 25:7b-8a. Alte versete care arată același lucru sunt Osea 13:14; Proverbe 14:32; Iov3:13 -17 și Iov19:26 -27. Desigur, aceasta nu include cartea lui Daniel sau a lui Ezechiel, care au fost scrise după exil.

Î: În Isaia 27:1-3, de ce este pedepsit șarpele Leviatan?

R: Răspunsul este simplu dacă înțelegem ce reprezintă Leviatanul. Există patru interpretări ale lui Leviatan în Isaia.

1. Un dinozaur. Oamenii din vechime probabil că dădeau din când în când peste oase de dinozauri.

2. Un animal acvatic de mari dimensiuni, precum hipopotamul, crocodilul sau balena.

3. Reprezintă națiunea Egiptului.

4. În sens alegoric, pe Satana. Această interpretare se bazează pe paralelismul dintre Isaia 26:17-27:2 și Apocalipsa 12:1-13.

Răspunsul cel mai probabil în această secțiune poetică este 2 plus 3 plus 4.

Î: În Isaia 27:13, este vorba despre trâmbița din 1 Tesaloniceni4:17 ?

R: Deși Scriptura nu precizează acest lucru, este probabil ca aceasta să fie aceeași trâmbiță, întrucât ambele vor aduna poporul lui Dumnezeu din țări îndepărtate. În Isaia 27:13, ei vor veni la „Sion”, care ar putea fi, de fapt, Raiul.

Î: În Isaia 28:1,4, care este semnificația expresiei „floarea ofilită a splendoarei sale glorioase, așezată pe vârful de deasupra văii fertile”?

R: Acesta era, aparent, un motiv comun prin care Dumnezeu le spunea că nu era bine să se mândrească. Deși nu suntem siguri de semnificația acestor cuvinte pentru israeliții necredincioși, s-ar putea referi la gloria încă prezentă, dar în declin, a istoriei lor trecute.

Î: În Isaia 28:4, ce înseamnă „o smochină coaptă înainte de recolta de vară”?

R: Este primul fruct care apare, coacându-se înaintea recoltei principale.

Î: În Isaia 28:5, ce este o „diademă”?

R: O diademă este o coroană, adesea împodobită cu diamante sau alte pietre prețioase.

Î: Isaia 28:10-13 se referă oare la limba arabă, având în vedere că vorbește despre oameni cu o limbă bâlbâită?

R: Aceasta este, din nou, o dorință deșartă. Limba greacă este mai îndepărtată de ebraică decât este limba arabă. Cu toate acestea, Isaia 28:13 spune că Cuvântul Domnului era pentru ei doar reguli, iar mulți oameni privesc islamul sunnit în același mod, doar ca niște reguli de urmat, fără o relație personală cu Dumnezeu.

Î: În Isaia 28:11, care este semnificația buzelor care se bâlbâie și a unei alte limbi?

R: Evreii cunoșteau adevăratul Dumnezeu de secole. Cu toate acestea, popoare de naționalități recente, vorbitoare de alte limbi, îi vor învăța pe evrei despre adevăratul Dumnezeu în viitor.

Î: Ce înseamnă versetul din Isaia 28:13?

R: Există două puncte de vedere.

Regulă peste regulă: Cuvântul lui Dumnezeu a devenit pentru acest popor nimic mai mult decât reguli peste reguli de urmat. Ei și-au pierdut dorința de a se apropia de Dumnezeu.

Prostii: Aceasta era o batjocură la adresa balbăielii bețive a unora dintre ascultătorii lui Isaia. Cartea „Hard Sayings of the Bible” (p. 305) susține această interpretare și spune că este vorba despre repetarea a două litere din alfabetul ebraic, cam ca expresia argotică din limba engleză „watch your p’s and q’s”. De asemenea, adaugă o notă interesantă, și anume că expresia „watch your p’s and q’s” din limba engleză însemna inițial să ai grijă de pintele și quarturile tale.

Î: În Isaia 28:16, cum se leagă piatra de temelie de Hristos?

R: Hristos este piatra de colț a relației noastre cu Dumnezeu, așa cum arată 1 Petru 2:6.

Î: În Isaia 28:21, ce este „lucrarea ciudată” sau „sarcina tulburătoare” a lui Dumnezeu?

R: Aceasta se referă la lucrarea unui Dumnezeu bun, milostiv și iubitor în distrugerea oamenilor din cauza cerințelor dreptății și sfințeniei. Dumnezeu nu dorește ca nimeni să piară (2 Petru 3:9; Ezechiel 18), dar, întrucât El face dreptate, El va judeca oamenii.

Î: În Isaia 29:1-2,7, de ce este Ierusalimul numit aici „Ariel”?

R: Isaia se referea la Ierusalim folosind numele figurativ de „Ariel”. În ebraică, Ariel ar putea însemna „leul lui Dumnezeu”, dar poate însemna și „vatră de altar”. Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 959, spune că Isaia sugerează că orașul care odinioară era un leu al lui Dumnezeu va fi ca un altar în flăcări, iar locuitorii săi vor fi victimele sale.

Î: În Isaia 29:1, care este semnificația acestui verset?

R: Acest verset stabilește contextul. Ierusalimul era centrul celor trei sărbători anuale la care trebuiau să vină toți israeliții, iar acestea aveau fastul celorlalte sărbători, precum și jertfele. Ciclul ritualurilor religioase era aproape o auto-perpetuare, și nici măcar nu era nevoie să se țină seama de Dumnezeu. Totuși, chiar dacă încă sărbătoreau toate aceste sărbători poruncite de Dumnezeu, faptul că orașul era numit cu un alt nume sugera că Dumnezeu aproape că nu recunoștea acest oraș, din cauza lipsei de fervoare spirituală de acolo, chiar și în mijlocul întregii fervori religioase. Ideea este că „vatră a altarului”, în loc să ardă doar animalele de jertfă, se va extinde pentru a acoperi întregul oraș.

Versetul 1 pregătește scena pentru versetul 2, unde Dumnezeu va rupe atitudinea lor de a face lucrurile mecanic, repetând mereu aceleași gesturi. Așadar, astăzi, mergi la biserică în fiecare săptămână? Atunci, minunat! Dar îți pregătești inima să-L asculți pe Dumnezeu la biserică?

Î: În Isaia 29:1-2, care sunt unele lucruri pe care oamenii de astăzi le fac mereu, încât Dumnezeu trebuie să „rupă rutina” și să-i determine să mediteze la lucruri mai importante?

R: Toată lumea are obiceiuri, iar obiceiurile pot fi bune sau rele. Unele obiceiuri rele, cum ar fi să te îmbeți sau să te droghezi în fiecare săptămână, să vizionezi materiale pornografice sau să fumezi, trebuie abandonate. Alte obiceiuri, cum ar fi mersul la biserică, momentele de rugăciune și studiul Bibliei, sunt obiceiuri bune, dar acestea pot fi practicate fie cu sens, fie doar din obișnuință. Avem nevoie de timp să stăm pur și simplu singuri cu Dumnezeu și să medităm la viața noastră, la relația noastră cu El și la slujirea noastră față de El. Altfel, s-ar putea să-L cinstim pe Dumnezeu cu buzele, în timp ce inimile noastre sunt departe de El (Isaia 29:13).

Î: În Isaia 29:2, ce este neobișnuit în alegerea acestui cuvânt?

R: Cuvântul ebraic „vatră de altar” din acest verset este un joc de cuvinte (un calambur) pentru cuvântul ebraic care înseamnă „Ariel” din versetele 1 și 2, care se referă la Ierusalim. Acesta înseamnă, de asemenea, „vatră de altar” în Ezechiel 43:15-16.

Î: În Isaia 29:4, s-ar putea ca acest verset să se refere la Cartea lui Mormon, așa cum susțin unii mormoni?

R: Vocea „ca un spirit din pământ” (un „spirit familiar” în unele traduceri) se referă la spirite oculte. Cu excepția cazului în care mormonii ar dori să recunoască o legătură între mormonism și ocultism, sau la faptul că locuitorii Ierusalimului păcătuiau folosind mediumi pentru a încerca să comunice cu morții, nu ar exista nicio legătură.

Cu toate acestea, Joseph Smith Jr., fondatorul mormonismului, a fost condamnat pentru delictul de ghicire în cristal, care era o practică ocultă. Poate că mormonii au totuși dreptate aici, făcând legătura cu mormonismul.

Î: Ce înseamnă versetul din Isaia 29:4?

R: Se referă la oamenii răi din Ierusalim. Cei care aveau legături cu mediumii vor fi ei înșiși un popor mort. Vor fi umiliți ca praful și vor pieri ca spiritele cu care au încercat să comunice.

Î: În Isaia 29:7-8, când va avea loc această eliberare miraculoasă a Ierusalimului?

R: Aceasta s-ar putea referi fie la:

a) Ciuma care a lovit armata asiriană care asedia Ierusalimul, sau

b) distrugerea din vremurile de pe urmă, de la sfârșitul Mileniului;

c) sau la ambele și la altele.

Răspunsul se află chiar la sfârșitul versetului 8. Acest lucru se aplică tuturor celor care luptă împotriva Muntelui Sion (Ierusalim). Deși asirienii ar fi putut avea câțiva soldați din alte țări, nu a fost de fapt o mulțime de națiuni cea care a venit împotriva Ierusalimului în epoca asiriană. Așadar, este posibil ca aceasta să nu se refere la un moment anume, ci mai degrabă la orice moment în care o armată se ridică împotriva poporului lui Dumnezeu din Ierusalim. Desigur, babilonienii au cucerit Ierusalimul de două ori, pentru că Dumnezeu i-a trimis. Romanii au cucerit Ierusalimul după asedii în anul 70 d.Hr. și mai târziu, în anul 135 d.Hr., ceea ce indică faptul că protecția lui Dumnezeu asupra lor nu mai era valabilă după ce L-au răstignit pe Mesia lor.

Este atât interesant, cât și trist să observăm că încrederea poporului în protecția lui Dumnezeu asupra Ierusalimului a durat mai mult decât protecția efectivă a lui Dumnezeu asupra lor, în anul 70 d.Hr. La fel și astăzi, dacă țara noastră nu-L urmează pe Dumnezeu, poate că încrederea noastră că Dumnezeu ne va proteja țara va dura mai mult decât protecția efectivă a lui Dumnezeu asupra țării noastre.

Î: În Isaia 29:10-13, ce înseamnă faptul că nu se poate citi cartea?

R: Timp de 400 de ani înainte de Hristos, a existat o tăcere profetică din partea lui Dumnezeu. Unii nu L-au urmat pe Mesia pentru că nu au citit Cuvântul lui Dumnezeu. Alții, precum fariseii, au citit Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu au ales să-L recunoască pe Mesia când a venit.

Î: În Isaia 29:13, cum se poate ca buzele cuiva să se apropie de Dumnezeu, dar inima lor să fie departe?

R: Oamenii se pot alătura unei religii din tot felul de motive. O persoană mi-a spus că s-a alăturat Bisericii Mormonilor pentru că putea avea mai multe soții. Mi-a spus, de asemenea, că a părăsit-o când a aflat că acest lucru era posibil doar în ceruri, nu pe pământ. Am auzit de un fundamentalist musulman care, de fapt, era ateu. El i-a spus prietenului meu că considera că acesta era un mod bun de a trăi.

Alții se alătură unei religii, sau, mai frecvent, rămân într-o religie, din cauza obiceiurilor, a familiei sau a lipsei dorinței de a căuta adevărul.

Î: În Isaia 29:16 și Ezechiel 16:34, în ce sens unii oameni din zilele noastre au lucrurile „cu susul în jos” sau „întoarse pe dos”?

R: Acest cuvânt ebraic, plin de imagini și totuși succint, este „hepek”. Oala nu i-a spus olarului ce să facă și nu poate spune: „El nu m-a făcut”. La fel, unii oameni de astăzi vor să-I spună lui Dumnezeu ce să facă, cum trebuie să acționeze, din cauza atitudinii lor nerostite: ei știu mai bine decât Dumnezeu. Când crezi că Dumnezeu are nevoie de sfaturi sau de ajutor, sau că Dumnezeu nu este suficient în Sine, atunci trebuie să te oprești și să-ți verifici atitudinile față de Dumnezeu. Dumnezeu are multă muncă pentru noi de făcut, iar poporul Său nu este întotdeauna sârguincios în a o îndeplini. Uneori este din cauză că sunt leneși, iar alteori este din cauză că sunt ocupați, plecând și făcând cu sârguință alte lucruri.

Î: În Isaia 29:22, este vorba despre persoana individuală Iacov sau despre israeliții descendenți ai lui Iacov?

R: Deși acest lucru este valabil și pentru Iacov din Ceruri, sensul principal aici îl reprezintă descendenții săi, israeliții. Promisiunile lui Dumnezeu față de Avraam, Isaac și Iacov aveau aspecte care se extindeau chiar și asupra descendenților lor.

Î: În Isaia 29:22-24, cum reacționează oamenii când scapă cu greu de un dezastru?

R: Acest lucru s-a întâmplat când asirienii au asediat Ierusalimul, dar, după ce 185.000 de asirieni au fost uciși în mod miraculos, asirienii s-au retras.

Locuitorii Ierusalimului, ca majoritatea oamenilor, au trecut rapid de la un stres intens la o răsuflare de ușurare. Poate că au început să ia Templul mai în serios. Astăzi, oamenii ar putea merge mai des la biserică. Dar, adesea, mulți dintre ei revin la vechile obiceiuri. Când cineva care nu umblă în dreptate cu Dumnezeu scapă ca prin urechile acului de un dezastru, poți privi acest lucru ca pe o disciplinare, ca pe o eliberare și ca pe ceva pentru care să-I mulțumești lui Dumnezeu. Dar există și o altă perspectivă: Dumnezeu le-a oferit pur și simplu o oportunitate. Acest dezastru a rupt ciclul și ritmul pe care îl repetau continuu, așa cum se menționează în Isaia 29:1, și i-a forțat să se oprească și să reflecteze asupra situației lor. În acest moment, o persoană poate să mediteze cu adevărat asupra stării relației sale cu Dumnezeu, să se apropie mai mult de El și să-I ceară să o transforme, astfel încât să renunțe la păcat.

Î: În Isaia 30:4, unde se află orașul „Hanes”?

R: Hanes era un oraș din Egipt situat la aproximativ 55 de mile (88 de kilometri) la sud de Memphis, pe malul vestic al Nilului, conform Dicționarului biblic Wycliffe, p. 751. Cu toate acestea, se menționează totodată că, pe baza unui targum aramaic (siriac), câțiva cercetători identifică Hanes cu Tahpanhes, o fortăreață din estul Egiptului.

„Bible Knowledge Commentary: Vechiul Testament”, p. 1080, menționează că locația orașului Hanes în Egipt este necunoscută, dar probabil se afla în apropierea orașului Zoan. Zoan se află lângă granița de nord-est a Egiptului.

Î: În Isaia 30:10, cum se poate ca oamenii să ceară profeților doar să le spună ceea ce vor să audă?

R: Uneori, oamenii vor să se simtă bine în propria piele și să se simtă aproape de Dumnezeu, fără a avea responsabilitatea de a-L asculta. Dumnezeu nu vrea doar timpul, banii și abilitățile tale; Dumnezeu te vrea pe tine.

2 Timotei 4:2-5 ne avertizează, de asemenea, că în zilele de pe urmă oamenii își vor aduna în jurul lor învățători care le vor spune ceea ce vor să audă. Ceea ce este surprinzător este că oamenii care sunt astfel, în general, nu recunosc acest lucru în mod conștient, nici măcar față de ei înșiși.

Cum putem să ne dăm seama dacă suntem așa? Pavel ne poruncește în 2 Corinteni 13:5 să ne examinăm pe noi înșine. Dacă Dumnezeul cel Adevărat ne-ar spune să facem ceva ce altfel nu am vrea să facem, am face-o?

Î: În Isaia 30:15-17, când se va împlini profeția privind fuga călare?

R: Acest lucru s-a împlinit atunci când asirienii și, mai târziu, babilonienii au invadat Palestina.

Î: În Isaia 30:21, se referă aceasta la Duhul Sfânt dat creștinilor?

R: Probabil că da. De la Rusalii, Duhul Sfânt locuiește în toți credincioșii (Romani 8:9-16), dar înainte de Rusalii nu era așa. Duhul Sfânt se afla doar în anumiți credincioși, cum ar fi profeții, și Duhul Sfânt putea să plece, așa cum Duhul Domnului s-a îndepărtat de Saul în 1 Samuel 16:14, iar Domnul l-a părăsit pe Samson (Judecători16:20 ).

Î: În Isaia 30:22; 42:17, ar trebui să pângărim și să distrugem toate chipurile idolilor?

R: Acest verset spune că credincioșii ar trebui să pângărească și să distrugă fiecare dintre idolii lor. El nu se referă la idolii altora, care sunt necredincioși, iar israeliții nu au invadat niciodată Egiptul sau alte țări cu singurul scop de a distruge idolii. Cuvântul ebraic, pesel, înseamnă o imagine destinată închinării, reprezentând o persoană sau un animal. Una dintre diferențele cheie între închinarea păgână și închinarea israeliților față de adevăratul Dumnezeu era lipsa imaginilor.

Î: În Isaia 30:22, de ce este important să nu ai chipuri de idoli în casa ta?

R: Acest lucru este important din cel puțin trei motive.

1. Lui Dumnezeu nu-I plac idolii și ne-a interzis să avem imagini ale altor dumnezei. Exodul 20:4-5 menționează idolii, chiar și separat de porunca de a nu avea alți dumnezei. Acest lucru este un motiv suficient în sine.

2. Dă impresia de rău. 1 Tesaloniceni5:22 spune să evităm orice aparență/formă de rău. În 1 Tesaloniceni 5:22, cuvântul pentru aparență/formă este „eidos” în greacă. Chiar dacă nu te închini niciodată idolului, expunerea unui idol în casa ta minimizează gravitatea păcatului idolatriei, prin simplul fapt că ai imaginea aceea în casă.

3. Isaia 30:22 spune că, atunci când israeliții își pângăreau chipurile cioplite, Dumnezeu le dădea binecuvântare.

Vezi și discuția despre Ezechiel 5:11 pentru mai multe informații.

Î: În Isaia 30:26, în viitor lumina soarelui și a lunii va crește sau va scădea, așa cum spune Isaia 24:23?

R: Ambele variante. Soarele s-a întunecat, iar luna s-a transformat în sânge în timpul răstignirii lui Hristos. Acest lucru se va întâmpla din nou în Apocalipsa 6:12-13 și încă o dată în Apocalipsa 8:12. Mai târziu, soarele va arde oamenii cu foc, conform Apocalipsa 16:8. Apoi, împărăția fiarei va fi cufundată în întuneric, conform Apocalipsa 16:10. În cele din urmă, în timpul noilor ceruri și al noii pământuri, nu va mai fi nevoie de soare, conform Apocalipsei 22:5.

Î: În Isaia 30:33, unde se află „Tophet”?

R: Tophet se afla în Valea Hinnom, la sud de Ierusalim. Acesta ar fi locul unde se afla Gehenna, care era folosită și ca metaforă pentru Iad.

Î: În Isaia 31:8, când s-a împlinit această profeție despre armata asiriană?

R: Acest lucru s-a întâmplat când armata asiriană a asediat Ierusalimul, conform 2 Regi 19:35.

Î: În Isaia 32:6-8, cum reușesc unii să-i lase pe „cei flămânzi fără mâncare” și să-i priveze pe „cei însetați de băutură”?

R: Practic, îi țin pe săraci în starea de sărăcie, astfel încât aceștia să nu aibă nicio șansă de a scăpa vreodată. Acest lucru se poate realiza prin taxe mari, fixarea monopolistă a chiriei la prețuri ridicate, împrumuturi cu dobânzi mari și forțarea lor să cumpere produse doar la prețuri mai mari.

Î: În Isaia 32:6-8, ce este interesant în ceea ce privește structura acestui poem?

R: Structura este cu adevărat unică. Prima strofă, din versetul 6, despre cuvinte și fapte, are șase versuri. A doua strofă, din versetul 7, despre uneltirile răului, are patru versuri. A treia și ultima strofă, versetul 8, despre cei generoși, are două versuri.

Î: În Isaia 32:9-10; Amos 6:3-7, de ce poate fi greșit să fii mulțumit de sine, sau liniștit și fără griji?

R: A fi mulțumit de sine înseamnă aici a fi fără griji. Când are loc oprimarea, Dumnezeu nu dorește ca oamenii să fie indiferenți față de ceilalți și să trăiască fără griji.

Î: În Isaia 32:14, cum poate fi distrus acest lucru pentru totdeauna, având în vedere că Isaia 32:15 spune că se va întoarce?

R: Cuvântul ebraic „ad-‘olam” poate însemna „pentru totdeauna” sau poate însemna pur și simplu „o perioadă foarte lungă de timp”. În versetul 14, este evident că nu înseamnă „pentru totdeauna”, având în vedere versetul 15.

Î: În Isaia 32:15-20, când se va întâmpla acest lucru?

R: Perioada de timp nu este specificată, dar cu siguranță se va împlini în timpul domniei milenare a lui Hristos. Dacă acest lucru se va împlini în anumite părți ale pământului înainte de Mileniu rămâne o întrebare deschisă.

Î: În Isaia 32:16, cum va „locui dreptatea în pustie” și „va locui neprihănirea în câmpul roditor”?

R: Contextul era exilul lui Israel și exilul iminent al lui Iuda. Judecata și dreptatea urmau să rămână în țară. După exil, acei oameni care doreau judecata și dreptatea lui Dumnezeu se vor întoarce în țară.

Î: În Isaia 33:4, cum este prada „adunată ca de lăcuste”?

R: Unele traduceri folosesc aici termenul „omidă”. Nu era vorba de omizile fluturilor și ale moliilor, ci de omizi de care se temea lumea. Erau omizile lăcustelor care devastau câmpurile cu culturi și lăsau în urma lor foamete.

Î: În Isaia 33:8, cine a încălcat legământul aici?

R: În 2 Regi 18:13-18, Sanherib a fost de acord să lase Ierusalimul în pace, după ce a primit tributul pe care îl ceruse: 300 de talanți de argint și 30 de talanți de aur. Ezechia a fost nevoit chiar să scoată aurul de pe ușile templului pentru a strânge suficient aur ca să-l plătească. După aceea, Sanherib a încălcat acordul și a atacat Ierusalimul oricum. Ei au trecut de la a se încrede în Egipt la a se încrede în bogățiile lor (plus cuvântul lui Sanherib), și niciuna dintre acestea nu le-a fost de folos.

Î: În Isaia 33:9, care este semnificația menționării Libanului, a Șaronului, a Basanului și a (Muntelui) Carmel?

R: Aceste patru locuri erau unele dintre cele mai frumoase zone din Israel, Siria și Liban. Libanul era renumit pentru pădurile sale; Șaron și Bașan erau zone foarte fertile, iar Muntele Carmel era cel mai înalt munte din zonă.

Î: În Isaia 34:4, când va fi înfășurat cerul ca un sul?

R: Acest lucru se va întâmpla în timpul Necazului, când va fi deschis al șaselea sigiliu, conform Apocalipsei 6:14.

Î: În Isaia 34:5, cum este sabia lui Dumnezeu scăldată/îmbibată în cer?

R: Aceasta înseamnă pur și simplu că Dumnezeu se va asigura că majoritatea edomiților vor fi uciși de sabie. Expresia de a îmbăta o sabie sau de a scălda o sabie înseamnă a o folosi pentru a ucide atât de mulți oameni încât aceasta să fie „scăldată” în sânge.

În ebraică se spune literalmente: „Sabia Mea este îmbibată în ceruri”.

Septuaginta spune: „sabia mea a fost îmbătată în ceruri”.

Î: În Isaia 34:5,6 și Ezechiel 35:15; 36:5, de ce este menționată Idumeea?

R: Idumeea era o denumire ulterioară pentru țara Edomului. A fost numită pentru prima dată Idumeea începând cu secolul al IV-lea î.Hr., la aproape 200 de ani după ce a fost scrisă cartea Isaia. Ghidul sceptic al lui Asimov pentru Biblie, la p. 545, menționează corect că acesta era numele din epoca greacă și romană și că versiunea RSV a folosit „Edom”. Cu toate acestea, Asimov omite să menționeze că, în toate cele patru versete, textul ebraic spune „Edom”. Doar Versiunea King James folosește numele anacronic Idumeea. Desigur, și Septuaginta, scrisă în greacă, folosește Idumeea.

Î: În Isaia 34:5-6, împotriva cui va fi sabia Domnului?

R: În Isaia 34:5, ea se îndreaptă împotriva ființelor „din ceruri”, iar în Isaia 34:6 se mută spre lupta de pe pământ. Acest mare măcel de pe pământ începe în Edom și este identic cu ceea ce se întâmplă la a doua venire a lui Hristos, descrisă în Apocalipsa 19:15, conform New Geneva Study Bible, p. 1081.

În ceea ce privește semnificația luptei din ceruri, există două puncte de vedere, iar ambele ar putea fi adevărate.

Panteonul idolilor: sabia lui Dumnezeu va distruge închinarea adusă acestor zei falși. New Geneva Study Bible, p. 1081

Războiul din cer menționat în Apocalipsa 12:7-9.

Idolii și distrugerea cerurilor și a pământului: prima împlinire este distrugerea zeilor edomiți, dar împlinirea finală este distrugerea cerurilor și a pământului din Apocalipsa 21 (New International Bible Commentary, p. 744).

Î: În Isaia 34:10 și Isaia2:10 -21, când este această Zi a Domnului?

R: Aceasta este Ziua Domnului din vremurile de pe urmă, menționată în cartea Apocalipsei.

Î: În Isaia 34:10, când se va ridica fumul Edomului pentru totdeauna?

R: Aceasta s-ar putea referi la fumul Babilonului care se va ridica pentru totdeauna în Apocalipsa 19:3. În general, distrugerea celor nelegiuiți este veșnică.

Î: În Isaia 34:13-15, ce sunt aceste animale?

R: Tanakh-ul evreiesc și alte traduceri spun că majoritatea acestor animale nu pot fi identificate cu certitudine.

Deși astăzi nu putem fi siguri de unele dintre aceste denumiri, nici cineva din deșert nu poate fi sigur de sunetele înfiorătoare pe care le aude noaptea. Această imagine pustie și bântuitoare a orașelor fantomă din Edom este o descriere vie a sfârșitului unei națiuni care era atât de strâns legată de israeliți, dar care nu a vrut să aibă nimic de-a face cu Dumnezeul lui Israel.

Î: Ar putea Isaia 35:1,2 să se refere la Bahá’u’lláh al bahá’ílor, deoarece menționează bucuria pământului uscat, precum și Libanul și Muntele Carmel, unde Bahá’u’lláh și-a petrecut ultimii ani din viață?

R: Nu. Și Isus a fost în acea zonă, așa că menționarea acelor locuri, în sine, nu îi acordă lui Bahá’u’lláh prioritate față de Isus. Spre deosebire de profeția din Isaia 35:1,2, puțini oameni din Liban sau din Israel s-au bucurat „cu veselie și cântări” pentru prezența lui Bahá’u’lláh acolo. Când britanicii au preluat controlul asupra regiunii după Primul Război Mondial, musulmanii au continuat, în mare măsură, să-și vadă de treburile lor, druzii au rămas la fel, evreii au intrat mai târziu în Israel și au avut loc războaie aprige (nu bucurie) între cele două părți, iar eu nu am auzit de prea multă bucurie în acea zonă de când Bahá’u’lláh a ajuns acolo. Acest lucru nu sugerează în niciun fel că Bahá’u’lláh ar fi provocat toate conflictele și suferințele de acolo; dimpotrivă, în ceea ce privește bucuria sau suferința de pe Muntele Carmel, Bahá’u’lláh a fost irelevant.

Î: În Isaia 35:5-10, când va avea loc această înflorire a deșertului?

R: Multe locuri deșertice din Israel înfloresc literalmente astăzi, și aceasta în ciuda faptului că astăzi pământul este mai arid decât era în vremurile biblice. Motivul acestui paradox este irigația.

Î: În Isaia 35:8, ce drum este „Calea Sfințeniei”?

R: În Isaia 35:8-10, numai cei răscumpărați vor fi pe această cale, nu și oamenii răi. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla în timpul Mileniului.

Î: În Isaia 35:8, ar trebui să scrie „cei răi și nebunii nu vor umbla pe ea” sau „cei simpli nu se vor abate de pe ea”?

R: Nu este vorba de o variație manuscrisă, ci mai degrabă de două moduri de a interpreta cuvintele. Oare „proștii nu se vor abate de la ea” înseamnă că proștii rătăciți nu vor fi pe ea, sau că „nici măcar proștii de pe ea nu se vor abate”?

Î: În Isaia 36:1, despre ce an al domniei lui Ezechia este vorba?

R: Acest lucru este puțin problematic și există două răspunsuri care se exclud reciproc.

Co-domnie: Regii adesea domneau împreună cu fiii lor. Ezechia și-a început domnia, co-domnind cu Ahaz, în al treilea an al regelui Osea (c. 729 î.Hr.), conform 2 Regi 18:1. Ezechia a devenit singurul rege în 716 î.Hr. Știm că atacul lui Sennacherib a fost anulat în 701 î.Hr., și să presupunem că a asediat Ierusalimul timp de doi ani, având în vedere că babilonienilor le-a luat 18 luni, conform 2 Regi 25:1-4. Aceasta ar însemna aproximativ 14 ani de la începutul domniei unice a lui Ezechia.

Eroare de copiere: Ar putea fi vorba de o eroare de copiere la o cifră, iar valoarea corectă ar trebui să fie 24 de ani, nu 14. În ebraică, aceasta ar însemna „arba aserim” în loc de „arba ‘esreh”, conform lucrării lui J. Alec Motyer, *The Prophecy of Isaiah*, pp. 276-277.

Î: Cum se încadrează Isaia 36:1-39:8 în această carte?

R: Secțiunea Isaia 36-39, denumită uneori „Cartea lui Ezechia”, este paralelă cu 2 Regi 20:12-19. Isaia 36-39 reprezintă o tranziție între Isaia 1-35 și Isaia 40-66. Este atât punctul culminant al capitolelor 1-35, cât și o prefață la capitolele 40-66. De asemenea, Isaia 36-39 este aproape identic cu 2 Regi 18:13-20:19. Două excepții sunt faptul că Isaia 38:9-20, psalmul de jale al lui Ezechia, lipsește din 2 Regi, iar 2 Regi 18:14-16 ne spune că Ezechia a plătit tribut Asiriei, în timp ce Isaia omite acest lucru. Fie 2 Regi s-a inspirat din Isaia ca sursă, fie Isaia s-a inspirat din 2 Regi.

Isaia 1-35 se referă în întregime la încrederea în Dumnezeu și la urmarea Lui. Dar întrebarea pusă de Rabșache în Isaia 36:5, „În cine vă încredeți acum?”, constituie punctul central al acestei secțiuni. Începând cu Isaia 36, Ezechia a fost pus la încercare: după toate aceste vorbe, ce vei face acum? Astăzi putem vorbi mult despre Dumnezeu și despre urmarea Lui, dar există multe momente în viața noastră în care suntem puși la încercare: în cine ne vom încrede pentru finanțele noastre, siguranță și temeri, familie, fericire și bucurie, sănătate, viitor și speranță.

Î: În Isaia 36:2 și următoarele, ce este semnificativ în legătură cu locul în care Rabșache (comandantul de câmp) îi aștepta?

R: Rabșake și Tartan erau funcții, nu nume proprii. Rabșake înseamnă literalmente „șeful celor care toarnă vinul” (amintiți-vă de Neemia), dar era de fapt o funcție importantă. Însă acest loc, „apeductul bazinului de sus”, este același loc în care, cu 15-20 de ani mai devreme, regele anterior, Ahaz, a predat țara Asiriei.

Î: În Isaia 36:4-5, cum putem ști dacă ne bazăm pe Dumnezeu pentru victoria din viețile noastre?

R: Este interesant faptul că tocmai un comandant păgân a fost cel care i-a întrebat dacă se bazează sau nu pe Domnul. Pentru noi, când vremurile sunt bune, este adesea greu să ne dăm seama pe cine ne bazăm. Dar când vremurile sunt grele și există o cale mai ușoară, aceea de a nu ne baza pe Dumnezeu, atunci putem vedea. Când există o cale mai ușoară de a face ceva, dar aceasta implică scurtături etice, acela este, de asemenea, un moment în care toți pot vedea pe cine te bazezi. Probabil că Rabșache fusese informat despre slujirea lui Isaia, motiv pentru care a menționat că Dumnezeu i-a trimis pe asirieni.

Î: În Isaia 36:7, de ce a spus Rabșache că Ezechia a îndepărtat înălțimile lui Dumnezeu?

R: Rabșache era un orator desăvârșit, iar mare parte din ceea ce a spus era adevărat și convingător. Dar afirmația că Ezechia a îndepărtat înălțimile lui Dumnezeu era fie o minciună, fie o afirmație făcută din ignoranță. Ezechia a îndepărtat înălțimile și altarele religioase canaanite, așa cum poruncise Dumnezeu. S-ar putea crede că Rabșache s-ar fi putut pur și simplu înșela. Cu toate acestea, în versetul 10, Rabșache a spus că Dumnezeu i-a poruncit să distrugă Iuda, deși el nici măcar nu credea în Dumnezeul lui Israel, așa că este evident că aici mințea.

Î: În Isaia 36:11, 13, poporul lui Dumnezeu nu a fost numit „iudei” decât în timpul și după exil?

R: Nu. Termenul „iudeu” se referă la cineva din regatul de sud în 2 Regi 16:6;18:26 ,28; 25:25; 2 Cronici 32:18; Isaia 36:11,13; Ieremia 32:12; 34:9; 38:19; 40:11, 12, 15; 41:3; 44:1; 52:28, 30. Ei au fost numiți „iudei” în timpul exilului în cartea Estera și în cartea Daniel.

Î: În Isaia 36:12 și 2 Regi 18:27, este absurd ca Biblia să spună că oamenii mănâncă și beau excremente umane? (Musulmanul Ahmad Deedat a afirmat categoric acest lucru, folosind un alt limbaj).

R: Luați în considerare vorbitorul. Aceste cuvinte sunt rostite de generalul asirian rău, atunci când îi batjocorea pe israeliți și pe singurul Dumnezeu adevărat. Nu știu de ce un cercetător onest ar uita să observe că acestea au fost spuse de un idolatru care-L batjocorea pe Dumnezeu și pe poporul Lui, și nu de Dumnezeu. Nu știu ce procent din musulmani ar susține că argumentele lui Deedat erau oneste.

Î: În Isaia 36:16, cum ne șoptește ispita astăzi la ureche: „fă-ți viața ușoară și predă-te”?

R: Când calea ușoară implică activități ilegale, compromisuri morale, scurtături etice sau neloialitate față de cineva care are încredere în tine. Când implică părăsirea unui soț sau a unei soții care se îmbolnăvește, rămâne cu un handicap sau este desfigurat(ă), sau încălcarea cuvântului dat sau a promisiunilor făcute. Poate însemna să te predai poftei sau lăcomiei sau, în acest caz, să te predai fricii. Asirianul spunea, practic: „Niciun dumnezeu nu ne-a oprit vreodată, și nici al vostru nu o va face.”

Î: În Isaia 36:19 și 2 Regi 17:31, unde se afla Sefarvaim?

R: Astăzi nu știm unde se afla. Se pare că era aproape de Hamat și Arpad, în nordul Siriei. Geograful grec Ptolemeu (Istorie, cartea 5, cap. 18, versetul 7) menționează Sipharra ca fiind cel mai sudic oraș al Mesopotamiei. Acesta este probabil același cu orașul sumerian Sippara.

Î: În Isaia 36-37, unde mai este consemnată această mare minune a măcelăririi armatei asiriene?

R: Istoricul grec Herodot scrie că armata asiriană a fost copleșită de o armată de șoareci (sau șobolani). Nu numai că șobolanii rosese corzile arcurilor și curelele de piele de pe scuturi, dar aduseseră și ciuma.

Herodot, în „Istoria” sa, cartea a 2-a, capitolul 141, pagina 79, spune că acest lucru s-a întâmplat la Pelusium, în timp ce Biblia nu specifică acest lucru, cu excepția faptului că armata asiriană asedia Ierusalimul. Herodot, care nu locuia în Iuda, s-ar fi putut înșela în privința acestui detaliu. Pe de altă parte, Herodot ar fi putut avea dreptate dacă, în timp ce o parte a armatei asiriene asedia Ierusalimul, o altă parte se deplasa de la asediul fortăreței puternice din Lachish către orașul Libna, deoarece auziseră că se apropia armata egipteană/etiopiană condusă de Tirhaka. Puteți citi ceva similar în lucrarea lui Iosifus, „Antichitățile iudeilor”, cartea 10, capitolul 1.5.

Herodot din Halicarnas a scris între aproximativ 447 și 425 î.Hr. În „Istoria” sa, cartea a 2-a, capitolul 141, pagina 79, el scrie: „Mi s-a spus că următorul rege [egiptean/etiopian] [după regele orb Anysis] era un preot al lui Vulcan, numit Sethôs. Acest monarh disprețuia și neglija clasa războinică a egiptenilor, de parcă nu ar fi avut nevoie de serviciile lor. Printre alte umilințe pe care le-a provocat, le-a luat pământurile pe care le dețineau sub toți regii anteriori, constând în douăsprezece acri de pământ de primă calitate pentru fiecare războinic. Prin urmare, mai târziu, când Sanacharib [Sennacherib], regele arabilor și al asirienilor, și-a condus vasta armată în Egipt, toți războinicii, fără excepție, au refuzat să-i vină în ajutor. Văzând aceasta, monarhul, profund îndurerat, a pătruns în sanctuarul interior și, în fața chipului zeului, și-a plâns soarta care îl aștepta. În timp ce plângea, a adormit și a visat că zeul a venit și s-a așezat lângă el, îndemnându-l să fie cu inima bună și să meargă cu îndrăzneală în întâmpinarea oștirii arabe, care nu-i va face niciun rău, întrucât el însuși îi va trimite pe cei care îl vor ajuta. Sethos, bazându-se pe vis, a adunat pe acei egipteni care erau dispuși să-l urmeze, dintre care niciunul nu era războinic, ci negustori, meșteșugari și oameni de piață; și împreună cu aceștia a mărșăluit spre Pelusium, care controlează intrarea în Egipt, și acolo și-a așezat tabăra. În timp ce cele două oștiri stăteau aici una în fața celeilalte, în timpul nopții a venit o mulțime de șoareci de câmp [șoareci sau șobolani] care au devorat toate tolbele de săgeți și corzile arcurilor inamicului și au mâncat curelele cu care aceștia își țineau scuturile. A doua zi dimineață au început lupta, și au căzut mulți oameni, întrucât nu aveau arme cu care să se apere. În templul lui Vulcan se află și astăzi o statuie de piatră a lui Sethos, cu un șoarece în mână și o inscripție cu următorul sens: „Privește-mă și învață să-i venerezi pe zei.”

Acest text este preluat din „Great Books of the Western World”, vol. 6, Herodot – Tucidide. Publicat în 1952. Textul provine din „Everyman’s Library”, tradus de George Rawlinson (1812-1902).

A se vedea, de asemenea, „Encyclopaedia Britannica” (1956), vol. 11, pp. 512–513, pentru mai multe informații despre Herodot.

Berosus a fost un astronom și istoric influent, născut în Babilon, care a scris între aproximativ 290 și aproximativ 278 î.Hr. Deoarece a scris cu aproximativ 150 de ani mai târziu decât Herodot, îl putem numi „cel nou”. Iosifus, în lucrarea sa „Antichitățile iudeilor”, cartea 10, capitolul 4, pagina 214, a rezumat relatarea lui Herodot, menționând o eroare pe care acesta a comis-o și concluzionând cu: „Și Herodot ne oferă într-adevăr această istorie; ba mai mult, iar Berosus, care a scris despre întâmplările din Caldeea, menționează acest rege Sennacherib, faptul că a domnit peste asirieni și că a întreprins o expediție împotriva întregii Asii și a Egiptului; și spune astfel: -”. Apoi, în capitolul 5, pagina 213, îl citează pe Berosus: „”Când Sennacherib se întorcea de la războiul din Egipt spre Ierusalim, și-a găsit oastea sub comanda generalului său Rabșache în pericol [din cauza unei ciume], căci Dumnezeu trimisese o boală molipsitoare asupra oastei sale; și chiar în prima noapte a asediului, o sută optzeci și cinci de mii, împreună cu căpeteniile și generalii lor, au fost nimiciți. Așa că împăratul a fost cuprins de o mare teamă și de o agonie teribilă în fața acestei calamități; și, temându-se foarte mult pentru întreaga sa armată, a fugit cu restul forțelor sale în propriul său regat, în orașul său Ninive; iar după ce a rămas acolo o scurtă vreme, a fost atacat în mod perfid și a murit de mâna fiilor săi mai mari, Adrammelech și Seraser, fiind ucis în propriul său templu, numit Araske. Acum, acești fii ai săi au fost alungați de cetățeni din cauza uciderii tatălui lor și s-au dus în Armenia, în timp ce Assarachoddas [Esarhaddon] a preluat regatul lui Sennacherib.” Și aceasta s-a dovedit a fi încheierea acestei expediții asiriene împotriva poporului din Ierusalim.”

Î: În Isaia 37:1-3, de ce și-a sfâșiat regele Ezechia hainele?

R: Ruperea (și, prin urmare, distrugerea) hainelor era o practică obișnuită pe atunci pentru a exprima doliu profund, rușine sau jignire. Era, de asemenea, un răspuns la blasfemie. După cum arată Isaia 37:3, Ezechia și-a sfâșiat hainele atât din cauza soartei sale și a poporului său, cât și din cauza dezonoarei pe care asirienii, batjocorind pe Dumnezeu și cucerind apoi Ierusalimul, o vor aduce asupra Lui.

Ezechia s-ar fi putut gândi că aceasta era o criză pe care și-o provocaseră singuri. Mai devreme, Asiria luptase împotriva Egiptului, trecând prin Iudeea fără să-i deranjeze, deoarece Iudeea era un vasal al Asiriei. Isaia îl sfătuise pe Ahaz să rămână neutru și să nu se alieze nici cu Egiptul, nici cu Samaria și Damasc. Dar Ahaz nu l-a ascultat. Totuși, chiar și atunci când noi sau părinții noștri suntem cauza problemelor noastre, Dumnezeu este în continuare dornic să-i salveze pe slujitorii Săi pocăiți, smeriți și ascultători.

Î: În Isaia 37:9, de ce a fost numit Tirhakah „împăratul Etiopiei”?

R: Etiopienii, numiți și cușiți, stăpâneau Egiptul în acea perioadă, în anul 701 î.Hr. Tirhakah era de fapt comandantul armatei și a devenit rege abia în anul 690 î.Hr. Este similar cu faptul că noi povestim evenimentele din viața președintelui George Washington și includem evenimente dinainte de a deveni președinte.

La Medinet-Habu a fost descoperit un basorelief al lui Tirhakah.

Î: În Isaia 37:12, unde se află Gozan, Haran și Rezeph?

R: Toate se află în nordul Irakului sau în estul Siriei.

Gozan este, foarte probabil, același loc cu Zuzan, situat în Armenia de la marginea imperiului, pe râul Chaboras (Khabur), în nord-estul Siriei. În mod similar, geograful Ptolemeu cunoștea un loc numit Guzanitis în aceeași zonă.

Haran este locul unde s-a oprit Avraam, în estul Siriei.

Rezef este, cel mai probabil, actualul Rusafe, la aproximativ 85 de mile sud de Haran.

Î: În Isaia 37:21, care este semnificația expresiei „Pentru că te-ai rugat”?

R: Pentru că Ezechia s-a rugat, Dumnezeu a intervenit și a schimbat cursul istoriei. Dumnezeu nu numai că ne ascultă rugăciunile, ci ne vede și lacrimile, după cum se menționează în Isaia 38:5. Desigur, va veni o vreme când Dumnezeu ne va șterge toate lacrimile, conform Isaia 25:8 și Apocalipsa 21:4.

A schimbat rugăciunea lucrurile pentru că Dumnezeu nu știa, pentru că Dumnezeu avea nevoie de puterea rugăciunii lui Ezechia sau pentru că Dumnezeu nu a rânduit acest lucru? Nu, în niciunul dintre cazuri. Mai degrabă, datorită doctrinei „congruenței”, rugăciunea lui Ezechia s-a potrivit cu voia suverană și rânduită a lui Dumnezeu, așa cum Dumnezeu știa deja că se va întâmpla.

Î: În Isaia 37:29, de ce a vorbit Dumnezeu despre a-Și pune cârligul în nasul regelui asirian?

R: Asirienii erau cunoscuți pentru faptul că puneau cârlige în nasul prizonierilor. Dacă cineva are un cârlig în nas, este obligat, în mod dureros, să meargă în orice direcție îl conduce persoana care ține frânghia. În mod similar, Sanherib, împăratul Asiriei, va fi obligat, împotriva voinței sale, să se retragă atunci când Dumnezeu va trage de „cârligul” lui Sanherib. Foarte curând, în anul 701 î.Hr., Sennacherib a fost nevoit să se retragă, fără să se mai întoarcă vreodată. Douăzeci de ani mai târziu, în anul 681 î.Hr., a fost asasinat de doi dintre fiii săi: Adrammelech și Seraser. Conform unei note de subsol din cartea lui William Whiston, *Antichitățile iudeilor* de Iosifus, volumul 10, capitolul 1, nota de subsol de la pagina 213, acești doi fii au devenit capii a două familii proeminente din Armenia. Cronica babiloniană menționează, de asemenea, că Sennacherib a fost ucis de cei doi fii ai săi.

Î: În Isaia 38:1-39:8, când au avut loc aceste evenimente?

R: Perioada de timp se referă la „în acele zile”. Isaia 38:6 indică faptul că s-a întâmplat înainte de Isaia 37, deoarece se spune că Ierusalimul urma să fie salvat de împăratul Asiriei. Surse istorice din afara Bibliei arată, de asemenea, că vizita lui Merodac-Baladan a avut loc înainte ca asirienii să recucerească Babilonul și să atace apoi Iuda și Ierusalimul. Ezechia se alia cu Merodac-Baladan pentru ca amândoi să se răzvrătească împreună împotriva Asiriei. Asirienii au înăbușit revolta lui Merodac-Baladan, iar apoi Sennacherib a venit în Iuda.

Merodac-Baladan a domnit asupra Babilonului înainte de aceasta, între anii 721-710 î.Hr. (fugind în Elam) și din nou timp de nouă luni, de când i-a învins pe asirieni la Kish în 703 î.Hr. până când a fost eliminat la mijlocul anului 702 î.Hr. Boala lui Ezechia a avut loc în jurul anului 701 î.Hr., iar asediul Ierusalimului de către Sennaherib tot în 701 î.Hr.

Isaia 38:1-8 este paralel cu 2 Regi 20:1-11, iar Isaia 39 este paralel cu 2 Regi 20:12-19.

Î: În Isaia 38:4-5, de ce a inversat Dumnezeu această profeție?

R: Când Ezechia s-a rugat, Dumnezeu i-a mai dat 15 ani. Un lucru similar s-a întâmplat cu profetul Natan și cu David în 2 Samuel 7:3-6. Un lucru similar s-a întâmplat și în Iona 4:2-3, deși Iona nu a fost mulțumit de asta.

Î: În Isaia 38:2, de ce și-a întors Ezechia fața spre perete?

R: Există două puncte de vedere, și poate că ambele ar putea fi adevărate.

Deznădejde: Ezechia era cuprins de deznădejde și nu voia să vadă pe nimeni și, mai important, nu voia ca nimeni să-l vadă atât de abătut. Vezi cartea lui Alec Motyer, „Profeția lui Isaia”, p. 297, pentru mai multe detalii despre acest aspect.

Pentru rugăciune: Ezechia era pe punctul de a se ruga cu ardoare lui Dumnezeu și nu voia ca nimeni să-l vadă sau să-i distragă atenția. Pentru mai multe informații despre acest subiect, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 6, p. 236.

Î: Isaia 38:3 arată oare că faptele bune aduceau mântuirea în vremurile Vechiului Testament?

R: Nu, nici măcar în vremurile Vechiului Testament. Ezechia și-a adus în fața lui Dumnezeu faptele sale bune nu pentru a cere să fie mântuit, ci pentru a cere prelungirea vieții sale. Totuși, acest lucru nu dovedește nici măcar că faptele bune ale lui Ezechia L-ar fi determinat pe Dumnezeu să-i acorde o viață mai lungă. Dovedește doar că Ezechia credea că s-ar putea întâmpla așa.

Î: În Isaia 38:8, care este semnificația acestui miracol al soarelui care se întoarce înapoi?

R: Ar fi foarte simplu să „faci” soarele să meargă înainte: trebuie doar să aștepți puțin. Dar dacă Dumnezeu putea face umbra soarelui să se întoarcă înapoi, Dumnezeu putea da timpul înapoi și în ceea ce privește viața lui Ezechia. Nu era un cadran solar circular, cum s-ar putea vedea într-o grădină, ci mai degrabă un obelisc pe care Ahaz îl făcuse, cu o scară care s-a dovedit a servi aceluiași scop. Este ironic faptul că semnul a avut loc pe scara făcută de Ahaz, când Ahaz însuși nu era dispus să-I ceară lui Dumnezeu un semn în Isaia 7:11-12.

Acest semn era deosebit de potrivit pentru Ezechia. Deoarece Dumnezeu putea face ca timpul indicat de trepte să se întoarcă înapoi, El reseta viața lui Ezechia pentru a-i mai da încă cincisprezece ani.

Unii oameni își doresc ca Dumnezeu să dea timpul înapoi în viața lor într-un mod diferit. Ei își doresc să poată reveni în trecut și să nu mai facă unele dintre lucrurile pe care le-au făcut sau să nu mai spună ceea ce au spus. Deși Dumnezeu nu anulează lucrurile pentru oameni în acest fel, El poate „reseta ceasul” oferindu-le oamenilor o viață nouă în Hristos și iertându-le păcatele. Uneori, așa cum vă pot spune frații și surorile noastre care s-au născut din nou în închisoare, Dumnezeu le acordă iertarea, dar ei tot trebuie să plătească pentru consecințele acțiunilor lor din trecut.

Î: În Isaia 38:12, care este sensul acestor două ilustrații?

R: Un cort poate părea permanent, deoarece poți locui în el în același loc timp de mulți ani. Dar când scoți țărușul cortului și îl demontezi, atunci elementul permanent din peisaj dispare brusc. La fel, odată ce tai o bucată de pânză de pe războiul de țesut după ce țesătorul și-a terminat treaba, acest lucru este ireversibil; nu o poți pune la loc.

În viețile noastre, multe momente, precum moartea, sunt ireversibile.

Î: În Isaia 38:9-22, ce putem învăța din rugăciunea poetică a lui Ezechia?

R: În primul rând, este în regulă să compui o rugăciune sub formă de poezie pentru a te ruga lui Dumnezeu. În al doilea rând, după ce Dumnezeu i-a spus lui Ezechia că va muri în curând, acesta nu a acceptat deloc voia lui Dumnezeu. Ezechia s-a îndreptat către Domnul și s-a rugat cu amărăciune, cerându-I lui Dumnezeu să schimbe acest lucru și să-i permită să trăiască mai mult.

Ar trebui să ne înălțăm toate rugăciunile către Dumnezeu, dar trebuie să acceptăm voia Lui. În această perioadă suplimentară s-a născut Manase, cel mai rău rege pe care l-a avut vreodată Iuda.

Î: În Isaia 38:21 și 2 Regi 20:7, cum a ajutat un plasture (cataplasmă) cu smochine aplicat pe furuncul la vindecarea lui Ezechia?

R: În primul rând, un furuncul cauzat de o infecție cu stafilococ poate fi mortal, mai ales fără antibiotice. Fie că cataplasma a fost un mijloc folosit de Dumnezeu pentru a face minunea, fie că a fost pur și simplu un tratament medical. Acesta era un tratament medical obișnuit în acea vreme, iar cataplasma a ajutat probabil în patru moduri.

1. Cataplasma de smochine conține zahăr, iar acest nutrient ar ajuta celulele organismului să se regenereze mai bine.

2. Dacă cataplasma avea un conținut ridicat de zahăr, ca în cazul gemului sau al jeleului, atunci ar fi ucis efectiv bacteriile cu creștere rapidă. În prezent, jeleul la temperatura camerei nu este atât de susceptibil la alterarea bacteriană pe cât s-ar putea crede. Bacteriile dintr-un mediu cu conținut ridicat de zahăr absorb zahărul atât de rapid prin osmoză, încât pereții lor celulari se sparg și mor.

3. În plus, alți compuși din plasture ar putea încetini creșterea bacteriilor și regla pH-ul.

4. În cele din urmă, dacă rana ar fi curățată mai întâi, iar apoi s-ar aplica plasturele, acesta ar proteja rana de murdărie și de bacteriile din aer.

Cataplasmele erau folosite pentru furuncule (infecții cu stafilococi) în Pliniu 23:63 și Dioscoride 1:184, conform lucrării lui Barry G. Webb, *The Message of Isaiah*, p. 156. „Expositor’s Bible Commentary”, vol. 4, p. 274 și vol. 6, p. 238, menționează că utilizarea medicinală a frunzelor de smochin datează cel puțin din perioada tăblițelor de la Ras Shamra, de la Ugarit, în jurul anilor 1400-1300 î.Hr.

Î: În Isaia 37:38, cine este zeul Nisroch?

R: Numele acelui idol nu este cunoscut în afara Bibliei. Ar putea fi un zeu altfel necunoscut sau o eroare de transcriere a numelui zeului Marduk. Indiferent de asta, este ironic că Ezechia s-a dus la templu să se roage lui Dumnezeu, și iată ce s-a întâmplat. Puternicul Sennacherib s-a dus la templul său să se roage zeului său, și iată ce s-a întâmplat.

Î: În Isaia 39:2-4, care a fost semnificația faptului că Ezechia le-a arătat totul trimișilor babilonieni?

R: Trimișii au venit să încheie o alianță militară împotriva asirienilor. Ezechia ar fi putut fi mulțumit pentru că l-au flatat, dar, mai probabil, era dornic să se alăture unei alianțe cu o țară puternică pentru a înlătura amenințarea Asiriei. Delegația babiloniană ar fi vrut să afle care erau resursele militare și financiare ale lui Ezechia. Se pare că Ezechia a vrut să-i impresioneze și le-a arătat bogăția pe care o adunase. Fără îndoială, babilonienii își vor aminti acest lucru și, mai târziu, vor dori să cucerească Iuda.

Observați că nu se spune nicăieri că Ezechia s-a rugat lui Dumnezeu pentru îndrumare cu privire la ce ar trebui să le arate acestor necredincioși. Chiar dacă un credincios Îl urmează pe Dumnezeu cu ascultare, aceasta nu înseamnă că nu poate totuși să facă lucruri nechibzuite atunci când nu cere îndrumare de la Dumnezeu. Ezechia le arăta viitorilor dușmani ai Iudeei ce ar putea să le ia.

Ca o paranteză, Isaia 39 este paralel cu 2 Regi 20:12-19 și este similar cu 2 Cronici 32:24-31.

Î: În Isaia 39:6-7, au invadat babilonienii mai târziu pentru că Ezechia le-a arătat totul?

R: Deși nu putem afirma acest lucru cu certitudine, cu siguranță ar fi putut fi un factor. Pe de o parte, este posibil ca, în cele din urmă, să fi invadat Iuda indiferent de ceea ce le-a arătat Ezechia. Pe de altă parte, probabil că erau și mai dornici să invadeze Iuda, deoarece știau că țara era suficient de bogată încât să dețină o astfel de comoară.

Isus a spus să nu aruncați mărgăritarele voastre în fața porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și apoi să se întoarcă și să vă sfâșie (Matei 7:6). Deși Ezechia nu a beneficiat de cuvintele lui Isus, putem învăța o lecție de aici. Aveți grijă cum vă etalați lucrurile valoroase și informațiile private în fața celor care s-ar putea întoarce mai târziu și le-ar putea folosi în avantajul lor împotriva voastră. Ezechia s-a încrezut în bogăția și armele sale (înainte de venirea lui Sanherib), le-a etalat în fața babilonienilor, iar Dumnezeu a spus: „Bine, atunci le vom lăsa să fie date babilonienilor.”

Î: În Isaia 39:8, a fost un lucru bun ceea ce a spus Ezechia, sau unul rău?

R: Aceasta arată inima lui Ezechia și, din păcate, arată atât ce este rău, cât și ce este bun. Ezechia era preocupat de propria sa umblare cu Dumnezeu și de propriul său rol ca rege. Ezechia s-a supus voinței lui Dumnezeu și era recunoscător că Dumnezeu nu s-a ocupat personal de păcatul său; totuși, din păcate, Ezechia nu părea foarte preocupat de moștenirea sa sau de ceea ce se va întâmpla după ce va pleca.

Din păcate, și creștinii de astăzi pot fi la fel de lipsiți de viziune. Trebuie să ne preocupe copiii noștri și moștenirea pe care o lăsăm, pe lângă relația noastră personală cu Dumnezeu.

Î: În Isaia 40:1-44:28, în multe locuri se subliniază că există un singur Dumnezeu adevărat. Cum poate fi adevărată Trinitatea?

R: Nimeni nu ar spune că acest lucru contrazice conceptul de Trinitate, cu excepția cazului în care nu ar înțelege ce a revelat Biblia despre Trinitate. Un aspect cheie al Trinității este că există un singur Dumnezeu adevărat, dar trei Persoane distincte. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt Dumnezeu, dar ei sunt un singur Dumnezeu inseparabil. Un singur Dumnezeu inseparabil nu contrazice existența a trei persoane distincte, la fel cum un singur munte nu poate avea trei vârfuri. Creștinii au folosit adesea Isaia 40-44 pentru a dovedi partea referitoare la „un singur Dumnezeu” din Trinitate. Vezi discuția despre Matei 28:19 pentru mai multe informații despre Trinitate.

Î: Este Isaia 40-66 o a doua carte scrisă de un autor diferit și mai târziu, care a trăit în Babilon?

R: Nu, consultați discuția de la sfârșitul cărții Isaia pentru răspunsuri detaliate privind teoriile celor doi și trei Isaia.

Î: În Isaia 40, ce este interesant în ceea ce privește structura textului?

R: Isaia 1-39 are șapte părți; fiecare dintre acestea conține nouă discursuri. Isaia 40-66 are trei părți; fiecare dintre acestea conține nouă discursuri. Așadar, a opta parte este Isaia 40-48. Această împărțire este atât de clară încât mulți cercetători liberali, care neagă posibilitatea existenței profeției supranaturale, susțin că Isaia 40-66 a fost scris de un alt autor.

De asemenea, Isaia 1-39 tratează în principal evenimente care au avut loc înainte de sfârșitul vieții lui Isaia, iar ultimele 27 de capitole, 40-66, sunt mai orientate spre viitor. Există 39 de cărți în Vechiul Testament și 27 de cărți în Noul Testament.

Î: Ar putea Isaia 40:1-5a să se refere parțial la Ioan Botezătorul și la Hristos, și parțial la Bab și la Bahá’u’lláh, așa cum învață bahá’íi în cartea „Bahá’u’lláh și Noua Eră”, pag. 263-264?

R: Nu. Explicația lor este interesantă. Ei spun că acest pasaj nu se poate referi doar la Ioan Botezătorul și la Hristos, deoarece războiul Ierusalimului nu s-a încheiat, iar „slujba ei grea s-a încheiat” în Isaia 40:2b. Cu toate acestea, războiul ei nu se încheiase nici pe vremea lui Bahá’u’lláh. Fără acest element, nimic din acest pasaj nu sugerează existența lui Bab și a lui Bahá’u’lláh. Mai mult, unde a spus vreodată Babul: „Pregătiți calea pentru DOMNUL”? El a învățat că el era manifestarea lui Dumnezeu și că o altă manifestare nu va apărea decât peste încă 1.000 de ani.

Bahá’íi spun că Bahá’u’lláh înseamnă „slava lui Dumnezeu” în arabă, iar Isaia 40:5 folosește expresia „slava Domnului”, dar se spune că întreaga omenire o va vedea pe aceasta/pe El. Acum, bahá’íi spun că acest titlu se referă la o persoană, nu la legile sau organizația sa. Însă, când Bahá’u’lláh a murit, un procent foarte, foarte mic din populația lumii auzise vreodată de el. Dacă nu se gândeau să-i expună trupul neînsuflețit tuturor, întreaga lume nu-l va vedea pe cel pe care ei îl numesc „slava lui Dumnezeu”.

Î: În Isaia 40:2, a fost ispășit păcatul Ierusalimului în afara lucrării lui Hristos pe cruce?

R: Nu, deoarece Dumnezeu nu a specificat aici cum erau iertate păcatele. Exilații care se întorceau urmau să se pocăiască de idolatria strămoșilor lor, iar Dumnezeu îi va ierta. Mecanismul, și anume moartea lui Isus pe cruce pentru toate păcatele noastre, nu le fusese încă revelat.

Cuvântul ebraic „saba’”, tradus aici prin „muncă grea”, poate însemna vremuri grele sau sub constrângere, dar aceste vremuri grele au un scop. Poate însemna, de asemenea, războiul unei armate, așa cum traduce NASB 2020 și cum apare în Judecători 8:6.

Î: În Isaia 40:3-4, care este imaginea „nivelării” lucrurilor?

R: Înainte ca un rege din Orientul Mijlociu să viziteze un oraș, o „echipă de avangardă” se deplasa mai întâi acolo, reparând drumurile și nivelând terenul cât mai mult posibil. Sau, într-o formulare modernă, „se întinde covorul roșu”. Când Dumnezeu vine în vizită (ca Isus Hristos), calea va fi pregătită.

Astăzi, încercăm noi să „pregătim calea” pentru ca necredincioșii să asculte cu atenție Evanghelia? Acest lucru poate include discuții cu ei, dar poate include și pregătirea altor credincioși pentru a discuta cu necreștinii.

Î: În Isaia 40:3-4, cum ar fi știut oamenii că se făcea referire la Ioan Botezătorul?

R: Oamenii nu ar fi știut numele înaintemergătorului, dar ar fi văzut din Isaia că acesta îi va chema pe oameni să se pregătească pentru venirea lui Dumnezeu Însuși.

Î: În Isaia 40:6-8, care sunt cele trei lucruri menționate aici?

R: Poți privi acest verset din trei perspective.

Omenirea, în general, este ca o floare care pare nouă și proaspătă pentru o vreme, dar se ofilește și se usucă.

Fiecare dintre noi trăiește pe pământ doar pentru o scurtă perioadă de timp; viața noastră de astăzi nu este decât un scurt preludiu al vieții noastre veșnice.

În comparație cu oamenii, Cuvântul lui Dumnezeu dăinuie pentru totdeauna.

Î: În Isaia 40:11, ce este interesant la cuvântul folosit aici pentru „miel”?

R: Cuvintele pot avea un sens obișnuit și un sens argotic. Acest cuvânt specific pentru „miel”, folosit doar în Isaia 40:11; 65:25 și 1 Samuel 7:9, înseamnă pur și simplu „miel”. Dar cuvântul înrudit din aramaică, care înseamnă tot „miel”, are un sens argotic de „băiețel”. Isus a folosit forma feminină a acestui cuvânt când a înviat fetița de doisprezece ani din Marcu 5:41.

Î: În Isaia 40:12, are Dumnezeu dimensiuni umane, așa cum susțin unii învățători ai mișcării „Cuvântul-credință”?

R: Desigur că Isus Hristos are dimensiuni umane, deoarece El nu numai că a fost om, ci este încă om. Dar Dumnezeu nu este limitat la dimensiuni fizice. Expresia „a măsurat apele în palma mâinii Sale” nu înseamnă că Dumnezeu este un violonist neîndemânatic pentru că mâinile Sale sunt prea mari. Mai degrabă, această expresie poetică arată măreția puterii lui Dumnezeu. Psalmul 139:7-10 și Ieremia 23:24 arată că mâna lui Dumnezeu este pretutindeni, deoarece El umple cerul și pământul. Acest lucru nu ar fi posibil dacă Dumnezeu ar fi limitat doar la dimensiunile umane. Vezi „Când membrii sectelor întreabă”, p. 80, pentru un răspuns complementar.

Î: În Isaia 40:12-14, de ce se subliniază faptul că Dumnezeu nu a avut nevoie de niciun ajutor sau sfat?

R: Spre deosebire de aceasta, în mitologia babiloniană, Marduk a creat lumea, dar nu a putut face acest lucru până nu l-a consultat pe zeul Ea, cel atotînțelept. Atât mitologia babiloniană, cât și cea canaanită cred că creatorul a trebuit să se lupte cu o altă ființă înainte de a putea crea.

De asemenea, spre deosebire de aceasta, în mitologia sumeriană, după potop, zeii erau foarte înfometați; cu alte cuvinte, depindeau de sacrificii pentru a se hrăni. Dar Dumnezeu nu are nevoie de niciun sacrificiu; într-adevăr, dacă ar avea nevoie să mănânce, acestea ar fi prea mici pentru El.

Î: În Isaia 40:12-14, Dumnezeu nu a avut nevoie de ajutor la creație, dar care sunt câteva moduri în care oamenii încearcă să-L „ajute pe Dumnezeu” astăzi?

R: De fapt, Dumnezeu ne-a acordat privilegiul de a-L „ajuta”, nu pentru că ar avea nevoie de ajutor, ci pentru că ne-a invitat – sau, de fapt, ne-a poruncit – să lucrăm pentru a-i aduce pe oameni la Hristos, pentru a-i uceniciza pe alții și, în general, pentru a-i iubi și ajuta pe oameni. Dar nu ar trebui să credem niciodată că Dumnezeu este obligat să se folosească de noi. Și ar trebui să îndeplinim slujirea pe care Dumnezeu ne-a poruncit-o, nu alte lucruri, crezând că astfel Îl vom ajuta pe Dumnezeu.

Î: În Isaia 40:13-14, se arată oare că Dumnezeu are un sfetnic?

R: Acest lucru arată exact opusul. La fel cum nimeni altcineva nu poate măsura apa în palma mâinii sale sau să delimiteze cerurile, nimeni nu a înțeles pe deplin gândurile lui Dumnezeu și nici nu L-a învățat pe Dumnezeu. Isaia 41:28-29 întreabă, de asemenea, retoric, într-un mod batjocoritor și ironic, unde sunt sfătuitorii lui Dumnezeu.

Î: În Isaia 40:18,25, ar trebui să-L comparăm pe Dumnezeu cu cineva sau cu o imagine?

R: Acest verset spune indirect că nu, deoarece nu există nimic cu care să-L comparăm. Singurul motiv pentru care L-am compara cu idolii este doar pentru a vedea cât de neînsemnați sunt idolii. O imagine bidimensională nu poate fi confundată cu o persoană, dar există o asemănare. Suntem creați după chipul lui Dumnezeu, deși căzuți, și există asemănări între Dumnezeu și noi. Vezi „When Critics Ask”, p. 270, pentru un răspuns diferit, dar complementar.

Î: În Isaia 40:22, ce este „cercul pământului”?

R: Cuvântul ebraic folosit aici, „khug”, poate însemna fie cerc, fie sferă. Așadar, deși Biblia este în concordanță cu ideea că pământul este o sferă, acest verset nu ar trebui folosit pentru a încerca să se dovedească faptul că oamenii din vechime știau că pământul era o sferă.

Cu toate acestea, nu este deloc exagerat să ne gândim că oamenii din antichitate credeau că Pământul era o sferă. Pitagora (c. 580/572–492/490 î.Hr.) și elevul său Filolaus (c. 500 î.Hr.) considerau că Pământul era o minge care se rotește. Vezi http://www.skyscript.co.uk/copernicus.html pentru mai multe informații. Heracleide (c. 388/380 – c. 310 î.Hr.) credea că Soarele și toate planetele, cu excepția lui Mercur și Venus, orbitează în jurul Pământului care se rotește. Aristarh din Samos (c. 310–230 î.Hr.) a afirmat că Pământul se învârte în jurul Soarelui, potrivit lui Arhimede. Aristarh a practicat astronomia în Alexandria. El este numit „Copernic al astronomiei antice”, deoarece a susținut că Soarele se află de 20 de ori mai departe de Pământ decât Luna, prin urmare trebuie să fie mult mai mare. [De fapt, Soarele se află la o distanță de aproximativ 400 de ori mai mare față de Pământ decât Luna.]. Seleucus (150 î.Hr.) a susținut, de asemenea, punctul de vedere al lui Aristarh.

Cu toate acestea, dacă Pământul se rotea, trebuia să se miște foarte repede; totuși, lumea antică credea că poate infirma această teorie, deoarece, în caz contrar, totul ar fi zburat pur și simplu. S-ar putea spune că lumea antică nu a luat în considerare această teorie cu suficientă seriozitate. Vezi http://www.perseus.tufts.edu/GreekScience/Students/Kristen/Aristarchus.html pentru mai multe informații.

Î: În Isaia 40:22, în ce fel sunt oamenii asemănați cu lăcustele în comparație cu Dumnezeu?

R: Noi considerăm lăcustele ca fiind creaturi cu viață scurtă, murdare și nu prea inteligente, iar toate aceste caracteristici se aplică atunci când suntem comparați cu Dumnezeu. Suntem asemănători cu lăcustele în comparație cu Dumnezeu din cel puțin șapte motive.

1. Puterea lui Dumnezeu

2. Prezența lui Dumnezeu pretutindeni

3. Inteligența lui Dumnezeu

4. Viziunea lui Dumnezeu asupra lumii

5. Viața noastră scurtă pe pământ

6. Dumnezeu poate face față tuturor anotimpurilor

7. Nu există nimeni ca El

Poate că și tu te poți gândi la mai multe motive.

Î: În Isaia 40:31, ce înseamnă să aștepți pe Domnul?

R: Aceasta înseamnă trei lucruri diferite.

Discernă: Înainte de a te arunca cu capul înainte în ceva, așteaptă mai întâi să vezi dacă Dumnezeu vrea cu adevărat să faci asta sau nu. Vezi „Now That’s A Good Question”, p. 256-257, pentru mai multe detalii despre această semnificație.

Fii răbdător: Chiar și în cazul lucrurilor despre care știi că Dumnezeu le dorește, uneori trebuie să așteptăm cu răbdare momentul potrivit al lui Dumnezeu, în loc să încercăm să forțăm ceva înainte de vreme.

A urma: Chiar și în cazul lucrurilor despre care știm că Dumnezeu le dorește acum, ar trebui să urmăm călăuzirea lui Dumnezeu, în loc să sperăm că Domnul ne va binecuvânta și va urma călăuzirea noastră. Scriitorul creștin chinez Watchman Nee deplângea faptul că credincioșii uitau acest lucru.

Ca o paranteză, alergătorul olimpic creștin Eric Liddell îi plăcea să citească Isaia 40:30-31.

Î: În Isaia 40:31, cum anume ne reînnoiește puterea așteptarea Domnului?

R: Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să ne întrebăm ce este, mai exact, puterea. Există patru feluri de putere, iar acest verset se poate referi la toate cele patru.

Voința: Puterea înseamnă tărie de caracter sau puterea voinței. Aceasta cuprinde atât curajul de a face ceva ce Dumnezeu dorește să faci, cât și perseverența de a continua să faci acel lucru în ciuda dezamăgirilor, opoziției sau suferinței. Puterea voinței înseamnă, de asemenea, autocontrolul de a nu face ceva sau de a înceta să faci ceva ce Dumnezeu nu dorește să faci. Oamenii pot obține adesea puterea voinței de la cei din jur, din mișcarea din care fac parte etc. Dar aceste circumstanțe se pot schimba. Acest verset spune că trebuie să ne luăm puterea de la Domnul. Unii halterofili pot ridica greutăți doar de câteva ori, dar alergătorii de maraton au o putere de anduranță.

Inima: Puterea se dobândește, de asemenea, prin apropierea de Dumnezeu și prin păzirea inimii tale în Domnul. Ea îți dă capacitatea de a nu te epuiza, de a te bucura de prezența lui Dumnezeu și de a-L sluji, chiar și în vremuri grele.

Cunoaștere și înțelepciune: Puterea cunoașterii înseamnă a cunoaște adevărul și a distinge căile false. Înțelepciunea înseamnă aplicarea acestora în propria viață sau sfătuirea altora. Se poate avea puterea cunoașterii fără celelalte, dar aceasta nu este voia lui Dumnezeu pentru noi. Ar trebui să fim echilibrați și puternici în Domnul și în celelalte aspecte. O persoană cu piciorul stâng la fel de puternic ca al unui alergător olimpic și cu piciorul drept al unui sedentar nu ar alerga foarte repede.

Sănătatea fizică: A fi îngrijorat pentru ceva nu este doar nebiblic (Filipeni 4:6), ci îți face rău și fizic. Trebuie să așteptăm pe Domnul și să lăsăm lucrurile în mâinile Lui. În al doilea rând (și, evident), dacă umblăm cu Domnul, puterea noastră fizică va fi mai bună, deoarece nu vom fi beți sau sub influența drogurilor și vom renunța la fumat sau nu vom începe să fumăm. În cele din urmă, însă, mulți dintre cei care L-au urmat pe Dumnezeu au suferit leziuni fizice din cauza torturii pe care au îndurat-o pentru Hristos. Așadar, deși pe pământ oamenii răi ne pot afecta trupurile, în cele din urmă vom avea trupuri noi, glorificate, în cerul și pământul noi.

Î: În Isaia 41:1,5; 42:4,10,12, de ce sunt insulele semnificative aici?

R: Insulele sunt mai îndepărtate și puțin mai greu de accesat decât alte locuri. Dar suprafața insulelor din Marea Mediterană este semnificativ mai mare decât cea a Israelului și a Libanului la un loc. Pentru comparație, Israelul de astăzi are o suprafață de 1,09 ori mai mare decât statul american New Jersey. Iată o defalcare.

Î: În Isaia 41:2, 41:25-28, cine este cel din răsărit și cum a putut veni atât din răsărit, cât și din nord?

R: Este vorba despre un cuceritor, trimis de Dumnezeu să-Și elibereze poporul exilat, pentru ca acesta să se poată întoarce. El este regele Cir al Persiei, menționat pe nume în Isaia 44:28 și Isaia 45:1. Cir era fiul lui Cambyses din clanul persan Achaemenes (Hakhamanis) al tribului Pasargadae și rege al Anshanului din Persia. Cirus era, de asemenea, de origine medă; prințesa medă Mandane a fost probabil mama sa.

Isaia 41:2 și 41:25b spun că el va veni din est sau de la răsăritul soarelui. Isaia 41:25a spune că va veni din nord. Un cuceritor nu și-ar fi condus armata direct spre estul Israelului, deoarece acolo se află deșertul. Mai degrabă, armata ar fi mers spre nord prin Mesopotamia, apoi, ocolind Damascul, ar fi venit dinspre nord pentru a intra în Israel, continuând apoi spre Egipt. Cyrus a venit din est pentru a cuceri Babilonul, apoi s-a îndreptat spre nord și vest pentru a cuceri Lidia, iar apoi a venit dinspre nord în Israel.

Talmudul, Ioan Calvin și alții au considerat că această referire se făcea la Avraam, la timpul trecut. Cu toate acestea, lui Avraam nu i-au fost date neamurile dinaintea lui și nu a domnit peste regi.

Î: În Isaia 41:5, cum pot insulele, care nu sunt vii, să se teamă?

R: Această personificare se referă la faptul că oamenii care locuiesc pe insule se tem. Unele insule sunt locuri mai îndepărtate unde trăiesc oameni.

Î: În Isaia 41:5-7, de ce este menționată în această parte a cărții Isaia zadarnicia făuririi de idoli?

R: Această scenă se potrivește perfect aici, deoarece celelalte națiuni păgâne se tem că Cir va veni să le cucerească. Dar ele ar putea totuși să aibă curaj, pentru că erau sigure că știau exact cum să-l învingă pe Cir – vor face mai mulți idoli la care să se roage! La urma urmei, din moment ce a funcționat pentru Ierusalim împotriva asirienilor, ar trebui să funcționeze și pentru idolii lor. Totuși, având în vedere că Cyrus a cucerit fiecare bucățică de pământ din Orientul Mijlociu situată la nord de deșertul Arabiei, cât de bine le-a mers?

Î: În Isaia 41:7 și următoarele, care este rostul menționării fixării idolului cu cuie?

R: Isaia este ironic și puțin amuzant aici. Ei se roagă la zei care au o putere atât de mare, încât oamenii nu trebuie să uite să fixeze idolul cu cuie, pentru ca acesta să nu se răstoarne în timp ce se roagă pentru ajutorul său puternic.

S-ar putea obiecta că se rugau unor zeități nevăzute, iar statuile erau doar imagini. Cu toate acestea, oamenii aveau o viziune duală asupra idolilor lor păgâni. Credeau că aceștia se aflau pe Muntele Olimp, că se plimbau cu soarele pe cer într-un car, că locuiau în Hades sau oriunde altundeva, dar, în același timp și în mod inconsecvent, credeau că metalul sau lemnul statuii în sine trebuia venerat. Puteți observa acest lucru și astăzi în hinduism, unde cineva ar putea așeza o statuetă mică a unui zeu hindus în dulapul său și ar putea pune ghee (unt clarificat) sau alte ofrande în fața bucății de metal sau lemn.

Î: În Isaia 41:9-14, acest cuvânt ebraic se referă la „tu” la singular sau la plural?

R: Deși nu este atât de ușor de distins în traducerile moderne în limba engleză, versiunea King James și versiunea chineză respectă textul ebraic. În ebraică, cuvântul este la singular.

Î: În Isaia 41:14, de ce l-a numit Dumnezeu pe Iacov „vierme” aici?

R: Poate că poporul lui Iuda și al lui Israel se simțea aici ca un vierme printre națiuni, plin de teamă că Asiria îi va călca în picioare. Cu toții suntem foarte slabi în comparație cu Dumnezeu și cu puterea Sa. Dar ideea din Isaia 41:14-16 nu este că Iacov a devenit un vierme nesemnificativ, ci mai degrabă că din acel vierme nesemnificativ va ieși un Mântuitor care va fi o putere dominantă. Un vierme este un „treierător” al pământului. Dar Isaia 41:15 spune că din acest vierme va ieși un treierător al munților și al dealurilor.

Î: În Isaia 41:19, ce fel de copaci sunt cedrul, șitta, mirtul, măslinul, bradul, pinul și bușul?

R: Înțelegând că un copac „de ulei” era un copac din care se obținea ulei de măsline, traducătorii moderni sunt de acord că primii patru copaci sunt „cedru, salcâm, mirt și măslin”. Traducătorii nu sunt siguri în privința unora dintre ultimii trei copaci. Cu secole înainte de Hristos, Septuaginta enumera doar cinci copaci: „cedru, buș, mirt, chiparos, plop alb”. Probabil că nu au încercat să traducă numele copacilor pe care nu îi cunoșteau.

Dar ideea este că acești copaci ar fi naturali, oferind umbră din belșug. Niciunul dintre acești copaci nu este un pom fructifer, cum ar fi cei pe care i-ai planta în deșert și i-ai iriga pentru fructele lor.

Î: În Isaia 41:22-24, care este ideea principală?

R: Anterior, în Isaia 41:7, Isaia a subliniat că puterea idolilor nu înseamnă nimic în prezent. Aceste versete schimbă direcția și subliniază că nici puterea lor de a prezice viitorul nu înseamnă nimic. Conform New International Bible Commentary, p. 747, documentele antice arată numeroase preziceri făcute de profeții păgâni. „Testul decisiv” ar fi un eveniment de o importanță capitală: cucerirea Imperiului Babilonian de către Cyrus.

Unii oameni de astăzi cred într-o „putere superioară” numită „noroc”, a cărei putere constă doar în prezicerea viitorului. Dar a crede în asta nu te face mai deștept decât acei oameni care credeau că idolii lor puteau prezice viitorul.

Î: În Isaia 41:25, ce înseamnă că va veni cineva din nord?

R: Mai întâi două lucruri care nu constituie răspunsul, iar apoi răspunsul.

Persia era considerată a se afla în nord (Isaia 41:25; Ieremia 50:3; 51:48). De fapt, ea se află în nord-est, dar pentru a ajunge în Persia din Israel, trebuia să se călătorească mai întâi direct spre nord.

Asiria și Babilonul erau, de asemenea, considerate a fi în nord, în Ieremia 1:14-15; 4:6; 6:1; 25:9; 46:10.

Aceste națiuni nu proveneau doar din nord, ci și din est, și probabil de aceea se spune că au venit de la „soarele răsare”.

Răspunsul este că aceasta se referă la a doua venire a lui Hristos, întrucât Cel care vine din nord și din est este Cel care cheamă numele lui Dumnezeu. Isus Însuși a citat din Isaia 42, așa că Isus a recunoscut această parte din Isaia ca fiind mesianică.

Ca o paranteză, cuvântul pentru prinți/conducători de aici, seganim, se găsește în Biblie doar aici, în Ieremia 51:23,28 și în Neemia 2:16. Este un împrumut din limba akkadiană care înseamnă „guvernator provincial”.

Î: În Isaia 42:1-17, cine este slujitorul în care Dumnezeu își găsește plăcerea?

R: Acesta este primul dintre cântecele servitorului. Acest servitor, Cel Ales al lui Dumnezeu, este Mesia, așa cum arată Matei 12:17-21.

Slujitorul nu poate fi pur și simplu un grup de oameni, cum ar fi Israelul, datorită tuturor trăsăturilor individuale enumerate ale slujitorului. Nu poate fi Isaia însuși, deoarece Isaia nu a făcut niciodată aceste lucruri. Al doilea slujitor, care este orb și surd în Isaia 42:19, este Israelul, așa că unii au crezut că și slujitorul din 42:1-7 este Israelul. Cu toate acestea, Matei 12:17-21 arată că este vorba de Mesia. De asemenea, Isus a menționat Isaia 42:7 ca referindu-se la Sine în Matei 4:13-16. Targumul evreiesc spune, de asemenea, că Isaia 42:1-17 se referă la viitorul Mesia.

Î: Deoarece Isaia 42:1-4 și Matei 12:18-21 spun că Mesia „nu va striga și nu-și va ridica glasul, nici nu se va face auzit pe străzi” … până când va instaura dreptatea pe pământ, de ce a proclamat Isus cu voce tare că fariseii, cărturarii și legiuitorii sunt ipocriți, călăuze oarbe, morminte văruite etc. în Matei 23 și Luca 11:39-52?

R: S-ar putea încerca interpretarea că Isus nu putea rosti niciun cuvânt în timp ce mergea pe stradă, dar aceasta este o idee absurdă. Desigur că lui Isus i se permitea să vorbească pe străzi și i se permitea să se adreseze mulțimilor în Matei 23. Mai degrabă, spre deosebire de așteptările iudeilor, Isus nu voia să incite poporul, nici să-i atace pe alții, nici măcar să se apere pe Sine. Isus a vorbit și a mustrat cu autoritate, dar nu a lansat strigăte de luptă, oricât de tentant ar fi fost acest lucru atunci când a fost arestat.

Primul dintre cele trei cuvinte ebraice principale din Isaia 42:2, „nacah”, are o mare varietate de semnificații, dar următorul cuvânt din Concordanța Strong, „nesa”, este derivat din „nacah” și înseamnă a lua cu sine, a stârni o revoltă sau a lua. Celelalte două cuvinte sunt „tsa’aq”, care înseamnă „a proclama” sau „a striga”, și „shama”, care are o semnificație la fel de largă. Evident, în acest context nu înseamnă pur și simplu „a proclama”, deoarece Isaia însuși spune că Mesia va proclama diverse lucruri. Trebuie să privim cuvintele în ansamblu.

Î: În Isaia 42:8-13, 18-24, în ce sens era Israel un slujitor orb și surd?

R: Cât de util este un slujitor care este atât orb, cât și surd? Israel ajunsese în această stare deoarece, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le primise, Israel avea un obicei înrădăcinat de a nu răspunde lui Dumnezeu. Acum erau surzi la cuvintele lui Dumnezeu și orbi față de voia Lui. Nu mai erau capabili să primească cuvintele și poruncile Domnului.

Î: În Isaia 42:9, în ce fel distruge sau modifică în mod semnificativ această verset teoria liberală a celor doi Isaia?

R: Teoria celor doi Isaia susține că un autor mai vechi, dinaintea exilului, a scris Isaia 1-39, iar un al doilea autor, mai târziu, după ce exilul s-a încheiat cu peste 150 de ani mai târziu, a scris Isaia 40-66. Cu toate acestea, Isaia 42:9 spune în mod explicit că această profeție a fost dată înainte ca aceste lucruri să se împlinească, așa că al doilea Isaia (dacă ar fi existat unul) ar fi un mincinos deliberat.

Î: În Isaia 42:11, expresia „satele în care locuiește Kedar” se referă la urmașii lui Ismael, așa cum susține musulmanul Ahmad Deedat?

R: Deși acest aspect nu are importanță pentru creștini, Deedat are dreptate în acest caz. Kedar a fost unul dintre cei doisprezece fii ai lui Ismael, conform 1 Cronici 1:29. Cu toate acestea, mulți musulmani fac greșeala de a crede că toți arabii provin din Ismael. De fapt, Arabia era departe de a fi pustie când s-a născut Ismael. Șeba (actualul Yemen) nu provenea din Ismael. Din punct de vedere arheologic, în Bahrain trăiau oameni a căror scriere era similară cu cea a canaaniților. Alții care locuiau în Arabia, pe lângă ismaeliți, erau cei șase copii ai lui Avraam și ai concubinei sale Ketura. Dar, înainte de Avraam, existau deja unii dintre semiti, menționați în Geneza 10:21-32.

Î: În Isaia 42:13, este Dumnezeu un om, având în vedere că Domnul iese „ca un om puternic” și „ca un războinic”?

R: Nu. Aceasta înseamnă pur și simplu că Dumnezeu este un războinic și un campion.

Î: În Isaia 42:13 și Ieremia 25:30, este nepotrivit ca Dumnezeu să „răcnească”, așa cum susține musulmanul Ahmad Deedat?

R: Nu, cine suntem noi să-I spunem lui Dumnezeu ce poate și ce nu poate face? „Răgetul” din ambele versete este un strigăt de luptă. Când Isus Se va întoarce în glorie, El îi va învinge pe dușmanii lui Dumnezeu.

Î: În Isaia 42:14-17, cum întărește stilul textul de aici?

R: Acest pasaj compară durerea lui Dumnezeu și eliberarea Sa iminentă și bruscă cu o femeie în travaliu. „Expositor’s Bible Commentary”, vol. 6, p. 256, spune: „Această abundență de consoane guturale și aspirate poate părea urâtă, dar este o formă de comunicare orală extrem de eficientă. Lunga perioadă de gestație – reprezentând, poate, exilul babilonian – s-a încheiat; iar Dumnezeu, care părea inactiv, va depune eforturi pentru a-Și aduce poporul la lumină”.

Î: În Isaia 42:19, de ce spune Dumnezeu că slujitorul Său este orb și surd?

R: Ieremia 5:20-21 conține un mesaj similar. Slujitorul lui Dumnezeu este aici Israel, iar Dumnezeu își mustră slujitorul în Isaia 42:20. A spune că sunt orbi și surzi înseamnă că nu sunt atenți. Și unii creștini pot fi orbi și surzi, din perspectiva lui Dumnezeu, atunci când se îndepărtează de dorința de a rămâne aproape de El și de a-L asculta. Putem fi atât de ocupați cu alte lucruri încât să nu mai avem loc pentru Isus.

Î: În Isaia 42:19; Ezechiel 12:1-2; Plângerile lui Ieremia4:14 , în ce feluri pot oamenii să fie orbi și surzi?

R: Din punct de vedere fizic, oamenii pot fi orbi din multe motive: afecțiuni ale creierului, ale nervului optic, ale corneei, din cauza întunericului prea dens etc., iar același lucru este valabil și pentru auz. Oamenii pot fi surzi și din cauza zgomotului de fond prea puternic.

În mod analog, oamenii pot fi orbi și surzi din punct de vedere spiritual. Dacă Duhul Sfânt nu lucrează în viața cuiva, nu există nicio speranță ca acea persoană să-L găsească pe Dumnezeu. (Ioan 16:8-10 arată cum lucrează Duhul Sfânt în lume.) La fel cum grijile și temerile pot împiedica oamenii să asculte Evanghelia în pilda celor patru tipuri de sol, grijile și temerile pot acoperi auzul cuiva față de mesajul lui Dumnezeu. Chiar și religia poate acoperi ascultarea unei persoane față de Dumnezeu, așa cum arată povestea uimitor de tristă a fariseilor din Ioan 9. Isus le-a spus fariseilor în Ioan 8:37b: „Nu aveți loc pentru Cuvântul Meu.” Fie ca viețile noastre să nu fie niciodată atât de pline încât să nu mai avem loc pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă este așa, atunci ar trebui să încercăm să ne golim puțin viețile.

Î: În Isaia 43:1, care este diferența între faptul că Dumnezeu ne cheamă pur și simplu și faptul că Dumnezeu ne cheamă pe nume?

R: Dumnezeu nu a făcut doar o chemare generală (oricine vrea să vină, să vină), ci o chemare specifică adresată lui Iacov și, prin extensie, descendenților săi, poporului Israel. Pe noi, Dumnezeu ne cheamă în mod specific; El cunoaște fiecare zi a vieții noastre încă înainte de a ne naște, conform Psalmului 139:16.

Î: În Isaia 43:1-2, cum domină frica viețile unor oameni astăzi?

R: Frica ne îngheață inimile și ne împiedică mărturia. Ne oprește să facem ceea ce trebuie să facem și îi determină pe oameni să facă tot felul de lucruri nebunești pe care nu le-ar face dacă ar gândi mai rațional și mai calm. Frica poate domina viețile altor oameni, și frica ne poate domina viețile noastre dacă îi permitem acest lucru.

Î: În Isaia 43:1-2, ce ar trebui să facem când ne este frică?

R: În primul rând, Isaia 43:4a ne învață că trebuie să conștientizăm că suntem prețioși în ochii lui Dumnezeu.

În al doilea rând, Isaia 43:4b spune că Dumnezeu ne iubește.

În al treilea rând, roagă-te ca Dumnezeu să fie slăvit în această situație. El ar putea fi slăvit protejându-te, sau ar putea fi slăvit luându-te acasă la El.

În cele din urmă, conștientizează că poate exista o tendință periculoasă de a „acționa în panică”. Ieși din pericolul imediat, dacă tu sau alții vă aflați în așa ceva, dar apoi gândește-te cu chibzuință la cea mai bună cale de acțiune.

Î: În Isaia 43:3, unde se află Seba?

R: Este vorba despre același loc ca și Sheba, situat în Yemenul de astăzi sau, dincolo de strâmtoare, în Etiopia. Seba/Sheba este menționat și în Isaia 60:6; Iov 6:19; 1 Regi 10:1-13; Iov 1:15; Isaia 45:14; Ezechiel 23:42 și Ioel 3:8.

Î: În Isaia 43:3, cum a dat Dumnezeu Egiptul, Etiopia și Sheba ca răscumpărare pentru Israel?

R: Imperiul Persan a devenit cel mai mare imperiu din Orientul Mijlociu și Europa până la acea vreme. Dumnezeu a dat teritoriul Egiptului Persiei și comerțul cu Etiopia și Sheba în schimbul bunătății persanilor față de Israel. Conform lui Herodot (Istoria, cartea 1, cap. 153, p. 35), Cyrus a făcut planuri să cucerească Egiptul, iar acesta a fost cucerit sub domnia lui Cambyses, succesorul său.

Î: În Isaia 43:5-6, când se va împlini această profeție?

R: Aceasta s-a împlinit pentru prima dată când exilații s-au întors sub conducerea lui Zorobabel, în anii 539-538 î.Hr. De asemenea, se va împlini în vremurile de pe urmă, când tot Israelul se va întoarce. Unii consideră că înființarea statului modern Israel reprezintă începutul împlinirii acestei profeții.

Î: În Isaia 43:7, de ce a fost creat omul de către Dumnezeu?

R: Subiectul scurt al întrebării tale ridică o întrebare importantă. Este foarte ciudat că, cu câteva zile înainte de a-ți citi întrebarea, am ținut o lecție la școala duminicală, pentru băieții din clasa a cincea, tocmai despre acest subiect.

Deoarece Dumnezeu știe totul înainte ca lucrurile să se întâmple (Psalmul 139:16,17; Isaia 44:7; 46:10; 1 Ioan3:20 ; etc.), Dumnezeu a văzut că Adam și Eva vor cădea, a văzut că vom păcătui împotriva Lui și a văzut jertfa dureroasă pe care o va face Isus. S-ar putea crede că Dumnezeu ar fi spus: „Este prea multă bătaie de cap; nu o să mă mai obosesc să-i creez pe acești oameni.” Cred că Dumnezeu ar fi avut tot dreptul să facă asta. Dar nu asta a făcut Dumnezeu; dintr-un anumit motiv, Dumnezeu a văzut dincolo de toată suferința și durerea că va merita efortul. Dar de ce naiba (sau mai degrabă în cer) ar considera El că merită?

Din Biblie putem vedea o serie de motive.

Bărbații și femeile sunt creați după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:26-27). Acum, recunoaștem o imagine pe pământ ca fiind o reprezentare parțială, bidimensională, a unui obiect tridimensional. În mod similar, noi suntem o reprezentare parțială și finită a unei părți din caracterul lui Dumnezeu. O parte a faptului de a fi creați după chipul lui Dumnezeu constă în faptul că putem să-L iubim, să fim ființe morale, să avem liber arbitru (definit corect), să apreciem frumusețea și adevărul în moduri în care animalele nu pot. Există o a doua parte a faptului de a fi creați după chipul lui Dumnezeu, pe care o voi amâna până când vom vorbi despre 1 Ioan.

Am fost creați pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. (Isaia 43:7; 62:3)

Am fost creați pentru a trăi împreună cu Dumnezeu (2 Corinteni 5:4-5). Vom domni împreună cu Hristos în Ceruri (Efeseni 2:6).

Dumnezeu dorește să ne aibă lângă El pentru a ne arăta o milă și o har incredibile. (Efeseni 2:7)

Suntem creați pentru a face fapte bune (pe pământ, dar poate și în Cer), pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte pentru ca noi să le împlinim. (Efeseni 2:10).

Să fim sfinți și fără prihană în ochii Lui (Efeseni 1:4)

Să fim adoptați ca fii ai Săi (Efeseni 1:5)

Am fost creați pentru plăcerea lui Dumnezeu. (Evrei 11:6 și alte versete vorbesc despre faptul că noi Îi facem plăcere.)

Faptele Apostolilor 17:28a spune că trăim, ne mișcăm și existăm în Dumnezeu. La fel, Coloseni 3:3 spune că credincioșii au acum viața ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Dar mai există și un alt aspect important. 1 Ioan 4:12-16 arată nu numai că trăim în Dumnezeu, ci și că Dumnezeu trăiește în noi. Am fost creați astfel încât Duhul lui Dumnezeu să poată locui efectiv în noi. Există unele lucruri despre care ai putea crede că Dumnezeu Atotputernicul nu le-ar putea face. S-ar putea să credeți că Dumnezeu nu ar putea simți durerea, să fie rănit, să sufere etc. Desigur, Dumnezeu Atotputernicul a trăit toate acestea când Isus a venit pe pământ să moară pentru păcatele noastre. Dar cum poate Dumnezeu Atotputernicul să experimenteze bucuriile și luptele noastre, precum și iubirea noastră, în mod direct? El poate face chiar și asta. Pentru cei care L-au primit pe Isus în inima lor, Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, vine la noi și își face locuința în noi (Ioan14:23 -27).

Isus a comparat această relație reciprocă – noi în Dumnezeu și Dumnezeu în noi – cu faptul că El este vița, iar noi suntem mlădițele, în Ioan 15:1-8. Așadar, ca credincios, când îmi deschid ochii dimineața, nu doar „eu” privesc prin ochii mei; ci și „El”. Cu toate acestea, slujirea lui Dumnezeu înseamnă libertate deplină; am în continuare libertatea de alegere și responsabilitatea de a alege să trăiesc într-un mod care să-I fie plăcut și să-i iubesc pe ceilalți, sau să-L dezonorez și să fiu egoist. Există bucurie în a-L urma, dar există și lupte, pe măsură ce strălucim pentru El în această lume păcătoasă.

Totuși, nu ar trebui să ne umflăm de mândrie. Nu suntem în niciun fel divini; suntem pur și simplu vase. Ca vase, nu suntem diferiți și nici mai buni decât toți ceilalți necreștini din jurul nostru; doar că am fost aleși prin harul lui Dumnezeu și ni s-a dat ceva diferit în interior. Ni s-a încredințat sarcina de a oferi acest dar extraordinar celorlalți, iar Dumnezeu îi va umple cu bucurie pe toți cei care Îi cer, pentru că Dumnezeu iubește o persoană mai mult decât îți poți imagina, chiar mai mult decât se poate iubi acea persoană pe sine însăși.

În afară de aceasta, Dumnezeu are scopuri individuale și pentru diferite persoane. Uneori, Dumnezeu le poate dezvălui ceva despre scopul lor individual; iar alteori, ei nu află decât la moarte. În vremuri întunecate, Dumnezeu le-a spus poporului lui Iuda prin Ieremia: „Căci Eu știu gândurile pe care le am pentru voi, zice Domnul, gânduri de pace, nu de rău, ca să vă dau un viitor și o speranță. Atunci Mă veți chema și veți veni să vă rugați la Mine, iar Eu vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi când Mă veți căuta din toată inima voastră. Mă veți găsi, zice Domnul.” (Ieremia 29:11-14a)

Dacă nu ești creștin, sper din toată inima să-L cauți pe Domnul. Dacă ești creștin, sper să continui să-L cauți pe Domnul pentru a ști mai bine cum să-I fii pe plac și apoi să faci asta.

Î: În Isaia 43:8-13, care este ideea principală?

R: În acest moment, capitolul trece de la mângâiere la provocarea unei săli de judecată. Dar, spre deosebire de alte procese alegorice din Isaia, Israelul nu este acuzatul, ci martorul. Păgânii susțin că diverși zei sunt demni de închinare, dar zeii lor nu îi ajută. Israelul trebuie să fie martor că a existat, există și va exista veșnic un singur Dumnezeu, iar El este Mântuitorul lor. Dacă ne numim creștini, dar ne lăsăm atrași de credința în alți zei – cum ar fi gândul că există adevăr și în zeii hinduismului sau ai altor religii păgâne –, atunci nu mai suntem martori ai acestui adevăr.

Î: În Isaia 43:14; 48:14,20, care este exact diferența dintre un babilonian și un caldeean?

R: În acea perioadă, erau sinonime. Babilonienii amoriti au cucerit Sumeria antică și s-au amestecat cu sumerienii cu aproximativ 1.000 de ani înainte de vremea lui Isaia.

Î: În Isaia 43:14, de ce se vorbește despre corabia caldeenilor, când Babilonul era un oraș situat în interiorul țării?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Deoarece caldeenii dețineau tot teritoriul de la Babilon până la Golful Persic, aceștia ar fi putut descărca corabia lângă Golful Persic și transporta mărfurile pe uscat până la capitala lor, Babilonul.

Răspunsul: Babilonul se afla pe malul marelui fluviu Eufrat. Istoricul grec Herodot (Istoria, cartea 1, cap. 194, p. 44) scrie că caldeenii aveau mici corăbii circulare făcute din piei, cu un cadru de salcie, care navigau în sus și în jos pe fluviul Eufrat și în Golful Persic. Cele mai mari puteau transporta cinci mii de talanți de marfă. Aceste „nave fluviale” puteau descărca mărfurile de pe navele oceanice mai mari care veneau din Egipt, Africa, sudul Arabiei, Persia sau India. Babilonienii aveau, de asemenea, nave de război pe care le cumpăraseră de la fenicieni.

Î: În Isaia 43:14-21, ce compară Isaia aici?

R: Fără a o spune în mod direct, Isaia compară întoarcerea din exil cu Exodul din Egipt. Dumnezeu le reamintește în Isaia 43:16-17 că El a fost Cel care i-a făcut pe israeliți să treacă prin Marea Roșie și a scufundat carele și caii egipteni. Dumnezeu a avut grijă de ei în deșert și va avea grijă de ei și pe parcursul călătoriei de 600 până la 900 de mile de la Babilon înapoi în Israel.

Î: În Isaia 43:16 și Psalmul 8:8, ce sunt „căile mărilor”?

R: Să vedem care dintre cele trei posibilități este corectă.

(incorect) Curenții oceanici: Marea Mediterană și Marea Roșie nu au curenți, așa că aceasta s-ar putea referi doar la curenții din oceane.

(incorect) Traseul unei călătorii cu o navă sau al unui pește către o destinație.

(corect) Calea uscată prin Marea Roșie.

În ceea ce privește care dintre ele este corectă, rețineți următoarele:

Versetul 16 se referă la ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut, făcând „o cale în mare”.

Versetul 17 adaugă că El a scos carele și caii din armată și i-a nimicit.

Versetul 19 spune că, la fel cum în trecut au știut că Dumnezeu le-a făcut o cale prin marea puternică, în viitor Dumnezeu le va face o cale prin deșert pentru a se întoarce din captivitate. Prin urmare, primele două interpretări sunt incorecte și numai a treia este corectă.

Ca o notă marginală, cel puțin două Biblii de studiu și patru comentarii susțin, de asemenea, a treia interpretare.

Î: În Isaia 43:22-28, cum poți să-i încurajezi pe alții să nu se plictisească de Dumnezeu?

R: Această parte a capitolului se transformă într-o acuzație, ca într-un tribunal, că ei au făcut acest lucru. Cu cât o persoană îndeplinește mai mult ritualuri exterioare fără semnificația interioară, cu atât se simte mai obosită. Cu cât îl venerează pe Dumnezeu mai mult în mod ipocrit, și nu din inimă, cu atât poate deveni mai obositor. Dar ei nici măcar nu-L mai cinstesc pe Dumnezeu prin jertfe. Oamenii își pot arăta oboseala față de Dumnezeu în diferite moduri. Astăzi, mulți dintre cei care încă cred în Dumnezeu și nu comit păcate grave au încetat să mai meargă la biserică și au încetat să mai contribuie la lucrarea lui Dumnezeu. Probabil că nu este pentru că s-au gândit în mod deliberat că au lucruri mai bune de făcut decât să-L urmeze pe Dumnezeu, ci mai degrabă pentru că timpul lor pentru Dumnezeu a fost „înlăturat” fără să-și dea seama de timpul dedicat altor lucruri. În timp ce Satana se luptă împotriva creștinilor cu amenințări și ispite, el o face și prin distrageri care ne consumă timpul. Nu trebuie să fim nepăsători față de uneltirile lui (2 Corinteni 2:11).

Î: În Isaia 43:25, cum se face că Dumnezeu, cel atotștiutor, nu-și amintește păcatele noastre?

R: Nu este vorba că Dumnezeu nu poate să-și amintească păcatele noastre, ci că Dumnezeu alege să nu-și amintească păcatele noastre. Nu numai că nu ni le va reaminti, dar nici El Însuși nu se va mai gândi la ele. Comentariul biblic al lui MacArthur, la pagina 812, menționează că acesta este unul dintre cele mai înalte puncte ale harului din Vechiul Testament.

Ca o paranteză, primul strămoș care a păcătuit în Isaia 43:27 se referă probabil la Iacov, numit în 43:28, strămoșul comun doar al poporului Israel și nu al madianiților sau al ismaeliților.

La fel, atunci când un frate în credință a păcătuit, s-a pocăit și a fost restaurat, și a făcut restituire dacă a fost posibil, atunci nu trebuie să-i reamintim acel păcat nici lui, nici altcuiva.

Î: În Isaia 44:1-28, care este ideea centrală a acestui capitol?

R: Multe capitole ne învață doctrina și cunoașterea lui Dumnezeu, dar acest capitol, în plus, dezvăluie și inima lui Dumnezeu; sentimentele simultane, dar diferite, pe care Dumnezeu le are față de Israel.

Î: În Isaia 44:2, care este semnificația numelui Jesurun sau Jeshurun?

R: Unii oameni folosesc porecle, iar Dumnezeu folosește, de asemenea, o poreclă pentru Israel. Ieshurun înseamnă „cel drept” în ebraică. Nu era un termen necunoscut pentru israeliți, deoarece este folosit și în Deuteronom 32:15; 33:5,26. Are o semnificație de bază mai bună decât Iacov, care înseamnă „șmecher”.

Î: În Isaia 44:4, despre ce copaci este vorba?

R: Cuvântul ebraic era considerat a se referi la un plop, dar acum se crede că este un „copac ben”, pe care îl cunoaștem sub numele de copac de moringa. Copacii de moringa, originari din nordul Indiei și răspândiți ulterior în toată Asia de Sud, au frunze de un verde strălucitor, cresc rapid, sunt rezistenți la secetă, iar semințele lor pot ajuta la purificarea apei. O poreclă pentru copacul de moringa este „copacul vieții”. Frumusețea, creșterea rapidă, rezistența la secetă și capacitatea de a ajuta la purificare sunt toate caracteristici bune și pentru viața spirituală a unui credincios!

Î: În Isaia 44:8 și următoarele, ce poate învăța un mormon din acest verset?

R: Există multe versete care spun că există un singur Dumnezeu Adevărat, dar acest verset o spune într-un mod special. Noi credem că Dumnezeu este atotștiutor, dar chiar dacă nu ai fi de acord, ar trebui să recunoști că Dumnezeu este cel puțin destul de inteligent, nu-i așa? Și dacă Dumnezeu ar fi măcar puțin inteligent, ar ști dacă ar avea un frate sau o soră care să fie Dumnezeu, nu-i așa? Ei bine, în Isaia 44:8, Dumnezeu întreabă retoric dacă există vreun alt Dumnezeu în afară de El; apoi răspunde spunând că nu, nu cunoaște pe nimeni.

Î: De ce Isaia 44:9, 11, 15-20 pune accentul pe rușine aici?

R: Cultura occidentală pune un mare accent pe bine și rău, dar alte culturi, inclusiv cele din Orientul Mijlociu, pun un accent cel puțin egal pe onoare și rușine. Ai prefera să fii în preajma cuiva care are „dreptate”, dar căruia nu-i pasă că face lucruri rușinoase, sau a cuiva care greșește în multe privințe, dar încearcă să fie o persoană onorabilă?

Este ironic faptul că păgânii cred că este onorabil să-și venereze zeii, dar Isaia spune aici că a) acest lucru le aduce de fapt rușine și b) în adâncul sufletului, ei înșiși își pot da seama cu ușurință de acest lucru. De fapt, semizeul Hercule era cunoscut pentru cele douăsprezece fapte eroice. Dar Diagoras din Melos, un discipol al lui Democrit, a aruncat o statuie de lemn a lui Hercule în foc și a spus: „Haide, Hercule, îndeplinește-ți cea de-a treisprezecea muncă și ajută-mă să gătesc napii.” (preluat din Comentariul Keil-Delitzsch la Vechiul Testament, vol. 7, partea 5, p. 211.)

Isaia 44:10, 12 subliniază rușinea de a face sau de a venera un idol; Isaia 44:15-20 oferă o satiră tristă despre modul în care o persoană ar trebui să-și fie rușine de propria prostie atunci când face un idol. Dar satira constă în descrierea obiectivă a faptelor, nu în ton. S-ar putea considera că nu este vorba de un sarcasm batjocoritor, ci de un sarcasm impasibil.

Isaia nu a fost singurul care a observat acest lucru. Celebrul poet roman Horațiu (65-27 î.Hr.) spune ceva oarecum similar: „Odată eram un smochin, un băț nefolositor. Un meșter însă… a preferat să fiu un zeu…”

Î: Ce spune Isaia 44:12-17 despre munca oamenilor?

R: Dumnezeu recunoaște că oamenii pot fi foarte harnici, având în vedere puterea de care dispun. Dar poate fi o muncă grea pentru idoli zadarnici, cărora nu le pasă și care nici nu pot ajuta sau face ca munca să merite efortul. Isaia 44:12 subliniază că puterea meșterilor se epuizează pentru că le este foame și obosesc făcând idolul din metal sau lemn. Dacă obosesc făcând un idol, idolul este chiar mai puțin puternic decât ei. Totuși, cei care se încred în Domnul își înnoiesc puterea, conform Isaia 40:28-31.

Într-un mod ciudat, Dumnezeu este suveran chiar și asupra a ceea ce nu există. Zeii-idoli nu există cu adevărat, dar totuși au putere; puterea lor stă în oamenii care cred în înșelăciunea lor. Isaia 44:14 spune că idolul de lemn a provenit din toporul meșterului, aplicat asupra lemnului, care a crescut din copacul alimentat de ploaie. Cu alte cuvinte, existența acestui idol presupus puternic depindea în totalitate de faptul dacă ploua sau nu!

Î: În Isaia 43:22-44:23, cum se compară această răscumpărare spirituală cu răscumpărarea națională din Isaia 42:18-43:31?

R: Isaia vorbește mai întâi despre răscumpărarea națională, iar apoi despre răscumpărarea spirituală. Iată o comparație din cartea lui J. Alec Motyer, *The Prophecy of Isaiah* (Profeția lui Isaia), p. 326.

Î: În Isaia 44:25, cum ne putem feri pe noi înșine și, mai ales, pe ceilalți de a acumula prea multe cunoștințe false, așa-zise, care circulă pretutindeni?

R: Se pare că există din ce în ce mai multe informații false în circulație. Ar trebui să le contracarezi cu informații adevărate, dar acest lucru în sine nu pare să fie suficient. Trebuie, de asemenea, să „aperi turma” și să demonstrezi că informațiile false sunt greșite. O a treia modalitate, care le combină pe primele două, este să le pui întrebări despre convingerile lor eronate, așa cum ne arată Isaia aici.

Î: În Isaia 44:27, care este semnificația secării râurilor?

R: Sunt trei aspecte de luat în considerare.

În trecut, Dumnezeu a secat Marea Roșie pentru Moise și râul Iordan pentru Iosua.

În viitorul apropiat, regele persan Cyrus ar putea cuceri orașul Babilon prin devierea râului în bazinul Sepharvaim, lăsând râul la o înălțime de doar un picior sau cam așa ceva. Apoi, armata persană a mărșăluit cu ușurință pe albia râului sub zidurile Babilonului, conform lui Herodot. Cu toate acestea, contrar acestui lucru, Young spune că tăblițele cuneiforme de la Babilon arată că relatarea lui Herodot probabil nu s-a întâmplat. Vezi lucrarea lui J. Alec Motyer, *The Prophecy of Isaiah*, p. 355, pentru mai multe detalii în acest sens.

Într-un viitor îndepărtat, râul Eufrat se va usca pentru împărații din răsărit, conform Apocalipsei 16:12.

Î: În Isaia 44:28-45:3,13, de ce este menționat aici Cirus?

R: Isaia 44-45 era o profeție care îl numea pe Cyrus. Dumnezeu cunoștea chiar numele eliberatorului evreilor cu peste 150-200 de ani înainte ca Cyrus să se nască. Liberalii și scepticii au presupus că o profeție autentică despre viitor este imposibilă, așa că au folosit de mult această referire la Cyrus pentru a „dovedi” că ultima parte a cărții Isaia a fost scrisă după ce Cyrus a devenit rege. Cirus a decretat că evreii se pot întoarce în anul 538 î.Hr., la un an după ce a cucerit Babilonul. Templul a fost în cele din urmă reconstruit în anul 516 î.Hr.

Cirus a fost menționat, deși nu pe nume, în Isaia 41:2, 25. Dar, așa cum precizează „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 6, p. 270, „numele lui Cirus a fost păstrat pentru acest mare moment de culme poetică și profetică”.

Î: În Isaia 45:4-6, 18, 21-22; 46:9, de ce sunt aceste versete potrivite pentru a fi împărtășite cu mormonii?

R: În loc să creadă minciuna că există alți zei ca ai lor care stăpânesc peste alte planete, Isaia 46:9 spune că nu există nimeni altcineva ca Dumnezeul nostru. Dumnezeul nostru este unic în univers.

Î: În legătură cu Isaia 45:7; Isaia 14:7, am ascultat prezentarea de pe YouTube a lui Larry Wessels intitulată „Doctrine biblice nepopulare” și am găsit-o suficient de interesantă încât să vizitez site-ul web. Am aruncat o privire și am citit o parte din conținutul site-ului dumneavoastră și am parcurs întrebările referitoare la faptul dacă Dumnezeu a creat sau nu răul. Am căutat discuția despre Geneza de pe site-ul dumneavoastră – referitoare la crearea răului – și NU am văzut acest verset: Isaia 45:7 (Versiunea King James): „Eu fac lumina și creez întunericul; Eu fac pacea și creez răul; Eu, DOMNUL, fac toate aceste lucruri.” Și eu sunt un căutător al adevărului, adică sunt un creștin care dorește cu adevărat să știe ce spune Biblia, chiar și lucrurile nepopulare. Așadar, sunt interesat de comentariul dumneavoastră cu privire la Isaia 45:7.

R: Acest cuvânt ebraic, ra’, apare de aproximativ 640 de ori în Vechiul Testament. În unele locuri înseamnă răul moral, dar în 275 de locuri înseamnă „necaz” sau „calamitate”. Cartea *Now That’s A Good Question*, paginile 267-268, subliniază că există șapte cuvinte ebraice diferite care sunt traduse prin „rău” în limba engleză. Chiar și cuvântul englezesc pentru „rău” are două sensuri: răul moral și catastrofa fizică. Aceasta înseamnă că Dumnezeu aduce uneori catastrofe fizice. Desigur, în lumea noastră căzută, Dumnezeu permite ca catastrofele fizice să se întâmple; dar acest verset spune de fapt că Dumnezeu aduce catastrofe fizice. Când te gândești la distrugerea Sodomei și Gomorei, la potopul lui Noe sau la marea osândă din Apocalipsa, Dumnezeu poate aduce atât moartea, cât și viața. Ne place să ne gândim la Dumnezeu ca la cea mai iubitoare ființă din univers – și Dumnezeu este chiar așa. Dar Dumnezeu este, de asemenea, și cea mai mâniată ființă din univers, și trebuie să ținem minte acest lucru.

Tertulian, scriind în anii 207/208 d.Hr., a vorbit și el aici despre cele două tipuri de rău. El a făcut distincția între răul păcătos (culpae) și răul penal sau pedeapsa (poenae) în lucrarea sa „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea a II-a, capitolul 14, p. 308.

Î: În Isaia 45:7 și Isaia 14:7, cum a „făcut pace și a creat răul” un Dumnezeu bun?

R: Cartea „Now That’s A Good Question”, pp. 267-268, subliniază că există șapte cuvinte ebraice care sunt adesea traduse prin cuvântul englezesc „evil” în Versiunea King James. Răspunsul este că acest cuvânt pentru „rău” înseamnă adesea o catastrofă fizică, nu doar răul moral.

Ereticul Marcion, care vorbea greaca, nu ebraica, a încercat să folosească acest pasaj pentru a dovedi că Dumnezeul Vechiului Testament era rău și un Dumnezeu diferit de cel al Noului Testament. Valentinii și alți gnostici au respins versetele din Isaia care afirmau că nu există alt dumnezeu, considerându-le o minciună a zeului demiurg rău al Vechiului Testament.

Tertulian (care a scris în anii 207/208 d.Hr.) a răspuns la această întrebare practic în același mod, făcând distincția între răul păcătos (culpae) și răul penal sau pedeapsa (poenae) în lucrarea „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea a 2-a, capitolul 14, p. 308.

Î: În Isaia 45:9, în ce sens sunt unii oameni asemănători cu cioburile de vas?

R: Bucățile mici și sparte de vase sunt aproape complet inutile, putând să rănească pe alții, dar odinioară ar fi putut fi utile. Unii oameni sunt ca cioburile de vase, arătând odată promisiunea că vor putea veni la Hristos și vor sluji lui Dumnezeu, dar acum par complet inutili. Amintiți-vă însă că Dumnezeu poate reface vasele. A se vedea și discuția despre Plângerile lui Ieremia 4:2.

Î: În Isaia 45:9-11, ce spune Dumnezeu prin aceste metafore ale olarului și ale părinților?

R: Nimeni nu a putut să-și întrebe tatăl sau mama: „De ce m-ai creat?” La fel, un vas nu poate critica motivul pentru care olarul l-a făcut. În mod similar, Dumnezeu ne poate crea așa cum dorește El, iar noi trebuie doar să ne împăcăm cu acest lucru. Aplicația imediată a acestui lucru este regele Cirus. Din perspectiva lui Cirus, el era sigur de scopul său în viață: să extindă Imperiul medo-persan și, astfel, să se îmbogățească pe sine și pe persani. Dar Dumnezeu avea o viziune complet diferită. Cirus a fost creat în primul rând pentru a decreta că evreii se pot întoarce în patria lor. Chiar dacă ar fi putut vedea acest lucru (ceea ce nu a putut), Cirus nu ar fi fost în măsură să pună la îndoială scopurile lui Dumnezeu. La fel, nici evreii, și nici noi, nu putem pune la îndoială motivul pentru care Dumnezeu ne-a creat pentru scopurile pe care El le-a avut.

Î: În Isaia 45:13, cum a permis Cyrus evreilor să se întoarcă „fără preț sau răsplată”, când Isaia 43:3-4 indică faptul că Egiptul, Cușul și Seba au fost date în schimbul lui Israel?

R: Deși țara fusese cucerită, Cyrus nu era obligat să-i elibereze pe exilații evrei și nu vedea nicio răsplată pentru acest gest (în afară de supuși loiali). Evreilor nu li s-a cerut nimic; dimpotrivă, persanii le-au dat provizii. Dar Dumnezeu urma să-i răsplătească pe persani cu țările Egiptului, Cușului și Sebei în schimb, deși Cyrus nu se aștepta la asta.

Î: În Isaia 45:18-25, care sunt cele patru roluri ale lui Dumnezeu pe care le subliniază acest pasaj?

R: Acest pasaj subliniază și le leagă între ele rolul lui Dumnezeu în creație (45:18), revelație (45:19), mântuire (45:20-22) și judecata promisă (45:23-25).

Î: În Isaia 45:19, lasă Dumnezeu vreodată oamenii să-L caute în zadar?

R: Dumnezeu nu permite ca oamenii care Îl caută cu sinceritate să-L caute în zadar. Iată cinci puncte de luat în considerare.

1. Isus a promis în Matei 7:7-8 că celor care cer și caută li se va da și vor găsi.

2. Cu toate acestea, nimeni nu-L caută pe Dumnezeu (Romani3:10 -11, care citează din Psalmul 53:1-3).

3. Totuși, în mod paradoxal, David, cel care a scris Psalmul 53, spune că L-a căutat pe Dumnezeu.

4. Avem responsabilitatea de a-L căuta pe Dumnezeu (Isaia9:13 etc.)

5. Rezolvarea punctelor 2, 3 și 4 este că nimeni nu-L caută pe Dumnezeu din proprie inițiativă. Mai degrabă, Dumnezeu atrage oamenii la Sine (chiar și în vremurile Vechiului Testament). Dacă Tatăl nu ar atrage oamenii, nimeni nu ar veni la Isus (Ioan6:44 ).

Î: În Isaia 45:20, cine sunt fugarii/supraviețuitorii/cei scăpați dintre națiuni?

R: Există două puncte de vedere. Primul susține că israeliții au fost exilați din Israel și Iuda și împrăștiați printre neamuri de către Asiria și, mai târziu, de către Babilon. Aceasta s-ar referi atât la evreii care încă Îl urmau pe Dumnezeu, cât și la cei care se închinau acum la idoli. Un al doilea punct de vedere este că, întrucât Asiria a exilat și alte popoare din alte țări (pe care Cyrus le-a lăsat să se întoarcă acasă), este vorba despre toți exilații, atât evrei, cât și neamuri. În afară de Singurul Dumnezeu Adevărat, singura lor putere se află în idolii de lemn fără viață cărora li se roagă în zadar.

Î: În Isaia 45:21, care este contrastul dintre Dumnezeu, care anunță lucrurile, și idoli?

R: În timp ce Dumnezeu l-a anunțat pe Cyrus pe nume cu aproximativ 150 de ani înainte ca acest lucru să se întâmple, idolii păgâni nu au profețit nimic. De fapt, în Cilindrul lui Cyrus se spune că Marduk a poruncit ca Babilonul să fie cucerit (sub conducerea lui Cyrus) ca pedeapsă pentru Nabonid și babilonieni. Totuși, acest lucru a fost scris abia după ce evenimentul a avut loc; înainte de aceasta nu exista nicio dovadă că Nabonid nu era suficient de religios sau că Marduk era nemulțumit de Babilon.

Î: În Isaia 46:1, cine sunt Bel și Nebo?

R: Bel era un alt nume pentru Marduk, numit și Bel-Merodach, zeul principal al Babilonului. Bel este menționat și în Ieremia 51:44. Conducătorul babilonian Belșațar a fost numit după Bel. Conducătorii babilonieni Nabucodonosor (Nabu-kudurri-usur), Nabonid (Nabu-na’ia) și Nabopolassar (Nabu-apal-usur) au toți „Nebo” în numele lor. Multe comentarii afirmă că acest idol era diferit de idolul canaanit numit Baal, dar „The MacArthur Bible Commentary” (p. 816) și „The NIV Study Bible” (p. 1084) susțin că Bel era un alt nume pentru idolul canaanit Baal. În completarea acestor informații, zeița babiloniană Ishtar era aceeași cu zeița canaanită Ashtarte. Nebo era fiul lui Marduk și zeul scrisului.

În fiecare an, acești doi zei erau purtați într-o procesiune cu ocazia Anului Nou babilonian, care era ziua echinocțiului de primăvară. Nebo urma să scrie destinul fiecăruia pentru acel an.

Herodot spune că în Babilon existau două statui de aur ale lui Bel/Marduk.

Ideea acestor versete este că oamenii trebuiau să aleagă între a crede într-o religie moartă a lui Bel și Nebo sau în Dumnezeul cel viu. Ei trebuiau să aleagă să-și pună încrederea în Bel, Nebo și babilonieni sau în Dumnezeul adevărat.

Î: În Isaia 46:2, când au încercat babilonienii să-și pună idolii la adăpost?

R: Acest lucru nu s-a întâmplat când Cyrus a cucerit Babilonul. În schimb, când regele asirian a atacat și a recucerit Babilonul în 703 î.Hr., regele rebel babilonian Merodach Baladan a ordonat evacuarea zeilor babilonieni. Ideea aici este de a forța o decizie; un evreu trebuia să decidă dacă să se încreadă în idoli păgâni precum Bel (Marduk) și Nebo, sau în Singurul Dumnezeu Adevărat. Din păcate, babilonienii înșiși erau aproape la fel de surzi la mesajul lor precum erau zeii lor.

Î: În Isaia 46:1-13, care este structura generală a textului?

R: Iată o structură posibilă.

Isaia 46:1-2 Povara salvării idolilor

Isaia 46:3-4 Dumnezeu ne salvează, purtându-ne ca pe povara Sa

Isaia 46:5-7 Povarile moarte care trebuie salvate nu au putere mântuitoare

Isaia 46:8-11 Dumnezeu ne-a creat

Isaia 46:12 Dumnezeu ne-a mântuit

Î: În Isaia 46:3, care este contrastul prezentat aici?

R: Isaia prezintă contraste, lăsând nespusă partea evidentă și reală. Bel și Nebo, cele două zeități cheie ale Babilonului, sunt purtate de animale de povară. În contrast, Dumnezeu Își poartă poporul. Animalele obosesc și se epuizează. Dumnezeu nu obosește. Chiar dacă Cilindrul lui Cyrus a încercat mai târziu să prezinte lucrurile într-o lumină favorabilă, era evident că zeii babilonieni nu au putut să-și salveze orașul de la înfrângere. Ei se închină în fața idolilor lor, dar, de fapt, idolii sunt cei care se apleacă în timp ce sunt purtați.

Babilonienii își transportă cei doi idoli principali pentru a se evacua; acest lucru ar putea face pe cineva să se întrebe cât de puternici sunt de fapt idolii aceia. Dar Dumnezeu i-a purtat pe israeliți de-a lungul istoriei. Simți că Tu Îl porți pe Dumnezeu cu tine, poate ca pe o povară, sau că Dumnezeu te poartă pe tine?

Î: În Isaia 47:1, de ce este Babilonul numit „fiică fecioară”?

R: Ar putea fi vorba de sarcasm. La un moment dat, babilonienii aveau un obicei conform căruia fetele necăsătorite trebuiau să-și vândă trupul în templu înainte de a se căsători. Unii au spus că este pentru că Babilonul nu fusese cucerit. Totuși, acest lucru nu este adevărat, deoarece Merodac-Baladan s-a răzvrătit împotriva Asiriei, iar asirienii au recucerit Babilonul atât în 710 î.Hr. (sub Sargon al II-lea), cât și în 702 î.Hr. (sub Sennaherib).

Î: În Isaia 47:5,7, cine este „regina împărățiilor”?

R: Metaforic vorbind, aceasta este fiica mândră a babilonienilor, adică orașul Babilon. La acea vreme, Babilonul era probabil cel mai puternic oraș din lume.

Î: În Isaia 47:8-15, cum îi poți încuraja pe cei care și-au pus încrederea în altceva să se încreadă în Dumnezeu?

R: Le este greu să audă că Dumnezeu are răspunsul pentru viața lor, deoarece ei cred că au deja răspunsul. Trebuie să te rogi pentru ei și să le vorbești. Există două aspecte în a le vorbi: acum și mai târziu.

Acum: Pe lângă faptul că le spui că Isus este răspunsul și Singurul Mântuitor Adevărat, ei trebuie să înțeleagă că ceea ce ei cred este fals. Este aproape ca și cum ar trebui să-i desprinzi de un perete înainte ca ei să se poată lipi de altul.

Mai târziu: Un procent semnificativ de oameni din secte părăsesc în cele din urmă grupul. În trecut am auzit că procentul era de aproximativ 50% în cazul Martorilor lui Iehova. Am citit că aproximativ o cincime dintre persoanele din Statele Unite care s-au născut musulmane nu mai sunt musulmane. Așadar, chiar dacă nu se schimbă în viitorul apropiat, mai târziu s-ar putea să-și amintească cuvintele noastre și, atunci când vor deveni deziluzionați de religia lor și vor vedea că aceasta este falsă, îl vor lua în considerare pe Hristos, în loc să devină pur și simplu cinici și să cadă în agnosticism sau ateism.

Î: În Isaia 47:10, ce este important în legătură cu înțelepciunea și cunoștințele babilonienilor?

R: Cea mai mare parte a astrologiei occidentale și o mare parte din idolatrie provin din Babilon. Ei se mândreau cu înțelepciunea, astrologia și magia lor.

Pe de altă parte, o mare parte din matematică provine tot din Babilon. Ei foloseau unele elemente de algebră, inclusiv rezolvarea ecuațiilor de gradul al doilea și al treilea. Totuși, nu dispuneau de o notație algebrică propriu-zisă. Babilonienii erau, de asemenea, pricepuți în trigonometrie. Sistemul lor numeric era în baza 60. Motivul pentru care împărțim un cerc în 360 de grade este că așa priveau babilonienii cercul cerurilor.

În cele din urmă, însă, propria putere a babilonienilor [atât militară, cât și intelectuală] era zeul lor, conform Habacuc 1:11.

Î: În Isaia 47:10a, 11, ce înseamnă „dreptatea poetică” menționată aici?

R: Același cuvânt ebraic înseamnă „rău moral” în Isaia 47:10a și „dezastru” în Isaia 47:11a. Dacă faci lucruri îngrozitoare, ți se vor întâmpla lucruri îngrozitoare.

Î: În Isaia 48:1-9, care era diferența dintre păgânismul necredincios al Babilonului și cel al Israelului?

R: Ambele erau rele, dar există o diferență între rău și răul ipocrit. Babilonienii se mândreau cu idolii lor, în timp ce israeliții se mândreau cu Dumnezeu, pe care însă nu-L urmau în mod exclusiv. Folosind o metaforă a căsătoriei, regatul de nord și-a părăsit soția, în timp ce regatul de sud și-a înșelat soția.

Î: În Isaia 48:1-9, cum poate încăpățânarea (sau, să spunem, a avea o voință puternică) să fie un păcat atât de grav în ochii lui Dumnezeu?

R: Să zicem că ești portar într-un meci de fotbal. Prinde mingea și o arunci în propria poartă. Ce s-ar întâmpla, în afară de faptul că echipa adversă ar obține un punct? Ei bine, poate antrenorul tău ar crede că ți-a scăpat mingea sau că ai fost confuz. Dar să zicem că de fiecare dată când primeai mingea, o aruncai în propria poartă. Antrenorul tău te-ar scoate din joc și, probabil, te-ar da afară din echipă, pentru că ai demonstrat că, de fapt, nu ai făcut niciodată parte din echipă. Coechipierii tăi, care se străduiau din greu pentru echipă, ar fi foarte, foarte dezamăgiți de tine. De fapt, ar fi supărați pe tine, și nu pe jucătorii echipei adverse, pentru că cel puțin aceștia din urmă au fost cinstiți în ceea ce privește intențiile lor. Nu este oare asta ceea ce fac credincioșii care se numesc creștini atunci când fac cu încăpățânare lucruri împotriva lui Dumnezeu?

În Isaia 48:1,2, Dumnezeu nu se adresează de fapt lui Israel; de fapt, El se adresează celor care se numesc pe sine cu numele de Israel.

Î: În Isaia 48:1-2; 49:14; Plângerile lui Ieremia 1:7-8; 2:1-2,13, este bine sau rău să-ți consideri casa ca fiind identitatea ta?

R: Depinde de locul pe care îl consideri căminul tău. Poți exagera, legându-ți identitatea de faptul că ești american, texan sau că provii din Japonia, China, Franța, Germania sau Marea Britanie. Dar dacă consideri că adevăratul tău cămin este cerul, atunci este un lucru bun. Lucrurile nu vor fi niciodată pe deplin în ordine până când nu vom ajunge acasă. Dacă nu tânjești după cămin, atunci ceva nu este în regulă cu umblarea ta cu Dumnezeu.

Dar, din punct de vedere negativ, Isaia 48:1-2 arată oameni care aveau identitatea de „casa lui Iacov” și „numele lui Israel”, numindu-se după cetatea sfântă, dar nu în adevăr sau în neprihănire.

Î: În Isaia 48:1-2; 49:14, din punct de vedere practic, ce constituie identitatea unei persoane, cel puțin în ochii ei?

R: Despre ce vorbește o persoană tot timpul? Ce o entuziasmează atunci când vorbește? Este vorba despre echipa sa sportivă? Despre țara sa și politicile acesteia? Despre partidul său politic? Despre investițiile sale? Despre relațiile sale? Este în regulă să vorbești despre toate aceste lucruri, dar când unul dintre ele predomină, ar putea fi un semn că identitatea pe care și-o percepe persoana respectivă este prea strâns legată de acel aspect.

Pavel, fostul Saul din Tars, a avut o perspectivă foarte interesantă asupra acestui aspect în Filipeni 3:5-11. Saul era încrezător și avea o bună stimă de sine, pentru că știa exact cine era – iar Dumnezeu l-a eliberat de toate acestea.

Î: În Isaia 48:1-2; 49:14, ce anume constituie identitatea noastră, așa cum ne vede Dumnezeu?

R: Dacă nu suntem copii ai lui Dumnezeu, destinați să ajungem în Rai, atunci nimic altceva nu contează. Dacă Dumnezeu ne ajută să renunțăm la obiceiurile noastre proaste, ne vindecă, ne dă succes financiar, prieteni minunați și o familie minunată, dar noi nu ajungem niciodată să ne predăm viața lui Hristos, atunci suntem învinși, iar „victoriile” noastre sunt nesemnificative. Dar dacă îl acceptăm pe Isus ca Domn și Mântuitor al nostru, chiar dacă avem boli și sărăcie, iar prietenii și familia ne părăsesc, suntem, în cele din urmă, învingători. Este în regulă să te rogi pentru cei din jurul tău pentru aceste mici victorii, dar ce importanță are cu adevărat, dacă ei nu au și marea victorie?

Î: În Isaia 48:1-4, ar fi trebuit ca Israelul să privească judecata împotriva Babilonului, să se recunoască puțin în ea și să învețe din aceasta?

R: Isaia arată aici multe paralele. Ar fi trebuit să învețe din judecata profetică și din împlinirea acesteia împotriva Babilonului, dar se pare că majoritatea israeliților nu au văzut acest lucru. Poate că israeliții erau atât de prinși în propria lor identitate ca „Casa lui Iacov”, încât nu au considerat că ar fi nevoie să învețe.

Î: În Isaia 48:1, 12, 16, 17-18, de ce se pune accentul aici pe ascultare?

R: Modul de a ști dacă un popor este poporul lui Dumnezeu este dacă ascultă de Dumnezeu și Îl ascultă cu dragoste. Nu contează atât de mult ce faci sau ce spui, ci dacă asculți și te supui?

Dacă îi întrebi pe majoritatea musulmanilor cine este Isus, ei vor spune că a fost un profet, născut din Fecioara Maria, care nu a păcătuit niciodată. (Cu excepția musulmanilor ahmadiyya.) Dar la ce bun un profet dacă oamenii nu acordă nicio atenție cuvintelor sale? Întreabă un musulman dacă ar dori să asculte cuvintele profetului Isus.

Î: În Isaia 48:1, 12, 16, 17-18, care sunt lucrurile de astăzi care ne împiedică să-L ascultăm pe Dumnezeu?

R: Desigur, idolii din metal și lemn nu-L ascultă pe Dumnezeu, iar cu cât oamenii se închinau mai mult idolilor din metal și lemn, cu atât își pierdeau mai mult capacitatea (și dorința) de a-L asculta pe Dumnezeu. Poate că avem și noi obiecte din metal și plastic, precum televizoare, calculatoare, iPad-uri și telefoane, pe care Satana le folosește în viața noastră pentru a ne îndepărta de Dumnezeu. Poate că avem idoli precum banii, influența, prietenii, iubirea sau chiar familia, care ne fac să nu mai auzim cu ușurință vocea lui Dumnezeu. Dacă ceva sau cineva reprezintă un obstacol în calea ascultării și urmării lui Dumnezeu, atunci, pe cât posibil, îndepărtează acel lucru din viața ta.

Î: În Isaia 48:4, ce sunt „tendoanele de fier”?

R: Tendoanele sunt legăturile care unesc mușchii. Ca metaforă, tendoanele de fier nu s-ar rupe și ar oferi o forță mare, dacă ar fi atașate de mușchi de fier. Ar suna grozav, cu excepția faptului că… câtă flexibilitate și mișcare ar avea? Încăpățânarea poate fi ca un tendon de fier dur și neîndoit, care nu se va îndoi sau mișca niciodată, chiar și atunci când ar trebui.

Î: În Isaia 48:8, când este mai bine pentru cineva să NU audă, să nu înțeleagă și să nu cunoască adevărul?

R: Când nu este hotărât să o urmeze. Cu cât știu mai puțin în ziua judecății, cu atât le va fi mai bine. 2 Petru 2:20-22 spune că ar fi fost mai bine pentru unii să nu cunoască calea neprihănirii decât să o fi cunoscut și să-i fi întors spatele.

Î: În Isaia 48:12-13, care este diferența dintre faptul că Dumnezeu este atotputernic și faptul că Dumnezeu este suveran?

R: Atotputernic înseamnă că Dumnezeu este capabil să facă orice, cel puțin orice lucru care este cu adevărat un „lucru” și nu o contradicție logică. Suveran înseamnă că Dumnezeu are dreptul de proprietate asupra tuturor lucrurilor.

Î: În Isaia 48:17-19, ce ne revelează Dumnezeu aici despre inima Sa?

R: Imaginați-vă un învățător pe pământ care își deschide inima pentru a preda ceva foarte important pe care elevii săi trebuiau să-l știe, iar elevii nu au învățat practic nimic, pentru că nu le-a păsat să învețe, crezând că nu era ceva valoros. Cât de frustrant ar fi asta pentru un învățător! Dumnezeu este învățătorul nostru aici, și Dumnezeu își exprimă aici frustrarea față de cei care se identifică drept poporul Său, dar totuși refuză să asculte.

Î: În Isaia 48:20-22, de ce ar trebui poporul să „fugă din Babilon” și să-și părăsească căminul cu care era obișnuit și, uneori, de ce ar trebui să facem și noi același lucru?

R: Ei au fost duși în Babilonia și Asiria ca sclavi. Dar, la acel moment, 70 de ani mai târziu, Babilonia era un loc în care se descurcau din punct de vedere financiar, iar unii prosperau. Totuși, nu aveau prea multă libertate acolo și puteau să se întoarcă acasă, acolo unde le era locul. Dar, și mai important, Babilonul prezenta ispite de a considera importante lucrurile pe care babilonienii le considerau importante, inclusiv închinarea la idoli și astrologia. Uneori avem de ales între a continua ceea ce cunoaștem, chiar dacă asta ne îndepărtează treptat de Dumnezeu, sau a ne aventura în necunoscut în timp ce-L urmăm pe Dumnezeu. Fiți mereu atenți la porunca repetată cu insistență în acest capitol: ascultați de Dumnezeu!

Dumnezeu încheie în cele din urmă cu o profeție cu două tăișuri. Ei pot merge mai departe bucurându-se, cu Dumnezeu care îi călăuzește (Isaia 48:20), sau nu va fi pace pentru cei răi (Isaia 48:22).

Î: În Isaia 49:1-66:24, care este structura generală a textului?

R: Isaia 49-57 a fost numită Cartea Robului Suferind. Pe de o parte, stilul de scriere al lui Isaia pare emoțional și spontan. Dar, pe de altă parte, dacă privim mai atent, vedem că este, de asemenea, foarte structurat. Iată o schiță a întregii secțiuni.

Isaia 49:1-6 Slujitorul pentru Israel și pentru lume

. Isaia 49:7-13 Confirmarea misiunii față de Israel și lume

. . Isaia 49:14-50:3 Sionul a uitat, dar își va aminti

Isaia 50:4-9 Slujitorul răspunde cu ascultare, dar va suferi

. Isaia 50:10-11 Cel ascultător vs. cel încăpățânat

. . Isaia 51:1-52:12 Sionului i se poruncește să răspundă

Isaia 52:13-53:12 Slujitorul triumfă, purtând păcatul nostru

. Isaia 54:1-55:13 Israelul și lumea sunt invitați să fie mântuiți

. . Isaia 56:1-66:24 Sionul va răspunde

În mod curios, ultimul punct este dezvoltat pe larg și ocupă mai mult spațiu decât celelalte părți la un loc. Vedem același tipar și în Apocalipsa, mai întâi în cele șapte peceți, apoi în cele șapte trâmbițe și, în final, în cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu.

Î: În Isaia 49, despre ce vorbește Isaia aici?

R: Uneori, un tată trebuie să vorbească cu copiii săi și să le reamintească cine este părintele și cine este la conducere. La fel, Dumnezeu ne reamintește că El este Cel care controlează în ultimă instanță istoria, care va împlini scopurile Sale.

Î: În Isaia 49:1; 41:1, care este semnificația insulelor menționate aici?

R: Deși evreii urmau să fie împrăștiați în străinătate, acest lucru se referă cel mai probabil la popoarele neamurilor. „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 1094, spune că insulele reprezintă cele mai îndepărtate părți ale lumii.

Î: În Isaia 49:3, cine este aici slujitorul „Israel”?

R: Isaia 49:1-3 este scris în așa fel încât să-i determine pe oameni să se întrebe, din curiozitate, cine este acesta? În Isaia 49:3, slujitorul este numit Israel, dar totuși Isaia 49:5 spune că slujitorul avea misiunea de a-l aduce pe Iacov/Israel înapoi la Dumnezeu. Deci nu este vorba de națiunea Israelului, ci de cel care îl va aduce pe Israel înapoi la Dumnezeu. Așadar, acesta ar fi Mesia, Isus Hristos.

Î: Isaia 49:4 indică faptul că slujitorul lui Dumnezeu va vedea foarte puține roade ale muncii sale, cel puțin la început. Cum ne păstrăm încurajarea atunci când lucrăm pentru Domnul și vedem foarte puține roade?

R: Isus a văzut doar puține roade când a venit și a fost răstignit. Spre sfârșitul slujirii Sale, nu mai avea mulțimi în Galileea, conducătorii religioși complotau să-L omoare, iar chiar și propriii Săi ucenici L-au părăsit. Dar după ce Isus a înviat din morți, mulți au crezut în El, așa cum arată Faptele Apostolilor 2:41. Desigur, la sfârșitul veacurilor, orice genunchi se va pleca înaintea lui Isus, așa cum spune Filipeni 2:10-11.

Pentru noi, adevăratul rod constă în a-L slăvi pe Dumnezeu și a fi secerători, adică a-i aduce pe oameni la Hristos. De asemenea, include apărarea și păstorirea turmei. Uneori, misionarii dintr-un loc nou petrec șapte ani sau mai mult fără să vadă mai mult decât o mână de credincioși.

Î: În Isaia 49:6, de ce a ales Dumnezeu pe evrei și nu o altă rasă?

R: Dumnezeu ar fi putut alege orice neam ar fi dorit, dar, de fapt, El nu a ales un neam, ci un om, pe Avraam, și pe nepotul acestuia, Iacov. Acest verset ne amintește că slujitorul, Mesia, nu era destinat doar evreilor, ci și tuturor celor care nu erau evrei.

Vezi discuția despre Geneza 12:1; 28:10-15; 32:22-32 pentru mai multe informații.

Î: În Isaia 49:12, unde se află Sinim?

R: Există două opinii. Una este că ar fi vorba de Aswan, un oraș situat în extremitatea sudică a Egiptului. Cealaltă opinie este că ar fi vorba de „Sin”, care este denumirea lor antică pentru China. În orice caz, este un loc îndepărtat.

Î: Care este mesajul din Isaia 49:15?

R: Nu există multe legături pe pământ mai puternice decât dependența unui copil de mama sa. Părinții săi reprezintă, practic, întreaga sa viață. Aceasta este o imagine a dependenței noastre de Dumnezeu. Dar chiar dacă o mamă și-ar uita și și-ar abandona copilul, Dumnezeu nu ne va uita niciodată.

Î: În Isaia 49:16, cum sunt copiii lui Dumnezeu inscripționați pe palmele mâinilor Sale?

R: Dacă ceva este scris pe palma ta, îl vei vedea de fiecare dată când te uiți la palmele tale. La fel, noi nu suntem niciodată în afara vederii lui Dumnezeu, în afara gândurilor Lui sau în afara îngrijirii Lui. De asemenea, Hristos a fost răstignit pe cruce, iar cuiele au străpuns ceea ce se numea „mâini” (de fapt, încheieturile).

Î: În Isaia 49:19-21, ce este interesant în legătură cu limba ebraică folosită aici?

R: Acesta nu este un text ebraic cu un flux lin. Este alcătuit din propoziții întrerupte, ca și cum Isaia ar vorbi despre un lucru, iar apoi s-ar întrerupe cu entuziasm pentru a dezvolta un aspect al acestuia. Este interesant să observăm că Cartea lui Isaia este structurată atât de logic și, totuși, atât de emoționantă în același timp.

Î: În Isaia 49:20-21, care este ideea referitoare la copii?

R: Este o metaforă destul de șocantă despre o femeie îndoliată și singură, înconjurată de toți copiii ei – pe care nu știa că îi are. Acești copii reprezintă toate popoarele națiunilor care au ascultat mesajul lui Dumnezeu și s-au alăturat ei.

Î: În Isaia 49:26, care sunt câteva moduri în care, astăzi, o persoană, un popor sau o națiune se autodistrug?

R: Uneori, o persoană poate simți o bucurie perversă după ce se expune distrugerii. Fie dorește cu adevărat să fie distrusă, fie nu dorește acest lucru, ci vrea, în schimb, senzația de a scăpa de distrugere. Sau ar putea dori, într-un fel, groaza de a se teme că va fi distrusă. Se credea că Nixon avea o înclinație autodistructivă. De ce ar fi înregistrat tot ce a făcut? Unii adolescenți ar putea dori să se plimbe pe un pod feroviar sau să facă vreo cascadorie periculoasă, nu pentru că vor să se sinucidă – deși uneori se întâmplă și asta –, ci pentru senzația de supraviețuire pe care o simt.

Î: În Isaia 50:1-2a, de ce întreabă Dumnezeu despre actul de divorț, despre creditorii Lui și despre faptul că brațul Lui ar fi prea scurt pentru a salva?

R: Dumnezeu nu se adresează „Sionului”, ci mai degrabă copiilor săi. Dumnezeu vorbește aici în mod ironic. Brațul lui Dumnezeu nu este prea scurt pentru a salva, Dumnezeu nu are creditori și Dumnezeu nu a întocmit un certificat de divorț. Ideea este că, din moment ce aceste lucruri nu sunt adevărate, atunci de ce nu a fost tot poporul lui Dumnezeu acolo pentru El? Deoarece Dumnezeu nu a divorțat de Israel, alungarea ei de către Dumnezeu a fost doar temporară, nu permanentă.

Aceste două versete nu pun și nici nu răspund la întrebarea „unde era Dumnezeu când au fost capturați și exilați?”. Mai degrabă, Dumnezeu întreabă: „Unde erau oamenii care ar fi trebuit să fie acolo pentru El? De ce nimeni nici măcar nu a întrebat unde era Dumnezeu și de ce se întâmpla acest lucru?”. Ultima parte a versetului 50:1 arată că poporul știa deja; se abătuseră spre fărădelege.

Î: În Isaia 50:5-9, ce ne învață acest pasaj despre slujitorul lui Dumnezeu?

R: Chiar înainte de a ajunge la Isaia 53, acest pasaj arată că slujitorul credincios al lui Dumnezeu va fi lovit, iar barba îi va fi smulsă de pe obraji. De asemenea, ne învață că, în cele din urmă, El va fi îndreptățit.

Î: În Isaia 50:8, ce indică limbajul folosit aici despre slujitorul suferind al lui Dumnezeu?

R: Acesta este un limbaj de tribunal, ceea ce indică faptul că slujitorul suferind al lui Dumnezeu, Mesia, va fi acuzat pe nedrept.

Î: În Isaia 51:1-52:15, ce este distinctiv la aceste două capitole?

R: Capitolele anterioare despre slujitor îl descriu pe acesta. Aceste capitole conțin multe imperative, adică porunci adresate cititorilor să facă ceva. Există cinci porunci de a „asculta”, trei de a „se trezi” și două de a „privi”.

Ar trebui să ne asigurăm că acordăm atenție la ceea ce ne-a învățat Dumnezeu. De asemenea, când ne rugăm pentru alții, ar trebui să ne rugăm și ca Dumnezeu să le atragă atenția, și nu doar ca ei să învețe adevărul.

Î: În Isaia 51:1-2, cine era stânca din care au fost ciopliți?

R: Isaia 51:2 spune că ar trebui să se uite la moștenirea spirituală a strămoșilor lor, Avraam și Sara.

Î: În Isaia 51:1-52:15, care sunt câteva moduri în care oamenii de astăzi aud, dar nu acordă atenție sau nu învață ceea ce ar trebui să învețe?

R: Iată câteva exemple.

Unii se pot preface că nu aud.

Unii pot citi sau auzi, dar spun mereu că nu există suficiente dovezi pentru a trage măcar o concluzie provizorie — indiferent cât de multe dovezi sunt prezentate.

Unii pot cere dovezi de neclintit pentru a se decide într-un sens, și cele mai fragile dovezi pentru a se decide în sensul opus.

Î: În Isaia 51:9, cine sunt Rahab și balaurul?

R: Rahab este numele unui monstru acvatic fioros și lung; astăzi ne-am gândi la un crocodil. În sens figurat, Rahab reprezintă „țara crocodililor”, lungă și îngustă, cunoscută și sub numele de Egipt. Isaia 30:7 indică faptul că acesta era un termen argotic obișnuit pentru Egipt. Acest verset amintește de trecutul în care Dumnezeu i-a eliberat pe israeliți de „Rahab” prin Marea Roșie. Dar în spatele tuturor acestor lucruri se află balaurul: Satana.

Î: În Isaia 51:14, cine este cel eliberat aici?

R: În ebraică se spune literalmente „cel în lanțuri” sau „cel care se ghemuiește”.

Î: De ce Isaia 51:15 și Ieremia 31:35 și următoarele versete conțin aceleași cuvinte?

R: Este posibil ca Ieremia, profetul care a trăit mai târziu, să fi repetat ceea ce a spus Isaia. Dar J. Alec Motyer, în lucrarea sa „Profeția lui Isaia”, p. 412, consideră că este rezonabil ca o imn antic să fi fost sursa comună pentru ambele pasaje. Adesea, lucrurile care sunt repetate în Biblie sunt mai importante decât cele la care se face doar aluzie.

Î: În Isaia 51:23, ce înseamnă practica de a călca peste cineva?

R: Aceasta era o practică crudă prin care oamenii cuceriți, precum regii, nobilii și soldații, erau obligați să se întindă la pământ, iar conducătorii și soldații victorioși treceau peste ei. Desigur, dacă un număr suficient de oameni treceau peste ei, aceștia nu mai supraviețuiau. Asirienii, în special, practicau acest obicei.

Î: În Isaia 52:2, ce înseamnă „scutură-ți praful”?

R: A-ți presăra praf pe tine și pe păr era un gest de doliu, așa cum arată Iov 2:12.

Î: În Isaia 52:2, cum ne scuturăm de doliu astăzi?

R: În primul rând, când moare o persoană dragă sau se întâmplă vreo nenorocire, este normal să jelești. De fapt, există multe pasaje în Biblie în care israeliții, Neemia, Daniel și alții jelesc pentru propriile lor păcate și pentru ale altora. Poți fi un bun creștin și totuși să te simți uneori abătut, așa cum a făcut Pavel în 2 Corinteni 1:3-11.

Dar a rămâne într-o stare de depresie tot timpul nu este ceea ce a intenționat Dumnezeu și nu este sănătos. După o perioadă potrivită de doliu, trebuie să privești imaginea de ansamblu, ridicând privirea în sus. Dumnezeu are totul sub control, iar Romani 8:28 promite că Dumnezeu va face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor care Îl iubesc și sunt chemați potrivit scopului Său. Fii recunoscător pentru ce ai avut, pentru ce mai ai și pentru ce vei avea în Cer.

Î: În Isaia 52:5, cum blasfemiază oamenii în mod continuu numele lui Dumnezeu?

R: Unii oameni blasfemiază numele lui Dumnezeu, târându-l prin noroi în ochii celorlalți în diverse moduri.

Prin cuvinte urâte, oamenii iau numele Domnului în deșert. Totuși, acesta nu este sensul principal al acestui verset.

Dispreț: Necredincioșii care au o oarecare cunoaștere despre El, sau cel puțin despre cei care Îl venerează, și tratează această cunoaștere cu lipsă de respect sau o iau în derâdere, Îl blasfemiază pe Dumnezeu. În acest verset, babilonienii care stăpâneau peste israeliți Îl considerau doar un alt zeu tribal.

Viață necuvioasă: Dacă oamenii, fie ei credincioși sau nu, sunt numiți după numele lui Dumnezeu (adică creștini) și acționează și trăiesc în răutate, atunci ei târăsc numele lui Dumnezeu prin noroi în ochii celorlalți. Credincioșii pot dezonora numele lui Dumnezeu trăind o viață necuvioasă care ar putea face ca demonii să-și bată joc de lucrarea lui Dumnezeu.

Învățături false cunoscute: Credincioșii și necredincioșii pot învăța lucruri despre care știu că sunt contrare adevărului lui Dumnezeu și astfel dezonorează Cuvântul Domnului. Iacov 3:1 ne avertizează că nu mulți dintre noi ar trebui să devenim învățători, deoarece învățătorii vor fi judecați cu mai multă severitate.

A-i învăța pe alții să-L disprețuiască pe Dumnezeu este un alt mod de a hulește numele lui Dumnezeu. A-i învăța pe alții să nu se încreadă în Dumnezeu sau să pună la îndoială iubirea sau dreptatea Lui sunt modalități de a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu.

Desigur, blasfemia împotriva lui Isus, sau împotriva lui Dumnezeu în acest sens, este diferită de blasfemia împotriva Duhului Sfânt. Blasfemia împotriva Duhului Sfânt are loc atunci când un necredincios, care vede ceea ce știe că este lucrarea Duhului lui Dumnezeu, spune că provine de la Satana și nu vrea să aibă nimic de-a face cu ea. Prieteni, dacă refuzați mereu ca Duhul Sfânt să aibă vreun rol în mântuirea voastră, nu veți fi mântuiți.

Î: În Isaia 52:11-12, când scrie Isaia aceste cuvinte?

R: Isaia 52:11 spune „acolo”, ceea ce înseamnă că autorul se află în Iuda. Mai evident, totul este la timpul viitor. Isaia a murit înainte ca evreii să fie exilați în Babilon. În schimb, Ieremia a trăit după ce a început exilul.

Î: În Isaia 52:11, când a avut loc această deportare?

R: Această combinație interesantă de poruncă și promisiune a avut loc în timpul exilului. Cei care urmau să transporte vasele sfinte din Ierusalim trebuiau să se păstreze curați.

De fapt, când armata babiloniană a cucerit Ierusalimul, a luat atât pe evrei, cât și toate obiectele de valoare la Babilon, probabil obligându-i pe evrei să le care.

Astăzi, chiar dacă un creștin este persecutat de alții sau se află sub disciplina lui Dumnezeu, chiar și atunci el sau ea nu ar trebui să atingă nimic necurat. Când Iov a fost încercat, el a rămas neclintit și nu a văzut niciun motiv să ducă o viață mai puțin neprihănită — și nici noi nu ar trebui să o facem.

Î: În Isaia 52:14, ce înseamnă „îngroziți” în acest context?

R: Acest cuvânt ebraic, „asamam”, este un cuvânt puternic care poate însemna uimit, copleșit de uimire, șocat sau zdrobit, dar în acest context „îngrozit” este o traducere foarte bună. Oamenii vor fi uimiți de ceea ce a îndurat Fiul lui Dumnezeu pentru noi – fie ca și noi să fim mereu uimiți.

Î: În Isaia 52:15, cum va „stropi multe națiuni” slujitorul suferind?

R: Stropirea este ceea ce făcea un preot cu o parte din sânge după jertfa unui animal. Dar Mesia stropeste neamurile, iar sângele este al Lui.

Î: În Isaia 53:1, nu ar putea fi aceasta o profeție, deoarece este la timpul trecut?

R: Este o profeție din trei motive.

1) Dacă ar fi fost un eveniment trecut, la cine s-ar fi putut referi?

2) Și alte profeții sunt formulate la timpul trecut, cea mai lungă fiind cea adresată lui Ioan în cea mai mare parte a cărții Apocalipsa.

3) Chiar și unii evrei înșiși au recunoscut-o ca o profeție mesianică în Targumul lui Ionaatan. Este ciudat ca oamenii din secolul XXI să le spună evreilor care au scris și au studiat Targumul lui Ionaatan că înțelegerea lor a limbii ebraice și a „trecutului profetic” (numit și „perfectul profetic”) este complet greșită.

Însă sensul versetului din Isaia 53:1 este că puțini oameni îl vor crede pe Slujitorul când va veni, iar cei care ridică această obiecție fac parte dintre cei care confirmă această profeție.

Î: În Isaia 53, de unde știm că acest text se referă la Mesia?

R: Există trei caracteristici ale subiectului acestui capitol.

O persoană: Mesia era un om al durerii (53:3), cu un aspect (53:2) și fără copii (53:8).

A luat asupra Sa păcatele altora ca jertfă de ispășire (53:10), a luat asupra Sa neputințele și durerile noastre (53:4), a suferit ocară ca și cum ar fi fost lovit de Dumnezeu (53:4), a fost străpuns și zdrobit pentru păcatele noastre (53:5).

A murit și totuși îi vom vedea urmașii: i s-a rânduit un mormânt alături de cei răi și de cei bogați (53:9), dar totuși îi vom vedea urmașii (53:10)

În contrast cu aceasta, poporul evreu nu a pretins niciodată că ar fi o jertfă de ispășire (53:10), că ar mijloci pentru păcatele altora (53:12) sau că ar purta slăbiciunile și durerile noastre (53:4). Poporul evreu nu ar spune despre sine: „pedeapsa care ne-a adus pacea a fost asupra Lui, și prin rănile Lui suntem vindecați” (53:5f).

Din punct de vedere istoric, evreii au recunoscut că Isaia 53 se referă la Mesia. Iată explicația pentru Isaia 53 din Targumul lui Ionaatan: „dar Domnului I-a plăcut să ierte fărădelegile tuturor pentru el. … vor privi împărăția Unsului lor (sau Mesia), își vor înmulți fiii și fiicele… iar cel răzvrătit va fi iertat pentru el.”

Î: În Isaia 53:2-3, ce mărturisește Isaia despre poporul de aici?

R: Isaia mărturisește, în numele poporului, că acesta a acordat prea puțină importanță în ochii săi unui lucru care avea o mare valoare în ochii lui Dumnezeu. Acesta este un păcat obișnuit pe care oamenii îl văd și îl mărturisesc rar. Orbirea naturală nu este un păcat, dar aceasta este o orbire autoimpusă.

Î: În Isaia 53:3; 41:9; 42:4; 49:4; 49:6, ar putea autorul să vorbească despre sine însuși, așa cum susține scepticul „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, pag. 550-551?

R: Nu, nu există nicio dovadă că Isaia credea că el va instaura dreptatea pe pământ (Isaia 42:4), sau că simțea că a muncit în zadar (Isaia 49:4), sau că el însuși a fost dat ca lumină pentru neamuri (Isaia 49:6), sau că el a împlinit personal Isaia 53.

Î: În Isaia 53:3, a fost Isus disprețuit de oameni, sau a crescut Isus „în favoarea lui Dumnezeu și a oamenilor”, așa cum spune Luca2:52 ?

R: Ambele. La începutul slujirii Sale, Isus era „în favoare”. Când și-a anunțat pretenția de a fi Mesia, a fost respins de mulți dintre iudei. Cu toate acestea, chiar și în timpul judecății și răstignirii Sale, Pilat a spus că nu a găsit nicio vină în Isus (Ioan18:38 ), iar soldații romani au arătat un oarecare respect față de Isus în Luca23:47 . Totuși, Isus a fost disprețuit de liderii religioși și politici și a fost ocărât când El și Baraba au stat în fața mulțimii.

Î: În Isaia 53:3, care este timpul verbal ebraic folosit aici?

R: Textul masoretic, care conține semne vocale, are „el este familiarizat cu”. Marele Sul al lui Isaia, dintre sulurile de la Marea Moartă, nu conține semne vocale. Prin urmare, ar putea fi tradus „el era familiarizat cu” sau „el va fi făcut cunoscut/anunțat”. Indiferent de variantă, sensul este același.

Î: În Isaia 53:4-5, au avut dreptate sau nu să presupună că slujitorul a fost doborât și umilit de Dumnezeu?

R: Isaia 53:1-3 spune că au greșit grav disprețuind ceea ce Dumnezeu prețuia. Dar aici, în Isaia 53:4-5, au avut absolută dreptate și au greșit teribil în același timp! Au avut dreptate să considere suferințele și umilința slujitorului ales ca fiind o pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Totuși, le-a scăpat complet faptul că pedeapsa nu era pentru păcatele Lui, ci pentru ale noastre. Acesta ar fi un concept greu de înțeles pentru cineva care se confruntă cu el pentru prima dată. De aceea, Dumnezeu le-a oferit 1450 de ani de „exercițiu” cu acest concept prin jertfele de animale.

Î: În Isaia 53:4-5, suferința lui Isus are legătură cu vindecarea noastră fizică?

R: Pentru cei care acceptă Biblia ca Cuvânt al lui Dumnezeu, Noul Testament a interpretat expresia „prin rănile Lui suntem vindecați” în două moduri complementare.

Împăcarea spirituală cu Dumnezeu: Dumnezeu nu numai că ne iartă, ci ne curățește, ne sfințește și ne pregătește pentru Cer, așa cum arată 1 Petru2:24 .

Vindecarea fizică este, de asemenea, o împlinire a acestui lucru, așa cum a fost citat atunci când Isus a vindecat-o pe soacra lui Petru și pe alții, în Matei 8:14-17. Aceasta nu garantează vindecarea fizică pentru toți, așa cum nu a fost cazul pentru Pavel în Galateni 4:13-14 și pentru Timotei în 1 Timotei 5:23. Dar aceasta s-a împlinit parțial atunci când Isus a vindecat fizic oamenii.

Î: În Isaia 53:5, cum a fost rănit Isus?
R: Conform medicinei, există cinci tipuri de răni. Contuzii (lovituri), lacerații (biuțarea), răni penetrante (coroana de spini), răni perforante care trec prin tot (cuiele), răni incizate (sulița). Isus le-a suferit pe toate.

Î: Isaia 53:5 spune „bătăi” sau „bătaie” (la singular)?

R: Ar trebui să fie „lovitură/rană”, deoarece cuvântul ebraic chabburah are o terminație la singular, nu la plural.

Î: În Isaia 53:7, ce este interesant în legătură cu alegerea cuvintelor în ebraică?

R: În Isaia 53:7, cuvântul care desemnează o oaie femelă, „rachel”, este totodată numele soției preferate a lui Iacov. Cuvântul pentru „tunători” este „gozazeah”, care este înrudit cu „gazah”, care înseamnă „a tăia” sau „a despărți”. Cuvântul „gozazeah” se poate referi la sugari și copii mici care au fost „despărțiți” de alăptare. Așadar, conform cărții „Profețiile mesianice din Manuscrisele de la Marea Moartă”, p. 23, s-ar putea interpreta Isaia 53:7 astfel: „Rahela a tăcut în fața copiilor ei despărțiți”.

Î: În Isaia 53:7, în ce sens nu și-a deschis Isus gura?

R: Aceasta nu înseamnă că Isus ar fi tăcut toată viața Sa. Mai degrabă, Isus ar fi tăcut în fața acuzatorilor Săi, așa cum spun Matei 27:13-14; Marcu 14:60-61; 15:4-5; Luca 23:8-9. Un animal merge docil și fără să se plângă spre propria sa sacrificare din ignoranță. Dar Isus a mers spre propria Sa moarte cu deplină cunoaștere.

Î: În Isaia 53:9, a murit Isus pe cruce atât spiritual, cât și fizic?

R: Nu. Isus nu și-a pierdut cunoștința și nici nu a încetat să existe. De fapt, după ce Isus a murit și înainte de învierea Sa, El a predicat în deplină conștiință, așa cum indică 1 Petru3:19 și 4:6.

Î: În Isaia 53:9, cum i s-a rânduit lui Isus un mormânt alături de cei răi?

R: Isaia 53:9 spune: „I s-a dat un mormânt printre cei răi și, la moartea Sa, lângă un om bogat.” Unde se îngropau de obicei săracii și criminalii? Sinedriul a folosit mai târziu banii pe care Iuda i-a înapoiat pentru a cumpăra un alt mormânt în acest scop. Probabil că Isus ar fi fost îngropat acolo unde erau îngropați toți ceilalți morți, atunci când nimeni nu revendica trupul, dar Iosif din Arimateea, un om bogat, a cerut trupul lui Isus.

Î: În Isaia 53:10, cum a fost pe placul lui Dumnezeu să zdrobească o persoană nevinovată?

R: Dumnezeu Tatăl nu a găsit plăcere în a-L vedea pe Fiul Său suferind. Mai degrabă, Tatăl a inclus acest lucru ca parte a planului Său de a plăti în mod drept pedeapsa pentru păcatele noastre.

Î: În Isaia 53:10, ar trebui să scrie „l-au străpuns” sau „prin boală”?

R: Textul masoretic spune „prin boală”, dar Marele Sul al lui Isaia spune „l-a străpuns”, adică l-a străpuns grav sau mortal. Septuaginta greacă spune „lovitură”. 1 Clement (96-98 d.Hr.), capitolul 16, citează pe larg din Isaia 53 și spune „zdrobit”, ceea ce se apropie mai mult de „străpuns” decât de „boală”. Majoritatea diferențelor dintre textul masoretic și Marele Sul al lui Isaia din Isaia 53 sunt legate de timpurile verbale sau de diferențe ortografice foarte mici. Cu toate acestea, cartea „Profețiile mesianice dintr-un sul de la Marea Moartă”, la pagina 25, menționează că, în acest caz, „Ciudat, cuvintele nu sunt deloc similare. Ne întrebăm cum ar fi putut avea loc această schimbare.” Desigur, textul masoretic reflectă studiile evreiești de după apariția creștinismului.

Î: Deoarece Isaia 53:10 spune: „El își va vedea urmașii”, înseamnă asta că Isus a fost căsătorit și a avut copii, așa cum au afirmat unii mormoni?

R: Nu. În ebraică nu există cuvântul „al său”, iar „sămânță” înseamnă aici urmași spirituali, nu urmași biologici. De exemplu, toți credincioșii îl pot considera pe Avraam tatăl lor. Ca exemplu concret, atât Romani 4:16, cât și Galateni 3:7 spun că Avraam este tatăl tuturor celor care cred, iar noi ne putem considera urmașii lui. Ioan Botezătorul, în Matei 3:9 și Luca 3:8, a spus că Dumnezeu ar putea ridica copii ai lui Avraam chiar și din pietre.

Î: În Isaia 53:11, cum îi îndreptățește slujitorul suferind „prin cunoștința Sa” pe mulți și cum le poartă nelegiuirile?

R: Acest lucru poate fi interpretat în două moduri.

Propoziția obiectivă cu propoziția următoare: „prin cunoașterea lui” este modul în care „accentuarea masoretică [iudaică], reprezentând desigur înțelegerea tradițională iudaică, o leagă de cuvintele care o urmează”. Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 6, p. 304, prezintă aceasta ca o opțiune. Astfel, cunoașterea noastră despre și/sau cunoașterea slujitorului suferind oferă îndreptățirea.

Propoziția subiectivă cu propoziția precedentă: „prin cunoașterea Lui”. Cunoașterea în ebraică nu se limita doar la cunoașterea faptelor, ci includea și cunoașterea morală. Dacă un om păcătos ar fi murit pentru păcatele noastre, acest lucru nu ar fi adus niciun folos.

Desigur, dacă ambele sensuri sunt adevărate, iar textul ebraic ar putea fi înțeles în ambele moduri, atunci poate că ambele sunt corecte.

Î: În Isaia 53:12, când textul spune că Isus „Și-a dat viața până la moarte”, cuvântul pentru viață (sau suflet) se referă aici la o entitate abstractă, mistică, sau la simpla Sa viață fizică?

R: Cuvântul ebraic pentru suflet, nephesh, poate însemna suflet sau viață. Se spune că trupul lui Isus a murit fizic, iar Isus a fost pus în mormânt. Trebuie să consultați alte versete din Biblie, precum 1 Petru 3:19-20, pentru a înțelege mai precis ce s-a întâmplat exact și ce a făcut Isus după ce a murit și înainte de învierea Sa.

Î: Care este legătura dintre Isaia 54:1-55:13 și Isaia 53?

R: Acestea arată rezultatele fericite ale suferinței slujitorului din Isaia 53. Isaia 54 vorbește despre lărgirea corturilor, iar Isaia 55 spune cine va fi acolo. Isaia 54 vorbește despre familie (54:1-5), căsătorie (54:6-10) și oraș (54:11-17).

Î: În Isaia 54:1 și următoarele, 3 și următoarele, ce reprezintă „cea pustiită” și „orașele pustiite”?

R: Aceasta amintește de Sara, care era stearpă, atunci când s-a născut Isaac. Când evreii se vor întoarce din exil, multe dintre sate vor fi orașe fantomă sau vor avea doar câțiva locuitori. Ei se vor bucura pentru că vor fi din nou populate.

Î: În Isaia 54:7, cum și de ce un Dumnezeu atotștiutor și plin de iubire a uitat și a părăsit pe Israel pentru o scurtă clipă?

R: Dumnezeu nu i-a uitat în sensul că nu știa de ei. Mai degrabă, Dumnezeu a încetat să-i mai protejeze de mânia asirienilor și a babilonienilor.

Dumnezeu este foarte răbdător, dar răbdarea Lui are o limită. (1 Tesaloniceni 2:16; Geneza 15:16; Apocalipsa 10:6; Psalmul 2:5, 12; Romani 2:5). Când păcatul și neascultarea persistă, vine un moment în care Dumnezeu va lua măsuri.

Î: În Isaia 54:9, în ce fel era această promisiune asemănătoare cu cea din zilele lui Noe?

R: La fel cum Dumnezeu a promis că apele nu vor mai acoperi niciodată întregul pământ, tot așa Dumnezeu nu-i va mai mustra pe evrei după exil. Acest lucru este semnificativ deoarece, după întoarcerea de după exil, Dumnezeu i-a lăsat în pace pentru o perioadă de 400 de ani fără profeții, până chiar înainte de venirea lui Hristos. După Hristos, evreii nu au mai avut niciodată un profet și nici nu au mai primit vreo mustrare din partea lui Dumnezeu. Nici măcar numeroasele persecuții și Holocaustul nu au fost niciodată prezentate ca fiind trimise de Dumnezeu ca pedeapsă pentru vreo neascultare din partea lor.

Î: În Isaia 54:9, când nu se va mai mânia Dumnezeu și nu va mai mustra Israelul niciodată?

R: Isaia 54:9-17 se va împlini în timpul Împărăției de o mie de ani.

Î: În Isaia 54:16-17, de ce menționează Dumnezeu aici pe fierar și pe distrugător?

R: Primul fabrica arme de război împotriva lui Israel, iar al doilea le folosea împotriva lui Israel. Judecata lui Dumnezeu nu este îndreptată doar împotriva celui de-al doilea, ci și împotriva celui dintâi.

Î: În Isaia 54:17a, este acest lucru similar cu mitul zeilor vikingi Loki și Balder?

R: Nu, aceasta este o prostie. Chiar dacă ar fi așa, din punct de vedere istoric, mitul viking s-a născut probabil cu mult după ce Isaia a fost scris, în jurul anului 700 î.Hr. Acest lucru diferă semnificativ de legenda vikingă care spunea că toate plantele și copacii (cu excepția vâscului fragil) au fost de acord să nu-i facă niciodată rău lui Balder, datorită bunătății sale. Ceilalți zei i-au sărbătorit bunătatea și invincibilitatea lui Balder aruncând sulițe spre el, iar fiecare suliță se abătea pentru a-l rata. Cu toate acestea, zeul renegat Loki a făcut ca o ramură de vâsc să crească suficient de lungă și de puternică pentru a servi drept suliță, pe care a și confecționat-o. Loki i-a dat-o unui alt zeu, iar aceasta l-a ucis pe Balder. Nu există prea multe asemănări între această manifestare ciudată față de o persoană și promisiunea lui Dumnezeu că armele de război nu vor birui un popor.

Î: În Isaia 54:17c, ce fel de moștenire ni s-a dat și ce fel de moștenire putem lăsa?

R: Cuvântul ebraic nu se referă la ceva viitor pe care l-am putea primi printr-un testament, ci mai degrabă la ceea ce deja deținem. Ni s-a dat moștenirea unei țări evlavioase, a unor legi drepte și, pentru unii, a unor părinți care ne-au învățat bine. Putem transmite învățături evlavioase și un exemplu evlavios: „Faceți ce spun eu și ce fac eu.” Putem ajuta la luarea unor decizii înțelepte pentru copiii noștri.

Î: În Isaia 55:1, cum este prezentată astăzi această „mare invitație”?

R: Este un banchet costisitor, deși este gratuit pentru toți invitații. Mântuirea noastră a fost foarte costisitoare, plătită cu sângele lui Isus Hristos, dar pentru noi este gratuită. Versetul 2 spune că, în loc să cheltuim bani pe ceea ce nu ne satisface, ar trebui să venim gratuit la ceea ce ne satisface.

Î: În Isaia 55:3, care sunt îndurările sigure ale lui David?

R: Isaia 55:3 arată promisiunile pe care Dumnezeu i le-a făcut cu milă lui David, indiferent de păcatul lui David.

Î: În Isaia 55:7, ce este greșit în gândurile nelegiuite, dacă nu le punem în practică?

R: Este foarte greșit, deoarece Iacov 1:14-15 spune că pofta, atunci când este zămislită, naște păcatul. În Iov 31:1, Iov a făcut un legământ cu ochii săi să nu privească cu poftă o fată. Isus a spus în Matei 5:28 că, dacă un bărbat privește o femeie cu poftă, el a comis deja adulter în inima sa.

Î: În Isaia 55:8-9, având în vedere că căile lui Dumnezeu sunt cu mult mai mari decât ale noastre, iar noi suntem ca niște lăcuste în comparație cu Dumnezeu (Isaia 40:22), cum putem să știm ceva despre Dumnezeu?

R: Dumnezeu este cu mult mai înțelept și mai puternic decât noi. Noi putem comunica între noi, așa că nu presupuneți că Dumnezeu nu este suficient de înțelept sau de puternic pentru a fi capabil să comunice cu noi. Dacă o persoană nu a citit întreaga Biblie, dar susține totuși că nu putem ști nimic despre Dumnezeu, poate că problema nu stă în transmiterea mesajului, ci în recepționarea lui.

Î: În Isaia 55:8-9, cum ar trebui să ne influențeze gândirea faptul că ne dăm seama că căile lui Dumnezeu sunt mai înalte decât ale noastre?

R: Așa cum a spus un bun învățător al Bibliei, nu ar trebui să ne simțim „ofensați de ceea ce nu este explicat”. Dumnezeu nu ne-a explicat de ce face tot ceea ce face – și nici nu este obligat să o facă. Uneori putem presupune că vedem motivul pentru care se întâmplă lucrurile, dar alteori nu putem. Responsabilitatea noastră este să-L iubim și să-L urmăm, nu să-I punem la îndoială deciziile.

Î: În Isaia 55:11, cum rămâne Cuvântul lui Dumnezeu în veac, având în vedere că în 2 Regi 22 se spune că Cartea Legii a fost pierdută și regăsită pe timpul lui Iosia?

R: Mai întâi două lucruri care nu constituie răspunsul și apoi răspunsul.

Deși Cuvântul lui Dumnezeu rămâne neschimbat în ceruri (Psalmul 119:89) și, începând cu perioada menționată în Isaia 59:21, poporul lui Dumnezeu va avea întotdeauna Cuvântul Său, aici se vizează mai mult decât atât.

Răspunsul: Chiar înainte ca prima Biblie să existe pe pământ și chiar înainte ca pământul să fie creat, Cuvântul lui Dumnezeu se împlinea pentru a realiza voia Sa în acest univers. Dumnezeu lucrează prin Biblie, dar Dumnezeu nu este în niciun caz limitat la a lucra doar prin Biblie – întrebați-i pe Avraam și pe Enoh. Poporul lui Dumnezeu va avea întotdeauna îndrumarea și cuvintele de la Dumnezeu de care are nevoie. Ar trebui să ne preocupe mai degrabă dorința noastră de a asculta, decât să fim îngrijorați de dorința lui Dumnezeu de a comunica.

Alte versete care arată că Cuvântul lui Dumnezeu va dăinui pentru totdeauna sunt Isaia 40:8; 1 Petru 1:23-25; Psalmul 119:91, 144, 160. Trebuie să ne punem speranța în Cuvântul lui Dumnezeu, după cum spune Psalmul 119:74, 81.

Cuvântul lui Dumnezeu adresat aici poporului se va împlini cu siguranță. Isaia 40-55 pare a fi o secțiune completă, iar Isaia 55:10-11, la sfârșit, reafirmă Isaia 40:6-8, că Cuvântul lui Dumnezeu dăinuiește pentru totdeauna și se va împlini.

Î: În Isaia 56:3-7, această învățătură despre străini și eunuci contrazice oare Exodul 12:43; Deuteronomul 23:1,3,7,8?

R: Nu, deoarece atât perioadele, cât și privilegiile sunt diferite. În timpul Exodului și al perioadei sub Templu și sub Vechiul Legământ, Deuteronomul 23:1 spune că un bărbat castrat nu poate intra în adunare. Isaia 56:3-7 vorbește despre o perioadă viitoare în care acest lucru se va schimba, fie în timpul Mileniului, fie în Cer. Desigur, în vremurile Noului Testament, toți cei care Îl urmează pe Isus ca Domn sunt bineveniți ca credincioși, indiferent de starea lor fizică.

Dacă ai încălcat voia lui Dumnezeu pentru viața ta, dar te-ai pocăit și ai venit la Hristos, atunci aceasta este o primire specială pentru tine. Totuși, trebuie să realizezi că nu ești singur. Toți, într-un fel sau altul și la un moment dat, am încălcat ceea ce Dumnezeu a dorit pentru viața noastră, dar dacă ne încredințăm viața Lui, Dumnezeu poate folosi oricum timpul care ne-a mai rămas.

Î: Isaia 56:3 arată oare că homosexualitatea va fi acceptabilă în Împărăția lui Dumnezeu?

R: Deloc. Homosexualii nu sunt eunuci, iar Isaia 56:3 menționează eunucii, nu homosexualii. Eunucii sunt bărbați cărora li s-au îndepărtat organele sexuale, iar homosexualii au organele sexuale, pe care le folosesc în mod necorespunzător.

Î: În Isaia 56:9, de ce îi invită Dumnezeu pe animalele sălbatice să-i devoreze?

R: Știi că practica religioasă este rea atunci când Dumnezeu invită fiarele să vină să-i devoreze. Aceasta este o metaforă pentru faptul că Dumnezeu nu numai că permite altor țări și „fiare” spirituale să-i distrugă, ci îi trimite indirect pe aceștia ca un act de judecată.

Î: În Isaia 56:10, de ce sunt mustrați paznicii?

R: Munca unui paznic orb sau adormit nu se deosebește de cea a unui paznic vigilent atunci când nu există niciun pericol. Dar vigilența unei singure persoane poate face diferența între siguranță și dezastru atunci când există pericol. Dumnezeu folosea aici această metaforă pentru paznicii spirituali, a căror sarcină era să știe ce era bun și ce era periculos din punct de vedere spiritual. Paznicii spirituali (preoții, leviții și liderii religioși în general) urmau să fie judecați pentru că nu au avertizat asupra pericolului atunci când acesta exista. Astăzi, când există învățături eretice, unii așa-ziși lideri se limitează să spună că acestea sunt „discutabile” sau „controversate”, poate doar pentru a se menține în relații bune cu toată lumea.

Câinii sunt menționați aici într-un sens pozitiv. Câinii erau animale foarte valoroase, deoarece au somnul ușor și pot lătra când se apropie străini. Dar, pe de altă parte, un câine mut nu era de mare folos. Liderii sunt câini muți dacă se gândesc doar la ei înșiși și nu dau niciun avertisment.

Este important să observăm că aici nu sunt mustrate politicile liderilor, ci mai degrabă caracterul lor. Când alegem lideri astăzi, ne interesează doar politicile lor și neglijăm caracterul lor? Isaia 56:11-12 indică faptul că și lui Dumnezeu îi pasă de caracterul lor.

Î: În Isaia 56:12, ce se spune despre vin și băuturile îmbătătoare?

R: În primul rând, îți adormește îngrijorările pe care le-ai putea avea pentru ceilalți. În al doilea rând, îți slăbește vigilența, astfel încât să devii indiferent la riscuri.

Î: În Isaia 57:1, de ce un Dumnezeu drept permite ca cei neprihăniți să piară?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Uneori, Dumnezeu permite ca cei drepți să fie uciși, așa cum arată Ezechiel 13:19; Romani8:36 ; și Psalmul 44:22. Chiar dacă Dumnezeu permite ca noi să fim uciși, totuși trebuie să-I rămânem credincioși (Daniel3:18 ; Apocalipsa2:10 ).

2. Dumnezeu încă veghează asupra noastră. Psalmul 116:15 spune: „Prețioasă este în ochii Domnului moartea sfinților Săi.”

3. Isaia 57:1 răspunde la aceasta spunând că, uneori, Dumnezeu „salvează” pe cei drepți, permițând ca aceștia să fie uciși pentru a-i feri de rău. Răul aici poate fi frica, durerea și chinul provocate de situația îngrozitoare. Răul aici ar putea fi, de asemenea, o ispită mai mare decât pot ei suporta, care i-ar îndepărta de Dumnezeu.

4. 1 Petru 1:4-7 ne amintește că încercările trecătoare pe care le trăim pe pământ nu sunt nimic în comparație cu bogățiile veșnice ale Cerului. Amin!

Î: În Isaia 57:4, ce greșeau ei aici?

R: Nu numai că se închinau zeilor păgâni prin practici rele, dar Isaia 57:4 spune că își băteau joc de credincioșii care se închinau adevăratului Dumnezeu. Își scoteau limba la oameni, la fel ca oamenii nepoliticoși de astăzi.

Î: În Isaia 57:5, chiar au ucis copii în văi?

R: Din păcate, evreii necredincioși au făcut într-adevăr acest lucru rău. Au învățat această practică răutăcioasă de la moabiți și canaaniți, cărora li s-a permis, în mod nechibzuit, să rămână în țară.

Î: În Isaia 57:7, ce era greșit în a-și face un pat pe munte?

R: A doua practică religioasă canaanită cea mai detestabilă era prostituția rituală. Numele idolului Molech (molek) însemna „rege” (melek), așa că a te duce la rege înseamnă aici a te duce la Molech. Totuși, în cartea sa *The Prophecy of Isaiah* (Profeția lui Isaia), p. 474, J. Alec Motyer are o altă părere despre cuvântul „rege” folosit aici.

Î: În Isaia 57:14, ce este o piatră de poticnire?

R: Când cineva dorește să se apropie de Dumnezeu, o piatră de poticnire este ceva care îl împiedică sau îl oprește să facă acest lucru. Deși principala piatră de poticnire în acea vreme era închinarea la zeii păgâni, o piatră de poticnire poate fi orice lucru care îl ține pe cineva departe de Dumnezeu.

Î: În Isaia 57:15, Dumnezeu locuiește în înălțimi, în eternitate, sau locuiește alături de credincioși, așa cum spune Apocalipsa 21:3?

R: Ambele. Mulți creștini înțeleg că Dumnezeu se află atât în afara timpului, cât și în interiorul acestuia. Isus a umblat pe acest pământ în timp, așa că nu este o problemă pentru Dumnezeu să se afle în timp. Totuși, Dumnezeu a promis poporului Său viața veșnică înainte ca timpul să înceapă (Tit 1:2).

Î: În Isaia 58:1, când ar trebui să strigăm oamenilor despre păcatele lor?

R: Trebuie să predicăm Evanghelia, iar o parte esențială a predicării Evangheliei constă în a le vorbi oamenilor despre păcatele lor în general. Modul în care facem acest lucru astăzi poate fi diferit de cel din vremurile de atunci. Cu toate acestea, sunetul trâmbiței era clar și fără echivoc, iar predicarea voastră ar trebui să fie similară.

Î: În Isaia 58:3-9, de ce nu a luat Dumnezeu aminte la postul lor?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Un comentariu susține că Dumnezeu nu-i auzea deoarece ei urmau religia canaanită în loc de religia Singurului Dumnezeu Adevărat. Totuși, acest lucru este incorect, deoarece în Isaia 58:2 ei încă Îl căutau pe Dumnezeul Adevărat și căutau sfatul Lui. S-ar putea argumenta că erau sincretici, încercând să urmeze atât religia canaanită, cât și pe Dumnezeul Adevărat, dar, dintre numeroasele capitole în care Isaia îi avertizează cu privire la închinarea la zei falși, Isaia 58 nu se numără printre acestea.

Răspunsul: Ei încercau în mod ipocrit să-L urmeze pe Dumnezeul Adevărat. Isaia preia strigătul poporului care se întreba de ce Dumnezeu a permis să se întâmple un astfel de dezastru, când, de fapt, ei Îl căutau. Dar dacă postești pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, dar refuzi să-L asculți, de ce te-ai aștepta la vreun rezultat din postul tău?

Ceremoniile lor religioase și posturile nu le-au schimbat relația proastă cu ceilalți. Isus a spus în Matei 5:23-24 că, dacă erau pe punctul de a-și aduce jertfa și își aminteau că exista o problemă între ei și fratele lor, trebuiau să-și lase jertfa deoparte pentru moment și să se împace mai întâi cu fratele lor.

Î: În Isaia 58:5-8, ce părere are Dumnezeu despre post și alte practici religioase care nu țin seama de cei asupriți și de săraci?

R: Dumnezeu spune că acesta nu este postul pe care El îl alege. Iacov 1:27 spune, de asemenea, că religia curată înaintea lui Dumnezeu înseamnă să ai grijă de orfani și de văduve în suferința lor și să te ferești de a fi pângărit de lume. Putem să ne închinăm în felul nostru, așa cum ne place. Sau, alternativ, putem să ne închinăm așa cum dorește Dumnezeu, iar El vrea ca noi să ne îngrijim și de cei asupriți și de cei nevoiași.

Î: În Isaia 58:8-10, care este accentul pus aici?

R: La fel ca în multe alte pasaje, Isaia 58:8-10 vorbește despre eliberarea și restabilirea binecuvântării de către Dumnezeu. Totuși, Isaia 58:8-10 subliniază cât de repede se va întâmpla acest lucru atunci când acești oameni ipocriți vor înceta să mai fie ipocriți și vor practica „religia adevărată” din Iacov 1:27, ajutându-i pe ceilalți.

Î: În Isaia 59:4, cum ar trebui să cerem dreptate astăzi?

R: Creștinii ar trebui să dorească dreptate nu doar pentru noi înșine, ci pentru toată lumea. Biblia spune foarte clar că avem responsabilitatea de a cere dreptate pentru cei asupriți (Ieremia 7:6;22:16 ; Isaia1:17 ). În plus, ar trebui să ne rugăm „Să vină Împărăția Ta”, așa cum a făcut Isus în Rugăciunea Domnului, pentru ca dreptatea supremă a lui Dumnezeu să se împlinească.

Î: În Isaia 59:12-15, care sunt pașii pocăinței adevărate?

R: Este aceasta pocăința adevărată? Să înțelegem și să recunoaștem ce am făcut și să regretăm cu adevărat consecințele asupra noastră și asupra celorlalți pentru faptele noastre?

Nu, aceasta nu reprezintă tot ceea ce înseamnă pocăința adevărată, ci doar o parte din ea. Ea include, de asemenea, mărturisirea faptului că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu, care este sfânt, așa cum a recunoscut David în Psalmul 51:4a. Ea include, de asemenea, angajamentul de a nu mai face asta niciodată. Ea include, de asemenea, repararea prejudiciului, atunci când acest lucru este posibil. De exemplu, dacă ai furat ceva, poți să-ți pară sincer rău, să te mărturisești înaintea lui Dumnezeu și să nu mai vrei să faci asta niciodată, dar trebuie să și dai înapoi ceea ce ai luat.

Î: În Isaia 59:18 și 66:6, ce înseamnă „răsplată” în aceste versete?

R: Contextul ambelor versete este acela în care Dumnezeu îi răsplătește pe deplin pe făcătorii de rău nepocăiți pentru răul pe care l-au făcut.

Î: În Isaia 60:1-10, se referă acest pasaj la Ierusalimul restaurat în timpul Mileniului sau la Biserică?

R: Dispensaționiștii și alți premilenialiști ar spune că aceasta este o referință evidentă la israeliți în timpul Mileniului. Cu toate acestea, adepții teologiei legământului și alți amilenialiști nu văd niciun rol pentru Israel după învierea lui Isus, așa că ar spune că este vorba despre Biserică chiar înainte, în timpul sau după revenirea lui Hristos. (Mulți amilenialiști nu cred în răpire).

Toate detaliile — bogățiile mării, cămilele, Midian, Efa, Seba (în Yemen), turmele din Kedar (în Arabia Saudită), Tarsis (probabil sud-vestul Spaniei) etc. — par oarecum excesive pentru ceva care nu are nicio legătură cu ceva fizic, conform punctului de vedere al celor care cred în teologia legământului. Apropo, Efa era o ramură a lui Midian, conform Genezei 25:4; 1 Cronici 1:33.

Ca neam și creștin de astăzi, ai așteptat cu mai multă nerăbdare abundența de cămile din Midian sau abundența de cămile din Seba? Ți-ai învățat copiii în mod specific despre semnificația berbecilor lui Nebaiot (probabil Nabateea, în nordul Arabiei)? Sau, ca persoană care crede în teologia legământului, interesul tău prefăcut pentru aceste detalii este o înșelătorie?

Punctul de vedere premilenist susține că, în timpul Mileniului, Dumnezeu va restaura templul evreiesc, se vor aduce jertfe ca amintire și se va arăta cum ar fi trebuit să fie națiunea israelită și cum ar fi trebuit să fie relațiile altor națiuni cu israeliții. Națiunile care au asuprit Israelul vor fi încă națiuni aici și vor profita de ocazie pentru a binecuvânta și a sluji Israelul, pe care l-au asuprit în trecut.

Cu toate acestea, anumite părți ale acestei profeții, cum ar fi faptul că soarele și luna nu vor mai fi surse de lumină, menționat în Isaia 60:20, se referă la perioada Noului Ierusalim, a noului cer și a noii pământuri.

Î: În Isaia 60:6, de ce se spune că străinii vor aduce aur și tămâie, având în vedere că magii i-au adus lui Isus smirnă, pe lângă aur și tămâie?

R: La prima venire a lui Hristos, ei au adus aceste lucruri plus smirnă. Totuși, Isaia 60:6 se referă la perioada de după a doua venire a lui Hristos în glorie, iar smirna nu mai este menționată. Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, pag. 985, 1207, sugerează că smirna era, de asemenea, un simbol al suferinței lui Hristos, deoarece smirna era folosită la înfășurarea cadavrelor.

Î: În Isaia 60:9, de ce este menționat Tarsisul aici?

R: Este probabil vorba de Tarsisul (Tartessus) din îndepărtata Spanie, nu de Tarsisul (Tarsus) din Asia Mică. Acest Tarsis, situat la vest de Gibraltar, era cel mai îndepărtat oraș spre vest pe care îl cunoșteau.

Î: În Isaia 60:11, care este semnificația porților deschise?

R: Porțile arată frumos și oferă un sentiment de siguranță, deoarece pot fi închise sau deschise. Cu toate acestea, aceste porți sunt mereu deschise, atât pentru că nu mai există niciun pericol, cât și din cauza fluxului constant de daruri.

Î: În Isaia 61:1-9, care este tema abordată aici?

R: Isaia 61:1-9 este o ilustrare a vieții unui credincios. Acesta este un pasaj cu vești bune pentru cei săraci, care prezintă 15 contraste. Iată trei tipuri de contraste și versetele în care se găsesc.

Două aspecte ale caracterului lui Dumnezeu:

2a. Anul favoarei Domnului și ziua răzbunării Dumnezeului nostru

8a. Dumnezeu iubește dreptatea, dar urăște jaful și nelegiuirea

Timpul în care trebuie să reconstruim:

4a. Să reconstruim ruinele străvechi

4b. Să refacem locurile devastate de mult timp

4c. Să reînnoim orașele ruinate, pustiite de generații întregi

Cum ne schimbă Dumnezeu:

1a. Vindecă pe cei cu inima zdrobită

1b. Vestește libertatea celor captivi

1c. Vestește eliberarea celor închiși

2b. Mângâie pe toți cei îndurerați

3. Mângâie pe cei îndurerați din Sion

4. Coroană de frumusețe în locul cenușii

5. Ulei de bucurie în locul doliului

6. Veșmânt de laudă în locul spiritului de disperare

7a. De la rușine la o porție dublă de întâi-născut

7b. De la umilire la bucurie

Rețineți că cele trei tipuri de contraste se alternează între ele. Când Dumnezeu ne schimbă (versetul 1), recunoaștem lucrarea și caracterul Lui (versetul 2), dar după ce am crescut și am reconstruit lucrurile pentru Dumnezeu, putem avea o recunoaștere suplimentară a caracterului Lui (versetul 8). Nu este vorba că trebuie să muncim pentru a reconstrui și apoi Dumnezeu ne sfințește, sau că Dumnezeu ne sfințește mai întâi și apoi noi reconstruim, ci ambele sunt procese continue.

Î: În Isaia 61:1-11, când s-a împlinit această profeție?

R: Cel care vorbește aici este Mesia. Aceasta s-a împlinit parțial când Isus a venit prima dată, potrivit spuselor lui Isus din Luca 4:16-21. Dar Isus nu a citit întregul pasaj și nu a spus că s-a împlinit, ci doar prima parte. Toate acestea se vor împlini în cele din urmă când Isus va veni din nou.

Î: În Isaia 61:1 și Isaia 63:7, 9, 10-14, ce ne arată acest lucru despre Trinitate?

R: Acest lucru nu dovedește Trinitatea, dar demonstrează un aspect al Trinității, și anume trinitatea lui Dumnezeu și faptul că cele trei Persoane ale Trinității lucrează împreună. Duhul (Duhul Sfânt) al Domnului Dumnezeu (Tatăl) este peste Mine, Cel uns (Mesia, Isus). În Isaia 63 apare Tatăl, DOMNUL în Isaia 63:7, Îngerul Prezenței Sale (Isus) în Isaia 63:9 și Duhul DOMNULUI în Isaia 63:10, 11, 14.

Î: În Isaia 61:2 și următoarele, ce promite Dumnezeu aici?

R: Cuvântul ebraic „naqam” are o gamă de semnificații mai largă decât orice cuvânt din limba engleză. Înseamnă o combinație de restaurare, restituire și răzbunare. Este o combinație între a reda lucrurile bune celor cărora li se cuvin și lucrurile rele celor cărora li se cuvin. Cu toate acestea, sensul de aici include cu siguranță și răzbunarea, deoarece capitolul următor intră în detalii cu privire la aceasta.

Î: În Isaia 61:2, cum poate un creștin să trăiască în anul favoarei Domnului, în comparație cu a nu face acest lucru?

R: În primul rând, anul favoarei Domnului este deja aici; Isus Însuși l-a adus; și ne aflăm într-o epocă a harului (nu a Legii). Așadar, nu trebuie să faci nimic pentru a aduce anul favoarei Domnului; Isus a făcut deja totul. Dar este responsabilitatea noastră să alegem să ne însușim acest lucru și să trăim în ceea ce ni s-a dat. În vremurile Vechiului Testament, când exilul s-a sfârșit, acest lucru nu a avut niciun impact pentru majoritatea evreilor; ei și descendenții lor nu s-au întors niciodată în Țara Promisă. La fel, și noi trebuie să alegem să trăim în promisiunile lui Dumnezeu. Trăim având încredere în Dumnezeu, bazându-ne pe El, iubindu-L și, în cele din urmă, bucurându-ne de El, sau suntem „în altă parte”, căutând cu disperare în alte locuri bucuria, scopul și împlinirea noastră? Nu fi un creștin care este „în altă parte”.

Î: În Isaia 61:3, ce este „uleiul bucuriei”?

R: Această expresie este folosită doar în alte două locuri din Scriptură: Psalmul 45:7 și Evrei 1:9, care citează Psalmul 45:7. În toate cazurile, aceasta se referă la o calitate care provine de la Mesia.

Î: În Isaia 61:7, de ce ar primi Israel o porție dublă de binecuvântare?

R: Singura altă ocazie în care se vorbește despre o porție dublă este în cazul fiului întâi născut. El urma să primească o porție dublă, adică de două ori mai mult decât ceilalți fii, conform Deuteronomului 21:17. Sionul/Israelul era considerat ca un fiu întâi născut în Exodul 4:22-23. Desigur, când s-au îndepărtat de Dumnezeu, au primit o pedeapsă dublă în Isaia 40:2.

Î: În Isaia 62:1-2, de ce este Dumnezeu atât de preocupat de faptul dacă suntem drepți sau nu?

R: Deși Scriptura probabil nu prezintă toate motivele la care s-a gândit Dumnezeu, putem observa cel puțin trei motive:

Pentru slava Sa, Dumnezeu ne-a creat, iar noi Îl slăvim lăudându-L prin cuvintele, faptele și viețile noastre. În legătură cu aceasta, mărturia noastră neprihănită pentru Dumnezeu îl rușinează pe Satana.

Pentru binele nostru, atât în această viață, cât și în pregătirea pentru veșnicie.

Pentru binele altor oameni, ca să fim o mărturie bună pentru ei. Viețile noastre sunt o „scrisoare de la Hristos” către alți oameni (2 Corinteni 3:2-3), și ar trebui să fim sfinți, pentru că trebuie să „strălucim ca niște lumini în lume” în timp ce „propovăduim Cuvântul vieții” (Filipeni2:15 -16).

Î: În Isaia 62:2, care este semnificația unui nume nou?

R: Un nume sau un titlu influențează mult modul în care ceilalți te percep, iar felul în care îți percepi propria identitate influențează mult caracterul tău. Poporului lui Dumnezeu i se va da un nume cu totul nou, care nu este menționat aici. Astăzi purtăm Numele lui Hristos și suntem numiți creștini. Slavă lui Dumnezeu că purtăm acest nume, dar asigurați-vă că îl purtați cu demnitate, spre cinste, nu spre rușine. Fiecare creștin este un martor al lui Hristos. Sper din toată inima ca voi să fiți martori buni, nu martori răi, dar fiecare creștin este un martor al lui Hristos.

Î: În Isaia 62:4-5, de ce se bucură Dumnezeu de noi?

R: Numele dat aici, Hephzibah, înseamnă „Bucuria Mea este în ea”. Acest lucru arată că putem avea o relație pe deplin restaurată cu Dumnezeu. Scriptura nu spune direct de ce Dumnezeu se bucură de noi, creaturi fragile, sărace și păcătoase, dar Scriptura ne oferă multe indicii. Am fost creați pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. 1 Ioan 4 arată că Dumnezeu locuiește de fapt în noi. Probabil că Duhul Sfânt poate trăi viețile noastre alături de noi. În cele din urmă, Dumnezeu este Tatăl nostru, și așa cum un tată bun de pe pământ se bucură de copiii săi, Dumnezeu se bucură de noi și mai mult.

Î: În Isaia 62:6-8, ce ar trebui să vegheze astăzi paznicii lui Dumnezeu?

R: La nivel fizic, paznicii trebuiau să vegheze asupra pericolelor și a dușmanilor care se apropiau de cetatea pe care trebuiau să o apere. La nivel metaforic, noi trebuie să veghem asupra a două aspecte negative și a unuia pozitiv. Trebuie să veghem și să-i avertizăm pe ceilalți cu privire la pericolele care amenință poporul lui Dumnezeu și la dușmanii care vin. În sens pozitiv, trebuie să așteptăm pe Dumnezeu și să veghem asupra lucrării Sale. Toți, ca și credincioși, trebuie să veghem și să ne rugăm. Ar trebui să fim cu ochii ațintiți asupra împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu.

Î: În Isaia 63:1-2, care sunt cele două întrebări care vor fi puse?

R: Acestea sunt: „Cine este acesta?” și „De ce sunt hainele Tale roșii?”. Acesta este Dumnezeu Însuși. Veșmintele Lui sunt roșii de mânia lui Dumnezeu; roșii ca o prefigurare a sângelui celor care Îl urăsc pe Dumnezeu. Bozra, astăzi Buseirah, în Iordania, era capitala Edomului.

Î: În Isaia 63:1, de ce este menționat Edomul aici?

R: Există o semnificație directă și una generală.

În sens direct, poporul din Edom era descendent al lui Esau, fratele lui Iacov. Deși erau apropiați din punct de vedere biologic de poporul lui Dumnezeu, ei îl urau pe poporul lui Dumnezeu. Edom înseamnă „roșu”, iar acest lucru este potrivit, deoarece va curge sângele celor care urăsc poporul lui Dumnezeu.

În sens general, Edomul este aici o metaforă pentru fiecare individ, dar mai ales pentru orice națiune sau organizație care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său.

Î: În Isaia 63:1-3, unde mai este folosită această imagine a lui Dumnezeu sau a Mesiei având o mantie înmuiată în sânge?

R: În Vechiul Testament, aceasta se regăsește și în Ioel 3:13. În Noul Testament, strugurii mâniei și teascul sunt menționați în Apocalipsa 14:17-20. Isus este Cel care calcă teascul furiei mâniei lui Dumnezeu în Apocalipsa 19:13-16.

În afara Bibliei, comentariul evreiesc Targum Palestina la Geneza 49:11 spune: „Cât de frumos este Regele Mesia! Își leagă coapsele și iese la război împotriva celor ce-l urăsc; va ucide regi și prinți, va face râurile roșii de sângele celor uciși, iar dealurile sale albe de grăsimea celor puternici; hainele sale vor fi înmuiate în sânge, iar el însuși va fi ca sucul din presă.”

Î: În Isaia 63:3-4, ce reprezintă Mesia care calcă teascul?

R: Se referă la venirea lui Hristos și la aducerea mâniei lui Dumnezeu, așa cum se arată în Apocalipsa 14:19-20; 19:11-16.

Î: În Isaia 63:3, nu va fi nimeni alături de Isus când Se va întoarce în glorie, sau oare oștirile cerului vor fi alături de El înRev 19:14 ?

R: Ambele, deoarece nu este vorba de un singur eveniment, ci de două evenimente, unul imediat după celălalt. Isaia 63:3 nu se referă la apariția lui Hristos în glorie, ci mai degrabă la Hristos, singur, călcând teascul mâniei lui Dumnezeu chiar înainte de aceasta. Nimeni nu a călcat teascul împreună cu Hristos și nimeni din neamuri nu I-a oferit sprijin. Când Isus va veni, conform Apocalipsa 19:14, oștirile cerului Îl vor urma. Vrem să fim cetățeni ai cerului, nu ai neamurilor care se adună împotriva lui Dumnezeu.

Î: În Isaia 63:6 și Ieremia 51:57, de ce îi va îmbăta Dumnezeu pe oameni, având în vedere că beția este greșită în Efeseni5:18 și, implicit, în Isaia5:22 ?

R: Nu trebuie să ne îmbătăm, fie cu vin, cu alte băuturi alcoolice sau cu orice altceva. Cu toate acestea, Dumnezeu îi va îmbăta cu mânia Sa, iar Dumnezeu poate face acest lucru oricum dorește. Aici nu se face nicio mențiune despre alcool.

Poate că vor fi cu adevărat amețiți, fie din cauza lipsei de oxigen la creier, fie din alte cauze. Totuși, acest verset ar putea fi pur și simplu o metaforă: se vor clătina ca și cum ar fi beți, din cauza marii suferințe.

Î: În Isaia 63:16 (de două ori); Isaia 64:8 și Maleahi 2:10, ce ne arată aceste versete despre faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru?

R: Aceste patru pasaje din Vechiul Testament ne învață că Dumnezeu este un Tată pentru credincioși. Aceasta nu înseamnă într-un sens sexual, ci metaforic, în sensul că El ne-a creat și are grijă de noi. Totuși, această apropiere de Dumnezeu ca Tată al nostru apare doar în patru pasaje, așa că nu a fost o temă majoră în Vechiul Testament. În Noul Testament, însă, este mult mai proeminentă.

Î: În Isaia 63:9-11, ce ne arată acest verset despre Dumnezeu?

R: Acest verset menționează pe Dumnezeu, pe „Îngerul Prezenței Sale” care i-a eliberat și pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. De fapt, aceasta se referă la Sfânta Treime.

Când Dumnezeu a condus poporul înapoi prin pustie, chiar și atunci ei erau o „adunătură pestriță”. Cuvântul „pestriță” înseamnă „variată”, adică unii sunt de calitate bună, alții mediocri, iar alții de calitate proastă. Este ușor de înțeles cum Dumnezeu poate fi milostiv față de cei ascultători și îi poate pedepsi pe cei neascultători. Cu toate acestea, este mai dificil să încercăm să înțelegem cum se poartă Dumnezeu cu un grup mixt.

Î: În Isaia 63:9, cum simte Dumnezeu suferința?

R: Dumnezeu nu simte suferința sau durerea în mod direct. Dar când Isus a suferit, murind pe cruce pentru păcatele noastre, El a simțit cu siguranță durere. El știe exact cum este să suferi și să porți asupra Ta povara vinovăției noastre. Dumnezeu poate empatiza pe deplin cu necazurile noastre și cu povara păcatului.

Î: În Isaia 63:10 și Efeseni 4:30, cum pot oamenii să întristeze Duhul Sfânt?

R: Israeliții din pustie au făcut acest lucru când și-au împietrit inimile și s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Pavel, adresându-se creștinilor, le spune să nu întristeze Duhul Sfânt, ceea ce înseamnă că creștinii pot întrista Duhul Sfânt. Când ne nesupunem continuu lui Dumnezeu, îl întristăm pe Duhul Sfânt. Desigur, întrucât numai o ființă personală are emoții, acest lucru arată că Duhul Sfânt este o ființă personală.

Î: În Isaia 63:15-64:12, care sunt aspectele cheie ale acestei rugăciuni?

R: Unii ar putea spune că această rugăciune începe la versetul 7. Indiferent de asta, aceasta este o combinație între o rugăciune de laudă, o rugăciune de mărturisire și o rugăciune de cerere de ajutor. În Isaia 64:8 se recunoaște că ei sunt neputincioși, că Dumnezeu este deasupra tuturor și că în această rugăciune nu i se impun condiții lui Dumnezeu. Deși rugăciunea începe cu laudă, ea Îl laudă pe Dumnezeu pentru „dorința și mila” Sa din Isaia 63:15, iar de atunci încolo cele trei elemente se împletesc. În cele din urmă, este o rugăciune de încredere care trebuie rostită de un popor care știa că merita mânia lui Dumnezeu.

Această rugăciune este un frumos chiasm.

Domnul privește în jos din locuința Sa din ceruri; mila Lui este reținută. Isaia 63:15-16

- Noi suntem poporul Tău, Dumnezeule, chiar dacă nu ne comportăm ca atare. Isaia 63:17-19

- - Neamurile tremură când Îți arăți fața, Dumnezeule. Isaia 64:1-3

- - - Nimeni nu este ca Dumnezeu. El îi ajută pe cei care își pun nădejdea în El, dar nu ignoră mânia Lui. Isaia 64:4-5

- - Dar noi ne ofilim din cauza păcatului nostru, iar Tu, Dumnezeule, Ți-ai ascuns fața. Isaia 64:6-7

- Dar Tu ești totuși Tatăl nostru, așa că privește spre poporul Tău. Isaia 64:8-9

Casa Domnului din Sion este în ruine; vei mai sta deoparte? Isaia 64:10-12

Î: În Isaia 63:17, poate cineva spune că Dumnezeu i-a făcut să se abată de la căile Sale și le-a împietrit inimile?

R: Nu, Dumnezeu nu a făcut asta în mod direct, dar El a permis în mod intenționat circumstanțele care i-au pus la încercare, iar ei au eșuat la această încercare. Chiar dacă au eșuat, Isaia cere aici milă de la Dumnezeu.

Dumnezeu împietrește inimile celor care își împietresc mai întâi singuri inimile, așa cum a fost cazul cu Faraon. Dumnezeu poate face inima unei persoane extrem de împietrită, așa cum se arată în Romani 1:21-32. În acest verset, Isaia se plânge că Dumnezeu a făcut ca propriul Său popor să rătăcească și le-a împietrit inimile. În cazul unei persoane sau al unui popor care oscilează între ascultare și păcat, dacă aceștia rămân doar de partea păcatului, Dumnezeu poate lua măsuri împotriva lor. În Apocalipsa 3:15-16, Isus a spus bisericii din Laodiceea că ar fi vrut ca ei să fie fie reci, fie fierbinți, dar, întrucât erau călduți, urma să-i scuipe din gura Sa.

Vezi și discuția despre Exodul 7:22 pentru mai multe informații.

Î: În Isaia 64:3, care sunt cele două lucruri diferite pe care le învață acest verset despre Dumnezeu?

R: Partea mai evidentă este că Dumnezeu este puternic și poate face lucruri mărețe. A doua parte este că Dumnezeu face adesea lucruri neașteptate.

Î: În Isaia 64:4; Isaia 63:11, cum ne întărește relația cu Dumnezeu amintirea zilelor de odinioară?

R: Pe măsură ce ne amintim de lucrurile mărețe pe care le-a făcut Dumnezeu, aceasta ne dă statornicie și putere să ne încredem în puterea și credincioșia Lui. Ne dă speranță pentru viitor. Dar, la un nivel mai profund, ne amintim și de tot ce am învățat despre caracterul Celui pe care Îl slujim.

Î: În Isaia 64:6; Isaia 1:18 și Zaharia 3:3-4, în ce fel sunt viețile oamenilor, și chiar faptele lor bune, asemănătoare cu niște cârpe murdare și pătate?

R: Când privești și simți mirosul unei persoane îmbrăcate în haine murdare, simți pur și simplu nevoia să te îndepărtezi de ea. Chiar și atunci când propriul tău copil are un scutec murdar, vrei să-l schimbi, dar nu este una dintre sarcinile tale preferate. Când Dumnezeu privește o persoană păcătoasă – și cu toții suntem păcătoși –, Dumnezeu ar simți ceva similar. Dar acum, ca credincioși, suntem scăldați în botezul lui Hristos și îmbrăcați cu Hristos, și îi aducem bucurie lui Dumnezeu.

Î: În Isaia 64:7, de ce spune Isaia că nimeni nu-L cheamă pe Dumnezeu, mai ales că el însuși L-a chemat pe Dumnezeu?

R: În contextul imediat, Isaia vorbește despre israeliții neascultători. Cu toate acestea, în general, nimeni nu-L cheamă pe Dumnezeu dacă nu-i atrage El. (Calviniștii spun că Dumnezeu îi atrage doar pe unii, iar cei care nu sunt calviniști spun că Dumnezeu face cel puțin o atragere pentru fiecare.)

Vezi discuția despre Isaia 45:19 pentru mai multe informații.

Î: În Isaia 64:8, în ce sens este Dumnezeu un olar?

R: Dumnezeu este ca un olar cosmic în cel puțin șase moduri.

1. Alege lutul pe care îl va folosi pentru a face un vas potrivit scopurilor Sale.

2. El este Creatorul vasului.

3. Procesul de remodelare a vasului

4. Întărirea vasului

5. El are dreptul să folosească, să vândă sau să distrugă vasul după cum dorește.

6. Face tot felul de vase pentru tot felul de întrebuințări.

Î: În Isaia 64:10-12, ce ne învață acest pasaj despre momentul în care ar trebui să strigăm către Dumnezeu?

R: Acesta este un cântec de jale despre suferința și exilul poporului. Dumnezeu nu numai că le-a permis să se afle în circumstanțe precare, dar El a și asigurat în mod deliberat ca ei să se afle în circumstanțe precare din cauza păcatului lor continuu. Isaia 64:6-7,9 arată atât că ei meritau acest lucru, cât și că au înțeles și au recunoscut că îl meritau. Știau că nu aveau niciun drept să aștepte ceva de la Dumnezeu. Dar totuși au strigat către Dumnezeu. Erau pocăiți, sau cel puțin unii dintre ei ar fi fost, iar acesta este un strigăt după milă, nu pentru a li se da ceea ce meritau.

Dacă cineva se află într-o spirală descendentă a păcatului și simte (pe bună dreptate) că Dumnezeu ar avea dreptate să-l abandoneze pur și simplu, ar trebui să strige oricum după mila lui Dumnezeu. Dumnezeu încă ne iubește și se bucură să ne mântuiască. Rugați-vă ca robia păcatului să fie ruptă. Rugați-vă ca Dumnezeu să-i izbăvească măcar de unele dintre consecințele neascultării lor. Desigur, Dumnezeu și-a mântuit deja copiii de cele mai grave consecințe ale neascultării, prin faptul că nu i-a trimis în Iad. Este în regulă să-I ceri lui Dumnezeu să-i salveze de alte consecințe ale neascultării. Dacă Dumnezeu o face, atunci este minunat. Când Dumnezeu nu o face, atunci consideră acest lucru ca pe o disciplină și îndură-l cu stăruință, având în vedere Romani 8:28. Fii dispus să mărturisești altora ce ai făcut și cum te-a mântuit Dumnezeu de acea situație.

Î: Isaia 65:1-5 se referă la neamuri sau la evrei?

R: La amândoi. Isaia 65:1 se referă la faptul că Dumnezeu S-a revelat celor care nu L-au căutat, adică neamurilor, conform lui Pavel în Romani 10:20. Dar aceasta s-a întâmplat după ce Dumnezeu Și-a întins mâinile „toată ziua” către un popor răzvrătit, iar aceasta se referă la evrei, așa cum spune Pavel în Romani 10:21.

Î: În Isaia 65:2-7, cum și-a întins Dumnezeu mâinile către „un popor încăpățânat”?

R: Dumnezeu a oferit Israelului nepocăit mântuirea și eliberarea, și Dumnezeu le-a vorbit prin profeți, și totuși ei au continuat să umble pe calea lor (Isaia 65:2), L-au provocat pe Dumnezeu la mânie (Isaia 65:3-5), iar Dumnezeu le va răsplăti (Isaia 65:6-7). Dumnezeu a spus că nu-i va nimici pe toți, pentru că unii L-au căutat (Isaia 65:8-10), dar grupul mai mare este cel căruia Dumnezeu i-a întins mâna.

Acest lucru atinge esența unui concept din calvinism numit „fără cauze pierdute”, discutat de calvinistul Michael Horton și alții. Deoarece Dumnezeu este atotputernic și atotștiutor, ei susțin că nimic din ceea ce face Dumnezeu nu eșuează vreodată, iar faptul că cineva căruia i se oferă mântuirea ar pieri din cauza refuzului său ar constitui un eșec din partea lui Dumnezeu. Dar citiți acest capitol și veți vedea un Dumnezeu care „Și-a întins mâinile” în zadar pentru majoritatea oamenilor către care Și-a întins mâinile. Așa cum subliniază „The MacArthur Bible Commentary” la paginile 840-841, în Isaia 65:7 Dumnezeu va acționa în judecată, nu în mântuire, pentru a pedepsi păcatul celor către care Și-a întins mâinile.

Î: În Isaia 65:3-5, cum încearcă unii oameni din zilele noastre să dobândească o sfințenie de propria lor inițiativă?

R: Acești oameni aduceau jertfe în grădini, ceea ce nu era un loc permis. Grădinile erau locuri unde oamenii care se închinau zeilor fertilității puteau aduce jertfe. Acești oameni aduceau jertfe pe cărămizi, când altarele trebuiau să fie făcute din pietre. Și totuși, prin acțiunile lor, prin dieta lor, prin refuzul de a se asocia cu anumite persoane și prin refuzul de a face anumite lucruri, ei încearcă să arate cât de spirituali sunt. Uneori, ceea ce unii consideră sfințenie nu este altceva decât un elitism sfânt. Dar L-ai întrebat vreodată pe Dumnezeu: „Cum vrei Tu să fiu sfânt?”

Un exemplu de sfințenie auto-creată este atunci când oamenii fac o donație și doresc ca numele lor să fie recunoscute pentru acea donație.

Un alt exemplu este filosoful grec Pitagora, care a adus contribuții în matematică și muzică, și care le-a interzis adepților săi să mănânce fasole; se pare că oamenii nu ar trebui să fie „muzicali” în acel sens. Astăzi, adepții religiei jainiste nu au voie să mănânce după lăsarea întunericului; deoarece după lăsarea întunericului nu mai vezi lucrurile la fel de bine și ar putea mânca accidental un animal, cum ar fi o muscă sau un gândac, din mâncarea lor.

Î: În Isaia 65:11 și următoarele, cine sunt zeii norocului și ai destinului?

R: Deși aceștia ar fi putut fi idoli specifici, nu cunoaștem niciun idol anume din acea perioadă care să reprezinte norocul și destinul. (Aceștia ar putea fi regăsiți în cele trei surori din mitologia greacă și în al-‘Uzza, al-Lat și Manat din mitologia arabă, dar aceștia au apărut mai târziu.) Însă, în general, oamenii se închinau idolilor din două motive: pentru a obține circumstanțe favorabile în această viață, precum și o viață lungă și, uneori, o viață de apoi bună.

Î: În Isaia 65:11a, care sunt cele două moduri diferite în care unii oameni Îl părăsesc pe Domnul?

R: Acest lucru nu este rar și se întâmplă în cel puțin două moduri.

În mod explicit, oamenii renunță să-L urmeze pe Dumnezeu pentru că au altceva pe care să-l urmeze în locul Lui, ca iubire a vieții lor. Poate fi o altă religie, bogăția, faima, educația și cunoașterea, o relație sau membri ai familiei necredincioși. Uneori, pentru a compensa, oamenii încearcă să-și creeze propria cale spre sfințenie.

Implicit, oamenii se pot îndepărta treptat, încet, neavând timp sau energie să-L urmeze pe Dumnezeu. Grijile acestei lumi, preocuparea pentru alte lucruri în afară de Dumnezeu, pot pur și simplu să le înlocuiască devotamentul față de Dumnezeu.

Trebuie să fim vigilenți față de prima cale, dar trebuie să fim și mai vigilenți față de a doua cale, care este mai subtilă.

Î: În Isaia 65:15 și următoarele; Isaia 62:2 și următoarele, ce părere au cei numiți evrei despre faptul că slujitorilor lui Dumnezeu li se dă un alt nume prin care să fie chemați?

R: Aceasta este o întrebare bună pe care să le-o punem. Creștinii cred că această schimbare a avut loc după moartea și învierea lui Hristos.

Î: În Isaia 65:20, având în vedere că premilenialiștii spun că acest lucru se întâmplă în timpul Mileniului, cum ar putea oamenii să moară, chiar dacă trăiesc până la 100 de ani?

R: În timpul Mileniului vor exista în continuare nașteri și decese. Cu toate acestea, cei care erau credincioși înainte de Mileniu vor fi înviați și nu vor mai muri; ei vor domni împreună cu Hristos timp de o mie de ani. În timpul Mileniului, blestemul morții va fi inversat, dar nu va fi încă înlăturat.

Î: În Isaia 66:1-2; Faptele Apostolilor 7:44-53, care este avertismentul legat de existența unui templu?

R: Aceste versete nu se opun reconstruirii templului, ci mai degrabă faptului de a te baza pe templu și de a nu-ți păsa de a avea o inimă curată. Ieremia 7 oferă mult mai multe detalii în acest sens. Ștefan a subliniat, de asemenea, acest aspect în prima sa predică consemnată în Faptele Apostolilor 7:44-53. (A fost, de asemenea, ultima sa predică.)

Î: În Isaia 66:2, de ce îi prețuiește Dumnezeu pe cei smeriți, cu duhul zdrobit și care tremură la Cuvântul Său?

R: Aici se îmbină trei idei.

Smeriți: Cei care nu sunt mândri sunt dispuși să învețe, dispuși să recunoască că greșesc și să fie corectați, și dispuși să se schimbe atunci când sunt mustrați. Așa cum a învățat C.S. Lewis, o persoană cu adevărat smerită nu este cineva care umblă gândindu-se „Sunt inferior”. Mai degrabă, o persoană cu adevărat smerită este una care, de multe ori, nu se gândește deloc la sine.

Cu duhul zdrobit: Aceasta este o persoană care regretă când greșește, este dispusă să recunoască greșeala și dorește să se schimbe pentru a nu mai repeta greșeala.

Se cutremură la Cuvântul lui Dumnezeu: Câți oameni se cutremură astăzi la Cuvântul lui Dumnezeu? Dumnezeu dorește oameni care nu numai că recunosc cu smerenie că nu au răspunsurile la întrebările vieții, ci care se vor întoarce la Dumnezeu și vor învăța că Isus este răspunsul la viață, atât pe pământ, cât și pentru eternitate.

În toate cazurile, să ne străduim să fim genul de oameni pe care Dumnezeu îi prețuiește.

Î: În Isaia 66:2-4,14, care sunt caracteristicile celor două grupuri: cei care „se cutremură la Cuvânt” și cei care refuză să asculte Cuvântul?

R: Ambele grupuri ar putea chiar să pară similare în prezent pentru observatorii umani. Dar, în timp, primul grup va crește în înțelepciune și în intimitate cu Dumnezeu, pe măsură ce se vor bucura să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Al doilea grup devine tot mai nechibzuit și se îndepărtează tot mai mult, pentru că nu ascultă. Dacă nu vrei să crezi în Dumnezeu, atunci ești predispus să crezi orice.

Î: În Isaia 66:3, ce fel de jertfe sunt inacceptabile pentru Dumnezeu?

R: Jertfele includ animale, bani, alte lucruri și chiar timpul pe care oamenii îl sacrifică în practicarea sinceră a religiei lor. Ar putea fi surprinzător pentru unii că anumite jertfe sunt pur și simplu o risipă, deoarece Dumnezeu nu acceptă întotdeauna jertfele. Există două tipuri de jertfe neevlavioase pe care El nu le acceptă.

Jertfele aduse idolilor sunt urâciuni, deoarece Dumnezeu spune aici că privește idolatria la fel de grav cum privea crima, întrucât ambele erau pedepsite cu moartea conform Legii. 1 Corinteni10:20 spune că jertfele păgânilor sunt aduse demonilor, nu lui Dumnezeu, și că nu ar trebui să fim părtași cu demonii.

Oamenii rebeli care aduc jertfe, chiar și adevăratului Dumnezeu, nu sunt acceptați. Dumnezeu nu dorește jertfe de la cineva care își alege propria cale și se bucură de urâciuni, așa cum spune ultima parte a versetului. Psalmul 66:18 arată că, dacă cineva păstrează păcatul în inima sa, Domnul nu-i ascultă rugăciunea. Isus a spus în Matei 5:23-24 că, dacă ești pe cale să aduci o dar la altar și îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, mai întâi împacă-te cu fratele tău, iar apoi adu-ți darul.

Indiferent de sacrificiile pe care le aduce o persoană, fie că sunt aduse lui Dumnezeu sau idolilor, lui Dumnezeu nu-I plac acele sacrificii dacă persoana respectivă se bucură de urâciuni.

Î: În Isaia 66:7-9, cine este copilul de sex masculin?

R: Mai întâi trebuie să stabilim cine este mama. Mama este Sionul, sau Ierusalimul, conform Isaia 66:8,10. Așadar, metaforic vorbind, aceștia ar putea fi evreii sau poporul lui Dumnezeu. Copilul de sex masculin de aici este considerat, în general, a fi Mesia. „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 1120, spune că mama este Ierusalimul, dar precizează că nașterea se referă la o perioadă scurtă de timp și nu menționează cine este copilul de sex masculin, deși afirmă că Isaia 66:14-18 se referă la Mesia.

Î: În Isaia 66:13, ce este neobișnuit la această metaforă referitoare la Dumnezeu?

R: Descrierile lui Dumnezeu din Biblie sunt aproape întotdeauna masculine. Cele două excepții sunt Isaia 66:13 și Isaia 49:15. Isus se referă la Sine folosind analogia cu o găină care-și adună puii în Matei 23:37 și Luca 13:34.

Î: În Isaia 66:20-21, de ce ar suna acest verset despre preoți și leviți atât de ciudat pentru urechile evreilor?

R: „Ei” din Isaia 66:20 se referă la națiunile păgâne cărora le-a fost vestită slava lui Dumnezeu. „Ei” îi vor aduce înapoi pe „toți frații voștri” ca ofrandă de cereale. Comentatorii au păreri diferite cu privire la faptul dacă „frații” se referă la israeliții împrăștiați, la păgânii care cred și au devenit un singur popor, sau la ambele categorii. Indiferent de asta, unii dintre cei care vor veni vor sluji ca preoți și leviți. Dumnezeu a permis doar preoților descendenți ai lui Aaron și descendenților lui Levi să îndeplinească funcțiile preoțești și cele legate de Templu. Dar acest verset promite că, în viitor, Dumnezeu va rândui să îndeplinească aceste sarcini oameni care nu sunt din neamul lui Aaron sau al lui Levi, sau care nici măcar nu sunt evrei. Alte versete vorbesc despre roadele altor națiuni care vor fi aduse la Ierusalim. Totuși, Isaia 66:20 spune că „recolta” de aici se referă la oameni. Ei vor veni și vor îndeplini funcțiile preoțești, iar Dumnezeu va fi mulțumit de aceasta.

Î: În Isaia 66:23, Sabatul va fi respectat din nou?

R: Isaia 66:23 profețește despre un timp viitor când întreaga omenire (nu doar evreii) se va închina lui Dumnezeu. Este probabil ca acest lucru să se întâmple în timpul Mileniului.

Î: În cartea Isaia, care sunt chiasmele din această carte?

R: Chiasmele sunt o trăsătură caracteristică a poeziei ebraice, în care sensul fiecărui vers este simetric, de exemplu:

Oceanul este verde,

…Barca este maro

……Oamenii sunt mici

…În barca aceea întunecată

Pe o mare de smarald.

Chiasmele pot avea 5, 7, 9 sau un număr mai mare de versuri impare. Există, de asemenea, chiasme cu versuri pare, în care cele două versuri din mijloc se potrivesc.

Chiasmele din Isaia includ Isaia 15:1-16:14; 21:1-10; 22:8-11; 22:12-14; 23:1-14; 24:1-13; 26:1-21; 27:1-13; 29:9-14; 32:1-5; 37:14-20; 38:1-8; 38:10-20; 41:17-20; 42:1-4; 42:13-17; 43:1-7; 43:8-13; 43:22-24; 43:25-44:5; 44:6-8; 48:17-22; 51:1-3; 51:7-8; 51:13-15; 55:1-13; 56:9-12; 59:14-20; 61:5-9; 63:15-64:12; 65:1-66:24; 65:17-18b; 65:18c-20; 66:5-14; 66:18-24.

„Versul” unui chiasm poate fi, uneori, format din mai multe versuri de poezie, așa cum este cazul chiasmului din Isaia 19:1-20:6. Primul vers este Isaia 19:1-5, versul din mijloc este Isaia 19:16-25, iar al treilea vers este Isaia 20:1-6.

Un alt exemplu este Isaia 22:1-14. În acest caz, în cadrul acestui chiasm se află alte două chiasme: 22:8-11 și22:12 -14.

Isaia 30:1-33 este un alt exemplu de chiasm în care fiecare „linie” este destul de lungă. În cadrul acestui chiasm se află alte două chiasme, 30:18-26 și 30:27-33.

Liniile simetrice ale unui chiasm au o semnificație înrudită, dar nu întotdeauna aceeași semnificație. De exemplu, în Isaia,

22:15-16 Domnul se opune lui Șebna

…22:17-19 Planurile Domnului pentru Șebna

…20-23a Planurile Domnului pentru Eliakim

23b-25 Avertismentul Domnului față de Eliakim

Isaia 58:1-14 este un chiasm, dar în „linia” din mijloc (58:6-12) se găsesc două perechi de linii paralele.

Motyer numește 35:1-10 un chiasm, dar acesta este destul de greu de observat.

Isaia 25:1-12; 31:1-32:20 și 40:6c-8b sunt trei exemple de simetrie a liniilor care nu se încadrează într-un chiasm.

Î: În Isaia, ce se poate spune despre teoriile conform cărora Isaia a fost scris de mai mulți autori?

R: Teoria celor doi Isaia și variațiile sale au fost susținute în 1789 de J.C. Doederlein (1745-1792) și de alții, inclusiv Duhm, care avea o teorie a celor trei Isaia. Aceste teorii ofereau un răspuns la următoarea dilemă: „De vreme ce nu puteau crede că există profeții autentice în Biblie, cum se poate ca cartea Isaia să conțină atât de multe profeții despre babilonieni și persani care s-au împlinit?”

Toate aceste teorii antisupra-naturale au în comun ideea că Isaia 6 făcea parte din opera lui Isaia cel timpuriu, care a scris în secolul al VIII-lea, iar Isaia 40-66 nu a fost scris de Isaia cel timpuriu. Manuscrisul de la Marea Moartă 1QIsa a fost găsit conținând întreaga carte a lui Isaia; acesta avea un spațiu gol care separa două părți, dar spațiul gol se afla între Isaia 33 și 34.

Cu toate acestea, pe lângă prejudecata anti-supranaturală, există nenumărate probleme cu aceste teorii privind existența mai multor Isaia. Următoarea întrebare va prezenta dovezile externe, iar întrebarea următoare, dovezile interne.

Î: În cartea Isaia, care sunt dovezile externe privind numărul de autori ai cărții Isaia?

R: Unii critici sceptici au încercat să susțină că au existat mai mulți autori ai cărții Isaia, în timp ce creștinii evanghelici și evreii conservatori afirmă că a existat unul singur. În ceea ce privește teoria liberală, iată trei puncte de dovezi negative, urmate de dovezile pozitive.

N1. Necunoscut în antichitate. Nici chiar evreii nu erau conștienți de vreo posibilitate ca Isaia să fie opera a doi autori diferiți. Ei considerau că și părțile de după capitolul 40 aparțin lui Isaia, așa cum arată Nahum 1:15, Țefania 2:15 și fiul lui Sirach în Ecleziasticul 48:22-25. Iosifus nu menționează niciodată existența a doi Isaia. Nici părinții Bisericii primare nu au auzit vreodată de teoria celor doi Isaia. Dacă ar fi existat doi sau mai mulți Isaia, cu siguranță cineva din acea vreme ar fi auzit despre asta.

N2. Doar o perspectivă modernă sceptică/liberală. Cercetătorii liberali au susținut că cartea Isaia a fost scrisă de doi sau mai mulți autori. Pe de o parte, ghidul sceptic al lui Asimov, „Asimov’s Guide to the Bible”, la paginile 524, 547-550, afirmă că opinia conform căreia Isaia ar fi fost scrisă de un singur autor nu mai are astăzi susținători importanți. Se pare că, pentru Asimov, niciun cercetător biblic conservator nu este important. Comentariul biblic științific „Expositor’s Bible Commentary”, volumul 6, p. 6, menționează că, înainte de secolul al XVIII-lea, singurul scriitor care a sugerat că Cartea Isaia a fost scrisă de mai mulți autori a fost evreul Ibn Ezra din secolul al XII-lea, care l-a citat pe Moise ben Samuel Ibn Gekatilla, care împărtășea aceeași opinie. Abia după mai bine de un mileniu a auzit sau s-a gândit cineva că Cartea Isaia ar fi fost scrisă de mai mulți autori.

N3. Teoriile liberale nu se pot pune de acord între ele. Odată ce se ajunge la o teorie care presupune trei sau mai mulți autori ai cărții Isaia, teoreticienii nu se pot pune de acord între ei cu privire la ce părți corespund cu care pseudo-Isaia sau câți pseudo-Isaia există. Acest lucru amintește oarecum de Marcu 14:55-56, când martorii mincinoși au încercat să-L calomnieze pe Isus și nici doi dintre ei nu s-au putut pune de acord.

P1. Ce știau Isus și scriitorii Evangheliilor despre Isaia – Isus menționează versete despre care a spus că sunt ale lui Isaia în Matei 13:14; 15:7; Marcu 7:6. În Luca 4:17-20, lui Isus i s-a dat un sul al profetului Isaia; El a citit din acesta Isaia 61:1-2 și a spus: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură în auzul vostru.” Isus și autorii Noului Testament au citat pe larg ambele părți ale cărții lui Isaia, atribuindu-le de multe ori lui Isaia, și nu au știut niciodată de existența a doi Isaia.

Ioan12:38 spune că Isaia a fost autorul versetului din Isaia 53:1. Isus, Pavel și scriitorii Noului Testament au afirmat că versetele din prima, mijlocul și ultima parte a cărții Isaia au fost scrise de Isaia.

Isus nu cunoștea nicio teorie privind existența a doi sau trei Isaia. Isus și autorii Evangheliilor au afirmat că următoarele pasaje erau scrise de profetul Isaia:

Isaia 42:1 Matei 12:17-18

Isaia 40:3 Matei 3:3

Isaia 40:3-5 Luca 3:4

Isaia 53:7-8 Faptele Apostolilor 8:28

Isaia 53:1; 6:9-10 Ioan 12:38-41

P2. Faptele Apostolilor 8:28-30 menționează că eunucul etiopian citea din profetul Isaia. În Faptele Apostolilor 28:25-26, Pavel citează din prima parte a cărții Isaia, Isaia 6:9-10, precizând că este vorba de Isaia. În Romani10:20 , Pavel citează din Isaia 65:1.

P3. Ce știau evreii despre Isaia: Cartea apocrifă Ecleziasticul 48:24, scrisă în secolul al II-lea î.Hr., citează din Isaia 61:3, precizând că este scrisă de Isaia.

P4. Primii creștini: Iustin Martirul (care a scris în jurul anilor 138-165 d.Hr.) a fost unul dintre părinții Bisericii care menționează că Isaia a scris acest text în „Dialogul cu Trypho iudeul”, capitolul 97.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.), în „Prima Epistolă a lui Clement”, capitolul 16, citează (cu explicații) aproape tot capitolul 53 din Isaia.

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.) se referă, de asemenea, la versete din Isaia.

Ciprian, episcop al Cartaginei din 248 până la martiriul său în anul 258 d.Hr., citează din „Isaia” în Tratatul 12, a treia carte, în multe locuri. În „versetele” 5, 11, 20, 34, 59, 75, 100, Ciprian citează ca pasaje din Isaia pasaje din Isaia de după 40:1. În „versetele” 41, 53, 60, 113, 115, 118, Ciprian citează ca „Isaia” pasaje din Isaia de dinainte de 40:1.

Se acceptă faptul că Isaia ar fi putut scrie capitolele ulterioare mai târziu în viața sa. De aceea, Asiria nu este menționată în capitolele ulterioare.

Concluzie: Am putea continua să căutăm și alte referințe externe, dar concluzia este următoarea: Isus și apostolii au afirmat că acest text este al lui Isaia. Ateii moderni și „creștinii liberali” nu au motive substanțiale pentru a dovedi că nu a fost așa. Fie credem ceea ce Isus și apostolii au afirmat fără ezitare, fie negăm ceea ce au învățat ei. A se vedea „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 6, paginile 8-10, pentru o discuție mai amplă privind unitatea cărții Isaia. În următoarea întrebare vom analiza dovezile interne.

Î: În cartea Isaia, care sunt dovezile interne privind numărul de autori ai cărții Isaia?

R: Dovezile interne se găsesc în cadrul cărții însăși. Mai întâi vom prezenta cu sinceritate dovezile care sugerează existența mai multor autori, iar apoi dovezile care sugerează existența unui singur autor.

M1. Cartea Isaia este o singură carte, dar se împarte în mod natural în două părți, chiar înainte de capitolul 40.

M2. Diferite capitole tratează teme diferite, iar capitolele 40-45, de exemplu, vorbesc mult despre caracterul lui Dumnezeu.

M3. Isaia menționează serafimii în Isaia 6:2, 6 și șerpi de foc („șerpi saraph”) doar în Isaia 14:29; 30:6.

M4. Numai în capitolele ulterioare din Isaia se face profeție despre Cirus sau Persia. Numai în capitolele anterioare, probabil scrise mai devreme, este menționată Asiria.

M5. Isaia 26:10 spune că omul rău „nu vede măreția Domnului”, în timp ce Isaia 40:5 spune că toți vor vedea slava lui Dumnezeu. Cu toate acestea, cuvântul ebraic din Isaia 26:10 înseamnă „a privi” sau „a contempla”, așa că cei răi nu-L iau în seamă pe Domnul, dar toți Îl vor vedea pe Domnul. Indiferent de cuvântul ebraic, Isaia 26:10 se referă la timpul prezent, iar Isaia 40:5 se referă la vremurile de pe urmă.

Cu toate acestea, există multe argumente în favoarea unității cărții. Cea mai simplă explicație pentru aceste cinci puncte este că Isaia a scris diferite părți în momente diferite ale vieții sale.

S1. „Isaia timpuriu” profețește și despre Babilon

Se menționează că babilonienii i-au exilat pe oamenii din Iuda în Isaia 39:5-8. Țara urma să fie golită în proporție de 90% în Isaia 6:11-12. Primele 39 de capitole menționează Babilonul în 63 de versete (Isaia 13-14:23; 21:1-10; 39:1-8), în timp ce ultimele 27 de capitole din Isaia menționează Babilonul în 28 de versete (capitolele 46 și 47).

Liberalii și scepticii au însă un răspuns la această dovadă: părțile din „Isaia timpuriu” care menționează Babilonul trebuie să fi fost scrise mai târziu și inserate, așa cum „suspectează” Ghidul lui Asimov pentru Biblie, p. 538. Acesta este, de fapt, un argument nefalsificabil. Cu alte cuvinte, cineva ar putea folosi „argumentul inserțiilor nedetectabile” pentru a spune că fiecare operă literară care a fost scrisă vreodată a fost scrisă de mai mulți autori.

S2. Atât Isaia timpuriu, cât și Isaia târziu profețesc despre vremurile de pe urmă în Isaia 24-27 și Isaia 63-66.

Cu toate acestea, liberalii și scepticii, precum cei din „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, p. 542, au un răspuns la aceasta: ei spun că Isaia 24-27 nu a fost scris de Isaia.

S3. Chiasme în ambele părți

Întreaga carte Isaia este plină de chiasme. Isaia 1-39 conține cel puțin 18, iar Isaia 40-66 conține cel puțin 23. Pe măsură ce parcurgem cartea Isaia, observăm unele modele mai complexe, dar acestea cresc treptat în complexitate și nu încep brusc la capitolul 40. Este de așteptat ca, în cazul unei persoane care a trăit mult timp, să se observe o schimbare treptată a stilului de scriere.

S4. Alte similitudini în ambele părți. Așa cum arată „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 1030, și „When Critics Ask”, p. 265-267, există cel puțin zece pasaje similare în ambele părți:

(1:15 și 59:3,7), (1:29 și 57:4-5), (2:3 și 51:4), (10:1-2 și 59:4-9), (28:5 și 62:3), (29:18 și 42:7), (29:23 și 60:21), (30:26 și 60:19), (33:24 și 45:25) și (35:6 și 41:18).

Iată câteva dintre asemănările dintre Isaia 1-39 și 40-66, conform cărții *When Critics Ask*, pp. 265-267.

a) În capitolele 1-39 apare expresia „Cel Sfânt al lui Israel” de 12 ori, iar în capitolele 40-66 apare de 14 ori.

b) În1:15 se spune: „Mâinile voastre sunt acoperite de sânge.” Iar în 59:3 se spune: „Căci mâinile voastre sunt pătate de sânge.”

c) 28:5 spune: „Domnul oștirilor va fi o coroană de slavă, o diademă de splendoare pentru rămășița poporului Său.” Iar 62:3 spune: „Vei fi o coroană de slavă în mâna Domnului, o diademă regală în palma Dumnezeului tău.”

d) 35:6 spune: „Căci apele vor țâșni în pustie, și râuri în deșert.” Iar 41:18 spune: „Voi preface deșertul într-un lac de apă, și pământul uscat în izvoare curgătoare.”

S5. Isaia este unic printre profeți prin faptul că menționează „drumul lui Dumnezeu” (11:16 ; 19:23; 35:8; 40:3; 62:10).

S6. Isaia se distinge, de asemenea, prin menționarea „Celui Sfânt al lui Israel”. Aceasta apare de 12 ori în Isaia 1-39, de 14 ori în Isaia 40-66 și doar de 6 ori în restul Vechiului Testament.

S7. Instituirea dreptății este o trăsătură distinctivă a lui Isaia. Se regăsește în versetele 9:7; 11:4; 16:5; 28:6; 32:16; 33:5; 42:1,3-4; 51:5.

S8. Pacea este menționată în Isaia 9:7; 26:3; 26:12; 27:5; 32:17; 33:7; 36:21; 38:17; 39:8; 42:14; 45:7; 48:18,22; 52:7; 53:5; 54:10,13; 55:12; 57:2,11; 57:19,21; 59:8; 60:17; 62:1,2; 64:12; 66:12.

S9. Bucuria este menționată în Isaia 9:3,17; 12:3; 16:10; 22:13; 24:8,11; 29:19; 32:13,13; 35:2,10; 51:3,11; 52:9; 55:12; 60:15; 61:3,7; 65:14,18,19; 66:5,10.

S10. Cuvântul ebraic rar folosit pentru tufișul de spini, na’asus, apare în întregul Vechi Testament doar în Isaia 7:19 și 55:13.

S11. Dacă Isaia 40-66 a fost scris în timpul exilului, de ce menționează atât de proeminent stânci, munți, pâraie de vale etc.?

S12. Ne-am aștepta ca cărțile scrise în timpul sau după exil să conțină termeni babilonieni și aramei. Însă întreaga carte a lui Isaia nu conține niciun termen arameu.

În cele din urmă, Dicționarul Biblic Wycliffe menționează, de asemenea, motivul care stă la baza teoriei „ celui de-al doilea Isaia” din secolul al XVIII-lea. Deoarece profețiile despre Cirus și Babilon sunt atât de precise, criticii liberali consideră acest lucru drept o „dovadă” că Isaia 40-66 a fost scris după ce aceste evenimente au avut loc, adică la peste un secol după Isaia. Cu toate acestea, ducând acest argument până la concluzia sa logică, precizia profețiilor mesianice din Isaia 53 ar „dovedi” la fel de bine că Isaia 40-66 a fost scris după răstignirea lui Isus. Atât evreii în general, cât și sulurile de la Marea Moartă în special, demonstrează falsitatea acestei afirmații.

Concluzie: Creștinii conservatori recunosc fără ezitare că diferite părți din Isaia ar fi putut fi scrise în diferite perioade ale vieții sale, iar diverse capitole pun accentul pe aspecte diferite. Cu toate acestea, dacă cineva caută dovezi privind numărul autorilor cărții Isaia (presupunând că acea persoană dorește să vadă dovezi), de câte dovezi mai ai nevoie pentru a demonstra că a fost scrisă de un singur autor?

A se vedea „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 270-271, „Comentariul cunoașterii biblice: Vechiul Testament”, pp. 1030-1031, și „Dicționarul biblic Wycliffe”, pp. 857-858, pentru o analiză mai detaliată a inconsistenței teoriei celor doi Isaia.

Î: A fost cartea Isaia scrisă de trei autori, așa cum a susținut criticul Bernhard Duhm?

R: Bernhard Duhm a emis ipoteza că capitolele 56-66 au fost scrise de un „al treilea Isaia” care a trăit în Palestina sau în Egipt. El a mai afirmat că cântecele slujitorului din Isaia 42:1-4; 49:1-6; 50:4-9; 52:13-53:12 au fost scrise de un al doilea Isaia. Isaia original nu a scris nici măcar restul cărții, întrucât mulți susțineau că Isaia nu a scris capitolele 13-14, 24-27 și 35-39.

Cu toate acestea, nu este clar dacă Bernhard Duhm însuși susținea că cântecele slujitorului ar fi fost scrise de un al doilea Isaia. Poate că un pseudo-Bernhard a scris diverse părți ale comentariului său, iar editorul le-a compilat pur și simplu împreună. De fapt, dacă îi analizezi selectiv scrierile, ai putea găsi chiar doi sau mai mulți pseudo-Bernhardi. Desigur, îmi este ușor să spun asta, întrucât Duhm a scris în 1892 și nu mai este în viață pentru a se apăra. De asemenea, îmi este ușor să spun asta atâta timp cât nu trebuie să prezint nicio dovadă care să poată fi susținută.

Serios vorbind, aceste opinii presupun că Dumnezeu nu ar fi putut oferi nicio informație despre viitor. Deoarece Isaia a menționat profetic Babilonul, aceasta trebuia să fi fost scrisă după ce Babilonul a cucerit Iuda. Deoarece Isaia l-a prezis profetic pe Cir, aceasta trebuia să fi fost scrisă în timpul lui Cir.

Prin urmare, este un raționament circular să se afirme că, deoarece Isaia menționează Babilonul și pe Cyrus, textul a trebuit să fie scris în timpul Babilonului și al lui Cyrus și, prin urmare, nu ar fi profetic.

Î: Au fost adăugate materiale suplimentare la Isaia, astfel încât cartea să-și fi dobândit forma finală abia în anul 350 î.Hr., așa cum susține scepticul „Ghid al lui Asimov pentru Biblie”, pag. 525-526?

R: Nu. El nu oferă nicio dovadă pentru o astfel de afirmație. Această opinie este o consecință a teoriei celor mai multe cărți ale lui Isaia, și este uimitor ce pot inventa oameni altfel inteligenți, fără nicio dovadă.

Î: În cartea Isaia, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există astăzi?

R: Manuscrisele de la Marea Moartă: (c. 1 î.Hr.) 23 de copii separate ale cărții Isaia. („Manuscrisele de la Marea Moartă astăzi”, p. 30; „Manuscrisele de la Marea Moartă în engleză”, ediția a IV-a; „Manuscrisele de la Marea Moartă traduse: Textele de la Qumran în engleză”, ediția a II-a). Cu toate acestea, „Wycliffe Bible Dictionary”, pp. 436-438, menționează că au existat doar 18 copii. „The New International Dictionary of the Bible”, p. 261, precizează că există cel puțin 12 manuscrise ale cărții Isaia numai în peștera 4. Manuscrisele sunt:

1QIsa(a) – conține întregul text al cărții Isaia, cu excepția câtorva lacune din partea de jos a paginilor. Este datat paleografic între 125 și 100 î.Hr., iar prin datarea cu radiocarbon între 207 și 107 î.Hr., conform lucrării „Responses to 101 Questions on the Dead Sea Scrolls”, p. 20. Datarea cu radiocarbon, realizată cu ajutorul unui spectrometru de masă accelerat, a fost efectuată de fapt de două ori. Laboratorul din Zurich a indicat perioada 201-93 î.Hr., iar cel din Tucson a indicat perioada 202-114 î.Hr., conform lucrării „The Meaning of the Dead Sea Scrolls”, p. 31. „Wycliffe Bible Dictionary”, p. 252, conține o fotografie a uneia dintre pagini. Aceasta a fost datată prin radiocarbon cu ajutorul spectrometrului de masă între anii 202-107 î.Hr. („The Dead Sea Scrolls Today”, p. 18). Data internă este 125-100 î.Hr. Puteți vedea o fotografie a două pagini din acest sul (Isaia 49:4-51:13 și 51:13-52:12) în „New International Dictionary of the Bible”, p. 472, 261.

1Q8 (=1QIsa(b)) – (100 î.Hr. – 100 d.Hr.) conține Isaia 7:22-25; 8:1; 10:16-19; 12:3-6; 13:1-8,16-19; 15:3-9; 19:7-17,20-25; 20:1; 22:11-18,24-25; 23:1-4; 24:18-23; 26:1-5; 28:15-20; 29:1-8; 30:10-14, 21-26; 35:4-6; 37:8-12; 38:12-22; 39:1-8; 40:2-3; 41:3-23; 43:1-13, 23-27; 44:21-28; 45:1-13; 46:3-13; 47:1-14; 48:17-22; 49:1-15; 50:7-11; 51:1-10; 52:7-15; 53:1-12; 54:1-6; 55:2-13; 56:1-12; 57:1-4, 17-21; 58:1-14; 59:1-8, 20-21; 60:1-22; 61:1-2; 62:2-12; 63:1-19; 64:1, 6-8; 65:17-25; 66:1-24, conform lucrării *The Meaning of the Dead Sea Scrolls*, pp. 414-417. În lucrarea *Responses to 101 Questions on the Dead Sea Scrolls*, pp. 20-21, se menționează că textul este destul de bine conservat începând cu capitolul 41. De asemenea, se precizează că este chiar mai apropiat de textul masoretic decât 1QIsa(a).

4Q55 (=4QIsa(a)) până la 4Q68 (=4QIsa(o)), 4Q69a (=4QPapIsa(p)). 4Q62 (=4QIsa(h)) conține fragmente mici din cinci manuscrise diferite. Acestea conțin Isaia 1:1-6,10-16,18-31; 2:1-16; 3:14-22; 4:5-6; 5:1,13-28; 6:3-8,10-13; 7:4-20; 8:1-14; 9:3-12,17-20; 10:1-10, 16-19, 23-33; 11:4-16; 12:1-6; 13:1-19; 14:1-13, 20-24, 28-32; 15:1-9; 16:niciun verset; 17:8-14; 18:1, 5-7; 19:1-25; 20:1-6; 21:1-16; 22:10-25; 23:1-18; 24:1-15, 19-23; 25:1-2, 8-12; 26:1-19; 27:1,5-6,8-12; 28:6-14,16-18?,22,24? 29:1-9; 30:8-17; 31:niciunul, 32:niciunul; 33:2-8,16-23; 34:niciunul; 35:9-10; 36:1-2; 37:29-32; 38:niciunul; 39:1-8; 40:1-4,22-26; 41:8-11; 42:2-7,9-12,14-25; 43:1-4,12-15,16-24; 44:3-7,19-28; 45:1-4,6-8,20-25; 46:1-3,8-13; 47:1-6,8-9; 48:6-8,8-22; 49:1-15,21-23; 50:niciunul; 51:1-2, 8-16; 52:2, 4-7; 53:1-3, 6-8, 8-12; 54:1-11, 7-17; 55:1-7; 56:7-8; 57:5-8, 9-21; 58:1-3, 5-7, 13-15; 59:15-16; 60:20-22; 61:1-3, 3-6; 62:niciunul; 63:niciunul; 64:5-11; 65:1; 66:20-24

4Q69b (=4QIsa(r)) Isaia 30:23

5Q3 (=5QIsa) Isaia 39:3? Sau Isaia 41:25?; 40:16,18-19

Printre sulurile de la Marea Moartă se afla și un comentariu la Isaia (3Q4).

În ansamblu, lucrarea „A Survey of Old Testament Introduction”, p. 25, afirmă că cele două exemplare ale cărții Isaia găsite în peștera 1 erau identice cu Biblia ebraică standard în proporție de 95% din text. (Pentru a verifica acest lucru, am comparat trei pasaje din Isaia și am constatat o concordanță a fiecărei consoane de 93,3%, 95,1% și 96%, cu o medie generală de 94,6%.)

Așadar, în ansamblu, printre sulurile de la Marea Moartă se păstrează fiecare verset al cărții Isaia.

Dintre sulurile de la Marea Moartă, Marele Sul al lui Isaia este foarte interesant prin faptul că prezintă unsprezece locuri în care apare ceea ce pare a fi o literă greacă Tau (sau Chi) înclinată, lângă pasaje cu caracter mesianic. Este posibil ca acest lucru să se datoreze faptului că Chi era prima literă a cuvântului grecesc pentru „Hristos”. Totuși, acest lucru nu dovedește o influență creștină, deoarece „Hristos” era recunoscut de evrei încă dinaintea epocii lui Iisus ca traducere greacă a termenului „Mesia” sau „cel uns”. Aceste unsprezece pasaje sunt Isaia 32:1 și următoarele; 42:1 și următoarele; 42:5 și următoarele; 42:19 și următoarele; 44:28; 49:5-7; 55:3-4; 56:1-2; 56:3 și următoarele; 58:13 și următoarele; 66:5 și următoarele.

Manuscrisele creștine ale Bibliei, datând de pe la anul 350 d.Hr., conțin Vechiul Testament, inclusiv cartea Isaia.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) în 1 Clement, capitolul 16, citează (cu comentarii suplimentare) întreaga versiune din Septuaginta a capitolului 53 din Isaia.

Iustin Martirul (a scris în jurul anilor 138-165 d.Hr.) citează cartea Isaia mai mult decât orice altă carte, cu excepția Cărții Psalmilor. El citează integral sau parțial 209 de versete: Isaia 1:3, 7, 9, 16-20, 23, 27; 2:3, 5 și urm.; 3:9-16; 5:18-25; 6:8; 7:10-17; 8:4; 9:6; 11:1 și următoarele; 14:1; 18:6; 19:24; 26:2,3; 27:1; 29:13,14; 30:1-5; 33:13-19; 35:1-7; 39:8; 40:1-17; 42:1-13,16; 43:10,15; 44:6,9-20; 49:6,8; 50:4,6; 51:4,5,10 și urm., 13-15; 53:1-12; 54:1,9; 55:3 și urm.; 57:1-12; 58:13,14; 62:10-12; 63:1-6,15-19; 64:10-12; 65:1-3,8 și urm., 9-12,17-25; 66:1,5-11,21,24

El a afirmat că multe dintre aceste citate (1:3; 3:9 și urm.;5:18 , 20; 19:24 și urm.; 52:2; 53; 57:1-4; 58:1-12; etc.) provin de la Isaia.

Vaticanus (325-350 d.Hr.) conține întreaga carte a lui Isaia

Sinaiticus (340-350 d.Hr.) conține întreaga carte a lui Isaia. Aceasta începe pe pagina următoare după ce se termină 4 Macabei. Se termină pe aceeași pagină pe care începe Ieremia.

Alexandrinus (c. 450 d.Hr.) conține întreaga carte a lui Isaia, care a fost plasată după cele douăsprezece cărți ale profeților minori.

Î: Care dintre scriitorii timpurii au făcut referire la Isaia?

R: Scriitorii din perioada pre-niceană care au făcut referire sau au aluzie la versete din Isaia sunt:

Filon, evreul din Alexandria (15/20 î.Hr.–50 d.Hr.), face referire la patru versete din Isaia: 1:9; 5:7; 48:22; 54:1.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează Isaia 1:16-20. 1 Clement, cap. 8, p. 7. De asemenea, el citează Isaia 66:2 în cap. 13, p. 8

Ignatie al Antiohiei (c. 100–117 d.Hr.) face aluzie la Isaia 5:26; 49:22 în Scrisoarea sa către smirneni, cap. 1, p. 86 (versiunea greacă, mai scurtă)

Epistola lui Barnaba (100-150 d.Hr.), cap. 4, p. 139, citează Isaia 5:21 cu cuvintele: „Scriptura spune”.

2 Clement (120-140 d.Hr.), cap. 2, p. 517, citează Isaia 54:1. Autorul citează, de asemenea, Isaia 29:13, atribuind versetul lui Isaia, în cap. 3, p. 518.

Policarp (100-155 d.Hr.) citează ultima pătrime din Isaia 52:5 în Scrisoarea către filipeni, capitolul 10, pagina 35

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) citează integral sau parțial 209 versete din Isaia. El citează Isaia 66:1 ca fiind din Isaia în „Dialogul cu Trypho iudeul”, cap. 23, p. 206. El citează Isaia 49:1-17 ca un singur fragment în „Dialogul cu Trypho”, cap. 50, p. 220

Hegesippus (170 d.Hr.) menționează pasaje din Isaia în „Fragmente din cele cinci cărți de comentarii asupra Faptelor Bisericii”, p. 763

Meleto/Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) afirmă că Isaia este una dintre cărțile Vechiului Testament în scrisoarea sa către Onisim. În „Despre Paște”, p. 72. Acest text este păstrat în „Istoria bisericească” a lui Eusebiu, cartea 4, capitolul 26.

Atenagora (177 d.Hr.) face referire la Isaia 41:4; 44:6; 43:10,11; 46:1. El menționează, de asemenea, „Moise, Isaia, Ieremia” și ceilalți profeți. *Apărarea creștinilor*, cap. 9, p. 133

Teofil din Antiohia (168-181/188 d.Hr.) citează Isaia 40:22 ca fiind din Isaia. „Teofil către Autolic”, cartea a 2-a, capitolul 13, p. 100.

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) citează Isaia 7:10-17 și spune: „Deci, cu atenție, Duhul Sfânt a arătat, prin ceea ce s-a spus, nașterea Sa dintr-o fecioară și esența Sa, că El este Dumnezeu (căci numele Emanuel indică acest lucru)”. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, cap. 21.4, p. 452

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) citează Isaia 7:11 ca fiind din Isaia în lucrarea sa *Împotriva ereziilor*, cartea 3, capitolul 21.6, p. 453

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează Isaia 40:11 ca fiind al lui Isaia. „Instructorul”, cartea 1, cap. 5, p. 213

Tertulian (198-200 d.Hr.) face referire la Isaia 58:1-2 ca fiind din Isaia. „Un răspuns către iudei”, cap. 9, p. 164

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), citează o pătrime din Isaia 19:20 ca profeție în „Extrase din Teodot”, cap. 16, p. 45

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), citează Isaia 40:6 în „Fragmente din Teodot”, cap. 9, p. 44. El citează, de asemenea, Isaia 2:3; 19:20 și 46:6.

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează Isaia 1:16-19 ca fiind din Isaia. „Discursul despre Sfânta Teofanie”, cap. 10, p. 237.

Commodianus (c. 240 d.Hr.) îl menționează pe Isaia și legea pe care Moise, în mânia sa, a sfărâmat-o în bucăți. „Învățăturile lui Commodianus”, cap. 38, p. 210

Origen (225-254 d.Hr.) se referă la Isaia, fiul lui Amoz, și la Viziunea lui Naum. Omilii la Geneza. Omilia 11, cap. 3, p. 173

Novatian (250/4-256/7 d.Hr.) citează Isaia 7:14 ca referindu-se la Hristos. Tratat privind Sfânta Treime, cap. 12, p. 621.

Tratatul anonim împotriva lui Novatian (250/4-256/7 d.Hr.), cap. 10, p. 660, citează Isaia 57:1,11 ca fiind din Isaia.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) „În Isaia… în Psalmul 117… De asemenea, în Zaharia… De asemenea, în Deuteronom:… De asemenea, în Iisus [Iosua], fiul lui Nave” Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, cap. 2.16

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) spune că Fiul, Hristos, s-a născut din Fecioara Maria. Scrisorile lui Ciprian, Scrisoarea 72, cap. 5, p. 380. El face referire și la Isaia 7:14 în Scrisoarea 8, p. 288

Firmilian din Cezareea, către Ciprian (256 d.Hr.), citează Isaia 2:2. Scrisorile lui Ciprian, Scrisoarea 74, cap. 1, p. 390

Pontius (după anul 258 d.Hr.), menționându-i pe Filip și pe eunuc, a spus că eunucul „citea din profetul Isaia”. Viața și Patimile lui Ciprian, cap. 3, p. 268

Dionisie din Alexandria (246-256 d.Hr.) afirmă că Isaia 66:3,4 și Isaia 43:9 sunt scrise de Isaia în Epistola 11 către Hermammon, p. 107.

Adamantius (c. 300 d.Hr.): „Profeții și Evanghelia vorbesc clar despre două veniri ale lui Hristos – prima în smerenie, iar cea de după aceasta, în slavă.” Apoi citează Isaia 53:2-3. „Dialogul despre credința adevărată”, prima parte, cap. 25, p. 68

Victorinus din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) citează Isaia 11:2,3 ca fiind scrise de Isaia. Despre Creația Lumii, p. 342.

Petru din Alexandria (306.285-310/311 d.Hr.) citează Isaia 66:24 ca fiind al lui Isaia în „Epistola canonică”, canonul 4, p. 270. De asemenea, el citează Isaia 66:24 ca fiind al profetului. Ibid., canonul 5, p. 271.

Metodiu din Olimp și Patara (270–311/312 d.Hr.)

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) „Domnul, care stătea la dreapta lui Dumnezeu, cine altul decât Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care este Împăratul împăraților și Domnul domnilor? Iar acest lucru este arătat și mai clar de Isaia”, „Instituțiile divine”, cartea 4, capitolul 12, p. 110

După Niceea

Eusebiu din Cezareea, Hilary din Poitiers, Atanasie, Vasile din Capadocia, Chiril din Ierusalim, Grigorie din Nazianzen, Grigorie din Nyssa, Didim cel Orb, Rufinus, Ieronim, Sozomen (aluzie), Sulpicius Severus, Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.), Epifanie din Salamina, Ioan Gură de Aur, Augustin din Hippo, Ioan Casian, „Istoria ecleziastică” a lui Socrate și alții fac referire la Isaia.

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) citează Isaia 40:12 ca fiind din Isaia. În lucrarea „Despre Duhul Sfânt”, cartea a II-a, capitolul 9, paragraful 90, p. 126.

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.) citează Isaia 1:18 ca fiind scris de Isaia. Scrisoarea 3, cap. 17.2, p. 59

Î: Care sunt unele dintre diferențele dintre textul masoretic și Marele sul al lui Isaia din Manuscrisele de la Marea Moartă?

R: Înainte de a analiza textul Marelui Sul al lui Isaia (1QIsa(a)), ar trebui să spunem câteva cuvinte despre margini. În unsprezece locuri apare ceea ce pare a fi o literă greacă Tau (sau Chi) înclinată, lângă pasaje cu caracter mesianic. S-ar putea ca acest lucru să se datoreze faptului că Chi era prima literă a cuvântului grecesc pentru Hristos. Totuși, acest lucru nu dovedește o influență creștină, deoarece „Hristos” era recunoscut de evrei încă dinainte de vremea lui Isus ca traducere greacă a cuvântului „Mesia” sau „cel uns”. Aceste unsprezece pasaje sunt Isaia 32:1 și următoarele; 42:1 și următoarele; 42:5 și următoarele; 42:19 și următoarele; 44:28; 49:5-7; 55:3-4; 56:1-2; 56:3 și urm.; 58:13 și urm.; 66:5 și urm. Dacă nu se specifică altfel, primul text este textul masoretic (MT), iar al doilea este Marele Sul al lui Isaia (1QIsa(a)).

Isaia 2:9 „nu-i ierta” (MT) vs. [lipsă] (1QIsa(a))

Isa3:24 „pentru” (MT) vs. „de rușine” (1QIsa(a))

Isa7:14 (persoana a doua feminină sau poate persoana a treia) vs. (masculin) (1QIsa(a).)

Isaia 8:2 „Voi chema ca martor(i)” (MT și 4QISa e) vs. „și voi face ca aceasta să fie atestată” (1QIsa(a)).

Isaia 11:6 „vițelul și fiară de pradă (leul), și vitele îngrășate” (MT și 4QIsa c) vs. „vițelul și fiară de pradă (leul) se vor hrăni” (1QIsa(a))

Isaia 14:4 (cuvânt necunoscut în MT) vs. „insolență/furie” (1QIsa(a)) – o singură literă diferită (d în loc de r)

Isa14:30 : „el/ea va ucide” (MT) vs. „Eu voi ucide” în 1QIsa(a) și în latina.

Isa 15:9 „[orașul] Dimon” de două ori (MT) vs. „[orașul] Dibon” (1QIsa(a)) vs. „[orașul] Dimon” prima dată, iar manuscrisul este distrus pentru a doua parte. (1QIsa(b)) (Dibon este bine cunoscut, dar Dimon nu este cunoscut.)

Isa 21:8 „Și [ca] un leu a răcnit” (MT) față de „paznicul/veghetorul/sentinela pentru leu” (1QIsa(a)).

Isaia 23:2-3 „te-au umplut” (MT, probabil 4QIsa a) față de „mesagerii tăi” (1QIsa(a), aparent și 1QIsa(b)) (două litere diferite).

Isaia 28:16 „el a întemeiat” vs. „el întemeiază/este pe cale să întemeieze” (1QIsa(a) și Septuaginta)

Isaia 29:5 „străinii tăi” vs. „aroganța ta” (1QIsa(a))

Isaia 30:5 „străini” (MT) vs. „dușmani” (1QIsa(a), Septuaginta, Targum) (o diferență de o literă)

Isaia 30:16 „ar trebui să spună” (MT) vs. „lut/vasul” (1QIsa(a))

Isaia 33:8 „orașe” (MT) vs. „martori” (1QIsa(a))

Isaia 34:5 „a se îmbăta” (MT) vs. „a fi văzut” (1QIsa(a))

Isaia 37:9 „să învețe” (MT) vs. „să se întoarcă” (LXX și 2 Regi 19:9)

Isaia 37:25 (lipsit) (MT) vs. „în țări străine” (1QIsa(a) și 2 Regi)

Isaia 37:27 „câmp” (MT) vs. „pârjolit/ars” (1QIsa(a) și 2 Regi)

Isaia 37:28 „Știu când te așezi” (MT) vs. „Știu când te ridici și când te așezi” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Isaia 38:11 „nu va mai fi printre locuitorii lumii” (unele texte ebraice) vs. „nu va mai fi printre locuitorii celorlalți” (MT, Vulgata) vs. „nu va mai fi printre locuitorii țării” (Targum) vs. „nu va mai fi” (LXX)

Isaia 38:14 „DOMNUL” (Vechiul Testament al lui Bomberg, 1524-1525 d.Hr.) vs. „Domnul” (MT, Manuscrisele de la Marea Moartă)

Isaia 38:15 „El mi-a vorbit” (MT, Vulgata) vs. „Și îi voi spune” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Targum) vs. (lipsit) (LXX)

Isaia 38:16 „grăbește-te” (MT) vs. „rușinează” (LXX)

Isaia 40:3 „Neteziți în deșert” (MT, Targum, Vulgata) vs. „Neteziți” (LXX)

Isaia 40:6 „Și El a zis” (MT, Targum) vs. „Și eu am zis” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, Vulgata)

Isaia 40:12 „ape” (MT, Septuaginta, Vulgata) vs. „apele mării” (Manuscrisele de la Marea Moartă) vs. „apele lumii” (Targum)

Isaia 41:14 „vierme Iacov, oameni ai lui Israel” (MT) vs. „vierme Iacov, insectă Israel” (siriacă)

Isaia 41:29 „fără valoare” (MT, Vulgata) vs. „nimic” (Manuscrisele de la Marea Moartă, siriacă, Targum) vs. (prima jumătate a versetului lipsește în Septuaginta)

Isaia 45:2 „Voi netezi denivelările/locurile accidentate” (MT) vs. „Voi netezi munții” (1QIsa(a), Septuaginta) vs. „Voi călca în picioare zidurile” (Targum) vs. „Voi smeri pe cei mari ai pământului” (Vulgata)

Isaia 45:8 „ca să aducă mântuire” (MT) vs. „ca mântuirea să încolțească/să răsară” (1QIsa(a)) (o singură literă diferență)

Isaia 47:13 „să prezică din ce” (MT) vs. „să prezică ce” (LXX, siriacă, comparați cu Vulgata)

Isaia 48:11 „căci de ce ar trebui să fie pângărit” (MT) vs. „căci de ce ar trebui să fie pângărit numele meu” (LXX, latina veche/italică)

Isaia 49:5 „este adunat la el” (Qere – textul masoretic, sulurile de la Marea Moartă, Septuaginta) vs. „nu este adunat la el” (Kethib – textul masoretic)

Isaia 49:12 „Sinim” (MT) vs. „Syene” (1QIsa(a)). Syene este astăzi Aswan, dar Sinim este necunoscut.

Isaia 49:24 „captivii celui drept/unei persoane drepte” (MT, Targum) vs. „captivii celui puternic/tiranului” (1QIsa(a), siriacă, Vulgata) vs. „captivii pe nedrept” (LXX)

Isaia 51:16 „a sădit cerurile” (MT) vs. „a întins cerurile” (siriacă) vs. „a fixat cerurile”

Isaia 51:19 „Cum pot să vă mângâi?” (MT) vs. „Cum vă poate mângâia el?” (1QIsa(a)) (o singură literă diferență)

Isaia 52:5 „să-i fac să plângă” (MT) vs. „să-i batjocorească” (Manuscrisele de la Marea Moartă) vs. „să se minuneze și să plângă” (LXX) vs. „să se laude” (Targum) vs. „să-i trateze nedrept” (Vulgata)

Textul: Iată un exemplu detaliat din Isaia 52:14-53:12. Cu excepția cazurilor în care se menționează altfel, primul text este textul masoretic, al doilea este sulul „Marele Isaia” din Sulurile de la Marea Moartă, iar al treilea este Septuaginta greacă. În această secțiune există 197 de cuvinte ebraice în textul masoretic, 207 de cuvinte ebraice în textul din Manuscrisele de la Marea Moartă, iar Septuaginta greacă are 332 de cuvinte grecești. Există 55 de diferențe între textul masoretic și Manuscrisul Mare al lui Isaia, deși unele dintre acestea sunt cuvinte ebraice mai vechi față de cele mai noi, cu același înțeles. Alternativ, ar putea fi diferențe dialectale.

Isaia 52:14 „desfigurarea lui” vs. „desfigurarea mea” vs. „fără glorie” (LXX)

Isaia 52:14 „fiii oamenilor” (și în LXX) vs. „fiii omului”

Isaia 52:15 „vor închide” (viitor) vs. „vor închide deja” (trecut cu prefix de viitor) vs. „vor închide” (LXX)

Isaia 52:15 „vor vedea” (și în LXX) vs. „au văzut”

Isaia 53:1 „asupra/căruia” vs. „căruia” (și în LXX)

Isaia 53:2 „uscat” – diferență ortografică

Isaia 53:2 „majestate” (MT) vs. „majestate pentru el” (1QIsa(a)) vs. „frumusețe” (unele versiuni ale Septuagintei)

Isaia 53:2 „vor observa” vs. „îl vor vedea” vs. „l-au văzut” (LXX)

Isaia 53:2 „vom dori” vs. „ar trebui să-l dorim” vs. absent (LXX)

Isaia 53:3 „un om” vs. „și un om” (de asemenea în LXX)

Isaia 53:3 „familiarizat cu” vs. „cunoscut / având cunoștință de”

Isaia 53:3 „unul de la care oamenii își ascund fața” (posibilă diferență ortografică)

Isaia 53:3 „l-am disprețuit” vs. „el era/fiind disprețuit”

Isaia 53:4 „el era familiar cu” vs. „el va fi anunțat / făcut cunoscut” vs. „noi l-am considerat” (LXX)

Isaia 53:4 (boli / afecțiuni) (diferență ortografică între două cuvinte)

Isaia 53:4 „lovit” (MT) vs. „și lovit” (1QIsa(a))

Isaia 53:4 „lovit de Dumnezeu și chinuit” (MT) vs. „în suferință și în chin” (LXX)

Isaia 53:5 „păcatul … lovitură” vs. „păcatele … lovituri” (o literă pe cuvânt) vs. „păcatele … vânătăi” (LXX)

Isaia 53:5 „zdrobit… pedeapsa” vs. „și zdrobit… și pedeapsa” vs. „vătămat/îmbolnăvit… vătămare” (LXX)

Isaia 53:5 „a fost zdrobit” vs. „rănit / îmbolnăvit” (LXX)

Isaia 53:5 „au fost vindecați” vs. „vor fi vindecați”

Isaia 53:6 – nu există diferențe între textul masoretic și 1QIsa(a)

Isaia 53:6 „s-au rătăcit; fiecare s-a abătut pe calea lui, iar Domnul l-a dat la iveală” (MT, 1QIsa(a)) vs. „s-au rătăcit; fiecare s-a rătăcit pe calea lui; iar Domnul l-a dat pentru păcatele noastre” (LXX)

Isaia 53:7 „asuprit” (diferență ortografică probabilă de o literă) față de „suferință”

Isaia 53:7 „și ca o oaie” vs. „ca o oaie” vs. „ca o oaie” (LXX)

Isaia 53:7 „nu și-a deschis” vs. „nu-și va deschide” vs. „așa că nu-și deschide gura”

Isaia 53:7 „gură” (diferență ortografică probabilă) vs. „gură” (LXX)

Isaia 53:8 „opresiune / închisoare” (MT și 1QIsa(a)) vs. „umilire” (LXX)

Isaia 53:8 „cine” (probabil o diferență ortografică)

Isaia 53:8 „Căci” (probabil o diferență ortografică)

Isaia 53:8 „poporul meu” (MT și Septuaginta) vs. „poporul său” (1QIsa(a))

Isaia 53:8 „lovitură” vs. „a fost lovit” vs. „a fost dus la moarte”

Isaia 53:9 „el a făcut / a pus / a dat” vs. „ei au făcut / au pus / au dat” vs. „eu voi da”

Isaia 53:9 „și cu” vs. „și o vreme [cu]” vs. „și” (LXX)

Isaia 53:9 „în moartea lui / mormântul lui” (MT, 1QIsa(a)) vs. „pentru moartea lui” (LXX)

Isaia 53:9 „gură” (probabil o diferență ortografică)

Isaia 53:10 „ca să-l îmbolnăvească / prin boală” vs. „l-a străpuns (până la moarte)” (1QIsa(a)) vs. „lovitură” (Cuvintele „boală” și „l-a străpuns” nu sunt deloc similare în ebraică. Sensul din Septuagintă este foarte apropiat de cel din 1QIsa(a) aici)

Isaia 53:10 „el va prelungi” (cuvinte ebraice diferite)

Isaia 53:11a „suflet” (se pare că ebraica veche avea o conjugare genitivă ușor diferită față de ebraica ulterioară) vs. „suflet” (LXX)

Isaia 53:11b „va vedea și se va sătura” (MT) vs. „va vedea lumina și se va sătura” (atât în 1QIsa(a), cât și în 1QIsa(b)) vs. „ca să-i arate lumina și să-l formeze cu înțelepciune; ca să-l îndreptățească pe cel drept care slujește bine multora; și el va purta păcatele lor” (LXX)

Isaia 53:11c „slujitorul său” (MT) vs. „slujitorul meu” (1QIsa(a))

Isaia 53:11d „el” (diferență probabilă de ortografie între MT și 1QIsa(a))

Isaia 53:12a „și pentru” – cuvinte ebraice diferite în MT și 1QIsa(a)

Isaia 53:12b „păcat” (MT) vs. „păcate” (1QIsa(a))

Isaia 53:12c „a mijlocit pentru cei ce au călcat legea” (MT) vs. „va fi lovit pentru fărădelegile lor” vs. „dat în mâinile lor din cauza fărădelegilor lor” (LXX)

Isa 56:12 „Vino, spun ei, să luăm vin” (MT) vs. „Vino, spui tu, să luăm vin” (Manuscrisele de la Marea Moartă, siriacă, Vulgata, Targum)

Isaia 57:11 „am tăcut chiar multă vreme” (MT) vs. „am tăcut și mi-am închis ochii” (LXX, Vulgata)

Isaia 60:19 „luna să-ți lumineze” (MT) vs. „luna să-ți lumineze în timpul nopții” (1QIsa(a), Septuaginta, latina veche/italică, Targum)

Isaia 61:1 „eliberare din întuneric pentru prizonieri” (MT) vs. „eliberare din întuneric pentru orbi” (LXX)

Isaia 63:9 „Nu a fost nici o suferință, nici un înger” (MT) vs. „Nu a fost nici un mesager, nici un înger” (LXX)

Isaia 64:7 „ne-ai topit în mâna nelegiuirii noastre” (MT) vs. „ne-ai dat în mâna nelegiuirii noastre” (LXX, siriacă, latină veche/italică, Targum)

Isaia 65:7 „păcatele voastre și păcatele strămoșilor voștri” vs. „păcatele lor și păcatele strămoșilor lor” (LXX, siriacă)

Isaia 66:2 „toate aceste lucruri au venit să fie” (MT) vs. „toate aceste lucruri sunt ale mele” (LXX, siriacă)

Isaia 66:18a „Căci Eu le cunosc faptele” (MT) vs. „Căci Eu le cunosc faptele” (LXX, siriacă)

Isaia 66:18b „va veni” (MT) vs. „Eu vin” (LXX, siriacă, Vulgata, Targum)

Isaia 66:19 „pul” (MT) vs. „Put” (= libienii) (unele versiuni ale Septuagintei)

Faceți clic pe acest link, www.BibleQuery.org/isa53.html, pentru textul complet al textului masoretic, al Marelui Sul al lui Isaia și al Septuagintei grecești.

În ceea ce privește care dintre ele ar trebui considerat mai de încredere, se pot aduce argumente în favoarea ambelor variante. Pe de o parte, Manuscrisele de la Marea Moartă datează chiar din vremea lui Hristos. Pe de altă parte, întrucât Manuscrisele de la Marea Moartă demonstrează acuratețea substanțială a textului masoretic, iar scribii masoretici au acordat o atenție deosebită copierii precise a Bibliei, s-ar putea susține că textul masoretic este mai precis.

Iată un exemplu din cartea „The Meaning of the Dead Sea Scrolls” în care scribul manuscrisului 1QIsa(a) a fost aparent neglijent. Acesta este textul masoretic.

Isaia 16:8-9 „Căci câmpurile din Hesbon și viile din Sibma se ofilesc. *Conducătorii neamurilor i-au frânt ramurile alese, care ajungeau până la Iazer și se întindeau în pustie; lăstarii ei erau întinși și largi, trecând chiar și peste mare. De aceea voi plânge împreună cu strigătul lui Iazer pentru vița de vie din Sibma.* Voi uda…” vs. „Căci câmpurile din Hesbon și viile din Sibma se ofilesc. Voi uda…” În sulul 1QIsa(a) lipsește partea dintre asteriscuri (*).

Bibliografie pentru această întrebare: *Messianic Prophecies from a Dead Sea Scroll* de Catherine Geever, Margaret Heinle și Preston Heinle, conține textul din Manuscrisele de la Marea Moartă, diferențele și o discuție asupra acestora. Au fost utilizate, de asemenea, „Interlinear Bible” de Jay P. Green, „The Septuagint Version: Greek and English” de C.L. Brenton și „The Dead Sea Scrolls & Modern Translations of the Old Testament” de Harold Scanlin.

Î: În cartea Isaia, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic, Septuaginta greacă și alte traduceri?

R: Dintre toate cărțile Vechiului Testament, traducerea Septuagintei a cărții Isaia a fost probabil cea mai slabă. Iată câteva dintre diferențele de traducere, în principal din capitolul 6. Dacă nu se specifică altfel, prima este textul masoretic, iar a doua este Septuaginta.

Isaia1:17 „Mustră pe asupritor” vs. „Mustră pe cel asuprit”

Isaia1:29 : „vor fi rușinați” (multe variante ale textului masoretic, Septuaginta, Vulgata) vs. „vei fi rușinat” (unele variante ale textului masoretic, Targum)

Isaia 2:9b-10 prezent (4QIsa(a), 4QIsa(b), Septuaginta) absent (Marele Sul al lui Isaia)

Isaia2:12 „pe cei mândri și înalți, și pe tot ce este înălțat; și va fi umilit;” (MT) vs. „pe oricine este mândru și arogant, și pe oricine este înalt și impunător, și vor fi doborâți;” (LXX)

Isa3:24 „în locul frumuseții” (MT) vs. „în locul frumuseții, rușine” (Sulurile de la Marea Moartă)

Isaia5:17 „străinii vor mânca” (MT) vs. „mielușeii se vor hrăni” (LXX)

Isaia 6:2 „Deasupra lui stăteau serafimii” (MT) vs. „Și serafimii stăteau în jurul lui” (LXX)

Isaia 6:5 „Vai de mine” (MT) vs. „Vai de mine, căci sunt străpuns în inimă” (LXX)

Isaia 6:6 „a zburat spre mine” (MT) vs. „a fost trimis la mine” (LXX)

Isaia 6:7 „nelegiuirea ta este îndepărtată, iar păcatul tău este acoperit” (MT) vs. „îți va îndepărta nelegiuirile și îți va curăța păcatele” (LXX) (voce activă vs. pasivă)

Isaia 6:8 „du-te pentru noi” (MT) vs. „du-te la acest popor” (LXX)

Isaia 6:9-10 „să audă mereu, dar să nu înțeleagă niciodată; să vadă mereu, dar să nu perceapă niciodată. Fă ca inima acestui popor să se împietrească; și fă ca urechile lor să fie surde și închide-le ochii” (MT) vs. „Veți auzi mereu, dar nu veți înțelege niciodată; veți vedea mereu, dar nu veți percepe niciodată. Inima acestui popor s-a împietrit; abia mai aud cu urechile lor și și-au închis ochii” (LXX) (traduceri din nota de subsol a NIV)

Isaia6:10 „Fă ca inima acestui popor…” (MT) vs. „Căci inima acestui popor…” (LXX)

Isaia6:11 „pustiu, o dezolare” (MT) vs. „lăsat în pustiire” (LXX)

Isaia6:12 „pustiirea din mijlocul țării este mare” (MT) vs. „cei care vor rămâne în țară se vor înmulți” (LXX)

Isaia6:13 „vor fi nimiciți” (MT) vs. „vor fi pradă” (LXX)

Isaia6:13 „stejarul care, deși a fost tăiat, încă mai are ciotul său – sămânța sfântă este ciotul său” (MT) vs. „ghindă când cade din coajă” (LXX)

Isa7:14 „ea îi va pune numele” (MT) vs. „Numele lui va fi numit.” (LXX și 1QIsa(a) de la Marea Moartă) Diferența constă într-o singură consoană.

Isaia7:14 „tânără” (‘almah) în ebraică (MT, Manuscrisele de la Marea Moartă) vs. „fecioară” (parthenos) în Septuaginta greacă vs. „tânără” (neanis) în traducerile grecești ale lui Aquila, Symmachus și Theodotion.

Isaia 8:2 „Eu fac să fie atestat” (MT) față de „să fie atestat” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, siriacă)

Isaia 9:3 „Ai înmulțit poporul și i-ai sporit bucuria” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Targum) vs. „Ai înmulțit poporul și nu ai sporit bucuria” (MT, Vulgata, 1QIsa) vs. „Pe cei mai mulți dintre oameni i-ai doborât în bucuria Ta” (LXX)

Isaia9:17 : „nu s-a bucurat de” (MT) vs. „nu a avut milă de” (Manuscrisele de la Marea Moartă)

Isaia10:16 „Domnul” (MT, Manuscrisele de la Marea Moartă) vs. „Domnul [Adonai]” (Vechiul Testament al lui Bomberg, 1524-1525 d.Hr.)

Isaia 9:20 „fratele/rudă/vecinul său” vs. „propria sa mână” (LXX) vs. „mâna fratelui/rudei/vecinului său” (LXX alexandrină)

Isaia 10:20 „braț” (MT) vs. „urmaș” (Targum)

Isaia10:27 : „jugul va fi rupt/distrus pentru că v-ați îngrășat atât de mult” (MT, NRSV) vs. „jugul va fi distrus din cauza ungerea” (MT, traducerea literală a lui Green) vs. „jugul va fi rupt/distrus de pe umerii voștri” (LXX)

Isaia10:30 „Ridică-ți glasul, fiică a lui Gallim!” (MT, Targum, Vulgata) vs. „Ascult-o, Anathoth” (LXX, siriacă)

Isaia10:34 „cu unul maiestuos” (MT) vs. „cu copaci maiestuoși” (LXX, Vulgata)

Isaia „vițelul, leul și mielul de un an împreună” (MT) vs. „vițelul și leul se vor hrăni împreună” (LXX)

Isaia11:15 : „va distruge limba Mării Egiptului” (MT, Vulgata) vs. „va usca limba Mării Egiptului” (LXX, siriacă, Targum)

Isaia 13:2 „Faceți-le semn să intre pe porțile nobililor” (MT) vs. „scoateți-vă săbiile, voi, nobilii” (LXX)

Isaia 14:4 (sens necunoscut în MT ebraic) vs. „insolență/furie” (Manuscrisele de la Marea Moartă, comparați cu Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Isaia14:21 : „părinți” (MT) vs. „tată” (siriacă)

Isa14:30 „din rămășiță îi va ucide” (textul masoretic) vs. „din rămășiță îi voi ucide” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Vulgata)

Isaia 15:1 „Ar [orașul] a fost jefuit” (MT) vs. „orașul Moabului a fost jefuit” (Peshitta)

Isaia 15:4 „oamenii înarmați ai Moabului strigă/plâng cu voce tare” (MT) vs. „coapsele regiunii Moabului tremură/plâng cu voce tare” (Targum, Vulgata, Septuaginta, siriacă)

Isaia 15:9 „Dimon [loc necunoscut]” (MT, Targum) vs. „Dibon [în Moab]” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Vulgata, comparați cu siriaca) vs. „Rimon” (LXX)

Isaia 16:9 „O, Elealah [numele unui loc]” (MT) vs. „O, Dibon [numele unui loc]” (Manuscrisele de la Marea Moartă, unele versiuni ale Septuagintei, Vulgata)

Isaia16:10 : „Am redus la tăcere” (MT) vs. „este redus la tăcere” (LXX)

Isaia 17:2 „Orașele din Aroer sunt părăsite” (MT, Vulgata) vs. „Va fi părăsit pentru totdeauna” (LXX) vs. „Orașele sale vor fi părăsite și pustii” (Targum)

Isaia 17:9a „ramură” (MT) vs. „amoriți” (LXX) vs. „pustiite” (Targum) vs. „ca plugurile” (Vulgata)

Isaia 17:9b „o ramură de sus” (MT) vs. „hiviți/evaeni” (LXX) vs. „în ruine” (Targum) vs. „porumb/grâu” (Vulgata)

Isaia 18:1 „corăbii” (LXX, NEB) vs. „aripi care zumzăie” (textul masoretic)

Isaia 18:7 „al unui popor înalt și cu pielea netedă” (MT) vs. „dintr-un popor înalt și cu pielea netedă” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, Vulgata) vs. „către un popor înalt și cu pielea netedă” (Targum)

Isaia19:14 „turnat în ea” (MT) vs. „turnat în ele” (LXX, comparați cu Targumurile)

Isaia19:18 „orașul distrugerii” (majoritatea textului masoretic) vs. „orașul soarelui” (unele texte masoretice, Manuscrisul de la Marea Moartă 1QIsa, Targum, Vulgata) vs. „orașul dreptății” (majoritatea LXX)

Isaia 20:2 „pantof” (MT) vs. „pantofi” (LXX, sulul de la Marea Moartă 1QIsa)

Isaia 21:8 „un leu a răcnit/a strigat” (MT) vs. „paznicul/veghetorul a răcnit/a strigat” (Manuscrisele de la Marea Moartă, siriacă)

Isaia 22:3 „a fugit de departe” (MT) vs. „a fugit departe” (LXX, siriacă, Vulgata)

Isaia22:19 : „Așa că te voi alunga din funcția ta, iar din poziția ta te va doborî” (MT) vs. „Așa că te voi alunga din funcția ta, iar din poziția ta” (LXX) vs. „Așa că te voi alunga din funcția ta, iar din poziția ta te voi doborî” (siriacă, Targum, Vulgata)

Isaia 23:2-3 „Sidon, pe care marinarii l-au îmbogățit/reaprovizionat. Pe apele mari a venit grâul din Șihor” (MT) vs. „Sidon, care traversezi marea; trimișii tăi sunt pe mare/ape mari. Grâul din Șihor” (unul dintre Manuscrisele de la Marea Moartă)

Isaia23:10 : „Străbate țara ta” (MT) vs. „Lucrează pământul tău” (Manuscrisele de la Marea Moartă, unele versiuni ale Septuagintei)

Isaia 25:11 „Și El Își va întinde mâinile în mijlocul lui, ca cel care înoată și dă din brațe. Și-și va înfrânge mândria cu priceperea mâinilor Sale.” (MT, traducerea literală a lui Green) vs. „Și-și va întinde mâinile, așa cum îl doboară și pe om ca să-l distrugă; și-și va înfrânge mândria în ceea ce privește lucrul asupra căruia și-a pus mâinile.” (LXX)

Isaia 26:19 „cadavrul meu” (MT, Manuscrisele de la Marea Moartă, Vulgata) vs. „cadavrele lor” (comparați siriaca, Targumurile) vs. „cei din morminte” (LXX)

Isaia 26:19 „Morții voștri vor trăi, trupul meu mort; ei se vor ridica. Treziți-vă și cântați, locuitori ai țărânii; căci roua luminilor este roua voastră; și pământul va scoate spiritele plecate.” (MT) vs. „Morții se vor ridica, iar cei care sunt în morminte vor fi înviați, iar cei care sunt în pământ se vor bucura; căci roua de la Tine este vindecare pentru ei; dar țara celor nelegiuiți va pieri.” (LXX)

Isaia 27:2 „podgorie de vin roșu” (unele texte masoretice, Vulgata) vs. „podgorie de desfătare” (unele texte masoretice, Septuaginta) vs. „podgorie aleasă” (Targum)

Isaia 27:8 (sensul ebraic este incert în textul masoretic) vs. „Prin război” (LXX)

Isaia 29:13 „Închinarea lor față de Mine constă doar din reguli învățate de la oameni.” (MT) vs. „Ei Mă venerează în zadar; învățăturile lor nu sunt decât reguli învățate de la oameni.” (LXX)

Isaia 33:2 „să fie brațul lor în fiecare dimineață” (MT) vs. „să fie [brațul/un braț/?] în fiecare dimineață” (LXX) vs. „să fie brațul nostru în fiecare dimineață” (siriacă, Targum, Vulgata)

Isaia 33:8 „orașele sunt disprețuite” (MT) vs. „martorii săi sunt disprețuiți” (Manuscrisele de la Marea Moartă) vs. „îndepărtați din orașele lor” (Targum)

Isaia 34:7 „boi sălbatici” vs. „cei puternici”

Isaia 35:8 „va fi o cale mare și un drum” (MT) vs. „va fi o cale mare” (Manuscrisul de la Marea Moartă 1QIsa(a))

Isaia 36:5 „Eu spun” (textul masoretic) vs. „Tu spui” (Manuscrisul de la Marea Moartă 1QIsa(a) și 2 Regi 18:20).

Isaia 37:20 „numai Tu ești Domnul” (MT) vs. „numai Tu, Doamne, ești Dumnezeu” (Manuscrisele de la Marea Moartă, 2 Regi 19:19)

Isaia 37:25 „au săpat fântâni” (MT) vs. „au săpat fântâni în țări străine” (Manuscrisele de la Marea Moartă, 2 Regi19:24 )

Isaia 37:27 „acoperișuri și câmpuri terasate” (majoritatea manuscriselor masoretice) vs. „acoperiș” (unele manuscrise masoretice, Manuscrisele de la Marea Moartă și unele manuscrise ale Septuagintei)

Isaia 38:11 „locuiesc în locul odihnei” (majoritatea manuscriselor masoretice) vs. „locuiesc în această lume” (câteva manuscrise ebraice) vs. „locuitorii odihnei morții”

Isaia 40:3 „cel ce strigă” vs. „unul care strigă”

Isaia 40:3 „în deșert/pustie, o cale dreaptă pentru Dumnezeul nostru” (MT) vs. „căile drepte ale Dumnezeului nostru” (LXX)

Isaia 40:11 „și îi poartă în sânul Său, îi conduce cu blândețe pe aceia” (MT) vs. „îi conduce cu blândețe pe aceia” (LXX)

Isaia 41:2 „cel neprihănit” vs. „neprihănirea”

Isaia 41:2 „picior” vs. „picioare, ca să poată merge”

Isaia 41:25 „cheamă numele Meu” vs. „vor fi numiți după numele Meu” (Septuaginta), „după numele lui” (Manuscrisul de la Marea Moartă Q(a))

Isaia 43:28 „va profana” (MT) vs. „a profanat” (Septuaginta)

Isaia 45:2 (sens necunoscut în textul masoretic) vs. „munți” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Isaia 45:8 „a plouat” (har’ipa) (textul masoretic) vs. „strigă cu voce tare” (hari’u) (Manuscrisul de la Marea Moartă Q(a) și Septuaginta)

Isaia 45:24 „Fiecare afirmă despre Mine” (textul masoretic) vs. „despre Mine se va spune” (diferență de 3 litere în sulul de la Marea Moartă Q(a)) vs. „Spunând” (diferență de 3 litere, Septuaginta)

Isaia 49:5 „adunați la El” (Qere, sulurile de la Marea Moartă, Septuaginta) vs. „neadunați” (Kethib)

Isaia 49:12 „Sinim” (MT) vs. „Aswan [Egipt]” (Manuscrisele de la Marea Moartă) vs. „țara persanilor” (LXX)

Isaia 49:24-25 „de la cei drepți” (de două ori) (MT) vs. „de la cei feroce” (de două ori) (Manuscrisele de la Marea Moartă, Vulgata, siriacă) vs. „de la uriaș” (de două ori) (LXX)

Isaia 50:11 „vă încingeți cu torțe aprinse” (MT) vs. „aprindători de torțe” (siriacă) vs. „alimentați o flacără” (LXX)

Isaia 51:19 „cum să vă mângâi?” (MT) vs. „cine vă va mângâia?” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Isaia 52:5 „își bat joc” (MT) vs. „plâng” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Vulgata) vs. „urlă” (LXX)

Isaia 52:14 „uimiți de tine” (MT, Septuaginta) vs. „uimiți de el” (siriacă, Targumuri)

Isaia 52:15 „astfel încât va stropi multe națiuni” (MT) vs. „astfel încât multe națiuni se vor minuna de el” (LXX)

Isaia 53:11 „lumină” (MT) vs. „lumina vieții” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Isaia 56:5 „Îi voi da un nume veșnic” (MT) vs. „Le voi da un nume veșnic.” (Manuscrisul de la Marea Moartă 1QIsa(a) și LXX)

Isaia 61:1 „întuneric pentru cei întemnițați” (MT) vs. „întuneric pentru cei orbi” (LXX)

Isaia 61:1 (lipsit) (MT, Septuaginta) vs. „morții sunt înviați” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q521).

Isaia 66:19 „spre Tarsis, spre Pul” (MT) vs. „spre Tarsis, spre Put [libienii]” (unele manuscrise ale Septuagintei)

Bibliografie pentru această întrebare: traducerea ebraică provine din „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. Au fost utilizate, de asemenea, „The Expositor’s Bible Commentary”, „General Introduction to the Bible” și notele de subsol din „NASB ”, precum și Bibliile NIV, NKJV și NRSV.