< Întrebare biblică din Evanghelia după Luca

Întrebările care se referă la mai multe Evanghelii sunt discutate în prima Evanghelie în care apar sau se regăsesc în secțiunea dedicată Evangheliilor.

Î: Care sunt unele dintre elementele distinctive ale Evangheliei după Luca?

R: Luca pune accentul pe umanitatea lui Isus, Fiul omului, care a adus mântuirea atât neamurilor, cât și iudeilor. În Evanghelia după Luca, Isus strălucește ca învățător al parabolelor. Hristos este speranța universală. Mulți observă o accentuare mai mare asupra neamurilor decât în Evangheliile după Matei sau Marcu. Luca oferă mai multe informații despre copilăria lui Isus în timpul lui Irod cel Mare. Eusebiu spune că Luca era un neam din Antiohia, iar Faptele Apostolilor 13:1 menționează că Manaen, care fusese crescut împreună cu Irod Tetrarhul, se afla în Antiohia. Luca pare să pună accentul pe contraste, precum leproșii recunoscători față de cei nerecunoscători, hoții pocăiți și cei nepocăiți, samariteanul și fariseii, precum și bogatul și Lazăr.

În ceea ce privește limbajul, cărțile lui Luca și Faptele Apostolilor au cea mai complexă gramatică greacă din Biblie. Evanghelia după Luca este, de asemenea, cea mai lungă, având aproximativ 19.581 de cuvinte grecești, față de 18.111 în cazul lui Matei, 11.051 în cazul lui Marcu și 15.436 de cuvinte grecești în cazul lui Ioan. Luca a scris, de asemenea, Faptele Apostolilor la scurt timp după aceea, care are aproximativ 18.460 de cuvinte grecești.

În ceea ce privește sectele, Martorii lui Iehova încearcă să dea o interpretare deosebit de distorsionată versetelor din Luca 16:19-31.

Î: În Luca 1:1, existau multe relatări evanghelice scrise?

R: Știm de existența celorlalte trei evanghelii autentice. Mult mai târziu, în jurul anului 170 d.Hr., Tatian, un creștin asirian care a devenit ulterior eretic, a scris Diatessaronul, o armonizare a acestor patru evanghelii, în jurul anului 172 d.Hr. Dacă au fost scrise și alte relatări autentice, nu avem dovezi că cineva din biserica primară ar fi auzit vreodată de ele. De asemenea, avem credința că Dumnezeu a păstrat ceea ce a dorit să păstreze.

Au fost scrise aproximativ 50 de relatări gnostice și legendare, precum Evanghelia lui Toma a ereticilor gnostici. Imagini și discuții despre Evanghelia lui Toma se găsesc în „Wycliffe Dictionary of Biblical Archaeology”, p. 406, „The New International Dictionary of the Bible”, p. 1011-1012, și „The International Standard Bible Encyclopedia”, vol. 6, p. 384. A se vedea și următoarea întrebare.

Î: Luca, la începutul Evangheliei sale, scrie: „Întrucât mulți s-au apucat să alcătuiască o relatare ordonată a lucrurilor în care credem cu toții cu certitudine, așa cum ni le-au transmis cei care, de la început, au fost martori oculari și slujitori ai Cuvântului; mi s-a părut bine și mie, care am cunoscut totul de la început, să-ți scriu în ordine, preaiubite Teofil, ca să cunoști certitudinea lucrurilor în care ai fost învățat” (Lc 1:1-4). Pare oare Luca mai meticulos sau mai corect decât ceilalți evangheliști, în special decât Marcu, în ordonarea și organizarea materialelor din Evanghelia sa? A ordonat oare evenimentele cronologic, spre deosebire de ceilalți? Înseamnă oare că existau unele îndoieli cu privire la scrierile celorlalți?

R: Nu, în mare parte. Oamenii încearcă adesea să interpreteze lucruri care nu există. Cu toate acestea, Papias, un ucenic al apostolului Ioan, a spus că Marcu a scris unele lucruri care nu erau în ordine. Veziwww.biblequery.org/gospels.html pentru o armonizare a Evangheliilor.

Î: În Luca 1:1, având în vedere că știm doar de alte trei relatări evanghelice autentice, au scris oare creștinii ceva altceva care nu se află în Bibliile noastre?

R: Da, primii creștini au scris multe lucruri. Avem scrieri extrabiblice de calitate de la trei ucenici ai apostolului Ioan (Ignatie, Policarp și fragmente de la Papias). Avem o scrisoare de la Clement din Roma (96-98 d.Hr., înainte de Apocalipsa), care a fost probabil același Clement menționat de Pavel în Filipeni 4:3. Avem, de asemenea, o mulțime de scrieri apologetice de la Irineu, un ucenic al lui Policarp, Iustin Martirul și Atenagora. Există în total aproximativ 39 de scriitori din perioada anterioară persecuției severe a lui Decius și Gallus din 250/251 d.Hr., precum și mulți, mulți alții.

Î: În Luca 1:3, de ce autorul știa mai multe decât ceilalți evangheliști despre nașterea și copilăria timpurie a lui Isus?

R: Deși Luca spune doar că a cercetat cu atenție ceea ce au relatat martorii oculari, iată o teorie care oferă un motiv mai specific.

Eusebiu din Cezareea (318 d.Hr.) spune că Luca era un neam din Antiohia. Faptele Apostolilor 13:1 menționează că printre profeții și învățătorii din biserica din Antiohia se afla Manaen, care fusese crescut împreună cu Irod Tetrarhul. Luca îl cunoștea evident pe Manaen, întrucât el a scris Faptele Apostolilor. Discuțiile sale cu Manaen despre vremurile copilăriei sale ar fi putut fi deosebit de interesante.

Desigur, biserica era mică pe atunci și nu putem exclude în totalitate posibilitatea ca și Matei, Marcu și Ioan să fi vorbit cu Manaen.

Î: În Luca 1:3, a fost Luca cu adevărat inspirat divin sau i s-a părut pur și simplu bine să scrie acest lucru?

R: Ambele variante pot fi adevărate. Nu știm în ce măsură a fost inițiativa lui Luca, dar, indiferent de asta, Dumnezeu poate folosi și binecuvânta inițiativa noastră, așa cum arată 2 Corinteni 8:17 (dar, de fapt, cea mai mare parte a capitolelor 8 și 9). Vezi și următoarea întrebare.

Î: În Luca 1:3, înseamnă oare că Luca nu a fost inspirat, având în vedere că și cartea apocrifă 2 Macabei 2:23-32 arată, de asemenea, o inițiativă proprie?

R: Mai întâi câteva fapte de bază, apoi o comparație între cele două și, în final, câteva concluzii.

Fapte de bază:

B1. Dacă un scriitor al Bibliei a decis să scrie ceva, Dumnezeu putea folosi decizia lui. De fapt, fiecare scriitor al fiecărei cărți din Biblie trebuie să fi decis să scrie acea carte, altfel ea nu ar fi fost scrisă. Vezi întrebarea anterioară pentru o discuție mai detaliată despre felul în care Dumnezeu folosește inițiativa noastră.

B2. Majoritatea catolicilor și ortodocșilor cred că 2 Macabei face parte din Cuvântul lui Dumnezeu. (Se afla în versiunea originală King James.) Aproape toți protestanții (cu excepția multor anglicani și episcopali) cred că nu face parte. Vezi întrebarea privind faptul dacă apocrifele fac parte din Cuvântul lui Dumnezeu pentru mai multe informații despre apocrife în general.

B3. Mulți creștini din primele veacuri credeau că apocrifele fac parte din Scriptură, în special creștinii din primele veacuri care vorbeau latina și greaca.

B4. Mulți creștini din primele veacuri credeau că apocrifele conțineau scrieri evlavioase, dar că acestea nu făceau parte din Scriptură, în special creștinii din primele veacuri care vorbeau ebraica.

B5. Toți pot fi de acord că, cel puțin, 2 Macabei era o sinteză a istoriei perioadei macabeene scrisă de evrei temători de Dumnezeu. Nu este nimic greșit în faptul că credincioșii scriu istorii și alte cărți.

B6. Majoritatea creștinilor autentici sunt de acord că o persoană ar putea avea o viziune greșită asupra apocrifelor și totuși să fie un creștin autentic.

Comparație:

Luca 1:1-4 (versiunea catolică RSV) „Întrucât mulți s-au angajat să alcătuiască o relatare a lucrurilor care s-au împlinit printre noi, așa cum ne-au fost transmise de cei care, de la început, au fost martori oculari și slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut bine și mie, după ce am urmărit îndeaproape toate lucrurile de ceva vreme, să scriu pentru voi o relatare ordonată,…”

2 Macabei 2:23-32 (versiunea catolică RSV) „Toate acestea, care au fost expuse de Iason din Cirene în cinci volume, vom încerca să le sintetizăm într-o singură carte. Având în vedere numărul mare de date implicate și dificultatea cu care se confruntă cei care doresc să se avânte în narațiunile istorice din cauza volumului mare de material, ne-am propus să venim în întâmpinarea celor care doresc să citească, să ușurăm sarcina celor înclinați spre memorare și să aducem folos tuturor cititorilor. Pentru noi, cei care ne-am asumat efortul de a rezuma, aceasta nu este o treabă ușoară, ci necesită transpirație și nopți nedormite, la fel cum nu este ușor pentru cel care pregătește un banchet și caută binele altora. Cu toate acestea, pentru a ne asigura recunoștința multora, vom îndura cu bucurie această muncă incomodă, lăsând responsabilitatea detaliilor exacte compilatorului , în timp ce ne vom dedica efortul pentru a ajunge la liniile generale ale rezumatului. Căci, așa cum maestrul constructor al unei case noi trebuie să se ocupe de întreaga construcție, în timp ce cel care se ocupă de vopsirea și decorarea ei trebuie să ia în considerare doar ceea ce este potrivit pentru înfrumusețarea acesteia, așa este, după părerea mea, și cazul nostru. Este datoria istoricului original să acopere întregul teren, să discute problemele din toate unghiurile și să se preocupe de detalii, dar celui care reformulează narațiunea ar trebui să i se permită să tindă spre concisitatea exprimării și să renunțe la o tratare exhaustivă. Așadar, să începem narațiunea noastră, adăugând doar atât cât este necesar la ceea ce s-a spus deja; căci este o nebunie să prelungim prefața în timp ce scurtăm istoria însăși.”

Concluzii:

C1. Cartea 2 Macabei nu a pretins niciodată că ar fi Cuvântul lui Dumnezeu. Luca a susținut că a consemnat cuvintele exacte ale lui Isus.

C2. Luca spune, în esență, că

a) Deoarece alții [Matei și Marcu?] s-au angajat să scrie despre viața lui Isus, și

b) Deoarece a urmărit cu atenție toate lucrurile,

c) lui Luca i s-a părut bine să scrie Evanghelia sa.

C3. Autorul (autorii) cărții 2 Macabei afirmă că lucrarea este pur și simplu o sinteză a celor cinci volume ale lui Iason din Cirene. Autorul a spus că au existat multe dificultăți implicate și explică cum și de ce au realizat ceea ce au făcut.

C4. Deși autorul capitolului 2 din 2 Macabei descrie în detaliu modul în care a fost realizată cartea, el nu menționează că Dumnezeu ar fi avut vreun rol în inspirarea operei.

Î: În Luca 1:3 și Faptele Apostolilor 1:1, cine era Teofil?

R: În limba greacă, numele „Teofil” înseamnă „iubitor de Dumnezeu”. Fie că aceste cărți erau adresate unei persoane anume numită Teofil, fie, mai probabil, erau adresate tuturor iubitorilor de Dumnezeu de pretutindeni.

Teofil, episcop al Antiohiei între anii 168-181/188 d.Hr., a trăit mai târziu și, prin urmare, nu se putea referi la el. De asemenea, acesta a fost și numele unui patriarh al Alexandriei în jurul anului 391 d.Hr.

Î: În Luca 1:5, ce înseamnă numele Elisabeta?

R: Elisabeta (Elisabet în greacă) este echivalentul lui Elisheba în ebraică. Înseamnă „Dumnezeu este jurământul meu”. Elisheba era fiica lui Amminadab din Iuda și soția lui Aaron, conform Exodul 6:23. Dicționarul biblic Wycliffe, pp. 520, 522, Noul Dicționar Internațional al Bibliei, p. 308, și scepticul Ghid al lui Asimov pentru Biblie, p. 918, menționează toate același lucru.

Î: În Luca 1:13, de ce era atât de important ca pruncul Elisabetei să fie numit Ioan?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Uneori, Dumnezeu are motive specifice pentru a face anumite lucruri, iar Domnul nu este obligat să ni le dezvăluie. În mod obișnuit, în acea cultură, tatăl avea dreptul de a-i da numele copilului. Dacă Dumnezeu nu ar fi poruncit să-l numească Ioan, nu avem nicio idee cum ar fi fost numit.

Î: În Luca 1:15 și Matei 11:14, în ce sens era Ioan Botezătorul în Duhul și puterea lui Ilie? Era el reîncarnarea lui Ilie?

R: Nu. El a venit în duhul și puterea lui Ilie, dar Ioan nu era Ilie reîncarnat. Vezi discuția despre Marcu 9:11-13 pentru răspuns.

Î: În Luca 1:15, ce înseamnă că Ioan Botezătorul a fost umplut cu Duhul Sfânt încă de la naștere?

R: Începând cu Ziua Cincizecimii, credincioșii primesc Duhul Sfânt care locuiește în ei atunci când se nasc din nou. Ioan Botezătorul a fost o persoană unică, cu o misiune unică. El a fost umplut cu Duhul Sfânt încă dinainte de naștere.

Î: În Luca 1:15-80, cum ar putea o slujire să aibă astăzi o „perioadă a lui Ioan”?

R: Venirea lui Isus era pe cale să fie vestită, dar nu încă. Acesta era timpul înaintemergătorului, care se pregătea el însuși pentru a pregăti vestirea Mesiei. Uneori, într-o slujire de succes, există mai întâi o „perioadă de liniște” dedicată învățării, formării caracterului, pregătirii și înțelegerii domeniului de activitate, înainte de a „aparent” exploda brusc pe scena publică.

Î: În Luca 1:20-22, cum a putut Zaharia să continue să slujească în templu după ce a fost făcut mut?

R: Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

a) Faptul că Zaharia aducea ofrande și jertfe nu îi cerea să vorbească.

b) După ce s-a întâmplat această minune, Luca nu menționează dacă Zaharia a fost sau nu eliberat temporar de îndatoririle sale.

Pentru mai multe informații, consultați J. Gresham Machen, „Nașterea din Fecioară a lui Hristos”, capitolul 10, p. 234.

Î: În Luca 1:28, 42, în ce sens este Maria plină de har?

R: Aceasta nu se referă nici la compoziția chimică, fizică sau spirituală a Mariei. Mai degrabă, harul înseamnă aici favoare nemeritată, iar Mariei i s-a acordat o mare favoare prin privilegiul de a fi mama Domnului nostru. Amintiți-vă că cineva care nu ar avea o natură păcătoasă și care nu ar fi păcătuit niciodată nu ar avea nevoie de un Mântuitor. În Luca 1:47, Maria arată că și ea avea nevoie de un Mântuitor. Consultați „When Critics Ask”, pp. 382-383, și „When Cultists Ask”, pp. 142-144, pentru mai multe informații despre motivul pentru care Maria nu a fost concepută imaculat și nu a dus o viață fără păcat, așa cum susține Biserica Catolică . Din punct de vedere istoric, niciun scriitor creștin din perioada pre-niceeană nu a scris că Maria era fără păcat sau că avea merite acumulate.

Î: În Luca 1:31, de ce era important să i se dea numele Iisus copilului Mariei?

R: Scriptura nu spune acest lucru în mod explicit. Cu toate acestea, cuvântul ebraic pentru Iisus, Yeshua, înseamnă „Iehova mântuiește” și pare a fi singurul nume potrivit pentru Iisus, întrucât înseamnă „Yahweh mântuiește”. În plus, ar putea fi relevant faptul că Zaharia 3:1-5 menționează un mare preot numit Yeshua, care este aparent un tip al Mântuitorului. Numele lui Iosua și numele lui Iisus sunt identice în ebraică.

Î: În Luca 1:34 și Matei 1:18-20, cum este posibilă o naștere din fecioară?

R: Prin mijloace naturale, acest lucru nu este posibil pentru oameni. Dar, întrucât Dumnezeu Atotputernicul poate crea omul din țărâna pământului, prin comparație, o naștere din fecioară nu ar fi prea dificilă pentru El.

Î: În Luca 1:35, de ce Biblia nu-L scutește nici măcar pe Dumnezeu de calomniile sexuale ilicite care I se atribuie atunci când Duhul Sfânt a acoperit-o pe Maria, fără a explica cum? (Musulmanul Ahmed Deedat a adus acest lucru în discuție.)

R: Deși Dumnezeu nu ne-a spus exact cum a săvârșit această minune, niciun creștin din primele veacuri nu a interpretat acest lucru ca fiind un act sexual în vreun fel. Este foarte ciudat că Deedat a adus în discuție acest aspect, deoarece chiar și Coranul afirmă că Isus s-a născut dintr-o fecioară. Am auzit de un musulman care, aparent din zelul său anticreștin, neagă faptul că Isus s-a născut dintr-o fecioară, în ciuda a ceea ce învață propria sa religie.

Î: În Luca 1:37; Matei 19:26; Marcu 10:27, cum se face că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu, având în vedere că este imposibil ca Dumnezeu să mintă (Evrei 6:18), să se renege pe Sine (2 Timotei 2:13), să jure pe ceva mai mare decât El Însuși (Evrei 6:13) sau să fie ispitit de rău (Iacov 1:13)?

R: Niciun „lucru” nu este imposibil pentru Dumnezeu. Minciuna și contradicțiile logice nu sunt „lucruri”, iar Dumnezeu nu face astfel de lucruri. Vezi „When Critics Ask”, p. 351, pentru un răspuns mai detaliat.

Î: În Luca 1:37, ce părere aveți despre teoria conform căreia Maria ar fi avut relații sexuale cu un soldat numit Parthenos?

R: Cuvântul grecesc pentru „fecioară” este parthenos. Unii necredincioși au speculat odată că „Panthera” ar fi fost un soldat roman care l-ar fi conceput pe Isus. Cu toate acestea, parthenos în limba greacă înseamnă „fecioară”, nu avem nicio mențiune despre vreo persoană numită vreodată Parthenos, iar acesta ar fi un nume foarte improbabil pentru un bărbat grec. Scriitorul din primele veacuri, Origen, a fost primul, din câte știm, care a răspuns la această acuzație în lucrarea sa „Origen împotriva lui Celsus”, cartea 1, capitolul 32, p. 410.

Î: În Luca 1:37, este Dumnezeu cu adevărat atotputernic?

R: Da. Iată ce spun Scripturile despre puterea lui Dumnezeu.

Dumnezeu este atotputernic. Luca 1:37; Ieremia 32:27; Isaia 1:9

Tot ce hotărăște Dumnezeu se împlinește. Isaia 14:24, 27; 43:13; 55:11; Ioan 10:26-28. Dumnezeu este suveran peste toate. Isaia 6:5; Psalmul 103:14

Dumnezeu face după cum Îi place. Matei 20:15; Psalmul 115:3; 135:6; Romani 9:20

Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu. Geneza 18:14; Iov 42:2; Ieremia 32:17; Matei 19:26

Dumnezeu nu Se poate tăgădui pe Sine (2 Timotei 2:13), nu poate minți (Evrei 6:18; 1 Samuel 15:29), nu poate fi ispitit de rău (Iacov 1:13) și nu poate jura pe cineva mai mare decât El Însuși (Evrei 6:13).

Nimic nu se întâmplă în afara a ceea ce permite Dumnezeu. Iov 1:12; 2:6; Iacov 4:15

Fiecare „hotărâre a sorții” vine de la Domnul. Proverbe 16:33

Toate lucrurile lucrează împreună spre împlinirea voinței Sale. Romani 8:28; Efeseni 1:11

Nimeni nu poate zădărnici hotărârile lui Dumnezeu. Isaia 43:13; Romani 11:29

Mulți reușesc să se împotrivească voinței poruncite/dorite de Dumnezeu. Faptele Apostolilor 7:39,51; 4:11; 13:46; 14:2; 2 Corinteni 6:1

Oamenii fac unele lucruri bune din proprie inițiativă. 2 Corinteni 8:17

Pe scurt, puterea lui Dumnezeu este limitată doar de El Însuși. Tot ce se întâmplă este ceea ce poruncește Dumnezeu. Nimic nu se întâmplă fără voia Lui. Dumnezeu poate alege, pentru o vreme, să-Și delege suveranitatea și să permită unele lucruri care Îi frâng inima, dar, în cele din urmă, totul se împletește în planul Său.

Î: În Luca 1:38, dacă Maria ar fi refuzat, Dumnezeu ar fi fost incapabil să răscumpere omenirea?

R: Nu. Dumnezeu folosește oamenii ca instrumente ale Sale, dar El nu este limitat la folosirea unei anumite persoane. Mordecai a înțeles bine acest lucru în Estera 4:14.

Ipotetic vorbind, nu ar fi fost nicio problemă pentru Dumnezeu să elaboreze un plan alternativ. Poate că El ar fi putut alege o altă femeie și s-ar fi asigurat că ea va dobândi calitățile necesare pentru a fi o mamă bună pentru Isus.

În realitate, Dumnezeu cunoaște fiecare zi a vieții noastre înainte ca noi să existăm (Psalmul 139), inclusiv fiecare decizie pe care o luăm și fiecare decizie pe care Maria ar fi luat-o. Astfel, Dumnezeu nu avea nevoie de un plan alternativ.

Î: Oare Luca 1:48 arată că trebuie să o venerăm pe Maria mai presus de toate femeile?

R: Nu. Maria a fost o beneficiară a harului lui Dumnezeu, nu o sursă a propriului ei har. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

Textul grecesc nu spune că trebuie să o binecuvântăm mai presus de toate femeile, ci că ea a fost cea mai binecuvântată dintre femei pentru că a fost mama lui Isus.

Iael a fost cea mai binecuvântată femeie din Judecători 5:24 pentru că l-a ucis pe Sisera. Dacă credeți că ar trebui să o venerați pe Maria datorită formulării din Luca 1:48, nu ar trebui să uitați să o venerați pe Iael ca fiind cea mai binecuvântată dintre femei înaintea Mariei, datorită formulării din Judecători 5:24.

Când au venit magii, s-au închinat și l-au venerat pe Iisus. Nu se spune că s-au închinat sau au venerat-o pe Maria.

Amintiți-vă că și Maria s-a închinat fiului ei.

În cele din urmă, în Faptele Apostolilor 1:13-14, când ucenicii erau împreună și Maria, mama lui Isus, se afla și ea acolo, toți se rugau lui Dumnezeu; nimeni nu se ruga lui Maria sau nu o venera.

Pentru mai multe informații, consultați „When Cultists Ask”, p. 145, și „When Critics Ask”, p. 381-382.

Î: În Luca 1:48, în ce sens este Maria cea mai binecuvântată dintre femei?

R: Maria a fost cea mai binecuvântată pentru că a fost mama pruncului Iisus. Maria nu a spus: „sufletul meu se bucură”, ci mai degrabă „sufletul meu se bucură în Domnul”. Creștinii o vor aminti și o vor cinsti întotdeauna ca pe cea care l-a crescut pe Iisus. În Scriptură nu există niciun indiciu că ea ar fi fost fără păcat, concepută în mod imaculat, fecioară toată viața, că ar avea merite acumulate sau că s-ar fi înălțat la Cer. Scriptura nu o numește niciodată „co-mijlocitoare”, „co-mântuitoare” și nici nu spune că trebuie să o venerăm sau să ne închinăm ei. Scriitorii creștini din perioada pre-niceeană nu cunoșteau ideea că Maria ar fi o co-mijlocitoare sau o co-mântuitoare, și nici nu se gândea nimeni să o venereze pe Maria.

Este corect, dar ambiguu, să o numim pe Maria „mama lui Dumnezeu”, așa cum a făcut Sinodul de la Efes. În niciun caz Maria nu este mama lui Dumnezeu Tatăl sau a Duhului Sfânt. Nestorie s-a opus inițial afirmației că Maria ar fi mama lui Dumnezeu, dar mai târziu a acceptat termenul, deși cu reticență. Maria este cu adevărat mama lui Dumnezeu, deoarece este mama lui Isus. Cu toate acestea, Isus exista în Ceruri înainte ca Maria să fie creată, iar Maria nu este mama lui Dumnezeu Tatăl sau a lui Dumnezeu Duhul Sfânt. În loc să spunem că Maria este mama lui Dumnezeu, este de preferat să spunem că Maria este mama lui Dumnezeu Fiul.

Î: Ce ne arată pasajul din Luca 1:62-63 despre Zaharia?

R: Luca 1:62-63 arată că, în acest context, Zaharia era atât surd, cât și mut.

Î: În Luca 1:70 și Faptele Apostolilor 3:21, discursurile lui Zaharia și ale lui Petru arată oare că pământul era tânăr, deoarece profeții au vorbit „de la început”?

R: Nu, deoarece „de la început” este o expresie care se referă la vremurile de demult. Ei au vorbit de la începutul omenirii, nu de la începutul creației, cu șase zile înainte. Prin urmare, Luca 1:70 nu stabilește cât de lungă era o zi.

Pentru exemple de utilizare a termenului „început” care nu se referă la începutul creației, vezi Luca 1:2; Ioan 8:25; 15:27; 16:4; Faptele Apostolilor 26:5.

Î: În Luca 1:80; 2:52; 4:16, a călătorit Isus în India și a învățat de la învățători hinduși, așa cum susțin unii adepți ai mișcării New Age?

R: Nu. În cartea *When Cultists Ask*, la paginile 146-148, se menționează că autorul rus Nicolas Notovitch a afirmat acest lucru. De asemenea, se menționează că Isus a citat pe larg din Vechiul Testament, dar niciodată din „scripturile” vedice hinduse. Există cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Luca 1:80 se referă la Ioan Botezătorul, nu la Isus. Zaharia era tatăl lui Ioan, iar cântarea de laudă a lui Zaharia adresată lui Dumnezeu din Luca 1:67-79 nu se referă la Isus, ci la copilul său: „un profet al Celui Preaînalt; căci tu vei merge înaintea Domnului ca să-I pregătești calea” (Luca 1:76, BSB)

2. Luca 2:39-40 spune că Isus s-a întors la Nazaret, nu în India.

3. Luca 2:41 spune că, în fiecare an, părinții lui Isus, probabil împreună cu Isus, se duceau la Ierusalim.

4. În Luca 2:51-52, după ce a împlinit doisprezece ani, Isus a crescut tot în Nazaret.

5. În cele din urmă, Luca 4:16 spune că Isus a fost crescut în Nazaret.

Pe scurt, nu există dovezi că Isus ar fi plecat undeva în afara Palestinei și a Egiptului. Există la fel de multe dovezi că Isus, în copilărie, ar fi mers în India, cât și că ar fi mers pe Lună.

Î: În legătură cu Luca 2, am primit un e-mail în care se spunea: „Motivul sărbătorii de Crăciun își are rădăcinile tradiționale în Saturnaliile romane, pe care creștinismul le-a înlocuit. Nu există niciun precedent în Biblie pentru această sărbătoare.”

R: Iată răspunsul scurt:

a) Nu știm luna și anul în care s-a născut Isus, așa că orice perioadă este la fel de potrivită ca oricare alta.

b) Romanii aveau multe sărbători, așa că orice zi ar fi apropiată de una sau alta dintre sărbătorile romane.

c) Primii creștini erau dispuși să moară mai degrabă decât să se închine altor zei, așa că Crăciunul nu avea nicio legătură cu închinarea la Saturn sau la orice alți idoli în timpul Saturnaliilor.

d) Mulți dintre primii creștini dintre neamuri erau sclavi, iar deoarece romanii aveau obiceiul de a le acorda sclavilor libertate temporară pentru câteva zile în perioada Saturnaliilor, aceasta era singura perioadă în care aceștia puteau pleca să se întâlnească de Crăciun fără a fi urmăriți.

Vezi următoarea întrebare pentru răspunsul detaliat.

Î: În Luca 2, Crăciunul este o sărbătoare păgână și de ce se sărbătorește pe 25 decembrie?

R: Nu, Crăciunul nu este o sărbătoare păgână. Nu cunoaștem luna și ziua în care s-a născut Isus. Totuși, nu ar fi rezonabil ca toți fermierii să fie nevoiți să se deplaseze undeva pentru a fi impozitați fie în perioada recoltei, fie în cea a semănatului. Există două puncte de vedere cu privire la motivul pentru care Crăciunul are loc imediat după Saturnalia: coincidență și nu o coincidență. Iată dovezi în sprijinul ambelor puncte de vedere.

Coincidență: Diverse culturi aveau sărbători în momente diferite. De exemplu, grecii din perioada târzie aveau mai multe zile de sărbătoare decât zile obișnuite. Romanii aveau o sărbătoare minoră în fiecare Id (13 sau 15) a lunii, în cinstea lui Jupiter. Cu șase zile înainte avea loc un sacrificiu în cinstea lui Juno și Janus. Iată o listă parțială a sărbătorilor romane.

1 ianuarie Zi sacră dedicată lui Janus

9 ianuarie Agonia (în cinstea lui Janus)

Februarie: Festivalul sabin (nu doar roman) de purificare numit Februa

15 februarie Lupercalia (nu dedicată niciunui zeu)

17 februarie Quirinalia (în cinstea lui Marte)

27 februarie Prima Equirria (în cinstea lui Marte)

1 martie Matronalia (în cinstea lui Juno)

14 martie A doua Equirria (în cinstea lui Marte)

19 martie Quinquatrus (în cinstea lui Minerva)

23 martie Tubilustrium (purificarea trompetelor)

Aprilie: Festivalul dedicat lui Venus

25 aprilie Robigalia (rugăciune către mucegai să cruțe grânele)

Primăvara? Bacchanalia (festival al beției și al sexului)

15 mai Festivalul dedicat lui Mercur și Maia

26 mai Ambarvalia (pentru recolte bune)

9 iunie Vestalia (în cinstea Vestei)

13-14 iunie Quinquatrus Minor (în cinstea lui Minerva)

Luna iulie a fost redenumită în onoarea împăratului Iulius Cezar, care a fost proclamat zeu.

23 iulie: Neptunalia (când apa era cea mai necesară)

Luna august a fost redenumită în onoarea împăratului Augustus, care a fost proclamat zeu.

9 august Vinalia rustica (în cinstea lui Venus)

13 august Festivalul în cinstea Dianei (sclavii erau eliberați pentru o zi)

23 aug. Vulcania (în cinstea lui Vulcan)

4 sept. Ludi Magni în onoarea lui Jupiter, Juno și Minerva (Enciclopedia Britannica, ediția din 1957)

13 septembrie Sărbătoarea lui Jupiter (eveniment important al statului roman)

15 octombrie Calul din octombrie (sacrificiu adus lui Marte)

1 noiembrie Sărbătoarea Pomonei, zeița recoltei

17-24 decembrie Saturnalia (comemorează epoca de aur a lui Saturn – sclavii erau eliberați timp de 8 zile)

Tertulian (198-220 d.Hr.) în lucrarea sa „Despre idolatrie”, capitolul 10, menționează, de asemenea, Quinquatria, Minervalia, Saturnalia, Septimontium și sărbătoarea „Dear Kinsmanship”. Nu suntem siguri, însă, de datele unora dintre aceste sărbători.

Scopul enumerării sărbătorilor romane este acela că, oricând ar fi fost sărbătorit Crăciunul, cel mai probabil ar fi fost aproape de una sau alta dintre sărbătorile romane.

Nu este o coincidență: Sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie nu a fost o coincidență din trei motive.

N1. Nu în aceste perioade: Unele perioade erau mai puțin potrivite decât altele pentru Crăciun. În jurul datelor de 9-24 martie, aveau loc numeroase spectacole de gladiatori în cinstea lui Minerva. Primii creștini probabil că nu ar fi vrut să iasă să sărbătorească atunci când romanii căutau oameni care să se lupte cu fiarele sălbatice. Pe 13 septembrie, cultul lui Marte, protectorul statului, era foarte important. Nici atunci creștinii nu ar fi vrut să iasă în evidență.

N2. Concurența cu Saturnaliile: Stabilirea Crăciunului imediat după Saturnalii ar fi putut fi o alegere deliberată pentru a „concura” cu sărbătoarea romană. Totuși, această opinie presupune că Saturnaliile erau o sărbătoare extrem de importantă, ceea ce nu era neapărat cazul.

N3. Mulți creștini erau sclavi: Peste jumătate din locuitorii Imperiului Roman erau sclavi, iar probabil un procent și mai mare dintre creștini erau sclavi. Sărbătoarea păgână a Saturnaliilor le oferea sclavilor creștini mai multă libertate decât de obicei, deoarece sclavii erau temporar liberi în această perioadă. Astfel, aveau timp liber să-și planifice și să se adune pentru propria lor sărbătoare.

Vezi „Now That’s a Good Question”, pp. 362-364, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 2, Crăciunul a fost pur și simplu copiat după sărbătoarea păgână romană Sol Invictus?

R: Nu. Sărbătoarea Sol Invictus (Soarele Invincibil) era sărbătorită pe 23 decembrie, nu pe 25, când zilele începeau să se lungească. În afară de aceasta, Crăciunul nu putea fi copiat de la Sol Invictus din alte două motive.

1) Sărbătoarea „Sol Invictus” a fost instituită abia în anii 270/274 d.Hr., sub împăratul Aurelian, un persecutor al creștinilor.

2) Efraim, creștinul siriac (c. 350-378 d.Hr.), menționează sărbătorirea Nașterii lui Hristos. El arată că aceasta era sărbătorită la aproximativ 13 zile după solstițiul de iarnă. („Imnuri despre Naștere”, Imnul 4, p. 235). Efraim a trăit în partea de vest a Imperiului Persan Sasanid, unde sărbătorile declarate de împăratul roman nu erau respectate.

În Imperiul Roman, Grigorie Nazianzen a ținut ceea ce unii consideră a fi una dintre cele mai bune predici ale sale, cu ocazia zilei de naștere a lui Hristos, fie pe 25 decembrie 380 d.Hr., fie pe 6 ianuarie 381 d.Hr. (Oratoria 38, p. 345-351).

Î: În Luca 2:1, este în regulă ca creștinii să prescurtăm Crăciunul ca „Xmas”?

R: Da, este în regulă. Așa cum subliniază R.C. Sproul în cartea „Now That’s a Good Question”, p. 364-365, abrevierea nu se referă la un „X”, ci la o cruce, și nu se intenționează nicio lipsă de respect față de Isus.

Î: În Luca 2:1-5, de ce ar fi provocat Cezar Augustus haos, obligându-i pe toți să se întoarcă în orașul natal?

R: Mai întâi, ce susține scepticul Isaac Asimov, iar apoi două răspunsuri diferite.

În *Asimov’s Guide to the Bible*, p. 929, se afirmă fără ocolișuri: „Romanii nu ar fi putut desfășura un recensământ atât de ciudat. De ce ar fi vrut ca fiecare persoană să se afle în orașul strămoșilor săi, în loc de orașul în care locuia de fapt? … Nu, este greu de imaginat o împletitură mai complicată de improbabilități, iar romanii cu siguranță nu ar fi organizat un astfel de recensământ.”

C. Vibius Maximus, prefectul roman al Egiptului, nu ar fi de acord. Edictul fiscal al lui Vibius Maximus din anul 104 d.Hr. impunea tuturor locuitorilor Egiptului să se întoarcă în orașul natal. Acest lucru nu ar fi provocat haos pentru fermieri și oamenii mai săraci, care oricum nu călătoreau prea mult. Vezi „The Case for Christ”, p. 135, și „Wycliffe Bible Dictionary”, p. 414, pentru mai multe informații; acolo se menționează că decretul este documentat în Deiss, LAE, p. 271.

Alegerea lui Iosif: În ceea ce privește întoarcerea lui Iosif la Betleem față de faptul că își numea Nazaretul orașul natal, evangheliile nu au afirmat de fapt că împăratul Augustus a cerut tuturor celor din imperiu să se întoarcă în orașul natal. Poate că Iosif a avut propriile sale motive și fie a considerat important să se înregistreze ca descendent al liniei regale din proprie inițiativă, fie i s-a spus să facă acest lucru de către un înger. Cu toate acestea, Iosif nu a fost singurul care a simțit nevoia să călătorească pentru recensământ, întrucât hanurile din Betleem erau pline.

Î: În Luca 2:1, de ce a plecat Iosif de acasă și s-a întors în orașul său natal?

R: Există două răspunsuri concomitente.

Motivul ceresc: Dumnezeu, în providența Sa, a rânduit lucrurile astfel încât să se împlinească profeția conform căreia Iisus urma să se nască în Betleem.

Motivul pământesc: fie Iosif însuși dorea pur și simplu să se întoarcă în orașul său natal, fie oamenii erau obligați să se întoarcă în orașul lor natal, pentru a se asigura că nimeni nu era omis la recensământ. O cerință similară, conform căreia toată lumea trebuia să se întoarcă în orașul natal, se regăsea în edictul de recensământ al Egiptului din anul 104 d.Hr. Prefectul, C. Vibius Maximus, scria: „Întrucât se apropie recensământul pe gospodării, este necesar să se anunțe pe toți cei care, din orice motiv, se află departe de unitățile lor administrative, să se întoarcă acasă pentru a se conforma ordonanței obișnuite de recensământ și să rămână pe propriile lor terenuri agricole.” Pentru mai multe informații, consultați „The New Testament Documents: Are They Reliable” de F.F. Bruce. IVP, pp. 86-87.

Î: În Luca 2:2, ce știm despre Quirinius?

R: Quirinius a fost guvernator de două ori. Prima dată a fost între anii 12 și 6 î.Hr., când a condus o campanie împotriva homanadensienilor din Anatolia (Turcia de astăzi). A doua oară, Quirinius a fost guvernator al Siriei începând cu anul 6 d.Hr., conform unei inscripții. Nu avem informații despre provincia pe care Quirinius a guvernat-o prima dată. Există două opinii:

Sir William Ramsay susține că Quirinius a fost guvernator al Siriei prima dată. (Siria se învecinează cu munții din Anatolia). Deși avem o listă completă a guvernatorilor Siriei din acea perioadă și Quirinius nu este menționat până în anul 6 d.Hr., este posibil ca Quirinius să fi fost un guvernator suplimentar special numit pentru această campanie militară.

F.F. Bruce susține că Quirinius a fost probabil guvernator al Galatiei, care se află în Anatolia.

Ca o notă marginală, există multe aspecte ale lumii antice pe care nu le putem dovedi. De exemplu, monedele din Damasc nu menționează nimic despre ocupația romană a Damascului între anii 34 și 62 d.Hr. Cu toate acestea, suntem siguri că romanii stăpâneau Damascul în acea perioadă. La fel, când împăratul Claudius i-a alungat pe iudei din Roma în anii 49-50 d.Hr., Iosifus nu a menționat niciodată acest eveniment, ci doar Suetonius și Luca. Consultați http://www.biblehistory.net/newsletter/cyrenius.htm pentru mai multe informații despre Quirinius. Consultați, de asemenea, lucrarea „The New Testament Documents: Are They Reliable?” de F.F. Bruce (p. 86-87), „Encyclopedia of Bible Difficulties” p. 365-366 și „When Critics Ask” p. 383-385 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 2:1-5, când aveau loc recensămintele din Imperiul Roman?

R: Recensământul era important pentru stabilirea cotelor de impozitare, iar romanii doreau să le efectueze pentru a impozita populația într-un mod mai echitabil (și mai riguros).

În anul 44 î.Hr., romanii îi impozitau pe iudei (deși fără un recensământ), conform cărții „Antichitățile iudeilor” a lui Iosifus, volumul 14, capitolul 271.

8-4 î.Hr. Augustus a organizat trei recensăminte, al doilea dintre acestea având loc în 8-4 î.Hr. Augustus menționează că a ordonat primul recensământ în 8 î.Hr., în „Res Gestae 8 – Faptele lui Augustus”. Punerea în aplicare a recensământului ar fi durat câțiva ani. „Enciclopedia dificultăților biblice”, p. 366, menționează un recensământ în 7 î.Hr.

6/7 d.Hr. Arhelau a fost detronat, iar teritoriile sale au fost anexate Siriei. Iosifus (93-94 d.Hr.) (Antichitățile iudeilor 17.13:5, p. 375) spune că Cyrenius „a făcut un recensământ al averilor lor” și discută mai pe larg despre Cyrenius în Antichitățile iudeilor 18.1.1, p. 376. Este foarte probabil ca acesta să fie același recensământ menționat în Faptele Apostolilor 5:37.

Anul 20 d.Hr. – recensământ roman, iar ulterior la fiecare 14 ani, conform Papirusului Oxyrhynchus 225 (în Milligan, Papirusuri grecești, pp. 44-47). Pentru mai multe informații despre acest subiect, consultați Dicționarul biblic Wycliffe, pp. 319, 414, și Dificultăți biblice și aparente contradicții, pp. 71-72.

În anul 104 d.Hr., în Egipt a avut loc un recensământ sub conducerea lui Vibius Maximus. Acesta a avut loc la 14 x 6 ani după recensământul din anul 20 d.Hr.

Pentru mai multe informații, consultați „Bible Difficulties & Seeming Contradictions”, pp. 68-69, și „http://www.biblehistory.net/newsletter/cyrenius.htm”.

Î: În Luca 2:1-5, a confundat oare Luca acest recensământ cu cel care a avut loc în anul 6 d.Hr. sub conducerea lui Quirinius, menționat în Faptele Apostolilor 5:37?

R: Nu, din două motive.

a) Este puțin probabil ca Luca, care a menționat recensământul din Faptele Apostolilor 5:37, să-l fi confundat cu cel de dinaintea nașterii lui Isus.

b) Luca însuși era conștient de posibilitatea unei confuzii, și acesta este cel mai probabil motivul pentru care Luca 2:2 spune: „([Acesta] a fost primul recensământ care a avut loc în timp ce Quirinius era guvernator al Siriei.)”. Acest lucru sugerează cu tărie că Luca știa că au existat mai multe recensăminte. Alternativ, rețineți că [Acesta] nu apare în textul grecesc, iar cuvântul „primul” poate fi tradus ca „anterior”. Astfel, Luca 2:2 poate însemna, de asemenea, „Acesta a avut loc ca un recensământ anterior numirii lui Quirinius ca guvernator al Siriei”, conform lucrării „Bible Difficulties & Seeming Contradictions”, p. 71.

Vezi „Bible Difficulties & Seeming Contradictions”, p. 68-69, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 2:2, s-a născut Isus în timpul domniei lui Irod cel Mare, care a murit în anul 4 î.Hr., sau în timpul guvernării lui Quirinius, guvernator al Siriei, în anul 6 d.Hr., așa cum se menționează în Luca 2:2?

R: Isus s-a născut înainte de moartea lui Irod, în jurul anului 4 î.Hr. Mai întâi, două răspunsuri posibile, apoi răspunsul cel mai probabil.

Răspunsul 1: F.F. Bruce menționează că mulți gramaticieni traduc textul grecesc din Luca 2:2 ca „înainte ca” Quirinius să fie guvernator, nu „în timp ce”, în lucrarea *The New Testament Documents: Are They Reliable?* (IVP), pp. 86-87. *The Baker Encyclopedia of Christian Apologetics*, pp. 430-431, menționează acest lucru, dar preferă a treia explicație.

Răspunsul 2: Tertulian (198-220 d.Hr.), în lucrarea *Împotriva lui Marcion*, cartea 4, capitolul 19, p. 378, considera că numele „Quirinius” a fost substituit cu „Saturninus”. Din punct de vedere istoric, știm că Sentius Saturninus a fost guvernator al Siriei între anii 8 și 6 î.Hr., până când a fost succedat de Varus, care a guvernat între anii 6 și 3 î.Hr.

Răspunsul cel mai probabil: Quirinius a fost guvernator de două ori, iar noi știm că a doua oară a fost în anul 6 d.Hr. Prima dată când a fost guvernator a fost între anii 12 și 6 î.Hr., în perioada nașterii lui Isus, când a condus o campanie împotriva homanadensienilor d , Anatolia. Cu toate acestea, nu știm provincia în care a fost guvernator prima dată.

Se pare că Luca însuși era conștient de posibilitatea unei confuzii cu privire la Quirinius, deoarece versetul 2 spune: „Acesta a fost primul recensământ...”, sugerând că au existat mai multe recensăminte sub conducerea lui Quirinius.

A se vedea lucrarea „Documentele Noului Testament: Sunt ele de încredere?” de F.F. Bruce (pp. 86-87) pentru o analiză a tuturor acestor puncte de vedere, precum și „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 365-366, și „Când criticii întreabă”, pp. 383-385, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 2:34, cum a provocat Isus înălțarea și căderea multora în Israel?

R: Mulți dintre cei care păreau, la prima vedere, apropiați de Dumnezeu se vor dovedi a fi ipocriți, departe de El. Mulți dintre cei care erau păcătoși răi se vor pocăi și vor veni la Dumnezeu. Isus va fi o lumină nu numai pentru iudei, ci și pentru neamuri, așa cum a profețit Simeon în Luca 2:32. Unora dintre iudei s-ar putea să nu le placă acest lucru.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1375, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 2:37, cum putea Ana să slujească lui Dumnezeu pe atunci, la vârsta de aproximativ 84 de ani?

R: Este posibil ca aceasta să nu însemne că avea 84 de ani, ci mai degrabă că era văduvă de 84 de ani, ceea ce ar însemna că avea peste o sută de ani. Oamenii care dispuneau de puține medicamente eficiente, cu o dietă bazată pe pâine, puțină carne, lapte, fructe și câteva legume, puteau totuși să trăiască mult timp. Paradoxal însă, vârsta medie la care oamenii mureau era de puțin peste 30 de ani. Motivul era că aproape jumătate dintre copii mureau înainte de a ajunge la maturitate. Gândiți-vă la momentele din copilărie când ați avut nevoie de îngrijiri medicale; ce s-ar fi întâmplat dacă nu ați fi putut beneficia de ele?

Oricum, chiar și la 84 de ani, Ana se afla încă în Templu, închinându-se și slujindu-L pe Dumnezeu. Chiar și la 84 de ani, Dumnezeu avea ceva nou și special pentru ea de făcut: să vestească venirea Mesiei. Să ne închinăm și să-L slujim pe Dumnezeu, precum și să vestim venirea Mesiei, este ceea ce ar trebui să facem și noi în mod activ, indiferent de vârsta noastră.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, paginile 1375-1376, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 2:40, având în vedere că harul este o favoare nemeritată, cum s-a manifestat harul lui Dumnezeu asupra lui Isus?

R: Acest lucru exprimă faptul că Isus avea harul lui Dumnezeu; înseamnă că Dumnezeu Tatăl era mulțumit de felul în care creștea Isus și că Dumnezeu Tatăl și Duhul Sfânt întăreau creșterea umană a lui Isus. Vezi și discuția despre Luca 2:52 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 2:43-50, a fost Isus neascultător față de părinții Săi și, poate, a păcătuit, neîntoarcându-se la ei?

R: Nu, Isus nu a încălcat niciuna dintre poruncile mamei sale. Maria ar fi putut crede că Isus era neascultător, pe baza versetului din Luca 2:48. Cu toate acestea, uneori părinții se înșală când cred că copiii lor nu fac ceea ce trebuie. Ei nu i-au dat niciodată o poruncă pe care Isus să o fi încălcat, iar Isus s-ar putea chiar să nu fi fost conștient că ei plecaseră deja.

În general, copiii trebuie să-și asculte părinții. Totuși, dacă părinții noștri contrazic o poruncă a lui Dumnezeu, trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu și nu pe părinții noștri în acea chestiune anume.

Î: În Luca 2:49, Iisus i-a răspuns mamei Sale?

R: Nu. A explica cu respect de ce te aflai într-un anumit loc nu înseamnă a le răspunde părinților cu îndrăzneală. Isus a vorbit cu mama Sa, dar nu i-a răspuns cu îndrăzneală.

Î: În Luca 2:52, având în vedere că nimeni nu crește în favoarea sa însuși și că Isus este Dumnezeu, cum a crescut Isus în favoarea lui Dumnezeu?

R: În Biblie, cuvântul „Dumnezeu”, atunci când nu se referă la un idol, înseamnă uneori pe Dumnezeu Tatăl, alteori pe Dumnezeu Fiul, alteori pe Dumnezeu Duhul Sfânt, iar alteori pe Dumnezeu în Trinitate. Aici se referă la Dumnezeu Tatăl și la Duhul Sfânt.

În plus, Dumnezeu Tatăl are rolul de Dumnezeu față de Dumnezeu Fiul, așa cum arată clar Evrei 1:9 când spune: „de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău...” (BSB). În timp ce se afla pe pământ, chiar și Isus a învățat supunerea și ascultarea, conform Evrei 5:7-8.

Î: În Luca 3:1, când a fost exact al cincisprezecelea an al lui Tiberiu?

R: Există o incertitudine de doi ani cu privire la „al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu”, deoarece Tiberiu a fost co-împărat alături de Augustus timp de doi ani. Dacă se calculează de la momentul în care a devenit co-împărat, aceasta ar însemna anii 26-27 d.Hr. pentru slujirea lui Ioan. Dar dacă se calculează de la momentul în care Tiberius a devenit împărat unic, ar fi anii 28-29 d.Hr. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor sunt de acord că este vorba de cea de-a doua variantă. A se vedea „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 480, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 854 și p. 857-858, precum și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 809, pentru mai multe informații în acest sens.

Î: În Luca 3:1, ce dovezi extrabiblice există cu privire la Lisania, tetrarhul din Abilene, în al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu (27-28 d.Hr.)?

R: Acum un secol nu exista absolut niciuna. Un anume Lisania din Abilene, care a fost executat în anul 34 î.Hr., a trăit prea devreme pentru a fi relevant.

În secolul al XX-lea, situația s-a schimbat. A fost descoperită o inscripție care spunea: „Pentru mântuirea Domnilor Imperiali și a întregii lor case, de către Nymphaeus, un eliberat al lui Lisania, tetrarhul”. Cuvintele „Domnii Imperiali” datează această inscripție între anii 14 d.Hr. și 29 d.Hr.

Pentru mai multe informații, consultați lucrarea „The New Testament Documents: Are They Reliable?” de F.F. Bruce (IVP), pp. 87-88, și „The Case for Christ” de Lee Strobel, p. 130.

Î: În Luca 3:2, de ce sunt menționați aici Ana și Caiafa ca „preoțime”?

R: Nu putea exista decât un singur mare preot la un moment dat. Ana a fost mare preot până când romanii au decis să-l destituie. Astfel, Caiafa, ginerele lui Ana, a devenit mare preot, dar Ana continua să exercite o influență în culise. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 854.

Î: În Luca 3:7, credeți că toți cei care au venit să-l vadă pe Ioan Botezătorul erau sinceri?

R: Nu neapărat. Este posibil să fi venit doar pentru a „vedea spectacolul”. Au venit și fariseii și saducheii, iar Ioan i-a mustrat. Desigur, unii ar fi putut veni inițial doar ca „turiști”, dar au ascultat și au ajuns la pocăință.

Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1377, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 855.

Î: În Luca 3:9, ce înseamnă „secura este pusă la rădăcină”?

R: Într-o livadă, un pom care nu dă roade trebuie tăiat pentru a face loc unuia care va da roade. Același lucru este valabil și pentru livada lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul avertizează că judecata lui Dumnezeu este aproape și va tăia rădăcinile unui pom care nu produce roada bună a acceptării lui Mesia. Acest lucru este conform cu NIV Study Bible, p. 1541, New Geneva Study Bible, p. 1608, New International Bible Commentary, p. 1192-1193, The Bible Knowledge Commentary: New Testament, p. 211, și Evangelical Bible Commentary, p. 809.

„Toporul pus la rădăcină” NU înseamnă că noi înșine ar trebui să tăiem rădăcinile rele pe care le avem. Mai degrabă, Ioan Botezătorul face o amenințare cu privire la ceea ce va face Dumnezeu.

Există însă două posibilități, iar ambele pot fi adevărate.

La nivel individual: „The Believer's Bible Commentary”, p. 1378, spune: „Venirea lui Hristos urma să pună la încercare autenticitatea pocăinței omului. Cei care nu ar fi manifestat roadele pocăinței ar fi fost condamnați.”

La nivel colectiv: dacă poporul evreu l-ar respinge pe Mesia, Hristos ar blestema smochinul (Marcu 11:13-14, 20-21) și ar tăia acele ramuri, așa cum spune Romani 11:17-20.

Î: În Luca 3:12-13, de ce le-a spus Isus acest lucru vameșilor?

R: Vameșii erau disprețuiți nu numai pentru că percepeau impozite pentru guvernul roman urât, ci și pentru că erau cunoscuți pentru faptul că percepeau mai mult decât li se spunea . În Imperiul Roman, vameșii nu primeau un salariu. Mai degrabă, un vameș era responsabil să predea o sumă fixă de bani guvernului roman. Tot ce depășea această sumă putea să-l păstreze. Așadar, vameșii erau liberi să perceapă cât de mult puteau. Isus le-a spus vameșilor să colecteze doar ceea ce trebuiau, ceea ce includea o sumă rezonabilă pentru ei înșiși. Isus NU le-a spus să renunțe la meseria de vameș. Într-adevăr, ar fi mai bine pentru oameni să aibă un vameș cinstit și cu o bună reputație decât ca vameșul să renunțe și un vameș necinstit să îi ia locul.

Î: În Luca 3:14, de ce le-a spus Isus soldaților romani doar să se mulțumească cu solda lor?

R: Această afirmație simplă însemna că nu trebuiau să jefuiască sau să stoarcă bani de la alții. Lumea politică romană se baza pe folosirea puterii pentru a acumula bogăție, iar Isus le-a spus că nu ar trebui să folosească mijloace ilegitime pentru a obține bogăție. Dar Isus nu le-a spus soldaților romani să renunțe la meseria de soldați.

Î: În Luca 3:16-17, cum a fost botezul lui Isus cu Duhul Sfânt și cu foc?

R: Apostolii au fost botezați cu Duhul Sfânt și limbi de foc au apărut deasupra capetelor lor în Faptele Apostolilor 2. După aceasta, botezul cu Duhul Sfânt este pentru toți credincioșii. Dar focul de aici înseamnă, mai probabil, judecata împotriva celor care ar respinge singurul mijloc de mântuire al lui Dumnezeu. Alții văd focul mai degrabă ca pe o purificare. Alții îl văd ca pe ambele.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 856-857, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1378, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 3:21, Ioan boteza pentru pocăință, așa că de ce s-a botezat Isus?

R: Isus este fără păcat, așa că nu avea nevoie să se pocăiască de nimic. De aceea Ioan s-a întrebat de ce Isus era botezat, în loc să-l boteze pe Ioan. Isus a fost botezat pentru a îndeplini în mod corespunzător tot ceea ce trebuia să facă un iudeu. El s-a identificat cu Ioan și cu botezul său, deși mai târziu urma să ofere un botez mai mare. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 859, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 3:22, cum se respinge aici penticostalismul unitar?

R: Duhul Sfânt S-a coborât sub forma unui porumbel. Isus nu este porumbelul, iar porumbelul nu este Isus. Când Tatăl a vorbit din cer, Isus nu-și proiecta pur și simplu vocea, ca un ventriloc. Isus nu i-a înșelat pe oameni făcându-i să creadă că altcineva vorbea, când de fapt era doar Isus care îi păcălea

Î: La botezul lui Isus, vocea s-a adresat oamenilor din jurul lui Isus, așa cum se menționează în Matei, sau doar lui Isus (Isus, întrerupt, p. 39-40)? În Matei 3:17, Tatăl spune: „Acesta este Fiul Meu...”, iar în Marcu 1:11 și Luca 3:22, Tatăl spune: „Tu ești Fiul Meu...”.

R: Pe de o parte, Tatăl ar fi putut vorbi de două ori: o dată către mulțime și o dată, auzibil sau inaudibil, către Isus. Pe de altă parte, Tatăl ar fi putut pur și simplu să rostească o singură propoziție. În numeroase pasaje, evangheliștii nu redau citate exacte, ci esența sau sensul a ceea ce a fost comunicat. Este ușor să uităm că ghilimelele moderne erau necunoscute în scrierile antice. Indiferent de aceasta, reiese clar din relatările tuturor celor trei evangheliști că Tatăl a comunicat faptul că Isus era Fiul Său iubit, în care Își găsea plăcerea.

Î: În Luca 3:23, cine este fiul lui Heli?

R: Cuvintele „fiul lui” nu apar în textul grecesc; se spune doar „al lui Heli”. Maria era fiica lui Heli, iar Heli era bunicul biologic al lui Isus.

Î: În Luca 3:23, de ce multe traduceri spun că Isus era „așa cum se credea” fiul lui Iosif, când „așa cum se credea” nu se găsește în textul grecesc? (Musulmanul Ahmed Deedat a adus acest lucru în discuție.)

R: Deedat greșește în acest caz. Această expresie se găsește în textul grecesc. O puteți vedea în „Noul Testament grecesc” de Aland și alții (ediția a treia), precum și în ediția a patra, în „Traducerea literală a lui Green” și în „Novum Testamentum Graece” al lui Nestle-Aland.

De fapt, însă, deși Iosif nu era tatăl biologic al lui Isus, el era tatăl legal.

Î: În Luca 3:23-33, cum putea Maria să fie descendentă a lui Iuda, având în vedere că Elisabeta era din fiicele lui Aaron în Luca 1:5, iar Maria și Elisabeta erau verișoare în Luca 1:36?

R: Biblia nu specifică tribul din care proveneau mamele lor.

Prin urmare, Maria și Elisabeta ar putea fi verișoare pe baza următoarelor posibilități:

Cele două mame erau surori: dacă mamele lor proveneau dintr-un trib nespecificat.

Mama Mariei și tatăl Elisabetei erau frați: dacă mama Mariei era sora tatălui Elisabetei, iar astfel mama Mariei ar fi provenit din neamul lui Aaron și Levi.

Tatăl Mariei și mama Elisabetei erau frați: tatăl Mariei fiind fratele mamei Elisabetei, iar astfel mama Elisabetei ar fi din tribul lui Iuda.

Un musulman a considerat că acest lucru dovedește că Maria descindea din Aaron. Acest lucru este important pentru musulmani, deoarece, dacă Maria nu provine din neamul lui Aaron, atunci Coranul conține o eroare. Musulmanii cred, în general, că Coranul de pe pământ este o copie cuvânt cu cuvânt a Coranului scris pe tăblițe în Ceruri (Sura 85:20-22).

Vezi „When Critics Ask”, p. 381, pentru un răspuns similar.

Î: În Luca 4:1-16, cum se compară aceste trei ispite cu cele cu care se confruntă oamenii?

R: Cele trei ispite ale lui Isus au vizat nevoile materiale, obținerea puterii prin compromis cu răul și punerea la încercare a puterii și voinței lui Dumnezeu. Guvernele țin oamenii în liniște cu hrană sau favoruri bănești, cu puterea obținută prin compromis cu moralitatea și cu securitate deplină față de pericole reale sau imaginare.

În general, ispitele se adresează trupului, sufletului sau spiritului nostru. 1 Ioan 2:16 clasifică ispitele ca pofta trupului, pofta ochilor și mândria vieții. Rețineți că Satana a învelit toate cele trei ispite în religie, citând chiar din Scriptură. Satana cunoaște probabil Scriptura mai bine decât orice om muritor de pe pământ.

Pentru israeliții care rătăceau prin pustie, ispita consta în a se baza pe provizia zilnică de mană oferită de Dumnezeu, în loc să adune mai mult decât le trebuia sau să se plângă că nu au carne, așa cum menționează Moise în Deuteronom 8:3. Moise i-a avertizat în Deuteronom 6:10-12 că vor deveni mândri odată ce vor intra în țară. Israeliții L-au ispitit pe Dumnezeu la Masa, după cum se menționează în Deuteronom 6:16. Cu alte cuvinte, Isus a trecut prin același tip de ispite pe care le-au avut israeliții în timpul Exodului, însă Isus le-a biruit pe toate. Isus a devenit un exemplu pentru noi prin victoria Sa asupra ispitei, după cum se arată în Evrei 4:14-16; 5:8.

Consultați „New International Bible Commentary”, p. 1192, „Believer’s Bible Commentary”, p. 1380-1381, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 213, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 863-864, 865 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 4:1-16, cum există „scurtături” pentru împlinirea voii lui Dumnezeu?

R: Isus știa că El urma să fie Mesia lor, iar Satana I-a oferit în mod convenabil trei scurtături pentru împlinirea voinței lui Dumnezeu în viața Sa. Dacă Isus și-ar fi folosit puterea pentru a preface piatra în pâine pentru toți, oamenii L-ar fi urmat pe cineva care le putea satisface în mod miraculos nevoile fizice. Dacă Isus ar fi avut toată puterea asupra națiunilor, oamenii L-ar fi urmat pe cineva care putea cuceri prin puterea Sa. Dacă Isus ar fi supraviețuit în mod miraculos căderii de pe templu, oamenii L-ar fi acceptat probabil, iar Isus nu ar fi părut să aibă nevoie să meargă la cruce.

Am putea avea un scop nobil, acela de a realiza ceva pentru Dumnezeu sau de a-i aduce pe oameni la Hristos. Dacă căutăm cu suficientă insistență, Satana se va asigura că vom găsi întotdeauna o „scurtătură” pentru a ne atinge acest scop nobil, folosind mijloace care nu-I plac lui Dumnezeu. Mita, constrângerea, intimidarea și spectacolele sunt toate mijloace pe care nu ar trebui să le folosim. De exemplu, dacă cineva ar oferi gratuit altora hrană, caritate, îngrijire medicală sau alte lucruri, dar numai celor de aceeași religie cu el sau dacă aceștia se convertesc, aceasta ar fi mită. Am auzit de oameni cărora li s-au promis bani dacă se convertesc la islam. Totuși, aceasta nu este o „scurtătură” pe care creștinii ar trebui să o urmeze. Când Pizarro și conchistadorii săi spanioli l-au capturat în mod perfid pe regele incaș Atahualpa și i-au obligat pe supușii săi să plătească o răscumpărare de 24 de tone de aur și argint, i-au spus că ar putea muri fie în chinuri, fiind ars pe rug, fie rapid, prin strangulare, dacă ar fi de acord să fie botezat ca creștin [catolic roman]. Asta a fost o fapță malefică.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pag. 213-214, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 4:3-4, ce ar fi greșit în a transforma pietrele în pâine?

R: În mod normal, nimic, dar asta nu ține cont de esență. Patruzeci de zile este o perioadă lungă fără mâncare; un corp uman nu poate face asta în mod natural, deși Moise a reușit în Deuteronom 9:9. Unele dintre rocile de calcar gri ar fi putut avea o ușoară asemănare cu o pâine. Isus ar fi putut să-Și scurteze postul folosindu-Se de statutul și autoritatea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu pentru a transforma pietrele în pâine. Desigur, Isus ar fi putut pur și simplu să meargă până în cel mai apropiat oraș și să cumpere pâine, așa cum probabil făcea adesea în alte ocazii. Dar Isus se baza pe Duhul Sfânt să-L susțină în mod supranatural, în loc să se încreadă în propriile Sale puteri.

Consultați „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 810, „Believer’s Bible Commentary”, p. 1380, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 487, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 862, 863 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 4:9, ce semnificație are acoperișul templului?

R: Exista o tradiție rabinică conform căreia Mesia urma să apară pe acoperișul templului, potrivit lui Strack și Billerbeck: „Kommentar zum Neuen Testament aus Talmud und Midrasch”, vol. 1, p. 151. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 864-865.

Î: În Luca 4:13-14, ce se spune despre ispită și păcat?

R: Ispita nu este păcat. Isus a fost ispitit puternic, dar nu a păcătuit niciodată. Când suntem ispitiți să facem ceva rău, dar ne apropiem de Dumnezeu și nu păcătuim, faptul că nu am păcătuit este plăcut lui Dumnezeu, nu faptul că am fost ispitiți. Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1381.

Î: În Luca 4:19, de ce a citat Isus doar o parte din Isaia 61:2 și nu și ultima parte: „Și ziua răzbunării Dumnezeului nostru”?

R: Isus S-a prezentat citind din sulul lui Isaia și exact asta a făcut. Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Biblia ebraică din acea vreme nu avea cărțile împărțite în versete, așa cum este a noastră.

2. Isus l-a citat corect pe Isaia, dar nu a citat întregul verset.

3. Astăzi cităm adesea versetele în mod incomplet. Obiceiul nostru este să folosim trei puncte, dar pe vremea aceea nu existau astfel de convenții.

4. Isus a spus că ceea ce a citit s-a împlinit în auzul lor. Dacă Isus ar fi citat ultima parte, atunci acest lucru nu ar mai fi fost adevărat.

5. Această parte din Isaia este asemănătoare cu multe alte profeții ale lui Isaia; ele au o împlinire dublă. Un alt exemplu de împlinire dublă este Isaia 7:14-17.

Isus a împlinit doar prima parte a versetului la prima Sa venire. El va împlini ultima parte la a doua Sa venire. Pentru mai multe informații, consultați „When Critics Ask”, p. 387, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1382, și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, pp. 489-490.

Î: În Luca 4:25 și Iacov 5:17, în vremea lui Ilie nu a plouat timp de trei ani și jumătate sau doar trei ani, așa cum pare să sugereze 1 Regi 18:1?

R: 1 Regi 18:1 nu precizează dacă este vorba despre al treilea an de la începutul secetei, al treilea an al foametei sau al treilea an în care Ilie a locuit cu văduva din Sarepta. În plus, expresia „în al treilea an” ar putea însemna după a treia aniversare.

Vezi „When Critics Ask”, p. 530, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 4:28-32, faptul că lucrurile merg bine este un semn că faci ceea ce vrea Dumnezeu să faci?

R: Isus a rostit cuvintele potrivite în Luca 4:28-32, și totuși lucrurile nu au mers deloc bine; ei au vrut să-L omoare. Uneori, cuvintele tale vor provoca conflicte, iar acest lucru poate fi exact ceea ce dorește Dumnezeu. Pe de altă parte, Luca 6:26 spune: „Vai de voi, când toți oamenii vor vorbi bine despre voi! Căci așa au făcut și părinții lor cu proorocii mincinoși.”

Lucrurile au mers bine pentru Isus până la un anumit punct. Apoi, Isus le-a scos la iveală atitudinile interioare privind superioritatea poporului lor și lipsa lor de preocupare față de ceilalți.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 868, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 4:34-35, 41, de ce L-a mustrat Isus pe demonul care spunea adevărul?

R: Demonul nu încerca să-L slăvească pe Isus, ci probabil că încerca să-L pună într-o lumină proastă. Isus nu era interesat să folosească mărturia demonului, să negocieze cu el sau chiar să converseze cu el; nici noi nu ar trebui să avem vreun interes în a face acest lucru.

Isus nu era interesat de o proclamare inoportună și prematură a identității Sale. O altă situație în care un demon care a spus adevărul a fost mustrat se găsește în Faptele Apostolilor 16:16-18. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 872, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 4:38-39, ce este interesant în legătură cu vindecarea de febră a soacrei lui Petru?

R: Când cineva își revine după o febră, de obicei este foarte slăbit, mănâncă foarte puțin și își recâștigă puterile doar treptat. Cu toate acestea, soacra lui Petru și-a recăpătat puterile imediat și a putut să-i servească. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1383, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 215, și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 492 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 4:40, de ce aduceau oamenii bolnavii la Isus când apunea soarele?

R: Era seara de după Sabat; ei așteptau până imediat ce Sabatul se termina.

Î: În Luca 4:42-43, de ce nu a rămas Isus mai mult timp cu oamenii care doreau să-L asculte mai mult?

R: Isus avea un mesaj de răspândit și trebuia să meargă și în celelalte orașe. Ucenicii lui Isus, inclusiv nu doar cei doisprezece, ci și cei șaptezeci și alții, puteau să se întoarcă mai târziu.

În slujirea noastră, uneori este dificil să știm când să trecem la o altă oportunitate. Isus avea un simț clar al importanței, dar nu o urgență disperată. Mai degrabă, Isus avea un simț al momentului potrivit și făcea lucruri diferite în „sezoane” diferite.

Î: În Luca 5:1, ce era atât de special la barca lui Petru?

R: Absolut nimic. Mulți oameni aveau bărci, iar cea a lui Petru nu ieșea din comun. Dar era foarte utilă pentru Isus, care se putea îndepărta de mulțime și le putea predica. Vocea Lui se auzea bine peste apă. Un lucru obișnuit, precum o barcă obișnuită, poate deveni foarte special atunci când este pus la dispoziția lui Dumnezeu pentru a-l folosi după cum dorește El.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, pag. 1383-1384, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 5:1-11, care este diferența dintre pescuitul de pește și pescuitul de oameni?

R: O analogie, o metaforă sau o parabolă se găsește în Biblie pentru a ilustra un adevăr, dar nu poate fi aplicată la infinit pentru a ilustra adevăruri pe care nu a fost menită să le ilustreze. În metaforă, ei trebuie să pescuiască oameni așa cum pescuiau pești. Cu toate acestea, pescarii prind pești vii pentru a-i omorî, dar ucenicii au fost chemați să prindă oameni morți pentru a-i învia. Desigur, când pescuiești pești, s-ar putea să-ți dorești cel mai mare pește. Când pescuiești oameni, nu există nicio preferință pentru cei bogați, săraci, femei, bărbați, orbi, șchiopi, tineri, bătrâni etc. Când pescuiești, te poți lovi de crengi și alte obstacole, dar continui să pescuiești oricum.

Cât de des pescuiești?

Î: În Luca 5:3-4, Isus i-a cerut lui Simon să meargă la pescuit în toiul zilei. Cum reacționezi când cineva îți dă un sfat și crezi că știe mai puțin decât tine despre subiectul respectiv?

R: Petru era smerit și deschis la învățătură, având în vedere că Isus ar putea ști ceva ce el nu știa. Când Dumnezeu îți spune ceva despre care s-ar putea să crezi că nu este cea mai bună cale de a proceda, te poți întreba: „Ai o credință de apă puțin adâncă sau de apă adâncă?”

Pe de altă parte, dacă persoana respectivă crede că știe mai mult, dar de fapt știe mai puțin, poți aprecia efortul ei sincer de a ajuta, chiar dacă sfatul ei s-ar putea să nu fie de folos. Unii oameni, însă, știu mai puțin și ar trebui să știe că știu mai puțin, dar pur și simplu le place să vorbească. Uneori trebuie să ai răbdare cu oamenii nechibzuiți.

Î: În Luca 5:8, de ce l-a ales Isus ca apostol pe Petru, un om păcătos?

R: Toți oamenii sunt păcătoși. Când Petru era cu Isus, el și-a dat seama cât de păcătos era el însuși. Isaia a avut sentimente similare în Isaia 6:5.

Î: În Luca 5:8, care este diferența dintre pescuit și vânătoarea de oameni?

R: La vânătoare, animalul nu are de ales și este pur și simplu ucis. La pescuit, peștele decide să muște. De asemenea, cuvântul grecesc pentru „pescuit” folosit aici implică „a-i prinde vii”. Trebuie să-i convingem pe oameni să vină la Hristos, nu să-i forțăm. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1384, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 5:12, ce spune acest verset despre situațiile fără speranță?

R: Când cineva avea lepră, aceasta era o afecțiune cronică. De fapt, nu se spune că omul avea lepră; ci se spune că era „plin de lepră”. Cu alte cuvinte, se afla într-un stadiu avansat al bolii și situația părea destul de fără speranță.

În al doilea rând, unii l-ar fi considerat pe Isus necurat din punct de vedere ceremonial doar pentru că a atins o persoană leproasă. Aceasta era o regulă bună, menită să prevină răspândirea bolii. Dar, fără îndoială, a fost o surpriză pentru toată lumea faptul că Isus a întins totuși mâna și l-a atins pe lepros. Desigur, a fost și mai uimitor faptul că lepra a dispărut de pe el.

Pentru Isus, noi toți eram leproși din punct de vedere spiritual. Cu toate acestea, Isus a venit la noi, ne-a atins, leproși cum eram, și ne-a spus: „Fii curat”.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1384, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 5:16, credeți că Isus avea nevoie de mai mult sau mai puțin timp cu Tatăl decât avem noi?

R: S-ar putea crede că Isus avea nevoie de mai mult timp, pentru a Se pregăti să meargă la cruce. Pe de altă parte, Isus a avut întotdeauna o relație bună cu Tatăl, iar în rugăciunile Sale nu avea nevoie să-Și mărturisească vreun păcat.

Cu toate acestea, chiar și Isus avea nevoie de timp singur pentru a vorbi cu Tatăl Său. Cu cât mai mult avem noi nevoie să vorbim cu Dumnezeu! Este înțelept să petrecem timp cu Tatăl nostru înainte de a lua o decizie importantă, așa cum a făcut Isus înainte de a-Și alege cei doisprezece ucenici.

Î: În Luca 5:20, paraliticul avea credință?

R: În afară de învierea lui Lazăr din morți, aceasta este singura minune pe care a săvârșit-o Isus în care persoana vindecată nu a dat dovadă de credință în prealabil. Cei patru prieteni ai săi au avut credință să-l aducă și să-l coboare prin acoperiș. Poate că paraliticul a avut credință, dar acest lucru nu a fost consemnat. Indiferent de asta, paraliticul a dat dovadă de credință ascultătoare când a făcut ceea ce i-a cerut Isus în Luca 5:25. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 880.

Î: În Luca 5:20-21, de ce fariseii considerau iertarea păcatelor o blasfemie?

R: Uneori, o logică impecabilă și premise corecte, combinate cu o singură premisă incorectă, pot duce la o concluzie falsă.

La fel cum o persoană nedreptățită este singura care poate ierta răul care i s-a făcut, ei au înțeles corect că iertarea păcatelor era ceva ce numai Dumnezeu putea face. Pentru un simplu om, a pretinde cu îndrăzneală că iartă păcatele ar fi o blasfemie și ar însemna să încerce să ia locul care îi revine de drept lui Dumnezeu. Poate că nici măcar nu s-au gândit că Isus ar putea fi ceva mai mult decât un simplu om.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 881, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 5:27-39, de ce l-ar alege Isus pe cineva care colecta impozite?

R: Dacă te gândești puțin la asta, pare o nebunie. Vameșii erau disprețuiți de evrei pentru că nu numai că percepeau impozite pe care oamenii nu voiau să le plătească, ci le percepeau pentru romanii ocupanți. Majoritatea evreilor îi considerau necurati și paria de care trebuiau să se ferească. Ucenicii lui Isus fuseseră aleși să răspândească Evanghelia printre oameni, și era scandalos ca Isus să aleagă un vameș printre cei aleși pentru a ajunge la oamenii pe care îi impozita. De fapt, Isus a fost acuzat că este necurat doar pentru că a mâncat împreună cu Levi și prietenii săi. Dar căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre. Levi nu era un „șef de vameși” ca Zaheu, ci doar un vameș obișnuit. El și-a părăsit meseria și l-a urmat pe Isus ca fost vameș . Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 217-218, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 812, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 5:34-35, de ce anume erau fariseii ostili față de Isus?

R: Cu cât Isus își revendica și își exercita mai mult autoritatea, cu atât fariseii deveneau mai ostili. Nu se observă nici cea mai mică urmă printre farisei de ceva de genul „ne bucurăm atât de mult că un lepros și un paralitic au fost vindecați”. Isus le-a contestat teologia, convențiile sociale, postul, Sabatul și, pe scurt, Isus era o provocare pentru ei. Faptul că leprosul vindecat a fost trimis la preoți ar fi fost o reamintire și pentru ei. Consultați „New International Bible Commentary”, pp. 1196-1197, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 217, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 5:34-35, care sunt alte exemple de lucruri „incompatibile”, precum învățăturile fariseilor pe care oamenii încearcă să le amestece cu învățăturile lui Hristos?

R: Iată câteva exemple. În Nigeria există două religii distincte numite „Chrislam”, care încearcă să unească creștinismul și islamul. (Ele nu s-au unit între ele). Bahá'íi învață că Baha'u'llah, Mahomed, Isus, Moise, Buddha și (uneori) Krishna provin toți de la același Dumnezeu. Cu toate acestea, există două grupuri de bahá'í, iar în cadrul unuia dintre ele au avut loc asasinate ale unor lideri, probabil comise de celălalt grup. Unii încearcă să combine ocultismul, horoscopul sau ghicitul cu învățăturile creștine sau catolice. Alții au încercat să unească hinduismul cu creștinismul.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 218, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 812-813, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 5:36-38, ce înseamnă metaforele cu hainele și burdufurile de vin?

R: O bucată nouă de pânză nu s-ar „potrivi” dacă ar fi cusută ca petic pe o haină veche. Acest lucru se datorează faptului că, după ce s-ar uda, pânza nouă s-ar micșora, iar cea veche nu. La fel, fariseii nu ar fi putut nici măcar să înțeleagă că Isus este Mesia decât dacă și până când ar fi acceptat că venirea Mesiei va fi ceva cu totul nou. Poate că pentru noi pare evident că venirea lui Mesia ar fi ceva cu totul nou, dar nu era așa pentru cei care nu aveau loc în gândirea lor pentru Mesia. Așa cum a spus Isus în Ioan 8:37, fariseii nu aveau loc în inimile lor pentru Cuvântul Său.

Metafora burdufurilor de vin este foarte asemănătoare, cu excepția faptului că merge chiar mai departe. Ceea ce este vechi nu poate cuprinde ceea ce este nou, iar o persoană care se va agăța doar de ceea ce este vechi fie se va sparge, fie nu va putea cuprinde ceea ce este nou.

Î: În Luca 5:37-39, „vinul nou” era alcoolic?

R: Cuvântul ebraic pentru vin este yayin. Este folosit pentru a se referi la bețivi în Ioel 1:5.

Cuvântul grecesc pentru vin este oinos. Iată ce spune O’Brien în Today’s Handbook for Solving Bible Difficulties, p. 366-369: Noe nu a băut prea mult suc de struguri (Geneza 9:21), Pavel nu a avertizat împotriva consumului excesiv de suc de struguri (Efeseni 5:18), iar sucul de struguri nu este un batjocoritor (Proverbe 20:1). O’Brien subliniază, de asemenea, că fermentarea sucului de struguri la temperatura normală durează mai puțin de două zile.

Pe de altă parte, vinul din vremurile biblice avea o concentrație de alcool de 10-11 %, ceea ce este mai puțin decât vinul sau băuturile mai tari de astăzi. În plus, vinul era diluat cu apă.

Î: În Luca 5:39, în ce fel se leagă faptul că vinul vechi are un gust mai bun de pilda anterioară despre burdufurile de vin?

R: Aici nu se spune că „vechiul” este întotdeauna mai bun decât „noul”. Mai degrabă, mulți dintre cei de aici preferau atât de mult învățătura „veche” a Vechiului Testament, amestecată cu tradiția lor, încât au respins învățătura „nouă” a lui Isus. Nu trebuia să ne așteptăm ca tuturor iudeilor să le placă învățătura lui Isus. La fel cum unora le-ar plăcea mai mult gustul vinului mai vechi, urmarea cuvintelor lui Isus nu le-ar fi fost pe plac.

Pentru mai multe informații, consultați „Hard Sayings of the Bible”, pp. 457-458, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 885-886.

Î: În Luca 6:1, ce considerau fariseii că era greșit în a culege spice de grâu?

R: Deuteronomul 23:25 spunea că era în regulă să mănânci o cantitate mică de grâu din câmpul altcuiva, așa că nu era vorba de asta. Mai degrabă, fariseii considerau că era o recoltare, iar recoltarea era o muncă, care era interzisă în ziua Sabatului. Acum, recoltarea unor cantități mari de grâu este muncă, dar era ridicol să consideri că adunarea câtorva boabe de grâu este muncă. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 970, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:1,4, ce a arătat faptul că Isus i-a pus pe ucenici să mănânce grâu?

R: Când fariseii au creat tradiții omenești și le-au prezentat ca fiind Legea lui Dumnezeu, Isus nu a ezitat să le încalce pentru a demonstra că nu erau Legea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Isus a respectat legile omenești care nu se prezentau ca fiind Legea lui Dumnezeu, cum ar fi plata impozitelor către Cezar.

Î: În Luca 6:2, care este diferența dintre a urma regulile și a-L urma pe Dumnezeu?

R: De multe ori, acțiunile ambelor par identice, deoarece Dumnezeu dorește ca noi să ascultăm de legile Sale și să ascultăm de autorități. Desigur, așa cum spune Petru în Faptele Apostolilor 4:19, există o diferență între a-L urma pe Dumnezeu și a urma chiar și legile religioase, atunci când legile religioase sunt contrare poruncilor lui Dumnezeu. Acesta este un caz simplu.

Dar există vreodată un moment în care a-L urma pe Dumnezeu implică nesupunerea față de o lege bună și corectă? Este rar, dar se întâmplă dacă este în joc un principiu superior.

Permiteți-mi mai întâi să ilustrez cu un exemplu simplu și de bază. Odată, eram coborât din mașină, iar mașina mea era oprită pe o stradă din cartier, orientată în sens invers. A fost greșit? Ei bine, a trecut un polițist, mi-a mulțumit și apoi a plecat. Acum, permiteți-mi să vă prezint contextul. O altă șoferiță rămăsese blocată pe stradă deoarece bateria mașinii ei se descărcase, iar eu eram acolo pentru a-i porni mașina cu cabluri. (Deși polițistul nu știa acest lucru, cealaltă șoferiță era, de fapt, soția mea.)

Când David a încălcat legea din necesitate, în 1 Samuel 21:1-6, nu a existat nicio mustrare sau corectare din partea lui Dumnezeu. David și oamenii lui împlineau voia lui Dumnezeu, dar se aflau într-o situație disperată, fără mâncare. Uneori, chiar și atunci când împlinim voia lui Dumnezeu, putem ajunge într-o situație disperată. A rămâne în viață era o prioritate mai mare decât a mânca pâinea de sacrificiu pe care doar preoții și familiile lor trebuiau să o mănânce. În Luca 6:9, Isus le reamintește că este în regulă să faci bine; dacă animalul cuiva a căzut într-un șanț în ziua Sabatului, este în regulă să lucrezi pentru a-l salva și a-l scoate de acolo.

Vezi „New International Bible Commentary”, p. 1197, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:9, despre ce fel de bine și de rău vorbea Isus?

R: Cuvântul „rău” este folosit în mod similar cu cuvântul englezesc „bad”; poate însemna lucruri greșite din punct de vedere moral sau lucruri dăunătoare. Isus folosea metafora lucrurilor dăunătoare pentru a sublinia atât lucrurile utile, cât și cele bune din punct de vedere moral. Nu ai lăsa animalul tău să moară din neglijență în ziua de Sabat. La fel, este în regulă să vindeci miraculos o persoană în orice zi a săptămânii dorești. Dar este interesant faptul că Isus le-a pus această întrebare, iar imediat după aceea, în versetul 11, ei au discutat, chiar în ziua de Sabat, despre răul pe care l-ar putea face lui Isus.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1387, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:11, de ce erau fariseii atât de supărați?

R: Se pare că nu le păsa deloc de omul acela, dar nici nu s-ar fi opus vindecării lui. Fariseii erau foarte supărați pentru că mâna omului era uscată de atâta timp, încât așteptarea încă unei zile, după Sabat, pentru a-l vindeca nu ar fi făcut nicio diferență. Isus ar fi putut să-l vindece pe om cu o zi înainte de Sabat. Singurul motiv pentru a alege Sabatul, pe lângă faptul că era o mulțime de oameni, ar fi fost acela de a le arunca în față fariseilor că El nu avea de gând să se supună interpretării lor privind Sabatul. Astfel, pe de o parte, ei erau foarte supărați, dar, pe de altă parte, având în vedere acțiunile „ ” ale lui Isus, se așteptau ca El să facă ceva de genul acesta. Așadar, într-un anumit sens, ei așteptau să se supere.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 887, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1387, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:17-49, această „predică de pe câmpie” este aceeași cu predica de pe munte din Matei 5-7?

R: Este puțin probabil ca acestea să fie aceeași predică. Deși nici Matei, nici Luca nu au pretins că au consemnat tot ce s-a spus în fiecare predică, există suficiente diferențe de conținut între cele două încât să se poată considera că sunt predici diferite. Cu toate acestea, există și multe elemente foarte similare în ambele. Era de așteptat ca Isus să predice un mesaj similar de mai multe ori în fața unor mulțimi diferite.

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 890, „New International Bible Commentary”, p. 1197, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 970-971, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1388.

Î: În Luca 6:19, de ce i-a vindecat Isus pe toți?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

1. Scopul principal nu era acela de a oferi îngrijire medicală israeliților. Mai degrabă, scopul era ca aceste vindecări să fie un semn care să arate lumii că Isus era Mesia.

2. Nu există niciun caz în care Isus să se fi dus la un grup de oameni și să-i fi vindecat pe toți, indiferent dacă aceștia doreau sau nu. În acest caz, toți cei care au venit la Isus au fost vindecați; Isus nu a respins pe nimeni dintre ei. La fel, în ceea ce privește mântuirea, toți cei care vin la Isus sunt mântuiți; El nu respinge pe nimeni. Cu toate acestea, nu toți sunt mântuiți, deoarece nu toți aleg să vină la Dumnezeu cu cunoștințele pe care le dețin.

Î: În Luca 6:20, faptul că Isus îi numește fericiți pe săraci încurajează proletariatul sărac să se mulțumească cu puțin, întrucât ar trebui să se ridice împotriva celor bogați ai societății, așa cum învață comunismul?

R: Este adevărat că Isus ne învață să fim mulțumiți și plini de bucurie în Hristos. Este, de asemenea, adevărat că comunismul a făcut mult pentru a-i învăța pe oameni să fie nemulțumiți, nefericiți și să provoace suferință altora. Comunismul, așa cum este practicat în unele țări, a înlocuit pur și simplu clasa superioară a societății cu o nouă clasă de elită, membrii Partidului Comunist.

Aceasta este o situație similară cu cea de acum sute de ani din stepa rusă, când un trib de cazaci striga mereu „libertate” atunci când se aruncau în luptă, inclusiv în timpul raidurilor ofensive neprovocate menite să-i captureze și să-i reducă în sclavie pe alții.

Î: În Luca 6:21, 25, de ce părea Isus să fie împotriva râsului în acest context?

R: Isus nu era împotriva râsului și a fericirii în general, așa cum se spune că vor avea bucurie în locul doliului în Isaia 61:3. Isus a spus chiar și o serie de parabole pline de umor. Mai degrabă, Isus era împotriva oamenilor care erau superficiali sau mulțumiți de starea lucrurilor, chiar dacă nu erau în regulă cu Dumnezeu, și care nu aveau nicio grijă față de ceilalți. Pentru a o exprima în termenii încercărilor actuale din domeniul psihologiei, Isus vedea oameni care gândeau „Eu sunt în regulă, tu ești în regulă”, când, de fapt, ei nu erau în regulă, iar alții nu erau în regulă și aveau nevoie de ajutor. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1389, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:22, 26, ce este greșit în faptul că toți oamenii vorbesc de bine despre tine?

R: Nu este întotdeauna rău când o persoană vorbește de bine despre tine, așa cum Isus a vorbit de bine despre Natanael în Ioan 1:48, iar un nume bun este o binecuvântare în Eclesiastul 7:1. Cu toate acestea, fii atent când toți oamenii vorbesc de bine despre tine. Acesta este un semn puternic că îți compromiți mărturia creștină.

Aceasta nu este o binecuvântare pentru cei despre care se vorbește de rău din cauza faptelor lor rele. Este o binecuvântare pentru cei despre care se vorbește de rău pentru că Îl slujesc pe Dumnezeu.

Vezi „When Critics Ask”, p. 389, pentru un răspuns diferit, dar complementar, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1387, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:27, de ce ar spune Isus: „voi care mă ascultați”?

R: Aceasta nu se referă la cei care au auzit întâmplător cuvintele rostite de Isus. Se referă la cei care au ascultat pentru a lua la inimă ceea ce a poruncit Isus.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 893, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:27, de ce ar trebui să ne iubim dușmanii?

R: Poporul evreu avea în vedere patru categorii principale de dușmani: majoritatea romanilor, hoții, ucigașii și păcătoșii în general. Isus a spus să-i iubim pe toți. Există patru motive, din patru perspective.

Ascultarea noastră: Dumnezeu ne-a spus pur și simplu să facem așa.

Fericirea noastră: Nu putem fi fericiți dacă suntem plini de ură față de alți oameni. Și mai grav, 1 Ioan 3:10, 15; 4:10 ne întreabă cum putem să-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu, pe care nu L-am văzut, dacă nu ne iubim frații, pe care i-am văzut.

Iubirea lui Dumnezeu: Ar trebui să ne iubim unii pe alții pentru că Dumnezeu iubește lumea, după cum spune Ioan 3:16. Dumnezeu îi iubește chiar și pe cei neevlavioși, conform Romani 5:6.

Nevoia lor de iubirea noastră: Ceilalți au nevoie de iubirea noastră, de rugăciunile noastre și de mesajul Evangheliei. Răspunsul nostru, care contravine naturii, este o mărturie a lui Dumnezeu pentru lume.

Î: În Luca 6:29, când ar trebui să întoarcem și celălalt obraz, și când nu ar trebui să o facem?

R: Nu ar trebui să răsplătim răul cu rău și nu ar trebui să ne răzbunăm (Romani 12:17-19).

1. Să nu-i lăsăm pe alții să ne privească de sus (1 Timotei 4:12).

2. Trebuie să-i apărăm pe cei săraci și pe cei asupriți (Ieremia 7:6; 22:16) (Isaia 1:17; 58:6, 10; Ieremia 5:28; 22:16; Galateni 2:10; Psalmul 41:1; Proverbe 14:21; 24:11-12; 29:7; 31:9, 20; Efeseni 4:28; 1 Timotei 6:18-19; Iacov 1:27).

3. Nu ar trebui să permitem altora să vorbească de rău despre ceea ce noi considerăm a fi bun (Romani 14:16).

4. Mai exact, ar trebui să avem un răspuns pentru credința noastră (1 Petru 3:15).

Î: În Luca 6:30, când ar trebui să lăsăm oamenii să ia ceea ce ne aparține?

R: Dacă cineva ți-ar lua mantaua, probabil mantaua de exterior, ar fi vorba probabil de un jaf pe stradă. Dacă ar fi fost un furt, ar fi putut să ia mai multe lucruri.

Există câteva principii generale de respectat.

1. Sufletele altora valorează mai mult decât toate bunurile noastre.

2. Confiscarea nedreaptă a proprietății de către oameni sau guvern este un rău, dar suferința noastră este o mărturie pentru lume și Îl slăvește pe Dumnezeu.

3. Nu ar trebui să le dăm întotdeauna totul oamenilor. De exemplu, conform 2 Tesaloniceni 3:10, nu ar trebui să dăm mâncare cuiva care refuză să muncească. Nu ar trebui să oferim ospitalitate celor care propovăduiesc doctrine false, care duc la pierzarea sufletului (2 Ioan 10-11).

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 893, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:35, cum și de ce ar trebui să ne iubim dușmanii fără a aștepta nimic în schimb?

R: S-ar putea scrie o carte întreagă pentru a răspunde la această întrebare. Putem identifica cel puțin cinci motive pentru care Dumnezeu ne-a dat această poruncă pe care trebuie să o ascultăm.

Iubirea față de semeni: Ar trebui să luăm foarte în serios porunca lui Dumnezeu de a-i iubi pe ceilalți, așa cum arată 1 Ioan 3:10, 18; 4:19-21.

Mărturie pentru lume: Iubirea față de dușmanii noștri nu este o reacție firească pentru oameni. Ascultarea de Dumnezeu în acest domeniu este o mărturie pentru lume că în noi există o iubire care nu este firească, ci supranaturală.

Unii sunt viitori credincioși: Chiar și unii dintre cei care sunt acum dușmani ai Evangheliei, așa cum a fost Saul din Tars, vor deveni într-o zi creștini și vor ajunge în Rai.

Să-L slăvim pe Dumnezeu: Noi reflectăm caracterul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Își iubește în continuare dușmanii. A-L asculta pe Dumnezeu și a ne iubi dușmanii este o modalitate de a-L slăvi pe Dumnezeu, iar noi am fost creați pentru slava Lui, așa cum arată Isaia 43:7.

Pentru binele nostru: A păstra ura în inimile noastre ne rănește pe noi înșine la fel de mult ca pe oricine altcineva.

Î: În Luca 6:39, care este sensul expresiei „orb care conduce pe orb”?

R: Din această parabolă putem învăța un punct principal, dar nu uitați să observați și două puncte secundare.

Ideea principală este că, în general, dacă o persoană este oarbă (fie fizic, spiritual, fie din cauza ignoranței sau a prejudecăților), nu îi poți oferi avantajul de a fi condusă de o persoană care vede, dacă tu însuți ești de fapt orb. Nu poți ghida pe cineva către un loc în care ai fost, dacă tu însuți nu ai fost niciodată acolo.

Un aspect secundar, din faptul că Isus a simțit nevoia să aducă în discuție această parabolă, este că nu este neobișnuit ca oamenii să încerce să-i ghideze pe alții, când ei înșiși doar se prefac că au calitățile necesare pentru a face acest lucru.

Un al doilea aspect secundar este că, dacă o persoană oarbă încearcă într-adevăr să ghideze o altă persoană oarbă, ar putea avea noroc și lucrurile s-ar putea desfășura bine, cel puțin pentru o scurtă perioadă, mai ales dacă cel care conduce a mai parcurs acea cale înainte. Cu toate acestea, atunci când apare un obstacol nou sau neprevăzut, cum ar fi o groapă, rezultatul poate fi dezastruos atât pentru cel condus, cât și pentru cel care conduce.

O aplicație cheie aici este că un lider religios care respinge faptul că Isus este Mesia și Domnul îi va conduce și pe alții spre groapa distrugerii.

Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1391, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 971.

Î: În Luca 6:40, înseamnă oare că trebuie să fii perfect instruit înainte de a deveni ucenic, așa cum susține Biserica lui Hristos din Boston?

R: Nu. Cartea „When Cultists Ask”, p. 148, explică foarte bine acest lucru: „Învățarea perfectă nu este ceva ce se poate atinge în timpul unui curs intensiv de trei ani, … Este un țel al unei vieți întregi de învățare de la Hristos.” Învățarea de la Hristos este o stare și un țel, iar învățarea perfectă nu este o condiție prealabilă pentru a fi ucenic. Un prieten de-al meu a studiat Biblia foarte sârguincios, citind fiecare pagină în parte când era un creștin tânăr. Pe măsură ce anii au trecut, a continuat să o studieze, dar mai rar. Nu sunt sigur dacă a mai citit vreodată Biblia în întregime a doua oară.

Uneori, creștinii din multe grupuri pot crede în mod eronat că învățarea și ucenicizarea sunt doar o chestiune pe termen scurt pentru tinerii creștini. Cu toate acestea, la fel ca o barcă pe un râu cu curent, când nu mergi înainte, mergi înapoi.

Î: În Luca 6:41-42, care sunt semnificațiile bârnei?

R: Acest lucru se leagă de pilda anterioară în două moduri. Ambele exemple se referă la așa-numiții „experți” în care nu ar trebui să avem încredere, și ambele sunt despre ipocriți care pretind un lucru, dar de fapt sunt altceva. Există însă patru aspecte suplimentare în acest exemplu plin de umor.

1. S-ar putea să fim foarte slabi la a vedea bârna mare din ochiul nostru. Sau, alternativ, vedem bârna, dar suntem foarte buni la a ne amăgi singuri că fie nu este acolo, fie nu este importantă.

2. S-ar putea să fim foarte buni la a observa chiar și defecte microscopice la o altă persoană. Sau, alternativ, pur și simplu credem că suntem buni la a observa defectele altora, indiferent dacă acestea există cu adevărat sau nu.

3. S-ar putea să nu ne dăm seama deloc că ne concentrăm asupra unor mici defecte percepute la o altă persoană, în timp ce suntem orbi (poate chiar în mod deliberat) față de propriile noastre defecte, mult mai mari.

4. Dacă vrem să-i ajutăm pe alții într-un anumit domeniu, trebuie să fim un exemplu bun în propria noastră viață.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 971, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1391, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:41-42, care sunt câteva exemple de „experți falși” din zilele noastre?

R: În domeniul politic, religios și științific. De asemenea, un expert de bună credință într-un domeniu vorbește ca expert într-un alt domeniu în care are puțină experiență.

Î: În Luca 6:43-45, care este semnificația pomului și a comorii?

R: Un pom nu își alege singur felul de rod pe care îl dă. Felul rodului este determinat de natura pomului. Deși avem o oarecare libertate de alegere în ceea ce privește ceea ce văd ceilalți, nu avem atât de multă libertate imediată asupra rodului pe care îl arată viața noastră pe cât ne place să credem că avem. De cele mai multe ori, ceea ce se vede este ceea ce iese în mod natural din inima noastră.

Dacă o persoană folosește un limbaj obscen și spune: „Scuze, mi-a scăpat”, atunci de ce se afla în inima ta de la bun început? Oare faptul că se află acolo și că ți-a scăpat este cu adevărat problema, sau problema este că se afla acolo de la bun început?

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1391, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 972, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 6:43, având în vedere că un pom bun nu dă roade stricate și viceversa, oamenii lumești, dar integri, vor ajunge în Rai?

R: Toți oamenii perfect morali și integri vor ajunge în Rai, dar acest lucru este irelevant, deoarece niciun om, cu excepția lui Isus Hristos, nu a îndeplinit standardul lui Dumnezeu pentru a fi moral și integru.

La fel, un copil care își urăște părinții și refuză să-i cinstească nu este un copil ascultător, indiferent de ce altceva se abține să facă.

Î: În Luca 6:46-49, ce înseamnă pilda celor două case?

R: Putem privi pilda din două perspective.

Constructorii: Un constructor a ridicat o casă, care ar fi trebuit să dureze mult timp, pe o fundație care nu era durabilă. Astfel, împreună, niciuna dintre ele nu ar fi rezistat mai mult decât fundația. Viața este adesea așa. Când construiești ceva care ar trebui să fie permanent pe ceva care se mișcă ca nisipul, nu te mira că structurile care par permanente se pot prăbuși atât de repede.

Casele: La început, ambele case ar fi putut părea la fel de solide. O casă construită să dăinuie este ridicată altfel decât una care nu este menită să reziste. Dumnezeu ne-a creat să dăinuim veșnic, și ar trebui să ne clădim viețile în consecință.

Ideea principală: Combinând ambele perspective, ideea principală a lui Isus este că a zidi pe ascultarea față de Isus este ceva permanent, iar orice altceva este ca și cum ai zidi pe nisip. Deși este adevărat că primul constructor a fost mai înțelept și a zidit mai bine decât al doilea, nu aceasta este ideea pe care a subliniat-o Isus. Isus a spus că primul constructor a ascultat cuvintele Mele și le-a împlinit. De aceea, primul constructor a zidit o casă mai bună.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1392, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 7:1-9, ce era semnificativ în legătură cu centurionul și servitorul său?

R: Evanghelia nu era destinată doar iudeilor, ci tuturor oamenilor, inclusiv acestui centurion ne-iudeu, dar temător de Dumnezeu. Un centurion era un subofițer care avea în subordine aproximativ o sută de oameni. Armata romană nu a ajuns în Galileea decât în anul 44 d.Hr., așa că centurionul se afla probabil sub comanda lui Irod Antipa. Luca oferă ceva mai multe detalii decât Matei, ceea ce reflectă accentul mai mare pe care îl pune Luca asupra Evangheliei destinate și neamurilor. Luca 7:10 sugerează că evreii ar trebui să-i respecte pe neamurile temătoare de Dumnezeu, așa cum au făcut acești evrei. De fapt, el avea chiar mai multă credință decât ceilalți oameni din Israel. Probabil că centurionul avea îndoieli că Isus îi va îndeplini cererea, așa că i-a rugat pe bătrânii orașului să-L roage și ei. Bătrânii s-ar fi putut afla într-o situație foarte delicată. Chiar dacă ei înșiși nu credeau în Isus, din respect pentru centurionul care donase toți acești bani, au fost nevoiți să meargă oricum la Isus pentru a-L ruga în numele centurionului.

Dacă Isus și bătrânii evrei l-au respectat pe acest neam, și ceilalți evrei ar trebui să le urmeze exemplul. Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1392; „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 897; „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 510; „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 221-222; și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 815.

Î: În Luca 7:6-9, ce era deosebit de lăudabil în credința centurionului?

R: De fapt, au fost cel puțin două lucruri. În primul rând, centurionul a înțeles că Cuvântul lui Isus avea toată autoritatea de care avea nevoie, indiferent dacă Isus se afla fizic în fața slujitorului sau nu. Un lucru pe care centurionul l-a înțeles mai bine decât majoritatea oamenilor a fost noțiunea de autoritate. În al doilea rând, în calitate de comandant militar r , în Luca 7:5-7, el dă dovadă de o mare smerenie. El a recunoscut că poporul supus avea rețineri în a-l considera prea necurat pentru a intra chiar și în casa lui, iar centurionul a fost de acord să se supună de bunăvoie acestor restricții. Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1393, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 897, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 7:11, ce este semnificativ în faptul că Isus a săvârșit această minune în micul oraș Nain?

R: Nain se afla la doar câteva mile distanță de Nazaret, dincolo de un deal. Nain era foarte aproape de Șunem, locul unde Elisei l-a înviat pe fiul femeii din Șunem. Toți locuitorii satului știau acest lucru și știau că același Dumnezeu care l-a înviat pe fiul femeii din Șunem este același Dumnezeu care l-a înviat pe fiul acestei văduve. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 899.

Î: În Luca 7:11-17, cum își manifestau judeii doliul în vechime?

R: În cultura evreiască de atunci, oamenii jeleau timp de 30 de zile. Uneori angajau plângătoare profesionale, care se asigurau că defunctul era jelit cum se cuvine. Doliul era un lucru important și unul foarte public. Când Isus l-a înviat pe fiul văduvei, desigur că plângătorii nu mai aveau ce face. Este interesant că Luca 7:11, 17 spune că Isus a făcut această minune în Nain, iar faima Lui s-a răspândit atât în ținuturile înconjurătoare, cât și până în Iudeea.

Î: În Luca 7:21-23, de ce părea Ioan să-L îndemne pe Isus să facă mai mult?

R: Ioan probabil că auzise deja de puterea lui Isus, dar era surprins că Isus încă nu o folosea într-un mod autoritar, așa cum oamenii se așteptau ca Mesia să o facă. Poate că Ioan îl încuraja pe Isus să-și afirme autoritatea, iar Isus știa că nu trebuia să facă asta. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1392, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 7:30, cum ar fi putut fariseii, sau oricine altcineva, de altfel, să împlinească planul lui Dumnezeu, având în vedere că suntem păcătoși și imperfecți?

R: Acest lucru nu înseamnă că trebuiau să fie perfecți, fără păcat. Ci mai degrabă: Îl mulțumeau ei, în general, pe Dumnezeu? De exemplu, David a slujit scopului lui Dumnezeu în generația sa, după cum se menționează în Faptele Apostolilor 13:36.

Î: În Luca 7:30, având în vedere că harul lui Dumnezeu este irezistibil, cum ar fi putut fariseii să respingă planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși?

R: Luca 17:31-33 ne poate ajuta să explicăm acest lucru. Soția lui Lot a fost salvată de la distrugerea Sodomei prin intervenția îngerilor. Cu toate acestea, ea a ales să rămână și să se uite înapoi atunci când i s-a spus să meargă mai departe, și astfel a pierit oricum. La fel, aceasta este o avertizare solemnă că Dumnezeu poate izbăvi oamenii de pericol și poate lucra în viețile lor. Cu toate acestea, ei pot totuși să piară din cauza propriilor alegeri.

O expresie folosită de unii calviniști este „nu există cauze pierdute”. Această expresie comunică în mod eficient multe elemente cheie ale viziunii lor. Deoarece Biblia ne învață că Dumnezeu este atotputernic, atotștiutor, suveran peste toate, și că fiecare plan al Lui se împlinește, este ușor să concluzionăm logic că nu există „cauze pierdute” în fața lui Dumnezeu.

La fel cum „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna” este un adevăr, dar nu unul echilibrat, „nu există cauze pierdute” este un adevăr, dar nici acesta nu este unul echilibrat. Iată câteva exemple din Biblie care ar putea pune probleme cuiva care are o viziune dezechilibrată asupra ideii că nu există cauze pierdute.

1. Îngerii au ajutat-o pe soția lui Lot să scape de moarte. Cu toate acestea, ea a murit imediat după aceea.

2. La fel, toți israeliții din Exod au fost cruțați de mânia lui Faraon, precum și de mânia lui Dumnezeu prin Paște. Totuși, faptul că au murit oricum, sub mânia lui Dumnezeu în deșert, este un exemplu pentru noi, așa cum spune Pavel în 1 Corinteni 10:1-10.

3. Fariseii au respins planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși în Luca 7:30.

4. În pilda semănătorului, a existat o pierdere a ceea ce a fost semănat în inima unei persoane, după cum se arată în Matei 13:19.

5. În pilda lui Isus despre ospăț din Luca 14:23, Dumnezeu îi invită sincer pe oaspeți, care refuză să vină.

6. Pentru credincioși, Pavel ne avertizează să nu primim harul lui Dumnezeu „în zadar” în 2 Corinteni 6:1. Pavel nu ne-a dat o avertizare pe care să o ignorăm cu ușurință, spunând: „asta nu mi se poate întâmpla niciodată mie”. Pavel a fost serios în privința avertismentului său și a intenționat ca noi să-l luăm în serios.

7. Duhul lui Dumnezeu era atât de prezent în viața regelui Saul, încât acesta a devenit parcă o altă persoană, conform 1 Samuel 10:5-7, 9-11. Aceasta este una dintre cele mai dramatice experiențe de naștere din nou pe care le poți găsi în Vechiul Testament. Cu toate acestea, Duhul Domnului s-a îndepărtat de Saul în 1 Samuel 16:14.

8. În vremea lui Noe, a Exodului și în numeroase alte ocazii se spune că Dumnezeu „S-a pocăit” de faptul că a făcut ceva. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu a regretat că a făcut ceva, ci mai degrabă că Dumnezeu a fost întristat. S-ar putea spune că niciuna dintre aceste situații nu a fost cu adevărat o „cauză pierdută”, deoarece Dumnezeu a schimbat cursul evenimentelor și chiar și ele au funcționat ca parte a planului Său (Efeseni 1:11; Romani 8:28; Proverbe 16:4). Totuși, a spune că Dumnezeu „a schimbat cursul evenimentelor” este în contradicție cu viziunea unui Dumnezeu impasibil, care are întotdeauna fiecare creatură supusă pe deplin voinței Sale dorite (deși secrete).

9. În numele religiei au avut loc păcate îngrozitoare care „nu au trecut prin mintea lui Dumnezeu”, după cum se menționează în Ieremia 7:31; 19:5; 32:35. Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu nu era atotștiutor. Mai degrabă, Dumnezeu nu a vrut ca ei să creadă nici măcar o secundă că aceasta era o dorință a Lui sau o parte a voinței Sale.

10. Uneori se întâmplă lucruri pe care Dumnezeu nu le-a dorit în mod expres, cum ar fi moartea celor răi în Ezechiel 18:23, 32 și lucruri cu adevărat detestabile în Ezechiel 8:6.

11. Dumnezeu Își întinde mâinile pentru ca oamenii să vină, iar unii nu vin (Romani 10:21; Isaia 65:2; Matei 23:37). Dumnezeu invită oamenii la ospățul Său, iar unii dintre cei invitați refuză (Matei 22:3-8).

12. Anumite lucruri îi frâng inima lui Dumnezeu (Ieremia 4:19-22; 9:1; Luca 19:41-44; Matei 23:37-39). Indiferent dacă sunteți de acord că acestea sunt „cauze pierdute”, ele sunt cu siguranță „cauze sfâșietoare”. Am citit despre cel puțin un extremist care învăța că Dumnezeu a găsit plăcere în a crea anumiți oameni doar pentru a-i putea trimite în Iad și a-i chinui pentru totdeauna. Cu toate acestea, atât cei care nu sunt calviniști, cât și mulți calviniști sunt de acord că nu aceasta este învățătura Bibliei. Mai precis, 2 Petru 3:9 și Ezechiel 18:23,32 spun că acest lucru este greșit.

Adevărul echilibrat: „nu există cauze pierdute” face parte dintr-un adevăr biblic. Toți ar trebui să fie de acord că Dumnezeu nu are surprize și că nimeni despre care Dumnezeu, cel atotștiutor, știe că va ajunge în Rai, nu va eșua în a ajunge acolo. Cu toate acestea, „nu există cauze pierdute” devine o eroare atunci când este interpretată ca „nu există cauze sfâșietoare”; aceasta îl face pe Dumnezeu să se bucure de rău și de păcat sau ne învață că rugăciunea nu are nicio importanță, cu excepția faptului că este o mângâiere liniștitoare pentru schimbarea inimii celui care se roagă.

Concluzie: Răul are cauze. Deoarece toți sunt de acord că Dumnezeu nu este nici autorul, nici cauza directă a răului, există cauze care nu provin direct de la Dumnezeu. Aceste cauze sunt, în ultimă instanță, cauze pierdute. Dumnezeu nu are cauze pierdute în sensul că totul lucrează împreună ca parte a planului Său. Totuși, Dumnezeu are cauze pierdute în sensul sfâșietor al unui Dumnezeu atotsuficient și atotputernic care Își întinde mâinile către oamenii care nu vin la El și care alege să-i lase să rămână în starea de pierdere pe care și-au ales-o.

Î: În Luca 7:31-35, de ce îl compară Isus pe această generație cu niște copii pretențioși?

R: Mulți l-au respins pe Ioan din cauza stilului său de viață auster, iar aceiași oameni l-au respins pe Isus pentru că El nu avea un stil de viață auster. Problema nu era stilul de viață al lui Ioan sau al lui Isus, ci faptul că ei căutau doar pretexte pentru a nu fi nevoiți să le acorde atenție. Pentru mai multe informații, consultați Comentariul biblic al lui Tony Evans, p. 973, Comentariul „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 223, și Comentariul biblic al credinciosului, p. 1394.

Î: În Luca 7:36, de ce ar fi fost de acord Isus să mănânce cu un fariseu?

R: De ce nu? Ar fi ciudat dacă Isus ar fi acceptat să mănânce cu vameșii și păcătoșii, dar nu și cu alții, cum ar fi fariseii. Isus nu i-a respins pe fariseii care veneau la El, ci mai degrabă ei L-au respins pe Isus. L-au respins pe Isus pentru că El nu le-a recunoscut autoritatea asupra Sa. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 515.

Î: În Luca 7:36, în ce măsură ar trebui să mergem la petreceri și la alte evenimente organizate de oameni păcătoși?

R: Nu ar trebui să mergem la evenimente unde vom fi tentați să facem lucruri păcătoase sau să dăm impresia că aprobăm faptele păcătoase pe care le comit ceilalți. De exemplu, dacă cineva organizează o petrecere la care se spune că se vor consuma droguri ilegale, nu ar trebui să mergi, chiar dacă tu nu ai de gând să consumi droguri. Dacă un grup de oameni vrea să meargă la un club de striptease, sau chiar dacă șeful tău îți spune că trebuie să mergi la un club de striptease, poate pentru clienți, acela este momentul să decizi, și ca lumea să vadă, dacă iubești slujba ta mai mult decât pe Dumnezeu sau nu. Vezi Comentariul Biblic al Credinciosului, pag. 1395-1396, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 7:38, mâncau ei culcați pe burtă?

R: Da, ceea ce explică de ce femeia se afla în spatele lui Isus pentru a-I spăla picioarele. Este posibil să fi învățat acest obicei pe vremea când se aflau sub stăpânirea persanilor, grecilor și romanilor, care mâncau și ei în acest fel. Uneori, oaspeții aveau la dispoziție un lighean cu apă pentru a-și spăla singuri picioarele sau un slujitor care să le spele picioarele, dar se pare că Simon nu dispunea de acestea. Vezi „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 516 și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 223 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 7:39, de ce a concluzionat Simon fariseul că Isus nu era un profet?

R: Dacă Isus nu putea vedea ceea ce era evident, și anume că nu trebuia să permită ca o femeie care era în mod evident o păcătoasă să-L atingă, atunci Simon a considerat că poate exclude posibilitatea ca Isus să fie un profet. Simon, un nume evreiesc obișnuit, părea mai dezgustat de Isus decât de femeie. Vezi „Tony Evans Bible Commentary”, p. 973, și „New International Bible Commentary”, p. 1199, pentru mai multe informații.

Î: Luca 7:47 sugerează oare că o persoană își obține singură iertarea?

R: Nu, acest verset arată o relație, nu neapărat o cauză. Femeia căreia i s-a iertat mult a iubit mult, ceea ce a fost rezultatul faptului că i s-a iertat mult. Nimic nu sugerează că iubirea ei mare a determinat iertarea datoriei ei bănești. Iubirea ei a fost o consecință a iertării sale, nu cauza iertării sale . Pentru mai multe informații, consultați „Bible Difficulties & Seeming Contradictions”, p. 22, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 897.

Î: În Luca 7:47, i s-a iertat puțin lui Simon pentru că era mai puțin de iertat, sau mai rămăsese încă mult neiertat?

R: Simon probabil credea prima variantă, dar Isus știa că nu era așa. Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

Din perspectiva lui Simon, acesta probabil credea că era un om destul de bun și că avea doar puțin de iertat.

Din perspectiva lui Dumnezeu, există foarte multe de iertat în fiecare dintre noi.

Isus spunea că Simon nu s-a arătat recunoscător nu pentru că nu era mult de iertat, ci pentru că Simon nu vedea mult de iertat.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1395, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 224, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 7:47, păcatele femeii au fost iertate pentru că a iubit mult, sau suntem mântuiți prin credință, așa cum spun Luca 7:50 și Efeseni 2:8?

R: Ambele aspecte funcționează împreună. În răspuns trebuie luate în considerare două puncte.

1. Potrivit lui F.F. Bruce în *Hard Sayings of the Bible*, p. 461-463, cuvântul grecesc din Luca 7:47, *hoti*, poate însemna „din cauza” sau „ca urmare a”.

2. Indiferent de asta, deși Dumnezeu este Cel care ne mântuiește, nu noi, atât iubirea noastră, cât și credința noastră sunt implicate în primirea acestei mântuiri. Isus a spus „credința ta te-a mântuit” în Luca 7:50.

Vezi „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 816, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 7:47-50, cum a mântuit-o credința femeii?

R: Isus nu spunea că o credință care contravine voinței lui Dumnezeu poate cumva să-L contrazică pe Dumnezeu. Mai degrabă, credința ei a contribuit la mântuirea ei. De fapt, credința este un motiv (deși nu motivul suprem) pentru care o persoană este mântuită, așa cum arată Evrei 4:2.

Biserica Catolică învață că credința și faptele au un rol similar în mântuire, în sensul că amândouă ne fac, într-un fel, mai demni de mântuire. Mulți luterani și calviniști (cum ar fi Loraine Boettner) învață, de asemenea, că credința și faptele nu numai că nu ne conferă merite, ci au același rol în mântuire, în sensul că niciuna dintre ele nu joacă un rol în mântuirea noastră, ci ambele sunt un rezultat al mântuirii.

Adevărul este că credința nu este o faptă, iar credința are un rol diferit de cel al faptelor; altfel, Pavel nu ar fi scris niciodată Efeseni 2:8-9. Dacă am fi mântuiți prin fapte, atunci meritul unora dintre faptele noastre ar fi implicat în mântuire. Deși o credință mai puternică este un rezultat al mântuirii, acest lucru nu contrazice învățătura lui Pavel conform căreia rolul credinței este acela prin care suntem mântuiți. Deoarece Pavel spune că suntem mântuiți printr-o credință d , nu prin fapte, el nu doar subliniază faptul că credința nu este o faptă, ci și că nu există niciun „merit” în a realiza prin credință cine este Hristos și în a ne încrede în mila lui Dumnezeu.

Luca 7:50 și Evrei 4:2 se numără printre versetele care arată că credința are un rol, deși nu ne conferă merit. Dumnezeu a permis, din har, ca credința noastră să aibă un rol în venirea la Hristos. În plus, Pavel a făcut o distincție clară între faptele care nu mântuiesc și credința, prin care suntem mântuiți.

Pentru calviniști și luterani, precum și pentru toți creștinii în general, o carte recomandată este cea scrisă de un calvinist: R.C. Sproul. Cartea sa, „Numai prin credință” (Faith Alone), face o treabă excelentă în a delimita, din punct de vedere biblic, faptele de mântuirea prin har prin credință. Ar părea inconsecvent ca un calvinist să accepte cartea lui R.C. Sproul dacă ar considera că credința este doar o altă faptă.

Î: În Luca 7:50, cum poate o persoană să „plece în pace” după ce știe că a comis păcate mari?

R: Aceasta este o pace pe care niciun psihiatru nu o poate oferi. Este pacea de a ști că ești iertat cu adevărat și sincer de Dumnezeu. Nu este o negare a faptelor tale sau a gravității lor, ci o conștientizare a faptului că Dumnezeu este mai mare decât toate acestea. O persoană ar putea totuși să trebuiască să trăiască pe pământ cu consecințele faptelor sale, dar Dumnezeu poate transforma chiar și disciplina și consecințele în binecuvântări ulterioare. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1395, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 8:2, femeile posedate de duhuri rele sufereau doar de o tulburare psihologică?

R: Dacă crezi în Biblie, nu poți crede că demonii erau doar o problemă psihologică, din următoarele motive:

Demonii sunt externi: pot intra într-o persoană, pot ieși și pot intra, de exemplu, în porci.

Demonii au personalitate: ei pot gândi și acționa independent de voința omului.

Î: În Luca 8:3-4 și Ioan 2:1-11, s-a căsătorit Isus cu una sau mai multe dintre femeile care îi însoțeau pe ucenici, așa cum cred mormonii poligami și unele alte secte?

R: Nu. În primul rând, iată femeile despre care știm că l-au însoțit pe Isus și pe ucenici. Conform Luca 8:3-4, femeile care călătoreau cu Isus erau Maria Magdalena, Ioana, soția lui Chuza, Susana și altele. Alte pasaje o menționează pe Salome (Marcu 15:40), pe Maria, mama lui Iacov (Marcu 15:40, Luca 24:10), și pe Marta, sora Mariei. Ca o notă marginală, Ioana, soția lui Chuza, din Luca 8:3, , este prima persoană menționată ca fiind asociată cu o familie regală. Observați că ea era deja căsătorită.

Ioan 2:2 spune că Isus a fost invitat ca oaspete la nuntă. Un mire nu este niciodată invitat la propria nuntă.

Nu există niciun temei pentru a afirma că Isus s-ar fi căsătorit vreodată, că ar fi avut copii sau că s-ar fi născut vreun copil fără o natură păcătoasă. Deși niciun verset nu spune în mod explicit că Isus nu s-a căsătorit niciodată, niciun verset nu spune că Isus nu a zburat pe Marte. Un argument bazat pe tăcere nu dovedește una mai mult decât cealaltă.

Iată toate celelalte pasaje dinaintea învierii care se referă la femei:

Ioana și Salome nu sunt menționate nicăieri altundeva.

Marta (împreună cu Maria) a fost menționată doar în trei pasaje anterioare Învierii: o cină (Luca 10:38-41), vindecarea fratelui lor Lazăr (Ioan 11:1-45) și o a doua cină cu Lazăr (Ioan 12:1-8).

Deoarece nu există nicio altă mențiune, nu s-ar putea găsi un argument mai puternic în favoarea ideii că Iisus s-a căsătorit cu Maria decât în favoarea ideii că s-a căsătorit cu sora ei, Marta. Cu toate acestea, Iisus a respectat Legea lui Moise, iar căsătoria unui bărbat cu două surori, cât timp ambele erau în viață, era interzisă conform Leviticul 18:18. Mormoni care propovăduiesc acest lucru probabil nu sunt conștienți că susțin că Iisus ar fi încălcat aici legile matrimoniale din Vechiul Testament.

Vezi „When Cultists Ask”, p. 163, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 8:9-10, ar putea acest „mysterion” să fie similar cu religiile misterice grecești?

R: Unii erudiți liberali au considerat acest lucru. Dar cuvântul ebraic echivalent pentru „mister” era prezent și în literatura ebraică extrabiblică, așa că nu există nicio legătură cu religiile grecești mai îndepărtate. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 906, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 8:16-17, care este sensul faptului de a nu ascunde o lumânare aprinsă sub un vas?

R: Scopul unei lumânări aprinse este să lumineze; a o pune sub un coș sau sub un pat ar fi ridicol. La fel, scopul unui creștin este să-L slăvească pe Dumnezeu, iar ascunderea mărturiei sale și eșecul de a-L slăvi pe Dumnezeu sunt la fel de ciudate. Bushel-urile erau folosite pentru a păstra cereale și bunuri care erau cumpărate și vândute. Patul era un loc de confort sau, pentru unii, de lene. Unii creștini de astăzi își ascund mărturia din cauza afacerilor, a confortului sau a răsfățului. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1398, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 8:18, de ce ar trebui oamenii să ia aminte la ceea ce aud?

R: Dumnezeu nu are nicio obligație să ofere nimănui oportunități nelimitate de a auzi Evanghelia. Nu lua de bună o oportunitate de a găsi adevărul, fie pentru tine, fie pentru altcineva.

În plus, Dumnezeu îi judecă pe oameni pe baza a ceea ce au avut ocazia să cunoască, așa cum arată Romani 4:15 și 5:12. 2 Petru 2:20-22 spune că ar fi fost mai bine pentru unii oameni să nu fi cunoscut calea adevărului, decât să o cunoască și să-i întoarcă spatele.

Î: În Luca 8:19-21, Isus Își onora oare mama?

R: Isus și-a cinstit părinții, dar, în acest caz, a acționat împotriva dorințelor mamei Sale, pe care le cunoștea. Ar trebui să ne ascultăm părinții, dar atunci când dorințele lor contravin voinței lui Dumnezeu, pe care o cunoaștem, trebuie să-L ascultăm mai întâi pe Dumnezeu. Este dificil pentru un copil mic să știe ce vrea Dumnezeu, mai ales dacă părinții lui spun altceva. Totuși, Isus era deja adult în acest moment.

Î: În Luca 8:19-21, de ce nu era prezent Iosif, tatăl lui Isus?

R: Scriptura nu spune acest lucru. Totuși, tradiția bisericească spune că Iosif a murit înainte ca Isus să ajungă la maturitate.

Î: În Luca 8:22, de ce nu ar fi trebuit ucenicii să se teamă?

R: Pe de o parte, ei erau pescari profesioniști care, fără îndoială, traversaseră acest lac de multe ori. Pe de altă parte, furtuna era atât de puternică, încât se temeau să nu se înece. Dar Isus a spus: „Să trecem pe malul celălalt.” Când Isus a spus că vor merge pe malul celălalt, nici toți demonii din Iad nu i-ar fi putut opri să ajungă acolo. Ca o paranteză, aceasta a fost o încercare foarte puternică de a-L împiedica pe Isus să ajungă pe malul celălalt. Cu toate acestea, singurul lucru consemnat pe care Isus l-a făcut pe malul celălalt a fost vindecarea unui posedat de demoni în fața locuitorilor orașului. Nu auzim că vreun locuitor al orașului L-ar fi urmat pe Isus, dar, chiar și așa, Isus le-a oferit totuși această oportunitate. Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 226, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 976-977, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 911-912 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 8:23 și Matei 5:23-26, cum a putut Isus să doarmă într-o barcă în timpul unei furtuni violente?

R: Fie Isus dormea în mod natural, pentru că era foarte obosit, fie a fost adus în mod supranatural într-un somn adânc pentru a-i pune la încercare pe ucenici. Cel mai probabil, Isus a dormit profund pentru că era epuizat de atâta predicare.

Există trei tipuri de somn natural: somnul profund, somnul REM (mișcare rapidă a ochilor), când oamenii visează, și somnul ușor. Oamenii trec prin mai multe cicluri ale acestor trei tipuri de somn în fiecare noapte. Isus ar fi putut fi într-un somn profund. Indiferent de situație, Isus, ca om, dormea când a izbucnit furtuna. Dar Isus, ca Dumnezeu, a potolit furtuna când a vorbit. Astăzi, dacă avem o furtună demonică care se dezlănțuie în inima noastră, să-L rugăm pe Isus să vorbească, să o mustre și să o potolească și pe aceasta.

În circumstanțe cu totul diferite, și Iona dormea într-o barcă în timpul unei furtuni violente.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1398, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 8:25 și Matei 8:26, de ce i-a întrebat Isus unde le era credința?

R: A fost ca un test pentru ucenici; ei nu l-au trecut. În Luca 8:22, Isus le-a spus ucenicilor că se vor duce pe malul celălalt. Isus a fost surprins de frica lor. Ei se îndoiau că

a) Dumnezeu Tatăl îl va proteja pe Isus de intemperii și/sau

b) că Isus Însuși voia să-i țină în siguranță și/sau

c) Isus era în stare să-i țină în siguranță.

Uneori, îndoielile noastre de astăzi provin din aceleași motive.

Î: În Luca 8:37, de ce unii oameni de astăzi doresc ca Hristos și influența Sa să se îndepărteze, chiar și după ce au văzut efectele acesteia?

R: Isus este prea „incomod” pentru mulți oameni. El le tulbură sentimentul de liniște, de bunăstare și de autosuficiență. Ei recunosc că Isus îi cheamă să-și schimbe direcția, într-un mod în care nu cred că vor să meargă.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1399, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 8:38, de ce a respins Isus cererea omului de a veni cu El?

R: Probabil pentru că Isus a vrut ca omul să rămână printre cei care îl cunoșteau, ca mărturie pentru ei.

Î: În Luca 8:43-45, a făcut femeia ceea ce trebuia, atingând mantia lui Isus?

R: De fapt, persoanele considerate necurate nu trebuiau să atingă pe cei care nu erau necurati. Ea își cheltuise toți banii pe medici, în zadar. Marcu 5:26 spune că medicii nu au făcut decât să-i agraveze starea, dar Luca, fiind el însuși medic, ar fi putut dori să omită acest detaliu. Însă, având în vedere situația și caracterul fără speranță al bolii ei, Isus nu i-a adresat niciun cuvânt de mustrare; doar vindecare și laude. Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, pp. 1399-1400, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 227, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 817.

Î: În Luca 9:1-11, de ce există o diferență față de Matei 10:1-15 și Marcu 6:8-9?

R: Matei ne oferă detaliul că Isus le-a spus să meargă doar la iudei, în timp ce Luca nu specifică acest lucru. Ei nu trebuiau să aibă nici traistă, nici mâncare, nici bani și, , nici o tunică în plus. În această parte, Isus le dă puterea Sa (dynamos/dynamin) și autoritatea (exousian), astfel încât ei nu au nevoie de alte lucruri.

Dar trebuiau să ia un toiag (singular) sau să nu ia toiaguri (plural)? Deși Isus ar fi putut spune pur și simplu să ia un singur toiag dacă îl aveau, dar nu altele în plus, o altă posibilitate este o eroare de copiere.

Poate că în copiile pe care le avem din Marcu s-a înlocuit „doar” în loc de „nu”. Deși toate copiile pe care le avem spun „nu”, în limba greacă diferența dintre „doar” și „nu” constă în adăugarea cuvântului grecesc din două litere „ei”. Cartea „Hard Sayings of the Bible”, paginile 422-424, menționează o eroare de copiere de alt fel, în care Matei, deși era de obicei foarte familiarizat cu Marcu, l-a urmat aici pe Luca. Așadar, cu alte cuvinte, „numai/cu excepția unui toiag” din Marcu ar trebui probabil să fie „nu un toiag”, așa cum apare în Matei și Luca.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1400, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 918, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:1-11, credeți că toți cei doisprezece aveau această putere și autoritate, inclusiv Iuda Iscarioteanul?

R: Este posibil ca Iuda să nu fi făcut nimic, ci doar să fi pretins că făcea minuni și alunga demonii. Cu toate acestea, este probabil, mai ales dacă ieșeau câte doi, ca el să fie văzut și să nu poată să se prefacă. Cu alte cuvinte, chiar și Iuda avea cu adevărat acea putere. Amintiți-vă că, la acel moment, demonii nu știau că Iuda urma să se întoarcă împotriva lor.

Î: În Luca 9:3-5, de ce trebuiau să rămână doar într-o singură casă dintr-un oraș?

R: Un motiv secundar este că astfel s-ar reduce timpul suplimentar pe care ar fi trebuit să-l petreacă rugând oamenii să-i găzduiască, trecând de la o casă la alta. Un motiv principal ar fi acela de a nu provoca resentimente legate de cine are privilegiul de a-l găzdui pe ucenic. Avantajul principal este simplitatea, atât în ceea ce privește eventualele sentimente rănite, cât și din punct de vedere logistic.

Conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 918, grecul Lucian a scris „Moartea lui Peregrinus”, o satiră despre un predicator cinic numit Peregrinus care se dădea drept creștin și trăia din ospitalitatea creștinilor. Scrisul creștin timpuriu, „Didache”, capitolele 11-12, avertizează împotriva profeților rătăcitori care trăiesc doar pe cheltuiala altora. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1400, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:5, există astăzi situații în care ar trebui, la figurat, să-ți scuturi praful de pe picioare?

R: Da, deși sperăm că acest lucru va fi rar. În primul rând, rețineți că, chiar și în cazul neamurilor de pe malul estic al Mării Galileei, care I-au cerut lui Isus să plece din acel loc, Isus nu Și-a scuturat praful de pe picioare. Dar celor care pretindeau că Îl urmează pe Dumnezeu, dar îi respingeau pe apostolii și slujitorii Lui, Isus le-a spus să-și scuture praful de pe picioare. Dacă o organizație sau o biserică pretinde că este creștină, dar îi respinge sau îi alungă pe cei care Îl urmează pe Dumnezeu, ar putea fi momentul să-ți scuturi praful de pe picioare. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 979, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:7, ce este un tetrarh?

R: Cuvântul grecesc „tetra” înseamnă „patru”, iar conducătorul Galileei era numit tetrarh, deoarece stăpânea una dintre cele patru regiuni ale Palestinei. Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1401.

Î: În Luca 9:7,9, este același Irod care domnea când s-a născut Isus?

R: Nu. Irodul care a ucis pruncii băieți din Betleem era numit Irod cel Mare. Acest Irod, numit Irod Antipa, era fiul mai mic al lui Irod cel Mare și al uneia dintre cele zece soții ale sale, Malthace. Cel mai probabil, el nu știa că acesta era același Isus pe care tatăl său încercase să-l omoare când era prunc. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 979, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:7-9, când Irod Tetrarhul era curios să afle mai multe despre Isus, de ce nu a lăsat Isus totul baltă, nu s-a dus la conducător și nu i-a spus?

R: Răspunsul privind identitatea lui Isus era ușor de descoperit; era suficient să te duci la Isus și să-L asculți. Se pare că partea dificilă nu este să dezvălui informația despre cine este Isus, ci mai degrabă să-i faci pe oameni să pună întrebarea și să dorească să caute răspunsul. Isus nu s-a dus în grabă la Irod, cel care l-a întemnițat și l-a ucis pe Ioan. Dacă Irod ar fi vrut cu adevărat să afle, ar fi putut veni și să asculte el însuși.

Î: În Luca 9:14, de ce trebuia ca oamenii să stea în grupuri de câte cincizeci?

R: Erau oameni care veniseră de departe pentru a-L asculta pe Isus; dacă ar fi fost doar localnici, s-ar fi întors la casele lor. Scriptura nu spune de ce trebuiau să stea în grupuri de câte 50, dar acest lucru ar fi facilitat numărarea și distribuirea coșurilor. Acest lucru amintește de minunea din 2 Regi 4:42-44, unde Elisei a hrănit 100 de bărbați dintr-o singură oală. Cei 5.000 reprezentau lumea pierdută, înfometată după pâinea lui Dumnezeu. Ucenicii sunt creștini cu resurse limitate. Resursele lor au fost înmulțite astfel încât au rămas chiar și douăsprezece coșuri (kophinoi) folosite în comerț. Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1401, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 228-229.

Î: În Luca 9:20, care este diferența dintre „Hristos” și „Mesia”?

R: „Hristos” în greacă este echivalentul lui „Mesia” în ebraică. Acesta este Cel uns care a fost promis în Vechiul Testament. Vezi „1001 Bible Questions Answered”, p. 28-29, pentru un răspuns mai detaliat.

Î: În Luca 9:20-21, a refuzat oare Isus să fie cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, având în vedere că, în Luca 9:20-21, El le-a spus ucenicilor să nu spună nimănui că El era Hristosul lui Dumnezeu, iar în Luca 4:11 Isus i-a mustrat pe demoni pentru că au spus că El era Hristosul, Fiul lui Dumnezeu?

R: Este puțin dificil să răspund la această întrebare, deoarece ambele referințe biblice sunt incorecte, așa că trebuie să presupun la ce pasaje se referea cel care a pus întrebarea. Luca 9:20-21 nu spune „Fiul lui Dumnezeu”, ci „Hristosul lui Dumnezeu”. Chiar și Coranul recunoaște că Isus era Mesia (Hristos), așa că până și musulmanii ar trebui să fie de acord că Isus era Hristosul lui Dumnezeu. Nici Luca 4:11 nu menționează „Fiul lui Dumnezeu”.

Cel care a pus întrebarea s-ar putea să se fi gândit la Matei 8:29, unde demonii au întrebat: „Ce vrei de la noi, Fiul lui Dumnezeu?”, iar apoi au cerut să fie trimiși în porci. Isus nu le-a spus să nu spună nimănui acest lucru, ci le-a permis să intre în porci. Dar demonii doar recunosc că știau cine era cu adevărat Isus, sperând probabil că lucrurile vor merge mai ușor pentru ei.

În Matei 16:16-20, Isus i-a întrebat pe ucenici cine era El, iar Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Dar chiar și aici, în acel moment, Isus „le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El era Hristosul [Mesia]”. Nu se menționează nicăieri că ucenicii ar fi fost avertizați să nu spună că El era Fiul lui Dumnezeu.

Î: În Luca 9:21 și Matei 16:20, de ce nu trebuiau ucenicii să spună nimănui, la acel moment, că Isus era Hristosul (Mesia)?

R: La ce ar fi folosit să folosească acel nume, când ei fie nu știau ce urma să facă Mesia, fie aveau concepții greșite despre Mesia, considerându-L un cuceritor militar? Este mai bine să se clarifice mai întâi concepțiile greșite legate de un titlu înainte de a revendica acel titlu. În curând, ei aveau să spună deschis tuturor că Isus era Mesia, dar mai întâi, oamenii trebuiau să vadă cine era Isus și dovezile afirmației Sale.

Î: În Luca 9:24-26, care sunt cele două obstacole comune în calea angajamentului creștin, atât atunci, cât și acum?

R: Lăcomia după bani și teama de rușine. Poți câștiga mai mulți bani dedicându-te trup și suflet câștigării banilor, fără a mai lăsa timp pentru ceea ce vrea Dumnezeu să faci. Poți să te retragi de la a face ceea ce vrea Dumnezeu pentru tine, din cauza fricii de respingere sau de pierderea respectului din partea celorlalți. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1403, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 979, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:27 și Matei 16:28, cum se face că unii nu au gustat moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu?

R: A gusta moartea înseamnă a trece prin experiența morții. Unii dintre cei de aici nu aveau să moară înainte de a vedea venirea Împărăției lui Dumnezeu odată cu învierea lui Isus și cu Rusaliile, 50 de zile mai târziu.

Î: În Luca 9:31, care este diferența între a prezice că Isus ar putea fi ucis și faptul că Isus spune că El trebuie să fie ucis?

R: Isus nu spune că ar putea fi periculos și că exista o șansă ca El să fie ucis. Nu exista niciun risc ca El să fie ucis; dimpotrivă, era absolut sigur că El își va împlini destinul și va fi ucis. Ca o notă marginală, cuvântul grecesc pentru „plecare/moarte” este același cuvânt ca și „Exod”. Isus se îndrepta spre „Exodul” Său, ca să spunem așa. Consultați „New International Bible Commentary”, p. 1202, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1404, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:36 și Matei 17:9, de ce ucenicii nu au spus nimănui despre transfigurare în acel moment?

R: Există cel puțin trei motive.

1. Ar fi putut stârni invidia celorlalți ucenici.

2. Pentru evreii care nu credeau în Isus, această minune, la care au fost martori doar trei ucenici, nu ar fi fost crezută.

3. Pentru credincioși, acest eveniment urma să fie curând eclipsat de înviere.

Î: În Luca 9:37-39 și Matei 17:15-17, de ce demonii îi rănesc adesea pe cei pe care îi posedă?

R: Vezi discuția despre Matei 17:14-16 pentru răspuns.

Î: În Luca 9:45, de ce nu li s-a dat ucenicilor să înțeleagă cuvintele lui Isus despre trădarea Sa?

R: Probabil a fost o expresie colocvială care însemna că ei nu înțelegeau. Totuși, întrebarea fundamentală rămâne: de ce nu au înțeles acest lucru? Deși motivul ar fi putut fi faptul că Dumnezeu sau Satana îi împiedicau în mod supranatural să înțeleagă, explicația reală este probabil mult mai simplă. În general, oamenii adesea nu înțeleg ceea ce nu sunt dispuși să accepte. Cum ar putea cineva care a avut o asemenea splendoare supranaturală la transfigurare să sufere o moarte atât de rușinoasă? Moartea lui Isus ar fi o înfrângere pentru cauză, sau cel puțin așa credeau ei. Evident, Isus nu ar fi lăsat ca cauza Sa să fie înfrântă. Ucenicii nu auziseră niciodată asta înainte, nu doreau să o audă și, prin urmare, probabil că ucenicii înșiși, d , s-au împiedicat să înțeleagă acest lucru de la început.

Isus, știind acest lucru, a spus-o aici și din nou mai târziu, pentru a le da timp să înțeleagă. Ei s-au opus suferinței lui Isus. Mai târziu aveau să afle că nu numai Isus urma să sufere, ci și cei care Îl urmează pe Dumnezeu vor suferi pentru Evanghelie.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 231, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 531, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 980, și „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1405, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:46, de ce s-au certat ucenicii cu privire la cine va fi cel mai mare?

R: Observați momentul în care s-a petrecut acest lucru. În Luca 9:10, ei se întorseseră pentru a raporta succesul lor, iar acest lucru se pare că le-a urcat la cap. În mândria lor, L-au pus pe Isus pe primul loc, dar s-au pus pe ei înșiși pe locul al doilea. Filipeni 2:3 și următoarele versete spun că trebuie să-i prețuim pe ceilalți mai mult decât pe noi înșine.

De asemenea, așa cum a spus G. Campbell Morgan, „pasiunea noastră pentru statistici este egocentrică și trupească, și nu din Duhul.” 61,5% dintre oameni ar fi de acord. (o glumă) (din „Believer’s Bible Commentary”, p. 1401.) Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1404, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:49, cum ar putea altcineva să alunge demonii?

R: Nu era necesar să fii unul dintre cei doisprezece ucenici pentru a alunga demonii; și alți urmași puteau face acest lucru. Dumnezeu poate da această putere oricui dorește.

Î: În Luca 9:49, de ce au vrut ucenicii să-l oprească pe acel om și de ce a vrut Isus ca el să continue?

R: Ei nu înțelegeau cum putea el să creadă și să facă acest lucru, dacă nu-l cunoșteau. Cei Doisprezece, precum și creștinii din orice Biserică de astăzi, nu ar trebui să se considere reprezentanții exclusivi ai lui Dumnezeu.

Pentru mai multe informații, consultați „New International Bible Commentary”, p. 1203, „Believer’s Bible Commentary”, p. 1406 și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 980.

Î: În Luca 9:49, care sunt câteva exemple din zilele noastre în care cineva ar putea fi tentat să vrea să oprească o slujire, pentru că este diferită?

R: Din păcate, creștinii pot fi uneori sectari; adică pun mai mult preț pe organizație și proceduri decât pe lucrarea în sine. Problema nu era ortodoxia, ci apartenența la o anumită grupare. Dacă sunt pastori, s-ar putea să nu se simtă confortabili cu ceva care se află sub controlul lui Dumnezeu, dar nu sub controlul lor. Dacă nu provine din organizația lor, ar putea fi considerat o amenințare; dar trebuie să-și dea seama că este doar o amenințare la adresa controlului și a organizației lor, care nu contează cu adevărat. Ar putea fi acuzați că fură oile; dar oile nu aparțin liderului sau organizației, ci aparțin Păstorului Suprem, Iisus Hristos. Poți avea parte de o dezamăgire când crezi că oamenii îți aparțin ție sau organizației tale, când de fapt ei aparțin lui Dumnezeu. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 931, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:51, Isus mai fusese la Ierusalim și înainte, așa că ce era diferit de data aceasta?

R: Isus știa că trebuia să ajungă acolo până la Paște pentru „întâlnirea cu destinul” Său. Spre deosebire de celelalte dăți, Isus știa că nu se va mai întoarce înainte de moartea Sa. Era singur cu acest secret. A încercat chiar să împărtășească această informație ucenicilor Săi, dar ei pur și simplu nu au înțeles. Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 232, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:53, de ce samaritenii nu L-au primit pe Isus așa cum o făcuseră înainte?

R: Trei aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. Deși cel mai probabil erau alți samariteni, rămâne totuși întrebarea de ce acești samariteni nu L-au primit pe Isus.

2. Este posibil ca acești samariteni să fi auzit deja că Isus pretindea că este Mesia [iudeu] și au respins această idee.

3. Deoarece Isus se îndrepta spre Ierusalim din motive religioase, iar samaritenii credeau că închinarea lor era mai bună decât cea de la Ierusalim, călătoria lui Isus nu se încadra în paradigma lor despre ceea ce considerau ei a fi bun. Ei nu ar fi considerat Ierusalimul ca fiind locul potrivit de închinare, ci mai degrabă Muntele Gerizim din Samaria. Faptul că Isus se ducea la Ierusalim nu le confirma punctul lor de vedere, ci dimpotrivă, îl contrazicea, așa că i-au întors conștient spatele.

Al treilea motiv este cel mai probabil.

Consultați „New International Bible Commentary”, p. 1203, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 933-934, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1406, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:54-55, de ce au vrut ucenicii ca samaritenii să fie uciși?

R: Deși Scriptura nu spune acest lucru, putem deduce din comportamentul altora. Uneori, o persoană poate fi atât de concentrată pe putere, încât uită de compasiunea față de oameni.

S-ar putea crede că, după tot acest timp petrecut învățând ce a învățat Isus, Iacov și Ioan ar fi cunoscut mai bine inima lui Isus, dar nu a fost așa. Credincioșii pot ști multe lucruri și pot fi eficienți în slujire, dar pot avea totuși puncte oarbe îngrozitoare. De aceea nu avem nevoie doar de adevărul Bibliei, ci avem nevoie unii de alții pentru a ne îndemna reciproc acolo unde nu urmăm adevărul Bibliei.

Odată, eram împreună cu niște creștini din Orientul Mijlociu și ieșisem să le vorbim altor oameni din Orientul Mijlociu despre Hristos. Am întâlnit un bărbat din Iordania, care fusese crescut în credința creștină încă din copilărie. L-am rugat să ni se alăture în mărturisirea de credință în fața musulmanilor, dar el s-a arătat reticent. După ce văzuse și auzise ce le făceau musulmanii creștinilor din țara lui, nu dorea ca musulmanii să vină la Isus și să ajungă în cer. I-am spus că, dacă nutrea ură, și nu iubire, față de alți oameni, ar trebui să fie foarte atent să verifice dacă era într-adevăr mântuit (1 Ioan 3:14-16; 4:8). Din fericire, și-a schimbat părerea și a decis să vină să le vorbească musulmanilor despre Isus.

Poate că ucenicii se gândeau la Ilie, care a chemat focul asupra celor 102 de bărbați din 2 Regi 1:9-12. Totuși, situația era cu totul diferită. Nu numai că Isus venise să arate iubirea lui Dumnezeu și să inaugureze o nouă dispensație, dar samaritenii pur și simplu L-au respins și nu încercau să-L aresteze, așa cum cei 102 de bărbați încercau să-l captureze pe Ilie.

Î: În Luca 9:54-55, de ce nu a vrut Isus ca samaritenii să fie uciși?

R: Acest lucru nu ar fi contribuit în niciun fel la aducerea oamenilor la Isus pentru a ajunge în Rai. Isus nu a vrut ca oamenii să fie judecați imediat pentru că nu L-au urmat și L-au respins, iar noi ar trebui să fim foarte recunoscători pentru asta. În Luca 9:56, Isus a spus că nu a venit să distrugă viețile oamenilor, ci să le mântuiască. Aceasta nu a fost doar misiunea lui Isus, ci și dorința inimii Sale. Și noi ar trebui să avem aceeași dorință în inimă. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 981, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:57-62, de ce i-a refuzat Isus pe acești trei bărbați să-L urmeze direct?

R: Deși Scriptura nu spune în mod explicit, circumstanțele par foarte diferite aici față de cazul demonizatului din Țara Gherasenilor. În cazul demonizatului vindecat, nu a existat niciun indiciu de mustrare, iar Isus i-a încredințat o altă slujire – una care putea fi eficientă –, aceea de a rămâne printre oamenii care îl cunoșteau din perioada în care era posedat de un duh rău. În cazul celor trei bărbați, Isus a criticat lipsa lor de angajament total și nu a menționat nicio slujire pentru ei.

Cei trei bărbați erau de acord cu scopul, dar nu și cu angajamentul. Nu era atât de mult vorba despre ce erau dispuși să renunțe sau nu, ci mai degrabă despre a-L pune pe Isus pe primul loc. În toate cele trei cazuri, răspunsul lor a fost „Da, dar”. Ei priveau înapoi în loc să privească înainte, așa cum a menționat Isus în Luca 9:62. Aveau dorința de a ajuta, dar nu aveau simțul urgenței. A fi ucenic implică o renunțare, un preț.

Dacă te uiți doar la subiectele propoziției, obții „Doamne… eu pe primul loc”. Acordăm o prioritate mai mare sarcinilor pe care numai noi, cei vii spiritual, le putem îndeplini, sau sarcinilor pe care le poate îndeplini oricine? Credincioșii pot fi împiedicați să slujească de dragostea lor primară pentru confortul material, cariera lor sau familie și prieteni.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 232-233, „New International Bible Commentary”, p. 1204, „Believer’s Bible Commentary”, p. 1407, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 981 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:57-59, de ce a vorbit Isus despre vulpi și păsări cuiva care dorea să-L urmeze?

R: Isus spunea că El și ucenicii Săi nu aveau un loc sigur unde să se adăpostească, nici multe dintre conforturile pe care oamenii le consideră de la sine înțelese. Nici acel om nu ar fi avut parte de ele. Nu există nicio îndoială că omul dorea cu adevărat să-L urmeze pe Isus. Ceea ce era pus sub semnul întrebării era angajamentul său de a-L urma pe Isus mai presus de orice.

Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, pag. 1406-1407, spune: „Când citim că Fiul Omului nu are unde să-Și pună capul, suntem înclinați să-I compătimim. Un comentator remarcă: «El nu are nevoie de mila ta. Mai degrabă, compătimește-te pe tine însuți dacă ai o casă care te ține pe loc atunci când Hristos vrea să te trimită pe înălțimile lumii.»”

Î: În Luca 9:59-60, Hristos îi învăța oare pe oameni să nu-și cinstească părinții, în contradicție cu ceea ce spune Exodul 20:12?

R: Nu. Ar trebui să ne cinstim părinții, dar unele lucruri au prioritate față de familie după ce părinții noștri au trecut în neființă. Este mai important să ne cinstim părinții cât timp sunt alături de noi pe pământ, decât să-i dezonorăm pe pământ și apoi să cinstim rămășițele goale ale trupurilor lor după ce au plecat.

Cartea „Hard Sayings of the Bible” (Cuvintele grele ale Bibliei), paginile 463-464, menționează că un predicator scoțian din secolul al XIX-lea, John McNeill, a considerat că acest verset i se potrivește foarte bine. Odată, când era programat să predice la o serie de întâlniri evanghelistice în Anglia, a primit vestea că tatăl său murise și că înmormântarea urma să aibă loc în aceeași zi cu una dintre întâlniri. El a spus: „Căci același Isus a stat lângă mine și părea să-mi spună: «Uite, te am pe tine. Du-te și predică Evanghelia acelor oameni. Ce ai prefera: să îngropi pe cei morți sau să-i învii pe cei morți?»” Și McNeill s-a dus să predice.

Dacă fiul tău ar trebui să aleagă între a predica Evanghelia multor oameni și a veni la înmormântarea ta, ce ai prefera?

Vezi cartea lui Haley, „Alleged Discrepancies of the Bible” (Presupuse contradicții ale Bibliei), p. 287, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:59-60, de ce nu l-a lăsat Isus pe om să-și îngroape mai întâi tatăl?

R: Când fiul a vrut să-și îngroape mai întâi tatăl, nu este clar dacă tatăl murise deja. Mai degrabă, el ar fi putut aștepta ca tatăl său în vârstă să treacă în neființă înainte de a se alătura lui Isus. Ar fi trebuit să fie prezent la înmormântarea tatălui său pentru a se asigura că își va primi moștenirea. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 980, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 9:61-62, de ce nu a putut omul să-și ia rămas bun de la familia sa?

R: Omul nici măcar nu l-ar fi întrebat pe Isus dacă ar fi vrut doar să-și ia rămas-bun timp de cinci minute. Mai degrabă, omul cerea să petreacă mai întâi câteva zile cu familia sa, probabil așa cum dorea familia Rebecăi în Geneza 24:54-59. Ilie l-a lăsat pe Elisei să-și ia mai întâi rămas-bun de la familia sa în 1 Regi 19:19-21.

Acest lucru are o paralelă aproximativă cu un interviu de angajare din zilele noastre. Dacă prima ta întrebare, precum și multe dintre întrebările ulterioare, se referă la concedii și zile de concediu medical, atunci intervievatorul s-ar putea întreba cât de entuziasmat ești să faci acea muncă.

Când Ilie l-a chemat pe Elisei, acesta și-a luat scurt rămas-bun de la părinții săi, conform 1 Regi 19:19-21, și asta a fost suficient. Așadar, nu a fost atât o acțiune, cât o atitudine. Pentru noi, nu este vorba doar de a-L avea pe Isus în inima noastră; este vorba de a-L avea pe Isus pe primul loc în inima noastră.

Conform obiceiurilor funerare evreiești, o persoană era de obicei îngropată în aceeași zi în care murea. Așadar, s-ar fi putut ca tatăl să fie încă în viață, dar pe punctul de a muri, iar bărbatul să fi dorit să-și petreacă ultimele zile ale tatălui alături de el. Aceasta este opinia exprimată în lucrarea „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, paginile 114-115.

Pentru mai multe informații, consultați „Hard Sayings of the Bible”, pp. 464-465, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 819.

Î: În Luca 10:1 citim: „După aceste lucruri, Domnul a rânduit încă șaptezeci și i-a trimis câte doi înaintea Lui în fiecare cetate și loc în care urma să vină El Însuși”. Întrebarea este:

1- din ce motiv i-a trimis Isus pe acei 70 după ce îi trimisese deja pe cei 12 (Luca 9:1)? Erau oare misiunea sau destinația lor diferite? Are numărul 70 o semnificație simbolică sau alegorică? Se aflau oare printre acei 70 și cei 12 inițiali?

2- De ce celelalte evanghelii nu menționează deloc acest incident? Sau a fost o poveste alegorică și nu s-a întâmplat în realitate?

R: Cei șaptezeci nu au fost tot timpul alături de Isus, așa cum au fost cei doisprezece, dar au învățat de la Isus și au fost trimiși să predice. Nu, cei doisprezece nu făceau parte din cei șaptezeci. Presupun că Isus ar fi putut alege un alt număr, cum ar fi 69 sau 71. Dar Isus a ales în mod intenționat 70, un număr rotund care este un multiplu al lui 7. Șapte simbolizează perfecțiunea, iar acest lucru ar fi, de asemenea, o asemănare cu cei șaptezeci de bătrâni care au slujit sub conducerea lui Moise în Numeri 11:16-17.

Nu ar trebui să considerăm fiecare pasaj doar alegoric până când nu se dovedește contrariul. Mai degrabă, fiecare pasaj este literal, cu excepția cazului în care contextul indică altfel. Desigur, unele lucruri s-au întâmplat literalmente, dar au și o semnificație simbolică.

Î: În Luca 10:2, de ce a spus Isus că lucrătorii erau puțini și să ne rugăm pentru mai mulți?

R: Desigur, în acel moment erau doar șaptezeci de lucrători, dar nu asta era ideea aici.

Chiar și mai târziu, lucrătorii vor fi puțini. Mai mulți oameni devin creștini decât lucrează activ pentru Dumnezeu. Aceasta nu este voia dorită de Dumnezeu, deoarece Isus spune aici să ne rugăm pentru mai mulți lucrători.

Î: În Luca 10:3, în ce sens erau cei șaptezeci de ucenici ca niște miei printre lupi?

R: Mieii nu caută să se distrugă sau să se omoare unii pe alții. Lupii nu numai că caută să ucidă și să distrugă, dar le place și să mănânce mieii. De asemenea, există unii oameni care simt chiar o plăcere perversă în a-i abate pe cei drepți de la calea dreptății.

Ne-am putea întreba de ce, chiar și atunci când Isus și-a dat seama că îi trimite ca niște miei printre lupi, El a ales totuși să-i trimită. Pe măsură ce biserica a crescut mai târziu, de multe ori mesagerii au fost uciși, dar mesajul era mai important decât mesagerul, iar mesagerii au înțeles acest lucru.

Î: În Luca 10:4-12, de ce i-a condamnat Isus pe Corazin, Betsaida și Capernaum?

R: Deși existau cu siguranță mult mai multe orașe nelegiuite, aceste orașe erau „atât de aproape și totuși atât de departe”. Erau atât de aproape încât puteau auzi cu ușurință cuvintele lui Isus, și totuși erau surzi la Evanghelie. Unii oameni sunt așa; li s-au oferit atât de multe învățături și exemple bune de urmărire a lui Hristos, și totuși au ales să nu-L urmeze.

Ca o paranteză, Corazinul nu este menționat în altă parte în Biblie sau la Iosifus. Dar ruinele sale, aflate la 1,5 mile nord de Capernaum, pot fi văzute și astăzi. Acum, nu suntem siguri dacă Isus S-a dus personal la Corazin sau nu, dar, indiferent de asta, acceptarea sau respingerea mesagerilor lui Isus arată atitudinea lor față de Isus. Pentru mai multe informații, consultați „New International Bible Commentary”, p. 1204, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 938-939.

Î: În Luca 10:8, în acea perioadă puteau ei să mănânce lucruri interzise în Vechiul Testament?

R: Nu, acest verset nu susține acest lucru. Ei se duceau în orașe și case evreiești, iar acolo nu li s-ar fi oferit carne de porc, de cămilă sau orice altceva care contravine Legii lui Moise. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 938, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 10:12, în ce sens va fi mai ușor de suportat soarta Sodomei și a Gomorei decât a unor orașe din Palestina?

R: Luca 10:12 și 2 Petru 2:21 arată că există grade diferite de pedeapsă. În timp ce Sodoma și Gomora i-au respins direct pe îngeri, ei nu au auzit o prezentare la fel de clară a Evangheliei precum oamenii din orașele galileene d , care L-au ascultat pe Isus. Pentru mai multe informații, consultați „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 233.

Î: În Luca 10:13, având în vedere că Sodoma și Gomora s-ar fi pocăit dacă Isus ar fi venit la ele, iar Dumnezeu nu dorește ca nimeni să piară (Ezechiel 18:23, 32 și 2 Petru 3:9), de ce nu a trimis Dumnezeu pe cineva la ele?

R: Dumnezeu a trimis atât oameni, cât și îngeri. Lot se afla acolo, iar 2 Petru 2:7 spune că Lot era tulburat de viața murdară a oamenilor fără de lege. Dumnezeu a trimis și îngeri, pe care bărbații din Sodoma au încercat să-i abuzeze.

Î: În Luca 10:13,14, având în vedere că Tirul și Sidonul s-ar fi pocăit dacă ar fi văzut minunile, de ce nu a făcut Isus nicio minune în acea regiune?

R: Nu este vorba că toți s-ar fi pocăit, ci că unii, chiar și din Tir și Sidon, s-ar fi pocăit când L-ar fi văzut pe Isus, în timp ce mulți din orașele galileene nu s-ar fi pocăit. De fapt, Isus a vizitat regiunea Tirului și a Sidonului în Marcu 3:8 și din nou în Marcu 7:24-31. Oamenii au venit din Tir și Sidon pentru a-L asculta pe Isus, după cum se menționează în Luca 6:17.

Î: În Luca 10:15, poate un întreg oraș să fie trimis în Iad?

R: Străzile, clădirile și alte obiecte nu sunt trimise în Iad. Când toți locuitorii unui oraș îl resping pe Isus, atunci oamenii acelui oraș, în ansamblul lor, se vor afla în Iad.

Î: În Luca 10:18, cum a căzut Satana din cer la acea vreme?

R: Pe măsură ce acest aspect al slujirii lui Isus se desfășura, El l-a văzut profetic pe Satana, acuzatorul, căzând din Cer, pentru că în curând oamenii urmau să primească cuvântul iertării păcatelor lor, iar Satana nu ar mai fi avut niciun temei pentru a-i acuza.

Vezi „Cuvintele greu de înțeles din Biblie”, pag. 465-466, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 10:19, cum puteau ucenicii lui Isus să calce în picioare șerpi și scorpioni?

R: Isus nu le spunea aici să fie imprudenți sau să-L pună la încercare pe Dumnezeu. Mai degrabă, Dumnezeu îi va proteja de șerpi și de scorpioni, așa cum a fost protejat Pavel în Faptele Apostolilor 28:3-5.

Î: În Luca 10:21, care este semnificația faptului că aceste adevăruri sunt revelate pruncilor și nu celor învățați și înțelepți?

R: Așa cum arată 1 Corinteni 1:19-30, Dumnezeu nu i-a făcut pe cei învățați și înțelepți mai susceptibili să ajungă în Rai datorită învățăturii și înțelepciunii lor. Dacă învățătura ar fi făcut pe cineva mai evlavios și mai neprihănit, atunci ce să spunem despre naziștii din cel de-al Doilea Război Mondial? Germanii se numărau printre cei mai educați oameni de pe pământ, iar tehnologia lor în domeniul aviației, al bombardierelor în picaj de tip „ ”, al rachetelor, al tancurilor și al cărbunelui era cea mai avansată din lume. Cu toate acestea, ei au comis un mare rău ucigând peste șase milioane de evrei.

Evanghelia este uimitoare prin faptul că este atât de profundă încât cei înțelepți o pot studia toată viața și nu încetează niciodată să învețe mai mult. Totuși, și cei simpli o pot înțelege cu ușurință.

Î: În Luca 10:22, cum i-a încredințat Tatăl toate lucrurile lui Isus?

R: În cel puțin patru moduri:

Creația: Toate lucrurile au fost create de Tatăl prin Isus (Ioan 1:3; Coloseni 1:16).

Susținerea: Toate lucrurile sunt ținute împreună prin Isus (Coloseni 1:17).

Judecata: Tatăl a încredințat judecata oamenilor lui Isus, pentru ca toți să-L cinstească pe Fiul așa cum Îl cinstesc pe Tatăl (Ioan 5:22-23).

Mântuirea: Nu există niciun alt nume sub cer prin care să putem fi mântuiți (Faptele Apostolilor 4:12).

Î: În Luca 10:24, cum tânjeau oamenii evlavioși care au murit înainte de venirea lui Hristos să vadă ceea ce au văzut ucenicii?

R: Profețiile mesianice din Vechiul Testament arată că oamenii așteptau cu nerăbdare să-L vadă pe Mesia.

Î: În Luca 10:25, în ce fel întrebarea legistului îl „ispitea” pe Isus?

R: Aceasta se traduce mai bine prin „a-L pune pe Isus la încercare”. La fel ca mulți juriști de astăzi, acest jurist punea o întrebare la care credea că știe deja răspunsul. Scopul său nu era de fapt să afle răspunsul adevărat, ci să vadă ce va spune Isus și să verifice dacă Isus avea dreptate, cel puțin în ochii lui.

Î: În Luca 10:25-37, cum trebuie să fim noi un aproapele?

R: Parabola bunului samaritean nu are scopul de a ne spune cine altcineva ar trebui să ne fie aproapele și să ne ajute, ci mai degrabă cui ar trebui să fim noi aproapele și să-l ajutăm; iar răspunsul este: tuturor. Iată caracteristicile care ne definesc ca buni aproapele.

1) Un vecin nu invocă scuze. Ce scuze folosești tu?

2) Un vecin acceptă de bunăvoie neplăcerile. Ajutorul acordat omului jefuit l-a costat pe bunul samaritean timp, călătorind pe această porțiune periculoasă de drum în plină zi. A-i ajuta pe alții ne costă timp, energie, somn și bani. Când ați acceptat ultima oară neplăceri pentru altcineva?

3) Un vecin își cultivă propriul caracter. Compasiunea noastră ar trebui să fie formată de Cuvântul lui Dumnezeu, nu de cultura noastră. Cultura din acea vreme nu încuraja ajutorarea samaritenilor. Îl iubești pe Dumnezeu și te rogi? Pentru cine ai fost vecin ultima oară? Ai un ucenic în compasiune, pe cineva pe care îl formezi să-și exprime compasiunea?

4) Trebuie să ți se ceară? De fapt, omul rănit nu era în stare să ceară ajutor.

Acest text este preluat dintr-o predică ținută de Jeff Miller la Trinity Bible Church, pe 7 noiembrie 2010.

Î: În Luca 10:27, a spus asta mai întâi avocatul sau Isus?

R: Deoarece nu avem o înregistrare a tuturor cuvintelor lui Isus, iar tot ce se află în Evanghelii nu este neapărat în ordine cronologică, nu putem spune cu certitudine cine a fost primul care a spus acest lucru. Chiar dacă legistul a spus-o primul, pe baza înțelegerii sale corecte a Bibliei, cuvintele lui Isus au totuși autoritatea lui Isus în spate.

Î: În Luca 10:29, cine este aproapele nostru?

R: În Luca 10:36, Isus a ales în mod deliberat să nu răspundă la această întrebare. În schimb, El a spus o parabolă destul de lungă, pentru ca, atunci când ne-a pus întrebarea înapoi, toți cei care doreau să o facă să poată ajunge singuri la un răspuns.

Î: În Luca 10:30, ce știm despre drumul de la Ierusalim la Ierihon?

R: Nu era lung, având aproximativ 17 mile, dar era foarte abrupt; Ierusalimul se afla la aproximativ 2500 de picioare deasupra nivelului mării, iar Ierihonul la 770 de picioare sub nivelul mării. Tâlharii stăteau adesea la pândă pe acest drum abrupt și sinuos, înconjurat de dealuri și bolovani. Una dintre poreclele sale era „drumul sângelui”. Exista un anumit pericol și ziua, dar cu siguranță nu ai fi vrut să întârzii și să călătorești pe el noaptea. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 943, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 820, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 10:33-36, de ce a avut samariteanul această atitudine?

R: Chiar dacă samariteanul știa probabil că acest om nu era samaritean, Luca 10:33 spune că samariteanul „i s-a făcut milă” de victimă. Un călător obișnuit probabil că nu ar fi avut suficiente bandaje pentru a-i lega toate rănile, așa că probabil și-a făcut bandaje rupând fâșii din propriile haine. Ca dezinfectant, a folosit uleiul și vinul pe care le avea la el.

„The Believer’s Bible Commentary”, p. 1410, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 820, spun că este posibil ca levitul și preotul să fi crezut că ar putea fi o capcană și să nu fi vrut să fie jefuiți la rândul lor. Dar samariteanul fie nu s-a gândit la asta, fie această îndoială a fost depășită de faptul că omul avea în mod evident nevoie de ajutor.

Noi trebuie să fim ca samariteanul. Dar, la un alt nivel, iudeii au trecut pe lângă victimă, iar Isus a fost samariteanul care s-a oprit să ajute.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, cap. 8, p. 943, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 234, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 10:35, credeți că samariteanul se temea că va fi taxat în plus? Ar fi trebuit să se teamă?

R: Samariteanul nu avea „teamă” că va fi taxat în plus, deși era oarecum probabil să se întâmple acest lucru. El voia să-l ajute pe cel rănit, iar dacă ajutarea altora te făcea mai vulnerabil la a fi înșelat, atunci așa să fie. Vezi „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 544, pentru mai multe informații.

Î: În greacă, Luca 10:36 spune „era un aproapele” (NIV) sau „a devenit un aproapele” (NET Bible)?

R: Mai întâi, ce spun diferitele traduceri, iar apoi un răspuns.

„era un aproapele” (KJV, BSB, NKJV, NIV, NRSV)

„ți se pare un aproapele” (Interlinearul lui Berry)

„ți se pare că ai devenit un aproapele” (Interlinearul lui Jay P. Green)

„a devenit un vecin” (NET Bible)

„s-a dovedit a fi un vecin” (ESV, NASB 2020, traducerea extinsă a lui Wuest)

Expositor’s Bible Commentary, cap. 8, p. 944, deși nu oferă o traducere directă, spune: „samariteanul s-a făcut vecin”

Răspunsul este că ambele variante sunt corecte, iar acest lucru evidențiază o dificultate în traducere.

Este „a fost” deoarece fariseul a întrebat „cine este aproapele meu”

Este, de asemenea, „a devenit”, deoarece samaritenii nu locuiau în aceleași orașe cu evreii; samaritenii nu se considerau vecini sau prieteni ai evreilor, iar evreii nu se considerau vecini sau prieteni ai samaritenilor.

O notă interesantă din „The Expositor’s Bible Commentary”, capitolul 8, pagina 944, spune că dușmănia dintre evrei și samariteni era atât de mare încât fariseul nici măcar nu s-a putut hotărî să folosească cuvântul „samaritean” în răspunsul său către Isus.

Î: În Luca 10:36-37, cum a răsturnat Isus întrebarea pusă de cărturar?

R: Legistul a întrebat cine era aproapele său, adică pe cine ar trebui să ajute și pe lângă cine ar trebui să treacă fără să-l ajute? Ar putea să treacă pe lângă un ne-iudeu, pe cineva pe care îl considera nedemn de ajutor etc.? Isus ar fi putut concluziona spunând că victima crimei era aproapele care avea nevoie de ajutor, dar nu asta a spus Isus. Mai degrabă, Isus a răsturnat întrebarea și a întrebat „cine era aproapele”, neînțelegând prin aceasta cine avea nevoie de ajutor, ci mai degrabă cine oferea ajutorul. Așadar, nu întreba: „Cine este aproapele tău?”, ci mai degrabă: „Cui îi poți fi tu aproapele?”. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 983, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 10:38-42, există momente în care credincioșii se pot concentra pe un lucru, când ar trebui să se concentreze pe altul?

R: Acesta nu a fost momentul de glorie al Martei. Observați că Marta nu a ieșit din bucătărie cerându-i Mariei să o ajute. Nu, ea a ieșit furioasă din bucătărie, dând vina pe Isus pentru faptul că Maria nu o ajuta. În ciuda atitudinii ei proaste, față de Domnul ei, nu mai puțin, Isus i-a răspuns și a mustrat-o cu blândețe și îndurare. Marta credea că era bine că era atât de concentrată pe cină. Dar, în loc să fie prea concentrată, Isus a spus că era prea distrasă de la lucruri mai importante.

Slujirea lui Dumnezeu și petrecerea timpului cu El sunt amândouă bune, dar dintre cele două, petrecerea timpului cu Dumnezeu este mai bună. Ideea NU era că Maria și Marta nu ar fi trebuit să se pregătească pentru cină. Ci mai degrabă că Marta nu trebuia să fie atât de meticuloasă. Ar fi putut pregăti ceva simplu și să-și petreacă restul timpului ascultându-L pe Isus. Există momente în care ești mai meticuloasă în privința unui lucru decât își dorește Dumnezeu?

Este interesant de observat că Marta nu-și dădea deloc seama că pierdea ceva important și că ea era cea care avea prioritățile greșite. Fii atent să nu te afli într-o situație în care pierzi apropierea de Domnul și nu-ți dai deloc seama de asta.

Această parabolă este o avertizare pentru noi. Când slujirea ta față de Dumnezeu te distrage de la relația ta cu El și de la iubirea față de semeni, atunci trebuie să te gândești din nou dacă slujirea ta este cu adevărat pentru Dumnezeu sau nu. La fel ca Marta, trebuie să fim atenți să nu ne lăsăm distrași de faptul că facem atâtea lucruri, chiar și lucruri pentru slujire, încât să nu ne mai concentrăm pe ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să ne concentrăm.

Pentru mai multe informații, consultați „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 984, „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 545 și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 820.

Î: În Luca 11:1, de ce au cerut ucenicii: „Învață-ne să ne rugăm”?

R: Evangheliile ne arată că Isus se ruga foarte mult. S-a rugat când a fost botezat, în Luca 3:21. S-a rugat când i-a ales pe cei doisprezece, în Luca 6:12. Se ruga adesea singur, în Luca 5:16 și 9:18. S-a rugat în prezența altora, în Luca 9:28-29. S-a rugat pentru Simon Petru în Luca 22:32 și în Grădina Ghetsimani, în Luca 22:40-44. S-a rugat chiar și pe cruce, în Luca 23:46. În cele din urmă, unul dintre ucenicii Săi a cerut: „Învață-ne să ne rugăm”.

Această rugăminte include învățarea modului în care să ne rugăm, dar înseamnă mai mult decât atât. Ea cuprinde și „învață-ne să fim oameni care se roagă”. Aceasta a fost rostită imediat după ce Isus a mustrat-o pe Marta pentru agitația ei departe de Dumnezeu și a lăudat-o pe Maria pentru devotamentul ei față de Isus. La fel ca ucenicul, ar trebui să ne dăm seama când rugăciunea lipsește din viețile noastre. Pentru mai multe informații, consultați „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 234, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1411 și „New International Bible Commentary”, p. 1206.

Î: În Luca 11:1-4, de ce această rugăciune diferă de forma modernă?

R: În Luca este cea mai scurtă, în Matei este mai lungă, iar în unele manuscrise ulterioare ale lui Matei este identică cu cea de astăzi. Presupunând că forma modernă a apărut mai târziu, atât Matei, cât și Luca au scris ceea ce își aminteau din Rugăciunea Domnului, sau poate că Isus a predat-o de mai multe ori. O lecție pe care o putem învăța din aceasta este că Rugăciunea Domnului nu este o „incantație magică” pe care trebuie să o memorăm cu toții și să o rostim exact. Mai degrabă, variația cuvintelor ne arată că ceea ce contează este intenția și sensul constant, iar acestea sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a păstrat, nu vreo formulă anume. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 948, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 821.

Î: În Luca 11:2, de ce ar trebui noi, oamenii neînsemnați, să ne rugăm ca Numele lui Dumnezeu să fie sfințit?

R: Rugăciunea este ca Numele lui Dumnezeu să fie ținut sfânt pe pământ. Numele lui Dumnezeu este proclamat sfânt și înfricoșător în Psalmul 111:9. Rugăciunile evreiești ale Kaddish-ului și ale celor Optsprezece Binecuvântări se roagă, de asemenea, ca Numele lui Dumnezeu să fie sfânt. Dumnezeu se bucură când ne rugăm și cerem ca Numele Său să fie slăvit pe pământ. Vezi „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 948, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:4, având în vedere că Isus a plătit pentru păcatele noastre, de ce mai trebuie să ne rugăm pentru iertarea lor?

R: Isus a înlăturat pedeapsa judiciară a păcatului, dar, cu Duhul Sfânt care lucrează în viețile noastre, avem responsabilitatea de a înlătura practica păcatului din viețile noastre. Este greu să avem o relație dinamică cu Dumnezeu dacă nu ne ocupăm serios de păcatul din viețile noastre.

Ca o paranteză, în Luca se spune „păcate”, iar în Matei se spune „datorii”. Pe de o parte, aceste cuvinte au fost rostite înainte ca păcatele noastre să fie îndepărtate prin răstignire. Dar chiar și după aceea, ar trebui să fim pentru totdeauna extrem de recunoscători pentru faptul că Isus a plătit prețul pentru păcatele noastre.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 985, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:4, de ce ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne ducă în ispită?

R: Dumnezeu nu ne ispitește, așa cum ne învață Iacov 1:13-15. Dar Dumnezeu permite ca noi să fim încercați, și ne rugăm ca Dumnezeu să nu permită să fim încercați dincolo de ceea ce putem suporta. Anglicanii se roagă astfel: „salvează-ne în ceasul nevoii noastre” sau „scoate-ne din situațiile pe care nu le putem face față”.

Consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 948, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 235, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 985 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:5, de ce ar veni un călător la miezul nopții?

R: În mod normal, oamenii călătoreau ziua de-a lungul coastei și în cea mai mare parte a Palestinei. Dar în deșertul vestic, oamenii ar fi putut prefera să călătorească noaptea, mai ales când era lună plină, pentru a evita căldura. Sau poate că un călător a calculat greșit timpul și a ajuns mult mai târziu decât se aștepta.

Oricum ar fi, pâinea era foarte ieftină. O familie putea coace o mulțime de pâine proaspătă și o împărțea cu vecinii din sat. Apoi, când aceasta începea să se veștejească, o altă familie putea coace multă pâine și o împărțea la rândul ei. Așadar, într-un sat se știa cine avea pâine proaspătă. Astfel, când un călător venea la miezul nopții, gazda putea bate la ușa persoanei care tocmai coacese multă pâine. Ca o paranteză, pâinea era coaptă sub formă de pâini rotunde care, la prima vedere, semănau cu pietre de culoare maro deschis.

Familiile mai puțin înstărite aveau adesea case mici, cu o singură cameră, și se putea chiar să împartă rogojini de dormit. Era probabil greu să te ridici din pat fără să-i trezești pe ceilalți. De aceea exista reticența de a se ridica și de a deschide ușa. Termenul grecesc folosit aici este ambiguu. Poate însemna că persoana care bătea la ușă a avut îndrăzneala să o facă, sau poate însemna că persoana respectivă a fost „nerușinată” insistând să bată la ușă la ora aceea.

Ideea acestei parabole este că chiar și un vecin va face ceea ce ar prefera să nu facă, din cauza cererilor insistente. Cu cât mai mult va răspunde Dumnezeu rugăciunilor noastre, la cererile noastre insistente.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1412, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 948, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 547, „New International Bible Commentary”, p. 1206, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 821 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:5-8, de ce trebuie să fim stăruitori față de Dumnezeu?

R: Isus a spus doar că trebuie să fim capabili să fim stăruitori; aici El nu a spus de ce. Cu toate acestea, putem vedea câteva motive pentru stăruință.

Daniel a trebuit să fie perseverent deoarece Daniel 10:12-13 arată că, fără ca el să știe, exista o opoziție demonică împotriva îngerului care îi răspundea la rugăciune.

Așteptarea este adesea importantă din cauza momentului ales de Dumnezeu.

Uneori este nevoie de rugăciune stăruitoare deoarece ceea ce atacăm este o fortăreață a lui Satan.

Î: În Luca 11:5-8, care este diferența dintre stăruința în rugăciune și repetarea deșartă, așa cum se menționează în Matei 6:7?

R: În ambele cazuri, cineva ar putea spune exact aceleași cuvinte de mai multe ori, sau o cerere este repetată în moduri diferite.

Dacă are sens de fiecare dată și este o expresie a ceea ce se dorește cu adevărat, este perseverență.

Dacă cuvintele sunt rostite fără a avea un sens în spatele lor, ele nu înseamnă nimic mai mult pentru Dumnezeu decât pentru persoana care le repetă în zadar.

Într-o liturghie creștină, toată lumea spune același lucru de fiecare dată când se celebrează liturghia. Dacă aceasta este stăruință sau repetare deșartă nu depinde de cuvinte, ci de inimile celor care rostesc liturghia. Ca notă istorică, avem copii ale unor liturghii din perioada lui Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.).

Î: În Luca 11:8, ar trebui să se spună „perseverență” sau „îndrăzneală/insistență”?

R: Perseverența înseamnă a cere în repetate rânduri. Îndrăzneala înseamnă a nu-ți fi rușine să ceri acele lucruri. Cuvântul grecesc poate însemna ambele.

Este tradus prin „perseverență” în NKJV, NRSV, World English Bible, English Free Bible și Wuest’s Expanded Translation.

Este tradus în sensul opus, „insistență” în KJV, ASV din 1901, RV din 1895, Young’s Literal Translation, sau „obraznicie” în ESV, sau „îndrăzneală” în NIV.

Î: În Luca 11:10 (NIV), ar trebui tradus ca „ușă” sau „asta”?

R: Textul grecesc nu spune în mod explicit „ușă”, ci mai degrabă „ea”. Pe de altă parte, textul grecesc menționează și „a bate” și „a deschide”, astfel încât sensul implicit este o ușă sau o poartă.

Î: În Luca 11:11-13, ce a vrut să spună Isus despre tații pământești în comparație cu Tatăl nostru Ceresc?

R: Deși tații pământești nu sunt pe deplin buni ca Dumnezeu Tatăl, chiar și ei le dau, în general, copiilor lor lucrurile bune pe care aceștia le cer. Cu siguranță nu se străduiesc să le dea copiilor lor lucruri rele atunci când aceștia cer lucruri bune. Așadar, îndrăzniți să-I cereți Tatălui nostru Ceresc lucruri bune.

Î: În Luca 11:12, cât de răspândite erau ouăle pe vremea aceea?

R: Israeliții nu aveau găini și ouă până când nu au învățat de la babilonieni în timpul captivității. Dar, la acea vreme, acestea erau deja destul de comune. Vezi „The Expositor's Greek Testament”, vol. 1, p. 548, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:13, cum le dă Tatăl Duhul Sfânt tuturor celor care Îl cer, având în vedere că Simon Magul a cerut, dar nu a primit Duhul Sfânt în Faptele Apostolilor 8:18-23?

R: Deși Simon nu i-a cerut Tatălui, ci apostolilor, acesta nu este punctul principal aici.

Mai degrabă, Simon Magul nu a cerut niciodată să fie umplut cu Duhul Sfânt pentru sine. În schimb, Simon a oferit mită pentru a primi puterea de a da acest lucru altora și de a o folosi. Uneori, în zilele noastre, oamenii vor să-L folosească pe Dumnezeu, mai degrabă decât să fie folosiți de Dumnezeu.

Î: În Luca 11:13, având în vedere că Tatăl dă Duhul Sfânt celor care Îl cer, înseamnă oare că creștinii nu au Duhul Sfânt până când nu Îl cer de la Dumnezeu?

R: Așa cum subliniază cartea „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, la paginile 47-48, acest lucru a fost spus înainte de Rusalii, când Duhul Sfânt a fost revărsat asupra tuturor creștinilor. De la Rusalii încoace, venirea Duhului Sfânt în viața unui nou credincios face parte din acceptarea lui Hristos în viața sa. Cu toate acestea, există un caz neobișnuit în Faptele Apostolilor 8:14-17, unde Evanghelia a fost predicată samaritenilor în mod imperfect; aceștia au fost botezați în numele lui Isus, dar nu au auzit nimic despre Duhul Sfânt. Petru și Ioan au venit la ei, și-au pus mâinile peste ei, iar apoi aceștia au primit Duhul Sfânt. Totuși, situația normală este aceea de a primi Duhul Sfânt atunci când crezi. Odată ce un creștin primește Duhul Sfânt, el poate fi umplut cu Duhul Sfânt (Efeseni 5:18-21) sau nu, în funcție de modul în care rămâne în Hristos.

Î: În Luca 11:21-22, cine este omul puternic și cine este omul mai puternic?

R: În această metaforă, omul puternic este Satana, iar cel mai puternic este Isus Hristos. Hristos recuperează viețile și trupurile care se aflau în stăpânirea lui Satana. Hristos nu adoptă o atitudine defensivă, apărându-și pe ai Săi aici. Dimpotrivă, Hristos adoptă o atitudine ofensivă, luându-i în mod agresiv de la Satana pe acei oameni care, altfel, i-ar aparține lui Satana. Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 236, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:23, cum te poți împrăștia dacă nu ești cu Isus, când unii alungau demonii în numele lui Isus în Luca 9:49-50?

R: Ambele afirmații sunt adevărate. Observă că oamenii care alungau demonii în Luca 9:49-50 o făceau totuși în Numele lui Isus. Așadar, ei erau cu Isus. Pe de altă parte, ei nu făceau parte din organizația umană a apostolilor și a celor șaptezeci. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1413-1414 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:24-26, de ce poate un duh rău să se întoarcă cu încă 7 duhuri și nu cu 6 sau 8?

R: Răspunsul cuprinde două aspecte de luat în considerare.

1. Isus nu spunea că întotdeauna sunt șapte și niciodată un alt număr. El doar dădea un exemplu.

2. Șapte era considerat un număr generic al desăvârșirii, iar Isus ar fi putut spune că se va întoarce un „set complet” de demoni.

Nu există „neutralitate spirituală” în viețile noastre. Dacă cineva este gol pentru că demonii au plecat, este minunat. Dar acea persoană trebuie să fie umplută cu Duhul Sfânt ca credincios, altfel demonii s-ar putea întoarce, și chiar mai rău.

Consultați „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 822, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 986, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:27-28, cum se face că unii oameni consideră în mod greșit familia și maternitatea ca fiind mai importante decât Dumnezeu?

R: Atât lucrurile bune, cât și cele rele pot deveni idoli. De exemplu, familia este un lucru bun, iar a fi aproape de familia ta este un lucru bun. Dar dacă familia ta îți spune să faci lucruri care contravin cuvântului lui Dumnezeu, atunci trebuie să fii mai aproape de Dumnezeu decât de familia ta. Cunosc două cupluri care au divorțat în principal pentru că familia unuia dintre soți nu îl aproba pe celălalt soț. Dumnezeu urăște divorțul, iar când divorțezi de soțul tău doar pentru că asculți de familia ta, păcătuiești înaintea lui Dumnezeu.

Î: În Luca 11:27-28, în ce fel păcătuiesc unii oameni venerând-o pe Maria la aproximativ același nivel cu Isus?

R: Isus nu a negat că Maria era binecuvântată, dar era mai important să asculți Cuvântul lui Dumnezeu și să-l împlinești decât să o numești pe Maria „binecuvântată”. Este în regulă să o numim „binecuvântată”, dar nimic din Biblie nu spune că trebuie să o adorăm sau să ne închinăm ei. În Catehismul Bisericii Romano-Catolice, Maria este numită „Mediatoare” (co-mediatoare) și „Mântuitoare” (co-mântuitoare) alături de Hristos. Așa cum spune „Comentariul biblic al lui Tony Evans”, p. 986, admirația față de Isus și de mama Sa nu înlocuiește ascultarea față de Isus.

Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1414, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 822.

Î: În Luca 11:29-30, care a fost semnul lui Iona?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Iona ar fi părut cu siguranță ciudat pentru niniveni. După ce a stat în burta peștelui uriaș timp de trei zile și trei nopți, pielea lui era probabil complet albă, iar părul îi fusese probabil smuls parțial. Cu toate acestea, Isus nu face aici nicio referire la piele sau la aspectul fizic.

Răspunsul: Fariseii au cerut un semn miraculos la porunca lor, iar Isus, la fel ca Iona, nu a făcut absolut nimic altceva decât să le predice. Așa cum Iona nu a făcut niciodată o minune, nici Isus nu a făcut o minune la cererea lor. Și totuși, ninivenii s-au pocăit când au auzit predicile lui Iona, dar o -o faceau fariseii să se pocăiască când au auzit predicile Fiului lui Dumnezeu? Dacă nu, atunci cât de împietriți ar părea fariseii, chiar și în comparație cu ninivenii violenți, dar pocăiți.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 236, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:29-30, ce spune acest pasaj despre faptul că Isus credea că Iona a fost o persoană istorică?

R: Unii creștini liberali susțin că cartea lui Iona era o carte simbolică. Cu toate acestea, niciun personaj istoric evreu și niciun creștin din primele veacuri nu a dat vreun indiciu că ar fi considerat-o altfel decât istorică. Isus folosește aici faptul istoric al lui Iona și al ninivenilor pentru a sublinia gravitatea lipsei lor de pocăință. La fel cum regina din Saba a fost o persoană istorică, la fel de istoric a fost și Iona. Argumentul lui Isus s-ar baza pe o susținere înșelătoare dacă Isus Însuși ar fi considerat că povestea a fost inventată. Dacă întoarcerea lui Iona după trei zile și trei nopți în pântecele peștelui cel mare a fost un tip al morții și învierii lui Isus, dacă credeți că povestea lui Iona a fost doar figurativă, credeți oare că și moartea și învierea lui Isus sunt doar figurative?

Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, pp. 1414–1415, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 236, și „New International Bible Commentary”, p. 1207.

Î: În Luca 11:31, cum se va ridica Regina din Sud împotriva acelei generații?

R: Regina din Sud era Regina din Saba, care l-a vizitat pe regele Solomon în 1 Regi 10:1-10. Evreii nu aveau cu siguranță nicio scuză pentru a fi departe de Galileea, având în vedere exemplul Reginei din Saba, care a venit de mult mai departe pentru a-l asculta pe Solomon, iar învățătura lui Isus era mai mare decât cea a lui Solomon.

Î: În Luca 11:32, cum îi vor condamna oamenii din Ninive pe acea generație?

R: Iudeii nu puteau spune nici că erau prea răi, nici că învățătura lui Isus era prea străină. Exemplul locuitorilor din Ninive le va arăta că străinii răi din Ninive s-au pocăit la predica lui Iona, iar învățătura lui Isus este mai mare decât cea a lui Iona.

Î: În Luca 11:34, ce a vrut să spună Isus când a afirmat că, dacă ochiul este întunecat, tot trupul este plin de întuneric?

R: Isus a folosit o situație fizică ca analogie pentru un adevăr spiritual. Dacă ochii tăi sunt întunecați (incapabili să vadă), atunci tu însuți nu vezi nicio lumină. La fel, dacă singura ta sursă spirituală este întunericul, nu este de mirare că ceea ce se află înlăuntrul tău este întuneric. Uneori, oamenii pot avea o lumină care se stinge repede, sau d , devine prea slabă pentru a fi utilă și a face vreun bine. Isus este Lumina, Cel care a aprins lampa, așa că nu lăsați ca lumina voastră să se estompeze sau să se stingă. Consultați „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 551, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1415, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:38-41, de ce nu a dat Isus un exemplu bun de igienă și nu și-a spălat mâinile înainte de a mânca?

R: Dumnezeu nu a poruncit oamenilor să se spele pe mâini înainte de a mânca în Vechiul Testament. Nu este nimic rău în a te spăla pe mâini, dar dacă o faci într-un mod atât de religios încât o consideri un semn al dreptății înaintea lui Dumnezeu, atunci devine greșit pentru tine. Isus sublinia aici un aspect mai important decât igiena personală. Când oamenii încep să inventeze reguli și să spună că trebuie să le urmezi pentru a-L urma pe Dumnezeu, Isus s-a opus acestui lucru. Acest lucru are o legătură strânsă cu Luca 11:45-46, unde Isus a spus că ei neglijau ceea ce a spus Dumnezeu și înlocuiau poruncile lui Dumnezeu cu regulile oamenilor.

Nu spune că Dumnezeu a spus ceva dacă El nu a spus-o de fapt, așa cum spun Proverbe 30:5-6 și 1 Corinteni 4:6.

Consultați „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 237, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 986, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1415-1416, și „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 822 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:42-54, de ce i-a mustrat Isus atât de aspru pe farisei?

R: Isus și-a exprimat cea mai profundă dezamăgire față de acești oameni. Pe de o parte, aveau o cunoaștere vastă a Scripturii și o transmiteau altora. Pe de altă parte, nu aveau dragoste pentru Dumnezeu, iar Isus era dezamăgit că ei respinseseră planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși (Luca 7:30). Îi iubeau pe toți profeții morți; problema lor era cu cei vii.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 987, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:49, de ce ar trimite Dumnezeu un profet unui popor, din moment ce știa că acel popor îl va ucide?

R: Dumnezeu este extrem de răbdător în a le oferi oamenilor ocazii să se întoarcă la El. Chiar și atunci când oamenii ucid un profet evlavios, uneori aceiași oameni se pocăiesc mai târziu și se întorc la Dumnezeu, așa cum au făcut, de exemplu, indienii Auca din Ecuador după ce l-au ucis pe Jim Elliot și pe alți misionari creștini.

Î: În Luca 11:51 și Matei 23:35, cine era Zaharia?

R: Cel mai probabil era vorba de preotul Zaharia, pe care Ioas l-a ucis în 2 Cronici 24:20-21. Ar putea fi vorba de profetul Zaharia, sau amândoi ar putea fi aceeași persoană. Abel a fost prima persoană martirizată în Biblie. Preotul Zaharia a fost ultima persoan ă martirizată în ultima carte a Vechiului Testament evreiesc, 2 Cronici. O coincidență este că poți rezuma acest lucru astfel: „au ucis profeții de la A la Z”. Vezi „Believer's Bible Commentary”, p. 1416, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 237, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:52, în ce moduri pot uneori învățătorii religioși și cei cu cunoștințe religioase din zilele noastre să împiedice de fapt oamenii să vină la Dumnezeu?

R: Ei dețineau adevărul, „cheia” vieții veșnice, dar nu numai că nu o foloseau ei înșiși, ci îi descurajau și pe alții să o învețe și să o folosească.

Consultați „Believer's Bible Commentary”, p. 1416-1417, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 956-957, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 11:53-54, de ce i s-au pus atât de multe întrebări lui Isus?

R: I s-au pus atât de multe întrebări de către cărturari și farisei nu pentru că doreau să învețe de la El, ci mai degrabă pentru a-L prinde în capcană, astfel încât să spună din neatenție ceva inconsecvent sau ceva ce Isus ar fi regretat ulterior. Vezi „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 555 și „New International Bible Commentary”, p. 1207 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:1, de ce a comparat Isus învățătura fariseilor cu drojdia?

R: Drojdia este aici o metaforă pentru învățătura ipocrită. Drojdia nu se vede, dar creșterea și efectele ei transformă profund aluatul. Este un proces lent și ascuns, dar pătrunde complet și preia controlul. Învățătura fariseilor era similară. Isus nu considera învățătura fariseilor doar nedorită, ci mai degrabă mortală din punct de vedere spiritual. La fel, există și astăzi învățături care, dacă oamenii cred în ele, sunt mortale din punct de vedere spiritual. Din fericire, în acest sens metaforic, Dumnezeu poate readuce oamenii la viață. Isus a spus același lucru, dar într-un context diferit, în Marcu 8:15. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor's Greek New Testament”, vol. 1, p. 555, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 987, și „New International Bible Commentary”, p. 1208.

Î: În Luca 12:2, ce vrea să spună Isus despre ipocrizie?

R: Cuvântul „hypokrisis” din limba greacă se referea inițial la o persoană, de obicei un actor, care purta o mască. La un moment dat, toată lumea este demascată și oamenii îi văd adevărata față. Deși ipocrizia este greșită, ceea ce vrea să sublinieze Isus în acest verset este că ea este o nebunie. Imaginați-vă pentru o clipă că o persoană ar putea scăpa nepedepsită după ce comite orice crimă dorește; totuși, părinții, copiii, prietenii și poliția ar afla cu toții. În acest caz, câte crime ar mai dori să comită, în aceste circumstanțe? În general, estimarea oamenilor cu privire la probabilitatea de a fi prinși este de obicei mai mică decât este în realitate. O parte din această eroare ține de modul în care evaluăm situația. Dacă ai face ceva de 99 de ori și ai scăpa nepedepsit, iar la a suta oară ai fi prins și ai ajunge la închisoare, ar considera oamenii că: a) este foarte bine, deoarece rata de succes a fost de 99%, sau b) ai fost prins, ai ajuns la închisoare și, probabil, ți-ai ruinat viața. Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 237, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1417, și „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 822-823 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:6 și Luca 12:59, ce înseamnă aici „penny” sau monedă de cupru?

R: În Luca 12:6 și Matei 10:29, aceasta era o monedă romană numită „assarion”, care reprezenta o șaisprezecime dintr-un denar, echivalentul salariului pe o zi. Acest cuvânt este folosit în Biblie doar în Luca 12:6 și Matei 10:29.

În Luca 12:59, Marcu 12:42 și Luca 21:2, cuvântul este „leptos”, care este o monedă evreiască de cupru în valoare de aproximativ o optime de cent.

Pentru mai multe informații, consultați „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, paginile 237 și 240.

Î: În Luca 12:11-12, cum ne bazăm pe promisiunea de aici și ce nu este promis?

R: Ni se promite că, atunci când vom fi aduși în fața judecătorilor din cauza persecuției credinței noastre, Duhul Sfânt ne va arăta ce să spunem pentru a fi o mărturie bună pentru Hristos.

NU se spune că ni se vor da cuvintele cele mai sigure de spus sau că acestea îi vor face pe ei să ne elibereze. Dar preocuparea noastră ar trebui să fie mărturia lui Hristos, nu siguranța noastră.

De asemenea, nu se spune că nu ar trebui să ne pregătim înainte de a conduce un studiu biblic sau de a ține o predică.

Vezi „Believer's Bible Commentary”, p. 1418, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:14, de ce nu a împărțit Isus niciodată moștenirea între omul respectiv și fratele său?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Numai omul a cerut ajutorul, nu și fratele său. Nu prea are sens să arbitrezi o dispută între două părți, dacă una dintre ele nu a cerut, nu a dorit sau nu a fost de acord să accepte arbitrajul.

2. Scopul principal al venirii lui Isus pe pământ nu a fost acela de a rezolva chestiuni civile mărunte. Arbitrarea unei dispute ar fi un lucru bun, cu excepția faptului că ar fi o distragere de la motivul pentru care Isus se afla acolo.

3. Existau deja instanțe de judecată la care bărbatul se putea adresa.

4. Banii nu sunt o binecuvântare atunci când o persoană este mai preocupată de bani decât de Dumnezeu, așa cum a menționat Isus în Luca 12:21.

Luca nu precizează dacă omul era nedreptățit de fratele său sau dacă era pur și simplu lacom să obțină mai mult. Probabil că Luca nu știa, dar având în vedere că versetele următoare se referă la lăcomie, cel puțin cineva era lacom. În ansamblu, nu conta cine era lacom, pentru că, în orice caz, omul rata ocazia. Este uimitor de trist să ne gândim că acest om, care trăia în acea vreme, a avut norocul să-L vadă pe Isus, Dumnezeu întrupat. Cu toate acestea, în loc să-L roage pe Isus să-l învețe sau să-i dăruiască viața veșnică, el a vrut doar ca Isus să rezolve o problemă măruntă. Este în regulă să-L întrebăm pe Dumnezeu despre lucruri mărunte. Totuși, astăzi, ne prezentăm noi frecvent înaintea lui Dumnezeu în rugăciune pentru lucrurile mărunte și ignorăm lucrurile importante?

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1418, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:15-21, ce anume a greșit omul bogat?

R: Omul bogat avea o problemă serioasă, dar aceasta nu consta în ceea ce a făcut greșit. Ci, mai degrabă, în ceea ce nu a făcut cum trebuie. A lua în considerare viitorul, a-I mulțumi lui Dumnezeu și a se întreba cum ar putea să-i ajute pe alții, având în vedere că Dumnezeu îl binecuvântase atât de din belșug, erau, se pare, lucruri foarte îndepărtate de conștiința sa. Omul bogat nu avea nevoie să construiască hambare noi, pentru a depozita mai mult decât avea nevoie. El trebuia pur și simplu să împartă hrana celor săraci.

Așa cum a spus cineva odată: „Omul propune, dar Dumnezeu dispune.” La fel cum ipocrizia este o nebunie în Luca 12:2, îngrijorarea pentru bani este o nebunie aici, în Luca 12:28-29.

Acest lucru prezintă asemănări cu Psalmul 49:5-10, 16-17 și cu Sirach 11:18-19 din Apocrife. Vezi „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 557; „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 238; „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 988; „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 822-823; „New International Bible Commentary”, p. 1209-1210; și „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1419 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:23-31, de ce își fac oamenii griji?

R: Luca ne oferă aici o serie de motive.

a) Ne îngrijorăm prea mult cu privire la modul în care vom asigura hrana și îmbrăcămintea de bază pentru noi și pentru familie, conform Luca 12:23, 29. Ar trebui să avem credință că Dumnezeu ne asigură cele necesare.

b) Ne facem griji cu privire la valoarea și importanța noastră în Luca 12:24. Ar trebui să ne preocupe ca numele lui Dumnezeu să fie slăvit pe pământ. De fapt, s-ar putea să nu fim considerați foarte valoroși în ochii lumii, dar ceea ce contează este cum ne vede Dumnezeu.

c) Ne facem griji pentru trupul nostru fizic și pentru sănătatea noastră în Luca 12:25. Ar trebui să avem grijă de noi înșine, dar cum rămâne cu nevoile spirituale și fizice ale poporului lui Dumnezeu?

d) Ne facem griji pentru aspectul nostru, frumusețea fizică și modă în Luca 12:27. Ar trebui să ne preocupe mai mult ca Isus să arate frumos pe măsură ce strălucește în viețile noastre.

e) Ne facem griji pentru orice ne arată lumea că ar trebui să ne facem griji în Luca 12:30. Ar trebui să realizăm că, ca străini și călători în această lume, pur și simplu nu ne mai pasă de multe dintre lucrurile de care ne păsa când eram în lume.

În general, când ești ispitit să-ți faci griji, gândește-te la aceste lucruri. Nu ar trebui să ne îngrijorăm pentru că: a) ni se poruncește să nu o facem în Luca 12:22; credința noastră ne poate feri de îngrijorare în Luca 12:28 și următoarele; să încetăm să căutăm ceea ce caută lumea în Luca 12:30, ci mai degrabă să căutăm cu ardoare Împărăția lui Dumnezeu în Luca 12:31, deoarece este voia Tatălui să vă dea Împărăția în Luca 12:32.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, paginile 1419-1420, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:32, „turma mică” se referă la o clasă de 144.000 de oameni unși, așa cum învață Martorii lui Iehova?

R: Nu. Martorii lui Iehova învață acest lucru, printre altele, în cartea „Cel mai mare om care a trăit vreodată”, ediția din 1991, secțiunea 78. Nu se menționează nicăieri, nici aici, nici în Apocalipsa, că Raiul ar fi rezervat doar pentru 144.000 de oameni. De fapt, Isus nu vorbește despre vreo turmă mică viitoare, ci se adresează chiar acum turmei mici care stă în fața Lui. Turma mică de aici este formată din ucenicii lui Isus, inclusiv Iuda. Suntem ca niște oi fără apărare, lăsate libere într-o lume ostilă. Pe cont propriu, suntem neputincioși în fața lui Satana, a demonilor și a altor „lupi”, dar avem puterea lui Hristos. Romani 8:35-39 ne învață că, deși suntem oi fără apărare, Dumnezeu a promis că nimic nu ne va despărți de dragostea Sa.

Vezi „When Cultists Ask”, pp. 148-149, „New International Bible Commentary”, p. 1209, și „Believer's Bible Commentary”, p. 1420, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:33, cum trebuie să facem acest lucru?

R: Se spune să ne vindem bunurile; cuvântul „toate” nu este menționat și nici nu este subînțeles în greacă. Ceea ce este însă subînțeles este dăruirea jertfitoare, adică a da până când doare, pentru a-i ajuta pe cei săraci și pentru slujire.

S-ar putea discuta dacă scopul principal era acela de a-i ajuta pe săraci sau de a-i feri pe credincioși de a fi împovărați de bunuri. Un răspuns simplu este că ambele motive sunt valabile.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 964, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:37, ce este extrem de neobișnuit la această parabolă?

R: Majoritatea parabolelor lui Isus învață adevăruri într-un context și într-un mod cu care ascultătorii se pot identifica ușor. Și această parabolă începe în același fel. Dar ideea unui Stăpân d , care îi răsplătește pe slujitorii vigilenți și ascultători prin faptul că El însuși îi slujește, este cu totul nemaiauzită. Ce fel de Stăpân, în toate mințile, ar face așa ceva? Tocmai când slujitorii Lui ascultători sunt gata să treacă la acțiune și să-L slujească, El inversează rolurile și îi slujește pe ei într-un mod emoționant.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, pp. 1420-1421, și „New International Bible Commentary”, pp. 1209-1210, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:41-44, cum a răspuns Isus la întrebarea lui Petru cu privire la cui se adresa această învățătură?

R: Isus a răspuns cu o altă parabolă. Învățătura lui Isus de aici se adresează fiecărui slujitor care așteaptă (sau ar trebui să aștepte) întoarcerea Stăpânului. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, pp. 988-989, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:42-48, ce înseamnă pilda slujitorilor care așteaptă întoarcerea stăpânului?

R: Există trei aplicații distincte ale acestei parabole.

În vremea lui Isus, poate că nu toți oamenii îl așteptau pe Mesia, dar ar fi trebuit să o facă.

De la înălțarea lui Hristos la cer, ni se spune să fim vigilenți în așteptarea întoarcerii Sale. Isus prefigurează o întârziere înainte de a doua Sa venire.

În orice vremuri, oamenii ar trebui să-L caute pe Dumnezeu și mântuirea Sa.

Această parabolă se poate aplica tuturor, dar se aplică în special credincioșilor, adică sclavilor stăpânului, atunci când aceștia au autoritate sau influență asupra altor credincioși. Ar trebui să ne gândim cu atenție la modul în care ne folosim timpul și resursele în timp ce așteptăm întoarcerea Stăpânului. De asemenea, ar trebui să reflectăm cu atenție la modul în care îi tratăm pe ceilalți. În timp ce stăpânul era plecat, slujitorii aveau totuși de lucru. Același lucru este valabil și pentru noi.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 966-967, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 823, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:45, cât de rău este servitorul din această parabolă?

R: Slujitorul nici măcar nu încearcă să îndeplinească porunca stăpânului său. El este sfidător în mod îndrăzneț, deoarece crede că va trece mult timp până la întoarcerea stăpânului său. El se însușește bunurile stăpânului său și pe ceilalți slujitori pentru propriile sale scopuri și plăceri. Vezi „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 562, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:45, cum vor fi judecați slujitorii necredincioși ai lui Dumnezeu, Stăpânul?

R: Unii, credincioși autentici, vor fi judecați cu pierderea răsplății, așa cum arată 1 Corinteni 3:12-17.

Alții, care nu L-au slujit pe Dumnezeu, deși probabil se considerau slujitori ai Lui, vor fi nimiciți, așa cum arată 1 Corinteni 3:16-17, Matei 7:21-23, Evrei 6:4-8 și 2 Petru 2:1-3. Ei nu au fost mântuiți și se vor duce în Iad. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 989, și „Believer's Bible Commentary”, p. 1421, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:47-48, ce ne învață acest pasaj despre cunoaștere și responsabilitate?

R: Slujitorul care avea cunoștință va fi pedepsit aspru. Slujitorul care nu avea cunoștință va fi pedepsit ușor. Există grade diferite de pedeapsă. Puteți rezuma acest lucru cu Luca 12:48: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult.” Consultați „Comentariul biblic al credinciosului”, p. 1421, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:49-52, despre ce botez este vorba?

R: Aceasta se referă la realitatea pe care botezul nostru o simbolizează. Se referă la moartea și învierea lui Hristos. Focul de aici s-ar putea referi la purificare, la judecată sau la ambele. Vezi „Hard Sayings of the Bible”, p. 471-472, „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 968, și „Believer's Bible Commentary”, p. 1421, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:49, 51, de ce a venit Isus, Prințul Păcii, nu pentru a aduce pace, ci dezbinare? (Musulmanul Ahmed Deedat a ridicat această problemă.)

R: Prin Isus avem pace în trei moduri, dar nu și într-un al patrulea.

1) Isus a venit să ne aducă pace și împăcare cu Dumnezeu.

2) De asemenea, trebuie să avem pace cu frații și surorile noastre în Hristos.

3) Pe cât posibil, trebuie să avem pace cu toți oamenii.

X 4) Cu toate acestea, oamenii se vor opune nouă pentru că propovăduim adevărul Evangheliei. Atât Isus, cât și Pavel ne-au avertizat că oamenii ne vor urî, se vor despărți de noi și ne vor persecuta din cauza Evangheliei.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 989, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:50, în ce sens a fost Isus constrâns până la împlinirea acestui botez?

R: Acest botez nu este botezul lui Isus de către Ioan, deoarece acela avusese deja loc. Mai degrabă, acesta se referea la moartea lui Isus pe cruce și la consecințele acesteia, inclusiv învierea Sa și revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Abia atunci Duhul Sfânt urma să locuiască în toți credincioșii și să împlinească lucrarea pentru care Isus L-a trimis.

Pentru mai multe informații, consultați „Hard Sayings of the Bible”, pp. 472–475, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1421, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 239, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 989.

Î: În Luca 12:51, cum se face că Isus, Prințul Păcii, a ajuns să nu aducă pace pe pământ, ci dezbinare?

R: A-L urma pe Isus a adus dezbinare, nu neapărat război și violență. Chiar și atunci când necredincioșii folosesc violența pentru a-i persecuta pe creștini, cel care recurge la violență este necredinciosul, nu creștinul. Chiar și în propria noastră familie ar putea exista necredincioși care să ne persecute. Este aproape ca și cum un părinte ar spune: „Copilul meu poate fi un mincinos, un hoț, un alcoolic, dar măcar nu este creștin!” Isus reia o idee foarte asemănătoare în Mica 7:5-7. În Ioan 15:18-21, Isus ne-a spus să nu ne mirăm de această persecuție. Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 239, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1422, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 12:52-53, cum ar putea creștinii să-și cinstească părinții și să nu-și exaspereze copiii, având în vedere că Evanghelia va aduce dezbinare într-o familie?

R: Creștinii trebuie să-și cinstească părinții și să le fie ascultători, cu excepția cazului în care părinții le poruncesc să facă ceva care contravine cuvântului lui Dumnezeu. În mod analog, oamenii trebuie să respecte ordonanțele localității sau orașului în care locuiesc, cu excepția lucrurilor care contrazic legile statului sau ale provinciei. Oamenii trebuie să respecte legile statului sau ale provinciei lor, cu excepția cazurilor în care acest lucru ar însemna să încalce legile naționale.

Creștinii trebuie să-și prețuiască familia și să fie făcători de pace, conștientizând în același timp că Evanghelia provoacă dezbinare. Ar trebui să fim atenți să nu ne despărțim de ceilalți, cu atât mai mult cu cât Evanghelia îi va determina uneori pe alții să se despartă de noi.

Î: În Luca 12:57-59, ce vrea să spună Isus prin faptul că nu trebuie să ieși până nu plătești până la ultimul bănuț?

R: Când cineva nu cere și nici nu primește milă, dreptatea poate fi aspră.

Î: În Luca 12:59, Luca 21:2 și Marcu 12:42, dintr-o perspectivă mai ușoară, de ce ar fi fizicienii specializați în fizica particulelor interesați de aceste versete?

R: În Luca 12:59, textul grecesc spune literalmente că nu vor ieși până când nu vor plăti ultimul lepton. Luca 21:2 menționează două lepta. În fizica modernă, leptonii sunt o clasă de particule subatomice care includ electronii și neutrinii, așa că s-ar putea spune că nu vor ieși până când nu vor plăti ultimul lepton.

Î: În Luca 13:1, de ce i-au povestit unii oameni lui Isus despre galileeni al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor?

R: Acest lucru ar fi fost de neconceput pentru iudei. Ei doreau fie reacția lui Isus, fie explicația Lui cu privire la motivul pentru care Dumnezeu a permis ca acest lucru să se întâmple, fie confirmarea că acest lucru nu trebuia tolerat. Deoarece acest lucru s-ar fi întâmplat în Ierusalim, aceasta indică faptul că Isus nu se afla în Ierusalim în acel moment. Ei doreau să afle cum ar răspunde Isus la problema răului și a suferinței în acest caz specific. Erau acești oameni mai răi decât alții, sau era vorba de altceva? Poate că erau zeloți care doreau sprijin verbal pentru a se răscula împotriva Romei.

În timp ce primul exemplu era un dezastru provocat de un om rău, al doilea exemplu era un dezastru care nu fusese provocat (cel puțin intenționat) de nimeni.

T.W. Manson, în *Sayings*, p. 273, subliniază, de asemenea, că poate i-au spus acest lucru lui Isus pentru ca El să rostească vreo critică la adresa lui Pilat, pe care ei să o poată transmite mai departe lui Pilat. Observați aici că Isus nu l-a criticat deloc pe Pilat și nici nu s-a referit la el.

Indiferent ce doreau ei, reacția lui Isus, răspunsul său și ceea ce a confirmat El au fost probabil destul de neașteptate. Isus a trecut cu tăcere peste mustrarea referitoare la ceea ce toată lumea știa deja că era rău și, în schimb, S-a concentrat asupra motivului pentru care li s-a întâmplat acest lucru. Putem face trei observații cu privire la răspunsul lui Isus.

1. Se întâmplă oamenilor în general pentru că suntem păcătoși, dar nu a avut nimic de-a face cu ceva anume pe care l-au făcut ei.

2. Cu toate acestea, este greșit să presupunem că pedeapsa lor, pe termen scurt, a fost echitabilă în comparație cu cea a altor galileeni. Nu se poate concluziona că ei erau păcătoși mai răi decât alții.

3. Deși Isus nu a justificat niciodată această acțiune și nici nu a spus că era bună, exista o lecție bună care putea fi învățată din răutatea lui Pilat. Mai devreme sau mai târziu, toți vor pieri la fel, dacă nu se pocăiesc.

Pilat a făcut lucruri similare, conform lui Iosifus, în „Antichitățile iudeilor”, cartea 18, cap. 3.2, p. 379, și în „Războaiele iudeilor”, cartea 2, cap. 9.4, p. 479. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor's Greek New Testament”, vol. 1, p. 564, „New International Bible Commentary”, p. 1210, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 824.

Î: În Luca 13:6-9, care este sensul pildei cu smochinul?

R: Ce rol au fructele pentru un smochin? În acest caz, atât nimic, cât și totul. Producerea smochinelor consumă substanțe nutritive pe care smochinul le-ar fi putut folosi pentru a crește mai puternic și mai înalt. Smochinele servesc doar pentru a da naștere la mai mulți copaci; ele nu aduc niciun beneficiu copacului în sine. Cu toate acestea, dacă copacul nu va da smochine, proprietarul îl va tăia, așa că, în acest sens, smochinele sunt cu adevărat foarte, foarte importante pentru copac.

Există două semnificații complementare.

Aplicație generală: Deși nu era sezonul smochinelor, s-ar putea crede că un smochin de lângă drum, probabil ferit de cele mai aspre condiții ale iernii, ar putea avea deja câteva smochine. Ori de câte ori vine Isus, trebuie să fim pregătiți. Dacă nu dai roade bune în viața ta, va veni judecata.

Este timpul: În general, smochinii nu începeau să dea smochine decât în al patrulea an. Nu se specifică dacă proprietarul a așteptat trei ani de la momentul plantării smochinului sau trei ani de la momentul în care ar fi trebuit să dea smochine pentru prima dată. Indiferent de asta, însă, servitorul i-a cerut stăpânului să aștepte până în al patrulea an. Când Dumnezeu vrea ca noi să facem ceva, ar trebui să fim pregătiți. Dacă nu, s-ar putea ca ocazia să treacă.

Aplicație specifică: smochinul reprezenta națiunea evreiască. Lui Isus i s-a dat un semn care arăta dacă națiunea evreiască în ansamblu Îl va accepta sau nu, iar răspunsul a fost că nu o va face.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 240, „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 970, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 989, pentru mai multe informații.

Î: Luca 13:12; Toate dizabilitățile fizice sunt de origine demonică?

R: Deloc. În Ioan 9:1-5, un om s-a născut orb, și nu avem nicio indicație că demonii ar fi avut vreo legătură cu asta.

Î: În Luca 13:13, ar trebui să fim la fel de dispuși să colaborăm în slujire cu persoane care suferă de boli fizice, handicapuri sau probleme spirituale?

R: Dacă nu am face-o, atunci i-am exclude pe Pavel, care avea un „țepuș în trup”, pe Timotei, care suferea frecvent de boli de stomac, pe Matei, care avea o ocupație dubioasă ca vameș, sau pe Petru, care L-a negat odată pe Isus. Ar fi cu adevărat foarte trist să spunem că acești oameni sunt destul de buni pentru Dumnezeu, dar nu destul de buni pentru noi, deoarece nu numai că încercăm să fim judecătorii lor, ci încercăm să fim judecători mai severi decât Dumnezeu. O slujire roditoare nu depinde oricum de puterea noastră, fizică sau de alt fel, ci de Duhul lui Dumnezeu.

Nu există absolut niciun motiv pentru care o persoană cu un handicap sau o boală fizică nu ar putea fi la fel de eficientă și de utilă ca cineva care nu se confruntă cu astfel de situații. De fapt, uneori Dumnezeu poate folosi situația lor spre slava Sa. Ba chiar, s-ar putea susține că ar trebui să-i căutăm în mod special pe cei care se confruntă cu dificultăți sau care sunt considerați de puțină importanță, ca parteneri în slujire.

În ceea ce privește problemele spirituale, răspunsul este „depinde”. Dacă o persoană s-a pocăit și a ieșit dintr-un păcat care o copleșea, recunoaște cu sinceritate ce a fost atunci și ce este acum și accept-o pe deplin. Poate că nu ai vrea să-l pui din nou într-o situație care îl tentează. La fel, dacă o persoană are o slăbiciune într-un anumit domeniu, atunci s-ar putea să nu vrei să o pui într-un domeniu în care ar putea cădea ușor. Unii creștini, precum Martin Luther, suferă de crize de depresie. Dar înainte de a-i considera nefiind un bun soldat al lui Hristos, uită-te la tot ce a făcut Luther, chiar și în ciuda opoziției enorme.

Î: În Luca 13:14, de ce a crezut conducătorul sinagogii că era greșit să vindeci în ziua Sabatului?

R: Fariseii aveau 39 de categorii de muncă. Deoarece ei interpretaseră orice act creativ sau efort de producție ca fiind muncă, vindecarea cuiva ar fi fost considerată ambele. Se pare că atât Legea lui Dumnezeu, cât și restricțiile suplimentare inventate de ei aveau o prioritate mai mare pentru ei decât Dumnezeu Însuși. Dacă Dumnezeu oferea vindecare în ziua de Sabat, cine erau ei să spună că Dumnezeu nu putea vindeca? Fii atent la tine însuți când încerci să-I spui lui Dumnezeu că El trebuie să se supună regulilor tale sau chiar că trebuie să se supună regulilor pe care El ni le-a dat nouă.

Î: În Luca 13:15-17, de ce le-a răspuns Isus astfel conducătorilor sinagogii?

R: Isus ar fi putut face apel la Legea Vechiului Testament (pe care acest om o interpreta diferit) sau la faptul că El era Mesia (ceea ce acest om probabil nu accepta). În schimb, Isus a scos la iveală propria inconsecvență și lipsa de compasiune a omului.

Conform „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 971, existau numeroase exemple de rabini care învățau despre ajutorarea animalelor în situații de urgență în ziua Sabatului. (Cu toate acestea, la Qumran, se spunea să nu se ajute deloc un animal în ziua Sabatului, chiar dacă acesta cădea într-o fântână sau năștea.) De multe ori, atunci când vorbești cu alții, este important să începi de la „punctul comun” pe care îl acceptați amândoi. Abia după aceea, dacă subliniezi inconsistențele celeilalte părți, abia atunci aceasta ar putea (posibil) să înțeleagă necesitatea de a lua în considerare un punct de vedere diferit.

Ca o notă marginală, această modalitate de a-ți susține punctul de vedere se numește argumentarea de la mai puțin la mai mult. Aceasta era o modalitate obișnuită prin care rabinii își prezentau argumentele.

Isus a arătat că, deși păreau să dorească să afle lucruri religioase, ei nu erau cu adevărat interesați de lucrarea lui Dumnezeu în viețile lor.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 240, „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 970, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 824, 825, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 13:15-17, în afară de Biblie, de unde știm că sinagogile existau în vremurile biblice și nu au apărut abia mai târziu?

R: Un mod prin care știm că existau încă de timpuriu este faptul că, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost descoperită Inscripția lui Teodot, care comemorează un iudeu elenistic numit Teodot, fiul lui Vettenos. Teodot era preot și conducător al sinagogii, fiind atât fiul, cât și nepotul conducătorului sinagogii. Este foarte probabil ca această inscripție să fi fost scrisă înainte de anul 70 d.Hr. Pentru mai multe informații, consultați „Dicționarul contextului Noului Testament”, p. 534.

Î: În Luca 13:18-21, de ce este Împărăția lui Dumnezeu asemănătoare cu un sămânț de muștar sau cu drojdia (aluatul)?

R: Ambele cresc de la sine. Un sămânț de muștar este minuscul, dar o plantă de muștar ajunsă la maturitate are o înălțime de aproximativ 10 picioare (3 metri). Poate că Isus a folosit ambele comparații deoarece sămânța de muștar crește la exterior, iar aluatul crește la interior. Aluatul nu poate fi văzut, dar produce un rezultat vizibil sub forma unei pâini pufoase la exterior.

Acest pasaj este important și pentru că drojdia simbolizează binele, deoarece echilibrează alte pasaje în care drojdia este o metaforă pentru învățăturile rele ale fariseilor. Această utilizare a drojdiei arată că nu poți lua o comparație cu un anumit sens și să atribui acelui cuvânt același sens în întreaga Biblie, fără a ține seama de context.

Pe de altă parte, „Believer's Bible Commentary”, p. 1424, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 240-241, consideră că drojdia simbolizează întotdeauna răul și corupția. „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 824, afirmă că această interpretare este incorectă în acest context.

Consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 972, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1424, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 13:19, păsările reprezintă neamurile sau credincioșii corupți și falși?

R: Creștinii au păreri diferite. Se referă la alte creaturi, care nu fac parte din tufișul mare, dar care se bucură de umbra sau de beneficiile acestuia. Unii consideră că se referă la neamuri care sunt binecuvântate. Alții cred că este vorba de credincioși falși care nu au ce căuta în biserică, dar se află totuși acolo.

Conform „Believer's Bible Commentary”, p. 1424, este vorba de corupție. Cu toate acestea, „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 824, nu este de acord.

Î: În Luca 13:23-27, de ce sunt mântuiți doar câțiva?

R: Este posibil ca ucenicii să se fi așteptat ca învățătura măreață a lui Isus, împreună cu minunile, să-i câștige pe aproape toți. S-ar putea să fi fost dezamăgiți când acest lucru nu s-a întâmplat, așa că Isus le-a explicat că calea spre mântuire este îngustă. Nu cei care L-au văzut și L-au auzit pe Isus vor fi mântuiți. Ci decizia lor și răspunsul lor la ceea ce au auzit. Nu se spune să treci prin ușa îngustă pe măsură ce călătorești, sau să aștepți ca ușa îngustă să vină. Ci spune, literalmente, să „te străduiești” să intri pe poarta îngustă.

Deși Isus nu a abordat întrebarea suplimentară de ce doar câțiva sunt mântuiți, putem face o serie de observații și deducții.

1. Cei care mor după ce au atins vârsta responsabilității și-au ales destinul, în mod explicit sau implicit.

2. Dumnezeu „ezită” să judece pentru că vrea să le ofere oamenilor o șansă de pocăință (2 Petru 3:9).

3. Dumnezeu nu este obligat să ofere șanse de pocăință la nesfârșit, nici măcar să continue să ofere șanse cât timp o persoană este încă în viață. Cei care comit blasfemie împotriva Duhului Sfânt nu sunt întotdeauna uciși pe loc.

4. În cele din urmă, Dumnezeu nu are remușcări în a-i trimite pe oameni la destinația căii pe care au ales-o.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 241, „The Believer's Bible Commentary”, p. 1424, și „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 825, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 13:25, cine anume bate la ușă în această parabolă?

R: Deși pilda nu o spune direct, Isus sugerează cu tărie că națiunea iudaică va bate la ușă și nu va fi lăsată să intre, dacă Îl va respinge.

Pentru mai multe informații, consultați „Believer's Bible Commentary”, p. 1424.

Î: În Luca 13:31, de ce le-au spus acești farisei lui Isus că Irod Antipa (fiul lui Irod cel Mare) plănuia să-L omoare?

R: Ar putea fi din câteva motive.

1. Poate că acești farisei în particular erau de partea lui Isus și doreau ca El să fie în siguranță.

2. Pe de altă parte, poate că pur și simplu voiau ca Iisus să plece. Poate că acești farisei nu erau atât de preocupați de moartea lui Iisus; voiau doar ca Iisus să nu le mai stea în cale. A se vedea și următoarea întrebare. „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 241-242, susține această interpretare.

3. În cele din urmă, dacă ar fi putut spune oamenilor că Isus a fugit pentru a-și salva viața când a auzit amenințarea, acest lucru ar fi subminat statutul lui Isus în ochii poporului ca Mesia atotputernic.

A se vedea „Believer’s Bible Commentary”, p. 1424, „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 569, „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 825, și „New International Bible Commentary”, p. 1211, pentru mai multe detalii despre modul în care Iisus ar fi putut fi informat despre acest lucru din diverse motive.

Î: Oare Luca 13:31 dovedește că Irod Antipa plănuia să-L omoare pe Isus?

R: Nu, acest verset nici nu dovedește, nici nu infirmă acest lucru. Biblia consemnează cuvintele fariseilor, dar nu precizează dacă aceștia spuneau sau nu adevărul. De multe ori, oamenii de astăzi pot auzi amenințări și trebuie să reacționeze la ele fără să știe dacă sunt adevărate sau nu.

Î: În Luca 13:31-33, ce a însemnat răspunsul lui Isus la această amenințare?

R: Putem face trei observații pe baza acestui verset.

1. Isus l-a identificat pe Irod Antipa ca fiind o vulpe vicleană, ceea ce nu era un termen măgulitor. Pe atunci, vulpea era considerată un animal neînsemnat. De asemenea, vulpea era considerată vicleană, atât pe atunci, cât și astăzi.

2. Isus nu se temea de el și nu s-a supărat că ei i-au repetat răspunsul dat lui Irod.

3. Isus știa că urma să moară pe cruce, dar știa, de asemenea, că totul se va întâmpla în timpul stabilit de Tatăl.

Consultați „Believer's Bible Commentary”, p. 1424, „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 824, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 974 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 13:35, ce semnificație are afirmația „Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului”?

R: Isus ar fi putut spune pur și simplu: „trebuie să spuneți: «Binecuvântat este Isus, Mesia», sau ceva similar”. Cu toate acestea, întrucât ei nu acceptau că Isus era Mesia, El le-a prezentat acest lucru cu îndurare, în termeni pe care ei îi puteau accepta. Ei nu ar fi ajuns în Rai decât dacă și până când l-ar fi recunoscut pe adevăratul Mesia, al cărui nume nu le era cunoscut.

Este interesant să comparăm modul în care Isus și Pavel „au făcut tot posibilul” în eforturile lor de a comunica adevărul, cu faptul că nu au făcut niciodată compromisuri în ceea ce privește conținutul Evangheliei.

Î: În Luca 14:1, de ce ar fi permis un fariseu cu o poziție de conducere ca Isus să predice în casa lui?

R: Nu toți fariseii și conducătorii erau împotriva lui Isus – întrebați-i doar pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim. De fapt, după înviere, Faptele Apostolilor 15:5 arată că un număr suficient de farisei credeau încât aveau propriul lor grup în cadrul bisericii. Ioan 12:42 spune, de asemenea, că mulți farisei credeau în învățătura lui Isus, dar în secret, pentru că nu doreau să fie excluși din sinagogă.

Pe de altă parte, „Believer’s Bible Commentary”, p. 1425, consideră că invitația nu a fost motivată de o prietenie sinceră, ci de o încercare de a-L prinde pe Isus în capcană. La urma urmei, Luca 14:1 și următoarele versete spun că Isus era supravegheat îndeaproape. De ce ar fi invitat fariseul atât pe Isus, cât și pe un om care avea nevoie de vindecare, dacă nu cumva omul acela a venit neinvitat?

Totuși, aceasta este a patra oară când fariseii au adus în discuție problema Sabatului (Luca 6:1-5; Luca 6:11; Luca 13:10-17), așa că învățătura lui Isus despre Sabat era o mare piatră de poticnire pentru ei. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 976, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 242, și „New International Bible Commentary”, p. 1211.

Î: În Luca 14:2, ce este hidropizia?

R: Această afecțiune medicală reprezintă o acumulare de lichid în organism. Există o varietate de cauze, cum ar fi funcționarea defectuoasă a ventriculului stâng al inimii, probleme cu ficatul sau ganglionii limfatici, lupusul sau substanțe toxice precum uleiul de argemonă. Argemonă este o buruiană care crește adesea în câmpurile de muștar și poate fi recoltată împreună cu semințele de muștar. Consultați „Believer's Bible Commentary”, p. 1425, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 825, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 14:3-6, de ce i-a întrebat Isus?

R: Ei încercau să-L prindă în capcană aducând acolo pe cineva care suferea de hidropizie. Aceasta putea fi cauzată de probleme hepatice, renale sau de cancer. Isus a luat inițiativa și i-a rugat să se pronunțe dacă era îngăduit sau nu să faci bine în ziua Sabatului. Dacă ar fi răspuns afirmativ, atunci faptele bune care nu erau interzise în Tora ar fi fost permise. Dacă ar fi răspuns negativ, asta ar fi arătat unde se aflau cu adevărat inimile lor: fixate pe regulile lor, în loc să fie îndreptate spre a face bine pentru Dumnezeu. Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 242, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 14:7-11, care era scopul învățăturii lui Isus cu privire la ocuparea locului cel mai de jos?

R: În primul rând, locurile nu contează, și nici onoarea omenească nu contează. Mai degrabă, ar trebui să fim smeriți și să ne preocupăm să-I fim pe plac lui Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu ne cinstește este mult mai semnificativ decât ar putea fi orice onoare omenească.

Acesta este un pasaj potrivit de împărtășit copiilor atunci când se ceartă cu privire la cine ar trebui să stea pe scaunul din față al mașinii.

Î: În Luca 14:7-11, de ce le-a dat Isus fariseilor învățătura despre a ocupa locul cel mai de jos imediat după ce a încercat să-i corecteze cu privire la vindecarea în ziua Sabatului?

R: Putem specula asupra câtorva motive.

1. Ceea ce unea învățătura fariseilor era dorința de a fi onorați și de a câștiga onoare. Au inventat oare cu adevărat toate aceste reguli privind Sabatul din dragoste pentru Dumnezeu? Nu, ei doreau onoarea religioasă. Isus sugerează că nu trebuie să căutăm onoarea religioasă; mai degrabă, să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne onoreze.

2. Dacă fariseii nu puteau dovedi că El greșea în privința vindecării cu puterea lui Dumnezeu în ziua Sabatului, atunci trebuiau să fie smeriți și să înceteze să se opună lui Isus.

Î: În Luca 14:12-15, ce a vrut să spună Isus cu privire la invitarea celor săraci, schilodiți, șchiopi și orbi?

R: Societatea lor nu îi considera pe acești oameni potriviți pentru a veni la o petrecere. Ei nu erau potriviți pentru muncă și, de obicei, nu erau în măsură să întoarcă favoarea. Putem desprinde trei lecții:

1. Un aspect este că Dumnezeu îi alege și îi folosește adesea pe cei pe care noi i-am considera mai puțin decât ideali.

2. Acești oameni recunosc adesea că nu sunt ideali și ar fi cu atât mai dispuși să se bazeze pe Dumnezeu și să-I dea slavă Lui.

3. Totuși, adevărul este că niciunul dintre noi nu este ideal. Dacă standardul lui Dumnezeu de neprihănire ar fi comparat cu sănătatea fizică, toți am fi infirmi și orbi, fără avere și fără nicio speranță, în afara lui Dumnezeu.

Pentru mai multe informații, consultați „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, pag. 117-118.

Î: În Luca 14:16-24, care a fost sensul pildei lui Isus despre ospăț, rostită chiar în timpul ospățului?

R: Când unul dintre oaspeții de la cină a rostit o rugăciune de binecuvântare pentru toți cei prezenți care urmau să mănânce în Împărăție, el presupunea că toți cei de acolo vor mânca în Împărăție. Isus a subliniat că nu toți cei prezenți vor fi acolo, mâncând în Împărăție. Au fost cuvintele lui Isus pline de bunătate? Dacă te gândești bine, ar fi fost extrem de nepoliticos ca Isus să fie de acord tacit că toți cei prezenți erau în regulă și că vor mânca în Împărăție, când de fapt nu era așa. Așadar, da, uneori cuvintele care sună aspru sunt cele mai pline de bunătate pe care le-ai putea spune.

Deoarece ascultătorii lui Isus se puteau identifica ușor cu ospățurile organizate de oameni, Isus le-a spus o parabolă despre Dumnezeu și ospățul Său. Ar fi minunat să mănânci la ospățul lui Dumnezeu; totuși, adevărul trist este că majoritatea resping invitația. La fel cum gazda unui ospăț poate invita oameni, iar aceștia pot fie să refuze, fie să accepte, Dumnezeu îi invită sincer pe toți să se bucure de harul Său, iar ei pot fie să accepte, fie să refuze. Se spune că toți au refuzat a doua invitație. În acea cultură, invitațiile se trimiteau destul de devreme, iar mai târziu se trimitea o a doua invitație, ca reamintire. Oamenii aveau diverse scuze, unele destul de slabe, dar adevărul este că gazda a invitat oameni care nu doreau să vină. Dacă căsătoria unui om l-ar fi obligat să refuze invitația, atunci de ce nu s-a menționat acest lucru încă de la prima invitație? Pare incredibil ca cineva să refuze o invitație la un fabulos banchet pământesc, dar se întâmplă.

La fel, probabil că îngerilor li se pare incredibil că cineva ar refuza oferta extrem de generoasă a lui Dumnezeu adresată fiecărei persoane, dar și asta se întâmplă.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 242, „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 978, „The Expositor's Greek New Testament”, vol. 1, p. 574-575, „New International Bible Commentary”, p. 1212, și „Believer's Bible Commentary”, p. 1426 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 14:16-24, de ce această parabolă este asemănătoare, dar nu identică cu cea din Matei 22:1-10?

R: Rețineți că Isus a predicat timp de aproape trei ani, ceea ce este mult mai mult decât ar dura unei persoane să citească Evangheliile. Probabil că Isus a ținut o serie de predici într-un oraș, apoi s-a mutat în orașul următor și a ținut o serie similară de predici. Acestea sunt similare, dar nu sunt exact la fel; poate că Isus a avut un public puțin diferit și a modificat puțin textul. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 979.

Î: În Luca 14:23, având în vedere că stăpânul îi obligă pe oameni să intre, dovedește acest lucru că oamenii nu au liber arbitru pentru a veni la Hristos?

R: Acest lucru nu dovedește acest lucru mai mult decât dovedește că cei care nu au fost invitați nu aveau nicio responsabilitate de a-L urma pe Dumnezeu.

Evident, nimeni din această parabolă nu ar crede că stăpânul trimitea o armată, punea oamenii în lanțuri și îi lua ca sclavi la banchetul său. Mai degrabă, în această parabolă, „a obliga” implică o persuasiune puternică.

Dacă cineva ar încerca să folosească acest pasaj pentru a dovedi că oamenii nu au liber arbitru, încercarea sa s-ar întoarce împotriva sa. Oaspeții inițiali au fost invitați, dar nu au venit. Astfel, invitația inițială a fost o „cauză pierdută”. Mai mult, dacă cineva din lume ar avea dorința de a veni, dar nu ar fi fost invitat, ar fi greșit să aibă această dorință? Există necreștini care ar dori să ajungă în Rai – cel puțin în condițiile lor, deși nu în condițiile lui Dumnezeu.

Rețineți că regula lui Granville Sharp are excepții: Luca 14:23 și Efeseni 2:20. Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 2064, pentru mai multe informații. Aplicarea regulii lui Granville Sharp la Tit 2:13 susține post-tribulaționismul.

Î: În Luca 14:24, cum se face că niciunul dintre oaspeții respinși nu a primit o a doua șansă?

R: Dumnezeu le oferă adesea oamenilor mai multe șanse, dar există o limită. Deși numărul de șanse nu este subiectul acestei parabole, Dumnezeu nu are nicio obligație de a oferi nimănui mai multe șanse.

Î: Ce ne învață Luca 14:25-35 despre a evalua costul și despre stăpânirea lui Hristos?

R: O persoană ar trebui să fie îndemnată să-și evalueze costul înainte de a se angaja să-L urmeze pe Hristos. Pe de o parte, Zaheu nu a avut timp să-și pună ordine în casă sau în viață înainte ca Isus să vină la el și să declare că Zaheu are mântuirea. Pe de altă parte, Luca 14:25-35 corectează această concepție greșită conform căreia Isus ar prefera un turn pe jumătate terminat decât deloc. Oamenii nu au puterea să-și curățească viața singuri, așa că venim la Isus înainte ca viețile noastre să fie curățate; dar trebuie să venim la Isus cu angajamentul de a-I permite să ne curățească viața. Vezi Comentariul evanghelic asupra Bibliei, p. 826, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 14:26, cum ar trebui ucenicii lui Isus să-și „urască” tatăl, mama, soția, copiii și frații?

R: Contextul atât al acestui pasaj, cât și al culturii lor, bazat pe Legea lui Moise, ar interpreta acest lucru ca însemnând „a iubi mai puțin”. Isus nu le spune să nu asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, care spune să-ți iubești părinții în Exodul 20:12 și, mai târziu, să-ți iubești soțiile în Efeseni 5:25. De exemplu, în Deuteronom 21:15, când se vorbește despre un bărbat care își iubește una dintre soții mai mult decât pe cealaltă, cuvântul folosit aici este „ură”. O formulare similară este folosită în Geneza 29:31, unde Iacov o iubea pe Rahela mai mult decât pe Lea. Matei 10:37 arată că ideea lui Isus este că nu trebuie să ne iubim părinții mai mult decât îl iubim pe Dumnezeu.

Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pp. 475-476, „The Complete Book of Bible Answers”, pp. 56-57, „The Believer's Bible Commentary”, p. 1427, și „Bible Difficulties & Seeming Contradictions”, pp. 116, 210 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 14:26, cum s-ar raporta învățătura lui Isus despre părinți la Lege?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Toți ascultătorii lui Isus erau familiarizați cu Legea lui Moise referitoare la părinți, iar Isus știa acest lucru.

2. Ideea lui Isus era una de echilibru. Iubirea față de Dumnezeu este prima poruncă, iar iubirea față de semeni este a doua, nu invers.

3. Dacă dragostea sau loialitatea ta față de părinți, copii sau oricine altcineva este mai mare decât dragostea și loialitatea ta față de Dumnezeu, prioritățile tale trebuie să se schimbe. Este posibil ca chiar și lucrurile bune să devină idoli.

Î: În Luca 14:28, cum ar trebui oamenii să-și calculeze prețul urmării lui Isus și prețul neurmării Lui?

R: A-L urma pe Isus pe jumătate, sau a încerca să-L urmezi o vreme și apoi a te întoarce înapoi, nu aduce niciun folos. Un necreștin care a venit la un studiu biblic m-a întrebat odată: „Dacă nu-L fac pe Isus Domnul vieții mele, îmi va fi de vreun folos creștinismul?” I-am răspuns că, cu excepția unor aspecte minore și nesemnificative, practic nu. Este totul sau nimic. Trebuie să-ți predai viața lui Isus. Când predicăm Evanghelia, trebuie să predicăm și despre evaluarea prețului. Isus se pronunță împotriva urmașilor fără convingere.

Ioan Calvin a spus: „Am renunțat la tot pentru Hristos, și ce am găsit? Am găsit totul în Hristos.” Henry Drummond a spus: „Taxa de intrare în Împărăția cerurilor este nimic; abonamentul anual este totul.”

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1428, și „New International Bible Commentary”, p. 1213, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 14:31-32, la ce se referă această luptă?

R: Aceasta ar fi fost în mintea ascultătorilor, întrucât exista posibilitatea ca Irod să intre în război împotriva lui Aretas, socrul său. Dar pilda lui Isus transcende acest aspect și spune că, în general, nu este niciun beneficiu în a începe ceva ce nu poți duce la bun sfârșit. De fapt, a începe ceva ce nu poți duce la bun sfârșit ar putea fi mai rău decât a nu începe deloc. Ar fi mai bine să renunți la o victorie dorită și potențială, dacă, de fapt, oricum nu ai fi câștigat.

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor's Greek New Testament”, vol. 1, p. 567, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 244.

Î: În Luca 14:34-35, ce a vrut să spună Isus când a afirmat că sarea care și-a pierdut gustul nu mai este bună decât pentru gunoi?

R: Sarea, în general, este bună pentru a asigura elementele esențiale pentru viață, pentru a da gust și pentru a conserva alimentele. Sarea care și-a pierdut gustul, prin diluare cu murdărie sau din alte cauze, nu mai este de mare folos. Sarea rămasă, dacă este pusă pe un gunoi, va face ca acesta să se descompună mai încet, ceea ce va însemna un miros neplăcut mai puțin concentrat. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 577, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 992.

Î: În Luca 14:34-35, în ce moduri pot unii creștini de astăzi să-și „piardă sarea”?

R: Din punct de vedere natural, sarea de calitate superioară era scumpă. În vremuri mai târzii, în orașul african Timbuktu, se spunea că o livră de sare valora o livră de aur. Sarea își poate pierde valoarea în câteva moduri. Ar putea conține cantități mici de impurități cu gust neplăcut. Sau ar putea fi diluată cu un material de umplutură inert și fără gust, astfel încât, deși arăta la fel, chiar și partea bună era fără valoare deoarece era diluată.

Din punct de vedere spiritual, cineva poate munci din greu în slujire, dar chiar și o cantitate infimă de necinste, lăcomie sau poftă poate distruge mărturia sa. Alternativ, o persoană poate fi dornică să-L slujească pe Dumnezeu atunci când are timp, dar, din cauza unui loc de muncă solicitant, a cerințelor mari de timp impuse de stilul său de viață, a divertismentului sau a altor lucruri, se comportă de parcă ar avea multe lucruri mai importante de făcut decât să-L slujească pe Dumnezeu.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, pag. 1427-1428, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 15:1-32, ce au în comun cele trei pilde?

R: Toate cele trei parabole se referă la starea de rătăcire și la bucuria de a fi regăsit. Parabola celor 99 + 1 oi rătăcite arată că Dumnezeu îi caută pe cei pierduți, iar bucuria de a o găsi pe cea pierdută este mai mare decât cea pentru cele 99 care nu mai au nevoie să fie găsite. Parabola celor 9 + 1 monede pierdute arată că Dumnezeu caută cu mare atenție, iar „ ” se bucură când găsește ceea ce era pierdut. Pilda fiului risipitor arată că Dumnezeu iartă și îi primește înapoi pe cei pierduți și pe cei rătăciți. Desigur, pe măsură ce căutăm inima lui Dumnezeu, dorim ca dragostea și atitudinea noastră față de ceilalți să reflecte, de asemenea, dragostea și atitudinea lui Dumnezeu.

În tot capitolul 15 din Luca, Dumnezeu dorește ca noi să avem o inimă pentru cei pierduți, așa cum are El. În Luca 16, Dumnezeu dorește ca noi să avem o minte pentru cei pierduți.

Î: În Luca 15:1-32, care este ideea principală: rătăcirea, pocăința sau bucuria?

R: Este punctul principal al parabolelor pocăința sau bucuria? Nu se menționează nicăieri că oaia pierdută sau moneda pierdută s-ar fi pocăit, așa că punctul principal al acestor parabole este bucuria, nu pocăința. Fariseii, în ciuda tuturor studiilor lor, nu au înțeles inima lui Dumnezeu. Așadar, când fariseii, în aroganța lor, L-au criticat pe Isus pentru că se însoțea cu păcătoșii, Isus le-a răspuns, în esență, spunându-le trei parabole despre bucurie.

Consultați „New International Bible Commentary”, p. 1213, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 994, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 15:1, cum ne putem face „accesibili” pentru păcătoșii împietriți, astfel încât ei să știe că îi iubim, chiar dacă nu aprobăm ceea ce fac?

R: Arătați-le că îi respectați, că îi iubiți, că vă pasă de ei și că sunteți dispuși să vă dedicați timp pentru a-i ajuta. Deși este bine să petreceți timp cu ei, nu faceți acest lucru participând la activități care vă compromit moral.

Există însă o serie de lucruri pe care trebuie să le conștientizăm despre noi înșine.

1) Uneori am putea avea tendința să stăm cu cele 99 de „oi drepte”, în loc să avem o inimă care să caute oaia pierdută.

2) Caracterul tău ar putea fi criticat pentru că îți petreci timpul cu păcătoșii.

3) Uneori este mai bine să nu te afli în preajma lor. Odată, o fată creștină a fost abordată în particular de un ateu cu o propunere sexuală. Fata l-a refuzat, dar a rămas totuși prietenoasă față de el. Depinde de situație dacă ar fi trebuit să-l evite sau nu. Dacă el a considerat că prietenia ei era încă o invitație pentru el, atunci ar fi trebuit să-l evite.

4) Uneori, necredincioșii ne pot trage în jos sau ne pot ispiti spre lucruri neevlavioase. Deși Biblia spune să ne împotrivim răului, ea nu spune niciodată să ne împotrivim ispitei; ci mai degrabă să fugim de ispită.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1428, „New International Bible Commentary”, p. 1213, 1214, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 992, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 15:2, când ar trebui credincioșii să mănânce sau să nu mănânce împreună cu păcătoșii în zilele noastre?

R: Vechiul Testament nu spune că nu ar putea mânca împreună cu necredincioșii, dar evreii din vremea lui Isus urmau propria lor tradiție de a nu mânca împreună cu necredincioșii, așa cum arată Faptele Apostolilor 10:28 și Galateni 2:12-14. Însă Galateni 2:12-14 arată că trebuie să mâncăm împreună cu toți oamenii, iar singurele excepții sunt următoarele.

1. 2 Tesaloniceni 3:10 arată că, dacă o persoană refuză să muncească, nu ar trebui să mănânce.

2. 2 Tesaloniceni 3:14 spune că nu trebuie să avem nicio legătură cu cei care pretind că sunt credincioși, dar aleg să nu asculte de ceea ce a scris Pavel.

3. 2 Ioan 7-11 spune că un înșelător nu trebuie primit în casele noastre.

4. 1 Corinteni 5:9-13 spune că, deși putem avea relații cu cei imorali, lacomi, hoți sau idolatri, nu ar trebui să mâncăm împreună cu unul dintre aceștia dacă se pretinde a fi creștin.

Î: În Luca 15:8-10, cum ar putea o femeie să piardă și să găsească o monedă ca aceea?

R: Această parabolă sugerează că cele zece monede de argint erau tot ce avea ea. O monedă de argint aici era probabil o drahmă, echivalentă cu un denar, care reprezenta salariul pe o zi al unui muncitor. Monedele ar fi putut fi primite ca zestre, iar o femeie ar fi putut purta argintul ca podoabă pentru cap. Astăzi, situația este oarecum similară în India, unde femeile pot purta aurul pe care l-au primit ca zestre.

Dacă femeia credea că a pierdut-o în casă, ar fi făcut tot posibilul să măture podeaua, iar moneda ar fi putut să se lovească de ceva.

„The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 578, subliniază că femeia nu adresează o invitație formală vecinilor să sărbătorească; mai degrabă, ea are încrederea că aceștia o vor face.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 982, „New International Bible Commentary”, p. 1213, 1214, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 244, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 992-993 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 15:12-13, de ce unii copii, chiar și ai credincioșilor, devin risipitori?

R: Poate fi o combinație de cel puțin opt factori.

1) Sentimentul de a fi constrânși, de a trăi după standarde pe care poate nu le-ar alege în acest moment al vieții lor.

2) Atracția față de o viață dezordonată.

3) Sentimentul că „iarba este mai verde dincolo de gard”.

4) Presiunea grupului sau persecuția: fie socială, fie mai gravă.

5) Tulburări psihice

6) Dezamăgirea care le-a spulberat speranțele sau așteptările.

7) Teama de a pierde ocazia, care îl determină să acționeze pentru a-și satisface pe deplin tot ce și-ar dori în viață chiar acum; nu putea aștepta până la moartea tatălui său.

8) Eșecul de a lua în considerare costul posibil ridicat al acțiunilor lor păcătoase.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 993, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 15:17-18, pe cine reprezintă cei doi fii și tatăl?

R: Tatăl reprezintă inima lui Dumnezeu. Tatăl l-a primit cu brațele deschise pe fiul risipitor, dar l-a și implorat cu stăruință pe fiul mai mare.

Fiul mai mare îi reprezintă pe farisei, conform „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 245. Pentru cei care îl criticau pe Isus că mânca cu păcătoșii, această parabolă ar fi fost dureroasă. Totuși, acest lucru poate fi generalizat la orice persoană religioasă care pune mai mult preț pe faptele și religia sa decât pe iubirea față de semeni.

Există câteva interpretări cu privire la fiul mai mic. „Believer's Bible Commentary: New Testament”, p. 244, afirmă că fiul mai mic reprezintă de fapt credincioșii care s-au îndepărtat de credință, deoarece el era fiul tatălui înainte de a cere moștenirea. Pe de altă parte, mântuirea nu face obiectul acestei parabolă, ci doar iubirea tatălui. De obicei, se consideră că fiul mai mic reprezintă orice persoană pierdută. Chiar dacă ar fi fost religios, el era pierdut.

Î: În Luca 15:17-18, s-a pocăit fiul risipitor sau îi era doar foame?

R: Luca 15:14 spune că a venit o foamete. În timpul foametei, oamenii din țara străină nu-l doreau și nu-l prețuiau; îi dădeau doar hrană pentru porci din milă, dar poate că îi ofereau o mâncare atât de săracă tocmai pentru a-l încuraja să plece. Ar fi fost umilitor pentru un evreu să fie nevoit să lucreze hrănind porci. Acolo nu era nici mâncare, nici iubire, nici speranță de vreo schimbare. Expresia ebraică „și-a venit în fire” implică pocăința. Ar putea fi ambele. Cu siguranță era foame, dar foamea poate duce și la pocăință.

A se vedea „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 984; „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 580-581; „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 827; și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 245, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 15:20-24, de ce l-a primit tatăl înapoi pe fiul risipitor și ar fi trebuit să facă acest lucru?

R: Tatăl l-a zărit pe fiu înainte ca acesta să se apropie; din aceasta putem deduce că tatăl îl aștepta de multă vreme. Tatăl l-a primit înapoi pe fiul risipitor pur și simplu din milă, pentru că îl iubea. Orice faptă bună pe care o făcuse fiul se pierduse. Fiul i-a făcut rău tatălui și i-a arătat lipsă de respect, dar tatăl l-a iertat de bunăvoie pe fiul său care s-a întors. Petrecerea ar putea fi o modalitate de a le arăta servitorilor, vecinilor și altora cine era fiul și reîntoarcerea lui.

Un creștin occidental a citit odată pilda unor oameni din Orientul Mijlociu, care nu erau creștini și nu cunoșteau pilda, și i-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă un fiu ar cere moștenirea. A primit răspunsuri precum „ ul acesta nu s-ar întâmpla niciodată” și „mi-aș bate fiul dacă ar spune așa ceva”. Un alt răspuns a venit de la un bărbat care a spus că a auzit că s-a întâmplat așa ceva, iar în decurs de un an tatăl a murit, cu inima frântă.

Tatăl nu avea nicio obligație să-și primească fiul înapoi, așa că nimic nu spune că „ar fi trebuit” să facă acest lucru. Cu toate acestea, tatăl avea dreptul să fie generos și, cu bunăvoință, și-a primit fiul înapoi.

Vezi „The Expositor's Greek New Testament”, vol. 1, p. 582, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 15:25, 29-30, a avut fratele mai mare un argument valabil?

R: Răspunsul depinde de faptul dacă banii și bogățiile sunt considerate mai importante decât oamenii. Fratele mai mare credea că tatăl său ar trebui să-l iubească datorită muncii sale. Fratele mai mare a recăpătat un frate, pe care, se pare, nu l-a prețuit la fel de mult ca pe încă un vițel îngrășat. Preocuparea fratelui cu privire la echitate, până la un singur vițel îngrășat, a trădat o lipsă de iubire. Observați că fratele mai mare nu a spus „fratele meu”, ci mai degrabă „acest fiu al tău”.

Se spune că unii oameni folosesc lucrurile și iubesc oamenii, în timp ce alții iubesc lucrurile și folosesc oamenii. Când un creștin adevărat începe chiar să iubească lucrurile mai mult decât oamenii, atunci perspectiva sa este departe de ceea ce Dumnezeu dorește să fie. Lucrurile pot include bunuri materiale, cunoștințe, ritualuri și chiar religia. Singurul lucru pe care ni se spune să-l iubim mai mult decât oamenii este Dumnezeu.

Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pp. 476-477, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 995, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 245, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 15:28, ce vrea să sublinieze Isus cu privire la reacția fratelui mai mare?

R: Un păstor cu 99 de oi era înstărit, iar o femeie cu doar zece monede era destul de săracă. Dar, în afară de acest aspect, toate cele trei parabole sunt destul de similare; până ajungem la Luca 15:28. Cele 99 de oi și cele 9 monede care nu s-au pierdut niciodată nu se plâng și nu se mânie. Tatăl nu l-a primit înapoi pe fiul risipitor din motive de dreptate, ci din milă și iubire. Termenul folosit de tată este literalmente „copilul meu” – teknon –, care este mai tandru decât „fiul meu”. Chiar și astăzi, unii oameni sunt mai preocupați de dreptate și pedeapsă decât de milă și iubire. Există un loc pentru amândouă, dar mila triumfă asupra judecății, conform lui Iacov 2:13.

A ajuns oare fratele mai mare să-și schimbe atitudinea și să sărbătorească sau nu? Isus nu a spus acest lucru, și a făcut-o în mod deliberat. Isus îi întreba, în esență, pe farisei unde le era inima. Veți ajunge să împărtășiți inima lui Dumnezeu sau nu?

Consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 984-985, „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 827, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 993, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 16:1, omul bogat / stăpânul este Isus, Dumnezeu Tatăl sau altcineva?

R: Nimic nu leagă stăpânul de Isus sau de Tatăl. Este pur și simplu un om bogat, iar Isus folosește o situație naturală pentru a trage câteva învățăminte de viață. Vezi „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 827, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 16:6-9, în ce fel anume a fost necinstit administratorul?

R: Administratorul (sau managerul financiar al gospodăriei) a fost prins „risipind” bunurile stăpânului său înainte de parabolă, așa că administratorul era necinstit sau neglijent încă de dinainte de începerea parabolei. Poate că a promis să facă tot ce-i stă în putință pentru a administra banii stăpânului, dar nu avea la inimă interesele stăpânului. Așadar, necinstea administratorului a avut loc înainte de reducerea datoriilor, deși stăpânul nu avea cunoștință prealabilă despre reducerea acestora.

Termenul exact a fost folosit în sulurile de la Qumran, unde însemna „lumesc” sau descria caracterul epocii, conform The Expositor’s Bible Commentary, vol. 8, p. 987.

Î: În Luca 16:6-8, de ce a fost lăudat administratorul necinstit?

R: Este necesar să cunoaștem contextul cultural pentru a înțelege răspunsul. Deși israeliților li se poruncise să nu-și perceapă unii altora dobândă pentru împrumuturi (Leviticul 25:35, Exodul 22:25), realitatea din acea vreme era că ei făceau acest lucru în mod obișnuit. În plus, era permis să se perceapă dobândă de la străini (Deuteronomul 23:20).

Administratorul a restituit 50 din cele 100 de ulcioare de ulei de măsline și 20 din cele 100 de recipiente de grâu. Dicționarul biblic Wycliffe, la pagina 1761, menționează că rata dobânzii practicate la cereale era cuprinsă între 25% și 33 1/3%. 80 de recipiente de grâu plus o dobândă de 25% ar însemna 100 de recipiente. Am auzit o interpretare conform căreia dobânda pentru uleiul de măsline era de 100%, dar nu am reușit să confirm acest lucru, deși „New Geneva Study Bible”, la pagina 1636, prezintă și această teorie. „Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 988, menționează că 100 de măsuri de grâu reprezentau o cantitate mare: recolta de aproximativ 100 de acri, conform lucrării „Jeremias Parables of Jesus”, p. 181. De asemenea, „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 828, precizează că slujitorul reducea dobânda percepută, în condițiile în care legea Vechiului Testament interzicea perceperea dobânzii încă de la început.

Astfel, acordând aceste „reduceri”, poate că administratorul nu îl înșela pe stăpân, ci mai degrabă elimina dobânda pe care oricum nu ar fi trebuit să o perceapă unui semen israelit. Este un aspect important faptul că administratorul NU încerca să-și recâștige slujba; el știa deja că nu putea face asta. Administratorul încerca să intre în grațiile creditorilor, astfel încât aceștia să ia în considerare posibilitatea de a-i oferi o slujbă.

Fie stăpânul știa de reduceri, fie nu știa. Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, pp. 1430-1431, indică faptul că stăpânul știa și l-a lăudat (poate cu reticență) pe administrator pentru previziunea sa. Comentariul „Bible Knowledge ”: Noul Testament, p. 246, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 987, indică, de asemenea, că omul bogat știa și totuși l-a lăudat pe administrator pentru istețimea sa.

Uneori, când o afacere sau un investitor este pe punctul de a intra în faliment, banca va reduce în mod arbitrar puțin suma împrumutului. Este mai bine să primești ceva mai puțini bani și să nu fii nevoit să execuți ipoteca, decât să nu primești deloc bani și să rămâi doar cu garanția.

Î: În Luca 16:9, cum ar trebui credincioșii să-și facă prieteni folosind banii?

R: Administratorul necinstit părea generos în acel moment, nu din altruism dezinteresat, ci din pragmatism rece. Când credincioșii realizează valoarea temporară a bogățiilor pământești, ar trebui să fie cu atât mai dispuși să renunțe la bogății de dragul Evangheliei. Așa cum a scris în jurnalul său celebrul misionar și martir creștin Jim Elliot: „Nu este nebun cel care dă ceea ce nu poate păstra pentru a câștiga ceea ce nu poate pierde.”

Cartea „Cuvinte grele din Biblie”, pag. 477-478, adaugă: „«Vedeți», a spus Isus, «oamenii lumești, care nu au gânduri dincolo de viața prezentă, se vor comporta uneori mai înțelept și mai prevăzător decât oamenii care trăiesc pentru lumea de dincolo, «copiii luminii». Ei vor folosi bogăția materială pentru a se pregăti pentru viitorul lor pământesc; de ce nu o pot folosi copiii luminii pentru a se pregăti pentru viitorul lor veșnic?…»”

Î: În Luca 16:9, dacă descoperi că ai fost deja nedrept sau necredincios în ochii lui Dumnezeu, în acel moment, ce ar trebui să faci pentru a-I fi pe plac lui Dumnezeu?

R: Conștientizarea păcatului tău și cererea iertării lui Dumnezeu sunt un început excelent, dar mai este ceva. Poate ar trebui să-ți ceri iertare și de la oamenii cărora le-ai făcut rău. De asemenea, atunci când este posibil, fă restituire pentru a le înapoia ceea ce le-a fost luat, fie direct de către tine, fie indirect ca urmare a acțiunilor tale.

Î: În Luca 16:9, imaginează-ți cât de frumos ar fi să ai clienți, furnizori și parteneri de afaceri care să te trateze întotdeauna corect, chiar și atunci când nu ți-ai da seama de un tratament nedrept, și care să-ți spună întotdeauna adevărul. Ce poți face pentru a fi o astfel de persoană?

R: Este în regulă să negociezi o înțelegere și este în regulă să nu le spui tuturor tot ce știi. Dar nu ar trebui să minți, chiar dacă este ceea ce oamenii numesc o „minciună nevinovată”. Este în regulă să negociezi dur pentru a obține o afacere bună, dar există un punct, dacă persoana cu care negociezi este disperată, în care poți depăși limita dintre a obține o afacere bună și a exploata disperarea cuiva. Fă altora ceea ce ai vrea să-ți facă ei ție. Ești genul de persoană pentru care ai vrea să lucrezi, pe care ai vrea să o supervizezi sau cu care ai vrea să faci afaceri?

Nu există nicio garanție că vei deveni mai bogat dacă faci aceste lucruri. Dar îl vei mulțumi mai mult pe Dumnezeu dacă le faci.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 994, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 16:9, cum putem să ne amintim mai bine că suntem administratori, nu proprietari, ai binecuvântărilor pe care Dumnezeu ni le-a dat?

R: Mai întâi, gândește-te la ce daruri sau talente ai în plus față de alții, pe care le-ai meritat. Nu ai niciunul dintre acestea. Apoi, gândește-te la ce bunuri sau bani ai în afara harului lui Dumnezeu. Poate că ai obținut unele roade și ai realizat unele lucruri muncind din greu, dar cine ți-a permis să ai abilitatea și situația în care munca ta asiduă să dea roade?

În al doilea rând, gândiți-vă cât timp veți mai avea binecuvântările pământești de care dispuneți în prezent. Cineva a spus că nu există camioane de mutare în urma dricurilor funerare. Totul va dispărea, va fi dat altora, care le vor folosi sau nu cu înțelepciune, așa cum spune Eclesiastul 2:18-19.

În cele din urmă, crede în Proverbe 8:10-11, unde se spune că înțelepciunea este mai bună decât aurul sau argintul. Dedică-ți tot timpul și energia suplimentare căutării înțelepciunii lui Dumnezeu și a Împărăției Sale, nu aurului sau argintului. Bogățiile pe care le ai nu sunt scopul; ele sunt instrumente care te ajută să-ți atingi scopul de a-L sluji pe Dumnezeu și de a promova Împărăția Sa.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, pag. 994-995, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 16:14, de ce fariseii, care iubeau banii, îl batjocoreau pe Isus?

R: „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 246, explică bine acest lucru, spunând că Isus era un om sărac, urmat de alți oameni săraci, care încerca să-i învețe despre bani. O șesime din toate versetele din Evanghelii tratează tema banilor. În Luca, 18 din cele 40 de parabole tratează tema banilor. Fariseii credeau că este posibil să slujești atât banilor, cât și lui Dumnezeu.

Vezi „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 828, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 16:15 și următoarele, care sunt unele lucruri foarte prețuite de lume, dar care sunt o urâciune în ochii lui Dumnezeu?

R: Anumite forme de necinste și comportamentul bazat pe viclenie sunt apreciate de lume. În filmele din seria „Ocean’s XX”, „eroii” sunt banda care fură milioane din cazinouri. În filmele „Minions”, „băieții buni” sunt cei care fură de la alții. Uneori, oamenii sunt admirați dacă fac ceva greșit sau discutabil din punct de vedere financiar și scapă nepedepsiți. Psalmul 49:18 și următoarele versete spun că oamenii te vor lăuda dacă îți merge bine. Curios însă, aceiași oameni sunt condamnați ca răufăcători dacă fac o greșeală sau sunt prinși. Este aproape ca și cum nu i-ar admira din cauza caracterului lor moral, ci din invidie. Se pare că Kim Kardashian a devenit faimoasă după ce a filmat o scenă de sex. Deci, câte episoade din serialul TV al familiei Kardashian ai urmărit? Dacă numărul este mai mare decât zero, de ce ai făcut asta?

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 995, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1432, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 16:16 și Matei 11:12, „cerul” acționează activ sau este pasiv, în sensul că i se face ceva sau i se opune ceva în aceste versete?

R: Mai întâi câteva noțiuni de gramatică, apoi trei puncte de vedere și, în final, răspunsul.

„Hard Sayings of the Bible”, pp. 479-480, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 829, menționează că există o ambiguitate în verbul grecesc folosit aici. Acesta poate fi activ, cum ar fi „Împărăția cerurilor îi invită cu insistență pe toți să vină”, sau pasiv, cum ar fi „oamenii se străduiesc să intre în Împărăția cerurilor”, sau „Împărăția cerurilor suferă violență…”, sau „oamenii se forțează să intre în Împărăția cerurilor”.

1) Formă activă: „Împărăția cerurilor îi invită cu insistență pe toți să vină.” Biblia NET susține această interpretare, iar „Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 829, afirmă că această interpretare este cea mai plauzibilă.

2) Pasiv: Toată lumea încearcă să intre. Comentariul biblic „The Believer's Bible Commentary”, p. 1432, susține această interpretare.

3) Pasiv și violent: Oamenii folosesc violența lumească pentru a încerca să intre. „Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 247, și majoritatea traducerilor susțin această interpretare.

Răspunsul: Matei 11:12 folosește cuvântul „violență” de două ori și indică faptul că oamenii sunt activi și violenți. În contextul fariseilor, este o critică adusă oamenilor religioși care încearcă să folosească mijloace violente sau lumești pentru a intra în Împărăție. Întregul capitol 16 din Luca se referă la credincioșie și lăcomie, iar fariseii sunt menționați în mod specific în Luca 16, deoarece toate aceste lucruri se referă și la ei.

Î: În Luca 16:16 și următoarele versete și Matei 11:12, cum încearcă unii să intre cu forța în Împărăția lui Dumnezeu/Ceruri?

R: Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1432, subliniază că contextul din jurul capitolului 16 din Luca se referă în întregime la farisei, la lăcomia lor și la ipocrizia lor avară. Acest lucru este valabil indiferent dacă oamenii încercau să intre în Împărăția lui Dumnezeu sau să distrugă Împărăția propovăduită de Ioan Botezătorul. „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1244, subliniază că predicarea lui Ioan Botezătorul a stârnit o reacție puternică.

Este important să înțelegem la ce împărăție se face referire aici. Aceasta nu înseamnă neapărat că toți cei care se forțează vor primi mântuirea, ci mai degrabă că își forțează un loc în expresia vizibilă a lui Dumnezeu a Împărăției Sale pe pământ.

Aplicația este că trebuie să luăm în considerare atât mijloacele, cât și scopurile. Unii doreau să ajungă în cer, ceea ce este un lucru bun, dar încercau să folosească arme lumești pentru a ajunge acolo.

Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pp. 479-480, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 828, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 16:17, din moment ce este mai ușor ca cerul și pământul să treacă decât cea mai mică parte a Legii, de ce pot creștinii să mănânce carne de porc, de cămilă și fructe de mare, și de ce nu mai aduc sacrificii de animale?

R: Isus a înlocuit aici Legea Vechiului Testament.

Hrana: Isus a spus că nu ceea ce intră în om îl face necurat, ci ceea ce iese din om, în Matei 15:10, 17-20 și Marcu 7:14-15.

Marcu 7:19 adaugă că, prin aceasta, Isus a declarat toate alimentele curate.

Un înger al lui Dumnezeu i-a poruncit lui Petru să ucidă și să mănânce animale considerate anterior necurate în Faptele Apostolilor 10:12-16.

Musulmanii ar trebui să poată înțelege acest aspect, întrucât nici Mahomed nu a respectat Legea Vechiului Testament atunci când a mâncat carne de cămilă.

Jertfele: Israeliții trebuiau să aducă jertfe; din păcate, pentru mulți, aceasta a devenit un ritual în care s-a pierdut sensul. Jertfa este la fel de importantă, sau chiar mai importantă, pentru creștini decât pentru israeliți, așa cum arată Evrei 7:23-10:26. Și noi avem nevoie de o jertfă, iar jertfa noastră a fost adusă o dată pentru totdeauna de marele nostru preot, Isus Hristos, care S-a jertfit pe cruce.

Î: În Luca 16:19, de ce este omul bogat numit adesea „Dives”?

R: Deoarece Lazăr este numit în această parabolă, unele tradiții l-au numit pe omul bogat „Dives”. Cu toate acestea, „Dives” este doar cuvântul latin pentru „om bogat”.

Lazăr era forma greacă a numelui ebraic Eleazar, care înseamnă „Dumnezeu a ajutat”. Hades, în ebraică Sheol, înseamnă mormânt. Acest cuvânt este folosit de zece ori în Noul Testament. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 992.

Î: În Luca 16:19-31, care sunt punctele principale ale acestei parabole?

R: Isus spunea parabole despre bani și continuă cu încă una. Mulți evrei credeau că bogăția materială era un semn al favorii lui Dumnezeu. Ar fi fost un șoc să audă că un evreu bogat va ajunge în foc.

Există trei puncte principale.

1) Caracterul definitiv al morții și existența conștiinței după moarte.

2) Este mai bine pentru cei evlavioși decât pentru cei neevlavioși care nu au grijă de săraci.

3) Oamenii au un ghid suficient în Scripturi.

Consultați „New International Bible Commentary”, p. 1216, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1433, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 16:19-31, care este interpretarea Martorilor lui Iehova cu privire la Lazăr și omul bogat?

R: Această parabolă infirmă teoria „somnului sufletului”, conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 1433. Cu toate acestea, Martorii lui Iehova nu sunt de acord. Acest lucru mi-a fost spus verbal de un Martor al lui Iehova, iar unele părți le-am văzut și în formă scrisă. Țineți-vă bine, pentru că este destul de ciudat.

Omul bogat reprezintă clasa fariseilor (sau a clerului/preoților) care se simte rușinată de clasa slujitorilor credincioși (cei care Îl urmează pe Dumnezeu). Câinii reprezintă învățătorii falși, iar firimiturile de pâine semnifică învățătura lui Dumnezeu. „Pe tot parcursul vieții” din Luca 16:24 înseamnă că au trăit sub sistemul Legii. Moartea nu înseamnă moarte fizică, ci o schimbare de stare. Faptul că Lazăr a fost luat de îngeri, în timp ce omul bogat a fost îngropat, înseamnă că aceștia și-au schimbat starea, ceea ce s-a întâmplat fie după ce spiritul lui Isus s-a înălțat într-un trup spiritual, fie la Rusalii. (Nu sunt foarte sigur în privința acestui aspect.) Chinul de aici nu include sensul de disconfort fizic și restricție, așa cum se întâmplă în alte contexte. Mai degrabă, înseamnă suferință mentală provocată de predicatorii evlavioși care spun lucruri rele despre ei. Deoarece [presupunem că] oamenii care sunt arși nu doresc apă, focul nu este un foc literal. Marea prăpastie înseamnă pur și simplu că întreaga categorie nu poate trece dincolo, deși indivizii pot.

Așa cum se spune în cartea *When Cultists Ask*, p. 149: „Deoarece acest pasaj susține în mod atât de evident ideea existenței conștiente după moarte – precum și a suferinței conștiente a celor răi după moarte – Martorii lui Iehova fac eforturi mari pentru a-l reinterpreta.”

Vezi și următoarea întrebare.

Î: În Luca 16:19-31, care este răspunsul la interpretarea Martorilor lui Iehova?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Primii creștini, care vorbeau greaca, credeau în mod unanim în chinul conștient după moarte pentru cei necredincioși. Pe lângă scrierile creștine timpurii, se pot citi pur și simplu Matei 13:40-42, 50, Apocalipsa 20:10 și Apocalipsa 14:9-11

2. Și evreii credeau același lucru. Acest lucru este dovedit de 1 Enoch 22:1-4, „Înălțarea lui Moise” 10:10, 2 Esdras 7:36, Iudita 16:17 și „Psalmii lui Solomon” 3:13. A se vedea discuția privind Luca 23:43 pentru citatele propriu-zise. Rabinii concepeau Sheolul/Hadesul ca având două părți separate de un zid, de lățimea unei palme sau a unui deget (vezi Weber, Lehre des Talmud, p. 326 și următoarele), conform lucrării The Expositor’s Greek Testament, p. 589.

3. Isus nu a făcut nimic pentru a mustra sau a corecta aceste credințe presupuse a fi false. De fapt, Isus le-a aprobat, folosindu-le fără a le corecta. Mai mult, termenii folosiți de Isus: „sânul lui Avraam” și „Paradisul” sunt, de fapt, termeni folosiți în Talmudul evreiesc.

4. Fie că Iisus îi înșela, susținând credința presupus falsă în existența conștientă după moarte, fie că Iisus prezenta ca adevăr ceva ce era înțeles în mod obișnuit.

O ilustrație pe care am dat-o celor doi misionari ai Martorilor lui Iehova arată acest lucru.

Să presupunem că într-o zi am luat un exemplar al revistei „Awake” a Martorilor lui Iehova, iar acolo era povestea a doi băieți. Unul a crescut și L-a urmat pe Dumnezeu, iar după ce a murit i s-au întâmplat lucruri bune. Cel de-al doilea băiat a crescut respingându-L pe Dumnezeu, iar după ce a murit s-a reîncarnat într-un insect. Apoi, i-am întrebat dacă credeau că aș citi vreodată așa ceva în revista „Awake”, iar ei au răspuns că, desigur, nu, deoarece reîncarnarea nu este biblică. Am fost de acord, dar apoi i-am întrebat: „Nu ați încerca totuși să folosiți o doctrină falsă precum reîncarnarea pentru a demonstra un adevăr, și anume că ar trebui să-L urmați pe Dumnezeu?” Ei au dezaprobat cu tărie, spunând că ar fi o înșelăciune din partea lor. Am fost de acord, dar am spus că, dacă conștiința celor necredincioși după moarte era o doctrină falsă, atunci nu spuneau oare că Isus a făcut exact asta?

Î: Ce ne spune Luca 16:19-31 despre săraci?

R: Acest pasaj este o mustrare puternică adresată multora (dar nu tuturor) dintre cei bogați. Omul bogat este numit „omul bogat” de trei ori înainte de a muri, dar nici el, nici Lazăr nu mai sunt numiți „omul bogat” sau „omul sărac” după ce au murit. Numele „Lazăr” înseamnă „ajutat de Dumnezeu”, și totuși era atât de sărac încât rănile lui erau linsate de câini. Saliva câinilor este mai antiseptică decât a noastră, așa că chiar și câinii vagabonzi l-au ajutat pe Lazăr mai mult decât a făcut-o omul bogat. Săracii, prizonierii și cei asupriți pot fi invizibili pentru noi, dar nu sunt deloc invizibili pentru Dumnezeu. La fel, unii dintre oamenii idolatrizați în această lume pot fi dezonorați în ochii lui Dumnezeu. Nu ar trebui să-i admirăm pe cei care duc o viață pe care Dumnezeu ar disprețui-o. De-am putea vedea oamenii și lucrurile cu ochii lui Dumnezeu!

Î: Ce ne spune Luca 16:19-31 despre cei bogați?

R: Nu spune în mod specific că bogăția este rea, deoarece menționează pe Avraam în paradis, iar Avraam, fie după standardele antice, fie după cele moderne, era un om extrem de bogat. Cu toate acestea, mulți dintre cei bogați suferă de ceea ce Darrell Bock numește „coma insensibilității” și nici măcar nu-i pot vedea pe săracii de la poarta conacului lor. Săracul Lazăr era aproape invizibil pentru bogat. Dacă nu ești atent, bogăția îți poate afecta vederea și auzul, făcându-te orb față de săraci și surd la strigătul celor asupriți. Dar, indiferent de averea ta, dacă ai putea vedea și auzi puțin mai bine decât o faci acum, din punct de vedere spiritual, , care ar fi un pas pe care l-ai putea face pentru a-i ajuta pe săraci, pe prizonieri și pe cei asupriți, pentru a le arăta că nu sunt uitați și că cineva ține la ei și dorește să-i ajute?

Î: Dacă Luca 16:20-25 este o parabolă, de ce este singura parabolă în care este menționat numele cuiva?

R: Deși oamenii pot discuta la nesfârșit dacă aceasta respectă în totalitate forma unei parabole sau nu, numele lui Lazăr a avut un rol important în parabolă. Nimănui din această parabolă nu i se dă un nume, cu excepția lui Lazăr; Lazăr ar fi putut părea neimportant, dar Dumnezeu îi cunoștea numele. Lazăr înseamnă „ajutat de Dumnezeu”, și totuși vedem pe cineva care nu a primit prea mult ajutor de la Dumnezeu, de la bogat sau de la oricine altcineva în această viață. Nici măcar nu ni se spune că Lazăr a avut parte de o înmormântare demnă, și totuși a fost ajutat mult mai bine decât atât, ajungând în Paradis, unde se afla Avraam. Omul bogat îi cunoaște numele lui Lazăr în Luca 16:24, așa că era cel puțin vag conștient de faptul că Lazăr exista chiar în afara confortului porții conacului său. Dar oamenii care ar putea părea invizibili pentru cei bogați (și, din păcate, poate chiar și pentru noi) sunt cunoscuți și importanți pentru Dumnezeu. Toți suntem creați după chipul lui Dumnezeu și ar trebui să-i respectăm pe toți oamenii, indiferent dacă sunt onorați în această lume sau nu.

Lazăr, precum și forma sa greacă, Eleazar, erau nume obișnuite, iar Scriptura nu oferă niciun motiv pentru care acest cerșetor poartă același nume ca fratele Mariei și al Martei. Totuși, acest lucru ar putea fi o prefigurare. Când Lazăr a fost înviat din morți mai târziu, cineva s-ar putea să-și amintească că a auzit această parabolă și cererea bogatului de a-l trimite pe Lazăr înapoi din morți.

Î: În Luca 16:25, care este semnificația modului în care Avraam s-a adresat bogatului?

R: Cuvântul grecesc folosit aici este teknon, adică „copil”, nu „fiul meu”. Este un cuvânt blând și tandru, dar nu înseamnă că Avraam spunea că bogatul era copilul său sau urmașul său, chiar dacă bogatul era evreu.

Î: În Luca 16:26, care este prăpastia/despărțitura mare dintre chin și Paradis?

R: Aceasta este prăpastia pe care Dumnezeu a creat-o între Rai (paradis) și Iad (închisoare). Acesta este singurul loc din Noul Testament în care este folosit acest cuvânt grecesc, chasma, și trebuie să ne amintim că mulți oameni cu care ne încrucișăm zilnic vor fi de cealaltă parte a marii prăpăstii după moarte. C.S. Lewis, în romanul său despre Rai și Iad, intitulat „Marea Despărțire”, speculează că oamenii din Iad ar putea călători în Rai, dar că puțini ar alege vreodată să facă acest lucru. Cu toate acestea, Luca 16:26 contrazice această speculație a lui C.S. Lewis. Iuda 7 și Matei 25:46 spun, de asemenea, că pedeapsa lor este veșnică.

Curios, bogatul nu a cerut niciodată să iasă de acolo, ci a cerut doar alinare. Apoi i-a cerut, sau mai degrabă i-a poruncit lui Avraam să-l trimită pe Lazăr să-i avertizeze pe frații săi, spunând, de fapt: „Nu am avut suficiente dovezi; trimite dovezi fraților mei.”

Ca o notă marginală, cuvântul „paradis” este folosit doar de trei ori în Noul Testament. Dacă cineva din Iad ar putea trimite un mesaj, ce ar spune? În primul rând, bogatul voia să-și ușureze chinul. În al doilea rând, bogatul voia să trimită un mesaj pentru ca frații săi să nu ajungă acolo unde se afla el. Chiar și această persoană din Iad voia ca cineva să împărtășească Evanghelia altora. De asemenea, rețineți că bogatul îi putea vedea pe Avraam și pe Lazăr, dar nu se spune că Lazăr îl putea vedea pe bogat.

Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pag. 480-482, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 16:31, ce a vrut să spună Isus când a afirmat că tot nu ar crede, chiar dacă cineva ar învia din morți?

R: Aceasta a fost atât o observație asupra atitudinii lor actuale, cât și o prezicere a reacției lor la învierea lui Isus. Este interesant faptul că Avraam încă îl numea pe bogat „fiule”. Desigur, puțin timp mai târziu, Isus a dovedit chiar acest lucru prin învierea fratelui Mariei și al Martei, Lazăr, în Ioan 11:45-53 și 12:10-11.

Î: În Luca 16:31, se afla Avraam în cer, așa cum afirmă scepticul „Ghid al lui Asimov pentru Biblie” la p. 985?

R: Nu, Biblia nu spune unde se afla Avraam. Deși Avraam și Lazăr se aflau într-un loc plăcut, mulți creștini ar învăța că ei nu erau încă în cer, ci într-un „loc de așteptare”, unde Isus i-a spus tâlharului din dreapta Sa că acesta va merge în acea zi, loc pe care Isus l-a numit Paradis. Paradisul este acea parte a vieții de apoi unde se duceau cei care L-au urmat pe Dumnezeu până când Isus a înviat din morți.

Î: În Luca 16:31, minunile dovedesc misiunea lui Isus?

R: Minunile au fost o mărturie în sprijinul misiunii lui Isus, conform Evrei 2:4, dar o minune în sine nu „dovedește” ceva, întrucât pot exista minuni false. Cu toate acestea, chiar și cu dovezile în favoarea învierii și a altor minuni, cu toate profețiile împlinite și cu mărturia primilor creștini, tot nu avem o „dovadă absolută”, deoarece nu poți avea niciodată o dovadă absolută a unui eveniment istoric.

Cu toate acestea, chiar dacă Isus a oferit dovezi copleșitoare, a oferi dovezi copleșitoare este una, iar faptul că ascultătorul acceptă aceste dovezi este cu totul altceva. Chiar și în zilele noastre poți găsi câțiva oameni care cred că Pământul este plat, care consideră că holocaustul nu a avut loc niciodată sau că uciderea anumitor persoane și băutul sângelui lor oferă protecție împotriva SIDA. Dar faptul că câțiva oameni cred fiecare dintre aceste trei falsități, chiar în ciuda dovezilor copleșitoare care demonstrează contrariul, nu înseamnă că dovezile împotriva acestor lucruri absurde nu sunt copleșitoare.

Vezi „When Critics Ask”, p. 392-393, pentru un răspuns complementar.

Î: În Luca 17:1-2, de ce este o ofensă atât de gravă să-l faci pe altcineva să se poticnească?

R: Consecințele sunt grave atunci când ești unealta lui Satana pentru a îndepărta pe cineva de o viață de bucurie veșnică alături de Dumnezeu.

Î: În Luca 17:2, cine sunt „cei mici” de aici?

R: Să examinăm trei posibilități.

a) Ar putea fi copiii, dar nimic altceva din această învățătură nu face referire la copii, așa cum se întâmplă în alte învățături. Isus și Biblia îi tratează pe copii la fel de prețioși ca și adulții, dar nu îi tratează ca fiind mai prețioși.

b) Ar putea fi credincioși noi, copii în credință și cei a căror credință este încă în formare, indiferent dacă sunt fizic copii sau mai în vârstă.

c) Ar putea fi „cei mici”, adică oamenii săraci ai lumii. Totuși, cu excepția asemănării cu pilda lui Lazăr și a bogatului, nimic altceva nu ar susține această interpretare.

Răspunsul: Având în vedere că contextul se referă la a ofensa sau a face pe cineva să se poticnească – persoană care ar putea fi ofensată sau făcută să se poticnească –, răspunsul ar fi b). Pot exista oameni săraci din punct de vedere material, dar bogați în credință, care nu ar fi expuși riscului de a se poticni.

„Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 994, afirmă, de asemenea, că răspunsul nu poate fi în niciun caz a), iar „Believer's Bible Commentary”, p. 1434, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 996, și „New International Bible Commentary”, p. 1216, indică răspunsul b).

Î: În Luca 17:3-4, de ce este atât de jignitor pentru un credincios să nu-i ierte pe ceilalți?

R: Poate că o analogie ne poate ajuta aici. De ce este atât de important ca sângele nostru să transporte oxigen și substanțe nutritive către celulele din corpul nostru și să elimine dioxidul de carbon și deșeurile? La fel cum aceste aspecte fizice sunt un semn al vieții, tot așa iubirea și iertarea sunt un semn al vieții noastre spirituale. Orice lucru care blochează funcția sângelui reprezintă o problemă gravă.

Așa cum trupurile noastre au nevoie de hrană și oxigen, tot așa avem nevoie în mod continuu de harul și iubirea lui Dumnezeu. Așa cum trupurile noastre trebuie să se elibereze de dioxidul de carbon și de deșeuri, tot așa avem nevoie de iertarea și curățirea lui Dumnezeu. Putem să-i iertăm pe ceilalți cu ușurință, datorită faptului că Dumnezeu ne-a iertat atât de mult pe noi, cei care suntem în Hristos. Dacă cineva nu poate ierta, fie nu a reușit să înțeleagă pe deplin cât de mult l-a iertat Dumnezeu, fie poate că nu a fost mântuit.

Î: În Luca 17:5-6, ce ne învață Isus aici despre credință?

R: Credința nu este o substanță care ți se dă, iar ceea ce ai este tot ce vei avea vreodată. Așadar, nu este vorba despre a obține mai multe „bucăți” de credință, ci mai degrabă despre a crește ceea ce ai deja de când ai crezut pentru prima dată în Hristos. Mai degrabă, credința vie este ca o sămânță: are viață și crește. Chiar dacă ai doar o cantitate mică de credință vie, aceasta poate crește până la a deveni o credință mare, atâta timp cât buruienile și dăunătorii sunt ținuți la distanță, iar ea este udată și îngrijită. Așadar, nu ai nevoie de o „credință mare”; ai nevoie doar de o credință autentică, pentru că aceasta poate crește până la a deveni o credință mare. Dacă ești un creștin autentic, cum îți hrănești credința?

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1435, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 996-997, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 17:6, ce știm despre dud?

R: Deși există 12 specii de dud, cea cultivată în Israel și în zona mediteraneană era, în general, dudul negru, numit și sicamin. Acestea erau cultivate pentru fructele lor și nu erau folosite pentru viermii de mătase în Occident decât mult după vremea lui Isus.

Dudul are un sistem radicular superficial, iar vânturile puternice pot răsturna un copac și îl pot smulge din rădăcini. Metaforic vorbind, ne putem imagina un vânt puternic (Duhul Sfânt) care mută un dud în mare, un rezultat care pare imposibil, dar care, fără îndoială, s-a întâmplat.

Răspuns diferit: „New International Bible Commentary”, p. 1217, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 248, afirmă că sicomul are rădăcini foarte puternice. Cu toate acestea, „https://homeguides.sfgate.com/potting-soil-and-cactus-mix-13768053.html” menționează că, în general, dudii au un sistem radicular mai larg și mai superficial decât multe alte specii de copaci, pentru a facilita absorbția nutrienților. Însă, în sol afânat și în condiții de vânt puternic, acest lucru ar face ca arborele să fie mai ușor de dezrădăcinat.

Î: În Luca 17:7-10, ce ne învață Isus despre slujire atunci când vorbește despre slujitorul care se întoarce de la câmp și pregătește masa?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

Mândria față de ascultarea noastră este o nebunie. Ascultarea este doar datoria care ni se cuvine. Ascultarea noastră ar trebui să fie o expresie a recunoștinței noastre față de Dumnezeu.

Lăudăroșenia: Nu ar trebui să-I spunem lui Dumnezeu cât de mari și de ascultători suntem. Isus a dat un exemplu în acest sens în rugăciunea fariseului comparativ cu cea a vameșului (colector de impozite) din Luca 18:9-14.

Tratament special: Nu ar trebui să credem că merităm un tratament special datorită ascultării noastre. Niciun nivel de spiritualitate sau de ascultare din trecut nu ne scutește de a-L asculta pe Dumnezeu și de a-I fi ascultători în viitor. Nu ar trebui să avem un sentiment de îndreptățire și nu ar trebui să le dăm altora un astfel de sentiment, așa cum arată Iacov 2:1-9.

Î: În Luca 17:11-19, de ce a fost Isus jignit de cei nouă leproși?

R: Toți au fost vindecați, dar numai unul și-a arătat recunoștința întorcându-se la Isus pentru a-I mulțumi. Iar acel cerșetor nu era din Iudeea și, probabil, nu avusese ocazia să învețe Vechiul Testament așa cum o făcuseră ceilalți. Poate fi jignitor, atât pentru ceilalți, cât și pentru Dumnezeu, când te gândești atât de mult la tine însuți încât eșuezi să-ți arăți recunoștința. Toți cei zece au fost vindecați de lepră, dar numai celui care s-a întors i-a fost acordată binecuvântarea specială de către Isus. Acest lucru subliniază faptul că mesajul Evangheliei se adresează în aceeași măsură celor fără origini evreiești, cât și celor care le au.

După ce Isus i-a vindecat pe toți cei zece, motivul pentru care i-a trimis la preoți a fost ca aceștia să respecte Leviticul 14:2-32. Preotul trebuia să examineze persoana, iar dacă lepra era vindecată, trebuia să o declare curată, iar atunci aceasta se putea reintegra în societate. Ar fi fost, de asemenea, o mărturie pentru preoți. Nu știm dacă preoții le-au vorbit aspru leproșilor sau nu când au aflat că Isus i-a vindecat și nu știm dacă le-au dat vreun avertisment sau nu. Indiferent de orice opoziție, totuși, ei ar fi trebuit să se întoarcă oricum pentru a-I arăta recunoștință lui Isus.

Dar înainte de a fi prea aspru cu cei nouă leproși, dă-ți seama că mulți oameni sunt așa și astăzi. Sunt foarte prietenoși când cer ajutor, dar odată ce au primit tot ajutorul de care aveau nevoie, nu arată nicio recunoștință, deoarece îl privesc pe celălalt doar ca pe un mijloc de a-și atinge un scop la care se simțeau îndreptățiți. Ca credincioși, trebuie să ne asigurăm că nu ne arătăm nerecunoscători față de ceilalți. Isus a fost jignit când cei nouă leproși nu au arătat nicio recunoștință, ci L-au luat pur și simplu ca pe ceva de la sine înțeles. Oare Dumnezeu se simte jignit când nu-I arătăm recunoștință și Îl luăm ca pe ceva de la sine înțeles? Sper că „numărați binecuvântările” zilnic și Îi mulțumiți lui Dumnezeu tot timpul în rugăciune.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1436, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 829, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 17:19, de ce le spunea Isus adesea oamenilor: „Credința ta te-a vindecat”?

R: În primul rând, Isus a vrut să le laude credința, și noi ar trebui să facem la fel. Astăzi, nu este suficient ca creștinii să se limiteze la a-i tolera și accepta pe credincioșii din alte slujiri evanghelice. Ar trebui să ne rugăm pentru ei, să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ei și să-i lăudăm public pentru credința și lucrarea lor pentru Domnul.

Î: În Luca 17:20, acești farisei erau sinceri când L-au întrebat pe Isus când va veni Împărăția, Îl batjocoreau sau doar încercau, poate, să-I întindă o capcană?

R: Pe baza contextului, nu putem spune care dintre variante a fost valabilă, sau dacă a fost vorba parțial de sinceritate și parțial de scepticism. Nici cineva care ar fi auzit întrebarea în acel moment nu ar fi putut să-și dea seama. Dar nu contează. Când ni se adresează o întrebare care ar putea fi sinceră, nu este nevoie să ne pierdem timpul încercând să evaluăm inima cuiva; trebuie doar să răspundem la întrebare.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1436, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 17:21, având în vedere că Împărăția lui Dumnezeu se află în interiorul credincioșilor, înseamnă oare că împărățiile omenești sunt ireale, așa cum învață secta Științei Creștine?

R: Nu. Ar trebui să crezi într-o definiție ireală a realității pentru a afirma acest lucru. Desigur, tot ceea ce există pe pământ, nu doar împărățiile, nu este la fel de real ca Raiul. Cu toate acestea, împărățiile pământești care „cu adevărat” au torturat și martirizat creștini, precum și împărățiile pământești și filosofiile care „cu adevărat” îndreaptă oamenii spre rău, nu trebuie banalizate ca fiind simple fantezii.

Vezi „Când adepții sectelor întreabă”, p. 150, pentru un răspuns diferit, dar complementar.

Î: În Luca 17:21, având în vedere că Împărăția lui Dumnezeu se află în interiorul credincioșilor, înseamnă oare că oamenii sunt divini, așa cum învață cultul Științei Creștine?

R: Nu. Putem fi siguri că apostolul Pavel cunoștea răspunsul la această întrebare. În Faptele Apostolilor 14:11-18, Pavel și Barnaba nu au fost dispuși să permită mulțimii din Licaonia să-i venereze. Faptul că ai Împărăția lui Dumnezeu în tine arată că ești un copil al lui Dumnezeu, dar nu te face divin sau Dumnezeu. Este interesant că, răspunzând fariseilor, Isus a spus să căutați ceea ce este deja aici, în timp ce imediat după aceea, vorbind cu ucenicii, Isus a spus să vegheați asupra viitorului. Vezi „When Cultists Ask” (Când membrii sectelor întreabă), p. 150-151, și „Believer's Bible Commentary” (Comentariul biblic al credinciosului), p. 1436, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 17:31-33, ce spune Isus despre amintirea soției lui Lot?

R: Sunt cel puțin două lecții de învățat.

Brusc, soția lui Lot a fost distrusă tocmai când se simțea în siguranță, după ce îngerii o salvaseră. Dumnezeu i-a salvat viața, dar ulterior ea a pierit din cauza propriei ei neascultări. Problema era, așa cum spune „Comentariul biblic al credinciosului”, p. 1437: „Ea ieșise din Sodoma, dar Sodoma nu ieșise din ea.”

În general, creștinii s-ar putea întreba câți ani vor trece până când își vor putea relaxa vigilența împotriva ispitei și a păcatului, inclusiv a materialismului, a poftei, a mândriei și a descurajării. Când vor fi atât de maturi spiritual încât să poată uita de rezistența împotriva acestor rele? Răspunsul este că, în această viață, nu poți să-ți relaxezi niciodată vigilența. De nenumărate ori, Biblia ne avertizează asupra necesității de a continua să perseverăm. Iată câteva modalități:

Să ne veghem cu atenție viața și învățătura. 2 Timotei 1:14; Coloseni 1:23; Proverbe 22:5

Să nu urmăm înțelepciunea acestei lumi. Coloseni 2:8-9; Iacov 3:15; 1 Corinteni 1:17-27; 2:6, 8, 14; 2 Corinteni 1:12

Perseverența generală. Evrei 10:23, 36; 12:1, 12-13; 1 Ioan 2:24; 1 Corinteni 13:7; Romani 5:3-4; Iacov 1:3-4, 12; 5:11; 2 Petru 1:8-10

Credincioșii trebuie să persevereze în suferință. Romani 8:17-18; 2 Corinteni 1:8-9; 4:8-12; 6; 2 Timotei 2:3; 4:5

Î: În Luca 17:34-36, ce se spune despre zi și noapte pe pământ?

R: Acest lucru indică faptul că, în versetul 34, poate fi noapte pentru unii oameni, iar în același timp zi pentru alții, conform versetelor 17:35-36. Pentru mai multe informații, consultați „Believer's Bible Commentary”, p. 1437.

Î: În Luca 17:37, ce a vrut să spună Isus prin „unde este un cadavru, acolo se vor aduna vulturii”?

R: Indiferent dacă este vorba de un vultur de tip necrofag sau de un vultur obișnuit, Isus folosește o metaforă cu păsări necrofage de talie mare ca simbol al unei serii de judecăți iminente. Desigur, atunci când există anumite lucruri, cum ar fi cadavrele, apar, în general, anumite consecințe, cum ar fi sosirea păsărilor necrofage. Totuși, acesta nu este punctul principal aici, întrucât Isus ar fi putut folosi o mulțime de alte metafore dacă ar fi intenționat doar să spună că lucrurile au consecințe.

Aplicație generală pentru orice timp: Cartea „Hard Sayings of the Bible” (Cuvintele greu de înțeles din Biblie), paginile 482-483, spune că unii interpretează acest lucru astfel: „acolo unde există o situație propice pentru judecată, acolo va cădea judecata”.

Aplicație pentru sfârșitul timpurilor: Isus spune o parabolă despre o consecință a răutății înainte de venirea Sa. Cei răi vor fi uciși, iar păsările de pradă vor avea hrană din belșug. Acest lucru este explicat mai detaliat în Apocalipsa 19:17-21.

Aplicație pentru anul 70 d.Hr.: Unii consideră că „vulturii” de aici se referă și la emblema vulturilor romani care se aflau pe stindardele purtate de divizii. Armata romană a venit și a distrus Ierusalimul în anul 70 d.Hr. „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 830, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 998, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 249, interpretează acest lucru ca fiind pur și simplu vulturi.

Vezi și „Comentariul biblic al credinciosului”, p. 1437, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 18:1-8, dacă Dumnezeu este ca judecătorul nedrept din parabolă, atunci Dumnezeu pare vreodată nedrept?

R: Dumnezeu nu este nedrept, dar, în providența Sa, El poate părea nedrept pentru o perioadă de timp – întrebați-l pe Iov. Scopul acestei parabole este de a arăta că, dacă victimele sunt perseverente chiar și în fața unui judecător nedrept, cu cât mai mult ar trebui copiii lui Dumnezeu să fie perseverenți față de Tatăl lor Ceresc, care este drept. Isus a vrut să ilustreze un aspect specific prin intermediul judecătorului nedrept, la fel cum a vrut să arate un aspect specific prin intermediul bogatului care l-a concediat pe administratorul iscusit din Luca 16:1-9. Lucrurile sunt adesea nedrepte pe pământ, dar Dumnezeu poate îndrepta totul la judecata finală. Pentru mai multe informații, consultați „New International Bible Commentary”, pp. 1217-1218, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 249-250, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 999, și „The Expositor's Greek New Testament”, vol. 1, p. 596.

Î: În Luca 18:4-6, ce ne învață Isus despre nevoia noastră de stăruință în rugăciune?

R: Dacă o persoană ar trebui să fie perseverentă în fața unui judecător căruia nu-i pasă de dreptate, cu cât mai mult ar trebui să fim noi perseverenți față de Dumnezeu. Acest lucru se poate referi la rugăciune în general, dar, potrivit „Believer’s Bible Commentary”, p. 1437, amplasarea sa imediat după Luca 17 sugerează că această parabolă este deosebit de potrivită pentru rugăciunea îndelungată pentru întoarcerea lui Hristos.

1 Tesaloniceni 5:17 ne poruncește să ne rugăm neîncetat. Expresia greacă „mă epuizează” este de fapt dificil de tradus. Ea înseamnă literalmente „să-mi faci un ochi vânăt”, ceea ce poate însemna atât „să mă bați”, cât și „să mă faci să arăt rău”.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 1000, pentru mai multe detalii despre cum aceasta înseamnă „să-mi strice reputația”. Cu toate acestea, „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 830, spune că judecătorul NU a ținut cont de ceea ce credeau oamenii, ci pur și simplu se săturase ca femeia aceea să-l deranjeze.

Î: În Luca 18:4-5, cum poți gestiona situația în care cineva te consideră prea neimportant pentru a face pentru tine ceea ce ar trebui să facă?

R: Lecția din această parabolă este să insiști până obții ce vrei. Sunt momente în care trebuie să fim perseverenți. Nu în mod nepoliticos sau pierzându-ne cumpătul, ci perseverenți într-un mod amabil, fără să renunțăm.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, pp. 998-999, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 830, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 18:8 și următoarele, ce a vrut să spună Isus când a întrebat dacă va găsi credință pe pământ?

R: Isus nu a găsit prea multă credință pe pământ, așa cum arată Ioan 1:10-12. În „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pag. 249-250, se spune că Isus nu era un , care vorbea din ignoranță, și nici nu punea la îndoială Răpirea, ci mai degrabă îi îndemna să-și păstreze credința prin rugăciune și o slujire mai intensă. A se vedea „Hard Sayings of the Bible”, pag. 483-484, pentru un răspuns complementar.

Î: În Luca 18:9, este în regulă să te bazezi pe tine însuți în anumite privințe?

R: Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre acțiuni și să avem încredere că, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem face lucrurile pe care El dorește să le facem.

Cu toate acestea, nici măcar nu am mai exista fără Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul nostru. Mai mult, nu putem face niciun lucru bun de importanță veșnică fără Dumnezeu. Așadar, nu avem niciun temei să ne încredem în propria noastră bunătate, putere sau abilități în afara lui Dumnezeu.

Î: În Luca 18:9-14, suntem obligați să dăm zeciuială?

R: Zeciuiala, sau a zecea parte, este o porțiune din venitul tău dată pentru lucrarea Domnului. Leviticul 27:30-33 spune că aceasta aparținea lui Dumnezeu, iar în Vechiul Testament era destinată preoților și leviților, conform Numeri 18:21-32, Geneza 14:20; 28:22; 2 Cronici 31:5 și Maleahi 3:7-12.

În Noul Testament, de la învierea lui Isus, nu mai suntem sub legea Vechiului Testament (inclusiv sub obligația de a da zeciuială), ci sub har. Putem da mai mult! Dar „zeciuiala” poate fi încă considerată ca stabilind standardul pentru dăruirea generoasă. Noul Testament menționează zeciuiala în Luca 18:9-14; 1 Corinteni 16:1; și 2 Corinteni 8.

Î: În Luca 18:9-14, este posibil ca vameșul să fi fost Zaheu? Ar putea aceasta să explice de ce Domnul l-a chemat jos în capitolul următor, Luca 19:1-10?

R: Deși Zaheu s-ar potrivi acestei situații, majoritatea comentatorilor consideră că Luca 18:9-14 este o parabolă și nu se referă la un vameș sau fariseu anume.

Î: În Luca 18:11, ar trebui să-I mulțumim vreodată lui Dumnezeu că suntem mai buni din punct de vedere moral decât altcineva?

R: Această parabolă ne arată că nu ar trebui să facem asta. Nu avem nimic bun care să nu ne fi fost dat de Dumnezeu. Este arogant să pretindem, chiar și înaintea lui Dumnezeu, că suntem mai buni sau mai importanți decât altcineva. Filipeni 2:3 și următoarele versete spun că trebuie să-i considerăm pe ceilalți mai importanți decât noi înșine.

Așa cum spune „New International Bible Commentary”, p. 1218, fariseul „aruncă o privire către Dumnezeu, dar se contemplă pe sine însuși”. În contrast, vameșul nu se putea suporta pe sine însuși când privea sfințenia lui Dumnezeu.

Vezi „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 830, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 250, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 18:12, când posteau evreii de două ori pe săptămână?

R: Iudeii care posteau o făceau de obicei luni și joi.

Î: În Luca 18:14, poate rugăciunea să justifice o persoană?

R: Nu. Este interesant faptul că, la începutul parabolei, mulți ar presupune că fariseul neprihănit ar fi eroul, iar vameșul ar fi personajul negativ. Dumnezeu este Cel care alege să îndreptățească sau nu. Rugăciunea sau alte fapte ale noastre nu-L „obligă” pe Dumnezeu Atotputernicul să îndreptățească pe nimeni. Cu toate acestea, ceea ce vrea să sublinieze Isus în acest pasaj este că Dumnezeu a ales să-l îndreptățească pe vameșul pocăit, mai degrabă decât pe fariseul mândru. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 999, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 18:16, de ce se gândeau ucenicii să-i mustre pe copii?

R: Isus era un om ocupat, despre care ei credeau că „evident” nu avea timp să-i primească pe toți cei care doreau să-L vadă. Ucenicii încercau să protejeze timpul prețios al lui Isus de ceea ce ei considerau o risipă a acestuia. Încercau să-L „ajute pe Dumnezeu” eliminând pe cei pe care îi considerau oameni mai puțin valoroși. Rețineți că Isus nu a cerut niciodată acest gen de ajutor.

Astăzi ar trebui să fim atenți ori de câte ori credem că Dumnezeu are nevoie de noi să „Îl ajutăm”, mai ales făcând lucruri pe care El nu ne-a spus niciodată să le facem.

În contrast cu viziunea ucenicilor asupra copiilor, evanghelistul evlavios D.L. Moody i-a spus odată unui prieten că „două persoane și jumătate au fost mântuite astăzi”. Prietenul l-a întrebat: „Te-ai referit la doi adulți și un copil?” Moody a răspuns: „Nu, doi copii mici și un adult mai în vârstă.” Practic, copiii aveau o viață întreagă înaintea lor pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Era minunat că adultul mai în vârstă putea atât să ajungă în Rai, cât și să-L slujească pe Dumnezeu acum, dar acestuia îi rămăsese mai puțin de jumătate din viață pentru a-L sluji pe Dumnezeu pe pământ.

Vezi „Evangelical Commentary on the Bible”, pag. 830-831, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 18:16 și următoarele, în ce sens este Împărăția lui Dumnezeu pentru cei ca acești copii?

R: Un mod este acela în care copiii își dau seama că sunt copii. Ei sunt adesea mai smeriți decât adulții, deoarece își dau seama că nu au cunoștințele, puterea sau capacitatea de a face multe lucruri. Totuși, acest lucru nu îi deranjează, dacă părinții lor sunt acolo să-i ajute. Copiii mici nu aduc nimic într-o relație părinte-copil, în afară de propria lor slăbiciune, nevoie, dependență și iubire. Dar, deși știu că sunt dependenți, au așteptări și entuziasm. La fel, ar trebui să fim ca niște copii atunci când intrăm în Împărăția lui Dumnezeu.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 999, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 250, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 18:18-23, de ce a pus Isus accentul pe Lege în fața tânărului bogat?

R: Acest episod are loc imediat după întâmplarea cu copilașii și ilustrează pe cineva care NU va primi Împărăția ca un copil mic. Tânărul conducător bogat nu se considera pierdut, în nevoie de iertare sau de har pentru mântuire. Isus s-a coborât la nivelul lui și a menționat cinci dintre cele Zece Porunci, fără a ajunge încă la porunca privind pofta. Porunca lui Isus ar putea fi considerată și o întrebare implicită: „cât de importante sunt banii pentru tine?” În loc să-i spună pur și simplu tânărului conducător să creadă în El, Isus a vrut mai întâi să-i arate că faptele și inima lui nu erau suficiente pentru a ajunge în Ceruri prin propriile puteri. Isus nu l-a acuzat pe tânărul conducător bogat de ipocrizie; dimpotrivă, Isus a vrut să-i ofere o înțelegere mai profundă a propriei sale inimi.

Deși atât tânărul bogat, cât și orbul au venit la Isus – orbul chiar și după ce i s-a spus să nu mai încerce –, Isus a adresat foarte puțini oameni invitația de a lăsa totul și a-L urma. Și totuși, tânărul s-a îndepărtat. Dacă ai putea fi oricine din istorie, nu ar fi minunat să fii acest tânăr bogat și, atunci când Isus ți-ar cere să-L urmezi ca ucenic, să renunți cu bucurie la tot și să faci acest lucru!

Vezi „When Cultists Ask”, pp. 151-152, „The Believer’s Bible Commentary”, pp. 1438-1439, și „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 831 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 18:18-23 și Matei 19:21, trebuie să dăm tot ce avem săracilor, așa cum Iisus i-a cerut tânărului conducător bogat să facă?

R: Scriptura nu spune niciodată acest lucru, iar Avraam a fost, de fapt, un om foarte bogat. Pavel și-a păstrat proprietatea personală, mantia sa, în 2 Timotei 4:13. În loc să spunem că cei bogați trebuie să facă una sau alta, să vedem pur și simplu ce a spus Pavel despre cei bogați în 1 Timotei 6:17-19.

„Poruncește celor bogați în veacul acesta să nu fie îngâmfați și să nu-și pună speranța în nesiguranța bogăției, ci în Dumnezeu, care ne dă din belșug toate lucrurile ca să ne bucurăm de ele. Poruncește-le să facă bine, să fie bogați în fapte bune și să fie generoși și gata să împartă, adunându-și o temelie solidă pentru viitor, ca să pună mâna pe ceea ce este cu adevărat viața.” (BSB)

Observați că tânărul conducător bogat probabil că respectase Legea mai bine decât Zaheu, dar cei doi au avut reacții foarte diferite.

Ca o paranteză, în limba greacă există cel puțin două cuvinte pentru „bun”. Cuvântul grecesc kalos înseamnă „frumos” sau „fruct bun”, iar agathos înseamnă „intrinsec bun”. Aici este folosit al doilea cuvânt.

Vezi „When Critics Ask”, p. 502, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 251, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 18:31, întrucât Hristos a spus, în esență: „Ne îndreptăm spre Ierusalim, și tot ce este scris de profeți despre Fiul Omului se va împlini”, de ce profețiile privind a doua venire nu s-au împlinit încă?

R: Fiecare profeție se va împlini. În ciuda respingerii preștiute a lui Hristos de către iudei, aceste profeții se vor împlini totuși. Cu toate acestea, dacă domnia veșnică a lui Hristos pe pământ ar fi început înainte ca El să fie respins și dacă Isus nu ar fi fost niciodată respins, atunci profețiile din Isaia 53 ar fi false.

Acest lucru ilustrează un aspect important despre Dumnezeu. Dumnezeu are un moment potrivit pentru lucrarea Sa, iar uneori trebuie să fim răbdători și să așteptăm momentul ales de Dumnezeu, așa cum ne amintește prima parabolă din Luca 18.

Î: În Luca 18:34, de ce le-a spus Isus lucruri pe care ei nu le-au înțeles?

R: Isus le-a spus clar, dar ei nu și-au amintit și nu au înțeles clar. Acesta este al treilea incident din primele trei evanghelii în care Isus le-a spus că va fi ucis. Uneori, când îi înveți pe cineva, iar aceștia au dificultăți în a înțelege cum s-ar putea întâmpla acest lucru, trebuie să le explici din nou cu răbdare de mai multe ori. De fiecare dată, însă, Isus le-a oferit mai multe detalii. Ucenicii aveau să înțeleagă clar mai târziu. Vezi discuția despre Luca 9:45, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 251, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 831, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 18:40-41, ce ne spune acest pasaj despre Isus?

R: Isus ar fi oprit orice pentru un cerșetor orb. Așa cum spune „Believer’s Bible Commentary”, p. 1440, în timp ce Iosua a văzut soarele stând nemișcat pe cer, Domnul soarelui a stat nemișcat pentru un singur cerșetor orb. Apoi, în mod ciudat, Isus l-a întrebat pe orb ce dorea. Nu era vorba că Isus nu-și putea da seama de ceea ce era evident, ci mai degrabă că Isus voia ca acesta să-și exprime nevoia.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, pag. 1000-1001, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 19:1-9, ce anume din experiența lui Zaheu ne dă speranță în mod special?

R: Textul începe cu acest om rău care Îl caută pe Isus, dar, în realitate, Isus îl căuta pe Zaheu de la bun început. Isus nu a cerut să rămână în casa lui Zaheu; Isus i-a spus lui Zaheu că trebuie să rămână în casa lui, de parcă Zaheu n-ar fi avut de ales. Zaheu n-a trebuit să-și facă curat în casă mai întâi, și nici Isus nu se aștepta la asta. Zaheu n-a avut ocazia să-și pună ordine în viață mai întâi, și nici Isus nu se aștepta la asta.

Am putea presupune că, după ce bogatul neprihănit a refuzat să renunțe la averile sale pentru a-L urma pe Isus, un bogat corupt ar avea șanse aproape nule să-și dea banii și să dorească să-L urmeze pe Domnul. Acest lucru nu face decât să arate că nu ar trebui să ne încercăm să prezicem cine Îl va accepta pe Hristos și cine nu. Predicați pur și simplu, iar Dumnezeu Se va ocupa de răspuns.

Oamenii știau cine era Zaheu, și, deși ar fi părut nedemn ca Zaheu să se urce în copac, ar fi părut și mai rău în ochii celorlalți faptul că Isus l-a acceptat pe Zaheu. Dar lui Isus nu i-a păsat. Oamenii ar fi putut să-l batjocorească pe Zaheu pentru că credea că Isus l-ar vrea, dar lui Zaheu nu i-a păsat. Trăind în fața unei mulțimi, căutăm oare aplauzele Unuia singur?

Zaheu s-a schimbat, și asta din interior spre exterior. Isus nu i-a spus lui Zaheu să înapoieze banii pe care îi luase de la săraci și de la alții. Noua inimă a lui Zaheu i-a spus că trebuie să facă asta.

Î: Ce este neobișnuit la versetul din Luca 19:2?

R: În Luca 19:2, expresia greacă „șef al vameșilor” nu este folosită nicăieri altundeva în întreaga literatură greacă, inclusiv în Biblie. Este probabil un titlu pentru un vameș care îi supraveghea pe ceilalți vameși. Pentru mai multe informații, consultați The Expositor's Greek New Testament, vol. 1, p. 603, Evangelical Commentary on the Bible, p. 831, și New International Bible Commentary, p. 1219.

Î: În Luca 19:8, de ce a dat Zaheu jumătate din averea sa săracilor?

R: Scriptura nu precizează acest lucru, dar un factor a fost noua lui preocupare pentru săraci. Un alt motiv ar putea fi faptul că, dacă ar fi restituit tot ce a înșelat de la alții, s-ar fi putut să nu-i mai rămână mai mult de jumătate. Conform „Believer's Bible Commentary”, p. 1441, cuvântul grecesc nu ar trebui tradus prin „dacă”, ci mai degrabă prin „deoarece”. Observați că, în timp ce tânărul bogat nu a vrut să se despartă de averea sa, Zaheu era gata să dea cea mai mare parte din ea. Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 252, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 19:13a, de ce a menționat Isus zece slujitori în pilda talanților?

R: Isus a spus și alte parabole despre bani, precum și alte parabole despre putere. Această parabolă este neobișnuită prin faptul că combină atât banii, cât și puterea. În Luca 19:15-26, Isus a discutat doar despre rezultatele a trei slujitori; de aceea, mulți oameni își amintesc în mod eronat că în parabolă erau doar trei slujitori. Isus menționează că zece slujitori au primit bani, dar nu spune nimic despre ce au făcut ceilalți șapte cu ai lor. Este aproape ca și cum Isus nu ar fi terminat complet parabola; ceilalți șapte slujitori suntem noi, Biserica Sa, iar noi încă finalizăm parabola prin ceea ce facem cu minele noastre.

Acest lucru amintește de finalul Cărții lui Iona, unde rămâne nerezolvată întrebarea dacă Iona s-a pocăit sau nu de atitudinea sa îngrozitoare față de cei pierduți.

Î: În Luca 19:14, de ce a menționat Isus că supușii au trimis o delegație spunând: „Nu vrem ca acest om să domnească peste noi”?

R: Ascultătorii lui Isus se puteau identifica foarte bine cu această descriere, întrucât, în jurul anului 4 î.Hr., o delegație din partea lui Irod cel Mare și a fiului său, Irod Arhelau, plecase de la Ierihon la Roma tocmai din acest motiv. Cu toate acestea, oamenii din Iudeea au trimis un mesaj împăratului roman prin care îi spuneau că nu doreau ca Arhelau să fie regele lor. Ca o notă marginală, Roma l-a detronat în cele din urmă pe Irod Arhelau din cauza petițiilor constante ale supușilor săi. A se vedea „The NIV Study Bible”, p. 1577, „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 603, „Believer’s Bible Commentary”, p. 1441, „New International Bible Commentary”, p. 1219, care preiau aceste informații din lucrările lui Iosifus „Războaiele iudeilor” 2.6.1 și „Antichitățile iudeilor” 17.9.3 (scrise în jurul anilor 93-94 d.Hr.) pentru mai multe informații.

Î: În Luca 19:16-26, de ce stăpânul le-a încredințat acești bani slujitorilor săi?

R: O mină reprezenta aproximativ salariul pe trei luni al unui muncitor, conform „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 252, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 832. Era echivalentul a aproximativ 100 de zile, conform „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1001. Deși stăpânului i-ar fi plăcut să primească câteva mine de argint în plus, cineva care urma să stăpânească peste orașe ar fi avut, probabil, un motiv mult mai important. El căuta guvernatori pentru orașele pe care urma să le stăpânească și voia să știe cine va fi credincios și cine nu. Slujitorul care a înmulțit o mină în zece mine trebuie să fi dat dovadă de ingeniozitate pentru a reuși acest lucru. La fel, atunci când suntem credincioși în ceea ce ne-a dat Dumnezeu, nu este vorba doar de faptul că Dumnezeu primește câteva contribuții în plus, ci El ne pune la încercare pentru a vedea dacă ni se pot încredința lucruri mai mari. Vezi „The Expositor's Greek New Testament”, vol. 1, p. 606, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 19:20, ce înseamnă aici cuvântul grecesc pentru „altul”?

R: În anumite privințe, limba greacă este mai precisă decât alte limbi, având trei cuvinte diferite pentru „altul/altul”. Cuvântul folosit aici este eteros (Strong 2087), de la care provine prefixul nostru „hetero”, și înseamnă „altul de un alt fel”. Acest cuvânt este folosit și în 1 Corinteni 3:4; Evrei 7:15 și Faptele Apostolilor 1:20. Un alt cuvânt, allos (Strong 243), înseamnă „altul de același fel”. Allos este folosit în Matei 4:21; 6:15; 20:3; 21:23; 27:42 și Faptele Apostolilor 19:32.

Î: În Luca 19:20, în timp ce al treilea slujitor nu a vrut să aibă nimic de-a face cu responsabilitatea administrării, cum pot creștinii (din păcate) să fie așa astăzi?

R: Nu există nicio indicație că servitorul ar fi fost necinstit. Cel puțin, servitorul nu a pierdut ceea ce i-a fost încredințat. Dar servitorul nu era interesat să-și îndeplinească d ul în ceea ce privește treburile regelui, în absența acestuia. La fel ca acel servitor, creștinii pot lăsa nefolosite darurile și abilitățile lor sau pot să nu le folosească pentru Dumnezeu. Dacă nu ne folosim de oportunitățile pe care le avem, ele ne pot fi luate. Apoi, când nu se întâmplă nimic, la fel ca servitorul, unii pot avea tendința să dea vina pe stăpân.

Un tip de lene este acela de a nu face ceea ce ar trebui să faci. Un alt tip de lene este acela de a nu dori să planifici sau să te gândești la ceea ce ar trebui să faci. Niciunui servitor nu i s-a spus în ce să investească. Primii doi servitori au trebuit să fie ingenioși și să-și folosească propria inițiativă pentru a găsi modalități de a face bani. Inițiativa noastră ar trebui să se afle sub stăpânirea lui Hristos; atunci când o direcție ni s-ar părea bună, dar Dumnezeu vrea să mergem pe o altă cale, ar trebui să urmăm calea lui Dumnezeu. Totuși, ar trebui să avem în continuare inițiativă și să fim ingenioși în încercarea de a ne folosi talentele pentru Dumnezeu. Nu știm dacă al treilea slujitor a fost leneș în ceea ce a făcut, leneș pentru că nu a vrut să-și facă un plan sau a acționat așa din cauza atitudinii sale față de stăpân. Este probabil ca toate cele trei aspecte să fie valabile, cele două tipuri de lene izvorând din atitudinea sa.

Când al treilea slujitor a săpat o groapă pentru a-și ascunde mina, într-un anumit sens își săpa singur groapa. Niciunul dintre slujitori nu putea fi sigur că va avea succes. Dar, din prudență excesivă, al treilea slujitor a făcut cel mai rău lucru pe care îl putea face, în ochii stăpânului. Uneori, din frică sau când se simt amenințați, oamenii fac lucruri nechibzuite. Când îngerii le-au spus păstorilor „nu vă temeți”, acest lucru ar fi putut însemna două lucruri diferite, dar legate între ele. Primul este „nu simțiți frică”, iar al doilea este „nu acționați din frică”.

În cele din urmă, când Dumnezeu ne dă un dar sau un talent, iar noi decidem fie că nu îl vom folosi, fie că nu îl vom folosi pentru Dumnezeu, nu suntem oare la fel de răi ca al treilea slujitor? Darul natural la care se gândesc oamenii cel mai des este bogăția și cariera, dar poate că un dar natural mai important este timpul. Când pur și simplu „nu poți” să-L slujești mai mult pe Dumnezeu, pentru că petreci prea multe ore pe zi uitându-te la televizor sau la filme, nu-ți sapi o groapă în care să-ți îngropi talentele? Așa cum a spus odată un predicator de la televizor, pentru unii, primul pas pentru a-L sluji pe Dumnezeu este să ridici degetul arătător drept în sus, apoi să-ți rotești mâna pentru a-l îndrepta departe de tine și, în final, să apeși butonul de oprire al televizorului. Așadar, nu-l judeca prea aspru pe al treilea slujitor, pentru că s-ar putea să ți se întoarcă împotriva ta. Pocăiește-te de felurile în care ai săpat, fără să vrei, o groapă pentru a-ți irosi darurile și talentele care ar putea fi folosite pentru Dumnezeu.

Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1002, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 252-253, și „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1442, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 19:38 și următoarele, de ce nu au spus „pace pe pământ”, așa cum s-a întâmplat la nașterea lui Isus?

R: Luca 19:38 citează Psalmul 118:26a și Psalmul 148:1; cu toate acestea, ei ar fi putut repeta ceea ce au spus îngerii la nașterea lui Isus, dar nu au făcut-o. Ei au vorbit sub inspirația Duhului Sfânt, și foarte curând urma să fie pace în ceruri, dar conducătorii și mulți dintre evrei L-au respins pe Isus, așa că pacea pe pământ trebuia să mai aștepte. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1443, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 19:39, de ce le-au spus fariseii lui Isus să-și mustre ucenicii?

R: „Osana” înseamnă „laudă”, iar ei au văzut că ucenicii Îl lăudau pe Isus, iar numai Dumnezeu ar trebui să fie lăudat. Aveau dreptate într-un punct: numai Dumnezeu ar trebui să fie lăudat în acest fel.

Î: În Luca 19:40, ce înseamnă că pietrele ar striga?

R: Fariseii erau nemulțumiți pentru că Isus se purta de parcă Templul și cetatea I-ar fi aparținut. Dacă oamenii nu L-ar fi adorat pe Isus, chiar pietrele L-ar fi slăvit. Evreii erau familiarizați cu această imagine, deoarece Habacuc 2:11 spune că chiar și pietrele vor striga. Habacuc 2:11 arată însă că nu ar fi bine pentru cei care Îl resping pe Hristos, deoarece pietrele vor striga în judecată. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1443, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 19:41-44, de ce este Isus mișcat până la lacrimi?

R: NU este din cauza a ceea ce urmează să sufere; ci mai degrabă din cauza a ceea ce urma să se întâmple cu Ierusalimul. Mai târziu, în Grădina Ghetsimani, Isus avea să întrebe dacă există vreo cale ca acest pahar să treacă de la El, așa că Isus știa ce urma să i se întâmple. Dar aici, atenția lui Isus se concentrează asupra tristeții provocate de suferința viitoare a Ierusalimului. Consultați „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 832, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 253-254, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1002-1003 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 19:44, de ce a profețit Isus că pruncii evrei vor fi zdrobiți?

R: Isus nu a spus acest lucru cu bucurie, nici nu a poruncit acest lucru, ci mai degrabă a prezis acest lucru cu mare întristare și plâns. Dumnezeu permite ca aceste lucruri să se întâmple, dar unele lucruri întristează inima lui Dumnezeu.

Î: În Luca 20:2, de ce l-au întrebat conducătorii pe Isus de unde își are autoritatea?

R: Există întrebarea propriu-zisă și apoi întrebarea din spatele întrebării. Întrebarea formulată se referea pur și simplu la motivul pentru care Isus credea că are autoritatea de a face mulțimile să-L laude și de a-i alunga pe schimbătorii de bani din templul altcuiva. La prima vedere, pare că erau doar curioși de unde și-a obținut diploma, hirotonirea sau certificatul de rabin.

Dar adevărata întrebare era mai degrabă: „Cum îndrăznești să faci aceste lucruri, din moment ce nu ai autoritatea necesară pentru a le face?” Un rabin poate avea adepți, dar un simplu rabin nu ar trebui să fie lăudat în felul acesta, decât dacă acel rabin era de fapt Mesia sau chiar mai mult decât atât. Atât Isus, cât și toți conducătorii știau deja că niciun lider religios sau politic, sau oricine altcineva de pe pământ, nu-I dăduse lui Isus această autoritate. Și totuși, oricât de enervant ar fi fost pentru marile preoți și pentru ceilalți, era evident că lui Isus nu-i păsa. Isus era Dumnezeu, iar autoritatea Lui provenea de la Tatăl.

Isus nu le-a răspuns direct, ci a pus la rândul Său o întrebare. La prima vedere, întrebarea era: „Eram și eu curios dacă considerați că autoritatea lui Ioan Botezătorul era legitimă sau nu.” Dar, în spatele întrebării, Isus îi acuza de ipocrizie. Dacă răspunsul era clar pentru ei, de ce ar fi avut nevoie să discute mai întâi între ei? Dacă Isus ar fi întrebat despre Ieremia, ei ar fi răspuns imediat: „Da, el era trimis de Dumnezeu.” De ce ezitau în privința lui Ioan Botezătorul? Nu puteau răspunde nici măcar la o întrebare simplă, fie pentru că se temeau că oamenii îi vor lapida, fie pentru că înțelegeau unde ducea această întrebare. Dacă nici Ioan Botezătorul nu avea autoritate omenească, ci autoritate de la Dumnezeu, atunci de ce mă puneți la îndoială, dacă v-ați condamnat singuri recunoscând că știați că Ioan era trimis de Dumnezeu și totuși nu urmați autoritatea lui Dumnezeu?

Pentru mai multe informații, consultați „Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 832, „Comentariul biblic al lui Tony Evans”, p. 1003, „Comentariul biblic al credinciosului”, p. 1444, „Noul comentariu biblic internațional”, p. 1220, „Comentariul cunoașterii biblice: Noul Testament”, p. 254-255, precum și „Noul Testament grecesc al comentatorului”, vol. 1, p. 611.

Î: În Luca 20:8, de ce a refuzat Isus să le răspundă la întrebare?

R: Înainte de a răspunde, observați că ei nu s-au întrebat între ei „care este răspunsul corect” sau „ce ar vrea Dumnezeu să spunem”, ci mai degrabă ce răspuns ar putea inventa pentru a suna cât mai bine. Nu îi interesa dacă răspundeau sincer sau nu în această situație.

Răspunsul: Marele preoți și cărturarii știau că aveau lumina învățăturii de la Dumnezeu în Ioan Botezătorul, și totuși au refuzat să accepte lumina pe care o aveau. Isus a refuzat să le dea mai multă lumină atunci când au respins lumina pe care o aveau. Vezi „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 1013, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 20:9-14, în ce fel erau marele preot și saducheii asemănători cu arendașii viei din parabolă?

R: Proprietarii absenți erau obișnuiți în Palestina în acea vreme, așa că contextul parabolei le-ar fi părut familiar. Isaia 5:1-7 conține o alegorie similară în care Dumnezeu este proprietarul viei, iar Israelul este via care producea struguri fără valoare.

Există patru asemănări. Atât arendașii, cât și preoții cei mai de seamă/saducheii ocupau și își câștigau traiul din ceea ce aparținea altcuiva, ceea ce era în regulă. Dar amândoi au refuzat să accepte autoritatea Stăpânului. Amândoi au început să creadă că aceasta le aparținea de fapt lor, nu proprietarului de drept. Amândoi ar fi recurs la crimă pentru a obține ceea ce considerau că le aparținea de drept.

Ori de câte ori un grup aflat la putere consideră că închinarea adusă lui Dumnezeu ține, de drept, sub autoritatea sa, apar probleme. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 1014, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1444 și „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 833.

Î: În Luca 20:18, ce spune Isus despre piatra care este atât sub picioare, cât și cea care cade peste cineva?

R: Aici este vorba doar de o singură piatră. Piatra care este o piedică sub picioare reprezintă pe conducătorii religioși tulburați de prima venire a lui Isus. Dar piatra, aceeași piatră, care mai târziu va cădea din cer și îi va zdrobi pe unii, va avea loc la a doua venire a lui Isus. Nu există nicio cale de ocolire; nu poți respinge piatra și să rămâi nevătămat. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1004, și „Believer's Bible Commentary”, p. 1444-1445, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 20:19-22, de ce i-au pus marele preot și cărturarii o întrebare lui Isus despre impozite?

R: Această întrebare nu se referea doar la impozite, ci și la bani, religie și politică. Ei îl vedeau pe Isus ca pe o amenințare la adresa puterii lor asupra sistemului religios. Au încercat să-l prindă în capcană pe Isus, în sensul că, dacă Isus ar fi răspuns într-un fel, mulți dintre urmașii Săi ar fi putut fi dezamăgiți de El, spunându-le să plătească în continuare impozite. Dar dacă Isus ar fi răspuns în sensul opus, adică ar fi refuzat să plătească impozitele, ar fi fost și mai bine. Ei ar fi putut alerga la Pilat sau la Irod și să le spună că acest om a declarat public să se opună plății impozitelor, iar dacă sunteți loiali Romei, îl veți prinde pe Isus.

Mulți evrei aveau trei motive de nemulțumire în ceea ce privește plata impozitelor. Nu doreau să plătească bani unui sistem străin care contribuia la oprimarea poporului evreu. Erau impozitați cu până la o treime din veniturile lor, conform „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 1015. În al doilea rând, monedele romane aveau de obicei imaginea unui împărat pe ele, iar ei considerau că această imagine cioplită ar încălca a doua poruncă. În al treilea rând, la acea vreme împărații se proclamau zei, așa că o monedă romană, cu imaginea unui împărat, era o imagine blasfematoare a unui idol.

Totuși, Isus nu le-a răspuns direct și nu a căzut în capcana lor. În primul rând, Isus a arătat că aceasta era o capcană sau o încercare, în Luca 20:23. În al doilea rând, Isus a pus o întrebare simplă pentru a găsi un teren comun, iar în al treilea rând, Isus le-a pasat mingea înapoi. Isus a spus să dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Totuși, Isus nu a specificat cât ar trebui să fie al Cezarului. Cu toate acestea, de unde a luat Isus moneda? Unul dintre iudei o avea la el. Dacă imaginea era un idol blasfemiator, atunci de ce o avea la el acel iudeu?

Consultați „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 833, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1004, „New International Bible Commentary”, p. 1220, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 255, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1445 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 20:27-38, de ce l-au pus saducheii la încercare pe Isus în această privință?

R: Acesta este un alt fel de test. Saduceii credeau că au un argument de necontestat, care nu numai că L-ar fi contrazis pe Isus, ci și pe farisei. Deuteronomul 25:5-10 spune că un frate supraviețuitor al soțului decedat trebuie să se căsătorească cu văduva. Dacă s-ar fi presupus că relațiile conjugale sunt în cer la fel ca pe pământ, atunci ar fi avut un argument valabil. Dar Isus le-a arătat că presupunerea lor era greșită în acest caz. Pentru mai multe informații, consultați „The Tony Evans Bible Commentary”, pp. 1004-1005, „New International Bible Commentary”, pp. 1220-1221, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 1016.

Î: În Luca 20:35, cum sunt unii „considerați vrednici”?

R: În general, o persoană este vrednică (merită) ceva bun din unul dintre cele două motive.

1. A plătit ea însăși pentru acel lucru, l-a câștigat sau îl deținea.

2. Altcineva a plătit pentru aceasta, a câștigat-o în numele ei sau i-a dăruit-o.

Isus s-a referit la a doua semnificație, nu la prima, deoarece El nu spune că suntem vrednici, ci că suntem considerați vrednici.

În ochii oamenilor, ai îngerilor și ai demonilor, suntem cu adevărat considerați vrednici să avem parte de viața veșnică, deoarece Isus a plătit prețul pentru păcatele noastre, oferindu-ne acest dar prețios. Oamenii care încearcă să-și câștige drumul spre Rai și creștinii adevărați pot fi de acord că credincioșii sunt mântuiți prin merite. Punctul de dezacord este dacă este vorba de meritul lui Isus sau de meritul lor propriu.

Î: În Luca 20:41-44, ce a vrut să spună Isus aici?

R: Aceste două aspecte – faptul că Mesia era descendentul lui David și, totodată, Domnul lui David – se regăsesc în același verset din Psalmul 110:1, așa că trebuie să fie vorba despre aceeași persoană. Unde este locul în teologia lor pentru o singură ființă care este atât un descendent uman al lui David, cât și Domnul regelui David? Dacă nu există loc în teologia lor pentru ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu din Vechiul Testament să se potrivească, atunci trebuie să se întoarcă și să-și refacă teologia.

Î: În Luca 20:44-47, de ce s-a opus Isus în mod specific cărturarilor?

R: Sunt prezentate trei tipuri de motive. În primul rând, le plăceau veșmintele lungi, titlurile, saluturile și locurile de cinste. În al doilea rând, își finanțau luxul din banii văduvelor sărace. În al treilea rând, rosteau rugăciuni lungi doar pentru a face impresie bună. Își foloseau în mod abuziv autoritatea religioasă pentru propria mândrie și pentru câștig financiar. Din păcate, de atunci, mulți lideri religioși îmbrăcați în veșminte lungi au acționat în mod similar. Luca 20:47 și următoarele versete spun că liderii religioși care se comportă astfel vor avea parte de o judecată mai aspră. Pentru mai multe informații, consultați „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1005, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 256, „New International Bible Commentary”, p. 1221, și „The Expositor's Bible Commentary”, vol. 8, p. 1018.

Î: În Luca 21:1-4, de ce a lăudat Isus pe văduvă?

R: Cele două monede se numeau „lepta” și valorau aproximativ o optime de penny. Era o sumă extrem de mică, dar era tot ce avea ea.

Isus a lăudat-o pe văduvă din câteva motive. Isus tocmai vorbise despre cei care devorau casele văduvelor în Luca 20:47. Acum, Isus contrastează această situație privind lucrurile din perspectiva văduvei. În timp ce alții dăruiau un procent mic din abundența lor, ea a dat tot ce avea din sărăcia ei. În timp ce alții ar fi putut arăta puțină dependență de Dumnezeu, darul ei a arătat dependență de El. Văduvelor le era greu să se întrețină în vremurile străvechi, dacă nu aveau fii și fiice. Unii s-ar fi așteptat ca o văduvă să fie la templu cerșind, dar, în schimb, ea era la templu dând bani.

A se vedea „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 834, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1005, „Comentariul cunoașterii biblice: Noul Testament”, p. 256, „Comentariul biblic al credinciosului”, p. 1446, „Noul Testament grecesc al expozitorului”, vol. 1, p. 618, „Noul comentariu biblic internațional”, p. 1221, și „Comentariul biblic al expozitorului”, vol. 8, p. 1018, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 21:5-6, în ce fel ceea ce noi considerăm magnific diferă de ceea ce Dumnezeu consideră magnific?

R: Irod cel Mare a început renovarea Templului în anii 20/19 î.Hr., iar aceasta încă nu era finalizată pe vremea lui Isus. A fost terminată abia în anul 63 d.Hr. Isus a acordat mai multă atenție văduvei decât clădirilor somptuoase construite de Irod cel Mare.

Consultați „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 834, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1005, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 21:5-6, bisericile și clădirile religioase ar trebui să fie împodobite cu cheltuieli mari?

R: Isus comenta aici modul în care toate acestea urmau să fie distruse, așa cum s-a întâmplat în anul 70 d.Hr. În general, unii oameni sunt mai interesați să doneze lucruri scumpe lui Dumnezeu decât să-și dedice viața Lui.

Două concepte din Biblie demonstrează că este în regulă să decorezi frumos o biserică.

În Vechiul Testament, Cortul Întâlnirii și, mai târziu, Templul erau împodobite cu măiestrie, ca semn de respect față de Dumnezeu.

Femeia păcătoasă care L-a uns pe Isus cu ulei în valoare de salariul pe un an L-a slăvit pe Isus așa cum se cuvine. Prin urmare, este în continuare în regulă să cheltuiți niște bani pe lucruri care Îl slăvesc pe Dumnezeu, pe lângă faptul că dați bani săracilor (ceea ce, de asemenea, Îl slăvește pe Dumnezeu).

Î: În Luca 21:7, de ce erau ucenicii atât de interesați de momentul în care Templul urma să fie distrus?

R: Pe de o parte, erau uimiți că o structură atât de impunătoare urma să fie demolată în așa fel încât să nu rămână piatră pe piatră. Pe de altă parte, când se va întâmpla un eveniment atât de important, ei credeau în mod eronat că Împărăția mesianică va urma imediat după aceea.

Pentru mai multe informații, consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1446, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1005-1006.

Î: În Luca 21:8-28, a răspuns Isus exact la întrebarea lor?

R: Da, Isus a răspuns la ceea ce au întrebat, dar a răspuns și la ceea ce probabil gândeau ei. Ei au întrebat în mod explicit când va fi distrus Templul. Isus a vorbit mai întâi despre semne, precum falșii Hristoși, războaie și zvonuri de războaie etc. Dar ceea ce ei nu știau era că unele dintre aceste lucruri se vor întâmpla foarte curând, înainte ca Templul să fie distrus în anul 70 d.Hr., însă împlinirea definitivă va avea loc în vremurile de pe urmă, când Templul reconstruit va fi distrus.

Ca o paranteză, când evreii s-au răzvrătit împotriva romanilor și au învins două legiuni, romanii s-au întors în jurul anului 67 d.Hr. cu cinci legiuni. După ce Ierusalimul a fost înconjurat de legiunile romane (Luca 21:20-21), acestea s-au retras pentru o scurtă perioadă înainte de a se întoarce. S-ar putea ca, din motive de siguranță, cineva să fie tentat să rămână în interiorul zidurilor orașului. Însă creștinii știau că trebuie să fugă tocmai din Ierusalim și să se îndrepte spre alt loc, cum ar fi Pella, situată la est de râul Iordan și la sud de Marea Galileei, în Iordania de astăzi. Ierusalimul a fost cucerit, iar locuitorii săi au fost uciși sau reduși la sclavie în anul 70 d.Hr.

Interesant este că, într-o încercare de a infirma veridicitatea creștinismului, în anul 362 d.Hr. împăratul roman Iulian Apostatul a emis două decrete: unul prin care le poruncea evreilor să reconstruiască Ierusalimul și celălalt, în mod specific, să reconstruiască templul. Iulian a murit în anul 363 d.Hr. în luptă cu persanii. La câteva zile după începerea lucrărilor a izbucnit un incendiu, iar construcția a fost abandonată.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1447, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1006, „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 620, și „Believer’s Bible Commentary”, p. 1446 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 21:8-28, cum se potrivesc evenimentele istorice de până în anul 70 d.Hr. cu aceste profeții?

R: Aici sunt mai multe profeții, așa că să le luăm pe rând.

1 (da, dar doar între 3 și 6) Profeți falși și hristoși falși (Luca 21:8): În Faptele Apostolilor 5:34-37, celebrul rabin evreu Gamaliel povestește despre Teudas (în jurul anului 44 d.Hr.) și Iuda din Galileea, care s-au ridicat împreună cu adepții lor pentru a salva Israelul de sub jugul roman. În Faptele Apostolilor 8:9-24, Petru îl mustră pe un fals lider religios numit Simon, cunoscut mai târziu ca Simon Magul. Istoria Bisericii ne spune că Simon Magul și-a înființat ulterior propria religie, pretins bazată pe Hristos, și a devenit un fals Mesia. 1 Ioan a fost probabil scrisă după anul 70 d.Hr., dar menționează în 1 Ioan 4:3 că au apărut mulți profeți falși cu Duhul Antihristului. Scrierile Bisericii primare vorbesc despre Menander, Cerinthus, Carpocrates, dar nu este clar dacă aceștia au trăit înainte de anul 70 d.Hr. sau nu.

2 (da, 19 războaie) Războaie (Luca 21:9-10): Deși în această perioadă au avut loc numeroase lupte în China și câteva în India, să ne concentrăm doar asupra Imperiilor Roman și Part.

35-42 d.Hr. Generalul part Vardanes înăbușă revolta din orașul Seleucia.

Anul 37 d.Hr. Irod Antipa îl învinge pe regele nabatean Aretas.

40 d.Hr. A doua revoltă împotriva Romei în Mauritania

48 d.Hr. Romanii recuceresc frizienii, care se răscoalaseră de 20 de ani.

43-51 d.Hr. Romanii, sub comanda lui Aulus Plautius, invadează Anglia, cucerind Kent și Maiden Castle.

44 d.Hr. Romanii recuceresc Mauritania.

Anul 44 d.Hr. Romanii cuceresc Panonia (Serbia)

44 d.Hr. Theudas se revoltă împotriva Romei în Palestina.

46 d.Hr. Romanul Pliniu cel Bătrân duce campanii militare în Germania.

47-77 d.Hr. Silurii opun rezistență romanilor în Anglia.

47/49 d.Hr. Partul Vardanes controlează Babilonul până când este asasinat.

51 d.Hr. Parții îl înving și îl ucid pe pretendentul la tronul part Meherdates.

54 d.Hr. Faptele Apostolilor 21:38 menționează un evreu care a condus 4.000 de asasini în pustie. Istoria ne spune că numele său era Ben Stada.

60/61 d.Hr. Regina Boudicca a Britaniei conduce o rebeliune masivă împotriva romanilor. Aproximativ 80.000 de morți.

66-71 d.Hr. Evreii se revoltă împotriva Romei, învingând două legiuni. Romanii se întorc cu încă cinci legiuni.

Anul 68 d.Hr. Batavii și frizienii se revoltă împotriva împăratului roman Nero.

69 d.Hr. Roxolanii invadează Moesia și distrug Legiunea III Gallica

69-70 d.Hr. Vespasian îi învinge pe rivalii săi la tronul imperial roman.

69-70 d.Hr. Romanul Vespasian înăbușă revolta batavilor condusă de Iulius Civilis

3 (da, dar doar 3) cutremure în diverse locuri (Luca 21:11):

33 d.Hr. Cutremur în Bitinia și Niceea, conform scriitorului secular Flegon.

60 d.Hr. Laodiceea a fost distrusă de un cutremur. Locuitorii din Laodiceea au reconstruit-o din fonduri proprii, fără niciun ajutor roman.

62 d.Hr. Cutremur la Muntele Vezuviu, Italia. (Pompei nu a fost distrus de o erupție decât în anul 79 d.Hr.)

4 (niciuna) Foamete (Luca 21:11): Niciuna înregistrată în Imperiile Roman și Part.

5 (nu) Epidemii (Luca 21:11): Nu s-au înregistrat în Imperiile Roman și Part.

6 (nu) Priveliști înfricoșătoare și semne mari din cer (Luca 21:11) Nimeni nu a consemnat că s-ar fi întâmplat ceva.

7 (da, dar doar 2) Persecuții (Luca 21:11):

54 d.Hr. Prima persecuție locală a creștinilor de către romani sub împăratul Nero.

64 d.Hr. Prima persecuție generală (la nivel de imperiu) împotriva creștinilor sub împăratul roman Nero.

Sincer, au existat mult mai multe persecuții după anul 70 d.Hr.

8 (nu) Creștini trădați de rude apropiate (Luca 21:16): Nu s-a consemnat nimic în mod special.

9 (nu) Creștini urâți de toți din cauza numelui lui Hristos (Luca 21:17): Nu chiar, cu excepția persecuției lui Nero, iar oamenii îl urau pe Nero mai mult decât pe creștini.

10 (cu siguranță da) Locuitorii Ierusalimului uciși cu sabia și duși în captivitate (Luca 21:24) Acest lucru s-a întâmplat. Puteți citi toate detaliile la Iosifus.

11 (da, deși este neobișnuit să se spună „călcat în picioare”) Ierusalimul a fost călcat în picioare de neamuri (Luca 21:24f). Romanii au cucerit orașul și au distrus templul.

12 (nu) Semne în soare, lună și stele (Luca 21:25): Nu s-a consemnat niciunul.

13 (nu) Neliniștea neamurilor și valurile mării care urlă (Luca 21:25): Mai puțin decât războaiele civile dintre romani și parți din alte perioade. Mult mai puțin decât invazia hunilor, decât căderea lentă a Imperiului Roman și decât jefuirea Romei.

14 (nu) Venirea lui Isus cu mare putere și glorie (Luca 21:27): Creștinii nu știau nimic despre acest lucru în anul 70 d.Hr.

Doar șase din cele paisprezece părți (43%) pot fi considerate împlinite până în anul 70 d.Hr.

Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 256-257, și „The Expositor's Greek New Testament”, vol. 1, p. 619, pentru mai multe informații.

Î: În ce măsură se potrivesc Luca 21:8-28 cu Apocalipsa?

R: 1 (da, dar doar 3-6) Profeți falși și hristoși falși (Luca 21:8): În Faptele Apostolilor 5:34-37, celebrul rabin evreu Gamaliel povestește despre Teudas (în jurul anului 44 d.Hr.) și Iuda din Galileea, care s-au ridicat împreună cu adepții lor pentru a salva Israelul de sub jugul roman. În Faptele Apostolilor 8:9-24, Petru îl mustră pe un fals lider religios numit Simon, cunoscut mai târziu ca Simon Magul. Istoria Bisericii ne spune că Simon Magul și-a înființat ulterior propria religie, pretins bazată pe Hristos, și a devenit un fals Mesia. 1 Ioan a fost probabil scrisă după anul 70 d.Hr., dar menționează în 1 Ioan 4:3 că au ieșit la iveală mulți profeți falși care au Duhul Antihristului. Scrierile Bisericii primare vorbesc despre Menander, Cerinthus, Carpocrates, dar nu este clar dacă aceștia au trăit înainte de anul 70 d.Hr. sau nu.

2 (da, 19 războaie) Războaie (Luca 21:9-10): Apocalipsa 6:2-3, 12; 13:7

3 (da) Cutremure în diverse locuri (Luca 21:11): Apocalipsa 6:12; 11:13

4 (da) Foamete (Luca 21:11): Apocalipsa 6:6, 12

5 (da) Ciume (Luca 21:11): Apocalipsa 11:6.

6 (da) Priveliști înfricoșătoare și semne mari din cer (Luca 21:11) Apocalipsa 6:12-13.

7 (da) Persecuții (Luca 21:11): Apocalipsa 12:17

8 (nu) Creștinii trădați de rudele apropiate (Luca 21:16): Nimic în Apocalipsa, doar Matei 24 și Marcu 13.

9 (da, într-un fel) Creștinii urâți de toți din cauza numelui lui Hristos (Luca 21:17): Apocalipsa 11:9-10, se bucură de moartea celor evlavioși.

10 (nu) Locuitorii Ierusalimului uciși cu sabia și duși în captivitate (Luca 21:24)

11 (da) Ierusalimul călcat în picioare de neamuri (Luca 21:24 și urm.) Apocalipsa 11:2 și urm.

12 (da) Semne în soare, lună și stele (Luca 21:25): Apocalipsa 6:12-13.

13 (da) Neliniștea neamurilor și valurile mării care urlează (Luca 21:25): Apocalipsa 6:15-17, 13:1

14 (da) Venirea lui Isus cu mare putere și slavă (Luca 21:27): Apocalipsa 19:11-16

Așadar, 12 dintre cele 14 evenimente (86%) din Luca sunt menționate și în Apocalipsa. Desigur, cartea Apocalipsa conține multe evenimente care nu sunt menționate în Luca 21.

Î: În Luca 21:23, cine este „generația aceasta”?

R: Există o diferență de o singură literă între cuvântul „generație” și cuvântul „neam”, așa că ar putea fi vorba de o generație de la momentul în care se vor vedea primele semne, sau ar putea însemna că neamul evreiesc va exista până când aceste semne vor apărea. O generație era considerată a fi de aproximativ 40 de ani lunari sau aproximativ 39,5 ani solari. Deoarece profeția are o împlinire dublă, generația care a văzut primul dintre aceste semne va fi martoră la împlinirea ei. Anul 70 d.Hr. se află la doar câțiva ani distanță de o generație după anul 33 d.Hr. Deoarece primele semne se vor vedea în vremurile de pe urmă, totul se va împlini în decursul unei generații de la apariția primelor semne. Așadar, atât „rasa”, cât și „generația” se potrivesc.

Consultați „Believer’s Bible Commentary”, p. 1448, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 1022, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 21:24 și următoarele, ce înseamnă „călcarea în picioare de către neamuri”?

R: Apocalipsa 11:2 spune că, în vremurile de pe urmă, neamurile vor călca în picioare Cetatea Sfântă timp de 42 de luni.

Î: În Luca 21:29-31, de ce compară Isus acest lucru cu un smochin?

R: Isus nu învață nimic nou despre copaci; acest lucru era deja evident pentru toată lumea. Isus folosea o metaforă bazată pe ceva cunoscut de toți pentru a explica că aceste semne nu vor fi ceva subtil, ci vor fi evidente pentru toată lumea. Smochinul reprezintă adesea Israelul în Scriptură, și cu siguranță acest lucru se referă la Israel. Cu toate acestea, Isus spune „smochinul sau orice copac”, așa că aici nu este vorba doar de Israel.

Consultați „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1006, „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 835, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 1022, și „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 622 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 21:34-36, cum ajung credincioșii să fie împovărați sau încurcați de treburile acestei lumi?

R: Credincioșii nu trebuie să respingă sau să nege în mod explicit ceva pentru a se răci. Ei pot face treptat ca lucrurile lui Dumnezeu să devină din ce în ce mai puțin o prioritate, iar lucrurile lumii să devină o prioritate din ce în ce mai mare. Care sunt cele mai importante lucruri din viața ta în acest moment? Dacă printre acestea nu se numără slăvirea lui Dumnezeu, împărtășirea Evangheliei cu alții, ajutorarea celorlalți, întărirea altor creștini și apărarea turmei, ia în considerare faptul că prioritățile tale ar putea fi complet greșite.

Satana și demonii ne pot ispiti cu „săgeți aprinse”. O săgeată aprinsă s-ar putea să ricoșeze din armura lui Dumnezeu, dar tot poți simți căldura. Uneori, o săgeată aprinsă poate pătrunde printr-o crăpătură din armură și, ca credincioși, avem nevoie de vindecare de la Isus, Marele Medic.

Într-un sens, bătălia este câștigată atunci când venim pentru prima dată la Hristos. Dar, într-un alt sens, bătălia, bătălia pentru sfințire, abia a început. Asigură-te că lupți cu adevărat și nu te lași pur și simplu cucerit de lume. Porunca din Romani 12:2, aceea de a fi transformați, nu este o poruncă pentru cer, ci mai degrabă o poruncă pentru viața noastră de acum. Deși ar fi mai ușor să facem asta dacă am fi în afara acestei lumi, Dumnezeu ne-a rânduit să rămânem în lume; dar nu trebuie să fim ai lumii, așa cum spune Ioan 17:14-16.

Uneori trebuie să luăm decizia de a ne opune unui dușman care ne răpește bucuria pe care o putem avea în Dumnezeu. Nu mă refer aici la Satana, la demoni sau la alți oameni. Un dușman cheie cu care trebuie să ne luptăm și pe care trebuie să-l învingem este sinele nostru natural.

Î: În Luca 21:34-36, cum poate un credincios să-și dea seama că începe să fie copleșit sau încurcat?

R: Uneori îți dai seama doar după inima ta. Ce te face să te ridici din pat dimineața? Ce te entuziasmează, în comparație cu ceea ce ți se pare plictisitor? Când nu ai nimic la care să te gândești cu adevărat, la ce te gândești? Sunt lucrurile lui Dumnezeu sau lucruri de mai puțină importanță?

Î: În Luca 21:36, despre ce anume trebuie să veghem și să ne rugăm?

R: Întregul capitol poate fi rezumat ca fiind motivele pentru care trebuie să luăm în serios porunca de a veghea și a ne ruga. A veghea asupra acestor lucruri și a ne ruga pentru ceea ce Dumnezeu a hotărât să se întâmple are doar o semnificație secundară. Semnificația principală este să-ți veghezi viața și să te rogi ca Dumnezeu să te considere vrednic să scapi de aceste lucruri.

Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1448, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 22:3 și Ioan 13:2, 27, cum și de ce a intrat Satana în Iuda aici?

R: Deși acest lucru s-ar putea referi la posedarea demonică a lui Iuda, nu înseamnă neapărat asta. Posedarea demonică are loc adesea atunci când persoana își pierde controlul sau nu știe ce face. Nu există niciun indiciu că Iuda și-ar fi pierdut controlul sau că nu ar fi avut control deplin asupra a ceea ce făcea. Prin urmare, „cooperarea demonică” nu înseamnă întotdeauna „posedare demonică”.

De asemenea, de unde proveneau banii cu care preoții l-au plătit pe Iuda în Luca 22:5? Proveneau din trezoreria templului; cu alte cuvinte, banii care fuseseră oferiți cu sinceritate lui Dumnezeu au fost deturnați de la scopul lor inițial pentru a plăti trădarea lui Isus. Satana nu este creatorul; el nu a creat banii. Nici măcar nu i-a convins pe oameni să-și ofere propriii bani pentru a-L trăda pe Isus. Tot ce a trebuit să facă Satana a fost să-l determine pe marele preot să deturneze scopul ofrandei pentru a servi scopului lui Satana.

Î: În Luca 22:3 și Ioan 13:2,27, ar putea un creștin să fie influențat de demoni?

R: Din păcate, da. Chiar dacă un creștin nu este posedat de demoni, el poate fi totuși influențat de demoni dacă se lasă influențat. Dacă un creștin alege să creadă ceea ce demonul îi sugerează, se îndreaptă spre lucruri întunecate pentru a se bucura de ele sau permite demonilor să preia controlul asupra unui anumit aspect al vieții sale, atunci el poate fi, cel puțin parțial, sub voința demonului.

Î: În Luca 22:10, ce este puțin neobișnuit aici?

R: Nu este o coincidență faptul că Isus a putut prezice cine va fi cel care va aduce apa, iar apoi stăpânul casei a fost îndemnat să pună la dispoziție o cameră de oaspeți și a făcut-o cu bucurie. De fapt, mulți consideră că stăpânul casei era probabil deja un urmaș al lui Isus.

În al doilea rând, în acea societate, mulți bărbați lucrau ca zilieri, iar femeile erau adesea cele care aduceau apa. Un bărbat care aducea apă nu ar fi fost ceva unic, dar totuși ar fi fost mai puțin obișnuit. Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1449, menționează, de asemenea, că ucenicii au cerut o cameră de oaspeți, dar gazda le-a oferit mai mult decât au cerut: o cameră mare, mobilată, situată la etaj. Probabil că bărbatul știa cine era Isus. De asemenea, oamenii aveau probabil camere de închiriat în această perioadă, când un număr mare de vizitatori veneau pentru Paște. Pentru mai multe informații, consultați „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 835, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 259, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1007.

Î: În Luca 22:19-21, Isus luase deja multe mese împreună cu ucenicii, așa că care a fost semnificația specială a acestei mese?

R: În loc să speculăm, să vedem ce a spus Isus Însuși despre aceasta.

Importanța generală

În Luca 22:15, Isus a spus că „a dorit cu ardoare” (literalmente: a dorit cu dorință) să ia această ultimă masă împreună cu ucenicii Săi.

În Luca 22:16, 18, Matei 26:29 și Marcu 14:25, Isus a spus că nu va mai mânca pâine și nu va mai bea din rodul viței de vie până la venirea Împărăției lui Dumnezeu, așa că acest lucru avea o semnificație pentru vremurile de pe urmă.

Semnificație specială

În Ioan 13:14-15, Isus a spus că le-a dat un exemplu spălându-le picioarele ucenicilor Săi.

În Ioan 13:18, Isus a mâncat în mod special împreună cu Iuda, ceea ce a împlinit Psalmul 41:9.

În Luca 22:19, Isus a frânt pâinea și a spus să facem acest lucru în amintirea Lui.

Desigur, Isus a sărbătorit Paștele așa cum trebuiau să o facă evreii practicanți și i-a învățat și pe ucenicii Săi.

Pentru mai multe informații, consultați „Believer's Bible Commentary”, p. 1450, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 836.

Î: În Luca 22:19, de ce pâinea și vinul nu sunt trupul fizic al lui Hristos?

R: Putem observa că Isus a vrut să spună că pâinea și vinul reprezentau simbolic trupul Său din două motive.
În primul rând, nu există nici cea mai mică dovadă că oamenii s-ar fi închinat pâinii și vinului, nici în Biblie, nici în biserica primară. Nu trebuie să ne închinăm la nimic și la nimeni în afară de Dumnezeu. Noi ne închinăm lui Isus, dar dacă pâinea și vinul nu sunt Isus, nu trebuie să ne închinăm la pâine și vin.
În al doilea rând, dacă cineva ar interpreta această metaforă în sensul că pâinea și vinul erau sau deveneau Isus, atunci, pentru a fi consecvenți, ar trebui să considerăm și alte metafore referitoare la trupul lui Isus ca fiind Isus însuși, cum ar fi cea din 1 Corinteni 12:27. Noi (biserica) suntem trupul lui Hristos. Crezi că oamenii ar trebui să te venereze pe tine sau să venereze congregația la care participi? Dacă răspunsul este „niciuna dintre acestea”, atunci de ce nu ai venera un creștin, creat după chipul lui Dumnezeu, mai mult decât pâinea și vinul, care nu sunt create după chipul lui Dumnezeu?
Desigur, nu trebuie să ne închinăm creștinilor. Dar oare a ne închina altor oameni și a justifica acest lucru prin metafora lui Hristos ar fi mai rău decât a ne închina pâinii și vinului și a justifica acest lucru prin metafora lui Hristos?

Vezi „When Critics Ask”, pag. 393-394, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 22:24-30, care sunt cele trei trădări din acest capitol?

R: Prima și cea mai gravă a fost faptul că Iuda a acceptat bani pentru a-L trăda pe Isus. A doua este că, chiar și după ce au petrecut peste trei ani alături de Isus, ucenicii erau încă plini de ambiție egoistă. A treia este frica lui Petru pentru propria viață, care a depășit dragostea lui pentru Isus. Ca creștini, chiar dacă nu vom ceda primei ispite, trebuie să fim atenți să nu cădem pradă celorlalte două.

Î: În Luca 22:31, cum îl cernă Satana pe cineva ca pe grâu?

R: Scriptura nu spune acest lucru, dar sugerează că Satana le distruge rezistența și puterea spirituală, consecvența vieții lor, lăsându-i ca niște lut în mâinile lui Satana și incapabili să se supună lui Dumnezeu. Cuvântul grecesc pentru „voi” este aici la plural, nu la singular. Așadar, pe de o parte, Satana voia să-i cearnă pe toți ucenicii ca grâul. Pe de altă parte, Isus se adresa doar lui Petru, cel care urma să țină grupul unit. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1008, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 22:32, rugăciunea lui Isus ca credința lui Simon Petru să nu se clatine a primit un răspuns afirmativ sau negativ?

R: Cuvântul grecesc poate fi tradus fie prin „să se clatine”, fie prin „să se stingă”. Rugăciunea lui Isus a primit curând un răspuns negativ, întrucât credința lui Petru s-a clătinat pentru o vreme, când Petru L-a negat pe Isus de trei ori. Dar, într-un alt sens, rugăciunea lui Isus a primit în cele din urmă un răspuns pozitiv, întrucât Petru s-a întors. Uneori, un credincios se îndepărtează complet de Domnul, dar se întoarce mai târziu. În Luca 22:32, Isus nu i-a spus lui Petru ce să facă DACĂ se va întoarce, ci, știind ceea ce știa Isus, i-a spus lui Petru CÂND se va întoarce. Petru era prea încrezător aici, deoarece avea o viziune greșită asupra propriei sale fragilități. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 1028-1029 și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1008 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 22:38, de ce a vrut Isus să se asigure că aveau două săbii?

R: Există cel puțin cinci interpretări diferite cu privire la ceea ce voia Isus să le transmită ucenicilor.

Cerere îndeplinită: Isus voia ca ei să ia două săbii. El știa că vor avea nevoie de o sabie, întrucât Isus mai avea de săvârșit o minune, vindecarea urechii unui sclav care urma să fie tăiată.

Mustrare: „Este de ajuns” însemna că Isus vorbea despre săbii în sens simbolic, iar ucenicii luau cuvintele „cu o sabie” la propriu. Isus a spus că era de ajuns cu acest gen de discuții. Aceasta este interpretarea din „New Geneva Study Bible”, p. 1649, și din „Believer’s Bible Commentary”, p. 1452.

Indiferență: Isus nu îi mustra și nici nu îi lăuda. Isus spunea pur și simplu că două săbii erau suficiente și să nu-și mai facă griji în legătură cu asta.

Profeție împlinită: Isus voia ca ei să aibă două săbii, pentru ca profeția conform căreia vor fi considerați la fel ca infractorii să se împlinească. „Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 260, discută alte trei puncte de vedere, dar preferă această interpretare.

„Hard Sayings of the Bible”, p. 486-488, adaugă că acest lucru arată cât de diferiți erau ei de o bandă de revoluționari zeloți. O bandă războinică ar fi fost mult mai bine echipată pentru luptă.

Î: În Luca 22:40, ce ne spune acest verset despre ispită?

R: În această situație particulară, Isus le-a spus să evite ispita prin rugăciune. Dar acesta este un sfat bun în general. Când suntem ispitiți, să ne rugăm; și, mai bine încă, să ne rugăm împreună cu altcineva.

Î: În Luca 22:42, ce anume era „paharul” pe care Isus cerea să-l ocolească, dacă era posibil?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, și apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Unii au crezut că Isus se ruga să nu fugă sau să cheme îngerii să-L salveze, eșuând astfel în misiunea Sa de a muri pe cruce. Alții au speculat că Isus cerea să nu moară din cauza efortului înainte de a ajunge la cruce.

Răspunsul: Cunoscând atât durerea fizică iminentă, cât și, mai grav încă, despărțirea iminentă de Tatăl, Isus se întreba dacă exista vreo altă cale pe care ar fi putut-o urma și care să îndeplinească cerințele mântuirii. Era în regulă ca Isus să ceară acest lucru, dar apariția gărzilor în timp ce El încă se ruga indică faptul că Tatăl a răspuns la cererea lui Isus cu „nu”.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 1032, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 22:50-52, ce este semnificativ în legătură cu gărzile templului menționate aici?

R: Aceștia sunt „polițiștii” evrei ai templului care L-au arestat pe Isus, nu gărzile romane. Gărzile templului aveau datoria de a menține ordinea în Templul lui Dumnezeu, dar aici s-au îndepărtat mult dincolo de zona Templului pentru a fi folosiți de Satana în scopul menținerii ordinii. Uneori, Satana nu împiedică pe cineva să-și îndeplinească datoria; dimpotrivă, aceștia își continuă activitatea, fiind însă folosiți în scopuri ale lui Satana și ale demonilor.

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, pp. 623-624.

Î: În Luca 22:54-60, ce observăm cu privire la negarea lui Petru?

R: Petru este singurul ucenic menționat care a avut curajul să-L urmeze pe Isus. Petru era curajos, dar curajul său s-a risipit când slujnica l-a surprins întrebându-l dacă era un urmaș al lui Isus. Petru nu L-a negat pe Isus pentru că și-ar fi pierdut dragostea pentru El; ci mai degrabă frica lui Petru pentru propria viață și îndoiala față de protecția lui Dumnezeu au fost mai mari decât dragostea sa în acel moment. Dacă Isus a fost predat preoților în loc să fie protejat, Petru s-ar fi putut întreba ce protecție i-ar mai fi rămas lui. Cu toate acestea, se pare că Petru și-a învățat bine lecția. În Faptele Apostolilor 4:3-21 și, de asemenea, în Faptele Apostolilor 5:18-33, Petru nu era îngrijorat că ar trăi fără protecția lui Dumnezeu. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 1035, „New International Bible Commentary”, p. 1224, „The Expositor’s Greek New Testament”, vol. 1, p. 628 și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1008-1009 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 22:57-60, ce este atât de stângaci în negarea lui Petru?

R: Petru nu s-a limitat la a nega că era ucenic; Petru a negat chiar că ar fi știut cine era Isus. Având în vedere că Isus a predicat în Galileea și Iudeea timp de aproximativ trei ani, că a intrat triumfal în Ierusalim, că a predicat în templu aproape o săptămână și că i-a alungat pe schimbătorii de bani, mă întreb ce procent din evreii din Ierusalim, cu accent galilean, ar putea spune că nu auziseră niciodată de un compatriot galilean, pe nume Isus? Nu numai că Petru L-a negat pe Isus, dar nici măcar nu s-a priceput prea bine la asta!

Î: În Luca 22:64 i-au legat ochii lui Isus sau nu?

R: I-au legat ochii lui Isus o parte din timp, cât se jucau cu El. Nu se spune că Isus a avut ochii legați tot timpul. Cu siguranță nu ai fi vrut să te joci cu soldații romani.

Î: În Luca 22:70; 23:3, ce a vrut să spună Isus când a zis: „Tu spui că Eu sunt”?

R: Aceasta era o expresie de puternică afirmare a ceea ce se spunea. Versiunea NIV traduce corect acest lucru astfel: „Ai dreptate când spui că Eu sunt”.

Manuscrisele de la Marea Moartă aruncă o lumină suplimentară asupra acestei întrebări adresate lui Isus. Una dintre credințele sectei de la Qumran era că Mesia va face minuni și vindecări, dar îl va ucide personal pe împăratul roman. Ar fi fost nevoie de ani întregi pentru a îngropa toți morții din urma victoriilor militare ale lui Mesia. Astfel, după cum spune Christian News (23 noiembrie 1998): „Așadar, acum știm că, atunci când Caiafa a condus procesul lui Isus, tot ce trebuia să facă era să-l determine pe Isus să recunoască că era Mesia. Deoarece Isus, care a săvârșit minunile prezise, a făcut această mărturisire, a fost considerat vinovat de trădare împotriva împăratului.”

Î: În Luca 23:2, având în vedere că scopul procesului din Sinedriu era acela de a găsi acuzații pe care să le prezinte lui Pilat, care erau acuzațiile aduse împotriva lui Isus și cât de grave ar fi fost acestea?

R: Sinedriul nu avea autoritatea de a executa pe nimeni, așa că l-au predat pe Isus celei mai înalte autorități romane din țară: Pontius Pilat. Când Sinedriul l-a predat pe Isus lui Pilat împreună cu acuzațiile, aceasta a reprezentat o respingere oficială a lui Isus de către autoritățile iudaice. Au existat trei acuzații.

Subminarea națiunii iudaice probabil că nu ar fi fost prea gravă în ochii lui Pilat, deși acesta ar fi putut să se prefacă că îi pasă.

Interzicerea plății impozitelor romane ar fi fost o acuzație gravă, iar această neloialitate ar fi meritat pedeapsa cu moartea. Autoritățile iudaice știau că această acuzație era o minciună.

Faptul că se numea pe sine Mesia, un rege. Aceasta este o chestiune mai complicată. Lui Pilat nu i-ar fi păsat dacă cineva ar fi fost numit cu un termen religios obscur, dar bătrânii iudei au adăugat că aceasta ar însemna un „rege”. Desigur, a te numi pe tine însuți rege ar fi fost foarte grav; nu era posibil ca guvernatorul să lase să treacă neobservată o posibilă rebeliune condusă de un rege autoproclamat. Așadar, Pilat a început cu această ultimă acuzație.

A se vedea „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 1039-1040; „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 837; „The New International Bible Commentary”, p. 1224; „The Believer’s Bible Commentary”, pp. 1453-1454; „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 262; și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1010 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 23:4, de ce a fost Pilat dispus să-L elibereze pe Isus după ce Acesta a spus că este rege?

R: Trebuie să ținem minte că evangheliile nu pretind niciodată că redau întreaga conversație. Deși nu este menționat în Luca, după ce au discutat despre asta, așa cum arată Ioan 18:33-38a, Pilat știa că Isus nu pretindea să fie un rege politic al acestei lumi și că Isus nu ar fi pus pe ucenicii Săi să lupte. Așadar, Pilat nu avea nicio problemă cu Isus în acel moment. Rețineți că Pilat avea experiență în a face față adevăraților rebeli, dar știa că Isus nu era așa ceva. Însă, după cum vom vedea câteva versete mai târziu, declararea corectă a nevinovăției sau vinovăției unui om nu era preocuparea principală a lui Pilat. El era mai preocupat de menținerea ordinii decât de dreptate.

Consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 1040, „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1011, și „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1454, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 23:6-8, de ce anume l-a trimis Pilat din Pont pe Isus la Irod Antipa?

R: Motivul aparent a fost faptul că Isus locuia în jurisdicția lui Irod. Dar Pilat ar fi putut ignora acest lucru. Adevăratul motiv a fost unul sau mai multe dintre următoarele trei lucruri.

Pilat nu voia să se ocupe de Isus. Deoarece Pilat avea un pretext pentru a-l preda lui Irod, a lăsat ca Irod să se ocupe de asta. Sau poate că Pilat a văzut o șansă de a împărți responsabilitatea pentru orice s-ar fi întâmplat.

Pilat voia să afle mai multe: întrucât Irod cunoștea obiceiurile iudaice mult mai bine decât Pilat, acesta din urmă voia să afle de la un expert în materie cât de serioasă era această pretenție de a fi Mesia.

Pilat voia să-i facă o favoare lui Irod. Pilat și Irod nu aveau o relație bună, și poate că Pilat s-a gândit că, dacă i-ar fi cedat lui Irod în acest mod nesemnificativ și i-ar fi satisfăcut curiozitatea, acest lucru ar putea ajuta relația dintre ei.

Însă Pilat nu a găsit nicio vină în Isus în Luca 23:4, iar atât Irod Antipa, cât și Pilat nu au găsit nicio vină în Isus în Luca 23:14-15.

Vezi „Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 837, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 23:16, de ce a spus Pilat că îl va pedepsi/biciui pe Isus și apoi l-a eliberat, dacă credea că Isus era nevinovat?

R: În primul rând, cuvântul grecesc pentru „a pedepsi/a biciui” folosit aici, paideusas, este un cuvânt diferit de cel care se referă la biciuirea propriu-zisă, phragellosas, pe care Iisus a suferit-o ulterior în Matei 27:26 și Marcu 15:15.

Intenția lui Pilat era să-L elibereze pe Isus după ce-L pedepsea ușor. Poate că Pilat voia să-l avertizeze pe Isus să „păstreze pacea”, astfel încât conducătorii iudeilor să vadă că Isus a primit totuși o pedeapsă. De asemenea, este posibil ca Pilat să nu fi fost mulțumit de faptul că Isus s-a comportat într-un mod care i-a înfuriat atât de tare pe conducătorii iudeilor. În cele din urmă, Matei 27:19 menționează că soția lui Pilat l-a avertizat să nu-i facă nimic lui Iisus, deoarece ea a suferit mult într-un vis legat de acest lucru. Aș , Pilat a văzut cum ar putea găsi o „cale de mijloc” în toată această situație. Cu toate acestea, planul lui Pilat nu a fost să se împlinească. Așa cum spune Helmut Gollwitzer, „Pilat are puterea, dar nu și libertatea”.

Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, pp. 1040-1041, „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1454, „The New International Bible Commentary”, p. 1225, „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 837, și „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1010 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 23:31, în contextul smochinului, ce a vrut să spună Isus când a afirmat: „Căci dacă oamenii fac aceste lucruri când pomul este verde, ce se va întâmpla când va fi uscat?”

R: Lemnul verde nu arde bine, iar oamenii nevinovați nu ar trebui să fie executați. Dar dacă, metaforic vorbind, lemnul verde (nevinovat) este ars, ce se va întâmpla cu lemnul uscat și cu oamenii vinovați? Dacă oamenii fac aceste lucruri în prezența lui Isus, chiar și după ce au văzut minunile Sale, cu cât mai mult Îl vor respinge pe Dumnezeu atunci când Isus nu se află fizic lângă ei și nu văd minunile? Consultați „New International Bible Commentary”, p. 1225, și „Believer's Bible Commentary”, p. 1455, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 23:33, locul răstignirii lui Isus se numea Calvarul sau Golgota, așa cum spune Matei 27:33?

R: Ambele, deoarece oamenii erau poligloți. „Calvar” provine din termenul latin roman pentru „craniu”, iar „Golgota” provine din aramaică. „New International Bible Commentary”, p. 1225, și „Asimov’s Guide to the Bible”, p. 893, spun același lucru.

Î: În Luca 23:33-49, ce este interesant la aceste versete?

R: Oamenii au avut reacții foarte diferite la acest singur eveniment. Soldații erau prea ocupați cu jocurile de noroc ca să-i acorde prea multă atenție lui Isus. Femeile plângeau, Isus murea în chinuri, iar majoritatea conducătorilor iudei se bucurau. Unul dintre tâlharii de pe cruce L-a batjocorit pe Isus, iar celălalt a crezut în El. Centurionul, care anterior fusese indiferent față de Isus, s-a schimbat și acum este uimit. Consultați „New International Bible Commentary”, p. 1225, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 837-838, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 23:40-43, pot oamenii care L-au respins pe Dumnezeu toată viața și Îl acceptă pe Isus în ultima suflare să ajungă totuși în Rai?

R: Da și nu.

Da: Dacă cineva ajunge la o credință adevărată în Hristos în timp ce este pe moarte, atunci, la fel ca tâlharul de pe cruce din Luca 23:40-43, acea persoană va ajunge în Rai. Poate că nu va primi toate răsplătirile menționate de Pavel în 1 Corinteni 3:11-15, dar cu siguranță va fi în Rai.

Nu: Dacă cineva se limitează la a rosti cuvintele, ca un fel de asigurare împotriva incendiului, fără a-și încredința cu adevărat sufletul lui Hristos, atunci, așa cum menționează R.C. Sproul în cartea „Now That’s a Good Question”, paginile 113-115, acea persoană doar „mărturisește credința”, dar nu „deține credința”.

Î: În Luca 23:40-43, ce este paradoxal în legătură cu tâlharul din dreapta lui Isus?

R: Chiar dacă unii L-au văzut pe Isus înviind morții, tot nu au crezut. Tâlharul L-a văzut pe Isus fiind omorât și totuși crede. După ce Isus l-a înviat pe Lazăr, răspunsul Sinedriului a fost să comploteze cum să-L omoare pe Isus. Chiar și astăzi, dacă ai putea face la fel de multe minuni ca Isus, pentru unii asta nu ar face decât să le întărească opoziția față de Evanghelie.

Î: În Luca 23:40-43, ce ne învață tâlharul de pe cruce despre botezul cu apă?

R: În răspunsul la această întrebare trebuie luate în considerare două aspecte.

1. Un creștin din Biserica lui Hristos mi-a spus că, întrucât se învață că trebuie să fii botezat cu apă pentru a fi mântuit, relatarea despre tâlharul de pe cruce care a fost cu Isus în paradis l-a deranjat multă vreme. Dar apoi a ajuns la concluzia că, întrucât tâlharul nu ar fi avut ocazia să fie botezat, Dumnezeu înțelege cu siguranță situațiile oamenilor.

Concluzia lui este absolut corectă. Dumnezeu nu este limitat în a mântui pe cineva care nu este botezat cu apă. Deși botezul cu apă este ceva ce fiecare creștin ascultător face dacă și când poate, Dumnezeu nu este constrâns de circumstanțele noastre.

2. O a doua opinie care mi-a fost prezentată public în timpul unei dezbateri cu un membru al Bisericii lui Hristos este că tâlharul din dreapta trebuie să fi fost un adept anterior al lui Isus sau al lui Ioan Botezătorul și că fusese botezat înainte de a ajunge pe cruce.

3. O a treia perspectivă a Bisericii lui Hristos este că tâlharul de pe cruce a murit înainte de învierea lui Hristos, iar botezul este esențial doar după înviere. Desigur, atunci Ioan 3:5, „nimeni nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu dacă nu se naște din apă și din Duh”, era predat ca fiind adevărat și înainte de înviere.

Aceasta este o perspectivă care limitează puterea lui Dumnezeu. Imaginați-vă că un criminal condamnat, aflat în închisoare într-o țară necreștină, ar ajunge la credința adevărată în Hristos, iar gardienii nu l-ar lăsa să fie botezat cu apă înainte de execuție. Ar „anula” acțiunile gardienilor capacitatea lui Dumnezeu Atotputernicul de a-l duce în Rai pe cel care crede cu adevărat în Hristos?

Mai mult, în jurul anului 400 d.Hr., în timpul lui Ambrozie, Augustin și Prosper din Aquitania, a devenit o opinie comună că pruncii botezați care mor în st ă merg în Rai, iar pruncii nebotezați care mor merg în Iad. „Întâmplător”, botezul copiilor a devenit foarte popular. De-a lungul majorității istoriei, până în perioada anabaptiștilor din timpul Reformei, creștinii practicau aproape universal botezul copiilor. Oare fiecare creștin din perioada cuprinsă între anul 400 d.Hr. și aproximativ 1514 d.Hr. va ajunge în Iad, din cauza incapacității sau a refuzului lui Dumnezeu de a-i mântui?

Î: În Luca 23:43, cum a putut Isus să-i spună tâlharului din dreapta Sa că astăzi va fi în Paradis, când Isus nu a înviat decât în a treia zi?

R: Isus S-a dus în Paradis și a predicat spiritelor din temniță imediat după moartea Sa și înainte de învierea Sa. Este interesant faptul că Isus NU i-a spus tâlharului: „Astăzi vei fi cu Mine în Ceruri”, ci: „Astăzi vei fi cu Mine în Paradis”.

Î: În Luca 23:43, versetul acesta spune „Adevărat îți spun astăzi”, așa cum susțin Martorii lui Iehova, sau „Adevărat îți spun, astăzi”?

R: Nu. Nu există dovezi că creștinii vorbitori de greacă înțelegeau că „astăzi” se referea la momentul în care Isus vorbea, nu la momentul în care cuvintele urmau să se împlinească. În cartea When Cultists Ask, la pagina 152, se spune că, din cele 74 de apariții ale expresiei „adevărat vă spun”, acesta ar fi singurul loc în care „astăzi” ar fi asociat cu această frază. Când un grup modern de oameni vine cu o interpretare nouă a gramaticii grecești antice, ar trebui să existe dovezi că cel puțin unii dintre primii creștini au înțeles-o în acest fel.

Î: În Luca 23:43, ce este mai exact paradisul?

R: Deoarece tâlharul din dreapta lui Isus urma să fie cu Isus în acea zi în Paradis, Paradisul este locul în care s-a dus Isus în acea zi. Înainte de nașterea lui Isus, evreii înțelegeau că mormântul, Sheolul, era împărțit în două compartimente: „închisoarea” pentru cei nedrepți și „paradisul” pentru cei drepți. Deoarece Isus a folosit acest termen fără nicio precizare, practic El nu a adus nicio corectare acestei doctrine. Pavel a vizitat al treilea cer, paradisul, în 2 Corinteni 12:2,4.

Referința evreiască la cele două părți ale Sheolului se găsește în 1 Enoch 22:1-4. După judecată, cei nedrepți vor suferi durere și chinuri pentru totdeauna. Alte referințe evreiești la pedeapsa veșnică pentru cei răi sunt:

Asumptia lui Moise 10:10

2 Esdras 7:36, când fiii lui Macabeu erau arși de vii, ei au spus: „Noi vom arde doar pentru o scurtă vreme, dar voi veți arde pentru toată veșnicia.”

Iudita 16:17 „foc și viermi le va da trupurilor lor; vor plânge de durere pentru totdeauna”.

Psalmii lui Solomon 3:13. 4 Macabei, în LXX, o folosește pentru cuvintele ebraice precum „asam”, ca ispășire a vinovăției. În Septuaginta, este folosită în 1 Samuel 6:3 și următoarele , 8, 17 ca jertfă de ispășire. Este tradusă prin „rușine”, „dezonoare” în Ezechiel 16:52, 42; 32:24, 30, și ca „cauză a păcatului și a nenorocirii” în Ezechiel 3:20 și 7:19. Ezechiel 16:52, 52 și 32:24, 40 arată pedepsele lui Dumnezeu. În Înțelepciunea lui Iuda 3:1 se spune că cei drepți nu sunt atinși de niciun „basanos”.

În 2 Macabei 7:13 și, adesea, în 4 Macabei, substantivul și verbul sunt folosite pentru a descrie torturile la care au fost supuși martirii evrei. Acestea sunt folosite pentru a descrie torturile martirilor creștini în 1 Clement 6:1,15, 2 Clement 17:7, Istoria ecleziastică a lui Eusebiu 5, 1, 20 și 24 și Martiriul lui Policarp 2,3.

Pentru mai multe informații, consultați „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 367-368, și „Expresii dificile din Biblie”, pp. 488-489.

Î: În Luca 23:44, când era ora a șasea?

R: Ziua evreiască începea în jurul orei 6:00 dimineața, așa că a șasea oră ar fi fost cam la amiază. „NIV Study Bible”, p. 1587, „NET Bible”, „The New Geneva Study Bible”, p. 1652, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 262, menționează toate același lucru. Nu ar fi putut fi vorba de o eclipsă solară, deoarece Paștele avea loc în timpul lunii pline, conform „The Expositor's Greek Testament”, vol. 1, p. 641.

Î: În Luca 24:4, de ce i-a numit Luca pe acești doi bărbați în loc de îngeri?

R: Luca scrie așa cum au apărut lucrurile, iar aceștia păreau a fi oameni. Cu toate acestea, Luca însuși a înțeles că erau îngeri, întrucât îi numește astfel în Luca 24:23. De asemenea, chiar și în Luca 24:4, bărbații aveau veșminte strălucitoare (adică haine, nu armuri), care ar fi veșminte angelice. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 1048 și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 643-644 pentru mai multe informații.

Î: În Luca 24:5 și următoarele, cum caută oamenii astăzi pe cei vii printre cei morți?

R: Așa cum femeile îl căutau pe Mântuitorul înviat în locul greșit, oamenii de astăzi se pot îndrepta spre lucruri moarte pentru a încerca să găsească viața. Pe de o parte, ei pot practica literalmente lucruri oculte, cum ar fi participarea la ședințe de spiritism sau solicitarea unor mediumi să ia legătura cu morții, deși credincioșii nu ar trebui să facă asta. În sens metaforic, ei pot căuta viața în instituții moarte, biserici liberale și religii false. Ei pot căuta viața în organizația lor, în tradițiile lor, în sfinții sau eroii lor care au trecut în neființă, sau în legi. Dar viața vine numai prin Isus. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1013, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 24:13, unde se afla satul Emaus?

R: Emaus era o localitate mică, iar noi nu știm cu exactitate unde se afla. Luca spune că era la șaizeci de stadii, adică aproximativ șapte mile. Dar, întrucât se afla la doar o scurtă plimbare de Ierus , există trei posibilități. Abu-Ghosh se află la aproximativ nouă mile distanță, El-Qubeibeh la aproximativ șapte mile. Motza-Illit se află la doar trei mile și jumătate distanță, dar drumul dus-întors ar fi de șapte mile. Iosifus îl menționează ca Emaus, iar Talmudul îl menționează ca Motza. Cuvântul semitic „Ha-Motza” este similar cu „Emaus”. Mai târziu, acolo a existat o biserică bizantină.

Există un alt sit, Imwas, numit și Nicopolis, care exista în acea perioadă, dar se afla la 160 de stadii distanță, aproximativ 15 mile. Manuscrisul Sinaiticus și alte câteva manuscrise menționează 160 de stadii.

Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 1055.

Î: Cum se aplică astăzi la noi ceea ce este scris în Luca 24:13-35?

R: Acești credincioși nu L-au recunoscut pe Isus, chiar dacă El mergea alături de ei. Astăzi s-ar putea să te afli pe propriul tău drum spre Emaus. Încă nu-L vezi pe Isus, deși El merge chiar lângă tine. Uneori, ceea ce vrea Dumnezeu să faci este la vedere, doar că tu nu-l vezi.

Deși este posibil ca Dumnezeu să-i fi împiedicat în mod supranatural să-L recunoască pe Isus, este probabil că nu L-au recunoscut din motive mai banale. Pe lângă faptul că, probabil, purta haine diferite, ei au văzut că Isus era mort, nu se așteptau ca Isus să fie viu și nu au văzut ceea ce nu căutau. Știau ce le-au spus femeile și ceilalți, iar inimile lor ardeau în timp ce mergeau alături de Cel pe care Îl iubeau, dar nu aveau credința necesară și erau prea lenți să creadă că Dumnezeu L-ar putea învia pe Isus. Chiar și atunci când avem cunoștința și avem dragostea, lucrurile s-ar putea să nu se potrivească cu umblarea noastră cu Domnul dacă nu avem credința necesară.

Î: În Luca 24:16, cum au fost împiedicați ucenicii să-L recunoască pe Isus?

R: În mod supranatural, Dumnezeu i-ar fi putut împiedica cu ușurință să-L recunoască, la fel cum bărbații de la ușa lui Lot nu au putut găsi o simplă ușă în Geneza 19:11. Din punct de vedere natural, dacă cineva purta ceva asemănător cu o mantie beduină pentru a se proteja de soare și de praf, atunci ar fi avut șanse reduse să-i vadă fața. De asemenea, ar fi putut fi prea copleșiți de durere pentru a observa oamenii atât de atent. Ei nu credeau că Isus va învinge moartea, așa că, chiar dacă ar fi considerat că omul acela semăna cu Isus, ar fi respins acea idee din cauza necredinței lor. În cele din urmă, cu siguranță nu-L căutau pe Isus, deoarece știau că Isus fusese ucis. „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 646, nu vede nicio necesitate pentru un motiv supranatural pentru care nu L-au recunoscut pe Isus. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1013, 1014, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 24:19-21, cei doi ucenici povesteau cum își puseră toată speranța în Isus, iar speranțele și visurile lor fuseseră toate zdrobite. Cum ați reacționat sau cum ați reacționa dacă Dumnezeu ar permite ca speranțele și visurile voastre să fie zdrobite?

R: Scopul nostru este să-I fim pe plac lui Dumnezeu, nu să ne împlinim propriile ambiții. Ar trebui să fim extrem de interesați de ceea ce face Dumnezeu și de modul în care putem lua parte la aceasta. Pe de altă parte, ar trebui să fim mai puțin interesați de lucrurile în care Dumnezeu nu este implicat. Uneori poate fi dureros să renunți la ceea ce pare că îți va satisface ambiția, dar ar trebui să ne dăm seama că Dumnezeu are ceva mai bun. Creștinii ar trebui, înțeles corect, să fie foarte ambițioși. Dar ar trebui să fim ambițioși cu ambiția Lui, pentru Împărăția Lui, și nu cu ambiția noastră.

Î: În Luca 24:30-31, oaspetele, Isus, a devenit gazda. Cum poate Isus să treacă de la statutul de oaspete la cel de gazdă în viața noastră?

R: Mulți oameni sunt binevoitori față de creștinism și față de Isus. Alții doresc să asculte ce a învățat El și poate să urmeze o parte din învățăturile Sale, respingând alte părți. Dar îl vei lăsa pe Isus să fie Domnul vieții tale, îndepărtându-te de ceea ce pare a fi promițător sau plăcut, pentru că El așa spune, fie în Cuvântul scris al lui Dumnezeu, fie după rugăciune, și vei urma ceea ce dorește El?

Consultați „Believer's Bible Commentary”, p. 1458, și „New International Bible Commentary”, p. 1226-1227, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 24:39, în ce fel se deosebeau trupul și sângele lui Isus înainte și după înviere?

R: Scriptura nu spune acest lucru, dar putem specula asupra câtorva aspecte. După înviere, Isus nu mai era supus durerii, morții sau vreunei posibilități de a-I fi vătămat trupul. Fără îndoială, El putea face mai multe cu trupul Său atunci când acesta era glorificat decât atunci când era un trup uman obișnuit. Isus, în trupul Său, putea trece prin uși și ziduri, dar putea fi totodată solid, astfel încât să poată fi mâncat și atins. Vezi „Când întreabă adepții sectelor”, pag. 154-157, și „Când întreabă criticii”, pag. 395-399, pentru discuții mai ample.

Î: În Luca 24:39-43, ce înseamnă acest lucru pentru Martorii lui Iehova și pentru membrii Bisericii Unificării a reverendului Moon?

R: Aceștia au adevărate probleme cu acest verset, deoarece ambele grupuri învață că Isus a fost „înviat spiritual”, ceea ce înseamnă că trupul Său fizic se afla încă în mormânt. Fie

1. Isus a spus o minciună și nu avea un trup fizic aici.

2. Deoarece ucenicii erau reticenți să creadă, Iisus și-a creat temporar un trup fizic și l-a prezentat ca fiind al Său (am auzit această teorie de la un Martor al lui Iehova). Cu alte cuvinte, Iisus s-a prezentat în mod eronat în fața ucenicilor Săi. Dacă cineva acceptă acest lucru, atunci nu ar trebui să ia prea în serios ideea că creștinii îl prezintă în mod eronat pe Iisus ca fiind înviat fizic din morți, întrucât și Iisus a prezentat acest lucru în mod eronat.

3. Isus spunea adevărul. Isus a spus acest lucru pentru că El chiar a înviat fizic din morți.

În ceea ce mă privește, cred că Isus spunea adevărul. Vezi „When Cultists Ask”, paginile 152-154, pentru un răspuns diferit, dar complementar.

Î: În Luca 24:39-43, ce înseamnă acest lucru pentru religia falsă a Științei Creștine?

R: Adepții Științei Creștine cred că Iisus nu a înviat fizic din morți. Conform cărții „When Cultists Ask”, pag. 157-158, Mary Baker Eddy, fondatoarea Științei Creștine, afirmă că Iisus „se adapta pur și simplu la ideile imature ale ucenicilor săi (Eddy, 593)”.

Eddy susține că Isus i-a înșelat în mod flagrant pe ucenici. Deoarece ucenicii au propovăduit că Isus a înviat fizic, atunci presupusa înșelăciune a lui Isus a indus în eroare lumea occidentală timp de aproape 2.000 de ani. Mai mult, dacă Isus se adapta pur și simplu la ideile imature, cum se face că, atunci când Toma nu a crezut că Isus a înviat fizic, Isus l-ar fi înșelat pe Toma pentru a-i schimba punctul de vedere de la unul „mai iluminat” la unul „mai imatur”?

Î: În Luca 24:41-43 și Faptele Apostolilor 10:10-16, este în regulă ca un creștin să fie vegetarian?

R: Da, este în regulă. Cu toate acestea, nu este creștinesc să spui că consumul de carne este greșit din punct de vedere moral. Isus a mâncat pește în Luca 24:41-43, iar lui Petru i s-a poruncit să ucidă și să mănânce în Faptele Apostolilor 10:10-16. Desigur, faptul că a mâncat pește arată că Isus putea să mănânce, deci avea un trup fizic, glorificat. Vezi „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1018, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 24:44, cum vorbeau scrierile lui Moise despre Isus?

R: Să analizăm principiile principale, apoi profețiile specifice și, în final, simbolistica din Tora, primele cinci cărți ale Bibliei.

Principii cheie: Nu se poate citi Tora fără a fi impresionat de frecvența și importanța jertfelor. Dumnezeu i-a pus să practice acest concept timp de 1.400 de ani, până când a devenit o parte atât de obișnuită a culturii lor, încât atunci când Ioan L-a numit pe Isus „Mielul lui Dumnezeu”, toată lumea știa la ce se referea Ioan.

Profeții specifice:

Geneza 3:15 spune că sămânța (la singular) femeii va zdrobi capul lui Satan.

Geneza 49:10 spune că sceptrul nu se va îndepărta de Iuda până când nu va veni „Shiloh”. Aceasta se referă la faptul că ei nu își vor pierde dreptul de a executa până la venirea lui Hristos. Vezi discuția despre Geneza 49:10 pentru susținerea acestei afirmații.

Deuteronomul 18:15-19 spune că unul dintre evrei va veni după Moise, iar ei trebuie să-L asculte.

Imagini simbolice: Există o serie de pasaje care oferă imagini simbolice și prefigurări ale venirii lui Hristos, dar acestea nu sunt profeții specifice.

Șarpele de aramă (Ioan 3:14; Numeri 21:8,9)

Î: În Luca 24:46, unde se spune în Vechiul Testament că Mesia trebuie să sufere și să moară și să învieze din morți a treia zi?

R: Unele dintre versetele care spun că Mesia va suferi și va muri sunt Daniel 9:26; Isaia 53:1-12; și Zaharia 12:10 (plângând pe Cel pe care L-au străpuns). Înainte de aceasta, Isus învățase că faptul că Iona a fost în pântecele peștelui era o prefigurare a Sa, în Matei 12:40-41.

Î: În Luca 24:50-51, s-a înălțat Isus din Betania sau de pe Muntele Măslinilor, așa cum spune Faptele Apostolilor 1:9-11?

R: Ambele. Betania se afla pe versantul sud-estic al Muntelui Măslinilor, la aproximativ o milă de vârf. Cartea „When Critics Ask”, p. 401, sugerează, de asemenea, că ucenicii ar fi putut sta pe vârful muntelui împreună cu Isus, iar Isus s-a înălțat spre est (departe de Ierusalim), trecând peste Betania. Vezi, de asemenea, „Bible Difficulties & Seeming Contradictions”, p. 200, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 1, p. 651, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 839, pentru mai multe informații.

Î: În Luca 24:53, ar trebui adăugat Ioan 7:53-8:11 la sfârșitul Evangheliei după Luca?

R: Nu. Singurul manuscris despre care Aland et al. (ediția a treia) menționează că conținea acest text era 1333, care a fost scris în secolul al XI-lea. Mai mult, acesta a fost adăugat la acest manuscris ca o corectură, aparent de o altă mână.

Î: De ce ar trebui ca Evanghelia după Luca să se afle în Biblie?

R: Există două motive, precum și un al treilea motiv care face ca primele două să pară mai puțin importante.

1. Luca este considerat unul dintre cei mai exacți istorici antici.

2. Deoarece Luca consemnează o relatare exactă a cuvintelor lui Isus, am dori să citim spusele și faptele Mesiei.

3. Pavel și scriitorii Bisericii primare au recunoscut-o ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Așa cum subliniază cartea „The Complete Book of Bible Answers” (p. 27-28), în 1 Timotei 5:18, Pavel a citat din cărțile Deuteronomului [Dt 25:4] și Luca [Lc 10:7], numindu- le pe amândouă Scriptură. 1 Timotei a fost scrisă în anul 63 d.Hr., la doar trei ani după Luca, și totuși Luca este numit în continuare Scriptură, la același nivel cu Deuteronomul.

Î: În Lc, ce dovezi există că Luca a scris Evanghelia care îi poartă numele?

R: Biserica primară l-a acceptat în mod universal pe Luca, tovarășul lui Pavel, ca autor al Evangheliei după Luca.

Irineu, în lucrarea sa *Împotriva ereziilor*, p. 439, capitolul 14, versetele 1 și 3 (scrisă între anii 182-188 d.Hr.), citează Luca 1:2 și menționează că aceasta a fost scrisă de Luca.

Tertulian (198-220 d.Hr.), în lucrarea *Împotriva lui Marcion*, cartea 4, capitolul 2, afirmă că „Testamentul evanghelic are ca autori pe apostoli”. În același capitol, Tertulian recunoaște că Luca nu a fost un „apostol”, ci un „om apostolic”, deoarece a fost alături de Pavel. Pentru fiabilitatea Evangheliei după Luca în general, consultați următoarele trei întrebări.

Ciprian, episcopul Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.), citează din Luca ca fiind din Luca în Tratatul 12, cartea a treia, 116.

Î: Când a fost scrisă Evanghelia după Luca?

R: Știm cu certitudine că a fost scrisă după anul 33 d.Hr., înainte de Cartea Faptelor Apostolilor și, probabil, înainte de anul 70 d.Hr.

Opiniile diversilor autori

Biblia de studiu NIV, p. 1533, menționează că cele două perioade cele mai frecvent sugerate sunt 59-63 d.Hr. și anii ’70 sau ’80.

În „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, la pagina 199, se menționează că, întrucât „Faptele Apostolilor” a fost scrisă pe când Pavel era încă în viață, iar „Evanghelia după Luca” a fost scrisă înainte de aceasta, este posibil ca „Faptele Apostolilor” să fi fost redactată înainte de anul 64 d.Hr. Se sugerează o dată cuprinsă între anii 58 și 60 d.Hr.

„New Geneva Study Bible”, la pagina 1599, afirmă că Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor ar fi putut fi scrise în jurul anului 63 d.Hr.

„Believer’s Bible Commentary”, la paginile 1367-1368, afirmă că data cea mai probabilă este la începutul anilor ’60. „Deși unii situează Evanghelia după Luca între anii 75-85 (sau chiar în secolul al II-lea), acest lucru se datorează, de obicei, cel puțin parțial, negării faptului că Hristos ar fi putut prezice cu exactitate distrugerea Ierusalimului.”

„New International Dictionary of the Bible”, p. 605, afirmă că încheierea bruscă a cărții Faptele Apostolilor sugerează că Luca nu a supraviețuit mult timp după întemnițarea lui Pavel. De asemenea, este puțin probabil ca aceasta să fi fost scrisă după distrugerea Ierusalimului. Se menționează că perioada 58-59 d.Hr. i-ar fi oferit lui Luca timp suficient pentru a-și desfășura cercetările.

„Dicționarul biblic Wycliffe”, la paginile 1056-1057, menționează pur și simplu „a doua jumătate a secolului I”.

„New International Bible Commentary”, p. 1182, prezintă argumente pentru trei puncte de vedere.

Anii 80-85 d.Hr., dacă se neagă profeția: Se spune că această opinie, cea mai răspândită, se bazează pe Luca 21:20, care afirmă că „când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oștiri” nu ar putea fi o predicție profetică.

100 d.Hr., dacă Luca și Faptele Apostolilor se bazează pe Iosifus: Iosifus și Luca consemnează unele dintre aceleași evenimente, așa că unii consideră că Luca a copiat din Iosifus.

Înainte de anul 70 d.Hr., deoarece Faptele Apostolilor se încheie cu Pavel încă în viață.

Ghidul sceptic al lui Asimov pentru Biblie, p. 912, spune că aparent la ceva timp după anul 70 d.Hr. Deși unii sugerează date de până la anul 100 d.Hr., anul 80 d.Hr. este, în general, mai acceptabil.

Î: De unde știm că Evanghelia după Luca de astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive întemeiate.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25 și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Iată câțiva dintre scriitorii care au făcut referire la versete din Evanghelia după Luca.

1 Clement (96-98 d.Hr.) citează Luca 6:36-38; 8:5 (parafrază a pildei semănătorului); 17:2. Citatul din Luca 6:36-38 (cap. 13, p. 8) se poate referi și la Matei 6:12-15; 7:2. Parafrazarea din Luca 17:2 se poate referi, de asemenea, la Matei 18:8; 26:24; Marcu 9:42.

Didache (c. 60-120 d.Hr.), vol. 7, cap. 1, p. 377, citează Luca 6:30: „Dăruiește oricui îți cere și nu cere înapoi;”

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), cap. 5, p. 139, citează Luca 5:32 (de asemenea, Matei 9:13; Marcu 2:17)

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), cap. 19, p. 148, citează jumătate din Luca 6:30 (de asemenea, Matei 5:42)

2 Clement (120-140 d.Hr.), cap. 13, p. 254, citează aproximativ Luca 6:32 ca și cum Domnul ar vorbi: „Nu aveți ce să vă lăudați dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, dar aveți de ce să vă lăudați dacă îi iubiți pe dușmanii voștri și pe cei care vă urăsc.” De asemenea, se face referire la Luca 16:12.

2 Clement (120-140 d.Hr.), capitolul 13, pagina 254, citează o parte din Matei 9:13 și Luca 6:32 ca fiind din Scriptură. „Și o altă Scriptură spune: «Nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși.»” 2 Clement citează, de asemenea, Matei 6:24 și Luca 16:13, în cap. 16, p. 252.

2 Clement (120-140 d.Hr.), cap. 5, p. 252, face referire la o conversație dintre Petru și Isus care nu se regăsește în Scriptură, încheind-o cu un citat din Matei 10:28 și Luca 12:4,5.

Acestea sunt toate referințele pe care 2 Clement le face la Luca.

Policarp (100-155 d.Hr.) citează o treime din Luca 6:37: „Iertați, și vi se va ierta”; Scrisoarea lui Policarp către filipeni, capitolul 2, pagina 33.

Policarp (100-155 d.Hr.) citează ceea ce se găsește în Matei 7:2 și Luca 6:38: „Cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura și vouă”; din Scrisoarea lui Policarp către filipeni, cap. 3, p. 33.

Policarp (100-155 d.Hr.) citează în mod liber ceea ce se găsește atât în Matei 5:3,10, cât și în Luca 6:20. „Fericiți sunt cei săraci și cei persecutați pentru dreptate, căci a lor este Împărăția lui Dumnezeu.” Scrisoarea lui Policarp către filipeni, cap. 3, p. 33.

Acestea sunt toate referințele la Luca pe care le conține scrisoarea lui Policarp.

Iustin Martirul a scris în jurul anilor 138-165 d.Hr. El citează sau parafrazează Luca 1:32, 35, 38, 78; 6:28-30, 34-36; 9:22; 10:16, 19; 12:48; 13:26; 18:18 și urm.; 20:34, 35; 22:19, 42, 44; 23:46; 24:32

Evanghelia după Luca este menționată în Canonul Muratorian (c. 170 d.Hr.) alături de celelalte trei evanghelii.

„Păstorul lui Hermas” (c. 160), cartea 2, capitolul 6, p. 30, citează jumătate din Luca 12:5, care este și Matei 10:28.

Atenagora (177 d.Hr.) citează Luca 6:27,28, care este și Matei 5:44,45. „Apărarea creștinilor”, capitolul 11, pagina 134

Atenagora (177 d.Hr.) citează Luca 6:32, 34, care este și Matei 5:46. „Apărarea creștinilor”, capitolul 12, pagina 134

Melito din Sardes (170-180 d.Hr.) citează o parte din Luca 11:20: „și în Evanghelii: «Dacă eu scot demonii cu degetul lui Dumnezeu»”. Din „Oration on the Lord’s Passion”, vol. 8, p. 761

„Diatessaronul” lui Tatian (c. 172 d.Hr.) a citat 77,4% din Luca, adică toate versetele, cu excepția a 260,3 din 1151.

Creștinii din Viena și Lugdunum (177 d.Hr.) fac aluzie la Luca 1:67: „și având el însuși Mângâietorul, Duhul, mai din belșug decât Zaharia”; vol. 8, p. 779

Teofil din Antiohia (168-181/188 d.Hr.) citează Luca 18:27 în lucrarea „Teofil către Autolic”, cartea a 2-a, capitolul 13, p. 99

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) citează integral sau parțial 130 de versete din Luca.

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) citează Luca 1:6 ca fiind din Luca. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 10.1, p. 423

Canonul Muratorian (190-217 d.Hr.) 1. A treia carte dintre evanghelii este Luca. (Astfel, Matei și Marcu, care nu sunt numiți, sunt considerați ca fiind două.)

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) citează Luca 3:1, 2, 23 ca fiind din Evanghelia după Luca în „Stromata”, cartea 1, capitolul 21, p. 333

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează Luca 16:9 ca fiind cuvântul Domnului. „Cine este omul bogat care va fi mântuit?”, cap. 13, p. 594-595.

Tertulian (198-220 d.Hr.) subliniază autoritatea lui Matei, Marcu, Luca, Ioan, Apocalipsa și a multora dintre epistolele lui Pavel în „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea 4, capitolul 5, p. 350.

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează Luca 21:28; 21:18 ca fiind „cuvintele Domnului” în Tratatul despre Hristos și Anticrist, p. 218

Commodianus (c. 240 d.Hr.) face aluzie atât la Marcu 12:42, cât și la Luca 21:2, în „Învățăturile lui Commodianus”, cap. 72, p. 217

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), citează o parte din Luca 12:49 ca fiind a „Mântuitorului”. „Extrase din Teodot”, cap. 27, p. 46

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), citează Luca 1:43 ca fiind „Evanghelia”. Fragmente din Teodot, cap. 50, p. 49

Iulius Africanus (232-245 d.Hr.) menționează „evanghelistul Matei” și „Luca” atunci când compară cele două genealogii ale lui Isus. Scrisoarea către Aristide, cap. 3, p. 126

Origen (225-254 d.Hr.) menționează pe Matei, Marcu, Luca și Ioan. Origen, „Împotriva lui Celsus”, cartea 5, capitolul 56, p. 568. De asemenea, citează Matei 18:1 în „Comentariul la Matei” al lui Origen, cartea 13, capitolul 14, p. 482.

Novatian (250/4-256/7 d.Hr.) „Căci ei propun și prezintă ceea ce este relatat în Evanghelia după Luca” și face referire la Luca 1:35. Despre Sfânta Treime, cap. 24, p. 635

Tratatul împotriva lui Novatian (254-256 d.Hr.), capitolul 15, pagina 662, citează Luca 8:1-5, spus de Însuși Domnul în Evanghelie.

Tratatul împotriva lui Novatian (254-256 d.Hr.), cap. 6, p. 659, citează Luca 10:19, așa cum a spus Domnul în Evanghelie. Această lucrare face referire și la Luca 11:10 și 7:39.

Tratatul despre rebotezare (c. 250-258 d.Hr.), capitolul 14, pagina 675, menționează „în Evanghelia după Luca” și citează Luca 12:50.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează Luca 11:41 și spune: „Domnul ne învață acest lucru și în Evanghelie” în Tratatele lui Ciprian, Tratatul 8, cap. 2, p. 476

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) „În Evanghelia după Luca: «Și veți fi urâți de toți oamenii din cauza Numelui Meu.»” (Luca 21:17) „Tratatele lui Ciprian”, Tratatul 3, cap. 29, p. 542

Firmilian din Cezareea către Ciprian (256 d.Hr.) citează Luca 11:23 ca fiind cuvântul „lui Hristos, Domnul nostru”. (Scrisoarea 74, cap. 14, p. 394)

Grigorie Taumaturgul (240-265 d.Hr.) face aluzie la Luca 21:2, darul văduvei sărace, ca fiind „consemnat în scrierile sfinte”. Discurs și panegiric adresat lui Origen, Argumentul 3, p. 23

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.) „A fost «la sfârșitul Sabatului», după cum spune Matei; a fost «devreme, când era încă întuneric», după cum scrie Ioan; a fost «foarte devreme dimineața», după cum spune Luca; și a fost «foarte devreme dimineața, la răsăritul soarelui», după cum ne spune Marcu. Astfel, nimeni nu ne-a arătat clar momentul exact în care S-a înviat.” Scrisoarea 5 către episcopul Basilides, p. 94

Scrisoarea lui Himeneu (268 d.Hr.)

Pierius din Alexandria (275 d.Hr.) a scris o carte

intitulată „Despre Evanghelia după Luca”, fragmentul 1, p. 157

Anatolius din Alexandria (270-280 d.Hr.) citează Luca 15:6 ca fiind cuvintele Domnului Însuși. Canonul pascal al lui Anatolius din Alexandria, cap. 10, p. 149

Adamantius (c. 300 d.Hr.) „Vei fi de acord dacă îți arăt din Evanghelii că acestea nu sunt născociri?” … „Ucenicii lui Hristos le-au scris: Ioan și Matei; Marcu și Luca. Dialogul despre credința adevărată, partea întâi, „b 5”, p. 41

Adamantius (c. 300 d.Hr.) citează Luca 23:46; 50-53 ca fiind cuvintele evanghelistului. Dialogul despre credința adevărată, partea a cincea, 12, p. 163

Adamantius (c. 300 d.Hr.) citează Luca 1:35 ca fiind din Evanghelie. Dialogul despre credința adevărată, partea a cincea, cap. 9, p. 159.

Victorinus din Petau, episcop de Petau în Austria (martirizat în anul 304 d.Hr.), menționează pe Matei, Marcu și Luca în Comentariul la Apocalipsa Sfântului Ioan, din capitolul al patrulea, versetele 7-10, p. 348

Pamphilus (martirizat în anul 309 d.Hr.) „Facem această expunere, așadar, după istoria lui Luca, evanghelistul și istoricul.” O expunere a capitolelor din Faptele Apostolilor, p. 166

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) (citat parțial) citează Marcu 11:9b, care este și Psalmul 118:26a; Matei 21:9b; Luca 19:38a; și Ioan 12:13b. „În loc de veșmintele noastre, să ne întindem inimile înaintea Lui. Prin psalmi și imnuri, să-I înălțăm strigătele noastre de mulțumire; și fără încetare, să strigăm: «Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului;»” Oratorie asupra Psalmilor, cap. 1, p. 394

Atanasie (318 d.Hr.) citează Luca 19:10: „așa cum El [Iisus] Însuși spune în Evanghelii: «Am venit să caut și să mântuiesc pe cei pierduți.»” „Întruparea Cuvântului”, cap. 14, p. 43. El citează, de asemenea, Luca 4:34, care este identic cu Marcu 5:7, în „Întruparea Cuvântului”, cap. 32.5, p. 53.

Atanasie (318 d.Hr.) citează Luca 10:18 în „Întruparea Cuvântului”, cap. 25, p. 50

„Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu (318 d.Hr.), cartea 3, capitolul 24, p. 152, discută despre cele patru evanghelii: Matei, Marcu, Luca și Ioan. „Părinții niceni și post-niceni”, seria a doua, vol. 1, p. 152

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) citează Luca 14:2 în *Institutele divine*, cartea 5, capitolul 16, p. 151.

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) face aluzie la Matei 14; Marcu 6, Luca 9 și Ioan 6 atunci când relatează întâmplarea celor cinci pâini și a celor doi pești. „Instituțiile divine”, cartea 4, capitolul 15, p. 115

Vezi următoarea întrebare pentru a afla care versete și fragmente de versete au fost citate și care nu.

După Niceea

Juvencus (329 d.Hr.) a scris un poem epic care îmbină cele patru evanghelii.

Eusebiu a scris comentarii complete la Luca și la 1 Corinteni. Părinții de la Niceea și post-niceeni, Seria a II-a, vol. 1, p. 41

Afrahat Sirianul (337-345 d.Hr.) „Demonstrații alese”

Hegemonius (sec. al IV-lea) citează Luca 4:34. „Disputa cu Manes”, cap. 48, p. 225.

Filon din Carpasia (secolul al IV-lea) face referire la Luca 23:11

Optatus (sec. al IV-lea) face referire la Luca 8:45

Zeno (sec. al IV-lea)

Hilariu de Poitiers (355-367/368 d.Hr.) face referire cu autoritate la Ioan, Luca, Matei și Marcu. Despre Sfânta Treime, cartea 10, capitolul 43, p. 193

Hilariu de Poitiers (355-367/368 d.Hr.) citează din Luca 18:19 ca fiind cuvintele lui Isus. În lucrarea „Despre Sfânta Treime”, cartea 1, capitolul 31, p. 48. El face referire și la Luca 1:35.

Atanasie (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Evanghelia după Luca ca parte a Noului Testament. Ea citează integral Luca 1:1.

Schismaticul Lucifer din Cagliari (370/371 d.Hr.) face referire la Luca 13:27; 19:25

Efraim Sirianul (373 d.Hr.)

Titus din Bostra (înainte de 378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-379 d.Hr.) citează din Luca ca fiind cuvintele lui Isus. El face referire și la Luca 9:26. De asemenea, în Scrisoarea 42, capitolul 1, pagina 143, el menționează Luca 14:29 ca fiind cuvintele Domnului

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează o parte din Luca 4:41 ca fiind Scriptură în Prelegerea 10.15, p. 4. El se referă la aceasta ca la Evanghelie în Prelegerea 2.4, p. 9.

Sinodul de la Laodiceea (în Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.

Canonul de la Cheltenham (= Catalogul Mommsen) (ca. 360-370/390 d.Hr.) face referire la fiecare dintre cele patru evanghelii.

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.)

Apollinaris din Laodiceea (c. 390 d.Hr.) face referire la Luca 1:35

Grigorie Nazianzen (330-391 d.Hr.) face aluzie la Luca

Amfilochie (-397 d.Hr.) citează din Luca în Iambi ad Seleucum

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) face referire la Luca 6:36 ca fiind cuvântul Domnului în lucrarea „Împotriva lui Eunomius”, cartea 1, capitolul 34, p. 89

Didim cel Orb (398 d.Hr.)

Cartea siriacă a Pașilor (Liber Graduum) (350-400) face referire la o parte din Luca ca fiind cuvintele lui Isus.

Maxim din Torino (sec. IV/V)

Asterius din Emesa (c. 400 d.Hr.)

Catalogul siriac al Sfântei Ecaterina (c. 400 d.Hr.)

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.) Luca 1:28

Comentariul lui Rufinus la Crezul Apostolic (376-406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (-406 d.Hr.) spune că genealogia lui Luca este mai completă decât cea a lui Matei. Comentariu la Evanghelia după Matei, Omilia 1.14, p. 7 (vol. 10)

Gaudentius (după 406 d.Hr.)

Cromatius (decedat în anul 407 d.Hr.)

Severian (a activat între anii 400-408 d.Hr.)

Ieronim (317-420 d.Hr.) menționează fiecare dintre cele patru evanghelii pe nume în scrisoarea 53.9, p. 101.

Sozomen (370/380-425 d.Hr.) se referă la Luca ca la o scriptură. Istoria ecleziastică a lui Sozomen

Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.) (218 episcopi) (implicit)

Niceta din Remesianus (361-c. 415 d.Hr.) citează din Luca. El face referire la Luca 12:39.

Orosius/Hosius din Braga (414-418 d.Hr.) citează din Evanghelia după Luca

Sulpicius/Sulpitius Severus (363-420 d.Hr.) îl menționează pe Luca pe nume în „Istorie”, cartea 2, capitolul 28, pagina 110

Augustin din Hippo (354-430 d.Hr.) s-a referit la toate cele patru evanghelii în lucrarea sa intitulată „Armonia Evangheliilor”.

Ioan Casian (semipelagian) (419-430 d.Hr.) menționează Luca 4:27 ca fiind din Evanghelia după Luca în „Conferința abatelui Nesteros”, capitolul 1, pagina 445

Nilus (c. 430 d.Hr.) face referire la Luca

Hesychius din Ierusalim (-450 d.Hr.) (pronunțat HESS-us) face referire la toate cele patru evanghelii

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (episcop și istoric) (423-458 d.Hr.)

Speculum (secolul al V-lea)

Patrick al Irlandei (420-461 d.Hr.) citează din Luca. Scrisoare către Corticus

Papa Leon I al Romei (440-461 d.Hr.)

Proclus (412-485 d.Hr.)

Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife

Ereticul encratit Tatian (c. 172 d.Hr.) a scris o armonizare a celor patru evanghelii numită Diatessaron, care înseamnă „prin cele patru”. În ea, el face referire la 890,7 versete din Luca. Aceasta reprezintă 77,4% din întreaga Evanghelie după Luca.

Constituțiile Apostolice (375-380 d.Hr.)

Ptolemeu și Valentinian, conform lui Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.)

Priscilian (c. 385 d.Hr.) face referire la Luca 1:35 și la alte versete.

„Bazarul lui Heracleides” al lui Nestorie (451/452 d.Hr.)

Ereticul maniheist Faustus-Milevis (383-400 d.Hr.) citează Luca 3:22-23 ca fiind din Luca. Răspunsul lui Augustin către Faustus maniheistul, cartea 23, capitolul 2, Părinții de la Niceea și post-Niceea, Seria I, vol. 4, p. 313

Ereticul pelagian Iulian din Eclanum (c. 454 d.Hr.) face referire la Luca 20:36

3. Cele mai vechi manuscrise ale Evangheliei după Luca pe care le avem arată că există mici variații manuscrisale, dar nu și erori semnificative din punct de vedere teologic.

Manuscrisul Lukan din Paris, care conține versetele din Luca 3:23 și 5:36, este datat de Philip Comfort în jurul anului 100 d.Hr. Mai multe informații despre acest subiect se găsesc în cartea lui Thiede, Carsten P. și Matthew d’Ancona, *Eyewitness to Jesus: Amazing New Manuscript Evidence About the Origin of the Gospels* (New York: Doubleday, 1996, 206 pagini). Aceștia îl datează ca fiind „nu cu mult mai târziu de anul 68 d.Hr.” Desigur, Evanghelia după Luca a fost scrisă înaintea Faptelor Apostolilor.

p3 Luca 7:36-45; 10:38-42 Secolul al VI-lea/al VII-lea. Text alexandrin.

Secolul al VI-lea sau al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament.

p4 Luca 1:58-59; 1:62-2:1; 2:6-7; 3:8-4:2; 4:29-32, 34-35; 5:3-8; 5:30-6:16 (mijlocul secolului al II-lea, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, p. 33.) O fotografie a paginii 4 se găsește în lucrarea „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts”, p. 32. Paginile 4, 64 și 67 provin toate din același manuscris.

Datarea manuscrisului este următoarea:

sec. al III-lea – 1968 – „The Text of the New Testament”.

Secolul al III-lea – 1975 – Aland, ediția a III-a

Similar cu începutul secolului al II-lea – 1990 - Philip Comfort, în lucrarea „Early Manuscripts and Modern Translations of the New Testament”, p. 32, menționează că, până de curând, acesta era datat în secolul al III-lea (c. 250 d.Hr.), dar, întrucât p4 face parte fie din același manuscris cu p64 și p67, fie a fost scris de același scrib, iar p64/67 este cunoscut ca fiind din începutul secolului al II-lea, p4 trebuie să aibă o datare similară. (Cu toate acestea, alții susțin că nu sunt identice.)

Secolul al III-lea – 1998 – Aland, ediția a IV-a revizuită

Mijlocul secolului al II-lea – 1999 – Philip Comfort în *The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts*, p. 33

p7 Luca 4:1-3 (se afla la Kiev, acum pierdut) (sec. III-IV?)

Secolul al V-lea – 1968 – „The Text of the New Testament” menționează că acesta conține doar Luca 4:1-2.

p. 42 Luca 1:54-55; 2:29-32 (sec. VII-VIII) Este în concordanță cu Alexandrinus.

Secolele VII–VIII – 1968 – „Textul Noului Testament”.

p. 45 Chester Beatty I (toate cele patru evanghelii și Faptele Apostolilor) (100-150 d.Hr.) (considerat anterior ca fiind de la sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea d.Hr.) 233 de versete din Luca. (Luca 6:31-41; 6:45-7:7; 9:26-41; 9:45-10:1; 10:6-22; 10:26-11:1; 11:6-25, 28-46; 11:50-12:13 (12:9 nu a fost niciodată scris); 12:18-37; 12:42-13:1; 13:6-24; 13:29-14:10; 14:17-33) Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament” conține o fotografie care prezintă o parte din p45 la p. 146. La paginile 150-151 se menționează că această copie era o parafrază liberă, în care autorul încearcă să scoată în evidență ideea fiecărei fraze. În lucrarea „A General Introduction to the Bible” (p. 389) se precizează că se considera că sulul original avea aproximativ 220 de foi, dintre care s-au păstrat 30. Avem 7 foi din Evanghelia după Luca.

Secolul al III-lea – 1968 – Textul Noului Testament

Secolul al III-lea – 1975 – Aland et al., ediția a treia

Secolul al III-lea – 1998 – Aland et al. A patra ediție revizuită

Sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea – 1999 – Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament.

p69 (=Papirusul Oxyrhynchus 2383) Luca 22:40,45-48,58-61 (mijlocul secolului al III-lea). Nu a conținut niciodată Luca 22:43-44. Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament conține o fotografie care prezintă o parte din p. 69 la p. 460, la fel ca și Textul celor mai vechi manuscrise grecești ale Noului Testament, p. 470.

Secolul al III-lea – 1968 – „Textul Noului Testament”.

p75 Papirusul Bodmer 14/15 (cea mai mare parte din Luca și Ioan) Conține Luca 3:18-22; 3:33-4:2; 4:34-5:10; 5:37-6:4; 6:10-7:32; 7:35-39, 41-43; 7:46-9:2; 9:4-17:15; 17:19-18:18; 22:4-24:53. Este datat, de obicei, între anii 175-200 d.Hr. sau 175-225 d.Hr. Cu toate acestea, caligrafia sa este foarte asemănătoare cu cea a unui alt document, Papirusul Fuad XIX, despre care se știe că a fost scris între anii 145-146 d.Hr. Textul este foarte asemănător cu cel din Vaticanus (A General Introduction to the Bible, p. 390) Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament” conține o fotografie a unei părți din acesta la p. 495 și menționează că acest manuscris a fost scris de un scrib creștin profesionist, iar la p. 496 se precizează că este identic în proporție de 97% cu Vaticanus (92% identic în Evanghelia după Ioan). Cartea „Arheologia Noului Testament” (Finnegan) conține o fotografie a pasajului din Luca 9:23-33 la p. 383. „Enciclopedia Biblică Standard Internațională” (1982), vol. 6, p. 414, conține o fotografie a pasajului din Luca 16:9-21, datând-o între anii 175-225 d.Hr.

începutul secolului al III-lea – 1968 – „Textul Noului Testament” conține Luca 3:18-22; 3:33-4:2; 4:34-5:10; 5:37-6:4; 6:10-7:32,35-43; 7:46-8:18; 22:4-24:53

p. 82 Luca 7:32-34, 37, 38 (secolele IV-V)

p. 97 Luca 14:7-14 (secolele VI-VII)

p. 111 (sec. al III-lea) Oxyrhynchus Luca 17:11-13, 22-23

0171 (c. 300 d.Hr.) conține Luca 22:44-50; 22:52-56

Vaticanus [B] (325-350 d.Hr.), Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) și Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.) conțin întreaga Evanghelie după Luca.

Codexul de la Washington (sec. IV/V) conține întreaga Evanghelie după Luca.

Cambridge, secolele al V-lea/al VI-lea

Coptă bohairică [Boh] secolele III/IV

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Coptă sahidică, secolele III–IV

Ephraemi Rescriptus [C], secolul al V-lea

Gotic 493-555 d.Hr.

Etiopică [Eth] din cca. 500 d.Hr.

Siriacă curetoniană [Syr C] secolele IV–VII

Siriană sinaitică [Syr S] secolele IV–VII

Georgiană [Geo] secolul al V-lea

În New International Dictionary of the Bible, la p. 604, se află o imagine a textului din Luca 16:16-21 provenind dintr-un papirus de la Bodmer (c. 180 d.Hr.). O fotografie a unei părți din sulul papirusului Bodmer 14/15 se găsește în New International Dictionary of the Bible, la p. 706.

Până în anul 200 d.Hr. s-au păstrat manuscrise care conțin 71% din versetele din Luca (818 din 1151 de versete). Acestea sunt: Luca 1:58-59; 1:62-2:1; 2:6-7; 3:8-4:2; 4:29-32; 4:34-5:10; 5:30-7:32; 7:35-39, 41-43; 7:46-9:2; 9:4-17:15; 17:19-18:18; 22:4-24:53.

Vezi www.BibleQuery.org/Luke Manuscripts.html pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Evangheliei după Luca.

Î: În Evanghelia după Luca, ce versete și fragmente de versete au fost citate de scriitorii din perioada prenicenă (înainte de anul 325 d.Hr.)?

R: Înainte de anul 325 d.Hr., scriitorii bisericești au citat aproximativ 84,7% din versetele din Evanghelia după Luca. Adică 975,25 de versete. Cu alte cuvinte, au fost citate toate cele 1151 de versete din Evanghelia după Luca, cu excepția a 175,75 de versete. Versetele și fracțiunile de versete care nu au fost citate sunt: Luca 1:1; 1:3-4; 1:5m (nu 5, 3, nu 19 cuvinte);

3:21m (nu 12, 1, nu 3 cuvinte); 3:24-38; 4:2a (7/9 cuvinte);

4:3m (5, nu 5, 7 cuvinte); 4:4; 4:8-11; 4:12; 4:22f (7/24 cuvinte); 4:31a (8/14 cuvinte); 4:38f (10/23 cuvinte); 4:40a (1/24 cuvinte); 4:41a (5/28 cuvinte); 4:42m (3, nu 5; 9, nu 8 cuvinte);

5:13; 5:14m (7, nu 7; 6, nu 4 cuvinte); 5:17a (5/16 cuvinte); 5:36f (9/36 cuvinte);

6:1-2; 6:5; 6:10-11; 6:13a (8/17 cuvinte); 6:17f (10/30 cuvinte); 6:21a (6/12 cuvinte); 6:29m (1, nu 9; 1, nu 11 cuvinte);

7:1a (11/14 cuvinte); 7:3f (8/19 cuvinte); 7:7; 7:37m (nu 1, 1 nu 19 cuvinte);

8:4; 8:5m (nu 5, 3 nu 16, 2 nu 2 cuvinte); 8:10-12; 8:13f (10 din 29 de cuvinte); 8:14; 8:16; 8:21; 8:22m (19, nu 6, 2 cuvinte); 8:23; 8:28a (11 din 26 de cuvinte); 8:29f (nu 10, 11, nu 11 cuvinte); 8:37 și urm. (6 din 23 de cuvinte); 8:40a (6 din 15 cuvinte); 8:41m (2, nu 22, 3 cuvinte); 8:42-44; 8:45a (13 din 21 de cuvinte); 8:51-52; 8:54;

9:4; 9:6; 9:10; 9:12; 9:13a (4/32 cuvinte); 9:14a (5/17 cuvinte); 9:16-17; 9:18a (14/23 cuvinte); 9:19f (4/18 cuvinte); 9:23a (4/22 cuvinte); 9:26m (nu 3 1 nu 10 1 nu 13 cuvinte); 9:28; 9:29a (12/18 cuvinte); 9:30a (6/11 cuvinte); 9:31a (4/13 cuvinte); 9:32m (nu 9, 2, nu 12 cuvinte); 9:35; 9:38a (4/20 cuvinte); 9:39m (nu 5, 13, nu 2 cuvinte); 9:40; 9:42a (22/28 cuvinte); 9:43f (12/20 cuvinte); 9:50a (10/17 cuvinte); 10:23a (8/15 cuvinte); 10:24f (17/23 cuvinte); 10:25f (7/14 cuvinte); 10:26; 10:27m (4, nu 22, 6, nu 6 cuvinte); 10:34-35; 10:36m (nu 2, 2 nu 6, 3 cuvinte); 10:37m (3 nu 6, 3 nu 5 cuvinte); 10:38a (3/17 cuvinte); 11:1a (12/30 cuvinte); 11:3-4; 11:15; 11:18m (4, nu 4 4, nu 9 cuvinte); 11:29; 11:33; 11:42; 11:44; 11:48-50;

12:6-7; 12:9m (nu 10, 2 nu 1 cuvinte); 12:34; 12:39 (citat mixt 1/4); 12:40; 12:42a (4/26 cuvinte); 12:43; 12:44m (nu 7, 1, nu 3 cuvinte); 12:57a (2/9 cuvinte); 12:59a (8/12 cuvinte);

13:18a (2/18 cuvinte); 13:20a (2/9 cuvinte); 13:21; 13:35f (17/23 cuvinte);

16:13m (nu 5, 20, nu 3 cuvinte);

17:1-2; 17:19a (5/10 cuvinte); 17:22a (5/20 cuvinte); 17:23-24; 17:26f (10/16 cuvinte);

18:15-17; 18:25-26; 18:27a (3/12 cuvinte); 18:32; 18:40 și urm. (7/10 cuvinte); 18:41;

19:34; 19:44m (9, nu 8, cuvinte); 19:45; 19:46a (1/5 citat);

20:3; 20:4f (6/9 cuvinte); 20:5a (7/10 cuvinte); 20:7; 20:8a (5/14 cuvinte); 20:9a (9/21 cuvinte); 20:10-12; 20:15-16; 20:18-19; 20:21-22; 20:23a (3/8 citat); 20:23f (3/8 citat); 20:24; 20:27-28; 20:33f (jumătate de citat); 20:40-47;

21:1-2; 21:6; 21:10a (citat 3/10); 21:15m (nu 10, nu 2, nu 5 cuvinte); 21:29a (citat 4/11); 21:32-33;

22:1; 22:2a (11/15 cuvinte); 22:4 și urm. (8/16 cuvinte); 22:5; 22:6 și urm. (6/12 cuvinte); 22:11 și urm. (16/22 cuvinte); 22:13; 22:17-18; 22:20; 22:22a (10 din 18 cuvinte); 22:24; 22:25a (11 din 16 cuvinte); 22:26; 22:33a (10 din 16 cuvinte); 22:34a (10 din 15 cuvinte); 22:39; 22:42a (1/19 cuvinte); 22:45f (2/15 cuvinte); 22:46f (9/12 cuvinte); 22:47; 22:50; 22:51a (5/14 cuvinte); 22:54; 22:55f (4/14 cuvinte); 22:56; 22:58f (15/19 cuvinte); 22:59a (9/20 cuvinte); 22:60a (4/16 cuvinte); 22:66a (4/20 cuvinte);

23:1; 23:2a (5/22 cuvinte); 23:3; 23:5m (nu 2, 1, nu 17 cuvinte); 23:17; 23:18f (5/11 cuvinte); 23:24; 23:25f (7/19 cuvinte); 23:26a (12/19 cuvinte); 23:34a (17/19 cuvinte); 23:38; 23:45f (7/10 cuvinte); 23:47a (10/16 cuvinte); 23:50; 23:51m (nu 10, ci 5, nu 6 cuvinte); 23:52-54;

24:3a (3/10 cuvinte); 24:4a (2/17 cuvinte); 24:8-9; 24:12-13; 24:49f (12/23 cuvinte)

Fiecare verset sau fracțiune de verset care nu este menționată aici a fost citată. Pentru mai multe informații, consultați www.bibleQuery.org/Bible/BibleCanon/EarlyChristianNTQuotes.xlsx.